Categorie: Uncategorized

Amintiți-vă că sunteți fii și fiice a Bisericii Ortodoxe. Acestea nu sunt cuvinte goale. Amintiți-vă angajamentul pe care acestea le implică. Viața pământească este trecătoare: suntem prea puțin conștienți de rapiditatea cu care ea se scurge. Cu toate aceestea, această viață trecătoare ne determină destinul sufletului pentru veșnicie. Nu uitați aceasta nici măcar pentru o clipă!

Încercați să duceți o viață evlavioasă. Rugați-vă lui Dumnezeu la biserică, rugați-vă lui Dumnezeu acasă, cu râvnă, cu credință, și încredințați-vă voii Lui. Împlinți-I poruncile sfinte și mântuitoare. În afara Bisericii, în afara ascultării pe care I-o datorăm, nu există mântuire.

Darul cuvântului este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El îl înnobilează pe om și-l ridică deasupra tuturor făpturilor. Dar acest dar este atât de rău folosit de omenirea căzută! Păstrați acest dar și obișnuiți-vă să-l folosiți așa cum se cuvine unui creștin. Nu judecați, nu vorbiți în deșert. Feriți-vă ca de foc de răutatea limbii și de pălăvrăgeală, nu uitați cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru: „Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Nu vă dedați minciunii. Sfânta Scriptură ne avertizează cu severitate: „Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna”.

Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Fără dragoste, nu există creștinism. Nu uitați că iubirea creștină nu este egoistă, ea implică jertfa. Nu pierdeți nicio șansă în care puteți arăta milă și iubire.

Fii delicat, curat și smerit în gândurile, cuvintele și faptele tale. Nu vă asemănați celor destrăbălați. Nu-i luați drept exemplu și feriți-vă să aveți relații prea apropiate cu ei. Nu vă faceți relații inutile cu necredincioșii – necredința este contagioasă. Păziți blândețea și bunăcuviința totdeauna și în tot locul. Aveți grijă să nu vă contaminați cu obiceiurile nerușinate ale acestei lumi. Îndepărtează frica, îngâmfarea și mândria. Mândria este cauza pentru care îngerul cel mai înalt și cel mai puternic a fost aruncat afară din ceruri. Amintește-ți faptul că „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Fii smerit cu desăvârșire.

Scopul vieții este acela de a ne pregăti pentru veșnicie. Faceți din aceasta preocuparea voastră principală! Vai de cei pe care indiferența și neglijența îi vor duce la pierzanie!

Traducere şi adaptare: Vlad Botez
sursa: http://vie-orthodoxe.blogspot.ro

Rugăciunile, Liturghiile şi milosteniile pentru morţi folosesc foarte mult sufletelor. Pentru că nimic nu se pierde din toate câte au fost dăruite lui Dumnezeu, căci Domnul le dă înapoi însutit.

Cât despre cuvântul profetului, „Cine se va pocăi înaintea Ta?” (Psalmi 6, 6), am spus deja că ameninţările Atotputernicului Dumnezeu sunt înfricoşătoare, dar în cele din urmă le pierde iubirea Sa de oameni negrăită. De altfel, şi după acest cuvânt al profetului s-a găsit oricum pocăinţă în iad. Mă refer la pocăinţa celor care au crezut acolo, când Domnul S-a pogorât ca să-i mântuiască. Dar şi în iad, Dătătorul de viaţă nu i-a mântuit pe toţi, ci doar pe cei care au crezut. Acestea nu înseamnă că se desfiinţează profeţia. Niciodată. Aici se arată în mod simplu că preabunul Dumnezeu este „biruit” de iubirea Sa faţă de om.

La fel s-a întâmplat şi cu cuvântul profetic al lui Iona: „Ninive va fi distrusă!” (Ioan 3, 4). Însă n-a pierit, pentru că bunătatea lui Dumnezeu a biruit dreptatea Lui. Şi lui Iezechia i-a zis prin gura profetului Isaia: „Fă testament pentru casa ta, căci nu te vei mai însănătoşi, ci vei muri” (IV Regi 20, 1), însă n-a murit. Lui Ahab din nou i l-a trimis pe profetul Isaia, ca să-l înştiinţeze: „Îţi voi trimite nenorociri” (III Regi 20, 21), şi nu i-a trimis. De ce? Dumnezeu i-a explicat profetului: „Ai văzut cum s-a pocăit Ahab: de aceea nu-i voi trimite nenorociri cât timp va trăi” (III Regi 20, 29). Din nou, bunătatea a biruit hotărârea Lui, aşa cum s-a întâmplat în foarte multe situaţii, şi cum se va întâmpla până la sfârşitul lumii, când se va încheia sărbătoarea, când nu va mai fi timp pentru ajutor, ci fiecare om se va afla singur cu povara lui.

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 363-364)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Odată, când am cercetat peșterile Sfântului Munte, am întâlnit un pustnic cu care am stat și am discutat, căci voiam să aflu niște lucruri. Printre altele, l-am întrebat dacă se mântuiesc cei care nu sunt botezați. Iar el mi-a răspuns:

„Îți voi spune, fiul meu, ce s-a întâmplat odată în Asia Mică. Trăia într-o vreme acolo un turc, care îi iubea mult pe creștini. Ajuta foarte mult Biserica. A ajutat chiar să se construiască și o mănăstire. Și când auzea că undeva este vreun sărac, alerga îndată și-l ajuta. Și cu toate că era cel mai bun om din acel loc – mai bun și decât creștinii -, nu s-a botezat. Nu se hotărâse să se boteze, ci tot amâna pentru mai târziu. Dar după o vreme a murit. Și a murit înainte de a se boteza. Egumenul mănăstirii s-a mâhnit mult pentru că acest om a plecat din această viață înainte de a fi botezat. Și Hasan (acesta era numele lui) era un om atât de bun. A făcut multă rugăciune și într-o zi a venit la el un înger și l-a întrebat:

– Vrei să mergem să vezi unde se află Hasan?

– Da, a răspuns egumenul.

Atunci îngerul l-a luat și au urcat, au urcat, au urcat… până ce au ajuns la o Biserică foarte strălucitoare. Toate străluceau acolo și de peste tot se auzeau psalmodii. Egumenul s-a pierdut. Când a intrat înlăuntrul acestei biserici strălucitoare, a uitat și de Hasan și de toate. Nu mai voia să plece de acolo. Însă după o vreme, îngerul s-a apropiat de el și i-a spus:

– Hai! Trebuie să plecăm.

În timp ce se întorceau, îngerul l-a întrebat pe egumen:

– L-ai văzut pe Hasan?

Abia atunci și-a adus aminte egumenul de Hasan și i-a spus:

– Nu. Nu l-am văzut.

– Atunci să mergem înapoi, ca să-l vezi.

De îndată ce ne-am întors, în afara Bisericii, sus pe scări, vizavi de lumină, se afla un câine orb, care stătea acolo ca și cum s-ar expune la lumină. Atunci îngerul i-a spus egumenului:

– Acesta este sufletul lui Hasan. Nu-și dă seama unde se află, nu vede nimic și nu aude nimic… Cu toate acestea nu este în focul iadului.

Și încheind, pustnicul mi-a spus: „La fel se întâmplă și cu sufletele ereticilor. Dacă sunt oameni buni, nu merg în gheena iadului, dar nici în desfătarea Raiului”.

(Sursa: Din ediția bimensuală a Asociației „Prietenii Obștii Sfântului Nicodim”, nr. 38, Iunie 2006).

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi din tot sufletul, ca pentru Domnul, iar nu ca pentru oameni ”(Coloseni 3, 23). În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie dreasă cu sare şi cu grabă să asculte, zăbavnic la vorbă, zăbavnic la mânie(Iacov 1, 19). Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică (Iacov 1, 26).

De aceea, omule, când vorbeşti, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândeşte-te să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt căci şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos, Care pentru noi, creştinii, este temelia vieţii noastre. „După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie,lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc” (I Corinteni 3,12).

Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos. Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii. Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc, ci, rotunjindu-ţi cuvintele printr-o frământătură curată a gândurilor, arde-le în cuptorul minţii luminate şi abia apoi trimite-le pe marele şantier al vieţii omeneşti. Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuşi. Fericiţi cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei şi trăiesc în veşnicie. Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa, retează cu foarfeca voile tale, crengile rele, sudalmele, neascultările şi va rămânea un pom care nu va putrezi în veac, e Cuvântul lui Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca, Mărgăritare duhovnicești, Editura Cartea strămoșească, p. 55-56)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Toată Evanghelia ne învaţă că trebuie să lăsăm cele mici de dragul celor mai mari decât ele, cele trecătoare pentru cele netrecătoare, cele rele pentru cele bune, cele de mai mic preţ pentru cele de mai mare preţ. Căci dacă Sfânta Evanghelie nu ne-ar făgădui bunurile de mai mare preţ, cine le-ar mai lăsa pe cele de preţ mic? Dacă Evanghelia nu ne-ar arăta strălucirea bogăţiilor celor nepieritoare, cine ar mai renunţa la cele ce tot strălucesc, dar sunt pieritoare? Cine ar mai renunţa la mierea şi laptele acesta, dacă nu ar găsi altfel ceva mult mai dulce? Cine ar mai lăsa tată şi mamă dacă nu şi-ar găsi o rudenie mult mai apropiată şi mai scumpă? Cine ar mai lăsa copii şi prieteni dacă nu ar recunoaşte că are de aflat pe altcineva, mult mai drag? Cine şi-ar mai da de bună voie chiar viaţa, în chinuri şi în moarte, dacă nu ar vedea că astfel dobândeşte nemurirea?

Stăpânul Hristos este mai dulce decât mierea şi laptele; El ne este nouă rudenie mult mai apropiată decât chiar părinţii noştri cei trupeşti; mai drag decât chiar copiii şi prietenii noştri; mai scump decât toate bogăţiile cele văzute; mai de preţ decât chiar viaţa, căci El este dăruitorul nemuririi fericite. Totul în lume, prin comparaţie cu El, este inferior, vulgar, amar, slab, fără preţ şi trecător. Oricine îl primeşte pe Hristos uşor va lăsa toate, pentru că a primit ceea ce este mai bun decât toate, şi pe Cel Care este El însuşi supremul bine.

O, Stăpâne Iisuse Hristoase, Comoara bunătăţilor celor veşnice, ajută-ne nouă să ne desfacem de toate şi de Tine pururea să ne lipim, Care eşti Binele şi Viaţa noastră. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci. Amin.

(Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

– Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli.

– Să-L pui pe Dumnezeu înainte. Să spui: „Cu puterea lui Dumnezeu voi încerca să mă îndrept”, ca să te ajute Dumnezeu. Faptul că vrei să te îndrepţi înseamnă că accepţi ajutorul. Ceri aşadar de la Dumnezeu să te ajute, iar El îşi aruncă privirea asupra ta. Adaugi şi de la tine puţină strădanie şi înaintezi. Cine, când vede un copilaş care încearcă să rostogolească un pietroi cu mânuţele, nu va alerga ca să-l ajute, pentru a nu-l vedea chinuindu-se? La fel face şi Dumnezeu, când vede puţina ta strădanie, te va ajuta să biruieşti.

Unii, deşi nu depun nici un efort pentru a se îndrepta, spun: „Hristoase al meu, am aceste patimi! Tu poţi să mă izbăveşti. Aşadar, izbăveşte-mă!”.Ei, cum să ajute atunci Dumnezeu? Pentru ca să ajute Dumnezeu, omul trebuie să se străduiască pe cât îi stă în putinţă. Adică sunt lucruri pe care trebuie să le facă omul însuşi, ca să ajute apoi Dumnezeu. În nici un caz nu poate fi ajutat, dacă el însuşi nu vrea să se ajute pe sine.

 (Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 30)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Dar tu, iubite, vezi ca nu cumva în vreme de necaz să primești vreun gând rău cu privire la Dumnezeu, devenind nemulțumitor față de Binefăcător, ci cu răbdare primește plăgile Lui, „ca un fiu iubit și nu ca un fiu ilegitim pedepsit de tatăl” (Evrei 12, 6-8), și strigă cu recunoștință: „bine este mie, Doamne, că m-ai smerit” (Psalmul 118, 71). Căci astfel și cei vechi învățau nădejdea în Dumnezeu prin multe osteneli.

La fel și Iosif, înțeleptul acela și dreptul. La fel și David și Iov, cel mult pătimitor și fără de prihană. Și mai înainte de aceștia. Avraam cel mai mare între patriarhi. Iar dacă spui că: „Aceia erau sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu, dar eu pătimesc pentru păcate” și mai mult ești dator de aici să te bucuri și să mulțumești pentru câ ai plătit încă de aici pedepsele pentru păcate și vei pleca dincolo curat. Căci este cu neputință să străbatem noi viața prezentă fără ispite și necazuri.

Așadar, nu te tulbura, ispitit fiind, ci primește nenorocirile ca pe un leac, cu mulțumire, și Îl vei avea pe Dumnezeu apărându-te și învrednicindu-te de mângâiere. Căci „pe cel pe care îl iubește Domnul, îl biciuiește” (Evrei 12, 6; Pilde 3, 12) și iarăși îl tămăduiește. Dă slavă că Dumnezeu este Cel ce cercetează și nu pizmui, nici nu ferici pe cei ce petrec în odihnă și desfătare. Căci la neamurile de mai înainte se putea vedea că se întâmplă aceasta, că drepții erau în necaz, iar nelegiuiții erau fericiți și o duceau bine.

Și babilonienii, cei care nici pe Dumnezeu nu L-au văzut, erau în bogăție și putere multă, iar cei ai lui Dumnezeu erau în lanțuri si în cele mai de pe urmă rele. Și Lazăr, cel ce era vrednic de cer, zăcea aruncat pe jos, iar bogatul în desfătare și multă odihnă. Vezi-mi mie și pe Irod la împărăție fiind, desfrânat și nelegiuit, iar pe Botezătorul lui Hristos, legat în închisoare ca unul dintre răufăcători […].

(Sfântul Amfilohie de Iconium, Cuvinte despre pocăință și moarte, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 23-24)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

De ce îngăduie Dumnezeu să vină asupra Dreptei Credinţe atâtea urgii şi necazuri, pe când pe eretici şi păgâni îi lasă pururea să se bucure de tihnă şi de pace? „De ce?”, întreabă şi Sfântul loan Gură de Aur, şi tot el răspunde îndată:

„Aşa ca să vezi slăbiciunea păgâneştii şi ereticeştii credinţe, care se descompune de la sine, fără să o atace nimeni, şi ca să vezi tăria adevăratei Credinţe care, lovită, scuipată şi pururea însângerată din toate părţile fiind, îndură toate cu pace şi chiar creşte şi se înmulţeşte sănătoasă în pofida tuturor drăceştilor vrăjmaşi […] De aceea, în disputele cu păgânii sau cu obraznicii iudei, destul este ca să arătăm, spre dovada sfintei ei puteri, că Ortodoxia, supusă veşnic prigonirilor până la ucidere şi sînge, veşnic a rămas deasupra, şi biruitoare”, chiar şi cînd întreaga lume s-a pornit împotriva ei.

Sfântul Isaac Sirul zice:„Minunata dragoste de oameni a lui Dumnezeu se vede atunci când omul se află în primejdii mari şi în chinuri pasibile să-i zdruncine nădejdea. De abia atunci se arată pe faţă puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Căci omul niciodată nu recunoaşte puterea lui Dumnezeu atunci când petrece mereu în linişte şi în libertate”.

 (Sursa: Extras din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria 2008 , p.309)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este dorinţă arzătoare după cele dumnezeieşti. Hristos este totul, El este iubirea noastră, El este dragostea noastră. Dragostea lui Hristos este o dragoste ce nu se poate pierde. De acolo izvorăşte bucuria.

Bucuria este Hristos Însuşi. Este o bucurie ce te face alt om. Este o nebunie duhovnicească, dar în Hristos. Acest vin duhovnicesc te îmbată precum vinul cel curat. Aşa cum spune David: Uns-ai cu undelemn capul meu, şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic (Ps. 22, 5). Vinul duhovnicesc este curat, adevărat, foarte tare, şi când îl bei, te îmbată. Această beţie dumnezeiească este darul lui Dumnezeu ce se dă celor curaţi cu inima.

Postiţi cât puteţi, faceţi câte metanii puteţi, desfătaţi-vă de câte privegheri puteţi, numai să fiţi bucuroşi. Să aveţi bucuria lui Hristos. Este bucuria care ţine veşnic, care poartă într-însa veşnica fericire. Este bucuria Domnului nostru, care aduce liniştea cea neclătinată, bucuria cea liniştită şi liniştea cea fericită. Este bucuria cea plină de tot harul, care covârşeşte orice bucurie. Hristos voieşte şi simte mulţumire dacă răspândeşte bucuria, dacă îi îmbogăţeşte pe cei credincioşi ai Săi cu bucurie.
Mă rog ca bucuria noastră să fie deplină (I Ioan 1, 4).

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 165-166)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul vei vedea că din pricina împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe scaunele ierarhilor şi în mânăstiri nu va mai fi atunci niciun bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi.

Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu, ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt- însăşi învăţătura Bisericii. Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă Domnul nu lasă pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţă. El a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7, 16-20).

Şi sârguieşte-te să-i osebeşti de păstorii adevăraţi; pe acei furi de cele ale Duhului, care sfâşie turma duhovnicească, „nu intră pe uşă în staul, ci sar pe aiurea“, după cum a spus Domnul, adică vor intra nelegiuit, nimicind cu dea sila dumnezeiasca orânduială – pe aceştia Mântuitorul îi numește „tâlhari” (Ioan 10, 1).

După lucrare, adevărata lor slujire este prigonirea adevăraţilor păstori, întemniţarea lor, căci fără această slujire, turma duhovnicească ar putea să nu fie prinsă. Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite Credinţa Dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi.

Îi vor prigoni nu doar pe păstori, ci şi pe slujitorii lui Dumnezeu, căci diavolul, care ocârmuieşte rătăcirea, nu poate suferi vieţuirea după rânduiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor în piei de oaie, vor fi cunoscuţi după firea lor îngâmfată, iubirea de desfătări şi pofta de putere – aceia vor fi trădători care vor pricinui ură şi răutate pretutindeni; şi de aceea a spus Domnul că se vor cunoaşte „după roade” (Luca 6, 43-45). Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supuşi, iubitori de fraţi şi ascultători de Biserică.

În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite, numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii. Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti şi ameninţându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria neputinţă.

De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioşi care nu au alte virtuţi, vor primi cununi numai pentru stăruinţa în credinţă, după cuvântul Domnului: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-lvoi şi Eu înaintea Tatălui Meu celui Ceresc” (Matei 10,32). Să ai frica lui Dumnezeu, fiul meu! Nu pierde cununa primită, ca să nu fii lepădat de Hristos în întunericul cel cumplit şi în veşnicul chin. Stai tare în credinţă şi, dacă e nevoie, îndură cu bucurie prigonirile şi alte necazuri, căci atunci Domnul îţi va ajuta ţie; iar Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori vor privi cu bucurie la lupta ta.

Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom apăra mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.

Dar Dumnezeu este mai puternic decât diavolul şi nu-i va părăsi niciodată pe robii Săi. Vor exista mereu creştini adevăraţi, până la sfârşitul veacurilor, dar ei vor alege locuri singuratice şi pustii. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de primejdioasa rătăcire, căci ea izgoneşte harul şi desparte de Hristos; din care pricină, Domnul a poruncit ca în aşa fel să-l socoteşti pe eretic, încât „să-ţi fie ca un păgân şi un vameş” (Matei 18, 17).

Şi aşa, întăreşte-te, fiul meu, în harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te la mărturisire şi la îndurarea suferinţei ca bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a spus: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii“ (Apoc. 2, 10). Acestuia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.

(Extras din Apostazia și Antihristul. După învățăturile Sfinților Părinți, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2008)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Notele Mitropolitului Luca (Kovalenko) al Zaporozhye și Melitopol în timpul războiului
12/12/2022

Hristos este în mijlocul nostru, dragi cititori!

Și să nu aveți părtășie cu lucrările fără rod ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le (Efeseni 5, 11) – aceasta este sfatul pe care Apostolul Pavel ne-o dă în citirea Epistolei pastorale de astăzi.

Întunericul este în primul rând absența luminii. Majoritatea crimelor și a actelor malefice sunt comise sub acoperirea nopții. Satana își propune să cufunde omenirea într-un asemenea întuneric, astfel încât să pătrundă în fiecare celulă a organismului omului. Apostolul Pavel plasează două acțiuni una lângă cealaltă – pasivă (nu au părtășie) și activă (le mustră), dar ele sunt în esență același lucru. Pentru că, la fel cum în viața veacului viitor nu va exista cale de mijloc între iad și rai, tot așa și în viața pământească, omul va fi plin fie de întuneric, fie de lumină. Gradul de plinătate poate fi diferit, dar în orice caz, în suflet va fi una sau alta – fie întuneric, fie lumină.

Când o persoană este plină de lumină, nu mai poate suporta întunericul înăuntru, deoarece acestea sunt două stări incompatibile. Dar și contrariul este adevărat – când o persoană se umple de întuneric, înseamnă că nu există lumină în el și nici nu poate exista. Când purtătorii de întuneric și purtătorii de lumină se întâlnesc în același spațiu (public sau personal), are loc o „reprobare a întunericului”. Lumina își dezvăluie esența, rușinea, luminând cu strălucirea ei murdăria și impuritățile unui suflet josnic și mic.

Care va fi reacția întunericului la lumină? Putem vedea acest lucru clar în Evanghelie. Lumina lui Hristos, luminând păcatul prin neprihănirea și dragostea lui, a evocat un singur lucru la purtătorii răului – ura. Ce acțiuni au urmat? În primul rând, calomnia! Ei l-au numit pe Iisus „posedat demonic, înșelător, hulitor al legii, iubitor de bețivi și de desfrânatele”. În al doilea rând a fost dorința arzătoare de a-L ataca prin orice mijloace posibile. Și din nou, ei nu se puteau gândi la altceva de făcut decât să-L condamne conform calomniei. Știm ce s-a întâmplat după aceea. O încercare rușinoasă, Moartea, dar și Înviere și biruință asupra întunericului.

Atâta timp cât această lume va fi, această schemă a lucrurilor va funcționa întotdeauna, oriunde și de-a lungul tuturor timpurilor – doar la scări diferite. Începând cu unul sau altul și terminând cu Biserici Locale întregi și Biserica Ortodoxă Universală în ansamblu. Diferența va fi doar în intervale de timp – de la dimensiunea unei vieți omenești până la istoria întregii lumi, la sfârșitul căreia lui satan i se va permite pentru o scurtă perioadă de timp să preia conducerea, să ducă război împotriva Sfinților și „să primească putere asupra fiecărui trib, popor și națiune”. Dar se va termina la fel ca la Ierusalim acum două mii de ani. Numai că de data aceasta va fi scenariul final – restaurarea Iubirii și Adevărului, care vor trăi pentru veșnicie în Noul Cer și Noul Pământ, și condamnarea întunericului la chinurile veșnice. Prin urmare, nu vă tulburați de evenimentele care au loc acum în țara noastră [Ucraina], „căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple”(Matei 24, 6). Singurul lucru pentru care trebuie să se suspine sunt acele suflete nenorocite, mărunte, care, fără să se gândească o clipă la soarta lor veșnică, dansează după bagheta dirijorului vrăjmașului omenirii, cântând din toată puterea lui Ponțiu Pilat: „Răstignește-L, răstignește-L! ” De ei trebuie să ne fie sincer milă.

Mitropolitul Luca (Kovalenko) al Zaporozhye și Melitopol

Sursa: https://orthochristian.com/149899.html

Traducere din engleză: Dr. Gabriela Naghi

Este vorba de ovreiul care vrea să se ascundă îndătătul unui nume ucrainean, Volodimir Zelenski. În 23 ianuarie scriam un articol cu titlul ,,Războiul din Ucraina va fi îndreptat împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale,,. Nu e vorba de a-mi aroga calități de prooroc ori de văzător cu duhul. Sunt prea departe de asemenea daruri Dumnezeiești. E vorba de a înțelege ceea ce Părinții Bisericii noastre ne-au lăsat scris, privitor la vremurile pe care le trăim și la cele care vor urma.

Dacă înțelegem mersul istoriei așa cum ni l-a revelat Dumnezeu în Sfintele Scripturi și cum l-au descris Părinții Bisericii, cu ușurință vom desluși dedesupturile și intențiile ascunse ale absurdului război fratricid ruso-ucrainean. Făcând abstracție de acestea, vom avea o înțelegere mărginită a evenimentelor, o vedere incompletă și deformată.

1.Să înțelegem: Vârfurile sistemului mondial din Statele Unite, care urmăresc înălțarea lui antihrist ca rege al universului, se izbesc violent de stânca numită Sfânta Biserică Ortodoxă, cea pentru care Hristos Mântuitorul Și-a vărsat Sângele pe Cruce. Această stâncă neclintită este piedică de netrecut în calea planurilor lor demente. Pentru aceasta se înverșunează cu ură drăcească împotriva noastră și au declanșat acest război în inima Ortodoxiei.

2.Pentru a-și pune-n practică planurile nebunești, antihriștii și-au instalat slugoi neghiobi și obedienți în toate punctele cheie ale lumii. Procesul a fost îndelung, dar le-a reușit și acum vedem consecințele. Când cineva le-a stat împotrivă, l-au înlăturat prin fraudă sau asasinat. Este vorba de Trump, de președintele antivaccinist al Braziliei, Bolsonaro, de trei bieți președinți africani care le-au deslușit intențiile criminale și s-au opus exterminării popoarelor lor prin asa zisul vaccin.

3.Au fost păstrați slugoii fideli. Putin e unul din ei. Să nu credeți că Putin e un dușman de moarte al lui Zelenski, cum ne spune propaganda antihriștilor. Nu! Sunt slugi devotate ale aceluiași sistem antihristic și joacă rolurile ce le le-au fost încredințate de regizorii americani, conform scenariului scris în vizuinile lor întunecate. Vedeți cum regizorii, respectiv NATO, stau pe margine, supraveghează desfășurarea războiului, aruncă gazul pe foc prin miliardele pe care le pompează spre Zelenski. Vedeți cum se prefac fariseii că aplică sancțiuni Rusiei, când de fapt le dau impuls spre cât mai mari distrugeri materiale și sacrificii de vieți omenești. Slăbește poporul ucrainean, slăbește Biserica Ucraineană.

4.Că Putin e din aceași șleahtă de demenți, o dovedesc faptele:  a dislocat populațiile asiatice și le-a îndreptat spre Europa pentru a o păgâniza, și-a supus poporul procesului criminal de zisă vaccinare, participă la întrunirile la vârf ale căpeteniilor lumii și acum aplică planul diabolic de distrugere a Bisericii Ucrainene Canonice. În scenariul amintit, lui i s-a rezervat rolul de personaj negativ, de paratrăsnet, care să atragă ura și criticile lumii, să fie făcut răspunzător de relele lumii, precum criza alimentară și energetică, creșterea prețurilor, încălzirea globală.

5.În aceași vreme, actorul de circ ratat, Zelenski, e victimă și erou, de aceea trebuie privit cu toată simpatia și ajutat cu miliarde nenumărate. Așa scrie în scenariu și acestă imagine trebuie cultivată de latrinele propagandistice, cu grohăitori zgomotoși de ambe sexe. Exact ca în cazul mincinoasei pandemii. Intențiile demente ascnse ale ovreiului Zelenski se văd acum: a cutezat să scoată în afara legii Biserica Ortodoxă a Ucrainei, singura canonică și legitimă, pe motiv că are legături firești cu Biserica Ortodoxă din Rusia. Aceasta e așezarea canonică, firească a Bisericii ucrainenilor, să țină de Patriarhia Rusă, având o largă autonomie. Antihriștii au pregătit intens terenul, au demonizat tot ce este rusesc, inclusiv Biserica Ortodoxă. Pe acest val de ură drăcească, măscăriciul evreu Zelenski se ridică împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale, crezând că va reuși să distrugă această alcătuire Dumnezeiască, și-n locul ei să aducă regimul satanic al  antihristului lor. Socotelile evreilor sunt sortite unui eșec răsunător, nu există nici umbră de îndoială.

6.În toată această revărsare de nebunie, ură, prostie și minciună, ce auzim? Glasul arhiereului lui Hristos, îndemnându-ne la dragoste, iertare și rugăciune. Celelalte – să le lăsăm în seama lui Dumnezeu.

Până când, evreilor, Îl veți urî pe Hristos, Binefăcătorul și Mântuitorul lumii? Până când veți urî Biserica Sa, prigonind-o prin lichelele pe care le-ați instalat la cârma ei?

Presbiter Iovița Vasile

Fiecare să fie conştient că dacă lucrează ceva este pentru Dumnezeu şi are plată de la Domnul. Deci nu-l interesează ce face altul. Dacă apare cârteala, lucrul ăla nu mai are valoare duhovnicească.
Să te rogi să-ţi dea Domnul răbdare şi smerita cugetare ca să ai pacea sufletului. Cel mai mare lucru este să ai pacea sufletului, în orice situaţie, orice ţi-ar zice cineva.
Ascultă, când cineva se învinovăţeşte pe sine de toate, să ştii că atunci e aproape de Dumnezeu, iar când se îndreptăţeşte pe sine, atunci diavolul este cu el.
Nimeni nu vrea să ştie că cel mai mare lucru este să te cunoşti cu adevărat pe tine, cine eşti cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute. Nicăieri Ortodoxia nu ne obligă să vedem greşelile altuia, ci să ne vedem pe noi şi să ne smerim şi să ne considerăm mai răi ca toţi.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Unei mame cu nervii zdruncinaţi din cauza unor încercări grele Părintele i-a spus să se lupte pentru a se sfinţi. În acelaşi timp, i-a dat şi sfaturi practice pentru a-şi birui starea de melancolie: să alunge amintirile neplăcute şi temerile şi să-şi amintească numai evenimentele plăcute, să cultive mereu gânduri optimiste despre viitor, să asculte muzică bună, să facă plimbări, să meargă împreună cu prietenele ei creştine la Sfânta Liturghie, la Vecernii şi Privegheri şi să se roage cu nădejde lui Hristos.

Părintele vedea în sufletele oamenilor ceea ce-i descoperea Dumnezeu. Despre un cunoscut al meu, a zis:

‒ Văd în sufletul lui ceva nu prea curat, un lucru rău. E o traumă veche, ceva demonic. Nu ştiu exact ce e. Poate-mi va descoperi Dumnezeu mai târziu.

După câteva săptămâni, când m-am dus din nou la el, mi-a zis:

‒ Acel lucru rău pe care l-am văzut în sufletul lui poate dispărea, dar numai dacă el însuşi se va sfinţi. Numai prin sfinţenie se schimbă omul. Oricât de păcătos ar fi, tot se curăţă de rănile sufletului. Astăzi, medicii le numesc psihastenii, când, de fapt, ele nu sunt altceva decât influenţe demonice provocate de păcate.

(Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 449-450)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

(de Poetul Martir al temniţelor bolşevice-VASILE MILITARU 19 septembrie 1885-8 iulie 1959, Ocnele Mari)
​
Gânduri într’o zi festivă

Bucură-te, Ţară scumpă, îmbrăcată de paradă,
Că, din alte ţări străine, vin prieteni să te vadă!
Şterge-ţi lacrima din gene!… Ce oftezi într’una frântă,
Când atâtea muzici cântă?…

Cântaţi muzici, cât mai tare, toate câte sunteţi voi,
Ca să nu se-audă plânsul văduvelor de război!
La răspântiile toate, muzici, azi cântaţi, cântaţi,
Că prea gem, sleiţi de foame, marii noştri „mutilaţi”?…

Azi e zi de sărbătoare şi datoare eşti să joci,
Ţara mea cu jale multă, jefuită de escroci!…
Foametea şi desnădejdea tu n’ai drept să ţi-le spui
Ţară scumpă, nimănui,
Când la tine ospătează toată lifta cu pistrui?…

Cine să-ţi ogoae plânsul?… Să te-audă, cine poate,
Când atâtea muzici cântă la răspântiile toate?…
Cui, o lacrimă să’i pice,
Că ‘n bordei n’ai foc pe vatră,
Când tâlharii ce te pradă, ospătând, duc trai ferice,
Infrăţiţi cu veneticii, în palate mari de piatră?…

Cum vrei oare, scumpă Ţară,
Soarele dreptăţii sfinte pe-al tău cer să mai răsară,
Dacă toţi cei ce te fură, liberi petrecând, fac haz
Şi, când ceri să intre ‘n ocnă, scuipă ‘n bietul tău obraz?!
Oare, când vei pune mâna, Ţară scumpă, Ţară blândă,
În grumajii celor care vor ca Iuda să te vândă?
Celor cari într’una rod
Multul gliei tale rod, –
Câţiva hoţi înfipţi în ceafa unui biet întreg norod?…

Dar… mă iartă, Ţară blândă, că, de-a tale suferinţi,
M’am trezit şi eu, cu tine, a haiduc scrâşnind din dinţi.
Azi e sărbătoare sfântă,
Când, – deşi flămândă eşti, –
Nu se plânge, ci se cântă
Întregirea ce ţi-au dat-o Sfinţii dela Mărăşeşti?…

Mâine însă, Ţară scumpă, sfinţii tăi suiţi la cer,
Să le faci dreptate cer:
Viaţa nu şi-au fost jertfit-o ei, Arhanghelii tăi mari,
Pentru ca tu s’ajungi roabă unor cete de tâlhari;
N’au murit, scăpându-şi Ţara, marii noştri mucenici,
Ca să ţi-se ‘nfigă ‘n glie gloatele de venetici!…
N’au căzut pentru desfrâul
Hoţilor ce’ţi fură grâul,
Ţară plină de belşug,
Nici, – când lor le crapă burta, – tu să tragi flămândă ‘n jug!

Azi deci, fâlfâind drapele, cântă, Ţară fără pâine,
Şi, – cum cer ai tăi Arhangheli, – judecata s’o’ncepi mâine
Ori destinului tău mare fir de aur ştii să’i torci,
Ori întreaga ta grădină va fi cocină de porci!…

Temă. Citiți cu atenție următoarele cuvinte și expresii. Explicați-le sensul. Identificați-i în societatea noastră, dând cât mai multe exemple.

-escroci

-liftă cu pistrui (liftă înseamnă persoană care nu este ortodoxă)

-tâlhari

-venetici

-Iuda

-câțiva hoți înfipți în ceafa unui biet întreg popor

-cete de tâlhari

-hoți ce-ți fură grâul

-cocină de porci (cerință suplimentară: explicați din pricina cui riscăm ca România să  devină cocină de porci).