ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Doina Gherebe, mama fostul sportiv al Naționalei de Hochei, Valentin Gherebe, fondatorul brandului Anonymous, mort subit într-o baltă de sânge la vârstă de 43 de ani după a doua doză de Pfizer, s-a revoltat pe contul ei personal de Facebook pentru că autoritățile nu întreprind nimic în situația deceselor subite din ce în ce mai numeroase. Urmarea: contul i-a fost restricționat.

„Adevărul este interzis!

Domnilor de la Facebook, tot ce am scris și am demonstrat sunt realități din viața noastră. Nu sunt de acord cu cenzura voastră în favoarea minciunii. Dvs aveți atitudinea gardienilor și ne interziceți comunicarea realității din lumea în care trăim? Personal nu am nici o teamă după ce statul român mi-a omorât copilul cu vaccinul otravitor și a îndemnat tinerii către moarte. Nu mai am ce pierde, ce am iubit cu mare drag mi-a fost luat de neomarxiștii vacciniști împreună cu viața mea distrusă.”

Reacția mamei victimei vine după ce a primit avertisment de la cenzura Facebook în urma reproșurilor sale publice către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a declarat că pentru a se pronunța despre morțile subite are nevoie mai întâi de niște studii. Dar a trecut exact o lună de la această declarație și Rafila tot nu se poate pronunța, în timp ce românii mor pe capete în decese relaționate de statutul lor de vaccinați.

„Să-ți fie ruşine domnule Rafila, esti un mincinos! Ne-ai omorât copiii, tu, împreună cu incompetenții din sistemul medical Arafat și Gheorghiță. Ce studiu mai vrei, nu ai studiat la Facultatea de Medicină substanțele otrăvitoare? Dispari până nu se vor revolta mamele distruse. Să te ferească Dumnezeu de furia mamelor ce și-au pierdut copiii în urma injectării cu serul experimental! Nu ai competență si nici verticalitatea de a fi ministrul Sănătății! Juramântul lui Hipocrate l-ai călcat în picioare așa cum ai facut și cu viețile noastre.

Domnule Rafila, îţi dau eu material de studiu pentru moartea tinerilor, dar grăbește-te, că nu mai avem timp și răbdare pentru invenții mincinoase. Ești un monstru ce ai contribuit la uciderea atâtor tineri împreuna cu Arafat și Gheorghiță, prin convingerea lor să se vaccineze cu minciunile din mass media, cu restricționări dure și neconstituționale, când de fapt scopul vostru a fost de a ucide populația cu un ser experimental determinând tinerii să facă vaccinurile morții – Pfizer și celălalte.
Știați că tinerii sunt ușor de manipulat si înfricoșat. Va veni ziua dreptății când vă veți îneca în sângele copiilor noștri nevinovați! Doar atunci voi fi împăcată cu mine deși nici atunci nu-mi va putea lua nimeni durerea sfâșietoare a fiecărei zi din viața mea. Mi-ați ucis copilul meu ce-l iubeam atat de mult și mi-ați distrus existența pe acest pământ!”

sursa:activenews

Chiar dacă aș fi vaccinat complet, i-aș admira pe cei nevaccinati pentru că au rezistat la cea mai mare presiune pe care am văzut-o vreodată, inclusiv din partea soților, părinților, copiilor, prietenilor, colegilor și medicilor. Oamenii care au reușit să aibă un asemenea caracter, curaj și gândire critică sunt, fără îndoială, cei mai buni dintre umanitate. Se găsesc peste tot, la toate vârstele, nivelurile educaționale, țările și opiniile. Sunt de un fel special; Ei sunt soldații pe care fiecare armată a luminii își dorește să-i aibă în rândurile ei. Ei sunt părinții pe care fiecare copil își dorește să-i aibă și copiii pe care fiecare părinte visează să-i aibă. Sunt ființe peste media societăților lor, sunt esența popoarelor care au construit toate culturile și au cucerit toate orizonturile. Sunt acolo cu tine, par normali, dar sunt superiori.

Au făcut ceea ce alții nu au putut, au fost copacul care a rezistat uraganului de insulte, discriminări și excludere socială. Și au făcut-o pentru că au crezut că sunt singuri și au crezut că sunt singuri.

Interziși de la mesele de Crăciun ale familiilor lor, ei nu au văzut niciodată ceva atât de crud. Și-au pierdut locurile de muncă, și-au lăsat cariera să se piardă, nu aveau bani… dar nu le-a păsat. Au suferit nenumărate discriminări, denunțuri, trădări și umilințe… dar au continuat.

Niciodată în omenire nu a existat o astfel de „distribuție”, acum știm cine sunt rezistenții de pe planeta Pământ. Femei, bărbați, bătrâni, tineri, bogați, săraci, de toate rasele și religiile, cei nevaccinați, aleșii chivotului invizibil, singurii care au reușit să reziste când totul s-a prăbușit. Voi sunteți cei care ați trecut un test de neimaginat pe care mulți dintre cei mai duri marinari, comandouri, berete verzi, astronauți și genii nu l-au putut depăși.

Ești făcut din cele mai mari lucruri care au trăit vreodată, din acei eroi născuți printre oameni obișnuiți care strălucesc în întuneric.”

Christian Blanchon, General al Armatei Franceze

Text preluat

Numele meu este Pocăința! Prietenii de suflet care mă cunosc sau care mi-au cerut prietenia mă numesc Metanoia. Am aflat de la ei că înseamnă schimbarea minții. Am aflat prin experiență, văzând roadele pe care le aduc în sufletele oamenilor, mai ales acolo unde sunt lacrimi și suspine negrăite. Aș putea spune chiar că bucuria mea izvorăște din lacrimile și prihănirea de sine ale celor ce mă iubesc, însoțite mereu de Harul dumnezeiesc necreat. Fără Har nu am nicio putere de a transforma lăuntric pe om. Am văzut multe manifestări false ale unor oameni care mimau sau schimonoseau pocăința, însă eu, Pocăința, nu eram acolo. Adeseori, am privit îndurerată chinurile și frământările sentimentaliste sau pietiste ale unora, care nu mă doreau cu adevărat ca prietenă, fiindcă nu mă cunoșteau. Credeau că mă cunosc, însă treceau nepăsători pe lângă mine fără ca măcar să mă privească. Întotdeauna mi-am ascuns frumusețea. Am primit sfatul acesta, cu mult timp în urmă, de la prietena mea, Smerenia. Mi-a șoptit atunci, cu vocea tremurândă și privirea timidă și luminoasă, să nu mă arat lumii cu adevărata mea bogăție și frumusețe, fiindcă voi suferi de pe urma falsității celor ce se vor folosi de mine. Pe alții i-am văzut părăsind Adevărul, fără de care nu pot ființa, numindu-se pe sine pocăiți și crezând că au legături de rudenie sau de prietenie cu mine. Însă ei sunt păcăliți de întunericul din inima lor, nu sunt pocăiți! Nicicând nu i-am cunoscut pe aceștia și niciodată nu le-am acceptat prietenia. Mereu le șoptesc, prin cei care m-au cunoscut sau mă cunosc, că nu pot fi străină de Adevăr. Dacă vor să mă primească în viața lor, va trebui să primească baia Botezului, prin întreită afundare. Acolo sunt și eu, în Ortodoxie! Mi-a trebuit mult timp ca să înțeleg puterea numelui meu și legatura pe care o am cu Cel ce mi-a dat viață și m-a așezat în inima omului. Am aflat că m-am născut, fără a vedea frumusețea Raiului, atunci când Adam și Eva mi-au dat viață în inimile lor, prin neascultarea care i-a alungat din Eden. Nicicând nu am văzut în istoria omenirii o tânguire și o plângere nemângâiate mai mari decât ale protopărinților neamului omenesc. Tot cosmosul participa la această durere a lor. Așa m-am născut eu! De atunci și până la sfârșitul veacurilor voi fi mereu acolo unde mi se va cere ajutorul. Pe nimeni, în cei 7500 de ani de la nașterea mea, nu am refuzat, dacă au fost sinceri în plângerea lor. Pe toți i-am ajutat, fără a cere nimic în schimb. M-a învățat Harul să ofer totul gratuit. M-a învățat Hristos să mă ofer pe mine însămi, pentru a-l câștiga pe cel care m-a cunoscut și mi-a cerut ajutorul. Am învățat, cu cei ce mă poartă în inimi, să strig cu durere, împreună cu ei: ,,Tată, iartă-mă!”

Preot Claudiu Buză

„Deci, oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 10:32)
„Căci dacă se va rușina de Mine și de cuvintele noastre în neamul acesta de adulteri și păcătoși, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui Său cu Sfinţii Îngerii” (Marcu 8,38)

Acum se pune întrebarea: cum, în ce fel, ar trebui să-L mărturisim pe Hristos? Dragii mei, chiar și cel mai simplu creștin îl poate mărturisi pe Hristos. Cum?

Primul – primul cu semnul Crucii . De îndată ce îți faci Cruce, dezvălui imediat ceea ce crezi, te evidențiezi din toate religiile și ideologiile lumii. Pentru că au simbolurile lor: evreii au Steaua lui David și lampa cu șapte lumini, masonii triunghiul sau cele trei puncte, marxiştii secera și ciocanul sau pumnul ridicat, mahomedanii semiluna. Iar noi, copiii lui Hristos, care am fost botezați în bazinul sfânt, avem un semn și un simbol superior tuturor celorlalți, Sfânta Cruce. De îndată ce îți faci crucea, mărturisești că ești creștin ortodox.

Cu toate acestea, trebuie să facem crucea în mod normal, nu ca niște oameni moderni și adesea oficiali în elogii, care crezi că cântă la vioară. Nu! aceasta este o batjocură. Ești creștin; fă semnul Crucii în mod normal. Dar Crucea normală, așa cum ne-au învățat Sfântul Cosma Etolul și bunicile noastre analfabete, este: ne unim cele trei degete (francii au cinci, noi avem trei) și vrem să spunem: Sfântă Treime, miluiește lumea! Ne ducem mâna la frunte și ne referim la: Hristoase, ai fost în ceruri, deasupra stelelor. Apoi o ducem jos, și vrem să spunem: Îți mulțumim, Hristoase, că te-ai pogorât pe pământ și ai luat carne din sângele curat al Măreției Maicii Domnului. Apoi aducem mâna dreaptă la umăr și ne referim la: „Adu-Ți aminte, Doamne, când vei veni în împărăția Ta” (Luca 23,42). În cele din urmă o aducem la stânga și vrem să spunem: Nu mă pune în iad, Doamne. Aceasta este Crucea. Când o faci în mod regulat, cu credință, cu dragoste, cu frica de Dumnezeu și cu mâna curată, face minuni.

În 1912 țara noastră a avut un război cu turcii. Forțele noastre erau mici, în esență aveam o singură navă, „Averof”, în timp ce ei aveau armament greu. Dar pe navă erau lei creștini, cu căpitanul minunat Pavlos Kountouriotis, un copil al unei generații glorioase. Avea pe el lemn cinstit. Așa că și-a luat crucea din piept, a pus-o pe podul navei, și-a făcut semnul Crucii și cu acea navă a „condus” toată armada turcească în strâmtoarea Hellespont. Prin urmare, nu-ți fie rușine să-ți faci crucea, fie la masă, fie într-o mașină, avion sau tren. Mărturisești așa, pe Hristos. Și când închideți ochii, o Cruce pe mormânt vă va declara că ești ortodox.

Cum altfel ne mărturisim credința? Cu limba . De aceea ne-a dat Dumnezeu. Te-ai găsit printre necredincioși? Deschide-ți gura și mărturisește-ți credința în Domnul. Ai auzit blasfemie? Trebuie să protestezi, ca și cum tatăl sau mama sau soția ta ar fi insultați. A venit o tânără și m-a rugat să-i dau divorțul, pentru că în cafeneaua din sat, în fața soțului ei, unii o acuzau și acesta nu scotea o vorbă. Un om care nu îmi apără numele, nu-l vreau! spunea ea. Și nu a greșit. Cu cât mai mult când Dumnezeu estet insultat? Este vina celor care blestemă, dar este și vina celor care îi ascultă și nu protestează. Dacă ești creștin, nu vei tăcea. A vorbit, a sfătuit, a certat. Ce a spus Sfântul Cosma: „Dacă cineva o insultă pe mama sau pe tatăl meu, îl iert; dacă hulește pe Hristos și pe Fecioara mea Maria, n-am ochi să-l văd” (arh. p. 199). Numele mamei noastre, al tatălui nostru, al domnilor noștri este mare și înalt, iar numele lui Hristos și al Fecioarei Maria nu sunt? De aceea apărați sfântul și sfânta tăind vorba celor hulitori. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Când auzi un hulitor, sfătuiește-l o dată, de două ori, de trei ori; iar dacă nu ascultă, dacă ai o mână, lovește-l. O mână care lovește o plantă va sfinți. Cunosc un sat din Tracia, unde înainte toată lumea blestema, dar acum nimeni nu blestemă. Cum sa întâmplat asta; Un refugiat analfabet, dar cu profundă credință în Dumnezeu, a mers acolo. Și când cineva blestema, se ducea acasă, îl sfătuia, plângea, implora, amenința. Astfel, el singur a stins blasfemia.

Așa că mărturisește-ți credința cu Crucea și cu limba. Mărturisește din nou – cum? Cu lucrările tale, cu viața ta creștină. Când viața creștinului este conformă cu Evanghelia și cu poruncile lui Dumnezeu, ea strălucește și îi confirmă credința. Dimpotrivă, atunci când un așa-zis creștin nu are milă și se, apucă și fură, nu respectă cinstea celorlalți, aleargă la tribunal și bate din palme Evanghelia, se ceartă cu soția sa și obține un divorț, nu pune picior în biserică, nu se spovedește și nu se împărtășește, atunci viața lui este blasfemie; el dă prilej altora să acuze religia lui Hristos.

Deci să-L mărturisim pe Hristos cu crucea, cu limba, cu faptele noastre; haideți să-L mărturisim în sfârșit – aici este partea grea – și cu sângele nostru . Nu sunt profet, nici fiu de profet; Sunt un păcătos și nevrednic să vă sărut picioarele. Cu toate acestea, cred în Evanghelie și Apocalipsa, care spun că urmează zile cumplite. Dumnezeu ne va cerne. Va fi o persecuție cumplită împotriva sfintei noastre Biserici și atunci vom vedea câți vor fi creștini. Să ne mărturisim nu numai cu mâna, cu limba și cu viața; fie ca și viața noastră să fie vrednică să i-o dăm lui Hristos. După cum a spus Sfântul Cosma din Etolos: „Te implor, Doamne, cum ai dat sângele Tău pentru mine, merită să-mi dau și eu sângele meu pentru Tine” . Au arestat un creștin, care vorbea despre Domnul, și i-au tăiat limba. Apoi și-a luat sânge din gura însângerată cu degetul și a scris pe perete: „Cred în Hristos”. Să avem și noi o astfel de credință.

Iubiții mei, am terminat. Strămoșii noștri, patru sute de ani sub turci, și-au păstrat credința și mulți au fost martirizați mărturisind pe Hristos. Noi, cei care trăim astăzi, ar trebui să fim foarte atenți. Pentru a păstra credința părinților noștri. Să nu devenim cripto-creștini. Ce spune Evanghelia? „Oricine Mă va mărturisi, Eu îl voi mărturisi; oricine Mă va lepăda, Eu îl voi lepăda”. Dar Ortodoxia vrea cripto-creștini; vrea spovedanie, nu se ascunde precum copiii mici. Curajoși și îndrăzneți, să mărturisim Credința Ortodoxă pretutindeni. Și dacă vor veni zile grele, de persecuție și sânge și martiriu, să rămânem devotați lui Hristos. Și dacă toți îngenunchează în fața diavolului, nu-i așa. Și rămâi una, nu coborî steagul, ci spune: Cred, Doamne! Satana nu va învinge. Hristos va birui; dacă voi, copii ai grecilor, vă lăudați și vă înălțați în vecii vecilor; Amin.

†Episcopul Augustin

https://katanixi.gr/orthodoxia/mitr-florinis-aygoystinos-kantiotis-28/

Traducere din engleză: Dr. Gabriela Naghi

Starețul și cinci călugări de la Mănăstirea Sfânta Treime din Ano Gatzea, Pelion, Grecia, vor fi judecați în curând la Volos pentru publicarea unui calendar de buzunar cu informații împotriva vaccinurilor COVID. Călugării sunt acuzați de distribuire de știri false pentru calendarul lor, intitulate „Gândește-te înainte de a te vaccina”, relatează Magnesia News.

Mănăstirea este o dependință a Mănăstirii athonite a Marii Lavre.

Publicația conținea declarații de la biologi moleculari, profesori și un avocat care avertizează oamenii să nu primească vaccinurile COVID. Unul dintre biologi a subliniat utilizarea țesutului fetal în producerea diferitelor vaccinuri. Potrivit unei legi modificate în noiembrie anul trecut, „orice persoană care difuzează public știri false, care este capabilă să provoace confuzie sau teamă cetățeanului și îi zguduie încrederea în sistemul public de sănătate, se pedepsește cu închisoare de la cel puțin 3 luni la 5 ani și o amendă.”

Sursa: https://orthochristian.com/148317.html

Traducere din limba engleză Dr. Gabriela Naghi

Era toamna anului 1976. Mă pregăteam să merg spre Curtea de Argeş pentru a începe ultimul an de Seminar. La 11 km de casa mea, în comuna Dragu, urma să fie sfinţită biserica satului, pentru că partidul dăduse aprobare. De dimineaţă m-am îndreptat spre această localitate, străbătând drumul pe jos. Când am ajuns, am văzut suflarea satului adunată în jurul bisericii, aşteptând cu drag să-l primească pe Preasfinţitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

După ce Preasfiţia Sa a ajuns, din vecinătatea bisericii a început să se audă muzică cu mulţi decibel, slobozită dintr-o staţie de amplificare reglată la intesitate maximă. Lumea a rămas oarecum surprinsă, dar nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Partidul se socotea atotputernic, activiştii şi miliţienii erau prezenţi. A început slujba de sfinţire, perturbată de vacarmul acela. La înconjurarea bisericii am fost aproape de soborul preoţilor. Parcă văd şi acum, eram în latura de răsărit a bisericii şi unul dintre preoţi a spus: ,,Preasfinţite, ar trebui să protestăm, vedeţi cum îşi bat joc de noi’’. Ierarhul nostru a răspuns: ,,Lasă-i să facă ce vor. Dumnezeu le va plăti. Încheiem rânduiala de afară, apoi intrăm în biserică şi acolo nu vom mai auzi muzica’’.

Am intrat în biserică, mulţi au rămas afară neavând loc, pentru Sfânta Liturghie. Muzica se auzea şi aici şi deranja în continuare săvârşirea celor Sfinte. Cu toate aceste piedici ale diavolului, s-a ajuns la sfârşit, dar toţi am rămas cu un sentiment apăsător de nemulţumire.

După puţină vreme am aflat cine a fost autorul acestei fărădelegi. Era chiar consăteanul meu S.V., mare activist de partid, care primise această însărcinare de la grangurii din Zalău, şi de care s-a achitat cu succes. Mi-amintesc că mă depăşise cu maşina în acea dimineaţă şi s-a dus să pregătească cele descrise mai sus.

N-a trecut mult şi Dumnezeu l-a lovit cu o boală teribilă de rinichi, încât a ajuns să fie dependent de dializă. Ca să-i înlesnească accesul la medicaţie şi tratamente, şefii i-au  dat o funcţie la Crucea Roşie. Boala avansa şi omul se veştejea văzând cu ochii.

Epilog. În 1977 am absolvit Seminarul, iar în 1978 am fost hirotonit preot pe seama Parohiei Bercea, aflată la 7 Km. Anii au trecut, eram la zece ani de la sfinţirea bisericii din Dragu. Într-o zi, mă duceam spre centru satului şi m-am întâlnit cu preotul locului, chiar în dreptul casei lui S.V. Deodată, am auzit ţipetele disperate ale unei femei. Am rămas consternaţi. Apoi am intrat în casa lui S.V., care-şi trăia ultimele clipe de viaţă. Dumnezeu a rânduit ca sfârşitul să-i fie vegheat de doi preoţi. N-am înţeles niciodată de ce. A plecat nespovedit, neîmpărtăşit şi nepocăit.

Acesta a fost sfârşitul unui om, tare şi mare în partid, care socotea că orânduirea socialistă e veşnică, partidul – nemuritor şi el va sta pe vecie în funcţia sa.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dacă ochiul a fost făcut anume ca să caute lumina şisă se sature de ea, iar urechea pentru sunete şi toate celelalte după rostul lor, atunci dorinţa sufletului se împlineşte numai când găseşte pe Dumnezeu. Se vede că aşa este sortit sufletului să nu-şi afle liniştea decât în Hristos, căci singur El este şi Binele şi Adevărul şi tot ceea ce poate bucura pe om. Aceasta este şi pricina pentru care Dumnezeu nu ne lasă să îndrăgim ceva, căci dintru-nceput ni s-a sădit în suflete puterea de a iubi, precum și dorul de a afla bucuria și pacea după care veșnic însetează firea noastră, fără a le putea găsi aici pe pământ, iar drept facere de bine nu ne-a vărsat în suflet altceva decât dorinţa de a face voia Lui şi ceea ce ne dă apa înnoirii duhovniceşti.
Fiindcă din bunătăţile acestei vieţi, care nu sunt decât un joc de cuvinte mincinoase, nici una nu ne aduce în suflet dragostea şi bucuria. Pentru că până şi ceea ce ne-ar părea bun, nu-i decât un mincinos idol al adevărului. Dimpotrivă, în lumea Duhului, unde nu există nici o piedică, dragostea se poate arăta în toată măreţia şi nespusa ei frumuseţe, iar bucuria e atât de mare, încât nici nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Şi ce-i mai important, Dumnezeu aşa a rânduit lucrurile ca El să fie şi dragostea şi bucuria noastră. De aici urmează, cred, că, vorbind despre măreţia şi măsura acestor simţiri, vorbim despre însăşi Bunătatea cea nesfârşită.

(Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Cartea a doua – Rolul Sfântului Botez în viața duhovnicească)

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

La sinodul II tâlhăresc din Creta n-au existat dezbateri libere şi serioase, cum ne spune propaganda mincinoasă din spaţiul ortodox, şi nici contribuţia lui Daniel Ciobotea nu a fost hotărâtoare. Hotărârile acestei adunări sataniste au fost elaborate cu multă vreme înainte şi, pentru a fi impuse în Biserica lui Hristos, aveau nevoie să li se confere ,,autoritate sinodală’’, încât nimeni să nu aibă dreptul să le conteste. Lucrările, câte au fost, s-au desfăşurat în mare secret, sub ochiul vigilent al serviciilor secrete americane, care i-au percheziţionat corporal pe participanţi ca pe nişte pungaşi de rând, nu cumva să aibă asupra lor aparatură de înregistrare. De ce, oare?

Acum este vremea să vedem absurdul hotărârilor din Creta, şi mă refer la acea prevedere care îngăduie căsătoriile mixte, din dragoste pentru cei aflaţi în situaţia de a se fi însoţit cu persoane neortodoxe, de sex opus, se înţelege. Luăm câteva situaţii ipotetice, de care însă se vor izbi cei care nesocotesc Sfintele Canoane şi va trebui să săvârşească acele simulacre ale Sfintei Taine a Cununiei.

1.Un ortodox se însoţeşte cu o papistaşă. Ceremonialul (nu zic Sfânta Taină!) se va desfăşura fără dificultate, deoarece eretica papistaşă îşi va face (invers) semnul crucii, va înconjura masa, va săruta Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie şi Sfintele Icoane. Şi totuşi slujba nu va fi Sfântă Taină, iar cei doi vor trăi în curvie, periclitându-şi mântuirea. Din relaţia aceasta se vor naşte şi copii. Vor fi botezaţi în Biserica Ortodoxă sau la ereticii papistaşi? Menirea unei căsnicii întemeiate ,,în Hristos şi în Biserică’’ (Efeseni 5) este aceea de a naşte fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

2.Un ortodox se însoţeşte cu o baptistă (sau penticostală, sau adventistă). Imposibil de administrat Sfânta Taină a Cununiei unei eretice, care neagă întreaga Învăţătură Ortodoxă şi batjocoreşte Sfânta Biserică, Sfânta Cruce, Sfintele Icoane. Este cu neputinţă să dai cele sfinte uneia care are botezul ereticilor, vorbeşte blasfemiator la adresa Mântuitorului şi a Preacuratei Fecioare Maria şi nu crede în Sfintele Taine. Cât priveşte săvârşirea propriu zisă a ceremonialului, am mari îndoieli că baptista îşi va face semnul Sfintei Cruci, va săruta Sfânta Evanghelie şi Sfintele Icoane. Este posibil ca nici măcar să nu intre în biserică, şi-atunci ce veţi face, cinstiţi ierarhi, veţi duce în locul ei o manechină de cauciuc pe post de mireasă, căreia îi veţi spune Noemi, şi aşa veţi săvârşi ritualul? Nu vă daţi seama în ce fundătură absurdă aţi intrat? Doamne, câtă întunecime de minte! Ce va fi cu copiii rezultaţi din această însoţire nelegiuită?

3.Un ortodox se va însoţi cu o musulmană. Culmea absurdului! Musulmana e păgână, evident nebotezată. Ce veţi face, cinstiţi pseudo-ierarhi şi preoţi? O veţi spovedi şi împărtăşi, apoi o veţi ,,cununa’’? Credeţi că ceea cele veţi săvârşi vor fi Sfinte Taine, sau cei doi vor trăi în curvie, zicând că sunt ,,cununaţi’’? Va accepta musulmana să intre în biserică şi se va supune întregului vostru ritual? Am mari îndoieli. Copiii rezultaţi vor fi botezaţi în Biserica Ortodoxă, sau vor fi duşi la moscheie, spre a se închina drăcescului Allah? Răspundeţi, domnilor ierarhi ecumenişti.

4.Un ortodox se însoţeşte cu o necredincioasă. În mişcarea ecumenistă necredincioşii îşi au locul lor, pentru că în turma lui antihrist se cuvine să fie cât mai mulţi. E posibil ca necredincioasa să participle la ceremonial şi să execute toate mişcările rituale în care nu crede, aşa de formă, doar pentru a face şi acest pas, de dragul partenerului ortodox. Cei doi parteneri vor trăi în curvie şi îşi vor pierde mântuirea. Copiii lor nu vor fi crescuţi în Adevărata Credinţă şi vor apuca şi ei pe căile pierzării.

5.Un ortodox se însoţeşte cu evreică sau o budistă. Acestea sunt păgâne, la fel ca femeia musulmană. Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi ritualul. Poate ne spun cinstiţii ierarhi, care au soluţii la toate problemele.

Se mai iveşte o problemă gravă, la care nimeni dintre ecumenişti nu s-a gândit. În cazurile enumerate avem de-a face cu păgâne şi eretice. Prin prezenţa lor în sfânta biserică n-ar face altceva decât să pângărească sfinţenia locului. În atari situaţii există în Molitfelnic ,,Rugăciunea la deschiderea bisericii pângărite de păgâni sau de eretici’’(Molitfelnic, 1984, pag. 565). Ce facem, spurcăm întâi locaşul, apoi îl curăţim prin această Rugăciune? Ecumeniştii au soluţia: vor scoate din cărţile bisericeşti şi din practica Bisericii această Rugăciune, cum au făcut cu alte Sfinte Slujbe, Sinodiconul de la Duminica Ortodoxiei, bunăoară.

Calea de urmat este cea arătată de Sfintele Canoane ,,medievale’’, cum le zic, cu aer de superioritate, ecumeniştii şi sataniştii. Credinciosul sau credincioasa ortodoxă să nu accepte cu niciun chip însoţirea cu ereticii, păgânii şi necredincioşii, deoarece între Biserică şi aceştia este o prăpastie de netrecut, o incompatibilitate pe care n-o poate nimeni înlătura. Ori neortodoxul sau neortodoxa acceptă să creadă sincer în Hristos, sunt botezaţi şi primiţi în Biserică, ori vă despărţiţi de ei. Acceptând să vi se facă un simulacru de cununie, vă asumaţi acest păcat teribil al curviei, pierzător de suflete.

Nu vă faceţi iluzii că, intrând în relaţie păcătoasă cu un neortodox sau neortodoxă, lucrurile se vor aranja în timp. Ceea ce începe rău va ajunge şi mai rău şi va sfârşi catastrofal, prin pierderea mântuirii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Starețul Filotei Zervakos din insula Paros, un om sfânt, mi-a spus, plângând, o vedenie pe care o avusese. Trăia o mare frământare, pentru că în societatea grecească se întâmplase ceva, iar el își spunea: „Cum s-a stricat societatea! Gata! S-a dus cu ea!” Dezamăgit, și-a ridicat privirea și… ce să vezi? O nenumărată oștire de Sfinți – fără început și fără sfârșit – în frunte cu Maica Domnului, care își înălțau mâinile către Hristos și spunea: „Aceștia sunt ai mei. Te rog să-i mântuiești și pe cei care sunt jos!”

Atunci Hristos i-a spus: „Dar păcătuiesc.” Iar Maica Domnului I-a răspuns: „Păcătuiesc. Dar cât există mila Ta și cât exist eu, Maica acestor oameni, nu se poate să-i lași să piară!”

„Bine, Maica Mea, îi voi mântui și pe ei!”

Iar Starețul vedea în chip tainic cum păcătoșii se adaugă, se tot adaugă, și apar noi Sfinți.

(Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, Ed. Sf. Nectarie, 2016)

Selecţie şi editare: Gabriela Naghi

Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?

Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, fără limită, persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Pavel de atâtea ori: „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”. Să nu direcţionăm rugăciunea noastră într-un colţ, că Dumnezeu nu e material sau spaţial să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo e Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui.

Convorbirea cu Dumnezeu îţi aduce simţirea acesta a prezenţei lui Dumnezeu. Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I lui Dumnezeu că te duci la Rădăuţi, spune-I lui Dumnezeu ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumoase sunt florile. Vorbeşte cu Dumnezeu de toate. „Doamne, ce să fac? Uite trebuie să fac asta şi asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucăţică de pâine”; tot ai în minte lucrurile astea, par copilăreşti, dar conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface în rugăciune. Pentru că ce este rugăciunea? Este o continuă comunicare a omului cu Dumnezeu.

Gândiţi-vă ce spunea Sfântul Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Cum putea el să se roage neîncetat când era un om foarte activ? Atâtea biserici a făcut, atâtea epistole a dictat, atâtea lucruri avea de făcut. Nu putea să stea în genunchi neîncetat. La asta s-a gândit: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu.

De fapt, Sfinţii Părinţi aşa definesc rugăciunea: rugăciunea este sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte. Trebuie spus tinerilor lucrul acesta. Nu este doar când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am sfârşit rugăciunile!”. Rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată.

Vorbeşte cu Dumnezeu copilăreşte, că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Şi vorba asta copilărească „Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune.”

Voi ştiţi proverbul călugăresc: „dacă te rogi numai când te rogi, nu te rogi deloc”. Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune. Omul are o stare de rugăciune, nu momente de rugăciune, momente când se roagă şi momente când nu se roagă. Ar fi groaznic. Trebuie să avem tot timpul simţirea lui Dumnezeu. Când spui: „Doamne!”, să fii sigur că Dumnezeu Se întoarce cu faţa la tine şi aşteaptă să-I spui ceva. Când eşti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Când ai conversaţii, gândeşte- te la ce spui. Dar, dacă ai timp, puţin, 2-3-4 minute sau chiar într-o conversaţie cu oamenii, poţi să spui: „Doamne Iisuse Hristoase uită-te la noi, ajută-ne!” sau: „Binecuvintează-i pe oamenii aceştia!”.

(Părintele Roman Braga +29 aprilie 2015. Întemnițat timp de: 11 ani la: Piteşti, Jilava, Canal, Balta Brăilei, Salcia, Ostrov)

Rugăciunea de toată vremea, Editura Agaton, Făgăraș 2015, p.253-255

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Iosif Isihastul, stareţul unei Mănăstiri, avea o vară, Ecaterina, care atunci când trăia, îi batjocorea pe preoţi şi pe psalţi, îngânând felul cum citeau, cântau sau cum mergeau. Râdea de ei. Deşi nu ducea o viaţă prea plăcută lui Dumnezeu, cu toate acestea stareţul o iubea mult.

Nu trecuse mult timp de când părintele Haralambie venise lângă noi, când Stareţul a aflat că verişoara lui, deşi foarte tânără, murise şi, desigur, nu cu o moarte bună. În ultimele clipe ale vieţii ei Dumnezeu a îngăduit ca să se facă pildă rudelor ei şi astfel să înţeleagă şi ele că purtarea Ecaterinei nu fusese bună. Astfel, când i‑a sosit clipa morţii a început să scoată strigăte, să facă diferite grimase şi mişcări ciudate. Şi în această stare şi‑a dat sufletul. Când stareţul a aflat, a început să plângă. Părintele Haralambie s‑a mirat de sensibilitatea stareţului. Acesta însă a înţeles gândul său şi i‑a spus:

– Fiul meu, nu plâng pentru că a murit, ci pentru că s‑a osândit.

Din acea zi stareţul a început să postească necurmat şi să se roage pentru vara sa. Mult timp însă a văzut‑o în întuneric. Odată, pe când se ruga în coliba sa, a văzut‑o aievea pe vara sa urcând din iad spre Cer, plină de bucurie, ţinând în mână o cheie şi strigând:

– Mare este pentru mine ziua de astăzi! Acum merg în casă luminoasă, în palat strălucit.

– Ecaterina, ce ţi s‑a întâmplat?, a întrebat‑o Stareţul.

– Mare este pentru mine ziua de astăzi!, a strigat ea din nou.

Aceasta arată că prin multele rugăciuni şi postiri ale Stareţului Iosif, Ecaterina a fost slobozită din legăturile iadului. Cu adevărat, „mult poate rugăciunea dreptului care lucrează”.

(Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos).

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

Rugăciunea masonilor adresată Satanei. Poate părea incredibil dar cele pe care le vom relata sunt cu adevărat de necrezut pentru nişte oameni normali. Masonii ajung să adreseze rugăciuni tocmai Satanei, care au un caracter înfricoşător, blasfemiator şi potrivnic Lui Dumnezeu. Am preluat-o din faimoasa carte a lui Leo Taxil «Tainele masonilor» (pag. 374-375) şi o inserăm aici cu teamă şi oroare. O facem însă pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă că satanismul masoneriei este o realitate şi că tocmai ea, masoneria, este cea care joacă un rol important în ecumenism şi în unirea Bisericilor.

 Iată o astfel de „rugăciune” : «Vino, lucifere, vino. Tu, pe care preoţii te-au clevetit. Tu, cel condamnat de împăraţi. Vino, vino să te îmbrăţişăm, să te strângem în braţele noastre!… Numai prin tine se pot explica toate din univers. Fără lucrarea ta, o satan, universul ar fi fără de înţeles. Tu singur dai viaţă, tu singur pui în mişcare tot ce se face, tu dai nobleţe bogăţiei vulgare. Tu pecetluieşti virtutea. Al tău este începutul. Al tău este tronul. Iar tu Adonai (Adevăratul Dumnezeu, n.n.), Dumnezeu Hrăpăreţ, Dumnezeu nedrept, te renegăm!… Tu urăşti ştiinţa, noi însă am dobândit-o spre pizma ta. Tu urăşti fericirea însă noi prin ştiinţă o vom dobândi spre necazul tău. Fiecare progres al nostru este un triumf sub care va fi zdrobită la pământ dumnezeirea ta. Duh mincinos şi înşelător, împărăţia ta a luat sfârşit. Să ceri de acum victime din rândul animalelor. Eşti deja detronat şi zdrobit. Numele tău care până de curând, era în gura înţeleptului, al judecătorului ce împărţea dreptatea, şi era puterea celui ce conducea, speranţa săracului, limanul celui vinovat ce se pocăia… Ei! Acest nume de nerostit de acum încolo va fi batjocură şi blestem pentru om, se va şterge cu totul şi se va uita. Va rămâne sinonim ipocriziei, minciunii, identificat cu superstiţia, cu tirania, cu ticăloşia… Atâta timp cât umanitatea îşi va pleca genunchiul în faţa jertfelor tale monstruoase, O Adonai, ea va fi roaba împăraţilor şi preoţilor, va suferi şi va decade… Cât timp umanitatea va jura pe numele tău mizerabil, călcarea jurământului va fi temelia societăţii. Dispari călăule al raţiunii noastre, fantomă a conştiinţei noastre…»Iar mai jos Leo Taxil vorbeşte de masonii de gradul 32:

«Care îngenunchează în faţa lui Bathomet (statuia satanei n.n.) ce stă aşezat pe altar, iar atunci când conducerea superioară a masoneriei reuşeşte să pună la dispoziţie sfânta ostie (împărtăşania papistaşă), o profanează şi o jertfeşte satanei, străpungându-o cu un pumnal în mijlocul unor ţipete sălbatice. «Nekam Adonai!…».

«Marele Arhitect în care masoneria crede este satana însuşi»

Statuie cu cap şi picioare de ţap, reprezentându-l pe satana, având înscrisă pe frunte pentalfa, în faţa cărui de închină masonii de gradul 32. După cum de poate vedea este vorba de o imagine oribilă, înfricoşătoare şi cât se poate de morbidă…

Vezi cititorule cine sunt care se ascund în spatele ecumenismului şi sunt interesaţi de unirea Bisericilor? – Duşmanii declaraţi ai Lui Hristos.
Sunt interesaţi de tot acest proces pentru că ecumenismul nu este la modul simplu un plan de unire, ci unul de nimicire, este o cursă înfricoşătoare a morţii. Este uneltirea întunericului care vizează dispariţia credinţei creştine. Este un plan ce are o lucrare tentaculară incredibilă, având de partea sa o întreagă reţea de instrumente şi mijloace greu depistat în totalitate. Iată ce spune despre aceasta Arhiepiscopul Montrealului şi Canadei, Vitalie:
«YMCA, YWCA şi cercetaşii au fost înfiinţaţi şi organizaţi de masonerie, pentru a pregăti din timp în popor generaţii întregi de oameni cărora să le fie infuzată o teorie necreştină (descreştinată) despre lume; astfel s-au creat premisele pentru ca consilium mondial al bisericilor mincinoase să-şi poată face apariţia, impunându-se ca un fel de nouă biserică şi având pretenţia că ea este cea adevărată. Acest lucru s-a adeverit de altfel la patru din conferinţele mondiale ale ei, acele sinoade pseudoecumenice, unde şi-a exprimat crezul său».
Aceasta ar fi, aşadar, în mod succint istoria ecumenismului, care îşi continuă desigur activitatea intensă până în zilele noastre prin contribuţia consiliul mondial al bisericilor mincinoaseşi a altor mişcări văzute şi nevăzute, ce urmăresc cu tenacitate realizarea scopurilor lor.

Cu aceste scopuri este în consonanţă şi naşul sionismului, bărbatul cel mai de seamă al Israelului, Ben Gurion, după cum reiese chiar din declaraţiile sale publicate în periodicul demn de încredere «Crucea şi steagul», numărul din noiembrie 1970: «Cu excepţia URSS ca stat federat euroasiatic, toate celelalte state vor deveni unite într-o alianţă mondială, la dispoziţia căreia va fi o forţă poliţienească internaţională. Toate armatele vor fi desfiinţate şi nu va mai fi război. Naţiunile Unite vor construi la Ierusalim un altar al profeţilor care va deservi uniunea federativă a tuturor continentelor. Acesta va fi înaltul scaun al Curţii Supreme a umanităţii…

Mărturisirea lui Ben Gurion de mai sus este aproape identică, în acelaşi duh, cu planul sionismului trasat mai demult, aşa cum apare în Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Această viziune asupra viitorului lumii are, într-un anumit fel, acelaşi conţinut cu erezia hiliaştilor moderni…

Toate instrumentele Sionismului vorbesc în mod direct de acea chemare la înfiinţarea unui stat unic care să dureze veşnic şi care va avea sediul şi conducerea la Ierusalim…exact după cum visează evreii sionişti.

(Extras din cartea arhimandritului Haralambie D. Vasilopoulos – Ecumenismul fără mască pag. 35-44)

(Preluare selectivă de pe Ortodox Român)

Patronii ecumenismului sunt duşmanii Lui Hristos. Trebuie să vedem însă ce reprezintă masonii sau sioniştii ce se arată atât de interesaţi de unirea Bisericilor? Sunt oare creştini credincioşi sau mădulare vii ale Bisericii? Nimic din toate acestea, ci cu totul altceva: ei sunt duşmanii mai mult sau mai puţin declaraţi ai Lui Hristos.

De unde atunci acest entuziasm nestăpânit din partea masonilor în chestiuni de credinţă? De ce sunt interesaţi atât de mult de „unirea bisericilor” aceşti duşmani neînduplecaţi ai Bisericii? Poate că din dragoste pentru Biserica Lui Hristos? Cu siguranţă că nu, ci interesul lor vine din faptul că masoneria este o organizaţie secretă internaţională, revoluţionară al cărui scop este războiul împotriva creştinismului, al Bisericii. Până acum am prezentat elemente suficient de revelatoare din care reiese clar că în spatele YMCA, YWCA, organizaţiei cercetaşilor şamd. este masoneria. Aşadar, duşmanul Bisericii, masoneria găseşte interes în mişcarea ecumenică şi în unirea Bisericilor.

În «Protocoalele Sionului» (cap. 17) se vede clar furia sioniştilor împotriva Bisericii. Iată ce zic: « Dar, atâta timp cât nu vom-fi crescut tineretul în noile credinţe de tranziţie, şi apoi în a noastră, nu ne vom atinge pe faţă de Bisericile existente, ci vom lupta împotriva lor prin critică, aţâţând neînţelegerile». Sau: «Ne-am îngrijit deja să discreditam clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea astăzi stânjeni mult, înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi. Astăzi libertatea conştiinţei e pretutindeni proclamată. Prin urmare nu mai e decât un anumit număr de ani care ne desparte de căderea desăvârşită a religiei creştine; celelalte religii le vom dărâma şi mai uşor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom aşeza puterea bisericească şi preoţimea, în nişte cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care au avut-o altădată».

Ei sunt, aşadar, cei care sădesc seminţele neînţelegerilor.

În cadrul acestei organizaţii internaţionale a masoneriei cea mai mare influenţă o exercită desigur sionismul. Masoneria serveşte până la urmă sionismul, adică neamul evreiesc în ura sa de veacuri împotriva Lui Hristos, care este principala sa trăsătură din ziua răstignirii Domnului. Cei care continuă să nege faptul că masoneria şi sionismul sunt duşmanii creştinismului, să citească următoarele texte doveditoare care vin dintr-o sursă sigură:

Scrisoarea enciclică a Sinodului Bisericii Ruse din diaspora spune: «Masoneria este un duşman nemilos al creştinismului. Scopul ei este distrugerea creştinismului, războirea religiilor, zdruncinarea temeliilor conducerilor creştine ale neamurilor şi declanşarea revoluţiei (spirituale) în toată lumea»

Voltaire, cunoscut ca mason, a spunea cândva: «Să zdrobim desfrânata!», înţelegând prin aceasta Biserica.

Într-un cuvânt (paragraful 9) al lui Cosma Flamiat, rostit în faţa mai multor clerici din Kefalonia, în ianuarie 1941, putem afla modalitatea în care masoneria lucra pe vremea aceea pentru desfiinţarea Ortodoxiei şi a neamului grecesc: «Vedem că s-a întins înşelăciunea necredinţei prin lucrarea asociaţiei blestemate a celor ce se numesc masoni, a celei pe care Anglia cu mulţi ani înainte a organizat-o şi a pus-o în mişcare în toate popoarele din Apus, Răsărit şi din Nord. Aceasta s-a făcut pentru a-şi împlini scopurile sale, spre folosul propriu dar în detrimentul tuturor celorlalţi, sub pretextul libertăţii, fapt care a provocat atâta apostazie de la Vest la Est. Putem vedea că această înşelăciune se răspândeşte fără încetare la toate vârstele şi clasele sociale, urmărind o îndepărtare lentă, fără bruscări, în masă a oamenilor de la Ortodoxie şi desfiinţarea neamului nostru. Anglia speră ca în felul acesta să fie sprijinită în interesele sale coloniale din Grecia şi în celelalte părţi ale răsăritului şi că… punând la un loc în această asociaţie multe popoare ale Europei şi pe toţi evrei oficiali de pretutindeni, aceştia din urmă prin înşelăciune şi prin punerea la bătaie a unor sume mari de bani vor reuşi desfiinţarea evangheliei».

Iată ce lucruri înfricoşătoare şi blasfemiatoare scria în 1881 masonul Fleri:
«Să terminăm odată pentru totdeauna cu Răstignitul. Tu care ţii deja de 18 veacuri lumea sub jugul tău, trebuie să ştii că Împărăţia Ta a apus. Dumnezeu nu ne este necesar.»

Un alt mason pe nume Sicard de Plozol spunea în 1913 următoarele: «Dacă există o pace pe care n-o putem negocia, o dezarmare pe care n-o putem semna, un război suntem datori să ducem fără încetare până la biruinţă sau moarte; este vorba de lupta împotriva tuturor duşmanilor libertăţii de conştiinţă, a raţiunii, a ştiinţei şi dreptăţii omeneşti, pe care le constituie dogmele tuturor Bisericilor.

Congresul masonic din 1900 a hotărât distrugerea religiei. «Nu este suficient să zdrobim influenţa clerului şi să lipsim Biserica de autoritatea ei… Este necesar să distrugem religia însăşi. Să lucrăm, să ţesem cu dibăcie la acel giulgiu care într-o bună zi va fi aşternut peste toate religiile, ceea ce va crea condiţiile potrivite prin care vom putea provoca zdrobirea în toată lumea a puterii clericale şi a superstiţiei pe care aceasta o cultivă de veacuri».

Acestea sunt aşadar cele pe care masonii le doresc şi le susţin. Asta cred şi urmăresc să realizeze, să distrugă cu orice preţ religia, nu doar să priveze Biserica de autoritatea ei. Etapa premergătoare este ţeserea acelui giulgiu (pânze care leagă strâns imobilizând orice mişcare) peste toate religiile. Aceştia sunt cei care, vezi Doamne, ar fi atât de interesaţi de unirea Bisericilor. Oare chiar atât de proşti ne cred încât să luăm de bun tot ce spun? Care ar fi motivele pentru care se bucură, bat atât de mult din palme şi iau parte activă la unirea Bisericilor, de vreme ce în realitate sunt duşmanii Lui Hristos şi ai Bisericii? Foarte simplu, pentru că sunt siguri că prin aceasta visul lor se va împlini. Sunt siguri că în mijlocul babiloniei create de unirea tuturor religiilor, în care toate se vor afla în devălmăşie, nu va mai putea exista Credinţă şi Adevăr. Iar aceasta presupune zdrobirea în primul rând a Bisericii ce are Adevărul de partea sa.

O astfel de realitate dorită de ei va atrage după sine un lucru foarte important pentru masonerie: proiectarea unui dumnezeu propriu, care nu va fi altul decât antihristul. Deocamdată ceea ce apare ca o necesitate, este zdrobirea în primul rând a tuturor piedicilor ce stau în faţa ţelurilor ei, fapt pentru care se lucrează intens. Cuvântul lor de ordine, lozinca mult trâmbiţată „Unire” prinde tot mai mult în jur. În buletinul masonic nr. 56 din 1963, în care se face referire la masoneria germană, se spun următoarele: «S-au depus eforturi pentru a se ajunge la o înţelegere cu cele două Biserici creştine din Germania, iar acum ele se găsesc pe calea cea bună»

”Calea bună”, după cum cred aceşti nefericiţi masoni, este tot ce duce la împlinirea scopurilor lor, adică unirea credinţelor creştine şi a religiilor, dispariţia Bisericii şi în final adorarea satanei ca dumnezeu.

(Preluare selectivă de pe Ortodox Român)

Consiliul Mondial al bisericilor mincinoase a fost înfiinţat oficial la 23 august 1948 de către familia Rockefeller şi este de atunci organul central al ecumenismului. Prima iniţiativă de a înfiinţa un Consiliu Ecumenic al Bisericilor a venit în anul 1937, însă izbucnirea celui de-al doilea război mondial a amânat punerea în aplicare a acestei iniţiative până în anul 1948. Consiliul Mondial al bisericilor mincinoase a fost aşadar înfiinţat în anul 1948 de către reprezentanţii a 147 de „biserici”. «Consiliul mondial pentru viaţă şi lucrare» şi «Consiliul mondial pentru credinţă şi ordine» s-au unit într-un organism ce poartă astăzi numele de «Consiliul mondial al bisericilor» (WCC). În 1948 a avut loc prima întrunire a Consiliului mondial al Bisericilor la Amsterdam.

Toate aceste organizaţii sunt conduse din umbră de către un comandament unic de sorginte luciferică care urmăreşte destrămarea tuturor religiilor. Iată câteva dintre denumirile sub care apar aceste organizaţii, care pretind că ar avea un caracter religios şi pacifist, dar care în realitate sunt ale întunericului, aşa cum pot fi văzute în revista ortodoxă «Apocalipsa» din 1964, care apare în străinătate şi pe care o reproducem aici. A se lua în considerare faptul că foarte multe din aceste nume seamănă între ele, ceea ce se datorează originii lor comune, ele nefiind altceva decât tentaculele aceleaşi organizaţii a întunericului. Toate aceste organizaţii sunt ecumeniste. YMCA, YWCA, organizaţia cercetaşilor şi WCC sunt baza văzută a ecumenismului.

Mitropolitul Vitalie al Montrealului şi Canadei, în cuvântul său adresat Bisericii Ruse din Diaspora, spune următoarele: «Aceste trei organizaţii (YMCA, Scouts şi WCC) sunt până astăzi stâlpii pe care se sprijină întreaga mişcare ecumenică şi care constituie nucleul constant în jurul căruia gravitează toată activitatea ei şi toţi activiştii ecumenişti, precum şi acel poporul credincios care este format în sensul unei atitudini favorabile ei».

Organizaţiile de care am vorbit până acum sunt cele aflate la lumină, la vedere. În spatele acestora însă şi al mişcării ecumenice în general se află cineva mai puternic care organizează şi dirijează totul. Este vorba, după cum vom vedea în continuare, la un anumit nivel, de masonerie, însă mai presus de ea se află sionismul internaţional. Prima este de fapt creaţia celei de a doua, a cărei lucrare o şi slujeşte, lucru confirmat de sioniştii înşişi care spun: «E natural că noi singuri, fără amestecul altora, suntem aceia care conducem francmasoneria, deoarece noi ştim unde mergem şi cunoaştem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creştinii nu ştiu nimic, nici chiar rezultatul imediat; ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planului lor, fără a observa măcar că acest plan nu porneşte din iniţiativa lor, ci le-a fost sugerat de noi».(Protocoalele Înţelepţilor Sionului, cap. XV-lea).Masoneria, aşadar, ca instrument al sionismului internaţional, coordonează prin firele nevăzute ale ecumenismului desfăşurarea şi ducerea la capăt a acestui plan ce este potrivnic Bisericii Lui Hristos.

În Ortodoxos Typos din iunie 1966 este publicat un articol edificator, ce a fost trimis din spatele cortinei de fier şi în care printre altele se spune că WCC este un tentacul al masoneriei. Redăm mai jos cele scrise acolo: «Nu este Geneva locul unde s-a înfiinţat în 1927 WCC, organism internaţional care nu este altceva decât un tentacul al masoneriei libere, precum YMCA, Rotary, Cercetaşii? În toate aceste asociaţii iniţierea nu este tipică (clasică), fapt care face ca legătura lor cu lojile să nu fie la vedere; în realitate urmăresc cu acrivie planurile şi comandamentele trasate de ele.»

Iar mai încolo se spune: «Ecumenismul este o creaţie a masoneriei care caută să uniformizeze toate religile, să le bage pe toate în acelaşi malaxor, pentru a pregăti încetul cu încetul aluatul unei indiferenţe religioase generale, etapă premergătoare venirii lui antihrist».Faptul că masoneria conduce din umbră şi cu viclenie ecumenismul nu este o afirmaţie pe care o facem la întâmplare ci este probată de dovezi, unele dintre ele fiind furnizate chiar de masonii înşişi.

Revista „Templul” ce apare la Paris ca organ oficial de presă al Ritului Masoneriei scoţiene, a publicat în 1946 un articol cu titlul «Unirea Bisericilor», în care este lăudată contribuţia masoneriei la mişcarea ecumenică. Altfel spus, masonii declară cu mândrie că planul unirii Bisericilor provoacă un viu interes organizaţiei lor, precizând cât se poate de clar şi în termeni foarte categorici că această unire se află pe «calea cea bună» datorită eforturilor depuse de masonerie.

«Ne punem întrebarea, se spune în revistă, de ce să ajungem la polemici de natură religioasă atâta timp cât chestiunea unirii Bisericilor, al congreselor ecumenice şamd., poate prezenta un interes pentru masonerie? Pe altarele atelierelor noastre toate dogmele sunt cercetate în aşa fel încât niciun apriorism să nu mai poată să-şi facă loc atunci când definitivăm concluziile noastre. Cartezie, Leibnitz, nedeterminismul lui Jan Rostan şamd., şi orice domeniu în care există o anumită parte de adevăr prezintă interes pentru noi. Or, în aceste condiţii este preferabil să nu ne intereseze problema dezvoltării relaţiilor creştine?»

Chiar şi dacă am încerca să uităm că masoneria are o provenienţă religioasă, însăşi realitatea existenţei religiilor ne cheamă la un efort susţinut în a-i strânge pe toţi muritorii la un loc (unindu-i), la acea unitate la care visăm dintotdeauna. Problema ce s-a ridicat în cadrul acestui plan al unirii Bisericilor, de către cei ce cred în Hristos, prezintă un viu interes pentru masonerie fiindu-i foarte familiară, întrucât se leagă de ideea globalizării. Şi dacă putem spune că această unitate, cel puţin în ceea ce priveşte credinţa necatolică, este pe o cale bună, acest fapt se datorează ordinului nostru». Masonii mărturisesc, aşadar, fără nicio reţinere că se află în fruntea mişcării ecumenice, bucuroşi fiind că lucrarea lor se află pe un «drum bun», dătător de speranţe.

(Preluare selectivă de pe Ortodox Român)

Aşa cântă Sfânta Biserică a lui Hristos şi de aceasta avea să se convingă un ostaş din armata Romei, Nicon. Mama sa era o creştină evlavioasă şi l-a învăţat pe Nicon în acest fel: ,,Fiul meu iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum se întâmplă adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mâinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te vor lovi nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat’’.

N-a trecut multă vreme şi s-a făcut război. Nicon a ieşit şi el cu ceata sa şi fiind o luptă crâncenă, a nimerit în mare primejdie, căci cei din jur cădeau morţi şi nu era chip de scăpare. Atunci şi-a adus aminte de sfatul înţelept al maicii sale şi ridicându-şi ochii la cer, s-a însemnat cu Sfânta Cruce, rugându-se: ,,Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie, împreună cu mama care m-a născut’’. Hristos Dumnezeu nu l-a lăsat fără răspuns şi a ieşit nevătămat din vâltoarea luptei. Aşa a ajuns la mama sa şi a cerut să fie îndrumat spre Sfântul Botez. Dumnezeu l-a călăuzit la un munte, unde a aflat pe Teodosie, Episcopul Cizicului, ascuns acolo cu monahii, de frica prigoanei. Acesta l-a primit, l-a luminat prin Sfântul Botez şi l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, trecându-l din oastea împăratului în cea a lui Hristos. A fost primit în viaţa călugărească apoi, din îndemn Dumnezeiesc, a fost hirotonit diacon, preot şi episcop, urmându-i lui Teodosie.

Vrăjmaşul diavol n-a suferit buna vieţuire a lui Nicon şi a celor dimpreună cu dânsul şi i-a ridicat pe păgâni asupra lor. Chintian, ighemonul Siciliei, a aflat de aceşti slujitori ai lui Hristos şi i-a adus la judecată. O sută nouăzeci şi nouă din ei au fost ucişi, rămânând doar Sfântul Nicon să mărturisească pe Hristos Domnul în faţa fiarelor păgâne cu chip de om. Au vrut să-l ardă cu foc, dar focul nu l-a vătămat. L-au legat de cai sălbăticiţi, însă, însemnându-se cu Sfânta Cruce, caii s-au făcut blânzi. A fost tăiat Sfântul Nicon într-o zi de 23 martie şi sufletul său curat s-a dus spre locaşurile fericirii cereşti. Era în vremea împăratului Deciu (249-251).

Pe Chintian ighemonul l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Pe când trecea un râu, caii s-au sălbăticit şi l-au muşcat, apoi l-au călcat până când s-a înecat (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 307-315).

Presbiter Ioviţa Vasile