ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Sfântul Antonie cel Mare a trăit in secolul al III-lea şi inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti.

Născut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminător al Credintei a fost fiul unor ţărani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea Credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.

Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.

Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.

Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: „Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.

Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi”.

Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai săi.

(Preluare de pe site-ul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului – Bucureşti)

În mai multe rânduri mi s-au cerut lămuriri privitoare la cele două Calendare – iulian şi gregorian – aflate în uzul liturgic al Bisericii Ortodoxe. Până prin anii 1924 toate Bisericile Ortodoxe Locale îşi orânduiau Sfintele Slujbe şi Posturile după Calendarul iulian, adică după ,,stilul vechi’’. Patriarhul de-atunci al Costantinopolului, Meletie Metaxakis, în cârdăşie cu confraţii săi masoni, au impus Bisericilor adoptarea Calendarului papistaşilor, numit gregorian, după numele papei Grigore, cel care l-a introdus încă din 1582. O parte din Biserici, cele subliniate mai jos, au refuzat Calendarul papistaş, rămânând a-l folosi pe cel vechi, care corespundea exigenţelor ortodoxe al cultului. Celelalte, au introdus Calendarul papistaş şi astfel s-a rupt unitatea liturgică a Bisericii lui Hristos, prin cele 13 zile care se interpun între stilul vechi şi cel nou.

Odată adoptat, Calendarul papistaş creat o serie de neajunsuri, şi mă refer în primul rând la Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu neputinţă de stabilit în anumiţi ani, după regulile patristice. Pentru nesăbuinţa sa, Dumnezeu l-a pedepsit pe Meletie Metaxakis. Acesta a înnebunit şi-n rarele momente de luciditate exclama: ,,Vai mie, că am sfâşiat Biserica’’. Răul însă fusese făcut şi el persistă până în ziua de azi. Dacă sinodul tâlhăresc din Creta ar fi fost unul ortodox, problema Calendarului şi a restabilirii unităţii liturgice în Ortodoxie ar fi fost rezolvată în 15 minute. Nu s-a vrut, deoarece aceia care stăteau în umbră s-au opus, având interesul să lovească şi să dezbine şi mai mult Sfânta Ortodoxie. Iar pseudo-ierarhii prezenţi s-au aliniat cu slugărnicie acestui comandament străin de Biserică. Acestea sunt Sfintele Biserici Autocefale:

 -Biserica Ortodoxă Rusă.         �

 -Biserica Ortodoxă Română      

– Biserica Ortodoxă a Greciei    

– Biserica Ortodoxă Sârbă          

– Biserica Ortodoxă Bulgară       

– Patriarhia de Constantinopol, de care ţine şi Biserica din Muntele Atos, careslujeşte după Calendarul vechi, iulian.               

– Biserica Ortodoxă Georgiană      

– Patriarhia Antiohiei                     

– Patriarhia Alexandriei                 

– Biserica Ortodoxă din Polonia   

– Biserica Ortodoxă din Albania      

– Biserica Ciprului                            

– Patriarhia Ierusalimului                 

– Biserica Ort. din Cehia și

Biserica Ortodoxă reprezintă 4 % din populaţia globului şi 12% din numărul ,,creştinilor’’.

1.Cele 14 Bisericii autocefale alcătuiesc laolaltă Biserica lui Hristos, deoarece sunt în comuniune liturgică şi euharistică unele cu altele.

2. Stiliştii din România, care ţin de mănăstirea Slătioara, nu au comuniune cu niciuna din Bisericile acestea locale, nici măcar cu una din cele care se conduc după  Calendarul vechi iulian. Aceasta înseamnă că sunt în afara Bisericii lui Hristos sau, cu alte cuvinte, sunt schismatici şi nu trebuie să-i urmăm.

3.Cei care oscilează între Biserica noastră, în care coexistă cele două Calendare, şi stilişti, ar trebui să se gândească bine şi să se îndrepte spre Biserică, nu spre schismaticii stilişti. Faptul că aceştia ţin Calendarul corect, cel iulian, este cu totul irelevant, din moment ce sunt în afara Bisericii. Merită să ne periclităm mântuirea urmându-i numai pentru că ţin Calendarul vechi? Nu sunt recunoscuţi de niciuna din Bisericile locale Autocefale care se conduc după Calendarul vechi şi asta spune totul despre ei.

4.În privinţa Sărbătorii Învierii Domnului, trebuie să relevăm că toate cele 14 Bisericii Autocefale o sărbătoresc la aceaşi dată, după cum s-a statornicit la Sinodul I Ecumenic din 325. Data începerii Postului Paştilor, ca şi durata lui, e aceeaşi pentru toţi; data Sfintelor Paşti e aceeaşi; Înălţarea Domnului o săbătorim toţi împreună; Pogorârea Sfântului Duh e prăznuită deodată în toată Ortodoxia.  

Concluzii. Credincioşii se pot mântui slujind lui Dumnezeu după oricare din cele două Calendare. Determinant în mântuirea noastră nu este Calendarul, ci apartenenţa noastră la Biserica lui Hristos, respectiv comuniunea cu aceasta.

Presbiter Ioviţa Vasile

– Părinte, unii spun: „Ceea ce este scris de la Dumnezeu, aceea se va face. De ce să ne mai preocupe lucrul acesta?”.

– Da, o spun, dar nu este aşa, bre copile! Şi eu aud pe unii spunând: „Evreii nu sunt aşa de proşti să se trădeze cu 666, când Sfântul Ioan Evanghelistul o spune clar în Apocalipsă. Dacă ar fi fost aşa, ar fi făcut-o într-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Ei bine, cărturarii şi fariseii nu ştiau Vechiul Testament? Anna şi Caiafa nu ştiau mai bine decât toţi că era scris că Hristos va fi trădat pentru treizeci de arginţi? De ce n-au dat 31 sau 29 de arginţi şi au dat treizeci? Deci erau orbiţi. Ştia Dumnezeu că aşa se vor petrece lucrurile. Dumnezeu pe toate le cunoaşte de mai înainte, dar nu hotărăşte de mai înainte – numai turcii cred în ceea ce este scris, în Kişmet[1]. Dumnezeu ştie că un anumit lucru se va face aşa, însă omul îl face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat poruncă, ci vede până unde va ajunge răutatea oamenilor şi că părerea lor nu se va schimba. Nicidecum că aşa a rânduit Dumnezeu.

Alţii se ocupă cu proorociile şi fac propriile lor tâlcuiri. Cel puţin nu spun: „Aşa îmi spune gândul”, ci spun: „Aşa este”, şi apoi îşi expun o serie de teorii proprii. Unii, iarăşi, le explică după cum vor ei, ca să-şi îndreptăţească patimile lor. Răstălmăcind ceea ce a spus Sfântul Chiril: Mai bine să nu se petreacă semnele lui antihrist în zilele noastre[2], unul care vrea să-şi îndreptăţească frica, spune: „A, vezi, şi Sfântul Chiril s-a temut ca nu cumva să se lepede. Sunt eu, oare, mai presus de Sfântul Chiril? Prin urmare, chiar de m-aş lepăda de Hristos, nu e nimic…”. Dar Sfântul a spus să nu se petreacă nu pentru că se temea, ci pentru ca să nu-l vadă pe antihrist cu ochii săi. Vezi ce face diavolul?

Din păcate, unii „cunoscători” înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile ca să nu-i mâhnească. „Aceasta nu vatămă. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric”. Sau spun: „Nu vorbiţi despre subiectul acesta – despre buletine şi pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii”. Dar dacă le-ar spune: „Să încercăm să trăim mai duhovniceşte, să fim mai aproape de Hristos şi să nu vă temeţi de nimic. Iar dacă va fi nevoie, vom mărturisi”, i-ar pregăti oarecum. Dacă cineva cunoaşte adevărul, îşi face probleme şi se trezeşte. Îl doare pentru situaţia de astăzi, se roagă şi ia aminte să nu cadă în cursă.

Acum însă ce se întâmplă? În afară de faptul că unii duhovnici fac propriile lor tâlcuiri, se tem şi ei ca oamenii lumeşti, în timp ce ar fi trebuit să se neliniştească duhovniceşte şi să-i ajute pe creştini, aducându-i la neliniştea cea bună şi întărindu-i în credinţă ca să simtă mângâierea Dumnezeiască. Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă după toate aceste evenimente ce se întâmplă? De ce nu pun cel puţin un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor? Şi dacă îl ajută pe antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie? Atunci când Sfânta Scriptură spune: …să înşele dacă e cu putinţă şi pe cei aleşi[3], se referă la faptul că se vor înşela cei care le explică pe toate numai cu mintea lor.

Aşadar, în spatele sistemului perfect al „cartelei de ajutorare”, al asigurării prin computer, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist. …ca să–şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase[4].

[1] În soartă, în destin (n. ed. rom.).

[2] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza a XV‑a către cei ce vor să se lumineze, cap. 18., Ed. Inst. Biblic, 1943, p. 415.

[3] Mc. 13, 22.

[4] Apoc. 13, 16‑18.

(Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Luni, 18 ianuarie, ora 17.00

Biserica Ortodoxă la Manastirea Casin, b-dul Mărăști, nr.16.Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformată Calvineum

• Marți, 19 ianuarie, ora 17.00

Catedrala Episcopală Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare”, str. Polonă, nr. 50. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformata Șoseaua Viilor

• Miercuri, 20 ianuarie, ora 17.00

Catedrala Episcopală Armeană, str. Carol I, nr. 43. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Romano-Catolică

• Joi, 21 ianuarie, ora 17.00

Biserica Luterana  , str. Badea Cartan, nr.10. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Greco-Catolică

• Vineri, 22 ianuarie, ora 17.00

Biserica Reformată Calvineum, str. Luterană, nr. 13 bis. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Armeană

• Sâmbătă, 23  ianuarie, ora 17.00

Biserica Evanghelică Lutherană Germană C.A., str. Luterană, nr. 2. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Românâ

• Duminică, 24 ianuarie, ora 17.00.Rugăciuni în toate Bisericile
•  
• Luni, 25 ianuarie, ora 17.00

Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 17. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica  Evanghelică Luterană S.P.

(Preluare de pe Araratonline,com)

– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?

– Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla, şi porumbul, şi fasolea, şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi Duminică la o Biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o Biserică sau un preot care mai face o Liturghie curată.

Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.

– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?

– Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.

Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale,…dar ei cu a lor, eu cu ale mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu Harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.

– Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?

– Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.

– Dar ce să facem să ne întărim credinţa?

– Pune mâna pe Biblie, ia Vieţile Sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea Harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.

– Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…

– Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm,…să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.

– Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?

– Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în Înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.

(Extras din Convorbiri cu Părintele Iustin Pârvu – Revista Atitudini – numărul 2/2008).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Aceste cozi de topor care decid acum în numele nostru sunt niște indivizi plantați în vârful țării de către cei interesați, în momentele noastre de neatenție și de nepăsare, și au fost aleși pentru o singură calitate: aceea că sunt slabi.
Faptul că sunt slabi este într-adevăr un dezavantaj la prima vedere, dată fiind ușurința cu care execută orbește ordine venite din afară. Dar faptul că sunt slabi înseamnă că sunt și fricoși din cale-afară, și în asta stă toată salvarea noastră, în măsura în care ne vom folosi de frica lor – practic, este un concurs de forțe care presează asupra lor, pe de o parte, globaliștii din exterior, iar pe de alta, noi, conservatorii, care din fericire dominăm semnificativ în România. Rămâne de văzut care parte va exercita presiunea mai puternică, dar un lucru este cert: în condițiile în care ne ratăm șansa anul acesta, trenul în care vom fi urcați împotriva voinței nu se mai oprește decât în lagăre, indiferent de forma pe care acestea o vor lua. De la violența cu care sunt mutilați protestatarii din „țările civilizate”, la crematorii în perimetrul „campusurilor de carantinare”.

Nota radicală care dă particularitatea acestui an poate fi citită în toate gesturile făcute de autoritățile de peste tot: vaccinare obligatorie, doze tot mai dese, extinderea uzului certificatelor naziste în toate domeniile vieții publice, ținta pusă asupra copiilor și, de ce să ne ferim să o spunem, urgența introducerii tehnologiei 5G, care sigur-sigur nu era o necesitate pentru viteza de transmitere a datelor – 4G-ul funcționează excelent, este evident că doar pentru anumite lucruri nu era bun 4G-ul, rămâne să ne lămurim care sunt acelea. Toate acestea impuse cu o agresivitate și cu o îndârjire care merg de la violența cu care sunt mutilați protestatarii din „țările civilizate” și până la includerea de crematorii în perimetrul „campusurilor de carantinare” nou construite, deocamdată în Australia.

De ce trebuie făcută praf o lume întreagă?

Este clar deci că pe mâna progresiștilor globaliști nu mai rămâne nimic din tot ceea ce dădea sens și frumusețe vieții, nimic din sănătatea noastră, nimic bun din viitorul copiilor voștri. Și întrebarea care nu are cum să nu ne obsedeze este „De ce?” – pentru ce trebuie făcută praf o lume întreagă? Pentru ca niște psihopați înecați de frustrări să dețină controlul total asupra vieții pe pământ, jucând rolul unei „divinități” de laborator. Că lumea pe care o gândesc ei este sinistrā, nu încape îndoială – sinistră este însăși mintea lor, toată viața lor este o beznă continuă care acoperă mizeria umană din ei. Sunt cei mai detestabili dintre noi, sunt, fie-mi iertat, cei mai proști dintre noi, căci răutatea și ura din prostie se nasc, sunt cei mai slabi dintre noi – dar cel mai important este faptul că sunt dintre noi. Nu avem niciun motiv să-i „îndumnezeim” prin obediența noastră, făcându-ne noi suficient de mici încât ei să pară ceea ce nu pot fi niciodată fără participarea noastră, activă sau pasivă.

E greu de conceput ușurința cu care ne-am așezat în genunchi

Ceea ce nu poate fi pus la îndoială e faptul că anul acesta este un an al disperării tuturor. Ei simt că pierd controlul cu totul, noi simțim că ne pierdem libertatea cu totul. Și ei atârnă într-un fir de ață, ca și noi. Cum au ajuns ei în acest punct nu e greu de înțeles, repet, sunt lepădăturile societății, nimic din ceea ce gândesc ei nu este sustenabil – greu de înțeles este cum am ajuns noi aici.

Desigur, explicația e simplu de verbalizat, prin obediență prostească am ajuns în halul acesta, dar e greu de conceput ușurința cu care ne-am așezat în genunchi, și e valabil la nivel global. Cum să te lipsești de libertate ca niște scursuri obsedate de control să te ferească de ceva?! De orice, darămite de o viroză respiratorie!
Anca Radu, Jurnalistă, 12 Ianuarie 2022

Respectul şi admiraţia noastră pentru Anca Radu, un condei deosebit în peisajul jurnalistic românesc. Bunul Dumnezeu să o aibă în paza Sa.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite.

Rugaţi-vă în camera voastră. Unii vor putea să se scoale cu o oră mai devreme, alţii cu o jumătate de oră, alţii cu un sfert de oră sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecăruia. Dar trebuie s-o faceţi. Astfel, inima şi mintea voastră se vor obişnui să trăiască mereu şi pretutindeni cu rugăciunea. Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace. Cei care sunt începători în viaţa duhovnicească trebuie să înveţe să lupte împotriva poftelor trupeşti.

Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi. Rugaţi-vă pentru alţii. Numai prin unitatea în Duhul Sfânt veţi fi capabili să lucraţi mântuirea voastră. Rugaţi-vă pentru semenii voştri şi cereţi lui Dumnezeu să vă binecuvânteze prin rugăciunile lor.

(Din Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 61).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

– Gheronda, ce însemnătate are șiragul de metanii?

– Șiragul de metanii este o moștenire, o binecuvântare, pe care ne-au lăsat-o Sfinții noștri Părinți. Chiar și numai pentru faptul că este moștenire de la Sfinții Părinți, îi dă o mare valoare. Vezi, unuia i-a lăsat bunicul său moștenire un lucru neînsemnat, pe care îl păstrează ca pe un talisman. Cu cât mai mult șiragul de metanii, pe care ni l-au lăsat moștenire Sfinții Părinți!

Mai demult, când nu existau ceasuri, monahii măsurau vremea de rugăciune cu șiragul de metanii, dar nodurile șiragului erau simple. Odată un pustnic, care făcea multă nevoință, multe metanii etc., a fost necăjit de diavolul, care îi desfăcea nodurile de la șiragul lui de metanii. A făcut, sărmanul, metanii într-una, până ce a căzut frânt, deoarece nu putea să le numere, de vreme ce diavolul îi desfăcea mereu nodurile. Atunci i s-a arătat Îngerul Domnului și l-a învățat cum să împletească nodurile, astfel încât fiecare nod să închipuiască nouă cruci. După aceea diavolul, care se cutremură de Cruce, nu a mai putut să le desfacă. Astfel, fiecare nod al șiragului de metanii are nouă cruci, care simbolizează cele nouă cete îngerești.

 – Gheronda, ce înseamnă treizeci și trei, cincizeci, o sută și trei sute de noduri pe care le au șiragurile de metanii?

– Numai numărul treizeci și trei este simbolic. El simbolizează cei treizeci și trei de ani pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Celelalte numere ne ajută numai să numărăm metaniile pe care le facem sau de câte ori rostim rugăciunea. Există mașini care au o sfoară cu un mâner la capăt și, atunci când vrei s-o pornești, tragi de câteva ori sfoara cu putere, până ce i se dezgheață uleiurile. La fel este șiragul de metanii. Este sfoara cu care tragem o dată, de două, de trei, de zece ori până ce se dezgheață uleiurile duhovnicești și pornește mașina duhovnicească a rugăciunii neîncetate. Iar după aceasta inima lucrează singură rugăciunea. Dar și atunci când inima a pornit în lucrarea rugăciunii, nu trebuie să lăsăm șiragul de metanii, pentru ca să nu fie și alții îndemnați să-l lase, când încă nu a pornit inima lor să lucreze rugăciunea.

– Gheronda, atunci când țin șiragul de metanii în mână și rostesc Rugăciunea mecanic, nu cumva există primejdia de a plăcea oamenilor?

– Dacă rostești Rugăciunea la exterior, pentru a plăcea oamenilor, chiar dacă ai face bătături la mâini, la nimic nu-ţi va folosi. Îți va aduce numai oboseală și simțământul fals că, chipurile, te îndeletnicești cu Rugăciunea minții.

– Gheronda, eu nu m-am obișnuit să țin șiragul de metanii în mână.

–Să ţii șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni.

(Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2013)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

De ce?

Să ne întoarcem în timp la secolul trecut. Se apropia anul 1936 şi organizarea Jocurilor Olimpice de vară a fost încredinţată oraşului Berlin. Nazismul era în plină ascensiune şi evenimentul era extrem de potrivit pentru a legitima regimul lui Hitler întâi, şi apoi pentru a demonstra superioritatea rasei ariene, o teorie neghioabă a căpeteniilor naziste. Acestea au alocat sume imense pentru pregătirea sportivilor germani, care urmau să exceleze în raport cu ceilalţi sportivi.Toate au decurs conform planului, propaganda nazistă era turată la maximum, până în momentul în care a apărut buturuga cea mică, excepţionalul atlet american de culoare, Jesse Owens. Patru medalii de aur a câştigat acesta: 100 m, 200 m, ştafeta 4×100 . şi săritura în lungime, spulberând visul de mărire a naziştilor, care au amuţit consternaţi.

Istoria se repetă oarecum în Australia. Cel mai bun tenismen al lumii, Novak Djokovic, a îndrăznit să nu se supună baalului oculţilor, să nu primească stigmatele diavolului în corpul său. Şi pe deasupra e şi ortodox! Cum să-i îngăduie să participe, existând riscul major de a-şi apăra titlul precedent? Australopitecul (să nu mă suspectaţi de convingeri evoluţioniste!), cocoţat în fotolilu de prim-ministru, l-a arestat imediat şi l-a ţinut în izolare. Nole n-a cedat, s-a adresat justiţiei şi a avut câştig de cauză. Pe moment, deoarece antihriştii vaccinişti vor găsi o modalitate să-i bareze calea spre al 21-lea titlu de grand sleam. Dacă nu o vor face, Novak al nostru va câştiga la pas turneul şi propaganda morţii va rămânea mută, la fel ca în 1936.

Vom vedea al Australian Open abandonuri ca niciodată în istoria competiţiei. De-ar fi numai acestea, încă n-ar fi rău… Mă tem că ne pândeşte un rău şi mai mare, judecând după victimele pe care le-a făcut serul ucigaş în rândul sportivilor de pe tot mapamondul. În competiţia feminină, vom vedea în ce punct se situează cele trei românce: Simona Halep, Ema Răducanu şi Bianca Andreescu, toate trei vaccinate. Oricum, câştigătoare va fi aceea care va reuşi să rămână în picioare până la sfârşit. Tenisul a intrat într-o perioadă de descompunere. Marile valori vaccinate se vor pierde încet-încet. Păcat.

Presbiter Ioviţa Vasile

În vremea lui Ceauşescu, circula un catren care suna aşa: Stă la masa judecăţii / CULTUL personalităţii / Şi e mare tevatură: / De unde CULT? Din inCULTură.

Vârful puterii politice din România este alcătuit din erudiţi, temeinic şcoliţi, adevărate caractere, patrioţi cum rar s-au văzut în cursul istoriei noastre. Unii dintre ei au jurat că-şi vor dărui întreaga putere pentru propăşirea neamului românesc. Sunt multilateral dezvoltaţi, sunt capabili să ofere răspunsuri şi soluţii în cele mai diverse domenii. Să-l luăm, de pildă, pe căprarul Gheorghiţă Valeriu.

A făcut ce-a făcut, şi iată-l, tinerel cum e, purtând uniforma impecabilă de colonel cu care ne ia ochii în orice apariţie publică. Asta înseamnă că a fost mereu avansat la excepţional, având merite pe care, din modestie, nu le face publice. Alţii servesc patria o viaţă întreagă şi n-ajung la un asemenea grad. Pentru mine rămâne la nivelul unui căprar (caporal).

Când a fost vorba să impulsioneze procesul de zisă vaccinare, dumnealui şi-a dezvăluit capacităţile de sanscritolog, adresându-se romilor într-o ţigănească academică​. Convingeţi-vă: „Na dara! Na-i chanci nasul, hai te cheras o vaccino!”

Gheorghiţă al nostru are capacităţi nebănuite de latinist şi e chiar inovativ, astfel că a făcut furori cu acel ad labam (nu e vorba de labe!). Dânsul a vrut să spună ad libitum, dar ce mai contează, noi oricum am înţeles ce era de înţeles.

Nu ne-a rămas dator nici în domeniul medicinei şi a descoperit ceea ce niciun medic din lumea aceasta n-a reuşit. Ne-a spus cu nonşalanţă că miocardita afectează cu deosebire două organe, inima şi cordul! Ei, asta da descoperire. Aş propune să-i fie decernat premiul Nobel pentru medicină, numai că propunerile mele nu le ia nimeni în seamă, aşa că e sigur că nu se va număra printre laureaţi. Sunt convins că Gheorghiţă a trecut prin Facultatea de medicină precum Alexandru Rafila senior, cel intrat în cartea recordurilor prin faptul că a sărit din clasa a IV-a direct pe băncile Facultăţii amintite, pe care a şi absolvit-o şi doctor s-a numit până la moarte şi doctor a rămas şi post-mortem.

Presbiter Ioviţa Vasile

Este, după definiţia DEX-ului, un animal patruped. Dictionarul a fost alcătuit în vremea comuniştilor, iar autorii au avut proasta inspiraţie să extindă acest apelativ şi la oameni, mai exact la cei lipsiţi de inteligenţă şi de bun-simţ. Mare greşeală! Ştim bine că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi e chemat să ajungă la asemănare cu El. E adevărat că şi-n vremea Psalmistului David, situaţia era cam aceaşi, ceea ce l-a şi făcut pe rege să scrie: ,,Şi�omul, în�cinste fiind,�n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’(Psalmul 48, 12). Acum n-aş merge până-ntr-acolo încât să-l dezaprob pe Psalmist, dar aş atrage atenţia să nu folosim vocabula ,,dobitoc’’, oricât de lipsit de inteligenţă şi de bun-simţ ar fi un om. Avem suficiente eufemisme, ca să ne exprimăm mai elegant.

Aşa bunăoară, Miron Scorobete pune nişte întrebări de bun simţ-unuia lipsit tocmai de bun-simţ: ,,Deci măștile de până acum au fost inutile sau dăunătoare? Și am fost obligați de către cine să le purtăm? De ministrul care acum ne poruncește să nu ne mai prindă cu ele’’. Vedeţi că nu sare imediat să-l catalogheze drept ,,dobitoc’’ pe respectivul ministru, pe Alexandru Rafila, despre care Gigi Becali spunea că ar fi deosebit de credincios. Eu am mari îndoieli. Scrie în continuare Miron Scorobete: ,,Ministrul Rafila ne-a ordonat să nu mai purtăm măști textile. N-am înțeles: pentru că sunt nocive sau doar inutile. Asta înseamnă că timp de doi ani noi le-am purtat permanent, nu puteam intra nicăieri, în prăvălii, în instituții, la slujbă, la biserică, fără niște cârpe care sunt de fapt sau inutile sau dăunătoare’’.

Domnule ministru Rafila! Fiu de criminal comunist, tu însuţi autor şi părtaş la crimele ce se săvârşesc în România. Ne crezi atât de idioţi încât să-ţi acceptăm toate tâmpeniile tale fără crâcnire? Aţi terorizat poporul cu măştile voastre textile şi-acum ziceţi că nu mai sunt bune. Le inlocuiţi cu noile măşti, impregnate cu oxid de grafen şi Dumnezeu ştie ce alte substatanţe toxice, sub ameninţarea unor sancţiuni draconice. Noi ştim că voi minţiţi, voi ştiţi că minţiţi, voi ştiţi că noi ştim că minţiţi. Şi totuşi, continuaţi să minţiţi! Iar minciunile voastre curmă vieţi omeneşti, şi pentru asta nu vă va ierta Dumnezeul Adevărului, Cel pe Care voi Îl tăgăduiţi.

Vedeţi că se poate şi altfel, nu apelând numaidecât la cuvinte dure şi jignitoare. Că nişte mocofani occidentali ne-au spus că suntem idioţii Europei, e altă poveste. Aceşti senili au intrat de mult în menopauză, sau andropauză şi nu mai pot rămâne însărcinaţi. Nici măcar prin fertilizare in vitro.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dumnezeu le ştie pe toate. El este Stăpânul lumii, Stăpânul Bisericii. El le are sub puterea Sa pe toate şi ştie când sunt războaie şi când nu sunt, cine face și cine nu face. Ştie toate absurdităţile care circulă astăzi, toate curentele care există şi toate pericolele. Pe toate le ştie Dumnezeu şi pe toate poate să le controleze. Pe toate le are în mâinile Sale şi pe omul Său îl va păzi. Dacă îl lasă pe om, o face ca să păţească un lucru sau altul, să se frământe, deoarece altfel nu-şi va învăţa lecţia.

Am spus şi altă dată că omul se va mântui dacă va conştientiza limitele slăbiciunii lui, capătul slăbiciunii lui, adică exact faptul că nu se poate mântui. Trebuie să ajungă exact la această conştiinţă. Dacă nu conştientizează acest adevăr şi nu se smereşte, nu poate să se mântuiască. Şi toate cele cu care ne confruntăm în fiecare zi, cu care ne întâlnim în fiecare zi, sunt cele date omului pentru a se smeri. Ca şi monahul care, dacă nu învaţă această lecţie, nu se mântuieşte.

Să mi se îngăduie aici să spun, fără să condamn pe cineva, că cei dintre monahi merg şi găsesc un părinte duhovnicesc care îi învaţă lecţia smereniei şi a ascultării se pricopsesc. Câţi însă dintre ei nu merg la un părinte duhovnicesc ca să-i ajute, deşi vor să fugă de lume, oricât ni s-ar părea de ciudat, continuă să cultive mândria, încrederea în sine, îndreptăţirea de sine, şi devin batjocura diavolului. Se joacă diavolul cu ei cum se joacă şi cu noi, atunci când credem că dacă am ascultat câteva lucruri, dacă am citit câteva lucruri, ne-am înălţat la nori. În astfel de cazuri te lasă Dumnezeu să cazi, să te zdrobeşti şi, mai mult, să devii batjocura diavolului şi să înveţi să te smereşti şi să ai încredere în harul şi în ajutorul lui Dumnezeu şi nu în puterile şi în virtuţile noastre.

Al doilea lucru, căruia trebuie să-i dăm atenţie este să ne smerim. Este de neconceput ca cineva să cugete smerit, să înveţe lecţia smereniei şi în acelaşi timp să nu se roage, să nu se încreadă în Dumnezeu sau să nu nădăjduiască, sau, căzând, să nu se scoale iarăşi. Este de neconceput, la fel cum este şi să înveţe cineva lecţia pe care o are de învăţat, istoria, de exemplu, fără să deschidă cartea. Cum să înveţe lecţia fără să deschidă cartea? Smerenia are manifestările ei. Cel smerit nu se încrede în sine, ci se încrede în Dumnezeu.

Ce înseamnă aceasta: neîncetat cere mila lui Dumnezeu – ca să ne întoarcem la tema noastră generală, rugăciunea minţii, pe care o poate spune omul oriunde şi oricând. Aşa cum spune Avva Isaac, totul este ca omul să conştientizeze „propria neputinţă, propria slăbiciune”. Asta îl face pe om să strige continuu „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi nu de o manieră fatalistă sau deznădăjduit.
Dacă cumva zice cineva rugăciunea de o manieră fatalistă, cade şi mai mult.

Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, de două ori şi omul începe să se învioreze. Lucrul acesta se vede și aici în lume.

(Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Despre patimi și rugăciunea minții, Editura Bizantină, 2017).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

„În vremurile antihristului, locul idolilor va fi luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societăţii, deşi fără a aduce direct vreo atingere credinţei, va fi părtaş al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărţirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmaşilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevăraţii credincioşi din împărăţia antihristului – societatea vremurilor din urmă – vor vieţui în singurătate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societăţii, nu vor avea niciun fel de obligaţii civice. Cei ce vor recunoaşte legile societăţii şi se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtaşi antihristului prin aceasta şi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.

În timpul stăpânirii antihristului va fi minte satanicească, ce va acţiona politiceşte, fără să se atingă de credinţă în chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplină libertate, deşi, în cele din urmă, stăpânirea antihristului va combate toate sectele şi religiile. Va acţiona din punct de vedere moral şi va căuta să convingă şi să se vatăme de moarte sufletele oamenilor.

Dreptul la propovăduire şi la săvârşirea „legală” a slujbelor bisericeşti îl vor avea numai cei ce respectă legile statului şi nu încalcă „disciplina”. Lăcaşurile de închinăciune vor fi sub strictă supraveghere şi în ele va dicta aceeaşi ocârmuire, ea fiind capul în locul lui Hristos şi nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar creştinii orbiţi nu vor observa nimic, deşi acest lucru l-ar putea înţelege şi un prunc mic. Stăpânirea antihristului îi va lua aşadar pe toţi sub un control riguros, ca să ştie cine se supune şi cine nu; după cum scrie şi părintele Lavrentie de la Cernigov: „Atunci te vor mâna cu de-a sila la biserică”.

Totuşi unii nu vor fi prigoniţi de la început, pentru a păstra aparenţele în legătură cu libertatea conştiinţei. Abia spre sfârşit, când toţi se vor găsi anihilaţi în staulul Babilonului şi mânia lui Dumnezeu va fi aproape, stăpânirea va da ordin să fie nimiciţi ca nişte criminali înrăiţi cei ce se răzvrătesc „împotriva umanităţii”, iar în acele vremuri decăzute, întreg poporul va primi cu entuziasm măsurile luate de stat.”

(Tâlcuire la Apocalipsă – Sfântul Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei, asasinat de bolşevici în 1918)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Semnal de alarmă. Fiţi vegilenţi în cel mai înalt grad. Refuzaţi vaccinul antigtipal.Vedeți că medicii de familie vaccinează fără acordul pacientului. Spun că e vaccin anti-gripal, dar poate fi vaccinul satanic anti-covid!

Claudiu

Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt.

Ai vrea, de pildă, să mergi la biserică și fie nu e niciuna prin preajmă, fie s-a terminat slujba. Ai vrea să miluiești pe vreun sărac, și nu-i nici unul sau n-ai pe moment ce să-i dai. Ai vrea să-ți păzești fecioria, dar n-ai putere să îndeplinești asta din cauza firii tale slabe sau din cauza uneltirilor vrămașe. Ai vrea să faci și altă oarecare faptă bună pentru Hristos și, la fel, ești lipsit de putere sau nu găsești prilej. Dar toate acestea nu împiedică rugăciunea; de ea oricine și oriunde se poate folosi – și bogatul și săracul, și cel nobil și cel simplu, și cel puternic și cel slab, și cel sănătos și cel bolnav, și cel drept și cel păcătos.

Cât de mare este puterea rugăciunii, chiar și a omului păcătos, când este înălțată din tot sufletul, putem judeca după următoarea, când la cererea unei mame disperate, care-și pierduse ultimul fiu, o femeie prostituată, întâlnită în drumul ei și încă necurățită de păcatul ei, mișcată de durerea acestei mame, a strigat către Domnul: Nu pentru mine, care sunt o păcătoasă blestemată, ci pentru lacrimile acestei mame care plânge pentru fiul ei, crezând cu tărie în milostivirea și atotputernicia Ta, Iisuse Hristoase, înviază, Doamne, pe fiul ei!… și Domnul L-a înviat.”

(Extras din convorbirea Sfântului Serafim cu M. A. Motovilov, în Viața, învățăturile și profețiile Sfântului Serafim de Sarov, traducere de Arhimandritul Paulin Lecca, Editura Schimbarea la Față, pp. 164-165)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Iubite cititorule! Astăzi în bisericile de pe faţa pământului se cinsteşte acela care s-a învrednicit a boteza pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Soborul despre care se arată în calendare este adunarea poporului dreptcredincios în biserici pentru a cânta şi a slăvi pe Dumnezeu Cel Atotputernic şi pentru cinstea şi lauda Sfântului Ioan.

,,Că el este acela despre care s-a scris: Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea’’(Matei 11, 10-12). Aceste cuvinte au fost rostite de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Faptul că Sfântul Ioan Botezătorul este numit ,,înger’’, arată vieţuirea lui înaltă întru împlinirea misiunii sale încredinţate de Dumnezeu. Îngerii sunt făpturicreate de Dumnezeu având o stare înaltă de sfinţenie, fiindcă nu cunosc păcatul. Asemenea lor a trăit şi Sfântul Ioan, ca înger în trup, vieţuind în pustie ,,până în ziua arătării lui către Israel’’(Luca 1, 80), hrănindu-se cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, ,,lăcuste şi miere sălbatică’’(Marcu 1, 6).

 Mare a fost Sfântul Ioan Botezătorul nu pentru că ar fi deţinut oarecari demnităţi omeneşti în Israel, nici pentru ca ar fi provenit dintr-o familie regală, nici pentru că s-ar fi numărat între cei mai de seamă ai poporului, nici pentru că ar fi avut o statură impozantă. A fost mare pentru desăvârşita sa ascultare faţă de Dumnezeu; a fost mare pentru smerenia sa în faţa măreţiei Dumnezeieşti a Mântuitorului. Citiţi mărturia pe care a rostit-o Sfântul lui Dumnezeu în faţa poporului: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor’’(Marcu 1, 7). A fost mare pentru că  dobândit sfinţenia, cu harul lui Dumnezeu, a trăit ca pustnic, a propovăduit fără teamă, a avut darul proorociei, a fost Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, şi-a sfârşit viaţa ca Mucenic, pentru că a ales să înfrunte, fără menajamente, pe Irod, pentru fărădelegile sale.

Pentru rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Presbiter Ioviţa Vasile