„…Le solicit promotorilor certificatului verde ca, înainte de a-i acuza pe nevaccinați de creșterea numărului de infectări și a-i trata ca pe niște stigmatizați, să ne explice situația Norvegiei, care, cu 80% populație adultă vaccinată, a atins în luna septembrie recordul absolut de infectări de la începutul epidemiei și până azi, scrie fostul ministru Varujan Vosganian pe fb, preluat de Romanian Global News.

-situația Irlandei care, cu 88% populație adultă vaccinată, a avut în septembrie dublu de infectări față de momentul începerii campaniei de vaccinare (februarie 2021);
– situația Israelului, care, cu 74% populație adultă vaccinată, a atins în luna septembrie recordul absolut de infectări;
– situația Statelor Unite ale Americii, care, la 67% populație adultă vaccinată, a avut în septembrie dublu de infectări față de momentul începerii campaniei de vaccinare;
– situația Turciei, care, la 65% populație adultă vaccinată, are triplu de infectări față de momentul începerii campaniei de vaccinare;
– situația Marii Britanii, care, la 80% populație adultă vaccinată, are triplu de infectări față de momentul începerii campaniei de vaccinare;
– situația Franței (76%), Spaniei (90%), Portugaliei (98%), care, la astfel de procente de populației vaccinată, au atins în august-septembrie un număr de infectări mai mare decât la începutul campaniei de vaccinare (triplu în cazul Spaniei, dublu în cazul Portugaliei, o dată și jumătate în cazul Franței).
Și exemplele pot continua. Dacă nu ne dau explicațiile necesare, continuând în mod absurd să dea vina pe nevaccinați, atunci va fi greu să fie stăvilite nemulțumirile celor care sunt tratați ca niște oameni de categoria a doua (nu spun cetățeni, căci dreptul de a fi cetățeni începe să le fie interzis…)”

Varujan Vosganian

Titlul imi apartine mie, Iovita V.

Mare şi înţelept lucru este ascultarea… Este taina vieţii duhovniceşti. N-o putem înţelege. Eu, însă, cu harul Domnului, am trăit-o. Ştiu ce lucru minunat este, ce desăvârşit şi lipsit de griji. Să asculţi de Dumnezeu, să te dăruieşti slăvirii lui Dumnezeu şi să asculţi de Bătrân! [n.m.Părintele Duhovnic.
Ascultarea este foarte însemnată. Este o mare virtute, este smerenia însăşi. Ascultare cu bucurie, cu mulţumire. Chiar de-ar fi şi strâmb ceea ce cere Bătrânul şi această ascultare are mare preţ. Această ascultare îl mişcă pe Dumnezeu.
Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc, iar cei ce Mă caută vor afla har.
Cu ascultarea te schimbi în toate. Devii treaz, înţelept, devii în toate nou.[..]

Bătrânul joacă un rol însemnat în viaţa noastră. Bătrânul este călăuzitor. Nu e pur şi simplu un om cultivat care a devenit Bătrân, pentru că este teolog şi are carte. Să desluşim ce este Bătrânul. Bătrânul poate fi şi necărturar, poate să nu aibă multe cunoştinţe, să nu aibă dar ritoricesc, să nu fi studiat tratate, dar să fi ajuns la înălţimi mai mari decât cel cultivat, dacă a trăit ca ucenic şi a dobândit harul lui Dumnezeu. Un astfel de Bătrân poate să-i folosească foarte mult pe ucenicii săi, dacă aceştia fac ascultare de dânsul.
Fireşte, cele pe care ţi le spune Bătrânul ţi le spun şi cărţile. Insă nu-i acelaşi lucru. Bătrânul care trăieşte cele duhovniceşti şi nu-ţi spune „Părintele cutare zice asta, în cutare carte scrie asta”, ci trăieşte el însuşi viaţa lui Hristos şi îţi grăieşte din experienţă, ţi le va transmite şi ţie, ţi le va pune în suflet, iar tu vei învăţa alături de el cum să atragi harul lui Dumnezeu.[..]

Aşadar, ascultarea de Bătrân este o mare virtute. Este totul. Trebuie să fi trecut prin ascultare ca să fii deplin, aşa încât să înfrunţi greutăţile oamenilor. Dacă nu ai smerenie, nu ai ascultare, atunci nu ai harul lui Dumnezeu. Dacă nu treci prin smerenie şi, deci, prin ascultare, o păţeşti foarte urât.
Mare lucru este smerenia! Egoismul, mândria au născut neascultarea, şi astfel am plecat din Rai. Niciodată un egoist nu poate face ascultare. Vrea totdeauna să cerceteze ce i se spune, dacă este bine sau nu, dacă-i aşa sau altfel, şi împlineşte doar în parte. Sau face cum i se spune, dar cu obiecţii şi grăiri împotrivă, socotind că prin această purtare îşi dovedeşte libertatea. însă omul află adevărata libertate în ascultare, în vreme ce robie este aceea care îl sileşte să nu asculte. Atunci când ascultă, intră în libertatea fiilor lui Dumnezeu.
Şi cei ce trăiesc în peşteră, le trăiesc pe acestea. Este îndumnezeirea, care le cuprinde pe toate. Ei se unesc cu Dumnezeu. Cultivă duhul, iar această cultivare nu cunoaşte sfârşit.

Dumnezeu este plinirea celor desăvârşite, bunul cel mai înalt. Pe toate acestea le afli în unirea cu Dumnezeu. Această unire aduce o deplină mulţumire. Nici o altă bucurie nu este mai presus decât cea pe care o aduce unirea cu Dumnezeu. Este bucuria care cuprinde toată mintea. Este bucuria celor ce s-au dăruit lui Dumnezeu. Toate acestea se fac prin ajutorul dumnezeiesc. Dacă lucrează harul, atunci toate se săvârşesc mai presus de fire.
Să vă rugaţi ca Dumnezeu să ne învrednicească să simţim şi să trăim, fie chiar şi în parte, aceste măreţii!

Ne vorbeşte părintele Porfirie, Editura Egumeniţa

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Familiile dominante ale lumii, Rockefeller şi Rotschild, sunt alcătuite din evrei, Soros e evreu. Despre preşedintele şi primul ministru al Israelului ce să mai vorbim. Cum au putut îngădui aceşti oameni ca fraţii lor de sânge să fie supuşi acestui proces de exterminare, prin ,,vaccinul’’ acesta ucigaş? Un precedent găsim în istorie. Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, vârfurile înstărite ale evreimii s-au pus la adăpost în Statele Unite, în vreme ce fraţii lor mai modeşti au fost lăsaţi pradă nebuniei naziste, au populat lagărele de exterminare şi, şi au umplut crematoriile. Să mai amintim că Hitler a avut rădăcini evreieşti?

Acesta e adevăratul anti-semitism,  iar nu nişte vorbe aruncate-n vânt.

A doua nedumerire îmi este pricinuită de poporul grec. Spun statisticile că aproximativ jumătate din greci au primit substanţa diabolică. Ştim că la ei constrângerile au fost extrem de dure, şi mai ştim că ierarhia lor, cu puţine excepţii,  cu Ieronim în frunte, s-a angajat cu toate puterile în a susţine inocularea credincioşilor lor. Grecii, la fel ca românii, au fost vânduţi de păstorii lor nevrednici, cum a prevestit Părintele Justin Pârvu. Totuşi, grecii sunt un Popor Ortodox, cu Sfinţii cei mai numeroşi, cu sfinte moaşte cum niciun alt popor nu are. Grecia este pământ Apostolic, ca să amintim doar de Sfinţii Apostoli Andrei şi Pavel. Grecia are Biserici Apostolice, care au fost primele destinatare ale unor Epistole Soborniceşti cuprinse în Biblie, cum sunt I şi II Corinteni şi I şi II Tesaloniceni. Multe alte lucruri minunate se pot spune despre Poporul grec. Mă opresc aci pentru că nu vreau să mă întristez şi mai mult.

Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, să se milostivească spre evrei, spre greci, spre români şi spre toate popoarele pe care el le-a semănat pe faţa pământului.

Presbiter Ioviţa Vasile 

Mostră de inteligenţă prezidenţială

Nevaccinatul KW Iohannis a glăsuit: „Dați-mi voie însă să mai spun ceva despre vaccinare. La noi sunt foarte mulți români care s-au vaccinat. Astăzi am cerut date și am văzut că s-au distribuit sau au fost date peste 10 milioane de doze de vaccin. Sunt aproape 5 milioane jumătate de români care sunt vaccinați cu schema completă. E păcat că sunt așa puțini!” – Klaus Iohannis, Președintele României, la vizita de lucru a șefei CE a UE –Ursula…  şi cum o mai cheamă.
Sursa: ActiveNews

Eu, Cutov Cristian-Ionut rog in genunchi orice mama aflata in situatia de avort sa mă contacteze urgent la Nr de telefon 0768389591 ( mesaj avort și revin eu imediat când sunt disponibil; precizez că am și Wats app). Incercam să găsim soluții. Oferim eventual și sprijin material MINIM 350 RON lunar in schimbul păstrării sarcinii. Viața e un dar de la Dumnezeu! Nu e o rușine că ești într-o situație dificila. Nici o mama nu face avort de bunăvoie, situația o împinge. Mama tot mama rămâne pe vecie…

Contactați-ma și vedem ce soluții găsim. Toată discuția va fi în taină.

Un copil scăpat de la avort e un avocat in plus la Judecata de Apoi! A salva un copil de la avort înseamnă foarte multe generații viitoare salvate! Fii ” un bec ” și distribuie într-o Românie in beznă de atâtea AVORTURI și în care nimeni la nivel înalt nu trage un semnal de alarmă!

Daca crezi că merită să salvezi și tu un copil de la avort, mă poți contacta la nr de telefon 0768389591( am și Wats app) și dați bănuțul lunar direct la caz. In principiu minim lunar e 350 RON de caz de avort. Trebuie fapte că pământul ne cheamă curând la el. Și atunci daca acum dormim, cu ce ne prezentăm la Dumnezeu?! Contează mult să îți lași moștenire urmașilor tai binecuvântarea lui Dumnezeu!! FII DEMN! Asta e adevărata bogăție!! Comentați eventual la postare și cu „UP” pentru a fi vizibil mesajul până și în cel mai îndepărtat colt de țară!!

Te imbratisez!! Viața e cel mai frumos dar de la Dumnezeu!! Bucurate de DAR și dăruiește la rândul tau acest cadou ori distribuind, ori comentând cu „UP”, ori ajutând financiar!

Cristi

După publicarea pe site-ul nostru în format electronic a cărții „Reaua ascultare și sfânta neascultare” a Părintelui Theodor Zisis, care s-a bucurat de un real succes, continuăm cu prezentarea unei alte lucrări importante „Îngrădirea nu este schismă”, scrisă în anul 2017 și publicată în limba română în anul 2018 la Suceava prin „Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori Bucovina”, în traducerea lui Emanuel Dumitru.

Editată sub forma unei broșuri în format A5, aceasta clarifică aspecte canonice importante legate de decizia unor preoți din cadrul mai multor Biserici Ortodoxe locale, inclusiv din România, de a opri pomenirea ierarhilor lor ca urmare a asumării sub semnătură de către aceștia a panereziei ecumeniste la minciunosinodul din insula Creta, 16-26 iunie 2016.

Pentru a contracara măsura întreruperii pomenirii și a stăvili numărul celor doritori să întreprindă această acțiune, ierarhii au lansat un atac de dezinformare, manipulare și denigrare publică a respectivilor preoți, acuzându-i de una dintre cele mai mari abateri canonice, și anume schisma (ruperea sau despărțirea de Biserică), pedepsită cu caterisirea. Pe fondul necunoașterii cu exactitate a tradiției bisericești și a sfintelor canoane pe acest subiect foarte delicat, dar și pe cel al informării insuficiente și chiar al lipsei de interes, majoritatea preoților au făcut pasul înapoi, dând astfel posibilitatea episcopilor de a recurge la măsuri abuzive impotriva acelor preoți curajoși, care totuși au continuat demersul întreruperii pomenirii.

Din aceste motive, dar și pentru a risipi orice formă de îndoială asupra corectitudinii, legitimității și canonicității întreruperii pomenirii de către preoții care au rezistat presiunilor și șantajului episcopilor, Părintele Teodor Zisis a inițiat demersul de a aduce explicații suplimentare cu mărturii din Pidalion (colecția sfintelor canoane a Bisericii Ortodoxe), precum și din viața și operele unor Sfinți Părinți care, asemenea acestor preoți, au întrerupt la vremea lor comuniunea cu episcopii eretici.

Structural, broșura este alcătuită dintr-un Prolog și două capitole: I. Îngrădire de erezie, nu de Biserică și II. Nu vom provoca schismă (Sfintele Taine sunt valide și fără pomenirea episcopului), fiecare dintre capitole conținând mai multe subcapitole.

Încă din cuprinsul Prologului, Părintele Zisis arată cauzele care au condus la decizia întreruperii pomenirii și a comuniunii cu unii episcopi, precum și baza canonică a acestei măsuri. S-a întrerupt pomenirea episcopilor participanți la Creta precum și a celor ce susțin deciziile asumate cu această ocazie pentru că acest așa-zis sinod „nu  a exprimat cugetul ortodox al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și a atacat dogme și învățături fundamentale și esențiale”. Acest fapt a motivat decizia pleromei „derptcugetătoare a Bisericii”, clerici și mireni, să aplice „tradiția canonică a evlaviei”, întrerupând pomenirea „episcopilor care au semnat sau au acceptat hotărârile «sinodului»”, trecând „la așa-numita îngrădire, pe baza Canonului 15 al Sinodului I-II (861), convocat de Sfântul Fotie cel Mare”.

Această broșură răspunde frământărilor și neliniștii unor credincioși insuficient de instruiți pentru a putea înțelege importanța, necesitatea și profunzimea unei astfel de decizii, dar, totodată, demonstrează caracterul nejustificat al persecutării de către episcopi a celor care prin întreruperea pomenirii încearcă să apere Biserica de „erezii și de schisme”.

Îngrădirea este zidul pe care dreptslăvitorii creștini îl ridică în fața ereziei, așa cum rezultă chiar din textul Canonului 15 I-II, care permite clerului să întrerupă pomenirea și comuniunea cu episcopul, preotul, mitropolitul sau patriarhul dacă aceștia propovăduiesc „cu capul descoperit” vreo erezie, adică public. „În acest caz trebuie să ne îngrădim imediat și «înainte de cercetarea sinodală», să ridicăm zid de apărare, să izolăm erezia, să ne punem la adăpost”.

În mod explicit acest canon mai statornicește că preoții care au întrerupt pomenirea episcopului care propovăduiește erezia nu trebuie caterisiți, ci cinstiți, deoarece nu de episcop, ci de pseudoepiscop s-au îngrădit, prin aceasta nefăcând schismă, ci apără Biserca de schisme și erezii.

Prin încălcarea acestei prevederi a Canonului 15 I-II de către episcopii care în mod abuziv și nedrept i-au caterisit pe preoții care au oprit pomenirea, rezultă că acea caterisire nu este validă deoarece acei preoți nu s-au abătut de la dreapta credință, ci au mărturisit-o și au apărat-o. Astfel, toate tainele săvârște de acești preoți sunt valide, harul preoției fiind în continuare lucrător în ei, drept pentru care credincioșii pot să-i frecventeze mai departe cu toată încrederea.

În susținerea acestor afirmații aducem mărturia Sfântului Chiril al Alexandriei care, într-o scrisoare de mustrare adresată Arhiepiscopului Nestorie al Constantinopolului, îi cere acestuia să renunțe la dogmele eretice și să revină la dreapta credință, aducându-i totodată la cunoștință faptul că Arhiepiscopia Alexandriei se află în comuniune cu toți cei pe care el i-a caterisit (clerici) sau i-a afurisit (mireni) pentru că au îndrăznit să i se opună:  „…și prin această scrisoare te rugăm în chip oficial, îndemnându-te să te îndepărtezi de toate dogmele neruşinate și denaturate pe care le cugeți și le înveți […] și dacă cucernicia ta nu face acest lucru până la termenul stabilit în scrisoarea preacuviosului și cinstitorului de Dumnezeu frate și împreună slujitor al nostru mai înainte pomenit, episcopul orașului Romanilor, Celestin, să știi că nu ai niciun drept și niciun loc alături de noi sau vreun cuvânt în fața preoților și episcopilor lui Dumnezeu […]. Cu mirenii și clericii care, pentru Credință, au fost afurisiți și caterisiți de către tine, noi suntem în comuniune. Fiindcă nu este drept să fie nedreptățiți prin hotărârile tale cei care, cu cunoștință fiind, cugetă drept, fiindcă au procedat corect opunându-ți-se”.

Așadar, caterisirile lui Nestorie față de opozanții săi nu au fost recunoscute niciodată, ele fiind anulate de facto prin Canonul al III-lea al Sinodului III ecumenic, preoții fiind reabilitați și repuși în drepturile lor canonice.

Din cele expuse mai sus de Sfântul Chiril al Alexandriei rezultă că clericii caterisiți de Nestorie au oprit pomenirea acestuia înainte de condamnarea lui nominală și a ereziei propovăduite de acesta de către sinod, iar devreme ce acei preoți au fost primiți în comuniune cu cei din Alexandria înseamnă că oprirea pomenirii episcopului pe motiv de erezie nu este schismă așa cum în mod perfid insinuează unii episcopi. Dacă ar fi fost schismă oprirea pomenirii lui Nestorie înainte de condamnarea sa sinodală i-ar fi acceptat Sfântul Chiril pe acei preoți să liturghisească împreună cu el și cu ceilalți membri ai clerului Bisericii alexandrine? Adică ar fi slujit Sfântul Chiril cu niște schismatici? Firește că nu.

În România, ca urmare a interpretării tendențioase a Canonului 15 I-II, s-a vehiculat ideea, evident eronată, că din cauză că ecumenismul n-a fost condamnat de nici un sinod, cei care au întrerupt pomenirea episcopilor ecumeniști au făcut schismă.

Pentru a răspunde acestei acuzații nefondate recurgem la exemplul Sfântului Ipatie, care a trăit în vremea lui Nestorie. Cuviosul Ipatie era egumen al Mănăstirii Rufinienilor din Calcedon. Mai înainte încă de înscăunarea lui Nestorie, acest Cuvios avusese o vedenie prin care i se descoperea abaterea patriarhului de la dreapta credință. Astfel, când comoara cea rea a inimii aceluia a început să iasă la iveală, și Ipatie „a cunoscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cuveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, ca să nu mai fie pomenit la Proscomidie.

Înștiințându-se despre aceasta evlaviosul episcop Evlalie, s-a temut de urmările unei asemenea fapte; și cum lucrul se răspândea și se făcea cunoscut, Nestorie însuși i-a cerut să-l mustre pe Ipatie, căci Nestorie era încă episcop în Constantinopol.

Deci i-a zis Evlalie lui Ipatie: «De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a se vedea ce se va petrece?» (adică mai înainte de a fi judecat de sinod). Iar Ipatie i-a răspuns: «De când am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el și nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop». Atunci  Evlalie i-a spus cu mânie: «Mergi și îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te și pedepsesc». Și i-a răspuns Ipatie: «Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gând să le sufăr pe toate, și cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut».

În poziționarea ei, Patriarhia Română face o confuzie voită între Canonul 3 III ecumenic și Canonul 4 III ecumenic, care impune ca după condamnarea sinodală a unui eretic să nu mai existe comuniune cu acesta, pedeapsa fiind aceeași ca și pentru ereticul deja condamnat, caterisirea. Prin aceasta Patriarhia vrea să ne spună că doar dacă ecumenismul ar fi fost condamnat sinodal ca erezie, abia atunci actualele atitudini de întrerupere a pomenirii ar fi întru totul justificate, altfel nu. Or, această poziție este cu totul contrară Canonului anterior, 3, care dă dreptul preoților să întrerupă pomenirea chiar în timpul propovăduirii publice a unei erezii, fără să se mai aștepte condamnarea sinodală a acesteia, precum și Canonului 15 I II, care la fel permite oprirea pomenirii înainte de cercetarea sinodală a celui ce propovăduiește o erezie.

Dacă coroborăm Canonul 3 III ecumenic cu prevederea Canonului 15 I-II, care permite întreruperea pomenirii doar dacă erezia propovăduită de episcopi „cu capul descoperit” a fost condamnată de sinoade sau de Părinți, constatăm că acțiunea preoților de pretutindeni de întrerupere a pomenirii este deplin justificată canonic deoarece ecumenismul a fost condamnat de mulți dintre Părinții Bisericii, printre aceștia menționându-i pe Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici și mulți alții.

Încă și Canonul 31 apostolic permite despărțirea de episcop „din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credință și de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui”.

Urmând exemplu creștinilor ortodocși din timpul lui Nestorie, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ggrigorie Palama, dar și mulți alții au intrat în focul luptelor pentru apărarea Ortodoxiei întrerupând pomenirea și comuniunea Întâistătorilor lor pe motiv de erezie.

Bunăoară, Sfântul Grigorie Palama îi spune patriarhului cu cuget eretic al Antiohiei Ignatie că este străin de Biserică, în afara Bisericii, fiindcă «cei ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului nu sunt ai Bisericii lui Hristos». Biserica se află acolo unde este adevărul, cei care nu sunt cu adevărul sunt în afara Bisericii. De aici se desprinde foarte clar concluzia că nu preoții care au întrerupt pomenirea și credincioșii care i-au urmat sunt în afara Bisericii, ci aceia care propovăduiesc învățături greșite, fie că sunt simpli credincioși, monahi, preoți sau episcopi.

În Capitolul al II-lea, Părintele Zisis demontează o seamă de obiecții aduse întreruperii pomenirii de către episcopii ecumeniști. Menționăm doar două: Sfintele Taine și Sfânta Liturghie nu sunt valide fără pomenirea numelui episcopului și; ecumenismul nu a fost condamnat ca erezie.

La prima obiecție, Părintele Zisis răspunde că atât Sfânta Liturghie cât și Sfintele Taine nu se săvârșesc în numele episcopului, nu exită nicio mărturie scripturistică sau patristică care să susțină așa ceva, această pretenție izvorând din „episcopocentrismul eretic și despotismul de tip papal”. Dacă validitatea tainelor ar fi determinnată sau condiționată de pomenirea numelui episcopului, Canonul 15 I-II nu s-ar fi elaborat niciodată: „Ar fi recomandat vreodată să se facă taine nevalide Sfântul Fotie și ceilalți Părinți purtători de Dumnezeu de la Sinodul I-II, care recomandă întreruperea pomenirii? Toate tainele și Sfânta Liturghie se săvârșesc în numele Sfintei Treimi sau în numele Mântuitorului Iisus Hristos și nu în numele episcopului”. Înșisi apostolii atunci când urmau să săvârșească vreo minune invocau numele lui Iisus Hristos, iar nu al vreunuia dintre ei.

Cât privește ecumenismul, Părintele răspunde fără echivoc că acesta „cade sub incidența cerinței Canonului 15 al Sinodului I-II, potrivit căreia erezia propovăduită de episcop trebuie să fie «osândită de Sfintele Sinoade sau de Părinți». Dincolo de faptul că Sfinții Părinți au condamnat deja această erezie, învățăturile care stau la baza ei au fost condamnate de Sfinți din vechime și de vechi sinoade, de Sfânta Scriptură însăși, fiindcă atacă dogme esențiale ale Bisericii, este chintesența tuturor ereziilor, de aceea și este numită panerezie”.

Parcurgând cuprinsul acestei broșuri vom constata caracterul ei polemic și apologetic, deoarece aduce înaintea cititorului însetat de cunoaștere adevărata tradiție a Bisericii în privința modului de poziționare și de acțiune în fața ereziilor, combătând cu vehemență argumentele puerile ale celor care consideră că oprirea pomenirii ar conduce la schismă.

Este foarte important să cunoașem această tradiție și cum să-i urmăm și noi, deoarece așa cum spunea Părintele Zisis în această broșură „Ne aflăm din nou în fața pericolului apariției unei schisme, pe care o creează însă susținătorii pseudosinodului din Creta, nu noi, cei care ne luptăm împotriva acestuia. Pacea în sânul Bisericii nu va fi restabilită prin persecutări și calomnii, ci prin respingerea hotărârilor eretice ale pseudosinodului din Creta prin intermediul unui nou sinod ortodox”.

Sfântul Prooroc Ilie a trăit în vremuri deosebit de grele, din pricina tiranilor regi Ahab şi Izabela, dar şi a relelor purtări ale poporului evreu, care se depărtase cu totul de Dumnezeu. Cei doi tirani căutau să ia viaţa Proorocului Ilie, încât acesta a fost nevoit să fugă în pustie, unde, cuprins de mare mâhnire, îşi ruga moartea: ,,Mi-ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu-s eu mai bun decât părinţii mei!’’ (III Regi 19, 4). Dumnezeu avea însă să-i încredinţeze mai multe misiuni, de aceea îl îndeamnă să se întărească şi să meargă la Muntele Horeb. Aici i s-a arătat în chip minunat, pe măsura puterii sale de cuprindere şi înţelegere, în adierea de vânt ce a urmat după o vijelie năprasnică, un cutremur teribil şi un foc mistuitor (III Regi 19, 11-12). Cercetat fiind iarăşi de Domnul, Sfântul Prooroc îşi arată pricina întristării sale: ,,Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale, şi pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!’’�(III Regi 19, 14).

Într-adevăr, starea de atunci a poporului şi regilor săi era generatoare de mari nelinişti şi tristeţi, şi Proorocul trăia această dramă naţională în toată intensitatea ei. Ce nu ştia el, era faptul că nu era singurul care rămăsese credincios lui Dumnezeu, Care a avut grijă să păstreze neprihănirea câtorva mii de oameni, rămaşi neclintiţi în credinţa şi slujirea Lui. Acest fapt i se dezvăluie ca o mângâiere şi întărire în misiunile Dumnezeieşti ce avea să le primească: ,,Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!’’ (III Regi 19, 18).

În toate timpurile Dumnezeu are planurile Sale tainice şi acolo unde mintea omenească nu mai întrezăreşte vreo nădejde, vine Dumnezeu şi aduce lumini nebănuite. Aşadar, iubite cititorule, având atâtea pilde ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, să nu cădem în deznădejde şi întristare în aceste vremuri cumplite, când oamenii se înstrăinează de Dumnezeu prin lepădarea de Credinţă şi prin păcate grele şi necurmate. Ziceţi că suntem puţini? Aşa este…

,,Suntem o minoritate… Ce înseamnă acesta pentru noi? Trebuie să ne retragem din faţa ateismului militant? Să nu fie aceasta! Indiferent de cât de puţini am fi, întreaga putere a făgăduinţei lui Hristos cu privire la invincibilitatea Bisericii, rămâne cu noi. Cu noi este Hristos, Biruitorul morţii şi al iadului. Istoria Creştinismului ne arată că în toate perioadele, când ispitele şi ereziile au tulburat Biserica, purtătorii adevărului Bisericii şi cei care l-au exprimat au fost puţini, dar aceşti puţini, cu focul Credinţei lor şi cu statornicia lor zeloasă în Adevăr, i-au aprins treptat pe toţi… Acelaşi lucru se va întâmpla şi acum dacă noi, cei puţini, ne vom împlini datoria înaintea lui Hristos şi a Bisericii sale până la sfârşit’’ (Episcopul Damaschin de Glukhov)

Buna nădejde va veni cum nici ne putem noi închipui. Aşa să fie! Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Mitropolitul Tihon Şevkunov a adresat un videoclip credincioșilor din eparhia sa, pentru a evidenția importanța vaccinării împotriva Covid-19. Vă invităm să citiți transcrierea franceză a discursului său:

Dragi creștini ortodocși din țara Pskov! Am fost obligat să mă adresez vouă prin circumstanțe cunoscute de toți – intensificarea epidemiei din întreaga lume, în Rusia și în regiunea Pskov. În ultima săptămână, patru dintre prietenii și cunoștințele mele au murit din cauza efectelor covidului și a unei afecțiuni acute asociate bolii. Știți că acum rata mortalității de la Covid-19 în Rusia este cea mai mare de la începutul epidemiei acum un an și jumătate. Și nu există doar moarte, ci și complicații grave.

În mănăstire nu există încă nicio epidemie. Dar, ca acum un an și jumătate, din epicentrele epidemiei de la Moscova și Sankt Petersburg, treptat, după trei săptămâni, această boală ajunge în provincii. Acesta a fost în special cazul în eparhia Pskov. Am spus acum ceva timp că arată ca al treilea război mondial. Și acum, credeți-mă, nu renunț la cuvintele mele. Este într-adevăr un război.

Acum vaccinarea este voluntară. Aceasta este poziția statului și trebuie luată ca atare. Și acum, ca și în trecut, singura modalitate reală de a lupta împotriva epidemiei este vaccinarea. Dar se aud din ce în ce mai multe voci că vaccinurile, în special vaccinurile covide rusești, sunt periculoase, periculoase atât spiritual cât și medical.Starețul noastru Ioan Krestyankin, când a văzut această furtună de îndoială și discordie apropiindu-se de Biserică, a scris numeroase scrisori fiilor săi spirituali și a înregistrat un mesaj video. Și peste tot a repetat același lucru, ceea ce, se pare, ar trebui să fie perfect evident pentru un creștin ortodox: „Cu capacități tehnice moderne, este posibil să cucerim în mod secret și explicit toate popoarele cu numere, jetoane și peceți. Dar nu pot dăuna sufletului uman dacă nu există o tăgăduire conștientă a lui Hristos și închinarea conștientă la dușmanul lui Dumnezeu”.În altă parte scrie: „Pecetea va urma doar negării personale a lui Dumnezeu de către o persoană, nu înșelării. Înșelăciunea nu are sens. Domnul are nevoie de inimile noastre iubitoare”.

Medicii se tem de aceste vaccinuri și pentru că ei consideră că ne pot dăuna sănătății. Medicii au vorbit despre asta în mai multe rânduri, dar trebuie să spun că mulți medici susțin aceste temeri. Și ne ascultăm reciproc. Desigur, aceasta este cea mai rea ispită. Nu sunt atât de mulți preoți care spun că vaccinările sunt dăunătoare.Desigur, o persoană este liberă să asculte pe oricine dorește, este liberă să acționeze așa cum consideră potrivit și asta este perfect normal. Experiența noastră personală și raționamentul nostru sunt principalele noastre ghiduri în această situație dificilă.

Pot spune pentru mine că la sfârșitul lunii august am fost vaccinat împotriva covidului cu Sputnik-V. Vaccinarea a decurs perfect, nu am observat nimic. Trebuie să înțelegeți că acesta este cu adevărat al treilea război mondial. O mare cantitate de dezinformare este aruncată asupra noastră – ceea ce este provocator și acționează ca sabotaj. ,,Este categoric imposibil să te vaccinezi, pentru că asta, pentru că asta… Este antihristul, te vei îmbolnăvi și așa mai departe’’. Sunt doar astfel de demoni făcuți de oameni, încât oamenii îl transmit unul celuilalt. Și apoi se dovedește că informațiile nu sunt verificate, că toate acestea nu au sens. De asemenea, trebuie să înțeleagă că devin pur și simplu adevărații agenți de influență din culise, care, în propriile lor cuvinte, încearcă să distrugă oamenii. Ei fac totul pentru a distrage atenția oamenilor de la protecția reală și sigură – imunizarea. Responsabilitatea este foarte importantă. Oamenii care răspândesc în mod iresponsabil astfel de invenții și zvonuri îmi amintesc de adevărați agenți de influență care lucrează nu pentru binele poporului lui Dumnezeu, nu pentru binele poporului rus, ci pur și simplu pentru inamic. Ei fac totul pentru a se asigura că moartea și bolile se răspândesc în toată țara noastră.

În calitate de episcop al eparhiei Pskov, responsabil pentru Turma care mi-a fost încredințată de Dumnezeu, bineînțeles, îmi dau binecuvântarea necondiționată pentru a ține cont de toate recomandările Serviciului de Sănătate de Stat din Rusia și pentru a efectua vaccinări preventive împotriva acestei boli mortale, boala covidului. Îmi asum această responsabilitate, fac această recomandare și, desigur, răspund de aceasta. Desigur, sunt responsabil față de Turma mea. Și cred că este corect. Timpul pentru cuvintele goale s-a încheiat.

Sănătate, bun simț pentru toți, ajutor și mântuire de la Dumnezeu.

Sursa: https://orthodoxie.com/a-propos-de-la-vaccination-appel-durgence-du-metropolite-tikhon-chevkounov/?

Traducerea: Dr. Gabriela Naghi

Părinţii pustiei se nevoiau atât de mult şi se împodobeau cu smerenia şi tăcerea, încât Dumnezeu punea adesea în gurile lor cuvinte prooroceşti, pe care  le vedem împlinindu-se chiar în vremea noastră. Despre Cuviosul Pamvo se spune că, nefiind învăţat, s-a dus la un călugăr cu ştiinţă de carte, pentru a învăţa Psalmii lui David. Cel dintâi stih pe care l-a auzit a fost cel din Psalmul 38: ,,Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea’’. Cuvintele acestea le-a pus în inima sa şi zicea: ,,Acest stih singur îmi este destul, dacă voi învăţa să-l împlinesc cu fapta’’.După aceea, nu s-a mai dus la învăţătorul său.

După trecerea a şase luni, învăţătorul l-a întâlnit şi a voit să ştie care este pricina pentru care nu şi-a continuat învăţătura. ,,N-am învăţat încă a săvârşi acel stih cu fapta’’.Au trecut mai mulţi anişi Cuviosul Pamvo a fost întrebat: ,,Oare acum ai învăţat stihul acela?’’Răspunsul a fost unul smerit: ,,M-am învăţat 19 ani neîncetat la acela şi abia m-am deprins a face cu fapta ceea ce învaţă acel stih’’.Şi într-adevăr, spun Părinţii acelei vremi, ca Sfântul Pamvo ,,era foarte păzit la vorbire şi cu multă socoteală în răspunsuri’’.

Despre vremurile din urmă a spus Cuviosul: ,,În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile popoarelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând de seamă de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori; leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le… Iar episcopii din vremurile acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, neprimind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Încă şi în popor va intra necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţii’’. Această descriere sumbră l-a făcut pe fratele care asculta să întrebe: ,,Ce va face cineva în vremurile şi anii aceia?’’Cuviosul i-a răspuns: ,,Fiule, în acele zile, cel ce-şi mântuieşte sufletul său, mare se va chema în împărăţia cerurilor’’(După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 367-374).

Bunul Dumnezeu să păzească pe slujitorii vremurilor noastre, episcopi, preoţi diaconi, călugări şi credincioşi mireni să nu se potrivească acestor proorocii ale Cuviosului Pamvo.

Presbiter Ioviţa Vasile

Familia Romanovilor datează ca dinastie domnitoare în Rusia din anul 1613. Nicolae al II-lea, fiul cel mare al Ţarului Aleksandru al III-lea, s-a născut la Ţarskoe Selo, actualmente oraşul Puşkin, pe 6/18 mai 1868, de sărbătoarea Sfântului şi Dreptului Iov, anticipându-se parcă răbdarea îndelungă, credinţa nestrămutată a acestui ţar care a sfârşit dramatic, fiind răpus de gloanţe.

Nicolae era un om foarte credincios. La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit Țarevici (moștenitor al tronului), iar tatăl său, Țarul Alexandru al III-lea suveranul „sfintei Rusii”. Moartea prematură a acestuia pe braţele iscusitului său duhovnic, Ioan de Kronstadt la Livadia, a lipsit pe moştenitorul tronului de o pregătire temeinică în vederea conducerii vastului imperiu.

În anul 1894, Alix Victoria Melena Louise Beatrice, fiica marelui Duce de Messen şi Darmstadt, Ludovic al IV-lea, devine soţia ţarului Nicolae al II-lea. În urma Botezului Ortodox, Alix s-a numit Alexandra. Familia nou formată a avut cinci copii, crescuţi cu multă evlavie faţă de valorile Ortodoxiei. După revoluţia masonico-bolşevică din octombrie 1917, au fost duşi la Ekaterinburg, aceasta fiind ultima lor reşedinţă, înainte de a fi împuşcaţi, în înfricosatoarea noapte de 16-17 iulie 1918.

Bolşevicii, conduşi de Lenin, au alcătuit un plan mişelesc de asasinare a Ţarului şi a întregii sale familii. Plutonul de execuţie era condus de Iacov Iurovski. La semnalul stabilit, intră echipa călăilor. Faţă în faţă cu împăratul stă Iurovski, care citeşte mişeleasca sentinţă. Rostind ultimul cuvânt, înşfacă arma din buzunar şi trage drept în faţa neajutoratului ţar. Se aud ţipetele femeilor. Ţarina Alexandra şi prinţesa Olga îşi fac semnul crucii, după care şi ele cad secerate de necruţătoarele gloanţe. Se continuă măcelul, se mai trag câteva focuri, chiar şi atunci când toţi sunt căzuţi la podea. Alexei, cel care trebuia să asigure continuitatea dinastiei, zăcea ciuruit de gloanţe. Ca să fie sigur că nu mai trăieşte, Iurovski se apropie şi trage încă trei cartușe care-i sfredelesc pieptu-i regal. La finalul abominabilului masacru s-a auzit rostindu-se: „Acum sunt morţi cu toţii!”.

Au fost ucişi: ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra Feodorovna şi copiii, cele patru prinţese: Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) şi ţareviciul Alexei (14 ani), iar împreună cu dânşii au mai fost nimiciţi patru dintre însoțitorii familiei regale. După ce i-au omorât, ucigaşii au încărcat victimele în maşină şi le-au scos din oraş. Ajungând în mijlocul pădurii în care se afla o mină în formă de fântână, numită „groapa Ganina”, au incinerat trupurile, iar ceea ce focul nu a putut mistui a fost stropit cu acid sulfuric şi apoi îngropat.

La 17 iulie 1998, la exact 80 de ani de la masacru, rămăşiţele pământeşti ale Romanovilor au fost înmormântate în cadrul unei impresionante ceremonii religioase la Catedrala Petro-Pavlovsk din Sankt Petersburg, cripta casei regale ruseşti, la care participaseră: arhierei, preoți, călugări și o mare de credincioși. Cu prilejul ceremoniei a fost purtată în chip solemn o icoană pictată a familiei Romanivilor, familie care a suferit moarte martirică. Potrivit unui ziar central, Русский Вестник, Mesagerul rus, în timpul procesiunii, pe chipurile martirilor înfățișați pe icoană au apărut pete sângerii. Sub privirile miilor de pelerini, culorile deveneau mai pronunţate, iar icoana împrăștia miros de bună mireasmă.

La data de 4 august 2000, ţarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind trecuţi în calendar drept cuvioşi supuşi pătimirii.

Rugăciune către Sfinţii Mucenici Ţari Romanov

O, sfinte şi patimitorule ţar Nicolae! Domnul te-a ales ca uns al Său prin mila şi dragostea Lui, pentru a-i judeca drept pe supuşii tăi şi să fii păzitor al Bisericilor Ortodoxe. Pentru aceasta ai slujit ca ţar şi ai ocrotit sufletele oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar Domnul, încercându-te ca pe mult-pătimitorul Iov, a îngăduit asupra ta ponegrirea, chinurile amare, înşelarea şi trădarea celor de lângă tine, înstrăinarea celor apropiaţi şi ca în chinuri sufleteşti să părăseşti împărăţia pământească. Toate acestea, pentru binele Rusiei le-ai răbdat, ca un fiu supus, ca un adevărat rob al lui Hristos, iar prin sfârşitul mucenicesc, la Împăratul Ceresc ai ajuns, unde te îndulceşti de slavă în faţă Tronului Împăratului Împăraţilor, împreună cu sfânta ta soţie, ţarină Alexandra şi cu copiii voştri Alexei, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia.

Voi cei ce aveţi trecere în faţă lui Hristos Împăratul, rugaţi-L să ierte poporului păcatul lepădării de Dumnezeu şi în orice binefacere să ne întărească, pentru ca să ajungem la smerenie, blândeţe şi dragoste şi să ne învrednicim de Împărăţia cea Cerească, unde, împreună cu voi şi cu toţi sfinţii noi mucenici ruşi, să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi, cu dragoste pentru Mucenicii lui Hristos

Dumnezeu a dăruit Țării Române pe vremea persecuției comuniste, Părinți spirituali și duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre.Aceștia au menținut credința în inimile Românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia și când cuvântul lor era, de cele mai multe ori ambiguu, acești Părinți spirituali au ținut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Cine ar putea înșira numele lor scris cu litere de foc în conștiință? Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmașilor noștri ca să-și râdă de noi și să spună: „bine, bine”.

Dar Dumnezeu a pregătit în tot acest timp, în adânc, subterani și necunoscuți, alți Sfințiți Părinți care au fost chemați la Domnul după căderea comunismului, oameni cu o mare putere de sacrificiu pentru Hristos și pentru semeni. Acești monahi crescuți în închisori, batjocoriți, umiliți, dar niciodată frânți, au învățat acolo că adevărata dragoste de neam nu are nicio legătură cu noțiunea de naționalism practicată de socialismul științific și nici dragostea de patrie nu are nimic de-a face cu patriotismul de partid.

Acolo am înțeles și am trăit această dragoste, fără lozinci, fără fanfaronadă partinică, ne-am iubit Biserica, Patria și Neamul de care eram despărțiți prin violență și crimă, cu toate fibrele inimii noastre, așa cum și-au iubit evreii patria (dăruită târziu nu apărută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) și am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale comuniste erau preluate (fără nicio rezistență, măcar intelectuală) de unii reprezentanți ai Bisericii și de o parte din elita țării noastre. Acolo am învățat să ne iubim patria cu ardoarea și cu nădejdea cu care evreii din Babilon au făcut-o în timpul robiei; acolo am învățat cât de sfântă este noțiunea de neam, cât de hristică este ea și nu un cuvânt de dispreț cum era pentru comuniști și cum este astăzi pentru masonii și ereticii din Vest (și de la noi) care ne batjocoresc sufletul și iubirile cele mari.

De aceea Părintele Justin este iubit și ca el, toți călugării care păstrează această iubire nestinsă și linia de credință adevărată, neîntinată de cea mai mare erezie a secolului – cum o numesc grecii – ecumenismul – devenit la noi ceea ce era până în 1990, erezia comunistă, acceptată de o mare parte a ierarhiei și de unii preoți care pun înaintea purității Ortodoxiei, falsul creștinism al ecumenismului, vlăstar al masoneriei care a creat Revoluția franceză cu toate crimele ei odioase, prin lozinci mincinoase ca: libertate, egalitate, fraternitate, dar care nu s-a sfiit deloc să afirme că vor spânzura pe ultimul rege cu mațele ultimului preot. Toate aceste lozinci și acte au trecut integral în revoluția bolșevică, având aceiași părinți: masoneria și erezia.

Sufletul românesc, simplu și curat a simțit erezia și pericolul și cei buni se adună în jurul unor duhovnici trăind în mănăstiri spre a asculta cuvântul lor de adevărată învățătură. Ei nu se tem de teroriști; ei, Părinții, nu primesc pe oficialii masoni sau comuniști mascați pe ușile din spate ale mănăstirilor pentru a-i pune la locuri de „cinste”, pentru că adevăratele mănăstiri nici nu au astfel de uși, nici astfel de locuri de cinste. Aici învață creștinul ortodox adevărata credință, aici se mângâie lacrimile vărsate pentru păcatele făcute, aici se sfințește prin formula pe care spoveditorul o rostește la sfârșit: „…iar eu, netrebnicul preot și duhovnic, prin puterea ce-mi este dată de sus, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin”. Apoi cu sfătuirea blândă: „caută de acum să nu mai greșești!”.

Firește, nu cred că astăzi ar fi mai puțini Sfinți Părinți și duhovnici decât au fost în vremea comunismului. Ar însemna să mă îndoiesc de milostivirea Mântuitorului nostru pentru poporul nostru oropsit. Sunt pline mănăstirile de astfel de duhovnici, sunt pline parohiile de astfel de preoți care își asumă toate riscurile unei predicații libere de orice minciună și care nu aspiră nici la funcții administrative, nici la scaune arhierești. Ei sunt purtătorii de Hristos, nu purtătorii de cuvânt mincinoși ai unor episcopi.

Vorbesc însă de Părintele Justin pentru că îl cunosc, pentru că l-am văzut lucrând pentru Biserica adevărată, ca ascultător al celor șapte Sinoade Ecumenice și al tuturor Canoanelor și învățăturilor Sfinților Părinți ai Ortodoxiei, fără „agiornament”, fără invenții anti-ortodoxe, fără abandonarea liniei hristice a credinței pentru o bursă sau o funcție. Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmași ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu și care își pun viața pentru Hristos și pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe ușă și oile îi cunosc glasul și-l ascultă și-l urmează, pentru că nu este un păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuși urmând Marelui Păstor Iisus.”

(Fragment din articolul publicat de Pr. Gheorghe Calciu în Buletinul Parohial al Bisericii Sf. Cruce, nr. 11 din nov. 2005)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?

– Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi Duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o Liturghie curată.Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.

– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?

– Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele. Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.

– Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?

– Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.

– Dar ce să facem să ne întărim credinţa?

– Pune mâna pe Biblie, ia Vieţile Sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.

– Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…

– Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor.Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci Mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.

– Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?

– Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.

(Extras din convorbirile cu parintele Justin Parvu publicate in numărul, 2/2008 al revistei ATITUDINI)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

În zilele de 10, 11 şi 12 iulie am avut bucuria duhovnicească de a participa la o întâlnire frăţească a clericilor monahi şi de mir, a monahilor şi monahiilor, a credincioşilor mireni care s-au îngrădit de ereziile ecumeniste, cu care se confruntă acum Sfânta Biserică Ortodoxă. Cei care au ales calea grea a mărturisirii lui Hristos s-au ostenit a străbate sute de kilometri, în condiţii nu tocmai uşoare, pentru a fi prezenţi la Sfintele Slujbe de preamărire a Marelui nostru Dumnezeu. Acestea s-au desfăşurat în mediul monahal, după toată rânduiala tipiconală, cu o participare numeroasă a credincioşilor din toate ţinuturile ţării. Ne-am bucurat de întâlnirea cu Părinţii care ni s-au alăturat recent, cu monahii, monahiile şi credincioşii mireni care au ales calea mărturisirii în timpul din urmă.

Sămbătă seara a avut loc Slujba cu priveghere, Ceasurile, Utrenia. A doua zi, fraţii şi surorile întru Hristos au ascultat citirea Acatistului Sfintei icoane a Maicii Domnului – Prodromiţa, s-au împărtăşit din roadele binecuvântate ale Sfântului Maslu, urmat de Dumnezeiasca Liturghie. Cei pregătiţi prin Sfânta Taină a Spovedaniei s-au învrednicit de primirea Sfintei Împărtăşanii. Cuvintele de învăţătură ce au urmat au izvorât din Sfânta Evanghelie a acestei Duminici referitoare la grijile vieţii. S-a stăruit cu deosebire asupra grijii noastre de a nu face pasul necugetat şi a primi substanţa pregătită de satanişti cu mulţi ani în urmă, şi prezentată acum sub numele mincinos de ,,vaccin’’ binefăcător, care, chipurile, ar combate zisa pandemie, pe care tot ei au creat-o şi au răspândit-o în lume, cu intenţia vădită de a extermina mare parte a făpturilor lui Dumnezeu. Suntem, aşadar, într-un război necurmat cu puterile întunericului, cu slugile diavolului, care şi-au părăsit rosturile fireşti şi au păşit pe calea pierzaniei, căutând să-i însemneze pe oameni cu pecetea aducătoare de osândă veşnică.

Cu mulţumirea împlinirii datoriilor sfinte, participanţii au stat la masa agapei frăţeşti, unde au făcut schimburi de idei, şi-au împărtăşit bucuriile şi neîmplinirile. O constatare dureroasă a fost cea privindu-i pe pseudo-ierarhii români, care după cinci ani de rătăcire în ereziile ecumeniste, nu dau nici cel mai mic semn că ar dori să revină la Dreapta Credinţă. Dimpotrivă, s-au aliat cu vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii, îndemnând credincioşii, în chip nesăbuit, să primească aşa zisul vaccin, adesea cu urmări extrem de grave. Mare îngrijorare produce în rândul credincioşilor intenţia pseudo-ierarhilor de a-i recunoaşte pe schismaticii ucraineni, care va adânci şi mai mult schisma provocată de Bartolomeu din Constantinopol. S-a exprimat hotărârea neclintită de a nu urma pseudo-ierarhia română în tendinţele ei de a se uni cu ereticii papistaşi.

În după amiaza zilei de Duminică o parte din clerici şi credincioşi s-au îndreptat spre o altă oază a Sfintei noastre Ortodoxii, unde a doua zi se sărbătorea hramul bisericii zidite cu puţin timp în urmă. Ceilalţi au slujit Sfânta Liturghie la aşezământul monahal al maicilor îngrădite de erezie.

Fie puţinele noastre strădanii spre slava Domnului nostru Iisus Hristos şi spre biruinţa Sfintei Sale Biserici Ortodoxe.

Presbiter Ioviţa Vasile

Când vorbim despre Sfânta Biserică, înţelegem, cel mai adesea, mulţimea credincioşilor dreptmăritori care trăiesc pe pământ. Într-adevăr, aceasta este Biserica Luptătoare, numită astfel pentru că ea se află în luptă necurmată cu puterile răului, vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Există însă o parte a Bisericii lui Hristos care a învins aceste puteri ale răului, ca atare vorbim de Biserica Biruitoare, ,,a duhurilor drepţilor celor ce s-au săvârşit’’,a celor adormiţi în Dreapta Credinţă, întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice. Sfântul Apostol a scris astfel  evreilor: ,,V-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului Celui Viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, şi de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile Drepţilor celor desăvârşiţi, şi de Iisus, Mijlocitorul Noului Testament, şi de sângele stropirii care grăieşte mai bine decât al lui Abel’’(Evrei 12, 22-24). Există, aşadar, această comuniune între Biserica de pe pământ, Luptătoare, şi cea din ceruri, cea Biruitoare. Aşa se şi explică faptul că  noi chemăm în ajutor pe Sfinţii şi Drepţii lui Dumnezeu, care mijlocesc pentru noi înaintea tronului ceresc.

Când preotul săvârşeşte partea Sfintei Liturghii care se numeşte Proscomidie,ia o parte mai mare din prescură pe care o aşează pe mijlocul sfântului disc şi care se va preface în Trupul Domnului. Alături de aceasta va  aşeza o altă parte triunghiulară pentru Maica Domnului; de cealaltă parte  aşează părţi mai mici pentru cele nouă cete: SfântulIoan Botezătorul, Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Ierarhi ai Bisericii, Sfinţii Mucenici, Sfinţii Cuvioşi, Sfinţii Doctori fără de arginţi, Sfinţii Ioachim şi Ana laolaltă cu Sfinţii pomeniţi în acea zi, Sfântul Ioan Gură de Aur (sau Sfântul Vasile cel Mare), a cărui Liturghie se săvârşeşte. Mai jos, pe sfântul disc se aşază părticele pentru episcopul locului (dacă nu este eretic!), cârmuitorii dreptmăritori ai ţării şi ctitorii şi binefăcătorii acelei biserici. Jos, în partea stângă se aşază părticele pentru cei vii care se pomenesc la Sfânta Slujbă, iar în partea dreaptă pentru cei adormiţi în Dreapta Credinţă.

Pe bună dreptate s-a afirmat că după aşezarea acestor părţi de prescură, cu rugăciunile tipiconale respective, pe sfântul disc se găseşte Biserica Lui Hristos în întregul ei, Luptătoare şi Biruitoare. În textul de la Apocalipsă 6, 9-11, vom constata că ,,sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o’’,adică ale Sfinţilor Mucenici, din Biserica Biruitoare, vorbesc cu Dumnezeu, cerând înfăptuirea dreptăţii Lui.

Spre sfârşitul Sfintei Liturghii, preotul ia părticelele care s-au scos pentru vii şi adormiţi şi le pune în Sfântul Potir, rostind această rugăciune: ,,Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi’’.Preamilostivul Dumnezeu se milostiveşte spre noi toţi care am fost pomeniţi la Sfânta Liturghie, şi pentru care s-a scos câte o părticică din prescură, şi ne iartă pentru păcatele ce le-am săvârşit, cu voie sau fără voie.

Sfânta Proscomidie, parte a Sfintei Liturghii, este mai puţin cunoscută credincioşilor Sfintei noastre Biserici. Am socotit că este folositor să o descriu succint, deoarece cunoaşterea noastră trebuie să fie îndreptată spre bine şi adevăr, iar în această cunoaştere sporim în toată vremea vieţii noastre pământeşti.

Presbiter Ioviţa Vasile

Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui mântuirea:

1. Să fiți bine mărturisiți. Vă dați seama că asta este taina care ne mântuiește. Căci „ce veți dezlega voi, dezleg și Eu! ” Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, gata! Si păcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vămi. Va să zică, s-a terminat! Bine mărturisiți. Că dacă ești bine mărturisit, începi să te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit așa, eu am făcut aceea. Începi să te cerni si să te subțiezi și să te aduni și să te dezlegi. Așa. Chiar vă rog să notați păcatele, când le-ați făcut, ca să nu le uitați. Nu e ușor, că satana îți pierde creionul, n-ai hârtia la tine, și uiți. Ce trebuie să vă mai spun? Să nu lăsați numai pe preot să vă întrebe. El vă întreabă după un anumit fel de a întreba. Dar tu știi subtilitatea păcatului, sau nu-știu-ce. Deci, să fiți bine mărturisiți. Pentru că dacă ești bine mărturisit nu mai poți păcătui și nădăjduiești în mântuirea ta. Asta este una.

2. Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinților Tăi”. Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Și vă dați seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutati să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.

Liturghia nu este o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este! Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: „Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care îți slujesc împreună cu noi!”
Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos, ce te joci?!
Deci, căutați să fiți pomeniți la Liturghie.

3. Să faceți milostenie, pomană. Dați de pomană. O, dacă ați ști!… Și Vlahuță spune: „Mila e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubești. Și, iată, înseamnă educație. Domnule, dacă spune: „însutit veți primi”, nu te teme că sărăcești. Vrei să te îmbogățești? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogățim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?

Eu am fost surprins de un cerșetor, care era fără picioare, pe stradă. Si ăsta aștepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de mașină. Și i-am spus: „Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îți dau o mână caldă!” „O, părinte, așa ceva nu mi-a dat nimeni”.
Și-mi zic: „Am brodit-o! Am biruit!”

Ei, vreau să vă spun: nu fiți nepăsători. Și nu asteptați să-i întâlniți. Căutați-i. Căutați-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Și rupeți din voi cu orice chip. Acum, milostenie nu înseamnă numai să lași din traistă; ai un coleg care suferă, care nu știu ce, care e trist: „De ce ești trist? De ce ești trist?” Și îl mângâi. Și nu îl lași deloc. Și înseamnă că ai făcut o milostenie cu el. Și îi dai un cuvânt de folos: „Lasă, mă, că a murit tata, lasă, dragă, că știe Dumnezeu. Nu te omorî. Hai să fim liniștiți, hai să-l pomenim, să-l ajutăm acolo (că putem să-l ajutăm după cum trăim)”.

Și pentru că mi-ați cerut cuvânt de folos, vă spun o istorioară. Un ucenic era supărat că părintele lui, care era pe patul de moarte, nu l-a binecuvântat, ca și el să se mântuiască. Cuvântul de binecuvântare, pe care îl primiseră toți ceilalți frați, era ăsta: „Mântuiește-te! ” Și i-au spus părintelui: „Uite, ucenicului nu i-ai spus cuvântul de folos”. „Chemați-l încoace!” Și atunci i-a spus părintele, cum vă spun și eu vouă acum: „Mântuiți-vă! Mântuiți-vă! Mântuiți-vă!”

(Extras din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie, Vol. II, Ed. Episcopiei Romanului, 1997)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Se crede pe larg în creștinism că rezidirea Templului Ierusalimului este unul dintre semnele venirii lui Antihrist, deoarece acesta trebuie să domnească în acest templu. Susținătorii acestei opinii cred că acest lucru este indicat de cuvintele apostolului Pavel: „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.”(2 Tes. 2, 3-4). Aceste cuvinte implică Templul Ierusalimului sau altceva?

„ El este destinat să stea în biserica lui Dumnezeu . Care biserică? În templul ruinat al evreilor, mai degrabă decât în ​​cel în care ne aflăm acum. De ce spunem asta? Să nu se gândească nimeni la noi că suntem lingușitori. Dacă vine la evrei sub numele lui Hristos și dorește ca evreii să i se închine, atunci, pentru a-i înșela mai mult, va avea grijă deosebită de templu, arătându-le că el, fiind din dinastia lui David , dorește să creeze templul construit de Solomon ” (Sfântul Chiril al Ierusalimului).

Dar acesta nu este singurul punct de vedere. De exemplu, Sfântul Efrem Sirul spune că prin asta se înțelege Biserica lui Hristos, adică Biserica Ortodoxă: „În acest fel va apărea și va urca în templul lui Dumnezeu pentru a sta în interiorul și în Biserica lui Dumnezeu. El va disprețui și respinge toate cultele (false) pentru a cuceri Biserica. De aceea va urca în chiar templul lui Dumnezeu pentru a se așeza și a se arăta ca și cum ar fi Dumnezeu. Cum va arăta el că este un Dumnezeu adevărat? Pe lângă gloria și onoarea cu care va fi învestit, va arăta acest lucru și mai mult prin dușmănia împotriva sectelor eretice. Întrucât nu se va închina către nicio erezie, atunci, datorită dragostei sale (prefăcute) pentru copiii Bisericii, îi va face să creadă că îi iubește ca pe drept adevărații (fii ai Bisericii) și va veni la templul lor și se va așeza, ca în templul adevărului, pentru a arăta că este Dumnezeu ”.

Majoritatea Sfinților Părinți au recunoscut că antihristul ar putea sta atât în ​​templul din Ierusalim, cât și într- una din Bisericile creștine. „El nu va conduce lumea către idolatrie, ci va respinge pe toți zeii și va porunci tuturor să i se închine lui în locul lui Dumnezeu. Și va ședea în templul lui Dumnezeu – nu numai în Ierusalim, ci peste tot în biserici ” (Sf. Ioan Gură de Aur).

„Nu se spune: în Templul Ierusalimului propriu-zis, ci pur și simplu: în templu, în fiecare templu al lui Dumnezeu” spune Fericitul Teofilact al Bulgariei.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, rezumând părerile Sfinților Părinți, a scris: „Va fi undeva locul central al activității lui antihrist și, desigur, va exista un anumit moment în care se va manifesta ca atare. Apostolul se referă la templul principal al acelui loc. În acest templu el va sta ca un zeu; și apoi va avea un astfel de statut și în orice alt templu pe care îl întâlnește în persoană. Sau, poate, va ședea personal într-o biserică, în timp ce în altele va conduce adunarea sa în alt mod. ”

Având în vedere exacerbarea actuală a conflictului arabo-israelian, agenția de știri greacă Vimaorthodoxias a postat pe site-ul său un citat al Cinstitului recent canonizat, Sfântul Paisie din Muntele Sfânt: „Un semn că împlinirea profețiilor se apropie, va fi distrugerea Moscheii Omar din Ierusalim. Va fi distrusă pentru a se reconstrui Templul lui Solomon, despre care se spune că ar fi fost în locul ei. În templul reconstruit, sioniștii vor proclama în cele din urmă pe Antihrist drept Mesia. Am auzit că evreii se pregătesc deja să construiască Templul lui Solomon ”.Totul se îndreaptă încet, dar sigur către faptul că „al treilea templu” va fi totuși construit în ciuda rezistenței întregii lumi musulmane.
Aceste cuvinte sunt confirmate de întregul curs al dezvoltărilor care au avut loc în Orientul Mijlociu, începând cu restaurarea Israelului ca stat în 1948.

Prin urmare, este necesar să fim atenți nu numai la construcția templului în care va sta antihristul, ci și la întregul complex de profeții asociate cu venirea sfârșitului vremurilor. Și cel mai important, trebuie amintit că Apostolul Pavel, care le-a scris Tesalonicenilor că antihristul „va sta în templul lui Dumnezeu ca dumnezeu”, a scris, de asemenea, că fiecare creștin este templul lui Dumnezeu: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? ”(1 Corinteni 6: 19). Și dacă lăsați sau nu pe antihrist să intre în acest templu depinde doar de fiecare dintre noi.

Sursa: https://spzh.news/en/zashhita-very/80067-arabo-izrailyskij-konflikt-i-prorochestva-o-tretyjem-khrame

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Concluzii

1.Antihristul va fi încoronat în templul rezidit din Ierusalim, din care îşi va exercita tirania asupra întregii lumi.

2.Fiecare om este ,,templul al Duhului Sfânt’’, după expresia scripturistică a Sfântului Apostol Pavel. Oamenii care se vor alătura voit slujitorilor antihristici vor fi părăsiţi de Sfântul Duh şi în templul trupului lor va locui antihristul, care-i va duce cu sine în iad, în chinurile cele veşnice. Să nu fie!

3.Blestematul antihrist va fi venerat ca dumnezeu al lumii în bisericile în care vor sluji preoţii lui Baal, sub ascultarea episcopilor eretici. Veţi vedea cât de frumos se vor supune aceştia papei, vor uni şi vor ,,binecuvânta’’, printr-o taină mincinoasă, persoanele de acelaşi sex, ei vajnicii pomenitori, care nu se ,,răzvrătesc’’, ci acceptă cu bucurie ereziile din Creta.