ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Taman când să se împlinească cinci ani de la fatidica adunare din Creta, din 2016, ne trezim cu o  ,,sinaxă ortodoxă’’ cu pretenţii de sinod, la Sâmbăta de Sus. Dintru început ne-am dat seama că oamenii adunaţi acolo aveau sarcină să ridice ţinte false în faţa noastră, crezând că ne vom năpusti asupra lor şi nu vom scrie nimic despre sinodul tâlhăresc şi urmările sale nefaste pentru Biserică, vom lăsa deoparte referirile la ereziile şi schismele cu care ne cofruntăm. Nu intrăm în jocul lor şmecheresc-sacerdotal, ne vedem de ale noastre, întocmai cum ne-am propus cu ceva timp în urmă. Aşadar, revenim la cele anunţate în titlu:

1.Pentru că a fost pregătit şi convocat de ecumenişti, ca pas necesar spre unirea cu papistaşii şi celelalte comunităţi eretice, în vederea înfăptuirii ,,religiei’’ unice şi universale în care Dumnezeul Adevărului să fie substituit cu omul fărădelegii, antihristul.

2.Pentru că hotărârile lui au fost scrise dinainte, de mâini şi cugete ecumeniste, zisele dezbateri fiind un simulacru, menit să-i dea o aparenţă de normalitate şi legitimitate.

3.Pentru că ecumeniştii au stabilit data, durata şi locul de desfăşurare, Constantinopol, iniţial, schimbat cu Kolimbari (Creta), din motive de ei ştiute.

4.Pentru că, împotriva Sfintelor Canoane, ierarhii participanţi au fost selectaţi pe criterii de obedienţă şi fidelitate faţă de ecumenism. Episcopii cu cuget ortodox au fost împiedicaţi să partricipe, nu cumva să le strice socotelile. La toate Sinoadele Bisericii cunoscute în istorie, participarea a fost liberă şi deschisă tuturor ierarhilor.

5.Pentru că în cursul simulacrului de dezbateri, participanţii n-au avut drept de vot, acesta fiind acordat celor zece conducători ai delegaţiilor, adică întâistătătorilor. La încheiere, toţi ierarhii au fost constrânşi să semneze, 33 dintre ei refuzând.

6.Pentru că după Kolimbari sinoadele Bisericilor locale s-au reunit, iar episcopii care nu au participat au fost siliţi să semneze prevederile eretice, sub sancţiunea pierderii scaunelor episcopale. Să semnezi nişte documente la care nu ai avut nicio contribuţie şi nici măcar nu le-ai studiat cu atenţie, e o crasă inconştienţă.

7.Pentru că zisele lucrări au fost urmărite, supravegheate şi supervizate de papistaşi, care n-aveau îndreptăţirea să participe, fiind eretici şi schismatici.

8.Pentru că ordinea pseudo-sinodului a fost încredinţată serviciilor secrete americane! Aceasta denotă importanţa pe care au acordat-o ecumeniştii şi mai-marii lumii acestei adunări nelegiuite.

9.Pentru că zisele hotărâri sunt eretice, lucru de o gravitate extremă. S-a încercat ştergerea liniei de demarcaţie dintre Dreapta Credinţă şi erezii, ca pas necesar pentru unirea Ortodoxiei cu comunităţile eretice şi schismatice, fără ca acestea să se pocăiască şi să revină în Biserică.

10.Pentru că ecumenismul a fost introdus oficial în Biserică. Acesta e colecţia tuturor ereziilor şi rătăcirilor lumii, pan-erezie, după cum a definit-o Sfântul Iustin Popovici.

11.Pentru că s-au încălcat cu brutalitate Sfintele Canoane, pe care participanţii au făgăduit la hirotonirea lor că le vor păzi până la sfârşitul vieţii. Amintim aici căsătoriile nelegiuite mixte. Cum să administrezi Sfânta Taină a Cununiei unei persoane care nu crede în ea şi nu are Botez valid? 

12.Pentru că patru Biserici naţionale au refuzat să participe şi să fie părtaşe la aceste fărădelegi. Pun în fruntea lor Biserica Antiohiană, ca Patriarhie Ecumenică. Urmează Sfânta Biserică Rusă, cea mai numeroasă din Ortodoxie, însumând aproximativ trei sferturi ale acesteia, socotind numărul credincioşilor şi al ierarhilor. Bisericile Bulgariei şi Georgiei sunt celelalte două care au refuzat să participe şi să se întineze cu erezia.

De cinci ani de zile, ierarhii ecumenişti stau în jurul unui cadavru intrat în descompunere şi încearcă să-l resusciteze, iar pe noi să ne convingă de binele imens pe care ni-l aduce acest cadavru, apărut pe lumea aceasta în anul 2016, în Creta, localitatea Kolimbari.

Presbiter Ioviţa Vasile

Pregătirea sinodului tâlhăresc din Creta

Nicicînd în istoria şi viaţa Bisericii Ortodoxe, nici măcar un simplu sinod nu a căutat şi inventat, în acest chip nefiresc, probleme pentru lucrarea şi sesiunile sale; nicicînd nu s-au convocat astfel de conferinţe, congrese, pre-sinoade şi alte întruniri contrafăcute, necunoscute tradiţiei sinodale ortodoxe şi în realitate împrumutate de la organizaţiile occidentale străine de Biserica lui Hristos.Sfintele Sinoade ale Sfinţilor Părinţi, convocate de Dumnezeu, au avut întotdeauna una sau cel mult 2 sau 3 probleme, aşezate înaintea lor de extremă gravitate a marilor erezii şi schisme care denaturau Credinţa Ortodoxă, sfîşiau în bucăţi Biserica şi puneau în mare pericol mîntuirea sufletelor omeneşti, salvarea poporului dreptcredincios al lui Dumnezeu şi a întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Starea de decadere a Constantinopolului, datorita patriarhilor nevrednici

Astăzi, (anul 1977, n.n.) situaţia este chiar mai primejdioasă: odinioară, Biserica Constantinopolului era un organism viu cu milioane de credincioşi, care a reuşit să depăşească fără întîrziere criza provocată de cursele din afară, ca şi ispita de a sacrifica credinţa şi Împărăţia lui Dumnezeu pentru bunurile acestei lumi.
Cu toate acestea, astăzi, ea are doar mitropoliţi fără credincioşi, episcopi care nu au pe cine să păstorească (adică, fără eparhii), care doresc totuşi să controleze destinele întregii Biserici. Soarta Bisericii nu mai este, nici nu mai poate fi în mîinile împăratului bizantin sau ale oricărui alt suveran. Nu este controlată de un patriarh sau de nici unul din puternicii acestei lumi, nici măcar de o „pentarhie” sau de „autocefalii” (înţelese în sensul restrîns al cuvîntului).

Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a crescut într-o mulţime de Biserici locale cu milioane de credincioşi, dintre care mulţi din zilele noastre au pecetluit cu sîngele lor Succesiunea Apostolică şi credincioşia faţă de Miel. Şi noi Biserici locale par să se înalţe la orizont, precum cea japoneză, africană şi americană, iar libertatea lor întru Domnul nu trebuie să fie răpită de nici o „super-Biserică” de tip papistaş (potrivit canonului 8 al celui de-al III-lea Sinod Ecumenic), fiindcă aceasta ar însemna un atac asupra însăşi esenţei Bisericii. Fără conlucrarea lor, rezolvarea oricărei chestiuni ecleziastice de importanţă ecumenică este de neconceput, fără a mai vorbi despre soluţionarea problemelor care le afectează direct, adică problema diasporei.

Profeţia pesimistă asupra sinodului tâlhăresc s-a împlinit

Înainte de a avea loc un sinod, să ne întrebăm pe noi înşine dacă va fi posibil ca la acest sinod să se facă auzite conştiinţele milioanelor de Noi Mucenici, curăţite prin sîngele Mielului. Experienţa istoriei ne învaţă că ori de cîte ori Biserica este răstignită, fiecare mădular al ei este chemat să pătimească pentru adevărul ei, şi nu să dezbată probleme artificiale sau să caute răspunsuri false la întrebări reale, „pescuind în ape tulburi” pentru a satisface ambiţii personale. Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun Sinod Ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau nu a lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri.

Avînd în vedere toate acestea şi conştientizînd cu durere situaţia Bisericii Ortodoxe contemporane şi a lumii, în general, care nu s-a schimbat substanţial de la ultimul meu apel către Sfîntul Sinod al Episcopilor din mai 1971, conştiinţa mă sileşte încă o dată să revin cu sîrguinţă şi rugăminte către Sfîntul Sinod al Episcopilor Bisericii Sîrbe muceniceşti: fie ca Biserica noastră Sîrbă să se abţină de la a participa la pregătirile pentru „sinodul ecumenic”, ba chiar de la a participa la sinodul însuşi. Fiindcă dacă acest sinod, Doamne fereşte, va avea loc cu adevărat, ne putem aştepta de la el doar la un soi de urmări: schisme, erezii şi pierderea multor suflete. Examinînd chestiunea din punctul de vedere al experienţei apostoleşti, patristice şi istorice a Bisericii, un asemenea sinod, în loc să vindece, va face noi răni pe trupul Bisericii şi îi va pricinui noi probleme şi necazuri.

(Epistola a fost adresată Episcopului Iovan de Sabac şi ierarhiei sîrbe de catre Cuviosul Iustin Popovici,  cu rugămintea de a o prezenta Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sîrbe).

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Pe scurt: Într-o postare pe fecebook, Sarandi Mirela relatează  experienţa nefericită prin care a trecut, fiind internată în spital. ,,Vreau să mărturisesc în numele lui Hristos povestea mea, ca să  nu vi se întâmple şi vouă’’, îşi începe relatarea. Sub un pretext inventat, în vederea unei operaţii ce urma să i se facă, i-a fost injectat vaccinul în umăr! Proba s-a făcut în momentul când a aplicat pe locul înţepaturii o monedă, care s-a lipit. De la o persoană din spital a aflat că toţi pacienţii sunt vaccinaţi prin vicleşug, fără a li se cere acordul. Aflaţi în stare de disperare, deoarece campania de exterminare nu merge-n ritmul dorit, antihriştii recurg şi la această metodă mârşavă. ,,Fiţi atenţi, oameni buni, ce semnaţi; mai bine v-aş sfătui să staţi acasă, să nu vă internaţi în spitale, orice-ar fi, pentru că ne vaccinează ca pe nişte animale’’.

Domnişoara care face publică această intamplare pare să fie, după grai, din Moldova noastră de peste Prut. Şi acolo e pământ românesc, răpit de bandiţii istoriei, şi acolo sunt românii noştri. Îi mulţumim pentru aceste dezvăluiri, care ne arată josnicia acestor ticăloşi, care speculează starea de sănătate a oamenilor pentru a-ş pune în practică planurile lor criminale.

În timp ce scriam, o fiică duhovnicească dintr-un oraş din nord-vest, m-a sunat pentru a-mi cere sfatul. Vrând să se angajeze la o anume firmă, după semnarea contractului, i s-a impus testul acela nenorocit cu introducerea acelor beţe în fosa nazală, până aproape de creier, unde se depun nişte microorganisme care pot pătrunde în creier, provocând efecte incalculabile. Deşi a cerut un test prin salivă, a fost refuzată, ceea ce denotă nemernicia cu care antihriştii batjocoresc făpturile lui Dumnezeu. Fata va refuza testul şi, bineînţeles, nu va fi angajată.

Atenţie, dragi români! Precauţie maximă în tot ce faceţi! Suntem într-un război necruţător cu diavolul şi slujitorii săi dintre oameni, de câştigarea căruia atârnă mântuirea noastră. Nu vă temeţi! Iisus Hristos Biruitorul este cu noi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Presbiter Ioviţa Vasile

După nefericita adunare eretică din Creta, pseudo-ierarhii români au ieşit înaintea credincioşilor cu trei stereotipuri pe care le repetă fără oprire, vrând să-şi ascundă fărădelegile de care se fac vinovaţi. Mai mult, s-a dat ordin pe unitate tuturor funcţionarilor din Eparhii, protopopiate, mănăstiri ca să răspândească clişeele respective prin toate mijloacele ce le stau la îndemână. Şi oamenii s-au pus pe treabă. Dar care sunt stereotipurile? Primul: nimic nu s-a schimbat în Creta, toate au rămas cum au fost. Al doilea: nu s-a elaborat şi nu s-a aprobat niciun canon nou. Al treielea: patriarhul Daniel a avut o contribuţie excepţională la lucrările sinodului, fapt recunoscut şi de străini (Ierotheos Vlahos).

Vă rog să citiţi cu atenţie extrasele de mai jos, cuprinse în super-memorandumul satanic, semnat şi de participanţii la sinodul tâlhăresc, cel puţin în secţiunea privitoare la Biserică:

b. Întrunirea Marelui Sinod Panortodox, undeva la mijlocul anului 2016, chiar în zi de Cincizecime, la Sfânta Mănăstire „Sfânta Irina“ de la Constantinopol. Hotărârile ce urmează a fi luate la acest sinod au fost deja incluse în SUPER-MEMORANDUMUL al cărui text îl redăm în continuare.

15. Acordurile menţionate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creştin-Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în perioada 19.06.2016 – 09.07.2016.

Aceste extrase ne relevă câteva adevăruri dureroase, privind adunarea din Creta.

1.Sinodul tâlhăresc a fost gândit, programat, convocat şi organizat de necredincioşii din afara Bisericii, de vrăjmaşii învederaţi ai Mântuitorului Hristos, ca pas necesar spre unirea cu papistaşii şi celelalte rătăciri ale lumii. Acest adevăr singur este suficient de lămuritor şi subminează orice pretenţie de legitimitate a pseudo-sinodului, revendicată de ecumenişti.

2. ,,Hotărârile ce urmează a fi luate la acest sinod au fost deja incluse în SUPER-MEMORANDUMUL’’.Aşadar, prin această frază hilară şi absurdă ni se spune cine a ,,hotărât hotărârile’’ ce urmau să fie luate la sinodul tâlhăresc! Ei ştiau dinainte că planurile lor vor fi respectate întocmai de ecumeniştii reuniţi la Kolimbari, cum s-a şi întâmplat, de altfel.

3.Vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii au stabilit dinainte că va fi un Sinod Ecumenic! Ce cutezanţă şi lipsă de cultură teologică! Dându-şi seama de absurdul în care erau aruncaţi, ierarhii au decis ca sinodul să fie doar ,,mare şi sfânt’’. N-a fost nici mare, n-a fost nici sfânt. A fost eretic şi trădător.

4.Ţinând seama de cele de mai sus, nu se poate să nu ne întrebăm cât de inestimabilă a fost contribuţia patriarhului Daniel la zisele lucrări, la simulacrul de dezbateri, când documentele aprobate au fost scrise în afara Bisericii, de vrăjmaşii lui Hristos, care doresc cu osârdie distrugerea Sfintei Sale Biserici Ortodoxe.

Presbiter Ioviţa Vasile

Peste câteva zile, se împlinesc cinci ani de la sinodul II tâlhăresc din Creta. Bine ştiind că vom scrie cu deosebire despre acesta, specialiştii în domeniu cu vârful lor de lance, pe care-l ştie toată lumea, au pus la cale o nouă diversiune, menită să distragă atenţia de la acest cincinal de erezii şi schisme, cu care se confruntă  Biserica. Mai întâi, dumnealui a scris un articol intitulat ,,La cinci ani după sinodul tâlhăresc din Creta’’. Citiţi-l şi veţi vedea că nu se ocupă de pseudo-sinodul amintit, cum zice în titlu. În schimb, pronunţă nu mai puţin de 11 condamnări, asupra a tot ce-i iese în cale, mai abitir decât oricare papă infailibil. Bineînţeles, dumnealui e deasupra tuturor ereziilor, în afara oricărei erori, cu autoritate doctrinară de necontestat, adică un fel de supervisor al Ortodoxiei. Să nu uite că poartă povara unei schisme, şi acuzându-i pe alţii de toate relele, nu face decât să-şi grămădească cărbuni aprinşi pe cap. Mai devreme ori mai târziu va veni şi scadenţa.

 Încercarea aceasta a eşuat.

Partea a doua. Simulează un conflict cu mireanul Sava Lavriotul, acela cu actele biometrice. Mai nou, aflăm că Sava a scris un fel de studiu despre Botez, cu care vrea să facă lumină în Biserică. Totodată, Lavriotul mercenar se pronunţă asupra unei cărţi pe care n-a citit-o, şi când e somat să dea explicaţii, cere răgaz să facă rost de acea carte. Oameni serioşi, nu glumă. Urmează o suită de întrebări, ca între mireni, adresate Lavriotului. Nu intrăm în amănunte privind ciorovăielile şi scălâmbăielile lor, în fond oamenii fac ce-au învăţat la cursurile de scurtă durată, adică diversiuni de doi lei, pentru care sunt plătiţi cu generozitate. Fie liniştiţi, nu mergem după fenta lor.

Partea a treia. Personajul nostru a convocat o ,,sinaxă ortodoxă’’ exact pe 15 iunie, cumva în ajunul ,,aniversării’’ sinodului eretic. N-a anunţat locaţia sinaxei din sud – secret sau surpriză? – dar cunoscându-l, ştim exact care-i va fi prestaţia prin care va învolbura şi mai mult apele în care se scaldă. Şi să vedeţi ce prezenţă selectă şi numeroasă vor avea. Acuma să nu credeţi că sinaxa n-a fost pregătită temeinic. A fost bine pusă la punct, citez: ,,rugându-ne şi studiind şi traducând şi slujind şi jertfindu-ne timpul şi sănătatea şi punându-ne viaţa întreagă la picioarele lui Hristos’’.

Hodoronc tronc! Diversiunea a eşuat, băieţi. Nu vă mai osteniţi degeaba.

Presbiter Ioviţa Vasile

În urmă cu vreo treizeci de ani, am urmărit pe un post de televiziune un reportaj privind conflictul dintre Biserică şi secta baptistă într-un sat oarecare din Muntenia. Mânaţi de o ură nestăpânită, sectarii s-au ridicat cu hule şi calomnii împotriva dreptcredincioşilor, Provocând multă tulburare. La un moment dat, autorul reportajului a avut ideea să ceară şi opinia unui teolog ortodox, un diacon din Bucureşti, pe care l-a întrebat: ,,De ce credeţi că a izbucnit această ceartă între cele două părţi, nu au ei, oare, toţi acelaşi Dumnezeu?’’ Răspunsul a fost scurt şi neaşteptat spre stupefacţia tuturor: Nu! Şi apoi, ca să le risipească nedumerirea, teologul a explicat: Dumnezeul nostru iubeşte Biserica Sa ,,şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvităn nevând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană’’(Efeseni 5, 25-27); membrii sectelor au părăsit această Biserică sfântă şi s-au alăturat celor rătăciţi care  hulesc Biserica; Dumnezeul nostru a ales Crucea ca să Se jertfească pe ea şi nu S-a ruşinat de ea – sectarii urăsc Crucea şi îşi bat joc de ea; Dumnezeul nostru ne porunceşte să aducem darurile noastre la altar împăcaţi cu toată lumea (Matei 5, 23-24) – dumnezeul sectarilor i-a îndepărtat pe aceştia de Sfântul Altar; Dumnezeul nostru ne spune prin Sfânta Scriptură, să ne botezăm copiii (Fapte 2, 38-39) – sectarii lipsesc pe copiii lor de acest dar al lui Dumnezeu, iar atunci când zic că-i botează, le dau un botez fals şi nemântuitor; Dumnezeul nostru ne îndeamnă să ne mărturisim păcatele pentru a primi iertare (I Ioan 1, 8-10) –  dumnezeul sectarilor i-a făcutpe ei să lepede această Sfântă şi mântuitoare Taină; Dumnezeul nostru ne-a poruncit să primim Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului (Ioan 5, 48-58) – sectarii s-au depărtat de Dumnezeiasca Taină şi au înlocuit-o cu pâine şi vin în aşa zisa cină a Domnului; Dumnezeul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos a iubit-o şi a cinstit-o pe pe mama Sa, aşa cum o iubim şi o cinstim şi noi – sectarii, mânaţi de duhul cel rău, dumnezeul lor, defăimează pe Sfânta Fecioară Maria, socotind-o ca pe o femeie oarecare; voia Dumnezeului nostru se împlineşte în cel mai înalt grad ,,prin sfinţii care sunt pe tot pământul’’ (Psalmul 15, 3) – sectarii, în frunte cu Luther, s-au lepădat de Sfinţi, îi batjocoresc şi-i nesocotesc. Prin urmare, din cele spuse, rezultă cu prisosinţă că noi şi sectarii nu avem acelaşi Dumnezeu. În vreme ce noi ne închinăm Adevăratului Dumnezeu, sectarii se închină unei imagini deformate a lui Dumnezeu. Explicaţia a fost clară, logică şi deplin lămuritoare pentru orice om de bun simţ.

În ultimii ani ni se spune din ce în ce mai mult că allahul islamicilor este, de fapt, Dumnezeul propovăduit de Biserică şi, prin urmare, n-ar exista incompatibilităţi între cele două religii. Fals! Allah a fost un zeu al arabilor preislamici pe care proorocul cel mincinos Mahomed l-a propovăduit ca fiind dumnezeu. Biserica nu are nimic de-a face cu zeii păgânilor care nu sânt altceva decât demoni ai iadului. Iată ce a răspuns Sfântul Mucenic Mihail Monahul când împăratul musulman i-a propus să treacă la islamism: ,,Să nu-mi fie mie aceasta, ca să las pe Dumnezeul meu şi să urmez diavolului’’ (Vieţile Sfinţîlor pe mai, ziua a douăzeci şi treia). Când turcii i-au cerut Sfântului Mucenic Gheorghe cel Nou din Sredţa să se apropie de credinţa lor deşartă, acesta a răspuns cu neclintire: ,,Nu se cade nouă, creştinilor, să luăm parte la obiceiurile voastre păgâneşti şi să purtăm cealmale pe capetele noastre. Nouă nu ni se cade să ne despărţim de Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, şi să lepădăm Sfântul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de Proorocii Lui nici de Apostoli. Ci s-a arătat general sârguincios al cetei satanei, având steagurile diavolului? Deci nici voi singuri nu ştiţi cui credeţi, rătăcind astfel din calea cea adevărată’’ (Vieţile Sfinţilor pe mai, ziua a douăzeci şi şasea). Înţelegem din aceste cuvinte ale Sfinţilor că există o singură cale de apropiere a islamicilor de creştini: aceea a primirii de către aceştia a singurului Dumnezeu adevărat prin Sfântul Botez.

Sunt multe voci care propun Bisericii o apropiere de budism şi celelalte religii păgâne ale Indiei, lăudând ,,înţelepciunea’’ acestor orientali. Cum să te apropii de o religie fără Dumnezeu? Căci aşa e socotit budismul. Cum să crezi în toate învăţăturile diavoleşti ale lui Buda, cel ce a cutezat să se facă pe sine dumnezeu? Cum să crezi în învăţătura satanică despre reîncarnare şi să tăgăduieşti învierea? Este cu neputinţă oricărui dreptmăritor creştin.

Multe sunt laudele care se aduc lui Confucius, un ,,înţelept’’ chinez care a lăsat o seamă de învăţături potrivnice lui Dumnezeu. Apoi japonezii, poporul acesta atât de avansat în cele ale tehnicii, au ca dumnezei o mulţime de zei pe care îi cinstesc şi la care se închină. Iată dar, că în lumea în care trăim sunt o mulţime de dumnezei mincinoşi la care se închină păgânii. Cu multă îndreptăţire a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Căci deşi sunt unii numiţi dumnezei, fie în cer fie pe pământ, – precum sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt toate şi noi prin El’’ (I Corinteni 8, 5-6). La întrebarea Proorocului Ieremia (16, 20) ,,poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei?, răspunsul este, din păcate, cât se poate de categoric: poate!

Am spus aceste lucruri, iubiţi credincioşi, pentru că şi Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ne face să fim cu luare-aminte la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, în acest vălmăşag al rătăcirilor omeneşti. Aceasta deoarece vedem cu câtă uşurinţă alunecă oameni nesăbuiţi spre dumnezei străini, părăsind pe Adevăratul Dumnezeu. Cei ce fac apologia altor dumnezei şi se închină lor să nu uite cuvintele Psalmistului: ,,Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător este, mai presus decât toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii nemurilor sunt demoni” (Psalmul 95, 4-5). De fapt, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele Sale sfinte, pune cumva semnul egalităţii între cunoaşterea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). De la cine să aşteptăm mântuirea sufletelor noastre, dacă nu de la Făcătorul cerului şi al pământului?

Rugăciunea pe care a rostit-o Mântuitorul înainte de patimile Sale şi pe care o regăsim în Evanghelia acestei Duminici, mai cuprinde o cerere deosebită pentru Sfînţii Apostoli şi pentru toţi cei binecredincioşi, de care lumea de azi ţine din ce în ce mai puţin seama. Iat-o: ,,Păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi’’.Aceste sfinte cuvinte exclud orice fel de pluralism religios, orice alternativă la Credinţa adevărată. Cuvintele acestea sunt preluate de ecumenişti şi repetate cu obstinaţie şi cu viclenie, vrând să ne arate că voia lui Dumnezeu ar si să ne unim cu toate rătăcirile lumii, să formăm ,,religia’’ unică, aceea care n-ar mai sluji Adevăratului Dumnezeu, ci l-ar adora pe antihristul cel mincios şi pierzător. Câtă întunecime de minte! Cum să se unească Biserica lui Hristos cu ereziile lumii acesteia? Cum să fie una Dreapta Credinţă cu păgânismele cele de multe feluri? Cum să se unească Adevărul cu minciuna? Cum cred ei că ar putea sta laolaltă Lumina cu întunericul?

Prin urmare, ori eşti în Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos şi te îndrepţi spre împărăţia cerurilor, ori te afli în afara Bisericii şi atunci îţi primejduieşti mântuirea! Tertium non datur. Nu spunea şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez? (Efeseni 4, 5). De unde, dar, această puzderie de credinţe care de care mai rătăcite şi mai absurde? Răspunsul ni-l dă tot Mântuitorul: ,,Un om vrăjmaş a făcut aceasta’’, adicădiavolul (Matei 13, 28). Şi tot El arată calea de urmat:,,Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în hambarul Meu’’ (Matei 13, 30).

Un scriitor al Bisericii noastre Dreptmăritoare scria aşa: ,,Cine nu are Biserica mamă, nu are pe Dumnezeu ca Tată’’. Aşadar, zadarnic se revendică toţi ereticii şi ecumeniştii pământului ca fiind ai lui Dumnezeu. Lor li se va spune la judecată: ,,Niciodată nu v-am cunoscut pe voi’’(Matei 7, 23). Iar noi, fiind fiii Sfintei noastre Biserici, strigăm împreună cu Psalmistul: ,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

9, 5. Şi nu li s-a dat lor să-i omoare, ci ca să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este la fel cu chinul scorpiei, când a înţepat pe om.

Substanţa care se injectează oamenilor, sub numele mincinos de vaccin, a produs multora suferinţe, aşa numitele reacţii adverse, cărora autorităţile le diminuează amploarea. Acestea sunt chinurile de cinci luni, dar acesta este numai începutul durerilor. Alţii au şi murit, aruncându-şi familiile şi rudele în durere. Ce urmează este mult mai cumplit. Fraza a doua trebuie înţeleasă astfel: ,,şi chinul lor este la fel cu chinul pe care-l provoacă scorpia (scorpionul) omului, atunci când îl înţeapă’’.

9, 6. Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla şi vor pofti să moară; moartea însă va fugi de ei.

Chinurile fizice şi morale ale primitorilor substanţei injectate în cele şapte doze vor fi teribile, îngrozitoare, insuportabile. Mulţi vor cădea în deznădejde şi se vor sinucide pentru a-şi curma suferinţele, însă îşi vor pierde ireversibil mântuirea. Alţii nici nu vor avea puterea de a se sinucide şi vor răbda chinul până când va surveni moartea, care, o vreme, a fugit de ei.

9, 7. Iar înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi de război. Pe capete aveau cununi ca de aur, şi feţele lor erau ca feţele omeneşti…

Descrierea din versetul 7 arată două lucruri esenţiale. Întâi, faptul că demonii se aseamănă cu caii pregătiţi de război ne sugerează că într-adevăr suntem într-un război făţiş cu puterile demonice. Oamenii care s-au satanizat şi s-au pus în slujba diavolului luptă cu înverşunare împotriva semenilor, care continuă să rămână credincioşi Mântuitorului Hristos. Socotesc că ceea ce a văzut Sfântul Apostol Ioan este mulţimea medicilor care şi-au părăsit rosturile fireşti şi pentru bani murdari şi-au ucis pacienţii, fie prin administrarea unor medicamente total contraindicate, fie prin refuzul de a-i trata sau a-i primi în spitale. Amintiţi-vă imaginile acelea cu medici îmbrăcaţi bizar, asemenea scafandrilor sau cosmonauţilor, chipurile, pentru a se proteja de presupusul virus şi pentru a produce impresie înfricoşătoare asupra oamenilor. Mascarada aceasta era menită să dea credibilitate minciunilor autorităţilor care batjocoresc popoare întregi.

În al doilea rând, exprimarea ,,cununi ca de aur’’ arată ipocrizia antihriştilor, care vor să pară ceea ce nu sunt, adică ar vrea să ne sugereze că au cununi ,,de aur’’, sunt binefăcătorii noştri, dar de fapt sunt asasini. La fel, ,,feţele lor erau ca feţele omeneşti’’. Cea mai rămas din feţele acestor oameni satanizaţi este o vagă asemănare cu feţele oamenilor normali. De fapt, feţele lor sunt schimonosite de răutate, şi-au pierdut trăsăturile de odinioară, cum şi îngerii ce s-au făcut demoni au căpătat înfăţişări urâte, drăceşti, în locul celor angelice, din vremea când erau îngeri buni în ceruri.

9, 10. Şi aveau cozi şi bolduri asemenea scorpiilor; şi puterea lor e în cozile lor, ca să vatăme pe oameni cinci luni.

Cozile şi boldurile completează înfăţişările acelor arătări ciudate. Prin cozi putem înţelege indivizii care stau în spatele medicilor, cei care deţin puterea în lume, putere care le permite să făptuiască orice fărădelege, orice crimă, fără teama unor pedepse omeneşti imediate. De frica pedepselor Dumnezeieşti, nici nu poate fi vorba. Sarcina medicilor, pentru care au fost plătiţi, este să-i vatăme pe oameni, sufleteşte şi trupeşte, o anume perioadă, până când vor trece din viaţa aceasta. Mai putem înţelege şi ceea ce spune expresia românească, ,,cozi de topor’’, căci fără acestea diavolul şi slujitorii lui nu şi-ar pune în aplicare planurile malefice.

Să explicăm şi semnificaţia ,,boldurilor’’. Boldurile sunt ace, cum ştim fiecare. În contextul acesta, sunt acele seringilor prin care medicii şi asistenţii introduc în corpurile oamenilor, asemenea scorpiilor, acea substanţă drăcească, până când vor împlini pecetluirea despre care a scris Sfântul Apostol Ioan în capitolul 13 al Apocalipsei.

9. 11. Şi aveau ca împărat al lor pe îngerul adâncului, al cărui nume, în evreieşte este Abaddon, iar în elineşte are numele Apollion.

Ce este acest înger al adâncului, adică al iadului? În cer a fost căpetenie de îngeri, după cădere şi-a păstrat oarecum rangul, însă cu semn schimbat, în sensul că, dacă înainte savârşea binele, acum s-a învârtoşat, ireversibil, în rău. Misiunea lui drăcească a fost tocmai aceasta de a trimite demonii (lăcustele) pe pământ, acum în vremea noastră când demonii şi antihriştii au început un război împotriva lui Dumnezeu, a făpturilor Sale şi a creaţiei, în general.

Presbiter Ioviţa Vasile

Încet-încet, cu trecerea vremii, Dumnezeu ne dezvăluie tainele din Cartea Apocalipsei. Este un lucru afirmat şi de Părinţii Bisericii. Bunăoară, Sfântul Andrei al Cezareii are o minunată tâlcuire a ultimei cărţi din canonul scripturistic, în care spune că generaţiile ce vor urma vor înţelege mai mult tainele Dumnezeieşti. Dumnezeu n-a descoperit dintru început toate înţelesurile Apocalipsei, pentru că nu erau necesare pentru mântuirea oamenilor din primele secole de existenţă ale Bisericii. Generaţiile de-acum însă, au trebuinţă de a desluşi şi înţelege ceea ce ni s-a dat prin scrisul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.

Am ales din Cartea Apocalipsei un fragment din capitolul 9. Este posibil ca Sfântul Ioan să fi văzut, în duh, desfăşurarea evenimentelor la care asistăm, adică această funestă campanie de zisă vaccinare, în fapt, de exterminare a făpturilor lui Dumnezeu. Din păcate, unii dintre noi, au căzut în această înşelare demonică şi au primit să li se inoculeze substanţa diavolească, ca parte a pecetluirii cu semnul pierzător al fiarei.

9,1. Şi trâmbiţat al al cincelea înger şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.

9,2. Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.

Steaua căzută poate să ni-l arate pe diavolul, după cuvântul Sfântului Prooroc Isaia: ,,Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ… Tu care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui Puternic voi aşeza jilţul meu… Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi’’ (Isaiia 14, 12-14). Sfântul Evanghelist Luca a consemnat cuvintele Mântuitorului: ,,Am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer’’ (Luca 10, 18).

Prin ,,cheia fântânii adâncului’’ se poate înţelege îngăduinţa lui Dumnezeu dată celui rău de a-şi făptui lucrările asupra oamenilor, fără ca acestea să covârşească puterile celor care au în inimi frica de Dumnezeu. Adâncul este iadul, în care se găsesc mare parte din demoni şi oamenii care L-au părăsit pe Dumnezeu.

Descrierea din versetul 2 ne sugerează răbufnirea răutăţilor iadului, asemenea unui vulcan care aduce la suprafaţă o parte din focul adâncului, după cum spune Sfântul Mucenic Pionie din Smirna. Această răbufnire aduce din adânc mulţime de demoni.

9, 3. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ şi li s-a dat lor putere, precum au putere scorpiile pământului.

Demonii sunt înfăţişaţi în chipul lăcustelor care, atunci când invadează o regiune, o pustiesc fără cruţare. Puterea lor este asemenea scorpiilor. Ce sunt scorpiile? Sunt, de fapt, scorpionii, vietăţile acelea primejdioase care înţeapă oamenii, le injectează veninul ucigaş, provocându-le dureri şi chinuri greu de suportat. În realitatea pe care-o trăim, acelaşi lucru se întâmplă cu ceea ce antihriştii numesc vaccin. Nu demonii-lăcuste inoculează oamenilor substanţa blestemată, ci oamenii care s-au pus în slujba lor. De-acum lucrările demonic-umane se conjugă, se împletesc, încât îi putem socoti ca pe o entitate unică, făcătoare de rău.

9, 4. Şi li s-a poruncit să nu vatăme iarba pământului şi nicio verdeaţă şi niciun copac, ci numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.

Iarba, verdeaţa, copacii alcătuiesc mediul înconjurător, natura, parte a creaţiei lui Dumnezeu. Aceasta trebuie păstrată, pentru că în ea vor să trăiască sataniştii care au pus la cale exterminarea făpturilor lui Dumnezeu, conform planului lor diabolic. Toată răutatea lăcustelor-demoni se va îndrepta asupra tuturor oamenilor, dar îi va putea vătăma doar pe cei care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor. Ce este această pecete? Este semnul Sfintei Cruci care se face asupra celui botezat atunci când este uns cu Sfântul Mir, începând de la frunte, cu rostirea formulei ,,Pecetea darului Sfântului Duh. Amin’’. Această sfântă pecete se pierde prin lepădarea de Sfânta Credinţă Ortodoxă sau prin indiferenţa faţă de Dumnezeu şi lăsarea în nelucrare a darurilor primite prin Sfintele Taine. Parte a omenirii nu a avut niciodată această pecete datorită refuzului de a intra în Biserica Mântuitorului, prin Taina Sfântului Botez.

Toţi cei care trăiesc în Dreapta Credinţă, sub Acoperământul Maicii Domnului, vor trece prin necazuri, strâmtorări, dureri şi încercări deoarece Dumnezeu va înmulţi harul său asupra lor.

Presbiter Ioviţa Vasile

Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin  (Luca 24, 44-53)     Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredinţându-se ei prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii  (Troparul Înălţării).   Plinind rânduiala cea pentru noi şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, nicicum despărţindu-Te, ci râmânând nedepărtat şi strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră (Condacul Înălţării).   Pe Fiul şi Dumnezeu, Cel ce s-a născut din Tatăl mai înainte de veci şi în anii cei mai de pe urmă S-a întrupat din Maică-Fecioară, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.   Pe Hristos, Dătătorul de viaţă, Cel ce în două firi la ceruri S-a înălţat cu slavă, şi este împreună cu Tatăl şezător, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.   Pe Cel care cu pogorârea Sa a biruit pe potrivnicul, cu suirea Sa a înălţat pe om, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii! (Utrenia Înălţării, Cântarea a 8-a).
.

Psalmii Profetului David – Sfânta Psaltire – sunt o armă veche, un remediu eficient împotriva fricii, terorii și forțelor demonice. Un ascet sfânt al timpului nostru, Starețul Theodore, sihastru din Agiofarango, Creta († 2016), a lăsat cu încredere creștinilor ortodocși contemporani, care în general limitează spiritualitatea la omilii, evenimente miraculoase, profeții, pietism și atașament față de bătrâni, următoarele taine :

„Dacă mi-ai cere să-ți spun ce am învățat după atâția ani în pustie, ți-aș răspunde doar: puterea Psaltirii. Dacă ar trebui să-mi încep viața, mi-ar fi greu să fac asta. Un singur lucru: memorează Psaltirea. Este sânul rugăciunii noetice. Este solul fertil în care crește sămânța rugăciunii. Bate demonii. În timp ce citeam Psaltirea în timpul privegherilor mele, un demon a venit să urle ca un mistreț în urechea mea, mai ales când am spus versetul: „Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El..” (Ps 67: 1) şi versetul care spune: „… căci tu ești Domnul și Dumnezeul meu ”.  Era furios, m-a apucat de gât și m-a sufocat. A încercat să-mi zdrobească cuvintele, ca să nu le mai spun. ”

Iar marele Profet contemporan al națiunii grecești, Sfântul Paisie Aghioritul, ne dezvăluie experiența sa similară cu puterea și beneficiul Psaltirii:

„Ce mângâieri găsesc în Psaltire! În această oră și jumătate când citesc Psaltirea, o văd ca fiind cel mai puternic ajutor din lume … Psaltirea este de inspirație divină, a fost scrisă prin iluminarea divină, de aceea este atât de puternică, atât de profundă în sensul ei… Cu Psaltirea vreau să mă bucur …”

„Îl loveam pe diavol cu ​​canonul. Ziua l-am bătut cu Psaltirea, noaptea cu rugăciunea. Mulți credincioși au răspuns la chemarea noastră – chemarea harului lui Dumnezeu – de a citi Psalmii zilnic, așa cum am mai spus pentru vindecare, pentru a fi întăriți spiritual, pentru a proteja lumea de forțele demonice. În același timp, însă, credincioșii, rugându-se din textul original al Psalmilor lui David, învață frumoasa greacă ecleziastică. Iar această greacă este limba Evangheliei și a teologiei sfinților noștri Părinți.

Într-un moment în care Noua Ordine Mondială ne atacă atât de deschis, să luăm înapoi arma lui David, Psalmii săi, iubind pe Biruitorul morții, Domnul nostru și Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

„Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă.
Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu,
În pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta’’ (Ps. 62, 1-3)

http://orthodoxwitness.org/the-power-of-the-psalter

Traducere: Dr Gabriela Naghi

Astăzi am primit o scrisoare amplă a unui credincios, care caută o seamă de lămuriri privind cele două calendare, iulian şi gregorian. Fără a reproduce conţinutul scrisorii, socotesc a fi necesare câteva explicaţii, deoarece nu e prima oară când credincioşii ne adresează asemenea întrebări. Încerc să răspund după puţinele mele cunoştinţe şi puteri.

1.Problema calendarului este una deosebit de importantă şi de apăsătoare în Ortodoxie, mai ales că ea a adus destule schisme între fraţi şi a servit vrăjmaşilor lui Hristos pentru a submina Biserica Sa cea Sfântă. Sunt slujitor pe calendarul nou. Socotesc că vechiul calendar, cel iulian, este cel corect şi de dorit în întreaga Ortodoxie.

2.Trebuie însă să avem mare grijă, deoarece deasupra calendarului stă COMUNIUNEA CU BISERICA LUI HRISTOS. Dacă slujim după calendarul vechi şi nu avem comuniune cu Biserica Ortodoxă, suntem schismatici, suntem în afara Bisericii şi a mântuirii. Afirmaţia este valabilă şi pentru cei ce slujesc după calendarul nou. Deci COMUNIUNEA CU BISERICA este elementul determinant, nu calendarul vechi sau nou.

3.În sprijinul celor de sus, aduc faptul că între Bisericile care slujesc pe calendarul nou şi cele care ţin calendarul vechi există COMUNIUNE EUHARISTICĂ, în pofida faptului că slujesc pe calendare diferite. Stiliştii români nu sunt în comuniune cu niciuna din Bisericile care slujesc după calendarul vechi, cu nicio Biserică care slujeşte după calendarul nou, şi-atunci care le este folosul calendarului vechi? Nefiind în COMUNIUNE CU BISERICA, sunt în afara ei.De aceea, stiliştii nu sunt primiţi la slujire de Bisericile ce ţin calendarul vechi. Parohiile din judeţul Suceava care ţin calendarul vechi sunt în COMUNIUNE cu Biserica Ortodoxă Română, deoarece aparţin Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, ca atare nu sunt în schismă. Facem abstracţie de pseudo-episcopii acestei Arhiepiscopii.

4.Unui episcop cu adevărat ortodox, care ţine calendarul vechi, i s-a cerut sfatul în legătură cu trecerea noastră la calendarul vechi. A răspuns cu multă înţelepciune: ,,Nu tulburaţi Poporul Ortodox cu această trecere. Este el destul de lovit din toate părţile. Când va voi Dumnezeu, vom sluji toţi după acelaşi calendar’’.

5.Personal am slujit la Sfânta Liturghie, în două rânduri, cu Părinţi dintr-o Biserică ce ţine calendarul iulian (cel vechi), pentru că suntem în COMUNIUNE euharistică. Se vede bine că problema calendarului nu poate fi o barieră între Bisericile lui Dumnezeu care ţin calendare diferite.

6.Dacă sinodul din Creta n-ar fi fost eretic şi tâlhăresc, problema calendarului se putea rezolva în 15 minute şi s-ar fi înlăturat această neconcordanţă de timp liturgic dintre Biserici. Ei însă au avut alte priorităţi.

7.Introducerea calendarului nou este opera vrăjmaşilor Bisericii. Continuând să avem dispute şi să ne învrăjbim, să ne dezbinăm între noi pe tema calendarului, facem exact jocul ecumeniştilor, vrăjmaşi ai lui Hristos. Nu este menirea noastră, a slujitorilor neînsemnaţi, să luăm hotărâri în privinţa calendarului, este atributul episcopilor ortodocşi reuniţi în Sinod. Pentru aceasta a rânduit Dumnezeu treapta episcopală în Biserică. E adevărat că în momentul de faţă nu avem în Biserica Ortodoxă Română niciun episcop ortodox, şi-atunci să le lăsăm în grija Capului Bisericii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Accentuez din nou: criteriul pe care trebuie să-l avem în vedere este dat nu de calendar, ci de COMUNIUNEA CU UNA, SFANTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ.

Presbiter Ioviţa Vasile

Până la sfârşitul lumii, fiule, nu vor lipsi drepţii Domnului Dumnezeu, după cum nici lucrătorii satanei nu vor lipsi. În zilele cele mai de pe urmă, însă, adevăraţii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Şi chiar dacă nu vor face semne şi minuni ca astăzi, vor călători necontenit pe calea cea strâmtă, cu toată smerenia. Aceştia vor fi în Împărăţia lui Dumnezeu mai mari decât părinţii făcători de minuni. În vremea lor nu va mai fi cineva care să facă semne minunate, deoarece, chiar văzându-l, nu vor vrea să se înţelepţească în luptele duhovniceşti.

În primul rând, cei ce vor şedea pe scaunele bisericeşti din toată lumea, vor fi cu totul străini şi nici idee nu vor avea despre virtute. Dar şi întâistătătorii monahilor vor fi la fel. Vor fi robii pântecelui şi ai slavei deşarte, încât vor fi mai degrabă sminteală pentru oameni decât pildă de virtute, deorece virtutea va lâncezi. Va domni peste tot iubirea de argint, dar vai de monahii care se vor desfăta cu banii.
Că aceştia vor fi urâciune înaintea lui Dumnezeu şi nu vor vedea faţa Domnului. Monahii şi mirenii vor da bani cu camătă şi nu vor vrea să-i înmulţească în Dumnezeu, prin milostenie la săraci. De aceea, dacă nu se lasă de această lăcomie, vor fi aruncaţi în Tartar şi în muncile iadului.

Deci atunci, cum am zis mai înainte, cei mai mulţi se vor rătăci în neştiinţă pe calea cea largă a pierzării.

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Scriitorul sfânt al Cărţii a 4-a a Regilor relatează în capitolul 6 al acesteia un eveniment din vremea Proorocului Elisei. Regele Asiriei a ieşit cu război împotriva israeliţilor şi, pentru aceasta, a făurit mai multe planuri secrete cu scopul de a-i surprinde şi învinge. Proorocul lui Dumnezeu, având darul înaintevederii, cunoştea toate intenţiile asirienilor şi-l prevenea de fiecare dată pe regele lui Israel, aşa încât acesta zădărnicea orice acţiune militară a vrăjmaşilor. Exasperat, regele asirian şi-a suspectat apropiaţii de trădare: ,,Spuneţi-mi care din ai voştri sunt în legătură  cu regele lui Israel?’’(6, 11). Unul din slujitorii lui i-a risipit nedumerirea şi neştiinţa: ,,Nimeni, stăpânul meu rege. Dar Elisei Proorocul, pe care-l are Israel, spune regelui lui Israel până şi cuvintele ce le grăieşti tu în odaia ta de culcare’’ (6, 12). Evident, prima acţiune militară ce a urmat a fost menită să-l prindă şi să-l suprime pe Elisei. În timp ce acesta se afla  în Dotan, oştirea vrăjmaşă a împresurat într-o noapte cetatea. Dimineaţa, slujitorul Proorocului privind împrejurimile, s-a îngrozit la vederea armatei asiriene şi, imediat a venit şi i-a comunicat omului lui Dumnezeu. Acesta cunoştea dinainte situaţia şi, nădăjduind în ajutorul ceresc, stătea liniştit şi aştepta desfăşurarea faptelor. Disperării slujitorului i-a răspuns cu un calm desăvârşit: ,,Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei’’ (6, 16). Cuvinte de neînţeles pentru slujiorul incapabil să vadă ceea ce Dumnezeu a dat şi a descoperit Proorocului Său. Doar când Elisei s-a rugat pentru el: ,,Doamne, deschide-i ochii ca să vadă’’ (6, 17), ,,acesta a văzut şi iată tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei’’ (6, 17). Când însă asirienii au început asaltul asupra cetăţii, rugăciunea Proorocului s-a auzit din nou: ,,Loveşte-i cu orbire’’(6, 18), Dumnezeu îl ascultă şi-n momentul următor toată armata vrăjmaşă era redusă la o totală neputinţă, încât fără, nicio greutate, au fost îndreptaţi spre Samaria. Abia atunci Elisei s-a rugat iarăşi lui Dumnezeu ca să redea asirienilor vederea, iar aceştia şi-au dat seama că Atotputernicul ocrotea pe israeliţi prin rugăciunile omului său bineplăcut. Împrejurarea naşte imediat în mintea slujitorului gândul răzbunării, de aceea cere îngăduinţă ca să-i ucidă. Elisei purta în sine gândul cel bun al lui Dumnezeu şi a oprit cu desăvârşire orice vărsare de sânge: ,,Să nu-i ucizi; Au doară cu arcul tău şi cu sabia ta i-ai prins ca să-i ucizi? Dă-le pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea şi apoi să se ducă la domnul lor’’ (6, 22). În acest fel a lucrat Dumnezeu prin Proorocul Său cel înaintevăzător pentru a zădărnici un război absurd, al cărui deznodământ ar fi stat în pierderea a mii de vieţi.

Întâmplările acestea ne arată cu limpezime că oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu sunt purtători de daruri Dumnezeieşti excepţionale, care le îngăduie să vadă şi să ştie ceea ce omul obişnuit nu poate vedea. Căci omul obişnuit, încărcat de păcate, este incapabil să vadă şi să înţeleagă până şi lucrurile cele mai evidente. Ne-o arată Sfânta Evanghelie a acestei Duminici.

Fiind prezent în Ierusalim, Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a întâlnit pe acel om nenorocit, deoarece era orb din naştere. Ca întotdeauna, El S-a arătat adânc cunoscător al suferinţei omeneşti şi cu Dumnezeiasca-I dragoste de oameni S-a oprit lângă acest oropsit, a făcut tină din ţărâna drumului şi i-a uns ochii cei întunecaţi. Lumina nu i se arată imediat, căci Domnul Iisus l-a îndemnat să adauge strădania proprie la lucrarea lui Dumnezeu: l-a trimis la scăldătoarea Siloamului să se spele, moment în care i s-au deschis ochii şi despre el se putea vorbi ca fiind orb, doar la trecut.

De-cum intră în rol şi corul denigratorilor, al iudeilor necredincioşi şi înguşti la minte cu interminabilele lor întrebări şi îndoieli. Neizbutind să audă cuvintele pe care le voiau, adică o tăgăduire a minunii Dumnezeieşti care tocmai s-a săvârşit, l-au dus pe cel vindecat la farisei. Şi aceştia se dovedesc incapabili să se bucure de binele semenului, de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor. De-aici iarăşi un şir de întrebări, de acuze şi ameninţări la adresa părinţilor celui orb până atunci. Nici discursul logic şi convingător al acestuia n-a reuşit să-i clintească din împietrirea lor, de aceea l-au dat afară din sinagogă. Aici s-a întâlnit cu Binefăcătorul său, despre Care nu ştia mai nimic, dar Care i se descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu. Atunci s-a produs gestul de recunoştinţă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu: omul s-a închinat lui Iisus, ca unul căruia i s-au luminat şi ochii şi mintea. Cuvintele Mântuitorului adresate iudeilor sunt aspre, dar meritate, ei nevrând să iasă din insensibilitatea lor faţă de bine şi adevăr: ,,Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca acei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră’’ (Ioan 9, 39-41).

Iată de ce tainele lui Dumnezeu se descoperă numai celor drepţi! Sfântul Atanasie cel Mare, scriind despre viaţa Cuviosului Antonie cel Mare relatează acest acest episod: ,,Odată şezând şi lucrând, fu răpit într-o vedenie (într-un extaz) şi gemea scufundat în ea. Apoi după vreun ceas s-a întors la cei de faţă gemând şi tremurând. Şi îndoindu-şi genunchii, s-a rugat mult timp aşa. Şi ridicându-se bătrânul, plângea. Cei ce se aflau cu el, cuprinşi şi ei de cutremur şi temându-se foarte, cereau să afle de la el ce se petrecuse.Şi au stăruit mult pănă ce, silit de ei, le spuse, continuând să geamă: O, fiilor, ar fi fost mai bine să mor decât să se întâmple cele din vedenie. Iar aceia rugându-l iarăşi, zicea lăcrimând: Mare urgie se va abate peste Biserică. Se va preda unor oameni asemenea animalelor necuvântătoare. Căci am văzut masa Domnului înconjurată de catâri care loveau cele dinăuntru cu copitele în aşa fel că păreau nişte animale care săreau în neorânduialâ. Aţi auzit cum gemeam. Căci auzeam un glas care zicea: Altarul Meu se va întina. Acestea le-a văzut bătrânul. Şi după doi ani s-a întâmplat năvala de acum a arienilor şi răpirea bisericilor, când vasele sfinte, răpite cu sila, au fost date păgânilor să le folosească. Căci au silit şi pe păgânii din atelierele lor să se adune cu ei la Liturghie. Şi fiind aceia de faţă, au făcut pe masă ce au voit. Atunci noi toţi am cunoscut că că loviturile catârilor prevesteau prin Antonie cele ce fac acum arienii ca nişte animale… După ce a a avut această vedenie, bătrânul i-a rugat pe cei împreună cu el, zicând: Nu vă pierdeţi curajul, fiilor. Căci precum S-a mâniat Domnul, aşa va şi vindeca. Şi Biserica va primi iarăşi curând podoaba ei şi va lumina ca de obicei. Şi veţi vedea pe cei alungaţi aduşi iarăşi la locurile lor şi necredinţa retrăgându-se în vizuinile ei, iar Dreapta Credinţă propovăduindu-se cu curaj şi cu toată libertatea pretutindeni. Numai să nu vă înnebuniţi cu arienii. Căci aceasta nu este învăţătura Apostolilor, ci a demonilor şi a tatălui lor, diavolul. Şi e mai degrabă neroditoare şi neraţională şi rodul unei cugetări strâmbe, cum neraţionali sunt catârii.

Istoria Bisericii noastre arată că toate cele arătate Sfântului Antonie în acea vedenie s-au întâmplat întocmai, căci la Dumnezeu nu este nimic ascuns, iar El descoperă Sfinţilor Săi lucruri care se vor întâmpla în viitor, în măsura în care ne sunt de folos  pentru mântuire.

Despre ce are să se întâmple cu Biserica lui Hristos în vremea de până la a Doua Venire a Mântuitorului ştim tot din grija lui Dumnezeu. El a descoperit aceste taine robului Său Ioan Evanghelistul prin anii 96-100 după Naşterea Domnului. Apostolul Sfânt a văzut de-atunci şi a scris cele pe care Dumnezeu i le-a arătat în Cartea Apocalipsei, astfel încât noi şi urmaşii noştri întru slujire, ,,să nu fim în neştiinţă, ca ceilalţi care nu au nădejde’’ (I Tesaloniceni 4,13). Ştim, aşadar, că iarăşi vor veni vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă şi ,,va fi strâmtorae mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (Matei 24, 21-22). Vedeţi că deja zilele sunt mai scurte, şi nu e vorba de o percepţie falsă, ci de un fapt real. Spun unii, preocupaţi de aceste lucruri, că ora de acum nu are decât patruzeci de minute din timpul de altădată. Vedem şi ne dăm seama că timpul se scurge mai repede, pentru că Dumnezeu l-a scurtat. Asistăm la un fel de comprimare a timpului şi dacă instrumentele de măsurat timpul nu o înregistrează, este pentru că toate sunt în stăpânirea lui Dumnezeu şi se petrec după voia Sa cea sfântă. De-aici decurge datoria noastră de a asculta glasul şi cugetul Sfintei Biserici, care ne pregăteşte cu ştiinţă Dumnezeiască pentru a trece biruitori prin acele vremuri. Şi mai trebuie să vedem un lucru: prăpastia care ne separă pe noi de cei din afara Bisericii. Pe bună dreptate spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’. De luat aminte! Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Fiii mei, știți că în ultimele zile ale veacurilor, după cum spune Apostolul, vor veni vremuri groaznice. Astfel, ca urmare a lipsei de evlavie, ereziile și schismele vor apărea în biserici; și, așa cum au prezis Sfinții Părinți, pe tronurile ierarhice și în mănăstiri nu vor exista oameni cu trăire, care să fie pricepuți în viața duhovnicească.Din această cauză, erezia se va răspândi peste tot și îi va înșela pe mulți. Dușmanul omenirii va acționa cu viclenie, astfel încât, dacă este posibil, să-i atragă chiar pe cei aleși în erezie. El nu va nega grosolan dogma Sfintei Treimi, a dumnezeirii lui Iisus Hristos sau pe Maica Domnului, ci va denatura pe nesimţite Tradiția Sfinților Părinți, care este de la Duhul Sfânt – învățătura Bisericii însăși.
Vicleșugul vrăjmașului și învăţăturile sale vor fi observate doar de foarte puțini, care sunt mai experimentați în viața duhovnicească. Ereticii vor uzurpa autoritatea Bisericii, își vor pune slujitorii peste tot, iar evlavia va fi disprețuită. Dar Domnul nu-i va lăsa pe slujitorii Săi lipsiți de apărare și în ignoranță.

El a spus: „Prin roadele lor îi veți cunoaște ”(Matei 7,16). Așadar, ar trebui să te străduiești să deosebeşti adevărații Păstori de eretici. Aceștia din urmă sunt tâlhari, care fură din turma binecredincioasă: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.” (cf. Ioan 10: 1), așa cum a spus Domnul; adică intră hoțește, distrugând prin forță legile lui Dumnezeu. Domnul îi numește tâlhari… Va fi o mare prigoană a ereticilor împotriva călugărilor, iar viața monahală va fi considerată condamnabilă. Mănăstirile vor deveni rare, călugării vor scădea în număr, iar cei care rămân vor trebui să suporte violența. Acei urâtori ai vieții monahale, care au doar o înfățișare evlavioasă, vor încerca să-i facă pe călugări să le fie alături, promițându-le protecție și foloase pământești, în timp ce îi amenință pe nesupuși cu caterisirea. Aceste amenințări vor constitui o mare umilință pentru cei slăbănogiți.

Dacă trăiești până în acel moment, fiul meu, atunci bucură-te, căci atunci credincioșii care nu au cules alte virtuți vor avea cununi pregătite pentru ei, dacă rămân neclintiți în Credință, conform cuvintelor Domnului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10,32).

Împreună cu erezia, un demon va intra în mănăstire și apoi nu va mai fi o mănăstire sfântă, ci doar ziduri… Nu vă temeți de dureri, ci vă temeți de îndrăzneala ereticilor care încearcă să-l despartă pe om de Hristos; de aceea Hristos ne-a poruncit să-i considerăm păgâni și vameși. Așadar, fiul meu, întărește-te cu harul Mântuitorului Iisus Hristos. Grăbește-te cu bucurie la luptă și la mărturisirea Credinței și rabdă suferința ca un bun soldat al lui Iisus Hristos, Care a spus ,,fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții”(Apocalipsa 2,10). Lui, să-I fie slava și puterea împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în veacul vecilor. Amin.

Sfântul Anatolie de la Optina (1855-1922)

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

 Rugăciunea Sfântului Anatolie de la Optina, pentru vremurile de-acum şi cele viitoare

,,Izbaveşte-mă, Doamne, de ispita spurcatului şi vicleanului antihrist, căci timpul lui se apropie, şi mă adăposteşte de mrejele lui în pustia tainică a măntuirii Tale. Dă-mi tărie şi bărbăţie neclintită să mărturisesc numele Tău cel Sfânt, să nu dau îndărăt de frica diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul şi Răscumpătorul meu, de Sfânta Ta Biserica! Doamne, dă-mi, rogu-Te, ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi fii milostiv în ceasul înfricoşătoarei Tale Judecăţi! Amin’’.

Erezia este hrană otrăvitoare pentru suflet; este ca medicamentul înșelător care nu vindecă, ci mai degrabă vatămă ; sau o monedă contrafăcută care pare a fi un dublon de aur prețios, dar care n-are nici o valoare. Este o pervertire a Sfintei Tradiții; este o denaturare a Credinței Adevărate și desăvârșite; este o abatere de la calea dreaptă trasată pentru noi de Cuvântul lui Dumnezeu. Erezia este acceptarea ideilor religioase condamnate de Biserică, fiind mincinoase și contrare Dreptei sale Credințe. Erezia este o adevarată crimă care subminează autoritatea și influența Bisericii noastre, întemeiată de Însuși Hristos ca stâlp și temelie a Adevărului.

Dar, din păcate, în aceste timpuri, oamenii nu acordă nicio importanță pericolului pe care îl reprezintă erezia pentru noi.

Acesta este un semn al vremurilor.

Oh, lume! Ești îngrijorată de multe lucruri. Ai grijă să bei lapte natural; mâncarea ta să fie sănătoasă și bogată în vitamine; medicina să fie la zi cu ultimele noutăți științifice; banii tăi să nu fie falsificați; monumentele arheologice să fie păstrate cu grijă, fără cele mai mici stricăciuni; transportul pe care îl iei să nu se abată de la ruta sa.

Poți fi îngrijorat de orice, cu excepția unui singur lucru – Credința Ortodoxă. Ești complet indiferent față de asta. Ce te așteaptă, lume, cu o percepție atât de deformată a realității și cu o asemenea indiferență față de Credință? Dacă rămâneți indiferenți față de cele mai mari și mai înalte lucruri, veți cădea inevitabil în abisul raționalismului, materialismului, necredinței și ateismului și atunci veți înțelege ce este Ortodoxia, pe care acum o disprețuiți.

Dar voi, suflete credincioase, care continuați să trăiți în aceste vremuri, nu fiți atrase de tendințele lumii moderne; nu vă fie teamă la vederea hoardelor vrăjmașe care vă înconjoară din toate părțile și caută să vă atace, ci rămâneți neclintiți și credincioși în toate lucrurile Credinței transmise nouă de la Sfinți. Fiți pregătiți să luptați lupta cea bună. Ortodoxia dăinuie și ei îi va aparține biruința finală.

Mitropolitul Augustin (Kantiotis), https://orthochristian.com/139636.html

Traducere: Dr. Gabriela Naghi