ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Unul din vicleşugurile diavolului şi al slujitorilor săi dintre oameni este acela de a învinui pe cei drepţi pentru fărădelegile pe care ei înşişi le comit. Aşa s-a întâmplat în vremea sângerosului împărat păgân Diocleţian (285-305). Acesta a călătorit prin imperiu şi când a ajuns în cetatea Nicomidiei, a poruncit ca slujitorul lui Hristos, Episcopul acesteia, Teopempt, să fie adus înaintea sa. Mărturia slujitorului bisericesc a fost aceasta: ,,Nu sunt dumnezei acei idoli de argint, de aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle, nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul Cel ceresc, Atotputernicul, a făcut cerul pământul şi marea, precum şi toate cele ce sunt într-însele’’.Vorbind fără frică în faţa tiranului, Sfântul Teopempt a arătat puterea cea nemărginită a lui Dumnezeu, căci aruncându-se într-un cuptor cu foc încins, a petrecut acolo fără vătămare. Când au venit ostaşii ca să cerceteze cuptorul, l-au găsit pe Sfânt cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu.

          Împăratul l-a acuzat pe Sfântul lui Dumnezeu de vrăjitorie, cu alte cuvinte a aruncat asupra lui păcate şi fărădelegi pe care el însuşi, şi supuşii lui păgâni le făptuiau. Şi pentru a întări acuza nedreaptă, a poruncit să fie adus un vrăjitor renumit, ca să risipească ceea ce în chip mincinos, numea el farmece şi vrăjitorii. Aşa a ajuns vrăjitorul Teona în faţa Sfântului. Toate meşteşugirile lui drăceşti însă s-au arătat neputincioase, Sfântul Teopempt le-a biruit cu puterea Credinţei în Domnul Iisus. Văzând Credinţa şi neclintirea Sfântului, Teona s-a lepădat de slujirea diavolească, a crezut în Mântuitorul şi a fost botezat în temniţă.

          După multe chinuri la care a fost supus, Sfântul Teopempt a fost osândit la moarte, ceea ce nu l-a întristat, ci l-a umplut de o nespusă bucurie, căci înainte a rostit această rugăciune: ,,Binecuvântat este Dumnezeu  şi Tatăl Domnului Iisus Hristos, care m-a învrednicit să ajung această zi, pe care în toată vremea o doream; deci mă rog Ţie, Doamne, pomeneşte-mă în acest ceas’’. Acestea zicând, s-a plecat în pace şi i s-a tăiat capul.

           Sfântul Teona, a fost aruncat într-o groapă şi acoperit cu pământ, apoi au purtat cai deasupra sa. Astfel a trecut în ceata Sfinţilor. Pentru rugăciunile Sfinţilor Teopempt şi Teona, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie, Ed Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 88-92).

          Astăzi esteajunul Botezului Domnului, zi de post.

Presbiter Ioviţa Vasile

Să nu cădem în greşeala de a ne pune mari speranţe în ea. În momentul de faţă, nici nu se ştie dacă va avea loc, deoarece numai IPS Rostislav al Cehiei şi Slovaciei şi-a anunţat participarea. Ceilalţi stau în aşteptare, chibzuind cum ar fi mai bine pentru ei (nu pentru Biserică!), şi aşteptând directivele mai-marilor lor. În privinţa acestei întâlniri, sunt de făcut câteva observaţii.

1.Patriarhul Teofilos al Ierusalimului nu avea căderea de a convoca această întâlnire din două motive: a urcat pe tronul patriarhal prin uzurpare, deoarece Patriarhul legitim, Irineu, a fost înlăturat şi întemniţat abuziv; a participat la sinodul II tâlhăresc din Creta, aprobând ereziile acestuia. Până nu-şi va schimba poziţia faţă de rătăcirile ecumeniste pe care le-a îmbrăţiştat, nu are dreptul, ca eretic, să hotărască calea de urmat.

2. Am spus-o şi cu alt prilej, Biserica trebuie să rezolve întâi problema extrem de grea cu care se confruntă, aceea a ereziilor cretane, şi, în general a tuturor ereziilor ecumeniste. Nu este firesc ca aceia care au îmbrăţişat erezia să hotărască pentru Biserică, nearătând niciun semn de pocăinţă.

3. Nu-l văd pe pseudo-patriarhul Constantinopolului mergând în Iordania ca să-şi pună cenuşă în cap şi, cu condeiul în mână, să anuleze autocefalia acordată schismaticilor ucraineni, să înlăture schisma şi să aducă pacea în Biserică. El poartă tara teribilă a ereziilor din Creta. Adăugăm la aceasta schisma pe care a provocat-o cu vădită intenţie şi răutate. S-a văzut limpede că Bartolomeu e instrumental docil al americanilor, iar cu aceştia nu-i de glumit.

4. Se vorbeşte de frecvent de ,,schisma ucraineană’’. Schisma nu e numai ucraineană, e şi constantinopolitană, şi alexandrină, şi ateniană, deoarece aceşti întâistătători se găsesc în stare de schismă, în raport cu Biserica lui Hristos.

5. S-a vorbit mult despre dreptul de a convoca un Sinod sau o Sinaxă. Este mai uşor de spus cine nu are acest drept: ereticii şi schismaticii aflaţi pe scaunele episcopale. Când Biserica se confruntă cu ereziile şi este lovită de schismă, orice episcop canonic şi dreptcredincios poate convoca un Sinod, cum s-a văzut şi din iniţiativa celor patru mitropoliţi greci. Pseudo-patriarhul Bartolomeu nu mai are acest drept, din motivele arătate mai sus, şi-atunci Biserica trebuie să aştepte dispariţia fizică a acestuia şi alegerea unui Patriarh vrednic?

Cele ce am scris până acum sunt consideraţii omeneşti, personale, supuse greşelilor. Să nu-L înlăturăm pe Dumnezeu din această ecuaţie, pentru că în Atotştiinţa Sa se află soluţia vindecării rănilor de pe trupul Bisericii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Rugăciunea întâia de binecuvântare

Domnul să te ierte.
Domnul să te audă.
Domnul să te vadă.
Domnul să te iubească.
Domnul să te însoţească.
Domnul să te apere.
Domnul să te călăuzească.
Domnul să te mângâie.
Domnul să te ajute.
Domnul să te apere de vrăjmaşi.
Domnul să-i îmblânzească.
Domnul să-ţi moaie inima.
Domnul să te facă să nu ţii minte răul.
Domnul să te ajute să nu faci rău.
Domnul să te călăuzească să faci binele.
Domnul să te facă milostiv.
Domnul să-ţi dea putere să ierţi.
Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Rugăciunea a doua de binecuvântare a credincioşilor

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,
Domnul să vă ajute,
Domnul să vă miluiască,
Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,
Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate
şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,
şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,
şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,
şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,
şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,
iar dincolo, la ziua Judecaţii,
un colţişor de rai le dăruieşte,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!

Să ne întâlnim la poarta raiului.

Troparul Praznicului Tăierii împrejur

Cel ce şezi pe scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a te naşte pe pământ din Fecioara, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă sfatului Tău celui preabun; slavă rânduielii Tale; slavă smereniei Tale, Unule, Iubitorule de oameni.

Condacul Praznicului Tăierii împrejur

Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur şi taie ca un Bun greşalele muritorilor. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină şi Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Vasile, se bucură întru cei de sus.

Troparul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai arătat şi în obiceiurile oamenilor ai pus rânduială. Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

Arătatu-te-ai temei neclintit al Bisericii, dând tuturor oamenilor domnia cea nestricată, pecetluind-o cu dogmele tale, Vasile Cuvioase, grăitorule de cele cereşti.

Dragi români dreptcredincioşi,

Dumnezeiescu Praznic să vă umple inimile şi casele de alese bucurii duhovniceşti. Anul nou, care începe peste puţine ore, să vă apropie de Împărăţia lui Dumnezeu, în care să domniţi cu Hristos în veşnicie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Înaltpreasfinția Voastră,

Noi, monahii Gurie, Isihie si Modest, foști viețuitori ai mănăstirilor Frăsinei și Pătrunsa din Eparhia Râmnicului, actualmente trăitori ai vieții pustnicești, prin prezenta vă comunicăm următoarele:

În luna Iunie 2016, a avut loc în Insula Creta un „sinod” numit de către organizatori, „Sfântul și Marele Sinod”. Cu această ocazie în mediul ortodox au apărut intense frământări și neliniști generate de documentele ratificate în cadrul acestei adunări: alocuțiuni teologice critice ale unor distinși părinti și teologi ai Bisericii (Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis, Mitr. Serafim de Pireu, Mitr. Athanasie De Limassol, Arhiep. Longhin de Bănceni și mulți alții); diverse coferințe și sinaxe care au dezbătut documentele (conferința „Sfântul și Marele Sinod – mare pregătire fără rezultate” ținută în sala Melina Mercuri a stadionului „Pace si prietenie” din Pireu – Grecia, Sinaxa Națională Antiecumenistă de la Botoșani din 18 iunie 2017 cu peste o mie de participanți, conferința de la Tesalonic „Ortodoxia și Kolymbari, 2 ani mai târziu” la doi ani de la sinod cu cinci sute de participanți, prezidată de părintele Theodoros Zisis cu peste două milioane de vizualizări în mediul online, Sinaxa de la Botoșani din 1 mai 2019 și altele); precum și întreruperi de pomenire (comuniune) efectuate de mulți preoți, monahi și mireni în România, Republica Moldova, Grecia și alte țări.

Toate aceste aspecte au generat în sufletul nostru neliniștea cea bună, determinându-ne să citim, să analizăm și să confruntăm cu textele Sfinților Părinți aceste documente aprobate în Creta. Am lecturat: „Sfântul Maxim Mărturisitorul Mediator între Răsărit și Apus” scrisă de Jean Claude Larchet, „Opere vol.1 si 2” – Sfântul Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului, „Biserica Ortodoxă și Ecumenismul” de Sfântul Iustin Popovici, „Ortodoxia si ecumenismul” scrisă de arhimandriții Serafim Alexiev și Serghie Jazadjiev, „Ecumenismul fără Mască” scrisă de Arhimandrit Haralambie D. Vasilopoulos, „Dreapta Credință în Scrierile Sfinților Părinți ” – editura Sophia 2006, „Apostazia și antihristul” după Învățăturile Sfinților Părinți ­ editura Egumenita, „Marșul distrugătorului” – editura Credința Strămoșască, „Stareții despre vremurile din urmă”, „Străjerii Ortodoxiei ” – Arhimandrit Vasilios Papadakis, „Biserica si noile erezii” de Arhimandrit Justin Pârvu, „Singur Ortodoxia” de arhimandrit Arsenie Papacioc, „Pidalionul”- Mănăstirea Petru Vodă, „Canoanele Bisericii Ortodoxe, note si comentarii” Arhidiacon Prof. Doctor Ioan N. Floca; Am urmărit prelegerile teologilor menționați mai înainte care au dus critică documentelor din Creta.

Confruntând hotărârile din Creta cu textele acestor scrieri menționate am constatat o multitudine de abateri canonice și doctrinare dintre care amintim:

– a fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său;

– nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate sinoadele precedente și nu s-a întărit Credința Ortodoxă statornicită la acestea;

– a anulat hotărâri dogmatice și canonice ale Sinoadelor Ecumenice;

– a recurs la manipulări și presiuni fără precedent în ceea ce privește ordinea de zi și practicile sale;

– nu urmează Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una;

– a legiferat oficial și sinodal panerezia ecumensimului;

– a recunoscut sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în așa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” și a întărit scopul acestuia de realizare a „unității creștine”;

– a acordat statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziții precum și ceilalți eretici din „CMB” sunt „biserici”, iar nu erezii;

– a anulat articolul din Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan (Crezul), care specifică „Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică” prin recunoașterea ereziilor ca „biserici”;

– a recunoscut „CMB” și a acceptat documentul eretic „Declarația de la Toronto” ce reprezintă constituția „CMB-ului”;

– a promovat „teologia” post-patristică prin concepte şi idei străine Ortodoxiei;

– a trecut cu vederea și a ignorat rolul clerului inferior și al mirenilor și nu a exprimat experiența în Duhul Sfânt a trupului eclezial;

– nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale;

– a introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu;

Prin temeiul celor spuse mai sus, respingem cu toată tăria Sinodul din Creta și îl considerăm în rândul sinoadelor tâlhărești sau eretice din istoria Bisericii. Hotărârile acestui „sinod” au fost semnate de întreaga delegație de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, participantă la sinod precum și de întreaga ierarhie în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii noastre din toamna anului 2016. Până la momentul de față asemenea tuturor ierarhilor BOR și Înaltpreasfinția Voastră nu v-ați dezis de acest sinod eretic, din contră, prin publicitatea pozitivă pe care ați făcut-o acestuia, promovați și contribuiți la generalizarea panereziei ecumenismului în Eparhia Râmnicului, aceasta reprezentând „propovăduirea ereziei și învățarea ei cu capul descoperit în Biserică” după cum spune canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol.

„Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Deci, tot pomul care nu face roadă bună, se taie și în foc se aruncă. Pentru aceea, din roada lor îi veți cunoaște pe dânșii. Nu tot cel ce Îmi zice Mie: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela ce face voia Tatălui Meu care este in Ceruri” (Matei: 7,18-21)

Printre astfel de roade rele menționăm:

– binecuvântarea pe care ați dat-o exarhilor eparhiei de a călători în Italia și de a sluji în comun cu „clericii” romano-catolici în orașul Bari la sfârșitul anului 2016. Până în momentul de față ați încălcat canoanele apostolice (10, 45, 46, 64) și alte canoane care prevăd caterisirea în astfel de situații, acești părinți nefiind caterisiți conform prevederilor canonice, unul dintre aceștia fiind în continuare starețul unei mănăstiri.

– ați recurs la prigonirea și „caterisirea” viețuitorilor Mănăstirii Lacul Frumos care pe baza hotărârilor Sinoadelor au aplicat canonic întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Voastre pentru adeziunea pe care ați făcut-o la deciziile eretice din Creta.

În urma celor menționate, cu frica lui Dumnezeu și cu durere în suflet vă anunțăm că începând de astăzi, pe baza canoanelor 31 Apostolic și 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, am recurs la întreruperea pomenirii Înaltpreasfinției Voastre prin neparticiparea la slujbele unde sunteți  pomenit. Vă aducem la cunoștință că nu suntem singuri în acest cuget și, în viitorul apropiat, urmează și alți călugări să întreprindă același demers. Această hotărâre a noastră rămâne valabilă până ce vă veți dezice de ecumenism și de sinodul eretic din Creta.

Din toată inima vă rugăm să respingeți și să condamnați „sinodul” și erezia ecumenismului în vederea restabilirii păcii în Biserică spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor. Amin.

Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Gurie Monahul,

Isihie Monahul și

Modest Monahul

30.12.2019

Pomenirea Sf. Mucenițe Anisia fecioara,

Sf. Cuv. Teodora din Cezareea și

Sf. Cuv. Leon Arhim.

(Preluare de pe blogul Ortodoxia Mrturisitoare)

Erezia care îmbolnăveşte treptat madularele Bisericii Ortodoxe. Dupa trădarea Bisericii Locale a Greciei, condusă de Arhiepiscopul Ieronim, trădarea PatriarhuluTeodor a împărţit Ortodoxia şi a scos in evidenţă o dată în plus aspiraţiile conducătorului Fanarului de a deveni un „papă”ortodox, situaţie inacceptabilă pentru conducatorii tuturor Bisericilor Locale. Din cauza păcatelor, îndeosebi a slavei deşarte şi a negrijii noastre, a tuturor, Dumnezeu a retras Pacea Sa.

Ce vor face mai marii Bisericilor Ortodoxe? Rămâne ca anul 2020 să fie anul hotărâtor, an în care Întâistătătorii Bisericilor Locale vor decide dacă aleg Ortodoxia sau erezia. Cuvintele Sfântului Ierarh Grigorie Teologul (de Nazianz) sunt în veșnicie călăuze pentru tot creștinul iubitor de Hristos, trezvitor luptător pentru Adevăr şi atenţionare pentru episcopii veacurilor.

*”Se pare că nicicând nu v-aţi gândit ce înseamnă să călăuzeşti pe alţii duhovniceşte – să săvârşeşti Sfânta Liturghie, să hirotoniseşti preoti, să porţi grijă de Dreapta Credinţă a creştinilor. Şi, de poftiţi s-auziţi toate câte le am în inimă, ascultaţi şi cuvântul acesta: eram dezamăgit de ceilalţi preoţi. Îmi văzuseră ochii o sumedenie de nelegiuiri. Unde sunt preoţii noştri cei cinstiţi şi curaţi cu inima? Ca muştele fug şi se îmbrâncesc în Sfântul Altar. Unul pentru slavă, altul pentru bani, al treilea ca să-şi ascundă pornirile. Unde au învăţat să păstorească? Când au trăit în nevoinţă? S-au facut toţi neguţători de Hristos şi şarlatani.
Nu ştiu, fraţii mei… însă preotul nu-i oricine. Trebuie sa fie încercat duhovniceşte.
Întru toate să fie pildă. Să-şi biruiasca patimile. Departe de bani! Păcatul să-l înfricoşeze. De virtuţi să se îngrijească zi şi noapte. Să urce treaptă cu treaptă, să nu se oprească. Să nu se măsoare pe el însuşi privind la cei din jur, ci la Dumnezeu Însuşi. Datoria lui nu-i doar să-i ţină pe creştini în biserică. Trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă ca aceştia să sporească duhovniceşte. Să-i pregătească şi să li-L aducă între ei pe Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt. Nici mai mult, nici mai puţin: trebuie să poarte grijă să se facă toţi dumnezei, să se desfete de fericirea dumnezeiască. Câţi din preoţii noştri fac acestea? Şi totuşi, spre aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu: spre a-i ridica pe oameni din stricăciune şi spre a-i îndumnezei.
Greu vă pare cuvântul… însă aşa este, fraţii mei! Şi preotul este împreună lucrător la această mare lucrare. Cea mai de seamă, căci se îngrijeşte de lucrul cel mai de seamă – îndumnezeirea omului. Şi cea mai anevoie, căci se luptă cu patimile omului şi cu diavolii. Din fericire însă, Sfântul Duh este necontenit de faţă, întărindu-l pe preot şi, în cele din urmă, făcându-l în stare să fie pe măsura lucrării la care este chemat… Cu toate acestea, preoţia nu încetează a fi o slujire mare şi greu de purtat!
Atunci, de ce te temi, Grigorie? De războiul nostru. De vrăjmaşii ce-s înăuntrul Bisericii, pe care nu-i vezi. Ce par prieteni şi ortodocşi, însă sfâşie Biserica, batjocoresc şi schimbă învăţătura ei.”

*Stelianos Papadopoulos,“VULTURUL RANIT – Viata Sfantului Grigorie Teologul”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002.

Dr. Gabriela Naghi

Sfârşitul anului a venit cu o veste întristătoare pentru ortodocşii din lumea întreagă. Odată cu anunţul Bisericii Ortodoxe Ruse privind întreruperea comuniunii euharistice cu pseudo-patriarhul Teodor al Alexandriei şi cu toţi care-l urmează, schisma a devenit efectivă şi, se pare, ireversibilă. E greu de crezut că un pseudo-patriarh, înscăunat de vrăjmaşii Bisericii tocmai pentru a provoca schisma, va face drum întors, se va pocăi şi va reveni în Biserica lui Hristos. Aşadar Teodor din Alexandria a jucat teatral rolul de patriarh, iar când a venit vremea, a lovit cu brutalitate în Ortodoxie. Mă gândesc că acesta nu poate fi decât om necredincios, care însă a mimat credinţa în Hristos Mântuitorul, aşteptând momentul prielnic pentru a-şi arăta adevărata faţă. Se vede cu limpezime că de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu se ruşinează. În acest circumstanţe triste, e bine să ştim următoarele:

1.Pseudo-patriarhul se află în schismă nu numai cu Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, ci cu întreaga Biserică a Mântuitorului Hristos. Prin urmare, orice ortodox de bună credinţă – cleric sau mirean – să socotească de acum înainte că a întrerupt comuniunea euharistică cu ereticul şi schismaticul Teodor din Alexandria şi cu cei care-l susţin în pornirile sale nebuneşti.

2.Cei care, la vremea cuvenită, s-au îngrădit de erezie prin nepomenirea ierarhilor eretici, s-au îngrădit şi de schismatici şi la dreapta judecata nu vor purta povara teribilă a acestor două păcate. Să nu uităm că schisma este un păcat de o gravitate extremă, care nu se iartă prin pocăinţă, şi nici chiar prin mucenicie.

3.Credincioşi îngrădiţi au datoria de a-şi arăta ataşamentul faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, de ÎPS Sa Onufrie al Ucrainei şi a înfiera acţiunile anti-bisericeşti ale aventurierului Epifanie Dumenko şi ale celor de un cuget cu el.

4. Surprinde în mod neplăcut lipsa de reacţie, clară şi fermă, a ierarhilor celorlalte Biserici Ortodoxe locale. Indirect, aceştia îi încurajează pe schismatici, aflaţi într-o criză de legitimitate fără ieşire. Până acum doar ÎPS Sava al Poloniei s-a exprimat fără echivoc împotriva schismaticilor şi a anunţat că nu se va alătura acestora.

5.Când ierarhii aşezaţi în jilţurile episcopale nu-şi împlinesc datoriile fireşti, Poporul Ortodox al lui Dumnezeu are menirea de a se ridica împotriva ereziilor şi schismelor cu care se confruntă Sfânta Ortodoxie.

6.Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române sunt datori în faţa lui Dumnezeu să-şi arate dezaprobarea faţă de  schismatici şi să ceară Sinodului de la Bucureşti să nu se alăture lor, caz în care ar deveni şi ei schismatici.

7.Să nu încetăm a ne ruga pentru pentru ca Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică de peste toată faţa pământului, să fie păzită de silniciile păgânilor deghizaţi în ierarhi şi, mai ales, să nu uităm preasfintele cuvinte ale Mântuitorului care ne spun că oricât s-ar opinti porţile iadului, Biserica va ieşi birutitoare. Aşadar, ducem o luptă – lupta cea bună – al cărei deznodământ îl cunoaştem dinainte. Vino, Doamne Iisuse Hristoase.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Glas din Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt’’(Ieremia 31, 15; Matei 2, 18). Astfel a proorocit Sfântul Prooroc Ieremia nenorocirea ce s-a abătut asupra unei naţiuni întregi, datorită pornirilor demenţiale ale lui Irod.

            Când magii Răsăritului au venit la Ierusalim, din imbold Dumnezeiesc, au întrebat de-a dreptul: ,,Unde este Regele iudeilor, Cel Care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui’’.Ne spune cuvântul Sfântului Evanghelist Matei că Irod s-a tulburat, la fel şi iudeii.  Neliniştea lui Irod venea din faptul că îşi închipuia, în obsesiile sale bolnăvicioase, că Acela care era numit Regele iudeilor, Pruncul Iisus, îi va uzurpa tronul. Îngrijorarea lui Irod n-avea nici un temei. Sfântul Evanghelist Ioan ne relatează că, peste ani, a existat un moment când iudeii au vrut să vină la Mântuitorul să-L facă rege cu sila, şi-atunci Domnul Iisus S-a retras în munte pentru a nu fi găsit (Ioan 6, 15).

             Irod chemat pe magi şi a aflat vremea când li s-a arătat steaua, care coincidea cu vremea Naşterii. Trecuse un an de la Naşterea Domnului. Planul diabolic pe care l-a urzit a fost acela de a porunci uciderea tuturor pruncilor mai mici de doi ani, crezând că între ei va fi, fără îndoială, şi Dumnezeiescul Prunc. A aflat de la arhierei şi cărturari locul Naşterii. Cu viclenia proprie tuturor tiranilor, Irod le-a cerut magilor să cerceteze şi să găsească Pruncul şi să vină să-i dea de ştire, pentru că – zicea el –  vrea se închine lui Iisus. Dumnezeu i-a făcut pe magi să ignore cererea lui Irod, şi ei s-au întors pe cale ocolită în ţara lor. Văzându-şi aşteptările înşelate, tiranul a dat diavoleasca poruncă şi slujbaşii săi au împlinit-o. Betleemul şi ţinuturile sale au fost însângerate şi scufundate în durere: patrusprezece mii de prunci au fost ucişi pentru că un rege dement s-a temut pentru tronul său. Cei din stirpea lui Irod se străduiesc să ne convingă că era cu neputinţă să fie atâţia prunci în acele ţinuturi. Tradiţia Bisericii a consemnat negreşelnic amploarea crimelor acelui tiran sângeros.

            Dumnezeu n-a lăsat nepedepsită fărădelegea regelui. Sfântul Teofilact istoriseşte că Irod a ajuns într-o stare teribilă: ,,Cuprins fiind de lingoare şi de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul şi de alte boli ascunse, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet’’,ceea ce ar trebui să fie învăţătură de minte şi pentru tiranii paranoici ai vremurilor noastre, care batjocoresc, în chipul cel mai josnic, popoare întregi (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie,  Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 559-563)

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Vă vor scoate din sinagogi şi vine vremea ca tot celui care vă va ucide să i se pară că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi aceasta vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine’’ (Ioan 16, 2-3). Astfel a proorocit Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Sfintele Sale Patimi.

          Astăzi Biserica lui Hristos îl pomeneşte pe Sfântul Arhidiacon şi Mucenic Ştefan. Sfânta Scriptură ni-l înfăţişează ca fiind ,,bărbat plin de Credinţă şi de Duh Sfânt’’(Fapte 6, 5), de aceea Sfinţii Apostoli şi-au pus mâinile peste el şi, prin rugăciune, l-au hirotnit în treapta diaconiei, alături de ceilalţi diaconi.

          Iudeii cei necredincioşi şi îndărătnici n-au suferit dreptatea acestui slujitor al Lui Hristos şi pentru că n-au găsit nimic cu care să-l învinovăţească, au căutat nişte bărbaţi netrebnici şi i-au pus să aducă mărturie mincinoasă împotriva Sfântului: ,,L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu’’(Fapte 6, 11). L-au luat cu sila şi l-au dus în sinedriu, dar Sfântul Ştefan nu s-a înfricoşat, a ţinut în faţa lor un cuvânt aspru de învinuire, ceea ce i-a făcut pe iudei să fiarbă de mânie şi să-l scoată afară din cetate. Apropiindu-se ceasul pătimirii sale, Sfântul a mărturisit: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!’’ (Fapte 7, 56). Furia iudeilor n-a încetat o clipă, de aceea s-au strâns în jurul lui şi au început să arunce cu pietre în el. Atunci Sfântul şi-a adus aminte de porunca Învăţătorului său, Domnul nostru Iisus Hristos: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’(Matei 5, 44-45). Iudeii îl potopeau cu lovituri de pietre, însă Sfântul Ştefan s-a rugat, spunând: ,,Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!’’Pentru cei care-l urau şi-l ucideau s-a rugat asemenea Învăţătorului Iisus, când Se afla pe Cruce: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta’’,şi în clipa următoare a adormit, adică a trecut din viaţa aceasta la Domnul şi Mântuitorul nostru.

          Aşa au înţeles iudeii să răsplătească pe binefăcătorul lor. Pentru rugăciunile Sfântului Arhidiacon şi Mucenic Ştefan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică, cea de la o margine a pământului până la cealaltă.

Presbiter Ioviţa Vasile  

Troparul Praznicului

Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

Condacul Praznicului

Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce; îngerii cu păstorii slavoslovesc, şi magii cu steaua călătoresc; că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Cântarea 1

Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie, lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a:

Fiului, Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat, fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne.

Cântarea a 9-a:

Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl mărim.

Dragi români din ţară şi de pe toată faţa pământului,

Dumnezeieştile Sărbători să vă găsească sănătoşi, în pace, întru slujirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu uitaţi că împreună alcătuim un popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 9) şi împreună ne vom duce la judecată, la care să ne ajute Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să dăm fiecare răspuns bun.

Presbiter Ioviţa Vasile

Iubite cititorule! În vremurile străvechi, în secolele de prigoană împotriva Bisericii, au fost unii care au căzut din Dumnezeiasca Credinţă, dar mulţi din cei persecutaţi voiau mai bine să moară, decât să se lepede de Hristos. Alteori, nu se învoiau între ei, fiecare dorind să fie primul care să pătimească pentru Mântuitorul. Aşa a fost şi cu cei zece Sfinţi Mucenici din Creta, pe care Biserica îi pomeneşte astăzi, şi care au primit cununa muceniciei în zilele lui Deciu împăratul păgân, pe care scriitorii din vechime îl numesc, pe bună dreptate, ,,sluga cea osârduitoare a satanei’’.

          Cei zece Sfinţi Mucenici au fost prinşi şi aduşi la ighemonul vremii spre a a da seama de Credinţa lor. ,,Aceştia, stând înaintea muncitorului, ce fel de cuvinte cu mult curaj nu au răspuns şi ce fel de bărbăţie nu au arătat! Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit şi ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Căci au fost bătuţi, munciţi, târâţi pe pământ, cu pietre ucişi, batjocotiţi, scuipaţi şi au răbdat tot felul de batjocuri treizeci de zile! Iar în douăzeci şi trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul pe divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, plini fiind de mărime de suflet şi de îndrăzneală. Iar ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre chinuri, ca să-i omoare cumplit; însă aceştia erau gata a răbda până al suflarea din urmă’’.

         Când a venit vremea să fie ucişi, nu se învoiau între ei care să fie cel dintâi sub sabie şi să primească cununa muceniciei, astfel că s-a iscat ceartă între ei.Atunci unul dintre ei, Teodul, i-a împăcat cu cuvinte bine cumpătate: ,,Acela va fi mai întâi între dânşii, care îşi va da capul sub sabie mai pe urmă decât toţi; pentru că, dacă nu se va înfricoşa şi nici nu va arăta vreo mâhnire sau schimbare a feţii, văzând tăierea celorlalţi şi moartea, atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor şi biruitor’’.Astfel s-au învoit ca fiecare să-şi plece capul sub sabie, după cum a rânduit Dumnezeu.

          Înainte de a li se tăia cinstitele capete, au rostit fiecare această rugăciune: ,,Iartă, Doamne, pe robii Tăi  şi primeşte vărsarea sângelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre şi prieteni şi toată patria, ca să scape de întunericul necunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă Buna Credinţă, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o, Împărate veşnic’’.

         Fiecăruia i s-a tăiat capul, iar sufletele lor sfinte s-au înălţat spre locaşurile cele cereşti, unde-i avem ocrotitori şi rugători către Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 443-446).

Presbiter Ioviţa Vasile

Caracterisica tuturor ereticilor în decursul istoriei estea aceea de a se face stăpâni ai Bisericii şi a impune cu forţa rătăcirile lor. Pentru aceasta, n-au ezitat să se folosească de toate mijloacele mârşave: ameninţări, şantaj, exil, întemniţare, schingiuire şi, în final, asasinat. Cărţile noastre bisericeşti ne spun că atunci când s-a întrunit Sfântul Sinod I Ecumenic, la Niceea, în 325, mulţi din cei 318 Sfinţi Părinţi, unii împovăraţi de ani, purtau pe trupurile lor semnele violenţelor fizice la care-au fost supuşi de către ereticii arieni.

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în vremea prigoanelor ariene, pe care le-a văzut în duh înainte de declanşarea lor, fapt ce l-a umplut de suferinţă, dar şi de mare nădejde în judecăţile şi ajutorul lui Dumnezeu. Aflându-se într-o vreme înconjurat de mai mulţi credincioşi, deodată i s-au arătat în vedenie prigoanele ce aveau să vină asupra Sfintei Biserici din partea ereticilor arieni. A suspinat îndelung, s-a cutremurat şi la urmă a izbucnit în plâns, spre nedumerirea celor prezenţi. Aceştia l-au rugat să le dezvălui cele arătate în vedenie. ,,O, fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta. O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişta azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce saltă fără rânduială. Şi atunci suspinam, căci am auzit un glas, zicând: Se va defăima altarul Meu’’.

Au trecut doi ani de la vedenia Sfântului, şi îndobitociţii eretici arieni au năvălit peste sfintele biserici, le-au pângărit, le-au furat sfintele vase. La toate aceste fărădelegi i-au luat ca ajutoare pe păgânii cei fără Dumnezeu. ,,Atunci  toţi am cunoscut că azvârliturile de picioare ale catârilor vestite lui Antonie înainte, acum arienii le lucrau ca dobitoacele’’

Întristarea şi frica i-a cuprins pe toţi apărătorii Dreptei Credinţe, de aceea Sfântul Antonie le-a dat nădejdea cea bună: ,,Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum S-a mâniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi Dreapta Credinţă, biruind, va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, dobitocească şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 344).

Chiar în vreme ce lucram la acest text, a venit vestea întristătore precum că Părintele Ioan Ungureanu a fost lovit în cap de un agent de pază. Derbedeul este angajat de Savu Teofan ca să-i împiedice pe credincioşii anti-ecumenişti din Schit Orăşeni să intre în biserica lor, moştenită de la parinţii şi strămoşii lor. Împotriva acestuia s-a depus plângere, însă dreptatea nu va veni de la instanţă. Puternicii zilei ştiu să-şi protejeze bine lepădăturile care le slujesc cu devotament. Fiţi siguri că acea mână a brutei, ridicată asupra unui slujitor al lui Hristos, se va usca curând.

În loc de concluzie: ,,Omul în cinste fiind, n-a luat aminte; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 38, 12 şi 21).

Presbiter Ioviţa Vasile

De Mihai-Silviu Chirilă / 19 decembrie 2019

Părintele Ioan Ungureanu din Schit Orășeni a depus ieri o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în care îl acuză pe unul dintre angajații firmei de pază NEI Guard de loviri și alte violențe la adresa Sfinției Sale, infracțiune prevăzută de art. 193 NCP, și purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 NCP.

Din plângere rezultă că, în după amiaza zilei de 17 decembrie 2019, în jurul orelor 17.30, părintele Ioan Ungureanu s-a deplasat la troița din fața porților care asigură intrarea în curtea casei parohiale a Parohiei Schit Orășeni, cu intenția de a depune o lumânare și a se ruga, lucru pe care îl face zilnic. Întrucât i s-a interzis prin hotărâre judecătorească accesul în curtea parohiei, pe care a ridicat-o din nimic, împreună cu sătenii, printr-o muncă de 20 de ani, Părintele a dorit să aprindă lumânarea respectivă pe terenul din fața troiței, în spațiul public.

Din textul plângerii rezultă că,în timp ce se afla în fața porților închise ale curții parohiale, la distanță de aproximativ un metru, din curte a apărut un angajat al firmei de pază NEI Guard, care l-a insultat grosolan, l-a ameninţat cu moartea, după care l-a lovit violent în cap cu un obiect contondent, provocându-i o leziune în zona ochiului drept, mai exact fractură de os cranio-facial lateral. Lovitura a fost lansată peste poarta de fier închisă, dar puterea şi direcţia acesteia au fost în aşa fel dirijate încât să atingă tâmpla din dreapta a capului victimei.

Părintele Ioan Ungureanu afirmă că sfinția sa făcea repetat rugăciune la troiță, iar acel agent și ceilalți știau acest lucru și nu puteau să aibă temerea că părintele ar încerca să îi agreseze sau să treacă peste gard. Incidentul a fost văzut de către un credincios aflat în mașina cu care venise preotul, dar şi de celălalt agent de pază şi de o altă persoană, aflați în interiorul curţii. Credinciosul a strigat la gardianul agresor, care a dispărut în curtea parohiei.

Preotul a fost transportat de un sătean la Spitalul Județean din Botoșani, unde i s-a acordat asistență medicală și i s-a făcut un set de analize din care rezultă că a suferit un traumatism cranian destul de sever. Conform celor declarate în plângerea penală, protocolul spitalicesc impunea ca în asemenea situații să se deplaseze la spital un organ al Poliției, care să ia o declarație în legătură cu cele întâmplate, ceea ce nu s-a întâmplat.

În cursul dimineții zilei de 18 decembrie, părintele a fost la  Institutul de Medicină Legală, de unde și-a scos un certificat medico-legal, care i se va elibera în primele zile ale lunii ianuarie 2020. Cererea făcută către medicul legist reține faptul că părintele a fost lovit la nivelul tâmplei drepte cu un obiect de lemn. Medicul legist a recomandat, după cum se vede din hârtia scrisă de mână, 21-23 de zile de spitalizare.

Dacă va fi găsit vinovat de faptele de care este acuzat în plângerea penală, angajatul NEI Guard poate executa o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani de închisoare sau amendă.Dacă va fi găsit vinovat și de infracțiunea prevăzută la art. 296, alin. 2 NCP, purtare abuzivă cu lovire, la pedeapsa de mai sus se mai poate adăuga o treime.Părintele Ioan Ungureanu a făcut o adresă către firma NEI Guard, căreia îi solicită, pe baza unei fotografii a agentului, să îi comunice numele acestuia, în interesul identificării sale în plângerea penală pe care i-a făcut-o.

Dacă plângerea penală va conduce la un proces penal, părintele Ioan Ungureanu are posibilitatea de a se constitui în parte civilă în proces și de a-l chema în judecată pe mitropolitul Teofan, care să devină parte responsabilă civilmente și să răspundă civil, în calitate de comitent (angajator al firmei de pază respective), pentru acțiunile prepusului (angajatului) pe care l-a pus să-i păzească biserica dobândită prin executare silită, dacă se demostrează că fapta săvârșită are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcției încredințate, conform prevederilor art. 1373 alin. 1 din Noul Cod Civil.

Agentul de pază care l-a agresat pe părintele Ioan Ungureanu nu este la prima atitudine necorespunzătoare. În urmă cu câteva zile, când părintele l-a întrebat de ce a fost închisă clopotnița l-a întâmpinat cu un spray în mână, într-o poziție destul de agresivă, după cum reiese din filmarea publicată pe siteul nostru. Firma NEI Guard a fost adusă să păzească curtea Parohiei Schit Orășeni și persoana preotului Constantin Bolohan, după ce întreaga comunitate a mărturisitorilor antiecumeniști din acest sat a fost evacuată, la data de 2 decembrie 2019, din parohie, prin executare silită.

Firma este angajată de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei pe perioadă îndelungată. Mitropolia este o instituție de utilitate publică ce funcționează din fonduri de la bugetul statutului, din bani produși din activitățile proprii și din donații, scutite toate de impozite la stat. În acest moment, credincioșii ortodocși ai Parohiei Schit Orășeni sunt ținuți departe de biserica lor de o firmă de pază plătită și din banii lor de impozite, angajată de Mitropolia Moldovei, care nu contribuie cu nimic la bugetul de stat.

Credincioşii ortodocşi din sat sunt decişi să trimită o scrisoare deschisă Mitropolitului Teofan, dar şi Patriarhului României, în care să ceară explicaţii legale, dar şi morale cu privire la acest incident care scandalizează peste măsură toate zona și, pe măsură ce se va afla, întregul judeţ Botoşani, prin brutalitatea şi îndrăzneala sa.

Rugat să comenteze incidentul, părintele Ioan Ungureanu a afirmat, cu durere, că se pare că mitropolitul Teofan, care îi trimitea în fiecare an înainte de Crăciun Pastorala sa de Crăciun, de data aceasta i-a trimis, prin angajaţii înaltpreasfinției sale, un par în cap. După ce l-au lovit şi târât pe jos la spargerea bisericii de acum doi ani (având leziuni pentru 3 zile de spitalizare), l-au evacuat abuziv în plină iarnă şi i-au pus viaţa în pericol printr-o lovitură care putea fi fatală (care aduce de această dată 23 de zile de spitalizare), părintele şi comunitatea întreagă se întreabă: Ce mai urmează a întreprinde “dragostea” pe care o poartă păstoriţilor săi Mitropolitul Moldovei? Să înceapă persecutarea tuturor creştinilor ortodocşi care nu îmbrăţişează erezia ecumenistă, al cărei exponent este înaltpreasfinția sa în Moldova? Acesta să fie imboldul ascultării pe care ar trebui să o dea, în concepţia înaltpreasfinţiei sale, oricare suflet care vrea să se mântuiască în Hristos Iisus ?!

(Preluare de pe blogul Mărturisirea Ortodoxă)

„Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia” (Filipeni 2;2-5).

Aproapele nostru nu este cel de la care să așteptăm ajutor, nu este o persoană de la care să așteptăm recunoștință, sau cel care pretinde că ne este prieten și ne lingușește, în schimbul unor favoruri, IPS Teofan! Așa cum bine știţi, regula de aur pe care ar trebui să o urmeze fiecare creștin este: nu te aștepta ca altcineva să facă binele, ci grăbește-te ca tu insuţi să faci binele singur. Așa împlinim porunca lui Dumnezeu de a-l iubi pe aproapele nostru. Căci stă scris: „Să nu te răzbuni cu mâna ta şi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru’’ (Levitic 19;18, 37). Să nu obţinem nimic prin luptă și viclenie, prin înșelare, folosind forţa, ci să ne arătăm întotdeauna mai prejos decât cel care ne cere, și de la care nu trebuie să așteptăm nimic.

Când Domnul a spus: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, El a dorit ca aproapele nostru să fie în noi, în loc de noi înșine, ca noi. Dar, atunci când prevalează mândria, egoismul, mintea întunecată de cancerul ecumenist, propriul nostru „eu” va rămâne în picioare și atunci Harul te va părăsi, la fel pacea şi rugăciunea neîncetată, „ şine uscăm ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.” Cum poţi rămâne nesimţitor in faţa pazei clopotniţei încuiate, de către „gărzile” MMB, de la Schit Orășeni, a tăierii curentului la Paraclisul de pe proprietatea Părintelui Ioan Ungureanu, a azvârlirii în stradă în cumplitul ger al iernii, a celor 324 de credincioși (printre care sunt şi persoane în vârstă, bolnave, copii) urgisiţi din propria Biserica, la ordinul unui pseudo episcop ecumenist, ale cărui fapte netrebnice au fost consemnate deja pe hrisoavele celor care vor veni să ceară sufletul său la vremea potrivită. Cum mai puteţi dormi, cum vă mai puteţi împărtăși cu Sfintele Taine, Mitropolte Teofan? Pentru că vă apără încă cârpa lepădată în faţa Dreptului Judecător ? Până când? Nu vedeţi cobrele și nu auziţi șuieratul viperelor care dorm în ea?

Mitropolite vremelnic aflat la conducerea MMB, ne consideraţi pe toţi „păgâni”, nu vă gândiţi că sunteţi atât de departe de iubirea desavârșită a Domnului Hristos, căci spune dumnezeescul Maxim: „Dacă pe unii îi urăști, pe alţii nici nu-i iubești, nici nu-i urăști, pe alţii îi iubești dar potrivit, și în sfârșit pe alţii îi iubești foarte tare, din această neegalitate cunoaște că ești departe de ragostea desăvârșită, care este să iubești pe tot omul deopotrivă. Ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se află în fratele, ci în tine. Şi grăbește de te împacă cu el, ca să nu cazi din porunca dragostei ”.

Cuviosul Părinte Justin Pârvu, Marele și îndrăgitul nostru Duhovnic, spunea cu adâncă înţelepciune că „sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că metodele (lor) de tortură, toate metodele de reeducare psihică, au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de Mucenici”.
Acestea se întâmplau în veacul trecut, în timpul prigoanei atee-bolșevico-sionistă, iar faptele de acum fac parte din prigoana ecumenisto-masonico-sionistă. Mitropolitul Teofan se detașează, aflându-se in fruntea prigonitorilor, ameninţând chiar viaţa curajoșilor luptători pentru Hristos. Alături stăm neclintiţi, precum am mărturisit, de Cinstitul Părinte Ioan Ungureanu şi binecredincioasa sa turmă, încredinţaţi fiind că lupta noastră este dreaptă şi Atotmilostivul Dumnezeu ne va asculta rugăciunile, şi cu cât mai asupriţi şi mai osândiţi suntem acum cu toţii, cu atât BUCURIA noastră va fi în final, mai mare. Ne întrebaţi, Mitropolite Teofan al papistașilor, dansator cu evreii in sinagoga satanei, care BUCURIE?
Vă răspunde Sfântul Siluan Athonitul, iubitul Sfânt al Ortodoxiei, pe care aţi alungat-o din inima, mintea şi cugetul dumneavoastră definitiv, când aţi semnat documentele ruşinoase ale mincinosului sinod din Creta2016.

„*Iată, bucuria noastră: Dumnezeu este cu noi şi în noi. Ştiu oare toţi aceasta ? Din nenorocire nu toţi, ci numai cei ce s-au smerit înaintea lui Dumnezeu şi şi-au tăiat voile proprii, căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi El viază numai într-o inimă smerită. Domnul se bucură când ne aducem aminte de milostivirea Lui şi ne facem asemenea Lui prin smerenia noastră.”
Ascultăm la rândul nostru cu smerenie (ştie câtă, Domnul!), sfatul înţelept al bineplăcutului lui Dumnezeu, Sfântul Siluan Athonitul, nădăjduind în iubirea nesfârşită a Mântuitorului Hristos.
„*Dacă întâi-stătătorul este rău, roagă-te pentru el şi vei avea pace în sufletul tău. Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ţi e pe plac sau dacă eşti istovit de boală, gândeşte în tine însuţi: „Domnul mă vede şi cunoaşte starea mea; să fie cum îi place lui Dumnezeu”, şi vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-şi va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari şi ar stărui în rugăciune. Cine învinuieşte pe oameni pentru faptul că îi fac reproşuri, acela nu înţelege că sufletul lui e bolnav şi că nu reproşurile sunt vinovate pentru suferinţa lui. Cel căruia îi place să-şi împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înţelept, dar cel ascultător degrabă va înainta (duhovniceşte), pentru că Domnul îl iubeşte.”

* Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Dr. Gabriela Naghi

Autorul ei este Savu Teofan, secondat de şleahta de slugi care-l înconjoară, cu concursul autorităţilor civile. Am scris de mai multă vreme că ereticul moldovean a ajuns să facă pastoraţie cu ajutorul jandarmilor. Când nu a mai avut niciun argument, a recurs la forţa brută. Asta denotă faptul că pseudo-mitropolitul a ajuns la disperare, la un gen de frică patologică din care nu mai poate ieşi. Nu-l compătimim, singur şi-a făcut-o în decursul mai multor ani, de când a îmbrăţişat ereziile ecumeniste. Învechit în rele, nici nu mai caută calea pocăinţei, singura care l-ar putea izbăvi de situaţia în care s-a afundat încetul cu încetul.

Aşadar, Părintele Ioan Ungureanu, laolaltă cu peste două sute de credincioşi, au fost alungaţi din locaşul sfinţit în câteva sute de ani de rugăciune. În loc a fost adus bolohanul ecumenist, urmat de clica celor douăzeci care au trădat Sfânta Ortodoxie şi au ales cloaca ecumenistă. Încet-încet, urâciunea pustiirii ajunge să se aşeze în locul cel sfânt, cum a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos acum două mii de ani (Matei 24, 15). Încheindu-şi isprava, ecumeniştii au dat un comunicat prin care suntem înştiinţaţi că la Schit-Orăşani a fost restabilită ordinea canonică. Călcătorii Sfintelor Canoane vorbesc de ordine canonică! Îşi  fac singuri iluzii, căci ordinea canonică, logică şi cronologică este aceasta:

-Caterisirea lui Savu Teofan pentru ereziile din Creta, pentru dansul ritual din sinagogă şi pentru întreaga activitate.

-Alungarea lui din Biserica lui Hristos prin anatema şi excomunicare.

-Întoarcerea Părintelui Ioan Ungureanu cu turma sa în locaşul cel sfânt, deoarece  e ,,vrednic de cinstea cuvenită celor ortodocşi, căci Sfinţia Sa nu a osândit episcop, ci pseudo-episcop şi pseudo-învăţător, şi nu a rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-a silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’(Canonul 15 al Sinodului I- II din Constantinopol).

Savu Teofan e călugăr. La intrarea în cinul monahal s-a făgăduit să respecte cele trei voturi, adică: sărăcie de bună voie, ascultare de Biserică şi de slujitorii legitimi ai acesteia şi starea de feciorie până la sfârşitul vieţii. Cum nu le respectă, poate constata oricare dintre noi. Aşaezat în somptuosul palat metropolitan, e înconjurat de o clică de preasupuşi care nu-i ies din cuvânt. Are la dispoziţie sute de milioane de lei şi îşi permite orice-şi doreşte. De Biserică nu mai ascultă de zeci de ani. Despre feciorie nici nu mai vorbesc, pentru că e un subiect deosebit de delicat, şi numai Bunul Dumnezeu îl ştie şi îl va judeca după dreptatea Sa cea veşnică.

În vremea acesta, Părintele Ioan şi-a găsit refugiul într-un locaş modular, căci Teofan l-a alungat din casa parohială în capul iernii. Dumnezeu l-a îmboldit cu mai multă vreme în urmă să înalţe un mic paraclis, în care, am înţeles, săvârşeşte Sfânta Liturghie şi toate slujbele bisericeşti, împreună cu credincioşii care nu s-au întinat cu ecumenismul, obligaţi să suporte asprimile iernii. Calculul lui Teofan e acesta: cu trecerea vremii, aceşti vrednici parohieni se vor duce în sfânta biserică şi se vor alătura bolohanului ecumenist, aşa încât turma Părintelui Ioan se va risipi. Se amăgeşte, că asta i-a mai rămas, şi Dumnezeu ne va arăta timp că Sfânta Ortodoxie e biruitoare în înfruntarea cu puterile ecumeniste ale întunericului.

Urmărind cele petrecute la Schit-Orăşani, am înţeles şi mai bine cuvintele Apocalipsei: ,,Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce şi mai greu’’. Pentru Părintele Ioan, continuarea acestui text biblic: ,,Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine e sfinţit, să se sfinţească şi mai mult. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapte lui’’ (Apocalipsa 22, 11-12). ,,Vino, Doamne Iisuse’’ (Apocalipsa 22, 20)

Presbiter Ioviţa Vasile