Dumnezeiasca înţelepciune înfierează cu cuvinte aspre trei categorii de oameni: ,,Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?’’(Pilde 1, 22). Ce au în comun aceia despre care vorbeşte Sfânta Scriptură? Comună le este acestora vrăjmăşia faţă de Dumnezeu. Când mustră pe proşti, nu are în vedere pe aceia lipsiţide inteligenţă, ci mai degrabă pe cei care au inteligenţă de la Dumnezeu, dar în învârtoşarea lor se comportă ca nişte proşti faţă de Creatorul şi Binefăcătorul lor. Nebunii pomeniţi aici nu sunt cei ieşiţi din minţi, ci aceia pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu minte, însă faptele lor îi trădează ca nebuni. Aşa este nebunul despre care a scris Psalmistul David, şi care afirma cu suficienţă, în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’(Psalmul 13, 1); aşa a fost nebunul bogat căruia i-a rodit ţarina din belşug şi se gândea unde să-şi strângă roadele fără a cugeta măcar un moment al Cel care i le-a dat (Luca 12, 16-21). Cât despre neştiutori (sau ignoranţi), li se impută neştiinţa pentru lenea lor spre cele sfinte, sau pentru opacitatea lor care-i face nereceptivi la Adevăr. Eşti neştiutor pentru că nu cunoşti legea lui Dumnezeu şi nici n-ai cum s-o cunoşti de vreme ce nu te duci la sfânta biserică. În viaţa civilă, atunci când legislativul emite o lege, aceasta se publică în Monitorul oficial şi ai obligaţia să o citeşti şi să o cunoşti. Dacă o încalci şi ajungi în faţa instanţei, nu ai iertare spunând că n-ai cunoscut acea lege. Mergând pe acestă linie de gândire, dacă toţi împricinaţii ar spune că n-au ştiut legea şi ar fi iertaţi, legea nu şi-ar mai avea rostul. Tot aşa, în faţa lui Dumnezeu nu vom putea spune că nu am cunoscut legea Sa, din moment ce am avut posibilitatea şi datoria sfântă de a o cunoaşte. Va sta mărturie locul gol pe care l-am lăsat în biserică în toate Duminicile şi Sărbătorile Sfinte, îndeletnicindu-ne cu lucruri de nimic, care nu ne vor ajuta la Judecată, ci ne vor împovăra şi mai mult.

De-aici înţelegem, iubite cititorule, că aceste trei stări – de prostie, de nebunie şi de neştiinţă – în care se complac prea mulţi oameni ai zilele noastre, nu sunt compatibile cu calitatea de fii ai Bisericii lui Hristos. Tu alege Dumnezeiasca înţelepciune, cea care îndreaptă paşii omului spre împărăţia lui Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile

,,Religie’’ est un cuvânt sfânt, deoarece defineşte o realitate sfântă. Înţelesul primar al acestui cuvânt este acela de ,,legătură a omului cu Dumnezeu, cu singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul lumii’’.Din păcate, viclenia diavolului şi firea pervertită a oamenilor care-i slujesc, au făcut ca sensul acestui cuvânt să fie deturnat, încât, în accepţiunea lor, acesta defineşte şi alte realităţi, potrivnice lui Dumnezeu, cum sunt budismul, islamismul, confucianismul, şintoismul şi multe altele, care mijlocesc omului nu cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, ci o legătură cu lumea întunecată a duhurilor rele. Cu alte cuvinte, ,,religie’’poate însemna şi legătura omului cu diavolul, ceea ce este absurd în gradul cel mai înalt. Fiind definite toate drept religii, în mintea omului neavizat se naşte o păgubitoare confuzie. S-a afirmat apoi că fiecare ,,religie’’ ar deţine o parte de adevăr, iar adevărul integral, deplin, s-ar obţine prin unirea tuturor religiilor într-o religie unică, exact ceea ce-i este necesar antihristului pentru a se da pe sine drept dumnezeu şi a se substitui lui Dumnezeu (cf. II Tesaloniceni 2, 3-4).

După ce au stricat sensul adevărat al cuvântului ,,religie’’, necredincioşii s-au ocupat de ,,întemeietorii de religii’’ şi L-au aşezat în rândul lor şi pe Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca întemeietor al Creştinismului. În acest fel, Creatorul a fost pus pe picior de egalitate cu creatura, Dumnezeu a fost socotit în acelaşi fel cu impostorii istoriei Buda, Mahomed, Confucius. În această capcană au căzut, din păcate, şi unii teologi sau slujitori bisericeşti.

În faţa acestor aberaţii, proferate de vrăjmaşii lui Dumnezeu, vom afirma cu tărie că Domnul nostru Iisus Hristos S-a făcut Om prin întrupare, fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi din voia Sa cea Sfântă a întemeiat nu Creştinismul cu puzderia de secte, care de care mai absurde, şi bisericile mincinoase, ci Una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică,depozitara, păstrătoarea şi apărătoarea Revelaţiei Dumnezeieşti curate, autentice, fără adaosuri ori omisiuni, fără răstălmăciri. Fiind singura deţinătoare a Adevărurilor veşnice şi mântuitoare, Biserica Ortodoxă le propovăduieşte tuturor pentru a-i conduce pe calea mântuirii spre împărăţia lui Dumnezeu. Este motivul pentru care credem cu tărie ceea ce spunea în vechime Sfântul Ciprian, anume că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’. Amin,

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul mucenic TEODOSIE s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în aproprierea Mănăstirii Brazi, din părinți răzeși de la sfântul voievod Ștefan cel Mare. Părinții săi evlavioși l-au dus la slujbele care se oficiau aici, unde a și intrat ca frate, la vârsta de 18 ani.

Deoarece era virtuos, evlavios și inteligent, cunoștea Sfânta Scriptură și o parte din Scrierile Sfinților Părinți, a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuți. Deseori, mergea la mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea, în permanență, o candelă. În anul 1674 a fost ales Mitropolitul Moldovei, deoarece scaunul era vacant, prin plecarea Mitropolitului Dosoftei în Polonia.

Cronicarul Ion Neculce scrie, în Cronica Moldovei, că domnul Moldovei era Dumitrașcu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El a adus pe tătari în Moldova pentru a sta cât mai mult pe tron, plătind un bir mare, provenit nu numai din impozitele mari asupra moldovenilor, dar și din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toți galbenii).

„Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino zicând: Ce sunt acestea Maria Ta, au semeni lui Antihrist? Și domnul s-a mâniat și l-a scos din scaun cu necinste”, a consemnat cronicarul Ion Neculce. Sfântul a fost închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iași.

Când s-a întors din Polonia, Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare, după care Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, deoarece era legat sufletește de aceasta, încă de când a intrat ca frate aici, la 18 ani. A ridicat o biserică frumoasă, cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi și de noapte. A avut grijă și de Mănăstirea Bogdana, determinând pe logofătul Solomon Bârlădeanu să ridice din temelie o nouă mănăstire.

A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri si mori de apă. În vremea aceea era Vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin, iar împreună au semnat multe documente ale vrâncenilor, urmași ai celor 7 feciori ai „babei Vrâncioaia” , cărora Sfântul Voievod Ștefan cel Mare le-a dat „ocine”, fiindcă „l-au slujit cu credință.”

Cronicarul Ion Neculce scrie că în vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele și jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, în anul 1694 o hoardă de tătari răzleți au pătruns în Mănăstirea Brazi și l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca să le dea odoarele și banii mănăstirii. Sf. Teodosie a apărat mănăstirea lui dragă cu prețul vieții și pentru că nu a voit să le dea, tătarii l-au ucis, tăindu-i cinstitul său cap. Nu se cunoaște cu exactitate data, ci că „era după Ziua Crucii”.

Monahii, împreună cu credincioșii de prin satele vecine l-au înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată chiar de sfântul Mitropolit Teodosie.

Atunci, Ieroschimonahul Dimitrie, starețul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, în anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie și le-au dus să fie reînhumate în Peștera de jos, ridicată de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact și Sava, unde era și Paraclisul „Învierea lui Lazăr”, în care se oficia și Sfânta Liturghie.

În timp ce soborul de preoți slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo și Cuviosul Antipa (de la Calapodești), pe care Biserica îl sărbătorește la data de 10 ianuarie și chiar el mărturisește: „M-am învrednicit a vedea aceste moaște, eu le-am atins și erau binemirositoare”. Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbrava, care a fost si ajutor de stareț la Mănăstirea Neamț, scria că în anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.

Starețul de la Mănăstirea Brazi – Teodosie Filimon, care după anul 1959, când Mănăstirea Brazi a fost demolată de comuniști, a dat o declarație la Mănăstirea Cernica semnata de Prea Cuviosul stareț și cu stampila Mănăstirii Cernica, în care scrie că „atât în timpul meu, cât și înainte de mine, monahii și credincioșii veneau de aprindeau lumânări și se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Andreea Ilie (Preluare selectivă de pe ActiveNewa)

aPaasaaAndreea IlieNOASTRĂ

„Întunecat la chip și la minte, tocilar complexat”Teologul clujean Radu Preda a stârnit controverse pe rețeaua de socializare Facebook cu o postare vehementă împotriva arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei, acuzându-l de incompetență, ticăloșie și o serie de apucături controversate

-Dezacsați și tembeli

-Nepotrivit pentru poziția pe care o ocupă în Biserică

-Întunecat la chip și la minte

-Potența lui Irineu a ajuns celebră

–Un alt aspect abordat în postare este relația lui Irineu cu un șofer numit Vasile, pe care Preda susține că îl vedea zile în șir așteptând în fața biroului arhiepiscopului, sugerând că acesta ar putea fi implicat într-o schemă mai amplă

–Arhiepiscopul Irineu avea apucături care ridicau semne de întrebare cu privire la corupție și simonie în cadrul Bisericii.

– Omul acesta este ticălos cu toată ființa.

– Un anti-electual perfect

-Să citezi în aceeași frază Scriptura și pe Voltaire

-Golanii arhierei din Germania

– Vă rog să îmi dați voie să spun ce cred: voi, sinodalii, sunteți o clasă de elevi cu dizabilități multiple, dar aveți în Patriarh un diriginte de geniu?Oare?)

Preda, cunoscut pentru exprimarea sa neconvențională și directă, a scris un lung text în care aduce critici dure la adresa arhiepiscopului Irineu și povestește despre experiențele sale personale cu acesta.

Preda îl descrie pe Irineu ca fiind „fundamental rău plasat”, sugerând că acesta este în mod fundamental nepotrivit pentru poziția pe care o ocupă în Biserică. El îl caracterizează drept un individ „întunecat la chip și la minte”, un „tocilar complexat” și face referire la presupusele prietenii ale episcopului cu „zurbagii” pe motiv că îi lăudau potența.

În postarea sa, Radu Preda dezvăluie că, în calitate de fost redactor-șef al publicației eparhiale, primea textele arhiepiscopului Irineu, dar că mulți dintre aceștia nu erau citiți. Când a început să le citească, a fost uluit de conținutul lor și a încercat să îi ofere sugestii și refuzări constructive, dar arhiepiscopul a respins toate aceste eforturi, argumentând că „este textul meu” și că el este episcop.

De-a lungul anilor, Preda afirmă că a observat cum Irineu și-a format un cerc de adepți, inclusiv studenți care inițial își doreau să scrie teze de licență sub îndrumarea lui Radu Preda. El susține că acești studenți s-au îndreptat spre arhiepiscop și că, deși nu a simțit un impact personal din acest motiv, a observat că aceștia nu au reușit să obțină realizări notabile în domeniul lor.

Un alt aspect abordat în postare este relația lui Irineu cu un șofer numit Vasile, pe care Preda susține că îl vedea zile în șir așteptând în fața biroului arhiepiscopului, sugerând că acesta ar putea fi implicat într-o schemă mai amplă.

Preda dezvăluie, de asemenea, că a fost implicat în comisia pentru concursurile de intrare în oraș a preoților și că arhiepiscopul Irineu avea apucături care ridicau semne de întrebare cu privire la corupție și simonie în cadrul Bisericii.

În final, Radu Preda povestește despre o întâlnire la aeroport cu Irineu și menționează că acesta l-a surprins cu comentarii nepotrivite cu privire la Sinodul Bisericii.

Postarea integrală:

„VLĂDICA IRINEU NU ESTE UN OM RĂU, ci fundamental rău plasat. Întunecat la chip și la minte, tocilar complexat și prieten al unor zurbagii pe motiv că îi lăudau/laudă potența (sic!), omul acesta este ticălos cu toată ființa.

Nu crede și nici nu știe că greșește, universul lui emoțional fiind din altă zonă, la stânga extremă a emisferei craniene. Ani de zile, la Cluj, l-am cercetat involuntar, fără program și fișă, ci doar așa, în trecere, dar cu memoria mea înfiorător de exactă – mulți mi-au spus că este explicația pentru că vorbesc/citesc zece limbi străine – i-am înregistrat apucăturile. Am putut vedea un anti-intelectual perfect. Când eram redactor-șef al publicație eparhiale primeam de la el, lună de lună, un text. Din respect instituțional, îl puneam cât mai vizibil, adică, după regulile artei jurnalistice, pe pagina din dreapta.

Luni de zile nici nu l-am citit. Când am făcut-o am început să mă întreb ce personaj imposibil este autorul. Cu câteva texte m-am dus într-o seară la Înaltul Bartolomeu, întrebându-l dacă el a citit. Desigur, nu făcuse asta. Atunci i-am citit eu câteva pasaje și am ajuns curând la concluzia exclamativă WTF!

Am încercat să îi spun autorului că teologia lui are o haină publicistică plină de petece, că nu este coerent intelectual și nici „dogmatic”, de pildă, să citezi în aceeași frază Scriptura și pe Voltaire, că supa de legume, ca să aibă gust, oferă fiecărui ingredient dreptul de a se exprima palatin individual. I-am propus chiar refrazări și am pus din partea casei virgulele. Omul, nimic: este textul meu! Plus: eu sunt episcop! Într-o discuție aplicată, enervat de precizia mea filologică, mi-a azvârlit cu sictir: voi, cărturarii! L-am întrebat pe loc dacă se disociază de categoria asta, că așa ar avea un motiv să nu mai scrie, să nu mai mimeze cărturăria, să nu se mai chinuie. Pe scurt, din acea zi nu am mai publicat niciun text al lui. Firește, s-a plâns la Bartolomeu care l-a trimis la… mine. Circ fără animale non-umană.

.

Cu anii, vedeam tot involuntar ce tip de camarilă își formează: dezaxați și tembeli. Unul sau doi studenți care inițial doreau să scrie lucrarea de licență la mine au virat spre el. Nu am suferit, dar am luat act, respectivii neconfirmând până azi nimănui nimic. Apoi, îl vedeam pe săracul domn Vasile, șoferul, cum stătea afară în dreptul geamului vlădicului, așteptând un semn de plecare. Zile la rând. La început credeam că laicul este dus cu capul, iar apoi am priceput „schema”. Mă miram și treceam nesimțit pe lângă. Nu bănuiam că boala este atât de adâncă. Oricum, ca de obicei, cu mici excepții, cu Bartolomeu, la masă mai ales, nu vorbeam despre oameni, funcții etc. Eram ocupați cu teme mai serioase.

După ce a fost hirotonit, minunea de om Vasile (Flueraș) ca al doilea episcop-vicar, cel care îmi era și înainte duhovnic, am asistat la scene de groază. Irineu își ieșise din minți, înjurându-l ca la ușa cortului pe blândul păstor de suflete în ale cărui palme stătea majoritatea suflării dreptmăritoare a Clujului. Un sfânt! Pe cât de mult admiram decizia lui Bartolomeu, pe atât de mult mă disperau apucăturile de psihopat ale lui Irineu. Obsesiv, acesta repeta „ îmi ia strălucirea!”, „îmi ia…”. La un moment dat, l-am oprit și i-am spus de la obraz: Vlădica, sunteți în toate mințile? Răspunsul neașteptat dar corect: Nu! M-am uitat la el cu mila și scârba unui anatomopatolog. Sunteți tembel!, am mai apucat să îi spun, în ciuda faptului că eram în căutarea unui cuvânt mai potrivit.

La un moment dat, fiind implicat ca laic în Consiliul Parohial de la biserica „Schimbarea la Față”, cea cu iconostasul lui Oravitzan și mozaicul lui Rupnik, alăturare pe care am gândit-o și am premeditat-o, Bartolomeu m-a rugat să fac parte din comisia pentru concursurile de intrare în orașe a preoților. Am fost mirat. Dar de unde și până unde? Ei, băiete, este bine să fie acolo și un mic Bartolomeu! E atât de grav? Da, corupție, simonie. Ups! Nu știu dacă am fost eficient, dar după priviri și icneli cred că am stricat câteva târguri irenice. Firește, azi aș putea merge cu anumite dosare la DNA, dar nu o fac. Ca și în cazul golanilor arhierei din Germania, nu îmi urmez inima, ci rațiunea eclesială.

În fine, pe când Bartolomeu era în ultimii ani de viață, Irineu se întorcea de la București. Eu îmi așteptam la aeroport un prieten grec, pe Pantelis Kalaitzidis. Ieșind vlădicul mai repede, s-a înfiripat un dialog.

 Veniți de la Sinod, nu? Da! Halt, Vă rog să îmi dați voie să spun ce cred: voi, sinodalii, sunteți o clasă de elevi cu dizabilități multiple, dar aveți în Patriarh un diriginte de geniu. Așa-i? Daaa, daaa, daaaa, chiar așa, hâ, hâ! Mă uitam la el și mă întrebam de unde își poate lua un cretin atâta entuziasm. Între timp am aflat.

Având în vedere că au fost intensificate presiunile asupra părinților pentru semnarea contractului educațional prin includerea unei prevederi conform căreia nesemnarea ar reprezenta contravenție sancționată cu amendă,  Alianța Părinților comunică următoarele: 

1- Orice contract SE NEGOCIAZA. Sintagma „contract educațional,” prevazută de disp art. 14 alin (4) este imprecisă și inexactă din punct de vedere juridic, deci menită să producă confuzie în rândul părinților. Putem numi contract un înscris conceput și agreat de părți, pentru care ambele părți își dau consimțământul în scris. Mai mult, pentru un consimțământ valid, părțile trebuie sa fie asistate în acest demers de un profesionist al dreptului. Altminteri,  „contractul” este lovit de nulitate fiindcă are natura unei adeziuni.

2- Puneți în acest mod problema directorilor de școli și NU SEMNATI. Capcana constă în faptul că,  semnând înscrisul, părinții îi dau valoare de lege.

3- A.P va pune la dispoziția părinților, în cel mai scurt timp, o notificare pe care părinții o vor depune la direcțiuna școlii. 

4- Este necesar ca motivele de refuz precum și implicațiile semnării acestui înscris să fie explicate și părinților care nu le cunosc. Precizăm că prevederile inacceptabile sunt abil formulate și intercalate printre altele, perfect acceptabile, tocmai pentru ca astfel ele să fie mai greu de perceput iar semnătura părinților să fie obținută cu ușurință.

5- Părinții care cedează și semnează își asumă consecințe față de care nu mai sunt îndreptățiți să exprime nemulțumiri ulterioare. 

6- Daca unii părinți au înțeles implicațiile DUPĂ ce au semnat, le recomandăm să solicite contractul și să își revoce semnătura cât mai curând posibil, invocând argumentele de mai sus și faptul că au fost induși în eroare.

(Preluare de pe ActiveNews)

ADAOS: Uitați-vă la bietul neputincios Biden, într-un film postat pe ActiveNews. Vrea să ne facă să înțelegem că își face semnul Sfintei Cruci. Nu vă lăsați înșelați, crucea lui e răsturnată, după cum poruncește marele architect al iadului.

Alt adaos: Nu încercați să trimiteți vreun text pe adresa Episcopiei Oradiei. Nu veți reuși. E blocat. Oare de ce? Aveți răbdare până ce va fi lansat filmul Părintelui Ciprian Mega, 21 de rubini. De data aceasta, Sofronie nu mai scapă.

După scandalul de la Huși, cu Corneliu Onilă protagonist, avem acum parte de unul nou, cel de la Oradea, mult mai grav decât primul. La Huși, Onilă a corupt câțiva tineri, dovezile s-au adunat și nemeiavând încotro, pseudo ierarhii români l-au tras pe linie moartă și scandalul s-a închis. La Oradea, Sofronie Drincec a organizat o întreagă rețea de clerici cuprinși de patima sodomită. Și nu de ieri, de azi. Relele sunt vechi și nimeni n-a avut curajul să se ridice împotriva lor, să le facă publice. Abia când Părintele Ciprian Mega a venit în Eparhie, a tras primele semnale de alarmă, care repede au fost înăbușite.

Ce avem acum este un scandal de proporții negândite altădată. Este Sofronie Drincec homosexual? Avem toate motivele să credem că este. Niciun om normal nu s-ar fi înconjurat de pederaști, ajunși în pozițiile cheie ale Episcopiei. Este păcatul care-i lipsea, pentru că este bine să știm că toată cariera acestui om este marcată de păcate grele, extrem de grele. Să ni le aducem aminte:

1.A ajuns episcop fiind impus de puterea lumească, împotriva Sfintelor Canoane.

2.A participat la sinodul tâlhăresc din Creta, prilej cu care și-a oficializat calitatea de eretic, prin semnarea documentelor îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe.

3.Practică fervent blestematul ecumenism, suma tuturor ereziilor și rătăcirilor născocite de mințile întunecate de diavolul.

4.S-a lepădat de Sfânta Credință Ortodoxă – păcat împotriva Duhului Sfânt, numit apostazie – prin participarea la un ritual papisaș. Atunci a fost pomenit în rândul pseudo-episcopilor uniți cu Roma, ceea ce echivalează cu asimilarea lui de către greco-catolici.

5.Părăsind Biserica Ortodoxă, cu toate că e menținut, împotriva firii, pe scaunul episcopal, înseamnă că a comis și păcatul numit schismă.

6.Peste toate acestea se adaugă acum și păcatul sodomit.

Ce-ar mai trebui să comită acest pseudo-ierarh pentru a fi înlăturat de pe scaunul episcopal? Câtă hulă și dispreț mai trebuie să atragă asupra Bisericii noastre? Faptele sunt cunoscute la Mitropolia Sibiului, la Patriarhie și acum în toată țara. Nu pot spune că n-au știut. Au tăcut și încearcă și acum să mușamalizeze cazul. Să-l scoată pe Drincec basma curată. Acesta de multă vreme trebuia caterisit și îndepărtat. De ani de zile spunem lucru acesta. Buboiul acesta puturos, plin de necurății, trebuie să se spargă odată și fiecare să dea socoteală pentru cele săvârșite, după cum poruncesc Sfintele Canoane.

Drincec a dat un comunicat prin care ni se spune că vinovații au fost pedepsiți, cu discreție, pentru îndreptarea lor. Așa vrea să-și salveze pielea. Comunicatul pe care noi îl așteptăm este acela prin care Drincec să își prezinte demisia, împreună cu toți nelegiuiții din șleahta sa. Altă soluție nu există, decât caterisirea. Știm că nu va înțelege de vorbă bună, știm că se agață cu disperare de scaunul episcopal. În atari circumstanțe, Capul Bisericii va avea grijă să ajungă fiecare în locul care i se cuvine.

În încheiere, o întrebare justificată: Se mai îndoiește cineva de faptul că pseudo-ierarhii români au ca misiune de căpetenie distrugerea Bisericii Ortodoxe Române din interiorul ei?

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Mucenic Nichita Romanul a trăit în vremuri grele pentru Biserica lui Hristos. A fost botezat de Episcopul goţilor, Teofil, cel care a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325.

S-a întâmplat ca în vremea aceea goţii să se dezbine în două tabere potrivnice şi să ducă un război fratricid, conduşi unii de Fritigern, iar ceilalţi de păgânul Atanaric. Într-una din lupte, Fritigern ,,punând semnul Sfintei Cruci înaintea taberelor sale, a năvălit asupra lui Atanaric. Şi făcând război mare, cu puterea Crucii au biruit creştinii pe Atanaric şi toată oastea lui au zdrobit-o. Pe unii i-au tăiat cu săbiile, pe alţii i-au prins vii, iar Atanaric cu puţini tovarăşi abia au scăpat. Din vremea aceea a început a se înmulţi mai mult între goţi Dreapta Credinţă Creştină, pentru că, văzând puterea cea nebiruită a Crucii cu care se izbândea în războaie, mulţi au crezut în Domnul Cel răstignit pe Cruce’’.

Sfântul Nichita Romanul a văzut caznele la care supunea păgânul Atanaric pe cei care credeau în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi l-a mustrat pentru învârtoşarea lui în necredinţă. Nelegiuitul a cautat întâi să-l aducă pe Sfântul Nichita de la Dreapta Credinţă la rătăcirea lui păgânească, însă stăruinţele i-au fost zadarnice. Atunci a poruncit să-l bată cu cruzime pe Sfânt şi să-i zdrobească mădularele, iar apoi să-l arunce în foc. Flăcările nu au putut mistui cinstitul său trup. Sufletul său curat s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat, în vreme ce nelegiuitul Atanaric s-a pierdut în întunecimile iadului.

Dumnezeu Cel Atotputernic a călăuzit pe un creştin dreptmăritor să meargă şi să ia cinstitele moaşte ale Sfântului, şi acesta cu bucurie le-a luat şi le-a aşezat în casa sa. Şi astfel acestea s-au făcut izvor de binecuvântare acelei case. Mulţi credincioşi au venit în acea casă binecuvântată de Sfântul Nichita, care dădea cele de trebuinţă tuturor şi vindecări celor bolnavi. De la o vreme, înmulţindu-se numărul celor care veneau pentru ajutor, s-a simţit nevoia să se zidească o biserică întru pomenirea Sfântului, unde au fost aşezate Sfintele sale moaşte (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 211-215).

Cinstite cititorule, fie că locuieşti într-un oraş mare, fie într-un sătuc socotit neînsemnat, aceasta să ştii că la Sfânta Masă din Sfântul Altar al Bisericii tale se găsesc moaşte ale vreunui Sfânt care te ocroteşte cu rugăciunile sale. Pentru aceasta, se cuvine să dai slavă lui Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Lui.

Presbiter Iovița Vasile

Iubiți frați Arhierei,

Dragi preoți,

Iubiți crestini, frați și surori,

Aș vrea să lămuresc ziua de azi cum a trecut, când Biserica noastră prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, din nou am fost chemat pentru a fi învinuit și mă bucur mai mult ca niciodată.  Dela Ana la Caiafa, la Pilat fost-a judecat Mântuitorul, fost-a osândit la moarte.

Astăzi așa striga prigonitorii noștri: La moarte cu ei!

Vedem cât de greu s-a ridicat o mână ucigasă în țara noastră, care vrea să distrugă Biserica noastră, Credința noastră care de mii de ani, moșii și strămoșii noștri, unde-am umblat, unde-am crezut și cred că această Biserică în care suntem noi e Biserica pe care ne-a lăsat-o Hristos și despre care a spus că nici puterile iadului nu o vor birui. Și as vrea să vă spun și și să vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre, că întotdeauna m-ați susținut și ați fost cu mine.

Astăzi s-au încheiat dosarele cu cercetările care le-am avut până acum, și suntem îndreptați la judecată. Deci astăzi am primit învinuirea care mi-a fost data și, desigur, nu știu cine a suferit din cauza predicilor mele, pentru că eu n-am predicat pentru străini, am predicat pentru Biserica mea și pentru cei care sunt în Biserica noastră. Și, desigur, va trebui să predicăm și să ne apărăm Credința si să spuneți Adevărul

Cei care spun m-au dat în judecată, susțin că am greșit ceva ce-am spus în predică. Eu n-am spus despre nimeni decât atât: vreau să rămân în Biserica lui Hristos unde e iubire, iertare, blândrțe, unde toți vin să se roage, nu acolo unde se bat, se rup ușile. Într-așa biserică nu vreau. Eu vreau în Biserica lui Hristos, nu a lui satan. Eu n-am numit pe nimeni, o altă confesiune, ci îmi apăr Turma mea încredințată de de Dumnezeu. Desigur, după cum vedeți multi s-au vândut prin tăcere, n-au venit în ajutorul nostru decât puțini arhierei sau puținele Biserici, care ne-au ținut parte, de a fi apărați în vremea aceasta, când trăim și se spune că Credința este liberă, fiecare poate să meargă în biserica pe care-o vrea el. Eu n-am nimic absolut cu nimeni, eu am Calea care duce spre mântuire și n-am cu nimeni nimic. Eu întru această Biserică unde m-a dus mama de mânuță și mi-a arătat calea spre cer. Aici m-am simțit bine totdeauna, în Biserică am simțit mângâierea sufletului, de mic copil, de când am rămas singur pe acest pământ.

Vedeți că sunt multe învinuiri, când eram la spital, acum știți că am avut un accident cerebral din care greu am ieșit, și a venit o fetiță la mine care-i fără mânuțe, care mă iubește și s-a așezat lângă mine pe pat și mi-a spus: Eu rămân cu tata, eu nu mă duc acasă, eu rămân cu tata. Și atât de urât au putut scrie, se vede ce oameni sunt, cu răutate în suflet. Ce urât au putut să scrie, de ce nu se iau măsuri urgente. Uitați-vă cum doarme cu fetița. Aceasta este fetița mea, Jar Maria Mihailovna și așa urâciune pe care o pot aduce acești oameni care au o ură fără margini împotriva lui Dumnezeu,  a Bisericii și a creștinilor. Eu doar atât vreau să-I rog pe toți: Părinții mei scumpi și dragi, rămâneți statornici pe drumul acesta al mântuirii

Sfântului Ioan Botezătorul i s-a tăiat astăzi capul, sărbătoarea lui care o prăznuim. Deci e o sărbătoare că i s-a tăiat capul, da? Deci e sărbătoarea mântuirii, a dragostei, pentru că afară de Sfântul Ioan n-a fost alt om născut din femeie, mai mare decât Sfântul Ioan Botezătorul. Și, iată, cum dintr-un cuvânt, pentru că a spus că nu e bine să o iei de soție, pentru că este soția fratelui tău. Nu-i bine. Și din cauza asta a fos pus în închisoare și vedem jertfa care s-a cerut pentru acest om Sfânt, plin de sfințenie. Și așa toți care vom merge pe Calea lui Hristos va trebui să suferim din greu. Dar nu vă temeți și nu dați înapoi. Să n-aveți frică niciodată de nimeni, decât să nu ne pierdem mântuirea și viața veșnică care este la cer.

Chiar dacă va veni vremea să ne ia bisericile, unde n-am fi, în pădure, pe câmp. Putem pune ceva, o măsuță sau pe-o cioată, în pădure de copaci și acolo vom sluji Sfânta Liturghie și acolo va fi Biserica lui Hristos, Biserica cea vie. Dar ne cinstim Biserica și trebuie s-o apărăm. Vedem cât putem face. Sunt bisericile luate și încuiate și stau bisericile fără lume, pentru că poporul merge la Izvorul unde-și poate alina setea, la Izvorul Adevărului. Noi suntem în Biserica lui Hristos și-n această Biserică vrem să rămânem, că de-aici vom pleca la ceruri, din această Biserică, pentru că cu mii de ani în urmă, când Sfântul Apostol Andrei a propovăduit această Credință pe meleagurile noastre, am primit de la Hristos, iată că am primit și noi, prin Sfinții Apostoli, Ucenicii Domnului care ne-au prevenit că vor veni aceste vremuri.

Sfântul Lavrentie al Cernigovului, Sfântul Kușa de la Odesa, n-au avut de spus un cuvânt și alți Sfinți Părinți, care ne-au pregătit pentru vremurile acestea. Să știți că suntem judecați nu pentru că am fi săvârșit ceva, ci pentru Hristos și Biserica Lui. Și noi rămânem sinceri aestei Biserici în care ne aflăm, Biserica Ortodoxă Ucraineană, unde Prea-Fericitul Onufrie este păstorul sufletesc și cred că nimeni n-ar putea să spună un cuvânt. Și cred că multe țări, multe Patriarhii l-au cunoscut și-l cunosc, dar au tăcut toți din gură și se bucură că astăzi noi trecem prin prigoane grele și nu se aude un cuvânt de apărare pentru acest Popor Ortodox. Chiar și ai noștri pe care-i numim ca frați, s-au înstrăinat n-au avut de spus un cuvânt în apărarea Bisericii noastre Ortodoxe Canonice, dar toate le lăsăm în grija lui Dumnezeu. El ne va apăra, El ne va da putere.

Incă o data vreau să vă mulțumesc fierbinte, din suflet pentru rugăciunile voastre. Mulțumesc Poporului meu credincios care, Duminică de Duminică e în sfânta biserică. Cu voi sunt tare, sunt puternic, căci cu noi este Dumnezeu, și nimeni nu ne poate face nimic. Avem un suflet, iubiți credincioși, pe care trebuie să-l mântuim. Și pentru ca să primim mântuirea trebuie să răbdăm, trebuie să suferim. Orice ne-ar trimite Dumnezeu, dacă ne încredințează o Cruce, noi trebuie să o primim și să mergem mai departe pe drumul mântuitor. Nimic schimbând, din ceea ce am primit de la Sfinții Părinți Canoanele noastre Sinoadele Bisericii noastre Ortodoxe, care ni le-au lăsat. Vedeți cu câțiva ani în urmă Biserica noastră a fost recunoscută, se slujea împreună, ne bucuram împreună. Astăzi vedeți cum oamenii se dau într-o parte. Nu ne mai cunosc, nu ne mai văd.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Eu astăzi mi-am îmbrățișat pe domnul procuror și pe cei care pâna astăzi m-au dus pe drumul acesta. I-am îmbrățișat și le-am mulțumit și le-am spus să nu se teamă de nimic pentru că i-am iertat și-i iert din suflet. Știu că trebuie să  împlinească ceea ce li s-a spus să facă. Deci nu vă tulburați. De răbdat pentru Hristos și Credință vă chem pe toți. Dumnezeu să vă deie putere și ajutor. Acum, data următoare, ne vom întâlni în sala de judecată, ca să fim judecați. Mulțumesc Domnului că ne face parte să trecem și pe drumul acesta, prin aceste grele încercări. Amin.

Mitropolitul Longhin

Poporul Dreptcredincios de pretutindenea: Arhieria Voastră să o pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa. Amin.

Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’(I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi  se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul Crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.

În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’(Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede, mai  desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?

Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.

Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răsignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul  Ierusalimului.

Presbiter Iovița Vasile

Un scandal bombă riscă să arunce în aer liniștea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei și Bihorului. Episcopul Sofronie Drincec este acuzat că promovează în conducerea eparhiei preoți cu apucături homosexuale care contravin învățăturilor Bisericii.

„Toți preoții din Bihor știu de această încrengătură, bazată pe imoralitate și corupție, dar toți aleg să tacă, fie din frică, fie din interes!”, declară, în exclusivitate pentru BIHOREANUL, preotul Ciprian Mega, parohul Bisericii Sfântul Spiridon din cartierul Rogerius.

Popa Mega din Rogerius…

Tată a patru copii, cineast premiat internațional, cel care a adus în februarie la Oradea vedete internaționale precum Mickey Rourke (foto stânga), Elisabeta Pellini sau Anthony Delon pentru a juca în filmul „21 de rubini”, aflat în post-producție, Ciprian Mega (foto dreapta) este cunoscut ca făcând parte dintre preoții dedicați.

Într-o vreme în care lăcașurile de cult sunt în construcție cu anii, în timp ce în bătătura preoților parohi cresc vile, Mega și-a terminat biserica de lângă spitalul municipal în numai un an. La fel, într-o perioadă de secularizare accelerată a societății românești, acesta a lansat, printre multe altele, filmul „Glasul care strică în pustie”, premiat la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, în care prezintă suferințele părintelui Calciu Dumitreasa, încarcerat în temnițele comuniste pentru că s-a opus în anii ʼ80 demolării bisericilor.

Inclusiv poziționarea sa explicită împotriva fenomenului preoților homosexuali ar întregi, în ochii multora, portretul unui părinte ortodox autentic. Desigur, nu și în ochii celor vizați…

Tainele Episcopiei

Zvonurile privind relațiile homosexuale din Episcopia Ortodoxă a Oradiei și Bihorului sunt mai vechi. Au revenit în septembrie 2020, când pe grupul de WhatsApp al preoțimii bihorene un preot cu funcție a postat un organ sexual masculin, ca și cum ar fi vrut să îl trimită cuiva din listă. Pentru că poza nu a mai putut fi ștearsă, grupul a fost desființat, provocând noi discuții cu privire la o relație homosexuală între clerici.

Ulterior, în 2021, preoțimea bihoreană a început să își trimită pe telefon imagini ale unor discuții purtate pe WhatsApp de către o față bisericească apropiată episcopului Sofronie cu „prietenul” său, angajat în Justiția bihoreană, culmea, amândoi căsătoriți. Discuția picantă, în care amorezii erau în toiul unei crize de gelozie, a fost primită și de Mega. Zvonurile spun că ea ar fi fost transmisă întregii preoțimi, ca răzbunare, de către un partener gelos că a fost părăsit de către unul dintre cei doi protagoniști, după ce a avut acces la telefonul acestuia.

„Nici măcar nu am citit discuția integral. Am văzut despre ce era vorba și am transmis-o protopopului de Oradea, Simion Goga, pentru a ajunge la cunoștința episcopului”, povestește preotul Ciprian Mega. În plus, pentru că urma sfințirea Bisericii Sfântul Spiridon, la care era așteptat și episcopul cu suita sa, preotul a trimis Episcopiei și Patriarhiei, în scris, o cerere frapantă: „Vă rugăm să rânduiți ca soborul slujitor la sfințirea bisericii noastre să nu cuprindă vreun membru al rețelei homosexuale, care a subjugat Biserica Ortodoxă Română”, a cerut Mega. Preotul nu a indicat nume, dar cei vizați s-au sesizat…

Avertizori… avertizați

Deși practic și-au făcut datoria, semnalând șefilor direcți o neregulă, preotul Mega și protopopul Goga au ajuns să fie urmăriți penal. Preotul gay demascat pe WhatsApp, care și-a început cariera sub oblăduirea episcopului Sofronie, ca purtător de trenă, pentru a ajunge la nici 30 de ani consilier al acestuia și preot într-o biserică cunoscută în Oradea, le-a făcut celor doi plângere penală pentru „violarea vieții private”.

Dosarul, deschis în 2021, cu Mega și Goga în calitate de martori, a fost ținut în nelucrare, dar a fost redeschis brusc la sfârșitul lunii august, când au fost făcuți învinuiți. Cei doi sunt acuzați că au retransmis discuția amorezilor, deși au făcut-o către șefii lor, așa cum le era în „fișa postului”, asemenea unor „avertizori de integritate”, căci semnalau o incompatibilitate, conform canoanelor Bisericii.

Contactat de BIHOREANUL, protopopul Simion Goga (foto), coleg în conducerea Episcopiei cu preotul care l-a dat pe mâna Poliției, a refuzat să facă orice declarație. „Nu am ce să vă spun”, zice Goga. În schimb, colegul de dosar este mai deschis…

„Sunt speriați de film!”

Ciprian Mega vede în plângerea penală care îl vizează un act de presiune asupra sa pentru că urmează, în noiembrie, lansarea filmului „21 de rubini”, cu nume sonore pe afiș. Cineastul nu a făcut un secret din faptul că episcopul de Oradea, Sofronie Drincec (foto), a inspirat în film personajul unui prelat autoritar și corupt, reprezentativ pentru criza care macină Biserica Ortodoxă Română. „Mie mi-e clar. Este un dosar comandat politic și ideologic de oameni din Justiție și Biserică, speriați de apariția filmului”, susține Mega.

Faptul că a fost pus sub învinuire, după doi ani, tocmai când urmează lansarea filmului, și modul în care decurge cercetarea sunt o coincidență prea mare, consideră preotul. „Polițistul m-a invitat telefonic: «Nu vă trebuie avocat. Veniți până aici pentru o discuție». Eu, de bună-credință, m-am dus neînsoțit. În schimb, acolo m-a anunțat că sunt învinuit și a refuzat să îmi dea acces la propriul dosar”, relatează Mega.

El este acuzat, alături de protopop, de violarea vieții private, prin difuzarea convorbirilor celor doi amorezi, deși se pare că însuși reclamantul susține că ele ar fi măsluite. BIHOREANUL a aflat că polițiștii au cercetat telefoanele protopopului Goga și preotului Mega fără a putea concluziona că discuția a fost modificată. În schimb, telefonul reclamantului nu a putut fi analizat pentru că acesta a declarat că… s-ar fi stricat.

Se caută o binecuvântare…

Amenințat cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, conform Codului Penal, Ciprian Mega a înregistrat pe 30 august o petiție la Episcopia Ortodoxă. În aceeași zi, documentul era răspândit, prin WhatsApp, și preoțimii bihorene, cu număr de înregistrare, cel mai probabil de către cineva din Episcopia Ortodoxă.

„În baza unei plângeri penale, formulate de numitul X, angajat al instituției dumneavoastră, vă solicit să-mi comunicați cu celeritate dacă X a beneficiat de acordul explicit al conducătorului instituției (binecuvântarea chiriarhală) pentru formularea plângerii penale”, scrie Mega în solicitare.

Explicația e simplă: dacă episcopul și-a dat binecuvântarea pentru a-și ajuta protejatul, va trebui să-și asume răspunderea, deoarece statutul BOR prevede că toate conflictele se soluționează în Biserică, mai ales cele atât de delicate! Dacă episcopul nu și-a dat binecuvântarea, vina este a reclamantului bănuit de relații sexuale nefirești. Indiferent cum ar fi, cineva a greșit!

„Am dreptul de a mă îngrețoșa”

Acuzele din epistola lui Mega nu se opresc, însă, aici. „Am dreptul de a nu-mi reprima o trăire pur omenească, aceea de a mă îngrețoșa de prezența clericilor homosexuali la slujbele Bisericii”, îi scrie Mega episcopului Sofronie.

Preotul se declară surprins de evoluția lucrurilor în defavoarea sa. „Atenționarea mea nu a avut nicio urmare pe linie bisericească. Dl. X a avut, ulterior, o carieră fulminantă, învrednicindu-se cu toate distincțiile bisericești, devenind factorul decident în numirile și transferurile preoților, ascensiune pentru care nu-l recomandă nici experiența, nici vreo realizare, ci cu totul altceva”, relatează cu subînțeles preotul.

Ciprian Mega promite chiar să facă publică discuția în cadrul căreia episcopul Sofronie i-ar fi promis, încă din toamna lui 2020, „că va lua măsuri împotriva clericilor homosexuali din eparhie”. „Promisiunea ierarhului a fost, ca de obicei, o minciună”, spune preotul, așa încât a fost nevoit să se adreseze Mitropolitului și Patriarhului, iar acum așteaptă chiar să fie ascultat de plenul Sinodului.

Mai mult decât atât, declarându-se victima unei „campanii de denigrare”, Mega anunță, în epistola către Episcopie, că va publica și conținutul dosarului în care este cercetat. „Voi face dosarul public. Nu vreau ca oamenii care mă cunosc să creadă că am fost chemat să dau declarații la Poliție pentru cine știe ce ilegalități”, justifică BIHOREANULUI Ciprian Mega. Atât doar că în dosarul cu pricina zace, aparent uitată, și „discuția picantă” a amorezilor care au unit, atât de nefiresc, Biserica și Justiția bihoreană…

„Păcatul împotriva firii”

În ciuda tăcerii apăsătoare, Episcopia Ortodoxă a Oradiei și Bihorului este în fierbere. Cunoscutul avocat Răzvan Doseanu, care îl reprezenta legal pe protopopul de Oradea, Simion Goga, a anunțat săptămâna trecută pe propria pagină de Facebook că „se pare că urmează un scandal fără precedent în biserica locală privind preoții homosexuali” (foto).

În urma anunțului, care a făcut valuri în rândul preoților, Goga a și renunțat la serviciile avocatului, deranjat de publicitatea nedorită făcută cazului. În plus, preoții bihoreni își transmit între ei, prin telefon, un mesaj video al preotului bihorean Teofil Bradea (video jos), fost consilier cultural în Episcopie în primii ani după instalarea episcopului Sofronie.

„Am lucrat în calitate de administrator, director, consilier cultural pe la Episcopia Oradiei, impus de către Înaltul Bartolomeu al Clujului. Am plecat după ce i-am spus dumnealui că nu se poate lucra cu oameni care au păcate împotriva firii”, spune preotul.

Bradea face apel la fiecare preot orădean: „Este momentul să îți dai seama că te faci părtaș, prin omisiune, prin tăcere, la același păcat atât de scârbos. Gândește-te că ai urmași, ai familie, ești un om cu o poziție în societate, cu onoare, și nu trebuie să te lași subjugat de acești oameni robiți de păcatul împotriva firii”, spune preotul.

Articol trimis de ACR, apărut în Bihoreanul. Titlul îmi aparține.

Sfântul Vasile cel Mare (330 – 379)
„Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că pământul stă nemişcat din anumite pricini: din pricina locului pe care îl ocupă în centrul universului şi din pricina distanţei, totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate să se încline în vreo parte; aşa că rămâne neapărat nemişcat, pentru că distanţa egală, pe care o are din toate părţile de jur împrejurul lui, îi face cu neputinţă înclinarea în vreo parte. Locul acesta din centrul universului, pe care pământul îl ocupă, nu l-a dobândit nici ca o moştenire, nici prin sine însuşi, ci este locul lui firesc şi necesar… Deci corpurilor grele le este proprie mişcarea înspre jos; iar josul, aşa cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă pământul nu cade în nici o parte; nu cade, pentru că ocupă, potrivit naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci neapărat ca pământul să rămână la locul său…

Vor fi de acord şi cei ce sunt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul, care este mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…” [mfn]Hexaemeron, 10.[/mfn]

„Dar nici, pentru că cei care au scris despre pământ au vorbit multe despre formele pământului, spunând că pământul este asemănător unei sfere… rotunjit egal din toate părţile…-, da, nici pentru aceasta nu voi ajunge să spun că facerea lumii, aşa cum ne-o relatează Scriptura, este de mai puţin preţ, pe motiv că Moise, slujitorul lui Dumnezeu, n-a spus nimic despre forma pe care o are pământul, n-a spus că perimetrul pământului are 180.000 de stadii (o stadie = 147-192 metri), n-a măsurat cât de mult se întinde umbra pe care o lasă pământul…” [mfn]Omilii, IX.[/mfn]

„În mijlocul Sfintei, unde le era îngăduit preoţilor să intre, se găsea altarul tămâierii, simbolul Pământului aflat în mijlocul acestui cosmos; şi de acolo veneau aburii tămâii.”[mfn]Înţelesul mistic al Tabernacolului, cartea V, VI; Sfântul Clement Romanul, Stromata, V.[/mfn]

Sfântul Ambrozie cel Mare (339 – 397)
„…La ce foloseşte să chibzuim dacă (pământul) atârnă în văzduh sau pe apă, ca de aici să se işte gâlceavă, cum de poate firea cea uşoară şi străvezie a văzduhului să ţină povara pământului sau, dacă atîrnă peste ape, cum de nu se afundă în apă greaua prăvălire a pământului? Sau cum de nu se pleacă înaintea lui unda mării şi nu se revarsă de-o parte şi de alta, urnită din locul său? Încă mulţi au spus că pământul este la mijlocul văzduhului şi că rămâne nemişcat cu greutatea sa… Despre aceasta socotim îndeajuns ceea ce Domnul a grăit către Iov, sluga Sa, când i-a grăit prin nor: «Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Arată-Mi, dacă ai pricepere! Cine a pus măsura lui, dacă ştii? Sau Cine este Cela Ce a întins asupră-i măsura? Sau peste ce s-au aşezat cercurile sale?» (Iov 38, 1; 4-6) Au nu a arătat prealimpede Dumnezeu că toate cu puterea Sa stau, şi nu prin mulţimea, greutatea sau mărimea lor? Căci legea n-a dat-o zidirea, ci ea a primit-o şi primind-o, slujeşte ei.

Deci pământul nu stă în mijloc pentru că ar atârna într-o cumpănă dreaptă, ci pentru că măreţia voii lui Dumnezeu îl ţine în frâu prin legea Sa, astfel ca ceea ce este şovăielnic şi gol să rămână neclătinat, precum şi proorocul David mărturiseşte, zicînd: «întemeiat-a pământul pe tăria lui şi nu se va pleca în veacul veacului» (Psalm 103, 5). De bună seamă, Dumnezeu nu este propovăduit aici numai ca Meşter[mfn]artifex-meşter, artist, creator, autor (n. trad.)[/mfn], ci ca Cel Atotputernic, Care… întru tăria legii Lui… nu-i îngăduie (pământului) a se clătina… Şi nici când citim: «Eu am întărit stâlpii lui», (Psalm 74, 3) nu putem socoti cum că pământul s-a sprijinit cu adevărat pe stâlpi, ci pe puterea care ţine şi reazemă firea pământului. Şi în ce chip stă aşezarea pământului în puterea lui Dumnezeu, cunoaşte şi dintr-aceasta, căci scris este: «Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură» (Psalm 103, 32) şi într-alt loc: «Încă o dată Eu clatin pământul» (Agheu II, 7).

Deci nu rămâne nemişcat în strânsorile lui, ci este zguduit adesea la semnul şi porunca lui Dumnezeu (Iov 9, 6), precum şi Iov zice că «Domnul îl zguduie din temelii, iar stâlpii lui se clatină». (Iov 26, 6-8)… Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pământul şi «stă în veacul veacului» (Eclesiastul I, 4), precum spune Biserica, şi după voia lui Dumnezeu se mişcă şi se clatină. Drept aceea, pământul nu stă sprijinit pe temeliile lui şi nici nu rămâne neclătinat pe reazemul său, ci Domnul îl face să stea şi îl cuprinde cu tăria voii Sale, «că în mâna Lui sunt toate marginile pământului». (Psalm 94, 4) Şi simplitatea aceasta a credinţei biruieşte toate mărturiile…

Căci în ce chip pământul stă atârnat în gol şi rămâne nemişcat din pricina greutăţii sale cumpănite din toate părţile…”[mfn]Hexaimeron[/mfn]

Sfântul Grigorie de Nyssa (335 – 394)
„”Aceasta e cartea facerii cerului şi a pământului”, zice Scriptura[mfn]Facere II, 1.[/mfn].

După ce au fost create toate câte se văd şi fiecare lucru a fost pus la locul lui deosebit, în aşa fel încât corpurile cereşti îmbrăţişează de jur-împrejur întregul univers, iar cele mai grele dintre ele şi care au tendinţa să cadă în jos, cum sunt pământul şi apa s-au statornicit laolaltă, în mijloc, atunci şi-au luat locul în firea lucrurilor sub forma unei legături şi întăriri a tuturor făpturilor înţelepciunea şi puterea dumnezeiască, singurele în stare să cârmuiască totul printr-o îndoită lucrare: aceea a stării şi a mişcării… căci nici uscatul nu-şi părăseşte starea sa fixă şi nici cerul nu-şi răreşte vreodată viteza mişcării sale circulare.”[mfn]Despre facerea omului, 30, 1, 1.[/mfn]

Şi ce îl face pe Pământul cel de jos să fie temelia întregului, şi ce îl ţine statornic în locul său? Ce anume îi supraveghează tendinţa de cădere? Dacă cineva ne-ar întreba despre acestea şi cele asemenea lor, va fi cineva atât de îndrăzneţ ca să făgăduiască vreo explicaţie de acest fel? Nu! Ci singurul răspuns ce poate fi dat de către oameni de bun simţ este acesta: că numai Cel care a făcut toate cele cu înţelepciune poate să dea răspuns despre creaţia Sa. Iar noi „cu credinţă socotim să se fi întemeiat veacurile, cu graiul lui Dumnezeu,” (Evrei 11, 3) cum a spus Apostolul.”[mfn]Răspuns la Cartea a doua a lui Eunomiu.[/mfn]

Fericitul Augustin (354 – 430)
„Atunci, fie ca filosofii să nu cuteze a ne tulbura credinţa cu argumente legate de greutatea corpurilor; căci nu mă ostenesc să cercetez de ce ei nu pot crede că un trup pământesc poate să fie în ceruri, în vreme ce întregul Pământ nu atârnă de nimic. Căci pesemne că lumea[mfn]Adică Pământul.[/mfn] îşi păstrează locul din centru prin aceeaşi lege catre atrage la centrul ei toate corpurile grele.”[mfn]Cetatea lui Dumnezeu, XIII, 18.[/mfn]

Sfântul Ioan Gură de Aur (354 – 407)
„Căci cei nebuni îşi închipuie că nimic nu stă pe loc, dar aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici şi buimaci, ei cred că Pământul se roteşte cu ei, dar el nu face asta ci stă nemişcat. Tulburarea este chiar starea lor, şi nu vreo schimbare a stihiei.”[mfn]Omilia la Tit, III.[/mfn]

Sfântul Chiril al Ierusalimului (313 – 386)
„Pământul are aceeaşi proporţie faţă de cer ca şi centrul faţă de întreaga circumferinţă a unei roţi, căci Pământul nu este mai mult decât aceasta în comparaţie cu cerul: pricepe că primul cer pe care îl vezi[mfn]Al Lunii.[/mfn] este mai mic decât al doilea, şi al doilea decât al treilea, căci aşa le-a numit Scriptura…”[mfn]Cateheze baptismale, VI, 3.[/mfn]

Sfântul Grigore Palama (1296 – 1359)
„Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci întoarcerea cea de jos?…

…Şi pământului celui nemişcat i-a rânduit împrejur, ca unui centru, un cerc foarte sus aşezat, şi în chip iscusit foarte a legat cerul cel în veşnică mişcare prin cele ce se află la mijloc, pentru ca lumea să rămână şi statornică, şi mişcătoare; căci corpurile în veşnică şi repede mişcare sunt aşezat în cerc, iar ceea ce este nemişcat a primit în mod necesar locul din mijloc, având drept contra greutate pentru mişcarea sa nemişcarea, ca să nu se mişte din loc, în felul unui cilindru, sfera universului.”[mfn]Omilii[/mfn]

„Iar înţelepţii elinilor zic, cum că cerul se întoarce cu firea sufletului celui lumesc, şi aceasta zic ei cum că învaţă drept şi cu cuvânt… Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci întoarcerea cea de jos?”[mfn]150 de capete fireşti, teologhiceşti, năravnice şi practice[/mfn]

Sfântul Grigorie Taumaturgul (213 – 270)
„Şi toate cele ce au fost făcute de Dumnezeu pentru om rămân credincioase în acelaşi fel: dacă, de pildă, omul este făcut din ţărână şi în ţărână se întoarce; că Pământul însuşi rămâne statornic…”[mfn]Despre Ecclesiastul, 1, 2.[/mfn]

Sfântul Atanasie de Paros (1721 – 1787)
„Şi oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor zidirilor celor văzute şi nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind şi puterile îngerilor cele înţelegătoare şi toate cele simţite, stelele şi toate celelalte, împreună cu care şi însuşi pământul, care este ca un punct şi centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care se zice că este şi petrecerea fericiţilor. A căruia partea cea mai de sus este rotocolul lui cel despre toate părţile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că şi pământul ca un centru şade nemişcat, şi înţelepţii cei de afară de demult învaţă şi dumnezeiasca Scriptură de asemenea.”[mfn]Dogmatica[/mfn]

F. Kiprianos

              

PARTICIPĂ PRIN SPRIJINIREA NOASTRĂ
LA LUPTA PENTRU ADEVĂR!

Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu revelat și este plină de Duhul Sfânt, Duhul Adevărului. Mintea umană, mai ales după cădere s-a întunecat foarte mult, s-a umplut de mândria inspirată de diavol și nu a mai putut distinge adevărul.

Totuși, din cele mai vechi timpuri s-au transmis prin tradiția orală, din gură în gură, informații despre forma pământului și alcătuirea universului, pe care Adam și Eva le-au transmis urmașilor lor prin viu grai. Să ne gândim că Adam era profet și era plin de cunoaștere, dar apoi prin cădere i s-a întunecat mintea. Totuși, cu toate acestea, cunoștințele sale, unele primite direct de la Dumnezeu cu ,,Care se plimba în răcoarea serii’’ (Facerea) le-a transmis urmașilor săi.

La toate popoarele vechi se știa forma pământului: indieni, perși, arabi, etc. La indieni pământul este prezentat ca susținut de patru elefanți, elefanți care înlocuiesc temeliile pământului.

Avem din vechime, cartea lui Enoh, înainte de Hristos, apocrifa în privința incertitudinii autorului, dar care știu că dă foarte multe detalii despre pământ și univers. De altfel, este foarte uzitată de Sfinții Părinți. Mai avem celebra hartă a navigatorului Piri Reis, în care pământul este prezentat ca un disc, având un zid de gheață după care sunt alte multe continente.

Aceste lucruri erau foarte bine știute până la apariția lui Newton, Copernic, Giordano Bruno, toți având legătură cu masoneria.

Astfel a apărut modelul heliocentric, predat la școală și astăzi, ca, apoi, ulterior să apară și teoria evoluționismului, a Big-Bangului, etc. Totuși, mintea umană fiind mult căzută rămâne de bază Sfânta Scriptură din care vom da câteva citate.

Facere 1, 1-10: ,,La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și pământul era nelocuit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
Și a zis Dumnezeu: ”Să fie lumină!” Și a fost lumină.
Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric.
Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață! Ziua întâi.
Și a zis Dumnezeu: «Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape!» Și a fost așa.
A făcut Dumnezeu tăria și a despărțit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Și a văzut Dumnezeu că este bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua.
Și a zis Dumnezeu: «Să se adune apele cele de sub cer la un loc și să se arate uscatul». Și a fost așa. Și s-a adunat apele cele de sub cer la locurile lor și s-a arătat uscatul.
Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Și a văzut Dumnezeu că este bine.”

Isaia 24,18 : ,,Cel care va fugi de groază va cădea în groapă, cel care va scăpa din mijlocul gropii se va prinde în laț. Zăgazurile cele de sus se vor deschide și temeliile pământului se vor clătina.”

Facere 1,15: ,,Și să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul”.

Despre discul pământului plat:

Pildele lui Solomon 8,31: ,,Dezmierdându-mă pe rotundul pământului și găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor”.

Isaia 40,22: ,,El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste, El întinde cerul ca un văl ușor și îl desface ca un cort de locuit”.

Psalmul 103, 3: ,,Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra lui”.

Isaia 44, 24: ,,Așa grăiește Domnul, Izbăvitorul tău și Care te-a zidit din sânul maicii tale: «Eu sunt Domnul, Care a zidit lumea; singur am făcut cerurile, Eu am întărit pământul, și cine Mi-a fost într-ajutor?»”

Zaharia 12, 1: ,,Proorocie. Cuvântul Domnului asupra lui Israel. Așa grăiește Domnul, Care întinde cerurile ca un cort, Care pune temeliile pământului și Care zidește duhul omului înăuntrul său”.

Apocalipsa 6, 13-14: ,,Și stelele cerului au căzut pe pământ precum smochinul își leapădă smochinele sale verzi când este zguduit de vijelie.

Amos 9,6: ,,El a zidit locuințele Sale înalte în ceruri, și bolta cea de peste pământ a întemeiat-o, El cheamă apa mării și o revarsă peste fața a tot pământul. Domnul este numele Lui”.

Pilde 8,27 -29: ,,Când El a întemeiat cerurile, eu eram acolo, când El a tras bolta cerului peste fața adâncului,

Când a întărit norii sus și izvoarele adâncului curgeau din belșug,

Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste țărmuri, și când El a așezat temeliile pământului”.

Matei 24, 31: ,,Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini”.

În încheiere și câteva considerații de ordin general:

Dacă pământul este sferă și știm că are ¾ apă, cum se mai obține acel geoid, odată ce știm că apa nu se poate curba, ci este întotdeauna plană (ca nivela), de aceea se și folosește în construcții pentru verificarea planeității (vezi cumpăna cu apă)?
Dacă pământul este sferă, cum de se văd obiecte care ar trebui să fie sub linia orizontului lui, ținând cont că pământul are o curbură de 8 inchi/milă² adică 1m/8 km²?! Este plin internetul cu filmări de pe mare sau de pe uscat și insule, nave sau construcții aflate la zeci de km, într-o zi cu soare se văd perfect de la bază, ceea ce n-ar trebui să se întâmple?!
Dacă pământul e ca o minge, ar trebui ca odată ce urcăm, orizontul să coboare și nu se întâmplă așa, fiind iarăși destule filmulețe pe internet, în care camere atațate de baloane meteorologice care se ridică la 30-40 km arată orizontul perfect drept și la același nivel cu camera ceea ce, iarăși n-ar trebui să se întâmple pe un pământ bilă.

PGC

              

              

Niciodată n-am excelat la fizică și matematică. Dimpotrivă, mi-au fost niște poveri grele în liceu. Și totuși nu mă pot opri să-mi pun niște întrebări, mai ales în vremea din urmă, când s-a iscat controversa privind forma pământului. Știința ne spune că e sferic. Viața m-a învățat să am mari rezerve față de știință, pentru că în domeniul ei activează tot felul de indivizi ciudați, cei onești sunt puțini și copleșiți de propaganda sistemului antihristic. Și Darwin a fost om de știință. De știință mincinoasă. Ne aducem aminte că pentru reușita procesului de exterminare, prin zisa vaccinare, erau chemați în ajutor oamenii de știință. Care știință?, pentru că Sfânta Scriptură vorbește și de o știință mincinoasă: ,,O Timotei, păzește ceea ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirea științei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, s-au depărtat de la Credință,, (I Timotei 6, 20-21).

Revenim la forma pământului. Fiecare tabără vine cu argumentele sale și multe sunt sau par credibile.

Eu aș propune un experiment simplu, ușor de pus în practică, care ne poate duce la concluzii nebănuite.

Accentuez că valorile folosite în raționament sunt absolut arbitrare, dar aceasta nu influențează cu nimic logica experimentului. Desigur că un specialist poate da valori exacte sau foarte apropiate de realitate.

-Un elicopter se înalță la 400 metri și se poziționează deasupra unui punct terestru, un cerc bine marcat cu diamentrul de 3 metri.

-De la acea înălțime, lansează spre punctul terestru prestabilit o sferă metalică, cu greutatea de 100 kg.

-Sfera are nevoie de 4 secunde pentru a ajunge la sol.

-În cele 4 secunde, pământul se rotește de la vest la est cu o viteză de 327,7 m pe secundă (într-o oră parcurge 1180 km, adică 1180 000 m, împățiți la cele 3600 de secunde ale orei).

-Menționez faptul că rotirea atmosferei odată cu pământul nu poate influența traiectoria sferei metalice, în căderea ei.

-Dacă pământul parcurge în 4 secunde 1310, 8 m, sfera ar trebui să cadă la 1310,8 m spre vest, față de punctul de referință, care s-a deplasat spre est cu această distanță.

-Unde va cădea sfera? În punctul de referință, sau la o distanță de 1310,8 metri de aceasta?

-Părerea mea este că va cădea în punctul de referință. Pe ce mă bazez? Pe exemplul parașutiștilor care petrec în aer zeci de secunde, minute chiar, și totuși aterizează în zona propusă sau chiar în punct fix. Asupra acestora rotația atmosferei poate exercita o anumită influență nesemnificativă, în vreme ce traiectoria sferei căzătoare nu poate fi influențată.

-Unde este atunci mișcarea de rotație a pământului în jurul axei sale? Întreb și eu. Lămuriți-mă.

Presbiter Iovița Vasile

Eu pot să vă spun părerea mea personală. Canonul care s-a aplicat pentru îngrădirea de erezie nu dă, sub nicio formă, dreptul de a dezvolta subiectul. Toate deciziile ce urmează, se iau exclusiv prin Sinod. ,,Cine te-a pus judecător pe sluga altuia’’?

Răspunsul unui Episcop Ortodox.E un subiect care nu trebuie să vă mai preocupe. Să lăsăm asemenea subiecte deoparte, că nu-s de competența noastră. Că s-ar putea să o luăm pe căi rătăcite… fără întoarcere.

Noi ne-am îngrădit și atât… nu mergem mai departe cu problema harului și a altor subiecte… Sunt ispite mari cu aceste subiecte… dracii arhiconi ne luptă pe unii… să ne smerim.

Alt Episcop Ortodox: Până la sinodicească hotărâre nu putem discuta întrebările harului. Sinodul Ortodox va decide asupra limitelor iconomiei șie acriviei.  

Având în vedere îndrumările a doi Episcopi Ortodocși, eu presbiterul nevrenic de numele Domnului Iisus Hristos, Iovița Vasile, afirm și mărturisesc cele ce urmează:

1.Mă conformez întru totul îndrumărilor acestor Arhierei ai lui Iisus Hristos.

2.Niciodată n-am avut voința și intenția de a propovădui altceva decât învățătura sănătoasă (I Timotei 1, 10) a Sfintei Biserici Ortodoxe.

3. Deoarece ne confruntăm cu situații grele și nemaiîntâlnite în istoria Bisericii noastre, am cutezat să exprim păreri personale, care s-ar putea să fie în armonie sau în nepotrivire cu Învățătura Bisericii, retrag tot ce este contrar Sfintei Biserici.

4.Cer iertare Părinților și Fraților pe care i-am smintit sau i-am tulburat cu articolele mele, și mă declar nevredic slujitor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Primesc cu supunere observațiile Sfințiilor Lor.

5.Doresc să păstrez bune relații cu toți Părinții și Frații îngrădiți de erezie și îi rog să mă corecteze atunci când greșesc.

6.Mărturisesc în fața Atotputernicului Dumnezeu că nu sunt infiltrat între nepomenitori, pentru dezbinarea acestora.

7.Mă voi strădui, până la suflarea mea cea de pe urmă, să păstrez și să apăr Sfânta Credință Ortodoxă, singura mântuitoare. Așa să-mi ajute Bunul Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile

              

              

              

PARTICIPĂ PRIN SPRIJINIREA NOASTRĂ
LA LUPTA PENTRU ADEVĂR!

Un preot din Rusia, care a supraviețuit persecuțiilor a scris următoarele despre detenția sa:
„Nu voi înceta să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru anii petrecuți în închisoare într-o izolare absolută.
Am fost, timp de trei ani, la zece metri adâncime,sub pământ.
N-am auzit niciodată un cuvânt, n-am spus niciodată un cuvânt.
Nu erau cărți.
Voci afară nu se auzeau.
Gardienii purtau pantofi cu talpă de cauciuc, venirea lor nu se auzea.
Apoi, pe măsură ce timpul trecea, toate vocile interioare s-au stins.
Ne-au dat droguri, ne-au bătut.
Am uitat totul de teologie. Am uitat toată Biblia.
Într-o zi am observat că am uitat și „Tatăl nostru”.
Nu mi l-am putut aminti. Știam să incep „Tatăl nostru”, dar nu mai știam continuarea.
Mi-am păstrat optimismul și am spus:
„Tatăl nostru, am uitat rugăciunea, dar Tu sigur o știi.
Te rog, pune un Înger în locul meu să o spună și eu voi tăcea ”!

O vreme rugăciunea mea a fost „Iisuse, te iubesc”.
Și după un timp din nou: „Iisuse, te iubesc”.
Mai târziu, mi-a fost greu să spun chiar și asta, pentru că ne-au dat o felie de pâine pe săptămână.
Erau și bătăile și torturile și lipsa luminii și alte lucruri.
Nu mai era posibil să-mi adun mintea nici măcar să spun „Iisuse, te iubesc”.
Cea mai înaltă formă de rugăciune pe care o cunosc este bătăia liniștită a inimii care Îl iubește pe Iisus.
Iisus trebuie doar să audă simplu „tic-tac”, „tic-tac” și va ști că fiecare bătaie este dedicată Lui”.

Selecție și redactare: Andri F.