ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Ing. dr. Constantin Iulian(1929-2012), victimă a Experimentului Reeducării prin tortură de la Pitești, fost deținut politic, face dezvăluiri inedite despre identitatea, originea autorilor din umbră ai experimentului, oferind o posibilă explicație a ororilor la care s-a ajuns în acest episod considerat de Soljenițîn drept „cea mai mare barbarie a lumii contemporane”.

,,Din cercetarile pe care le-am făcut in ultimul timp prin documentele de la C.N.S.A.S, am constatat că primele ținte, de a scoate informații si a distruge acest tineret, erau dictate dinafară de N.K.V.D si alte centre oculte.
Dar celelalte, batjocorirea simbolurilor crestine si batjocorirea idealurilor legionare, astea au fost o chestiune autohtonă.
Si atunci am încercat sa intru pe acest fir să văd cine a facut acest lucru. Si trebuie să vă spun ca am avut o surpriză teribilă.
Am constatat ca în Directia VI a Securitații Generale a Statului, cea care dirija toate anchetele din întreaga țara și care fructifica demascările care se făceau la Pitești, avea 45 de salariați, dintre care 31 erau evrei, 8 români, iar restul sârbi si bulgari.
Am căutat dupa aceea să văd ce s-a intmplat cu acesti oameni.
După ce s-a aflat despre Pitești, au emigrat majoritatea în Israel si alții în SUA.
Aceasta m-a făcut pe mine să cred că a fost vorba si de o razbunare la mijloc. A fost vorba de evreii comuniști pe care alții îi apară astazi.
Este vorba despre Seful Securității Alexandru Nicolschi (pe numele său adevărat Boris Grünberg), un Dulgheru (Dulbergher), un Teohari Georgescu (Burach Tescovici), le-am gasit numele lor toate autentice.
Deci acesti evrei comuniști au stat la baza dramei Piteștiului care s-a adăugat peste ce au avut ca ordin de la N.K.V.D.”

F. Andrei

Este vorba de înainte – mergătorii lui antihrist, de fiara antihrist propriu zisă, care se va ridica atunci când va fi voia lui Dumnezeu să vină. ,,I s-a dat’’, adică i s-a îngăduit să se războiască cu Sfinții.

În toate vremurile de după cădere, diavolul și legiunile sale de îngeri întunecați au dus o necurmată luptă împotriva lui Dumnezeu și a Sfinților Săi, care au căutat și au urmat sfințenia Sa.

Mă voi referi, în cele ce urmează, la adversitatea Sfinților lui Dumnezeu față de puterile iadului, începând cu perioada bolșevism-comunismului satanic.

Începând cu anul 2017, în Rusia s-a dezlănțuit puterea satanică asupra Bisericii Ortodoxe și multe suflete au avut de pătimit din această pricină. Să ne amintim de cei peste 2700 de Sfinți canonizați în această perioadă întunecată din istoria Rusiei.

Românii n-au niciun Sfânt canonizat din perioada comunismului, și am mai spus și altădată pricina. Ne-sfântul sinod din Dealul Patriarhiei este alcătuit din slugile jidanilor, vrăjmașii lui Hristos, ,,oamenii lor’’, cei care nu le ies din cuvânt. De câte ori s-ar pomeni numele unui Sfânt, s-ar aduce în memoria ascultătorilor și cititorilor crimele comuniștilor jidani și ale cozilor de topor românești. Or, criminalii și urmașii lor vreau să ascundă crimele odioase. Este cu neputință. Dumnezeu nu lasă să se aștearnă uitarea peste cei care I-au rămas credincioși până la moarte. Slugile antihrist-iudaice, prin institutul Elie Wiesel, controlează ne-sfântul sinod care se pretinde a fi al Bisericii Ortodoxe Române. Nu este al Bisericii noastre. Este al jidanilor, care le trasează liniile directoare, pentru că ei i-au pregătit și i-au impus în scaunele episcopale. Nu Biserica, precum spun Sfintele Canoane!

În ultimaii ani s-a dezlănțuit o luptă teribilă împotriva Sfinților. Sfinții care s-au trecut din lumea aceasta nu pot fi persecutați și lichidați fizic. Astfel, antihriștii fac ce le este în putință: Le tăgăduiesc sfințenia. L-aș pune în capul listei pe Matei Vulcănescu, pus să nege sfințenia Sfântului Siluan Atonitul. Ar urma Sfântul Paisie Aghioritul care, într-un anumit moment al vieții sale, ar fi scria cuvinte care nu se încadrează în Învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Amintesc că au fost oameni care, din neștiință, au fost eretici, dar după ce și-au dat seama de erezia lor, au revenit la Dreapta Credință și au ajuns la măsura sfințeniei (Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Sfântul Gherasim de la Iordan, Sfântul Ioanichie cel Mare).

Se duce acum o luptă împotriva Părintelui Arsenie Boca, la care se raliază chiar și pretinși credincioși și slujitori ai Bisericii noastre. Se duce o luptă împotriva Părintelui Nil Dorobanțu. Se duce luptă la baionetă împotriva Sfinților închisorilor și aici l-aș aminti doar pe Valeriu Gafencu Nu pot eu să mă ante-pronunț. Aștept să aud glasul cel infailibil al Bisericii, rostit nu prin pseudo-ierarhii care ne ocupă abuziv scaunele episcopale, ci prin gura câtorva Episcopi care drept învață cuvântul Adevărului lui Dumnezeu.

Până atunci, Poporul Dreptcredincios a împlinit cerința evlaviei populare, necesară canonizării, cel puțin pentru Părinții Arsenie Boca și Ilie Lăcătușu. Încetați cu duhul contestării nihiliste, voi care vă pretindeți ortodocși. Nu pot fi înșelați milioane de ortodocși botezați, care s-au perindat la mormântul Părintelui Arsenie, iar voi, câteva sute (sau mii) de cârcotași să aveți dreptate. Încetați!

Cu câțiva ani în urmă, mi s-a cerut să nu mai scriu despre vaccinuri și despre Părintele Arsenie Boca. Nefiind un conformist docil, am scris cât am putut împotriva zisului vaccin, care se dovedește a fi o armă biologică ucigașă, menită să reducă populația globului. Cât despre Părintele Arsenie Boca, aștept glasul Bisericii. Milioanele de credincioși, perindați pe la Prislop, sunt un glas al Biserici noastre.

Presbiter Iovița Vasile

Aiudul înseamnă, pentru mulți, un simplu orășel, nu prea însemnat, prin care treci cu mașina în drum spre Cluj / Alba. Pentru foarte, foarte puțini, însă, pentru aceia care au trăit anii comunismului, care acum sunt bătrâni și care au detestat practicile inumane din acea epocă, Aiudul înseamnă suferință.
Anul 1947 a adus, la Aiud, nu doar regimul politic socialist, ci şi transformarea închisorii de acolo în centru de exterminare pentru mulți intelectuali de atunci, care se opuneau puterii.
Zeci de vieţi s-au frânt fie în beciuri, prin bătăi, înfometare şi tortură psihică, fie în afara zidurilor, prin împuşcare. Masacrul a continuat până în 1964, când, sub presiunea politicii occidentale, au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici.
Întru memoria celor omorâți pe nedrept, supravieţuitorii şi Biserica Ortodoxă Română au decis, în 1992, să ridice un monument de cruci, un schit şi un cimitir simbolic. Toate se află în locul vechii Râpe a Robilor, la marginea oraşului, unde erau aruncaţi cei ucişi. Construcţia monumentului a durat până în 1999, iar în anul 2000 a fost sfinţit de Î.P.S. Bartolomeu, el însuşi întemniţat la Aiud în acele vremuri.

Monumentul Calvarul Aiudului este format din 14 cruci, pe două şiruri de câte şapte care susţin o cruce imensă,
ca un „stâlp de aducere aminte”, din vremea lui Moise.
Înăuntru, ferit de privirile turiştilor nerăbdători, se află schitul de maici „Înălţarea Sfintei Cruci”.
Vei găsi o atmosferă de pace, de durere, plus enorm de multă sfială. La un loc, toate acestea dau o stare de profundă nemişcare, al cărei rost îl înţelegi doar dacă vei privi cu atenţie pereţii. Sunt acoperiţi cu miile de nume ale celor întemniţaţi.
Osuarul este o altă încăpere, dar în interiorul aceluiaşi monument. Practic, se află sub altarul schitului. De fapt, este o cămăruţă fără ferestre, ai cărei pereţi poartă table de marmură cu numele victimelor. Jumătate din încăpere este umplută cu vitrine în care sunt expuse rămăşiţele de oase ale celor aruncaţi în Râpa Robilor.
Nu departe de schit, lângă chilii, se află locul, numit acum Râpa Robilor, în care erau aruncate trupurile moarte ale celor torturaţi în celule. Astăzi, acolo sunt 40 de cruci de lemn, formând un cimitir simbolic.

Andrei

Actualizare

Schitul de la Râpa Robilor a fost ridicat la rang de mănăstire și este încredințat, spre administrare și viețuire, unor călugări.

,,Dumnezeu așa a rânduit cu mulți ani în urmă să ajung acolo pe la închisoare și să cumpăr prima dată acțiuni la o societate care deținea clădirea închisorii. E mult de atunci, era 1999. Și cei de la societatea care deținea această clădirea a fostei închisori m-au întrebat dacă nu vreau să lucrez cu ei, dacă nu vreau să vin să facem o treabă împreună și de aici a început totul.

…Avem un paraclis chiar în camera 4 spital. Aparține de Memorialul Închisoarea Pitești.
Este slujbă în fiecare zi de sărbătoare. Întâmplarea face ca astăzi să ne sărbătorim patronul: Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Eu pot să vă spun că înainte să facem paraclisul amenajasem așa niște icoane de jur împrejurul camerei, că eu nu am știut ce a fost aici și am zis că asta e cea mai mare cameră din toată clădirea, hai, să facem aici un paraclis. Și aveam două iconostase și trăia pe vremea aceea, inginerul care a fost în camera 4 spital, Constantin Iulian(cel care a proiectat ecluzele de la Canalul Dunare Marea Neagra).
Când intra în camera 4 spital se oprea în ușă și rămânea marcat de ce impact avea în sufletul lui. Rămânea și se uita înspre proscomidiar, înspre icoana din partea dreaptă a paraclisului, spre Maica Domnului. El spunea că acolo, Cornel Niță a fost rastignit pe perete și chinuit pana a murit.

( Cornel Nița , 23 ani, primul martir de la Pitești. Se spune ca data exactă a morții a fost 26 feb 1950. A fost inregistrat in acte două zile mai tarziu, pe 28 feb 1950.
Chiar de sub nasul securitatii, verișoara sa a reusit să-l mute din cimitirul din Pitesti în cimitirul central din Bacău – zona B, rândul 21, poziția 14).

După ce am făcut paraclisul, după ce am început slujbele, Sfânta Liturghie. Noaptea la 3 se făcea o Sfântă Liturghie de noapte. Sâmbătă dimineața cu pomenirea celor care au adormit aici, simțeam pur și simplu de jos, vedeam și simțeam urmele de sânge, pe pardoseală. Pentru că noi n-am schimbat nimic aici. Așa cum am găsit, așa a rămas. Prima dată am pus o mochetă . Ne-am consultat cu maicile de la Diaconești, cu ceva părinți de la Mănăstirea Vatoped și asta vedeam. Vedem și acum, se simte și acum.
Mi-aduc aminte că eram la o Sfântă Liturghie, slujea un părinte din Sfântul Munte, multă lume, vara ca și acum. Se simtea un miros de bună mireasmă și lângă mine era un prieten. Și i-am făcut semn. Zice: „da, da, da, a tămâie!”. Dar nu tămâia nimeni în paraclis, în biserică .

…Am luat o aprobare de la primărie să demolez. Am luat autorizație de demolare a închisorii. Și s-a început de la gard, cu toate anexele. Eu mai demolasem cu câțiva ani înainte partea cealaltă de jos. Acum construim o biserică acolo jos. Acum demolam și partea din față, de aici. Și-am demolat până în pușcărie. Se vede că faianța a rămas încă pe perete. Există, cred că erau băi acolo, nu știu…
Și nu se mișca treaba, lucrarea nu se mișca deloc, nu dădea, nu avansa. În două zile au demolat tot și după două zile nu mai mergea nimic. Și nu s-a întâmplat nimic.
Acel zid, faianța, totul demolat până acolo și zidul…Nimic! Fără spor! Adică pasul pe loc si asa a ramas.

…Eu văd că Sfinții doresc și văd că există această tendinta continuă din partea sfinților ca să iasă la arătare, ca să intre în conștiința poporului, ca să dispară toate aceste dezinformări, toate aceste lucruri pe care oamenii nu le știu despre ei. Și încet-încet eu cred că, văd că harul lor ajută foarte mult înspre ridicarea de neam. Adică oamenii se îmbibă încet-încet de modul lor de gândire, de duhul lor, de noblețea lor.

Selecție și editare: F. Andrei

,,Părintele Tarcea va muri în temniță la Aiud, în 1963. Avea peste 70 de ani.
Cu zece ani în urmă, venise pe Bărăgan, cred că de la Hunedoara, unde era preot și devenise supărător cu prezența lui harnică în cetatea oțelului.

Aici, în satul nou, a făcut treabă bună. Când autoritățile s-au milostivit și le-au permis bănățenilor să-și ridice biserică, dându-le termen de zidire – două zile – atunci preotul cu creștinii ortodocși au ridicat, la repezeală, un fel de magazie, înaltă de doi metri, lungă de zece și lată de patru și acoperită direct cu stuf. Apoi, de Ziua Crucii au sfințit-o, și acestei magazii i s-a zis biserică.

Oamenii au dat icoanele aduse de ei de acasă și au împrumutat obiecte de cult de prin vecini iar rugăciunile Bisericii s-au făcut auzite, în această magazie sfințită, fără arhiereu.
Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri, de-o auzeau până peste Dunăre satele din Balta Brăilei. Aici ne adunam, aici ne închinam, aici ne întăream sufletește.
Totdeauna rugăciunea a fost mângâiere și sprijin.”

(Pr. Dimitrie Bejan – Satul blestemat, Editura Cartea Moldovei, 1998, pag. 43)

Selecție și editare: F. Andrei

N. Mihăiță – securist, corupt și pupincurist de seamă, nu a pierdut ocazia si la predica din biserică, a făcut ce stie el mai bine – să mintă cum repiră, susținând ceva care nu e conform cu realitatea:

,,Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de acest frumos și plin de duhovnicești reverberații moment aniversar, prilejuit de împlinirea celor 16 ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, binecuvântată ocazie de a ne aminti despre rodnica și înțeleapta păstorire a poporului lui Dumnezeu pe care o împliniți, cu deosebită râvnă și dăruire, în aceste vremuri în care Biserica și societatea sunt confruntate cu numeroase încercări.
Prin slujirea patriarhală a Preafericirii Voastre, înfăptuită cu deosebită generozitate, cu jertfelnicie, cu echilibru și bună adecvare la cerințele timpului nostru, ați reușit să orientați Biserica noastră spre a da bun răspuns celor mai intime nelinişti ale omului, dar şi celor mai noi încercări ale contemporaneităţii.
Dăruindu-Vă Bisericii și neamului nostru, Bunul Dumnezeu a dorit să înnoiască din temelii viața bisericească de la noi, fiindcă, ați reușit să intensificați, în mod optim, prezența Bisericii în spațiul public, să-i oferiți demnitate și dinamism și, bineînțeles, să o deschideți spre utilizarea celor mai noi mijloace de comunicare socială ale epocii noastre, cu o deosebită preocupare spre educația, mai ales, a noilor generații, cu precădere prin educația religioasă în toate școlile publice.

Inalt-prea-ce-o-vrea-el Nifon Mihaița, alias Popa Nifon, și-a început cariera de securist în anul 1970, an în care a plecat la Londra pentru a spiona românii ce locuiau în Anglia. Din anul 1972, scrie note pentru securitate din Israel, iar în 1977 si 1978, spioneaza românii aflati în Elvetia, din Geneva. Datorita faptului ca era un om de încredere al spionajului comunist ajunge, în anul 1981, tocmai în Canada, în capitala Ottawa, de unde da cu subsemnatul timp de aproximativ un an.
Ziarul Evenimentul Zilei a publicat, pe 2 aprilie 2001, extrase dintr-o nota de convorbire din 1975, în care Nifon informa autoritatile comuniste asupra exilului romanesc din Londra, oferind informatii despre Ion Ratiu și fostul suveran Mihai al Romaniei, printre altii.
Revenind în tara, a ramas pilon al securitatii, având acces la informatii confidentiale pe care le obtinea organizând spovedanii în Bucuresti pana în 1989.
Popa Nifon a ramas în relatii bune si foarte bune cu securistii vechi și noi, reprofilati sau nu. Acest fapt reiese și de pe site-ul oficial al al arhiepiscopiei din Targoviste, unde prea-cinstitul si prea-maritul specimen dedica un amplu mesaj de multumire amantei macelarului securist (ofiter SRI) Dumitru Dan Miculescu, ajuns mare afacerist judetean. Amanta este numita Bertha Colea Dumitrica, femeie cu o fulminanta evolutie la nivel de functii și avere, în prezent fiind și manager al televiziunii pe care ofiterul Miculescu o patroneaza, cu sprijin politic.

https://nedreptatea.blogspot.com/2015/08/dezvaluiri-nifon-mihaita-securist.html

Activenews. ro, o altă marionetă a sistemului, ne ofera un model de prestație contra cost.

Andrei

Dragostea este cea mai frumoasă floare
din grădina virtuților
care constituie întru-totul
buchetul discernământului.

Este cea mai strălucitoare culoare din curcubeu
din cerul evanghelic.
Este perla cu cel mai mare preț
pe cununa credinței.
Este cheia care deschide toate ușile
relaţiilor între oameni.
Este medicamentul care vindecă toate bolile
sufletului si trupului.
Este oglinda
cu mii de reflectări ale lui Dumnezeu.
Este zâmbetul fericit
de primăvară.
Este cea mai melodioasă,
Nota a vieții
Este imnul evanghelic și îngeresc
din ceruri.

Un anumit sfânt s-a rugat astfel:
„O, Doamne,
îngaduie-mi să-i ajut pe alții,
și nu alții să mă ajute.
Dă-mi puterea să iubesc,
și a nu fi iubit.
Dă-mi puterea să fiu înțelegător cu alții,
și să nu fiu înțeles de nimeni. »

Dragostea, felul în care a fost învățată de Domnul nostru, nu felul în care este înțeleasă greșit și distorsionată de oameni, este o expresie a jertfei.

Este ca o aromă duhovnicească. [Efes. 4:18]

Ea aparține inimii, ca rod și jertfă a felului nostru de a fi.

Dragostea nu se măsoară după CE dai,
ci CUM o folosești.

Dragostea nu înseamnă doar să-ți întinzi mâna,
ci și să-ți dăruiești inima.

Dacă știi să te împărtășești cu ceilalți,
atunci știi să iubești!

„Căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu bucurie” [2 Cor. 9:7] a spus Pavel corintenilor.

Dumnezeu iubește o persoană milostivă
care dăruiește cu nerăbdare,
cu chip fericit
şi din propria sa voinţă.

Să avem binecuvântarea Cuviosului Părinte Efrem din Arizona! Amin!

Sursa: https://orthodoxologie.blogspot.com/2021/12/pere-ephraim-darizona-sur-lamour.html

Traducere şi adaptare: Dr Gabriela Naghi

Prea Cucernice Părinte iubit de sufletul meu,

În lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Și-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinței, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învățăm a renunța cu bucurie la tot ce-i trecător și să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În suferință m-am putut cunoaște pe mine însumi, mi-am putut cunoaște goliciunea și nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om.

Și când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul neprețuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuților, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare și desăvârșire. Și eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viață întreagă acest dar (…).

Azi mulțumesc din tot sufletul pentru toate suferințele și umilințele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conștiința păcatului și m-au făcut să înțeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos.

Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică. Din renunțări îmi culeg mulțumirea și sufletul mi-i însetat de dăruirea totală pentru Hristos (…). De multă vreme am luat hotărârea de a trăi curat, în Duh creștin.

Sunt fericit, căci dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omenești, prin zidurile închisorii, în schimb Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii – și această libertate este bunul suprem pe care l-aș fi putut câștiga în lumea aceasta plină de deșertăciuni (…).

Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească. Căci unul singur e drumul care duce la Înviere: Golgota, jertfa de bună voie pentru Iubire și Adevăr.

V-am mărturisit, Părinte, gândurile acestea, cu bucurie a inimii mele. Știu că sufletul Sfinției Voastre le primește pe toate cu bucurie și mulțumire în Domnul (…). Gândul meu de iubire vi-l transmit cu toată căldura sufletului, căci în rugăciunile Sfinției Voastre îmi găsesc odihna.

Aici, în Galda, suntem vreo 70 de deținuți. Printre ei sunt oameni care și-au pus la modul cel mai serios problema mânuirii. În Aiud, anii aceștia de suferință și de grele încercări au contribuit în chip unic la zidirea lăuntrică a neamului, a omului nou: Creștinul. Numai Dumnezeu știe.

Aici la Galda sunt tocmai cei care înțeleg și stăruiesc pe calea mântuirii. Ar fi o bucurie sufletească rară dacă Sfinția Voastră ar veni într-o duminică aici. Ne-am folosi mult toți de cuvântul pe care ni l-ați mărturisi.

Cu dragoste în suflet,

Vă sărut mâinile,

Valeriu Gafencu”

Galda, 19 Mai 1946

(Reprodusă după ActiveNews)

Senatorul Rand Paul (R-Ky.) și-a criticat colegii din ambele partide pentru că doresc să continue finanțarea și furnizarea de arme Ucrainei sub pretextul „apărării democrației”, conform publicației Freedom1570.

„Cineva trebuie să îi amintească senatorului că nu avem bani, avem o datorie de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari pentru acest an, în ultimele trei luni am acumulat aproape un trilion de dolari în trei luni, totalul este de 33.000 de miliarde de dolari”, a declarat Paul pentru Maria Bartiromo, prezentatoarea postului Fox Business Network, făcând referire la senatorul Lindsey Graham (republican din Carolina de Sud), care solicită fonduri suplimentare.

„Așa că nu avem un fond suplimentar pentru zile negre pe care să le trimitem. Trebuie să împrumutăm bani din China pentru a-i trimite în Ucraina”, a adăugat el.

„Așa că, indiferent de simpatiile tale în război, și eu simpatizez cu Ucraina care luptă împotriva agresorilor ruși, cred că este iresponsabil să te gândești la țara lor înainte de a mă gândi la țara mea. Avem o finanțare guvernamentală care trebuie să aibă loc înainte de 30 septembrie. Ca ei să țină asta ostatică și să spună că vom închide guvernul dacă nu treceți finanțarea ucraineană – nu avem bani”, a continuat Paul.

„Nu cred că este o idee bună ca țara noastră să se împrumute. Le-am dat, cred, peste 113 miliarde de dolari, iar ei cer încă 24 de miliarde de dolari. Dar, dacă citiți printre rânduri, vă vor spune că va dura aproximativ două-trei luni, iar apoi se vor întoarce din nou. La fiecare două-trei luni sunt aici, știți, va fi din nou aici astăzi cerșind mai mulți bani”, a adăugat el, o referire la președintele ucrainean Volodymyr Zelenesky.

Paul a continuat spunând că contribuabilii americani nu finanțează doar armele, ci plătesc și factura pentru finanțarea pensiilor și a corupției guvernului ucrainean.

„Ei au anulat alegerile. Ce fel de democrație nu are alegeri? Așa că anul viitor, Zelenski a spus că nu va avea alegeri pentru că ar fi incomod și costisitor în timpul războiului. Ei bine, chestiunea este că, dacă nu ai alegeri, de ce va susține lumea o țară care nu este o democrație?”, a întrebat el.

„Au interzis partidele politice, au invadat biserici, au arestat preoți, deci nu, nu este o democrație. Este un regim corupt. Sunt rușii mai buni? Nu, rușii sunt mai răi. În același timp, nu trebuie să alegem întotdeauna o tabără de care să fim de partea cuiva”, a adăugat republicanul din Kentucky.

Cătălin Vușcan  (Preluare de pe ActiveNews)

1.Cu câțiva ani în urmă, minciuno-mitropolit  de la Iași, Savu Teofan, văzând că nu-l poate clinti pe Părintele Ioan Ungureanu din Drumul Ortodox spre cel ecumenist, i-a făcut plângere penală, prin trepădușii lui, învinuindu-l pentru purtarea reverendei și săvârșirea Sfintelor Slujbe după rânduiala Ortodoxă. Instanța a judecat corect și a hotărât că Părintele Ioan nu a săvârșit nicio infracțiune și fapta nu poate fi încadrată nici măcar ca fiind contravenție. Un picior aplicat în posterior nesimțitorului Savu Teofan, care ar fi trebuit să fie alungat de ani de zile din Biserică, fiind eretic ecumenist.

2.În 2017, Petre Florea (Petroniu al Sălajului) l-a caterisit pe nedrept, pe Părintele Cantor Mihai, pentru crima de a fi întrerupt pomenirea sa, aplicând Sfintele Canoane 31 Apostolic și !5 I II Constantinopol. După o vreme, i-a făcut plângere penală  Părintelui Mihai, pentru crima cu premeditare, de a fi purtat în continuare veșminte bisericești. Petroniu are venituri lunare substanțiale, mult peste  o sută de milioane, la care se adaugă banii proveniți din Parohii, miliarde pe care-i folosește după cum dorește, nefiind deranjat de ANAF sau alte instituții de control. Adică, lași un om muritor de foame, fără Parohie, fără niciun venit, doar ca să-ți fie ție bine. M-am întrebat cum poți fi, în atari circumstanțe, liniștit, cum poți să-ți pui capul pe pernă, știind că semenul tău, care a colectat pentru tine sume bănești substanțiale, suferă lipsuri pe care numai Dumnezeu și el le știe.

3.Când Părintele Cosmin Tripon a fost caterisit pe nedrept, un grup de vreo 10-15 credincioși s-au solidarizat cu Sfinția Sa și au fost prezenți pe trotuarul din fața sediului Episcopiei. După înfătuirea fărădelegii, minciuno-episcopul Sofronia Drincec a ieșit într-un Volksawagen cu geamul deschis în dreptul protestatarilor, a rânjit spre ei ironic și provocator (vedeți cine sunt eu?). Era un scenariu pus la punct de ereticul episcop, împreună cu forțele de ordine, poliție și jandarmerie. Dacă ar fi ripostat în vreun fel, fie chiar prin scandări anti-episcop, ar fi fost arestați imediat, pentru că în apropiere milițienii și jandarmii vegheau și filmau pentru apărarea ticăloșilor. Ce-au făcut credincioșii noștri? La un semn, s-au întors cu spatele către Sofronie Drincec, semn de respingere a unui eretic, care este și apostat, sugerând că nu mai are ce căuta în Biserica Ortodoxă. Acum planează asupra lui și acuzația de sodomo-gomorie.

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă ca orice diferend să fi soluționat în cadrul Bisericii, fără a apela la instanțele civile necredincioase. Nu, minciuno-ierarhii români se sprijină pe puterea brută a brutelor nesimțitoare și necredincioase.

,,Pastorație’’ silită, cu ajutorul puterii lumești. Altfel, de multă vreme ar fi fost alungați din scaunele episcopale, ca niște mădulare putrede.

Presbiter Iovița Vasile

Mitropolitul Longhin de Bănceni a fost înlocuit din funcția de Stareț al Mănăstirii Bănceni.

Pe 25 septembrie 2023, membrii Sfântului Sinod al UOC au decis să-l înlăture pe Mitropolitul Longhin din postul de Stareț al Mănăstirii Bănceni , dupa cum raporteaza serviciul de presă al Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe baza rezultatelor ședinței Sinodului.

Nu s-au precizat motivele înlocuirii și nici cine a fost numit noul Stareț al mănăstirii.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-a aprobat pe Mitropolitul Longhin ca Stareț al Mănăstirii Bănceni, la 16 iulie 2008.
Pentru adopția a peste 400 de orfani, episcopul a primit titlul de Erou al Ucrainei.

După cum a raportat UJO, mitropolitul Longhin de Bănceni a suferit un accident vascular cerebral sever, cu puțin timp in urmă.
Atotbunul Dumnezeu să-i dăruiască acestui vas ales al Domnului Hristos, sănătate, putere și înțelepciune să treacă biruitor, cu Harul primit de Sus, peste scorpiile și viperele ieșite la vedere, care caută să otrăvească și să înlăture tot ce este bun și bineplăcut Impăratului Hristos.

Comunicare făcută de Dr. Gabriela Naghi

Actualizare

După ce m-am documentat, am aflat cauza înlocuirii ÎPS Părinte Longhin de la stăreția Mănăstirii Bănceni. Încă de anul trecut ÎPS Sa ar fi vrut să renunțe la misiunea de stareț, însă Prea-Fericitul Onufrie l-a rugat să mai rămână. Acum, după ce a suferit un accident vascular cerebral sever, i s-a admis cererea, întrucât sarcinile ce apăsau asupra ÎPS Sale erau deosebit de grele.

Românașii noștri purtători de mitre sunt cei mai docili față de ereticul și shismaticul Bartolomeu din Constantinopol. La sinodul tâlhăresc  din Creta, s-au aliniat cu toții și  au aprobat în unanimitate ereziile cuprinse în documente. Celelalte Biserici au avut voci discordante, care s-au disociat, refuzând să semneze.

E de mirare deci, că minciuno-ierahii români nu i-au recunoscut schismaticii ucraineni, acea zisă biserică, creată artificial de vrăjmașii lui Hristos, pentru a încerca să anihileze Sfânta Biserică Ortodoxă Canonică, păstorită de Prea-Fericitul Onufrie. Fără îndoială, s-au temut de reația Poporului Ortodox.

Totuși, ei au găsit o metodă extrem de perfidă de a-i recunoaște pe schismatici. Faptul că Daniel Ciobotea a slujit la zisa sfințire a catedralei neamului cu schismaticul Bartolomeu, îl așează pe acesta, indubitabil, în rândul schismaticilor.

Aflăm acum că nefericitul Siluan Manuilă, minciuno-episcopul din Ungaria, a slujit (cui?) împreună cu un schismatic ucrainean. Așa ne informează site-ul sârb Borba za Veru. Din acel moment, îmi pare rău să o spun, Siluan este schismatic, deși formal stă pe un scaun episcopal ortodox. Individul trebuie înlăturat cu celeritate din Biserică. Omenește, nu-i posibil, și-atunci să lucreze Dumnezeu cu a Sa nemărginită înțelepciune.

Metoda aceasta, plină de viclenie drăcească, aș numi-o ,,pe bucăți’’, unul câte unul, pe neobservate. Până se plinește numărul. Vor urma și alții, dar întrucât ne-sfânul sinod din Dealul Patriarhiei nu ia urgent atitudinea cuvenită, înseamnă că se solidarizează cu acești schismatici. Lucrurile decurg ca în primul mileniu, când apusenii propovăduiau erezia Filioque, apoi s-a produs schisma din 1054. La noi a fost sinodul eretic din Creta, iar acum se culeg roadele amare ale schismelor deja înfăptuite și a celorlalte care urmează.

Suntem îndemnați să așteptăm un Sinod care să condamne documentele eretice semnate acolo și să judece pe ereticii care le-au aprobat. Vă spun de-acum că problema se va rezolva ,,sinodal’’, în 2025. Va fi atunci un sinod unionist mincinos care, la nivelul ierarhilor, va înfăptui unirea mincinoasă cu papistașii. Atunci schisma pseudo-ierarhilor români va străluci în toată splendoarea ei drăcească. Biserica noastră Ortodoxă nu va intra în schismă. Adevărații iubitori de Hristos vor rămâne statornici în Credința Ortodoxă. Putregaiurile vor cădea, fie episcopi, preoți sau diaconi, fie monahi sau mireni.

Citez din Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare: ,,Căci începutul dezbinării s-a făcut prin schismă, iar cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut Harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea, prin întreruperea Succesiunii (Apostolice, n.m.). Căci cei dintâi, care s-au depărtat, aveau hirotoniile de la Părinți, și prin punerea mâinilor peste ei, aveau Hrul duhovnicesc. Dar cei care s-au rupt(de Biserică n.m.), devenind mireni, n-au avut nicio putere de a boteza, nici de a hirotoni, nici nu puteau da altora Harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut. Pentru aceasta, Părinții au hotărât ca aceia botezați de dânșii, ca de niște mireni, viind în Biserică, să se curățească din nou cu adevăratul Botez al Bisericii’’(Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, pag. 318).

Două remarci scurte:

1.Nu Harul îl părăsește pe episcop, ci acesta cade din Har. Este exprimarea corectă, statornicită în Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare.

2. Cei ce se pretind episcopi și se despart de Biserică, prin schismă, devin, iremediabil, mireni și zisele lor taine n-au valoare.

Presbiter Iovița Vasile

Oricare ocupant al unui popor caută să asimileze acel popor, să-i desființeze originile, limba, obiceiurile, tradițiile, specificul etnic, credința, închipuindu-și că vor reuși și își vor spori influența în lume prin superioritate numerică, artificial creată.

1.Romanii au cucerit Dacia și au căutat să-și impună limba, să-i asimileze pe daci, făcându-i parte componentă al unui imperiu păgân. A apărut, însă, o piedică. Două piedici. Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Apostol Filip au cutezat să propovăduiască pe pământul Daciei și să așeze sămânța Adevărurilor veșnice în mințile și inimile dacilor. Pe de altă parte, Sfântul Marcus al Tomisului a reprezentat Biserica pământului românesc la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, anul 325. Aceștia sunt pilonii pe care se sprijină Sfânta Biserică Ortodoxă Română din toate locurile. Temelia însă, e Evanghelia Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

2. Au venit turcii. Aceștia nu erau interesați nici de cultură, nici de limbă, nici de asimilare. Lor le trebuia haraciul domnilor pământeni, și de aceea puneau domni pe cei care se făgăduiau să pună biruri pe Popor și să ducă cât mai multe pungi de aur la înalta poartă. Ne-au lăsat în limbă câteva cuvinte degradante: iscuruzlâc, ciubuc, haraci și altele asemenea.

3.A venit rândul ungurilor, cei veniți din Asia. Aceștia au vrut să maghiarizeze toată populația Ardealului și să o facă parte componentă a ungurimii. N-au reușit. Ne-au lăsat în limbă câteva maghiarisme, rostite azi doar de bătrânii noștri. Noi, cei de astăzi le ignorăm și continuăm drumul limbii noastre pe făgașul limbii latine, rânduită de Dumnezeu. Eșec total al ungurilor semeți, nealcoși, cu mustăți și botfori.

4.Când rușii tăiau și spânzurau în România, limba și literatura rusă erau materie de studiu în școlile noastre. Rezultatul? Zero. Aveam repulsie față de acestă limbă. Când însă am descoperit frumusețea acestei limbi, cu exprimările sale liturgice, am îndrăgit-o, socotind-o între limbile care exprimă Adevărul lui Dumnezeu, veșnic și mântuitor.

5.Acum ne găsim sub ocupație evreiască. Veți zice: nu-i  adevărat, ocupația e americană. Dar America nu tot evreii o conduc? Ca orice ocupant, încearcă să ne impună istoria lor. Și, bineînțeles, zisul holocaust, inexistent în România. Cunoaștem prea bine istoria evreilor din paginile Sfintei Scripturi ale Vechiului Testament. Citiți-l și veți găsi lucruri nebănuite. Eu m-aș rezuma la ceea ce Dumnaezeu a așezat în Vechiul Testament, agreat și de evreiașii noștri: Boul  își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu Mă pricepe(poporui  Israel, n.m.) Vai tie, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele. (Isaiia1, 4).

Ce fac evreiașii în Romania noastră e un eșec total, dinainte anunțat. Nu pot ei să biruiască Sfânta noastră Ortodoxie.

Mai aveți ceva de adăugat, despre boi și asini?

Presbiter Iovița Vasile

Desigur, dacă apostolul Pavel nu l-ar fi înviat pe copil n-ar fi fost un eşec al lui. Aşa cum am spus şi altă dată, Domnul poate şi acum să-i vindece pe toţi bolnavii, dar nu-i vindecă. Din când în când îl vindecă pe câte unul, pentru că cheia este nu să nu moară, sau să nu se îmbolnăvească oamenii. Aceste lucruri sunt inevitabile. Odată ce oamenii au căzut şi au intrat pe drumul păcatului vor suferi toate urmările păcatului, ca să se mântuiască în cele din urmă, dacă cred în Dumnezeu.

Prin urmare, se vor îmbolnăvi, vor înfometa, vor simţi durerea, vor fi strâmtarăţi şi vor muri în cele din urmă. Hristos n-a venit ca să-i învieze pe toţi câţi au murit, nici să-i trimită pe ucenicii săi s-o facă, n-a venit să-i sature pe toţi înfometaţii, sau să-i vindece pe toţi bolnavii. Hristos a venit ca să-l mântuiască pe fiecare om, pe toţi fără excepţie şi mântuirea, adeseori, se întâmplă în boală, în durere, în foamete, în orice strâmtorare şi în moarte. Cel care moare, să ştim aceasta, se mântuieşte prin moartea lui.

Câteodată moare un copil şi zicem: „Săracul, nu s-a bucurat de viaţă!” De care viaţă nu s-a bucurat? Acesta acum este în viaţă. „Dar de ce Dumnezeu l-a luat aşa de mic?”

Aceasta o ştie doar Dumnezeu, care le cunoaşte pe toate. Ca Dumnezeu ştie că pentru copilul acesta, care n-a împlinit nici ani, nici luni, ci puţine zile, este momentul cel mai potrivit ca să plece din lumea aceasta şi plecând, se mântuieşte. Se izbăveşte, pentru că dacă l-ar fi lăsat, s-ar fi putut pierde.

Dumnezeu le ştie pe toate, şi cum şi ce este bine; iar noi nu putem să ne amestecăm în nici un fel. Dacă l-ar fi lăsat, s-ar fi pierdut. Deci, l-a luat şi l-a mântuit prin moarte. Să nu mai vorbim de faptul că atunci când moare un copil, este posibil ca tatăl lui, mama Iui, rudeniile să-şi revină, să se pocăiască, să-L găsească pe Dumnezeu şi astfel, să se mântuiască şi aceştia. Oricum se întâmplă acest lucru, dar nu trebuie să limităm evenimentul morţii doar la acest aspect, adică moare un copil ca să se mântuiască ceilalţi. Copilul însuşi se mântuieşte prin moartea lui. Hristos a venit ca oamenii să se mântuiască şi pentru ca să se împlinească lucrarea de izbăvire, vor trece şi prin boli, prin foamete, prin orice strâmtorare şi prin moarte.

De aceea, Hristos fie când era El pe pământ fie mai târziu, prin ucenicii Săi, prin Biserica Sa, nu-i înviază, nu-i hrăneşte pe toţi. Aşadar, oamenii vor pătimi ceea ce au de pătimit, adică foamete, boli etc. Toate acestea vor exista nu pentru că aşa vrea Dumnezeu să existe, ci pentru că noi oamenii le generăm, pentru că trăim în păcate. Hristos i-a săturat pe flămânzi, i-a vindecat pe bolnavi, i-a înviat pe morţi, asemenea şi Apostolii şi Sfinţii Lui după aceea.

Acestea s-au întâmplat ca să se vădească faptul că Hristos este Domnul tuturor. Este Domnul vieţii şi al morţii întărind ceea ce am spus, apostolul Pavel ar fi putut să nu-l învieze pe tânăr, dar probabil că a existat un motiv special care l-a obligat s-o facă. Acest motiv îl ştie doar Dumnezeu care i-a dat putere Apostolului să facă învierea şi apostolul Pavel care a primit „înştiinţarea”. (26.10.1986)

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, „Taina suferintei”, Editura Bizantina)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

”Păzeşte-te, fiule, de cei cu credinţă strâmbă şi de toate discuţiile lor, căci şi pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăieşte în Credinţa Ortodoxă îşi va mântui sufletul. Fiindcă nu există o altă credinţă mai bună, decât curata şi sfânta noastră Credinţă Ortodoxă … De asemenea, fiule, nu se cade să lauzi o credinţă străină. Cine laudă o credinţă străină face la fel ca şi cel care-şi huleşte propria credinţă. Cine laudă credinţa sa şi pe cea străină e un făţarnic şi apropiat de erezie

… Dacă cineva îţi spune: ’Credinţa noastră şi a voastră este de la Dumnezeu,’ atunci, fiule, răspunde-i aşa: ’Făţarnicule! Cum pot fi amândouă de la Dumnezeu? Nu ştii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez. (Efeseni 4, 5)
Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia şi întotdeauna apără-ţi Credinţa ta! Nu te înfrăţi cu ei, ci fugi de ei şi întăreşte-te în Credinţa ta prin fapte bune! … Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru Credinţa ta sfântă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Aşa au murit şi Sfinţii pentru Credinţă, iar acum vieţuiesc întru Hristos.

(Patericul peşterilor de la Kiev, 1806)

Selecție și editare: Ștefan Ciobanu