Autor: iovita_vasile

Astăzi Biserica pomeneşte între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. În cele ce urmează, vom istorisi trei întâmplări din viaţa acestui Sfânt, trăitor în Biserica Ortodoxă a Greciei.

Copil fiind, a lucrat în Constantinopol şi pentru osteneala lui primea numai hrană şi loc de găzduire, fără să aibă cu ce să-şi cumpere îmbrăcăminte. În vremea unei ierni friguroase, în naivitatea lui copilărească, a scris Mântuitorului nostru Iisus Hristos aceste cuvinte: ,,Dragul meu Hristos, nu am haine şi pantofi. Trimite-mi-le Tu. Tu ştii cât te iubesc’’, şi a semnat cu numele care-l avea de la Botez, Anastasie. Dumnezeu a rânduit ca această scrisoare să ajungă la un negustor din apropiere, care s-a înduioşat de trebuinţele copilului şi a făcut lucrul lui Hristos, a trimis copilului banii necesari, însoţiţi de aceste cuvinte scrise: ,,Pentru Anastasie, de la Domnul Iisus’’.

În anul 1894 a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion, făcându-se tuturor pildă de smerenie. Un îngrijitor al Seminarului s-a îmbolnăvit şi a lipsit mai multă vreme de la îndatoririle sale. Pentru ca să-i păstreze slujba, Sfântul Nectarie se scula în fiecare zi cu două ore mai devreme şi, nevăzut de nimeni, făcea curăţenie în clădirea şcolii. După o vreme, îngrijitorul a revenit, gândindu-se că altcineva a fost angajat în locul său. A fost uimit când l-a găsit pe Sfântul Nectarie, care acum era episcop, făcând curăţenie în toaletele şcolii.

Întâmplarea următoare s-a petrecut după trecerea Sfântului din această viaţă pământească. Cunoscuse odată un jandarm nu prea credincios, care-i cerea mereu Sfântului dovezi asupra Credinţei Ortodoxe. După o vreme, jandarmul s-a mutat din Insula Eghina. A revenit după mai mulţi ani, după ce Sfântul Nectarie trecuse la Domnul. La coborârea de pe vapor a fost întâmpinat de Sfântul Ierarh Nectarie şi au discutat amândoi iarăşi despre Sfânta Credinţă, apoi s-au despărţit. A întâlnit alţi cunoscuţi pe Insulă, cărora le-a spus: ,,Îmi place de stareţul Nectarie, că nu-şi schimbă convingerile cu uşurinţă. M-am întâlnit astăzi cu el şi mi-a dat aceleaşi sfaturi pe care mi le dădea în urmă cu cinci ani’’. Cunoscuţii l-au înştiinţat că Sfântul trecuse la cele veşnice în urmă cu trei ani. Uimit de această veste, jandarmul s-a dus la mănăstire să-i vadă mormântul. Sfântul i-a dat dovada cea mai puternică pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă şi jandarmul şi-a schimbat viaţa.

Dacă vei găsi vreodată icoana Sfântului Ierarh Nectarie, cumpăr-o, du-o preotului pentru a fi sfinţită, apoi aşeaz-o în casa ta.

Presbiter Iovița Vasile

Avertisment pentru un nesimțit

Mă banule,
Bagă bine-n cap ce-ți spun. Dacă mai intri pe acest blog și mă șicanezi cu tîmpeniile tale, încît sunt nevoit sî sterg zeci postări, în care îți expui inepțiile, voi pune asupra ta o legătură de care nu te mai dezleagă nimeni, poate doar după moartea ta. Știi ce spune una din Rugăciunile de dezlegare: De a amărît pe vreun preot și a luat de la dansul legătură nedezlegată… Valabil și pentru cel care semnează nikesat. Fii atent, tu m-ai amărît pe mine destul. Ți-am spus ce urmează.
Afară, otreapă!

“Prin natura profesiei, preotul ar trebui să fie un exemplu de moralitate în societate, de smerenie, un protector și promotor al binelui, orientat în primul rând spre oameni și spre ajutorul de care aceștia au nevoie”. Așa consideră judecătorul de la Tribunalul Sălaj care a dispus în primă instanță arestarea preventivă a fostului vicar al Episcopiei Sălajului. Măsura a fost înlocuită apoi de Curtea de Apel Cluj cu arestul la domiciliu.
În motivarea sentinței, obținută de clujust.ro, judecătorul sălăjean a scris că preotul Ionuț Pop ”a apreciat că satisfacerea unor interese private, ale sale personale, ale membrilor familiei sale sau ale altor persoane, inclusiv ale martorului Florea Petru primează”.
Florea Petru este numele laic al Episcopul Sălajului, PS Petroniu.
Judecătorul de la Tribunalul Sălaj a considerat, potrivit motivării, că probele depuse de procurori la dosar “sunt de natură să creeze suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, care au stat la baza formulării propunerii de arestare preventivă.
”În calitatea sa de consilier economic, dar de persoană cu pregătire superioară, inculpatul a putut să prevadă consecințele faptelor sale, însă, în procesul său deliberativ, a apreciat că satisfacerea unor interese private, ale sale personale, ale membrilor familiei sale sau ale altor persoane, inclusiv ale martorului Florea Petru primează, tratând cu indiferență urmările care s-ar fi putut produce. Inculpatul a profitat de funcția deținută, de atribuțiile și prerogativele conferite de această funcție, inclusiv de faptul că a avut împuternicire pe conturile Episcopiei și, în loc să acționeze în interesul acestei instituții, a ales să satisfacă interese personale, achiziționând bunuri și efectuând diverse plăți”, a mai subliniat judecătorul în motivare.
“Procurorul a depus la dosar un proces verbal încheiat la data de 25 octombrie 2024, când s-a procedat la interogarea bazelor de date ale poliției Române, respectiv aplicația SII ANCPI-ETERA, unde s-a constatat că numitul Florea Petru deține un număr de 49 de bunuri imobile și construcții, aflate pe raza județului Sălaj, în Cluj-Napoca și Târgu-Mureș”, se mai arată în documentul citat.

Preluare de pe Graiul Sălajului

Dicţionarul limbii române defineşte însuşirea cuiva de a fi infailibil astfel: ,,care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur’’. Potrivit învăţăturii noastre, doar Biserica lui Hristos, în întregul ei, este infailibilă, deoarece Hristos este capul său (Efeseni 5, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a definit-o ca fiind ,,stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 5, 15). Aşadar, infailibilitatea Bisericii este un dat Dumnezeiesc, prin care Revelaţia Dumnezeiască se păstrează curată, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstalmăciri.

La Conciliul II Vatican, cei prezenţi, în frunte cu papa, au elaborat o nouă învăţătură, pe care ei o socotesc dogmă. Potrivit acesteia, papa nu poate greşi atunci când se pronunţă ex cathedra, adică atunci când formulează învăţături pentru catolicii din lumea întreagă.

Sfântul Apostol Petru este socotit de catolici ca fiind primul episcop al Romei, adică cel dintâi papă. A fost Sfântul Apostol Petru infailibil? A avut conştiinţa faptului că orice face sau învaţă este în afara oricărei greşeli? Sfântul Petru a greşit atunci când s-a lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 26, 69-75; Marcu 14, 66-72; Luca 22, 54-62). Domnul i-a cunoscut slăbiciunile omeneşti şi, fiindcă s-a pocăit şi s-a întors de la păcatul lepădării, l-a iertat.

Sfânta Scriptură ne spune că, în vreme ce se afla în Antiohia, Sfântul Apostol Petru ,,mânca cu cei din păgâni; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împreajur. Şi împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa (Sfântului Petru, n. a.), înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?’’ (Galateni 2, 12-14). Sfântul Apostol Pavel a fost intransigent în faţa acestei greşeli, fapt pentru care a şi scris: ,,Iar când a venit Chefa în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare’’ (Galateni 2, 11).

Înţelegem că Sfântul Apostol Petru a greşit iarăşi, dar a părăsit această greşeală şi e numărat printre Sfinţii lui Dumnezeu, fără umbră de îndoială. Nu înţelegem de ce papii, începând cu Conciliul II Vatican, se socotesc infailibili, prin ei înşişi, când istoria aduce atâtea pilde de pontifi romani au greşit grav în cele sfinte. Unii s-au pocăit, alţii nu.

Orice om este infailibil atâta vreme cât stă în adevăr, în învăţătura Sfintei Biserici.

Presbiter Iovița Vasile

Părintele Serafim povăţuia pe toţi pravoslavnicii creştini, dar mai ales pe cei ce trăiau în viaţa călugă-rească, să se roage neîncetat. Următoarea rânduială, extrasă de el din predaniile Sfinţilor Părinţi, priveşte şi pe călugări, dar mai ales pe mireni, călugării presupunându-se că o depăşesc pe aceasta…
„Sculându-se din somn, orice creştin să se îngrădească de îndată cu semnul Sfintei Cruci şi stând în genunchi în faţa icoanelor, să zică această mântuitoare rugăciune, pe care însuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o Sfinţilor Săi ucenici: Tatăl nostru…, de trei ori până la sfârşit şi în cinstea Maicii Domnului să zică „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine, Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, căci ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”(tot de trei ori). Apoi Simbolul Credinţei – „Cred întru Unul Dumnezeu…„ (o dată).
Săvârşind această rânduială de dimineaţă, fiecare creştin, de orice neam şi stare ar fi el, bărbat sau femeie, poate să meargă cu pace la lucrul său, la care este rânduit, sau chemat. Iar când mergi pe cale, sau te ocupi cu lucrul undeva, să zici mereu încet, în taina inimii tale: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Când se va întâmpla ca acolo unde lucrezi să fie mai multă lume care-ţi tulbură liniştea rugăciunii, atunci zi în minte numai atât: „Doamne miluieşte”, continuând aşa până la vremea prânzului. Iar înaintea prânzului să mai săvârşeşti o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus.
După prânz, îndeplinind iarăşi lucrul tău, zi de asemenea încet: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, continuând aşa până la vremea somnului. Iar când se va întâmpla cuiva să petreacă vremea singuratic, bucurându-se de mai multă linişte, atunci poate să zică aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii tale, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şi apropiindu-te de ceasul când vrei să te culci, să mai repeţi încă o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus, după care poţi să te culci să dormi în pace, însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci”.
Preacuviosul Serafim spunea că orice creştin, ţinând această mică rânduială ca pe o ancoră mântuitoare în mijlocul valurilor de griji ale lumii şi îndeplinind-o cu smerenie, poate să ajungă la măsura desăvârşirii creştine şi a dragostei dumnezeieşti, deoarece aceste trei rugăciuni formează temelia Creştinătăţii. Prima, Tatăl nostru, conţine însăşi cuvintele Domnului, pe care El le-a dat ca model al oricărei rugăciuni. A doua, „Născătoare de Dumnezeu…”, adusă din cer de Arhanghelul Gavriil, ca închinare Preasfintei Fecioare, Maicii Domnului, este ca o piatră unghiulară a Noului Testament. Şi, în sfârşit, a treia, Crezul, cuprinde pe scurt toate dogmele credinţei creştine.
Dacă bunul creştin, care cunoaşte şi îndeplineşte această uşoară pravilă de rugăciune, se întâmplă să aibă mai multă vreme liberă, atunci poate, după râvna ce o are către Dumnezeu, să mai adauge şi alte rugăciuni şi citiri mântuitoare: acatiste, paraclise, canoane, psalmi, citiri din Sfânta Evanghelie, scrierile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi ş.a.m.d, mulţumind lui Dumnezeu, că l-a învrednicit să-I aducă asemenea jertfe curate.
Prin aceasta omul se poate înălţa încetul cu încetul deasupra faptei bune a creştinului de rând. Şi dacă, dimpotrivă, cineva nu are vreme să zică nici această scurtă rânduială, din cauza prea multor ocupaţii însemnate, sau nu dispune singur de timpul său, atunci poate, învăţând pe de rost cele trei rugăciuni, să le zică cu gândul în vremea lucrului şi chiar dacă ne aflăm în pat, încredinţându-se, după cuvântul Scripturii, că tot cel ce cheamă numele Domnului se va mântui (Fapte 2, 21).
Mai mult ca orice însă, Preacuviosul Serafim învăţa pe toţi să săvârşească rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, povăţuind şi el acum pe alţii – cum îl povăţuise şi pe el oarecând Cuviosul Dositei de la Pecerska, zicând: „întru aceasta să-ţi fie toată strigarea şi învăţătura ta. Mergând ori şezând, lucrând sau fiind în biserică, acest strigăt să fie necontenit în gura şi în inima ta. Cu dânsul vei afla liniştea lăuntrică, vei dobândi curăţia sufletească şi trupească şi se va sălăşlui întru tine Duhul Sfânt, Vistierul tuturor bunătăţilor, care va călăuzi paşii vieţii tale spre sfinţenie şi spre toată evlavia şi curăţia…”.
(Sf. Serafim de Sarov, Sfaturi duhovniceşti, Sfinții Părinți ne învață)

Selectie și editare: Dr. Gabriela Naghi

De cîteva ore incerc să postez acest text. Cenzura desființată mă împiedică

Internetul acesta e un cronofag, adică un mîncător de timp. E conceput în așa fel încît să ne ocupe cea mai mare din timpul nostrum. De ce trebuie să dau întotdeauna un clic pentru a mi se umple pagina? De ce inteligenții care au conceput programele ne-au introdus tot felul de opțiuni, tîmpenii, imbecilități de care n-avem nevoie/ nu era mai bună o procedură simplă, cînd tastezi un anume titlu și ei îți pun la dispoziție materialul respectiv?

Nu. Programele sunt concepute ca să ne răpească timpul și să ne facă sclavi ai lor. N-avem ce face, ei sunt mari și tari. Ca să transmitem un mesaj, avem nevoie de aprobarea lor. Așa se face că am scris un mesaj despre alegerile prezidentiale din SUA, și mi l-au șters imediat. Reiau: Trump nu va fi președinte al SUA. Antihriștii globaliști nu riscă. Printr-o fraudă masivă, o vor instala la casa alba pe Kamala Haris, o retardată îndărătul căreia vor opera antihriștii. Trăim în epoca imbecililor ridicați în funcții înalte. Iohannis e un exemplu. Biden e un exemplu. Trudeau e un exemplu. Mai doriți și altele? Căutați-le.

Despre alegerile din SUA vom vorbi și mîine și în zilele care urmează.

Presbiter Iovița Vasile

David Popovici a fost un fenomen al sportului mondial. La nici 18 ani, a ajuns cel mai rapid om de pe planetă la înot. Performanțele lui ne-au bucurat, pentru că se vorbea la modul laudativ despre un roman cu totul ieșit din comun, în condițiile în care scursorile străine și infecte aruncau cu noroi asupra Poporului nostru. Nu spun că performanțele sportive ar ajuta cuiva la mîntuire. Nu!
Diavolul n-a putut suferi ca romanii să se bucure de recunoaștere și performanțe exceptionale. Antihriștii romani au făcut ce știu ei mai bine, l-au atras pe acest copil inocent în mrejele lor blestemate și l-au făcut să se vaccineze. Decizie fatală! Din acel moment a început declinul sportivului. Niciodată David Popovici nu va mai fi un sportiv de excepție. Mintea lui este întunecată de născocirile satanei. Dumnezeu să aibă milă de el.
Uitați-vă ce poate posta, și-mi veți da dreptate.

Versurile melodiei „I’am God” (Eu sunt dumnezeu)

De unde ai știut?
Este ceea ce mi-am dorit mereu
Niciodată nu ar putea avea prea multe dintre acestea
Vrei să renunți să mă dai cu piciorul sub masă?
Încerc, o va face cineva să tacă din cauza asta?
Ne putem stabili, te rog?
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc
Este ceea ce cred eu
Mușcă limba, respiră adânc

Spunea unul dintre Sfinții Părinți: “Să mă credeți că nimic nu tulbură, nu scârbește, nu rănește, nu pierde și nu mâhnește pe draci și pe însuși satana, decât a cugeta asupra psalmilor și a citi cu stăruință Psaltirea.
Căci toate cărțile spre folos ne sunt şi nu puțină supărare le fac dracilor, însă nu așa cum le face Psaltirea. Pentru aceasta, să nu o trecem cu vederea pentru că, noi, cugetând psalmii, pe de o parte, pentru noi înșine ne rugăm, iar pe de alta, îi blestemăm pe draci. Când zicem: „Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile mele”, sau: „Nu mă lepăda pe mine, în vremea bătrâneților, când va slăbi puterea mea, să nu mă lași pe mine”, ne rugăm pentru noi.

Iar când blestemăm pe draci zicem așa: „Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El”; și iarăși mai putem zice: „Risipește neamurile celor ce voiesc războaie și fapta desfrânării. Sau: „Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și, iată, nu mai era. Și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”.

Ori, putem zice: „Armele lor să intre în inimile lor și arcurilor lor să se zdrobească. Groapă au săpat și au deschis-o și vor cădea în groapa pe care au făcut-o întoarce-va durerea lui la capul lui și nedreptate lui se va coborî pe creștetul lui”. Cu unele cuvinte, ca acestea, blestemăm pe draci.”
(”Cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava 2003, pag. 266-267).

Text trimis de Dr. Gabriela Naghi

,,Dacă te numeşti creştin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai Credinţa cea Dreaptă’’. Cu aceste cuvinte a fost mustrat de Dumnezeu un oarecare Ioanichie, care a trăit în vremea când sfintele icoane erau scoase din biserici şi cei ce le cinsteau erau aspru pedepsiţi. Fiind rău sfătuit de vrăjmaşii icoanelor la rătăcirea lor, Ioanichie s-a lăsat, din neştiinţă, atras de aceştia şi nici nu voia să audă de icoane. După mustrarea Dumnezeiască, Ioanichie şi-a venit în fire, s-a pocăit de fapta lui cea rea şi a făgăduit să dea cuvenita cinste preacuratului chip al Mântuitorului ce se înfăţişa prin sfintele icoane.

Cei care luptă împotriva sfintelor icoane se numesc iconoclaşti. Iconoclast era şi împăratul Teofil şi mulţi dintre supuşii săi. Multe au avut de pătimit cei din Biserica lui Hristos, care păstrau icoanele în ascuns, de frica celor care le necinsteau cu vorba şi cu fapta. Odată a venit la Sfântul Ioanichie cel Mare (de-acum se număra între Sfinţi), egumenul Eustratie al Mănăstirii Avogarovului şi l-a întrebat: ,,Părinte, până când vor fi sfintele icoane călcate şi nu se vor da înapoi Bisericii, se vor înmulţi prigonitorii şi vor răpi turma lui Hristos ca fiarele cele sălbatice?’’ Având darul înainte-vederii, Sfântul i-a spus aşa: ,,Aşteaptă puţin, frate, şi vei vedea puterea lui Dumnezeu, căci va lua ocârmuirea Bisericii un oarecare Metodie. Acela o va îndrepta cu Dumnezeiescul Duh, va stârpi ereziile şi va întări Biserica cu dogme ortodoxe, va aduce linişte şi unire; iar pe cei ce se împotrivesc, îi va smeri dreapta Celui Preaînalt’’.

Proorocia Sfântului Ioanichie cel Mare s-a împlinit fără nicio abatere. După puţină vreme, împăratul rău-credincios, Teofil, a murit. A urmat la tron fiul acestuia, Mihail, cu mama sa Teodora, iar Metodie a fost ales Patriarh. Din această stare de păstor al Bisericii lui Hristos, el s-a ostenit mult împotriva vrăjmaşilor sfintelor icoane şi a întărit pe cei slabi în credinţă.

Iconoclasmul sau lupta împotriva sfintelor icoane n-a încetat niciodată în cursul istoriei, poate doar a slăbit, uneori, în intensitate. Îl regăsim în vremea noastră la toate sectele, la toate bisericile mincinoase, la evrei şi la ecumenişti. Suntem încredinţaţi că cinstiţii noştri ierarhi şi teologi care participă la adunările nelegiuite ale iconoclaştilor ecumenişti, vor fi încercat în multe rânduri şi în multe chipuri să le arate acestora rătăcirea în care petrec. Întrucât aceştia n-au dat nici un semn precum că ar voi să se lepede de erezia lor, ar fi mult mai bine să fie lăsaţi pace, căci spune Sfântul Apostol Pavel: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10).

Presbiter Iovița Vasile (Articol din 2012)

Este o metodă securistă practicată de-a lungul vremii. Nu a fost inventată de securiști, sunt prea mărginiți, a fost preluată de la alții, tăiați sau netăiați împrejur.
Pe noi nu ne mai pot înșela. Tot ce afirmă propagandistic ecumeniștii romani este pus sub microscopul electronic al îngrădiților de erezie și e analizat. Chiar cand ne vorbesc frumos despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, este supus analizei critice și este vădit lumii, pentru că diavolul și-a perfecționat metodele și-i inspiră pe discipolii lui, încît să dobîndească credibilitate în ochii credincioșilor. Cineva spunea această înțeleaptă cugetare: Dacă diavolul îmi pune în față un document care demonstrează indubitabil existența lui Dumnezeu, eu nu-mi voi pune semnătura pe el.
Nu-mi voi pune semnătura, pentru că existența lui Dumnezeu e pentru mine un Adevăr mai presus de orice adevăr, eu însumi sunt o dovadă a existernței Sale, prin faptul cî exist.

A fost episodul acela extrem de grav, regizat de diavolul și pus în scenă de discipolii lui din sinodul de la București, în frunte cu Daniel, cînd Gheorghiță din Cipru l-a pomenit pe Epifanie, derbedeul ucrainean schismatic, care uzurpă autoritatea și legitimitatea Preafericitului Onufrie, Păstorul legitim al Sfintei Bisericii a Ucrainei.
Accent și subliniere: Daniel Ciobotea a fost de acord cu această fărădelege, a acceptat-o și acum încearcă să o acopere cu diversiunea Teodosie de la Constanța. Imposibil. Pînă cînd vei pune mainile pe piept, dragă Dan Ilie Ciobotea, cei îngrădiți de erezie îți vor aduce înainte toate fărădelegile săvîrșite, inclusiv aceasta cu Epifanie Dumenko. Te pocăiești – bine. Refuzi pocăința…
Întrebare perpetuă pentru neputincioșii sinodali: de ce nu vă delimitați de fărădelegea lui Gheorghe din Cipru? Înseamnă că o acceptați și sunteți de acord cu ea. Mare păcat comiteți!

Presbiter Iovița Vasile

În vreme ce poporul lui Israel străbătea pustia în drum spre ţara sfântă, după ieşirea din Egipt, în mijlocul poporului s-a produs un act de răzvrătire cu urmări din cele mai grave. Un grup de rebeli, Core, Datan, On şi Abiron, urmaţi apoi de două sute cincizeci de bărbaţi, s-au ridicat împotriva lui Moise şi a preotului Aaron cu aceste cuvinte: ,,Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotoţi voi mai presus de adunarea Domnului’’ (Numerii 16, 3). Observaţi, vă rog, cât de mult seamănă aceste cuvinte cu cele ale protestanţilor, neo-protestanţilor şi ale tuturor rătăciţilor din vremea noastră. Şi aceştia spun că toţi sunt preoţi, toţi au dreptul să predice, toţi sunt sfinţi şi nimeni nu se poate socoti deosebit de ceilalţi în slujire, pentru că Domnul este cu toţi. Şi atunci, şi acum, însă, rânduiala Lui Dumnezeu era alta decât pretindeau şi pretind răzvrătiţii. Moise nu se socotea mai presus de popor, el era conducătorul lui Israel prin voia şi alegerea Lui Dumnezeu. De cealaltă parte, fratele său, preotul Aaron nu se considera a fi preot fără temei, cu de la sine putere: el era preot, ales fiind de Dumnezeu. Înţelegem acum de ce răzvrătiţii s-au ridicat împotriva Lui Dumnezeu Însuşi. Cu alte cuvinte, rebelii au părăsit rânduiala Dumnezeiască cea bună, au vrut să-şi depăşească propria lor condiţie şi slujirea de până atunci, şi-au arogat calităţi ce nu le erau date, ceea ce le-a atras mustrarea dreaptă a lui Moise: ,,Alergaţi acum şi după preoţie?’’ (Numerii 16, 10). Alergau, desigur, aşa cum şi rătăciţii vremurilor noastre aleargă. Când conflictul s-a acutizat şi Moise nu l-a mai putut aplana, el a lăsat toate în seama şi judecata dreaptă a Lui Dumnezeu: ,,Mâine va arăta Domnul cine este al Lui şi cine este sfânt, ca să şi-l apropie’’ (Numerii 16, 5).

În ziua următoare răzvrătiţii şi-au pus foc în cădelniţe şi au adus tămâie, la fel ca preoţii adevăraţi, după cum ceruse Moise. Dumnezeu a grăit cu Moise, spunând: ,,Osebiţi-vă de obştea aceasta şi-i voi pierde într-o clipă’’ (Numerii 16, 21). Moise a vorbit iarăşi poporului astfel: ,,Că Domnul m-a trimis să fac toate lucrurile acestea şi că nu le fac eu de la mine, veţi cunoaşte din aceea: De vor muri aceştia cum mor toţi oameni, şi de-i va ajunge aceaşi pedeapsă, care ajunge pe toţi oamenii, – atunci nu m-a trimis Domnul. Iar dacă Domnul va face lucru neoboşnuit: de îşi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oameni aceştia au dispreţuit pe Domnul’’ (Numerii 16, 28-30). Sfârşindu-şi cuvântul, a şi venit pedeapsa cea dreaptă a Lui Dumnezeu, după cum relatează textul Sfintei Sripturi: ,,Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oameni lui Core şi toată averea; şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad, i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (Numerii 16 32-33). Relatarea biblică a acestor fapte este mult mai amplă, mult mai cuprizătoare, dar eu m-am oprit numai la acestea pentru că ele sunt pline de învăţăminte pentru toţi oameni trăitori pe pământul acesta. Cea dintâi, socotesc că este aceea privitoare la existenţa iadului.
Despre aceasta ne învaţă şi Sfânta Evanghelie din această Duminică. Pentru că Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă, ne dă, măcar o dată în an, posibilitatea de a ne reaminti aceste învăţături de folos sufletelor noastre, tocmai pentru a ne feri de primejdia drumului fără de întoarcere care duce la iad.

Doi oameni ne aduce Dumnezeu în faţa ochilor minţii noastre. Fiecare din ei merge pe drumul pe care şi l-a ales singur. Bogatul, care de bună seamă avea un nume, nepomenit în Cartea Sfântă, a ales drumul desfătărilor, al hainelor scumpe şi al petrecerilor necurmate, drum care se ştia, ştia şi el, îşi avea sfârşitul în locul chinurilor veşnice, în iad, adică. Şi cu toate că ştia, n-a ales nici măcar o dată să părăsească acest drum. A continuat să-l străbată până la sfârşit, până în ceasul morţii sale. Şi moartea a venit şi a vădit deşertăciunea avuţiilor sale, a vieţii celei fără de cumpăt. Şi de nenumărate ori ar fi putut să arate milostenie pentru semen şi să-şi folosească în chip înţelept averile, ca să fie primit ,,în corturile cele veşnice’’ (Luca 16, 9). Ar fi putut să facă milostenie pentru că la poarta lui stătea în fiecare zi un om sărac şi nenorocit, Lazăr, cel plin de bube şi lipsit până şi de hrana zilnică, ,,poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului’’ (Luca 16, 21). Dar Lazăr, cu toată starea lui nenorocită îşi avea drumul său, cel al credinţei şi al răbdării. Nu spune Scriptura Sfântă că ar fi fost credincios cu deosebire, dar credinţa lui se vede din răbdarea lui. Iar nădejdea îi era îndreptată spre împărăţia Lui Dumnezeu, unde a şi ajuns după moartea lui
Sfârşitul vieţii pământeşti a venit şi pentru bogat, şi pentru sărac. Este semnificativ modul cum descrie Cartea Sfântă sfârşitul fiecăruia: ,,Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat’’ (Luca 16, 22). Relatarea care urmează este ca o fereastră deschisă prin care putem privi ce este dincolo de moarte. Spun aceasta pentru nesăbuiţii care afirmă cu suficienţă că din moarte nu s-a întors nimeni care să ne spună ce este dincolo. Fals! De dincolo de moarte s-au întors Lazăr celălalt, fratele Mariei şi al Martei; s-a întors fiica lui Iair; s-a întors fiul văduvei din Nain; s-au întors toţi ceilalţi înviaţi din morţi despre care vorbesc Scripturile Sfinte (III Regi 17, 17-24; IV Regi 13, 20-21; Fapte 20, 9-10). Dar din morţi S-a ridicat Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El ne spune despre viaţa şi sfârşitul celor doi, bogatul şi săracul Lazăr, şi aceasta este, cum am spus asemenea unei ferestre deschise prin care, privind, ne sporim cunoaşterea. Ce este dar, dincolo de hotarul vieţii acesteia pământeşti?
,,Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui’’ (Luca 16, 23). Mai cutează cineva să conteste existenţa iadului şi a raiului? Mai poate spune vreunul că odată cu moartea fiinţa omului se nimiceşte cu desăvârşire? Iată, Dumnezeiasca Revelaţie ne arată în chip desluşit realitatea vieţii sufletelor noastre dincolo de moarte. Dar atunci de ce se găsesc atâţia care tăgăduiesc iadul? Pentru că însuşi diavolul caută să ne ascundă existenţa iadului, având un întreit scop: să ne facă să credem că acesta, într-adevăr, nu există, să ne facă să nu ne temem de el şi să ne facă să ajungem în iad! Slujitorii lui dintre oameni, cei care tăgăduiesc iadul au, prin urmare, aceaşi voinţă şi aceaşi lucrare ca diavolul.

Că iadul este loc de chinuri inimaginabile ne-o arată şi continuarea relatării evanghelice. ,,Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie’’(Luca 16, 24). Să vină, cu alte cuvinte, să-l ajute cel pe care nu l-a ajutat cu nimic în viaţa pământească! Răspunsul lui Avraam nu lasă loc nici de interpretări, nici de speranţă: ,,Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca acei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi’’(Luca 16, 26).

Şi totuşi, spune Sfânta Scriptură: ,,Domnul omoară şi învie; El pogoară în iad şi iarăşi scoate’’ (I Regi 2, 6). Cuvintele acestea ne arată că în timpul dintre judecata particulară şi cea universală, sufletele celor adormiţi întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice, care însă nu s-au străduit îndeajuns pe pământ pentru mântuirea lor, pot fi scoase prin rugăciunile Bisericii din iad. Dacă acestora li se adaugă şi rugăciunile familiei şi rudelor, unite cu milostenii în numele celui adormit, ajutorul dat acestuia pentru izbăvirea din iad este şi mai mare. După judecata cea din urmă, cea universală, între rai şi iad se interpune prăpastia care face imposibilă izbăvirea.

Stăruinţa celui ce fusese bogat, menită să-i prevină pe fraţii săi să nu meargă pe drumul iadului, s-a dovedit inutilă. ,,Dacă nu ascultă de Moise şi de Prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi’’ (Luca 16, 31). Şi într-adevăr, cum am văzut mai înainte, au înviat atâţia din morţi, a înviat Însuşi Fiul Lui Dumnezeu şi totuşi se pierd atâtea suflete. Dacă Învierea Domnului o faci zadarnică pentru tine sau, şi mai rău, o tăgăduieşti, cum ai putea să crezi dacă ar învia un om oarecare? Prin urmare, oricâţi oameni ar face Dumnezeu să se întoarcă din moarte, nu ne-ar folosi la nimic, că oricum noi refuzăm să părăsim drumul păcatului şi al iadului. Să nu fie!
Socotesc că ne este de folos să ştim şi unde se găseşte iadul. Aş aduce aici mărturia ştiinţei care ne spune că cu cât s-ar apropia cineva de centrul pământului, temperaturile cresc până la valori de mii de grade! Dar Revelaţia Dumnezeiască ne spune că iadul este localizat undeva în interiorul globului pământesc. Am văzut până acum că răzvrătiţii din vremea lui Moise au fost înghiţiţi de pământ şi s-au pogorât de vii în iad. În iadul cel de sub pământ S-a pogorât cu sufletul Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în vremea celor trei zile când Trupul Său a stat în mormânt. Spune cântarea bisericească de la Sfintele Paşti: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt’’. Sfântul Pionie din Smirna, cel care a pătimit pentru Hristos în vremea lui Deciu (245-251), vorbind poporului, le-a spus: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea muntelui Etna şi de aprinderea insulei Siciliei. Iar dacă acestea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde, care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinăuntru ale pământului? De aici cunoaştem că va fi judecata şi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu, prin Cuvântul Lui Cel întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea nu vom sluji zeilor elineşi şi nu voim a ne închina idolului de aur’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna martie, ziua a unsprezecea, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 189).

În zona Americii Centrale există o regiune geografică numită Triunghiul Bermudelor sau Triunghiul Diavolului. Aici, de-a lungul timpului, au dispărut în chip misterios, fără urmă, un mare număr de nave şi avioane. Oamenii de ştiinţă explică în fel şi chip aceste dispariţii. Nu cumva, prin vrere Dumnezeiască, avem de-a face cu coborârea în iad a acelor oameni, împreună cu navele lor, asemenea răzvrătiţilor din vremea lui Moise? Şi aceia s-au pogorât în iad împreună cu toate ale lor.

Pentru a descrie realitatea iadului, Sfânta Scriptura foloseşte cuvinte şi expresii ca acestea: chinuri (Luca 16, 23), întunericul cel mai dinafară, plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 25, 30), focul cel veşnic (Matei 18, 8), viermele lor nu moare şi focul nu se stinge (Marcu 9, 44, 46, 48), osândă veşnică (Matei 25, 46), văpaia focului (Matei 13, 42), focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41) şi multe altele. Oamenii împuţinaţi la minte ori tăgăduiesc existenţa iadului, ori denaturează voit înspaimântătoarele lucruri care se petrec acolo. Adesea îi auzim spunând că iadul de fapt nu există, doar preoţii încearcă să-i înfricoşeze pe oameni, vorbindu-le de chinurile veşnice ale iadului. Să nu ne amăgim, ci mai vârtos să ne ferim de drumul care duce în iad. Să mergem cu toţii pe drumul cel negreşelnic al Sfintei Biserici Ortodoxe, având de-a dreapta şi de-a stânga Dumnezeieştile dogme, şi ne vom mântui. Părintele Cleopa cugeta la iad, şi se ruga aşa: ,,Să ne ferească mila şi îndurarea Lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi din câţi sunt aici să nu îngăduie Dumnezeu ca vreunul să încerce chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor Sfinţilor, să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Păi după ce jizii au instaurat cu mâna sclavilor lor masoni statul așa zis modern, statul a luat averea românilor de la Biserică şi a dat-o la jizi, jizii au exploatat până la moarte sute de mii de țărani români şi au exportat producţia de grâne şi lemn prin nou construitele realizări moderne căile ferate, podul de la Cernavodă, Portul din Constanța, totuși în 1888, 1889 şi 1907 ţăranii au devenit în mod inexplicabil antisemiți și s-au răsculat fără absolut nici un motiv împotriva jizilor nevinovați. Au invocat motive frivole precum că nu erau plătiţi sau că erau otrăviţi cu mâncare alterată aşa cum s-a și dovedit că tovarăşul Froim Fischer a și fost condamnat că a dat la ţărani de mâncare varză stricată, pește și măsline putrezite dar săracul a respectat legea care spunea că este interzisă doar comercializarea de mâncarea stricată dar nu era chipurile interzis să fie dată la lucrători, mai ales la lucrătorii antisemiţi – a se vedea ataşamentul din revista DREPTUL 10 ian 1913.
Foarte urât din partea țăranilor români să nu aprecieze binele adus de jizi, toată această modernitate adusă asupra noastră prin instituţii moderne, reforme, tranziţii, industrializare, construcții şi justiție modernă mai ales nou inventatele proceduri necontencioase de executare silită care au propulsat România în rândurile celor mai modere state din Lume alături de SUA, Franţa şi Marea Britanie.

La 1908, sub motivul de a preveni răscoale precum cea de la 1907, sclavii masoni ai jizilor încep procesul de preluare a pământurilor rămase la boierii români şi împrăştierea lor la ţăranii lacomi în parcele de 5 hectare, proces finalizat abia după 1921 desigur, nu li se mai dă țăranilor lacomi şi mijloacele de lucru astfel că jizii iubitorii de români au venit în întâmpinare şi au oferit credite generoase ţăranilor români atât de nerecunoscători. Cumva inexplicabil, creditele au ajuns să fie neperformante, probabil tot din cauza ţăranilor nerecunoscători şi leneși, nicidecum prin prăbușirea preţurilor la cereale, și complet fără nici o legătură desigur, cu impunerea de impozite asupra terenurilor de către statul modern plătibile doar în bani.

Așa terenurile pline de oasele și sângele strămoșilor români au ajuns pe căi juridice, talmudic juridic desigur, de la cei care muncesc pentru bani în proprietatea unor imigranți ilegali care au dreptul legal să emită bani nelimitat din nimic fără nici un cost sau efort. Aceasta este democrația reală, în care cei care au puterea, poporul a decis, nu se știe când și cum, ca poporul să muncească pentru banii pe care unii îi fac din nimic și îi dau celor ce muncesc cu pipeta, altfel spus, noi am decis ca niște imigranți ilegali să poată avea oricâți bani vor fără nici un efort și să ni-i dea cât vor, cu țârâita dacă vor pentru munca noastră pentru ei. Un sistem modern, chipurile cel mai bun din Lume.
Citat dintr-un articol „Câţi ţărani au fost ucişi în 1907?” al istoricului Ioan Scurtu:
“În 1912, ministrul de Interne Alexandru Marghiloman a constat că din arhiva instituţiei pe care o conducea lipseau 30 de dosare din anul 1907. Imediat, conservatorii au declanşat o virulentă campanie împotriva liberalilor, acuzându-i că au sustras dosarele care conţineau documente despre „instigaţiile la răscoală” ale PNL, precum şi ordinele de „măcelărire în masă” a ţăranilor date de guvern…

În consecinţă, regele l-a chemat la el pe Alexandru Marghiloman, în ziua de 24 februarie, cerându-i ca Partidul Conservator să înceteze agitaţiile în legătură cu represiunea din 1907.
„Dosarele sunt la mine!” a spus Carol I, iar la observaţia lui Marghiloman că era necesar ca aceste dosare „să se întoarcă la Minister, chiar de ar trebui sigilate”, Carol i-a replicat ironic: „Da, poate le voi lega chiar eu împrejur cu sfoară”.
La întrebarea lui Marghiloman: „Dar ce pot răspunde unei interpelări?”, regele i-a recomandat: „Veţi putea spune că dosarele sunt acolo unde trebuie să fie; oricând pot avea dosare la mine; am dosare şi de la Afacerile Străine”.
Dosarele nu s-au mai găsit niciodată, deci nu se poate afla din documente precis cine a instigat răscoală, cine a dat ordinul şi cine a executat represiunea. Dar efectul a fost cert: o şi mai mare sărăcire a Poporului Român cu mâna jidăneasca sub pretextul diversionist al facerii de bine.
Aşadar jizii au adus pe AI Cuza care a făcut furtul averii Bisericii 1863 şi reforma 1864, jizii au dat pământurile la jizi să le exploateze cu ţărani înrobiţi, suferinţa ţăranilor români a fost folosită de jizi ca să instige la răscoală din 1907 ca jizii să aibă justificare să preia restul se pământuri de la boierii romani să le împartă la ţărani chipurile spre binele lor dar conform talmudului, fără să le dea şi mijloacele de lucru ca prin împrumuturi şi manipularea preţului produselor să ajungă prin executare silita la jizi.

Acesta este duşmanul, el aşa lucrează dar ca să nu putem să concepem modalităţi de a ne apăra, păcălesc şi intoxica poporul prin radio, TV şi filme din care romanii înţeleg cu totul altceva decât realitatea. Un minut pe an de expunere la TV şi ești telespectator, nu mai poţi fi şi patriot util, vei fi doar un patriot în dorinţe dar nu şi în realizări, ba dimpotrivă, te scot jizii la lupta impotriva patrioţilor reali şi te lupți cu convingerea că faci bine.

Flo Rin
November 13, 2021. Preluare de pe I.C.

,,Iarăși rămânem orfani?”- este întrebarea disperată a celor peste patru sute de copii de la Mănăstirea Bănceni care, văzând că Vlădica Longhin este târât ca un răufăcător la judecată și luat de acolo cu ambulanța la spital, se tem pe bună dreptate pentru viața tatălui lor adoptiv.

Acești copii, care acum au ochii în lacrimi, știu că la Mănăstirea Bănceni și-au găsit un tată cu totul aparte, un tată blând și iubitor care îi hrănește sufletește și trupește, un tată care pentru ei înseamnă siguranță, viață liniștită și fericită.

E un adevărat șoc pentru ei să asiste la asemenea priveliște. Dar și mai grav este că viața lui ,,tata” este acum în pericol.

Privind cu suflet de copil ce i se întâmplă acum Vlădicăi Longhin, realizăm imensitatea dramei. Atâția copii cu ochii înlăcrimați! Unii dintre ei știu foarte bine ce înseamnă statutul de orfan, iar alții doar îl bănuiesc, deoarece au fost luați de mici în marea familie de la Mănăstirea Bănceni.

Ce se va întâmpla oare cu acești copii? Nu cumva și ei reprezintă o țintă? Mințile bolnave sunt în stare de orice,..

Ce i se reproșează Vlădicăi? Răspunsul este de-a dreptul halucinant. Vlădicăi Longhin i se reproșează că a predicat credința ortodoxă și a mărturisit adevărul despre tot ce se întâmplă rămânând fidel Mitropolitului Onufrie.

Ce fel de judecată se poate face cu un cântar defect și cu niște minți încețoșate și pline de ură împotriva ortodocșilor canonici? O judecată strâmbă, nedreaptă, pentru care vor da răspuns cu vârf și îndesat. Nu în veci vor fi puternici cei care acum cântăresc strâmb și lupta împotriva lui Dumnezeu și a slujitorilor Lui devotați.

Doamne, Iisuse Hristoase, Tu știi ce este de folos Mitropolitului Longhin, celor peste patru sute de copii și păstoriților lui! Orânduiește cele de folos fiecăruia după voia Ta! Adu bucurie în inimile acestor copii și nu-i lăsa orfani! Ajută-i pe cei care nu Te cunosc să Te cunoască și să se teamă a face rău aproapelui lor!
Amin.

Sora Pelaghia

1.Nu voi insista asupra prigoanei la care este supusă Biserica lui Hristos din Ucraina. Lucrurile sunt binecunoscute. Fiara sălbatică, însetată de sînge ortodox, aflată pe tronul patriarhal la Constantinopol, satanicul Bartolomeu, este parte a acestui plan. Blestemat să fie!
2.Antihriștii, aflați la conducerea Ucrainei își focalizează ura și nemernicia asupra Vlădicăi Longhin. Doresc cu orice chip asasinarea lui, pentru că binele pe care-l face acest Sfant Ierarh al lui Hristos, le stă în cale, împiedicînd ridicarea blestematului antihrist. Nu știu cu exactitate încercările prin care a trecut Vlădica. În memoria mea au rămas doar o parte. Cititorii noștri mai bine informați, vor completa lista. Așadar: vreo trei infarcturi provocate de necazurile pe care le îndură, două sau trei intervenții pe cord, cauzate de aceleași fiare bipede, de trei ori a fost otrăvit de criminali din Romania, un accident de circulație pus la cale de oamenii fără Dumnezeu, incendierea modestei case în care locuia, o altă încercare de asasinat prin provocare de defecțiuni mașinii cu care se deplasa (slăbirea șuruburilor care susțineau roțile), intentarea de procese nedrepte, menite să-l distrugă psihic, cîinoșenia unor judecători de a-l judeca, chiar în condițiile în care s-a prăbușit fizic în sala de judecată.
3.Dumnezeul dreptății îngăduie toate aceste fapte ale întunericului ca să ne arate nouă, slăbănogilor și nevredncilor, cum putem să biruim puterile diavolești venite din iad și făptuite prin discipolii diavolului. Mila lui Dumnezeu îl ține totuși în viață pe Vlădica, văzînd cîtă nevoie avem de asemenea arhierei.
4.,,Nu vrem să rămînem orfani’’ Tata, (Vlădica Longhin, n.m.) este nevinovat. Este strigătul unor copii care s-a auzit în fața clădirii unde jidanii nemiloși, cîinoși, spun că făptuiesc dreptatea, sub protecția unor legi strîmbe, satanice, pentru că diavolul este acoperit întotdeauna de legi! Ca Hitler, ca mulți alții. Strigătul acestor copii inocenți a ajuns la Dumnezeu. Curînd, Dumnezeu va face dreptate.
5.Dorim să auzim glasul marilor îngrădiți de erezie, care se perindă pe la Sfanta Mănăstire Bănceni. Nu-l vom auzi. Dumnealor au alte priorități. Dezbinarea e cuvîntul lor de ordine.

Presbiter Iovița Vasile

Cînd a simțit că lucrurile se precipită și lațul se strînge, vicarul și consilierul economic Ionuț Pop din Zalău a părăsit urbea și s-a strămutat taman în Constanța. Exact în acel moment postul de consilier economic era vacant, și omul nostru l-a ocupat cu fast și onoruri. Acesta este discursul de întîmpinare al lui Teodosie:

,,Părintele Ionuț a fost vicar în Sălaj. (A fost și consilier economic, dar asta nu se spune!). A făcut biserică nouă, a coordonat preoții și iată, acum este consilier economic.
Ierarhul său, pentru activitatea sa frumoasă, a cerut cînd am mers acolo și am sfințit biserica pe care a ctitorit-o Pop Ionuț, a cerut să merg cu Crucea Sfantului Andrei. Iată, poartă Crucea Sfantului Andrei și Sfantul Andrei l-a adus la locul propovăduiriii sale.
Părinte, bucură-te că ai ajuns pe acest meleag apostolic. Aici trebuie să duci Crucea Sfantului Andrei și să ne ajuți în administrația arhiepiscopală, pentru că ai o experiență atît de frumoasă, și ai făcut la Episcopia din Zalău multe lucruri frumoase, pentru care păstorul (Petroniu Florea cel Vopsit, n.m.) te-a lăudat atît de mult, de aceea te rog și-n această biserică să faci misiune…
(Transcript după Dobrogea Live).

N-a trecut pre multă vreme, și bomba a explodat. Simultan, în două locuri, Zalău și Constanța. Biserica a fost putenic zguduită și lovită din interior, dar a rămas neclintită. Teodosie a fost acoperit de molozul ridicolului, însă s-a ridicat, și-a curătat hainele și și-a reluat îndeletnicirile arhiepiscopale. Misiunea de discreditare a Bisericii noastre a fost împlinită cu succes. Valuri de hule s-au revarsat asupra ei, și Dumnezeu știe cîte suflete nestatornice s-au smintit. Țineți minte vremea cand Teodosie a fost încătușat și expus public spre ocară? Instanța l-a achitat, în final, de orice răspundere, a rămas curat precum cristalul, pentru că antihriștii mai aveau nevoie de el, cum vedem din scandalul prezent, în care este parte.

Cum a fost posibil ca un individ precum Ionuț Pop să ajungă în posturile episcopale înalte? Iată cum:
Și-a început misiunea preoțească în satul Ruginoasa. A vîndut pădurea Bisericii, banii au dispărut, apoi s-a transferat în Parohia Sălăjeni. A vîndut pădurea Parohiei, banii iar au dispărut. Acestea sunt isprăvile, plus vocea și talentul, care l-au recomandat pentru a ajunge paroh în Zalău și apoi în funcțiile amintite.

Între timp s-a împăunat și cu două doctorate, în Teologie și istorie, la Universitatea din Cluj. Nu ne jucăm cu titlurile academice! Omul nostru nu e un fiștecine.

Să nu uităm distincțiile pe care le-a primit. Sunt unele de care eu n-am auzit. În anul 2005 a primit prima distincție, iar apoi au venit numeroase altele – Crucea Patriarhală (2013), Crucea Transilvană (2014), Crucea Australiană (2015), Crucea Nordului (2015), Crucea Sălăjană (2016), Crucea Finlandeză (2016), Crucea Estoniană (2017), Crucea Mexicului (2018), Crucea Sfantului Andrei.

Nu văd eu bine, sau chiar lipsește Crucea lui Hristos?

Presbiter Iovița Vasile