Autor: iovita_vasile

Răutatea şi minciuna lucreaza pentru al treilea razboi mondial
“Când o casă ia foc, se aprind mai întâi părţile ce ard cel mai repede. Mai întâi se aprind paiele şi trestia, apoi scândurile, şi tot aşa – până ce flăcările cuprind întreaga construcţie. Aşa se petrece şi cu omul. Focul patimilor năvăleşte mai întâi în inimă, cel mai simţitor şi cel mai uşor de aprins mădular al făpturii omeneşti. Când se aprinde inima, întreaga făptură omenească ia foc. Când inima este biruită, totul este biruit. Când inima se strică, totul e stricat. Din inimă izvorăşte dragostea sau ura, înţelepciunea sau prostia, curăţia sau noroiul, viaţa sau moartea. Dacă credinţa vreunui Creştin se află în lăuntrul inimii, atunci credinţa sa este putere de nebiruit într’însul. O astfel de inimă dă şi limbii putere să grăiască convingător. Căci limba este vestitoare ori unora, ori altora – ori vestitor credincios al cămării cu mărfuri de aur din inimă, ori vestitor mincinos al unei dughene scăpătate.

Ştia Atotînţeleptul Mântuitor ce vorbea, atunci când a spus: Cele ce ies din gură, din inimă ies. (Mat. 15:18) Ştia înţeleptul Său Apostol, Sfântul Pável, că drept tâlcuieşte gândul Învăţătorului său, când a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. (Rom. 10:10). Dumnezeu preţuieşte cele ale inimii şi nu poate fi păcălit de limbă. Oamenii preţuiesc cele ale limbii, căci nu ştiu ce se află în spatele limbii, în inimă.

Fraţii mei, citiţi Sfânta Scriptură mai înainte de toate şi mai mult decât toate. Cunoştinţele dobândite dacă citiţi tot, mai puţin Sfânta Scriptură, vor sluji doar la pieirea voastră, nu spre mântuire. După Sfânta Scriptură, să citiţi Vieţile Sfinţilor, adică înfăţişarea vieţilor Sfinţilor şi Sfintelor Bisericii celei Ortodoxe. Toate cărţile lumii acesteia nu pot aduce sufletului omenesc acea putere, mângâiere şi dulceaţă adusă de Sfânta Scriptură şi de Vieţile sfinţilor.

În viaţa Sfântului Mucenic Haralambie citim cum acest neînfricat Sfânt de 113 ani a strigat chinuitorului său păgân: „Nu este răutate în inima mea, nici vicleşug în limba mea!” Iată fraţilor, dreptarul de căpetenie al credinţei Creştine: mai întâi să nu avem răutate în inimă, şi apoi să nu avem minciună în gură.

Dar iată, fraţilor, aceasta este şi tâlcuirea sorţii celei rele a omenirii zilelor noastre: răutatea a răpit inima omenească, de aceea inima a ajuns un organ al răului, o unealtă a minciunii. Limba nu poate grăi dreptate dacă inima este plină de răutate. Dacă în izvor se află necurăţie, atunci şi conducta de apă va aduce necurăţie. Limba e sluga inimii. Şi când sluga minte, se trădează repede pe sine.

Ce e minciuna? Un adevăr prefăcut. Ce înseamnă a minţi? Înseamnă a te îmbrăca cu veşmintele adevărului, a te ascunde în spatele adevărului; a te arăta sub numele adevărului; a pune firma adevărului pe dugheana minciunii; a înfăţişa o babă drept o mireasă, cu ajutorul pudrei şi sulemenelilor. Minciunii nu îi este cu putinţă să facă nici măcar un pas sub numele ei. Căci oriunde s’ar înfăţişa zicând „Eu sânt minciuna!,” nimeni nu ar primi-o. De aceea ea merge în umbra adevărului. Aşadar, minciuna întăreşte adevărul ca realitate, căci fără adevăr nu se poate găsi niciunde.

Răutate în inimă şi minciună în gură, fraţii mei, aşa a ajuns omenirea în vremurile noastre. Răutatea şi minciuna sânt focurile ce au pricinuit aprinderea întregii lumi în ultimele două războaie mondiale. Răutatea şi minciuna – aceste două meşteşuguri ale lumii, să ştiţi, vor lucra neobosit să producă şi cel de-al treilea incendiu mondial, mai înfricoşat decât cele două de mai înainte.

Luptaţi, fraţilor, împotriva răutăţii şi minciunii.

Luptaţi împotriva răutăţii din inimă şi minciunii din gură, ca să împiedicaţi noul război mondial între popoare. Aceasta este ştiinţa lui Hristos: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine. (Lc. 4:23). Aceasta este calea Creştinilor: începe cu tine însuţi. Din orice altă parte veţi porni, nu veţi reuşi nimic. Hristos Dumnezeu v’a învăţat aceasta. A Lui fie slava şi lauda în veac. Amin”.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Ed. Predania”)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Aceasta floare aleasa a rasarit pe pamantul romanesc in anul 1967. De micuta era foarte apropiata de Dumnezeu. Cand iesea de la scoala trecea totdeauna pe la biserica. Pentru aceasta era mustrata foarte aspru de tatal ei: Unde ai fost? Toata ziua la biserica? La popii tai? Ce ti-a dat tie Dumnezeu? Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile ii curgeau pe obraji.

Era evlavioasa si statea mult timp la rugaciune. La banchetul de la sfarsitul liceului n-a vrut sa se duca. Diriginta ei o ruga: Hai, Danuta, vino si tu cu noi!, insa ea a zis: Nu pot, dar sa stiti ca eu va iubesc foarte mult pe toti, insa la banchet nu pot veni, iertati-ma¦. Era foarte blanda si foarte buna cu toti. Ii ajuta pe colegi la lectii; statea si noaptea sa scrie pentru ei. Invata foarte bine, atat la scoala, cat si la facultate. Ii placea foarte mult sa lucreze. Toate hainutele ei erau facute de ea.

A fost fiica duhovniceasca a Cuviosului Parinte Sofian de la Sfanta Manastire Antim.

Studenta fiind, avea in grija o batrana paralizata, uitata de toti, mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineata, inainte de facultate si seara. Era drum destul si osteneala multa. O spala, o ingrijea, ii facea cumparaturile. Din bursa ei punea deoparte si pentru mama Ioana. Ii spala hainele, ii citea, ii canta si aducea bucurie in sufletul batranei. Era foarte blanda si foarte milostiva. Se vedea in ea blandetea Parintelui Sofian. N-a fost niciodata suparata pe cineva. Se acuza intotdeauna pe sine, iar pe ceilalti ii scuza.

Odata, cineva a batut-o tare pe cuvioasa Daniela, desi aceasta nu era vinovata. Dupa ce a rabdat in tacere bataia, s-a aplecat pana la pamant, a ingenunchiat si a sarutat piciorul care o lovise cu salbaticie.

Anumite persoane din familie incercau sa o convinga sa se marite, iar ea spunea: Nu, nu. Eu vreau sa raman cu Dumnezeu. Dar poti sa fii cu Dumnezeu si maritata, i se spunea. Da, dar daca ma marit, inseamna ca-L dau putin pe Dumnezeu la o parte, si eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau sa-I dau totul lui Dumnezeu.

Statea multe ore noaptea sa-si faca pravila. Niciodata nu s-a culcat fara sa-si faca pravila. Iar fratii ei strigau la ea: Ce ti-a dat tie Dumnezeu? Ca ne-ai acrit cu popii tai. Ce-ti face credinta ta? Ca tata iti da de mancare¦ De ce ai facut facultatea, ca sa te duci la manastire?

Cand a terminat facultatea a fugit la manastire. Tatal ei a cautat-o mult timp, a gasit-o, a batut-o si a adus-o acasa. A fugit de mai multe ori. De fiecare data a fost adusa cu forta acasa si batuta cumplit.

Odata, in noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la manastire, a plans si s-a rugat fara incetare. A facut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerand luminare de la Maica Domnului. Spre ziua a adormit. Cand s-a trezit, a luat iconita cu Maica Domnului pe care o primise de la Parintele Sofian. A facut cruce, a sarutat iconita si foarte hotarata si-a strans lucrurile pentru plecare. Apoi a lasat unei prietene o scrisoare pentru Parintele Sofian. Iata continutul:

Am visat, Parinte, icoana Maicii Domnului. Si am vazut ca icoana prinde viata, si Maica Domnului ma privea atent si eu ma rugam in fata ei si o intrebam: Ce sa fac?. Si am vazut cum ma privea cu multa durere. Si am vazut lacrimi pe obrazul Ei. Si, deodata, si-a intins mainile la rugaciune si o lacrima din ochii ei a picurat pe mana mea. Si ea, cu mainile ridicate in sus, se ruga si plangea. Cand m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Si m-am hotarat sa plec.

Si a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mantuitorului Hristos. Insa tatal ei a gasit-o si de data aceasta. Cand a adus-o de la manastire, a batut-o cumplit. Apoi i-a taiat vesmintele monahale cu foarfeca si i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gat cruciulita si a strigat la ea: Popii, popii si biserica¦. Atunci ea a lesinat. Si cand s-a trezit, asa se ruga de tatal ei: Te rog, lasa-mi icoanele. Eu nu pot trai fara ele. Te rog¦ Si el le-a pus sub picior, a calcat pe ele si apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poti sa mi-l iei, aici e totul.

Si de atunci numai asa se ruga: Maica Domnului, ajuta-ma, nu ma parasi! Doamne Iisuse Hristoase¦

Vazand tatal ei ca nu o poate abate de la calea vietuirii ortodoxe, a nascocit o rezolvare diabolica. A gasit niste medici asemenea lui si i-au stabilit diagnosticul de schizofrenie paranoida cu delir mistic. Pana la sfarsitul vietii sale pamantesti a fost obligata sa ia medicamente care s-o linisteasca. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconstienta. Tatal ei o pazea de la prima ora pana noaptea la orele 22, 23, ca sa nu poata lua legatura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea in pat si medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completa si un ileus paralitic (pseudoobstructie intestinala). In aceste chinuri a trecut catre Domnul, marti 6 aprilie 2004, in Saptamana Mare. Aceasta s-a intamplat la ora 10. Si pentru ca tatal ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a randuit Dumnezeu in chip minunat sa afle despre ea Parintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a facut slujba de inmormantare. Pentru prima data, tatal ei lipsea, desi dimineata fusese vazut in spital¦

La cinstitul sau mormant au inceput sa se faca minuni.

Prima minune cunoscuta este vindecarea unui tanar care suferea de opt ani de pseudoobstructie intestinala cu crize repetate. Acesta a dobandit tamaduire in ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vietuirea si patimirea muceniceasca a surorii lor, au dobandit si mai multa evlavie si ravna duhovniceasca pentru cinstirea si pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afectiune vasculara (2004), iar a treia este vindecarea unui tanar care venise cu criza de apendicita (2005).

Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Mucenite Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, intareste-ne si pe noi pe calea Ortodoxiei si ne mantuieste pe noi. Amin.

Mormantul Sfintei Daniela Paximide se gaseste in cimitirul Andronache, cartierul Colentina din Bucuresti.

Ioan Vladuca,

(Extras din revista Atitudini, nr. 6)

NOTĂ. Am publicat acest articol cu mare dificultate. Prima oară, mi s-au șters subtitlurile. Apoi mi s-a șters jumătate din articol. Au rămas niște semne pe care le puteți vedea. Cu ajutorul Sfintei Mucenițe Daniela, am reușit să postez ceea ce ați citit, nădăjduiesc, cu foloase duhovnicești.

Mă tem că nu e departe vremea în care antihriștii mă vor împiedica să mă adresez Frățiilor Voastre. Nu vă uitați după ei. Străbateți Calea Sfinților Părinți și vă veți mântui. Nu vă uitați după tot felul de impostori care îmbracă haina Ortodoxiei, nefiind ortodocși.

Presbiter Iovița Vasile

Ascultarea curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.

Și apoi, această inspirație și această ascultare se săvârșea în cazuri excepționale – de pildă, când Sfânta Maria Egipteanca, în pustia de dincolo de Iordan, nu găsea nicio ființă omenească și cu atât mai puțin un duhovnic iscusit. Și așa cum un pustnic, în lipsă de duhovnic, s-a spovedit în fața unui mărăcine – deși într-o viață de obște n-ar fi putut face acest lucru –, tot astfel, Sfânta Maria Egipteanca n-ar fi avut dreptul să rămână fară un duhovnic dacă s-ar fi nevoit într-o mănăstire. Căci în caz contrar, ne-ar paște în primul rând primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Apostol Petru când ne zice: „Mai înainte de toate trebuie să știți că nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuiește după cum îl taie capul pe fiecare, pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” și, în al doilea rând, ne-ar urmări primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Antonie cel Mare, care spune că „răul cel mai mare este a te împotrivi voii lui Dumnezeu și a-ți satisface poftele tale”.
Prima primejdie ne duce la erezie, iar a doua, la răzvrătire.
.
(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 97-98)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Care crezi, frăția ta, că-i momentul cel mai greu din existența Fiului lui Dumnezeu? Ce-ți închipui? Cel mai greu moment nu a fost atunci când S-a zămislit din trupul Fecioarei El, care era Făcătorul cerului și al pământului, deși acesta a fost un pogorământ teribil, o smerenie grozavă. Nu a fost nici că a trăit în foamete și în greutăți 33 de ani, nici că a fost vândut și răstignit. Cel mai greu moment a fost acela când Fiul a trebuit să Se rupă, să Se despartă de slava Preasfintei Treimi, pentru a coborî în lumea materială, ca să devină Dumnezeu-Om. Acesta a fost momentul cel mai greu. A fost sacrificiul cel mai mare pe care Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, întru Duhul Sfânt, L-au făcut pentru umanitate. Cum este și cuvântul din Sfânta Evanghelie: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Vine postul și ni se oferă ocazia să facem și noi un mic sacrificiu pentru Dumnezeu. Atunci când ai un bun prieten și acesta își dorește ceva, tu îi faci un cadou și, oricât te-ar costa cadoul, nu ți se pare greu. Pentru că-l dai cu toată dragostea. Așa și postul, sau privegherea, sau altele, când le oferim în dar lui Hristos, nu ni se mai par grele.

E frumoasă viața noastră creștinească. Și este frumoasă tocmai prin încercările și prin jertfele pe care le suportă, în mod special. De ce credeți voi că se întâmplă ca Biserica Ortodoxă să fie cea mai ponegrită și în zilele noastre, tot așa cum s-a întâmplat și în urmă cu 50 de ani? Tocmai acesta este semnul prin care se arată că Biserica noastră este cu adevărat Biserica cea Una, a lui Hristos.

(Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți frumos și-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2014)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Greu de spus. Mîntuitorul ne-a prevenit asupra apariției lor: ,,Se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși’’ (Matei 24, 24). Aflăm însă, cu oarecare aproximație, numărul bisericilor mincinoase, 352, după evidențele consiliului mondial babilonic. O adevărată babilonie! Ei bine, toate acestea sunt opera hristoșilor mincinoși, adică fiecare falsă biserică cu hristosul ei, sau hristoșii ei.

Am mai spus și altădată, Biserica Ortodoxă Română, ca Mireasă al lui Hristos Domnul, nu face parte din cmb-ul satanic. Acolo se prezintă o bandă de trădători ecumeniști, care vorbesc în numele BOR, fără mandat, fără legitimitate. Dacă s-ar face un sondaj serios, în cunoștință de cauză, sunt sigur că numărul ,,ortodocșilor,, care doresc să facă parte din cmb n-ar depăși zece mii. Ceilalți? Nu contează, în ochii lor miopi.

Iar noi mărturisim ca întotdeauna: Credem în singurul Mântuitor al lumii, Iisus Hristos, în singura Biserică Adevărată, cea Ortodoxă. Poveștile ecumeniștilor sunt izvodiri satanice.

Unul din organele de agitație și propagandă al Patriarhiei BOR, Trinitas , ne informează în limbajul ecumenist caracteristic, despre aniversarea înființării organizației antihristice, cmb, care reunește toate ereziile sub denumirea de “biserici“, în scopul unirii lor (conform agendei realizată cu mult timp în urmă), într-o singură religie new-age, globalisto-masonico-sionisto-antihristică!
“ Consiliul Mondial al Bisericilor aniversează pe 23 august împlinirea a 75 de ani de la prima adunare generală care a avut loc în Amsterdam în anul 1948. Consiliul Mondial al Bisericilor este o mișcare ecumenică al cărei scop este unitatea creștină. Acesta reunește biserici, denominațiuni și comunități bisericești din peste 120 de țări și teritorii din întreaga lume, reprezentând peste 580 de milioane de creștini și incluzând majoritatea bisericilor ortodoxe din lume, zeci de biserici anglicane, baptiste, luterane, metodiste și reformate, precum și tot atâtea Biserici Unite şi Independente. În timp ce cea mai mare parte a bisericilor fondatoare ale Consiliului Mondial au fost europene și nord-americane, astăzi majoritatea bisericilor membre se află în Africa, Asia, Caraibe, America Latină, Orientul Mijlociu și Pacific. Acum există 352 de biserici membre. Pentru membrii săi, Consiliul Mondial al Bisericilor reprezintă un spațiu în care acestea pot reflecta, vorbi, acționa, lucra împreună, și se pot sprijini reciproc.“

Sursa:https://www.trinitas.tv/consiliul-mondial-al-bisericilor-sarbatoreste-75-de-ani/https://www.youtube.com/watch?v=jg_iCWgcRKw&ab_channel=TRINITASTV

Selecție, editare și comentariu: Dr. Gabriela Naghi, în colaborare

“Sufletul si Hristos – doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta“.
“Chiar daca te-ar ierta toti duhovnicii, patriarhii, arhiereii si lumea întreaga, esti neiertat daca nu te pocaiesti în fapta“.
“Va veni vremea ca vrajmasii vostri sa va ia pana si cenusa din foc, dar voi sa nu va schimbati credinta, cum fac altii“. [Spusa in Siatisti.]
“Sunt trist pentru fala pe care o aveti. Piciorul meu nu va mai calca aici. Si daca nu lasati lucrurile pe care le faceti, trufia si hotia, veti fi nimiciti. In ramura de care va atarnati sabiile, va veni o zi in care tiganii vor atarna organele voastre”. [Spusa in satul Aghios Donatos Souliou.]
“Faceti case aratoase si nu veti locui in ele“. [Cuvinte spuse tot la Assos, cand intr-o zi a trecut prin fata unei case nou construite. Dupa putin timp, toti locuitorii ei au murit, afara de o singura femeie”.]
“Du-te si pe drum ti se va rasplati” [spusa in Dervistani despre cineva care l-a ironizat pe Sfant si care ulterior a fost ranit pe drum pe un dusman al sau.]
“Spune-le figurilor alora sa nu vina aici, ci sa se intoarca inapoi” [Pe cand invata in Assos, in Kephalinia, Sfantul Cosma si-a intrerupt predica o clipa si a trimis un auditor la casa stapanului locului sa spuna aceste cuvinte. Aici erau patru doamne din aristocratie imbracate indecent, care erau gata sa vina sa urmareasca predica lui.]
“Cand veti vedea flota in ape grecesti, atunci se va dezlega problema Orasului [Constantinopului]”.
“In Oras [Constantinopol] va curge atata sange cat sa inoate in el un vitel de trei ani”.
“Turcii vor fugi, dar vor veni din nou si vor ajunge pana la Examilia. In cele din urma vor fi alungati in Kokkini Milia. Dintre turci, o treime vor fi omorati, o treime se vor boteza si doar o treime vor ajunge la Kokkini Milia“. (a se vedea si profetiile cuv. Paisie Aghioritul, care talcuieste si aceste cuvinte ale Sfantului Cosma: Profeţiile Părintelui Paisie şi Proiectul Anatoliei de sud-est, n.n.).
“Va veni o armata straina, va crede in Hristos, dar nu va sti limba”.
“Va veni odata o oaste straina care va crede in Hristos, dar voi nu o veti sti”.
“Cu unii veti adormi si cu altii va veti scula dimineata”.
“Veti vedea trei familii intr-o casa”.
“Veti merge sa locuiti altundeva si altii vor veni sa locuiasca la voi”.
“Veti vedea 40 de animale legate de un par”.
“Multi vor pieri de foame”.
“Bogatii vor ajunge saraci si saracii vor muri”.
“Un pumn de aur, un pumn de faina”.
“Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si neinsufletite”. [Aluzie la inventiile tehnologiei moderne care va guverna viata umanitatii.]
“Cauza razboiului general va veni din Dalmatia. Mai intai se va imparti Austria, apoi si Turcia”. [Aluzii la inceputul primul razboi mondial.]
“Daca se gasesc de acord trei puteri, nu veti pati nimic”.
“Daca problema se va rezolva prin razboi, veti pati multe nenorociri; din trei sate va ramane doar unul”.
“Multe sate vor fi nimicite, trei vor deveni unul”.
“Sa va rugati sa fie zi si nu noapte, vara, nu iarna”.
“Oamenii vor ramane saraci, fiindca nu vor avea dragoste de saraci”.
“Oamenii vor ajunge goi, fiindca se vor face netrebnici”.
“Prapadul va veni din inaltime, de la liman”.
“Va veni pe neasteptate; dobitoacele vor ramane injugate la lucrul lor si voi veti fugi”.
“Multe se vor intampla. Orasele vor ajunge ca niste baraci”.
“Sa le dati ceea ce va cer; numai sa va scapati sufletele”.
“Daca vor gasi pe drum argint, nu se vor apleca sa-l ia. Dar pentru un spic se vor omori care sa-l ia primul”.
“Raul va veni de la cei cititi [invatati, intelectuali]”.
“Veti rabda fie trei zile, fie trei luni, fie trei ani”.
“Va veni vremea cand nu va mai fi aceasta armonie care e astazi intre popor si cler”.
“Clericii vor fi cei mai rai si mai necredinciosi dintre toti”.
“Se vor intampla atat de multe, incat de frica mamele vor naste inainte de vreme”.
“Sa nu va faceti case mari. Sa faceti bordeie ca sa nu va intre inauntru”.
“Va vor pune un bir mare si cu anevoie de purtat, dar nu vor ajunge”.
“Va vor pune bir pe cotete si ferestre”.
“Va vor cere sa va si ia soldati, dar nu vor ajunge sa o faca”.
“Cand veti auzi ca razboiul va incepe de jos [din sud], veti patimi putin; daca va incepe de sus [din nord], veti fi nimiciti”.
“Stancile si rapele vor fi pline de lume”.
“Va veni pe neasteptate, iar boul va fi in camp, iar dobitocul in arie”.
“E trist pentru mine sa v-o spun: azi-maine asteptam seceta, foamete mare, cand vom da mii de galbeni si nu vom gasi putina paine”.
“Dupa razboi oamenii vor face o jumatate de ceas pe drum sa gaseasca un om si sa si-l faca frate”.
“Va veni vremea cand crestinii se vor scula unul impotriva altuia”.
“Sa aveti crucea pe frunte, ca sa va recunoasca ca sunteti crestini”.
“Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza”.
“Va veni vremea, cand diavolul va face rotiri cu dovleacul lui” [Aluzie la satelitii artificiali ai pamantului si o critica anticipata a tehnologiei contemporane, crede mitropolitul Augustin Kandiotis.]
“Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastra nu si le poate inchipui”.
“Veti vedea in camp carute fara dobitoace alergand mai repede decat iepurele”.
“Va veni vremea cand oamenii vor vorbi dintr-o parte intr-alta – de pilda, de la Constantinopol in Rusia – ca si cum ar fi in camere apropiate”.
“Veti vedea oameni zburand in cer ca niste pasari aruncand foc in lume. Cati vor trai atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, sa intram noi, cei vii!” [Aceste ultime profetii ale Sfantului Cosma se refera, cu peste un secol inainte de aparitia lor, la inovatii ale tehnologiei moderne: automobile, fire de telegraf si curent electric, avioane militare.]
“Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adancurile intelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am inteles si acest lucru adevarat, dumnezeiesc, ceresc, desavârsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi bine-credinciosi e buna si sfinta, ca sa credem si sa ne botezam in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfirsit, ca sa va bucurati si sa va veseliti de mii de ori, ca v-ati invrednicit sa fiti crestini ortodocsi, si sa plangeti si sa va tanguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umbla in intuneric, in mâinile diavolului“.
“Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfinta Fecioara a mea e o desfrinata, iar Sfinta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii? De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omorati pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plangeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pânî mai avem vreme, ca sa nu se intimple sa se minie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mina Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau“.

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Ziarul Atac, 14 mai 2012

Iată ce spune Sfântul Efrem Sirul :

“Deci, mulţi din Sfinţi, câţi se vor afla atunci, la venirea spurcatului antihrist, vor vărsa râuri de lacrimi, cu suspine, către Dumnezeu Cel Sfânt, ca să se mântuiască de balaur şi, cu mare sârguinţă, vor fugi în pustietăţi, în munţi şi în peşteri, cu frică se vor ascunde. Şi îşi vor presăra pământ şi ţărână pe capetele lor, rugându-se noaptea şi ziua, cu multă smerenie. Căci celor ce au cunoştinţa, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui. Iar celor ce îşi au mintea de-a pururea la lucruri lumeşti şi iubesc cele pământeşti, nu le va fi cunoscută venirea acestuia. Căci, cel ce de-a pururea este legat cu lucruri lumeşti, măcar dacă ar şi auzi, tot nu crede, ba îl şi urăşte pe cel ce i-ar spune adevărul”

Puţini ştiu că, dintre cei care au drept de vot în privinţa alegerii noului Patriarh, masonii au voturile cele mai importante. Uneltirile lui Frunzăverde şi Talpeş cât şi masonii care făceau parte din comisiile BOR, fiind de notorietate în presa vremii.

COMISIA ORGANIZATOARE

Viorel Roman – Arhiepiscopia Iaşilor- maestru mason

Ioan Rus – Arhiepiscopia Alba Iulia- maestru mason

Constantin Nicolescu – Episcopia Argeşului şi Muscelului- maestru mason

Sorin Frunzaverde – Episcopia Caransebeşului- maestru mason

Lucian Iliescu – Episcopia Giurgiului – maestru mason

COMISIA BISERICEASCĂ

Acad Constantin Bălăceanu Stolnici – Arhiepiscopia Bucureştilor- maestru mason

Ioan Mocioalcă – Episcopia Caransebeşului- maestru mason

Aurel Ciumberică – Episcopia Giurgiului- maestru mason

COMISIA CULTURALĂ

Constantin Asăvoaie – Arhiepiscopia Clujului- maestru mason

Comisia Economico- Financiară

Trifon Belacurencu – Episcopia Tulcea- maestru mason

Gheorghe Martin – Arhiepiscopia Tomişului- maestru mason

COMISIA BUGETARĂ

Dorel Onaca- Arhiepiscopia Tomişului- maestru mason

Cornel Popa- Episcopia Oradei, Bihorului şi Sălajului- maestru mason

Primul patriarh al BOR, Miron Cristea, a fost mason. Visul acestui patriarh a fost ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului. Toţi ceilalţi patriarhi, până la PF Daniel, au sperat că acest vis al primului patriarh se va putea realiza într-o zi. PF Teoctist, în ultimii ani de viaţă, a dus o campanie de punere în aplicare a acestui vis, dar s-a izbit de zidul “birocraţiei”. Locaţia catedralei ba era aici, ba era acolo. Reţineti, acest patriarh NU ERA MASON.

Citiţi mai jos câteva întrebari legate de moartea suspectă a Patriarhului, care-şi aşteapta, încă, raspunsul :

De ce nu s-a întrerupt Plavixul, conform indicaţiilor din prospect (în cazul în care pacientul urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale programate, iar efectul antiagregant plachetar nu este necesar, tratamentul cu Plavix trebuie întrerupt cu 7 zile înainte de intervenţie)?

De ce a fost ţinut sub tăcere faptul că s-au efectuat două anestezii generale şi două intervenţii chirurgicale succesive?

De ce s-a ascuns faptul că înainte de prima anestezie generală s-a tentat efectuarea unei anestezii rahidiene? (În ceea ce priveşte anestezia generala, “aceasta este interzisă la pacienţii de peste 75 ani care au probleme cardio-vasculare”). Patriarhul Teoctist făcea tratament cu Plavix pentru efectul antitrombotic pe vasele coronare.

De ce s-a dat comunicatul oficial al spitalului în care publicul era anunţat că patriarhul a fost operat şi se simte bine exact în timpul în care el era reoperat şi poate deja mort?

De ce nu a fost cerută şi părerea medicului personal al patriarhului timp de 21 de ani, prof dr Nicolae Ursea?

De ce nu s-a făcut autopsie?

Ne poate arăta cineva textul canonului bisericesc care spune ca trupul ierarhilor decedaţi nu poate fi atins?

Odată cu moartea acestuia (30-07-2007) şi înscăunarea noului patriarh, visul primului patriarh BOR prinde, ca prin farmec, contur. Apare un plan megaloman în valoare de 200 milioane euro (în varianta BOR) -1 miliard de euro conform experţilor. Se stabileşte locaţia viitorului complex al Catedralei, nimeni nu se mai opune, nici măcar Băsescu, care afirma că el “nu avea biserică pe vas”, acum preşedintele cu care se pozează des PF Daniel. Se anunţă că în acest complex se va construi şi un mall cu parcare cu tot, cu centre de primire, cu de toate.

Şi mai puţini dintre dumneavoastră ştiu că nunta “regelui mallurilor” ieşeanul Iulian Dascălu preşedinte al „Iulius Group SRL” şi maestru mason, a avut loc pe data de 7-07-2007 în provincia Toscana din Italia “ o nuntă restrânsă, privată, la care au luat parte doar familia şi apropiaţi ai mirilor”, conform declaraţiei Stelei Fodor, director executiv al „Iulius Group”.

Curios nu este faptul că oficierea cununiei religioase a fost făcută de cele mai importante feţe bisericeşti ale Ortodoxiei române în frunte cu IPS Daniel,(atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, actual Patriarhul BOR) şi PS Siluan Marsilianul, episcop-vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, ci ca aceştia au mai ramas o săptămână în Italia, pentru alte discuţii, după declaraţia dată de Maricel Popa (maestru mason,fost securist ,prosper om de afaceri ieşean) presei locale pe aeroportul din Iaşi la întoarcere. Ce s-a pus la cale în acea săptămână…

După instalarea ca patriarh a PF Daniel (12-09-2007) nimeni dintre cei care se opuneau iniţial construirii Catedralei nu o mai face. Are oare PF-ul o aşa mare “putere persuasivă”? Despre patriarhul Teoctist se spunea că vizitatorii săi veneau cu ideile lor şi plecau cu ale lui. Totuşi, acest blând patriarh nu a reuşit să-i convingă pe cei de la putere în privinţa catedralei. Vine noul patriarh şi-i convinge atât de tare, că dau şi bani de la buget pentru costruirea ei. Gigi Becali, maestru mason declarat, a donat deja 2 milioane de dolari, existând speculaţii că suma s-ar putea ridica la 100 milioane. Cine îşi doreşte cu adevărat această construcţie şi ce simbolistică va ascunde ea oare?

Material documentat pe baza articolelor din presa vremii şi a informaţiilor deţinute de Asociaţia Civic Media

Articolele care-i priveau pe masoni au fost sterse de pe ActiveNews și de pe Puterea. Azi dimineață am salvat un articol de pe Puterea, l-am pus într-un fișier și acum vi-l ofer, spre citire. De ce nu au fost șterse și articolul de pe acest blog? Mă gândesc că e prea mic, e minuscul și nu-l văd. Dar mă gândesc și la faptul că Dumnezeu îi orbește, orbi oricum sunt, și nu văd ce public eu.

Mitropolitul Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviștei a încercat să bagatelizeze retragerea decorației preotului mare mason Cătălin Tohăneanu de către Patriarhul Daniel, printr-o abordare șmecherească, demonstrând astfel că face jocurile masonice ale plagiatorului Radu Bălănescu.

Rețeta MLNR a Arhiepiscopiei Târgoviște: Ziua-preot, seara-mason

PUTEREA a semnalat recent că preotul Cătălin Tohăneanu, de la biserica Mănăstirii Bârsana din județeul Dâmbovița, care este și Mare Secretar al Marii Loji Naționale din România, păstorită de plagiatorul Radu Ninel Bălănescu, vrea să preia conducerea masoneriei române cu sprijinul Patriarhului Daniel. Dar, ulterior dezvăluirilor făcute de PUTEREA, Patriarhul Daniel a retras distincția acordată anul trecut preotului Cătălin Tohăneanu. Practic, Patriarhul Daniel a retras distincția acordată preotului Cătălin Tohăneanu, aflat sub oblăduirea Arhiepiscopiei Târgoviște, pe motiv că s-au încălcat „prevederile art. 123, alin. 8, din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care precizează că: Fără binecuvântarea (aprobarea scrisă a Chiriarhului locului, nu este îngăduit preoților, diaconilor și călugărilor să înființeze, să fie membri sau să participe în asociații, fundații și organizații de orice tip”. Adică, Patriarhul Daniel a retras distincția lui Cătălin Tohăneanu pe motiv că este mason. Faptul că preotul de la biserica Mănăstirii Bâldana este mare mason este confirmat de Decretul MLNR nr.2809.3 din 2018, semnat de Radu Ninel Bălănescu, prin care „Se promulgă Hotărărea Conventului din 3 noiembrie 6018 A.L. privind alegerea D.R.Fr. Cătălin Tohăneanu în funcția de Mare Secretar”.

Mitropolitul Nifon, protectorul preotului „frățior” Tohăneanu

La începutul acestei săptămânii, Arhiepiscopia Târgoviștei ne-a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că „diaconul Cătălin Tohăneanu a solicitat astăzi, 21.08.2023, și i s-a aprobat, suspendarea din slujirea clericală, urmând ca acțiunile sale viitoare să nu implice în vreun fel Biserica Ortodoxă Română”. Numai că, „suspendarea din slujirea clericală” a lui Cătălin Tohăneanu este praf în ochi aruncat de Mitropolitul Nifon al Târgoviștei și mâna sa dreaptă, vicarul eparhial Ionuț Ghibanu. De ce? Foarte simplu. În comunicatul Arhiepiscopiei Târgoviștei referitor la Cătălin Tohăneanu, ar fi trebuit să se precizeze de caterisire, adică înlăturarea din biserică, și nu de suspendare. Aici este vorba de încălcarea art. 123, alin. 8 din Statutul de Organizare și Funcționare al BOR, dar și despre Hotărârea cu nr. 785 din 11 martie 1937 a Bisericii Ortodoxe Române, aflată încă în vigoare, care condamnă foarte clar clericii care ar adera la această organizație masonică. Astfel spus, prin „suspendarea din slujirea clericală”, Mitropolitul Nifon l-a mângâiat pe cap pe preotul Cătălin Tohăneanu, adică fă și tu o pauză la biserică și mergi cu Domnu să-ți aranjezi cărțile la Marea Lojă Națională din România, alături de plagiatorul Radu Ninel Bălănescu, după care revino la cele bisericești. Practic, prin această decizie, Mitropolitul Nifon a demonstrat că este braț la braț cu „frățiorul” Tohăneanu și face jocurile plagiatorului Radu Ninel Bălănescu (Directorul Spitalului Gr. Alexandrescu, Radu Ninel Bălănescu, are teza de doctorat plagiată 97%).

(Preluare de pe blogul Puterea)

Fauna de masoni din Patriarhie se preface că nu știe nimic despre masoni și despre apartenența unor clerici, diaconi, preoți și episcopi la organizațiile secrete, interzise prin Constituție. Le acordă distincții, medalii și onoruri cu nemiluita, îi primesc în organismele bisericești, unde, firește, influențează deciziile. Doar cînd se ivește câte un scandal care nu poate fi mușamalizat, mai retrag câte o medalie, o tinichea împricinaților, cum s-a întâmplat recent cu diaconul Cătălin Tohăneanu.

„Fără bine­­cu­­vântarea (a­pro­barea scrisă a) Chiriarhului locului, nu este îngăduit preoților, diaco­nilor și călugărilor să înființeze, să fie mem­bri sau să participe în asociații, fundații…”,

Așadar, voi trădătorilor ai lui Hristos și ai Bisericii Sale, care vreți să deveniți masoni și să slujiți satanei, de ce nu cereți binecuvântarea (aprobarea scrisă) a ierarhului vostru? Vă temeți că nu o veți obține? Nu vă fie teamă! Nu vă va refuza,  Pseudo-ierahul vostru face parte din lojă de multă vreme, și vă va primi cu brațele deschise (fără aprobare scrisă). Cum toate la noi se fac cu binecuvântare, trădarea lui Hristos să nu fie lipsită de această ,,binecuvântare’’.

Părintele Sevastre Viorel din Iași, aflat în imediata apropiere a lui Daniel Ciobotea, instalat acolo pentru a ajunge mare patriarh, mi-a mărturisit în taină: Daniel e mason în ordinul Cavalerilor de Malta. Nimeni nu va căuta să-l caterisească pe Părintele Viorel, deoarece a trecut la Domnul în 2017. Dar faptele rămân.

Și-atunci de ce ne mirăm că Daniel dă tinichele masonilor? Cei care scrieți la ActiveNews, de ce faceți pe naivii când aruncați responsabilitatea pe umerii unui ticălos, Vasile Bănescu? Fiți sigur că Daniel e mai informat decât voi și știe ce face. Numai că face rău. Răul cel mare, Bisericii noastre. Să-i cer demisia? Nu i-o cer, dar îl avertizez că va pleca din viața aceasta într-un mod cum nici nu gândește.

Iar pe noi să ne ferească Bunul Dumnezeu să nu ajungem în starea lor jalnică.

Presbiter Iovița Vasile

Oare nu vreți ca Dumnezeu să caute spre voi? Iar dacă vreți, țineți minte ce este smerenia, ce este acea sfântă virtute care Îi place lui Dumnezeu atât de mult, pentru care Dumnezeu locuieș­te împreună cu noi și caută spre noi. Ea este lucrul diametral opus mândriei. Sme­riții sunt cei săraci cu duhul, care își amintesc de neajunsurile lor, care își tind privirea spre adâncul inimii, care își supraveghează neobosit mișcările, urmărind orice necurăție pe care o văd acolo.

Sfinții, care au împlinit mereu poruncile lui Hristos, care L-au iubit pe Hristos, înaintea privirii minții cărora stătea mereu Domnul, își aminteau necontenit de smerenie și se rugau în­totdeauna s-o dobândească.

Hristos spune: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29). Domnul ne poruncește să învățăm de la El smerenia, Domnul ne poruncește să-I urmăm Lui în smerenie. Sme­renia s-a arătat de-a lungul întregii vieți pământești a Domnului. Ea a început încă de la Nașterea Lui, fiindcă El S-a născut drept cel mai smerit, cel mai simplu om, cel mai nebăgat în seamă – S-a născut într-o peșteră pentru animale, a fost pus în iesle.

Iar după aceea, întreaga viață, oare nu a dat nenumărate pilde de smerenie? Când Irod s-a aprins de mânie, a vrut să-L ucidă pe Mântui­torul Nou-Născut, și i-a trimis pe ostașii săi să-i omoare pe pruncii din Bethleem, oare Domnul n-ar fi putut trimite o legiune de îngeri dintre le­giunile pe care le avea întotdeauna la îndemână, oare nu l-ar fi putut doborî pe Irod? Bineînțeles că ar fi putut, însă a preferat să dea dovadă de smerenie și a fugit de mânia lui Irod în Egipt.

Și în continuare câtă smerenie a arătat în viața Sa, mergând 200 de kilometri pe jos până la Ierusa­lim la prima chemare a celor cărora le trebuia aju­torul Lui, și asta neavând unde să-Și plece capul! Oare n-a dat o neobișnuită, desăvârșită pildă de smerenie spălând picioarele Ucenicilor Săi? Aceasta este cea mai adâncă smerenie.

Iar despre smerenia de care a dat dovadă îna­inte de judecată și după judecată, când a fost dus pe Golgota, răstignit pe cruce, nu îndrăznesc să vorbească buzele omenești, atât de mare, atât de nemăsurată este aceasta.

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 146-147)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Cei apropiați vârstei mele – am 72 de ani – nu se poate să nu fi auzit emisiunea care dă și titlul acestui articol, transmisă din capitala URSS – ului prin anii 1960 și… ai mileniului trecut. Parcă aud și acum erau veo 11 sunete care constituiau genericul emisiunii, după care urmau verzi și uscate pe care ni le turnau în urechi propagandiștii din capitala comunismului mondial. Emisiunea începea la ora 11 00 dimineața și cred că dura o oră, suficient pentru ei ca să ne încânte cu succesurile  marxism – leninismului, care urma să se întindă peste toată fața pământului. N-a lăsat Dumnezeu să fie așa.

Eram îndoctrinați cu acele tâmpenii răspâmdite la scară planetară, dar copii fiind nu înțelegeam mare lucru. Totuși, simțeam noi că ceva nu e în regulă cu această propaganda mincinoasă și ne manifestam cum credeam noi de cuviință. Să vorbim concret.

1.Încep cu mine, firește. Învățătoarea, Maria Dobocan o chema, ne cerea să spunem care sunt marile realizări ale comunismului biruitor, în satul nostru!!. Țin minte că în două rânduri am răspuns: biserica. Locașul era înălțat în roșu. A doua oară, exasperată, învățătoarea m-a apostrofat: Bisericos mai poți fi! Nu eram deloc bisericos, fiind angrenat în acțiunile initiate de comuniști, care ne obligau ca în fiecare Duminică dimineața să fim prezenți la școală, nu cumva să mergem la Sfânta Liturghie.

Dar întrebările învățătoarei mergeau mai departe. Cine conduce țara noastră? Răspunsul, știți, trebuia să fie partidul muncitoresc român. Nici acum nu știu ce m-a făcut să răspund: regele Mihai! Trăznet! Învățătoarea s-a blocat total, a rămas costernată și îngrozită.

Când a venit de la școală, trecea prin dreptul casei noastre, iar eu eram postat după gardul de peste drum, a strigat-o pe mama, și i-a spus înspăimântată: Lele Sâie (Anastasia era numele mamei mele), uite ce-a zis băiatul la școală.Ne mănâncă pe toți închisoarea! Am scăpat cu o muștruluială.

2. Un copil din vecini mânca o bucată de pâine întărită. Era un amestec de mălai și făină de grâu. Ne găseam în cea mai mare sală de clasă a școlii vechi. La un moment dat, a aruncat cu bucata de pâine spre un portret al tovarășului Lenin, aflat la vreo patru metri înățțime. Portretul n-avea sticlă acoperitoare, așa încât pâinea a strpuns hârtia cartonată și a rămas fixată pe portret. Nenorocire! Scandal mare! Corpul didactic s-a pus în mișcare îngrozit și nu s-a lăsat până nu a îndepărtat bucata de pâine și a reabilitat portretul lui Lenin.

3.Să revin la mine. Statul român comunist ne punea să cântăm imnul de-atunci. Mi-aduc aminte de versurile: ..Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor/ Cu poporul sovietic eliberator,,. Acum știm bine că poporul sovietic nu prea a fost eliberator, dar gândindu-mă mai bine am ajuns la concluzia că Poporul Rus Ortodox va fi veșnic unit cu Poporul Ortodox Român! Aci, fără voia lor, au spus un adevăr. Pentru că eu nu iau în calcul leprele care au condus cele două Popoare. Eu mă gândesc la Draepta Credință în Mântuitorul Hristos, veșnică și indestructibilă, la Sfinții care au apărat această Credință, singura mântuitoare, din cele două Popoare.

Statul român m-a îmvățat și eu cred că veșnicia nu ține cât au chef niște scursori, ci durează ceva mai mult, până în vecii vecilor. Amin.

Așadar, vorbește Moscova. Vorbesc urmașii acelora din anii 1960 și… Numai că de data aceasta din Tel-Aviv, Washington, Berlin, Paris, Londra și alte regiuni ale globului, pe aceiași voce. Fără disonanțe.

Presbiter Iovița Vasile

Poziția oficială a Bisericii Ortodoe Române despre masonerie, document semnat de Patriarhul Miron Cristea în 1937:

Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.

Sfântul Sinod însușindu-și concluziile din referat hotărăște:

1. Biserica osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă și în special pentru următoarele motive:

1. Francmasoneria învață pe adepții ei să renunțe la orice credință și adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu rațiunea lor. Ea propagă astfel necredința și lupta împotriva creștinismului ale cărui învățături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulți intelectuali să și-i facă membri și obișnuindu-i pe aceștia să renunțe la credința creștină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, și având în vedere influența însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de așteptat ca necredința să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În fața propagandei anticreștine a acestei organizații, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
2. Francmasoneria propagă o concepție despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume și ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
3. Din raționalismul și naturalismul său, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laică, un învățământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” și orice educație ce rezultă din credința religioasă și din destinația omului la o viață spirituală eternă. Materialismul și oportunismul cel cras în toate acțiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.
4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii și creștinii și Francmasoneria susține că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul și se înalță deasupra celorlalți oameni. Aceasta însemnează că creștinismul nu dă nici un avantaj în ce privește cunoașterea adevărului și dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai dușmanii de moarte ai lui Hristos să fie considerați într-o situație superioară creștinilor din punct de vedere al cunoașterii adevărurilor celor mai înalte și al mântuirii.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreștine. Chiar dacă unii adepți nu dau nici o însemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forță quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci și creștinismului. În afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare și motive de ordin social când întreprinde acțiunea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continuă și subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că își face din funcționarii Statului, din ofițeri, unelte subordonate altei autorități pământești decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neștiuți încă nici de ei, având să lupte pentru idei și scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există siguranță în viața Statului și în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna și întunerecul. Împotriva jurământului creștinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al națiunilor și le-a ajutat să-și dobândească libertatea și să-și mențină ființa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietății spirituale din sânul omenirii.

Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui dușman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale și al națiunei, sunt următoarele:

1. O acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și a activității nefaste a acestei organizatii;
2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, «Frăția Ortodoxă Română» extinsă pe toată țara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji.
   Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc.
   De asemenea, le va refuza prezența ca membri în corporațiile bisericești.
3. Preoțimea va învăța poporul ce scopuri urmărește acela care e francmason și-l va sfătui să se ferească și să nu dea votul candidaților ce aparțin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporațiunile bisericești și asociațiile religioase se va strădui să convingă Guvernul și Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desființarea acestei organizații oculte. În caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din inițiativa parlamentară.

2. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în brosură prin Consiliul Central Bisericesc și se va întrebuința ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.

      Î.P.S. Patriarh prezintă declarația făcută în fața Sa, a delegaților lojei francmasone naționale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunoștință că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient și spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale și creștine. El – d. Pangal – în numele delegaților declară că toți membrii lojelor francmasone naționale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.

      Sf. Sinod ia act cu satisfacție de declarația d-lui Ion Pangal și a celorlalți conducători ai masoneriei naționale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c. în fața I.P.S. Patriarh Miron, prin care anunță că această organizație se autodizolvă. Este prin urmare de sine înțeles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat și prin urmare nu mai există.

      La orele 13 I.P.S. Patriarh, ridică ședința, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineața.

      Președinte, (ss) Miron Secretar, (ss) – Galaction Craioveanu

(Reprodus după ActiveNews)

,,Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea, mulţi zic sufletului meu: „Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu (Ps. 3, 1-3). Credinciosului, mai ales celui care a petrecut în păcate, dar prin harul lui Dumnezeu s-a lăsat de ele şi s-a pocăit, adeseori satana îi insuflă gânduri rele, amintindu-i păcatele dinainte, şi cu ele îi strâmtorează conştiinţa, zicându-i: „Incetează să mai crezi, vei fi osândit. Uite cât ai păcătuit şi cât L-ai mâniat pe Dreptul Dumnezeu, Care tuturor le răsplăteşte după faptele lor. La ce să nădăjduieşti, afară de chin?” (Cuviosul Macarie Egipteanul, Omilia 11).

Şi aşa, răul şi vicleanul duh vrea să-l aducă la deznădejde pe cel ce se pocăieşte. Atunci, i se poate răspunde:
„Eşti un clevetitor şi eşti deja osândit, nu judecător, iar judecata a fost dată lui Hristos, Care a venit în lume să-i mântuiască pe păcătoşi, în Care cred şi eu şi cu harul Căruia nădăjduiesc să mă mântuiesc.”

Şi trebuie să ne întoarcem spre rugăciune şi să ne întărim cu milostivirea lui Dumnezeu, pe care nici un păcat nu poate s-o biruiască. Oricâte păcate ar avea omul şi oricât ar fi de mari, Dumnezeu are şi mai multă milostivire, pentru că după cum El însuşi e nesfârşit, şi milostivirea Lui este nesfârşită.

Şi meritele lui Hristos, prin care nouă, celor care credem în El, ne-a mijlocit milă, har şi iertarea păcatelor de la Tatăl Ceresc, sunt de asemenea nesfârşite, dumnezeieşti fiind. Cu această iubire de oameni dumnezeiască să te mângâi, suflete ce te pocăieşti, şi prin harul dumnezeiesc şi prin rugăciune rămâi neclintit în credinţă. Veşnica osândă din iad împreună cu diavolul este, negreşit, numai partea celor care nu vor să se pocăiască şi să înceteze cu păcatele, pe când celor ce s-au lăsat de păcate şi se căiesc le e deschisă uşa milostivirii dumnezeieşti.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Cele mai frumoase rugăciuni, Editura Sophia)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Omul are astfel de puteri încât poate transmite bine sau rău mediului înconjurător. Aceste probleme sunt foarte delicate. Are nevoie de multă atenție. Trebuie să vedem totul într-un mod bun. Nimic rău sa nu gândim despre alții. Și o privire și un oftat îi afectează pe semenii noștri, cand gandim despre ei. Și cea mai mică indignare fata de faptele aproapelui face rău. Fie să avem bunătate și iubire în sufletele noastre pentru a transmite aceste sentimente celor care ne-au gresit. Să avem grijă să nu ne supărăm pe cei care ne fac rău, doar să ne rugăm pentru ei cu dragoste. Orice ar face semenul nostru, să nu gândim niciodată rău despre el. Să le dorim mereu cu dragoste tot binele.

Nu ar trebui să ne gândim niciodată că Dumnezeu îi va face vreun rău sau că îl va pedepsi pentru păcatul său. Acest calcul ne aduce un mare rău, fără să ne dăm seama.

De multe ori ne indignăm și îi spunem celuilalt: „Nu ți-e frică de dreptatea lui Dumnezeu, nu ți-e frică că te va pedepsi?” Ar trebui să spunem: „ Lasă, Dumnezeu nu te va pedepsi pentru ceea ce ai făcut” sau „Doamne, nu pedepsi această persoană pentru ceea ce mi-a făcut” sau „Nu lăsa să se întâmple ceva rău cu acesta și cu celălalt”.

În toate aceste cazuri, în adâncul sufletului avem dorința de a pedepsi pe cealaltă persoană. Dar, în loc să ne mărturisim mânia față de greșeala lui, să ne prezentăm indignarea într-un alt fel și, să încercăm să-L rugăm pe Dumnezeu să se îndure de el. Și dacă, în loc să ne rugăm pentru el, spunem: „să-l vadă Dumnezeu, Dumnezeu să-i plătească pentru tot răul pe care mi l-ai făcut”, iar apoi in sinele nostru sperăm că Dumnezeu îl va pedepsi, de fapt îl blestemăm pe fratele nostru.

Chiar și atunci când spunem: „Lasă pe Dumnezeu să-l vadă”, dispoziția sufletului nostru acționează într-un mod tainic, afectează sufletul semenului nostru și el poate suferi un mare rău. Deci ai înțeles cum gândurile noastre rele, starea noastră proastă îi afectează pe ceilalți? De aceea trebuie să găsim și o modalitate de a curăța profunzimea sufletului nostru de tot răul. Când sufletul nostru este sfințit, iradiază bunătate. Apoi trimitem în tăcere dragostea fără să vorbim.

Hristos nu vrea niciodată răul nimănui. În schimb poruncește: „Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri..[Matei, 5; 44. 45]

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul.

Traducere: Dr Gabriela Naghi

În familie, suntem mai mult decât prieteni.

Ereticul Arie avea despre sine o părere foarte bună. Socotea că el nu poate fi înșelat. Ceilalți, care păstrau Ortodoxia curată, puteau să se înșele. El însă – nu. Exact ca papii.

Sfinții Părinți ne învață să nu ne încredem exagerat în părerile proprii. Putem să greșim. Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească. Din păcate, punem părerile noastre mai presus de toate învățăturile, și nu e bine. Comunitățile noastre bisericești trăiesc viața liturgică după posibilitățile pe care le au fiecare. Sfinții și credincioșii din temnițele comuniste trăiau viața în Hristos în condițiile draconice de detenție, neputând să se conformeze cerințelor canonice. Erau ei mai prejos de noi? Doamne, ferește! Erau pe înălțimi duhovnicești la care noi nu ajungem în condiții de relativă libertate.

Să critici, în numele corectitudinii Sfintelor Canoane, este foarte ușor. Mult mai greu e să fii exigent cu tine însăți, sau însuți. În preoție am învățat că atunci când ești trimis într-o parohie, de 70 de familii să zicem, răspunzi de sufletele acelor  credincioși. Nu si de cele ale credincioșilor din parohia vecină. Sfintele Canoane sunt explicite, în acest sens. A mă preocupa de mântuirea altora decât cei încredințați mie, cu rare excepții de duhovnicie, nu se încadrează în practica bisericească.

O comunitate bisericească a nepomenitorilor se organizează după exigențele Sfintelor Canoane. Cît este cu putință. Când este cu neputință, se aplică iconomia bisericească. Când un preot are prea multe suflete de păstorit, răspîndite pe o suprafață geografică mare, (trei județe), face cum și cât poate. Stabilește o anumită linie liturgică de urmat, ca iconom (administrator al Tainelor Dumnezeiești). Când introduce în comunitate practica desei Împărtășanii, e un lucru bun, chiar în condițiile omenești limitate. Aici apare imposibilitatea de a spovedi regulat și temeinic.

Sfînta Scriptură  a avut în vedere și această neputință omenească: ,,Să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din Pâine și să bea din Potir. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit. Căci dacă ne-am fi cercetat noi înșine, nu am mai fi judecați’’ (I Corinteni 28-31). ,,Dacă ne-am fi cercetat pe noi înșine’’. E limpede că Sfintele Scripturi ne dau, ne impun cercetarea stării și conștiinței noastre, chiar în afara Sfintei Taine a Spovedaniei. Concret: Astăzi m-am spovedit, m-am împărtășit pentru că am primit dezlegare de la duhovnic. Peste o săptămână, nu mă pot spovedi, n-am săvârșit păcate grave, mă pot împărtăși? Da, pentru că te cercetezi pe tine însuți și socotești că deși nu ești vrednic de a primi această Sfântă Taină, crezi totuși cu tărie că Dumnezeu împlinește neputințele tale.

Cred cu totul nepotrivit a prelungi efectele Sfintei Spovedanii nepermis de mult, pe luni de zile, cum fac mulți preoți ecumeniști clujeni. În toate există o măsură. Să nu o depășim.

Credinciosule nepomenitor din București, nu osândi pe fratele tău din Arad. El știe, sau nu știe, care sunt condițiile concrete de-acolo. Face și el ce poate și cum poate. Când toți iararhii Bisericii Ortodoxe Române sunt căzuți în erezie, împreună cu mulți preoți și diaconi, nu este o situație normală. Este una de criză, și procedezi ca atare.

Eu am socotit preoții și credincioșii nepomenitori ca pe o familie. Cei din aceași familie îmi sunt mai mult decât prieteni. Dacă vreți să ne criticați și să ne ponegriți, puteți să o faceți cât poftiți. Aștept să vină și rândul meu, având în vedere multele mele slăbiciuni și neajunsuri, dar vă spun că faceți lucrarea ecumeniștilor care voiesc dărâmarea Bisericii lui Hristos din interiorul ei. Nu răspunzi tu, mireanule din Botoșani de mântuirea sufletelor celor din Sălaj sau din Oltenia, La fel, voi supercorecților din mișcarea nepomenitorilor, faceți jocul vrăjmașilor, pentru că voi nu vă luptați cu ecumenismul eretic, ci cu cei care, de bine de rău, se opun acestuia. Haideți să ne luptăm și între noi, să vedem care suntem mai tari. Eu, de-acum mă declar învins.

Presbiter Iovița Vasile