Categorie: Uncategorized

– Mergem în biserici până-n momentul împărtăşirii cu ereticii

– Când păstorii greşesc în cele ale Credinţei, ortodocşii să-i urmeze pe Sfinţii Părinţi. Î

– În vrea prigoanei, harul lui Dumnezeu va creşte.

– Dreapta Credinţă se poate păstra printr-un singur drept

Cred că Biserica noastră acum se află într-o ispită mult mai grea decît altele, de pe alte coordonate geografice. Se pare că noi am fost obligaţi să facem greşeli în istorie. Fiindcă la noi, din 1925, Biserica a fost mereu sub dirijarea şi sub osînda străinilor. Ce să vorbim de Carol al II-lea cu toate acţiunile camarilei lui împotriva Ortodoxiei şi neamului românesc? Ce să spunem de anul 1944, cînd hoardele bolşevice vin peste noi? De atunci, în continuare, au fost puşi păstori şi conducători fără nici o legătură cu viaţa spirituală, morală, politică a românilor. În această perioadă s-au petrecut atîtea nelegiuiri iar securitatea nu a avut alt scop decît de a pătrunde şi a dirija viaţa religioasă. Aşa se face că i-a prins pe toţi şi le-a pus în faţă un dosar. Vrînd-nevrînd, adevărat sau neadevărat, semnezi. Unii necunoscători, neştiutori, au semnat nişte lucruri pentru care acum îi scot vinovaţi. […]

– Mai devreme aţi afirmat că pe măsură ce se vor înteţi atacurile vrăjmaşilor, va creşte şi harul de la Dumnezeu în ajutorul apărătorilor Ortodoxiei. Totuşi, dacă în Biserica noastră se produc schimbări ecumeniste, care afectează clerul şi ierarhia, precum în exemplul dat de Sfinţia Voastră mai înainte, ce se va întîmpla cu harul? Întreb aceasta, ştiind că amestecul cu ereticii provoacă retragerea harului lui Dumnezeu…

– Dar spune într-o viziune a marelui rugător, ascet şi pustnic şi trăitor în Hristos, Sfîntul Serafim de Sarov, că se vor ridica biserici, paraclise, schituri, clopotniţe şi altare în toată splendoarea aurăriei lor, dar creştinii nu vor putea intra în ele. Am stat şi eu şi m-am gîndit, ce-o fi asta, domnule!? Am fost pus în situaţia să le răspund şi credincioşilor mei la această întrebare, că unii ziceau: „Mai putem noi intra în cutare biserică din Bacău, din Timişoara, sau din Iaşi, dacă s-a făcut acolo o slujbă ecumenistă ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurămînt masonic?” Ei bine, să ştiţi că aceasta este cea mai adîncă blasfemie! Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni. Lucrurile s-au mai întîmplat în decursul istoriei. S-au făcut greşeli din partea oilor, dar şi din partea păstorilor. Sfatul duhovnicilor celor bătrîni este ca păstorul să meargă pe drumul lui, dar dacă greşeşte acesta, oaia să-i urmeze pe Sfinţii Părinţi. E supus greşelii oricine, că diavolul îl încearcă pe fiecare. Au existat cazuri în istorie de greşeli grave, cînd credincioşi au rămas doar 30 la sută, dar au dus mai departe adevărul de credinţă, chiar dacă 70 la sută dintre păstori s-au pierdut. Asta înseamnă că acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, înfricoşătoare, harul lui Dumnezeu va creşte. Sporeşte această forţă dumnezeiască în forţa noastră de rugăciune. Dacă ne vom ruga! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Nu contează numărul celor care se vor risipi, ne interesează calitatea şi valoarea celor care rămîn în dreapta credinţă. Poate să rămînă numai unul drept în toată tulburarea aceasta.

(interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

În vremurile vechi-testamentare, Dumnezeu a rânduit prin Moise calea de urmat pentru ca poporul Israel să se curăţească de păcatele săvârşite. Trebuia să se aleagă doi ţapi şi, prin tragere la sorţi, se stabilea care este al Domnului şi care este al lui Azazel. ,,Iar ţapul asupra căruia a căzut sorţul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârşească asupra lui curăţirea şi să-i dea drumul în pustie pentru ispăşire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat’’(Levitic 16, 10). Într-adevăr, după ce se împlinea această rânduială Dumnezeiască, poporul scăpa de povara păcatelor sale. De-aici provine expresia ,,ţap ispăşitor’’ în graiul românesc.

          În Legea Noului Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a adus pentru noul Popor al lui Dumnezeu, cuprins în Sfânta Biserică Ortodoxă, o nouă modalitate prin care să se curăţească de murdăria păcatelor: mărturisirea lor în faţa duhovnicului.Astfel, în Taina Sfintei Spovedanii, credinciosul merge la preot, i se citesc Rugăciunile aşezate în cărţile bisericeşti, îşi mărturiseşte cu părere de rău păcatele. Preotul cumpăneşte asupra acestor păcate, dă penitentului sfaturi duhovniceşti folositoare, îi stabileşte un canon de rugăciune şi de fapte bune, îi dă dezlegarea de păcate în numele Domnului şi îl îndreaptă spre Sfânta Împărtăşanie.

          După împlinirea acestei Sfinte Rânduieli, credinciosul se simte uşurat de povara păcatelor, este întărit şi ajutat de Dumnezeu pentru o dreaptă vieţuire în Hristos. Sfânta Scriptură ne spune acestea: ,,Cel ce îşi ascunde păcatele lui, nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’(Pilde 28, 13). Sfântul Evanghelist Ioan acelaşi lucru ni-l spune: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’(I Ioan 1, 8-9).

          Ţi-am scris aceste Sfinte Învăţături, cinstite cititorule, pentru că ieri a început Postul Naşterii Domnului. Te rog să observi că imediat ce ţi-ai propus să te spovedeşti, apar şi piedicile ridicate de diavolul: îndoiala asupra acestei Taine, ruşinea de a mărturisi un anume păcat, o anumită teamă de a nu fi văzut de ceilalţi, gândul că te poţi spovedi şi altă dată, o oarecare neîncredere în preotul duhovnic şi multe altele. Părintele Cleopa spunea că atunci când ne lăsăm împiedicaţi de asemenea ispite, fără a le birui, dăm satisfacţie diavolului, care nu voieşte să ne spovedim, ca nu cumva să ne mântuim! Să nu dăm satisfacţie diavolului!

Presbiter Ioviţa Vasile

Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane!Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea, ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace, noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare.

Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate – ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?
– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, şi tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe. Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege.
„Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem Sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină?
Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge (anuleze) legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere. Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei !!! Prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009, Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Prooroc Maleahi a aşezat în cuprinsul Cărţii sale această profeţie: ,,Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţatura, căci el este solul Domnului Savaot’’ (Maleahi 2, 7). Înaltă misiune pune Dumnezeu pe umerii preoţilor lui Hristos, aceea de a-i călăuzi pe oameni spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Nu vom vorbi astăzi despre lipsa faptei bune de care au dat dovadă cei doi slujitori ai templului, preotul şi levitul. Se cuvine să facem aici necesara distincţie între preoţii iudei, slujitori ai Legii Vechi şi preoţii Legii Noi, slujitori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Cei dintâi nu şi-au împlinit menirea, cum vedem şi din Pilda cuprinsă în estei Duminici, de aceea, s-a scris prin Proorocul Oseea: ,,Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, te voi da la o parte din preoţia Mea’’ (Oseea 4, 6). Preoţia ca aşezământ Dumnezeiesc rămâne, doar preoţii iudei au fost înlăturaţi, Mântuitorul alegând în locul lor pe cei care sunt slujitori ai Legii Noi, preoţi ai lui Dumnezeu, cum îi numeşte Cartea Apocalipsei (1, 6 şi 5, 10).

Se cuvine să vorbim astăzi despre fapta cea bună a samarineanului milostiv, singurul care s-a aplecat asupra omului aceluia nenorocit şi i-a purtat de grijă: i-a legat rănile, l-a pus pe asinul său şi la dus la casa de oaspeţi, unde l-a vegheat o vreme, apoi l-a încredinţat gazdei şi numai după aceea a plecat. Dacă preotul şi levitul, amândoi iudei, nu şi-au împlinit menirea, ajutorul celui căzut între tâlhari a venit de unde nu se aştepta nimeni, de la acel samarinean bun şi simţitor, mult dispreţuit de iudeii vremii. Biserica tâlcuieşte această Pildă în sensul adevărat, afirmând că orice om este aproapele nostru, deoarece toţi trăitorii de pe pământ sunt făpturi, sunt fii ai Aceluiaşi Singur Dumnezeu, chemaţi la moştenirea Împărăţiei cereşti. De felul cum ne purtăm faţă de semenii noştri, vom da seama în faţa Dreptului Judecător, de aceea socotesc că este bine să cunoaştem faptele bune cu care suntem datori tuturor oamenilor.

Învăţătura de Credinţă a Sfintei Biserici Ortodoxe ni le arată ca fapte ale milosteniei trupeşti şi ale celei sufleteşti. Cele dintâi sunt: hrănirea celui flămând, astâmpărarea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi, cercetarea celor bolnavi, găzduirea călătorilor, îngroparea săracilor.

Faptele milei trupeşti sunt tot în număr de şapte, şapte fiind număr sfânt, simbol al perfecţiunilor Dumnezeieşti. Iată-le: întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii, învăţărea celor neştiutori, buna sfătuire, rugăciunea pentru aproapele, mângâierea celor întristaţi, nerăzbunarea faţă de cei care ne-au greşit şi răsplătirea răului cu bine, iertarea celor ce ne-au greşit. Desigur că despre fiecare din faptele enumerate se poate vorbi pe larg, şi ar fi de dorit s-o facem. Cunoscându-ne însă neputinţele şi limitele, am ales să vorbesc doar de cea dintâi dintre faptele milei sufleteşti, întoarcerea celor rătăciţi la cale adevului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii. O facem, iubiţi credincioşi, pornind de la o axiomă, de la un adevăr care nu poate fi pus la îndoială, nici nu trebuie demonstrate: Sfânta noastră Biserică Ortodoxă este Calea, singura Cale, care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Nici nu ştim noi să preţuim ce mare dar avem de la Dumnezeu prin faptul că ne-am născut ortodocşi! Când spunem acestea, ne atragem criticile celor care ne acuză că suntem conservatori, fundamentalişti, intoleranţi, exclusivişti sau chiar extremişti. Paradoxal, ar trebui să le fim recunoscători pentru că, fără voia lor, ne caracterizează cu exactitate. Suntem conservatori pentru că păstrăm tezaurul de învăţătură pe care ni l-a dat Dumnezeu, fără adaosuri, fără scăderi, fără răstălmăciri; sunte fundamentalişti în sensul stabilit de dicţionarele limbii, acela de esenţial, pentru că esenţial este pentru fiecare om ca să trăiască în adevărurile Dumnezeieşti; suntem intoleranţi pentru că nu admitem niciuna din rătăcirile acestei lumi; suntem exclusivişti pentru că noi credem într-o singură Biserică, cea Ortodoxă, întemeiată de Hristos Mântuitorul; suntem extremişti pentru că avem grija extremă, în cel mai înalt grad, să nu lăsăm ca sublimele noastre învăţaturi mântuitoare să fie alterate, răstămăcite sau eludate de cei neştiutori ori rău intenţionaţi.

Având credinţa neclintită că suntem singura Biserică, ne socotim îndreptăţiţi să-i întoarcem pe cei rătăciţi la Dreapta Credinţă. Se spune adesea că trebuie să avem respect faţă de credinţele altora. Dar aceasta înseamnă să avem respect faţă de rătăciri! Nu facem niciun bine altora spunând că le respectăm credinţa, întărindu-i astfel în rătăcirea lor. În schimb, le facem un mare bine dacă le arătăm că greşesc, stăruind în credinţa lor deşartă şi că pot străbate drumul spre viaţa veşnică doar împropriindu-şi Sfânta Credinţă Ortodoxă. Că vor părăsi sau nu credinţa lor rătăcită, ştie numai Dumnezeu. Noi ne vom face datoria şi din acel moment toată răspunderea rămâne asupra lor. Sfântul Apostol Iacov a scris cu limpezime: ,,Să ştie că acela care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate’’ (Iacov 5, 20). În cazul refuzului de a părăsi rătăcirea, plata celui care a vestit adevărul nu se împuţinează: ,,Iar dacă tu prvesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa’’ (Iezechiel 33, 9).

Noi nu vestim oamenilor Credinţa cea Adevărată din orgolii mărunte, din ambiţii personale, ci pentru că este datoria noastră sfântă de a-i face părtşi pe toţi binelui pe care l-am primit de la Dumnezeu. Şi trebuie să recunoaştem că sunt mulţi în jurul nostru care au nevoie de adevăr: atei, păgâni, sectari, necredincioşi, adepţi ai aşa ziselor religii păgâne. Aceştia nu numai că sunt străini de Credinţa Ortoidoxă, dar şi luptă din răsputeri împotriva ei. În faţa acestora trebuie să ne facem mărturisitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

,,Mergi şi fă şi tu asemenea’’ (Luca 10, 37), este porunca sfântă dată fiecărui credincios al Bisericii noastre. Cunoaştem acum faptele cele bune ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti. Cât stă în puterea noastră, să lucrăm binele aproapelui, după cuvântul Proorocului: ,,Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii lui  Dumnezeu, şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină să vă îndestuleze de roade mântuitoare’’ (Osea 10, 12). Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cu nişte zeci de ani în urmă, am vizionat un film care surprindea extrem de sugestiv modul de lucru al dictatorului dement, Adolf Hitler. Era în vremea războiului şi în cabinetul său erau adunaţi comandanţii armatei germane, mareşali şi generali. Cu vocea sa lătrătoare, caporalul ajuns în vârful piramidei, trasa fiecăruia directive aberante care n-aveau nicio legătură cu realitatea de pe front. Fiecare general asculta cu supunere şi slugărnicie idioţeniile hitleriste, toţi îşi dădeau seama de absurdităţile izvorâte din mintea maladivă ale acestui monstru, dar nu îndrăzneau să ridice nici cea mai mică obiecţie sau să facă vreo sugestie. Nu! În faţa ,,geniilor’’ rămâi fără cuvinte, iar Hitler era un geniu al răului. La sfârşit, fiecare general rostea obedient: ,,Prea bine, mein fuhrer’’ şi mergea să transpună în faptă directivele idioate ale acestui monstru al istoriei. În  acest fel, Germania a fost împinsă către dezastru pe care-l ştim cu toţii.

Este maniera de conducere pe care a adoptat-o, pe plaiurile noastre, teutonul KW Iohannis. Când spun asta, mă gândesc la directivele sale din aprilie. Atunci a emis ucazuri prin care batjocorea şi umilea un popor (aproape) întreg, interzicându-i, sub grele sancţiuni, să sărbătorească Învierea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Cutezanţă satanică! Ministrul de interne ar fi vrut să facă un firav gest reparatoriu şi să distribuie lumina sfântă adusă de la Ierusalim, pe la casele oamenilor, în condiţii de pandemie imaginară. Îmediat a intervenit fuhrerul Iohannis şi a spus, nu! Şi aşa a rămas.

Cu puţine zile în urmă, fuhrerul Iohannis a prezidat şedinţa guvernului său de proşti,  inculţi şi ticăloşi, şi a hotărât, de unul singur, că românii trebuie să fie loviţi cât mai crâncen, iară şi iară. Şi ca nebunia lui să fie mai eficientă, a ordonat ca pieţele toate să fie închise, cu toate consecinţele dezastruaose. Ucaz prezidenţial idiot, la care niciun ministru nu a crâcnit. Părerea experţilor, bunul simţ, analizele pertinente n-au mai contat. Hotărâtor a fost cuvântul lui Iohannis. Acuma să nu credeţi că acest bolovan a stat nopţi întregi şi a cugetat cum să facă să le meargă bine românilor. Nu! A primit directive de la stăpânii săi, le-a implementat în guvernul său de nesimţiţi, iar  românaşii noştri sunt iarăşi batjocoriţi de această scursoare occidentală revărsată pe pământ românesc.

Am urmărit o conferinţă de presă penibilă la care fuhrerul a răspuns unor întrebări veni cu pricina îl vom vedea pe personajul mincinos şi ticălos, Marius Pieleanu, comunicându-ne rezultatele ,,cercetării sale sociologice’’, foarte apropiate de cifrele stabilite de Iohannis. Mihai Gâdea, sectarul nesătul de bani şi de minciună, va marşa pe aceste cifre, aşa încât de luni, 7 decembrie 2020, Iohannis va avea şi parlamentul său, iar dictatura antihristică se va putea manifesta netulburată. Ni se va vorbi despre justeţea măsurilor luate de guvern, că iată, prezenţa la urne şi votul românilor pentru PNL, au arătat din plin acest lucru.

Sugerez românilor care se vor duce la vot să se constituie în mici grupuri, şi de la prima oră să se îndrepte spre secţiile de votare, cântând cu mândrie patriotică, precum brigăzile de agitaţie din vremea lui Ceauşescu: Dau votul meu din toata inima / Prin asta eu arat ca stiu lupta.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cer scuze cititorilor pentru nepotriviri. Antihristii ini viruseaza blogul.+

 ,,Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui’’(Matei 5, 7). Cei care au pus în sufletele lor aceste cuvinte şi au împărţit cu dragoste celor nevoiaşi din avutul lor, s-au convins de darurile şi binefacerile pe care Domnul tuturor le revarsă asupra celor milostivi. Astăzi pomenim pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Din mulţimea faptelor sale bune, am ales două. Sfântul cerceta pe cei bolnavi, după cuvântul Domnului. Într-una din aceste cercetări a venit la Sfânt un străin şi i-a cerut milostenie. Patriarhul a poruncit să-i dea şase arginţi. Străinul acela a mers pe altă cale, şi-a schimbat hainele şi iarăşi a venit să ceară milostenie. A poruncit slugii să-i dea iarăşi şase arginţi. Acesta s-a supus, dar i-a şoptit la ureche: ,,Stăpâne, acesta este săracul acela care a luat mai înainte şase arginţi’’. Patriarhul s-a făcut că nu aude şi a poruncit să i se dea alţi şase arginţi. A mers săracul acela şi iarăşi şi-a schimbat hainele, şi a venit a treia oară să ceară milostenie. ,,Stăpâne, acesta este tot acela care a luat de două ori câte şase arginţi şi acum cere şi a treia oară’’. Sfântul nu s-a plecat cuvintelor slugii, ci a poruncit: ,,Dă-i lui doisprezece arginţi, ca nu cumva să fie Hristosul meu, Care mă încearcă pe mine!’’�

      �Doi dintre slujitorii la sfântul altar au comis oarecari fapte necuvenite şi au fost despărţiţi o vreme de Biserică. Unul dintre ei s-a smerit şi s-a pocăit de greşeala sa. Celălalt s-a răzvrătit şi s-a întărâtat şi mai mult asupra Patriarhului. Sfântul a vrut să-l cheme la sine şi să-l îmbuneze cu cuvinte de folos şi cu blândeţe, însă a uitat, căci aşa a voit chiar Dumnezeu. Pe când slujea Sfânta Liturghie, şi-a adus aminte de cuvântul Mântuitorului, Care a spus: ,,Dacă vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău acolo înaintea altarului şi du-te mai întâi şi te împacă cu fratele tău’’. Sfântul s-a depărtat de altar, a chemat pe clericul cel răzvrătit, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut iertare. Acesta, văzând pilda de Dumnezeiască de smerenie, a căzut şi el la picioarele Patriarhului şi cu lacrimi l-a rugat de iertare. Sfântul s-a întors la altar pentru Sfânta Liturghie, iar slujitorul acela s-a îndreptat. La începutul păstoririi sale, Sfântul Ioan cel Milostiv hrănea şapte mii cinci sute de săraci. Despre aceştia a spus: ,,Cei pe care voi îi numiţi săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii mei; pentru că ei pot să mă ia în locaşurile cele veşnice şi să-mi dea tot felul de ajutor spre mântuire’’(După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 182-197).

Presbiter Iovita Vasile

Episcopii Ciprului sunt obligați să răspundă deciziei arbitrare a Arhiepiscopului Hrisostom cu privire la BOaU, crede ierarhul Bisericii Ciprului Mitropolitul Nichifor. ,,Este necesar să răspundem la recunoașterea liderului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei�schismatice de către Arhiepiscopul Ciprului, care a mers pe „calea papală” și a ignorat Sfântul Sinod’’, a declarat Mitropolitul Nichifor de Kykkos și Tilliria într-un interviu acordat canalului TV „ΡΙΚ”.

„Când sfintele canoane și Statutul sunt încălcate, suntem obligați să reacționăm”, a menționat ierarhul cipriot, comentând situația creată după pomenirea lui Epifanie de către Arhiepiscopul Hrisostom. Mitropolitul a remarcat că reacţia celor patru ierarhi ai Bisericii Ciprului a fost determinată de acțiunile Arhiepiscopului Hrisostom, care a început să-l pomenească pe Eifanie, neglijând și respingând Sfântul Sinod.

Arhiereul a subliniat că nu este nici pro-rus, nici pro-american, ci respectă canoanele și la rânduiala Bisericii. „Când ei acționează conform Sfintelor Canoane, sufletul nostru se bucură și îi sprijinim, dar când sunt încălcate aceste reguli și tradiții bisericești atemporale, precum și ordinea și practica sacramentală, atunci reacționăm și trebuie să reacționăm. Pentru că, urmând vocea conștiinței noastre episcopale, vai de noi dacă păstrăm tăcerea. Dacă vom tăcea ca peștele, vom deveni complici”, a menționat Mitropolitul Nichifor.

Ierarhul cipriot a accentuat că problema Bisericii Ciprului constă în faptul că „unele decizii au fost luate sub presiunea intereselor geopolitice, geostrategice și geoeconomice”.

(Preluare de pe UJO)

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Luca de Zaporojie este unul dintre cei mai sinceri și autoritari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina de astăzi. El a emis o serie de scrisori deschise referitoare la schisma ucraineană și acțiunile anti-canonice ale Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice. În 2018, s-a adresat Pseudo Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, cu cuvintele „supus fidel al Republicii Turce, domnule Bartolomeu!”, cu privire la invitațiile pe care conducătorul Fanarului le-a trimis la „consiliul de unificare” unde a fost creată schismatica „Biserică Ortodoxă din Ucraina” . În acea scrisoare, Înaltul Ierarh a mulțumit Pseudo Patriarhului Bartolomeu, pentru contribuția sa la discriminarea și persecuția declanșată împotriva credincioșilor ucraineni, pe care i-a ajutat în acest fel la cucerirea Împărăției Cerurilor.

De asemenea, Mitropolitul Luca a adresat o scrisoare deschisă Prea Fericirii Sale, Catolicos-Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei, solicitându-i să rămână neclintit în Ortodoxie, în ciuda presiunii de recunoaștere a schismaticilor, iar în luna august a anului trecut, a adresat o scrisoare deschisă călugărilor athoniți, îndemnându-i și pe ei să rămână credincioși Ortodoxiei, în timpul vizitei de atunci a Pseudo Patriarhului Bartolomeu la Sfântul Munte. Conducătorul Fanarului este „un om pe care diavolul l-a lovit cu o boală teribilă – mândria”, a scris Înalt Preasfinția Sa, călugărilor athoniți.

 În această scrisoare deschisă, adresată Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, Mitropolitul Luca îl cheamă la pocăință pentru greșeala gravă de recunoaștere a schismaticei „biserici’’, mulțumindu-i totodată că a contribuit din plin la încercările duhovnicești la care sunt supuși credincioșii Ucrainei, consolidând astfel Biserica Ortodoxă Ucraineană Canonică.

,,Conștiința mea ierarhică nu-mi mai permite să mă adresez ție ca unui episcop și slujitor al altarului, pentru că ai luat calea trădării lui Hristos – Capul Maicii noastre Biserica!Sunt sigur că ierarhia Bisericii din Cipru care este credincioasă Ortodoxiei nu mai poate pronunța numele vostru ca întâistătător în Slujbele divine. În primul rând, vreau să vă mulțumesc că ați devenit un instrument al proniei lui Dumnezeu, datorită căreia Hristos va acorda turmei noastre ucrainene, coroanele mărturisirii și poate ale martiriului. Prin recunoașterea dumneavoastră (a schismaticilor ucraineni – Trans.), sprijiniți hulitorii îmbrăcați în veșminte preoțești și contribuiți la faptul că adepții lor, înarmati cu ferăstraie și ciocane, cuceresc bisericile noastre, timp în care terorizează și bat clericii și credincioșii. Veți fi cel care va aduce de acum înainte, mai multe lacrimi, tristețe și suferință familiilor fiilor credincioși ai Bisericii noastre Ortodoxe. Dar sunt sigur că niciunul dintre noi nu se va cutremura în aceste suferințe, pentru că știm că suntem chemaţi la acestea (1 Tes. 3, 3), și, dacă suferim împreună cu El (Hristos), atunci vom fi si preaslăviți împreună cu El (Rom. 8,17).

Aș vrea să vă întreb: „Care a fost adevăratul motiv al trădării voastre?” *Un material compromițător referitor la viața și evlavia voastră? Dar există un singur Dumnezeu care este fără de păcat și El cunoaște toate slăbiciunile noastre și căderile noastre ca nimeni altul. Dacă aveți un păcat, nu-l va ierta Dumnezeul Atotmilostiv, dacă vă pocăiți? Am o dorință sinceră în inima mea de a vă spune „Hristos este în mijlocul nostru”, dar m-ați lipsit de acest moment deosebit. Evanghelia ne învață să nu ne fie frică să recunoaștem că suntem păcătoși, dar ne spune, de asemenea, că nu există o cădere mai cumplită decât trădarea lui Dumnezeu. Mărturisesc în fața Domnului că, dacă vă pocăiți, sunt gata să vă îmbrățișez cu căldură și să vă numesc frate, pentru că Hristos a fost răstignit atât pentru dumneavoastră, cât și pentru mine! Dar dacă dumneavoastră, împreună cu dușmanii Bisericii, Îl răstigniţi pe iubitul nostru Mântuitor, atunci cuvintele mele către voi, vor fi: Mergi înapoia Mea, satano! (Mt. 16:23)3., căci tu nu cauți cele bineplacute ale lui Dumnezeu, ci ce este de folos pentru diavol! Dragul meu frate în Hristos, pocăiește-te, căci judecata lui Dumnezeu nu este departe și vom da socoteală pentru toate!

Mitropolitul Luca din Zaporojie și Melitopol

1.Ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri, căci singuri ştiţi că spre aceasta suntem puşi.( 1 Tes. 3: 3)-n.trad.
2.Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim.(Rom. 8:17)-n.trad.
3.Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Mt. 16:23)-n.trad.

*Anul trecut, după ce Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu pomenește și nu va pomeni pe Epifanie Dumenko, primatul schismatic, în slujbele divine, iar după ce Sfântul Sinod cipriot a refuzat să recunoască BOaU și a pus sub semnul întrebării legitimitatea acesteia, mass-media cipriotă a început să informeze despre un scandal petrecut în 2015 în care a fost implicat Arhiepiscopul Hrisostom, care ar fi ajutat ​​pe omul de afaceri malaysian Jho Low, evadat, să obțină pașaport cipriot (n.trad).

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al lui Dumnezeu. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”*.

Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să ră­mână lipsiţi? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat, de nimic! Pentru că Îl au în inima lor pe Însuşi Dumnezeu! Cât se înşeală oamenii care caută feri­cirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi slavă, în averi mari şi plăceri, în desfătări trupeşti, în lux şi în tot felul de deşertăciuni, care se sfâr­şesc în amărăciune! Ridicarea turnului fericirii în afara inimii noastre seamănă cu zidirea unei clădiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curând o astfel de construcţie se va prăbuşi la pământ.

Fraţii mei! Fericirea se află înlăuntrul vostru şi fericit este omul care înţelege aceasta. Cercetaţi‑vă inima şi vedeţi în ce stare duhovnicească vă aflaţi! Nu cumva inima voastră şi‑a pierdut îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu? Nu cumva con­ştiinţa vă mustră pentru călcarea porun­cilor Lui? Nu cumva vă învinuieşte pentru nedreptăţi, minciuni şi neglijarea îndatori­rilor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproa­pele? Cercetaţi şi vedeţi dacă nu cumva inima voastră a fost umplută de răutăţi şi patimi, dacă nu cumva s-a abătut pe căi nedrepte! Din nefericire, cel care nu are grijă de inima sa, se lipseşte de tot lucrul bun şi cade într-o mulţime de răutăţi.
Alungă bucuria şi se umple de amărăciune şi de frică. Alungă dragostea şi primeşte ura. Alungă toate harismele şi roadele Sfântului Duh pe care le‑a primit la Botez şi se face sălaşul tuturor acelor rele care îl fac pe om vrednic de plâns şi de trei ori ticălos.

Fraţii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toţi să fim fericiţi, atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă. Pentru aceasta a întemeiat Sfânta Sa Biserică, ca să ne curăţească de păcat, să ne sfinţească, să ne facă prieteni ai Săi, să ne dăruiască binecuvântările Cerului. Biserica stă mereu cu braţele deschise, ca să ne primească. Să alergăm repede toţi cei care avem conştiinţa împovărată. Să alergăm la Biserică, căci ea este gata să ridice povara noastră cea grea, să ne dăruiască îndrăzneală către Dumnezeu, să ne umple inima de bucurie şi de feri­cire.

(Fragment din cartea Învăţături ale Sfântului Nectarie al Pentapolei. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos. Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2008)

„Necredinciosul este foarte nefericit, întrucât nu are nădejde, care este tovarășul necesar pe drumul lung al vieții. Este nefericit fiindcă nu are iubire de oameni și fiindcă este lipsit de frumusețea icoanei Creatorului, pe care o descoperă credința. Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet”.

( Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina,1846 – 1920)

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

                      De preot Nicolae Strizu – paroh al Foeniului

             S-a vorbit mult despre mască în ultima vreme incât s-a ajuns la o saturație psihotică asupra subiectului. Peste tot, de la cel mai umil portar până la miniștri, auzi disperat: -„masca!”, „purtați masca!”, „unde-i masca?”.

Ne intrebăm și noi, deci, ce este „masca”?, de fapt. Lăsând la o parte justa practică a folosirii măștii pentru nediseminare în spațiul medical, după definiție putem spune că masca este o disimulare, este o ascundere a realității sub aparență înșelătoare, adică „înfățișare falsă”. Deci, acest înțeles al măștii ne interesează pe noi; caracterul semantic ascuns al ei, de fapt camuflarea unei înșelătorii. Putem spune că incă din antichitate, superstițiile păgâne clamează tot felul de puteri malefice în ritualuri oculte de purtare a măștii animalelor pentru dobândirea de însușiri noi și posedarea demonică. Așa mintea omenească, întunecându-se, s-a îndepărtat de Dumnezeu, încât n-a mai putut face deosebirea între bine și rău, ajungând în final ca sub masca binelui sa săvârșească răul. Căutând deci să-i curățească pe creștini de aceste inșelăciunidemonice, Canonul 62 al Sinodului VI Ecumenic oprește purtarea de măștiritualice, comice, satirice și tragice, precum și travestirea bărbaților în femei și invers.

Ajungând noi acum în contextul pandemic actual s-a dovedit încă o datăcă reprezentările măștilor sunt diferite. Masca actului medical, pe de o parte, ce nu ascunde vreun rău în ea, dar și latura măștii purtate de frică de la un capăt la celălalt al pământului, într-o asemănare globală prin frica de boală și moarte. Odată cu declanșarea pandemiei, au fost și o serie de descrieri asupra rolului jucat de mască în societate. Preşedintele Americii, Donald Trump, a arătat că „masca reprezintă sclavie, tăcere și moarte socială”. Dr. Gabriela Naghi, vorbește despre mască ca instrument al fricii, al înrobirii și minciunii. Altul vorbește depre controlul social al obligativității măștii. Mitropolitul Neofit de Morfu, spune că de fapt oamenii poartă masca pe ochi, nemaivăzând ce se întâmplă in jurul lor. Asemenea părintele Savatie Baștovoi,  parafrazând din viața Sfântului Macarie cel Mare, trage concluzia că „iadul este atunci când noi nu mai putem să ne vedem fețele”.

Însă dimensiunea sensului adânc al măștii o relevă chiar Sfânta Scriptură prin Cartea Apocalipsei, care în imagini simbolice arată destinele Bisericii și ale lumii, la vremea împlinirii soroacelor: „…nimeni nu poate cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul…sau numărul fiarei”(Apocalipsa, cap.13, v.17). Nu poți să vinzi și nici să cumperi dacă nu ai semnul mască. Oriunde  te duci sau te întorci, vezi că nu mai poți beneficia de nici un serviciu, că nu te mai poți aproviziona cu mâncare sau alte bunuri, dacă nu ai mască. Fără mască „nu poți să vinzi și nici să cumperi”, intrând astfel, cu sau fără voie, într-un regim totalitar antihristic ajuns la decăderea „sclavului totalitar ce are voie să saliveze, doar când sună clopoțelul”, după cum spunea cineva.

Așadar putem vorbi de înțelesuri malefice ale măștii cu influențele ei dezumanizante ce duc cu gândul la o ”împărăție a răului”, iar purtatul măștii este o recunoaștere a acestei împărății, de fapt a lui antihrist. Putem vorbi în aceste zile că trăim chiar o anvergură psihotică planetară, de o răcire a relațiilor interumane, de dezavuare a semenului, de îndepărtarea omului de către om. Distanțarea socială pandemică, ura și stingerea iubirii, toate acestea sunt chiar atribute ale antihristului. Dar toate acestea nu sunt ușor de văzut căci desfășurările apocaliptice conțin de multe ori înțelesuri ascunse privirilor omului.

Sfântul Ioan Maximovici a intuit caracterul subtil al faptelor ascunse în Cartea Sfântului Ioan. Deci este inadecvat a căuta imagini apocaliptice spectaculare în litera apocalipsei. Mai mult, ar trebui să avem o privire duhovnicească a schimbării omului, o înțelegere mai profundă de apropiere a naturii umane în raport cu tainele lui Dumnezeu, puse lui ca țintă şi hotar. Un înțelept a zis că „sfârșitul omului se arată în începutul lui”. Ca Adam omul de acum se ascunde, se ascunde sub mască. Unde privești acum vezi doar fețe pe jumătate. Însă întrebarea la care ar trebui să răspundă oamenii de acum este aceasta: – Cine ești tu, că n-ai chip și asemănare? Nu ești după  chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că nu ai față. Deci, oamenii parcă se ascund de privirea lui Dumnezeu. Oamenii de acum sunt asemenea lui Adam, care dezgolit și cu rușinea păcatului făcut, își ascundea goliciunea printre pomii raiului. Iar diavolul jubilează pentru că toți ajung la un chip și-o asemănare prin frică. Frica de boală, frica de autorități, frica de moarte. Mai mult, unui părinte contemporan i s-a arătat în vedenie efectul nevăzut al influenței purtării măștii antihristice, prin lungirea urechilor și a feței omului, asemenea dracilor.

Observăm, de asemena, în aceste zile un întreg complex de factori convergenți ce duc spre ultima cădere a omului, spre pecetluire. Lucrarea este ascunsă pentru cei mulți, dar este vizibilă pentru cei care cu inimă curată și credința nețărmuită, caută mântuirea sufletului lor. Ne întrebăm poate, de ce am ajuns aicea? Răspunsul este unul simplu, pentru că am uitat de Dumnezeu, pentru că ne-am pus pe noi înșine mai presus decât El, în toți acești frumoși ani pe care i-am petrecut, uitând de Creatorul nostru.

Altfel spus, trei uragane nevăzute ce ascund în ele însele tainele apocaliptice, s-au abătut și se abat asupra neamului omenesc. Primul uragan nevăzut, este rezultat al Sinodului din Creta, (numit al optulea sobor, dar și tâlhăresc), despre care Sfântul Kukșa al Odesei spune că este o adunare de necredincioși care vor uni toate credințele în una, iar Sfântul Justin Popovici recomandă să nu se țină pentru că va aduce numai dezbinare printre creștinii ortodocși. Ceea ce s-a și adeverit. Prin Creta s-a făcut o scădere în plinătatea lucrării celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești Biserici, lucrare a harului Duhului Sfânt ce a ținut sub pavăza Sa întreaga lume prin adevărurile de credință ale Bisericii Dreptmăritoare  și de care au beneficiat toate credințele, popoarele și chiar ateii pământului. Prin Creta, Harul lui Dumnezeu nu pleacă dintre noi, ci noi ieșim prin nesăbuința noastră de sub cupola lui protectoare. Iar diavolul, după cum se vede, a și încolțit acum lumea. Dar să nu disperăm, pentru că Biserica rămâne până la sfârșit și „nici porțile iadului nu o vor birui”, chiar dacă, dupa cum spun profețiile marilor părinți, ea va fi restrânsă în veacul din urmă „la cei puțini”.

Al doilea uragan este apostazia. Apostat este tot cel ce se leapădă de Hristos, dar nu ca Iulian Apostatul ci de acum mult mai fin, mai subtil, mai indirect. Apostazia pandemică ce lovește acum lumea, ne arată acest caracter al ei. Închiderea Bisericilor de Sfintele Paști ale anului 2020, pe motive de sănătate publică, învoiala conducătorilor Bisericii la aceasta, ascunderea creștinilor prin casele lor de frica morții si nemărturisirea de Învierea lui Hristos, au dovedit că trăim o mare apostazie printre creștini. Purtatul măștii la Sfintele slujbe, ca acceptare a fricii și a morții mai presus de viață, iubire și grijă a lui Dumnezeu, este lepădare și blasfemie …și chiar mai mult, este recunoașterea împărăției lui antihrist de la un capăt la celălalt al pământului.

Și in fine, cel de-al treilea uragan nevăzut, pecetluirea, ca ultimă încercare a omului, cu prețul vieții. După cum rezultă iarăși din Cartea Apocalipsei cap.13, v.16 și 17 „fiara îi silește pe toți…să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde…decât numai cel ce are semnul sau numărul numelui fiarei”. De aici se pare că intenția diavolului este aceasta, să-l pecetluiască pe om pe vecie prin înfometare și apoi acceptarea lui ca stăpân. Dar după cum profețește de Dumnezeu rânduitul luminător Cuvios Paisie Aghioritul (încă de prin 1990), vrăjmașul diavol se va folosi de un vaccin ca să pună pecetea cu numărul 666 asupra oamenilor.Această lucrare demonică este însă ascunsă. Ar fi infantil să credem că acțiunile împotriva oamenilor sunt clare și limpezi spre a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru. Dimpotrivă, „pecetluirea” va fi prezentată ca un act tămăduitor, o biruință asupra bolilor, a virusurilor, o super realizare spre devenirea omului perfect, fără boli și viată cât mai lungă.

Nanobotica vindecătoare, microcipul, inteligența artificială conectată la neuronii umani, reprezintă deja obiectivul unor proiecte, ce se vor a fi implementate cât mai curând în conceptul de „transumanitate” ce conduce generația umană 1 (adică așa cum suntem noi astăzi), spre generația a 2-a interferată cibernetic. Proiectul acesta se dorește a fi realizat până in anul 2025 și poate fi considerat ca fiind actul pierderii libertății umane, a voinței omului și a legăturii cu Dumnezeu prin imixtiunea inteligenței artificiale cu aparatul neuronal uman prin vaccinare cu nanoboți., microcipare sau alte căi.

Vremea cernerii se pare că a și trecut, iar lumea e aproape gata cernută spre a intra în abatoarele științifice ale iadului. Pecetluirea omului cea de la sfârșitul veacurilor este aproape. Iar pentru cei care se îndoiesc și caută mereu semne, mai amintim și de profeția lui Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai mari gânditori creștini ai Rusiei, care în lucrarea sa „Trei dialoguri despre sfârșitul istoriei universale”, prevestea ridicarea antihristului ca și conducător al lumii prin complicitatea liderilor religioși mondiali. Întâlnirea cu mască a liderilor marilor religii, marți 20 Octombrie 2020 la Roma, sub genericul „Nimeni nu se salvează singur” (o excludere de fapt a lui Hristos), apare ca încă un pas făcut spre împlinirea profețiilor.

Ce-i de făcut acum?, probabil ne vom întreba. Prea multe de făcut acum, nu avem a alege, căci ne urmăresc anii delăsărilor noastre, lașitățile noastre ca popor creștin ce am dezertat de la Dreapta Credință, toate ambiguitățile și dezertările noastre ca individ și ca neam s-au adunat și se apropie ora socotelilor. Ne rămâne doar mărturisirea salvatoare, actul suprem al înfruntării taberelor răului prin atașamentul nostru față de Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu orice preț. Fiecare la locul lui, în timpul lui, așa cum i-a hărăzit Dumnezeu. „Nu vă lepădați de Hristos și nu vă însemnați cu pecetea 666”, este un îndemn pe care l-au auzit oamenii neîncetat în ultimii zeci de ani, fiind mai actual ca oricând. Printr-o credință puternică, dezrobire de patimi și întărirea sinelui, printr-o înaltă conștiință a datoriei momentului, vom putea rămâne alături de Mântuitorul Iisus Hristos Biruitorul, Stăpânul și Judecătorul acestei lumi. Slăvit să fie numele Său, în veci. Amin! 

 La Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 26 Octombrie 2020

În anul 65 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris cea dintâi Epistolă Pastorală adresată Episcopului Timotei al Efesului. Grija de căpetenie arătată în Epistolă a fost aceea de a-l feri pe tânărul păstor şi Biserica sa de primejdia rătăcirii de la adevăr. Spre sfârşit, aşa îi scrie Episcopului: ,,O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă (I Timotei 6, 20-21).

Şi atunci, dar mai ales în vremurile noastre, ştiinţa mincinoasă, diavolească, aş spune eu, era şi este o ameninţare pentru cei neîntăriţi în Credinţă. Ce este, de fapt, ştiinţa? Este cunoaştere.Tendinţa fiecărui om este aceea de a cunoaşte cât mai mult, lucru firesc şi de dorit, atunci când cunoaşterea este îndreptată spre adevăr. Când omul părăseşte calea adevărului şi se lasă purtat de duhurile satanice, cunoaşterea lui devine strâmbă, denaturată, păgubitoare pentru sufletul său. Spre cunoaştere înaintează şi vrăjitorii şi masonii şi spiritiştii, adică aceia care pretind că vorbesc cu duhurile morţilor. Cunoaşterea lor le este profund dăunătoare, pierzătoare chiar, deoarece este de pe tărâmul întunecat al diavolului, şi-l duce pe om în mrejele tatălui minciunii şi la pierderea mântuirii.

Când cunoaşterea omului se referă la Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice şi mântuitoare, sensul acesteia este bun, şi-n această cunoaştere omul are drum deschis să înainteze, în toată viaţa sa pământească, spre viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan chiar aşa defineşte veşnicia: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’(Ioan 17, 3). Cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi este un domeniu vast, un drum care nu se sfârşeşte niciodată, oricât s-a strădui omul. Spunea Părintele Stăniloae că Teologia este un munte, şi cei mai puternici abia ajung la poalele lui.

Din rătăcirile cele multe ale oamenilor, s-a constituit ceea ce Apostolul Domnului a numit ştiinţa mincinoasă,proclamată infailibilă şi unică sursă a cunoaşterii, iar slujitorii ei se pretind un fel de zei care, din vreme-n vreme, urcă în Olimp şi aduc oamenilor ,,adevărurile’’ de care aceştia ar avea nevoie. Istoria stă mărturie de câte ori ,,adevărurile’’ ştiinţei mincinoase au fost trâmbiţate ca ultime, de neclintit, pentru ca mai târziu să fie infirmate şi părăsite, înlocuite de alte ,,adevăruri’’, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.

Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebi privitoare la sensul şi rostul existenţei lor. Câtă vreme au rămas în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti, au stat în adevăr şi cunoaşterea lor a fost dreaptă. De prea multe ori însă, oamenii au dobândit o cutezanţă luciferică, s-au întors de la adevăr şi s-au împotmolit în hăţişurile rătăcirii. În anul 1859, Charles Darwin a publicat o caret numită ,,Originea speciilor’’, în care susţinea că toată viaţa pe pământ a apărut din organismele monocelulare, care au evoluat spre forme complexe, până când s-a ajuns la vieţuitoarele de azi, omul fiind cel mai evoluat. Este aşa numita teorie evoluţionistă. În sfârşit, nebunul care spunea în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1), avea un temei ,,ştiinţific’’ pentru a-L tăgădui pe Dumnezeu. Necredincioşii s-au grăbit să îmbrăţişeze această teorie neghioabă şi în scurtă vreme ,,stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor’’. Puterile iadului au săltat de bucurie. Comunismul satanic şi-a apropriat inepţia aceasta şi a ridicat-o la rangul de adevăr, a răspândit-o asiduu, mutilând conştiinţe şi distrugând vieţi. Ştiinţa mincinoasă a ajuns la cea mai înaltă ,,cucerire’’ a sa, tăgăduirea lui Dumnezeu. ,,Dumnezeul’’ lor era de-acum material, care s-ar fi autocreat, era omul însuşi. Aşa s-au deschis porţile pentru cele mai monstruoase crime ce s-au măsurat cu sutele de milioane. A învăţat ceva omenirea din grozăviile trecutului? Unii, da – cei mai mulţi, nu.

Ştiinţa mincinoasă caută cu înfrigurare să demonstreze originile universului. Aşa s-a ajuns la construirea în Elveţia, a unui accelerator subteran de particule, în lungime de 28 de kilometri. O investiţie uriaşă, o construcţie faraonică la care lucrează mii de ,,savanţi’’. Experimentul acestora avea ca temă demonstrarea unei alte teorii neroade, aceea numită ,,bing-bang’’, prin care se susţine că universal ar fi apărut în urma unei mari explozii, ce a avut loc cu 15 miliarde de ani în urmă! Nici mai mult, nici mai puţin. Urma ca prin 20 octombrie să fie create condiţiile big-bang-ului şi să se ofere ,,dovada’’ temeiniciei acestei teorii. La data respectivă însă, şandramaua s-a defectat şi, nici până în ziua de astăzi, nimic n-au reuşit să demonstreze. Asta e ştiinţa lor infailibilă. Mi-aduc aminte cu câtă emfază ni se spunea în anii de liceu că nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci doar lucruri care nu se cunosc încă.

Ştiinţa mincinoasă spune că adevărul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos e, de fapt, mit. Ştiinţa mincinoasă ne spune că învierea fiicei lui Iair era imposibilă, la fel ca vindecarea acelei femei care s-a atins de haina Domnului.

După vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Fiul lui Dumnezeu a fost căutat de un anume Iair, mai-marele sinagogii iudeilor. Ce l-a adus la picioarele Mântuitorului? Durerea lui de părinte, pricinuită de starea extrem de gravă a fiicei sale, unica fiică, aflată în pragul morţii. Ce era în inima lui Iair, ştie numai acela care a trecut prin încercări similare, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu. Ascultând rugămintea mai-marelui sinagogii, Domnul Hristos S-a îndreptat imediat spre casa acestuia.

Mulţimea însă Îl împresura şi provoca o anumită stare de dezordine, care-i făcea mersul anevoios. În învălmăşeala aceea, o biată femeie bolnavă de doisprezece ani, având curgere de sânge, şi-a făcut cu greu loc, până s-a apropiat şi s-a atins de poala hainei Învăţătorului nostru. Minunea lui Dumnezeu! Curgerea sângelui ei s-a oprit îndată. Faptul ar fi putut să rămână neştiut. Iubitorul de oameni Hristos nu ne-a lipsit de cunoaşterea acestei vindecări, fapt pentru care a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?’’ Întrebarea a părut unora că este fără sens în acea îmbulzeală. Femeia însă a venit tremurând, a căzut la picioarele Domnului Iisus şi a mărturisit cum s-a vindecat de neputinţa ei. Faptul că tremura şi era stăpânită de emoţie şi frică, este pilduitor pentru noi cei reci şi indiferenţi în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Nu ne îndeamnă Biserica să ne apropiem de Dumnezeu ,,cu frică, cu credinţă şi cutermur?’’ Aşa s-a apropiat femeia aceea bolnavă, şi Mântuitorul a tămăduit-o, apoi i-a risipit tulburarea cu cuvinte blânde şi mângâietoare: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace’’ (Luca 8, 48).

Când să-şi continue drumul spre casa lui Iair, cineva a venit în grabă, aducând vestea cea rea: ,,A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul’’. Ca să nu dea loc unei dureri incomensurabile, Mântuitorul S-a grăbit să-l mângâie şi să-l încurajeze pe Iair: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi’’. Ajuns la casa durerii, a intrat în odaia unde fetiţa zăcea moartă, însoţit de trei din Sfinţii Apostoli şi de părinţii ei. ,,Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme’’.Cu aceste cuvinte caută să le risipească durerea acelor oameni. Vorbele acestea au fost pentru cei împuţinaţi la minte, prilej de râs. Râdeau de Mântuitorul!, ei care erau atât de siguri de atotputernicia morţii. Moartea e biruită şi acum: a prins copila de mână şi a ridicat-o, ,,duhul ei s-a întors şi a înviat îndată!’’ Dacă moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, învierea este opusul, adică sufletul se întoarce în trup şi omul ajunge iarăşi în starea de dinainte.

Ce-ar putea face ştiinţa mincinoasă în faţa celor două minuni Dumnezeieşti, despre care ne relatează Evanghelia acestei Duminici? Evident, ceea ce face de obicei: contestă, tăgăduieşte, răstălmăceşte, se împotriveşte. Atâta poate, atâta face. Mulţi oameni, unii de bună credinţă, se străduiesc să întindă punţi între Teologie şi falsa ştiinţă, să concilieze adevărurile Dumnezeieşti cu susţinerile ştiinţei mincinoase. Demers inutil, deoarece între cele două e o prăpastie de netrecut: ,,Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (I Corinteni 6, 15). Niciuna.

Am spus mai înainte că ştiinţa înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea cea mai înaltă o dă omului Sfânta Teologie Ortodoxă, păstrătoare fidelă a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. Aceasta este adevărata ştiinţă! Aşa scria Sfântul Apostol Pavel celor din Biserica din Colose: ,,De aceea şi noi, din ziua în care am aflat, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească. Umblând cu vrednicie înaintea Domnului, plăcuţi lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea  lui Dumnezeu’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Părinte, spuneţi adeseori că vor să le distrugă pe toate. Vă referiţi şi la învăţământ?

– Da, nu vedeţi ce se petrece? Acestea sunt şcoli? Aceasta e limba, care se predă azi copiilor? Care este istoria noastră? Dar şi in Teologie, ce nu se face? Un ateu are diploma în teologie şi îl lasa să predea religia. Nu cercetează: ateismul învaţă religie? “Nu-l putem scoate” – spun ei. Dacă un filosof ar vrea sa predea matematica, îl vor lasa? Unul este teolog şi nu lasă pe oameni să se împărtăşească, ca să nu se molipsească de SIDA! Este din aceia pe care computerul i-a trimis la Teologie. Asta nu este cunoaşterea lui Dumnezeu. Demult spuneau: “Copilul a învăţat slovele sfinte“, pentru ca slovele erau sfinte. Vezi profesor de Teologie care nu crede, şi mai vorbeşte de rău şi pe Prooroci înaintea studenţilor, şi să nu-l scoată. Dar ce cauţi, omule, la Teologie? Ce teologi vei scoate?

Cât au influenţat protestantii şi catolicii! Cât de mult a pătruns duhul ateist în catolicism! Catolicii, incet-incet, ciuntesc pe sfinti. “Sfanta Ecaterina n-a fost o sfanta mare” – spun ei. “Ci tatal ei a fost un mic regişor’’. ,,Sfantul Nicolae a fost un sfant mic. Sfantul Gheorghe un basm. Arhanghelul Mihail n-a existat, ci a fost o prezenţă a lui Dumnezeu. La fel si Arhanghelul Gavriil”. Dupa aceea vor spune: “Hristos nu e Dumnezeu, ci a fost numai un dascal mare”. Dupa aceea vor merge mai departe: “Dumnezeu este o putere”. Şi dupa aceea vor spune: “Dumnezeu este natura”. În timp ce există fapte palpabile, Prooroci, proorocii, minuni atât de vii, ajung si unii de-ai nostri sa creadă astfel de prostii.

A venit şi la mine unul să ia binecuvântare ca să meargă in Italia, să studieze Liturgica şi să faca doctoratul. ,,Eşti in toate minţile?” – i-am spus. “Vrei să mergi la iezuiţi să-ti faci doctoratul şi ai venit să-ţi dau si binecuvântare? Aceia nu ştiu ce-i cu ei! Acolo predau uniţi, iezuiti şi mai ştiu eu ce“. E nevoie de luare aminte în toate părţile. Pentru că aşa fac; merg şi studiază în Anglia, Franţa etc., se molipsesc de microbii europeni şi fac după aceea doctorat. Studiază de pilda pe Sfinţii Părinţi, din traducerile ce le-au făcut străinii în limba lor. Aceia, fie că n-au putut reda noimele corect, fie din viclenie, au adăugat şi greşelile lor. Ortodocşii nostri care au învăţat limbi străine, iau de acolo microbii străini şi-i aduc aici, şi mai şi invaţă pe alţii. Fireşte, dacă eşti atent, uşor poţi deosebi aurul de chihlimbar.

– Părinte, unii tineri care sunt aproape de Biserică, atunci când pleacă în străinătate pentru studii, deoarece nu intră aici la Universitate, îşi pierd credinţa şi se rătăcesc.

– Voi spune unuia din cei pe care îi cunosc, să mai faca vreo doua Universităţi în Grecia, ca să nu mai plece copiii in străinătate. Să studieze aici, deoarece copiii se pierd, parinţii cheltuiesc şi atât venit iese afară. Mereu spun tinerilor care merg în străinătate la studii: ,,Să mergeţi, dacă vreti, dar să luaţi aminte să nu vă pierdeţi credinta.  Şi mai ales, nu uitaţi să vă intoarceţi înapoi, în Patrie. Grecia va aşteaptă, sunteţi datori s-o ajutaţi. Să fiţi aproape de eleni, ca să nu fie nevoiţi să alerge în străinătate spre a afla un medic sau un specialist în vreo ştiinţă. Sa luati aminte mult, să nu vi se răcească inima. Europenii sunt reci, America este numai ca să te îmbogăţesti materialiceşte şi să dai faliment duhovniceşte!“

– Şi grevele, Părinte, ce rău fac! O lună întreagă copiii n-au făcut şcoala, ci au umblat pe drumuri.

– Eu le spun profesorilor să nu facă niciodată grevă, numai daca vor voi să desfiinteze, de pilda, religia, rugăciunea, sau să scoată crucea de pe drapel etc. Atunci trebuie sa protestăm. Altfel ce sunt vinovaţi copiii să piarda lecţiile?

– Părinte, aşadar, în felul cum s-a fasonat, învăţământul va face mult rău.

– Acum se vor secătui mulţi copii, dar şi Bunul Dumnezeu va judeca corespunzător. Va examina în ce stare ar fi fost dacă nu ar fi fost influenţaţi şi nu li s-ar fi făcut rău. Dar şi noi trebuie sa facem multă rugăciune pentru sărmanii copii, astfel ca să intervină Dumnezeu să îi ajute să nu se secătuiască, ci să fie sănătoşi duhovniceşte şi să dobandească virtuţi.

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Pandemiologul şef cu apucături de faraon atotputernic, KW Iohannis, a ieşit zilele trecute pe micile ecrane ca să-şi facă numărul lui de prestidigitaţie politică. Pentru această artă însă e nevoie de isteţime şi rapiditate, iar dumnealui e cam lent în mişcări şi gândire, aşa că nu i-a ieşit. Ce ne-a spus omul? Că prin februarie vom primi vaccinul binefăcător care ne va scăpa de primejdia coronavirusului. Iohannis ştie cu exactitate care e calendarul privind evoluţia zisei pandemiei şi face previziuni infailibile. La urma urmei, zisa pandemie nu are niciun rost, dacă nu e urmată de vaccinarea în masă a populaţiei.

A zis preşedintele tuturor românilor că vom primi zece milioane de doze, care se vor administra persoanelor cu risc ridicat. Înţelegeţi viclenia? Vrea să inducă ideea ca mai mult nu se poate, că unii vor fi vaccinaţi, iar alţii nu. În aceste condiţii, mulţi s-au şi gândit cum să facă pentru a fi printre primii vaccinaţi, să se pună ei la adăpost, să scape de frica bolii şi a morţii. Aceştia se vor face luntre şi punte ca să nu rateze vaccinul, şi parcă văd cum vor forma cozi lungi şi vor sta acolo câte ore va fi nevoie, pentru a beneficia de binefacerile anunţate de Iohannis. Bieţii oameni! Zadarnic li se spune că pandemia asta e o făcătură, o şarlatanie la scară planetară, tocmai spre a ne impinge spre primirea blestematului vaccin, care ar putea însemna pecetluirea cu semnul antihristului; zadarnic li se aduc nenumărate exemple care demonstrează că simpaticii noştri conducători mint din momentul în care se trezesc dimineaţa, iar seara adorm cu minciuna în gură şi-n gând. Nu-i chip să-i clinteşti din convingerile lor, pentru că ceea ce au văzut ei cu ochii lor şi au auzit cu urechile lor e mai presus de orice îndoială.

Hai să încercăm să-i convingem, spunându-le cuvânt cu putere multă. Şi ce cuvânt omenesc ar avea această putere? Luăm, aşadar, cuvântul proorocesc al lui Dumnezeu:  ,,Şi s-a dus cel dintâi (înger) şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei, şi care se închinau chipului fiarei’’ (Apocalipsa 16, 2). Asta ne aşteaptă pe noi, buba rea şi ucigaşă, dacă vom nesocoti cuvântul sfânt şi vom primi blestematul vaccin. Să mai spunem că primirea semnului înseamnă pierderea mântuirii?

Presbiter Ioviţa Vasile

Pseudo-patriarhul Bartolomeu este încrezător că autocefalia BOaU schsmatică, este un eveniment bisericesc finalizat, recunoașterea acestuia fiind o contribuție la unitatea Ortodoxiei. La 2 noiembrie 2020, conducătorul Fanarului, pseudo patriarhul Bartolomeu, a spus că „viața ecleziastică din Ucraina este împlinită în mod benefic” de acordarea Tomosului BOaU, relatează ediția Orthodox Times.

Potrivit acestuia, „În contextul responsabilității mele pentru stabilitatea și unitatea Ortodoxiei, este inclusă acordarea  autocefaliei Bisericii din Ucraina. Acest lucru s-a întâmplat cu certitudinea absolută că așa se restabilește ordinea normală și că viața ecleziastică din Ucraina este împlinită în mod benefic. „

Conducătorul Fanarului este convins că „examinarea tradiției canonice și a principiilor ecleziastice de bază în numele intereselor extra-ecleziastice, zguduie temeliile unității bisericești și transformă Biserica Ortodoxă într-o fundație laică, o confederație în care individul domină în detrimentul întregului, în detrimentul funcționării întregului corp al Bisericii „. El este încrezător că recunoașterea BOaU de către Patriarhul Teodor al Alexandriei, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și toată Grecia și Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului „este o contribuție esențială la cauza unității ortodoxiei ca o consecință practică și expresie a eclesiologiei sale. „

Potrivit pseudo patriarhului Bartolomeu, „autocefalia ucraineană este un eveniment bisericesc finalizat și singura atitudine consecventă din punct de vedere eclesiologic este recunoașterea sa de către Frații Primati Ortodocși, așa cum s-a întâmplat cu autocefalia tuturor fraților mai mici ai Bisericilor Ortodoxe, din Biserica Rusiei’’. Conducătorul Fanarului a subliniat, de asemenea, că el și Arhiepiscopul Hrisostom împărtășesc păreri comune: „În acest moment aș dori să mă refer la Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, cu care avem viziuni comune și ne alăturăm eforturilor de a evidenția contribuția esențială a Ortodoxiei la tratarea marilor probleme contemporane”.

El consideră deasemeni că „negarea dialogului și introversiunea stearpă aparent pentru a salva puritatea tradiției, favorizează dezvoltarea tendințelor fundamentaliste în corpul Ortodoxiei’’. Referindu-se la recunoașterea de către Arhiepiscopul Ciprului a BOaU, psudopatriarhul Bartolomeu, a subliniat că disputele asupra acestei decizii ale arhiepiscopilor Bisericii din Cipru „nu reflectă sensibilitatea lor, rânduielile normale și unitatea Ortodoxiei, ci mai degrabă indiferența lor față de ele de dragul altor oportunități. „

„Le reamintim – în mod fratern – rolul decisiv jucat de Patriarhia Ecumenică în anii 2005, 2006 la invitația și cererea Bisericii Ciprului de a soluționa, în conformitate cu instituțiile obișnuite, problema succesiunii Arhiepiscopului de Cipru, Hrisostos I, bolnav, și rolul Patriarhiei în alte cazuri similare pentru soluționarea problemelor interne ale bisericilor din Bulgaria, Ierusalim și nu numai’’. Pseudopatriarhul Bartolomeu este convins că „rolul principal de coordonare și mediere al Patriarhiei Ecumenice este de neînlocuit și absolut necesar”.

Cu puțin timp în urmă, UJO a scris că Bartolomeu a declarat că, în spiritul diplomației pastorale,  „tolerează temporar” existența ierarhilor BOC a Ucrainei,  nu ca episcopi locali conducători, ci doar ca persoane titulare.

Dr. Gabriela Naghi

În luna septembrie a acestui an, un sobor de pseudo-ierarhi, avându-l în frunte pe Patriarhul Daniel, a savârşit slujba de sfinţire a Catedralei din Oradea. Dintru început, se constată o abatere de la Rânduiala Sfintei Biserici a Răsăritului: întâi a fost săvârşită Sfânta Liturghie, apoi a urmat Slujba de sfinţire. Cărţile noastre de cult, în speţă Arhieraticonul, şi Tradiţia Bisericii noastre au statornicit că întâi se săvârşeşte Sfinţirea bisericii, apoi se continuă cu Sfânta Liturghie. Fapt esenţial, Patriarhul Daniel nu a slujit la Sfânta Liturghie, fiind prezent doar la sfinţirea Catedralei.

Cum se explică această abatere de la Rânduielile bisericeşti?

Destul de simplu, şi pe înţelesul tuturor. Daniel Ciobotea era conştient că vine la Oradea în Eparhia pe scaunul căreia stă Sofronie Drincek, pseudo-episcop greco-catolic, trecut la papistaşi prin lepădarea de credinţă (apostazie). Nu mai insist asupra circumstanţelor în care s-a produs apostazia. Ştiind că în Bihor credincioşii ortodocşi au cerut caterisirea şi anatemizarea apostatului Sofronie, s-a temut de o reacţie din partea acestora. Temere nejustificată, deoarece cei îngrădiţi de erezie nu participă la slujbele săvârşite de ereticii semnatari ai documentelor din Creta.

Mai există un motiv: slujind la Sfânta Liturghie, Daniel era obligat să pomenească pe ceilalţi 13 întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe Naţionale. Între aceştia stă, pe primul loc, Bartolomeu din Constantinopol, eretic şi schismatic, urmat de Teodoros din Alexandria, eretic şi schismatic, şi de Ieronim al Greciei, eretic şi schismatic. În momentul pomenirii acestora, poporul ortodox l-ar fi perceput şi pe el ca fiind eretic şi schismatic. Şi pe bună dreptate. Înţelegem că Daniel nu l-ar fi pomenit pe schismaticul ucrainean Epifanie. Faptul nu mai are nicio relevanţă, din moment ce s-a pronunţat în favoarea recunoaşterii, în schimbul înfiinţării unui Vicariat românesc în Ucraina. În schimb, îl pomeneşte pe tatăl schismelor, Bartolomeu din Constantinopol.

Vă rog să observaţi că Mitropolitul Atanasie de Limassol a plecat din sfânta biserică în momentul în care întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Cipru, Hrisostom, l-a pomenit la Sfânta Liturghie pe  schismaticul ucrainean Epifanie Dumenko. De ce? Pentru a nu se face părtaş la schismă. Cine pomeneşte pe schismatici, devine schismatic, la fel ca şi cei care slujesc împreună cu ei. Peste puţină vreme, Hrisostom va fi radiat din dipticele Sfintei Biserici Ortodoxe Ruse, demers canonic, îndreptăţit care va marca oficial ruperea lui de Biserica lui Hristos. Adevăr dur, pe care-l ştie Daniel Ciobotea, îl ştim şi noi, cei îngrădiţi de erezie. Patriarhul ştie că ochii tuturor sunt aţintiţi spre el şi toate abaterile îi sunt sancţionate prompt de nepomenitori, nu de chibiţii din jurul său, sau de jurnaliştii care comentează doar pentru a se afla în treabă.

Concluzie:

Dan Ilie Ciobotea este eretic ca semnatar al documentelor eretice din  Creta; este schismatic pentru că, în alte ocazii, l-a pomenit pe ereticul schismatic Bartolomeu din Constantinopol. De-aici decurg o seamă de  urmări canonice, pe care Părinţii nepomenitori le vor desluşi şi le vor pune în faţa Poporului Ortodox, spre analiză.

Daniele, Daniele! Dacă ai fi rămas sub bunele povăţuiri ale naşului de călugărie, Părintele Cleopa, ai fi acum un ieromonah nepomenitor, retras într-un loc neştiut. Ai ales slava deşartă, ai urmat traseul desenat de vrăjmaşii Bisericii şi uite unde ce-ai ajuns: o marionetă pe un tron patriarhal, ducând pe umeri grelele poveri ale ereziei şi schismei. În curând, toată mărirea lumească va fi de domeniul trecutului. Dumnezeu să te aibă-n pază. Sic transit gloria mundi.

Presbiter Ioviţa Vasile