Categorie: Uncategorized

Cărţile noastre de istorie bisericească relatează amplu despre ereziile primelor secole, îndrepate împotriva învăţăturii sănătoase a Domnului nostru Iisus Hristos. Ce nu spun aceste cărţi este faptul că mare parte din aceste erezii au fost scornite de evreii necredincioşi şi hulitori de Hristos, care le-au răspândit prin oameni răi şi slabi de minte, atraşi la rătăcire chiar din sânul Sfintei Biserici.

          Evreii susţineau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost numai Om nu şi Dumnezeu, prin urmare Preacurata Fecioară Maria trebuie numită nu ,,Născătoare de Dumnezeu’’, ci ,,Născătoare de Hristos’’ sau ,,Născătoare de Om’’. Cel care a primit acestă blasfemie şi a propovăduit-o cu tărie a fost chiar patriarhul nevrednic al Constantinopolului, Nestorie. Până atunci luptase cu îndârjire împotriva ereticilor vremii, ceea ce i-a atras porecla de ,,mâncător de eretici’’. Nestorie s-a învoit cu evreii, a atras de partea sa mai mulţi ierarhi şi a produs mare tulburare în Sfânta Biserică. ,,Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care s-a zămislit în pântece de femeie, până să se nască; nici nu voi numi Născătoare de Dumnezeu pe femeia care a născut om cu trup din firea sa’’ – afirma nevrednicul ierarh. S-a apucat apoi să scrie cărţi pe care le-a trimis în cuprinsul Bisericii lui Hristos. Unii au primit învăţătura lui pierzătoare de suflete, alţii au rămas statornici în Dreapta Credinţă. În acest fel, Biserica era sfâşiată de nesăbuinţa şi ambiţia acestui Nestorie. În aceste împrejurări grele, Sfântul Chiril al Alexandriei i-a scris ereticului şi l-a mustrat pentru reaua credinţă. A trimis numeroase scrisori Bisericii prin care arăta rătăcirea lui Nestorie şi chema poporul lui Dumnezeu să nu-l urmeze în rătăcirea lui.

          Atunci, binecredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr a poruncit să se ţină un Sinod la Efes, în anul 431. Sinodul a fost primit de Biserică ca al III-lea Ecumenic pentru contribuţia Părinţilor la apărarea Dreptei Credinţe şi restabilirea adevărului revelat. Sfinţii Părinţi care au participat au condamnat erezia lui Nestorie, afirmând, în aceaşi vreme, că Sfânta Fecioară Maria a născut pe Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care a fost şi Om adevărat. Prin urmare, este drept şi adevărat ca Preacurata Fecioară să fie numită ,,Născătoare de Dumnezeu’’, aşa cum o pomenim şi noi în slujbele bisericeşti şi în rugăciunile noastre. Pentru cutezanţa sa diavolească, Dumnezeu a pedepsit pe Nestorie cu moarte cumplită.

Presbiter Ioviţa Vasile

Nimănui nu-i este îngăduit să vorbească de rău pe evrei. Chiar atunci când faptele lor rele sunt evidente, sunt strigătoare la cer, nu ai voie să spui ceva împotriva lor, căci imediat eşti taxat ca antisemit şi consecinţele pot fi dintre cele mai grave. Evreii nu pot fi atinşi nici măcar cu o floare. Ca român, trebuie să încasezi toate invectivele la adresa acestui popor, toate defăimările venite din partea unor pripăşiţi pe pământ românesc, căci conceptul de antiromânism nu s-a inventat, iar românii dau dovadă de o toleranţă uluitoare.

          Astăzi îl pomenim pe Sfântul Chiril al Alexandriei. În vremea sa, în oraş era o comunitate numeroasă de evrei. Iată ce ne-a rămas scris despre evreii alexandrini din acea vreme: ,,Iar după ce Sfântul a gonit din locul Alexandriei pe necuraţii şi gândiţii diavoli, a luat purtare de grijă să gonească şi pe văzuţii şi smintiţii diavoli, care erau urâtorii de Hristos evrei. Aceia locuiau demult în Alexandria, din vremea în care s-a zidit cetatea aceasta de marele Alexandru, şi cu vremea s-au înmulţit foarte mult şi nu încetau – după obiceiul  ce-l are acest neam iubitor de tulburare – de a bântui într-ascuns şi la arătare pe creştini, pentru ura cea neîmpăcată ce o au asupra lui Hristos şi a creştinilor. Şi pricinuiau multe amestecări, şi tulburări, încă şi vărsări de sânge şi ucideri. Deci, chemând Sfântul pe cei mai de căpetenie ai adunării lor, i-a sfătuit să oprească pe neamul lor de la aceste fapte pângărite şi să-i înţelepţească, dar blestemaţii aceia nu numai că nu s-au înţelepţit, dar s-au făcut şi mai răi’’.

         Întâmplarea ce ne este relatată vine să confirme afirmaţiile de mai sus. În Alexandria era o frumoasă biserică zidită de Episcopul Alexandru. Evreii s-au înarmat în ascuns, apoi, într-o noapte, au alergat pe drumuri, strigând în gura mare că biserica ar fi în flăcări. Imediat creştinii dreptmăritori s-au îndreptat spre biserică pentru a stinge focul. Evreii i-au surprins şi au sărit asupra lor cu săbii, cuţite şi suliţe încât în acea noapte au murit mulţi dintre ei. Sfântul Chiril s-a mâhnit de această fărădelege cumplită. A căutat dreptate la eparhul cetăţii, care era creştin inchipuit, fără a găsi înţelegere, pentru că acesta era de partea evreilor. Atunci a recurs la o soluţie extremă: a adunat mulţime de creştini şi i-au izgonit pe evrei din oraş, apoi le-a dărâmat casele şi sinagoga. Pricina a ajuns la împăratul Teodosie şi acesta a dat porunci ca evreii să nu mai locuiască în acel oraş.

          Sfântul Chiril a participat la Sinodul III Ecumenic, apoi s-a mutat la Domnul (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănastirea Sihăstria, p. 114-128). 

Presbiter Ioviţa Vasile

Dumnezeu lucrează prin oameni. Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia. Toate le încununează un suflet înaintea lui Dumnezeu şi pe noi şi neamul nostru şi toată creştinătatea de pretutindeni. Valorile acestea ortodoxe au fost pretutindeni şi vor rămâne în viaţa noastră ca existenţă în eternitate. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care a lăsat-o, iar noi ca urmaşi ai lui trebuie să ne hrănim dint’însa şi să ne ostenim cu toata râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Acesta este şi a fost misiunea Părintelui Arsenie Boca şi el nu este mic înaintea lui Dumnezeu; de aceea îl laudă credincioşii în biserici, la mormântul lui şi în casele lor, iar temelia credinţei este în aceşti închinători binecredincioşi.

Ştiut este de toţi că vrăjmasul urlă la mormântul Părintelui. Vrăjmaşi au fost dintotdeauna şi vor exista cât timp va îngădui Dumnezeu să existe omenirea aceasta.

Atâta timp cât noi vom fi şi vom rămâne în haina aceasta monahală, vom avea şi prieteni şi neprieteni, ca aşa a fost dintotdeauna de la începutul veacurilor. Mântuitorul Hristos a dus Crucea pentru toţi, şi neamul nostru duce crucea unei dreptăţi pentru că el mereu a fost hăituit, dar s-a menţinut datorită modestiei, simplităţii, smereniei, şi a trăit cu mulţumirea de a rămâne în hotarele lui şi de a nu trece peste alte neamuri din jurul nostru.

S-a învăţat mereu în aceasta credinţă că tot ce nu-i al nostru, nu este de la Dumnezeu. Şi toţi cei care au năvalit şi năvalesc şi astăzi în ţara aceasta s-o cumpere, s-o defăimeze, s-o distrugă se vor lovi de piatra Hristos.

Acuma se dovedesc foarte multe lucruri şi e posibil…, că poate să fim şi vânduţi, o parte…Dar aşa cum a fost în toate vremurile, au fost oameni şi pentru, şi împotriva lui Dumnezeu. Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu sunt şi împotriva neamului şi împotriva mântuirii lor. Monahismului, în special, ca armată de geniu a Bisericii Ortodoxe, îi revine marea sarcină:

1- de a duce crucea naţiei din care face parte, în post, rugăciune şi smerenie;

2-de a păstra cu sfinţenie şi a transmite urmaşilor învăţăturile Sfinţilor Părinţi;

3-de a duce mai departe flacăra mântuitoare a credinţei ortodoxe a înaintaşilor noştri prin care a lucrat Dumnezeu. Şi unul dintre aceştia e şi Părintele Arsenie Boca.

Şi precum la Înviere preotul cheamă poporul:”veniţi de luaţi lumină”, iar la Botezul Domnului în prima stihira de cântare zice:”veniţi de luaţi darul smereniei , al înţelegerii şi al temerii de Dumnezeu” aşa să ne binecuvinteze Dumnezeu şi pe noi şi să ne ajute mai departe. Amin!

„Despre îndumnezeirea omului prin Har”, vol. I, pag. 240, Ed. Credinţa Strămoşească, 2005

Text îngrijit de Doamna Doctor Gabriela Naghi

Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi. Doamne, curăteşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău  (Rugăciune bisericească)

Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat Credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pre noi  (Cântare de la Sfânta Liturghie)

Mă închin Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimei Celei de O Fiinţă şi Nedespărţite  (Rânduiala Sfântului Botez)

Cred întru Unul Dumnezeu osebit în trei feţe: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh… Tatăl nenăscut şi fără început… Peste acestea încă mai mărturisesc că voi păstra şi voi urma cu sfinţenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate Canoanele celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale; învăţăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinţi; tradiţiile Sfintei Biserici Ortodoxe… Cred şi predaniile şi tâlcuirile despre Dumnezeu şi despre cele Dumnezeieşti ale Bisericii, care este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească  (Rânduiala hirotonirii episcopului, extrase din Arhieraticon)

Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale (Rânduiala Sfântului Botez).

7 iunie 2020

Este Sfânta Biserică Ortodoxă, cea de la o margine a pământului până la cealaltă.De când există această Mireasă şi Cine a adus-o la existenţă?

Întemeierea Bisericii în chip nevăzut. Cred că vă aduceţi aminte de momentele acelea grele şi întunecate din istoria lumii când Fiul lui Dumnezeu era pironit pe Cruce, Preasfântul Său Sânge şiroia din rănile deschise, iar El răbda cele mai teribile dureri. Ajuns la capătul puterilor Sale omeneşti, Mântuitorul a rostit aceste cuvinte: ,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând Şi-a dat duhul’’ (Luca 23, 46). În acea clipă istorică, Sfânta Biserică Ortodoxă şi-a început existenţa în chip nevăzut. Aceasta l-a făcut pe Sfântul Evanghelist Luca să scrie, câteva zeci de ani mai târziu: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată Turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica Lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său’’(Fapte 20, 28). Acesta a fost rostul Jertfei mântuitoare pe Cruce a Domnului Iisus Hristos: câştigarea Sfintei Sale Biserici, în care vrea să-i cuprindă pe toţi oameni din lumea aceasta şi să-i ducă la mântuire. Evident, ştim prea bine că nu toţi oamenii cred în Hristos, iar prin aceasta se află în afara Bisericii Sale. Ştim însă că Biserica îi aşteaptă pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii ei, să vină la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, singura cunoaştere prin care ne putem dobândi mântuirea. Însuşi Mirele Hristos îi voieşte pe toţi oamenii luminaţi de adevărurile Sale Sfinte pe care le-a dat Miresei Sale Sfinte, Bisericii celei de la o margine până la cealaltă a lumii.

Întemeierea Bisericii în chip văzut. După Înălţarea la cer a Mântuitorului, la zece zile, El a împlinit făgăduinţa dată mai înainte, aceea de a trimite în lume pe Mângâietorul, Duhul Adevărului Care să-i călăuzească în toate pe oameni. Aşa descrie Cartea Sfântă venirea Duhului Sfânt: ,,Şi când a sosit Ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii împreună la un loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt care vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi’’ (Fapte 2, 1-4). Duhul Sfânt le-a dat această putere excepţională de a grăi în toate limbile, iar ceea ce văd ei înfăptuindu-se, este lucrare Dumnezeiască, cuprinsă în planul veşnic al Lui Dumnezeu. Acum încep să strălucească razele cunoştinţei peste cei aflaţi, până atunci, în întunericul ignoranţei. Aceştia s-au arătat dornici de a primi Adevărurile veşnice. Momentul istoric este astfel relatat de Sfântul Luca: ,,Deci cei care au primit cuvântul s-au botezat; şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete’’(Fapte 2, 41).

Ei bine, iubiţi credincioşi, aceşti trei mii de oameni, bărbăţi, femei, copii, tineri şi bătrâni au alcătuit Biserica Domnului nostru Iisus Hristos care, în decursul timpului, s-a întins peste toată faţa pământului, ducând mesajul evanghelic la toate neamurile lumii. De-aici a început să existe Mireasa lui Hristos, cea care îşi aşteaptă Mirele. Iar Mirele îi va aduce mântuirea şi va intra cu ea la nunta veşnică, în Împărăţia Lui Dumnezeu.

          Sfântul Apostol Pavel ne-a scris, şi noi credem cu toată fiinţa noastră, că Biserica Dumnezeului Celui Viu este stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Ne întrebăm cu îndreptăţire: poate exista mântuire în afara adevărului? Categoric, nu! Aceasta l-a şi făcut pe Sfântul Ciprian al Cartaginei să scrie că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’.Să reţinem aceste cuvinte pentru că ele ne vor însoţi şi la Judecată. Să nu uităm niciun moment ceea ce am spus şi înainte: Hristos Şi-a vărsat sângele pe Cruce pentru a câştiga Biserica Sa. Dar Jertfa Lui are eficienţă pentru om numai dacă el se găseşte între hotarele Bisericii Ortodoxe, şi nu în afara lor! Suntem ai Lui Hristos numai în măsura în care aparţinem, ca mădulare vii, Bisericii Sale. Nu vă faceţi iluzii în privinţa sectelor care mai nou se autointitulează ,,biserici’’. Nu sunt Biserici, ci sinagogi ale satanei! Mântuitorul nu Şi-a vărsat sângele pentru secte, nici pentru mulţimea de religii păgâne şi demonice, ci pentru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, Mireasa Lui.

          Mântuitorul nostru ne-a lăsat aceste cuvinte-testament la care ar fi bine să medităm cât mai des cu putinţă: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Aceasta înseamnă, indubitabil, că Mireasa Lui Hristos s-a aflat şi va fi până la sfârşitul veacului acestuia într-un război pemanent cu puterile iadului, oameni şi demoni. Istoria trecută până acum ne dovedeşte acest fapt. Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este limpede ca lumina zilei: se desfăşoară un război necruţător, pe toate fronturile, împotriva Sfintei Biserici: secte, biserici mincinoase, forţe oculte, ideologii criminale, religii demonice, perverşi de tot felul, politicieni fără Dumnezeu, satanişti declaraţi, toleraţi şi încurajaţi  de autorităţi, vrăjitori mediatizaţi, rockeri stăpâniţi de diavolul, presă mincinoasă şi ostilă Adevărului, mişcări antibisericeşti, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, ,,creştini’’- necreştini, atei, materialişti, evoluţionişti, apostaţi, eretici, schismatici, păstori ce nu-şi iubesc turma, ecumenişti ce vor unirea în minciună, etc. Sunt porţi ale iadului sau, dacă vreţi, fronturi de luptă împotriva Miresei Lui Hristos căreia-i produc multe vătămări. Biruinţa va fi, în cele din urmă, a Bisericii Lui Hristos. Iar noi biruitori nu putem fi decât ca mădulare vii şi lucrătoare ale acestei Biserici.

          Sărbătorim în această Sfântă zi Pogorârea Preasfântului Duh în lume şi întemeierea Bisericii – Mireasă a Lui Hristos Mântuitorul. Dăm slavă Atotputernicului Dumnezeu  pentru noianul de daruri revărsat asupra noastră şi-L rugăm să ne facă vrednici de nunta Mirelui Hristos. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Domnule Petrescu, am văzut un fragment din interviul pe care vi l-aţi aranjat, nu importă cu cine. Îngaduiţi-mi, în cuvinte puţine, să fac câteva precizări care vă vor fi de folos, de veţi voi să le băgaţi în seamă.

1.…Dacă aţi fost în Creta… ,,Limpede, n-am fost la acel sinod. N-am fost iniţial pus pe nicio listă, şi mi s-a propus să merg după ce mi-am făcut un program cu examene, cu studenţi, cu doctoranzi’’.

– N-aţi fost în Creta din pricina dosarului penal, pentru care v-au pus cătuşe.

– De faptul că aţi semnat documentele pseudo-sinodului cretan, în octombrie 2016, nu pomeniţi nimic. E ca şi cum aţi fi fost prezent în Creta.

2. Sinodul este erezie? ,,Nu este erezie, că n-a statornicit nimic în domeniul credinţei’’. Chiar aşa să fie? ,,Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Nu aşa mărturisim în Simbolul Credinţei? Atunci de ce aţi recunoscut sectele şi comunităţile eretice ca fiind ,,biserici?’’ De ce aţi introdus, hoţeşte, pan-erezia ecumenismului în Sfânta Biserică?

3.,,Preoţii nepomenitori s-au desprins de Biserică dintr-o neînţelegere’’, ziceţi. Aţi vrea dumneavoastră să ne desprindem, să nu vă mai tulburăm pentru ce-aţi făcut în Creta şi în ţară, dar uite că ne încăpăţânăm să rămânem în Sfânta Biserică, să apărăm Sfânta Credinţă Ortodoxă şi asta nu vă dă linişte. Să nu vă aşteptaţi să plecăm în viitor. Din Biserică să plece ereticii şi schismaticii nepocăiţi, care au trădat în Creta, şi cei care li s-au alăturat ulterior, prin semnătură. Să plece apostatul papistaş dovedit, Sofronie Drincek. Din bisericile de zid, pe care le-aţi răpit credincioşilor, ne-aţi alungat. Acum aţi ajuns să predicaţi pereţilor. Din Biserica lui Hristos nu ne puteţi îndepărta, oricât v-aţi opinti.

4. ,,Ei (preoţii nepomenitori, n.r.) sunt, vai de capul lor. Îi compătimesc  pentru că  n-au niciun ierarh’’. Aci vă apropiaţi de adevăr. E adevărat, n-avem niciun ierarh în ţară, pentru că niciunul nu s-a opus sinodului tâlhăresc din Creta, cum s-a întâmplat cu cei 18 ierarhi sârbi, de pildă. Acesta-i adevărul, Biserica Ortodoxă Română n-are niciun ierarh. Să nu vă scape însă din vedere că avem, totuşi, Un Arhiereu. Este vorba Marele Arhiereu Iisus Hristos, Care Se va îngriji să avem şi ierarhi credincioşi.

Sănătate să vă dea Dumnezeu, domnule Petrescu, şi iertaţi de deranj.

Presbiter Ioviţa Vasile                       5 iunie 2020

8. ,,Spune nouă cu ce putere faci aceasta, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere?’’ (Luca 20, 2). Este întrebarea neghioabă adresată Mântuitorului de către iudeii vremii. La fel de este şi aserţiunea celor care, neputând tăgădui minunile evidente ale Părintelui Arsenie Boca, le atribuie puterii date, chipurile, de diavolul. Serios? Diavolul şi slujitorii săi dintre oameni au o stratagemă ciudată şi vicleană. Vieţile Sfinţilor ne relatează că atunci când un ales al lui Dumnezeu pătimea, se făcea o minune, iar călăii îl acuzau pe Mucenic de vrăjitorie, ei care erau slujitori devotaţi ai diavolului.

Nu cu puterea diavolului a adus Părintele Arsenie atâţia oameni la Dreapta Credinţă; Dumnezeu i-a dat putere şi autoritate să mustre şi să-i întoarcă pe cei păcătoşi de la căile lor rele; de harul preoţiei s-a folosit atunci când slujea Sfânta Liturghie pe unde putea; nu cu puterea diavolului a schimbat în bine atâtea vieţi aflate în derivă; cu ştiinţă Dumnezeiască şi-a cunoscut sfârşitul şi l-a anunţat şi altora spunând ,,mai am trei calendare’’; după trecerea a trei ani, Dumnezeu l-a chemat la El. Diavolul a hotărât aceste lucruri? Vă invit, dragi contestatari, să renunţaţi la denigrare, să vedeţi cât bine a făcut Părintele Arsenie şi să nu repetaţi la nesfârşit nişte greşeli pe care le-a comis, ca orice muritor.

9.Rânduiala Canonizării Sfinţilor prevede ca înainte de proclamarea solemnă a unui Sfânt, să se săvârşească ultima Slujbă a Parastasului pentru acesta, tocmai spre iertarea greşelilor celor de voie şi fără de voie. Am avut cinstea nemeritată să slujesc în două rânduri Parastasul la mormântul Părintelui, împreună cu alţi preoţi, deoarece credincioşii cu care eram au pregătit, din imbold lăuntric, cele necesare. Când am ajuns la citirea Rugăciunilor de dezlegare, am ezitat şi ne treceam unul altuia această misiune, socotindu-ne nevrednici.

10. Hulitorii de profesie ai Părintelui au împrumutat din practica securitaţii o metodă perfidă de inducere a minciunii în minţile oamenilor. Astfel, ni se spune că monahul X din Muntele Athos a trimis un mesaj românilor să nu-l mai pomenească pe Părintele Arsenie deoarece, prin aceasta, îi sporesc chinurile în iad! Metoda e deosebit de eficientă, pentru că nimeni nu se va duce în Sfântul Munte să cerceteze cât adevăr, sau câtă minciună stă în acea informaţie. E simplu să debitezi orice inepţie şi s-o pui în seama unui monah imaginar dintr-o mănăstire din Georgia. Minciuna are, într-adevăr, picioare scurte şi adevărul se află, în cele din urmă. Avantajul mincinosului e acela că, fiind un nesimţit, nu-i crapă obrazul de ruşine, sau măcar să i se înroşească, atunci când i se vădeşte minciuna.

11. Oameni buni, luaţi seama nu cumva să greşiţi atunci când vă înverşunaţi împotriva Părintelui Arsenie. Păcatul acesta ar fi deosebit de grav. Puneţi-vă, măcar pentru câteva clipe, nişte întrebări: oare nu greşesc? Oare nu fac jocul vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii, ponegrindu-l pe Părintele? Nu e mai cuminte să nu ne pronunţăm, neavând documentarea necesară? Chiar vrem şi noi să facem dintr-un slujitor al lui Hristos, un vrăjitor demn de dispreţ? Faptul că acest om a fost prigonit, întemniţat, batjocorit, bătut de slujbaşii comunişti ai diavolului, nu ne spune nimic? Se pare că moartea Sfinţiei Sale a survenit în urma unei bătăi ,,administrate’’ de securişti, şi-atunci e posibil să fie pomenit între Sfinţii Mucenici. Observ că majoritatea contestatarilor Părintelui sunt moldoveni. Bine-ar fi ca şi Părintele Aniţulesei să se preocupe de lucrurile extrem de grave care se întâmplă sub ochii noştri, nu să se ridice cu atâta încrâncenare împotriva Părintelui Arsenie Boca. Îl aşteptăm să se pronunţe ferm împotriva sinodului tâlhăresc din Creta şi să procedeze conform Sfintelor Canoane ale Bisericii.

12.Calea cea mai sigură şi directă de elucidare a acestei controverse, inutilă până la urmă, privind starea Părintelui Arsenie, ar fi deshumarea. Sunt treizeci şi unu de ani de când Preacuvioşia Sa a fost aşezat în mormânt. Fapta trebuie împlinită cu binecuvântare arhierească, nu prin initiaţive particulare. Fiţi siguri că ierarhul locului, şi nici altul, nu vor da această binecuvântare, din motive prea lesne de înţeles.

Presbiter Ioviţa Vasile

5.Cei care-l tăgăduiesc pe Părintele Arsenie, vor găsi temeiuri să se ridice şi împotriva altor Sfinţi ai lui Dumnezeu. Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful din neştiinţă a alunecat în erezia numită milenarism, şi totuşi Biserica îl numără în rândul Sfinţilor. Sfântul Gherasim de la Iordan din neştiinţă a îmbrăţişat erezia monofizită în care a petrecut o vreme, până când i s-a arătat primejdia în care se găsea. Când şi-a înţeles păcatul cumplit, s-a întors la Dreapta Credinţă şi a trăit în sfinţenie până-n ceasul trecerii la Domnul. Sfântul Ioanichie cel Mare din neştiinţă s-a alăturat ereticilor iconoclaşti. Abia când un monah văzător cu duhul i-a arătat rătăcirea ,,a căzut la pământ, închinându-se şi cerând iertare, pentru că din neştiinţă a greşit; şi a făgăduit a se îndrepta şi a da cinstea şi închinăciunea ce se cuvin icoanei lui Hristos şi chipurilor tuturor sfinţilor’’.

Vedem dar că nici cei îmbunătăţiţi n-au fost ocoliţi de ispite şi greşeli, cum nici Cuviosul Părintele Arsenie n-a fost. Aşa că nu mai stăruiţi, domnilor detractori înveşmântaţi preoţeşte, în a flutura pictura de la Drăgăneşti şi textele scoase din context, ca să demonstraţi ceea ce v-au cerut stăpânii cărora v-aţi vândut.

6.Se ştie că una din condiţiile premergătoare canonizării este evlavia Poporului pentru cei care au trăit în sfinţenie. Rar s-a văzut ca oamenii să cinstească pe unul ridicat dintre ei, cum se întâmplă cu Părintele Arsenie. Cei care s-au îndreptat şi se vor îndrepta spre Prislop se numără, fără exagerare, cu milioanele. Preoţi, ieromonahi, monahi şi monahii, credincioşi mireni îşi duc durerile şi necazurile la mormântul Părintelui. Chiar credeţi că toţi sunt înşelaţi, numai voi detractorii sunteţi în adevăr? Citez din rânduiala de canonizare a Bisericii Ortodoxe: ,,Dacă Duhul Sfânt, care are grijă de Biserică, a spus oamenilor botezaţi că o anumită persoană a fost un Sfânt, atunci această persoană a fost recunoscută ca atare. Pe această bază, a fost apoi cercetat dacă acea persoană era ortodoxă şi dacă a avut o viaţă remarcabilă, cu multitudine de mărturii din surse diferite, fără legătură, de primă mână’’.

Pentru Părintele Arsenie această bază există prisoselnic şi asta nu vă dă linişte, hulitorilor.

7. Mărturiile de primă mână există. Mulţi din cei ce au stat în preajma Cuvioşiei Sale sunt încă în viaţă. Aş începe cu Părintele Serafim, duhovnicul Mănăstirii Căşiel din judeţul Cluj. Regret că n-am înregistrat convorbirea respectivă. Oricum, Preacuvioşia Sa poate depune oricând mărturie despre viaţa Părintelui Arsenie, ca unul care a stat multă vreme aproape de dânsul. Cei care aveţi posibilitatea întrebaţi-l şi veţi constata veridicitatea unei mărturii convingătoare de primă mână. Preacuviosul Părinte Macarie de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, originar din Sălaj, a vieţuit ani buni la Mănăstirea Prislop. Într-o convorbire avută în urmă cu vreo cinci ani, ne-a relatat câteva fapte ale Părintelui Arsenie prin care ne-a încredinţat de sfinţenia în care a trăit. Maica Marina Lupău, stareţa Mănastirii Bic, judeţul Sălaj, l-a cunoscut bine pe Părintele Arsenie. În mărturia pe care o poate depune nu veţi găsi umbră de îndoială în ceea ce priveşte trăirea înaltă a acestuia. A fost martoră la mai multe fapte minunate, despre care corul hulitorilor răcneşte precum că ar fi fost săvârşite cu putere de la cel rău. Prin anii 70 ai secolului trecut eram seminarist la Curtea de Argeş şi ţin minte şi acum vorbele Părintelui Profesor Arhimandrit Chesarie Gheorghescu: ,,Aveţi dumneavoastră acolo în Ardeal un Părinte, om cu viaţă de Sfânt. Îl cheamă Arsenie Boca’’.

Zilele trecute am avut un schimb de mesaje cu Doamna Elena Gabriela din Braşov. ,,Credeţi că Părintele Arsenie Boca a fost Sfânt?’’ ,,Da, cred că a avut o viaţă sfântă, alături de ieroschimonahul Nil. Mă rog Bunului Dumnezeu să-i răsplătească tot binele pe care l-a făcut oamenilor înainte şi după moarte. A întors multă lume la credinţa adevărată şi pe mulţi sectanţi la Ortodoxie. Îmi pare rău că mulţi părinţi şi tocmai dintre acei părinţi care critică Sinodul (din Creta, n.r.), în loc să se preocupe strict de acest subiect f. important, au luat-o razna, preocupându-se în acelaşi timp să caute fel de fel de ,,vine’’ şi ,,păcate’’ atribuite acestor părinţi’’.

,,Aşa e. Parcă aţi spus că l-aţi văzut o dată’’. ,,De mai multe ori. L-am văzut o dată pe ieroschimonahul Nil’’.

Înainte de a face afirmaţii gratuite şi mincinoase, documentaţi-vă, domnilor detractori.

Presbiter Ioviţa Vasile

Scriind despre Cuvioşia Sa, nu pot fi decât părtinitor. Imparţialitatea înseamnă echidistanţă or, între bine şi rău nu poţi fi echidistant, cum bine spunea Octavian Paler. Între Hristos şi diavolul, aşa zisa echidistanţă înseamnă partizanat în favoarea celui rău; între Părintele Arsenie şi detractorii săi, mă situez de partea Cuviosului din simplu motiv că a fost, aci pe pământ, slujitor al lui Hristos şi al Bisericii Sale. Fac aceste precizări ca să se ştie exact de unde pornesc în această scriere. Şi mai spun un lucru: nu este al meu a stabili dacă Părintele Arsenie a fost Sfânt sau nu. Misiunea aceasta cade în sarcina Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe, în vremuri normale. În prezentul pe care-l trăim, Sinodul este inexistent, deoarece episcopii români, în frunte cu Patriarhul sunt căzuţi în erezie şi sunt foarte aproape de schismă, aşa încât orice-ar întreprinde în acest sens, este irelevant şi lipsit de valoare canonică. Dumnezeu are însă mijloacele Sale tainice de a-i proslăvi pe Sfinţii Săi. Eu, ca nevrednic slujitor pot, cel mult, să mă încadrez în evlavia poporului drepcredincios, ceea ce am şi făcut prin cele 5-6 pelerinaje la Prislop.

La un moment dat s-a anunţat că ierarhii români au însărcinat comisia de canonizare pentru a cerceta viaţa, credinţa şi scrierile Părintelui Arsenie, în vederea unei prezumtive canonizări. Comisia este condusă de domnul Liviu Laurenţiu Streza de la Sibiu. Aceasta înseamnă că nu vom avea niciodată o finalitate a acestei cercetări, din motive pe care le voi expune în continuare.

1.Există un consemn dat de vrăjmaşii Bisericii care interzice canonizarea celor care au ajuns la măsura sfinţeniei în perioada comunismului antihristic. Faptul e de înţeles, deoarece călăii din acea vreme şi urmaşii lor întru fărădelege vor să şteargă orice urmă a crimelor pe care le-au comis împotriva Poporului Ortodox în anii aceia întunecaţi. Acest fapt, socotesc ei, nu se poate împlini canonizând Sfinţi, deoarece unde apare numele unui Sfânt Mucenic, obligatoriu se pomeneşte şi numele călăilor. Din acest considerent, noi nu avem nici un Sfânt Mucenic canonizat, din vremea comunismului, cu toate că aceştia ar fi de ordinul zecilor, dacă nu a sutelor. Pentru comparaţie, Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă a canonizat peste 2700 de Sfinţi care au pătimit în prigoana sălbatică declanşată în 1917. La noi nu se poate, din motivul expus mai sus. Chiar şi Părintelui Ilie Lăcătuşu i se refuză canonizarea, în pofida evidenţelor date de existenţa Sfintelor Moaşte şi de evlavia Poporului Dreptcredincios.

2.Este limpede pentru orice om cu bun simţ că împotriva Părintelui Arsenie se duce de mai multă vreme o campanie de denigrare concertată, pusă în operă de vrăjmaşii Bisericii noastre. Din păcate, acestei campanii s-au alăturat, cu bună ştiinţă, şi o seamă de preoţi care şi-au pus condeiul în slujba necredincioşilor sau a celor rău-credincioşi, secondaţi îndeaproape de credincioşi naivi sau neinformaţi. Ca să-şi acopere această mârşăvie, îi acuză pe preoţii care au evlavie pentru Părintele Arsenie de… ecumenism. Îi informez că toţi cei îngrădiţi de erezie, pe care-i cunosc, sunt de partea Cuviosului. Cât despre acuzaţia de apartenenţă la ecumenism, ce să mai vorbim. Să ne dea dumnealor un semn de îngrădire de erezie, ca să fie credibili. N-au făcut-o până acum, nu o vor face nici de-acum înainte.

3. Credeţi că vrăjamşii văzuţi ai lui Hristos văd cu ochi buni extraordinara afluenţă a credincioşilor noştri la Prislop? Pelerinajele organizate din toată ţara le stau ca nişte spini în ochi, şi chiar au avut câteva încercări nereusite de a le interzice, până s-a declanşat nebunia coronavirusului.

4.Revenind la Cuviosul Părinte Arsenie, punem în discuţie pictura de la Drăgănescu şi câteva texte tălmăcite şi răstălmăcite. Sunt greşeli explicabile prin lipsa de informaţie. Ştim bine că tot ce nu convenea regimului communist-antihristic era ţinut dincolo de cortina de fier. Cărţile se tipăreau doar cu aprobarea Departamentului securist al Cultelor, condus o perioada de evreul Sorin Iulian. După 1989 s-au deschis graniţele, informaţia a circulat cu uşurinţă, cărţile folositoare s-au tipărit neîngrădit şi atunci ne-am dat seama de dimensiunile ignoranţei în care am fost ţinuţi. Dau un exemplu: la ITU Sibiu aveam cursuri de ecumenism care, datorită Părintelui Ioan Mihălţan, viitorul episcop al Oradiei, nu ni le-am însuşit, deoarece, cât se putea, le-a ocolit, punând în loc cunoştinţe folositoare pastoraţiei. Am absolvit Institutul Teologic fără să ştim ce este, în realitate, ecumenismul. Abia mai târziu, acesta şi-a arătat faţa hidoasă pe care o vedem şi acum.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos S-a înălţat!

Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.( Filipeni 4;4-7)
Au nu ştiţi că Sfinţii vor judeca lumea? (I Corinteni 6; 2).

Un minunat fragment din scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, spre ajutorul căruia, ca vas ales al lui Dumnezeu, nădăjduiesc mulţi dintre ortodocşii Sfintei noastre Biserici, în aceste zile rele.

Sfânta închisorilor, Aspazia Oţel Petrescu spunea despre Duhovnicul de Foc:
„Simţeai cum împreună cu Părintele cântau copacii, cântau pasarile – trilurile lor se împleteau cu ale preoţilor care cântau. Simţeai într-adevăr că toată natura este în genunchi şi se roagă. Şi că marele preot care oficiază această slujbă nu este de fapt Părintele Arsenie, ci Însuşi Mântuitorul. Avea puterea asta, să-ţi sugereze puterea Mântuitorului în Sfânta Liturghie. Şi pentru Sfinţia Sa era atât de prezent lucrul acesta, incât de foarte multe ori, când rostea cuvintele epiclezei plângea, dar nu se simţea în voce lucrul ăsta, se vedea numai în felul cum i se zguduie umerii. Iar cei care erau prezenţi – şi cei care erau obisnuiţi, şi cei care veneau pentru prima oară – plângeau…  Şi, mai târziu, când l-am intâlnit pe Părintele Paisie, mi-am dat seama că nu poţi sa rezişti la prezenţa Divinităţii decât plângand. Când simţi izvorul acela de iubire care curge printre lucruri şi printre oameni şi care-ţi dă atâta măreţie faptului că eşti om, nu poţi să primeşti lucrul ăsta decât cu lacrimi, decât plângând. Aşa se explică de ce toată lumea plângea. Părintele Arsenie putea să ni-L facă prezent pe Mântuitorul acolo printre noi, să-I simţim prezenţa. El este prezent oricum în toate bisericile Lui, dar Părintele Arsenie avea darul să ţi-L concretizeze (dacă pot sa spun aşa), să-L simţi de adevărat. Şi lucrul acesta nu puteai să-l faci decât cu lacrimi în ochi. Inima însă îţi cânta de bucurie şi plânsul era un plâns de bucurie, nu era un plâns „sentimental”, ca să zic aşa.(..)
Toata viaţa mea am sa fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (Zorica Laţcu – n.r.) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al Credinţei Ortodoxe Române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român.

Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine, simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în privirea lui.

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicatie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca, pentru cei care-l aveau alături, era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo, la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om Sfânt“.

Text îngrijit şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Domnul Gheorghe Funar a înaintat Procurorului general al României un denunţ penal privind o listă consistentă de nume, având în capul ei triumviratul alogen fatidic Iohannis-Orban-Arafat, pe care-i acuză, deplin justificat, de genocid împotriva Poporului Român. Acuzaţiile se întemeiază pe actele şi acţiunile întreprinse de aceşti indivizi în perioada stării de urgenţă, şi care ne sunt binecunoscute tuturor, întrucât le-am trăit dureros în lunile care au trecut. Domnul Funar nu e un naiv ca să-şi închipuie că demersul său va avea o finalitate, constând în trecerea dincolo de gratii a celor vinovaţi. Important este că a făcut ce se cuvine şi ce i-a stat în putere. Nu ne aşteptăm ca să urmeze întocmirea unui dosar penal cu multe zeci de volume. Doamna Gabriele Scutea îi va scuti pe Iohannis şi pe complici de apariţia în faţa unui complet de judecată care să facă dreptate unui popor umilit şi batjocorit de aceşti alogeni. Dreptatea va veni de la Dumnezeu şi va fi nealterată de subiectivisme omeneşti, neinfluenţată de cine ştie ce intervenţii politice şi, mai ales, fără putinţa împricinaţilor de a se sustrage pedepsei.

Gheorghe Funar este fostul primar al Clujului, oraş în care domnul Andrei Andreicuţ este angajat cu normă întreagă în funcţia de Arhiepiscop şi Mitropolit, având ca datorie de căpetenie apărarea Bisericii Ortodoxe de silniciile acestor blestemaţi. N-a mişcat măcar un deget pentru a apăra Turma cuvântătoare. Dimpotrivă, a subscris din adâncul inimii acestor fărădelegi puse la cale de cei împricinaţi în denunţ. Aşadar, reacţia a venit de unde ne aşteptam mai puţin. Denunţul penal în discuţie e chiar mai mult de atât, e un rechizitoriu aspru, amplu, bine documentat, care-i incriminează necruţător pe făptuitorii genocidului, binecunoscuţi tuturor.

Am ales din întinderea acestui denunţ penal partea care priveşte ticăloşiile îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe. Nu-i dorim succes în politică domnului Funar. Personal aş vrea să se retragă şi să sporească în slujirea Mântuitorului Hristos. Textul de mai jos, care e, de fapt, o mărturisire curajoasă, poate fi un bun început.

În timpul stării de asediu, autorii GENOCIDULUI au confirmat că principalii lor dușmani sunt Dumnezeu și Biserica, respectiv persoanele care au trecut de vârsta de 65 de ani! Bisericile au fost închise și păzite de polițiști și jandarmi ca să nu intre în ele credincioșii, mai ales la Sfintele Sărbători de Paști. Prin recenta Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inițiatorii ei au creat cadrul legal pentru a se putea trece la demolarea bisericilor, dar numai a celor ortodoxe, așa cum a susținut unul dintre martorii pe care i-au propus să fie cercetat și condamnat pentru GENOCID.

În timp ce au fost și sunt închise bisericile în România, milioane de cetățeni români au fost la mari magazine, au circulat cu transportul în comun, inclusiv cu metroul, au fost la piață. Principalul obiectiv urmărit de alogenii și anticreștinii care se afla la conducerea României a fost Biserica. Autorii GENOCIDULUI din România îl urăsc pe Iisus Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu și nu lingurița cu care sunt împărtășiți credincioșii. Pe figurile unora dintre conducătorii GENOCIDULUI din România, când apar la televizor, se vede și se citește ura lor împotriva lui Dumnezeu și a Poporului Român, Adevăratul Popor Sfânt așezat în Grădina Maicii Domnului.

S-a dat consemnul: credincioșii nu au voie la Biserică, la Spitalul sufletelor, în Casa Domnului nostru Iisus Hristos, nici la Paști, nici la Rusalii și nici la Crăciun, în anul 2020. În timp ce credincioșii români nu au voie să intre în bisericile din România de teama COVID-19 instituită de Regimul alogenilor Iohannis-Orban, în toate țările din Europa sunt deschise bisericile.

Autorii GENOCIDULUI au încălcat art.16 și art.53 din Constituția României și au instituit împotriva Poporului Român discriminare pe criteriu de vârstă. Împotriva cetățenilor cu vârsta mai mare de 65 de ani s-a început și s-a acționat pentru exterminarea lor cât mai rapidă.Virusul invizibil SARS-Co-V-2 nu alege nici oamenii pe care îi atacă, nici bunurile pe care se așează. El nu cunoaște nici vârsta oamenilor, nu știe citi din cartea de identitate vârsta cetățenilor și nici nu știe număra. Cu toate acestea, prin ordonanțe militare s-a stabilit că românii nu au voie să se adune mai mult de trei persoane (ignorându-se familiile cu doi sau mai mulți copii), iar la înmormântări, botezuri, cununii și nunți nu au voie să participe mai mult de opt persoane. După o lună de stare de asediu, noul coronavirus a învățat înmulțirea cu doi și numărul participanților s-a dublat prin ordonanțe militare.

Hitler și mulți dintre apropiații lui nu și-au putut imagina că unii dintre discipolii lor din România de azi pot fi mult mai perfizi în timpul GENOCIDULUI. Mulți dintre români, mai ales cei cu experiență mai lungă de viață, când văd pe ecranele televizoarelor figurile alogenilor Iohannis, Orban, Tătaru, Cercel și Arafat fac asemănări și deosebiri cu conducătorii Germaniei hitleriste, cu autorii Holocaustului.  

Gheorghe Funar

(Preluare selectivă de pe Justiţiarul)

* „ Diavolul îi atacă mai mult pe oameni când îi vede separați de toți ceilalți.
(…) Pentru acest motiv, trebuie să ne găsim adesea, pe cât putem, în însoțire cu oamenii buni, pentru a nu fi expuși atacurilor dușmanului nostru.” Întunericul neștiinţei toarnă frică și tulburare în suflet, dar lumina cunoașterii adevărului toarnă în suflet bucurie, și dă putere și încredere – Sfântul Nicolae Velimirovici.

Genialul scriitor ortodox rus Fyodor Dostoievski a spus cândva, „frumusețea va salva lumea”.Dumnezeu este Unicul și Supremul Frumos, iar măreția creației Lui este reflectarea Frumuseții Dumnezeieşti. Frumusețea este slava Domnului care iradiază din El și se instalează în locurile cele sfinte în care Se odihnește El: În Sion, În Biserică, în omul credincios: „Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui.” (Ps. 95, 6). Frumusețea si bunătatea Lui sunt nedespărțite şi se revarsă ca binecuvântare peste toată zidirea, peste Biserica şi membrii Ei – credincioşii ortodocşi, deopotrivă, dăruindu-le viața dumnezeiască: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac.” (Ps. 132).
Celebrul aforism al lui Dostoievki se găsește în romanul său Idiotul și este atribuit personajului principal al cărții, Prințul Mîșkin. Afirmația poate părea excesiv de romantică și naivă.

Până la urmă, cum poate frumusețea să poată salva o lume plină de războaie, rele și conflicte pline de ură și dușmănie la toate nivelurile, politic, social sau uman? Într-o lume în care adepții diferitelor secte, eretici neo-marxiști, atei plini de duhul deșărtăciunii lumești au declanșat atacuri viclene împotriva BOR, împotriva Ortodoxiei, la fel ca păgânii din alte timpuri demult apuse, oare frumusețea poate salva lumea? Într-un moment în care lumea a fost lovită de frica coronavirusului și oamenii și-au ascuns, la ordinul conducătorilor dictaturii politico-sanitare, fețele frumoase în spatele măștilor pentru a se proteja împotriva contaminării, iar frumoasle biserici au fost închise închinătorilor, cum îndrăznim să avem încredere în frumusețea care va salva lumea? Într-o scrisoare din 1869 către o prietenă, Dostoievski spune: „În lume există numai o singură figură de o frumusețe pozitivă: Hristos, această figură de o nemăsurată, de o infinită frumusețe este fără îndoială un nesfârșit miracol (întreaga Evanghelie după Ioan este animată de acest gând: Ioan vede miracolul în întruparea, în manifestarea vizibilă a Frumosului).”

Într-o astfel de perioadă de criză, când lucrurile par tot mai groaznice, când sfârșitul care amenință omenirea pare să fie din ce în ce mai urât, când s-au ridicat spre intimidare, revoltatele slugi ale puterilor întunericului, uneltele docile şi buimace ale satanei, frumusețea este într-adevăr singurul lucru care ne poate salva și această frumusețe provine de la Hristos, din interiorul inimii fiecărui om în virtutea unirii sufletului său cu Domnul Hristos, prin taina Sfintei Euharistii.

„Fraţilor, este important să nu vă minţiţi pe voi înşivă. Cel care se minte pe sine însuşi şi se lasă pătruns de propria minciună ajunge să nu mai deosebească niciodată minciuna de adevăr şi, treptat, chiar se înstrăinează de orice formă de adevăr, şi de cel din interiorul său, şi de cel din afară, din jur, pierzându-şi, totodată, stima faţă de sine şi faţă de alţii. Să ştii măsura tuturor lucrurilor, să ştii termenii cu care să te exprimi, să înveţi de toate pentru că învăţătura este un dar de la Dumnezeu. Şi atunci când vei rămâne singur pe lume, să ştii să te rogi” – ne sopteşte peste timp, cu încredere în Adevărul Hristos, Dostoievki.
Frumuseţea Dumnezeiască iradiază şi naşte frumuseţea omului, iar omul, reflectă lumina Frumuseţii necreate, sfinţit fiind de harul Duhului Frumuseţii şi sfinţind la rândul său pământul o dată cu preaslăvirea Numelui Domnului. Iar în acest circuit, în care energiile divine necreate lucrează continuu, frumosul creaţiei umane reprezintă un moment al urcuşului omului către infinitatea luminii Frumuseţii Dumnezeieşti. În om se reflectă a perfecţiunile Dumnezeieşti.

(*Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la Matei, Editura Pelerinul Român, Oradea 2003, p. 102)

Dr. Gabriela Naghi

            Scriind Episcopului Timotei ai Efesului, Sfântul Apostol Pavel ne face să fim prevăzători şi atenţi la o primejdie prezentă întotdeauna în lume: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor’’(I Timotei 4, 1).Învăţăturile demonilor sunt, iubite cititorule, ereziile pierzătoare de suflete. Ereziile sunt strâmbări ale Revelaţiei Dumnezeieşti, denaturări voite ale adevărurilor mântuitoare, propovăduite de Sfânta Biserică Ortodoxă. Diavolii izvodesc ereziile şi le răspândesc în lume prin slujitorii lor, care întotdeauna se prezintă drept slujitori ai lui Hristos.

          În secolul IV după Naşterea Mântuitorului, un anume Arie a plecat urechea spre îndemnul diavolului şi a propovăduit erezia care nega Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Această erzie s-a întins ca o molimă şi a produs multă tulburare în Biserică. Ca să aibă putere şi mai mare, ereticii au atras în rătăcirea lor şi pe împăraţi. Aşa bunăoară, împăratul Valens a trecut de partea ereticilor şi a închis multe biserici, altele le-a dărâmat, iar pe unele le-a transformat în grajduri de cai, aşa încât să nu se mai săvârşească în ele Dumnezeieştile Slujbe.

          Atunci s-a ridicat Cuviosul Isachie, pe care-l pomenim în această zi, şi a cerut lui Valens: ,,Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi Dumnezeu îţi va îndrepta bine calea înaintea ta’’. După multe stăruinţe, împăratul a vrut să asculte glasul Sfântului, însă, ca de obicei, s-a găsit unul vătămat de arianism care l-a întors de la sfatul cel bun al stareţului Isachie. Sfântului i-a făcut multă necinste şi l-a alungat batjocoritor. Era înainte de o înfruntare militară dintre grecii lui Valens şi barabari. Dumnezeu a rânduit desfăşurarea lucrurilor după înţelepciunea Sa cea de negrăit, şi grecii au fost înfrânţi. Valens a fugit însoţit de doi sfetnici şi, fiind foarte obosit, s-a asacuns într-o grămadă de paie. Barbarii care-i urmăreau au prins de veste, au venit şi au aprins paiele, astfel că împăratul a pierit, fiind pedepsit de Dumnezeu pentru păcatele cele grele îndreptate împotriva Sfintei Biserici (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 475-479).

          Ceea ce a făcut împăratul Valens a fost un precedent din vechime, căci această faptă nesăbuită o regăsim mai târziu în istorie la marii atei ai omenirii. Am trăit vremurile de dinainte de 1989, când dictatorul român a darâmat multe biserici în Bucureşti, mânat de o megalomanie devastatoare. Pe lângă toate acestea, mai avea pretenţia să fie pomenit la Slujbele Bisericii, nu pentru că avea vreo fărâmă de credinţă, ci pentru a dovedi cât de mult îl iubeşte poporul român, călcat în picioare. Sunt acestea lecţii ale istoriei, din care puţini sunt dispuşi să înveţe.

          Pentru zilele de acum, această istorisire ar trebui povestită cu răbdare, pe îndelete, celor cu mintea întârziată, cum îi numeşte Eminescu, care se socotesc intangibili şi nemuritori.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos S-a Înălţat!

Într-un orășel oarecare trăia un om foarte bogat. Casa lui era mică și părăginită. Bogatul nu voia să clădească o casă nouă, ci toți banii și-i strângea și îi aduna. Dar odată, într-o seară, i-a luat foc casa. A sărit din pat fără să se mai îmbrace, a înhățat în pripă bogăția agonisită și a țâșnit afară. Casa s-a prefăcut în cenușă, dar stăpânului nu i-a părut câtuși de puțin rău. El s-a mutat cu averea sa într-un alt oraș, a clădit o preafrumoasă casă și s-a sălășluit acolo cu bucurie, fără griji.

Care este noima acestei parabole? Orășelul înseamnă această lume, în care oamenii, ca niște musafiri, trăiesc pentru scurtă vreme. Casa mică și veche înseamnă trupul omenesc, casa sufletului. Omul bogat este creștinul înțelept care a auzit, a priceput și a pus în inima sa cuvintele lui Hristos: „Ce folos este omului dacă va dobândi întreaga lume, iar sufletul său îl va pierde?”

Bogăția adunată înseamnă sufletul cel bogat al creștinului înțelept care se străduiește toată viața să trăiască după legea lui Hristos și adună în suflet toate virtuțile, care sunt mai de preț ca aurul, argintul și nestematele. Aurul și argintul duhovnicesc, marea bogăție duhovnicească, sunt credința și nădejdea în Dumnezeu, iubirea către Dumnezeu, rugăciunea, milosârdia, bunătatea, iubirea de pace și iubirea de frați, blândețea și curăția.

Ce înseamnă focul care a mistuit casa? Înseamnă moartea trupului. Focul iscat fără veste noaptea înseamnă moartea neașteptată a trupului, a cărei zi și a cărei ceas nu le cunoaște nici un muritor. Trezirea omului bogat din somn în vreme ce ardea casa și mutarea într-un oraș mare înseamnă slobozirea sufletului de trup la vremea morții și mutarea în altă lume. Orașul cel mare este veșnica Împărăție a lui Hristos, în care locuiesc îngerii și drepții. Casa cea preafrumoasa din marele oraș înseamnă sălașul fiecărui suflet drept pe lumea cealaltă, în Împărăția cea veșnică și fără de moarte.

Parabola aceasta este limpede și învățătura ei este minunată. Cine are urechi de auzit, să audă! Și nimeni să nu-și pună cine știe ce nădejdi în această viață, care trece zburând atât de repede, ca norul gonit de vânt. Nimeni să nu se mândrească cu trupul său, fiindcă trupul oricărui om este o casă jalnică pe care moartea o poate face praf în orice clipă. Iar fiecare creștin și fiecare creștină trebuie să se îngrijească necontenit de sufletul lor – de singura bogăție pe care o poate scăpa de moarte și de nimicire.

Și cine se îngrijește de sufletul său, acela să asculte cuvintele lui Hristos și să împlinească poruncile Lui. Unora ca aceștia Hristos, Cel bun, le ajută necontenit. Și nu-i scapă din ochi, așa cum maica nu își scapă din ochi pruncul aflat în leagăn. Îl hrănește și îl adapă cu Duhul Său cel Sfânt zi și noapte. Și îi dă înger păzitor, ca să-l păzească în toate căile vieții, iar în ceasul morții să îi ia sufletul și să-l ducă în cereasca Împărăție.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Adevărul și bunătatea. Parabole și istorii cu tâlc, Ed. Sophia)

Dr. Gabriela Naghi                                 29 mai 2020

Cinstite cititorule! Biserica lui Hristos ne învaţă cum să ne îngrijim de sufletele celor adormiţi ai noştri. Un temei al acestei griji este Credinţa în învierea morţilor, în judecata lui Dumnezeu, în răsplata ce se va da fiecăruia, după cum i-au fost faptele. Apoi, de cei plecaţi dintre noi ne leagă iubirea, care nu poate fi nimicită de grozăvia morţii. Este evident că nu putem rămâne nepăsători faţă de un om pe care l-am iubit în viaţa pământească, şi el, la rândul său, ne-a iubit. Credem cu tărie că Dumnnezeu fiind Bun şi Iertător, uşurează povara păcatelor celor adormiţi. Grija pentru cei adormiţi o arătăm în mai multe chipuri. Parastasele sunt slujbe bisericeşti prin care noi ajutăm celor plecaţi din viaţa aceasta, pentru că ei nu mai pot face nimic pentru mântuirea lor, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze’’(Ioan 9, 4).

          ,,Parastas’’vine de la verbul grecesc ,,parastimi’’,care înseamnă ,,a se înfăţişa înaintea cuiva, a mijloci’’. Aşadar parastasul este o slujbă prin care noi ne rugăm, adică mijlocim, pentru cei morţi. Darurile care se aduc la biserică pentru pomenirea morţilor sunt pâinea şi vinul, materii esenţiale, întrebuinţate în Slujbele bisericeşti. Slujba Parastasului este o parte din Slujba Înmormântării. În unele părţi ale Ardealului, parastasul se mai numeşte ,,prinos’’. Slujba aceasta se sâvârşeşte, de regulă, sâmbăta, după Sfânta Liturghie, în biserică sau, dacă este cu putinţă, chiar la mormânt. Există perioade ale anului bisericesc, cele de bucurie, când nu se săvârşeşte Slujba Parastasului. Acestea sunt scrise în Cărţile de învăţătură ale Bisericii.

          După săvârşirea Slujbei, la ieşirea din biserică, familia care a cerut această slujbă împarte pomană celor prezenţi, constând în daruri de mâncare şi obiecte de folos, respectând porunca Mântuitorului de a sătura pe cei flămânzi. Avem credinţa nestrămutată că Dumnezeu primeşte aceste fapte de milostenie, făcute pentru sufletele celor adormiţi, şi le iartă păcatele vieţii.

          Dacă Dumnezeu ,,voieşteca toţi oameniisă se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’(I Timotei 2, 4), vrăjmaşul diavol vrea să piardă, dacă ar fi cu putinţă, tot neamul omenesc. Pentru aceasta şi-a pus slujitorii dintre oameni să tăgăduiascăşi să împiedice săvârşirea Slujbei Parastasului, prezentându-o, în chip mincinos, ca pe un lucru fără de folos. Noi însă ne încredem în învăţăturile Sfintei Biserici Ortodoxe, care este ,,stâlp şi temelie adevărului’’,cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în aceaşi Epistolă către Episcopul Timotei al Efesului (3, 15).

Presbiter Ioviţa Vasile