Categorie: Uncategorized

Fericitul Mitropolit Augustin Kantiotis de Florina
Semnul vremurilor: „lumea de azi nu acordă atenție gravității pericolului ereziei”
Erezia este hrana otrăvitoare a sufletului’ este falsificarea medicamentelor mântuirii’, este confiscarea moștenirii sfinte’, este falsificarea monedelor adevărului’, este falsificarea desăvârșirii, este abaterea de la linia dreaptă trasată de Pronia lui Dumnezeu.
Erezia este recunoașterea ideilor religioase, pe care Biserica le condamnă ca fiind false și a le considera pe acestea drept obiect al credinței corecte. Erezia este o crimă împotriva prestigiului și autorității Bisericii, pe care Hristos a stabilit-o ca stâlp și temelie al adevărului.
Dar lumea de astăzi nu acordă nici o atenție gravității pericolului ereziei.
Un semn al vremurilor.
O lume! Tu ai grijă de cei mici. Te asiguri că laptele tău este natural, că mâncarea este sănătoasă și bogată în vitamine, că medicamentele tale sunt cele corecte, că monedele și bancnotele tale nu sunt contrafăcute, că monumentele arheologice nu suferă nici cea mai mică deteriorare, mijloacele de transport, cu care vă faceți călătoriile, nu se abat de la traseele lor.
Tu ai grijă de toate. Cu excepția unui singur lucru. De Credința Ortodoxă. Nu-ți pasă de ea. Vai, lume, de toate cunoștințele pe care le ai și de indiferența ta. Astfel, cu indiferența față de cel mai mare și mai înalt lucru, vei cădea în gropile raționalismului, materialismului, necredinței și ateismului și atunci vei înțelege ce este Ortodoxia, pe care ai disprețuit-o.
Iar voi, suflete credincioase, care trăiți în acest veac, nu vă lăsați atrase de curentele moderne ale lumii, nu vă temeți de mulțimile de dușmani, de bandele de atacatori, ci rămâneți neclintite în predarea voastra în fața sfintei credințe și fiți gata să luptați pentru ca binele să învingă. Ortodoxia trăiește, iar biruința finală îi aparține”.
Mitropolitul Augustin de Florina
„Scânteia creștină”, ian. 1969
Traducere din:

ΤΙ ΕΙΝΑΙ ΑΙΡΕΣΙΣ;

Selecție și editare Sora Gabriela Naghi

Cuviosul Părinte Dumitru Stăniloae
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul Slavei.
Iar cerând mila, cereți-o cu inimă smerită și înfrântă și strigați de dimineața până seara, și de e cu putință toată noaptea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”. Și siliți-vă mintea voastră la acest lucru până la moarte. Căci multă silință cere lucrul acesta… Vă îndemn, deci, să nu vă despărțiți inimile voastre de Dumnezeu, ci stăruiți și păziți-o pe ea cu gândul la Domnul nostru Iisus Hristos totdeauna, până ce se va sădi numele Domnului în lăuntru în inimă. Și nu cugetați nimic altceva decât să se mărească Hristos în voi. Vă îndemn deci să nu părăsiți niciodată canonul acestei rugăciuni, ci fie că mâncați, fie că beți, fie că sunteți la drum, fie că faceți altceva neîncetat să strigați: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”. Ca această amintire a numelui Domnului nostru Iisus Hristos să vă trezească la combaterea dușmanilor… Gândul la Domnul nostru Iisus Hristos clatină toată puterea dușmanului în inimă, el o învinge și o dezrădăcinează pe rând. Coborându-se partea numelui Domnului nostru Iisus Hristos în adâncul inimii pe balaurul care stăpânește întinderile inimii, îl frânge, iar sufletul îl mântuiește și-l face viu.
Neîncetat strigați, deci, în inimă numele Domnului Iisus ca să înghită inima pe Domnul și Domnul inima și să devină cele două una. Lucrul acesta nu se face într-o zi sau două, ci în timp îndelungat și e nevoie de multă străduință și chin până se va scoate dușmanul și se va sălășlui Domnul. Nu e lipsă, zice, de cuvinte multe, căci obosești și vine diavolul și-ți fură gândul. Spunând cuvinte puține îți rămâne mintea concentrată și face rugăciunea cu multă veghere. Învățați de la Ana, mama lui Samuel, care se ruga continuu dar nu I se auzea vocea (I Regi 1, 9-13).
Strigă și zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, chiar fără să miști buzele, dar strigând în cuget; căci Dumnezeu aude și pe cei ce tac… Făcând aceasta trebuie să țineți inima sub toată paza, ca nu cumva să iasă gândul despre Dumnezeu…, ci printr-o amintire neîntreruptă și curată să se întipărească în sufletele voastre ca o pecete gândul la Dumnezeu.
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Scripta, București, 1993, p. 34-35

Selecție și editare Sora Gabriela Naghi

Sfântul Ioan de Kronstadt

Să vieţuiască în tine amintirea morţii şi să nu se stingă în tine nădejdea în viaţa viitoare de după moarte.
În fiecare dimineaţă şi seară să te rogi Domnului pentru strămoşii şi fraţii adormiţi, ca să vieţuiască în tine amintirea morţii şi să nu se stingă în tine nădejdea în viaţa viitoare de după moarte, pentru a se smeri mereu sufletul prin gândul la viaţa ta trecătoare.
Pentru adormiţi să te rogi ca şi cum însuși sufletul tău s-ar afla în iad, în flăcări, şi tu însuţi te chinui, să te rogi cu ardoare pentru odihna lor în loc luminos, în loc de odihnă.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Cum ne mântuiește Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2012, p. 13

Selecție și editare Sora Gabriela Naghi

Vino, buna și iubita mea soră, vino și iarăși vom mângâia necazurile tale. Tu crezi că glasul tău nu a ajuns numaidecât la sfinți, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, înainte chiar de a striga tu, sfinții s au și repezit să-ți ajute, cunoscând ca îi vei chema în ajutor și vei cere apărarea lor cea de la Dumnezeu. Tu însă, nevăzând dincolo de cele ce se văd și necunoscând că Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta să se împlinească de îndată, ca fulgerul. Nu este așa.
Domnul cere de la tine răbdare. Vrea ca tu să arăți credința ta. Nu este suficientă rugăciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea să fie împreună lucrătoare la cele pe care le conține rugăciunea, și apoi trebuie să înveți să aștepți.
Când, rugându-te și cerând de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznădejde, atunci este aproape de tine împlinirea cererii. Hristos vrea să vindece vreo patimă ascunsă din tine, de aceea amână împlinirea cererii. Dacă primești mai repede decât te aștepți tu, patima ta rămâne nevindecată. Dacă aștepți, primești și ceea ce ai cerut și vindecarea patimii. Și atunci te vei bucura cu bucurie mare și vei mulțumi cu căldură lui Dumnezeu, Care pe toate le zidește cu înțelepciune și le face spre folosul nostru.
Nu ai niciun folos, deci, dacă te mâhnești, dacă te superi, dacă spui cuvinte grele. Trebuie să-ți închizi gura. Nimeni să nu înțeleagă ce ai tu. Să iasă abur pe ochi, nu pe nas. Să nu oftezi, pentru a te ușura, zice se, ci să te liniștești. Prin așteptare și îndelungă-răbdare vei arde pe diavol.
Eu – martor îmi este Domnul, Cel ce pierde pe toți cei care rostesc minciuni – mult m-am folosit din ceea ce îți spun acum. Atât de mari și grele erau ispitele încât credeam că de durere o să-mi iasă sufletul precum fumul pe horn. Și totuși, după ce trece încercarea, vine atâta mângâiere, ca și când ai fi in rai, fără trup. Te iubește Hristos, te iubește Maica Domnului, te laudă Sfinții, Îngerii se minunează de tine. Vezi câte bunătăți aduc ispitele și necazurile? Dacă vrei să vezi, să guști și tu iubirea lui Hristos, îndură ceea ce vine asupra ta. Nu în ceea ce-ți place ție, ci în ceea ce vrea Domnul să te încerce. Nimic din ceea ce facem noi de bună voie nu este atât de folositor cât este ceea ce ne trimite Domnul fără încuviințarea noastră. Atunci când încercarea va trece te vei umple de bucurie. Aceasta este calea adevărată, sora mea, și cel care îți scrie dă mărturie de adevăr din propria lui experiență.
Îndrăznește, deci, și te întărește în Hristos Domnul, îndurând tot ceea ce vine asupra ta, primind, împreună cu durerea, pacea și harul lui Dumnezeu.
Păstrează-ți suflețelul cu tărie, gândind că șchiopii și leproșii nu pătrund la aceste bunuri. De aceea ne lasă ispitele Domnul, ca să ne curățim de toate prejudecățile. Acestea sunt săpunul și lespedea pe care lovindu-ne întruna, ne albește. De aceea este nevoie să ne silim puțin aici, pentru că se apropie ceasul. Să păstrezi scrisorile pe care ți le trimit, să le ai atunci când ești încercată de necazuri.

(Sursa: Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală II, Editura Bizantină)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Cel cu adevărat credincios trebuie să se străduiască să-şi schimbe gândurile, obiceiurile, toate concepţiile şi raţionamentele sale vechi, cerând neîncetat ajutorul lui Dumnezeu. Păcatul nu mai are putere asupra celor ce-L aşteaptă cu încredere pe Domnul şi se gândesc la aceasta neîncetat. Satana vrea să înspăimânte sufletul prin ispite şi căderi, gânduri rele, provocări şi boli. Dar cine este atent şi ştie de unde îi vin toate relele nu se sperie, ci aşteaptă cu răbdare trecerea lor. El ştie că Domnul va lupta pentru salvarea lui din ghearele duhurilor rele, numai să aibă încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. El este atent la gândurile noastre, la felul cum acestea lucrează, la sinceritatea iubirii noastre faţă de El, la felul cum Îl căutam, la zelul nostru pentru El. Aşa cum un copil nu se poate îngriji singur şi plânge şi se ţine tot timpul de mama sa, tot aşa şi sufletul – ca un copil plânge în faţa lui Dumnezeu şi se ţine după El. Şi dacă o mamă nu-şi respinge copilul ce o cheamă, cum va respinge Domnul sufletul care-i născut din El, prin credinţă?! Domnul îl învaţă pe acest suflet cum să se roage cu adevărat, cum să gândească curat, cum să trăiască în curăţenie. Căci oricine îşi închipuie că poate să fie bun, drept şi curat fără de Hristos, acela este „un hoţ şi un tâlhar, ce nu intră pe uşă, ci se urcă şi sare pe altă parte”. Căci numai Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa”…

Să ridicăm trupul nostru, să-l facem altar de jertfă, să punem pe el gândurile noastre şi să-L rugăm pe Dumnezeu să trimită focul ceresc, nevăzut, să mistuie totul. Sufletul care nu se hrăneşte cu lumina Duhului Sfânt este neliniştit, temător şi foarte nestatornic. Deşi mulţi creştini par evlavioşi, ei trăiesc încă din plin în duhul lumii acesteia. Fac parada de cult religios, dar inima lor este lipită de cele lumeşti, văzute, materiale. Cetăţenia adevăratului creştin este însă în ceruri, şi aceasta nu este un simbol sau o vorbă goală. Numai cel care a ajuns la pacea inimii sale şi nici un gând lumesc nu-l mai tulbură, acela şi-a găsit adevărata cetăţenie cerească”.

(Pocăinţa sau Întoarcerea la Dumnezeu. Extrase din Omiliile duhovniceşti ale Sfântului Macarie Egipteanul, Editura Bizantină, Bucureşti)

Selecție și redactare: Sora Gabriela Naghi

Domnul Capsali ne-a atacat vehement pe cei din ,,secta’’ nepomenitorilor, fără să ne cunoască. A scris omul cam ce i s-a dictat pe la Patriarhie. Aflându-ne în Sfântul și Marele Post al Paștilor, am socotit că nu e potrivit să ne angajăm în dispute cu dânsul. Acum, ne permitem și noi aceste reacții:

Pe oriunde a umblat,

Iulian a eșuat.

Acum se gudură la eretici

Și-i dresat să ne dea replici.

…………………………………………………………..

Capsali nu-i un nume de succes,

O dovedesc și anii care trec.

Alt nume  trebuie ales.

Haideți, dar, să-i spunem… Iulian Capsec.

………………………………………………………………

Ani la rând s-a chinuit

Să aibă un statut social.

În sfârșit, l-a dobândit:

Trepăduș patriarhal.

Ne-a reproșat, printre altele, lipsa de anvergură, sau ne-a atribuit anvergura rațelor de pe islaz. Are dreptate. N-am căutat-o, n-o avem, nu ne interesează, nouă ne este de ajuns că am urmat calea Sfintelor Canoane și ne-am îngrădit de ierarhii eretici. Dumnealui se laudă cu emfază că nu face parte din ,,secta nepomenitorilor’’, din motive de igienă duhovnicească. Prietenește îi spunem că atâta vreme cât se tăvălește în cloaca ecumenist – eretică din Dealul Patriarhiei, laolaltă cu V. Bănescu, ar fi mai bine să nu ne povestească de igienă. Nici trupească, nici duhovnicească.

Neavând anvergură, îi admirăm, totuși, pe cei care o au:

Cu anvergura-i planetară,

Capsali nu este sectar.

Atunci, să-l prindem, bunăoară,

Cu un ac în insectar.

………………………………………

Presbiter Iovița Vasile

Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, şi totuşi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!”. Căci Dumnezeu era cu ei şi ei erau cu Dumnezeu. Omul poate trăi fără orice şi fără oricine – numai nu fără Dumnezeu. Aceasta este mărturia lor, pe care au lăsat-o Bisericii ca pe un capital. Însă, nu se ştie să fi trăit vreun ateu cincizeci de ani în deplină singurătate, în pustie. Un asemenea fapt n-a fost înregistrat în istoria neamului omenesc. Ateul nu-i în stare de aşa ceva. El simte plictis şi în tovărăşia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor – chiar de nesuferit – în lipsa lor. El caută oameni pentru a-i înţepa cu acul veninos al ateismului său şi a se hrăni cu durerea lor. Iar în pustie, pe cine să înţepe afară de sine însuşi? Şi cu a cui durere să se hrănească, afară de durerea sa?

Ca atare, zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăşluieşte Cel a Cărui tovărăşie este mai însemnată şi mai vrednică de iubit decât orice tovărăşie de pe pământ. Lui slujeşte-i, cu El întovărăşeşte-te; Lui tămâiază-I, de El îndulceşte-te; Lui vorbeşte-I; despre El grăieşte; pe El iubeşte-L, şi iubeşte-L, şi iubeşte-L – cu toată inima, cu toată puterea, cu toată mintea ta!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 189)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristos a înviat.

Când preoții noștri au urmat calea Sfintelor Canoane și au întrerupt pomenirea episcopilor eretici, semnatari ai documentelor din Creta, aceștia, departe de le a arăta o brumă de recunoștință, s-au năpustit cu sălbăticie asupra lor, i-au alungat din mijlocul credincioșilor și i-au ,,caterisit’’.

De prisos să spunem că actele de caterisire sunt nedrepte și lipsite de orice valoare canonică, de aceea Părinții au continuat să-L slujească pe Hristos Mântuitorul și să-și ajute semenii aruncați în dezorientare și confuzie de propaganda mincinoasă a ecumeniștilor. Doi dintre caterisitorii de meserie au ieșit din peisaj. Este vorba de Corneliu Onilă și Gurie de Deva și Hunedoara.

Faptul că Părinții noștri nu s-au supus samavolniciilor arhierești, i-a înfuriat peste măsură pe acești agenți infiltrați în Biserica noastră și acum caută orice motiv pentru a le intenta procese și a-i trimite dincolo de gratii. Câtă câinoșenie! Ce micime de suflete! Ce au comun acești minciuno-episcopi cu Hristos și Biserica Sa? Niciuna. Poate doar salariile pe care le încaseazaă din truda credincioșilor ortodocși.

Recent, Părintele Cantor Mihai din Zalău a fost înștiințat că dosarul în care era reclamat de Petroniu of Sălaj (așa a semnat în Creta!), că a comis ,,infracțiunea’’ de a fi purtat reverendă, a fost închis și clasat. Suita episcopală, dornică de răzbunare, a primit un șut puternic într-o zonă mediană.

Acum e rândul Părintelui Claudiu Buză. Grifoni Vicențiu și-a pus aghiotanții să-i facă plângere penală pentru faptul că a oficiat Slujba Înmormântării unui credincios îngrădit de erezie, după cum a fost dorința sa și a familiei. Cum a îndrăznit să nesocotească monopolul ce-l are Grifoni, ca stăpân al Bisericii din Slobozia și Călărași? Hotărât lucru, oamenii aceștia nu mai gândesc normal, poate i-a prostit și vaccinul pe care l-au promovat ca niște slugi preasupuse ale sistemului antihristic.

Reproducem mai jos epistola Părintelui Claudiu, adresată protopopului de Urziceni, iar în final un bonus pe care va trebui să-l împartă cu Grifoni.

Către Protopopiatul Urziceni, ESC

Hristos a înviat!

Mă bucură nespus faptul că vă îngrijiți de buna rânduială în Biserică lui Hristos, însă deplâng faptul că ați ales să o slujiți după chipul și asemănarea lumii acesteia. Ați apelat la autoritățile statului și mi-ați făcut plângere penală pentru că mi-am îngropat creștinește un fiu duhovnicesc aflat pe calea îngrădirii de erezia ecumenismului. Întreaga familie a ales această cale a nepomenirii și nu există niciun regret în alegerea făcută. 

Cum credeți că puteți să-i constrângeți pe credincioșii îngrădiți de erezie după minciuno-sinodul din Creta să vă urmeze, să vă pomenească la Sfânta Liturghie, când se vede limpede lucrarea voastră de trădare a credinței?! Nici măcar legile statului nu le cunoașteți, ce să mai spunem de cele bisericești! Oare nu ați citit în Constituția României că libertatea credinței nu poate fi îngrădită în niciun chip?

,,Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (Constituția României, Art. 29, 1).

Eu ar trebui să vă fac plângere penală, dar nu mă cobor la nivelul vostru folosindu-mă de legile omenești. Sunteți vrednici de milă și vă iert din toată inima! 

Nu voi mai deschide Pidalionul, la Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, pentru a vă arată că voi, propovăduitorii ereziei ecumeniste, faceți schismă în Biserică. L-am deschis degeaba la Consistoriul bisericesc, fiindcă ați ales capetele de acuzare după voia stăpânului „Învinge”! Este trist faptul că pe teritoriul județelor Sloboziei și Călărașilor, singura instituție care își judecă propria cauză este „Sfânta” Episcopie! Nu ai șanse de câștig în instanța bisericească, chiar dacă probele pe care le prezinți sunt de netăgăduit. Episcopul, devenit pseudoepiscop, își judecă propria cauză! Protopopiatele se supun orbește pentru a duce nedreptatea și sfidarea mai departe, spre vătămarea celor docili și manipulați. 

Vă compătimesc și vă spun sincer, cu durere, că mă îngrijorează drumul pe care ați ales să mergeți. Eu rămân fiu al Bisericii Ortodoxe Române, chiar dacă voi spuneți că am ieșit din Biserică. Credeți-mă că nicicând nu am stat mai bine altoit pe Trupul Bisericii lui Hristos, întru mărturisirea Adevărului. Treziți-vă și veniți la Ortodoxie, întru adevărul lui Hristos!

Vincențiu al lui Grifoni,

Mare iubitor DE MONey,

Și-a tras pe turta lui spuză

Taman de la Părintele Buză.

Andrei Andreicuț: născut din parinti greco-catolici si „botezat” „in ascuns” greco-catolic! Se inscrie de foarte tanar in PCR. Urmeaza Facultatea de Constructii din Bucuresti si devine inginer. Dupa o vreme „se reorienteaza” si face, pe repede-inainte, studii de Teologie Ortodoxa! Este hirotonit preot de catre „episcopul ortodox” al Clujului, Teofil Herineanu, un notoriu greco-catolic „sub acoperire”. Astfel isi incepe ” misiunea”, intretinand vie activitatea clandestina a greco-catolicilor. Din acest motiv este la un pas de a fi arestat de catre securitate, chiar daca devenise oficial informatorul ei. Este salvat si luat sub aripa sa protectoare de catre Episcopul Alba-Iuliei, Emilian Birdas. Drept multumire, imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, Andrei Andreicut, ajutat de cativa haidamaci, il scoate din Palatul Episcopal pe binefacatorul lui, băatându-l cu bestialitate si lăsându-l mai mult mort decat viu, pe motiv ca acesta ar fi fost … omul comunistilor! Îi uzurpă locul si se auto-numeste Episcop!

În lipsa Patriarhului Teoctist, „exilat” in acea perioada la Manastirea Sinaia, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, alt greco-catolic „sub acoperire”, si care atunci conducea de facto Sinodul BOR, „ii recunoaste” lui Andrei Andreicuț „calitatea” de ” episcop” de Alba-Iulia! Era perioada cand greco-catolicii tocmai fusesera „re-legalizati” de Statul Roman si începuseră o ofensiva foarte zgomotoasa anti-Ortodoxă, inclusiv in perspectiva, dorita si planificata de multe forte ostile tarii, de a fi „desprisa” Transilvania de Romania!!

Aproximativ 6 ani mai tarziu, Emilian Birdas moare in urma unor grave probleme de sanatate, apărute ca o consecinta a bătăii primite in primele zile ale lui 1990! Așadar, Andrei Andreicut : greco-catolic, ne-canonic, uzurpator, turnator, instigator, criminal! Și ecumenist pâna în măduva oaselor!

Fr. Mihai Dinculescu

Imaginați-vă vocea ecumenist-mieroasă a lui Andrei Andreicuț. Așa își începea invariabil discursurile siropoase fostul informator al securității din anii comunismului: ,,Eu aș vrea să vă spun cuvintele Domnului Iisus: Dar nu numai pentru aceștia mă rog, ci pentru toți care vor crede în Mine… ca toți să fie una…’’

Și una s-au făcut! O bandă de ecumeniști care au pus stăpânire pe toate posturile administrative ale Mitropoliei Clujului, începând de la Andreicuț și mergând până la femeia de serviciu. În teritoriu, protopopii cu suita lor, stareții și starețele din toate mănăstirile sunt uneltele docile din mâna lui Andreicuț, care știu bine că orice nesupunere le poate nărui visele de preamărire deșartă și îi poate coborî în rândul muritorilor de rând, de aceea nimeni nu mișcă în front.

Starea aceasta nefirească a lucrurilor ar fi continuat mult și bine, dacă nu intervenea prostia unui cadru de nădejde, călugăr, zice-se, Cătălin Bărăian, care nu și-a putut stăpâni pornirile sodomite și și-a postat goliciunea pe rețelele de socializare. Și ce vină are Andrei Andreicuț? Are! Este principalul vinovat pentru că a știut și a tăcut! Mai mult, l-a ținut ani în șir la Radio Renașterea, apoi l-a călugărit și l-a hirotonit ierodiacon, slujitor la Mănăstirea Florești. Au știut și maicile de-acolo, dar omerta a funcționat ca unsă. Urma să i se dea o bursă în străinătate unde să-și desăvârșească înclinațiile spurcate și pregătirea ecumenistă și apoi ar fi revenit în țară, fiind candidatul ideal pentru un scaun de episcop vicar, la început, cu drum larg deschis spre sferele superioare ale puterii ecleziale.

Andreicuț știe că mai are un asemenea specimen în imediata apropiere, care oricând poate fi pus în mijlocul unui scandal sodomit, atrăgând valuri de hule asupra Bisericii noastre. S-a știut și în sinod, știe și Daniel și nimeni nu mișcă un deget. Andreicuț tace, Daniel nu vorbește, ceilalți și-au băgat capetele în nisip. În privința scandalului de față, contează pe trecerea timpului și pe uitarea scrisă-n legile omenești. Să nu-și facă iluzii! Biserica nu uită, deși iartă, dar numai atunci când făptașul dă dovadă de pocăință sinceră și de dorință de îndreptare. De data aceasta s-au adunat prea multe.

Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă. Adevăr sublim, spus de Dumnezeu Sfântului Antonie cel Mare, care se gândea la o ipotetică pocăință a diavolului. Fostul informator dovedit al securității nu poate fi un ierarh bun. E ținut acolo pentru că aduce servicii neprețuite vrăjmașilor lui Hristos. A fost printre primii care a sărit în sus și a țopăit de bucurie, pentru că niște neisprăviți propun schimbarea datei Paștilor. S-a ,,rugat’’ până la saturație cu ereticii de toate felurile. Andreicuț trebuie să plece. E compromis până-n măduva oaselor. De decenii, stăm și ne mirăm de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

La revedere, domnule Andreicuț. Vremea este a pleca. Va fi acum, va fi peste un timp oarecare, timpul îți este scurt. Lasă-ne odată, pentru Numele lui Dumnezeu!

Presbiter Iovița Vasile

În aceste zile, când mulți se relaxează după un post aspru, guvernanții pregătesc spre dezbatere legi din cele mai diabolice. Una dintre legi se referă la ,,Strategia Națională de Sănătate”! Am pus intenționat ghilimele, deoarece, de fapt, este vorba despre ,,acoperirea vaccinală peste 90% la toate vaccinurile incluse în programul național de imunizare și 70% pentru vaccinarea grupelor de risc pentru boli prevenibile prin vaccinare”! Și asta până în anul 2030!

Era de așteptat o reacție din partea Patriarhiei. Credincioșii își pun probleme, trimit mesaje să nu se voteze așa ceva. Ce se va întâmpla în cazul unui control din ce în ce mai absurd cu persoanele care nu vor avea schema completă de vaccinare? Patriarhia este de acord cu așa ceva după experiențele avute cu așa-zisele vaccinuri experimentale administrate în timpul plandemiei?

O altă anomalie o reprezintă ,,Proiectul de Lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”. De fapt, prin această lege, nu se previne nimic. Dimpotrivă, această lege susține legiferarea abuzului din partea serviciului de asistență socială. Astfel, separarea forțată a copilului de familie se va putea face dacă: unul sau mai mulți copii nu sunt vaccinați, dacă părinții sunt plecați la muncă în străinătate etc. Cele două proiecte de lege sunt strâns legate între ele. Unul impune vaccinarea, iar celălalt condiționează dreptul copilului de a fi alături de părinți de toți vaccinarea celorlalți frați ai lui!!! Practic, prin astfel de enormități, se legalizează furtul de copii de către stat. În condițiile dezincriminării pedofiliei, aceste legi reprezintă un real pericol pentru mântuirea copiilor, deoarece nu li se vor mai inocula valori creștine.

Cu toate acestea, în loc să fie alături de popor, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, îl mustră amenințător pe un ierarh care nu a încurajat vacciparea, iar acum nu susține prăznuirea Învierii Domnului pe calendarul gregorian, împreună cu catolicii și protestanții! Din câte știm, Capul Bisericii este Hristos, iar Trupul Bisericii suntem cu toții, adică păstori și păstoriți. Păstorii au datoria de a păstra dreapta credință. Și credincioșii au aceeași datorie, de aceea nu este corect să fie ignorați. Păstorul nu poate veni și cu idei corecte politic, străine de Ortodoxie, și cu pretenția de a fi ascultat și urmat. Noi suntem datori să ascultăm glasul lui Hristos, nu pe al Papei care își permite să profereze blasfemii la adresa lui Hristos.

Ca și creștină, am dreptul să spun: NU! Eu nu vreau să mă fac părtașă la aceste blasfemii, de aceea nu sunt de acord cu această găselniță ecumenistă care permite rugăciuni comune cu dușmanii lui Hristos. Praznicul Învierii trebuie să aibă loc în continuare, în duh ortodox, cu respectarea calendarului ortodox, cu participarea la Sfânta Liturghie, cu împărtășirea credincioșilor, nu cu adoptarea unor practici preluate de la catolici și de la protestanți. Sfânta Lumină este un semn ceresc care atestă dreapta credință. Acest mesaj divin nu se demodează, iar asupra ortodocșilor români nu trebuie permise presiuni care să-i arunce în schismă și să-i despartă de dragostea lui Hristos. Ce să prăznuim cu papa care Îl hulește pe Hristos și protestanții care o hulesc pe Maica Domnului?

Ce se va întâmpla dacă vom asculta de formatori de opinie obedienți care ne vor transmite întocmai mesaje ticluite de vrăjmașii mântuirii noastre? Necuratul este din ce în ce mai inventiv, așa că închinarea la fiară este pe cale să devină o realitate. Deja se vorbește despre ,,biserica” chatGBT care permite spovedania la inteligența artificială, iar în loc de canon, penitentul plătește o taxă indicată în funcție de gravitatea fiecărui păcat! Spre așa ceva vreți să ne îndreptăm, domnule Bănescu?

În concluzie, nu avem nevoie de formatori de opinie ,,moderni”, stăpâniți de duhuri dubioase, care să ne spună cum și când să prăznuim Învierea Domnului. Hristos ne-a spus TOT ce era necesar, iar Sfinții Părinți, călăuziți de duhul Sfânt, au statornicit niște îndreptare de credință clare. Nu acestea sunt problemele reale ale ortodocșilor români, ci acelea pe care le-am semnalat mai sus.

–         Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-i pe conducătorii bisericești și lumești să ia hotărâri înțelepte și să facă voia Ta!

–         Pătrunde-i pe păstori și pe păstoriți de frica Ta și ajută-i să sporească în iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui!

–         Ajută-ne pe toți să punem început bun pocăinței noastre, de care este mare nevoie, pentru a putea beneficia de ajutorul lui Dumnezeu!

Sora Pelaghia

După ce au trecut Sfântul și Marele Post, apoi Sărbătoarea Învierii Domnului, mi-am propus să schimb registrul și să public o sumă de epigrame care vizează diverse personalități și persoane. Încep cu capo di tutti capi, capul răutăților, papa Francisc, cel care a întrecut de departe pe toți predecesorii săi, în materie de erezie, blasfemie și nesimțire

Papa Francisc susține, cu argumente puerile, faptul că iadul nu există, cutezând să-L contrazică pe Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Papa Francisc din Scripturi

Dă lumii ,,învățături’’:

Iadul? Da, a existat,

Însă eu l-am desființat.

Despre pretenția papei de a fi infailibil, doar atunci când se pronunță ex cathedra

La catedră când grăiește

Niciodată nu greșește,

Dar de-l duci în bălării,

Spune numai erezii.

Apropo de multele erezii rostite de papa Francisc în decursul vremii

Urbi, orbi, orișiunde

Se aude-al său cuvânt,

Ori e-o mare erezie,

Ori e vorbă spusă-n vânt.

Mulți comentatori biblici văd în fiara care iese din pământ și grăiește hule nemaiauzite, persoana papei (Apocalipsa 13, 11-18)

Când își pune a sa tiară,

Papa e încoronat.

Când grăiește ca o fiară,

Francisc e încornorat.

Cu toate pretențiile sale absurde, pe papa l-au ajuns vremuri de neputință și Judecata particulară e din ce în ce mai aproape.

Slugoiul Francisc a îmbătrânit.

A fost un răsfățat de soartă.

Îl fac oculții ,,papă emerit’’,

Urmând apoi a-l trage pe linie moartă.

Presbiter Iovița Vasile

Replica cititorului

Ereziile sunt baza
Satanista, de structura
Dar putem descrie faza
Cand pupa copii pe gura?

Dalai lama a cerut public unui copil sa-i suga limba. E bine să știm cine sunt căpeteniile însărcinate cu constituirea religiei blestematului antihrist.

Mărturisim pe Hristos

Ca să ne dăm seama cât de adânc a pătruns în oameni faptul Învierii lui Iisus e de ajuns să pomenim o întâmplare:
Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ține în fața unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Și fiind încântat de cuvântarea sa și de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduință ca acela care se va simți în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în fața adunării. Din mulțime se desprinde un preot umilit la chip, dar cunoscător de oameni și cu flacăra credinței în inimă.
– Ai grijă, n-ai decât cinci minute!
– E și prea mult, răspunse preotul.
Ajuns în fața mulțimii, se produse un freamăt și începu cea mai scurtă cuvântare așa:
– Fraților, Hristos a înviat!
Și toată sala răspunse:
– Adevărat a înviat!
Ce a urmat nu mai interesează. Faptul dovedește însă esențialul: în străfundurile omului este o reacțiune esențială față de negație, față de moarte.
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr există lumea cerească, ca lume reală și fără de moarte!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptățite!
Toate problemele principale și grele sunt lămurite, cătușele întunericului și ale tristeții sunt sfărâmate fiindcă: „Hristos a înviat!”.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 9-10)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristos a înviat

Drept măritorilor creștini ortodocși!

Câțiva arhierei, în frunte cu Patriarhul, adică funcții, putând fi oricând revocate, slujind ecumenismului globalizator, secondați din umbră de un politruc, un fel de savant, Baconschi, slujind Papei și de un alt politruc, cam violent, foarte vocal, câteodată și obraznic, funcționar la Patriarhie, pe post de purtător de cuvânt, vor să impună celor aproape 14 milioane de credincioși prima măsură globalizatoare, din programul diabolic numit “Supermemorandul de la Strasbourg”, schimbarea datei sărbătoririi Învierii Domnului, a Paștelui.

1.Patriarhul este în slujba poporului credincios și nu poporul credincios, purtător și făuritor de istorie, în slujba Patriarhului și a câtorva ecumeniști cu mitră sau potcap, numărați pe degetele unei mâini.

2.Cinstit cin monahal, slujitori de veacuri ai Ortodoxiei, coloana vertebrală a românității și veșniciei ei, din rândul tău s-au ridicat Mucenicii, martirii și Sfinții mărturisitori ai Credinței noastre, aruncă anatema asupra nevrednicilor, care ridicându-se din rândurile tale, l-au vândut Iudei pe Hristos, cel din morți înviat, pentru a noastră mântuire și veșnicire.

3.Preoți de mir nu-i uitați pe înaintașii voștri care au slujit credinței cu sabia, în fruntea oștilor Iancului. Noi mirenii, că pe noi ne slujiți, prin slujirea bisericii, vă cerem adevărul, numai ADEVĂRUL! Dezvăluiți de la amvon planul diabolic de descreștinare, scris pe puncte în Supermemorandumul de la Strasbourg, interzis a fi făcut public de către Patriarh.
Propovăduiți Pacea, pacea hristică, descurajați ațâțătorii la război anticreștin, antiromânesc: Războiul de peste Nistru.
Actuala conducere politică alogenă a țării și minoritățile ecumeniste din conducerea Bisericii nu au niciun drept să implice România într-un război care nu o privește.
NATO nu este expresia militară a SUA. Citiți ultimile declarații politice ale fostului și viitorului președinte Donald Trump. NATO este forța militară, mercenară, a Ocultei globalizatoare. Tratatele cu NATO și Ucraina au fost semnate de guvernanții-slugi, supuse de globalizatori, nu de poporul român, ca rezultat al unui REFERENDUM național.

4.Prea cinstit înalt și responsabil cler al României, ora astrală a responsabilității istorice vă aparține.

5.Bine măritori români, vă vorbesc în numele sutelor de mii de militari români căzuți în lupta împotriva iudeo-bolșevismului, asasini de Basarabie și Bucovină, în numele zecilor de mii de militari căzuți în lupta nazisto-hortiștilor bestiali, asasini de Ardeal și românitate.
Camarazii mei, slujind cu prețul vieții Cedința, Ortodoxia, adică Românitatea în veșnicia ei, lăsați lașii pripășiți prin ieslele puterii, complici prin tăcere la trădarea țării și a Credinței. Veniți alături de cei patrioți, responsabili, care prin fapte și nu demagogie ieftină de tavernă, și-au demonstrat devotamentul și responsabilitatea față de prezentul și mai ales față de viitorul nostru. Ei, cărora mă alătur, duc în istorie sacrul steag de luptă, purtat din veac în veac de Oștirea română.

Hristos a Înviat și noi prin El!
Înviem în mâinile veșnice ale României.
Vă doresc sănătate, Sărbători binecuvântate!
Al vostru slujitor la drapel, general maior aviator, veteran de război, Radu Theodoru.

A înviat Hristos! Sunt ani de când întoarcerea prăznuirii acestei cutremurătoare fapte ridică în mine aceiaşi tristeţe: iarăşi voi citi aceleaşi comentarii şi voi auzi aceleaşi interpretări. Proastă literatură protestantă, anemic efort de “cugetători” pozitivişti în nevoia slăbănoagă de a împăca domeniul raţiunii cu cel al harului. Ca şi cum cine a intrat odată în împărăţia harului se mai necăjeşte cu neputinţa raţiunii! Ce zadarnică bâiguială -ştiinţifică, dragă Doamne!- în jurul unui FAPT simplu şi evident!

“Renaşterea naturii”, “mitul solar” şi atâtea alte neputințe, pentru a escamota faptul năucitor, dar FAPT, al Învierii după trup a lui Hristos. Căci a înviat, aşa cum o hotăra mai dinainte, dealtfel, Scriptura; şi a fost, după trup, în mijlocul alor Săi, în același fel precis şi real în care este în mijlocul nostru – trup şi sânge – şi va stărui să fie până la sfârşitul veacului. A înviat, cum vom învia şi noi, atunci când vor suna trâmbiţele Judecăţii din urmă, când se vor rupe peceţile cărţii şi vor cădea zidurile carcerii vremii; adică la sfârşitul veacului. Aci e doară toată ”taină”; care nu e, de fapt, nici o taină, ci numai o neînţelegere. Noi vom învia din morţi la Judecata de apoi. Adică atunci când se va sfârşi istoria şi vor cădea încercuirile timpului şi spaţiului. Ne-am născut în timp; am murit în timp; vom învia însă dincolo de veac. Întocmai ca Hristos; devenit om şi jertfit în veac; dar înviat în afară de acesta, şi rămas în mijlocul nostru după natura lui de înviat în afara veacului. Cum se lămuresc toate! Şi învierea, şi prezenţa Lui deapururea în mijlocul nostru! În sfânta împărtăşanie este prezent Hristos nu “în formă de” pâine şi vin, ci existând în chip real ca trup şi sânge. Nu e deci vorba de un simbol, de o prefiguraţie, ci de un fapt real. Şi totuşi… noi nu vedem acolo decât pâine şi vin, deşi este trup şi sânge. Ce însemnează asta? Însemnează că există mai multe planuri de existenţă; şi că pentru fiecare din aceste domenii noi trebuie să avem mijloace speciale de investigaţie.

Că nu putem să înţelegem prin raţiunea noastră decât ceea ce cade înlăuntrul veacului; şi că pentru ceea ce este în afara lui avem nevoie de un alt instrument, în speţă – al credinţei. Din această lume de dincolo de veac face parte Învierea după trup a lui Hristos; care înviere, ca şi înălţarea la cer, ca şi prezenţa în mijlocul nostru, nu sunt minuni decât în ordinea veacului şi a raţiunii; dar sunt realităţi şi existente fireşti în ordinea care ține de domeniul credinţei. Simbol? Nu. Ci FAPT. Simbolic poate fi cel mult limbajul nostru. Faptele însă nu pot fi simbolice, ci numai fapte pur şi simplu.

A înviat Hristos. Nu Hristos-Dumnezeu, ci Hristos-Omul, anticipând învierea noastră la sfârşitul veacului. Anticipând-o, dar nu schimbându-i natura. Învierea lui e la fel cu învierea noastră; şi după cum noi vom învia la sfârşitul veacului, deci după încetarea acestuia, aşa a înviat şi El: în afară de veac. Afirmând prin aceasta existenţa mai multor lumi, de grade de realitate deosebite, sau mai exact comportându-se în chip deosebit faţă de Absolut. Şi astfel Învierea nu este actul prin care noi am fost mântuiţi; ci numai anunţarea şi definirea lumii în care vom trăi după Judecata de apoi.

“Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…” Moartea Lui – deci Jertfa Lui- este faptul hotărâtor al mântuirii noastre. Învierea este doar semn pentru viaţa veacului ce va să vie, deci nu a veacului care, pentru noi, este în acest moment. Să lăsăm deci interpretările şi încercările de a înţelege, şi să mărturisim smeriţi credinţa noastră nestrămutată: “Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.”

Selectie și editare: Sora Gabriela Naghi