Cuviosul Părinte Emilianos Simonopetritul: Dumnezeu poate totul pentru noi

Se întâmplă câteodată ca oamenii credincioși să se scandalizeze din cauza celor rău-voitori sau celor necredincioși. Într-adevăr, dacă am arunca o privire în jurul nostru și dacă am judeca după logica noastră umană, am putea zice că Dumnezeu își împarte uneori darurile Sale într-un mod nedrept. Acolo unde ar trebui mai degrabă să dăruiască fericire, El nu rânduiește decât nefericire. Unde ar trebui să rânduiască bunăstare, El dă sărăcie, iar acolo unde ar trebui să fie prezentă sărăcia, El rânduiește bogăție. Atunci când așteptăm binecuvântarea Sa, El “ne răsplătește” cu o suferință, în timp ce pe alții îi menține într-o continuă stare de bine. Suntem tentați să spunem, utilizând o expresie modernă, că Dumnezeu face discriminări. Suntem scandalizați de acest lucru. De ce?

Pur și simplu fiindcă inima noastră este întoarsă spre toate aceste lucruri, se lipește de ele, ajunge să le iubească. Dar ar trebui să căutăm în altă parte soluția la această dramă. N-ar trebui să căutăm să suprimăm această aparentă discriminare de nedreptate aparentă. În noi înșine ar trebui să se producă schimbarea. Trebuie să ne înstrăinăm de ceea ce este omenesc, în tot cazul să ne întoarcem de la logica și gândirea umană comună, să ne îndepărtăm de dorința de posesie a tuturor acestor lucruri materiale. Trebuie să fim indiferenți față de toate acestea. Atunci când ne înstrăinăm de toate aceste lucruri, în acel moment Dumnezeu poate totul pentru noi, fiindcă doar Dumnezeu rămâne permanent cu noi. Acest lucru ne oferă o pace interioară adevărată. În caz contrar, dacă există în inima noastră vreun lucru care ne lipește de viața asta trecătoare și nu e orientat spre Veșnicie, nu vom înceta să fim dezorientați.

(La “justice divine” et la Paix d`en-Haut, par Geronda Aemilianos)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

De ce data Sfintelor Paști nu poate fi obiect de controverse și negocieri

1.Pentru că modalitatea de stabilire a datei Sfintelor Paști a fost stabilită de un Sinod Ecumenic, forma cea mai înaltă de exprimare a infailibilității Bisericii lui Hristos.

2.Pentru că de 1700 de ani Poporul lui Dumnezeu respectă această hotărâre sinodală.

3.Pentru că hotărârile Sinoadelor Ecumenice fac parte din Sfânta Tradiție a Bisericii noastre, Tradiție care, alături de Sfânta Scriptură, constituie cele două izvoare ale Revelației Dumnezeiești, fără cunoașterea căreia mântuirea nu ne este posibilă.

4.Pentru că Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic au lucrat sub înrâurirea Sfântului Duh.

Este ceea ce Biserica ne învață să ținem cu scumpătate, pentru că de aceasta atârnă mântuirea noastră. Orice alte discuții legate de acest subiect sunt dăunătoare, fățarnice, iscate de vrăjmași ai Bisericii noastre care vor să treacă drept ortodocși, neavând nimic comun cu Sfânta Ortodoxie. Aceste cutre cutează să atace însăși Voia lui Dumnezeu cea Sfântă și să aducă în discuții inutile ideile lor imbecile. Să intre în vizuinile lor imunde și să ne scutească de șuvoaiele de prostie, revărsate în ultima vreme.

Bunul Dumnezeu să ne întărească să rămânem statornci în Credință, până la ultima noastră suflare.

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici: Suflete al meu, tu ai fost zidit spre a fi biserică pentru Dumnezeu

Suflete al meu, tu ai fost zidit spre a fi biserică pentru Dumnezeu, dar te-ai transformat într-o speluncă sordidă, unde vin tâlharii şi se tolănesc. De ce nu I-ai dat tu naştere Fiului Înţelepciunii, care ţi-ar fi dat lumină şi un nume bun, în loc de a-mi zămisli fii ai răului, care mi-au cuprins mintea şi ţi-au răsplătit cu întuneric şi iraţionalitate…
Iată că eşti hrănit cu acelaşi rod pe care l-ai zămislit. Şi tot ceea ce provine din tine, se întoarce la tine înmulţit. O, dacă ai fi cunoscut, suflete al meu, dacă ai fi cunoscut măcar frumuseţea Cereştii Fecioare, al cărei chip tu ar fi trebuit să-l porţi înlăuntrul meu! Dacă ai fi ştiut cât de minunat şi de puternic este Duhul Sfânt, Cel care a iubit-o! Dacă ai fi ştiut măcar cât de preafrumos şi de măreţ este Fiul pe care ea L-a născut! Te asigur, urâţenia mea, că tu ai fi izbucnit în lacrimi de sânge, fiindcă tu ţi-ai pus pecetea urâţeniei tale şi pe trupul meu.

Atunci, tu ai alunga duhurile cele necurate, suflete al meu, şi le-ai trimite în turma de porci. Atunci tu ţi-ai alunga urmaşii, care te-au hrănit atât pe tine, cât şi pe ei, cu lături de porci. Şi ţi-ai tămâia casa cu tămâia cea mai înmiresmată şi ai lumina-o cu lumânări de altar. Tu ai împodobi-o cu flori şi stele. Iar îngerii, care o înconjoară pe Cereasca Doamnă precum un veşmânt alb ca laptele, ar veni cu bucurie să te cerceteze, purtând veştile fericite ale Bunei Vestiri, de care pântecele tău s-ar cutremura. Pântecele tău ar tremura ca roua dimineţii de pe munte dinapoia blândelor lumini ale razelor de soare. Iar tu te-ai bucura, suflete al meu, printre sufletele risipitoare ale pământului.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 96-97)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Nu vă lăsați înșelați de diversiunea mediatică a unei posibile date comune a Paștilor!

Hristos a înviat! Bucurie sfântă!

Declarațiile ortodoxe ale sinodalilor BOR, în legătură cu data Sfintelor Paști, stabilită cu claritate de Sfinții Părinți la Sf. Sinod I Ecumenic, sunt firești și binevenite pentru cei care cred că poate exista riscul schimbării Pascaliei. Miza nu este însă aceasta, ci unirea „bisericilor”pe care și-o doresc majoritatea celor din Sinodul BOR. Schimbarea Pascaliei este o perdea de fum, atent țesută de „telectuali și tolologi”, pentru „neofiți”. Și pentru ca diversiunea să aibă acoperire eclezială, au ieșit pentru mărturie cei „fără de mărturisire” în probleme de credință. De ce? Fiindcă „cu lucrurile serioase nu te poți juca în Biserică”! 

Într-adevăr, Pascalia este o problemă foarte serioasă. Nu te poți juca cu schimbarea datei sărbătoririi Sfintelor Paști. Au încercat sinodalii în anul 1924 schimbarea Pascaliei și a ținut „o vreme și vremuri și jumătate de vremuri” (Daniil 7, 25), până în 1927. Ei cunosc foarte bine că nu e posibil acest lucru. De aceea ies să „mărturisească” că nu vor „schimba Dogme și Canoane” și nici date Pascale! Uită însă să spună că  obiectivul lor este cu totul altul: unitatea în diversitate fără atingerea de formele Bisericii Ortodoxe, ci stingerea duhului credinței care dă viață evenimentului eclesial în Ortodoxie!

Gândul îmi spune că gruparea elitistă a pseudo-intelectualilor este premeditat în cârdășie cu minciuno-sinodalii pentru un scop comun: unirea „bisericilor”! NU pentru o dată comună a Paștilor; aceasta este o fumigenă întreținută mediatic pentru a face lucrătoare în conștiințele credincioșilor „fereastra Overton” a Patriarhiei. 

Se pare că va fi nevoie de cinci ani – începând cu anul 2025 – de receptarea unei date comune a Paștilor după Pascalia ortodocșilor. Cu alte cuvinte, se pare că franco-latinii vor face acest „compromis”, urmând calendarul neîndreptat al ortodocșilor (până în 2030) pentru a pregăti conștiințele în vederea mult doritei uniri! Cu ce preț însă pentru Ortodoxie?!

Așadar, după umila mea părere, discuția aprinsă în media românească despre data sărbătoririi comune a Paștilor este o diversiune menită să abată atenția de la adevăratele probleme din Biserică: ecumenismul și schisma ucraineană. Într-adevăr, „cu aceste lucruri serioase nu te poți juca în Biserică”! 

P.S. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei este doar un pion de sacrificiu folosit de sinodali (cu mici excepții) pentru un ideal comun. Cum să credem că dl. Vasile Bănescu poate emite păreri personale de la tribuna oficială a Patriarhiei?! Negreșit, este portavocea trădătorilor de credință!

Preot Claudiu Buză

Forma de religiozitate pe care ne-o pregătesc ecumeniștii nu va reuși niciodată să constituie un înlocuitor pentru Ortodoxie

Câtă vreme românii și-au jucat propriul destin pe cartea căpătuielii, n-ar trebui să ne mire că din diverse locuri sulfuroase se ivesc astfel de personaje, precum Daniel Buda și „ajutoarele” sale universitare. În contextul unei societăți concentrate DOAR pe valorile materiale, este posibil ca filosofia ateistă (chiar dacă NU va funcționa pentru început ca o soluție definitivă) să fie mai ușor de integrat. Și mă refer la ateism, fiindcă „frații” noștri catolici ori ceilalți, sectanții, cu care vor să unească Biserica Ortodoxă, nu-s departe de concept. Propun să-i lăsăm să plutească-n narcisismul lor ecleziastic, pentru că forma de religiozitate pe care ne-o pregătesc NU va reuși niciodată să constituie un înlocuitor pentru Ortodoxie,pe care mulți o vor prefera cu siguranță în continuare, indiferent ce fel de globalism ar încerca să strecoare ei prin instituțiile de învățământ ori prin fața altarelor. Enoriașii, deja, s-au învățat să-și „citească” preoții, iar studenții sunt suficient de… open-mindedness (nicidecum „open mind”), adică de receptivi în a aborda cu inteligență opiniile și cunoștințele profesorilor.

Cernerea nu-i departe, prin urmare, nu-i suficient să spunem „cred în Dumnezeu” având așteptări de la alții nevrednici, ci trebuie să afirmăm „știu că există Dumnezeu”, fără a încerca să-i orientăm spre calea cea bună, atâta timp cât „aluatul” din care-s alcătuiți e prost. Citeam nu cu mult timp în urmă, că ultimele cercetări din domeniul neurologiei au revelat un fapt foarte simplu și extrem de precis din punct de vedere științific: impulsul religios este înrădăcinat în biologia creierului uman. Prin urmare, Dumnezeu NU va pleca nicăieri, iar sentimentul religios va fi întotdeauna prezent indiferent de câți Bănescu, Ciobotea, Buda, Visarioni Alexa și alți nefericiți vor încerca să ne convingă de fenomene contrarii acestei exactități.

Sora Ecaterina

Nu vă mai îndreptați spre învățământul Teologic, aflat sub puterea ecumeniștilor. Vacciniști, ecumeniști, globaliști: Globalismul antihristic strecurat în Facultățile de Teologie. Azi, Cazul Sibiu

 Nu la multă vreme de la începerea Postului Mare, un eveniment tragic a marcat știrile pe multe canale media care anunțau că decanul Facultății de Teologie din Sibiu, Daniel Buda, prezent la o conferință interconfesională în Germania pe 23 februarie a suferit un accident cerebral hemoragic, fiind în comă de mai bine de o lună de zile, solicitându-se astfel acoperirea cheltuielilor de spitalizare și tratament recuperatoriu prin donații publice.

Pe lângă empatia firească avută pentru acest caz nefericit, mi-am pus atunci legitim câteva întrebări, văzând toată această campanie media extrem de susținută, ce a avut loc pe toate canalele, întru ajutorarea decanului de la Sibiu aflat într-o situație de sănătate cu adevărat disperată. Acțiunea este lăudabilă indiferent de cine este vorba, însă nimeni cât timp a fost sănătos nu și-a pus oficial întrebări referitor la problematica și toxica lui prezență profesorală și duhovnicească la conducerea Facultății de Teologie din Sibiu.

Am fost coleg cu el la teologie master, părintele Jivi Aurel i-a fost îndrumător, mie doar profesor, am participat împreună la seminarile acestuia, fiind printre puținii, dacă nu unicul dascăl care organiza dezbateri deschise la aceste cursuri la vremea aceea. În cunosc bine așadar lui Daniel orientările și poziționările, realizând la un moment dat că este un om pregătit de globaliști ecumeniști pentru infiltrarea Bisericii Ortodoxe cu agenți care să le servească interesele, aceștia fiind racolați chiar din mijlocul studenților teologi, toți fără excepție după anul pregătitor de limbă germană de la liceul german, fiind trimiși la studii în instituții eterodoxe (un termen teologic political corect pentru kakodoxie sau erezie). Evoluția lui, dacă ne aplecăm asupa CV-ului confirmă din plin acest lucru.  A lucrat la Consiliul Mondial al Bisericilor ca secretar executiv dar a avut și alte funcții pe perioada celor zece ani de prezență acolo, fiind un înverșunat ecumenist și globalist, fapt pentru care a și fost prezent la un moment dat la Forumul Economic Mondial de la Viena, un loc unde nu ajunge oricine, lucru mărturisit chiar de el într-un interviu din turnulsfatului.ro din 24 dec 2013.

În public nu se sfia să spună că are neamuri în Israel, unde își mai petrecea și vacanțele ca student, în CV-ul lui fiind consemnat că vorbește și ebraica modernă (ivrit). Desigur că nu avem nimic împotriva unui asemenea detaliu, Biserica având evrei creștini exemplari, însă ne rezervăm dreptul de a fi mai circumspecți la anumite aspecte din activitatea lui în consonanță cu acest lucru, întrebându-ne cât de sincer convertit este în adâncul sufletului lui și cât a aderat cu adevărat la valorile creștine.

Acum exact un an a avut loc un conflict între decanul Daniel Buda și câțiva studenți din căminul studențesc teologic din pricina unei protejate, studentă și ea la drept, transferată, se pare, din pricini dubioase de la Cluj, unde figura la Teologie Sacră, în urma dezvăluirilor din presa locală (vezi spynews.ro în linkul de mai jos), care a ajuns să le facă colegilor ei de cămin (teologic) tot felul de mizerii, prin reclamarea lor frecventă la decanat, pentru motive care mai de care mai neîntemeiate, profilul ei de primadonă și fotomodel neînțeles și neapreciat cerând permanent astfel de acțiuni împotriva celor care nu o apreciau suficient. În conflictul creat, decanul a ținut necondiționat parte acestei fete dubioase care se așeza cu dezinvoltură în fotoliul decanului, atunci când studenții împricinați erau chemați la decanat pentru lămurirea lucrurilor. Studenții pârâți au fost mai mulți, pe câțiva dintre ei cunoscându-i foarte bine personal, printre care și o studentă la Sociologie, șefă de an, și alți doi studenți la teologie cu rezultate și purtare fără reproș, care mi-au relatat în amănunt sub ce teroare și presiuni au fost supuși de către decan.

Cu toate demersurile și intervențiile profesorilor ce au dat o bună mărturie pentru studenții impricinați pe nedrept de către decan, acesta i-a dat afară din cămin fără drept de apel, fiind pur și simplu aruncați în stradă în mijlocul anului universitar, fiind obligați astfel să-și caute gazdă într-un oraș deloc ieftin la cazări, punând astfel presiune financiară pe familiile lor modeste ca posibilități financiare, iar toate acestea doar pentru a-i da satisfacție protejatei.

Cunoscând CV-ul decanului m-am tot întrebat, dar i-am intrebat și pe colegii lui, cum de a ajuns Daniel Buda decan, propulsat brusc după un periplu de ”succes” pe parcursul unui deceniu doar prin organisme bisericești internaționale, când afară de patalamale pompoase nimic nu-l recomanda ca experiență sau linie duhovnicească ortodoxă? 

În consonanță cu aceste aspecte, ar merita reținută mărturisirea rară a părintelui profesor Jivi, un om deloc tradiționalist în orientări, ci un ecumenist fără tăgadă, cu multiple legături bisericești internaționale, și care într-o pauză dintre cursuri, pe holurile facultății, fiind asaltat cu întrebările unora dintre noi mai insistenți, ne-a mărturisit cum masoneria a făcut presiuni asupra lui să devină mason, fapt pe care l-ar fi refuzat, nefiind deloc încurajat de prezența altor preoți și ierarhi în această organizație. Aproape toți studenții apropiați și suținuți de acest profesor erau propulsați în străinătate pe la facultăți evanghelice și catolice pentru studii de pregătire, după care se întorceau în țară unde ajungeau să ocupe diverse poziții în învățământ. Amintesc doar cazul uneia dintre colegele noastre care după toate aceste studii inițiatice ecumeniste a ales public să treacă la luteranism, devenind profesor în Germania. Referitor la masonerie ca organizație cu caracter esoteric și ocult este știută incompatibilitatea ei cu credința ortodoxă, existând interdicții clare în acest sens date de Sindul BOR în perioada interbelică, mergând până la caterisire în caz de încălcare a acestora.

Chiar nu se înțelege că aceste compromisuri sfârșesc prost, mai ales când le faci cu Necuratul, chiar și așa deghizat în organizații filantropice și religioase internaționaliste. Lucrătorii întunericului nu fac decât să se folosească de oamenii Bisericii împotriva credinței, șantajându-i și lepădându-i pe cei care au ales să-și trădeze menirea și chemarea ortodoxă atunci când nu mai au nevoie de ei.

Revenind la linia și atmosfera impusă de decan la nivel de facultate pe direcția globalismului religios, studenții mi-au relatat că acesta le-a cerut să-i cerceteze bine pe cei chemați la conferințe duhovnicești, ca nu cumva să aibă viziuni antiecumeniste pe care să și le exprime deschis în fața studenților.

În final îi doresc însănătoșire grabnică lui Daniel, cel care mă tachina cu ”cei mai fac legionarii ori naționaliștii?” atunci când mă vedea, el considerându-se un democrat și un open mind la vremea respectivă, dar care m-a rugat de îndată ce a plecat în occident să nu-i mai trimit mailuri informative, având în vedere parcursul lui globalist, pe care nu și-l voia periclitat în niciun fel, nici chiar la nivel de mailuri primite, mai ales cu mesaje naționaliste ori ortodoxiste, așa cum le considera pe cele venite de la unul ca mine.

Îi mai doresc lui Daniel, iar aceasta în primul rând, să-i dea Domnul pocăință și luminare, iar sfinții mărturisitori ai credinței să nu-i mai îngăduie lui sau altuia ca el să ajungă decan vreodată la teologie, întrucât îi va fi spre pierzare atât lui cât și celor care îl susțin, dar mai ales celor din jurul său, expuși contaminării cu duhul apostat și eretic al instituțiilor religioase mondiale pe care le reprezintă. Cel mai probabil, dacă n-ar fi fost în coma acum ar fi avut semnătura pe Petiția ecumeniștilor schismatici.

Este foarte posibil ca problemele lui actuale de sănătate să aibă de a face și cu vaccinarea lui împotriva covidului, un act cu totul neînțelept și lipsit de prevedere din punctul meu de vedere și al altora mult mai avizați decât mine.

Să nu uităm că la aceeași facultate a mai murit un student de anul doi care s-a vaccinat, instituția prin reprezentanții ei, vezi decanul Daniel și prodecanul Necula, neavând o poziționare corectă față de campania de vaccinare, susținând-o prin declarații publice ori cel puțin prin pasivitate, netrăgând niciun semnal de alarmă la vremea respectivă printre studenții pe care erau chemați, cel puțin din punct de vedere moral și al adevărului, să-i îndrume corect, ca să nu mai vorbim de faptul că sunt plătiți cu salarii „babane” de universitari să facă acest lucru, chiar de către părinții acestor copii, prin contribuțiile lor la bugetul de stat.

Amintesc că am ales să scriu aceste lucruri cu durere, atât pentru familia lui Daniel greu încercată dar și pentru starea de fapt din această facultate în care multe suflete stau să cadă din pricina unor rău sfătuitori sau conducători. Fără un adevăr spus la vremea potrivită nu avem nicio șansă să exorcizăm răul și minciuna din jurul și din viața noastră, ci vom perpetua în instituțiile bisericești compromisul la nesfârșit, dând tot mai multe drepturi celui rău asupra noastră, pecetluidu-ne astfel în chip tragic veșnicia.

Ovidiu Lăzărescu

(Preluare de pe ActiveNews)

Drepturile lui Dumnezeu și drepturile omului

Trăim în niște vremuri pline de suspans, pline de neprevăzut, pline de provocări care mai de care mai năstrușnice, vremuri în care – totuși- mulți sfinți și-ar fi dorit să trăiască! Cred că acei sfinți au dorit astfel să avem râvna lor pentru încercarea credinței în vederea sfințeniei.

În rugăciunea Tatăl nostru spunem: ,,Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” ( Matei, 6. 13) Dacă Îl numim pe Dumnezeu Împărat, ar trebui să-L cinstim ca pe un ÎMPĂRAT și să-i recunoaștem drepturile de Împărat în viața noastră. Iar în fața puterii și a măreției lui Dumnezeu ar trebui să avem mult mai mare sfială decât în fața unui împărat pământesc. Ar trebui să tindem spre dobândirea demnității de fii, ca să-L putem numi cu adevărat TATĂ. Ar trebui să tindem spre despătimire, iluminare și îndumnezeire pentru a avea acces încă din viața aceasta la bucuria pe care o dă Harul Duhului Sfânt.

 Dar patimile sufletești și trupești întunecă mințile și robesc sufletele, iar vițelul de aur pare mai atrăgător decât Însuși Dumnezeu! Iar  Cele Zece Porunci dumnezeiești i se par omului ,,modern” o sfidare a propriilor drepturi! O întreagă armată de formatori de opinie din diverse domenii s-a pus în slujba detronării lui Dumnezeu din inimile oamenilor. Și asta de câteva secole încoace! Și astfel, în locul celor două căi de mântuire, căsătoria și călugăria, s-au acceptat rând pe rând tot felul de parteneriate care nu sunt binecuvântate de Dumnezeu. Așa am înțeles că omul și-a câștigat ,,dreptul” de a păcătui!!!

Hristos ne-a lăsat două porunci evanghelice: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Porunci de suflet, porunci care nu ne forțează, totuși, liberul arbitru. Ca să ne bucurăm cu adevărat de binecuvântarea lui Dumnezeu, se cuvine să-I respectăm poruncile.

S-a vorbit mult despre drepturile femeii. Hristos i-a lăsat dreptul de a fi iubită de soțul ei sau chiar de către El. Ce poate fi mai înălțător? Este ea acum mai fericită decât atunci când îi erau respectate drepturile lăsate de Hristos? Femeia și-a câștigat acum ,,dreptul” de a nu-și putea educa propriii copii din cauza carierei din ce în ce mai stresante, ,,dreptul” de a fi privită ca un obiect sexual etc. Legile dumnezeiești au fost înlocuite cu legi lumești și astfel buna rânduială se distruge făcând loc haosului.

De câțiva ani, ni se spune tot mai des despre drepturile copiilor. Oare Hristos nu le-a lăsat și lor suficiente drepturi? ,,Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.” ( Matei, 18, 5-6) Prin aceste cuvinte, Mântuitorul atrage atenția asupra importanței educației copilului. Adulții nu au voie să-i smintească pe copii nici cu vorba, nici cu fapta.

În realitate, vedem că ,,drepturile copilului” funcționează diferențiat, deoarece:

–         Nu toți copiii au dreptul de a se naște.

–         Nu toți copiii au dreptul de a fi hrăniți decent. Există copii care mor de foame și nimănui nu-i pasă.

–         Nu toți copiii au dreptul la o educație adecvată în familie, în societate și la școală în vederea mântuirii. Li se inoculează copiilor ideea că pot să-și reclame părinții dacă nu sunt lăsați să facă exact ce vor ei. Astfel, autoritatea părinților și a cadrelor didactice este diminuată drastic într-o etapă a vieții în care copiii se află în formare. Fără o îndrumare adecvată, copiii pot prefera nonvalorile în locul valorilor. Și atunci cum va arăta societatea cu astfel de viitori adulți?

–         Există copii care cad victime traficanților de carne vie și de organe.

În astfel de circumstanțe, a apărut un proiect de lege care îi acordă copilului ,,dreptul” de a fi vaccinat cu toate vaccinurile pe care le dorește statul dacă vrea să locuiască alături de familia sa. Și, bineînțeles ,,dreptul” de a avea toți frații vaccinați! În plus, statul ,,se oferă” să-l înscrie și într-o bază de date dacă e sărac, dacă are părinții în străinătate ori dacă locuința are prea puține camere…

 Proiectul de Lege – PL-x Nr 145/2023,  inițiat de Guvern, prevede „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”.  În realitate, nu este vorba despre activități de prevenție, ci despre înmulțirea pretextelor pentru care un copil ar putea fi îndepărtat de familie, așa cum arată și articolul:  https://ortodoxinfo.ro/2023/04/18/lege-satanica-psd-pnl-si-usr-vor-sa-ne-ia-copiii-pe-modelul-legii-barnevernet-protest-acum-la-parlament/ Citez din acest articol:

,,Astfel, cu titlu de exemplu, familiile vizate sunt cele în care se identifică oricare din următoarele situații (pe lângă multe altele care sunt cuprinse în textul Proiectului de Lege, care poate fi găsit în linkul din deschidere):

– situația economică precară a familiei

– condiții de locuit precare existente în familie

– starea de sănătate precară a unui membru al familiei

– starea de dizabilitate a unui membru al familiei

– nivelul de educație scăzut al membrilor familiei

– anumite comportamente ale copilului, cum ar fi: comportament delincvent; consum de alcool și droguri; tentativă de suicid; abandon școlar etc., chiar dacă părinților nu li se poate reproșa nimic raportat la comportamentul copilului lor (!)”

Și uite-așa, copiii românilor s-au pricopsit cu un proiect de lege care le aduce numai ,,drepturi”!

În condițiile dezincriminării pedofiliei și a politicii de reducere a populației, astfel de proiecte de lege ar trebui să-l sensibilizeze pe orice părinte responsabil și nu numai. Întreaga societate răspunde pentru sminteală dacă acest proiect devine realitate.

 Privesc cu îngrijorare acest proiect de lege și sper din toată inima să nu fie aprobat.

Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-i pe conducătorii bisericești și lumești să facă voia Ta!

Doamne, Iisuse Hristoase, ocrotește-i pe toți copiii și pe familiile lor, spre slava Ta! Amin.

Sora Pelaghia

Sfântul Petru Damaschinul: Răbdarea este îmbinarea tuturor virtuților

Zis-a Domnul: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Iar răbdarea este îmbinarea tuturor virtuților. Căci niciuna dintre virtuți nu stă fără ea. Deoarece „tot cel ce se întoarce înapoi nu este vrednic de Împărăția Cerurilor” (Luca 9, 62). Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtășește de toate virtuțile, dacă nu va răbda până la sfârșit și nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăția Cerurilor. Fiindcă și cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârșită în veacul viitor.


În toată știința și cunoștința este nevoie de răbdare. Și pe drept cuvânt. Pentru că nici lucrurile cele sensibile nu se fac fără ea, iar dacă i s-a făcut cuiva vreunul dintre ele, are nevoie de răbdare ca să-i rămână ceea ce i s-a făcut. Și simplu grăind, tot lucrul înainte de a se face, prin ce se face și odată făcut, prin ea rămâne și fără de ea nu stă, nici nu se desăvârșește. Pentru că dacă este bun, ea îl prilejuiește și îl păzește; iar dacă este rău, ea dă ușurare și tărie de suflet și nu lasă pe cel ispitit să fie strâmtorat de descurajare, care este arvuna gheenei. Ea are puterea să omoare deznădejdea, care omoară sufletul. Ea învață sufletul să se mângâie și să nu slăbească de mulțimea războaielor și a necazurilor. Pe ea neavând-o Iuda, a găsit moartea cea îndoită, ca un lipsit de experiența războiului. Pe ea având-o fruntașul Petru, deși a căzut, dar ca un cercat în război a biruit pe diavolul care-l doborâse. Pe ea aflând-o monahul acela care a căzut în curvie, a biruit pe cel ce l-a biruit, nesupunându-se gândului deznădejdii care-l împingea să părăsească chilia și pustiul, ci cu răbdare zicând către gânduri: n-am păcătuit și iarăși zic vouă n-am păcătuit.O dumnezeiască înțelepciune și răbdare a viteazului bărbat! Această fericită virtute l-a desăvârșit pe Iov și toate bunătățile lui cele dintâi. Căci numai puțin dacă ar fi slăbit în ea, dreptul ar fi pierdut toate cele dintâi. Dar cel ce cunoștea răbdarea lui, a îngăduit bătaia spre desăvârșirea lui și spre folosul multora.

(Sfântul Petru Damaschinul, Filocalia, vol V, Învățături duhovnicești, cuv. 5, p. 204-205)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Pahomie cel Mare și nebunii eretici

Ereticii sunt oameni primejdioşi. Prin strâmbarea adevărurilor cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască, ei se despart de Dumnezeu, aleargă pe căile pieirii şi atrag după ei şi alţi naivi. Din această pricină, Sfântul Apostol Pavel are un îndemn scurt, limpede şi categoric, prin care ne spune: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’(Tit 3, 10-11). Atât îngăduie Apostolul lui Hristos: două mustrări sau încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă. Dacă eşuăm, nu ne mai este îngăduit să avem legături cu acesta. Sfintele Canoane ale Bisericii sunt la fel de intransigente, încât ereticii sunt anatemizaţi, iar dacă sunt clerici, caterisiţi.

Cărţile bisericeşti ne istorisesc precum că au venit, într-un rând, la mănăstirea Sfântului Pahomie cel Mare nişte pustnici eretici, ,,care-şi acopereau veninul cel dinăuntru cu haine de păr’’. Gândul le era precum credinţa rătăcită, de aceea l-au ispitit pe Sfântul Pahomie: ,,De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lângă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?’’Sfântul nu s-a supus acestei ispitiri şi le-a trimis vorbă de adâncă smerenie: ,,Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă râul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gândul acesta nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor că aşa zice smeritul Pahomie: Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrurile mele, deoarece, fiind om păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sârguinţa mea este, nu ca să umblu pe ape, ci ca să-mi plâng totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără vătămare ispitele vrăjmaşului. Unele ca acestea auzind ereticii, s-au dus ruşinaţi’’.

Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Pahomie poruncea fraţilor ,,să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte’’(După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 326-339).

Aşa şi noi, cinstite cititorule, se cuvine să ne ferim de ereticii de orice fel, care vin la noi cu gânduri ascunse, ca nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie.

Presbiter Iovița Vasile

Mucenicul și mărturisitorul Radu Gyr

Pomenirea lui 29 aprilie


Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Sfinților închisorilor din România care ați pătimit pentru credința ortodoxă, neam și țară rugați-vă lui Dumnezeu pentru poporul român ortodox!


Nunta florii



Mititica zburătoare
Ia polenul de pe floare
Și îl lasă pe stamină
Alba Domnului albină.

Scădățică în lumină
Duce Nunului prinos
Dulce-al florilor miros

Ceara, ceriului o duce
Ardere la Sfânta Cruce
Dulcele nectar al florii
Îndulcește piatra morii

Moara inimii nu moare
Îndulcindu-se din floare
Cu nectar de rugă Cină
Har din harnică Lumină

Mai presus de toate Nunul
Domnul Slavei

Floarea în Cruce

Îndemnuri ale Cuviosul Iulian Prodromitul  pentru cei care au aplicat canonul 15 de la Sinodul 1-2 Constantinopol 861

Cuviosul Iulian Prodromitul fiind plin de harul Duhului Sfânt și plin de roade duhovnicești îndemna în ultimele luni ale vieții sale pământești, ca, toți care au aplicat sfânta îngrădire, să o facă cu mult discernământ și cu multă înțelepciune pentru a se evita extremele și să nu se devieze de la scopul urmărit de acest canon dat de Duhul Sfânt, Bisericii, prin Sfântul Fotie cel mare și Sfinții Părinți participanți la Sinod.

Cuvintele Bătrânului Iulian trebuie să ne fie călăuze în continuarea vieții noastre duhovnicești, în viața noastră lăuntrică și să înmulțim dragostea  pentru Adevăr și din acest izvor să îi luminăm pe cei care sau abătut de la Ortodoxie prin erezia ecumenismului.Această dragoste să fie pe primul loc împletită cu rugăciunea fierbinte pentru cei rătăciți, care să ne conducă în atitudinea pe care trebuie să o avem în lupta duhovnicească de mărturisire. Trebuie să avem curaj și să fim fermi în apărarea ortodoxiei dar numai în duhul Sfinților Părinți care au străbătut această cale a mărturisirii.

Despătimirea și curăția vieții noastre duhovnicești sunt temelia mărturisirii noastre și lumină pentru cei care sunt în întunericul ereziilor.

Altfel nu vom reuși să îi aducem pe cei care sunt cuprinși de valurile ereziei la limanul și corabia Bisericii. Sfințenia vieții noastre este cea mai bună mărturie.

Smerita cugetare trebuie să pătrundă inima și sufletul nostru în fiecare secundă a vieții noastre și mai ales să fie unită dragostea noastră față de Dumnezeu, cu pocăința personală pentru păcatele noastre și să plângem pentru păcatele celor care rătăcesc de la Hristos și de la  Biserica Ortodoxă, Mireasă neprihănită și curată, desăvârșită.

Avem nevoie de foarte multă rugăciune să facem, pentru a putea rezista și face față ispitelor care ne înconjoară, că zilele sunt rele și cernerea sufletului nostru a început să fie făcută din ce în ce mai aprig de slujitorii întunericului îndemnați de demoni.

Chipul plin de lumină și dragoste a Bătrânului Iulian transforma pe cei care l-au cunoscut și l-au ascultat, i-au citit sfaturile sau care au văzut înregistrări pe mediul online. De la inimă la inimă. De la duh, la duh.

Ce mult ne lipsește prezența Bătrânului mărturisesc ucenicii lui și fii duhovnicești!!!!

Ucenicii Părintelui Iulian din Sfântul Munte Athos sunt datori să îi împlinească cuvintele, pilda vieții  sale, plină de lumina taborică, sfințenie, prin vorbele sale pline de înțelepciune și putere.

Să avem parte de rugăciunile Bătrânului și să fim încredințați că avem un rugător mare pentru poporul român ortodox în ceata Cuvioșilor români care au viețuit în Grădina Maicii! Domnului, împreună cu Cuviosul Dionisie Ignat, Cuviosul Ioan Guțu și cu toți cuvioșii cunoscuții și necunoscuți .

Cuvioase Părintele Iulian roagă-te lui Dumnezeu pentru poporul român ortodox!

Semnează ,un slujitor, nevrednic!

Despre întreruperea pomenirii Fericitului Mitropolit Augustin de Florina a Patriarhului filocatolic Athenagoras

Fericitul Mitropolit Augustin Kantiotis de Florina, vorbind cu profundă durere despre starea Bisericii, după ce a întrerupt slujba de pomenire a lui Athenagoras


Cum putem spune că a provocat o schismă întrerupând pomenirea patriarhului Athenagoras prin aplicarea Sfintelor Canoane ale Bisericii?


Dedicat despoților* și patriarhilor (după Kantiotis) care susțin acest lucru.


„Marcu Eugenicul s-a luptat cu marea fiară, papa, care chinuie lumea de atâția ani. Și acum, în anii noștri, ce vor vedea ochii noștri? Mai bine ca Dumnezeu să ne scoată din această lume decât să vedem zilele rele care vin, caci avem semne rele. Lumea să se ospăteze, să se distreze, să-și smulgă ochii, căci vine mânia lui Dumnezeu! Mare durere! Va fi mai rău decât am trăit noi în 1940. Îți amintești de foamete, îți amintești de mizerie, îți amintești de sclavie? Îți amintești toate lucrurile pe care le-am trăit toți cei care am rămas credincioși țării și Bisericii în acele vremuri? Asemenea zile vin din nou.</p>
Teologii, preoții, despoții, patriarhii ne spun să mergem să ne închinăm papei. NU! Suntem unu, doi, trei… toți. Să fim cât de puțini. Cădem de pe tronuri, dar nu ne închinăm papei.
Am oprit slujba de pomenire a lui Athenagoras! Trei mitropolii, Eleftheroupolis, Florina și Paramythia, au oprit slujba de pomenire a patriarhului Atenagoras. De ce?Vrea să ne facă latini cu forța. Nu vom deveni latini(n.m. paistași). I-am scris lui Athenagoras, că suntem gata să ne pierdem atât tronul, cât și viața, decât să ne închinăm papei.
Vin zile atât de rele, că toată lumea vrea să meargă la papă. Cred cu tărie că ar trebui să rămânem ortodocși. Ortodocși ca părinții noștri, ortodocși ca moșii și strămoșii noștri, așa cum arată întreaga Istorie. Suntem copii ai Invingătorilor Ortodoxiei, Marcu Eugenicul și Atanasie cel Mare, suntem copii ai Sfântului Nicolae, suntem copii ai Sfântului Dimitrie, suntem copii ai Ortodoxiei și nici unul dintre noi nu o va nega, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne țină pe toți uniți, credincioși sfintei noastre Ortodoxii, a cărei frumusețe este de nedescris și a cărei slavă este de nedescris.
Pentru rugăciunile Sfântului Marcu Eugenicul, dumnezeescul Cuget al Ortodoxiei, pentru rugăciunile Sfântului Atanasie cel Mare, ale Sfântului Vasile cel Mare, şi ale Sfântului Nicolae, să ne țină Bunul Dumnezeu până la sfârşitul vieţii noastre în sfânta credință , închinându-ne şi trăind conform Ortodoxiei noastre!”
*despot provine din cuvântul grecesc despotes care înseamnă „stăpân” sau „cel cu putere”
Traducere din:
href=”https://katanixi.gr/o-ektos-ekklisias-ayg-kantiotis-echon/

Ce este erezia?


Fericitul Mitropolit Augustin Kantiotis de Florina
Semnul vremurilor: „lumea de azi nu acordă atenție gravității pericolului ereziei”
Erezia este hrana otrăvitoare a sufletului’ este falsificarea medicamentelor mântuirii’, este confiscarea moștenirii sfinte’, este falsificarea monedelor adevărului’, este falsificarea desăvârșirii, este abaterea de la linia dreaptă trasată de Pronia lui Dumnezeu.
Erezia este recunoașterea ideilor religioase, pe care Biserica le condamnă ca fiind false și a le considera pe acestea drept obiect al credinței corecte. Erezia este o crimă împotriva prestigiului și autorității Bisericii, pe care Hristos a stabilit-o ca stâlp și temelie al adevărului.
Dar lumea de astăzi nu acordă nici o atenție gravității pericolului ereziei.
Un semn al vremurilor.
O lume! Tu ai grijă de cei mici. Te asiguri că laptele tău este natural, că mâncarea este sănătoasă și bogată în vitamine, că medicamentele tale sunt cele corecte, că monedele și bancnotele tale nu sunt contrafăcute, că monumentele arheologice nu suferă nici cea mai mică deteriorare, mijloacele de transport, cu care vă faceți călătoriile, nu se abat de la traseele lor.
Tu ai grijă de toate. Cu excepția unui singur lucru. De Credința Ortodoxă. Nu-ți pasă de ea. Vai, lume, de toate cunoștințele pe care le ai și de indiferența ta. Astfel, cu indiferența față de cel mai mare și mai înalt lucru, vei cădea în gropile raționalismului, materialismului, necredinței și ateismului și atunci vei înțelege ce este Ortodoxia, pe care ai disprețuit-o.
Iar voi, suflete credincioase, care trăiți în acest veac, nu vă lăsați atrase de curentele moderne ale lumii, nu vă temeți de mulțimile de dușmani, de bandele de atacatori, ci rămâneți neclintite în predarea voastra în fața sfintei credințe și fiți gata să luptați pentru ca binele să învingă. Ortodoxia trăiește, iar biruința finală îi aparține”.
Mitropolitul Augustin de Florina
„Scânteia creștină”, ian. 1969
Traducere din:

ΤΙ ΕΙΝΑΙ ΑΙΡΕΣΙΣ;

Selecție și editare Sora Gabriela Naghi

Să nu vă despărțiți inimile voastre de Dumnezeu


Cuviosul Părinte Dumitru Stăniloae
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul Slavei.
Iar cerând mila, cereți-o cu inimă smerită și înfrântă și strigați de dimineața până seara, și de e cu putință toată noaptea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”. Și siliți-vă mintea voastră la acest lucru până la moarte. Căci multă silință cere lucrul acesta… Vă îndemn, deci, să nu vă despărțiți inimile voastre de Dumnezeu, ci stăruiți și păziți-o pe ea cu gândul la Domnul nostru Iisus Hristos totdeauna, până ce se va sădi numele Domnului în lăuntru în inimă. Și nu cugetați nimic altceva decât să se mărească Hristos în voi. Vă îndemn deci să nu părăsiți niciodată canonul acestei rugăciuni, ci fie că mâncați, fie că beți, fie că sunteți la drum, fie că faceți altceva neîncetat să strigați: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”. Ca această amintire a numelui Domnului nostru Iisus Hristos să vă trezească la combaterea dușmanilor… Gândul la Domnul nostru Iisus Hristos clatină toată puterea dușmanului în inimă, el o învinge și o dezrădăcinează pe rând. Coborându-se partea numelui Domnului nostru Iisus Hristos în adâncul inimii pe balaurul care stăpânește întinderile inimii, îl frânge, iar sufletul îl mântuiește și-l face viu.
Neîncetat strigați, deci, în inimă numele Domnului Iisus ca să înghită inima pe Domnul și Domnul inima și să devină cele două una. Lucrul acesta nu se face într-o zi sau două, ci în timp îndelungat și e nevoie de multă străduință și chin până se va scoate dușmanul și se va sălășlui Domnul. Nu e lipsă, zice, de cuvinte multe, căci obosești și vine diavolul și-ți fură gândul. Spunând cuvinte puține îți rămâne mintea concentrată și face rugăciunea cu multă veghere. Învățați de la Ana, mama lui Samuel, care se ruga continuu dar nu I se auzea vocea (I Regi 1, 9-13).
Strigă și zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, chiar fără să miști buzele, dar strigând în cuget; căci Dumnezeu aude și pe cei ce tac… Făcând aceasta trebuie să țineți inima sub toată paza, ca nu cumva să iasă gândul despre Dumnezeu…, ci printr-o amintire neîntreruptă și curată să se întipărească în sufletele voastre ca o pecete gândul la Dumnezeu.
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Scripta, București, 1993, p. 34-35

Selecție și editare Sora Gabriela Naghi