ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Deși este un basm, are însă un înțeles adânc. Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru el însuși o dorință – o perspectivă. Primul copac dorea ca la un moment dat să se învrednicească să devină un cufăr prețios, sculptat, frumos ornat, în care să se păstreze o comoară de mare preț. Aceasta era dorința și perspectiva sa. Al doilea copac voia să se învrednicească să devină, în mâinile unul bun marinar, o corabie mare, frumoasă, măreață, care să transporte regi și persoane oficiale; care să facă călătorii cu persoane din înalta societate. Al treilea copac spunea că singurul lucru pe care îl dorește este să devină copacul cel mai înalt și mai puternic din pădure, astfel încât oamenii, care vor vedea înălțimea lui în vârful dealului, să se gândească la Cer și la Dumnezeu.

Anii au trecut și lucrurile au evoluat cu totul diferit. Au mers tăietorii de lemne și au tăiat primul copac. Și, deși plănuise să devină un cufăr frumos sculptat pentru păstrarea comorilor, lemnarul l-a făcut iesle pentru hrana animalelor. Al doilea copac, care dorea să devină o corabie frumoasă, ca să transporte regi, a devenit o corăbioară mică de pescuit, pe care o aveau pescarii săraci pentru pescuit. Pe al treilea copac, care voia să rămână cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un lemnar și l-a pus în magazia sa.

Au trecut anii și copacii, deznădăjduiți de evoluția lucrurilor, au uitat chiar și de visele lor.

Dar într-o zi, un bărbat și o femeie au intrat în grajdul în care se afla acea iesle de lemn cu paie. Acolo femeia a născut un băiețel, pe care l-a pus în ieslea care era făcută din primul copac. Era Iosif cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Și astfel, în acea iesle de lemn nu au fost puse numai diamante și aurării, ci a fost așezat Însuși Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Așadar, acea iesle s-a învrednicit să primească în ea Vistieria vistieriilor, pe Însuși Dumnezeu.

În acea mică corabie de pescuit, care a fost făcută din al doilea copac, după mulți ai au intrat niște pescari, dintre care Unul, fiind obosit, S-a întins să Se culce. Corabia fiind în larg, s-a dezlănțuit o mare furtună. Corabia nefiind destul de solidă ca să reziste la valuri, ceilalți pescari L-au deșteptat pe Cel care dormea. Acela sculându-Se, a poruncit mării furtunoase, zicând: „Taci! Liniștește-te!” Și marea s-a liniștit îndată. Era Hristos împreună cu Ucenicii Săi pe Marea Galileii. Astfel și al doilea copac, ce dorea să devină o corabie mare care să transporte împărați și persoane din înalta societate, s-a învrednicit să-L ducă pe Împăratul împăraților, pe Însuși Hristos cu Ucenicii Săi.

Iar al treilea copac, care era în magazia acelui lemnar, într-o zi a fost luat și au făcut din el o cruce. Iar pe această Cruce L-au răstignit pe Hristos. Și astfel copacul acesta a devenit și mai înalt decât dorise. A ajuns până la Cer și la Dumnezeu. A devenit, așa cum spunem într-un tropar, asemenea Cerului.

În cele din urmă toți cei trei copaci din istorisirea noastră au dobândit nu numai ceea ce voiau și doreau, ci cu neasemănare mai mult. Nu însă în felul cum și-au închipuit și plănuit. Această istorioară ne spune că:

Nu cunoaștem care este voia lui Dumnezeu cu noi. Trebuie însă să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este totdeauna mai de preferat și mai folositor pentru noi.

Este bine să ne facem visuri. Însă să nu uităm că lucrurile nu se desfășoară așa cum am vrea noi și că Dumnezeu le rânduiește astfel, încât ele se fac mai bune decât ne-am putea închipui noi.

Concluzia: Să avem credință. Credință și încredere în Dumnezeu.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

O, dumnezeiescul Prunc, cât de simplu și de smerit și fără zgomot ai venit lângă noi! Nașterea Ta cea fără zgomot seamănă cu răcoarea lină și cu zăpada ce cade noaptea liniștit și dăruiește atâta albeață naturii și foarte multă bucurie și veselie omului. Câți prunci nu s-au născut în această noapte! Însă acest Prunc este Întruparea Adevărului și a Dragostei; este Dumnezeu Cel mai înainte de veci Care S-a întrupat.

«Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeule, răsărit-a lumii lumina cunoștinței…».Singura cunoaștere precum lumina dumnezeiască a risipit întunericul și a izgonit minciuna. Omul a căpătat busolă. Adevărul a venit, lumina a răsărit și călătorul descurajat a găsit calea. O, lumina lui Dumnezeu! Cât de mult îl luminezi pe om în rugăciune și-l faci să iasă din sine și să fie răpit în extaz. O, Lumină vrednică de iubit, cât de mult Te doresc, tânjesc după Tine, Te iubesc mai mult decât orice! Când vei veni să mă răsplătești cu frumusețea Ta? Nu știi cât de mult Te aștept! Și aceasta pentru că sunt orb și mă împiedic și fac păcatele lumii.

Hristoase al meu, Soare înțelegător, cât de mult s-a înstăpânit minciuna zeilor mincinoși, înainte de a veni Tu prin Nașterea Ta! Luminile obscure ale poeților și filosofilor nu au fost în stare să risipească întunericul dens al ateismului. Ai venit, Lumină unică, nemaiîntâlnită, mântuitoare, în acea noapte rece de iarnă în Betleem. Te-ai făcut mic, ca să ne faci mari; ai devenit neputincios, ca să ne faci puternici. Ai venit în lume plângând, ca să ne ștergi lacrimile noastre. O, cât sufăr că nu ai găsit un loc în toată lumea! Și aceasta ca să avem noi un loc în Împărăția Cerurilor. O, Iisuse al meu! Ce deșertare înfricoșătoare, pe care ai făcut-o pentru noi, apostații, ca să ne împaci cu Tatăl Tău, plătindu-ne datoria cu Jertfa pe Cruce și cu Preasfântul Tău Sânge! «Te-ai smeri până la moarte și încă moarte pe Cruce!». Ca încremenit stau înaintea negrăitei Tale smerenii, fiindcă eu, omul, din fire smerit, am egoism înlăuntrul meu, care arată întunericul neștiinței mele.

Rugăciunea lui Iisus Hristos își continuă liniștit și fără zgomot lucrarea ei. Mintea mea este atrasă; o trage cântarea «Hristos Se naște, slăviți-L…». Dumnezeul meu, Hristoase al meu, dar ce ești? Inima mea e aproape gata să se spargă, atât de dulce ești! Ce să spun? Mă minunez de Tine! Ca o lumânare se topește inima mea, fiindcă în toate sunt nevrednic și neisprăvit. Când Te voi vedea, Părintele meu? Nu voi trăi, dacă se va întâmpla așa ceva, căci care fire zidită Te poate suferi? Dulceața Ta depășește orice rațiune și cuvânt.

Prăznuiți, popoare, Nașterea lui Hristos, săltați cu veselie, căci este unicul Creator al Universului, dar și Singurul Care umple inima de dragoste și iubire dumnezeiască. Mă minunez, mă cutremur, nu știu ce să spun despre Dumnezeu, Părintele meu. Pe Cine avem Dumnezeu! Iar noi, oamenii, nu știm ce se petrece cu noi. Sufletul meu sărac prăznuiește de dragoste și plânge în brațele lui Dumnezeu. Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire. Trăiește în veci și preaslăvește-Te!

(Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, editura Evanghelismos)

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

La vremea Sfintelor Sărbători, nu ne putem lipsi de cuvântul Ierarhului drag sufletelor noastre, Înalt-Preasfinţitul Părinte Mitropolit Longhin, din pământul românesc al Băncenilor:

Dragi români, iubitori de Hristos

,,Să rămâneţi credincioşi Domnului până la urmă, pentru că încercările vor fi grele şi mari, dar voi sunteţi tari pentru că sunteţi ortodocşi şi pentru că sunteţi cu Dumnezeu. Tăria voastră este Dumnezeu, de aceea ne vom pune nădejdea în Dumnezeu ca să trecem cu bine şi să ajungem la viata veşnică. Dumnezeu ne-a pus în slujba sa fie arhierei, preoţi, călugări, mireni. Să fim paşnici liniştiţi, să avem Duhul Sfâmt în noi, numai să nu-L părăsim pe Dumnezeu, căci El niciodată nu ne lasă.

Se pregătesc nişte lucruri mari de aceia care vor o unitate de credinţă, fără de care nu vor putea încorona pe antihrist. Eu vreau să vă spun, aşa după cum cred eu. Fiecăruia se dă după Credinţa lui. În ce crezi, omule, aceea eşti. Crezi că există Dumnezeu? Eu cred. Tu de ce nu vrei să crezi că există Dumnezeu? De ce te îndoieşti de Dumnezeu? Du-te la cel mai mare om de ştiinţă din lume să ia creierul tău şi să-l pună altuia. Poate face aceasta? Nu! Pentru că Dumnezeu l-a pus acolo.

Ei au pregătit toate. Le vedeţi, le ştiţi. Se pregăteşte tot pentru pierzarea omului. Toate lucrurile lui Dumnezeu eu le cred. Numai nu cred în vaccin. Ce veţi face, doar nu mă veţi omorî că nu cred în vaccin? Nu cred. Nu cred într-un medicament care nu a trecut prin laboratoare să fie controlat. Şi am făcut bine că nu am crezut. Acum l-au adus pe al doilea drac, pe al treielea drac şi pe al patrulea drac şi-i vor aduce în continuare şi eu să primesc dracii în mine? Nu-i primesc. Măi, dar ce grijă au aceştia de noi să nu ne îmbolnăvim, să nu murim. Eu cred în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. De ieri s-a spus, de acum alt vaccin mai puternic că vine o boală grea. Nu credeţi, fraţilor, nebuniilor. Tot ceea ce va lăsa Dumnezeu va veni asupra oamenilor. Voi rămâneţi credincioşi Domnului şi credeţi dacă sunteţi creştini. Ieşim în faţa poporului, în faţa Altarului şi spunem nişte nebunii mai mari ca noi. Când arhiereii opresc preoţii de la Slujbă, că nu s-au vaccinat. Va veni vremea că nu vă vor da voie să intraţi în biserică dacă nu aveţi vaccin. Ce are una cu alta? Cei care s-au vaccinat să nu moară, să nu moară. Eu vreau să mor pentru Hristos şi pentru Evanghelie. Şi de ce-aţi adus nişte mincinoşi în faţa poporului, că aţi făcut vaccinul şi lumea moare. Aţi făcut vaccinul şi lumea se-mbolnăveşte. Să trăim în harul lui Dumnezeu, să ne scăldăm deplin în bucuria cerească, fraţilor. Şi dacă mă îmbolnăvesc, şi dacă mor? Cine dintre voi este veşnic aici pe pământ? Atunci staţi liniştiţi. Nu vă-nspăimântaţi.

Şi cum spun Sfinţii Părinţi că mai rău va fi, când se va începe o mâncătură între vaccinaţi şi nevaccinaţi, şi ura asta va fi mai mare. Ura e păcat de moarte. Lăsaţi-i în pace pe toţi. Treaba lor ce vreau ceilalţi să facă. Credeţi în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în Iisus Cel răstignit. Veniţi la El. Cei care credeţi că Sfânta Împărtăşanie omoară tot ceea ce este rău, orice păcat, spală orice vină a noastră. Ce poate fi mai puternic decât aceasta? Sfântul Maslu, fraţilor, Sfânta Agheasmă, sfânta anafură. Trebuie să vorbim adevărul la oameni.Nu te lasă să mergi la serviciu, la muncă. Din ce cauză? Dar de ce n-au oprit viruşii? De ce n-au oprit oamenii nebuni care i-au făcut în laboratoare? De ce nu-i opresc pe aceia, ci se luptă cu noi, oamenii necăjiţi care ne trăim viaţa de azi pe mâine?

De aceea, eu vă doresc putere, Credinţă multă şi nădejde. Nu vă temeţi. Şi nu  tremuraţi la fiecare val. Vor dori să-şi păstreze viaţa asta şi o vor pierde. Iar cei care o vor pierde pentru Dumnezeu şi împărăţia Sa, o vor câştiga. Eu îmi pun nădejdea în Dumnezeu, dacă mor, eu mor cu Dumnezeu, că în El mi-am pus nădejdea. Îm pun nădejdea în ceva de pe pământul acesta trecător, cu aceea rămân. Alegeţi cu cine vreţi să rămâneţi, cu Dumnezeu sau cu diavolul.

Să rămâneţi în Credinţa Ortodoxă adevărată. Să păstraţi Credinţa cât mai curată, cât mai frumos, pentru că pământul acesta este îmbibat cu sângele Sfinţilor, al Martirilor. Pe pereţii închisorilor noastre şi pe gratii nu s-a uscat sângele. Nici comuniştii n-au făcut ce fac aceştia, să oprească lumea de la biserică, să ne pună boterniţă, să umblăm ca nişte nebuni. Întindeţi mâinile voastre spre cer, spre Dumnezeu. Rugaţi-vă, fraţilor, întoarceţi-vă cu faţa spre Dumnezeu. Noi, ca arhierei, să nu ne gândim la bani, la averi. Să ne gândim la sufletele oamenilor care ni le-a dat să le păstorim. Lucraţi pentru Domnul, lucraţi pentru veşnicie. Faceţi tot, ca să vă spună Domnul: ,,Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care este pregătită vouă de la întemeierea lumii’’.

Vă încredinţez în braţele Domnului, fraţilor, vă doresc Înger păzitor. Oriunde ai fi, Domnul te aşteaptă. Am intrat în cea mai groaznică luptă a Apocalipsei. Fiţi pregiţi! Citiţi! Precum s-a citit despre roadele Duhului Sfânt pe care trebuie să le împlinim pentru suflet şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa să fie. Voi, păcătoşilor iubiţi, care staţi în nesimţire, nu vreţi voi să auziţi un glas plin de iubire. E glasul Domnului care vă strigă, care vă cheamă. E glasul Lui iertor. Iar cel care este gata să facă orice pentru voi, numai să veniţi la El. Nu rămâneţi fără viaţă veşnică, nu rămâneţi fără mântuire. Nu rămâneţi fără Hristos, fraţilor. În zadar spunem că suntem credincioşi, dacă nu împlinim ce ne spune Dumnezeu. El să aibă milă de voi, să v-ajute la toţi, la orice om de pe pământ.

Ajută-i, Doamne să vie toţi la Tine, şi atunci să fie o Turmă şi un Păstor. Amin.

Mitropolitul Longhin

Ne pregătim să ajungem Dumnezeieştile Sărbători, fiecare după puterile şi ştiinţa noastră. Am străbătut Sfântul Post al Naşterii Domnului, pe care l-am socotit nu ca pe o povară, ci ca dar de preţ de la Dumnezeu, pentru curăţirea noastră de zgura păcatelor. Suntem în plină prigoană dezlănţuită de diavolul şi legiunile de demoni. Slugile satanei, şi ei făpturi ale lui Dumnezeu şi semeni ai noştri, şi-au părăsit rosturile fireşti, pentru care Creatorul i-a adus la existenţă. S-au ridicat cu încrâncenare împotriva Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Sale, vrând să şteargă Preasfântul Său Nume de pe faţa pământului, iar pe noi să ne transforme în slugi docile, înaintând pe calea fără întoarcere a iadului. Nu vor reuşi! Dumnezeul Adevărului nu va îngădui să-şi împlinească planurile lor diabolice. Au revărsat şuvoaie de minciună peste toată lumea. Voi însă aţi trăit în Adevăr, după cuvântul Domnului Iisus Hristos : ,,Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi’’. Adevărul nostru nu este o idée abstractă, este o Persoană, este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Întrupat în istorie şi Născut în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului.

Dumnezeieştile Sărbători să le petreceţi cu bucurii duhovniceşti, slujind cu iubire Pruncului Iisus, Cel Născut în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona: ,,În cele ce te voi găsi, în acelea te voi judeca’’. Iată importanţa unei clipe. Te-a aflat El în căinţă? Te-a aflat în mărturisire? Te-a găsit spunând: Am greşit la cer şi înaintea Ta (Luca 15, 18). S-a apropiat El de tine pe când aveai lacrimi de adevărată căinţă şi învinuire de sine în ochii tăi? Vezi, într-o singură clipă Dumnezeu ia o hotărâre. Domnul este credincios în toate cuvintele Sale (Psalmul 144, 13).Oricum, dacă el se află în altă situaţie, o, omule, atunci ochii sufletului tău se vor deschide şi vei vedea ce ai pierdut – dar ce folos? Dacă Dumnezeu osândeşte un om, căinţa este inutilă; când „bâlciul” vieţii se sfârşeşte, cuvintele nu-şi mai au rostul. Totul s-a terminat!

Oh, ce mare taină este aceasta! O, Dumnezeul meu, dulcele meu Iisus, deschide ochii sufletului meu ca eu să pot vedea foarte limpede această mare taină a veşnicei mele mântuiri, aşa încât, ajutat de Harul Tău, să-mi pot pregăti provizii şi să nu mă căiesc la capătul vieţii mele fără de folos.

Aşa cum vezi, eu nu fac absolut nimic şi sunt în întregime plin de lepra patimilor. Dăruieşte-mi lacrimi şi împlineşte căinţa înaintea ultimului ceas ce va să fie, atunci când voi auzi glasul Tău: Pune rânduială în casa ta, pentru că vei muri şi nu vei mai trăi(Isaia 38, 1).

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 63).

*

Cu ani în urmă, circula un film despre un creştin care a fost luat prizonier de musulmani. Cum obişnuiesc aceştia, i-au cerut creştinului să se lepede de Hristos. Bietul om socotind că va scăpa, s-a lepădat formal şi în clipa următoare păgânii i-au tăiat capul. Şi-a pierdut mântuirea într-o clipă, neavând tăria să rămână cu Hristos.

*

Sfântul Mucenic Evghenie Rodionov s-a aflat în aceleaşi clipe de cumpănă. Capturat fiind de de păgânii musulmani ceceni, i-au cerut să se lepede de Hristos. A refuzat. I s-a cerut să-şi scoată Crucea pe care o purta la gât şi iarăşi a refuzat. Drept urmare, barbarii i-au tăiat capul şi acum e numărat în cetele Sfinţilor Mucenici.

Aceste două exemple ilustrează cum nu se poate mai elocvent preasfintele cuvinte ale Mântuitorului: ,,Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scăpa’’ (Marcu 8, 35). Clipa în care se poate dobândi sau pierde mântuirea. Fie aceste două pilde spre învăţarea noastră.

Dr. Gabriela Naghi

Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din cata­peteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea. La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă.– Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decât mierea. De ce deznădăjduieşti?

Şi şi-a întins spre el mâna în care Îl ţinea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a rămas nemişcat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc şi l-a mângâiat pe faţă, iar el I-a sărutat mânuţa, care părea a fi vie. Sufletul său s-a umplut atât de mult de dragostea lui Dumnezeu şi de Lumină, încât n-a mai putut să stea pe picioare şi s-a prăbuşit la pământ. Atunci Împărăteasa a toate a intrat iarăşi în icoana ei, lăsând în urmă dumnezeiasca ei mângâiere şi o negrăită mireasmă. Stareţul, când şi-a revenit, a sărutat locul unde stătuse Maica Domnului. Acel loc a răspândit mireasmă mult timp după aceea. ,,Am simţit mânuţa moale a lui Iisus al nostru”, spunea mai târziu Stareţul Iosif, minunându-se de negrăita pogorâre a lui Hristos către nevrednicia sa.

Mărturisea că astfel de vedenii sunt trăirea şi simţirea unei alte vieţi, negustate de către cei ce nu le cunosc. Şi mai spunea că oricât s-ar strădui cel care a avut astfel de vedenii să descrie ce a simţit, niciodată nu va putea să-i facă pe ceilalţi să înţeleagă, ci doar va face o descriere în parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai să descrie ce a văzut la al treilea Cer, dar nici el însuşi nu înţelegea răpirea sa.

(Arhimandrit Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 202-203)

Sfaturi înţelepte în cuvinte simple şi concise

Dacă vrei să te rogi pentru multe lucruri, odată ce Dumnezeu știe de care lucruri avem trebuință, roagă-te, zicând: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, călăuzește-mă după voia Ta”.

Iar de vrei să te rogi împotriva patimilor, zi: „Tămăduiește-mă, după voia Ta”.

Iar dacă te rogi împotriva ispitelor, zi: „Tu știi ce-mi este de folos, ajută slăbiciunii mele. Şi fă sfârșit ispitelor mele după voia Ta”.

(Sfântul Varsanufie, Scrisori duhovnicești, 438, în Filocalia, vol. XI, p. 430).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Anii pe care-i trăim noi se numără de la Naşterea Mântuitorului Hristos. Acest fapt îl datorăm unui Sfânt al nostru, al românilor, trăitor o vreme în Dobrogea de azi, numită atunci Scitia Minor. Este vorba de Sfântul Dionisie Exiguul sau ,,cel Mic’’, sau ,,cel Smerit’’. A trăit în secolele V – VI. Călugăr fiind, a trăit mare parte din viaţa sa în Biserica Romei, ca stareţ al unei mănăstiri. Era vremea când Răsăritul şi Apusul alcătuiau împreună Biserica lui Hristos, pe care Roma papală a părăsit-o prin schismă mai târziu, în anul 1054.

În vremea despre care vorbim, era în uz calendarul roman, care număra anii de la data întemeierii Romei. Sfântul Dionisie Exiguul a avut Dumnezeiesc imbold de a schimba calendarul roman cu unul nou, care să aibă începutul cronologic în anul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta, erau necesare calcule minuţioase – trecuseră aproximativ 500 de ani de la Naşterea Domnului. După calculele Sfântului nostru, Hristos S-a născut în anul 753 de la fondarea Romei (ab urbe condita, după expresia latină). Mai târziu s-a constatat că Sfântul Dionisie a calculat începutul erei creştine cu oarecare aproximaţie, explicabilă dacă ţinem seama că el trăia la circa 500 de ani de la Naşterea Mântuitorului. Oricum, anul stabilit de Sfântul Dionisie a rămas cel care a împărţit cronologia istorică în două perioade, înainte şi după Naşterea Domnului. El a introdus în uzul lumii Calendarul Bisericii noastre care, cum am spus, numără anii de la Evenimentul Cosmic petrecut în peştera Betleemului până la a Doua venire a Mântuitorului Hristos.

Limbajul teologic se caracterizează prin precizie. Şi-n acest caz, se impune să folosim expresiile exacte. Nu există ,,înainte de Hristos’’, nu există ,,după Hristos’’, Fiul lui Dumnezeu fiind veşnic. Nu poate fi ceva înainte sau după veşnicie, de aceea exprimarea corectă este ,,înainte de Naşterea Domnului’’ şi ,,după Naşterea Domnului’’.

Ne aducem aminte că în perioada comunistă, tovarăşii au confiscat era creştină, de aceea în istoriografia lor întâlnim ,,înaintea erei noastre’’şi ,,era noastră’’. Era era lor! Spunea cineva: era dinaintea erei noastre a cui eră era? Atunci ni se promitea solemn, prin cântece însufleţitoare, ,,viitor de aur ţara are’’. Viitorul de-atunci e prezentul pe care-l trăim.

Grangurii din zilele noastre nu se lasă mai prejos. Au inventat era lor, new-age, care ce este? ,,Este un curent spiritual occidental apǎrut in a doua jumǎtate a secolului 20. Adepții acestui curent pretind o apropiere mai mare de spiritualitate, ei susținând cǎ acest lucru este necesar pentru ca omenirea sǎ poatǎ intra într-o „nouǎ vârstǎ”, în care va domni armonia universalǎ’’(Wilkipedia).New age se pretinde a fi o eră post-creştină. Gata cu Iisus Hristos şi Biserica Sa, dogmele trebuie desfiinţate, Credinţa – lăsată în urmă. Ce imbecili!

Presbiter Ioviţa Vasile

Astăzi pomenim pe Sfânta Muceniţă Iuliana. Ea a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit. Păgânii i-au tăiat capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

Presbiter Ioviţa Vasile

Haideţi să vă povestesc una că doar toţi sunteţi ca şi copii mei. Am la picior o rană grea, o am de vreo cincisprezece ani. Am încercat tot soiul de medicamente, cred că n-a rămas nici unul singur pe care să nu-l fi luat. Degeaba. Acum, că deja sunt înaintat în vârstă, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult, chinul meu a devenit şi mai mare. Dar nu mă pot urni din pat. Şi-i tare greu, că te tot învârţi când la dreapta, când la stânga. Rana mă doare, ustură, oasele îţi amorţesc…Dar eu rabd, rabd, rabd…Deşi în trecut mă mai cuprindea şi deznădejdea, care-i gustul iadului, gustul gheenei.

Cu toată durerea şi deznădejdea în care mă găseam, nu m-am plâns nicidată celor din jur. Într-o zi am auzit de nu ştiu unde un glas suav, care mi-a spus: Aşa te vrea Dumnezeu. Am răsuflat adânc, uşurat, şi mi-am spus şi eu: Minunat! dacă aşa mă vrea Dumnezeu, Slavă Lui; dar să-mi dea şi puţină răbdare, că simt că mă sfârşesc…

Într-o zi mă ridic mâhnit până la candela pe care o ţin aprinsă sub icoana Maicii Domnului. Chiar şi candela Maicii Domnului e făcătoare de minuni…Iau o bucată de vată, îmi ung rana. Atâta bine mi-a făcut, cât nici nu pot spune…Acoperământul Maicii Domnului e nespus de puternic, chiar dacă noi nu-l putem vedea cu ochii trupeşti. Nu numai că mi-a pierit toată durerea, dar şi m-a cuprins o bucurie negrăită, pentru faptul că Dumnzeu, în marea lui milostivire, binevoise să-mi dea această rană la picior. Nu încetam să dau Slavă lui Dumnezeu pentru această rană: De unde atâta milostivire faţă de mine, nevrednicul, Doamne? Ce ai văzut la un păcătos ca mine, de mi-ai dăruit atâta iubire? spuneam neîncetat…

Asta-i singura cale – răbdarea în suferinţă. Nu pricepem cât de bune sunt durerile, mâhnirile, suferinţele, chinurile că ştie Dumnezeu de ce ni le dă. De fapt, ni le dă ca să ne apropiem mai mult de El. De aceea, să nu deznădăjduiască nimeni, niciodată, oricât de mare ar fi necazul pe care-l pătimim. Căci nu cunoaşte voia lui Dumnezeu. Voia lui nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată. Amară, cum a fost şi Crucea.

Şi totuşi, prin Cruce ne-a venit şi Învierea.

(Extras din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria 2008, p. 388)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Gheronda Gavriil, monah la o chilie de lângă Kareia, în apropierea chiliei părintelui Paisie Aghioritul, este în vârstă de aproape 80 de ani, este un om foarte misionar, un om care ia atitudine împotriva marilor pericole ce s-au abătut în ultima vreme asupra Ortodoxiei şi a creştinilor. Părintele a fost întrebat în primul rând despre pericolul pe care îl constituie ecumenismul în ziua de astăzi şi despre actele cu cip pe care mai marii lumii vor să introducă.

Preacuvioase părinte vă rugăm să ne spuneţi care este importanţa care trebuie să o aibă mărturisirea credinţei în viaţa unui credincios?

Credinciosul trebuie să-şi mărturisească Credinţa în fiecare ceas al vieţii lui şi în primul rând să mărturisească cu faptele sale. Faptele sale să arate Credinţa pe care o are. Dar pentru a face faptele Credinţei este nevoie să ne spovedim des, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine, să luptăm cu patimile noastre, să ne rugăm foarte mult, să face acatiste către sfinţi şi paraclise, să citim din Sfânta Scriptură, să cunoaştem scrierile Sfinţilor Părinţi şi să urmăm învăţătura acestora. Cel care vrea să mărturisească credinţa trebuie să aibă putere înlăuntrul său. Această putere vine doar dacă el trăieşte luând exemplul sfinţilor. Şi în momentul în care are întrebări referitoare la dreapta Credinţă şi la cum trebuie să mărturisească el atunci e bine să cerceteze, şi în aceste cazuri dar şi în alte situaţii ale vieţii sale, să cerceteze părinţi duhovniceşti, părinţi îmbunătăţiţi cărora să le ceară sfatul şi să primească sfatul acestora ca şi cum ar veni şi ele vin, de fapt, din gura lui Dumnezeu sau din gura Sfinţilor înşişi.

Părinte care credeţi că sunt pericolele ce se abat astăzi cu putere împotriva Ortodoxiei?

Cel mai mare pericol? Ecumenismul! E o erezie foarte mare. Este o erezie care încearcă să distrugă Biserica lui Hristos şi cel care sprijină această erezie este papa, papalitatea fiind cea mai mare erezie din toate veacurile şi din prezent.

Papa e un mare eretic. Să nu-l primiţi ca şi cum ar fi biserică pentru că papa nu este biserică, papa nu face parte din Biserică, este în afara Bisericii. Singurul mod în care noi ortodocşii îl putem primi pe papa doar dacă acesta vine cu pocăinţă şi acesta vrea să se lepede de ereziile pe care papalitatea le propovăduieşte. Întotdeauna în ţările ortodoxe în care papa merge, venirea lui este ca un blestem ce se abate asupra acelei ţări pentru că papa nu doreşte să facă altceva din ţările ortodoxe decât să distrugă Dreapta Credinţă pe ca o au locuitorii din aceste ţări.

Până unde merge ascultarea pe care noi clericii trebuie să o facem faţă de episcopii noştri sau ascultarea pe care trebuie să o facă mirenii faţă de clerici: episcopi, preoţi şi diaconi?

Trebuie să ascultăm doar atâta vreme cât cel de care facem ascultare este în Adevăr, propovăduieşte Adevărul. În momentul în care o persoană propovăduieşte o erezie şi nu ne lasă să mărturisim Dreapta Credinţă şi să mărturisim Adevărul şi se împotriveşte adevărului, conform spuselor Sfântului Atanasie cel Mare, care rămân valabile pentru orice epocă a Bisericii, noi trebuie să-i considerăm pe astfel de păstori, de orice treaptă bisericească ar fi, să-i considerăm ca fiind nu nişte păstori ci nişte lupi care nu vor altceva să facă decât să distrugă turma lui Hristos. Ascultarea se face doar în Adevăr, iar ascultarea care se face în afara Adevărului nu este altceva decât un mare păcat, o blasfemie, o lepădare de Hristos şi de Credinţa noastră şi de aceea trebuie să ne ferim de o astfel de lepădare şi să nu face ascultare de oameni care nu vorbesc în numele lui Hristos cu adevărat şi nu trăiesc în duhul lui Hristos, Duhul Adevărului. 

Părintele Gavriil, chiar de la început ne-a urat multă sănătate, mântuire veşnică, tot binele pentru noi şi pentru familiile voastre şi pentru toţi cei dragi ai noştri, a zis că respectă foarte mult poporul român, că iubeşte mult poporul român, vede că avem o evlavie deosebită faţă de sfinţi şi o dragoste foarte mare de Dumnezeu. 

În chilia sfinţiei sale Părintele Gavriil avea o poză cu Părintele Iustin Pârvu pe care l-a amintit singur în discuţie.

Ce să facem pentru că la ora actuală ni se spune din multe părţi să nu îl cercetăm pe Părintele Iustin? Să nu ascultăm de învăţăturile pe care le dă şi nu suntem lăsaţi de multe ori de mai marii noştri să ne apropiem de Părintele Iustin.

Trebuie să ascultăm de oameni ca Părintele Iustin pentru că prin ei ne vorbeşte Hristos. Părintele Iustin este un adevărat mărturisitor al lui Hristos în România şi de aceea nu trebuie să ţinem cont de oricine ar fi care vrea să ne oprească să ascultăm de astfel de părinţi duhovniceşti. Dimpotrivă să nu ascultăm de aceşti oameni care se opun Adevărului ci să urmăm calea pe care o urmează atât Părintele Iustin Pârvu cât şi oameni care se află în acelaşi duh de mărturisire.

Ce ne puteţi spune despre actele de identitate electronice, de actele cu cip?

Să nu primiţi aceste acte pentru că conform şi Părintelui Paisie Aghioritul în momentul în care se vor primi în masă actele cu cip la scurt timp după aceasta vor urma şi pecetluirea cu semnul fiarei. Conform Sfântului Ignatie al Antiohiei, care a trăit în secolul al II-lea, vorbind despre pecetluirea omenirii cu pecetea lui antihrist, nici toate rugăciunile din lume, toate posturile din lume, toate faptele de milostenie ar putea să le facă cineva nu vor putea să-l scape de la osânda veşnică şi de la focul cel veşnic pe cel care a acceptat să primească pecetea lui antihrist. Nimic nu ne va mai putea salva, dacă vom primi această pecete. Sunt oameni care vin pe aici şi ne întreabă: ce să facem dacă ne împotrivim primirii acestor acte că vom rămâne fără locuri de muncă şi n-am mai avea din ce trăi? Noi le răspundem să nu le fie frică, să se retragă pe cât posibil de oraşe la ţară, în locuri muntoase, să nu-şi facă grijă sub nicio formă că vor suferi de foame, că nu vor mai avea ce să mănânce. Dumnezeu va face mari minuni cu cei care Îl mărturisesc, cei care nu vor să primească pecetea lui antihrist. Dumnezeu poate face orice frunză dintr-un copac să fie comestibilă şi hrănitoare. Sfânta Matroana cea oarbă din Moscova, din secolul al XX-lea, spunea că va veni vremea, şi nu este departe, în moment de foamete, credincioşii vor putea să ia pământ, să facă nişte pâinici din pământ, iar preotul va sluji slujba litiei asupra acestor pâini făcute din pământ şi după ce le va binecuvânta acestea vor putea fi mâncate şi vor avea gust de pâine şi vor fi hrănitoare. Deci să nu ne îngrijim că Dumnezeu nu ne va purta de grijă dacă noi îl mărturisim şi nu acceptăm să ne lepădăm de El.

Frica mare a omului contemporan şi a românului este aceea că va muri de foame şi datorită sărăciei în care el trăieşte sau în care unii trăiesc, li se pare că de multe ori cea mai importantă este supravieţuirea trupească.

Ceea ce este cu adevărat important este să ne mărturisim Credinţa şi să rămânem în Dreapta Credinţă. Să nu ne face nicio grijă referitoare la hrana noastră în vremuri de restrişte, în vremuri de prigoană, pentru că Dumnezeu ne va ocroti şi ne va hrăni, şi nu vom avea de suferit dacă noi Îl vom mărturisi pe El.

Ce părere aveţi despre ispita pe care unii o au, chiar şi în România la ora actuală, ca în momentul în care există probleme în biserică, în momentul în care există anumite căderi în biserică, în momentul în care sunt oameni chiar în poziţii înalte de ierarhi, care nu iau nicio atitudine împotriva blasfemiilor şi a atacurilor ce au loc împotriva Dreptei Credinţe, există această ispită din partea unora ca să iasă din Biserică, să producă schismă şi să lupte împotriva păcatelor unor membrii ai Bisericii, rupându-se de adevărata Biserică?

În nici un caz să nu facem aceasta, să nu ascultăm de glasul acestei ispite, ci să luptăm pentru Biserică, pentru apărarea Credinţei noastre rămânând în Biserică. Să nu creăm vreo mişcare schismatică pentru că ne va fi foarte greu după aceea să ne întoarcem la Hristos. De fapt făcând această mişcare ne-am lepăda de Hristos. Deci noi trebuie să mărturisim întotdeauna Adevărul, să luăm atitudine că nu suntem de acord cu lucrurile ce se petrec împotriva Dreptei Credinţe, însă să rămânem în Biserică, să rămânem fii ai Bisericii şi să ne retragem din comuniunea pe care noi avem cu oamenii care ar fi puşi de către Hristos să-L mărturisească, mai ales clerici, şi să ne rugăm pentru întoarcerea lor dar să rămânem în Biserică fără să o părăsim.

În momentul în care un episcop în mod vădit mărturiseşte o învăţătură de credinţă eretică sau slujeşte împreună cu ereticii, clericii văzând că acest episcop stăruie în aceasta şi se leapădă de Dreapta Credinţă să înceteze pomenirea sa la Sfânta Liturghie, aşa cum au făcut unii părinţi şi mănăstiri din Muntele Athos cu ani în urmă. Chiar şi Părintele Paisie Aghioritul, timp de peste doi ani şi jumătate, a întrerupt pomenirea patriarhului ecumenic la Sfintele Slujbe. Prin aceasta n-a vrut altceva decât să îndemne la pocăinţă pe cei care, fiind în poziţii cheie, poziţii înalte, poziţii de responsabilitate, nu apărau şi nu mărturiseau Dreapta Credinţă, ci oamenii aceştia făceau exact contrariul.

De aceea atitudinea noastră, că suntem clerici sau mireni, trebuie să fie hotărâtă pentru Hristos şi împotriva minciunii şi a diavolului. Un singur lucru este important pentru noi: de a ne mântui, şi să ne păstrăm Dreapta Credinţă până la sfârşitul vieţii noastre şi să ne putem înfăţişa înainte lui Hristos cu conştiinţa curată. Cu ajutorul Lui şi cu harului lui Dumnezeu am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a nu ne lepăda de Credinţa noastră ci a o mărturisi spre mântuirea veşnică.

Sunt foarte întristat de moartea Mitropolitului Gortiniei, Ieremia Founta, dar sunt obligat, de dragul adevărului, să mă delimitez complet de unii care îl slăvesc astăzi ca pe un Ierarh luptător. Și dacă a avut o mărturie bună din afară în anii anteriori pentru lucrarea sa teologică (nu întotdeauna pe deplin valabilă), mai ales în ultimii doi ani, planurile lui s-au schimbat . Vă reamintesc că a fost un lider cheie în încercarea rușinoasă de a se îmbrăca cu „argumente” teologice, purtarea măştii în biserici. El este cunoscut și pentru pozițiile sale privind ascultarea oarbă a credincioșilor de hotărârile sinodale (Sinodul grecesc susţine ,,vaccinarea’’ întregii populaţii, cu sancţiuni aspre pentru clericii şi credincioşii care nu se supun, n.m.).

Și moartea lui poate fi într-adevăr din cauza problemelor cardiace și a deteriorării mai ample a sănătății sale, așa cum este scris. Totuși, a fost un triplu vaccinat (cum declarase el însuși cu câteva săptămâni în urmă), ceea ce nu veți vedea acum scris pe niciun canal sau blog al regimului.

Moartea lui este un eveniment de două ori trist, dacă a plecat nepocăit. Laudele, chiar și pentru ceea ce a făcut cândva bine, îmi pare foarte rău, dar mai ales în acest moment sunt complet nepotrivite. Dumnezeu să aibă milă de sufletul său și să-l ierte pentru răul pe care l-a făcut în ultimii ani, precum și pentru sufletele pe care le-a dus în rătăcire: acesta este punctul principal care trebuie subliniat și pentru aceasta ar trebui (ne rugăm) toți.. Și în același timp să îndepărteze întunericul din ochii unora (adică unii dintre cei puternici, care sunt încă uniți), cu ocazia acestui eveniment trist, dar atât de revelator.

Nektarios Dapergole   (preluare de pe Tas tiras – Tas tiras)

Numărul redus al reprezentanţilor Episcopiei Ortodoxe a Oradiei şi Bihorului care au luat parte luna trecută la slujba de sfinţire a Bisericii Sfântul Spiridon de lângă Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu, păstorită de părintele Ciprian Mega, are o explicaţie surprinzătoare. Bihorel a aflat că, în pregătirea evenimentului, tânărul preot a transmis Episcopiei Oradea şi Patriarhiei Române invitaţii care le-au căzut destul de greu episcopului orădean Sofronie Drincec şi Patriarhului Daniel Ciobotea.

„Vă rugăm să rânduiţi, cu toată conştiinciozitatea, ca soborul slujitor la sfinţirea bisericii noastre să nu cuprindă vreun membru al reţelei homosexuale, care a subjugat Biserica Ortodoxă Română!”, a cerut pe faţă Mega, aducând în atenţie patimile ruşinoase ale unor preoţi şi ierarhi.

Deşi iritaţi de solicitarea parohului, păstorii Bisericii Ortodoxe din plan judeţean şi naţional au evitat să îi ceară acestuia explicaţii cu privire la solicitarea făcută, pentru a nu atrage atenţia asupra subiectului. În schimb, înaltele feţe bisericeşti au încercat să reducă soborul participanţilor la slujba condusă de episcopul ortodox român al Ungariei, Siluan Manuilă, la o mână de preoţi cunoscuţi ca serioşi, familişti şi cu copii, ca să fie în afara oricărui dubiu…

(Preluare de pe Bihoreanul)

Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem… Cu cât e mai complicat şi mai greu să trăim, cu atât mai puţin trebuie să facem aceste lucruri… Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu vă va dezamăgi. Lăsaţi-vă nu cu cuvintele, ci cu faptele… De aceea a devenit viaţa grea, pentru că oamenii o încurcă cu deşteptăciunea lor, în loc să se îndrepte spre ajutorul lui Dumnezeu, au început să se adreseze raţiunii lor şi se încred în ea.

Nu vă temeţi nici de necazuri, nici de suferinţe, nici de toate ispitele: toate acestea înseamnă cercetarea lui Dumnezeu, care este spre folosul vostru.

Înainte de sfârşitul vostru, mulţumiţi-i lui Dumnezeu nu pentru bucurii şi fericire, ci pentru necazuri şi suferinţe. Cu cât sunt mai multe în viaţa voastră, cu atât veţi muri mai uşor şi sufletul se va ridica la Dumnezeu.

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 413).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

„Nădăjduiesc ca Dumnezeu să aibă milă și să nu ajungem să trăim ceea ce se propovăduiește și – un cuvânt mai nou – se „implementează”, și anume să ajungem să venim cu un certificat la Biserică. Dacă vom ajunge la nivelul acesta înseamnă că de fapt nu mai suntem oameni!”, spune ierarhul BOR. El a amintit în predica sa de jertfa tinerilor din decembrie, de sângele scurs chiar pe treptele Catedralei în care se slujea, pentru un singur lucru sfânt: LIBERTATEA! Dar „dacă o să ajungem să venim la Biserică în baza unui certificat înseamnă că Libertatea noastră nu mai există, a apus”, a afirmat PS Paisie.

Cei care sunt azi la Putere „au mințit 32 de ani și o să mintă în continuare”, a spus ierahul, adăugând că este incalificabil ca un grup minoritar, de atei și personaje de alte confesiuni decât cea creștină, își permite să hotărască pentru ortodocșii majoritari ai țării cum să-și țină slujbele. Biserica este autonomă, a ținut să sublinieze vrednicul ierarh.

„Care este logica acestor restricții? Nu este nimic logic în ceea ce se întâmplă!”, a arătat Presfințitul, oferind exemplu celor care călătoresc ca sardinle, și nouă-zece ore într-un zbor transoceanic, dar în schimb la Sfânta Liturghie, doua-trei ore, li se impune credincioșilor să stea la doi metri unii de alții și să se vaccineze. „Câtă vreme obligi pe cineva, binele cu forța nu există!”, a spus ierarhul, amintind de naziști și comuniști care, la fel, spuneau că vor numai binele poporului.

„Am ajuns să trăim într-o frică cumplită, nu ne mai vedem unii cu alții, stăm la distanță, ne gândim ‘e vaccinat, nu e vaccinat’?” Dar cu toții vom muri, fie că suntem nevaccinați fie că suntem vaccinați, a afirmat episcopul ortodox. Preasfinția Sa mai afirmă că actuala dictatură Covid pare să fie mai rea cu omul chiar decât dictatura comunistă: „Nu știu când a fost o dictatură mai „interesantă”: înainte de 1989 aveam o cartelă și cumpărăm pe un bon două pâini; acuma se propovăduiește că nu ai voie să mai intri într-un în magazin dacă nu ai un pașaport „verde”. Când a fost mai rău, atunci sau acum?”

Soluția sfârșitului plandemiei antiumane o dă ierarhul tot prin Cuvântul Evengheliei: „Să înmulțim dragostea între noi, indiferent câtă distanțare se propovăduiește!”. Cum suntem în pragul zilelor aniversare ale Timișoarei libere de comunist nu putem decât să reamintim ceea ce am strigat atunci din toți rărunchii, în fața armelor cu glon pe țeavă din fața noastră: „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”. Își închipuie cineva că cei care au luptat pentru Libertate în 1989 sfidând forțele înarmate ale Partidului Comunist vor da înapoi în fața unor glugi de coceni, trădători de cea mai joasă speță ai Bisericii și ai Țării?

(Preluare de pe ActiveNews)

Printre realizătile majore ale băţosului preşedinte Iohannis, se numără promulgarea câtorva acte legislative cum ar fi Legea care interzice arderea frunzelor, Legea gunoiului de grajd şi, mai recent, Legea porcilor. Nu comentez niciuna din ele, vreau doar să ne dumirim cu ce se ocupă legislativul nostru bicameral, cu un număr record de legiuitori pe cap de locuitor, pe capetele noastre adică. E bine să ştim şi activitatea unei instituţii prezidenţiale obeze, cu sute de angajaţi băgători de seamă (care însă nu te bagă-n seamă), şi cu sepepişti fără număr, care veghează la siguranţa şi tihna preşedintelui, fireşte, când nu e plecat la golf sau ski. De tenis s-a lăsat. Democraţia costă. Costisitoare sunt şi cele două instituţii amintite, dar şi eficienţa e pe măsură.

Parlamentul ne mai pregăteşte şi alte legi, pentru că în statul nostru de drept toate trebuie făcute după lege, mai presus de care nu e nimeni, zice-se. Vor scoate legea cu certificatele verzi ca să-i umilească pe români şi să-i lase fără putinţa de a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. Va veni şi legea care va face înţeparea obligatorie, că tot se plângea ilustrul Cîţu de numărul redus de ,,vaccinări’’. Va avea prevederi aspre, cu amenzi ameţitoare şi ani de puşcărie pentru toţi nesupuşii. Pe mediocrul Nelu Tătaru l-a luat gura pe dinainte şi ne-a spus că vor găsi ei o metodă juridică, poate o lege, de a decădea din drepturi pe părinţii care nu-şi vaccinează copiii. Elitele sodomite trebuie să aibă la dispoziţie prunci curaţi, inocenţi; cele suferinde vor avea nevoie de organe pentru transplant, iar sataniştii vor avea  material uman pentru a-şi împlini ritualurile lor luciferice.

Aceste legi par înspăimântătoare. Par numai. Ticăloşia, sadismul, pornirile spurcate ale sodomiţilor, răutatea diabolică, jaful şi multe altele vor fi… legale. Aşa gândesc antihriştii. Nu va fi aşa, credeţi-mă, pentru că Dumnezeu va spune stavilă acestor nelegiuiţi şi-i va ocroti pe cei care s-au alipit de El, Îi preţuiesc Legile veşnice şi-L iubesc din adâncul inimii. Parte din nemernici va pieri înainte de vreme. Veţi vedea. Şi vă mai spun ceva: puterea diavolului nu e atât de mare cât vrea el să credem, aşa încât nu vă fie teamă. Nici slujitorii lui, aceştia care diriguiesc în România, nu sunt atât de puternici pe cât se arată. Puterea nu e la ei, cum bine s-a zis. Sunt nişte jalnici slugoi care tremură cu ochii aţintiţi spre Washington sau Bruxelles, de unde le vin poruncile şi de unde se trag sforile care-i pun pe ei în mişcare, îi ţin la putere sau îi înlătură ca pe gunoaie, după ce s-au folosit de ei. Sunt disperaţi pentru că înţeparea nu merge cum li s-a ordonat, iar matracuca aceea, numită Ursula, i-a beştelit rău de tot, de-au tremurat izmenele pe ei.

,,Ascultaţi-mă pe Mine, voi, cunoscători ai dreptăţii, Popor care eşti cu Legea mea în inimă! Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi. La fel ca pe un veşmânt îi vor mânca moliile şi ca pe lână viermii îi vor mistui” (Isaia 51, 7).

Presbiter Ioviţa Vasile

…nu semnaţi niciun formular din cele pe care le distribuie antihriştii prin şcoli. Acesta să vă fie îndemn Dumnezeiesc şi vă explic de ce.

1.Aflaţi într-o stare de turbare avansată, asemenea stăpânului lor diavolul, sataniştii au pregătit nişte formulare cu care caută să ne ademenească să le dăm mână liberă pentru a ne injecta pruncii când doresc ei, de câte ori vreau ei şi cu ce aleg ei. Odată semnate acele formulare, vom asista neputincioşi cum copiii noştri sunt transformaţi în cobai, fără a avea posibilitatea să intervenim în vreun fel, fără a putea să ne retragem semnătura.

2.Injectarea, ei o numesc în chip mincinos ,,vaccin’’, înseamnă a primirea stigmatelor diavolului. Pruncii noştri sunt născuţi şi însemnaţi cu semnul lui Hristos, Sfânta Cruce, sunt chemaţi la slujirea lui Dumnezeu şi la Împărăţia Sa cea veşnică, nicidecum nu-i vom da sataniştilor ca ei să-şi împlinească pornirile lor ucigaşe.

3.Serul pe care-l injectează maturilor şi copiilor provoacă vătămări ireversibile ale sănătăţii şi cei mai mulţi îşi vor sfârşi vieţile de timpuriu. În formulare nu veţi găsi cuvântul ,,vaccin’’, dar există o expresie vicleană cheie, care implică injectarea: ,,alte acţiuni de combatetere a răspândirii bolilor infecţioase în colectivitate’’. Formularea ,,alte acţiuni’’ poate însemna orice doresc antihriştii, inclusiv ,,vaccinarea’’.

4.Nu primiţi nimic de la antihrişti. Sub chipul binelui aparent, aceştia ne oferă numai daruri otrăvite sau bombe cu ceas, cum spunea un eminent medic italian. Nu vă înfricoşaţi dacă vi se va spune că nu vă mai primesc copiii la şcoală. Oricum, învăţământul e distrus, în mare parte, şi nu are viitor. Gândiţi-vă la viaţa simplă de la ţară, trăită sub scutul lui Dumnezeu.

5.Nimeni nu va putea fi tras la răspundere, deoarece cu mâna Dumneavoastră aţi semnat condamnarea copiilor. Şi chiar dacă cineva ar fi condamnat pentru moartea unui copil, aceasta nu poate fi o reparare a răului făcut.

6. Eu nu sunt decât un slujitor neînsemnat al Bisericii lui Hristos şi îmi îngădui să vă dau aceste îndemnuri, ca venite de la Dumnezeu. Nu aşteptaţi ca slujitorii trădători să vă arate calea de urmat. Noi avem datoria de a asculta de Biserică (Matei 18, 15-17), căci prin ea ne călăuzeşte Mântuitorul Hristos spre viaţa veşnică.

7.Mulţumim Doamnei Deputat Anamaria Gavrilă pentru că faptul ne-a atras atenţia din vreme asupra primejdiei. Dumnezeu s-o miluiască în ziua Judecăţii. Nu vreau să vă obosesc cu cuvinte multe, de aceea vă rog din suflet, păziţi-vă pruncii, ,,căci zilele sunt rele’’ (Efeseni 5, 16).

Presbiter Ioviţa Vasile