ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Gheronda Vasilios Kafsocalivitul:

– Este indicat sa va pregatiti provizii astfel incat sa nu va gaseasca foametea nepregătiti. Primul și cel mai important este apa, pentru că mai întâi vor lovi in rezervoarele de apă. Este bine să aveti apă. Și pentru că Dumnezeu știe exact când va fi, este recomandat să reînnoim stocurile. Alimentele pe care le depozităm ar trebui să se asiguram că sunt stocate in ambientul potrivit și se pot depozita ca sa tina cât mai mult posibil. Următorul lucru după apă este grâul și făina. Apoi ulei gros și fin. Sare gronjoasa pentru pastrarea cărnii, peștelui, murăturilor etc. Zahăr, miere, măsline, orez, leguminoase. Adică fasole, năut, linte, boabe, paste făinoase, lapte în principal pudră și concentrat, cafea, ceai și conserve. Brânzeturi în recipiente, fructe uscate și nuci. Este necesar ca unele medicamente să evite infecțiile, analgezicele, antibioticele, analgezicele, în principal în capsule. Pentru infecțiile copiilor care sunt vulnerabili, antitusive sau siropuri pentru infecția faringelui. Pastile pentru diaree etc.

Ar fi chiar bine să depozitați elemente de prim ajutor, spirt, tifonul, bandajele, sulfamida, propolisul de albine, cea mai bună antibiotic natural. Este bine să păstrați câteva semințe pentru insamantat, cum ar fi roșii, ardei, fasole, linte, năut.

Și adresându-se unui anumit copil duhovnicesc, care era vânător, a spus:
– Să nu mai mergi niciodată la vânătoare.
– Ar trebui să predau permisul și pușca Gheronda?
– Nu, chiar dacă se poate lua altul pentru anii dificili.
Păstreaza permisul pentru că vei avea nevoie de el. Sa ai suficiente cartușe. Desigur, le vor cere de la tine ca sa le confiste de la tine, dar dacă le poți ascunde, pentru că vei avea nevoie de ele și vei fi gasit nepregătit.

Totul se va întoarce foarte curând cu susul în jos, chipurile pentru a ne pune în lege si ordine, dar alții ne vor guverna pentru a ne impune legea lor. Grecii nu vor conduce ei, ci alții vor face legea și totul va deveni mai scump. Salariile vor scădea, pensiile vor scădea, dar și prețurile vor urca. Taxele se vor impune peste tot.
Lumea nu va avea timp sa se pregateasca. Totul, dar totul va fi impozitat (pe taxa carbon). Veți vedea averile (depozitele bancare) schimbându-și sau pierzandu-si brusc valoarea și oamenii vor înnebuni.

(Bătrânul Vasilios plângea ca un copil când Dumnezeu i-a descoperit dificultățile care vor veni…)

Cei care obișnuiesc să mănânce carne, cei depedenti de carne, nu vor ezita în zilele dificile să mănânce chiar și din trupurile morților, să-și mănânce chjiar și copiii… (și a suspinat)… Nu ingadui Dumnezeul meu, nu lasa sa se intample un astfel de lucru…

– Nu există speranța Gheronda de a se schimba lucrurile?

– Speranța există la Dumnezeu, dar lumea nu mai crede. Din păcate, doar câțiva creștini credincioși se mai roagă zi și noapte. Doar printr o minune vom fi corectați. Singura soluție este rugăciunea, rugăciunea, rugăciunea și pocăința. Dumnezeu ne dă semne, dar noi le ignorăm. Ne trimite multe boli și chiar unele dintre ele incurabile. Medicii nu vor avea mai avea timp să găsească medicamente pentru a le trata. De îndată ce vor găsi medicamentul pentru o boală, va veni imediat alta, ceea ce va duce la acuzarea si revolta asupra medicilor.
Desigur, mulți medici vor accepta că tot ceea ce se va întâmpla este pur și simplu voia lui Dumnezeu și vor crede.

Veți vedea, copiii mei, că oamenii vor alerga să trăiască în munți și în peșteri, pentru că nu vor putea face față poverilor. Dar acolo nu vor putea suporta. Veți vedea mulți mergând în alte țări. Și acolo nu-și vor pierde doar trupurile, ci și sufletele. Mulți bogați cu bani vor construi tuneluri (buncăre) și orașe subterane pentru a trăi acolo în timpul războiului. Naivii au impresia că vor fi salvați în aceste tuneluri subterane care vor fi distruse. Cei care intră in aceste buncare nu vor mai ieși. Tunelurile subterane vor sucomba ca fiind dinamitate de un conductor de paratrăsnet. În ele cei care au intrat vor muri.

Cei vii vor intra acolo și vor ramane acolo morți, cei vii vor intra și nu vor mai ieși de acolo. Popoarele se misca greșit și pervers, chiar si cei mai mulți greci presupuși ortodocși, care sunt nerecunoscători față de Dumnezeu, în timp ce unii se comportă ca niște lupi în blana de oaie. Ei pretind ca au primit Sfântul Botez, dar, din păcate, ei calcă în picioare în mod conștient numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu.

Anotimpurile copiilor mei se vor schimba. Vom avea doar vara și iarna. Celelalte două anotimpuri (primavara si toamna) vor dispărea. Numai pe calea Adevărului vom fi mântuiți. Dar cum?

– Gheronda ne spui să avem făină, dar cum să o depozitam?

Trebuie să fim atenți unde păstrăm și în ce loc să pastram alimentele depozitate. Batranii noștri ne-au învățat, dar am uitat. Să fie un loc umbrit, să nu aibă temperaturi ridicate. Făina poate fi pusă în recipiente mari asemanatoare cu cele in care punem brânza feta, adică in cutii de tablă cu capac rotund, pe care le umplem până sus. Le apăsăm bine, cu forță și este nevoie de o cantitate suficientă, până la 20 de kilograme. Apoi presarati peste faina sare gronjoasă, adăugați o bucată de busuioc și închideți ermetic. Putem sigila capacul cu ceară curată. Uleiul este păstrat într-un loc întunecos în recipiente de lut, la o temperatură rece daca e posibil. De asemenea, în ulei putem păstra brânza feta și toate brânzeturile pentru o perioadă suficientă de timp. Leguminoasele, orezul, cerealele bine uscate la soare, să se usuce bine. Zahărul, mierea, glucoza, melasa, dulciurile, oțetul, vinul, pâinea facuta pesmeti. În câteva cazuri, trebuie să ne amintim căile strămoșilor noștri, deoarece, în general, vor depasi multe mijloace moderne de viață. Murăturile în apă sărată, peștele sărat și carnea în recipiente bine închise, măslinele, roșiile etc. Laptele pudra rezistă suficient atâta timp cât nu prinde aer. Întotdeauna pentru a păstrați apa sfintita (si anafora), sa nu vă lipseasca din casele voastre, rugăciunea și pocăința, pocăința, pocăința, pocăința și crucile de lemn de puse la uși și la ferestre.

– Gheronda suntem aproape de evenimentele pe care Sfinții noștri le descriu în mod clar?

Traim deja desfasurarea lor. Deci, aveți grijă să nu vă găseasca nepregătiți. Noul Testament, Psalmii lui David (Psaltirea), nu ar trebui să lipsească din nicio casă creștină. În case sa existe lămpi pentru iluminat, benzină în recipiente de plastic pentru a nu le patrunde aerul și a le păstra într-un loc foarte sigur și răcoros. De asemenea, ar trebui să existe ulei în recipiente pentru iluminat.

Cu toții am plecat de la Lumină și am ales conștient să trăim în întuneric. Evităm Adevărul și în curând va trebui să plătim. Vom plăti pentru pacatele pe care le comitem. A venit deja timpul. În curând vor veni în lume incercari, întinzându-se întunericul, pentru ca toți să poată tine post, sa aiba rugăciune și evlavie, pentru a fi mântuiți. Cei care vor să fie mântuiți vor fi mântuiți. Ei vor face voia lui Dumnezeu și Dumnezeu va fi cu ei. Să ne pocăim și să ne rugăm ca Dumnezeu să aibă milă de noi. A avea curaj, a nădăjdui în Dumnezeu, a avea curaj ca ne mântuiește cu ajutorul Lui.

(Text preluat)

Sfinții și Părinții Bisericii din vechime și-au pus viețile pentru a apăra Sfintele Icoane și dreapta învățătură despre acestea. Ecumeniștii de azi, care au pus stăpanire pe Biserici, defilează braț la braț cu iconoclaștii moderni, pictează imagini batjocoritoare, adevărate sacrilegii, zicand că sunt Icoane, și le așează în sfintele biserici.

Cuviosul Nichita Mărturisitorul a trăit în vremurile de grea prigoană din partea iconoclaştilor, adică a acelora care dispreţuiau sfintele icoane. Aceştia au găsit sprijin la curtea imperială şi au câştigat de partea lor pe împăratul Leon Armeanul, om viclean, care se prefăcea că iubeşte icoanele, dar în ascuns lupta împotriva celor dreptcredincioşi. A chemat la curtea sa pe Patriarhul Nichifor şi un sobor numeros de episcopi pentru o confruntare cu ereticii iconoclaşti pe care-i ocrotea în ascuns. Unul dintre ei, Sfântul Teodor, l-a sfătuit pe Leon cu multă înţelepciune: ,,Nu strica, o, împărate, rânduiala cea bine aşezată a Bisericii, pentru că Sfântul Apostol Pavel zice: Dumnezeu a dat în Biserică pe unii Apostoli, pe alţii Prooroci, iar pe alţii propovăduitori şi pe alţii păstori şi învăţători, spre săvârşirea Sfinţilor, însă n-a adăugat acolo Apostolul şi pe împăraţi. Deci ţie, o, împărate, ţi s-a încredinţat ca să îndreptezi cele mireneşti, lucrurile cetăţilor şi puterile oştirilor. Pentru acelea să te îngrijeşti tu, iar bisericeştile îndreptări să le laşi păstorilor şi învăţătorilor, după învăţătura Apostolului’’.Această înfruntare n-a plăcut împăratului. La scurtă vreme episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi în exil.

Socotind că nu va avea nici un câştig din surghiunirea episcopilor, Leon Armeanul a adus pe egumeni şi episcopi la locurile lor de păstorire şi i-a întemniţat. Iconoclaştii au găsit o cale de a-i amăgi pe cei care doreau mai bine să moară, decât să lepede sfintele icoane: le-au cerut să se împărtăşească în biserică, împreună cu patriarhul eretic şi mincinos, Teodot, urmând ca după aceea să-i slobozească din temniţă. Mulţi s-au învoit şi l-au îndemnat şi pe Cuviosul Nichita să primească. După ce s-au împărtşit cu ereticii, Cuviosul Nichita s-a întristat de această faptă necugetată.

Adus în faţa împăratului, a mărturisit: ,,Eu, o, împărate, nici la mănăsirea mea nu mă voi duce, nici Credinţa mea nu o voi lăsa, ci în mărturisirea mea petrec şi voi petrece, în care au petrecut şi părinţii mei, Sfinţii Episcopi cei dreptcredincioşi, care au pătimit izgonire şi închisori cu nedreptate de la tine şi la multe primejdii s-au dat, apărând Biserica cea dreptcredincioasă, în care stăm şi ne lăudam întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi să ştiţi de la mine cu adevărat, că nici de moarte nu mă tem, nici viaţa aceasta vremelnică nu o iubesc. Dumnezeu îmi este martor, că am făcut ceea ce nu mi se cădea să fac. Ci, pentru ascultare m-am supus bătrânilor şi nevrând, şi împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul partiarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc’’.

După asprimile surghiunului şi ale temniţelor, Cuviosul Nichita Mărturisitorul s-a dus la Domnul, într-o zi de 3 aprilie (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 30-43).

 Presbiter Iovița Vasile

Preasfinția Voastră,

Sunt preotul pensionar Iovița Vasile din Sanmihaiu Almașului. În Duminica a 8-a după Rusalii a anului 2016, la 14 august, am întrerupt comuniunea euharistică cu Preasfinția Voastră pentru faptul că ați semnat documentele eretice ale sinodului talhăresc din Creta. De-atunci am așteptat să vă retrageți semnătura și să condamnați acea adunare nelegiuită. Întrucat, după aproape opt ani, vă mențineți semnătura și refuzați să reveniți la Credința Ortodoxă, mă voi menține în această stare de nepomenire, poruncită de Sfintele Canoane.

În virtutea datoriei pe care Dumnezeu a așezat-o asupra noastră, aceea de a păstra Sfanta Credință Ortodoxă neatinsă și nealterată de erezii și rătăciri și a apăra Biserica Ortodoxă de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, din lăuntru și din afară, vă adresez scrisoarea de mai jos.

1.Cerem ca Părintele Mihai Negrean să fie restabilit ca paroh în Drighiu, să încetați represaliile și amenințările împotriva dansului, deoarece nu a făcut altceva decat să aplice Sfintele Canoane, în aceste vremuri de cumplite erezii, schisme și prigoane.

2.Canonul 15 I II Constantinopol interzice cercetarea canonică a clericului care a încetat pomenirea ierarhului pe motiv de erezie: Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși.Orice măsură împotriva Părintelui Mihai Negrean este necanonică, nedreaptă, abuzivă.

3.Acuzația de schismă adusă Părintelui este necanonică, nedreaptă, ridicolă și vădește rea credință, deoarece același Canon spune deslușit, cu multă limpezime: ,,Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.Cum puteți scrie într-un act oficial că Sfinția sa se face vinovat de schismă?

4.Regulamentul în temeiul căruia urmează să fie judecat a fost alcătuit și aprobat în 2015, cu scopul vădit de a înăbuși orice voce care ar cuteza să se ridice întru apărarea Dreptei Credințe. Nu-l recunoaștem și cerem retragerea lui.

5.Canonul 107 al Sinodului din Cartagina interzice episcopului să judece în pricina sa. Or, Dumneavoastă tocmai asta urmează să faceți, și explic de ce. Adunarea eparhială este alcătuită din oamenii pe care i-ați desemnat, respingand orice altă candidatură. Pot dovedi lucrul acesta. Fiind oamenii Dumneavoastră, execută ordinele pe care le dați.

6.Dumneavoastră propuneți persoanele care urmează să constituie Consistoriul eparhial, organul de judecată. Evident că propuneți oameni obedienți, cărora le veți da dinainte sentința pe care trebuie să o pronunțe. Spune Regulamentul că ei sunt aleși de Adunarea eparhială. Ce alege această Adunare cand Dumneavoastră propuneți exact numărul de persoane necesar? Și cum ar putea judeca aceștia drept și impartial? Nu recunoaștem Consistoriului autoritatea și legitimitatea de a judeca, prin urmare cerem desființarea lui.

7.,,Numirea membrilor Consistoriului eparhial, precum și a președintelui, din randul titularilor, se face prin decizia episcopului (chiriarhală)’’ (art. 52, alin. 4). Aci legiuitorul spune, fără să vrea, că judecătorii din Consistoriu sunt numiți, nu aleși.

8.,,Hotărarile Consistoriului eparhial sunt definitive, după aprobarea lor de către episcop (art. 52, alin. 1). Ce frumos sună! Adică ultimul cuvant în judecata care îl privește pe episcop, ca parte vătămată zice-se, îl are tot  episcopul! De la început pană la sfarșit, episcopul judecă în propria cauză. Nu e drept, nu e canonic, nu e moral.

9.Dorim să vă reamintim că noi cei care am întrerupt pomenirea, vă suntem prieteni, nu vrăjmași. Vrăjmași vă sunt aceia care vă lingușesc, vă laudă și vă întăresc în convingerea că drumul pe care mergeți este bun. Greșit! Ecumenismul nu vă va duce nicidecum la bine, nici la mantuire. Dezavuăm cmb-ul ca fiind un organism creat pentru a pregăti venirea lui antihrist, și e de mirare că nu vreți să înțelegeți acest lucru. Noi așteptăm Venirea Domnului și Dumnezeului și Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

10.Constituția Romaniei garantează dreptul oricărui cetățean la un proces echitabil și imparțial, fără a face deosebire între procesele bisericești și cele din instanțele civile. Ca atare, Părintele Negrean se va putea întoarce oricand împotriva Dumneavoastră, adresandu-se instanțelor civile pentru a cere repararea nedreptăților ce i se vor face. Și vă rugăm să nu uitați că privați cinci copii de ajutorul patern, în vreme ce Dumneavoastră beneficiați de tot luxul și avantajele materiale, asigurate din bănuțul văduvei.

11.În încheiere, vreau să elucidez statutul meu în cadrul Bisericii Ortodoxe Romane. Sunt fiu duhovnicesc al Episcopiei Sălajului și slujitor nevrednic la Sfantul Altar, cu datoria sfantă de a sta sub ascultarea unui episcop ortodox.

12.Vă doresc pace, sănătate și mantuire.

Presbiter Iovița Vasile              2 aprilie 2024

NOTA. Cunoscand situația în care se găsește Părintele Mihai Negrean, vă invit și vă rog să-l susțineți, semnand petitia cuprinsă în linkul de mai jos. Vă mulțumim tuturor.

https://www.petitieonline.com/sustinem_pe_printele_mihai_negrean_din_episcopia_slajului_in_ingrdirea_fat_de_erezia_ecumenismului_promovat_de_episcopul_locului_petroniu#form

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.Amin!

Slavă Sfintei și Celei de o Ființă și de Viață Făcătoarei și Nedespărțitei Trinități totdeauna acum și pururea și-n vecii vecilor.

Subsemnatul  Preot Mihai Negrean, paroh al Parohiei Ortodoxe cu hramul „ Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Drighiu, aduc la cunoştinţă  Preasfinției Voastre, Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu  că începând de azi 24 martie 2024, încetez comuniunea cu Preasfinția Voastră prin nepomenirea  la niciuna din slujbele oficiate de mine.

Consider sinodul din Creta a fi eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura nepomenirii la slujbe a iararhului părtaş la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic, de către canonul 15 I-II din Constantinopol (anul 861), de canonul 11 al Sinodului din Cartagina şi de practica Bisericii de-a lungul secolelor în situaţii în care episcopul cade şi persistă în erezie sau în părtăşie cu erezia, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

1.Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.

2.Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.

3.Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.

4.S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.

5.A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.

6.A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.

7.A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.

8.A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.

9.Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?

10.Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?

11.Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea?Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici”?

12.Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…”[1] (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.

13.În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o “Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?

14.Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.

15.Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele Stăniloae le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”[2] (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “Biserica Sobornicească” (Ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.

16.Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.

17.Articolul 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.

18.În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.

19.Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin nepomenire şi respectiv neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”. Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar aceşti oameni se pare că nu au noţiunea de ce înseamnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia.

Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioşii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.

Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie!

Pleiada de Sfinţi ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului.

Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau minciuno-episcop – din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care aparţinea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturiseşte ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoţi.

Din momentul încetării pomenirii, nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparţi de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei.

Iată că sintagma „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situaţia, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoţiei harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar organul prin care se dă Harul Preoţiei, slujeşte în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.

Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat şi Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliţi din Biserica Greacă şi Sfântul Paisie Aghioritul ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă, între anii 1970-1973.

Despre Mănăstirile din Sfântul Munte avem mărturia că sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Numai cei răuvoitori şi ignoranţi îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…

Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonelor amintite mai sus.

Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sfântul Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.

Mulţi sfinţi mari (Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti Sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh.

Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o delimitare faţă de idei şi mustrare faţă de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este acelaşi lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenţia unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greşite (înşelări şi erezii) şi de delimitare faţă de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale. Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, de unii duhovnici cu viaţă sporită şi de mulţi vieţuitori din schituri şi mănăstiri, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă din România, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuşi niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

Nu a existat şi nici nu va exista nici cea mai mică intenţie de a ne separa de Biserica Ortodoxă, în care ne-am născut duhovniceşte şi continuăm să viem, pe care am moştenit-o din moşi-strămoşi neschimbată de două mii de ani şi o mărturisim ca singura adevărată Biserică a lui Hristos. Cei 25 de arhierei români prezenţi la sinodul din Creta au creat un precedent unic în viaţa Bisericii, prin care au introdus o autoritate şi un reper normativ pe linie de Credinţă, semnând documente în numele întregii Biserici Ortodoxe din România şi erijându-se în reprezentanţi ai întregii plirome ortodoxe româneşti. Considerăm că acest nou tip de autoritate, care doreşte să se impună ca normă de Credinţă, este o abatere de la practica de milenii a Bisericii, instituind o formă de conducere unilaterală, ruptă şi de comuniunea existentă în Biserică, şi de elementul sobornicesc al acestei comuniuni. Lipsa noastră de reprezentare ortodoxă în sinod ne justifică să nu acceptăm aceste documente, elaborate şi semnate împotriva conştiinţei noastre ortodoxe. Pentru ce s-a semnat la sinod trebuie să răspundă cei implicaţi. Suntem de acord cu faptul că, prin participarea şi semnarea documentelor sinodului din Creta, dar şi prin ratificarea acestuia, în cadrul sesiunii din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din România, ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia eclesiologică ecumenistă, adoptată de acest sinod.

O studiere profundă şi în frica de Dumnezeu măcar a Sfinţilor Părinţi şi a Marilor Duhovnici şi teologi ai secolului XX  va demonstra că sunt în totală contradicţie cu aceştia cu privire la aceste grave probleme. Ne referim în mod deosebit la: Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Hozevitul, Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Ierarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, Sfântul Luca al Crimeii, Mitropolitul Averchie Taușev, Cuviosul Filothei Zervakos,  Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis, Pr. Prof  Georgheos Metallinos,  Părinţii Arsenie Papacioc şi Iustin Pârvu. Cum se poate face abstracţie în mod atât de ostentativ, la nivelul Bisericii Ortodoxe din România, al teologiei româneşti şi implicit al pregătirilor şi deciziilor sinodului din Creta, de poziţia şi Teologia acestor mari trăitori şi Mărturisitori ai Ortodoxiei contemporane în gravele probleme cu care se confruntă Biserica şi lumea actuală?

De aceea, lipsa condamnării la acest sinod şi după întoarcerea celor ce au participat la el a oricăror forme de erezii şi schisme, precum şi a tuturor ideologiilor distructive, fără precedent în întreaga omenire, conduce la concluzia că toate documentele au fost pregătite şi hotărâte în mod premeditat şi semnate intenţionat, cu bună ştiinţă, fapt dovedit şi de toate celelalte nereguli şi presiuni semnalate de ierarhii care nu au semnat şi de celelalte Biserici care nu au participat. Lipsa condamnării presupune asumare, părtăşie şi consimţire la care nu putem adera prin participanţii la sinod. Cu ce nu conteşti eşti de acord. Tocmai de aceea şi în acest context noi am întrerupt pomenirea ierarhului şi nu recunoaştem acest pseudosinod, pentru a nu ne face părtaşi acestor grave compromisuri. Prin urmare, până în momentul în care Episcopul  nostru se va dezice de hotărârile sinodului din Creta, îşi va retrage semnătura de pe acele hotărâri şi va milita pentru invalidarea acestora în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din România, ne vom ruga la Sfânta Liturghie şi în ecteniile celorlalte slujbe bisericeşti în care sunt pomeniţi întâistătătorii Bisericii,  cu expresia “pe toţi arhiereii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului”. Prin aceasta este pomenit implicit şi arhiereul locului, în măsura în care este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. Pomenirea la sfântul altar a ierarhului se va relua în momentul în care se va dezice de deciziile sinodului şi-şi va retrage semnătura de pe documentele sinodale.

Demersul de nepomenire a ierarhului nu reprezintă o dovadă de neascultare şi neorânduială în Biserică, menită să producă tulburare, ci dorinţa noastră de a rămâne în frica lui Dumnezeu. Măsura vizează îngrădirea împotriva ereziei sau a părtăşiei cu erezia, nicidecum separarea de Sfânta Biserică Ortodoxă, ai cărei fii credincioşi continuăm să fim, potrivit prevederilor canonului 31 Apostolic şi canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, care atenţionează că cei ce, prin nepomenirea ierarhului, se îngrădesc de erezie sau de părtăşie cu erezia nu se vor supune certării sau caterisirii, deoarece “nu cu schismă au rupt unitatea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri” (ultima teză a canonului 15, I-II Constantinopol).

Dumnezeu să ne ajute şi să ne ferească de orice formă de rătăcire şi de părtăşia cu erezia! Amândouă produc căderea din har şi din duhul curat ortodox. Sfântul Ierarh Luca al Crimeii spunea prin anii ’50 căci dacă ecumenismul va fi recunoscut oficial în Biserica Ortodoxă, atunci vom asista la instaurarea totalitarismului spiritual în sânul acesteia. Şi dacă înţelepciunea poporului care zice că între fals şi original, timpul face diferenţa, s-a probat cu prisosinţă, atunci şi demersul nostru are şi va avea acelaşi ecou, dacă a fost de la oameni şi nu de la Dumnezeu. Noi, dacă vrem mântuirea, nu ne ridicăm împotriva ierarhilor sau a Episcopului, ci vrem să rămânem în Adevăr şi în lupta cea bună alături de toţi Sfinţii din decursul veacurilor şi vrem să-i spunem Episcopului nostru cu smerenie şi cu dragoste că aceasta este calea de urmat şi că nu avem nimic cu el personal. Dacă se va alătura Sfinţilor şi la ceea ce-i cerem noi în lumina Sfinţilor, va fi mare bucurie pentru nenumărate suflete, iar dacă nu, trebuie să-i spunem cu demnitate şi smerenie că “noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” ( Faptele Apostolilor 5, 29) şi că noi nu dorim să ne facem eretici, nici să ne dăm bisericile ereticilor.

Consider că urmările sinodului din Creta sunt vizibile cu ochiul liber, deoarece nu sunt sprijinit în parohia încredințată mie în lupta pentru ortodoxie și contra ereziilor și învățăturilor greșite, de către superiorii mei. Poporul replică următoarele: de ce nu vin superiorii dumneavoastră (protopop, consilieri episcopiei, episcopul ) să ne spună tot așa, că atunci v-am crede.

În calitate de preot ortodox mă simt umilit și înjosit prin faptul că a fost primit un preot unit (greco-catolic) și pus în funcția de preot ortodox fără a avea hirotonie ortodoxă, în felul acesta fiind pus la egalitate cu preoții ortodocși și apreciat că face misiune mai bună decât mulți preoți ortodocși.

Nu accept primirea la Ortodoxie decât prin Botez Ortodox, restul nefiind botez. Nu voi administra Taine celor care nu au botez ortodox.

Refuz să calc în picioare  semnul Sfântei  Cruci care este încadrat în pardoseala bisericii parohiei Drighiu.

Nu trec la schismatici, nu mă rup de Biserica Ortodoxă, rămân în Patriarhia Ortodoxă din România, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Episcopia Sălajului. Nu voi pomeni alt episcop la slujbe.

Data 24.03.2024                                                                                      

Preot paroh

Mihai Negrean

Preoteasa,

Gabriela Negrean

În Duminica Ortodoxiei, 24 martie 2024, Părintele Mihai Negrean din Parohia Drighiu, județul Sălaj, a încetat pomenirea episcopului ecumenist al locului, înștiintandu-l pe acesta prin notificarea trimisă la Episcopie.

Imediat au început represaliile, Părintele Mihai fiind oprit de la slujire. Sfinția Sa este tata a cinci copii, urmand, cu vrerea lui Dumnezeu, să i se nască și al șaselea. Așteptăm ca și alți preoți din Eparhia noastră să se ridice întru apărarea Sfintei Biserici Ortodoxe Romane, în fața valului ecumenist ce s-a abătut asupra ei.

Vrednic este! Axios! Dignus est!

Presbiter Iovița Vasile

Preot Negrean Mihai

Data naşterii: 19 noiembrie 1986
Şcoli absolvite şi anul absolvirii:
– Seminarul Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” Zalău (2006)
– Facultatea de Teologie Oradea (2012)
– Masterat, Facultatea de Teologie Arad (2014)
Data hirotoniei: 18 octombrie 2020
Parohii ocupate şi perioada: Drighiu (2020 – prezent)
Grade profesionale: Definitivat

Pană-n ziua de Bobotează a acestui an, apreciam multe din articolele domnilor de la ActiveNews, pe unele le-am preluat, față de altele aveam serioase rezerve. Atunci au publicat dumnealor acea batjocură imensă la adresa Mantuitorului, acea pretinsă icoană pentru care ar trebui să se pocăiască și să stea ani buni departe de Sfanta Împărtășanie, presupunand că ar fi ortodocși practicanți. Mă îndoiesc. De-atunci m-am depărtat de ei, pentru că mi-am dat seama de jocul dublu pe care-l fac. Mai concret, au voie să abordeze critic subiecte legate de covid și urmările criminale ale vaccinurilor cu care ne-au fericit antihriștii, să-i beștelească pe nesimțiții din fruntea țării, să scrie împotriva nato, a americanilor, etc.

Sunt obligați să respecte tabuismul sinodului talhăresc din Creta, să nu scrie împotriva ecumenismului, să nu pomenească nimic despre isprăvile pseudo-ierarhilor romani. Așadar, dumnealor lucrează la comandă și selectiv.

Cu ceva vreme în urmă au născocit un atac cibernetic care, chipurile, s-ar fi produs împotriva lor. Cateva zile au stat cu blogul vraiște, ca să fie cat mai convingători, zicand că le-au fost șterse 20 000 de articole, privitoare la mega-escrocheria mondială numită covid. Să fim serioși. Cine s-a apucat să selecteze articolele despre plandemie și să le facă pierdute?. Chiar așa să fi fost, sunt sigur că aceștia de la ActiveNews au memorii externe, pe care-și pot păstra în siguranță capodoperele. Era mare scofală să le ia de-acolo și să le posteze iarăși pe blog?

Nu, prin închipuitul atac cibernetic au urmărit:

1.Să se victimizeze, să-și creeze o aură de mari luptători persecutați pentru adevăr, să convingă mai mulți cititori să intre pe blogul lor, pentru că aceasta aduce mai mulți bani din reclamele acelea agresive și dezgustătoare.

2.Să aibă motiv pentru a apela iarăși la mărinimia și dărnicia romanilor. De aceea a și venit note de plată, în valoare de 2.500 de euro.

Șmecherii din acestea ieftine am văzut multe, și vom mai vedea. Cert este că domnii de la ActiveNews vor să pară ceea ce nu sunt. Dacă le-ar tăia cineva veniturile, să vedeți cum s-ar împrăștia toți, care-ncotro.

Presbiter  Iovița Vasile

Știri pe scurt

-Un episcop roman, din cei care n-au participat la sinodul talhăresc din Creta, a recunoscut că în octombrie 2016, la București, a semnat documentele eretice adoptate la Kolimbari. E fapt cunoscut, de multă vreme Părinții și credincioșii îngrădiți de erezie au afirmat acest lucru. Nu mai există loc pentru îndoieli.

-Un preot pomenitor a fost convocat la Episcopie, pentru că a cutezat să citească Sinodiconul din Duminica Ortodoxiei. Ghiciți cine sunt cei care se tem de slujbele Bisericii Ortodoxe.

Prin pana Sfântului Apostol Iacov, Dumnezeu a aşternut în filele Scripturilor Sfinte o minunată şi mântuitoare învăţătură privind Credinţa şi faptele omului. În parte, această învăţătură ne este cunoscută dar socotesc că este bine să stăruim cu deosebire asupra ei şi veţi vedea cât folos va aduce ea sufletelor noastre şi câtă comoară ne putem agonisi în ceruri dacă această învăţătură o prefacem în faptă bună. Aşadar Sfântul Iacov îşi începe cuvântul de învăţătură cu aceste două întrebări: ,,Ce folos, fraţilor, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?’’ (2, 14). Ce putem noi răspunde la acestea? Răspunsul este unul singur: folosul este inexistent iar mântuirea nu este posibilă fără comoara de fapte bune ce se scrie în ceruri. A scris, în continuare, Apostolul Domnului: ,,Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi i-ar zice: mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar fără să le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?’’ (2, 15-16). Din nou răspundem: n-avem niciun folos, ba am putea spune, paguba este îndoită fiindcă aproapele este privat de ceea ce noi avem, dar nu-i dăm, iar noi ne lipsim de o faptă bună ce ne stă la îndemână. ..Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi’’ (2, 17). O credinţă moartă este, până la urmă, echivalentă cu necredinţa pentru că oricare din ele îl despart pe om, pentru veşnicie, de Dumnezeu.

Lucrul acesta nu l-a înţeles răzvrătitul împotriva lui Dumnezeu şi a tot adevărul Martin Luther care, în locul cuminţeniei celor afirmate de Sfântul Iacov a pus învăţătura drăcească numită sola fide, adică numai prin credinţă. Omului îi este suficientă credinţa pentru a se mântui, faptele bune nu sunt necesare mântuirii omului! Recunoaşteţi în aceste cuvinte glasul diavolului? Fără îndoială, de vreme ce glasul lui Dumnezeu l-am auzit cu puţin înainte prin ceea ce a scris Sfântul Iacov. Pentru că scrierea sfântă nu se potriveau cu ce spunea Luther, acesta a vrut să scoată Epistola Sfântului Iacov din Sfânta Scriptură. Auziţi şi vă cutremuraţi de această nesăbuită cutezanţă! Până–n cele din urmă Epistola a rămas unde-i este locul, iar Luther, ,,marele iubitor al Sfintei Scripturi’’, a numit, în bătaie de joc, scrierea Sfântului Iacov ,,Stroherne epistel’’, adică Epistola de paie! Şi stăm şi ne mirăm câte milioane de oameni au părăsit învăţătura cea sănătoasă (II Tim. 4, 3) şi s-au alăturat satanicei învăţături luterane!

,,Tu crezi că Unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură’’ (2, 19). Cum să nu creadă demoni cei care odinioară erau în jurul tronului ceresc şi-L lăudau pe Dumnezeu? Cum să nu creadă duhurile necurate, când sunt loviţi de atâtea ori de puterea Dumnezeiască şi sunt biruiţi de adevăraţii fii ai Sfintei Biserici? Credinţa lor este şi moartă şi pierzătoare şi însoţită de o cumplită cutremurare, deoarece ştiu că îi aşteaptă pedeapsa veşnică în iad. Iată, însă, că oameni cei fără minte îi întrec în răutate pe demoni, deoarece nu cred nici în Dumnezeu, nici în muncile veşnice ale iadului. Pe aceştia îi numea, cu îndreptăţire, Părintele Cleopa, ,,draci fără coarne’’. De ei ne izbim, din păcate, la tot pasul. ,,Nu vrei însă să înţelegi, omule uşuratic, că credinţa fără de fapte moartă este? (2, 20).Vedem din aceste cuvinte cât de mult insistă Sfântul Iacov asupra necesităţii faptelor bune pentru mântuirea sufletelor noastre. Şi pentru ca învăţarea noastră să fie şi mai temeinică, ne aduce în faţă pilda pururea nemuritoare a lui Avraam cel ascultător în toate de Dumnezeu.

Noi, iubiţi credincioşi, n-avem nevoie de o credinţă moartă, luterană, ci de credinţa cea vie aducătoare de mântuire, credinţa aceea cât grăuntele de muştar care poate să mute şi munţii din loc, Sfânta Credinţă Ortodoxă.

Evanghelia cea Sfântă care s-a citit astăzi în toate bisericile de pe faţa pământului ne vorbeşte tocmai despre Credinţa cea adevărată lucrătoare prin fapte bune. În vreme ce se afla în Capernaum, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a intrat într-o casă şi în scurt timp casa s-a umplut de oameni, la fel şi împrejurimile ei. Ca să ajungi la Domnul sau măcar în apropierea Lui, era cu neputinţă. De acest lucru s-au convins şi cei patru oameni care au adus cu patul pe semenul lor paralizat. Oricât se vor fi străduit ei să intre în casă, truda le-a fost zadarnică. Ei însă ştiau că trebuie cu orice preţ să-l ducă pe acel om nenorocit în faţa lui Hristos. Soluţia pe care au ales-o ei a fost una extremă: s-au urcat pe acoperişul în care au făcut o spărtură, apoi, cu nişte funii, l-au coborât pe slăbănog chiar în faţa Mântuitorului. Puternică şi statornică credinţă au avut acei oameni! Mare le-a fost iubirea pentru fratele lor neputincios! Din credinţa lor pilduitoare a izvorât fapta lor, stăruinţa de a-l aduce pe cel paralizat la Mântuitorul, într-o situaţie ce părea imposibilă. ,,Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!’’ Aşa lucrează Doctorul sufletelor şi al trupurilor, începând de la rădăcina răului, de la păcatele cele aducătoare de boală şi moarte. I-a iertat slăbănogului aceste păcate, a înlăturat, cu alte cuvinte cauza bolii. I-a vindecat sufletul rănit.

Cuvintele Domnului, în loc să aducă bucuria în sufletele celor de faţă, au stârnit adversitate în cărturarii cei îndărătnici care nu puteau înţelege că Iisus este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi are această putere de a ierta păcatele. De aceea ei gândeau aşa: ,,El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai Unul Dumnezeu?’’ Cunoscătorul inimilor şi al gândurilor oamenilor îi mustră cu blândeţe pentru necredinţa lor: ,,De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta’’. A fost momentul în care slăbănogul şi-a dobândit sănătate şi pentru trupul său bolnav aşa încât, de-acum se poate vorbi de un om sănătos în toate privinţele, aşa cum ne doreşte Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Credinţa cea vie şi lucrătoare prin fapte bune şi-a arătat roadele binecuvântate.

Nu putem trece cu vederea cum au reacţionat oamenii sinceri la această minune Dumnezeiască. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a scris în acest fel: ,,Iar mulţimile, văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu Cel Care dă oamenilor asemenea putere’’, aceea de a ierta păcatele semenilor aci pe pământ. Această putere a primit-o Biserica lui Hristos şi o exercită prin slujitorii lui Dumnezeu, episcopi şi preoţi. Dacă cineva s-a îndoit până acum de această putere, să nu se mai îndoiască de acum înainte ci să se folosească de ea spre a-şi curăţi şi vindeca sufletul prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Acum ne aflăm în Sfântul şi Marele Post al Paştilor şi este vreme potrivită să facem aceasta.

În Evanghelia Sfântului Luca (18, 8) avem înscrisă întrebarea Mântuitorului: ,,Dar, Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, Credinţă pe pământ?’’ Ştim cu certitudine că va găsi mii de credinţe, pentru că le avem de-acum în statistici şi sub ochii noştri. Dar Domnul Iisus nu a întrebat de credinţe, ci de Credinţă, de singura credinţă mântuitoare pe care El ne-a adus-o. Doar spune şi Sfântul Apostol Pavel scriind Bisericii Sfinte din Efes: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez’’ (Efeseni 4, 5). Este tocmai credinţa Sfintei Biserici cea despre care vorbeşte şi întreabă Domnul Iisus. Aceasta se va găsi la puţini oameni pentru că cei mai mulţi vor avea credinţe moarte, deşarte şi pierzătoare, aceste făcături omeneşti ce le vedem răspândindu-se în lume ca o pecingine.

Noi, iubiţi credincioşi, avem Credinţa cea adevărată, şi o avem ca dar al lui Dumezeu. Aşa spune Cartea Sfântă: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2,8). Desigur, şi alţii afirmă că credinţa lor e cea adevărată, chiar cei care spun, asemenea lui Luther, că faptele bune nu-şi au rostul în mântuirea omului. Nu vă lăsaţi înşelaţi! Nu putem dobândi mântuirea fără faptele cele bune izvorâte din adevărata Credinţă. Este învăţătura lui Dumnezeu dată nouă prin Epistola Sfântului Apostol Iacov şi prin toate scrierile biblice; este ceea ce ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre; este sângele martirilor lui Hristos care s-a vărsat pentru apărarea Dreptei Credinţe şi care strigă către noi; este convingerea cu care mergem acasă de la sfânta biserică, după ce ne-am împlinit datoria faţă de Dumnezeu, sfinţind ziua de odihnă. Doamne, ajută! Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ca întotdeauna „… suntem aici de mii de ani, la poarta furtunilor și a trecerii oștilor”, spunea la vremea sa marele savant Nicolae Iorga. Nimeni, însă, nu și-a asumat răspunderea pentru derularea impusă a evenimentelor din zbuciumata Istorie a Românilor, materie de studiu radiată din școlile României, exceptându-l pe permanentul re-condamnat al „Tribunalului poporului”, al O.U.G. 31/2002, al Legii „Vexler” și al „I.N.S.H.R.-E.W.”, așa cum a făcut-o mareșalul Ion Antonescu: „Mi-am asumat răspunderea pentru destinul țării, când toți fugeau de răspundere…”. Cum să înveţe un elev român în doar 50 de minute pe săptămînă istoria neamului românesc, când acum, pe coperta manualului nu mai scrie „Istoria Românilor”, ci simplu, „Istorie”… alternativ fabricată.

S-au scurs doi ani de la declanșarea conflictului din apropierea granițelor coloniei corporatiste numită încă România, aflată azi sub ocupație militară străină. Cu prea-plecata voie și acreditare a leprelor ocupante ale celor trei palate dâmbovițenea românii au plătit și plătesc în continuare costurile mascaradei Maidanului portocaliu dirijat de bagheta Victoriei Nuland, proaspăt demisionată – un gen de recunoaștere a eșecului Unchiului Sam.

Măscăriciul de la Kiev, frate geamăn al încă actualului chiriaș la Cotroceni, a-toate-voitor de funcții internaționale incompatibile cu IQ-ul și aptitudinile sale, împreună cu Macron, paiața francezilor, constituie tripleta papagalilor ideali telecomandați prin WEF de Bilderbergii planetei. Nici nu se putea altfel!

În septembrie 1941, conducerea țării, abandonată (a câta oară ? – n.n.) de dezertorul Carol al II-lea, a fost preluată de un Român care și-a dorit întregirea României Mari ciuntită prin rapturilor teritoriale ale anului 1940. Acel Mare Român, trădat de infantilul rege Mihai I, de Maniu și alții ca ei, și predat în plin conflict militar inamicului – U.R.S.S. – și-a asumat răspunderea și a plătit cu demnitate atât realizările, cât și inevitabilele erori din timpul luptelor de pe Frontul de Est. Fără putință de tăgadă, la 22 iunie 1941, urmând Ordinul către Armată al generalului Antonescu, Armata Română nu a trecut granița de Răsărit a țării, ci a pășit dincolo de Prut, tot pe pământ românesc, o parte a acestuia aflându-se și azi sub cizma statului artificial Ucraina.

„Recunoștința” postdecembristă manipulată și controlată din exterior a găsit eunuci executanți, cel dintâi fiind primul „președinte” postdecembrist, Ion Iliescu, urmat de prim-ministrul acelor ani, Adrian Năstase care, după „vizita” de acreditare pe malul Potomacului, a executat porunca sionistă, a deschis drumul dictaturii prin acea criminală OUG 31/2002 cosmetizată, adăugită și transformată în Fără-de-Legea 157/2018 („Vexler”). Fără posibilitatea de a comite o eroare, agentura sionistă actuală I.N.S.H.R.-E.W. – urmaș bastard hibrid al „Наро́дный комиссариа́т вну́тренних дел” (N.K.V.D.) și a „Geheime Staatspolizei” -, structură teroristă aflată sub directa subordine (în fapt, invers – n.n.) a prim-ministrului României – taie, spânzură și re-condamnă valorile naționale ale românilor. „Și tu, popor român, taci!”.

Încercați, vă rog, să comparați pe mareșalul Ion Antonescu cu umblătorul hai-hui pe banii contribuabilului român, încă actual șef de stat, căruia nu i-a păsat și nici nu-i pasă de soarta cetățenilor în fața căruia a depus jurământul de credință. Nu i-a reprezentat niciodată, iar interesele lor i-au fost străine. Doar banii pentru deplasările costisitoare sfidătoare, bani cheltuiți fără a da socoteală l-au interesat. Pentru că nimic nu rămâne nepedepsit, va veni totuși ziua când va da seama pentru abuzurile ilegale comise. Schiorul-ciclist-navetist-zburător nu-și va asuma răspunderea niciodată pentru că între el și Mareșal se află o prăpastie care-l situează pe primul la groapa de gunoi a istoriei, iar pe Mareșal la locul ce i se cuvine: printre cei mai mari zece români!

Pentru că nimic nu este întâmplător, toate acestea se întâlnesc în „indicațiile prețioase” primite de la cei care au ordonat războaiele „necondamnate” din Vietnam, Afganistan, Iugoslavia, Irak, Libia… față în față cu conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina (dragostea Occidentului), acum, și cu genocidul din Gaza.

Se apropie ziua de 4 aprilie. Se împlinesc 80 de ani de când când U.S.A.F. au bombardat Bucureștiul, ucigând 2.942 de civili – inclusiv femei și copii și rănind alți 2.126. Drept răsplată, autoritățile postdecembriste au ridicat monumente dedicate „eroilor” americani ucigași de români. Cine-și asumă răspunderea? Hiroshima plânge. Nagasaki plânge, dar japonezii nu construiesc monumente pentru asasini.

„Popor român, sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? …” (Părintele Iustin Pârvu).

Ion Măldărescu (Preluare de pe blogul Ion Coja)

As vrea sa redau partea de final a Vietii Cuviosului Evstratie de la Pecerska incercand sa evidentiez un adevar istoric bizantin ascuns de istoricii bisericesti si anume ca era o cutuma a politicii de stat imperiale bizantine in a se lua masuri drastice impotriva evreilor. Aceasta parte de final in multe postari si editii ale Patericului Pecerskai e eludata pentru a nu se sti chestiunea evreiasca in Imperiul Bizantin si anume ca evreii erau supraveghiati si plasati in locatii izolate cat mai departe de sferele de influenta ale Imperiului. Asta este explicatia de ce aceasta natie era tinuta aproape „ostatica” in zone rusesti cat mai la Nord de tarmurile Nordice ale Marii Negre. Istoricii bisericesti contemporani ocolesc in mod sarlatan acest adevar indiscutabil. De ce insist pe aceasta tema? Pentru ca in momentul in care se va relua viata crestina ortodoxa pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin cu capitala la Constantinopol (Istanbul) se vor reactiva vechile cutume de politica bizantina, mai ales vizavi de chestiunea evreiasca. Si evreii stiu asta din care cauza vor inventa conflictul dintre Turcia si Grecia tocmai ca nu cumva sa se ajunga din nou la guvernare pe model bizantin de catre greci in orasul Constantinopol pentru ca ei stiu ca daca vor pierde de sub control problema Constantinopolului vor pieri pentru totdeauna din istorie, adica se vor duce pe copca. Acesta este adevarul.Si rusii stiu prea bine acest mare adevar, de aceea se lupta si azi si se vor lupta feroce ca, Constantinopolul sa nu ajunga niciodata pe mana evreilor. Tocmai acesta este adevaratul motiv al disensiunilor dintre Patriarhia Moscovei si cea Ecumenica de Constantinopol, Patriarhie care simpatizeaza americanii si e sustinuta de americani, care, la randul lor sunt ii au ca stapani pe evrei. Dar de ceea ce le este frica tocmai de aceea nu vor scapa, astfel ca viata pe pamant va reveni la ceea ce a fost pe timpul vechiului Imperiu Bizantin asa cum s-a spus de catre marii Sfinti mai ales greci in ultima vreme (Sf. Paisie si Sf Iosif Vatopedinul, Sf Sava Ahileos si alti Sfinti).

Ioan F.

Moartea mucenicească a Sfantului Evstratie

„Se aprinse de furie evreul, când auzi cuvintele ameninţătoare ale cuviosului Evstratie şi când văzu rezistenţa sa eroică. Apucă turbat o suliţă şi o înfipse cu putere în inima cuviosului răstignit. Astfel credinciosul ostaş al lui Hristos îşi află sfârşitul asemenea celor mai curajoşi dintre luptători. Şi iată! îndată ce fericitul îşi dădu sufletul, apăru un car de foc pe cer, care-1 luă şi-1 urcă către ceruri. în aceeaşi clipă se auzi o voce dumnezeiască zicând: – Iată-1 pe bunul locuitor al cetăţii celei cereşti! Sălbaticii chinuitori coborâră trupul martirului de pe cruce şi-1 aruncară în mare. Oricât de mult l-au căutat însă mai târziu creştinii, nu au reuşit să-1 găsească. Neştiuta iconomie a lui Dumnezeu se îngriji ca cinstitul trup să ajungă, în chip minunat, la Peşterile de la Lavra. Acolo l-au găsit cu uimire fraţii monahi, care se salvaseră şi se întorseseră la mănăstire după trecerea invadatorilor, şi l-au îngropat cu cinste şi doxologii. în acel loc a rămas până astăzi, nestricat şi slăvit, săvârşind nenumărate minuni pentru cei credincioşi. Profeţia slăvitului martir despre pedepsirea nelegiuiţilor evrei nu întârzie să se împlinească. La puţină vreme de la sfârşitul său martiric, fu dată o poruncă de către împăratul bizantin, să fie alungaţi din imperiu toţi evreii, să fie confiscate averile lor şi să fie ucişi conducătorii lor, ca unii ce erau responsabili pentru moartea martirică a multor creştini. în acord cu ultimele cuvinte profetice ale cuviosului Evstratie . guvernatorul provinciei, protectorul tainic al evreilor, fu ucis, fiind acuzat de instigare şi punere la cale a faptelor criminale evreieşti. Acest guvernator era evreu de origine şi de credinţă, om foarte bogat şi renumit. Cândva, se prefăcuse că crede în Hristos şi ceruse să fie botezat. După botezul său împăratul îl cinsti şi-i acordă onoarea de a guverna această regiune a Hersonisului. însă nemernicul, în vreme ce se prefăcea că este creştin, rămăsese în taină în vechea sa credinţă evreiască şi-i îndemna în taină pe cei de acelaşi neam cu el să-i cumpere pe robii creştini şi să-i forţeze să se lepede de Hristos . iar pentru cei care refuzau să se supună recomanda să fie torturaţi până la moarte. Dumnezeu însă, în dreptatea Sa, nu întârzie să descopere această activitate întunecată şi satanică a guvernatorului. Şi astfel, prin porunca împăratului, fu declarată prigoana împotriva evreilor, în timp ce conducătorii lor, aşa cum am mai spus, au fost condamnaţi la moarte. Printre cei executaţi s-a aflat şi ucigaşul cuviosului Evstratie , care a fost spânzurat de un copac de către soldaţii împăratului. Astfel, asemenea Domnului nostru Iisus Hristos a fost sfârşitul slăvit al cuviosului martir Evstratie şi asemenea lui Iuda a fost sfârşitul ruşinos al antihristului evreu. Şi în vreme ce acesta din urmă fu trimis în iadul cel veşnic, viteazul ostaş al lui Hristos . fericitul Evstratie se învrednici să intre în împărăţia cerurilor şi să psalmodieze acolo împreună cu cetele ce îngereşti cântarea de biruinţă, slăvind neîncetat pe biruitorul morţii, pe Domnul nostru Iisus Hristos .”

Cf.Patericul Lavrei Pecerska.

,,Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, Neam Sfant, Popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Voi, care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți Poporul lui Dumnezeu’’ (I Petru 2, 9-10). Mare cinste pentru noi, iubițí credincioși! Nevredniciei evreilor i-a urmat dezmoștenirea acestora și iubitorii de Hristos au fost înnobilați cu calitatea de Popor Ales. Biserica Dreptmăritoare și cinstitoare a lui Hristos este Poporul cel nou, chemat să moștenească Impărăția cea veșnică.

Evreii L-au urât de moarte pe Binefăcătorul lor şi al lumii întregi, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi această ură, cu trecerea secolelor, n-a scăzut, ci s-a amplificat. Acest neam se pretinde a fi ,,popor ales’’’, dar stă în necurmată vrăjmăşie cu Dumnezeu. Lucrarea lor este ascunsă, pentru că se tem să vină la lumină, faptele lor fiind cele ale întunericului. Urăsc cu aceaşi înverşunare şi pe credincioşii Bisericii lui Hristos. Nu întâmplător, cartea lor de inspiraţie satanică, numită Talmud, le spune că evreul care vede un creştin pe marginea prăpastiei, are datoria de a-l împinge în prăpastie.

Sfântul Bisericii noastre, Evstratie de la Pecersca, a pătimit ca Mucenic de la un evreu. Un oarecare Boniac a venit în Rusia şi a robit mulţi creştini. Între aceştia a fost Sfântul Evstratie. Împreună cu alţi cincizeci, au fost vânduţi unui evreu din pământul Greciei. Dintru început, acesta i-a silit să se lepede de Mântuitorul Hristos, ameninţându-i cu foamea şi cu setea. S-a ridicat Sfântul Evstratie şi i-a întărit cu cuvântul său: ,,Fraţilor, câţi v-aţi botezat şi aţi crezut în Hristos, nu vă lepădaţi de făgăduinţa voastră ce aţi făcut-o la Botez. Hristos ne-a născut prin apă şi prin Duh, Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sângele Său şi ne-a făcut moştenitori Împărăţiei Sale. Deci, de vom trăi, Domnului trăim, sau de vom muri, Domnului să murim şi prin moartea cea vremelnică viaţa cea veşnică să o dobândim. Următori să fim Celui Care a zis: Mie a vieţui este Hristos, iar a muri este dobândă’’.

Au urmat înfometarea şi lipsa apei. Sfinţii au murit unul câte unul şi s-au dus la Hristos pentru Care au pătimit. A rămas numai Sfântul Evstratie, asupra căruia s-a înveşunat pentru că pierduse pe cei care-i cumpărase cu mult aur. ,,Deci sosind Ziua Învierii lui Hristos, a început a prăznui paştele său, batjocorind pe Sfântul Evstratie, precum şi ucigaşii de Dumnezeu, strămoşii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum scrie în Evanghelie’’. Împreună cu ceilalţi evrei, l-au răstignit pe Sfânt şi încercau să-l facă să guste din pasca lor. Zadarnic. Atunci l-a împuns cu o suliţă şi a adus fericitul sfârşit al acestui călugăr iubitor de Hristos până la moarte.

Asupra iudeilor acelora a venit pedeapsa lui Dumnezeu, vestită de Sfântul Evstratie, căci împăratul le-a luat averile şi i-a izgonit din împărăţia sa, iar pe unii i-a ucis. Ticălosul care l-a omorât pe Sfântul Mucenic Evstratie a fost spânzurat pe lemn şi s-a făcut părtaş cu Iuda vânzătorul (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 403-406).

Presbiter Iovița Vasile

Doamne, ajută!

Fac parte dintre cei considerați de dvs. ca fiind eretici rămași în biserica oficială, cea din ziduri. Da, cunosc argumentele. În august 2022, am întâlnit o maică îngrădită după mizeria din Creta (am citit enorm, ulterior, despre asta, habar nu aveam), am mers o singură dată în locul unde slujea un călugăr, la invitația ei. Astăzi, am intrat în vorbă (fără să știu cine este) cu un ‘stilist’, care m-a invitat la o mănăstire pe stil vechi din București. Repet, sunt o oaie rătăcită, rămasă (încă) între ziduri. Nu am SIMȚIT să continui să merg la acel mic grup neîngrădit (?) (înțeleg că și aici lucrurile sunt fisurate, poate de aici și reținerea mea), deși cu fiecare duminică ce trece, nu-L mai simt pe Tatăl nostru în biserica oficială, iar cu pr. duhovnic am, de peste 1 an, ‘meciuri’ intensive pe teme duhovnicești. Pe majoritatea le-am câștigat eu, deși chiar a avut și are deschidere, răbdare multă să îmi răspundă la tot ce pun în discuție. Voi merge să văd cum sunt lucrurile și la stiliști. Vreau să fac și asta. Știu, sună și e haotic, e o luptă imensă care se dă în mine, dar mi-aș dori să îmi spuneți de ce e greșit să urmez stiliștii, din moment ce se declară antiecumenism și păstrează calendarul iulian. Mulțumesc oricui îmi răspunde în termeni cât mai accesibili unui om simplu. Și NU, nu intenționez să iau la rând cultele! Vreau să găsesc un loc unde se slujește Adevărul. M-am născut ortodoxă și așa vreau să mor. Mântuitorul, Singurul care cunoaște inimile noastre, știind ce e și în inima mea, ce lupte sunt, nădăjduiesc spre faptul că îmi va îndrepta pașii spre El. Facă-Se Voia Sa!

Monica

Doamne, ajută

1.Din capul locului vă spun că porniți de la o premiză falsă. Noi nu socotim că aceia care încă mai merg acolo unde slujesc preoți pomenitori, ar fi eretici. Diumpotrivă, ne place să vedem în oricare preot sau credincios un potențial viitor nepomenitor. Există preoți care pomenesc, dar au cuget ortodox, predică Adevărul și se ridică împotriva sinodului talhăresc din Creta și a ecumenismului. Cum să spunem că aceștia sunt eretici?

2.Considerăm că am ajuns vremea despre care a proorocit Sfantul Kukșa de Odesa, spunand că nu vom mai putea merge în biserici, deoarece acestea vor fi în stăpanirea ecumeniștilor. Îngrădindu-ne de eretici, n-am părăsit Biserica lui Hristos, Doamne ferește, ci am ales calea canonică de a apăra Biserica. Vă rog să citiți cu atenție Canonul 15 I II Constantinopol, sau măcar fragmentul pe care-l redau aici:  Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.Cred că ne-am lămurit, nu?

3.Dacă nu mai mergem în biserici este pentru că am fost alungați din ele. Mergand, ar trebui să slujim cu preoți care pomenesc, și atunci ce valoare ar mai avea îngrădirea noastră de erezie?

4.Cu toate acestea, nici noi nu slujim extra muros, ci între zidurile puținelor biserici pe care le avem, sau ale caselor unde ne-am amenajat mici paraclise. Încă n-am ajuns să slujim în peșteri, păduri sau locuri pustii.

5.Referitor la stiliști. Știu că sunt antiecumeniști, că țin calendarul corect, dar sunt schismatici și asta anulează toate laturile bune. Mai exact, nu sunt în comuniune cu niciuna din Bisericile ce slujesc pe stilul vechi (Rusă, Sarbă, Athos). Despre Bisericile pe stil nou nu vorbesc. N-au comuniune cu Biserica, sunt în afara ei, adică sunt schismatici. E ca în povestea cu ortodoxul bețiv, care trece la baptiști și se lasă de băutură. Diavolul i-a luat patima beției și i-a dat duhul ereziei.

6.Mă tem că ceea ce căutați Dumneavoastră nu veți găsi. Nu veți găsi desăvarșirea la niciun preot, sau călugăr sau mirean, sau în vreo comunitate, pentru că toți ducem cu noi povara unor păcate, mai grele, ori mai ușoare. Eu sunt unul din cei care i-am dezamăgit pe mulți, care apoi s-au depărtat de mine. Pe langă aceasta, sunt destule persoane infiltrate printre cei îngrădiți de erezie, cu misiunea clară de a produce tulburări și dezbinări. Credeți-mă, știu ce vorbesc.

7.Sfatul meu duhovnicesc: Îngrădiți-vă de erezie, apropiați-vă de o comunitate echilibrată de nepomenitori și toate păcatele și deficiențele pe care le veți vedea acolo, să nu le faceți. Învățați-vă să fiți pildă de moralitate, fără să vă mandriți. Fiți îngăduitoare cu ceilalți, nu-i judecați cu asprime pentru că toți ducem povara grea a păcatului. Nu mergeți la stiliști, și v-am explicat, în modul cel mai simplu, de ce. Și nu uitați că aveți un privilegiu, pe care eu nu-l am: Dumneavoastră nu veți răspunde pentru faptele preotului, dar preotul va răspunde la Judecată pentru felul cum v-a povățuit.

8.Pace, sănătate, mantuire.

Presbiter Iovița Vasile

Părinte Vasile, blagosloviți!

Vreau să-i răspund și eu credincioasei care vă întreabă despre stiliști

Așa este, stilul vechi este calendarul adevărat. Și eu am vrut să trec pe calendarul vechi de multă vreme, de pe vremea când trăia pr. Iustin Pârvu, marele duhovnic. Sfinția sa nu dădea binecuvâtare să trecem pe stil vechi, eu mergeam în fiecare an la dânsul, veneam din București. Era văzător cu duhul, când m-am dus prima dată, fără să-i spun nimic, ȘTIA de ce m-am dus.

C.C.

Pomenim astăzi, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Cuviosul Vasile cel Nou. Acesta avea un ucenic, Grigorie, iar o femeie binecredincioasă, Teodora, îi slujea. Ne spun cărţile bisericeşti că după mutarea din viaţa aceasta a Teodorei, Grigorie s-a rugat cu multă osârdie lui Dumnezeu ca să-i arate locul unde s-a sălăşluit sufletul ei. Într-o noapte, acesta a fost dus cu duhul şi a văzut-o pe fericita Teodora într-un locaş luminos. Aceasta i-a desluşit taine despre vremea morţii sale şi despre călătoria cea anevoioasă a sufletului său spre cer.

A spus fericita că în ceasul morţii au venit nişte arapi urâţi şi înfricoşători, care făceau multă tulburare, făcându-i moartea mult mai grea. Au venit şi doi îngeri ai lui Dumnezeu purtători de lumină şi aceia vorbeau cu blândeţe, ceea ce a făcut-o pe Teodora să se bucure. După o vreme, sufletul ei, însoţit de cei doi îngeri, a început să urce prin văzduh, spre răsărit şi de-aici începând, i-a vorbit despre vămile văzduhului. Enumerăm păcatele pentru care se dă socoteală la fiecare: vama I-a:  păcatele vorbelor celor deşarte, nebune, spurcate şi fără rânduială; vama a 2-a: păcatul minciunii; vama a 3-a: păcatul osândirii şi al clevetirii; vama a 4-a: îmbuibarea şi beţia; vama a 5-a: păcatul lenevirii; vama a 6-a: furturile; vama a 7-a: iubirea de argint şi zgârcenia; vama a 8-a: cămătăria; vama a 9-a: nedreptăţile; vama a 10-a: zavistia; vama a 11-a: păcatul mândriei; vama a 12-a: păcatul mâniei şi al iuţimii; vama a 13-a: pomenirea de rău; vama a 14-a: păcatele uciderii şi sinuciderii; vama a 15-a: vrăjitoria, fermecătoria, chemarea diavolilor; vama a 16-a: desfrânarea; vama a 17-a: preadesfrânarea; vama a 18-a: sodomia; vama a 19-a: ereziile; vama a 20-a: nemilostivirea şi împietrirea inimii(După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 351-387).

Mulţi contestă existenţa vămilor văzduhului. Aş argumenta, după puterile mele, faptul că învăţătura despre vămi este dreaptă. Aş aminti ce spune Revelaţia Dumnezeiască, anume că duhurile rele se găsesc şi în văzduh: ,,Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui… ci împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri’’(Efeseni 6, 12). Că duhurile demonice luptă împotriva mântuirii noastre este axiomă. Cele din văzduhuri fac aceaşi lucrare rea. Părinţii Bisericii şi Sfinţii nu ar fi mărturisit despre vămi, dacă acestea n-ar exista, realmente. Sinoadele Ecumenice nu s-a pronunţat în privinţa vămilor, dar faptul că Biserica dă mărturie despre ele, este concludent.

Presbiter Iovița Vasile

,,Anatema” nu este o vorbă aruncată în vant, la întamplare, fără conținut și fără efecte. Aceasta-și are originea în voia cea sfantă a lui Dumnezeu, căci voia Sa a făcut-o Sfantul Apostol Pavel cand a scris  Epistola către Bisericile Galatiei, în care citim: ,,Mă mir că așa de grabă treceți de la Cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decat că sunt unii care vă tulbură și vor să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decat aceea pe care v-am vestit-o, – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cine altceva decat ați primit, – să fie anatema!” (Galateni 1, 6-9).

Înțelegeți acum de ce Sinodiconul a fost înlăturat din cărțile bisericești, de către arhiereii nevrednici? Pentru că se tem de citirea lui, știindu-și conștiințele vinovate, pentru că îi arde și se tem de urmările acestuia. L-ar fi vrut pierdut și uitat, și așa a fost o vreme. Biserica nu poate fi însă lipsită de darurile primate de la Dumnezeu și astăzi avem la îndemană Sinodiconul, pentru a-i ferici pe cei binecredincioși și a-i anatematiza pe eretici.

Duminica ce a trecut, s-a citit Sinodiconul în puține biserici din Romania, suficiente pentru ca Biserica lui Hristos să-și ridice glasul întru apărarea Sfintei Credințe Ortodoxe.

În legătură cu Sinodiconul, se impun cateva observații, pentru a înlătura orice confuzie. Acesta a fost alcătuit de Sfantul Metodie, Patriarhul Constantinopolului (842-847), ca mijloc de apărare a Dreptei Credințe împotriva tuturor ereziilor lumii. În această formă a ajuns la noi, adică neschimbat, de 1182 de ani. Acesta trebuie citit în întregime.

Deoarece de-a lungul vremii au apărut alte și alte erezii, acestea pot fi adăugate Sinodiconului și anatematizate. Este cu neputință a face o listă exhaustivă a tuturor ereticilor, ereziilor și rătăcirilor izvodite de cel rău, de aceea multe sunt date anatemei la modul general: Anatema tuturor ereticilor! Altele sunt  nominalizate. În lipsa unor formule stabilite de ierarhi, fiecare preot procedează după priceperea sa, nefiind o uniformitate în rostire. Cu toate acestea, însumarea acestor rostiri ale anatemei, dau un tablou destul de cuprinzător. Puțini s-au gandit să anatemizeze, de pildă, nebuniile LGTB sau pe papa Francisc, ca izvor de erezii cum nu s-a mai întalnit în istorie.

În concluzie, Sinodiconul are o alcătuire stabilă care nu trebuie schimbată cu niciun chip. Are și acea parte care îngăduie să se adauge ereziile necunoscute la vremea alcătuirii lui.

Presbiter Iovița Vasile

,,Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine !’’ Acesta este troparul sau cântarea Sărbătorii de astăzi.

Vremea mântuirii lumii s-a apropiat şi Dumnezeu a ales o Fecioară curată care să slujească acestei taine. Ea se găsea în cetatea Nazaret, în Galileea şi fusese dăruită de Dumnezeu Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care multe rugăciuni înălţaseră către Cel Atotputernic pentru dobândirea unei odrasle. Aici a venit Sfântul Înger Gavriil, trimis de Dumnezeu, şi s-a apropiat cu blândeţe de cea ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’,aducându-i Vestea cea Bună a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi nu numai ei, ci la toată făptura zidită de Preabunul Stâpân.

Acum să fim cu luare aminte la cuvintele Îngerului, aşa cum au fost scrise de Sfântul Luca în Evanghelia sa; ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei’’.Între toate femeile pământului, pentru că niciuna nu s-a învrednicit de o taină şi o chemare ca aceasta. Cu sfială, adâncă smerenie, nedumerire şi oarecare teamă, Preacurata cugeta la cuvintele din cer venite prin trimisul Domnului. Acesta, văzându-i tulburarea, o linişteşte cu blândeţe: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit’’. 

Cuvintele acestea, care covârşesc toată mintea omenească, au sporit nedumerirea Preacuratei Fecioare, de aceea a întrebat: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?’’Îngerul a dezlegat Dumnezeiasca taină, atât cât putea să priceapă mintea omenească: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă’’.Supunere, ascultare şi dragoste pentru Dumnezeu arată Preacurata prin cuvintele sale simple: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’.În acel moment, S-a zămislit Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovița Vasile

Scripturile Sfinte şi istoria stau mărturie despre felul cum a fost dispreţuit şi batjocorit Mântutitorul nostru Iisus Hristos de iudeii acelor vremuri. Aşa bunăoară, când fiul lui Dumnezeu a făcut binele acela imens, dând vedere orbului din naştere evreii cei necredincioşi şi-au ridicat glasurile pline de ură: ,,Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24). În alte împrejurări hula lor a mers încă şi mai departe, cutezanţa lor diabolică i-a făcut să spună: ,,Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?’’ (Ioan 10, 20). Ura lor s-a întins până la limitele omenescului atunci când L-au condamanat pe Marele lor Binefăcător şi apoi L-au omorât prin răstignire pe Cruce. De aceea a scris cu îndreptăţire Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: ,,Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu’’ (Ioan 1,11-12). Pentru că dacă cei mai mulţi au refuzat să-L primească, au fost şi aceia puţini dar drepţi între iudei care au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos câştigându-şi binele cel mai înalt la care pot aspira oamenii: mântuirea sufletelor lor. Aceştia au adus mărturia lor pentru Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi al Omului. ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu’’ (Matei 16, 16), a mărturisit Sfântul Apostol Petru într-o vreme când  printre oameni era o oarecare confuzie în ceea ce priveşte Persoana Mântuitorului.

Sfânta Evanghelie a acestei Duminici, întâia din Post, relatează întâlnirea Domnului Iisus cu cel ce avea să fie Sfântul Apostol Filip. Acesta s-a dus imediat şi l-a găsit pe viitorul Apostol Natanael şi l-a chemat la Hristos, mărturisind: ,,Am afla pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus, Fiul lui Iosif din Nazaret’’ (Ioan 1, 45). Foarte curând are loc întâlnirea lui Natanael cu Cunoscătorul inimilor şi al gândurilor noastre, Hristos Domnul, Care spune, văzându-l: ,,Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug’’(Ioan 1, 47). Atunci Natanael L-a recunoscut pe Trimisul lui Dumnezeu Tatăl, fiinţa lui s-a umplut de bucurie şi din prisosul inimii lui a grăit, şi a rostit mărturia sa: ,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel’’ (Ioan 1, 49). Cuvinte binevenite, izvorâte din curăţia sufletească a lui Natanael, cel fără vicleşug. Oricât s-au străduit iudeii cei îndărătnici, n-au putut înăbuşi adevărul, exprimat atât de frumos şi convingător de cei puţini, dar credincioşi.

În vremurile noastre, iubiţi credincioşi, iudeii şi ceilalţi oameni ai fărădelegii născocesc cele mai urâte lucruri defăimătoare la adresa Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întrecând cu mult pe iudeii din vechime. Aşa se implinesc cuvintele scrise de Sfântul Ioan Grăitorul de Dumnezeu în Cartea Apocalipsei (13, 6): ,,Şi şi-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer’’. Mi-aduc aminte că citeam, cu ani în urmă, despre anumiţi vrăjmaşi ai Domnului care, în mod mincinos au afirmat că El şi-ar fi făcut ucenicia într-o mănăstire budistă din India şi că ar fi rămas documente scrise în legătură cu aceasta. Guvernul britanic a finanţat imediat o expediţie însărcinată să găsească acele documente şi să le dea publicităţii. Rezultatul a fost cel pe care îl poate aştepta orice om cu frică de Dumnezeu: nu s-a găsit niciun document şi s-a dovedit că a fost vorba despre o minciună grosolană a oamenilor fără Dumnezeu. Când a auzit despre aceasta Părintele Cleopa a spus aşa: ,,Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu Cel Care a creat cerul şi pământul să Se înveţe de la creatura păcătoasă, de la nişte păgâni care nici nu cunosc pe Dumnezeu?’’ Această întâmplare ilustrează vorba românească, cea care spune că un prost aruncă cu mare uşurinţă un bolovan în apă şi apoi zece oameni cuminţi trebuie să se străduiască vreme îndelungată ca să-l scoată.

În anul 2007, în decursul unei ceremonii de decernare a unor premii din Statele Unite, cu o largă audienţă în lumea întreagă, un om cu mintea bolnavă a ticluit o altă minciună referitoare la Domnul Iisus. Spunea acel individ că a descoperit la Ierusalim mai multe morminte printre care şi mormântul lui Iisus, cu trupul Său. Ce a insinuat acel slujitor al satanei? Că de fapt Domnul Iisus a fost răstignit, a murit, a fost îngropat ca orice muritor, şi n-a înviat din morţi. Dar noi ştim că fără Înviere Credinţa noastră este zadarnică. Aşa spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră’’ (I Corinteni 15,14). Tocmai aceasta a urmărit acel individ, să zădărnicească Sfânta şi Dreapta noastră Credinţă.

Un oarecare scriitor, Dan Brown, a scris cu ani în urmă o carte mult defăimătoare, Codul lui da Vinci, în care a cutezat să strecoare toate minciunile scornite în străfundurile iadului precum că Mântuitorul Iisus Hristos a trăit ca un om oarecare, S-a căsătorit, a avut copii, a murit iar urmaşii Lui trăiesc până în vremea noastră. Auziţi până unde poate merge ticăloşia omenească? Auziţi ce scornesc slujitorii diavolului? Nu putem decât să ne întrebăm cum de ne mai rabdă Dumnezeu pe pământul acesta?

Cu inimă grea şi întristată mai amintim de încă un întâi născut al satanei care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a adevărului Său veşnic. Nu-i ştiu numele, nici nu are importanţă, de-ajuns că este scris în iad. A regizat individual acesta un film cu titlul ,,Ultima ispită a lui Iisus’’. Nu insist asupra lui pentru că nu vreau să repet sataniceştile necuviinţe proferate asupra Preasfântului Nume al Domnului.

Am spus aceste lucruri ca să ne dăm seama cât de decăzută este omenirea în vremea noastră şi cât de hulit este Mântuitorul nostru. Este şi acesta un semn care ne arată că istoria se apropie de sfârşit, că la sfârşitul ei se va ridica antihristul, fiara cea împotrivitoare lui Hristos, pe care El o va ucide cu suflarea gurii Sale (II Tesaloniceni 2, 8). Este, precum spun Părinţii Bisericii, vremea în care trebuie să se audă, des şi răspicat, mărturia noastră întru apărarea Adevărului. Cea mai înaltă mărturie pe care o putem aduce este rostirea Crezului statornicit de Sfânta Biserică, cel care cuprinde adevărurile veşnice şi mântuitoare pentru orice făptură omenească. De asemenea, când ne învrednicim de Sfânta Împărtăşanie – s-o facem cât mai des! – mărturisim cu toată fiinţa noastră: ,,Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu’’. Ţineţi minte aceste Dumnezeieşti cuvinte, rostite de Însuşi Mântuitorul şi scrise de Sfântul Matei Evanghelistul: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri’’ (Matei 10, 12-13).Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, cu părintească dragoste, să străbatem drumul mărturisirii lui Hristos, accentuând că la capătul lui ne aşteaptă răsplata cea incomensurabilă şi inexprimabilă a vieţii veşnice: ,,Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat pe El din morţi, te vei mântui’’ (Romani 10, 9).

Mai aproape de vremurile noastre, cu puţin înainte de moartea sa, Părintele Dumitru Stăniloae făcea această amară constatare: ,,Poate astăzi ceva mai mult ca oricând, Hristos este negat. Atunci era ceva negat din El: nestorienii negau unitatea de persoană, monofiziţii au negat umanitatea, arienii au negat egalitatea cu Tatăl, deci fiecare câte ceva. Dar astăzi se neagă peste tot Hristos’’. Şi încheie Părintele cu aceste cuvinte-testament: ,,Asta ne somează să punem şi mai mult în lumină adevărurile Lui’’.

Astăzi, iubiţi credincioşi,  este Duminica întâia din Sfântul şi Marele Post, despre care ştim că e Duminica Ortodoxiei, adică a Dreptei Credinţe pe care o mărturisim şi o trăim noi. Dacă ziua Pogorârii Sfântului Duh este ziua Bisericii pentru că atunci a întemeiat Dumnezeu Sfânta şi Apostoleasca şi Soborniceasca Sa Biserică, azi putem spune că este ziua Credinţei noastre. În anul 843 s-a hotărât ca întâia Duminică din Post aşa să se numească, a Ortodoxiei, ca o biruinţă a Dreptei Credinţe asupra tuturor rătăcirilor pe care le numim erezii pierzătoare de suflete. Până la acea vreme Biserica înfrânsese erziile cu care s-a confruntat. De-atunci până-n vremea noastră au mai fost erezii care au pierit odată cu cei care le-au izvodit şi răspândit. Acum numărul ereziilor este imens deoarece, se pare, trăim în timpurile în care diavolul a fost dezlegat din adânc (Apocalipsa 20, 3,7) şi amăgeşte popoarele spre a le duce la pierzanie. Biruinţa deplină asupra tuturor lucrurilor şi rătăcirilor diavoleşti se va produce la a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Până atunci, să mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit de acest dar mare al Dreptei Credinţe, al Ortodoxiei, pe care să-l păstrăm cu scumpătate până la moarte.

Astăzi, în tot mai multe biserici de pe faţa pământului se va citi Sinodiconul, prin care vor fi daţi anatemei toţi ereticii stricători ai bunelor rânduieli Dumnezeieşti. Slujba aceasta a fost cenzurată şi scoasă din cărţile bisericeşti, deoarece ştiindu-se vizaţi de ea, arhiereii nevrednici au vrut s-o afunde în uitare. Părintele Justin Pârvu a avut grijă să reediteze Molitfelnicul din 1896, şi astfel avem Sinodiconul la îndemână, ca o modalitate canonică de a apăra Biserica de erezii. Un cunoscut mi-a relatat faptul că, vrand să reediteze acel Molitfelnic, n-avea niciun exemplar la îndemană. Atunci a trimis un monah la o Mănăstire din Moldova, cu ascultarea de a copia exemplarul care se găsea acolo. În puterea nopții, intra în bibliotecă, se așternea pe lucru, pană cand a reușit să ducă la Petru Vodă copiile necesare.

Bunul Dumnezeu să pomenească întru Împărăţia Sa pe toţi clericii şi mirenii care-şi vor ridica glasurile spre a-L mărturisi pe Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat şi spre a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă de de toate izvodirile nebuneşti ale ,,porţilor iadului’’. Anatema tuturor ereticilor! Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile