ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’’(Marcu 8, 36-37). Cine studiază cu atenţie istoria scrisă, constată că toate imperiile care s-au perindat în lume au fost clădite pe sânge şi teroare. Cei care le-au întemeiat au dus războaie absurde, nimicitoare şi au subjugat prin forţă popoare întregi, având ambiţia nebunească de a stăpâni lumea. Acest lucru este valabil pentru imperiul roman, care a căpătat o întindere nemaiîntâlnită. Pe unde au ajuns, romanii şi-au impus nu numai stăpânirea administrativă, ci au răspândit şi religia lor deşartă şi mincinoasă a zeilor, care, în fapt, erau demoni. Aşa au venit în conflict ireconciliabil cu Biserica lui Hristos, pentru că membrii acesteia nu-şi trădau Mântuitorul, alegând mai bine să moară. Aşa s-au născut persecuţiile împotriva lor, în care mulţi s-au încununat cu cununa muceniciei. Trecerea vremii ne arată că biruitori au fost cei care L-au mărturisit pe Hristos, iar sufletele persecutorilor s-au pierdut în adâncimile iadului. Imperiul s-a prăbuşit, în vreme ce Biserica a rămas şi nu va fi biruită nici de porţile iadului. La ce le-a folosit cezarilor romani stăpânirea lor atât de mare?

Mai aproape de zilele noastre, am avut imperiul sovietic comunist. Ştim cine au fost cei care au ,,fericit’’ lumea, născocind comunismul. Naţiunea, căreia le aparţin, ar trebui să şi-i revendice. Ideologii comunişti şi-au propus să şteargă numele lui Dumnezeu de pe faţa pământului, pentru ca ei să ajungă stăpânii lumii. Susţineau cu fervoare că sistemul comunist se va întinde peste toată faţa pământului. Dumnezeu a arătat că aceşti nebuni nu erau decât nişte bieţi muritori, care au refuzat să-şi cunoască nimicnicia. Visurile lor demente s-au spulberat, iar sufletele lor s-au dus în chinurile iadului.

Ultimul imperiu al istoriei va fi cel instaurat de antihrist, numit de Cartea Apocalipsei (13, 1) ,,fiara care se ridică din mare’’. Dumnezeu va îngădui ca acest tiran să stăpânească vremelnic, adică trei ani şi jumătate, peste tot pământul. Mântuitorul ne spune că blestematul antihrist va institui un regim de teroare nemaiîntâlnită. Dumnezeu va avea grijă de aleşii Săi şi va scurta acele zile, pentru cei aleşi. Încă de-acum vedem aceste cuvinte împlinindu-se, căci toată lumea îşi dă seama că, realmente, zilele, lunile şi anii s-au scurtat, însă puţini înţeleg şi explică cu adevărat acest fenomen. Sfârşitul este ştiut, căci Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă: imperiul se va prăbuşi şi antihrist se va pierde în iad.

Iubite cititorule, multe lucruri folositoare putem noi învăţa din lecţiile istoriei, dacă vrem şi suntem receptivi. Dumnezeu ne-a lăsat istoria scrisă tocmai ca să ne dăm seama ce preţ ar trebui să punem noi pe mântuirea sufletelor noastre şi cât de înşelătoare sunt măririle şi stăpânirile veacului acestuia.

Presbiter Iovița Vasile

Sfinţii lui Dumnezeu nu încetează a lucra binele nici după mutarea lor din viaţa aceasta pământească. În 11 aprilie 1868 Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a dus la Domnul. În 13 aprilie s-a săvârşit Slujba de Înmormântare a calugărilor pentru acest Sfânt din Biserica românilor de un sobor avându-l în frunte pe Mitropolitul Ţării Româneşti, Nifon.

Ceea ce relatează cărţile noastre bisericeşti s-a întâmplat începând cu anul 1950. Un oarecare Nică Drăgan, din comuna buzoiană Lopătari, a fost operat şi a rămas paralizat. A fost purtat prin multe spitale, însă medicii se arătau sceptici din pricină că nervii bolnavului erau aproape morţi. Ştiinţa medicală nu-i mai dădea nicio şansă. Soţia nu-l mai îngrijea. Cei doi copii au făcut tot ceea ce au putut. În cele din urmă a fost dus la Sfânta Mănăstire Cernica, ca să ceară ajutorul Sfântului Ierarh Calinic. Suferinţa lui ajunsese în al optulea an. Cu lacrimi s-a rugat Maicii Domnului şi Sfântului Calinic. Dintr-o dată a simţit o căldură în corp şi nervii au început să lucreze. N-a trecut mult şi şi-a recăpătat graiul. A început să strige de bucurie în biserică, spre mirarea celor prezenţi.

A doua zi s-a făcut Sfântul Maslu cu şapte preoţi şi bietul om se simţea din ce în ce mai bine. Când s-a ajuns la al şaselea Sfânt Maslu, bolnavul a simţit că unul din preoţi l-a săltat uşor de umeri şi i-a spus: ,,Scoală-te şi mergi!’’ S-a ridicat şi s-a îndreptat spre Sfântul Altar. Preoţii au înţeles că trebuie să-l împărtăşească. Când a primit Sfânta Împărtăşanie, a simţit iarăşi o căldură, trupul i s-a întărit şi din acel moment a putut să umble singur. Sfântul Calinic îl ridicase din neputinţa sa!

Aproape un an a stat acest om la Mănăstire, apoi a plecat pe picioarele sale, trecând pe la alte mănăstiri să mulţumească Bunului Dumnezeu şi Sfântului Calinic pentru darul nepreţuit de care s-a învrednicit.

Iubite cititorule, această minune s-a scris de oamenii Bisericii şi eu am rezumat-o, cât am putut, pentru ştiinţa şi binele nostru al tuturor. Dacă vreun cunoscut, prieten sau cineva chiar din familia ta ajunge în stare de neputinţă, în care medicina nu mai are nicio putere, nu lăsa să se aştearnă deznădejdea. Îndrumă-l spre Mănăstirea Cernica, la Sfântul Calinic, ori spre altă Mănăstire în care se găsesc Sfinte Moaşte. Sfântul căruia îi vei cere ajutorul nu va întârzia să aducă vindecare celui neputincios.

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Moise Arapul a profeţit, zicând că în zilele cele de pe urmă ale veacului al şaptelea şi jumătate, viaţa monahicească se va defăima cu totul şi monahii nu vor mai ţine socoteală de mântuirea sufletului. Ei vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi al gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos şi leneşi, neîngrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiţi de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe satana nevoitorii cei dintâi, tot aşa şi el are să ardă şi să pârjolească. Şi de unde s-a biruit, va birui şi el pe monahii cei leneşi şi defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo vor prisosi mai mult păcatul şi fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora şi monahii vor petrece prin mijlocul lumii şi al mirenilor fără frică, cu mâncări şi băuturi, amăgindu-se de poftele trupului, prin deşertăciuni, în necurăţii şi fapte ruşinoase.

În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi până la sânge în mănăstirile de obşte, tot asa şi în lavre unde nu este (viaţă) de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt; şi pentru că s-au defăimat Sfintele Canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune egumeni și stareți oameni neîncercați în fapta bună, fără credință, nepricepuți, de niciun folos și simpli, nedeosebind binele de rău, leneși, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pămantești, purtandu-se cu neruținare în slujbe.

Răpind cu sila egumeniile, cu daruri, şi neştiind să înveţe şi să povăţuiască turma şi frăţimea, neştiind că ei sunt chip şi pildă de folos pentru cei care urmează fapta bună şi neînţelegând că ei au să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii pentru turma lor. Şi din pricina nepăsării egumenilor care nu poartă grijă de turmă, se vor pierde, se vor osândi nu numai cei leneşi şi trândavi, ci şi fraţii cei cu viaţă bună şi înfrânaţi.

După aceea, robul lui Dumnezeu, Moise, a văzut că nor şi vârtej, negură întunecoasă şi ispite foarte înfricoşătoare au venit asupra monahilor din partea de la miazănoapte, căci îi alergau pe monahi şi cinul cel monahicesc se împrăştia de blestematele erezii.

Sileau pe mulţi să lepede hainele monahiceşti şi să se însoare. Atunci, putini nevoitori care vor fi încercaţi ca aurul si argintul in cuptor în necazuri multe, în prigoană şi strâmtorare, se vor lămuri. Şi câţi se vor afla încercaţi şi vor birui atâtea ispite înfricoşate, se vor preamări şi se vor preaslăvi şi se vor cinsti de Dumnezeu mai mult decât acei care au răbdat căldura şi zăduful zilei şi gerul nopţii.

După aceea a văzut robul lui Dumnezeu, Moise ca a trecut larma aceea a necazurilor şi ispitirilor şi prigoana acelor înfricoşate erezii şi s-a făcut linişte. Şi, dupa ce vor trece câţiva ani, iarăşi se va dispreţui ceata cea ingerească a monahilor şi vor veni iarăşi ispite asupra lor, mai multe si mai silnice. A văzut că monahii vor petrece împreună cu călugăriţele şi împreună cu pofta cea rea va veni şi tirania, căci şi cei ce nu vor voi, se vor batjocori cu sila.

Preoţii se vor spurca prin păcatul desfrâului şi preotesele lor vor preacurvi, asemenea şi ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu şi va distruge tot neamul cel viclean şi-l va trimite în focul cel veşnic.

Deci, fericiţi vor fi câţi nu se vor pleca la cea mai mare fărădelege a necurăţiei, care este mai silnică şi mai gravă decât uciderea, ci se vor împotrivi şi vor mustra faradelegea ca Sfântul Ioan Botezătorul, şi vor stărui mustrand amestecarea de sânge. Şi vor fi ucişi de cei prea fărădelege, spurcaţi şi prea necuraţi oameni din vremea aceea şi apoi se vor odihni în sânul lui Avraam, Isaac şi Iacov, al preaslăviţilor Patriarhi, şi vor locui în Impărăţia Cerurilor cu toţi Sfinţii, bucurându-se şi veselindu-se, de care (bucurie) să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi, cu darul Lui cel Sfânt. Amin.

Ce responsabilitate enorma are un preot! Înfricoșător acest lucru. de-aceasta Sfinții Părinti fugeau de preoție… mare lucru e preoția, mare plata, dar și reversul medaliei e pe măsură!

Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi ca episcopi. „Și pentru ce a fost această schingiuire? pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” (Epistola 51 către fiul Navcratie)

Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora. „Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.” [Epistola 39. către egumenul Teofil]

Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc episcopi eretici. „Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.” (Epistola 40 către fiul Navcratie)

Ti-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.” (Epistola 40. către fiul Navcratie]

Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii devin valabile abia dacă el se leapădă de această comuniune „Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească? Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai domnului.” (Epistola 40. către fiul Navcratie)

Vor plânge amarnic și vor suspina, şi toate acestea din cauza neamului omenesc, care s-a abătut de la Dumnezeul cel Sfânt.

(Preluare de pe Apărătorul Ortodox)

Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vindă rucodelia sa. Și facand 16 zile (dupa cum ne spunea nouă) noaptea dormea în tinda bisericii Sfintului Apostol Marcu, si văzind slujba bisericii s-a întors la bătrinul. A invățat inca si citeva tropare. Deci i-a zis lui bătrînul: Te văd fiule tulburat. Nu cumva vreo ispită ți s-a intimplat în cetate? Răspuns-a fratele: Cu adevărat Avvo, intru lenevire cheltuim zilele noastre, în pustia aceasta și nici canoane, nici tropare nu cîntam. Mergind la Alexandria, am vazut cetele bisericii cum cîntau si m-am întristat că nu cîntăm si noi canoanele si troparele. I-a zis lui batrinul: Amar nouă fiule, ca au ajuns zilele in care vor lăsa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Sfintul Duh si vor urma cîntărilor si glasurilor, căci ce umilintă si ce lacrimi se nasc din tropare? Cînd sta cineva in biserica sau in chilie si isi inalta glasul său ca neputinciosii. Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam cu multa umilinta si nu cu risipire, ca n-au ieșit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se risipească si sa cînte cîntari cu viers si să pună glasurile la rînduaială cu mestesug, sa-si clatine mîinile, să-și tîrasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi și suspinuri, cu glas evlavios, umilit, măsurat și smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune.

Ca iata îți zic ție, fiule, vor veni zile cind vor strica crestinii cărtile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeestilor Prooroci, stergind Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta Părintii noștri au zis: Cei ce sunt în pustia aceasta sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hîrtii, ca va să steargă neamul cel de pe urma vietile parintilor și să scrie dupa voia lor, fiindca mare este necazul ce va sa vina. Și i-a zis lui fratele: Asadar se vor schimba obiceiuruile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserica sa faca acestea? Si a zis batrînul: În astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi necaz mult. Napadirile paginilor si pornirile noroadelor, neastimparul împăratilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagind seama de mîntuirea lor si a turmei, osirdnici toti si silitori la mese si gilcevitori, lenesi la rugăciuni si la clevetiri osîrdnici, gata spre a osîndi vietile batrinilor si cuvintele lor, nici urmindu-le, nici auzindu-le, ci mai virtos ocarindu-le si zicind: De-am fi fost și noi in zilele lor ne-am fi nevoit si noi.

Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fețele celor puternici, judecind judecăți cu daruri, nepărtinind pe cel sarac la judecata, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra înca si in norod necredinta, curvie, uriciune, vrajba, zavestie, întărîtări, furtisaguri si betie. Și a zis fratele: Ce va face cineva in vremile si anii aceia? Și a zis bătrînul: Fiule, în acele zile cel ce își mintuieste sufletul său mare se va chema în Împărăția Cerurilor.

(Patericul Egiptean – pag. 209 cuv 15)

,,Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert; că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel care ia în deşert numele Lui’’(Ieşire 20, 7). Numele lui Dumnezeu este mai presus de orice nume. Nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să preamărească îndeajuns Preasfântul nume al lui Dumnezeu. Numele Lui, rostit cu evlavie în orice limbă a pământului, înnobilează şi sfinţeşte acea limbă. Simfonia cerească, în care miriadele de Îngeri slăvesc numele Preasfinte Treimi fără încetare, ar trebui să se regăsească şi pe pământ, deoarece şi acesta este populat de făpturile lui Dumnezeu. Biserica lui Hristos cântă la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până-n veac’’, şi glasurile ei se unesc cu glasurile cereşti. Orice învăţătură sfântă şi dreaptă, rostită de slujitorii bisericeşti, este în numele Preasfintei Treimi, a Tătălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ceea ce incumbă primirea şi ascultarea acelei învăţături.

Puterile iadului nu suferă ca numele Domnului să fie preamărit, după cuviinţă, de toată făptura. De aceea îşi inspiră şi îşi îndeamnă slujitorii lor diavoleşti dintre oameni să aducă grele hule numelui Preasfânt. Şi aceştia işi ascultă stăpânii, mergând de la tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu până la rostirea celor mai josnice cuvinte la adresa Lui. Piaţa este plină de cărţi blasfemiatoare, prin care, cei ce şi-au vândut sufletele, se întrec în a batjocori numele lui Dumnezeu. Orice om de bună Credinţă se cutremură auzind ce poate ieşi din mintea unui om, adus la existenţă, totuşi, de Bunul Dumnezeu.

Vremurile se îndreaptă într-acolo, încât nu va mai fi îngăduit măcar să se pronunţe numele Preasfânt. Sunt timpuri de mărturisire pentru unii şi de mucenicie pentru alţii. Sfântul Apostol Petru a scris pentru învăţarea noastră: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi, spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu suferă ca ucigaş, sau ca fur, sau ca făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă precum un creştin, să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Ci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?’’ (I Petru 4, 12-16).

Presbiter Iovița Vasile

Războiul e o formă de demonizare. Una în care rațiunea se prostituează oferindu-ți motive și justificări în a omorî pe alții. Diavolul a fost ucigaș de oameni de la început. Slugile lui, oamenii căzuți, omoară. 

Prima justificare e aceea că dușmanul vine să te omoare. Legitima apărare. Sună bine. Dar Hristos, Împăratul nostru, s-a rugat pentru cei care L-au omorât. Sinaxarele Bisericii sunt pline de mucenici, acei oameni omorâți pentru că nu au vrut să renunțe la Dumnezeu. 

A doua e apărarea pământului strămoșesc. E legitimă din perspectiva neamului și a dăinuirii lui. Dar Împăratul nostru n-a avut nicio proprietate, niciun pământ, și totuși este Domnul universului. Putem înțelege eroismul apărării țării, dar el nu devine faptă bună. 

Războiul strică mintea și o face ucigașă. E ca în filmele de acțiune în care aștepți cu sufletul la gură și dorești ca personajul rău să moară. Prin asta ești părtaș la uciderea lui, dorești moartea, chiar dacă iluzoriu, si te faci slugă duhului morții. 

Impulsul de a ține cu una sau alta dintre armate e căderea noastră în păcat. Argumentele sunt false. Agresiunea asupra unui stat e rea. Agresiunea unui stat asupra unei minorități naționale e iarăși la fel de rea. 

Tentația noastră de a vedea bine în ucidere e de la cel viclean. 

Noi, creștinii, oamenii lui Dumnezeu, trebuie să plângem războiul, să înțelegem că a apărut ca o cădere morală și distrugere a umanității din oameni, să ne rugăm pentru pace, să plângem durerea infinită a lui Dumnezeu și a celor omorâți fără vină și a celor rămași aici să plângă o viață pe cei omorâți. 

Uciderea nu e niciodată o virtute.

 (Preluare de pe Ziar.com)

Cu câteva săptămâni în urmă, la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, am auzit în Sfintele Biserici citindu-se şi tălmăcindu-se Sfânta Evanghelie care ne vorbeşte despre a doua Venire  a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne remintim cuvintele Domnului Iisus: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga’’ (Matei 25, 31-33). Dar trebuie să spunem că oamenii se despart unii de alţii încă din vremea noastră.         

La anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris slujitorilor Bisericii din Filipi – episcopi şi diaconi – o Epistolă care, în timp, s-a răspândit în Bisericile din lumea întreagă, de aceea şi noi o avem cuprinsă în Sfânta Scriptură. Printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare de suflete, el le adresează şi acest îndemn prin care-i cheamă la o bună rânduială a vieţii lor: ,,Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum aveţi pildă de la noi’’ (Filipeni 3, 17). Îndemnul era mai mult decât necesar, din pricina pe care o arată în continuare scriitorul sfânt: ,,Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acesora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Filipeni 3, 18-19). Aşadar, de-aici provenea marea durere a Apostolului, din faptul că atâtea suflete se pierdeau fiind orbite şi insensibile la dreapta învăţătură. Pentru aceştia varsă el lacrimi, pentru vrăjmăşia lor faţă de Crucea Sfântă a Mântuitorului care le aduce pieirea veşnică de la faţa lui Dumnezeu . Vedeţi că nu mai face referire la alte păcate, unul singur, vrăjmăşia faţă de Crucea lui Hristos, este suficient pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. Şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi pe cineva că refuză cu încăpăţânare sfatul bun şi merge cu sârg pe drumul pierzaniei. Ce va răspunde omul acela la dreapta judecată? Apostolul Domnului, prin textul mai sus citat, dă un răspuns limpede şi acelora care afirmă cu suficienţă că toţi oamenii au Acelaşi Dumnezeu. Exprimarea corectă ar fi că toţi oamenii ar trebui să aibă Acelaşi Dumnezeu, dar din păcate, nu este aşa. Iată, omul rătăcit, deşi se revendică de la Dumnezeu, fiind fiu al Lui, nu-L are pe Dumnezeul Adevărului, ci şi-a făcut propriul dumnezeu din pântecele său. Această durere o împărtăşeşte Sfântul Pavel slujitorilor bisericeşti din Filipi dar deopotrivă şi nouă celor de azi pentru că numărul vrăjmaşilor Crucii lui Hristos este acum în continuă creştere iar cei de astăzi sunt chiar mai răi şi mai agresivi decât cei de-atunci. Cu toate că acelaşi Sfânt Apostol ne-a lăsat în paginile Scripturilor Sfinte cuvinte de o limpezime nemaiîntâlnită, care pot fi pricepute de orice om sincer şi dornic de mântuire. Iată-le: ,,Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă Crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 17-18). Aceste cuvinte au fost scrise la anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfintei Biserici din Corint. După aceste cuvinte vom fi judecaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când va veni a doua oară pe pământ. Atunci, cum a spus El Însuşi, îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre (Matei 25, 32). Între cei mântuiţi şi cei ce vor pieri va sta Domnul Iisus. Dar va sta şi Crucea Lui! Ea va despărţi pe unii de alţii, cum de altfel ne desparte pe noi de sectari chiar în vremurile pe care le trăim. Va sta ca mărturie pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, cinstind Sfânta Cruce sau, dimpotrivă, batjocorind-o cu crasă nesăbuinţă. De fapt, să ne gândim, iubiţi credincioşi, numai la această expresie, Crucea lui Hristos. Dacă Mântuitorul Şi-a apropriat Crucea, făcând-o semnul Său, atunci, negreşit Crucea trebuie să fie şi semnul nostru. ,,El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat pe faţă cu hotărâre, biruind asupra lor prin Cruce’’, scria Apostolul neamurilor ,,Sfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos’’ din Colose. Iar Sfinţii şi credincioşii vremii aceleia au înţeles sensul şi puterea Crucii, căci prin ea s-au făcut biruitori, la rândul lor, cum şi noi nu putem altfel birui decât prin acelaşi  Sfânt Semn.

Spunea Părintele Cleopa despre duşmanii Crucii lui Hristos: ,,De câte ori auziţi cuvântul ,,Cruce’’, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul’’. Pe aceştia, spunea Părintele, ,,lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos’’

Înainte de începerea Sfântului şi Marelui Post al Paştilor am vorbit despre Judecata cea înfricoşătoare, care va avea loc la a Doua Venire a Mântuitorului. ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu cu slavă multă’’ (Matei 24, 30). Neamurile vor plânge tocmai pentru că vor vedea semnul Sfintei Cruci, semnul lui Hristos şi îşi vor da seama cât de mult au greşit nesocotind-o sau batjocorind-o. Vor vrea poate să primească acest semn, dar va fi prea târziu. Dacă în viaţa aceasta pământească au fost străini de Sfânta Cruce, înseamnă că nici pe Hristos nu L-au primit. Şi atunci cine altcineva îi va putea mântui?  Nimeni.

Până avem vreme de pocăinţă şi de mântuire să cântăm şi noi cu Biserica lui Hristos: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tau’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ghinion! Cum ar spune un alt incapabil (președintele Werner) cu care s-a procopsit țara asta.

Am fost coleg de clasa cu Ciucă 4 ani in LMTV (Liceul militar) și apoi 3 ani în SMNB Școala militară). Deci, îl știu „din scutece”. Nici la algebră nu a ridicat mâna vreodata în viața lui, căci habar nu avea care e răspunsul. Poate a ridicat mâna ca să iasă la toaletă să facă pipi în timpul orei de matematică cu profesorul Cătănoiu. Hai să fim serioși! Ciucălăul a fost și este un mediocru înnăscut. Pentru mine, care-l știu de când era în izmene e uimitor (nu o enigmă, căci știu pe ce traseu a parvenit) cum un individ de nivelul lui intelectual a ajuns ce a ajuns. E uimitor, dar eu știu răspunsul! Se numește CIA și l-a recrutat încă din anii ’95 pentru a-l folosi. A reușit CIA! Bravo CIA / „partenerul strategic”!

Întrebările mele: Unde e poporul? Oamenii cu adevărat valoroși, unde sunt? Vă dați seama că tabloul Ciucalaului ( noi îl „alintam” frunte lată) va rămâne pe vecie în panoplia marilor oameni de stat? Dumnezeule ! Ce fatalitate pentru Romania! Ciucă a ajuns alături de Maniu, Brătianu, Rosetti, Sturza, Maiorescu, Ghica, Catargiu,Tatarascu, Antonescu și alți adevărați oameni de cultură și proeminenți oameni politicieni. Wow ! Ciucă, băi frate … alături de toate somitățile astea. Păi Ciucă pe lângă toți aceștia e un nimeni. Nivelul lui e zero din toate punctele de vedere. Întrebați-l cele mai simple banalități despre orice și o să fie mut. Îl cunosc. Știu ce-i „poate intelectul”. Luați consilierii de lângă el și foile de pe care cu greutate citește, și e TABULA RASA .Mă indoiesc că americanii i-au putut „metamorfoza tehnologic” intelectul mai mult decât a fost inzestrat nativ. IQ-ul lui e de om mediocru. Nu l-au transformat în genial pe Ciucă ăla care-l știm toți cei care-l cunoaștem că e de nivel mediocru.

Evaluat, spre înțelegere strict militară, previziunea noastră pentru el ca militar era că va ajunge maxim-maximorum un maior, comandant de companie de infanterie. Atât și nimic mai mult! Or fi ei americani, dar pe asta nu o pot rezolva. Nu-l pot face mai deștept decât este. Și se vede cu ochiul liber că nu au reușit.  E la fel de mediocru. Cum a putut ajunge ăsta general? Auzi Ciucă general ..Frizează nebunia sau hazul extrem pentru noi să ni-l închipuim general ca să nu mai zic mai departe, general cu 4 stele și Șef SMG, ministru / PM …și viitor președinte pe Nicu Ciucă. Realizați câți bani din banii voștri au trecut și trec în fiecare zi prin pixul și sunt la cheremul unui băiat ca ăsta cu nicio cunoștință reală economică? Nu are omul nicio veleitate să poată lua decizii la un asemenea nivel. Au supt și sug americanii la greu din bugetul sărac al țării, în timp ce oamenii mor arși prin spitale. Voi cum mai puteți accepta? Voi.. oamenii normali și neaserviti nimănui. Poate cineva sa creadă ca un simplu camionagiu cu 4 clase poate pilota un avion supersonic? Eu zic categoric nu!

Fraților! Ați înnebunit?
El pe lângă toți cei enumerați și mulți alți PM e un vierme de bălegar pe lângă Vulturul Harpie. Ce ghinion pe țara asta! Un ghinion meritat de cetățenii români, dacă acceptă Ciolaci, Werneri și Ciucălai să-i conducă, înseamnă că exact asta merită. Dacă au ajuns Iohannis, Ciucă și Ciolacu să vă decidă destinele voastre și ale copiilor voștri, nu mai e nimic de comentat! Daca voi nu vă salvați viitorul copiilor voștri, nimeni nu o va face pentru voi. Never Ever !

Succes nație română!

Nicolae Boyd (Preluare de pe blogul Ion Coja)

,,Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti’’(Ieşire 20, 4-5). Porunca aceasta vine ca o urmare firească a celei dintâi şi ea trebuie citită cu multă rigoare şi atenţie, căci făcând aceasta, orice om de bună Credinţă va constata cât de credincioasă este Biserica Ortodoxă acestei porunci.

Întâi, Sfânta noastră Biserică nu are în locaşurile sale chipuri cioplite sau turnate. Acestea se găsesc la ereticii catolici care s-au despărţit de Biserică. Sunt acele statui care pot fi văzute în locaşurile celor numiţi romano-catolici sau greco-catolici.

Cât priveşte asemănarea vreunui lucru, nimeni nu trebuie să-şi facă griji. ,,Lucru’’înseamnă obiect neînsufleţit, cum am scris şi cu alt prilej, or, Sfintele Icoane sunt chipuri ale fiinţelor.

Cum Dumnezeu nu interzice chipuri de fiinţe sfinte, de Îngeri sau Sfinţi, Biserica Ortodoxă are aceste chipuri, adică Sfintele Icoane. Spunem că, dimpotrivă, Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă ,,chipuri de heruvimi cu iscusinţă alese’’ (Ieşire 36, 35) cu care apoi a împodobit cortul mărturiei, fără că să-i treacă prin cap cuiva că aceste chipuri ar fi idoli. Porunca aceasta sfântă s-a dat şi lui Solomon atunci când a zidit templul cel dintâi din Ierusalim. Acesta ,,a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi de lemn de măslin, înalţi de zece coţi’’(III Regi 6, 23), iar ,,pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri de heruvimi săpate’’(III Regi 6, 29), împlinind cu mult drag ceea ce Dumnezeu Însuşi poruncise.

Credincioasă poruncilor Dumnezeieşti, Biserica Ortodoxă face chipuri sfinte cu care împodobeşte sfintele locaşuri. Dimpotrivă, cei ce resping sfintele icoane calcă cu brutalitate poruncile şi cad în cea mai neagră rătăcire. Zadarnic răcnesc cu mulţi decibeli iconoclaştii moderni, degeaba ne acuză de idolatrie, păcatul rămâne asupra lor. Cunoaştem pe Adevărtul Dumnezeu, ne trăim Credinţa, fiecare după puterile noastre, am primit de atâtea ori ajutorul lui Dumnezeu având Sfintele Icoane, încât nu ne vom clinti la niciuna din aberaţiile sectare sau păgâne.

Există o minunată rugăciune pe care preotul o rostește înainte de Sfanta Liturghie, stand în fața icoanei Domnului Iisus: Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerand ierate greșaelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie  ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să scapi din robia vrăjmașului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulțumire strigăm Ție: Toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit să mantuiești lumea.

O întrebare trebuie, totuşi, rostită: ce caută ierarhii pretinși ortodocși în adunările nelegiuite ale celor care batjocoresc Sfintele Icoane? Întrebarea e retorică, nu aşteptăm nici un răspuns, pentru că ştim.Ştim ceea ce ascund ei cu atâta grijă, şi aceasta ne este de-ajuns.

Presbiter Iovița Vasile

Gheronda Vasilios Kafsocalivitul:

– Este indicat sa va pregatiti provizii astfel incat sa nu va gaseasca foametea nepregătiti. Primul și cel mai important este apa, pentru că mai întâi vor lovi in rezervoarele de apă. Este bine să aveti apă. Și pentru că Dumnezeu știe exact când va fi, este recomandat să reînnoim stocurile. Alimentele pe care le depozităm ar trebui să se asiguram că sunt stocate in ambientul potrivit și se pot depozita ca sa tina cât mai mult posibil. Următorul lucru după apă este grâul și făina. Apoi ulei gros și fin. Sare gronjoasa pentru pastrarea cărnii, peștelui, murăturilor etc. Zahăr, miere, măsline, orez, leguminoase. Adică fasole, năut, linte, boabe, paste făinoase, lapte în principal pudră și concentrat, cafea, ceai și conserve. Brânzeturi în recipiente, fructe uscate și nuci. Este necesar ca unele medicamente să evite infecțiile, analgezicele, antibioticele, analgezicele, în principal în capsule. Pentru infecțiile copiilor care sunt vulnerabili, antitusive sau siropuri pentru infecția faringelui. Pastile pentru diaree etc.

Ar fi chiar bine să depozitați elemente de prim ajutor, spirt, tifonul, bandajele, sulfamida, propolisul de albine, cea mai bună antibiotic natural. Este bine să păstrați câteva semințe pentru insamantat, cum ar fi roșii, ardei, fasole, linte, năut.

Și adresându-se unui anumit copil duhovnicesc, care era vânător, a spus:
– Să nu mai mergi niciodată la vânătoare.
– Ar trebui să predau permisul și pușca Gheronda?
– Nu, chiar dacă se poate lua altul pentru anii dificili.
Păstreaza permisul pentru că vei avea nevoie de el. Sa ai suficiente cartușe. Desigur, le vor cere de la tine ca sa le confiste de la tine, dar dacă le poți ascunde, pentru că vei avea nevoie de ele și vei fi gasit nepregătit.

Totul se va întoarce foarte curând cu susul în jos, chipurile pentru a ne pune în lege si ordine, dar alții ne vor guverna pentru a ne impune legea lor. Grecii nu vor conduce ei, ci alții vor face legea și totul va deveni mai scump. Salariile vor scădea, pensiile vor scădea, dar și prețurile vor urca. Taxele se vor impune peste tot.
Lumea nu va avea timp sa se pregateasca. Totul, dar totul va fi impozitat (pe taxa carbon). Veți vedea averile (depozitele bancare) schimbându-și sau pierzandu-si brusc valoarea și oamenii vor înnebuni.

(Bătrânul Vasilios plângea ca un copil când Dumnezeu i-a descoperit dificultățile care vor veni…)

Cei care obișnuiesc să mănânce carne, cei depedenti de carne, nu vor ezita în zilele dificile să mănânce chiar și din trupurile morților, să-și mănânce chjiar și copiii… (și a suspinat)… Nu ingadui Dumnezeul meu, nu lasa sa se intample un astfel de lucru…

– Nu există speranța Gheronda de a se schimba lucrurile?

– Speranța există la Dumnezeu, dar lumea nu mai crede. Din păcate, doar câțiva creștini credincioși se mai roagă zi și noapte. Doar printr o minune vom fi corectați. Singura soluție este rugăciunea, rugăciunea, rugăciunea și pocăința. Dumnezeu ne dă semne, dar noi le ignorăm. Ne trimite multe boli și chiar unele dintre ele incurabile. Medicii nu vor avea mai avea timp să găsească medicamente pentru a le trata. De îndată ce vor găsi medicamentul pentru o boală, va veni imediat alta, ceea ce va duce la acuzarea si revolta asupra medicilor.
Desigur, mulți medici vor accepta că tot ceea ce se va întâmpla este pur și simplu voia lui Dumnezeu și vor crede.

Veți vedea, copiii mei, că oamenii vor alerga să trăiască în munți și în peșteri, pentru că nu vor putea face față poverilor. Dar acolo nu vor putea suporta. Veți vedea mulți mergând în alte țări. Și acolo nu-și vor pierde doar trupurile, ci și sufletele. Mulți bogați cu bani vor construi tuneluri (buncăre) și orașe subterane pentru a trăi acolo în timpul războiului. Naivii au impresia că vor fi salvați în aceste tuneluri subterane care vor fi distruse. Cei care intră in aceste buncare nu vor mai ieși. Tunelurile subterane vor sucomba ca fiind dinamitate de un conductor de paratrăsnet. În ele cei care au intrat vor muri.

Cei vii vor intra acolo și vor ramane acolo morți, cei vii vor intra și nu vor mai ieși de acolo. Popoarele se misca greșit și pervers, chiar si cei mai mulți greci presupuși ortodocși, care sunt nerecunoscători față de Dumnezeu, în timp ce unii se comportă ca niște lupi în blana de oaie. Ei pretind ca au primit Sfântul Botez, dar, din păcate, ei calcă în picioare în mod conștient numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu.

Anotimpurile copiilor mei se vor schimba. Vom avea doar vara și iarna. Celelalte două anotimpuri (primavara si toamna) vor dispărea. Numai pe calea Adevărului vom fi mântuiți. Dar cum?

– Gheronda ne spui să avem făină, dar cum să o depozitam?

Trebuie să fim atenți unde păstrăm și în ce loc să pastram alimentele depozitate. Batranii noștri ne-au învățat, dar am uitat. Să fie un loc umbrit, să nu aibă temperaturi ridicate. Făina poate fi pusă în recipiente mari asemanatoare cu cele in care punem brânza feta, adică in cutii de tablă cu capac rotund, pe care le umplem până sus. Le apăsăm bine, cu forță și este nevoie de o cantitate suficientă, până la 20 de kilograme. Apoi presarati peste faina sare gronjoasă, adăugați o bucată de busuioc și închideți ermetic. Putem sigila capacul cu ceară curată. Uleiul este păstrat într-un loc întunecos în recipiente de lut, la o temperatură rece daca e posibil. De asemenea, în ulei putem păstra brânza feta și toate brânzeturile pentru o perioadă suficientă de timp. Leguminoasele, orezul, cerealele bine uscate la soare, să se usuce bine. Zahărul, mierea, glucoza, melasa, dulciurile, oțetul, vinul, pâinea facuta pesmeti. În câteva cazuri, trebuie să ne amintim căile strămoșilor noștri, deoarece, în general, vor depasi multe mijloace moderne de viață. Murăturile în apă sărată, peștele sărat și carnea în recipiente bine închise, măslinele, roșiile etc. Laptele pudra rezistă suficient atâta timp cât nu prinde aer. Întotdeauna pentru a păstrați apa sfintita (si anafora), sa nu vă lipseasca din casele voastre, rugăciunea și pocăința, pocăința, pocăința, pocăința și crucile de lemn de puse la uși și la ferestre.

– Gheronda suntem aproape de evenimentele pe care Sfinții noștri le descriu în mod clar?

Traim deja desfasurarea lor. Deci, aveți grijă să nu vă găseasca nepregătiți. Noul Testament, Psalmii lui David (Psaltirea), nu ar trebui să lipsească din nicio casă creștină. În case sa existe lămpi pentru iluminat, benzină în recipiente de plastic pentru a nu le patrunde aerul și a le păstra într-un loc foarte sigur și răcoros. De asemenea, ar trebui să existe ulei în recipiente pentru iluminat.

Cu toții am plecat de la Lumină și am ales conștient să trăim în întuneric. Evităm Adevărul și în curând va trebui să plătim. Vom plăti pentru pacatele pe care le comitem. A venit deja timpul. În curând vor veni în lume incercari, întinzându-se întunericul, pentru ca toți să poată tine post, sa aiba rugăciune și evlavie, pentru a fi mântuiți. Cei care vor să fie mântuiți vor fi mântuiți. Ei vor face voia lui Dumnezeu și Dumnezeu va fi cu ei. Să ne pocăim și să ne rugăm ca Dumnezeu să aibă milă de noi. A avea curaj, a nădăjdui în Dumnezeu, a avea curaj ca ne mântuiește cu ajutorul Lui.

(Text preluat)

Sfinții și Părinții Bisericii din vechime și-au pus viețile pentru a apăra Sfintele Icoane și dreapta învățătură despre acestea. Ecumeniștii de azi, care au pus stăpanire pe Biserici, defilează braț la braț cu iconoclaștii moderni, pictează imagini batjocoritoare, adevărate sacrilegii, zicand că sunt Icoane, și le așează în sfintele biserici.

Cuviosul Nichita Mărturisitorul a trăit în vremurile de grea prigoană din partea iconoclaştilor, adică a acelora care dispreţuiau sfintele icoane. Aceştia au găsit sprijin la curtea imperială şi au câştigat de partea lor pe împăratul Leon Armeanul, om viclean, care se prefăcea că iubeşte icoanele, dar în ascuns lupta împotriva celor dreptcredincioşi. A chemat la curtea sa pe Patriarhul Nichifor şi un sobor numeros de episcopi pentru o confruntare cu ereticii iconoclaşti pe care-i ocrotea în ascuns. Unul dintre ei, Sfântul Teodor, l-a sfătuit pe Leon cu multă înţelepciune: ,,Nu strica, o, împărate, rânduiala cea bine aşezată a Bisericii, pentru că Sfântul Apostol Pavel zice: Dumnezeu a dat în Biserică pe unii Apostoli, pe alţii Prooroci, iar pe alţii propovăduitori şi pe alţii păstori şi învăţători, spre săvârşirea Sfinţilor, însă n-a adăugat acolo Apostolul şi pe împăraţi. Deci ţie, o, împărate, ţi s-a încredinţat ca să îndreptezi cele mireneşti, lucrurile cetăţilor şi puterile oştirilor. Pentru acelea să te îngrijeşti tu, iar bisericeştile îndreptări să le laşi păstorilor şi învăţătorilor, după învăţătura Apostolului’’.Această înfruntare n-a plăcut împăratului. La scurtă vreme episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi în exil.

Socotind că nu va avea nici un câştig din surghiunirea episcopilor, Leon Armeanul a adus pe egumeni şi episcopi la locurile lor de păstorire şi i-a întemniţat. Iconoclaştii au găsit o cale de a-i amăgi pe cei care doreau mai bine să moară, decât să lepede sfintele icoane: le-au cerut să se împărtăşească în biserică, împreună cu patriarhul eretic şi mincinos, Teodot, urmând ca după aceea să-i slobozească din temniţă. Mulţi s-au învoit şi l-au îndemnat şi pe Cuviosul Nichita să primească. După ce s-au împărtşit cu ereticii, Cuviosul Nichita s-a întristat de această faptă necugetată.

Adus în faţa împăratului, a mărturisit: ,,Eu, o, împărate, nici la mănăsirea mea nu mă voi duce, nici Credinţa mea nu o voi lăsa, ci în mărturisirea mea petrec şi voi petrece, în care au petrecut şi părinţii mei, Sfinţii Episcopi cei dreptcredincioşi, care au pătimit izgonire şi închisori cu nedreptate de la tine şi la multe primejdii s-au dat, apărând Biserica cea dreptcredincioasă, în care stăm şi ne lăudam întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi să ştiţi de la mine cu adevărat, că nici de moarte nu mă tem, nici viaţa aceasta vremelnică nu o iubesc. Dumnezeu îmi este martor, că am făcut ceea ce nu mi se cădea să fac. Ci, pentru ascultare m-am supus bătrânilor şi nevrând, şi împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul partiarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc’’.

După asprimile surghiunului şi ale temniţelor, Cuviosul Nichita Mărturisitorul s-a dus la Domnul, într-o zi de 3 aprilie (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 30-43).

 Presbiter Iovița Vasile

Preasfinția Voastră,

Sunt preotul pensionar Iovița Vasile din Sanmihaiu Almașului. În Duminica a 8-a după Rusalii a anului 2016, la 14 august, am întrerupt comuniunea euharistică cu Preasfinția Voastră pentru faptul că ați semnat documentele eretice ale sinodului talhăresc din Creta. De-atunci am așteptat să vă retrageți semnătura și să condamnați acea adunare nelegiuită. Întrucat, după aproape opt ani, vă mențineți semnătura și refuzați să reveniți la Credința Ortodoxă, mă voi menține în această stare de nepomenire, poruncită de Sfintele Canoane.

În virtutea datoriei pe care Dumnezeu a așezat-o asupra noastră, aceea de a păstra Sfanta Credință Ortodoxă neatinsă și nealterată de erezii și rătăciri și a apăra Biserica Ortodoxă de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, din lăuntru și din afară, vă adresez scrisoarea de mai jos.

1.Cerem ca Părintele Mihai Negrean să fie restabilit ca paroh în Drighiu, să încetați represaliile și amenințările împotriva dansului, deoarece nu a făcut altceva decat să aplice Sfintele Canoane, în aceste vremuri de cumplite erezii, schisme și prigoane.

2.Canonul 15 I II Constantinopol interzice cercetarea canonică a clericului care a încetat pomenirea ierarhului pe motiv de erezie: Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși.Orice măsură împotriva Părintelui Mihai Negrean este necanonică, nedreaptă, abuzivă.

3.Acuzația de schismă adusă Părintelui este necanonică, nedreaptă, ridicolă și vădește rea credință, deoarece același Canon spune deslușit, cu multă limpezime: ,,Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.Cum puteți scrie într-un act oficial că Sfinția sa se face vinovat de schismă?

4.Regulamentul în temeiul căruia urmează să fie judecat a fost alcătuit și aprobat în 2015, cu scopul vădit de a înăbuși orice voce care ar cuteza să se ridice întru apărarea Dreptei Credințe. Nu-l recunoaștem și cerem retragerea lui.

5.Canonul 107 al Sinodului din Cartagina interzice episcopului să judece în pricina sa. Or, Dumneavoastă tocmai asta urmează să faceți, și explic de ce. Adunarea eparhială este alcătuită din oamenii pe care i-ați desemnat, respingand orice altă candidatură. Pot dovedi lucrul acesta. Fiind oamenii Dumneavoastră, execută ordinele pe care le dați.

6.Dumneavoastră propuneți persoanele care urmează să constituie Consistoriul eparhial, organul de judecată. Evident că propuneți oameni obedienți, cărora le veți da dinainte sentința pe care trebuie să o pronunțe. Spune Regulamentul că ei sunt aleși de Adunarea eparhială. Ce alege această Adunare cand Dumneavoastră propuneți exact numărul de persoane necesar? Și cum ar putea judeca aceștia drept și impartial? Nu recunoaștem Consistoriului autoritatea și legitimitatea de a judeca, prin urmare cerem desființarea lui.

7.,,Numirea membrilor Consistoriului eparhial, precum și a președintelui, din randul titularilor, se face prin decizia episcopului (chiriarhală)’’ (art. 52, alin. 4). Aci legiuitorul spune, fără să vrea, că judecătorii din Consistoriu sunt numiți, nu aleși.

8.,,Hotărarile Consistoriului eparhial sunt definitive, după aprobarea lor de către episcop (art. 52, alin. 1). Ce frumos sună! Adică ultimul cuvant în judecata care îl privește pe episcop, ca parte vătămată zice-se, îl are tot  episcopul! De la început pană la sfarșit, episcopul judecă în propria cauză. Nu e drept, nu e canonic, nu e moral.

9.Dorim să vă reamintim că noi cei care am întrerupt pomenirea, vă suntem prieteni, nu vrăjmași. Vrăjmași vă sunt aceia care vă lingușesc, vă laudă și vă întăresc în convingerea că drumul pe care mergeți este bun. Greșit! Ecumenismul nu vă va duce nicidecum la bine, nici la mantuire. Dezavuăm cmb-ul ca fiind un organism creat pentru a pregăti venirea lui antihrist, și e de mirare că nu vreți să înțelegeți acest lucru. Noi așteptăm Venirea Domnului și Dumnezeului și Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

10.Constituția Romaniei garantează dreptul oricărui cetățean la un proces echitabil și imparțial, fără a face deosebire între procesele bisericești și cele din instanțele civile. Ca atare, Părintele Negrean se va putea întoarce oricand împotriva Dumneavoastră, adresandu-se instanțelor civile pentru a cere repararea nedreptăților ce i se vor face. Și vă rugăm să nu uitați că privați cinci copii de ajutorul patern, în vreme ce Dumneavoastră beneficiați de tot luxul și avantajele materiale, asigurate din bănuțul văduvei.

11.În încheiere, vreau să elucidez statutul meu în cadrul Bisericii Ortodoxe Romane. Sunt fiu duhovnicesc al Episcopiei Sălajului și slujitor nevrednic la Sfantul Altar, cu datoria sfantă de a sta sub ascultarea unui episcop ortodox.

12.Vă doresc pace, sănătate și mantuire.

Presbiter Iovița Vasile              2 aprilie 2024

NOTA. Cunoscand situația în care se găsește Părintele Mihai Negrean, vă invit și vă rog să-l susțineți, semnand petitia cuprinsă în linkul de mai jos. Vă mulțumim tuturor.

https://www.petitieonline.com/sustinem_pe_printele_mihai_negrean_din_episcopia_slajului_in_ingrdirea_fat_de_erezia_ecumenismului_promovat_de_episcopul_locului_petroniu#form

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.Amin!

Slavă Sfintei și Celei de o Ființă și de Viață Făcătoarei și Nedespărțitei Trinități totdeauna acum și pururea și-n vecii vecilor.

Subsemnatul  Preot Mihai Negrean, paroh al Parohiei Ortodoxe cu hramul „ Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Drighiu, aduc la cunoştinţă  Preasfinției Voastre, Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu  că începând de azi 24 martie 2024, încetez comuniunea cu Preasfinția Voastră prin nepomenirea  la niciuna din slujbele oficiate de mine.

Consider sinodul din Creta a fi eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura nepomenirii la slujbe a iararhului părtaş la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic, de către canonul 15 I-II din Constantinopol (anul 861), de canonul 11 al Sinodului din Cartagina şi de practica Bisericii de-a lungul secolelor în situaţii în care episcopul cade şi persistă în erezie sau în părtăşie cu erezia, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

1.Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.

2.Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.

3.Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.

4.S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.

5.A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.

6.A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.

7.A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.

8.A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.

9.Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?

10.Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?

11.Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea?Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici”?

12.Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…”[1] (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.

13.În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o “Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?

14.Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.

15.Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele Stăniloae le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”[2] (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “Biserica Sobornicească” (Ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.

16.Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.

17.Articolul 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.

18.În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.

19.Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin nepomenire şi respectiv neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”. Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar aceşti oameni se pare că nu au noţiunea de ce înseamnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia.

Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioşii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.

Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie!

Pleiada de Sfinţi ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului.

Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau minciuno-episcop – din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care aparţinea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturiseşte ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoţi.

Din momentul încetării pomenirii, nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparţi de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei.

Iată că sintagma „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situaţia, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoţiei harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar organul prin care se dă Harul Preoţiei, slujeşte în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.

Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat şi Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliţi din Biserica Greacă şi Sfântul Paisie Aghioritul ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă, între anii 1970-1973.

Despre Mănăstirile din Sfântul Munte avem mărturia că sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Numai cei răuvoitori şi ignoranţi îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…

Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonelor amintite mai sus.

Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sfântul Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.

Mulţi sfinţi mari (Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti Sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh.

Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o delimitare faţă de idei şi mustrare faţă de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este acelaşi lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenţia unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greşite (înşelări şi erezii) şi de delimitare faţă de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale. Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, de unii duhovnici cu viaţă sporită şi de mulţi vieţuitori din schituri şi mănăstiri, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă din România, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuşi niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

Nu a existat şi nici nu va exista nici cea mai mică intenţie de a ne separa de Biserica Ortodoxă, în care ne-am născut duhovniceşte şi continuăm să viem, pe care am moştenit-o din moşi-strămoşi neschimbată de două mii de ani şi o mărturisim ca singura adevărată Biserică a lui Hristos. Cei 25 de arhierei români prezenţi la sinodul din Creta au creat un precedent unic în viaţa Bisericii, prin care au introdus o autoritate şi un reper normativ pe linie de Credinţă, semnând documente în numele întregii Biserici Ortodoxe din România şi erijându-se în reprezentanţi ai întregii plirome ortodoxe româneşti. Considerăm că acest nou tip de autoritate, care doreşte să se impună ca normă de Credinţă, este o abatere de la practica de milenii a Bisericii, instituind o formă de conducere unilaterală, ruptă şi de comuniunea existentă în Biserică, şi de elementul sobornicesc al acestei comuniuni. Lipsa noastră de reprezentare ortodoxă în sinod ne justifică să nu acceptăm aceste documente, elaborate şi semnate împotriva conştiinţei noastre ortodoxe. Pentru ce s-a semnat la sinod trebuie să răspundă cei implicaţi. Suntem de acord cu faptul că, prin participarea şi semnarea documentelor sinodului din Creta, dar şi prin ratificarea acestuia, în cadrul sesiunii din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din România, ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia eclesiologică ecumenistă, adoptată de acest sinod.

O studiere profundă şi în frica de Dumnezeu măcar a Sfinţilor Părinţi şi a Marilor Duhovnici şi teologi ai secolului XX  va demonstra că sunt în totală contradicţie cu aceştia cu privire la aceste grave probleme. Ne referim în mod deosebit la: Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Hozevitul, Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Ierarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, Sfântul Luca al Crimeii, Mitropolitul Averchie Taușev, Cuviosul Filothei Zervakos,  Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis, Pr. Prof  Georgheos Metallinos,  Părinţii Arsenie Papacioc şi Iustin Pârvu. Cum se poate face abstracţie în mod atât de ostentativ, la nivelul Bisericii Ortodoxe din România, al teologiei româneşti şi implicit al pregătirilor şi deciziilor sinodului din Creta, de poziţia şi Teologia acestor mari trăitori şi Mărturisitori ai Ortodoxiei contemporane în gravele probleme cu care se confruntă Biserica şi lumea actuală?

De aceea, lipsa condamnării la acest sinod şi după întoarcerea celor ce au participat la el a oricăror forme de erezii şi schisme, precum şi a tuturor ideologiilor distructive, fără precedent în întreaga omenire, conduce la concluzia că toate documentele au fost pregătite şi hotărâte în mod premeditat şi semnate intenţionat, cu bună ştiinţă, fapt dovedit şi de toate celelalte nereguli şi presiuni semnalate de ierarhii care nu au semnat şi de celelalte Biserici care nu au participat. Lipsa condamnării presupune asumare, părtăşie şi consimţire la care nu putem adera prin participanţii la sinod. Cu ce nu conteşti eşti de acord. Tocmai de aceea şi în acest context noi am întrerupt pomenirea ierarhului şi nu recunoaştem acest pseudosinod, pentru a nu ne face părtaşi acestor grave compromisuri. Prin urmare, până în momentul în care Episcopul  nostru se va dezice de hotărârile sinodului din Creta, îşi va retrage semnătura de pe acele hotărâri şi va milita pentru invalidarea acestora în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din România, ne vom ruga la Sfânta Liturghie şi în ecteniile celorlalte slujbe bisericeşti în care sunt pomeniţi întâistătătorii Bisericii,  cu expresia “pe toţi arhiereii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului”. Prin aceasta este pomenit implicit şi arhiereul locului, în măsura în care este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. Pomenirea la sfântul altar a ierarhului se va relua în momentul în care se va dezice de deciziile sinodului şi-şi va retrage semnătura de pe documentele sinodale.

Demersul de nepomenire a ierarhului nu reprezintă o dovadă de neascultare şi neorânduială în Biserică, menită să producă tulburare, ci dorinţa noastră de a rămâne în frica lui Dumnezeu. Măsura vizează îngrădirea împotriva ereziei sau a părtăşiei cu erezia, nicidecum separarea de Sfânta Biserică Ortodoxă, ai cărei fii credincioşi continuăm să fim, potrivit prevederilor canonului 31 Apostolic şi canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, care atenţionează că cei ce, prin nepomenirea ierarhului, se îngrădesc de erezie sau de părtăşie cu erezia nu se vor supune certării sau caterisirii, deoarece “nu cu schismă au rupt unitatea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri” (ultima teză a canonului 15, I-II Constantinopol).

Dumnezeu să ne ajute şi să ne ferească de orice formă de rătăcire şi de părtăşia cu erezia! Amândouă produc căderea din har şi din duhul curat ortodox. Sfântul Ierarh Luca al Crimeii spunea prin anii ’50 căci dacă ecumenismul va fi recunoscut oficial în Biserica Ortodoxă, atunci vom asista la instaurarea totalitarismului spiritual în sânul acesteia. Şi dacă înţelepciunea poporului care zice că între fals şi original, timpul face diferenţa, s-a probat cu prisosinţă, atunci şi demersul nostru are şi va avea acelaşi ecou, dacă a fost de la oameni şi nu de la Dumnezeu. Noi, dacă vrem mântuirea, nu ne ridicăm împotriva ierarhilor sau a Episcopului, ci vrem să rămânem în Adevăr şi în lupta cea bună alături de toţi Sfinţii din decursul veacurilor şi vrem să-i spunem Episcopului nostru cu smerenie şi cu dragoste că aceasta este calea de urmat şi că nu avem nimic cu el personal. Dacă se va alătura Sfinţilor şi la ceea ce-i cerem noi în lumina Sfinţilor, va fi mare bucurie pentru nenumărate suflete, iar dacă nu, trebuie să-i spunem cu demnitate şi smerenie că “noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” ( Faptele Apostolilor 5, 29) şi că noi nu dorim să ne facem eretici, nici să ne dăm bisericile ereticilor.

Consider că urmările sinodului din Creta sunt vizibile cu ochiul liber, deoarece nu sunt sprijinit în parohia încredințată mie în lupta pentru ortodoxie și contra ereziilor și învățăturilor greșite, de către superiorii mei. Poporul replică următoarele: de ce nu vin superiorii dumneavoastră (protopop, consilieri episcopiei, episcopul ) să ne spună tot așa, că atunci v-am crede.

În calitate de preot ortodox mă simt umilit și înjosit prin faptul că a fost primit un preot unit (greco-catolic) și pus în funcția de preot ortodox fără a avea hirotonie ortodoxă, în felul acesta fiind pus la egalitate cu preoții ortodocși și apreciat că face misiune mai bună decât mulți preoți ortodocși.

Nu accept primirea la Ortodoxie decât prin Botez Ortodox, restul nefiind botez. Nu voi administra Taine celor care nu au botez ortodox.

Refuz să calc în picioare  semnul Sfântei  Cruci care este încadrat în pardoseala bisericii parohiei Drighiu.

Nu trec la schismatici, nu mă rup de Biserica Ortodoxă, rămân în Patriarhia Ortodoxă din România, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Episcopia Sălajului. Nu voi pomeni alt episcop la slujbe.

Data 24.03.2024                                                                                      

Preot paroh

Mihai Negrean

Preoteasa,

Gabriela Negrean

În Duminica Ortodoxiei, 24 martie 2024, Părintele Mihai Negrean din Parohia Drighiu, județul Sălaj, a încetat pomenirea episcopului ecumenist al locului, înștiintandu-l pe acesta prin notificarea trimisă la Episcopie.

Imediat au început represaliile, Părintele Mihai fiind oprit de la slujire. Sfinția Sa este tata a cinci copii, urmand, cu vrerea lui Dumnezeu, să i se nască și al șaselea. Așteptăm ca și alți preoți din Eparhia noastră să se ridice întru apărarea Sfintei Biserici Ortodoxe Romane, în fața valului ecumenist ce s-a abătut asupra ei.

Vrednic este! Axios! Dignus est!

Presbiter Iovița Vasile

Preot Negrean Mihai

Data naşterii: 19 noiembrie 1986
Şcoli absolvite şi anul absolvirii:
– Seminarul Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” Zalău (2006)
– Facultatea de Teologie Oradea (2012)
– Masterat, Facultatea de Teologie Arad (2014)
Data hirotoniei: 18 octombrie 2020
Parohii ocupate şi perioada: Drighiu (2020 – prezent)
Grade profesionale: Definitivat