ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Preot prof. Ion Buga autorul cărților „Rugați-vă pentru fratele Teoctist” ( 2005) și „Fascinația haosului” (2009), lucrări devastatoare în ceea ce privește dezvăluirile din interiorul B.O.R, spunea:

„Teodosie, un amărât, care s-a pripășit acolo. De fapt, acesta nu s-a pripășit degeaba acolo! Păcatele Constanței erau foarte mari. Constanța avea păcate foarte grele, de decenii. Eu le știu prea bine. Și pentru asta a venit pedeapsa lui Dumnezeu acolo, numită Teodosnicul!
El a venit acolo cu o misiune, și una urâtă! De aceea și este lăsat în pace… Luptați-vă!…

Referitor la lucrările mele: în toată Biserica s-a instaurat legea numită OMERTA. Nu s-a scos niciun cuvânt, dar tăcerea este și ea un răspuns. Ei, din două motive, nu au făcut niciodată acest lucru. Cei ce puteau să-l facă, NU l-au făcut pentru că și-au dat seama că intră în luptă cu cineva cu care nu se puteau lupta. Al doilea, tacit, au recunoscut dreptatea mea, adevărul meu. Iar cei cărora nu le-a convenit acestea, nu puteau s-o facă, fiindcă oamenii nu au niciun pic de cultură.

Cred că ați remarcat că, în cartea ,,Rugați-vă pentru fratele Teoctist”, acolo este o ,,cazemată” unde nu se poate strecura nimeni, este o argumentație atât de densă și de cumplită, încât nu se poate apropia nimeni de zidurile ei. Și nici nu a îndrăznit cineva. Este o istorie paralelă a Bisericii, o istorie de 2000 de ani, paralelă cu cea oficială, care nu întotdeauna este și autentică ”.

F. Andrei

Ofițerii de poliție au spart încuietorile și au ocupat clădirile Lavrei din Kiev. Dimineața devreme, pe 6 iulie 2023, reprezentanți ai muzeului, sub acoperirea poliției, au spart ușile de la cea de-a 70-a clădire a Lavrei Peșterii din Kiev și au intrat. Protopopul Nikitas Chekman, avocatul Lavrei, a făcut o postare relevantă pe canalul său Telegram.

„Reprezentanții muzeului, însoțiți de poliție, fără niciun temei legal, au spart încuietorile și au intrat în clădirea 70”, a scris avocatul. Clădirea 70 este reședința Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrios în Lavra Peșterilor din Kiev.

Până acum, ora 8:00 poliția a izolat și clădirea 69. Există motive să credem că ușile vor fi dărâmate și acolo. Reamintim că sunt în desfășurare proceduri judiciare în jurul dotărilor din Kato Lavra, fără a căror finalizare Ministerul Culturii nu are dreptul să le pună sub control. Frăția încă locuiește în mănăstire.

La 6 iulie 2023, poliția ucraineană a început să folosească violența împotriva apărătorilor Lavrei Peșterilor din Kiev. Un videoclip publicat pe canalul EOD Telegram arată cum poliția, folosind forța, trage credincioșii departe de una dintre clădirile Lavra. Probabil că unul dintre apărătorii Lavrei a fost reținut. Tot în videoclip se aud strigăte de „de ce mă lovești?”.

TASS: „Moaștele și obiectele de valoare vor fi strămutate din Lavra de la Kiev în muzeele europene și Vatican sub pretextul „salvării de atacurile cu rachete rusești”. Pe 26 iunie 2023, în presa rusească au apărut informații că moaștele Sfinților Părinți ai Peșterilor, precum și obiectele creștine valoroase, sunt transportate din Lavra Peșterilor de la Kiev. Acest lucru, în special, a fost declarat de agenția TASS cu referire la conducătorul serviciului de informații externe al Federației Ruse.

„Potrivit Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, s-a ajuns la un acord între autoritățile de la Kiev și reprezentanții UNESCO cu privire la scoaterea obiectelor creștine valoroase, inclusiv a sfintelor moaște, de pe teritoriul Lavrei Peșterilor de la Kiev și transportarea lor ulterioară către muzeele din Italia, Franța, Germania și Vatican sub pretextul „salvării de atacurile cu rachete rusești”, se spune în text. Se relatează că „deja ar fi fost alocate resurse financiare pentru transportul obiectelor de cult în Europa, au fost pregătite vehicule, dintre care unele sunt echipate cu utilaje frigorifice”.

UJO a scris mai devreme că, potrivit conducătorului Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință Victor Yelenski, peșterile Lavrei vor fi reconstruite.

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Din BOR n-a mai rămas decît un SISTEM bisericesc, o BIROKRATURĂ religioasă, menită să gestioneze/controleze corect-politic, adică să veștejească, orice energie duhovnicească și națională autentică. Patriarhul fiind ales de mulți masoni infiltrați în Adunarea Națională Bisericească, devine astfel, sluga unui sistem masonic, care a penetrat la toate nivelurile Biserica. BOR s-a transformat doar într-o INSTALAȚIE de captare/confiscare și năruire a energiilor vitale ale Neamului românesc; un MEGA-MALL religios, condus exact ca o corporație, ai cărui clienți (nu credincioși!) sunt recrutați și prețuiți exclusiv pe considerente pecuniare, ca surse de venit financiar. În rest doar indiferență, dispreț, distanță.

Ierarhia, cu rare și nerăsunătoare excepții, nu-și poate ascunde evidentele reflexe „proxenete”: preoții înșiși au fost transformați de către ierarhii lor într-un fel „târfe” trimise la produs, și tratați ca atare. Pentru ierarh nu contează deloc cât de bun ești ca păstor; doar calitățile de VAMEȘ îl mișcă. Singurul rol destinat preotului este cel „extractiv”. „Seraiul” arhieresc trebuie alimentat exponențial și fără pauze.  Consilierii eparhiali și Protopopii sunt sistemul eclesial în executarea poruncilor financiare și de opresiune inventate și propuse uneori chiar de ei înșiși, doar ca să dea bine la șefu…! Ca buni vameși, rânduiesc cotele protopopești exact în proporție de 100% precum fondurile eparhiale și din vânzarea unui kg de lumânări își opresc și ei legal 10%, doar că le distribuie și 50% merge la centru. Megalomani și vulgari, capricioși, despotici, abuzivi, desfigurați de mîndrie și pofte, capii BOR nu-s altceva decît GROPARII ei. Pînă și cele mai amărâte parohii sunt stoarse pînă la epuizare de ultimul leu. Știu preoți care iau de la gura copiilor lor ca să alimenteze “dihania” birokratică bisericească. 

Tot mecanismul se bazează pe ȘANTAJ, INTIMIDARE, TEAMĂ de CATERISIRE, TAXĂ DE PROTECȚIE. Preoții se trezesc abonați de la centru, din oficiu, la diverse ziare și reviste, ca taxă de protecție mafiotă, pentru ca ziarele respective să nu critice derapajele eparhiale sau protopopești.  Apoi, pe tot parcursul anului preoților li se bagă pe gât tot felul de maculatură , cărți scrise de vechii securiști, actualii KGB-iși sau de foștii colaboratori și turnători din perioada comunistă. De exemplu în eparhia Sucevei și Rădăuților preoții au primit o „carte”, care constă din xeroxarea unui Minei în limba bulgară, fără ca nimeni din eparhie să vorbească bulgara. Costă doar două sute roni. Dar, are poza ierarhului locului, în loc de prefață. Ăsta-i secretul „păcii”, al colaborării neîntrerupte cu vechiul sistem opresiv al „frățietății” și al „iubirii” în BOR! 

De teama caterisirii, preoții tac. Tac pentru familiile lor. Tac pentru că nu toți s-au născut eroi sau martiri. Tac pentru că și ei sunt tot plămadă din acest neam învățat cu sclavia, abuzul, silniciile de tot felul. Își storc credincioșii ca să-și astâmpere ierarhul sau protopopul, care să dea bine în fața ierarhului și cât de vrednic este în a-i stoarce pe preoți, inventează taxe și dări în plus, față de centrul eparhial. 

Această hidră bisericească cu două capete de lup, de data aceasta, nu de vultur, adică protopopiatul cu drepturi egale ca și eparhia, imită capul imprevizibil al unei mafii care înfioară. Îngroașă obrazul, cer, condiționează, pisează la nesfîrși, în fiecare lună trebuie să ducă haraciul și peșcheșul. În anul 2019 s-au mărit cotele prtotopopești și eparhiale cu 20 % în condițiile unei depopulări și sărăcirii masive a credincioșilor. Dacă nu plătești dările vine protopopul și te mustră cam așa: „cum îți piermiți să nu plătești dările, când ai doi rinichi, încă…!?

Prinții bisericii sunt din ce în ce mai greu de satisfăcut! Dar nimeni nu-i vede!!! DNA-ul nu-i și pentru ei. Justiția? Justiția-i pentru șuți, nu pentru ciocoi. Cine sunt ăștia? Cum de sunt infailibili și intangibili? De fapt sunt întrebări retorice. Intuim sursa infailibilității arhierești. Știm cui aparțin. Se simte! BOR, o INSTITUȚIE care garantează MOARTEA; care-i asigură pe ADEVĂRAȚII STĂPÎNI că n-au de ce să se teamă de acest NEAM și de acești preoți scoși pe bandă rulantă, dacă servești câțiva ani pe un domeniu al vreunei eparhii, sau chiar pe ierarhul în persoană (vezi cazul Teodosie Șpagoveanul, care a hirotonisit toată pleava de ignoranți sau șpăgari, cu mici excepții și i-a plasat la Vatra Dornei și prin țară, prin parohii de oraș, fără studii complete, prin munți și sate, hirotoniți împotriva canoanelor deoarece nu au o parohie anume, adică preoți fără portofoliu). Nu a existat așa ceva în toată istoria Ortodoxiei.

Iată ce spune și internetul, în acest sens: „Episcopul a hirotonit 10 popi pe o bisericuta, 100 de popi intr-un orasel, mii de onorifici (fara parohie) pe care-i tine pe post de cantareti, paraclisieri, clopotari si gropari. Nu credeti asa ceva? Eu va spun din ceea ce am vazut cu ochii mei! Tot episcopul este cel ce ii invata pe preoti sa fie fatarnici, golani, proxeneti, tir-isti, taximetristi, juristi, cantareti, reci si functionari fara Dumnezeu, derbedei care nu predica adevarul dupa slujbe, oameni vii dar morti, partasi la conferintele securisto-seci ale episcopului etc. Ortodoxeala la ora asta este ceea ce se cuvine sa fie: ceva mai imbacsit decat papismul insusi, decat Roma paganeasca!

Astfel de paractici simoniace și de finanțare a masoneriei oculte menține BOR în stare de cadavru, îmbălsămat, dichisit, fardat frumușel, inofensiv, întrucât preoții au devenit ascultători pînă la impostură și cumplit de însetați de parvenire, iar unii dintre ei preferă să fie conduși de oculți, decât de inculți…!

Unii, ajunși în final să-și vadă visul împlinit: mitra obținută, limuzina cea mai tare colea jos lîngă palatul episcopal, măicuță drept ordonanță, bancheturi ecumeniste, simpozioane, sinaxe, pașaport diplomatic, laude și omagii, fudulie cât cuprinde, adică raiul mult căutat și dorit, încep să tortureze și să excomunice credincioșii și să caterisească preoți, dacă le spui doar un cuvânt, sau dacă te împotrivești acestei hidre antihristice.  Tot luxul și disprețul lor, pe spinarea unor bieți preoți, vai și-amar de ei și de familiile lor, care nu mai știu cum să le potolească fioroasele pofte! 

Ce vede și ce crede lumea în general e complet fals; 80% din preoți de-abia trăiesc de pe azi pe mîine. Procentul se va extinde, deoarece lumea dezgustată de aceste practici feudale, nu va mai veni la Biserică. Preoții sunt complet desființați pînă și ca oameni, nu numai ca preoți, de instituția care pretinde că-i a lui Hristos. Biserica a ajuns un sistem feudal; singurele raporturi din interiorul ei sunt cele de vasalitate; e împărțită în moșii, în feude, preoții trimiși la produs, stăpînii premiindu-i din cînd în cînd, exclusiv pe criterii de performanță „extractivă”. Parohia nu mai este puterea lui Hristos, ci o anexă a protoieriilor și a episcopiilor contrar canoanelor bisericești. Acești „seniori” lacomi și absolutiști, nu-s decît niște paraziți. Dările pe care le pretind, în mod fățarnic numite fonduri misionare, colecte pentru săraci sau taxe pentru unitățile superioare sunt de fapt adevărate TAXE DE PROTECȚIE!!! Preoții își cer mereu scuze superiorilor, că nu pot cerși de la credincioși, pe cât pot cei de sus să risipească.

Cînd ai ajuns la mâna fostului Vasilică, azi ÎPS, Dr. etc, etc, sau PS , trebuie să știi că singura ta menire e să-l alimentezi fără oprire. Degeaba te plîngi că pruncii tăi nu mai pot să înfulece margarină pe pită, că femeia ți-e la limita puterilor, că muncești din greu pe cîmp ca să supraviețuiești de pe azi pe mîine, că oamenii sunt săraci și că nu mai au de unde să tot pompeze bani în tolba hulpavă a înaltpreasfinției sau preasfinției sale. Inutil. „Nu poți, nu-i nimic, avem altul la schimb. Unul care va putea. De-aia am și făcut 44 facultăți de teologie, d-aia producem puhoaie de semidocți pe bandă rulantă!!! Ăștia ne vor fi pururea îndatorați; o vor vinde și pe mama lor ca să ne intre în grații, ca să-și obțină nefericitul „loc de muncă”! Vor fi cei mai de valoare VAMEȘI ai noștri! Ăștia vor trăi cu speranța că de vor face frumos 3 sau 4 ani de școală, vor evada din satul ăla mic, unde e imposibil de supraviețuit cu așa biruri pe cap, și vor apuca și ei un os mai dulce. Ne vor fi cei mai fideli îndatorați.” Și uite-așa, dacă ești jigodie de la început și sub fățărnicia ascultării faci frumos pe placul „șefului”, pupi un „vad” mai bun; dacă nu ești jigodie, vei fi; SISTEMUL te modelează fără să știi; Dacă, însă te vei “obrăznici” și vei fi preot adevărat, mărturisitor, de vei lua partea turmei, de-o vei apăra de rapacitatea infernală a acestor lichele parazite și uzurpatoare ale pozițiilor cheie în Biserică, negreșit vei fi caterisit! 

Vor găsi ei motive destule, doar DRACU LE E STĂPÎN! Și să nu-mi spună nimeni povești serafice de prin manuale! Le știu, le știu mai bine decît toți care se produc pe-aici! Dacă nu le știam tăceam din gură. Sau peroram despre epectaze, perihoreze, har necreat, sau despre alte treburi…!

În final, dragii mei, preoți și episcopi, împreună cu credincioșii voștri, luați-vă parohiile și eparhiile înapoi din mâna sistemului actual corupt și antihristic, iar mai recent, eretic și apostat oficializat în Creta, unde și-a luat doctoratul cu calificativul „magna sine Christus et sine Ecclesia”!

Și totuși, în ciuda acestor vremelnici nemernici,  Ortodoxia este singura Biserică adevărată, una, sfântă, sobornicească și apostolească, însă cu foarte mulți oameni nepotriviți, atât clerici, cât și popor! Pe unii, tocmai acest paradox, îi face să se convertească la Ortodoxie, așa cum mărturisește iudeul devenit preot ortodox James  Bernstein – cel care scrie cartea „Uimit de Hristos” (vezi interviul: „Așa cum a făcut Apostolul Pavel…(II), în rev. Familia Ortodoxă, Iulie nr. 7 (126)/2019, p. 53).

Doamne, ajuta-ne și scapă-ne de neamul acesta parazitar și prădalnic în veac!

Un preot anonim, care rupe tăcerea și vrea stoparea acestor mercenari hrăpăreți și abuzivi, peste limita imaginației…!

Ea a fost dată uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaște prin simțuri; de pildă arătarea lui Dumnezeu către Avraam, sub chipul a trei bărbați, la stejarul lui Mamvri (Fac.18. 1-2), sau arătarea Mântuitorului după Înviere către ucenicii Săi (Ioan 20, 19-31).

Avem aici o Descoperire din afară. Dar, de cele mai multe ori, Descoperirea pe calea supranaturală e dată sufletului omenesc printr-o luminare deosebită, pe care acesta n-ar fi putut-o câștiga numai prin puterea cugetării sale. Această luminare a sufletului și înzestrare a lui cu puterea de a primi anumite adevăruri ale Descoperirii Dumnezeiești este insuflarea sau inspirația�Dumnezeiască. Avem aici o Descoperire care se face numai sufletului și prin suflet și pe care o putem numi duhovnicească sau dinlăuntru.

Sfânta Scriptură spune chiar și în Vechiul Testament, în multe locuri (Ieş. 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8, 1; Avacum 2, 2 etc.), că Dumnezeu este Acela care a grăit prin gura proorocilor: Sfântul Apostol Pavel rezumă astfel istoria şi felurimea acestei Descoperiri:

„După ce Dumnezeu odinioară în multe chipuri a grăit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul”�(Evr. 1, 1-2).

Descoperirea prin semne minunate, controlate de simțuri și prin insuflarea Duhului Sfânt are autoritate hotărâtoare pentru viața religioasă și pentru mântuire. Numai prin această Descoperire omul are cunoașterea celor duhovnicești și poate deveni duhovnicesc.

(Din cartea Învățătura de Credință Ortodoxă, Editura Doxologia, p.12-13).

Sora Pelaghia

Sinodul din Dealul Patriarhiei și-a încheiat lucrările și domniile lor, pseudo-ierahii, s-au răspândit pe la casele lor. Din Comunicatul emis, aflăm că nu s-a scos un cuvânt despre ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie, așa cum era în primele secole după Nașterea Domnului. Nu s-a pus în discuție nici cererea loazelor, care se pretind intelectuali, și pe care i-a pus necuratul sa ceară ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie așezată după calendarul gregorian al papistașilor. Nu-i nimic, de data asta au fost sub presiunea credincioșilor și n-au riscat să și-i pună-n cap, dar vor găsi ei o modalitate să se alinieze cerințelor antihriștilor.

În schimb, au fost ,,aleși’’ doi viitori episcopi, care stăteau la rând să-și primească răsplata pentru fidelitatea lor față de sistem: Paisie Teodorescu, pentru postul vacant de vicar patriarhal și Nectarie Petre pentru Arhiepiscopia Europei Occidentale, post nou înființat pentru ca ,,omul lor’’ să nu rămână pe dinafară. Trebuie să remarcăm faptul că domnii aceștia au fost livrați de puterea lumească, le-au mai atașat câte un contracandidat pentru ca să dea impresia că e alegerea lor, a sinodalilor. Nici vorbă. Cei doi sunt oamenii lor, ai sistemului și au fost atent verificați, înainte de a fi împinși spre scaunele episcopale. Fiind aleși de puterea lumească, dintru început pornesc pe un drum la capătul căruia vor gusta din cupa amară a nesăbuinței lor. Canonul 3 al Sinodului 7 Ecumenic interzice cu asprime amestecul lumescului în alegerea slujitorilor bisericești, sub sancțiunea caterisirii. Îi vor hirotoni cu discreție și, sigur, cu ritual redus, pentru că nimănui nu-i convine să audă cuvintele ,,Anatema turutor ereticilor’’.

Nevrednici sunt!

Presbiter Iovița Vasile

Un stareţ oarecare era în Thebaida, şezând într-o peşteră, şi avea un ucenic iscu­sit. Și avea stareţul obicei ca în fiecare sea­ră să-l sfătuiască pe dânsul cele de folos, iar după sfătuire făcea rugăciune şi-l slobozea să doarmă.

Şi s-a întâmplat odată că oarecare mireni evlavioşi, ştiind de multa nevoinţă a stareţului, au venit la dânsul pentru a-i face mângâiere. Iar după ce s-au dus ei, iarăşi după obicei a şezut stareţul seara învăţându-l pe fratele; şi vorbind cu el, bătrânul s-a adâncit în somn; iar fratele petrecea aproa­pe, până se va fi deşteptat stareţul şi-i va face lui rugăciune.

Mult şezând el şi stareţul nedeşteptându-se, s-a supărat de gânduri, dar tot nu s-a dus; şi aşijderea până la şap­te ori supărându-se, stând împotrivă, nu s-a dus. Şi, iată, noaptea înaintând, s-a deşteptat stareţul şi, văzând-l pe ucenic şezând, a zis: „Nu te-ai dus până acum?”. Şi i-a zis: „Nu, pentru că nu m-ai slobozit, Avva”. Şi a zis stareţul: „Pentru ce nu m-ai deşteptat?”. Răspuns-a fratele: „N-am cutezat a te îm­boldi, ca să nu tresalţi”. Deci, sculându-se, au făcut Utrenia, iar după Utrenie a slobozit stareţul pe fratele, şi stareţul a şezut de si­neşi. Şi s-a făcut întru uimire: şi iată oarecine îi arăta lui un loc slăvit, şi un jilţ preastrălucit într-însul, iar deasupra jilţului – şapte cununi strălucind. Iar el a întrebat pe cel ce-i arăta lui, zicând: „Ale cui sunt acestea?”. Şi i-a răs­puns lui acela: „Ale ucenicului tău, şi locul adică şi jilţul i le-a dăruit lui Dumnezeu pen­tru ascultarea lui; iar acele şapte cununi le-a luat în noaptea aceasta”.

Deci, venindu-şi în sine stareţul, a chemat pe fratele şi i-a zis lui: „Spune-mi, ce ai făcut în noaptea aceasta?”. Iar el a zis: „Iartă-mă, Avva, nimic n-am făcut”. Iar bă­trânul, socotind că, smerit cugetând el, nu mărturiseşte, i-a zis lui: „Nu te voi lăsa de nu-mi vei spune ce ai făcut sau ce ai gândit în noaptea aceasta”. Iar fratele, neştiind că ar fi făcut ceva, se nedumerea ce să spună. Şi a zis către părintele său: „Avva, nimic n-am făcut, fără decât numai aceasta: că, supărat fiind de şapte ori ca să mă duc fără slobo­zirea ta, nu m-am dus”. Iar stareţul, aceasta auzind, a înţeles că de câte ori ucenicul s-a luptat îm­potriva gândului, tot de atâtea ori s-a încununat de către Dumnezeu; iar fratelui nu i-a grăit nimic din cele ce le-a văzut. Iar pentru folos, a po­vestit acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să ne învăţăm că, pentru mici osteneli, cununi luminate ne dăruieşte Dumnezeu. Încă și ca să ne învăţăm cu sârguinţă a căuta rugăciunile Părinţilor şi a nu cuteza a face ceva sau a ne despărţi cumva de dânşii fără de a lor blagoslovenie şi voie slobodă.

(Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 201-202)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Pseudo-patriarhul Daniel? Să fim serioși. Permanența cutare? Nu vă faceți iluzii. Cei 56 de minciuno-episcopi? Nici vorbă. sunteți departe a de adevăr. Atunci cine?

Acei indivizi oculți, unii văzuți, alții stând în vizuini, nevăzuți. Aceștia țin în mână niște sfori de care atârnă acești 56 de nefericiți pseudo-episcopi, care și-au vândut sufletele și au primit, drept răsplată, fiecare câte un scaun episcopal.

Nu vreau, Doamne ferește, să-mi asum calități de care sunt cu totul străin. Nu sunt prooroc, pentru că acest dar îl așează Dumnezeu în vase alese, nu într-unul cu totul spurcat. Nu sunt văzător cu duhul, sau înainte văzător, pentru că Dumnezeu știe cine este vrednic de aceste daruri alese ale voii Sale. Nu sunt niciun iscusit observator al evenimentelor, ca văzându-le pe acestea să le pricepem pe cele viitoare.

Nu! Sunt un nevrednic și hodorogit popă de țară, care încerc, după puteri, să deslușesc mersul evenimentelor. Așa socotiți-mă.  Ieri, publicam aceste afirmații, pe care le găsiți pe acest blog, în articolul Ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie:

În vremea din urmă, se cere cu tot mai multă insistență reactivarea acestei Mitropolii. Cererile se îndreaptă spre  Sinod, care bineînțeles, n-are putere de decizie. Oare ÎPS Teodosie nu știe acest lucru? Îl știe foarte bine, se preface a nu-l ști. Pseudo-ierarhii noștri sunt captivi ai sistemului antihristic, care numai binele Bisericii noastre nu-l urmăresc. Cum să facă acești falși episcopi un bine, când ei au fost puși în scaune de vrăjmașii văzuți și nevăzuți ai Bisericii, tocmai pentru a o distruge din interior?

Veți vedea că la viitoarea reuniune Sinodului, supranumit și ,,sfânt,, nu se va pune pe agendă această cerere legitimă a credincioșilor. Aprobările trebuie să vină de la Pleșu, Baconschi, Liiceanu, Caramitru, Bănescu, a tăiaților împrejur de la E. Wiesel și Dumnezeu mai știe de unde, pentru că această faună este foarte bogată.

Așadar, nu vă faceți iluzii. Arhiepiscopia Tomisului nu va fi ridicată la rang de Mitropolie. Să ne țină Bunul Dumnezeu sănătoși și vom mai vorbi despre aceasta și peste câțiva ani. Tot degeaba.

N-au trecut nici 24 de ore și confirmarea a venit. Titlul din ActiveNews spune tot. Nu vă osteniți să citiți toată poliloghia

RĂZBOI LA PATRIARHIE. EXCLUSIV: Răspunsul oficial prin care se ”clasează” cererea de reactivare a Mitropoliei Tomisului chiar înainte de lucrările Sfântului Sinod, în timp ce agenților Bisericii Paralele li se acceptă petiția contra Sfintelor Paști. DOC

Să nu îndrăznească agenții infiltrați în Biserică, ocupanți ai scaunelor episcopale, să hotărască, în numele Bisericii Ortodoxe Române, că vom sărbători Învierea Domnului după calendarul gregorian. Adică, planul lor este ca în perioada 2025-2030 să sărbătorim împreună cu papistașii, după Pascalia Ortodoxă, apoi vom vira brusc spre calendarul papistaș, spre a ne alinia exigențelor antihriștilor. Nu! Noi avem calculată data Sfinteloir Paști până-n 2118. După cum au hotărât Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, din 325. Noi după această Pascalie vom sărbători Învierea Domnului, nu după ce hotărăsc scursorile numite Bănescu, Papahagi, Pleșu, Liiceanu, Baconschi, Caramitru, mai nou și M. Macovei.

Aceate lepădături să facă bine să ne scutească de imbecilitățile care-i animă. Plecați, spurcaților!

Presbiter Iovița Vasile

Sufletul Lui s-a coborât la iad (Efes. 4, 9; 1 Petru 3, 19), dar nu ca să sufere chinurile de acolo, ca toți oamenii dinainte de El, căci cu acest scop se duc numai cei care pleacă de aici cu păcatul strămoșesc, sau cu păcate personale, și cine se duce la iad spre a suferi pentru păcate nu mai poate ieși de acolo prin puterile sale. Sufletul lui Iisus nu s-a dus acolo nici ca arhiereu, nici ca prooroc.

El s-a dus acolo ca împărat, eliberând de acolo pe drepții din Vechiul Testament, care muriseră cu credința în venirea Sa. Prin aceasta Hristos a sfărâmat puterea iadului și a morții veșnice, căci de atunci acestea nu mai au putere peste cei ce au crezut sau cred în Hristos.

Desigur, Iisus, coborând la iad a făcut cunoscut tuturor celor de acolo biruința Sa asupra păcatului și a morții, deci nu numai celor ce se folosesc de ea pentru că au crezut cât au fost pe pământ, ci și celor care nu se folosesc de ea din pricina că nu au crezut în venirea Lui.

În acest înțeles trebuie explicat locul din 1 Petru 3, 18-20: ,,Căci și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a pogorât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă”.

 Dintre Sf. Părinți vorbește clar despre coborârea Domnului la iad, cu acest scop, Sf. Irineu, care zice: «Hristos S-a coborât în cele ce sunt sub pământ și le-a binevestit iertarea păcatelor celor ce au crezut în El. Și au crezut în El toți care au sperat în El, adică au prevestit venirea Lui și au îndeplinit poruncile Lui: drepții, patriarhii și proorocii, cărora li s-au iertat păcatele ca și nouă”190 (Sfântul Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, IV, 15).

Iar Sf. Ioan Damaschin spune: «Sufletul îndumnezeit se coboară la iad, ca, precum a răsărit celor de pe pământ soarele dreptății, tot astfel să lumineze și celor ce stau sub pământ, în întunericul și umbra morții; că precum a predicat celor de pe pământ pace (…) devenind celor credincioși cauză a mântuirii veșnice, iar celor neascultători mustrare pentru necredința, tot astfel și celor din iad»191 (Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, cartea III, cap. XXIX; trad. Pr. D. Fecioru, p. 231).

(Din cartea ,,Învățătura de Credință Ortodoxă, Editura Doxologia, p.122-123)

 Selecție și editare: Sora Pelaghia

Dar dacă omul a greşit mult în viaţa lui, apoi a devenit credincios, dar nu merge la Spovedanie?

Mitropolitul Antonie: Problema nu este că te-ai dus la preot să te spovedeşti, ci în aceea că ai înţeles ce înseamnă de fapt păcatul şi te-ai lepădat de el, ai înţeles că lucrul acesta este atât de mutilant, ca şi cum ai umbla cu nasul tăiat. Păcatul îţi schilodeşte sufetul aşa cum se schilodeşte fizic trupul omului. Impăcarea trebuie să se facă mai întâi între conştiinţa ta şi faptele tale.

Când spui „omul a greşit mult în viaţa lui” dai impresia că a săvârşit păcate mari. Dar este o istorisire din viaţa unui nevoitor rus al veacului trecut. La el au venit două femei. Una dintre ele făcuse un păcat foarte mare – aşa îl vedea ea, poate aşa era şi în mod obiectiv.

Iar cealaltă spunea: „Ei, am păcătuit şi eu. Sunt păcătoasă ca toată lumea. Păcate mărunte, de zi cu zi”. Nevoitorul i-a spus celei dintâi: „Mergi la câmp, găseşte cel mai mare bolovan pe care îl poţi ridica şi adu-l aici!”. Celeilalte i-a spus: „Mergi pe drum şi adună în şorţ atâtea pietricele câte poţi duce, apoi să vii înapoi!”.

S-au întors amândouă; el i-a spus celei dintâi: „Acum ia bolovanul şi du-l înapoi de unde l-ai luat şi aşază-l întocmai cum a fost!”; iar celeilalte: „Du-te şi aşază fiecare pietricică în gropiţa de unde ai luat-o”. Prima a plecat, a aşezat bolovanul chiar pe locul lui, căci i vedea urma, şi s-a întors. Iar cea de-a doua a mers, mers, apoi s-a întors cu pietricelele ei, zicând: „Nu mai ştiu de unde le-am luat!”. Acelaşi lucru se poate spune şi despre păcatele mari şi cele mărunte. Uneori un păcat mare atât de mult te poate izbi, încât te căieşti cu lacrimi pentru el, dar de păcatele mici nici nu ştii măcar cum să te lepezi.

Iar despre faptul că o întreagă viaţă de păcat poate fi curăţită într-o clipă, printr-o întoarcere hotărâtă, vă voi spune o poveste. In jurul unui înţelept s-au adunat oarecând nişte oameni să-l asculte, iar el le vorbea despre faptul că se poate, la orice vârstă şi din orice stare ai fi ajuns, să începi o viaţă nouă. Şi era acolo un om care a spus: „Da’ ce tot îndrugi basme de adormit copiii!? Uite, eu am peste şaptezeci de ani şi toată viaţa mea am fost un păcătos. Te pomeneşti că tu crezi că eu aş putea aşa, într-o clipeală de ochi, să devin curat?”. Stareţul l-a întrebat: „Dar care este meşteşugul tău?”. „Sunt tăietor de lemne.” „Aceasta înseamnă că tu te duci la pădure, tai lemne, le aşezi pe săniuţă şi le duci cu tine. Cum crezi: dacă este să iei o căruţă întreagă de lemne, câte căruţe cu foc ar trebui să cari ca să ardă întreaga căruţă cu lemne?” „Ei, se vede treaba că stai tu în pădure, te rogi, dar despre viaţă nu ştii nimic. Numai o scânteie să pui şi arde cu totul!” Stareţul a răspuns: „Iată, aşa este şi cu păcatele. Poţi să ai tu o căruţă plină de păcate, dacă o singură scânteie de adevărată pocăinţă pui, arde toată căruţa ta, şi cu aceasta s-a isprăvit cu ele”.

Eu cred că aceasta este o istorie tare înţeleaptă.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Fragment din cartea „Adierea Duhului”, Editura Doxologia).

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

În lupta lor cu Dumnezeu şi oamenii, duhurile căzute se folosesc tot de oameni, deși fac multe răutăţi şi nemijlocit oamenilor necredincioşi, neprevăzători, împătimiţi de cele pământeşti, şi pricinuiesc mult rău în lume. Uneori, oamenii, ca spicele dintr-o ţarină uriaşă, sunt seceraţi în urma unui război crunt şi îndelungat, sau a unei molime, inundaţii, a unui uragan sau cutremur, sau prin stihia focului, prin nenumăratele feluri de boli, necazuri, chinuri si celelalte.

Omeneşte vorbind, ce pricină are Făcătorul să se lupte cu făptura nimicnică, cu diavolul şi cu omul necredincios, cum ar fi faraonii, nabucodonosorii, irozii, pilaţii, cărturarii, fariseii şi arhiereii, sau să-i arunce pe oameni în lupta cu duhurile rele sau cu oamenii cei necredincioşi? Însă această judecată mioapă omenească este cum nu se poate mai greşită. Câtă bunătate, înţelepciune, îndelungă-răbdare dumnezeiască și câtă mare cuviinţă a lucrurilor lui Dumnezeu se arată în această luptă! Această luptă duce la triumful deplin al dreptăţii şi al sfinţeniei întregii iconomii dumnezeieşti, la înţelepţirea oamenilor rătăciţi, la recăpătarea de către om a sfinţeniei pierdute, la întărirea voii lui spre bine, din care a căzut şi pe care l-a urât, la mergerea pe calea dreaptă a poruncilor celor dumnezeieşti, la împărtăşirea cu Dumnezeu şi la veşnica fericire.

În această mare luptă a omului cu răul şi cu duhurile rele ajutător e Însuşi Dumnezeu – şi câţi oameni n-au fost arătaţi de El biruitori în această luptă duhovnicească! Să ne amintim de drepţii Vechiului şi Noului Testament şi de toţi Sfinţii, care au biruit cu ajutorul lui Dumnezeu pe vrăjmaşul cel vechi – diavolul şi întreaga lui oştire. Ce biruinţă plină de slavă au dobândit ei asupra vrăjmaşilor! De ce cununi luminoase s-au învrednicit în veşnica Împărăţie a slavei! Dar câtă îndelungă răbdare a vădit Domnul fată de cei necredindosi și chiar față de draci, care fac felurite răutăți neamului omenesc! Cât de îndelung a răbdat Domnul pe toţi împăraţii necredincioși, pe chinuitorii Săi, pe luptătorii împotriva icoanelor, pe eretici!

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 40-41).

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

O. Îmi amintesc și de celălalt lucru pe care ni-l spusese Avva Porfirie. A vrut să-mi explice cum este posibil să faci cuiva bine și ca acesta, drept urmare să se poarte cu neplăcere, nerecunoștință, și să privească de sus la tine pentru a-ți face rău. Și el spune: „Dar acest lucru este firesc”. Ii spun: „Firesc?”

„Da dragă. Acest lucru este firesc, pentru că atâta timp cât, spune el, trăiești, el își amintește de datoria lui, așa că trebuie să te distrugă pentru a șterge datoria existentă.

Și mi-a dat exemplul că cineva îi datora însuși Părintelui Porfirie, recunoștință pentru binele făcut, cum a încercat să-i facă rău, să iasă din calea lui.

„El, spune el, atâta timp cât te vede în fața lui, își amintește de datoria lui, iar amintindu-și datoria, se simte rău. Așa că încearcă să găsească toate modalitățile de a te distruge.”

C. Chiar făcusem eforturi mari pentru a ajuta pe cineva. Când am ajuns la rândul meu într-o situație dificilă, acela nu a făcut nimic.

Mă enervase foarte tare problema asta și i-am spus:
„Bunicule, oamenii care îmi datorează totul, când eram la nevoie m-au vândut”, si l-am întrebat:
S. Este normal un astfel de comportament?
C. Da. Așa este, îmi spune el. Este firesc, acesta este un comportament natural. De aceea, de cele mai multe ori, atunci când cineva face cuiva un bine, acesta trebuie făcut în mod neștiut, în ascuns pentru ca celălalt să nu simtă o obligație, și să nu știe de unde vine binele, pentru că recunoștința se poate transforma în răzbunare, într-un mare rău, ca sa zicem așa.

(Extras din cartea „Minunate fapte și sfaturi ale Bătrânului Porfirie”, apărută la Schimbarea la Față a Mântuitorului, Milesi 2016)
din:

Sursa: https://www.pemptousia.gr/2023/07/osios-porfirios-giati-o-evergetimenos-theli-na-vlapsi-ton-evergeti/

Traducere: Dr Gabriela Naghi

O. Îmi amintesc și de celălalt lucru pe care ni-l spusese Avva Porfirie. A vrut să-mi explice cum este posibil să faci cuiva bine și ca acesta, drept urmare să se poarte cu neplăcere, nerecunoștință, și să privească de sus la tine pentru a-ți face rău. Și el spune: „Dar acest lucru este firesc”. Ii spun: „Firesc?”

„Da dragă. Acest lucru este firesc, pentru că atâta timp cât, spune el, trăiești, el își amintește de datoria lui, așa că trebuie să te distrugă pentru a șterge datoria existentă.

Și mi-a dat exemplul că cineva îi datora însuși Părintelui Porfirie, recunoștință pentru binele făcut, cum a încercat să-i facă rău, să iasă din calea lui.

„El, spune el, atâta timp cât te vede în fața lui, își amintește de datoria lui, iar amintindu-și datoria, se simte rău. Așa că încearcă să găsească toate modalitățile de a te distruge.”

C. Chiar făcusem eforturi mari pentru a ajuta pe cineva. Când am ajuns la rândul meu într-o situație dificilă, acela nu a făcut nimic.

Mă enervase foarte tare problema asta și i-am spus:
„Bunicule, oamenii care îmi datorează totul, când eram la nevoie m-au vândut”, si l-am întrebat:
S. Este normal un astfel de comportament?
C. Da. Așa este, îmi spune el. Este firesc, acesta este un comportament natural. De aceea, de cele mai multe ori, atunci când cineva face cuiva un bine, acesta trebuie făcut în mod neștiut, în ascuns pentru ca celălalt să nu simtă o obligație, și să nu știe de unde vine binele, pentru că recunoștința se poate transforma în răzbunare, într-un mare rău, ca sa zicem așa.

(Extras din cartea „Minunate fapte și sfaturi ale Bătrânului Porfirie”, apărută la Schimbarea la Față a Mântuitorului, Milesi 2016)
din:

Sursa: https://www.pemptousia.gr/2023/07/osios-porfirios-giati-o-evergetimenos-theli-na-vlapsi-ton-evergeti/

Traducere: Dr Gabriela Naghi

Notele Mitropolitului Luca în timpul războiului

Hristos este în mijlocul nostru, dragii mei cititori!

Astăzi (27 iunie) la slujbele dumnezeiești am auzit cuvintele apostolului Iacov, care se citesc în timpul Maslului pentru bolnavi: Mărturisiți-vă greșelile unii altora și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Rugăciunea eficientă a unui om drept este de mare folos (Iacov 5:16). Pe de o parte, bolile sunt înțelese în Biserică ca o pedeapsă pentru păcat. Moartea și suferința sunt străvechi penitențe puse asupra noastră de Dumnezeu. Pe de altă parte, știm că în cer nu există oameni nerăstigniți.

Unele dintre cele mai răspândite cruci, care ne deschid porțile raiului sunt durerile și bolile. Sfântul Ambrozie de la Optina, care a suferit el însuși foarte mult de diverse boli, spunea că „un călugăr nu trebuie vindecat [de boli], ci doar tratat [pentru ele]. Adică să rămână mereu într-o stare de boală cu ardere lentă, pentru ca sufletul să fie „fiert”, curățat de patimi. Sf. Porfirie Kavsokalvitul a suferit îngrozitor de cancer la cerebel, eczeme pe toată fața, hernii și alte boli. Dar nu s-a plâns niciodată și a mulțumit doar lui Dumnezeu. Sfântul Paisie Athonitul s-a bucurat când a aflat că are cancer. Până la urmă, el însuși îi ceruse lui Dumnezeu să-i trimită acea boală, pentru că ea este cel mai bun învățător al smereniei.

Nu avem atâta putere de spirit și curaj încât să putem urma exemplul acestor mari sfinți. Dar ar trebui măcar să înțelegem că Dumnezeu nu ne trimite ceva fără motiv. El nu ne pedepsește cu boli, ci, dimpotrivă, ne vindecă sufletele cu ele. Apostolul Iacov ne cheamă să nu ne fie rușine să ne mărturisim greșelile în fața altora. Aceasta nu este slăbiciune, ci mărturie a maturității sufletului. El vorbește, de asemenea, despre puterea rugăciunii, care poate schimba nu numai partea pământească,, ci și cea cerească a sufletului unei persoane. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, cei care se roagă trebuie să-și ridice rugăciunile către Dumnezeu din tot sufletul lor. Și pentru ca cel care cere rugăciuni să se pocăiască el însuși și să se străduiască să-și schimbe viața, pentru ca sufletul lui să se apropie de Dumnezeu.

Mitropolitul Luca (Kovalenko) al Zaporozhye și Melitopol

https://orthochristian.com/154545.html

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Este un lucru de dorit. Mare păcat să nu avem Mitropolie la Constanța, unde Biserica noastră a fost întemeiată prin ostenelile a doi dintre Apostolii Mântuitorului, Sfântul Andrei și Sfântul Filip. Câte popoare au avut acest privilegiu extraordinar, ca pe pământurile lor să pășească și să propovăduiască Apostoli ai Domnului? Documentele atestă că încă din secolul 3, viața bisericească era bine organizată pe pământul Dobrogei. Faptul că s-a descoperit în documente numele Mitropolitului Marcus al Tomisului, ca fiind unul din cei 318 Părinți participanți la Sinodul I Ecumenic, din 325, este de o importanță excepțională pentru Biserica noastră.

În vremea din urmă, se cere cu tot mai multă insistență reactivarea acestei Mitropolii. Cererile se îndreaptă spre  Sinod, care bineînțeles, n-are putere de decizie. Oare ÎPS Teodosie nu știe acest lucru? Îl știe foarte bine, se preface a nu-l ști. Pseudo-ierarhii noștri sunt captivi ai sistemului antihristic, care numai binele Bisericii noastre nu-l urmăresc. Cum să facă acești falși episcopi un bine, când ei au fost puși în scaune de vrăjmașii văzuți și nevăzuți ai Bisericii, tocmai pentru a o distruge din interior?

Veți vedea că la viitoarea reuniune Sinodului, supranumit și ,,sfânt,, nu se va pune pe agendă această cerere legitimă a credincioșilor. Aprobările trebuie să vină de la Pleșu, Baconschi, Liiceanu, Caramitru, Bănescu, a tăiaților împrejur de la E. Wiesel și Dumnezeu mai știe de unde, pentru că această faună este foarte bogată.

Imaginați-vă că vine un Costică din străinătate, trimis la zise studii Teologice, de fapt îndoctrinat cu toate mizeriile ecumeniste. Fie-i dau un post de episcop-vicar, fie, fac ce fac, și mai înființează vreo episcopie în regim de urgență. Precedentele există. Când Petroniu Florea era episcop-vicar la Oradea, a fost adus ca episcop titular Sofronie Drincek. Cei doi nu s-au înțeles, și-atunci s-a înființat, în regim de urgență, Episcopia Sălajului, Petroniu a fost înscăunat ca episcop titular și problema s-a rezolvat. Simplu, rapid și eficient.

Așadar, nu vă faceți iluzii. Arhiepiscopia Tomisului nu va fi ridicată la rang de Mitropolie. Să ne țină Bunul Dumnezeu sănătoși și vom mai vorbi despre aceasta și peste câțiva ani. Tot degeaba.

Presbiter Iovița Vasile

Vizitarea unui spital în mijlocul unei furtuni pentru a oferi împărtășania unuei paciente, care l-a chemat.O profesoară de fonetică, Anna, îl ajuta pe Sfântul Ioan în Shanghai, unde se afla. Ea îl învăța să pronunțe corect vocalele, pentru că avea o malformație la maxilarul inferior și nu putea pronunța corect cuvintele. Corpul îi era epuizat din cauza postului lung, iar maxilarul inferior atârna mult. Îi dădea întotdeauna câte 20 de dolari la fiecare vizită.

Imediat ce a început postul, acest defect a început sa-l supere din nou și a vizitat-o mai des.

În 1945, Profesoara Anna fost grav rănită în război și a cerut Sfântului Ioan Maximovici să vină la spital pentru a se împărtăși. Dar vremea a fost rea cu o furtună de vânt puternic. Era 10 – 11 noaptea, când medicii i-au spus că acest lucru nu se poate face, pentru că era război și spitalul s-a închis după apusul soarelui. Dimineața însă aveau să-l anunțe pe Episcop.

„Eu strigam: vino Vladikă [Episcop], și deodată ușa odăii se deschide și intră Sfântul, cu hainele îmbibate de ploaie. L-am atins pentru că am crezut că este duhul lui, el a zâmbit, m-a împărtășit și am adormit. Când m-am trezit mai târziu, le-am spus că a venit Sfântul Ioan și s-a împărtășit cu mine, dar nu m-au crezut, spitalul se închidea după apus, mi-au spus, iar ușile erau închise.

Un alt pacient le-a spus că într-adevăr Sfântul Ioan Maximovici a venit acolo, dar nici pe el nu l-au crezut. Și în timp ce asistenta neîncrezătoare își pregătea ustensilele, ea a găsit 20 de dolari. Când a venit Sfântul, i-a lăsat și bani profesoarei, pentru că nu avea nimic altceva în acel moment.

Anii au trecut, iar Sfântul Ioan a plecat la San Francisco, și a venit și profesoara acolo, unde dorea să fie îngropată, iar slujba să fie oficiată de Sfântul Ioan. Și într-adevăr, în 1968, ea a murit în noaptea Schimbării la Față din cauza gazului din casa ei [otrăvire de la o scurgere de gaz] . O altă doamnă, Olga, l-a văzut în somn în noaptea aceea pe Sfântul Ioan în interiorul Bisericii cum tămâia un sicriu în care era Anna și cânta slujba ei de înmormântare atât de frumos. Așa că Sfântul Ioan (care adormise cu 2 ani în urmă) i-a îndeplinit dorința.

Dimineața, Olga a aflat că Anna a murit în acea noapte.

Sfantul Ioan Maximovici este sărbătorit în fiecare an pe 2 iulie.

Din revista „Sfântul Filoteu din Paros”, numărul 23, mai-august 2008, al publicațiilor „Orthodoxos Kypseli”.

Traducere: Dr. Gabriela Naghi