Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neînţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează. Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat Mucenicii. E şi asta o Cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu. Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească.
Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară. Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
(Din Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia, București, 2007, p. 122-123).
Așa s-ar părea, judecând după adresa trimisă de Varlaam Ploieșteanu pseudo-mitropolitului Ardealului, Laurentiu Streza, în care-i cere un punct de vedere asupra golăniilor lui Constantin Necula, întinse de-a lungul mai multor ani. Citim într-un articol de pe ActiveNews că Patriarhia se arată îngrijorată de derapajele acestui sinistru, abia acum când s-au adunat mai multe sesizări venite de la credincioșii ortodocși. Până acum au închis ochii. Credeți că până acum Laurențiu Streza n-a știut în ce ape se scaldă acest șmecher bătrân, învechit în rele?
Îi vedem pe amândoi stând la o cafea, discutând amical. Pseudo-mitropolitul îi va spune să fie mai atent, să lucreze îndărătul perdelei și pentru o vreme să se retragă din activitatea aceasta murdară, până mai uită lumea. După aceea îl va pedepsi, promovându-l în funcția de decan al Facultății de Teologie din Sibiu, deoarece e foarte posibil ca aceasta să se vacanteze prin incapacitatea nefericitului Daniel Buda. Daniel Ciobotea, Varlaam Ploieșteanu și Liviu Streza, câteștrei, n-au autoritatea morală să-l tragă de mânecă pe Necula. Toți trei sunt participanți la sinodul tâlhăresc, și-atunci ce să așteptăm de la eretici? Ceea ce fac ei, nu este o gâlceavă, este un exercițiu fățarnic de imagine, urmărind să apară într-o lumina favorabilă. Zadarnic. Păcatele lor știute și neștiute sunt o povară asupra lor pe care nici nu se gândesc să o ușureze. Dimpotrivă, o sporesc cu fiecare zi ce trece.
Uitați-vă bine la C. Necula. Aceștia sunt specimenii care pregătesc viitorii preoți, pentru ce? Pentru a răspândi și mai mult cancerul ecumenismului în Trupul neprihănit al Bisericii noastre. Dumnezeu să le stea împotrivă!
Anexez acestor rânduri câteva epigrame ce le am în stoc, de mai multă vreme.
Constantin Necula a fost în prima linie în promovarea vaccinului ucigaș, afirmând că acesta ar fi darul lui Dumnezeu. Exact ca papa. A fost inclus în comiția aceea județeană, pentru impulsionarea procesului de vaccinare.
Constantin Necula, frate,
-Vaccinist inteligent-
Te omoară ca la carte:
Sigur și eficient!
Despre participarea sa la întrunirea lgtb-iștilor de la Mănăstirea Sihăstria Putnei:
Dom’ părinte Constantin
(Necula, se înțelege),
A devenit misogin
Și e călcător de lege.
Fărădelegea de la Sihăstria Putnei a fost organizată de starețul acesteia, Nectarie Clinci, om cu pregătire intelectuală remarcabilă. Ce folos?
Inginer faimos de nave,
Nu știm cât a profesat.
A intrat în mănăstire
Și a naufragiat.
La reuniunea lgtb a participat și vestitul zoofil, Danileț Vasilică, adept declarat al zoofiliei nedureroase.
Nectarie Sihăstritul,
Prins în clinci cu-ocaua mică,
Vrea să dreagă busuiocul
Cu Danileț Vasilică.
Te întrebi cu umilință
De a Putnei Sihăstrie:
E un loc de pocăință,
Sau un loc de sodomie?
Vrând să justifice ceea ce nu se poate justifica, reuniunea lgtb, starețul Nectarie Clinci, încearcă, într-un amplu articol, să ne convingă câte foloase duhovnicești a adus acea spurcată și nelegiuită întâlnire:
Înainte de a-l cataloga, mai întâi ne uităm la fapte:
1.Îndepărtarea oligarhilor corupți și agenților străini (americani, în special – „abonați” la resursele naturale ale țării pe care le exploatau fără milă pe vremea lui Boris Elţîn) care reprezentau o amenințare serioasă la adresa securității statului prin crearea unui cadru legislativ în acest sens;
2. Haosul din Cecenia stabilizat;
3. Plata datoriei externe și concentrarea, sub tutela statului, tuturor resurselor naturale – Un alt motiv, pentru care Occidentul a început să-l deteste pe Putin, a constat în eliberarea Rusiei de sub povara datoriilor, adunând astfel rezerve enorme la pușculița statului, inclusiv prin intermediul cheltuielilor fiscale responsabile și ale prețurilor record practicate la vinderea barilului de petrol din anii 2000, toate conducând la întărirea economiei și la supraviețuirea țării în timpul recesiunii din anii 2008;
4. Apărarea trupelor de menținere a păcii în timpul agresiunii georgiene – Chiar dacă era prim-ministru la acea vreme, Putin s-a implicat în coordonarea răspunsului Rusiei la agresiunea letală, efectuată împotriva Armatei sale de către militarii georgieni (de fapt, ai NATO), în ajunul Jocurilor Olimpice din 2008, atitudine care a arătat lumii că Rusia este pregătită pentru a-și apăra LEGAL interesele;
5. A condus, în mod cât se poate de democratic, printr-un referendum și fără niciun glonț tras, reunificarea Crimeii cu Rusia;
6. A înființat Uniunea Economică Eurasiatică – din rândurile căreia, ca o paranteză, putea să facă și România parte, dacă avea la conducere politicieni inteligenți și capabili, deoarece se relansa economia (în special refacerea industriei și-a agriculturii) distrusă de americani și vest-europeni, creându-se astfel locuri de muncă, dezvoltându-se comerțul pentru că piața de desfacere a Rusiei este imensă, iar românii nu mai ajungeau să curețe părțile dorsale ale seniorilor Europei și nici să culeagă sparanghelul altora;
7. Refacerea relațiilor cu China (știut fiind faptul că de-a lungul anilor, în special în vremea URSS-ului, legăturile dintre cele două țări nu erau tocmai cordiale);
8. Distrugerea forțelor Daesh în Siria și protejarea ortodocșilor și-a mănăstirilor ortodoxe în care și la ora actuală sunt staționate forțe Spetsnaz pentru a le apăra;
9. Revenirea diplomatică a Rusiei în Afganistan;
10. Dezvoltarea armamentului hipersonic care garantează la ora actuală securitatea și independența națiunii ruse în fața oricăror invadatori și care au capacitatea de-a neutraliza scuturile antirachetă ale americanilor – aviz României, Poloniei, Spaniei și Italiei care dețin asemenea armament al yankeilor pe teritoriul lor;
11. Legiferarea CLARĂ și fără dubii, inclusiv în Constituția Rusiei, a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, fără denumiri, care-ți pun mintea pe bigudiuri, de tip părinte 1 și părinte 2:
12. Scoaterea tuturor formațiunilor LGBTQ++ în afara legii;
13. Angajarea liderului rus în dezvoltarea societății ruse prin intermediul numeroaselor proiecte naționale – Putin a trecut la modernizarea socio-economică a Rusiei, investind sute de miliarde de dolari de la bugetul statului, cu scopul de a se asigura că este capabil să facă față în mod corespunzător provocărilor viitoare, pentru a rămâne competitiv și pentru a-și integra suficient de bine economia într-o lume multipolară. Or mai fi și altele, dar deocamdată acestea-mi trec prin minte în momentul de față.
Date fiind aceste realizări, COMPLET diferite de cele occidentale (care, fie vorba între noi, sunt axate numai pe războaie, lovituri de stat, revoluții colorate, controlul și exploatarea la sânge ale tuturor resurselor acelor țări care au avut neșansa să se poziționeze împotriva invadatorilor și să NU se supună politicilor liberale americane – vedeți Siria, Laos, Cambodgia, Vietnam, Irak, Afganistan, Somalia, Libia, Liban, Guatemala etc. etc.) cum poate fi considerat Vladimir Putin omul lui Goldman Sachs, al lui Rothschild, al lui Larry Fink – managerul BlackRock, al lui George Soros și Klaus Schwab??? Toți aceștia se opun cu toate forțele lor psihopate lumii multipolare dorite de președintele rus, toți se opun suveranității naționale a statelor, dezvoltării și consolidării economice ale tuturor țărilor, toți cei enumerați, precum și alții nevăzuți/necunoscuți din spatele lor care-i susțin vor ca toate avuțiile lumii să le aparțină doar lor, să fie concentrate doar în câteva mâini. Am îndoieli URIAȘE, Sfinția Voastră, că Putin îl va înscăuna pe antihrist și că același Putin va institui guvernul unic mondial!!! Credeți-mă, cei doi protagoniști – Putin și Zelenski – NU pot fi așezați unul lângă celălalt și nici judecați cu aceeași măsură! Măcar din simplul motiv că primul NU reprezintă marioneta nimănui, mai deține și curajul să intre-n război cu cabala sionistă care-i amenință integritatea și securitatea țării, în timp ce al doilea constituie doar un instrument amărât, drogat până peste urechi ca să reziste presiunii extraordinare venită de la Washington și care servește STRICT pentru atingerea unui scop ABSOLUT reprobabil: acela de-a ocupa poziția de trambulină pentru distrugerea și jefuirea națiunii ruse.
Părintele Claudiu e la vârsta și la statura morală a slujirii preoțești la care cuvintele de apreciere nu-l pot impinge spre păcatul mândriei, după cum nici hulele venite de aiurea nu-l pot tulbura. Sfinția Sa face ceea ce e firesc și necesar pentru Biserica noastră, în aceste vremuri de cumplită rătăcire. Cu oarecare timp în urmă, l-am rugat să ne scrie un articol prilejuit de împlinirea a șapte de la mare trădare din Creta. Ce a rezultat, vedeți citind cele mai jos scrise. Recomand cu toată căldura scrierea Părintelui, o adevărată radiografie a stării de lucruri cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Rămână, aflată sub necruțătoarea dictatură și prigoană a haitelor ecumeniste.
Sărut mâna, Părinte Claudiu.
Au trecut șapte ani de la Sinodul din Creta. Șapte ani de așteptări, îngrădire și mărturisire. Am așteptat cu bună nădejde, în tot acest timp, ca preocuparea celor care conduc ierarhic BOR să fie mai mare pentru unitatea Bisericii, decât pentru unirea „bisericilor”. Însă acest lucru se lasă încă așteptat. Mai mult decât atât, Patriarhia sărbătorește zilele acestea șapte ani de la întrunirea „Sfântului și Marelui Sinod” din Creta! Înțelegem de aici că acest sinod nu a fost o simplă sinaxă sau o întâlnire a Întâistătătorilor, cum le place lor, pseudo-ierarhilor, să spună (să mintă), ci a fost „Sfânt și Mare” Sinod, cu hotărâri eretice legiferate sinodal.
Ca urmare a celor hotărâte și legiferate, poporul drept credincios nu poate fi luminat de cei care au pierdut lumina Credinței, fiindcă episcopul devenit minciuno-episcop nu poate lumina treptele inferioare ale ierarhiei bisericești și nici Poporul Ortodox!
,,Căci precum curățește Dumnezeu pe toți, prin faptul că e pricina a toată curăția, ba mai mult, ca să mă folosesc de o pildă apropiată, precum se spune de ierarhul dintre noi care curățește sau luminează prin slujitorii lui liturgici (diaconii) sau prin preoți, că el însuși curățește și luminează, lucrările sfinte ale treptelor sfințite (hirotonite) de el atribuindu-se lui, așa și îngerul care săvârșește curățirea proorocului pune știința și puterea curățitoare a lui pe seama lui Dumnezeu ca Cel ce e cauza ei, iar pe seama Serafimului, ca ierarh întâi lucrător. Aceasta îndreptățește pe cel din ierarhia noastră să spună că învață pe cel curățit de el, cu evlavie îngerească” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească).
Acest text patristic are o importanță deosebită pentru înțelegerea corectă a lucrării ierarhiei în Biserică. După cum Serafimul trimite proorocului Isaia, de la Dumnezeu, focul curățitor și cunoștința prin treptele îngerești inferioare, așa și episcopul, de la Dumnezeu comunică învățătura și lumina Harului, prin preot și diacon, poporului drept-credincios. Dacă învățătura este străină de adevărul dumnezeiesc, episcopul este numit minciuno-episcop și nu poate lumina Poporul Ortodox!
Mă cutremur să exprim un gând în legătură cu cei care urmează pseudo-episcopilor, spunând că la Kolymbari, Creta (2016), nu s-a întâmplat nimic, iar „ecumenismul lucid” este plăcut Domnului!!! După cum aceia cad din lumina dumnezeiască, așa și cei ce le urmează în cădere se întunecă! Vedem această realitate în căderea îngerilor. Lui Lucifer i-au urmat toți cei care și-au însușit trufia de a fi dumnezei, fără împărtășirea de Harul lui Dumnezeu! Cel ce nu este în Lumină, nu poate fi decât în întuneric!
Efectul ecumenismului legiferat la Creta – am văzut pe parcursul celor șapte ani – este unul cât se poate de nociv pentru întreaga Biserică: rugăciunile în comun cu ereticii, învățământul teologic aflat într-o adevărată „robie babiloniană” a ecumenismului, apariția schismei ucrainene, plandemonia mondială care a adus restricții nefirești și a închis biserici, dictatura digitală și obediența ierarhiei față de autoritățile globaliste, sunt numai câteva dintre consecințele apostaziei, după minciunosinodul din Creta.
Ecumenismul nu este doar o erezie eclesiologică, ci este manifestarea apostaziei (lepădării de credință) și a sincretismului religios, pregătitor venirii „fiului pierzării”. Sub cele două forme în care se propovăduiește ecumenismul actual – inter-creștin și inter-religios -, acesta nu se aseamănă nicidecum cu ereziile condamnate de Biserică, de-a lungul veacurilor. Este mult mai cumplit și pierzător!
Ecumenismul resuscitează toate ereziile condamnate (prin „minimalismul dogmatic”), introduce un mod de existență eretic care înstrăinează de Adevăr (prin „unitatea în diversitate”) și pregătește calea ,,potrivnicului, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu”.
Așadar, prin ecumenism se lucrează apostazia (în strânsă legătură cu globalismul luciferic, Noua Ordine Mondială și „Marea resetare”) și se pregătește înscăunarea antihristului de către artizanii întunericului, pătrunși chiar în Biserică.
,,Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2, 3-4).
Administratorii vremelnici ai BOR spun, pe bună dreptate, că în Ortodoxie nu s-au schimbat Dogme și Canoane! Însă, prin unitatea în diversitate, fiecare ,,confesiune creștină” păstrând specificul dogmatic neschimbat, toate Dogmele și Canoanele sunt călcate în picioare, Duhul Sfânt hulit și Sfinții Părinți batjocoriți! Ce poate fi mai rău de atât?!
„Varietatea expresiei evanghelice, a cuvântului şi a faptei, îmbogăţeşte viaţa comună. Formele diferite de expresie sunt prezente astăzi în viaţa şi mărturia diferitelor Biserici. Aşa sunt, de exemplu, tradiţia sfinţeniei la metodişti, dogma răsplatei pentru credinţă şi a harului la luterani, viaţa întru Duhul Sfânt la penticostali, primatul în slujba unităţii al bisericii Romano-Catolice, valoarea intrinsecă în societatea anglicană, dogma îndumnezeirii corelate cu cea a «sinergiei» la ortodocşi. În ce măsură punctele pe care se pune accentul constituie atitudini contradictorii sau expresie a varietăţii legitime? Accentul pus pe anumite chestiuni umbreşte deplinătatea mesajului Evangheliei” (Porto Alegre, 2006).
Acesta este dezideratul panereziei ecumenismului pe care l-au avut în vedere dușmanii Adevărului cu mult înainte de sinodul tâlhăresc din Creta.
Dezbinarea Bisericii de către cei care ar fi trebuit să apere unitatea Ei, reprezintă triumful păcatului și al nereușitei acestora în planul globalist de luptă împotriva Adevărului. Se uită că unitatea Trupului Bisericii este unitate de viață, viață întru adevărul lui Hristos. Doar într-un singur Trup și în Adevăr pot ființa, printr-o strădanie comună, mădularele Bisericii, doar în această unitate de credință poate fi posibilă tămăduirea omului.
Însă, acestă stare nefirească, nou creată în Biserică, afectează întreaga structură ierarhică a Bisericii, întreaga pliromă, de la patriarh până la mirean! Și acest lucru se întâmplă, nu pentru că nu ar mai fi Har în Biserică sau pentru că Sfintele Taine nu ar mai fi valabile după legiferarea ecumenismului la Creta, ci pentru că raportarea noastră la toate acestea poartă, în mare parte, pecetea vinovăției și a indolenței. Este o complicitate, o părtășie la erezie, într-o formă conștientă sau mai puțin conștientă. Se întâmplă ceva asemănător cu reacția din organismul uman: dacă apare o infecție, tot trupul suferă, nu doar mădularul bolnav. Oare cineva care se îmbolnăvește trupește, nu caută cu orice preț să se vindece? De ce nu și în cazul bolilor sufletești și duhovnicești?! Ecumenismul este o boală cumplită care nu se vindecă de la sine, și care vătămă întregul organism. Dacă cei care sunt cei mai îndreptățiți să oprească infecția (ierarhi, preoți, teologi, monahi) nu iau atitudine, atunci, în tratatele de „medicină” ale Bisericii (Pidalion – Cârma Bisericii, Dogmatică, Liturgică etc), există o terapeutică valabilă pentru întreaga pliromă. Adică, dacă „medicul” nu vrea să vindece, motivând din lipsă de „profesionalism” că nu e nimic care să îmbolnăvească, atunci există mijloace de prevenție, intervenție și recuperare care pot face organismul sănătos, accesibile tuturor „pacienților” Bisericii – Spital duhovnicesc. Important este să punem diagnosticul corect și să folosim remediile potrivite bolii (mărturisirea publică, îngrădirea de erezie, apostolat, cateheză, predică, rugăciune, spovedanie, canonisirea potrivită bolii și împărtășirea cu Sfintele Taine în stare de vrednicie, nu de părtășie la erezie!). Fără toate acestea, boala se întinde, și chiar cei cu „știință medicală”, adică cei cu cugetare ortodoxă, sănătoasă și cu lucrare în Biserică se pot îmbolnăvi!
Din păcate, în urma celor prezentate, nu putem să nu spunem, că doar un Sinod panortodox poate anula deciziile sinodului tâlhăresc din Creta! Bineînțeles, acest lucru va fi posibil dacă va îngădui Dumnezeu și va exista lucrare de pocăință și îndreptare pentru Poporul Drept-credincios.
Pentru ca un sinod tâlhăresc să nu aibă autoritate și deciziile luate să nu aibă aplicabilitate în Biserică trebuie ca atât „Sinodul” cât și hotărârile luate să fie condamnate de un viitor Sinod Ortodox. Așa a fost mereu în istoria Bisericii. Altfel, hotărârile unui minciunosinod devin izvor de drept bisericesc pentru Bisericile Locale care îl acceptă. Deci, să nu ne amăgim că la Kolymbari a fost doar o întâlnire între Întâistătători, ci a fost un „Sinod” cu pretenția de a fi „Mare și Sfânt”, cu efecte legislative reale în viața bisericească. Singura putere legislativ-bisericească în măsură să anuleze deciziile minciuno-sinodului din Creta, pentru a nu rămâne în vigoare hotărârile eretice luate în 2016, este un Sinod Panortodox! Până la un posibil Sinod care să condamne ecumenismul la nivel panortodox, ne rămâne tuturor să mărturisim public împotriva panereziei sau să ne îngrădim prin nepomenirea pseudo-episcopilor, refuzând receptarea hotărârilor neortodoxe de întreaga pliromă a Bisericii. Acesta este „protestul lecuitor” al Bisericii la vreme de erezie!
În finalul acestei prezentări, amintim cuvântul protopresbiterului Theodoros Zisis, rostit împotriva ecumeniștilor care susțin că întreruperea pomenirii pseudo-episcopilor provoacă schismă în Biserică.
,,Patriarhul de astăzi Bartolomeu a întrecut pe Atenagora în devieri și fapte eretice fără o reacție pe potrivă datorată din partea episcopatului și preoțimii. A acordat valoare sinodală panereziei ecumenismului la pseudo-sinodul din Creta (2016) prin recunoașterea ereziilor drept biserici, prin încuviințarea participării Bisericii la așa-numitul «Consiliu Mondial al Bisericilor», adică al ereziilor, și prin acceptarea lăudată a textelor eretice pe care le-au produs Dialogurile Teologice cu ereticii eterodocși.
Ecumenismul, înainte de pseudo-sinod era susținut de persoane izolate, era rătăcire și erezie a unor persoane, pe care o respingeau și o condamnau majoritatea clericilor, teologilor și credincioșilor. Totuși acum se îngâmfă și-și înalță capul pentru că dispune de acceptare sinodală, pe care se silește să o impună pliromei Bisericii. Cei care au luat parte la pseudo-sinod sau au susținut deciziile s-au făcut vinovați și responsabili, pasibili de cele prevăzute în canoanele Bisericii pentru eretici și propovăduitorii de erezii noi.
Acesta a fost motivul întreruperii pomenirii numelor episcopilor lor de către destui clerici și monahi. Ecumeniștii au reacționat, au proferat persecuții, au forjat cleveteli și au ținut procese. Unii s-au înfricoșat să mărturisească, alții au tăcut cu pudoare, recunoscând pe tăcute sau chiar lăudând îndrăzneala, totuși alții au găsit pretexte din păcate și mai ales teologice ca să îndreptățească înfricoșarea și lipsa lor de îndrăzneală și de pregătire să facă față la izolarea lumească, la inconveniențe și suferințe. Au susținut că întreruperea pomenirii episcopilor, adică îngrădirea, provoacă schismă, te pune în afara Bisericii, ca și cum ar fi atât de neînvățați și neteologi, încât să creadă că atâția Sfinți și episcopi contemporani și Părinți care au întrerupt pomenirea ereticilor și celor ce propovăduiesc o erezie sigur nu au fost schismatici, nici nu s-au găsit în afara Bisericii.
Deci au fost schismatici Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu Eugenicul, toți Părinții celebri care s-au luptat împotriva ereziilor și nu au avut nici o comuniune cu ereticii, Marele Atanasie, Marele Vasile, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul și toți Sfinții mărturisitori? A fost posibil vreodată ca un Sinod recunoscut și validat, ca cel I-II din vremea Sf. Fotie, de care am pomenit, din 861, să sfătuiască la întreruperea pomenirii, adică la îngrădire, și să te facă schismatic și în afara Bisericii?” (Protopresbiter Theodoros Zisis, Îngrădirea de erezie nu este schismă).
Cuviosul Serafim din Sarov (+1833) spunea: „Vârtutea nu este o pară, nu dintr-odată o mănânci”. Socotesc că Sfântul avea în vedere nepătimirea – cununa unei îndelungate nevoințe. Trebuie să trăiești destul de îndelung spre a te apropia de țelul de pe urmă: vecinica petrecere în lumina Sfintei Treimi. Și în Psalmi aflăm rugămintea ca viața noastră să nu se curme la jumătatea căii: „Dumnezeul meu, nu duce pre mine întru înjumătățirea zilelor mele” (Psalm 101, 25). Rugându-ne pentru îndelungarea vieții noastre și a celorlalți, ne rugăm, bineînțeles, nu pentru o îndelungare fără sens a existenței noastre biologice, când am deveni neînstare de o mai mare propășire.
Ne rugăm pentru o binecuvântată înmulțire a zilelor noastre pe Pământ câtă vreme făptura noastră este plină de putere duhovnicească, de lumina înțelegerii, spre a primi noi înțelesuri despre lumea cea de sus. În inima noastră gândim despre trecerea în lumea lui Dumnezeu ca despre propriile noastre Paști: ca ea să se săvârșească în cea mai bineprimită clipă, în dragoste și pace – acea pace pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi înaintea ieșirii Sale (Ioan 14, 27).
Mare bine este a simți înlăuntrul nostru suflul puterii lui Dumnezeu, chiar neîncetat, dacă se poate; dar când dragostea lui Hristos stăpânește mintea și inima, bine este a trece în acea lume a cărei căutare și așteptare fusese cuprinsul de căpetenie al duhului nostru. Știm că El Însuși ne-a căutat și ne-a dorit spre a petrece cu El în nemărginirea Sa – „acolo unde este El” (Ioan 17, 24). Făcătorul nostru cu adevărat dorește a ne vedea deopotrivă cu El în plinătatea Ființei.
(Arhimandritul Sofronie, Taina vieții creștine, Editura Accent Print, Suceava, 2014, pp. 66-67)
Sfântul Andrei al Cezareei a scris o tâlcuire la Cartea Apocalipsei, de referință pentru exegeza biblică. Spunea, printre altele, că înțelesurile acesteia vor fi deslușite treptat, cu trecerea vremii. Acum 30-40 de ani era o cutezanță nesăbuită să te apuci să interpretezi Apocalipsa, chiar sprijinindu-te pe tâlcuirile anterioare. Acum există fragmente ale Apocalipsei care pot fi înțelese, făcând necesara conexiune cu evenimentele pe care le vedem desfășurându-se în lume. Tâlcuitoarea infailibilă a Apocalipsei este Biserica noastră. E uimitor cu câtă acuratețe a descris Sfântul Ioan Evanghelistul această perioadă a istoriei omenirii și lucrul acesta se explică prin insuflarea de către Dumnezeu a conținutului Cărții care încheie canonul biblic. Fiind în starea acea binecuvântată ,,în duh’’’, Apostolul Domnului a văzut derulându-se evenimentele ultime ale istoriei cu aproape două mii de ani în urmă. Rodul acestor vedenii Dumnezeiești este Cartea Apocalipsei, scrisă din îndemnul Mântuitorului: ,,Ceea ce vezi, scrie și trimite celor șapte Biserici’’ (1, 11).
În capitolul 18 al Apocalipsei, avem un rechizitoriu aspru la adresa Babilonului, adică a acestui sistem antihristic, aflat în luptă necurmată cu Dumnezeu și cu Bserica Sa: ..Și niciodată lumina lămpii nu se va mai ivi în tine, și glas de mire li de mireasă nu se va mai auzi în tine niciodată, pentru că neguțătorii tăi erau stăpânitorii lumiiși pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta. Și s-a găsit în ea sânge de Prooroci și de Sfinți și sângele tuturor celor înjunghiați pe pământ’’ (Apocalipsa 18, 23-24).
Ne îndreptăm atenția asupra propoziției subliniate, neguțătorii tăi erau stăpânitorii lumii. Constatăm cu înlesnire că stăpânitorii lumii nu sunt conducătorii politici, ori comandanții forțelor militare. Nu, ei sunt deținătorii puterii economice, marii bogătași ai lumii, care-și măsoară averile iluzorii în trilioane, convinși fiind că puterea lor este direct proporțională cu mărimea bogățiilor pe care le dețin. Ce înșelare, ce nesăbuință! Să amintim câteva nume de neguțători: Rockefeller cu tot neamul lor evreiesc, Rotschild, de asemenea, Klaus Schwb, Bill Gates, George Soros. Aceștia sunt vârfurile. Urmează mulți alții, pe măsură ce coborâm spre baza piramidei. Aceștia nu dețin funcții politice, dar au în subordine și în ascultare oarbă pe toți politicienii lumii, pentru că ei desemnează președinți, alcătuiesc și dărâmă guverne și dirijează forțele de opresiune atât de numeroase și puse la punct în ultimii 30 de ani, tocmai pentru a putea controla și înăbuși orice revoltă a cetățenilor, cum bine am văzut că s-a întâmplat în Europa, SUA, Canada, Australia etc. În mâinile lor se află puterea militară și ei planifică și declanșează războaie pe glob, în interes propriu, interesul major și ultim fiind aducerea blestematului antihrist la cârma lumii. Războiul fratricid între Rusia și Ucraina este opera lor. Putin și Zelenski nu sunt decât două marionete neputincioase în mâinile lor, având puterea doar să făptuiască răul. Niciodată binele!
Să facem cuvenita distincție între Stăpân și stăpânitor. Stăpânul lumii acesteia este Creatorul ei, Dumnezeu. Stăpânitorii vremelnici sunt cei care, prin uzurpare, ajung să diriguiască ceea ce nu este a lor, lumea, socotindu-se un fel de dumnezei cărora nimeni nu le poate sta împotrivă. Ce nebunie, ce întunecime de minte! Desigur, au ajuns în această poziție cu îngăduința lui Dumnezeu, pentru că înțelepciunea Sa este, de multe ori, deasupra puterii noastre de înțelegere.
Sfârșitul acestora? Este pieirea, după cum spun preasfintele cuvinte al Scripturilor Sfinte (Filipeni 3, 19). Așadar, iubit Popor al lui Dumnezeu, ridică ochii tăi la ceruri, nu te înfricoșa, prinde curaj în mărturisirea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că mântuirea ta se apropie cu fiecare zi ce trece. Amin
Tot citind diverse narațiuni despre acest „sinod” de la Creta, începe să mi se contureze din ce în ce mai puternic impresia că s-ar putea ca lupta aceasta dusă în numele Dreptei-Credinţe, care naște atâtea tulburări, să fie EXACT ceea ce s-a urmărit prin organizarea acestei adunări a înalților ierarhi. Arhicunoscuta strategie – „dezbină și cucerește” – pare să nu urmărească atât unirea Bisericii Ortodoxe cu cei din afara ei, cât dezbinarea și tulburările din interiorul ei, chiar o posibilă schismă prin nașterea unei forme extreme de polarizare, care să conducă la împărțirea credincioșilor în „ecumeniști” și „anti-ecumeniști”. Și-mi argumentez opinia gândindu-mă la confesiunile protestantă și respectiv anglicană care s-au îndepărtat atât de mult de ceea ce se mai numește creștinism, încât nici cei mai ecumeniști dintre ortodocși NU mai au curajul să propună o unire cu ei! Cu atât mai mult cu cât se cunoaște bine faptul că în rândul unor astfel de confesiuni se practică preoția femeilor, se recunosc căsătoriile între homosexuali, având preoți homosexuali declarați și căsătoriți.
Pe de altă parte, ,,bisericile’’ catolicilor, ca și ale protestanților, sunt în majoritatea lor goale, iar de acest aspect m-am convins eu însămi, invitată fiind săptămâna trecută la un botez romano-catolic. „Băița” (printr-o firavă stropire a capului) care i s-a făcut într-o farfurie acelui copilaș frumos (o ființă reușită din punct de vedere fizic, recunosc) printr-o slujbă ținută de un preot plictisit la maxim alături de niște nași apatici, stări puse în umbră de bucuria fără margini care se citea pe chipul părinților, m-a convins o dată pentru totdeauna (deși, NU mai era nevoie) că alte culte NU AU CE CĂUTA în Biserica noastră! Și nici n-avem cu cine să facem ecumenism! Totuși, porunca lui Hristos spune „să ne iubim aproapele ca pe noi înșine”. Prin urmare, sunt de părere (și-mi cer iertare Sfinției Sale, Părintele Vasile, dacă greșesc) că dacă papistașii renunță la primatul papal, la păguboasa formulare Filioque (adică „și de la Fiul”) prezentă în special în rândurile Crezului, precum și la teoriile metafizice augustiniene despre ființa divină, dacă acceptă Botezul Ortodox prin întreita afundare și se supun total Canoanelor Ortodoxe, abia atunci se poate începe un dialog cu ei. Un dialog și nimic mai mult! Faptul că prin Sinodul de la Creta s-a renunțat la principiul consensului și că Vaticanul susține destrămarea Ortodoxiei ucrainene, la care adaug și existența și aplicarea prevederilor acelui SUPER-MEMORANDUM, acestea, consider eu, sunt tăciunii aprinși care riscă să incendieze cu adevărat Ortodoxia, reprezentând o dezbinare programată a Bisericii lui Hristos, mai curând decât escapadele lui Bartolomeu I la ramadanul musulman ori promisiunile dubioase ale papei Francisc.
Desigur că Hristos este singurul Mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimțământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri. Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtașă la lucrarea mântuirii noastre.
Pe de altă parte, Sfinții Părinți greci au afirmat adesea că datorită faptului că firea omenească cea sfântă a lui Hristos nu avea personalitate proprie, ci subzista în Persoana Logosului – adică atunci când Hristos spunea „Eu”, acest „Eu” desemna însăși Persoana Logosului – această fire omenească conținea în ea întreaga omenire, care era, astfel, reunită cu Tatăl. Născându-L pe Fiul lui Dumnezeu după trup, Maica Domnului a dat naștere, potențial, întregii omeniri, devenind în felul acesta într-un sens foarte real Maica oamenilor. Această naștere devine pe deplin concretă în cazul tuturor celor care se unesc în mod efectiv cu Hristos prin Taina Botezului. Toate aceste aspecte sunt exprimate, într-un mod deosebit de poetic, de cântări liturgice ca următoarele:
Mijlocitoare a mântuirii noastre ești tu, Maica lui Dumnezeu, și pe tine se cuvine să te lăudăm, ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care a stricat blestemul cel din vechime și a făcut să izvorască binecuvântare celor care cu credință îl slăvesc pe El.
Mijlocitoare a mântuirii ești tu și a primenirii celei negrăite [înfăptuită de Hristos], ceea ce te-ai născut de la Tatăl mai înainte decât soarele; prin tine firea omenească s-a unit cu Dumnezeu și așezată a fost pe tronul cel de slavă. Plin de strălucire este acoperământul tău și slava ta este recunoscută în tot pământul, o, Maică a lui Dumnezeu. Tu ești slava noastră și avându-te mijlocitoare pe lângă Fiul tău și Ziditorul, toți să ne mântuim prin rugăciunile tale cele neîncetate.
Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât tot harul divin trece prin mâinile sale. Această rugăciune a Maicii Domnului este atât de puternică și de specială, diferită de mijlocirea celorlalți Sfinți, atât de intim înscrisă în taina mântuirii noastre, încât Biserica Ortodoxă nu ezită în slujbele sale să o invoce prin cuvintele „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi”, fără să aducă prin aceasta vreun prejudiciu singurului nostru Mântuitor.
(Părintele Placide Deseille, Credința în Cel Nevăzut, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp.163-165)
Un articol de excepție, foarte bine documentat! Un… chapeau bas autoarei! – altfel nu aș avea cum să-mi exprim admirația născută nu numai dintr-un act reverențios, ci și din parcurgerea textului.
Nu pot să nu mă întreb, însă, cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil? Nu cumva pentru că au fost făcute mult prea multe compromisuri, decenii la rând, pentru că înalții ierarhi s-au înhămat mult prea zelos la jugul unei ideologii antihristice, dizolvante, ca să mai dețină capacitatea – dar mai ales verticalitatea – unor gesturi hotărâte precum acelea de-a se retrage complet din CMB, inclusiv de la participarea în cadrul sindrofiilor ecumeniste?
Dincolo de toate, legitimitatea documentelor semnate la Creta este una mai mult decât șubredă, relativă și simbolică, tocmai din pricina încălcării condițiilor fundamentale ale sinodalității și unanimității ortodoxe. Le-aș numi inofensive, dacă n-are reprezenta bomba cu ceas pusă la temelia BOR chiar prin intermediul hotărârilor acelui Super-Memorandum de la Strasbourg din 2014 ce par să fie implementate sub diverse pretexte: false pandemii, orașe de 15 minute, eliminarea vieții private prin supravegherea cu ajutorul IA, gogorița încălzirii globale etc. etc.
Voi aminti aici doar câteva dintre articolele care se regăsesc în acel SUPER-MEMORANDUM, fără datele calendaristice respective care sunt puse-n aplicare deja: – anularea sărbătorilor religioase și naționale în timpul falsei pandemii (cred că lumea își amintește cum Arafat a interzis pelerinilor să vina la Sfânta Parascheva, Sfântul Dimitrie etc.); – demontarea catapetesmelor din biserici – slujbele ținute în aer liber vă spun ceva? Că în timpul așa-zisei pandemii mulți preoți transformaseră curțile bisericilor în… altare. – Vaticanul va deveni conducător al Bisericii creștine:
Ca să ne înțelegem bine și să n-avem dubii: ceea ce vine NU mai depinde de oameni, pentru că doar câțiva vor rămâne în picioare, cu precădere dintre cei aleși. Este grav, dacă nu pricepem nici la ora asta ce fel de forțe malefice s-au dezlănțuit!
Un lucru început rău, sfârșește și mai rău. Este Lege Dumnezeiască. Pe o temelie șubredă, nu poți zidi o clădire trainică. Nu poți, după vorbele Mântuitorului, să zidești casă pe nisip, și-apoi să ai alte așteptări, decât surparea ei (Matei 7, 26-27). E ceea ce nu înțeleg pseudo-ierarhii români, deși li se atrage atenția, iată, de șapte ani de zile, în mod canonic și cu multă delicatețe. Existența lor în scaunele episcopale are în urmă un șir lung de încălcări ale Sfintelor Canoane, ceea ce-i face incompatibili cu treapta bisericească, pe care o ocupă samavolnic.
1.Toți cei 56 de minciuno-episcopi au fost racolați de vrăjmașii Bisericii, pregătiți, unii în străinătate, pentru a reveni în țară și a fi promovați ca episcopi, sperând că prin aceasta vor supune, vor folosi și, în final, vor distruge Biserica Ortodoxă Română.
Canonul 3 al Sinodului 7 Ecumenic spune cu limpezime că numai Biserica își alege slujitorii. Implicarea puterii lumești în această alegere, atrage caterisirea și excomunicarea celor împricinați, împreună cu părtașii lor.
2.Erezia este incompatibilă cu Biserica lui Hristos și implicit cu slujirea preoțească. În iunie 2016, sinodul tâlhăresc din Creta a introdus în Trupul Bisericii blestematul ecumenism, panerezie, suma tuturor ereziilor și rătăcirilor lumii. Din România au participat Daniel Ciobotea cu o suită de 24 de supuși ecumeniști, semnând toți acele documente eretice. În octombrie același an, pseudo-sinodul reunit la București a aprobat ereziile din Creta, încât toți pseudo-ierarhii români sunt semnatari și părtași la acea grozăvie. Dacă în momentul de față este aleasă o persoană spre a fi promovată într-un scaun episcopal, una din condiții este să semneze documentele eretice cretane. Alt motiv major care ar trebui să atragă caterisirea tuturor minciuno-ierahilor. Cine să o facă? Dumnezeu va lucra cum știe El.
3.Canonul 45 Apostolic: Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. Minciuno-episcopii români și-au făcut un obicei din a se ruga cu ereticii, împreună cu care săvârșesc și slujbe bisericești. Alt motiv de caterisire.
4.Canonul 46 Apostolic: Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Vcliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6,15). Recunoașterea de către pseudo-episcopii români ca valide a tainelor ereticilor e fapt împlinit. Este al patrulea motiv pentru care ocupanții scaunelor episcopale ale Bisericii noastre ar trebui caterisiți in corpore.
5.Apostazia este iarăși motiv de caterisire și alungare din Biserică a împricinatului. Avem un caz clar, cel al lui Sofronie Drincek de la Oradea, care a apostaziat și a fost pomenit la o slujbă a ereticilor greco-papistași. Intrarea unui minciuno-episcop în masonerie este apostazie. Aceasta e mai greu de dovedit, deoarece e tăinuită cu grijă. Știm cu certitudine nume care fac parte din lojile masonice.
Iată cum un început rău îl duce pe om într-un șir lung de alte răutăți. Facem un exercițiu de logică. Presupunem că peste două zile se adună toți cei 56 de pseudo-ierarhi la București, se pocăiesc, își retrag semnăturile de pe documentele din Creta, își recunosc toate păcatele legate de alegerea și hirotonia lor, se retrag prin declarații publice din lojile masonice etc. În acest caz se aplică prevederile Canonului 3 al Sfântului Atanasie cel Mare: Celor căzuți în erezie, care au apărat nelegiuirea și s-au stricat în credință, li se dă iertare, dar nu li se dă loc în cler. Așadar, potrivit Sfintelor Canoane, minciuno-episcopii eretici sunt decăzuți ireversibil din treapta lor, cu neputință de a reveni.
Aceasta este drama nerostită prin care trec ocupanții scaunelor episcopale din România. Ei însă se prefac a nu ști și își continuă traiul îmbelșugat din palatele episcopale. Cred că au un calcul simplu: și-au vândut sufletele, nu mai au ce mântui, și-atunci ,,Să mâncăm și să bem că mâine vom muri. Acest păcat nu vă va fi iertat, nici până la moarte, zice Domnul, Dumnezeu Savaot’’ (Isaia 22, 13-14).
“Acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va creşte. DACĂ NE VOM RUGA! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine.”
[…] Cred că Biserica noastră acum se află într-o ispită mult mai grea decît altele de pe alte coordonate geografice. Se pare că noi am fost obligaţi să facem greşeli în istorie. Fiindcă la noi, din 1925, Biserica a fost mereu sub dirijarea şi sub osînda străinilor. Ce să vorbim de Carol al II-lea cu toate acţiunile camarilei lui împotriva Ortodoxiei şi neamului românesc? Ce să spunem de anul 1944, cînd hoardele bolşevice vin peste noi? De atunci, în continuare, au fost puşi păstori şi conducători fără nici o legătură cu viaţa spirituală, morală, politică a românilor. În această perioadă s-au petrecut atîtea nelegiuiri, iar securitatea nu a avut alt scop decît de a pătrunde şi a dirija viaţa religioasă. Aşa se face că i-a prins pe toţi şi le-a pus în faţă un dosar. Vrînd-nevrînd, adevărat sau neadevărat, semnezi. Unii necunoscători, neştiutori, au semnat nişte lucruri pentru care acum îi scot vinovaţi. […]
– Mai devreme aţi afirmat că pe măsură ce se vor înteţi atacurile vrăjmaşilor, va creşte şi harul de la Dumnezeu în ajutorul apărătorilor Ortodoxiei. Totuşi, dacă în Biserica noastră se produc schimbări ecumeniste, care afectează clerul şi ierarhia, precum în exemplul dat de Sfinţia Voastră mai înainte, ce se va întîmpla cu harul? Întreb aceasta, ştiind că amestecul cu ereticii provoacă retragerea harului lui Dumnezeu…
– Dar spune într-o viziune a marelui rugător, ascet şi pustnic şi trăitor în Hristos, Sfîntul Serafim de Sarov [de fapt, Sf. Serafim de Varita si Sf. Lavrentie de Cernigov – n.n.], că se vor ridica biserici, paraclise, schituri, clopotniţe şi altare în toată splendoarea aurăriei lor, dar creştinii nu vor putea intra în ele. Am stat şi eu şi m-am gîndit, ce-o fi asta, domnule!? Am fost pus în situaţia să le răspund şi credincioşilor mei la această întrebare, că unii ziceau: „Mai putem noi intra în cutare biserică din Bacău, din Timişoara, sau din Iaşi, dacă s-a făcut acolo o slujbă ecumenistă ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurămînt masonic?” Ei bine, să ştiţi că aceasta este cea mai adîncă blasfemie! Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni.
Lucrurile s-au mai întîmplat în decursul istoriei. S-au făcut greşeli din partea oilor, dar şi din partea păstorilor. Sfatul duhovnicilor celor bătrîni este ca păstorul să meargă pe drumul lui, dar dacă greşeşte acesta, oaia să-i urmeze pe Sfinţii Părinţi. E supus greşelii oricine, că diavolul îl încearcă pe fiecare.
Au existat cazuri în istorie de greşeli grave, cînd credincioşi au rămas doar 30 la sută, dar au dus mai departe adevărul de credinţă, chiar dacă 70 la sută dintre păstori s-au pierdut. Asta înseamnă că acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, înfricoşătoare, harul lui Dumnezeu va creşte. Sporeşte această forţă dumnezeiască în forţa noastră de rugăciune. Dacă ne vom ruga! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Nu contează numărul celor care se vor risipi, ne interesează calitatea şi valoarea celor care rămîn în Dreapta Credinţă. Poate să rămînă numai unul drept în toată tulburarea aceasta.
– Biserica rămîne numai în jurul episcopului. Dar dacă, Doamne fereşte, vor porni toţi spre ecumenism, iar cei ce se împotrivesc vor fi caterisiţi, ce vom face fără episcop?
– Dar ce făceau cu Sfîntul Ioan Gură de Aur cînd îl izgoneau de pe tronul patriarhal? Îl ocărau, îl izolau şi îl exilau, pînă l-au condus la moarte. Mîncătorie între scaune! Atunci ce făceau credincioşii? Astăzi, din păcate, se întîmplă aceleaşi lucruri. Sunt unii care umblă în consilii ecumeniste, alţii care stau în scaunele lor şi-şi văd de rugăciune şi de turma lor. Au fost şi sunt vremuri de încercare şi de ispitire. Iar dacă s-ar întîmpla astfel de lucruri, mă întreb în ce măsură va fi reală o caterisire nedreaptă. O caterisire care se face în lupta cu adevărul nu e validă. E valabilă numai cînd ai călcat prevederea unui canon şi cînd te-ai opus unei rînduieli. Dar atîta vreme cît eu mă găsesc pe poziţia adevărului, caterisirea e mincinoasă. Acestea sunt mai mult sperietori formulate de unii, dar nu sunt realităţi care să oprească harul lui Dumnezeu. Dacă ieri am slujit împreună şi ne-am împărtăşit din acelaşi potir, iar azi declară că nu sunt bun pentru slujire, înseamnă că schimbarea de opinie şi de atitudine e dictată de interese.
– Există pericolul, ca din aceste motive lumeşti, politice, să se rupă Biserica?
– Dacă vom ajunge să ni se impună condiţii străine adevărurilor noastre de credinţă, neapărat se va rupe. Arta vrăjmaşului este de a împărţi, divide şi stăpîneşte. E un principiu valabil dintotdeauna. Nici cei 12 apostoli nu au rămas în unitatea lor de la început, pe unul l-a dezmoştenit diavolul. La crucea lui Iisus au rămas Maica Preamilostivă şi alţi vreo cîţiva, restul s-au risipit, au fugit. Pînă şi Petru a fost reîncadrat între apostoli. Aşa este şi la ora pe care o trăim. Vremurile sunt mult mai grave acum, pentru că atunci mai exista o şansă de revenire, cum s-a şi întîmplat de altfel. Acum, însă, nu mai e nici o şansă: ori Hristos, ori satana!
Pînă acum mai mergea, cu carnetul de partid, renunţai la el, mai cu steaua în cinci colţuri, mai cu crucea, dar de data asta nu se mai poate aşa. Acum e tranşant: ori 666 şi cardul, ori crucea! De-acum se alege şi urmează un creştinism adevărat şi un anarhism cu totul lepădat. Aşa cum ne întreabă la botez: „Te lepezi de satana şi de toate lucrurile lui?” „Mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui”. Iată că acum se împlinesc nişte făgăduinţe ale tale, puse deoparte mai de demult. La călugărie, în faţa altarului, iarăşi te întreabă: „De ce-ai venit, frate? Din vreo silă sau din vreo nevoie?” „De bunăvoie am venit, Părinte”. „Dar nu ştii că ai durere, ai necazuri, ai amărăciune, ai luptă, ai crucea lui Hristos?” „Cu ajutorul lui Dumnezeu, da, Părinte”.
Ce avem noi creştinii şi monahii care trăim în acest gînd frumos al Maicii Domnului, ca să ne putem împotrivi vrăjmăşiei care s-a ridicat împotriva noastră? Să nu ne temem de zilele acestea care sunt cele mai favorabile pentru spălarea şi dezbrăcarea noastră de omul vechi şi îmbrăcarea întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine! E un prilej de fericire, ca să ne luminăm şi să ne întărim pe calea mîntuirii.
– Chiar dacă s-ar pierde toată lumea, unul de rămîne, acela este tot adevărul. El duce lupta, el este modelul şi prototipul vieţii noastre creştine. Şi niciodată – nu-i număr eu cîţi sunt în mînăstirea x, y, în Moldova, în Ardeal, în Muntenia – nu vor izbîndi vrăjmaşii Ortodoxiei, deoarece cu cît vor înmulţi oprimările, cu atît îşi vor face deservicii. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine. Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.
În cel mai neputincios şi mai mic, acolo se înmulţeşte harul. De aceea să nu ne temem niciodată, pentru că vor veni vremuri şi mai grele, în care se vor îndeplini jurămintele botezului şi ale monahismului şi ale vieţii noastre creştine. Sunt vremuri de firească mîntuire. Să ne bucurăm, fiindcă acesta este prilejul nostru cel mai potrivit, acesta este purgatoriul, nu acela catolic, ci vremurile care ne cern. Eu sper că Ortodoxia cu cît va fi pusă la stîlpul infamiei de către toată Europa, cu atît va intra şi mai mult în harul lui Dumnezeu. Chiar dacă vor cădea toţi şi va rămîne numai un arhiereu, numai un călugăr sau numai un preot, acela va fi salvarea credinţei şi mîntuirea neamului.
(interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă)
– A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt.
– Cei mai mulţi se tem să vorbească despre trecutul neamului nostru, despre eroismul şi frumuseţile noastre. Străinii, mai curând, vorbesc despre frumuseţile noastre.
– România e o ţară cu pământuri roditoare, mănoase, din păcate, ţăranul român a cam pierdut rostul trebii, acum e orăşean în Italia, sau în Spania, e slugă pe-acolo.
– Dacă nu se va întoarce la pământ, ca la izvorul belşugului, românul va tot flămânzi şi se va plânge că nu are.
– Omul românesc şi-a pierdut reperele şi a răsturnat scara de valori. De fapt era pe undeva de aşteptat, după 50 de ani de comunism.
Despre preoţi și Biserică
– Formalismul distruge adevărata credinţă. Preotul care nu e soldat în prima linie, care nu e învăţător şi doctor de suflete, atunci să se lase de misiune.
– Preotul trebuie să predice cuvântul Evangheliei şi să o facă cu folos, nu ca pe o lucrare de funcţionar în biserică, să urmărească efectele în rândul creştinilor.
– E adevărat că şi mulţi preoţi de-ai noştri se comportă de parcă ar vrea să posede averea lui Iov, uită că ei sunt trimişi ai lui Hristos şi nu administratori ai averilor pe lumea asta.
– Eu cred că un preot ar trebui să fie format un an, doi, pe lângă o mănăstire şi apoi să fie trimis în lume, să-şi facă familie, să intre în rândul lumii. Păstorul slab nu ştie a păzi turma.
– Fala prea mare şi bogăţia prea mare, turnurile poleite cu aur şi averile ierarhilor au îndepărtat pe omul simplu de valorile consacrate ale Bisericii, ale rugăciunii. Mai degrabă intră Duhul Sfânt într-o colibă sărăcăcioasă, dacă i s-a făcu loc, decât într-un palat în care să se simtă stingher.
Despre Credinţă, creştini, credincioşi
– Tu te rogi lui Dumnezeu să-ţi dea binele şi Dumnezeu se roagă de tine zilnic să faci binele.
– Fiecare om a primit ceva în dar de la Dumnezeu şi tot fiecare om gîndeşte că darul lui este mai mic decît al vecinului. Însă atenţia noastră trebuie îndreptată mai mult spre rugăciune şi mai puţin spre satisfacerea unor curiozităţi mărunte.
– Viaţa noastră trebuie pusă, oarecum, pe planul acesta: să trăieşti ca un sfânt, dar să fii acolo unde trebuie să sfinţeşti
– Când se va încerca o modernizare a Bisericii Orotodoxe, pe faţă sau pe ascuns, atunci va fi pusă în pericol, însăşi existenţa Bisericii, a omului nostru, a creştinătăţii.
– Uneori, mândria de a fi creştin poate să depăşească modestia frumoasă a credinciosului. Când vezi, duminica, prin vreun sat de-al nostru un bărbat, o femeie, îmbrăcaţi în costumaţie populară, tradiţională, ştii că ai de-a face cu un creştin pe care te poţi baza. Uneori e de-ajuns atâta ca să îţi dai seama.
– În Rai nu e o competiţie între mai mulţi, între toţi cei care bat la porţile cerului, acolo sufletul e numai el singur cu poverile sale. Intri peste rând numai dacă ai făcut faptele plăcute Domnului. Atunci, da, te ia şi te duce înainte, peste rând.
Despre vremurile noastre
– Trăim vremuri care, cu cât sunt mai tulburi şi mai grele, cu atât sunt mai bune pentru mântuire.
– Să ne păstrăm în stare de convingere. Să nu renunţăm, să nu cedăm. Pentru că vin vremuri grele, încercări, şi la presiunile acestea să rămânem în integritatea noastră.
– Omul care e prizonierul televizorului, care face numai ce aude la televizor, care spune mai departe ceea ce îl învaţă televiozorul nu e un bun creştin
– Va fi o perioadă în care vom crede tot ce ne spune Europa, după care ne vom întoarce la istoria noastră şi la credinţa noastră.
(„Semnele vremii noastre. 7 întâlniri cu Părintele Iustin Pârvu”, Adrian Alui Gheorghe)
…Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile (Matei 24, 21-22)
Urmare a mârșăviei participării pseudo-ierarhilor din BOR la acest sinod, am avut parte de o provocare directă, o mănușă aruncata în obrazul Ortodoxiei în văzul lumii întregi, un fel de test. Un test pe care l-am picat cu brio, nu doar răspunzând la stimuli, precum câinele lui Pavlov, ci supralicitând cu un exces de zel formidabil. De ce nu am promovat acest test? Pentru că mulți preoți ortodocși au căzut și încă mai cad în erezia ecumenismului, care este o creație masonică, în vreme ce unii dintre ei semnează condica regulat prin loji francmasonice, știut fiind că nu-i sancționează nimeni și adesea chiar ierarhul locului este el însuși francmason, practic, sunt colegi. Și atunci, cum să fie ei caterisiți așa… între ,,frații masoni”? Aportul acestora pentru pregătirea terenului înscăunării lui antihrist este unul considerabil și este precizat în „Protocoalele Înțelepților Sionului” în felul următor: „Când va sosi domnia noastră planetară, nu vom recunoaște nicio altă religie afară de aceea a noastră, care este unică. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credințele. Prin acest fapt, se sporește numărul ateilor din zilele noastre, dar acest lucru nu ne va stânjeni străduințele, ci, din contră, va servi drept pildă generațiilor care vor asculta predicile noastre despre religie, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele.”
De asemenea, pașii esențiali pentru trecerea, după anul 2020, la noua biserică și la noua religie mondială au fost înscriși în SUPER-MEMORANDUMUL semnat la Strasbourg (la sfârșitul lunii iunie 2014) și supus validării participanților la „sinodul neortodox” din Creta, desfășurat în perioada pe care am menționat-o mai sus, exact cum a stabilit guvernul mondial evreiesc.
Mai menționez că la „sfântul și marele sinod” din Creta au refuzat să participe Patriarhiile Moscovei, Bulgariei, Georgiei și Antiohiei. Motivul principal nedeclarat al neparticipării celor patru Biserici Autocefale l-a constituit refuzul validării acordurilor privind noua biserică și noua religie mondială pe care trimișii lui antihrist vor să le impună cu forța militară, financiară și politică la cât mai multe popoare din întreaga lume!
Deși nu-mi doresc să spun vorbe mari, opinez că în cazul preoților și ierarhilor ecumeniști și francmasoni, e limpede, că ei se află deja în schismă față de Hristos și că, probabil, la Sfintele Slujbe Harul mai lucrează în Biserică numai datorită rugăciunilor ortodocșilor care încă mai trăiesc cu adevărat Credința lor, fără a face vreun compromis cât de mic. Impresia mea, din ce în ce mai profundă, este că trăim într-o lume tot mai bolnavă din punct de vedere duhovnicesc. Nu de puține ori, am ajuns la cuvintele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare care spunea că la sfârșitul lumii creștinii trăitori vor fi considerați nebuni. A face Voia lui Dumnezeu în viața noastră, ortodoxă, este etichetată drept nebunie, lipsă de discernământ, de diplomație, lipsă de civilizație. Am mari dubii că vremurile actuale și cele care vor veni se pot numi civilizate! Și totuși, eticheta o avem pusă. Dar jertfa pentru Credința Ortodoxă și Neamul Românesc nu este altceva decât NEBUNIE PENTRU HRISTOS, tradusă printr-o mare iubire față de Dumnezeu, față de Neam și de Țară.
Biserica Ortodoxă are o cu totul altă funcție spirituală, pe care, sub tutela noilor consilii ecumenice masonice, riscă să nu și-o mai îndeplinească. Iar oamenii ajung încetul cu încetul să vadă în ea doar o instituție a statului la care apelează atunci când se căsătoresc, când li se naște un copil sau când le moare cineva, întrucât devine tot mai străină de viața și nevoile spirituale ale oamenilor.
Pășim, poate fără să conștientizăm pe deplin gravitatea momentului, într-o veritabilă dictatură de tip fascist, într-un stat unic, care va avea o monedă unică virtuală, un guvern unic mondial și o unică religie. Ecumenismul, un alt nume dat globalizării, reprezintă pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv, deoarece prin intermediul lui, maeștrii francmasoni speră să obțină monopolul asupra religiei (și nu numai asupra religiei, atenție!!!), denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică (în speță, cea Ortodoxă considerată „nuca tare” greu de spart) și transformând-o într-un satanism deghizat, într-un cult destinat satanei și răului pur.
Soluții de salvare din acest asalt al diavolilor? Doar Dumnezeu: „Diavolul l-a urcat pe Iisus pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile pământului și i-a zis: „Ție îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății, căci mie îmi este dată și o dau cui voiesc. Dacă te vei închina înaintea mea, toată va fi a ta.” Drept răspuns Iisus i-a zis: „Piei, Satano! Este scris: „Să te închini Domnului Dumnezeului tău și numai lui să-i slujești.”– Luca, cap. 4, versetele 5-8
Sf. Marcu Evghenicul – „Trebuie să fugim de aceştia, aşa cum fugim de şarpe… ca de nişte împilători şi negustori ai creştinismului”*
Spunea Fericitul întru adormire şi Sfântul Stareţ Paisie Aghioritul: „Diavolul a întins trei curse, ca să prindă întreaga lume: pe cei bogaţi, să-i prindă cu masoneria; pe cei săraci, cu comunismul, iar pe cei religioşi, cu ecumenismul”. Tot el, altădată, la o sinaxa a monahiilor, semnala : ”Ecumenism şi Piaţă Comună, un stat mare, o religie la măsurile lor. Acestea sunt planurile diavolului” [1]
În cei 7 ani de la legiferarea apostaziei ecumenismului de către reprezentanţii celor 10 Biserici participante la Întrunirea de la Kolymbari-Creta 2016, a progresat dezinteresul credinciosului de rând din BOR, necatehizat, neştiutor în tot ceea ce ar presupune cunoştinţele necesare luării în stare de trezvie duhovnicească, a unei hotărari care să fie conformă cu păstrarea nealterată a Învăţăturii de Credinţă Ortodoxă, a Tradiţiei , în perfectă armonie cu Sfânta Scriptură, cu Canoanele Apostolice si cele ale Sfintelor Sinoade Ecumenice.
Au trecut 7 ani de la instaurarea la rang de cinste a ecumenismului lucid, faţă de care clerul laic si monahal, de la vlădică la opincă, se simte comod, relaxat, manifestă o indiferenţă apăsătoare faţă de starea duhovnicească a pleromei, tradusă faptic printr-o tăcere asurzitoare. Luările de poziţie antiecumenistă s-au manifestat sporadic în predicile unor Părinţi care au reusit să se ridice împotriva acestui flagel aducător de moarte duhovnicească, fără însă a merge până la Mărturisirea de Credinţă a Adevărului Hristos şi încetarea pomenirii ierarhului propovăduitor al ereziei, conform Canonului 15 I_II Constantinopol.
Cercetarea documentelor eretice cretane şi catehizarea credincioşilor în timpul celor 7 ani, ar fi facilitat întelegerea de către pliroma ortodoxa a necesităţii întreruperii pomenirii ierarhilor care propovăduiesc ereziile semnate la Kolymbari în 2016. S-a preferat complicitatea prin tăcere (acceptare) sau propovăduirea în ascuns, (,,cu capul acoperit”). Nepomenirea ierarhului de către Preoti şi îngrădirea credinciosului de erezia proferată, este şi rămâne singura cale, de a izbăvi Biserica de schismă şi de dezbinare, prin aplicarea Canonul 15 I-II Constantinopol, în care se spune:
,,Cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâiul stătător pentru oarecare erezie sancționată de Sfintele Sinoade sau de Părinţi, fireşte de acela care propovăduieşte erezia public şi o învață cu capul descoperit în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu sunt pasibili de certare canonică dacă se îngrădesc pe ei de comuniunea cu numitul episcop înainte de o cercetare sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au sancționat episcopi, ci pseudo-episcopi şi pseudo-învăţători şi nu au rupt cu schismă unirea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”
Mulţi Sfinţi mari ai Ortodoxiei (Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar Mitropolitul Augustin de Florina. nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului.
Din momentul încetării pomenirii nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparţi de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei. Iată că sintagma: „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimbă situaţia, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu sinodul tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoţiei harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar mijlocitorul prin care se dă Harul Preoţiei, slujeşte în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.
Sinodul mincinos din Creta 2016, nicidecum mare, sfânt şi panortodox, a fost, în esenţa sa, o victorie a panereziei ecumeniste asupra lipsei de trezvie a ierarhilor şi credincioşilor din BOR la păstrarea adevărurilor învăţăturii de credinţă, propovăduite de Sfinţii Părinţi ai Bisericii.Marele teolog ortodox, Prof. Dimitrios Tselenghidis spunea: „Ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, am adâncă convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insidioasă contestare a Credinței Bisericii, și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într-un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și generează confuzie în jurul identității Credinței noastre. În mod viclean golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate credințele religioase sunt soteriologic valabile, atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.”
Prin urmare, cum să-i considerăm pe ierarhii vremelnici ai Biseicii Ortodoxe Române devotaţi vremelnicului lor patriarh Daniel, care cunoscând prea bine toate învățăturile greșite ale Apusului prin studiile și doctoratele făcute în universităţile și instituţiile religioase apusene, au implementat cu duh viclean și mincinos toate ereziile aprobate la Creta în viața Bisericii lui Hristos, pline de erori grave și confuzii, care duc în final la moarte duhovnicească. „Făcând şcoală la învăţători străini, ortodocşii nu-şi însuşesc ceea ce ne învaţă de fapt Sfinţii Părinţi, ci ceea ce vorbesc despre Sfinţii Părinţi şi despre învăţătura lor, ereticii”.[10]
La începutul acestui an, Părintele Laurențiu Iacob, de la parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Caransebeș, a fost suspendat de la slujire de către pseudo-episcopul Caransebeșului, Lucian Mic, deoarece a refuzat să participe la rugăciunile interconfesionale, oficiate împreună cu reprezentanții cultului papistaş, uniat sau protestant. Refuzul respectuos și ferm al Pr. Laurențiu este fără cusur, în scrisoarea trimisă episcopului, fără injurii și ofense. Cu toate acestea a reușit să stârnească prigonirea din partea episcopului său, lucru care dovedește rătăcirea în care se află cel din urmă.
Ereziarhul Bartolomeu a binecuvântat joi 1 decembrie 2022,deschiderea Conferinței Științifice Internaționale Intercreștine, cu tema: „Pistevomen” – (Status Quaestionis și subiectele neglijate ale Niceei și ale Crezului Niceean). Conferința s-a desfășurat la Constantinopol sub auspiciile Patriarhiei Ecumenice, în vederea concelebrării comune în anul 2025, cu ereticul papă Francisc, a aniversării a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea.
Un eveniment îngrijorător care a marcat finele anului 2022, a fost apelul Papei, (dragul frate întru Hristos al pseudo patriarhului Bartolomeu, asa cum îl numește el însuși) pentru o nouă autoritate politică globală, un fel de super-ONU pentru a aborda problemele și nedreptățile economice ale lumii. În mod alarmant, liderii religioși ai lumii încep, de asemenea, să se unească pentru a predica, instruindu-și oile să accepte componentele guvernului mondial unic al noii ordini mondiale.
De la începuturile creearii lui (23 august 1948 la Amsterdam) şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul „consiliu mondial al bisericilor” (CMB), ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestant, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un „Consiliu Mondial al ereziilor şi schismelor.” [2] În cadrul CMB, Înalții ierarhi ai BOR, în acelaşi duh şi cuget ecumenist, la unison cu patriarhul Daniel, au intrat în tot felul de parteneriate cu denominațiunile creştine, numite acum legal „biserici” (cu avizul dat de sinodul tâlhăresc din Creta 2016, regizat cu diplomație fariseică de ereticul Patriarh Bartolomeu), cu instituţii guvernamentale, de întrajutorarea oamenilor, cu caracter social-umanitar, un ecumenism mascat, care alterează profund perspectiva creştină şi mutilează duhovniceşte pe tot ortodoxul de bună-credință, care se molipseşte treptat de acest pseudo-creştinism. Toate scandalurile declanşate de apostazia acestora, au fost tratate cu indiferenţă şi trecute sub o tăcere asurzitoare, vinovată.
,,Trăim vremuri ciudate, când toate conceptele creştineşti adevărate şi sănătoase sunt înlocuite cu concepte greşite şi înşelătoare, adesea izvodite cu rea intenție, bineînțeles cu dorința de netăgăduit de a-i atrage pe oameni înapoi de la calea bună a unei vieți cu adevărat creştineşti(…)”[3]
La Adunarea Generală din Karlsruhe, (2-8 septembrie 2022) consiliul mondial al bisericilor (CMB) a ales noul comitet central și pe cei opt președinți. Biserica Ortodoxă Română are doi membri în acest comitet, pe ÎPS Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, și pe Preotul Michael Tița, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române.
Asistăm cu amărăciune la participarea oficială a reprezentanților BOR la cmb și la dialogurile teologice internaționale cu papistașii și anticalcedonienii, vehicule ecumeniste aflate sub controlul ereticului papă si al masoneriei.
Asfel în perioada 1-8 iunie 2023 a avut loc “Întrunirea Comisiei mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și “Biserica”Romano-catolică în Alexandria, Egipt, evenimentl găzduit de Patriarhia greacă ortodoxă a Alexandriei. Delegația BOR prezentă la eveniment este formată din ÎPS Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Pr. Conf. Univ. Patriciu Vlaicu. Întâlnirea anterioară a Comisiei mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică a avut loc la Chieti, Italia, în perioada 15-21 septembrie 2016.
Comisia amintită s-a întrunit pentru prima dată în anul 1980, în insula Patmos.”[4]
Papismul (romano-catolicismul), de când s-a rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, a căzut în ispitele satanei şi s-a transformat într-o putere lumească cu preocupări economice, dinastice, ocupante, politice, cu doctrină şi mod de viaţă, care nu au nicio legătură cu viaţa şi cu învăţătura Evangheliei. Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună.
Spunea cu adâncă înţelepciune Sfântul Marcu Evghenicul:
„Noi socotim că dintotdeauna este una şi aceeaşi Biserică, nu prin loc, ci prin specificul cugetului ortodox, conform căruia Bisericile din lumea întreagă se numesc Una, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Iar pe cei care în diferite vremi au introdus în ea cugetări vătămătoare, nu plinătate a Bisericii, nici păstori şi dascăli, ci lupi cumpliţi, care nu cruţă turma, îi socotim, după proorocia apostolească”[5]
Bisericile Ortodoxe locale, în persoana „reprezentanţilor oficiali” au fost atrase în cmb, pentru a fi folosite drept paravan la procesul distrugător al apostaziei. Iar catolicismul, care până mai ieri dădea anatemei masoneria, a ajuns să-şi împărtăşească în multe privinţe, punctele de vedere ale acestei organizaţii oculte sionist-sataniste.
Adevărata Ortodoxie, însă, continuă să fie pentru masonerie o „piatră de poticnire” (Romani 9, 32-33), întrucât este strâns legată de Dogmele şi Canoanele care o păzesc de orice amestec. Iată de ce masoneria caută să submineze şi să distrugă Biserica Ortodoxă, ca păstrătoare a Adevăratei Credinţe în Iisus Hristos şi a Predaniei Apostolice. Cum e posibil ca nimeni din ierarhia Bisericvii Ortodoxe Române, nici măcar un singur preot, nu a luat atitudine, atunci când au aflat că reprezentanţi ai Marilor Loje masonice, ereticii Papi Ioan Paul al IIlea si Francisc, au făcut donaţii, devenind ctitorii mareţului simbol al Credinţei Ortodoxe a Neamului românesc – Catedrala Mântuirii Neamului. Suntem cred unicii în istoria Bisericii Universale Ortodoxe.
Colaborarea cu ereticii în orice domeniu este interzisă de Sfintele Canoane şi de cugetarea Sfinților Părinți (canoanele 10, 45 apostolic, 32, 33, 37 Laodiceea), iar recunoaşterea unor taine ereticilor este interzisă de Sfintele Canoane sub pedeapsa caterisirii preotului şi afurisirii mirenilor (canoanele 45, 46, 64, 68 Apostolice). „Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.” (Tit 3;9-11).
Dacă nu avem conștiința prezenței lui Hristos și în lume, și în viețile noastre, vom pierde și conștiința prezenței Lui în Biserică. Dacă ne prefacem că nu-l vedem pe Hristos în lume, vom ajunge doar să ne prefacem că-L vedem în Biserică, iar Credința noastră va fi la fel de fățarnică precum cea a fariseilor și saducheilor. Însă, așa cum preotul este un martor al lui Hristos în Taina Spovedaniei, toți creștinii sunt chemați să fie martori credincioși ai lui Hristos în lume, în Biserică și în orice clipă a vieții lor.
Protoprezbiterul Prof. emerit Theodoros Zisis spunea că la ora actuală:“ Conducerea bisericească şi teologică a suferit o eroziune şi o alienare – desigur, cu lăudabile excepţii – sau, precum zice un respectabil stareţ şi egumen, sunt partizanii unei noi erezii, ai ereziei liniştirii (ἐφησυχασμοῦ = relaxării). Nu vor să-şi piardă liniştea şi să se tulbure. Petrec bine în festivităţi şi hramuri, şi cu famenii lor fii duhovniceşti, ce îi înconjoară şi îi urmează. Credinţa se alienează, dogmele ortodoxe nu sunt băgate în seamă, rătăcirea triumfă şi cei mai mulţi tac. Însă această tăcere, cum de multe ori am scris, este – după marele Sfânt Grigorie Palama, cel care l-a învins definitiv pe monahul apusean Varlaam Calabrezul şi teologia scolastică papistaşă – al treilea tip de ateism.Primul este negarea existenţei lui Dumnezeu, al doilea este erezia, care desfigurează adevărul despre Dumnezeu, iar al treilea liniştirea (ἐφησυχασμός = relaxare), tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism. ” [6]
Școala este chemata sa formeze competențe, familia să zidească caractere, iar Biserica să cimenteze conștiințe, colaborînd fiecare într-un mod esențial la formarea unor oameni cu caracter puternic, care să se împlinească desăvâşit în Hristos. Acesta este motivul pentru care in România, școala şi educația au fost distruse cu cruzime, iar familia a primit deja sentința de condamnare la moarte prin noile legi de instituționalizare a copiilor în numele interesului lor superior.
Conducătorii ecumenişti ai Bisericii Ortodoxe Române cunosc că Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”, iar în altă parte: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[7], astfel că în loc să niveleze răutăţile eretice în armonie cu legile morale ale lui Dumnezeu, caută să uniformizeze diferitele grupări creştine. În locul smeririi firilor trufaşe şi căutării căii spre pocăinţă a ereticilor, ei au tendinţa de a minimaliza şi de a surpa acel munte minunat al harului şi al adevărului – Credinţa Ortodoxă, care se înalţă pe piatra ce nu poate fi clintită – Hristos Dumnezeu-Omul (Daniel 2, 34, 44-45). De la catedra ecumenismului, în loc să fie chemaţi toţi cei abătuţi de la adevăr şi împotmoliţi în mocirla rătăcirilor pentru a se ridica la Ortodoxie, se propovăduieşte contrariul – ca Ortodoxia să coboare până la nivelul comunităţilor eretice şi să le recunoască drept „biserici”, ca toţi să fie egali în lepădarea de Dumnezeu.
Ca urmare, prin nivelarea Ortodoxiei cu aşa-numitele confesiuni „creştine”, prin unirea diferitelor credinţe într-o „biserică” nouă, universală, antiortodoxă, ecumenismul, în frunte cu cmb, pregăteşte calea antihristului! Creştinul ortodox nu poate avea nici un fel de legături cu Mişcarea Ecumenistă, care este inspirată şi dirijată de masonerie şi conduce într-un mod satanic şi viclean la instaurarea antihristului; pentru că ne cere, în numele unei uniri umanist-universale cu ereticii şi păgânii, să renunţăm la Simbolul Ortodox al Credinţei şi la respectarea Sfintelor Canoane!
Pentru unirea cu heterodocşii, pe viitor se prevede de asemenea o reformă a Pascaliei Ortodoxe şi a Sărbătorilor cu dată instabilă legate de ea, reformă prin care se încalcă Canoanele de nestrămutat ale Sfintei Biserici Ortodoxe (de pildă, Canonul 7 Apostolic, Canonul 1 al Sinodului din Antiohia, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic ş.a.). O aşa mare abatere de la rânduiala de cult ortodoxă se va produce o dată cu adoptarea aşa-numitului „nou calendar mondial”, asupra căruia se lucrează de multă vreme la O.N.U., cu ajutorul ecumeniştilor. Adoptarea acestui calendar va declanşa un haos total, fiindcă el va exclude ziua de 31 decembrie, pentru ca toate datele să cadă pe anumite zile din săptămână. În acest fel se va încălca numărul de şapte zile al săptămânii, care a urmat neschimbat de la facerea lumii şi îşi va pierde sensul şi ziua de Duminică, ca sărbătoare săptămânală a Învierii lui Hristos.
Proorocul Daniel prooroceşte (7, 25) că antihristul va schimba nu numai zilele sărbătorilor, ci şi legea. Prin lege trebuie să înţelegem Canoanele bisericeşti, adică legile Bisericii, după care se călăuzesc creştinii ortodocşi ca „cetăţeni ai împărăţiei Cerului”. Canoanele bisericeşti au început a fi încălcate şi chiar nesocotite încă demult. Dar oare nu sunt încălcate, la orice adunare ecumenistă, Canoanele Apostolice 10, 45 şi 65, prin slujbele comune ale ecumeniştilor ortodocşi cu heterodocşii de tot soiul, în numele „iubirii”, „unirii” şi „păcii”?[8] Cel care dă tonul la aceste cumplite fărădelegi, şi se pare că nu există nimeni, decât Atotbunul Dumnezeu care să-l oprească, este cel care se consideră pe sine„primul intre egali” panereticul Patriarh Bartolomeu. El a creat sinistra, necanonica autocefalie ucrainieană, urmată de noianul de dezbinări si lupte fratricide pe tot teritoriul Ucrainei, a dăruit Corane musulmanilor şi s-a rugat pentru ei lui Allah şi multe alte lepădări şi hule de neimaginat. Nimic din toate acestea nu ne sunt semnalate de organismele de ştiri şi presă ale Patriarhiei, Lumina, Basilica sau Trinitas.
„Prin lepădarea de Hristos – scrie Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov – omenirea se va pregăti pentru primirea antihristului, îl va primi în inima sa. Însăşi starea de spirit a omului se va pătrunde de nevoia de a chema pe antihrist, precum în timpul unei suferinţe grele apare setea de otravă ucigătoare. Se rosteşte chemarea, răsună glas de chemare în societatea omenească, care cere stăruitor pe „geniul geniilor”, acela ce ar ridica dezvoltarea şi progresul material pe treapta cea mai de sus, ar instaura pe pământ acea bunăstare, în care raiul şi cerul ar deveni pentru om de prisos. Antihristul va fi un susţinător logic, drept (adică meritat), firesc al orientării morale şi spirituale generale a oamenilor”.
Medicul grec Alexandros Kalomyros a scris o voluminoasă carte „Împotriva adepţilor falsei uniri” (Atena, 1964), în care, pornind de la Revelaţia Dumnezeiască şi supremaţia Adevărului Ortodox, demască necruţător pe aşa-numiţii ecumenişti ortodocşi care au trădat Ortodoxia de dragul avantajelor pământeşti şi al unor scopuri pseudo-umane. El dezvăluie caracterul anticreştinesc al concepţiilor oamenilor care caută să unească ,,bisericile’’, căci pentru ei nu există o Biserică Unică, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, ci există o mulţime de ,,biserici’ care nu se pot înţelege. Mai departe Kalomyros scrie: „Dacă Biserica s-a scindat – dar ea s-a scindat, de vreme ce are nevoie de unire – atunci tot ce a făgăduit Hristos se dovedeşte a fi minciună. Dar să nu hulim! Biserica trăieşte şi va trăi până la sfârşitul lumii indivizibilă şi invulnerabilă, după făgăduinţa Domnului Iisus Hristos (Matei 12, 25; 16, 18). Iar cei care vorbesc despre unirea bisericilor nesocotesc de fapt pe Hristos şi Biserica Lui”.
Protestând împotriva compromisurilor în Credinţă, autorul scrie: „Nu Hristos doreşte aşa-numita unire a bisericilor, ci lumea. Toate aceste mişcări pentru unirea statelor şi bisericilor, toate aceste compromisuri, toată această uniformitate organizată sub presiunea culturii tehnice nu înseamnă decât pregătirea venirii antihristului”.
Creştinul ortodox nu poate, de dragul dreptăţii lumeşti de conjunctură, care este în dezacord cu dreptatea şi adevărul absolut al lui Dumnezeu, să facă compromisuri confesiunilor heterodoxe. Rămânerea în Biserică nu este condiționată de comuniunea cu ecumeniştii, fie ei arhierei şi preoți, ci de mărturisirea Dreptei Credințe, care mărturisire te ține unit sau în comuniune cu Hristos, cu Sfinții Apostoli, cu Sfinții Părinți şi cu toți Sfinții dintotdeauna şi de pretutindeni.
„Dacă ai abandonat, deja, Învăţătura sănătoasă, atunci ce treabă ai tu cu ceea ce fac în Biserică cei care o îngrijesc? Prin simplul fapt că ai conceput o altă viziune asupra lumii, decât cea care este propovăduită în Biserică, te-ai despărţit deja de Biserică. Nu înscrierea în registrele de botez este cea care îl face pe om membru al Bisericii, ci duhul şi conţinutul opiniilor sale. Indiferent dacă învăţătura şi numele tău sunt pronunţate în ritualul de anatematizare sau nu, tu cazi sub ea atunci când părerile tale sunt opuse celor ale Bisericii şi când persişti în ele. Înfricoşătoare este anatema, aşadar renunţaţi la învăţăturile voastre greşite!”[9]
Cea mai însemnată lucrare teologică antiecumenistă din ultimul timp este cea a teologului grec A. D. Delibasis, „Erezia ecumenismului” (Atena, 1972, 304 p.), având subtitlul „Mântuirea întru Hristos, ereziile şi pan-erezia ecumenismului” şi epigraful „Decăderea cea din urmă este decăderea sufletului”. Raportând la erezie acest epigraf, preluat de la Sfântul Grigorie de Nyssa, autorul remarcă: „Adoptarea unei erezii este într-adevăr decăderea cea din urmă a sufletului”. Super-erezia ecumenismului este cel mai mare rău de pe pământ, căci luptă împotriva celui mai mare bun, care este Credinţa Creştină Ortodoxă. Luptând cu Credinţa Ortodoxă, ecumenismul luptă împotriva Adevărului inspirat de Dumnezeu, care este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Ecumenismul luptă împotriva lui Hristos şi împotriva lui Dumnezeu … Luptând împotriva lui Dumnezeu ecumenismul atacă şi Biserica Ortodoxă care este Trupul lui Hristos (I Corinteni 12, 27) şi vistieria adevărului şi al harului dumnezeiesc. Ecumenismul reprezintă cea mai mare erezie anticreştină, antiumană şi inumană a tuturor veacurilor”.
În final adresăm Patriarului Daniel întrebările aşa cum au fost ele puse pseudo-patriarhului Bartolomeu, cu 2 ani înainte de aşa zisul mare şi sfant sinod panortodox din Creta, 2016, de către comunitățile grec-ortodoxe din America:
„Nu vă temeți de Dumnezeu? Nu învățați din istorie? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea năprasnică și rea a patriarhului Iosif în 1439 și înmormântarea lui departe de turma sa, în pământul străin și neospitalier al Florenței, în biserica ereticilor dominicani? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință, de asemenea, moartea năprasnică și rea a mitropolitului filopapistaș Nicodim al Leningradului, în vârstă de numai 49 de ani, care și-a dat sufletul la 5 Septembrie 1978 la picioarele noului ales papă Ioan Paul I, cunoscut și ca „Papa celor 33 de zile”? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea mitropolitului Kerkirei, Timotei, întâmplată la 15 Martie 2002, după câteva zile de la întoarcerea sa de la Vatican? În sfârșit, nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea tragică a arhiepiscopului Atenei, Hristodul, care, după (prima în istorie) vizita Papei în Grecia, după organizarea (pentru prima oară) a întrunirii cmb-ului pe tărâm grecesc și după (prima pentru un arhiepiscop al Atenei) deplasare la Vatican, fără aprobarea Sfântului Sinod, a fost chemat să părăsească prematur și el această lume deșartă și astfel Biserica Greciei să se lipsească de conducătorul ei harismatic în celelalte? V-ați întrebat vreodată dacă nu cumva aceste morți năprasnice, de care am amintit mai sus, au fost semne Dumnezeiești, prin care Dumnezeu a dezaprobat abaterile arhierești, potrivnice voii Lui, „pildă pentru cei care vor săvârși fapte necuvioase”? Nu vă temeți că Dumnezeu vă va adresa și Preafericirii Voastre o întrebare asemănătoare cu aceea pe care a adresat-o fariseilor: „Distrugerea mediului natural știi s-o distingi, însă distrugerea mediului duhovnicesc de către ecumenism, pe care-l slujești și-l promovezi, nu-l poți cunoaște”?
Nu este cu putință să slujiți la doi stăpâni; nu este cu putință să slujiți și Ortodoxia, și panerezia ecumenismului, Prea Fericite! Prima slujește lui Hristos, iar a doua lui antihrist și diavolului. Încetați să-L mai mâniați pe Dumnezeu și să smintiți poporul Lui !”
Din păcate, domnule Daniel Ciobotea, ați dovedit in cei aproape 16 ani de conducere a Patriarhiei române, că nu sunteți din aluatul binecuvântat al însănătoșirii și regenerării Bisericii noastre strămoșești, până nu veți găsi prin Harul Mângâietorului, calea celei mai rapide ieșiri din înșelare, confuzie și rătăcire. Amin
15 iunie 2023 Sf. Prooroc Amos; † Sf. Mc. Isihie; Fer. Augustin și Ieronim
Bibliografie:
*Enciclica „Către creştinii ortodocşi care se află peste tot pământul şi peste toate insulele” (1440/41). Ἰω. Ν. Καρμίρη, op.cit., p. 427
[1]Starețul Paisie Aghioritul – ”Cuvinte”, volumul al II-lea – Editura Sfintei Sihăstrii ”Evanghelistul Ioan Teologul”, Suroti – Tesalonic, 1999, p.176.)
Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial” prin Credinţă şi prin viaţa dusă în Credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice.
Credinţa, care pătrunde în adâncimi inaccesibile raţiunii, ne cheamă la cunoaşterea tainelor Dumnezeieşti nu prin raţionament, ci prin păzirea poruncilor lui Hristos. „Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31-32).
Pe această cale ce constă din „rămânerea în cuvântul lui Hristos”, Dumnezeu vine înaintea omului, Îşi face sălaş în el (cf. Ioan 14, 23) şi îi dă o adevărată cunoaştere despre Sine Însuşi. Atunci, tot ceea ce mai înainte era de neconceput devine lumină, şi aceasta ne risipeşte neştiinţa şi rătăcirile, şi ni le descoperă drept consecinţe ale păcatului şi căderii noastre. Atunci se înfăţişează înaintea ochilor noştri plinătatea infinită, înţelepciunea, frumuseţea şi adevărul Vieţii Dumnezeieşti care este Iubire.
(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 164-165)
