ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Este viu Domnul Dumnezeu!
Eşti foarte bine, dragul meu copil; de aceea te-a îndrăgit Hristos. Semn că te iubeşte este dumnezeiescul har care te cercetează încă de când erai copil şi te povăţuieşte.

Ai grijă de tine, ca nu cumva prin puţinul plăcerii celei amare să amărăşti atât pe Bunul Dumnezeu. Este pizma satanei, care urăşte pe cel căruia Hristos îi deschide ochii sufletului. Trezeşte-te deci, dragul meu copil, şi ai grijă de tine.

Acela vede ceea ce tu nu vezi. Hristos, Cel Multmilostiv, încearcă sa-ţi deschidă ochii sufletului. O, cât de bun este!

Iar cel viclean, care vede aceasta, încearcă sa-ţi închidă ochii prin plăcerea cea amară. Nu înceta să strigi numele lui Hristos. La fiecare răsuflare a ta rosteşte Dumnezeiescul nume, chiar dacă mintea iţi umblă aiurea. Nu te nelinişti.

Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta, Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat : „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”! Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos.

Ai grijă numai şi teme-te, fugi de păcat; păcatul cade ca mana şi topeşte totul.

Cele despre care îmi scrii sunt semne că te cercetează Dumnezeu. Este prima cercetare a lui Dumnezeu pentru orice păcătos care se pocăieşte, care se întoarce la Dumnezeu. Îngrijeşte-te să te curăţeşti cu Spovedanie curată. Nu lăsa înlăuntrul tău nici un fel de necurăţie a păcatului, pentru ca să nu mai aibă vrajmaşul motiv să te biruie.

Omul, fiul meu, nu poate să facă nimic singur; nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată puterea să săvârşească ceva bun fără să fie umbrit cu putere de sus de Dumnezeu.
Orice gând bun, orice mişcare bună a cugetului este lucrare a harului lui Dumnezeu. Dacă ai putea lucra ceva fără trupul tău, atunci ar însemna că acela este lucrul tău, dar dacă săvârşeşti cu trupul, trupul este creat de Dumnezeu. Dacă poti gândi ceva fără minte, este al tău gândul, dar dacă o faci cu mintea, mintea este creată de Dumnezeu.

Prin urmare, omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu.

(Gheron Iosif Isihastul – Mărturii din viaţa monahală)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

În data de 29 iunie a fiecărui an îi sărbătorim cu mare cinste pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pentru contribuția pe care au avut-o nu doar în răspândirea Evangheliei, ci și în organizarea creștinismului primelor secole, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sâmpetrului – cum este numit în popor – are o durată variabilă în fiecare an, deoarece începutul lui este legat de data Sfintelor Paști.[…]

Pescarul din Betsaida și persecutorul creștinilor
Se cuvine să reținem, întâi de toate, câteva informații-cheie despre cei doi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Sfântul Apostol Petru era pescar din zona Betsaidei, aproape de Marea Galileei, şi se numea Simon înainte de a se întâlni cu Hristos. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea și urmarea Dreptei Credinţe. Când și-a început activitatea misionară, Petru era deja căsătorit și locuia în Capernaum, împreună cu soacra sa. Prin predica pe care a ținut-o în ziua Cincizecimii, a convertit 3000 de oameni la adevărata Credință, aceștia primind imediat Sfântul Botez. A propovăduit Evanghelia în Ierusalim, Samaria, Asia Mică și Babilon, iar spre sfârșitul vieții la Roma.

Sfântul Apostol Pavel a fost la început fariseu şi rabin evreu, ucenic al lui Gamaliel, (membru de frunte al Sinedriului la începutul secolului I d.Hr.) şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai legii evreiești din vremea sa. Se numea Saul înainte de a se converti la dreapta credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei. În zelul său față de religia părinților și a stăbunilor săi, Saul devenise un aprig persecutor al creștinilor, pe care îi considera adevărați dușmani ai credinței iudaice. Într-o zi, în drumul său spre Damasc, unde Saul se îndrepta pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la judecată în Ierusalim, Mântuitorul i Se arată într-o lumină orbitoare, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”. În urma acestei vedenii minunate, Saul se convertește și primește Sfântul Botez.

Martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
După tradiția Bisericii noastre, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună, în ziua de 29 iunie, pentru că amândoi au trecut la Domnul în aceeaşi zi. Astfel, reținem că Sfântul Apostol Petru a ajuns la Roma în jurul anului 57, unde l-a reîntâlnit pe Sfântul Apostol Pavel. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, declanșate de către împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr., Sfântul Petru a fost arestat împreună cu Sfântul Pavel. Se spune că o bună bucată de timp ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, aflată între Capitoliu și Forumul Roman. Carcera era alcătuită din două celule dispuse una deasupra celeilalte: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 „Tullianum”). Sfântul Apostul Petru a fost condamnat la moarte și executat prin răstignire cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul în care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în jurul anului 67, lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei. Ca o curiozitate, pentru cei care poate nu știu, pe 16 ianuarie, Biserica noastră a rânduit să cinstim lanțurile în care a fost încătușat Sfântul Apostol Petru, descoperite la începutul secolului al II-lea, de către temnicerul roman Quirinus de Neus. Acestea s-au păstrat generații în generații de către creștini, iar apoi au ajuns la Patriarhul Iuvenilei, care, la rândul său, le-a dăruit împărătesei Evdochia Augusta (401-460), soția împăratului Teodosie al II-lea (401-450). Se spune că lanțurile tămăduiau neputințele și alungau duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de aceste lanțuri se sfințea.

În ceea ce-l privește pe Sfântul Apostol Pavel, care era cetăţean roman, el nu putea primi moartea prin răstignire, considerată ca fiind una profund umilitoare, iar execuţiile nu aveau loc în oraş. De aceea, a fost dus în afara cetăţii, într-un loc numit „Ape Dulci” (Aquae Salviae), pentru a fi decapitat. Se spune că, atunci când a sosit clipa execuţiei, el însuşi şi-a plecat capul sub sabia călăului, iar acesta i l-a tăiat, iar din rană a izvorât, prin minune, lapte şi sânge. Atunci când capul a căzut şi s-a rostogolit lovind de trei ori pământul, în acele trei locuri au apărut trei izvoare cu apă proaspătă care nu au secat nici în ziua de astăzi. Câţiva creştini mai curajoși au îngropat Moaştele Sfântului Apostol într-un loc aflat la aproximativ 4, 8 km de locul muceniciei, la ferma unei femei romane, Lucina. Ulterior, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a aşezat trupul Sfântului Apostol Pavel într-un sicriu de metal şi, așa cum procedase și cu trupul Sfântului Petru, a pus deasupra lui o Cruce grea din aur, cântărind 67,5 kg. Apoi, a construit o Biserică deasupra mormântului, numită „San Paolo fuori le Mura” – „Sfântul Pavel din afara zidurilor”.

Așadar, cu siguranță ne cutremurăm doar gândindu-ne la suferințele cumplite prin care au trecut acești Apostoli și Mărturisitori ai Domnului. E greu de spus câți dintre noi am mai avea astăzi curajul și credința de care au dat ei dovadă. Cum i-am putea răsplăti, totuși? Cum să-i cinstim noi, cei de astăzi, pe Sfinții Apostoli? Urmându-le zelul misionar, curajul lor în apărarea Credinței și chemându-i mereu în rugăciunile noastre. Plecându-ne genunchii seara, înaintea Icoanei lor, să îi rugăm să fie mijlocitori pentru noi înaintea Mântuitorului, dăruindu-ne sănătate, bucurii și toate cele de folos.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro

Text îngrijit și editat de Dr. Gabriela Naghi

Încolăcit la gâtul limbii române, în timp ce caninii înveninați ai neologismelor sale au mușcat din trupul nevinovat al bunului simț, Bănescu reclamă o noua „erezie” a poporului: „Doamne Ajută!”.

Șarpele Bănescu nu pare deranjat de ideea Potirului comun, de otrăvirea ecumenistă a Ortodoxiei, de moartea celor pe care i-a sfătuit să se vaccineze, de transumanizarea omenirii, de virtualizarea lumii… pe șarpe îl deranjează că oamenii iși mai spun „Doamne Ajutăa!”.

Tocmai intrasem astăzi, la supraveghere, la Bacalaureat, gândindu-mă in continuu: „Oare de ce îl deranjează pe șarpele cu clopoței de cristal, Bănescu, această urare, „Doamne Ajută!”?

Împărțim materialele. Întind o foaie de ciornă unui elev. Când o apucă, observ că mâna îi tremură. Are emotii. Incerc să-l liniștesc: „Va fi bine, o să vezi”. Elevul se uită la mine, respiră adânc și spune: „Doamne Ajută!”.

În momentul acela, dar exact in momentul acela, de după nori iese soarele și ferestrele se umplu de lumină. Și tot atunci am înțelegerea bruscă a răspunsului pe care îl da Dumnezeu, la mușcătura șarpelui… când copilul acela a spus „Doamne Ajută!” , cu emoție, cu năadejde, cu toată inima, Dumnezeu i-a răaspuns pe loc. Și a fost bine, căci împreună făcusem o rugăciune cât o bătaie de inimă, DAR RUGĂCIUNE.

Și atunci am mai înțeles că viața omului de rând e plină de astfel de momente, la milioane de oameni care-și spun „Doamne Ajută!” , se aude un murmur sacru, dar asurzitor pentru diavol, o rugăciune a speranței de moment, o secundă de intentie bună si de dorintă pentru aproapele, o stare microcosmica de rugăciune, care detonează uneltirile șsarpelui, căci intr-un popor care-și spune „Doamne Ajută!”, lucrează Dumnezeu in adânc de conștiință, milioane de gânduri trimise către.Cer, săgeti care străpung necurăția înșelărilor cotidiene…

Acest lucru il deranjează, de fapt, pe Bănescu, rugăciunea aceasta in comun, în inima poporului, secunda ruperii de ritmul infernal în care ar vrea șarpele să ne țină pentru totdeauna… asta ar vrea Bănescu să oprească… să nu-și mai spună oamenii „Doamne Ajută!”, pentru ca invocația diavolului să fie neîntreruptă… liturghia neagră să fie continuă iar antihrist să vină pe tron mai repede… să nu mai ceară omul să-l ajute Dumnezeu, ci necuratul… vorba celor de la I-Umor: „diavol ajută!”…

Pelerinul Român (Preluare de pe ActiveNews)

Titlul îmi aparține

Trăia odată un monah insuflat de Dumnezeu, ale cărui haine tămăduiau mulţi bolnavi numai prin atingerea de ele; de aceea, monahul acesta era în mare cinste printre cei bolnavi, iar printre fraţii săi producea mare uimire şi nedumerire din cauza faptului că ei nu vedeau la el nevoinţe ascetice deosebite; ducea în mănăstire o viaţă asemănătoare cu a celorlalţi monahi şi nu se deosebea cu nimic de ei.

O singură rânduială împlinea cu stricteţe, anume că niciodată nu avea patimă faţă de nimic, în afară numai de ceea ce voia Dumnezeu. Adică tot ce se întâmpla, primea cu toată inima şi pentru toate mulţumea lui Dumnezeu. Odată, când tămăduia pe cei suferinzi fără medicamente, egumenul mănăstirii l-a întrebat care este pricina adevărată a tămăduirii bolnavilor îngrijiţi de el. „Şi eu însumi mă mir că le pot da sănătate, a răspuns monahul doctor, şi îmi este ruşine că hainele mele au această putere, deoarece nici prin post, nici prin alte nevoinţe monahale nu am meritat acest dar de la Dumnezeu şi abia dacă mă compar cu ceilalţi fraţi în această privinţă, dar în nici un caz nu îi întrec.“ „Cu adevărat aşa este, a spus egumenul, noi vedem că eşti un om obişnuit şi nu ai în tine nimic mai mult faţă de restul călugărilor.“ Şi a început stareţul a-l întreba mai în amănunt pe cel spovedit de el, dorind să descopere însăşi taina inimii lui. La întrebările egumenului, monahul cel simplu a spus:

„Mi-am adus aminte de acel har, dat mie de la Dumnezeu, datorită căruia tot timpul mă aflu în acord cu voia Lui, încât niciodată nu gândesc nimic care ar fi potrivnic voii Lui dumnezeieşti. Niciodată nu mă sperii de nici una din întâmplările tulburătoare ce îmi pot zdruncina mintea şi îmi pot slăbi inima, de asemenea, nici întâmplările fericite nu mă îndulcesc până într-acolo încât să mă veselesc mai mult decât în celelalte zile ale vieţii mele. Toate câte mi le trimite mâna lui Dumnezeu le primesc la fel, atât pe cele fericite, cât şi pe cele potrivnice, şi nu Îl rog pe Dumnezeu să se împlinească toate după dorinţa mea, ci doresc să se împlinească toate după voia Lui. Astfel, nimic nu mă desfată în chip deosebit, nimic nu mă doboară prin tristeţe, nimic nu mă tulbură, nimic nu mă face fericit, decât una şi aceeaşi voie dumnezeiască. De aceea, în toate rugăciunile mele, fără deosebire, numai un singur lucru Îi cer lui Dumnezeu: ca să se săvârşească totdeauna voia Lui cu mine şi cu făpturile Lui.“

Egumenul s-a minunat foarte mult de toate acestea şi, adresându-se monahului, i-a spus: „Cum a fost cugetul tău ieri în timpul incendiului care a izbucnit la noi? Oare nu ai suferit împreună cu noi toţi când omul acela rău a dat foc clădirilor mănăstirii, când grajdurile vitelor şi hambarul, în care au ars multe vite şi grâne, au pierit cu totul?“

„Toată paguba mănăstirii nu mi-a pricinuit nici cea mai mică întristare, pentru că eu am obiceiul să mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele petrecute, pentru cele triste şi pentru cele fericite şi să primesc la fel şi pe unele, şi pe celelalte. Sunt încredinţat că tot ce ni se întâmplă este îngăduit de pronia lui Dumnezeu şi este spre folosul nostru. De aceea, nu mă îngrijesc întrebându-mă dacă avem multe sau puţine grâne, ştiind că Dumnezeu poate sătura pe fiecare dintre noi cu o singură firimitură, ca şi cum l-ar sătura cu o pâine întreagă. Şi aşa îmi petrec viaţa, vesel şi binevoitor, fără nici o tulburare.“

Egumenul s-a îngrozit de un asemenea răspuns şi în cele din urmă i-a zis monahului nepătimitor: „Mergi, părinte, şi împlineşte cu sârguinţă ceea ce ai făgăduit lui Dumnezeu şi mi-ai arătat mie. Tu ai găsit cerul în afara cerului şi să înţelegi că un asemenea har nu este dăruit multora de Dumnezeu; nu se găsesc mulţi din aceia pe care nimeni şi nimic să nu-i poată tulbura sau întrista. Numai acela este apărat de ziduri tari şi nebiruite, care totdeauna şi în tot ce i se întâmplă în viaţă primeşte ca fiind trimis de Dumnezeu.“

(Sfântul Ioan Maximovici, Iliotropionul sau acordul dintre voia omului și voia lui Dumnezeu, Editura Egumenița, Galați, 2012).

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Poporul nostru Dreptcredincios are niște obiceiuri extraordinare, pe care sunt sigur că nu le găsim la alte popoare. Așa, bunăoară, el tranformă salutul obișnuit în rugăciune. Ce este, de fapt, acest minunat Doamne, ajută? O rugăciune. Când doi creștini se întâlnesc la înmormântarea unui cunoscut, se salută tot cu o rugăciune: Dumnezeu să-l ierte. Țin minte că în urmă cu vreo 50 de ani, când trecea cineva pe lângă consătenii care stăteau pe banca de la poartă: Deie Dumnezeu bine! Salautul acesta s-a pierdut, se păstrează în mințile noastre, ale celor mai bătrâni, ca o amintire frumoasă a vremurilor care au trecut. Alduiască-te Dumnezeu, alt salut-rugăciune. Ce frumoase vremuri erau!

Demonii nu pot suporta aceste frumuseți din rostirea credincioșilor. Cine altcineva l-a împins pe Bănescu să se ridice împotriva lui Doamne, ajută? Individul acesta e de neoprit. Are un spate puternic, își permite toate dobitociile din lume, că doar de aceea i s-a dat putere să se autointituleze purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române și să vorbească în numele nostru, să formuleze ,,poziția’’ oficială a acesteia în orice problemă care se ivește, peste capetele plecate ale pseudo-ierarhilor români.

Să fim bine înțeleși: Pe Bănescu nu l-a pus în această funcție Daniel Ciobotea, ca atare nu el este cel care l-ar putea schimba, cu un șut în posterior. Nu! Au venit oculții, au pus pe masa lui Daniel numirea, și acesta a semnat-o frumușel. De-atunci nu mai scăpăm de această lepră obraznică, nesimțită, fără pic de rușine, până când Dumnezeu îl va înlătura, și-atunci se va vedea că nici legiunile de demoni, nici oculții nu-l mai pot ajuta. Că de pocăit, nu se va pocăi.

Doamne ajută.

Îngăduiți, vă rog, câteva epigrame:

Daniel Ciobotea, frate,

Pe hârtie-i patriarh.

Însă, în realitate,

V. Bănescu e monarh.

…………………………………….

Prea fericit nu-i Daniel,

Ci e un trist executant.

Prea fericirea e la el,

La V. Bănescu cel pedant.

……………………………………..

V. Bănescu e superb.

Ca purtător de cuvinte,

Substantivul lui e verb:

Ia gândiți-vă ce-nseamnă MINTE.

Presbiter Iovița Vasile

Iubitul meu frate în Hristos, harul Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, să te păzească de tot ce poate întina sufletul tău. Amin. „Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea”[1]. Necazurile vin unul după altul, de aceea avem nevoie de răbdare. Cugetând la Legea dumnezeiască, primim luminare și suntem învăţaţi cum să le răbdăm și astfel aflăm de ce vin și pentru care scop.

Ele vin ca să ne înveţe să purtăm durerea, să devenim luptători încercaţi, următori ai Celui Care S‑a răstignit pentru noi, fraţi ai tuturor Sfinţilor care au pășit pe calea spinoasă a Crucii. Mucenicii prin mucenicie, Cuvioșii prin asceză, creștinii prin păzirea Sfintelor Porunci și răbdarea diferitelor ispite pe care le nasc lumea, diavolul și trupul.

Nimeni nu s‑a mântuit petrecând în odihnă și fără ispite. Prin urmare, și noi atunci când răbdăm ispitele trebuie să ne bucurăm, pentru că astfel au umblat toţi cei care s‑au mântuit. Și de vreme ce și noi vrem să ne mântuim, altă cale nu există, fără numai cea a necazurilor.

Necazurile vin cu scopul de a ne aduce mai aproape de Dumnezeu, fiindcă ele întristează, strâmtorează inima, o înmoaie și o smeresc. Iar atunci când inima se va smeri, Dumnezeu va căuta spre ea căci: „Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”[2] și: „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit și blând și care tremură la cuvintele Mele?”[3].

Necazurile îl slobozesc pe omul care le rabdă cu bucurie și întru cunoștinţă de păcatele sale și de canonul pentru ele, devenind astfel un om duhovnicesc, milostiv, smerit, blând. Cel care nu are adevărata cunoaștere a rostului ispitelor se tulbură și se întristează, în vreme ce ar trebui să se bucure pentru că pășește pe calea Sfintei Golgote și a Sfinţilor.

Harul lui Dumnezeu, cel care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le plinește, să ne ajute pe toţi să răbdăm toate, ca să ne învrednicim de Împărăţia lui Dumnezeu. Amin.

[1] Psalmi 118, 143.

[2] Psalmi 50, 18.

[3] Isaia 66, 2.

(Extras din Poveţe părinteşti– Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2015).

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Asta înseamnă: nu-l urăsc pe Putin, nici pe Biden, nici pe Zelenski. Nu urăsc pe niciunul din cei care au planificat, pregătit și declanșat războiul dintre două țări de același sânge, iar acum stau pe margine și aruncă gaz pe foc, pentru a prelungi cât mai  mult această absurditate și a provoca cât mai multe pierderi de vieți și bunuri materiale. Am spus că acest război absurd a fost aprins în inima Sfintei Ortodoxii, cum a fost și marea revoluție socialistă din octombrie, cu același scop, de a slăbi și distruge Biserica Ortodoxă Slavă. N-au reușit atunci, nu vor reuși nici acum. Războiul planificat de sataniștii americani nu are ca țintă cucerirea de teritorii, trasarea de noi frontiere, dominații în teritoriile ocupate, acapararea de noi bunuri materiale. Nu! Ținta lui este să distrugă Sfânta Biserică Ortodoxă, spre a netezi calea antihristului jidovesc, care e pregătit tainic să fie proclamat ca dumnezeu și să stăpânească ceea ce nu-i aparține, lumea creată de Dumnezeu Atotputernicul.

Urăsc din adâncul ființei mele faptele ocultiștilor sataniști care au pornit acest război împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale. Urăsc faptele momâiei Biden, ale lui Putin și ale jidanului Zelenski, care are acum, în vreme de război, toate pârghiile prin care încearcă să distrugă Sfânta Biserică Ortodoxă a Ucrainei, cea Canonică. Urăsc faptele celor care susțin bandele de schismatici ale lui Epifanie, în pornirile lor demente de a prelua toate bunurile Bisericii păstorite de Prea-Fericitul Onufrie, singurul Păstor legitim și canonic al ucrainienilor. Urăsc faptele nenorocitului din Constantinopol, numit Bartolomeu Turcitul, pentru contribuția sa nebunească la acest război fratricid. Acesta nu e patriarh ecumenic, este un slujitor devotat al satanei, însetat de sânge ortodox. Să dea Bunul Dumnezeu ca să nu-l mai vedem niciodată pe pământ românesc. Nu-i urăsc pe pseudo-ierarhii români care au făcut pactul cu diavolul și și-au vândut sufletele pentru omeneasca și repede trecătoarea slavă deșartă a oamenilor.

Iubesc Poporul Ucrainean Dreptmăritor. Iubesc Poporul Rus iubitor de Hristos. Îi iubesc pe americanii doritori de mântuire și de tot binele, nu și leprele care îl parazitează și vor să-l atragă în adâncimile iadului. Sunt imun la propaganda mincinoasă, care ne îndeamnă să urâm tot ceea ce e rusesc, inclusiv Sfinții acestui Popor Ortodox.

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Chiril a primit mare cinste la al III-lea Sfânt Sinod a toată lumea (Ecumenic), pentru că, după cum povestește Ioan Zonara în cuvântul de laudă pe care l-a compus pentru Sfântul Chiril și care se găsește în cărţile cele scrise cu mâna lui, Părinţii celui de-al III-lea Sinod au dăruit dumnezeiescului Chiril aceste privilegii: să se numească „judecător al lumii” și să poarte pe cap, când va sluji Sfânta Liturghie, un giulgiu subţire ca un mandelion. Iar numele de „judecător al lumii” arată judecata cea minunată a toată lumea pe care a făcut-o Sfântul, unind prin Dreapta Credinţă toată lumea, care era în acel timp împărţită de eresul lui Nestorie. Giulgiul cel subţire arată subtilitatea minţii și a cugetărilor Sfântului cu care a întărit și a dogmatisit unirea cea după ipostas; fiindcă prin hotarul acesta se arată împreună și o faţă a lui Hristos, și două firi ale Lui. De asemenea, a fost numit și papă, lucru care a intrat în tradiţia succesorilor săi. Totodată, au adoptat obiceiul purtării a două mitre, deși nu erau două mitre distincte: era una singură, împodobită cu două vârfuri[1]. De asemenea, i-au dăruit două epitrahile, deși nu separate, ci precum unul singur: unite la mijloc și separate jos, dând impresia că ar fi două[2].

Dorim să atragem atenţia că, până să adune Sinodul cel mai sus zis, ca prin el să întărească și să întemeieze adevărata credinţă, Sfântul Chiril a pătimit multă necinste și osteneală. Fiindcă a fost foarte mult nedreptăţit şi prigonit de ereticii cei de un gând cu Nestorie, pentru că ei, fiind ajutaţi de dregătorii lumești, au făcut propriul sinod și au propovăduit minciuna că dumnezeiescul Chiril este eretic și de un gând cu Apolinarie cel Tânăr, care a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea. Acest eretic I-a atribuit lui Hristos un trup uman și un suflet uman, dar nu și o minte raţională, așezând în locul acesteia Logosul dumnezeiesc.

(Traducere de Dragoș Dâscă în Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie – pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Chiril, Patriarhul Alexandriei, Editura Doxologia)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Necunoaşterea, grija şi deznădejdea stau ca un bici întreit deasupra capului oricui Îl uită şi-l leapădă pe Dumnezeu, Ziditorul său. Căci cu cât adună mai multe cunoştinţe mărunte, cu atât simte că ştie mai puţin; cu cât grămădeşte mai multă bogăţie, cu atât se simte mai sărac; cu cât caută mai multă fericire, cu atât se cufundă mai adânc în întunericul deznădejdii.

Ştiţi, oare, cine sânt cei mai mari neştiutori? Sânt oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, nici puterea lui Dumnezeu. Aceasta a mărturisit-o însuşi Domnul Iisus, când a spus saducheilor, ispititorii Săi: Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. (Matei 22, 29) Iar saducheii erau Evrei atotştiutori, dar fără credinţă în Dumnezeu şi înviere. Le ştiau pe toate, numai de Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu nu ştiau. Iar cunoaşterea lui Dumnezeu este ca o sare ce sărează toată cunoaşterea, îi dă gust şi o fereşte de reaua întrebuinţare. Saducheii vremurilor noastre sânt Europenii iudaizaţi, botezaţi cândva în numele Domnului Iisus Hristos, dar care şi-au dispreţuit botezul şi s’au ruşinat de numele lui Iisus. De aceea, toată cunoaşterea lor e mai rea decât neştiinţa ţăranului, căci e lipsită de gust şi întrebuinţată spre rău. În zadar se laudă cu cunoaşterea lor lumească, în zadar au luat cunoştinţele fizice mărunte drept măsură a vredniciei şi măririi omului. Iar ce este înălţat la oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu, (Luca 16, 15) a spus Însuşi Domnul Dumnezeu.

Al doilea rău care apasă asupra oamenilor vremii noastre sânt grijile.

Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu şi trec toate greutăţile şi grijile lor Celui Atotputenic. Aruncă spre Domnul grija ta, şi El te va hrăni, (Psamul 54, 25) spune psalmistul.

Dar Domnul Mântuitorul nostru a vrut să-i slobozească pe cei ce urmează Lui mai ales de grijile de prisos. De aceea i-a şi învăţat: Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici cu trupul vostru ce veţi îmbrăca. (…) Priviţi la pasările cerului, că nici samănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc hrăneşte pre dânsele. (…) Socotiţi crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici torc; (…) că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate; ci căutaţi mai întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Matei 6, 25-33).

Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sânt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei.

Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sânt roşi de griji.

Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlătură ţinta şi ţelul lor. Din această pricină se consumă cei fără credinţă; îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, îşi pierd nervii, îşi tocesc inima, îşi istovesc mintea, îşi slăbesc voia. Dacă-i întrebaţi de ce sânt aşa, veţi primi un răspuns cu totul contemporan: „De la griji, grijile m’au distrus!” Şi cum altfel, când sărmanul om s’a împovărat pe sine cu grijile lui Dumnezeu? Dar grijile lui Dumnezeu nu pot fi luate fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înţelepciunea lui Dumnezeu. Grijile uriaşului nu sânt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.

Al treilea rău care apasă asupra oamenilor vremii noastre este deznădejdea.

Omenirea fără bucurie este omenirea albă de astăzi, care a lepădat prietenia cu Hristos şi a găsit alţi prieteni. Deznădejde la cei mai învăţaţi şi cei mai bogaţi. Deznădejde la femei, deznădejde chiar şi la copii. Iar pecetea deznădejdii este sinuciderea. De unde atâta deznădejde şi atâţia deznădăjduiţi în veacul nostru? De la goliciunea minţii şi de la pustiirea inimii. Mintea nu mai cugetă la Dumnezeu şi inima nu-l mai iubeşte pe Dumnezeu. De aici. Întreaga lume nu poate umple mintea omenească; numai Dumnezeu poate aceasta. Fără Dumnezeu, mintea e întotdeauna goală, iar toată cunoaşterea care intră în ea cade în gol, ca nişte pietre aruncate în prăpastie. Iubirea întregii lumi nu poate umple inima omului, căci inima simte nestatornicia iubirii lumeşti, care e când în creştere, când în descreştere, când seacă.

Fraţii mei, şi mintea şi inima noastră sânt afierosite lui Dumnezeu, şi numai Dumnezeu le poate aduce împlinire, cu plinătatea Sa, cu plinătatea înţelepciunii bucuroase şi cu plinătatea iubirii credincioase.

Fără Dumnezeu, totul este necunoaştere, numai necunoaştere. Fără Dumnezeu, totul e grijă, numai grijă. Fără Dumnezeu, totul e deznădejde, numai deznădejde. Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Cel ce este mai mic întru voi toţi, acela va fi mare. (Luca 9, 48)

Cel mai mic în cunoaşterea celor lumeşti e cel mai mic şi în mândrie; cel mai mic în grijile de prisos este mare întru bucuria vieţii; cel mai mic în deznădejde este mare în toate cele plăcute lui Dumnezeu. Cu adevărat, mare este acesta înaintea lui Dumnezeu. Aşa era şi poporul Sârb în urmă cu trei sau patru generaţii. Poporul Sârb avea atunci cea mai de seamă cunoaştere, cunoaşterea cunoaşterilor, sarea tuturor cunoaşterilor, adică cunoaşterea lui Hristos, Mântuitorul cel arătat.

Din această pricină, Sârbii nu au pătimit din pricina necunoaşterii de care pătimeşte Europa industrializată şi artificială. Nu a pătimit nici de multe griji, căci a avut nădejde în Domnul Dumnezeu cel Viu şi în Sfinţii lui Dumnezeu. Nu a pătimit de deznădejde, căci a ştiut să cârmuiască corabia lui Dumnezeu şi să călătorească, după voia Domului, de la o lume a lui Dumnezeu la altă lume a lui Dumnezeu.

Mult ne-am poticnit. Mult am pierdut din greutatea înaintaşilor noştri. Dar în noi încă este o putere uriaşă de a ne ridica, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Să ne sculăm astăzi, să ne ridicăm, să ne curăţim şi să ne bucurăm, căci Dumnezeu ne priveşte şi ne călăuzeşte. Amin.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temnitei, Editura Predania, 2009).

Selecție și traducere: Dr. Gabriela Naghi

Pentru aceasta, să ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze, să lumineze și să îngăduie în această lume nouă [America] mici adăposturi ale lui Dumnezeu care să lumineze lumea și să ardă păcatul și să ajute la construirea unui front de oțel pentru a-l înfrunta pe viitorul Antihrist care va apărea, poate la început în străinătate, pentru că acolo îi este mai potrivit pământul. Să se confrunte cu un front de oțel din creștini evlavioși și tineri puternici. La fel, o fetiță, deși ne întrebăm ce poate învăța un copil mic ascultând 4-5 lucruri, și totuși în tăcere, le îmbrățișează în interiorul ei și asistăm la fructificare. Vă voi da unul dintre numeroasele exemple.

Într-un stat al Americii, de ani de zile, în timpul uneia dintre călătoriile mele, am spovedit [oameni] într-o biserică.
Presbitera [soția preotului] m-a rugat să văd copiii școlii elementare. Ea i-a adus lângă Altar. Cei mici stăteau cu picioarele încrucișate cu ochii și urechile deschise pentru a asculta unul sau două lucruri de la mine. O astfel de dorință aveau. Le-am dat câteva sfaturi necesare pentru vârsta lor.

O fetiță îmi spune: „Părinte Efrem ne vei vizita și la anul?”
Întreb: „De ce vrei să mă întorc anul viitor, copilul meu?
„Te iubim, tată!”
„Din moment ce mă iubești, [într-adevăr] mă voi întoarce!” Îi tot vizitez în fiecare an. Această fetiță, a doua zi, Duminică, a venit prima pentru Spovedanie. În fiecare an, ea venea prima pentru Spovedanie. Ea este fata mare acum. Acum unul, doi ani, îmi amintesc că a venit la Spovedanie. „Părinte, vreau să-ți spun o îngrijorare, o întristare a mea!” „Ce este? Ce se întâmplă?” Ea spune: „Tată, am fost la școală. Profesorul ne-a spus că ar trebui să desființăm Sărbătorile creștine pentru că nu sunt bune și sunt netrebuincioase. A mai spus și alte lucruri anti-creștine. Îmi pare rău, tată, dar niciun copil grec nu a ridicat mâna.”
[Părintele Efrem]: „Tu ce ai făcut?”
„Am ridicat-o!”
[Părintele Efrem]: „Și ce ai spus?”
„Mi-am mărturisit Credința!”
[Părintele Efrem]: „Ce anume ai spus?”
„I-am spus: Profesore, dacă sunteți impotriva Sărbătorilor creștine și nu credeți, este dreptul dumneavoastră. Dar nu încercați să ne învățați desființarea lor. Pentru că vine Crăciunul, Hristos a venit pe pământ să ne mântuiască. Sărbătorim Nașterea lui divină. Vine Anul Nou, sărbătorim pe Sfântul Vasile, ierarhul Bisericii noastre. Sărbătoarea Teofaniei, Sfânta noastră Treime. Nu le poți desființa. Dacă ești zgârcit și o faci ca să nu oferi cadouri, atunci nu face niciunul. Dar nu te vei atinge de Sărbătorile [creștine]!” Profesorul a rămas fără cuvinte înaintea mărturisirii unei fetițe.

Eu [Părintele Efrem] i-am spus: „Fata mea, îți voi mai da o binecuvântare acum. Îmi doresc ca dacă Antihristul sosește în zilele tale, să fii curajoasă! Să mărturisim Credința lui Hristos și să fim martirizați și să devenim Mari Mucenici ai lui Hristos. Dar chiar și acest lucru mic pe care l-ai făcut, deși ți se pare nimic, hai să-ți spun ce ai făcut. Nu te-ai ghemuit în fața profesorului și nu ți-a fost rușine să-ți mărturisești Credința în fața atâtor colegi de clasă. Când vei părăsi viața și te vei înălța la ceruri, sufletul tău mic, îl va prezenta Hristos înaintea îngerilor și El va spune: „Îngerii mei, acest suflet mic, într-un moment în care toată lumea tăcea și un profesor Mă umilea înaintea tuturor copiilor, acest suflet, acest copil mic M-a mărturisit. Să cântăm un imn în cinstea ei. Vezi, copila mea, ce ai realizat?” Îți doresc să-ți mărturisești Credința la fel. Să nu-ți fie frică oriunde te-ai afla.
Pentru că mărturisirea Credinței noastre Ortodoxe este o mare cinste, o mare slavă. Este slava unui Martir și a unui Mărturisitor. Pentru asta, fă-o mereu, copila mea, oriunde te-ai afla. Într-un restaurant, pe străzi, în tren, fă semnul Crucii. Spune: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă!”. Să nu-ți fie niciodată rușine. Este în onoarea ta. Pentru că ar trebui să ne fie rușine când săvârșim fapte rele, când spunem cuvinte pe care nu ar trebui să le spunem, atunci ar trebui să ne fie rușine. [Dar], când realizăm astfel de fapte,[de onoare] ar trebui să ținem capul sus. Pentru că prin aceasta, arăți că ești om al lui Dumnezeu și mărturisești credința ta în Dumnezeu.

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

[…] În ultima noastră suflare, însă, să ne întărim cu gândul că este necesar să trecem prin toate suferințele acestei lumi, ca să cunoaștem mai profund viața. Singurului Fiu al lui Dumnezeu pe pământ, pentru a fi capabili să primim viața divină și nestricăcioasă, Slavă și cinste nemărginite.

Această atitudine a minții reduce intensitatea „suferinței fără sens”, care în iraționalitatea ei este făcută și mai insuportabilă de puterea durerii. Durerea în sine nu este nicidecum o calamitate. Nu numai că este posibil, ci și necesar să considerăm suferința drept calea către cunoașterea eternă a adevărului, a iubirii, a odihnei, a păcii. Suntem ființe zidite și știm totul prin comparație. Dacă nu am avea experiență de suferință, nu am cunoaște bucuria iubirii. Și este evident că, cu cât suferințele noastre sunt mai profunde, în sensul lor bun și prudent, cu atât mai deplină va fi iubirea noastră, cu atât mai profundă va fi cunoașterea eternității, cu atât mai înțelept vom primi pacea lui Dumnezeu, cu atât mai aproape ne vom arăta lui Hristos în Împărăţia Sa.

Mă rog lui Dumnezeu să vă dea de sus adevărata cunoastere a acestei căi, despre care eu în nebunia mea am îndrăznit să vă vorbesc. Cu aceeași cerere mă rog lui Dumnezeu pentru mine. Și sa te rogi la fel pentru mine cu același duh. Și așa vom fi cu toții una în Hristos. Când sufletul nostru atinge eternitatea, atunci multe dintre patimile noastre vor dispărea și vom fi îndepărtați, departe, de lupta adesea fără rost a oamenilor. Pacea lui Hristos nu trebuie să vă părăsească.

De ce ai nevoie? Ți-a fost teamă că nu vei avea o bucată de pâine sau un acoperiș deasupra capului la bătrânețe? Dar dacă, în orice caz, te mulțumești cu nevoile absolute, adică dacă ai o casă în care să stai, dacă nu îți lipsește pâinea, dacă corpul tău este acoperit, atunci asta îți va fi suficient.Libertatea minții de răspândirea lumească fără sens și adâncirea ei în teoria lumii divine, apelul la lumea superioară, nostalgia pentru aceasta vor constitui „bucuria” neîncetată a sufletului tău. Atunci bătrânețea devine maiestuoasă, regală, chiar și în mijlocul sărăciei materiale supreme, o adevărată coroană a înțelepciunii.[…]
Fără tensiune excesivă, cu o mișcare firească a duhului tău, privește prin tine toată tragedia lumii, a întregii omeniri și cu duhul roagă-te lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Am primit această lecție de la binecuvântatul meu Bătrân [Sfântul Siluan Athonitul].

Iar când rugăciunea îți va veni pentru întreaga lume, ca și pentru tine însuți, abia atunci vei înțelege măreția omului în Dumnezeu, ce înseamnă a fi om, după chipul Persoanelor Divine, și atunci moartea nu te va mai atinge. Lumina veșnică va răsări în tine și vei deveni un copil al lui Dumnezeu. Atunci nu va mai conta cât veți trăi pe pământ; zece ani sau o zi. Ar fi firesc să ne dăm seama acum că duhul nostru în rugăciune pentru lumea întreagă poate să uite de sine, adică de trup, și să meargă în felul unui al șaselea trup* , fără să simtă în timpul acestei rugăciuni vreun „șoc” » la ieșirea sa din corp.

Mintea cufundată în Dumnezeu, în actul acestei rugăciuni, poate să nu observe că veșnicia se dezvăluie înaintea ei și nu se mai cunoaște pe sine în limitele trupului. Dar astfel el poate fie să rămână în eternitate, fie să se întoarcă din nou în această lume. Când spiritul nostru părăsește limitele acestei lumi pământești, din atracția pământului, atunci el intră acum în sfera universală și este guvernat de „legile” ingineriei cerești.

Mișcarea sa poate dobândi o viteză, în fața căreia viteza luminii este zero, precum încetineala unei țestoase. Și dacă spiritul nostru este ocupat de Duhul Sfânt, atunci prin acest Duh Divin omul își va asuma asemănarea omniprezenței și omnicunoștinței divine.

Din viețile Sfinților, un exemplu deosebit de strălucit al unei astfel de treceri de la moarte la viață, când sufletul nu își dă seama dacă a trecut sau dacă imensitatea rugăciunii pur și simplu s-a deschis în fața lui, este Sfântul Serafim. Așa îmi imaginez sfârșitul lui, când stătea în rugăciune.

Prin urmare, nu fii trist pentru nimic și nu-ți face griji pentru nimic. Nu vă fie teamă să rămâneți bolnav în această viață, chiar și zece ani sau mai mult, nu vă fie teamă să părăsiți nici această viață, pentru că cei care L-au iubit pe Hristos nu mor, după cuvântul Lui de netăgăduit,.

De multe ori le-am spus bătrânilor mei din Franța că bătrânețea este cea mai importantă perioadă a vieții noastre, că apropierea de sfârșit este un proces triumfător, capabil să ne inspire duhul cu speranța unirii cu Hristos, asemănătoare acelei dorințe prin care a ars apostolul Pavel.[…] Fiecare fenomen al vieții în toate manifestările sale este într-un sens sau altul cuvântul lui Dumnezeu. Și toți am putea extrage continuu noi cunoștințe din contactul nostru cu viața. Dumnezeu ne îngăduie boli, ne îngăduie să ne întristăm cu una sau alta nepăsări ale fratelui nostru; la fiecare mișcare a duhuluii nostru, a gândului nostru, a inimii noastre, El reacționează în felul Său.

În concluzie, El ne cheamă întotdeauna să ne predăm viețile în întregime Lui, necondiționat, ca singura condiție pentru unirea completă cu El. „Dacă nu murim, nu vom trăi”.

Și iată încă o taină înfricoșătoare : moartea… Momentul morții este ceva respingător pentru fiecare ființă. Duhul omului este indignat de această cruzime și nedreptate. Dar în acest moment există o mare taină. Este ultimul nostru cuvânt înaintea Lui în căutarea iubirii Lui. În esență, acest moment trebuie să fie pentru noi cel mai important moment din întreaga noastră existență pământească.

Pentru ea trebuie să ne pregătim toată viața. Aceasta este trăire autentică și „educație” autentică. Toate celelalte sunt detalii minore. Fiecare își poate construi viața confortabilă, dar înțelegerea limbajului lui Dumnezeu este dată doar celor care au dragoste autentică pentru Dumnezeu. Într-un cuvânt, subiectul care ne-a tulburat atât de profund în prezent pentru mine este concentrat într-o poziție mai generală: să ne predăm viețile. „A te ruga pentru fratele tău înseamnă a vărsa sânge”** a spus bătrânul Siluan adică a-ți da viața.

* Vezi cartea Sfântului Sofronie Athonitul „Să-l vedem pe Dumnezeu așa cum este”, p. 263.

** Vezi carteaSfântului Sofronie Athonitul „Sfântul Siluan Athonitul”, p. 55, 76, 253, 303.

(Extrase din cartea Sfântului Sofronie Athonitul, „Capitole spirituale”, publicată de Holy Forerunner Manastery Essex England 2021).
https://www.pemptousia.gr/2023/06/agios-sofronios-mi-thlivesthe-gia-tipote-ke-gia-tipote-min-anisichite/

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’(Luca 1, 13-17).

Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’(Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. De altfel, Sfântul Prooroc Ilie s-a arătat pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față a Mântuitorului, și va veni pe pământ în vremea lui antihrist, împreună cu Enoh. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-au nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să-l slăvim pe Bunul Dumnezeu, Care este credincios cuvintelor Sale.

Presbiter Iovița Vasile

Ai auzit de la cineva că viaţa aceasta este deja judecata lui Dumnezeu şi că altă judecată nu va mai fi. Gândul acesta te-a apăsat ca o povară pe care nu poţi nici să o duci, nici să o lepezi.

Gândeşte-te la un om rău, ale cărui răutăţi sunt cunoscute întregului oraş. Vecinii îl ocolesc, şi între ei înfierează ticăloşiile lui. Nimeni nu-l vizitează, nici nu-l primeşte în casă. Astfel, oamenii îl judecă, şi prin aceasta îl pedepsesc. În cele din urmă însă, omul cu pricina ajunge să fie judecat, iar judecata îl condamnă şi îl pedepseşte cu închisoarea. Aşadar, vezi două judecăţi: una relativă şi de fiecare zi, cealaltă după lege şi definitivă. Sau, şi mai limpede, ia exemplul unui elev dezordonat pe care dascălul îl pedepseşte de mai multe ori în cursul anului ca să îl îndrepte, iar la sfârşitul anului îl exmatriculează ca pe un neîndreptat.

Aşa e şi cu cele două judecăţi ale lui Dumnezeu. Una este relativă şi vremelnică. O numim judecată pedagogică a lui Dumnezeu asupra oamenilor, în şcoala acestei vieţi. Iar cealaltă judecată va fi dreaptă şi definitivă. Lucrul acesta reiese limpede din multe pilde ale Sfintei Scripturi. Pe dreptul Moise, Dumnezeu l-a pedepsit pentru un singur păcat prin aceea că nu i-a îngăduit să intre în pământul făgăduinţei, spre care el îşi călăuzise poporul vreme de patruzeci de ani în cap. Aceasta este judecata vremelnică şi pedagogică a lui Dumnezeu – ca păcătoşii să vadă şi să spună înfricoşaţi: „Dacă Dumnezeu nu-i iartă un singur păcat unui asemenea drept, cum va face cu noi, care suntem încărcaţi cu multe şi grele păcate?”.

Pedepsirea lui Moise nu înseamnă însă, judecata ultimă şi definitivă asupra lui. Nici nu înseamnă că Moise nu a intrat în Împărăţia Cerurilor. Ştii că acest mare slujitor al lui Dumnezeu s-a arătat împreună cu sfântul Ilie cu prilejul Schimbării la faţă a Domnului. Acest fapt dă mărturie că, deşi el a fost pedepsit pentru un păcat, nu a fost lepădat de Dumnezeu, nici nu a fost lipsit de viaţa veşnică. Pedepsele pedagogice, altfel spus, judecăţile pedagogice ale lui Dumnezeu, slujesc tocmai spre a-i îndrepta pe oameni şi a-i face în stare de intrarea în Împărăţia Cerurilor. Sau uită-te la bolnavul de la Vitezda, care a zăcut 38 de ani. Că boala lui era din pricina păcatului, a zis-o limpede Domnul când l-a tămăduit: Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău. Şi ce lucru mai rău putea să i se întâmple decât ca din pricina păcatelor să fie la înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu lepădat şi lipsit de împărăţia vieţii?

Iar cu privire la judecata de pe urmă, la înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu, la ziua care va arde precum cuptorul, Mântuitorul nostru a vorbit limpede. Când soarele şi luna se vor întuneca, şi stelele se vor clătina şi vor începe să cadă, şi în întunericul de obşte se va arăta strălucitorul semn al Fiului Omului, atunci Se va arăta Domnul Iisus întru putere şi slavă să judece după dreptate toţi viii şi morţii.

Ţine-te de această învăţătură sănătoasă, care nu este de la om, şi leapădă de pe tine povara pe care ţi-a aruncat-o pe suflet acel om eretic. Dumnezeu să te binecuvânteze cu pace şi sănătate!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 102-104)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Condacul I

Celor ce în vremurile din urmă s-au arătat vrednici Mucenici și Mărturisitori ai lui Hristos, veniți să le aducem cântări de laudă și de mulțumire așa: Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Icosul I

Preasfântă Treime, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Ierarhii de Sfinți Îngeri, Tuturor Sfinților, ajutați-ne să găsim cuvinte potrivite pentru a-i cinsti pe cei care, în vremurile de prigoană a Ortodoxiei, L-au mărturisit pe Hristos chiar cu prețul vieții și să le cântăm așa:

Bucurați-vă, alese flori ale Ortodoxiei;

Bucurați-vă, purtând cu demnitate crucea României;

Bucurați-vă, cei ce prin a voastră jertfă pe Dumnezeu L-ați slăvit;

Bucurați-vă, cei ce pământul românesc l-ați sfințit;

Bucurați-vă, cei trecuți prin focul suferinței;

Bucurați-vă, cei ce ați băut cupa umilinței;

Bucurați-vă, cei ce Calea, Adevărul și Viața ați aflat;

Bucurați-vă, cei ce la rezistență spirituală Hristos v-a chemat;

Bucurați-vă, preoți arestați ai Bisericii lui Dumnezeu;

Bucurați-vă, monahi schingiuiți și uciși pentru numele Său;

Bucurați-vă, pietre tari în Biserica lui Hristos;

Bucurați-vă, creștini adevărați cu suflet frumos;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al II-lea

După ce necredincioșii L-au izgonit pe Dumnezeu din știință și din artă, au numit ierarhi în Biserica Ortodoxă pe criterii lumești pentru a o surpa din interior și pentru a o subordona mai întâi Papei și apoi lui Antihrist. Dar voi ați stat de veghe mereu și ați încetinit valul apostaziei mărturisind Adevărul și cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al II-lea

Nu cunoaștem numele tuturor celor uciși atunci când, în scopuri ecumeniste, s-a schimbat calendarul, dezbinându-se astfel Biserica lui Hristos, dar știm că patru sute de biserici au fost dărâmate atunci. Celor care v-ați jertfit  pentru adevăr și pentru Hristos, cu dragoste vă cântăm:

Bucurați-vă, cei ce ați știut apăra tot ce e sfânt;

Bucurați-vă, că doar ucigașii voștri v-au putut lăsa fără cuvânt;

Bucurați-vă, cei ce ați văzut că ecumenismul se preamărea;

Bucurați-vă, cei ce ați profețit că nivelarea credințelor se pregătea;

Bucurați-vă, cei ce vedeați că legea păcatului vrea să ia locul legii lui Dumnezeu;

Bucurați-vă, cei ce sufereați spre slava numelui Său;

Bucurați-vă, cei ce ne-ați avertizat că ecumeniștii nu vor să ne îndumnezeim;

Bucurați-vă, cei ce ne-ați spus că ateii cât mai păcătoși vor să fim;

Bucurați-vă, cei ce ați profețit că necredincioșii să controleze lumea voiau;

Bucurați-vă, cei ce ați prorocit că număr în loc de nume ne pregăteau;

Bucurați-vă, mucenicilor neștiuți, mult pătimitori;

Bucurați-vă, mari apărători ai adevăratelor valori;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al III-lea

Multă jale s-a abătut asupra Bisericii lui Hristos atunci când patriarhii masoni au început să schimbe rânduielile Bisericii, să recunoască hirotoniile anglicane, în timp ce în Rusia ortodoxă mureau pentru credință peste șaizeci milioane de creștini, preoți și monahi, iar în Serbia au fost uciși de romano-catolici în jur de opt sute de mii de creștini ortodocși. În acest timp, păcatele lumii se înmulțeau, iar poporul era din ce în ce mai lipsit de trezvie și mai greu de convins să se pocăiască și să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al III-lea

Cu mare bucurie se adunau creștinii în diverse locuri din țară pentru a vă  asculta pe cei care ați avut puterea de a lumina și de a vindeca poporul de bolile sufletești și trupești. Unii dintre voi ați profețit vremuri grele pentru România dacă se va îndepărta de Dumnezeu. Rugați-vă acum să nu ne pierdem credința noi, cei ce vă cântăm:

Bucurați-vă, flăcări în furtuni luminând;

Bucurați-vă, temple ale Duhului Sfânt;

Bucurați-vă, cei prin care Ortodoxia se slăvea;

Bucurați-vă, căci, prin minunile săvârșite, Dumnezeu Calea ne arăta;

Bucurați-vă, voi, cei încărcați de roade și de har;

Bucurați-vă, cei ce ne spuneți că mântuirea este lucrul cel mai necesar;

Bucurați-vă, cei ce ne îndemnați la pocăință, iluminare și îndumnezeire;

Bucurați-vă, cei ce ne spuneți să-i aducem lui Dumnezeu o dreaptă cinstire;

Bucurați-vă, cei ce pentru poporul român și pentru lume vă rugați;

Bucurați-vă, cei ce pământul strămoșesc îl apărați;

Bucurați-vă, Fericirile evanghelice agonisind;

Bucurați-vă, cu vorba și cu fapta lui Dumnezeu și aproapelui slujind;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al IV-lea

Odată cu crearea Consiliului Mondial al Bisericilor, Patriarhul Ecumenic, ignorând Crezul ortodox, afirma că ,,țelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”, punând astfel Ortodoxia pe același plan cu celelalte religii. Astfel acesta se arăta adept al ecumenismului, erezie care îi cerea Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire, în vederea nivelării credințelor. Însă voi știați că Ortodoxia nu ne cheamă să fim doar oameni buni, ci ne ajută să ne mântuim și să ne sfințim, de aceea îi cântați lui Dumnezeu cu mai mult zel: Aliluia!

Icosul al IV-lea

Orice posibil dușman al instaurării regimului comunist și al ecumenismului era întemnițat și astfel peste două milioane de români, dintre care zece mii erau intelectuali, au fost întemnițați. Regimul inuman de exterminare la care ați fost supuși v-a apropiat pe mulți de Dumnezeu și v-a ajutat să vă sfințiți sufletele, pentru care vă cântăm așa:

Bucurați-vă, alese flori ale intelectualității românești;

Bucurați-vă, cei ce ați făcut din închisori obști călugărești;

Bucurați-vă, profesori universitari cu suflete curate;

Bucurați-vă, intelectuali cu conștiințe de Dumnezeu încercate;

Bucurați-vă, studenți și liceeni credincioși;

Bucurați-vă, tineri cu suflet frumos;

Bucurați-vă, bărbați patrioți, plăcuți lui Dumnezeu;

Bucurați-vă, femei vrednice de numele Său;

Bucurați-vă, că frica de chinuri nu vă învingea;

Bucurați-vă, că Hristos împreună cu voi suferea și vă ocrotea;

Bucurați-vă, cei ce ați respins nihilismul și relativismul;

Bucurați-vă, disprețuind ateismul și ecumenismul;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al V-lea

În timp ce comunismul  și ecumenismul își dădeau mâna, mistica și ascetica au fost izgonite din facultățile de teologie, 31 de ierarhi au fost  scoși din scaun și apoi prigoniți sau uciși, aproape două mii de preoți au fost întemnițați, înlăturând astfel orice obstacol din calea aderării Bisericii Ortodoxe Române la Consiliul Mondial al Bisericilor. Cu lacrimi în ochi v-ați rugat să înceteze prigoana asupra Bisericii lui Hristos cântându-i lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al V-lea

Mult v-ați supărat când ați văzut că Biserica Ortodoxă Română este subjugată de comunism și de ecumenism, iar turma lui Hristos este din ce în ce mai prigonită și mai desacralizată prin învățământul ateu de stat. Când ați fost arestați, ați înțeles că Dumnezeu vă cheamă la o altă slujire, în închisoare, pentru a alina suferințele celor întemnițați, pentru care vă cântăm:

Bucurați-vă, că pe mulți îi catehizați;

Bucurați-vă, că rănile sufletești mângâiați;

Bucurați-vă, rugăciunea lui Iisus învățând;

Bucurați-vă, prin codul Morse, prin perete spovedind;

Bucurați-vă, că Sfânta Liturghie și acolo ați slujit;

Bucurați-vă, că și acolo pe creștini i-ați împărtășit;

Bucurați-vă, că Duhul Sfânt chinurile vă ușura;

Bucurați-vă, că Dumnezeu, prin voi, pe mulți îi mântuia;

Bucurați-vă, cei ce pe Dumnezeu nu L-ați trădat;

Bucurați-vă, cei ce credința v-ați apărat;

Bucurați-vă, că pentru țară și pentru lume vă rugați;

Bucurați-vă, că Duhul Sfânt vă ajuta să vă bucurați;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al VI-lea

Puterea comunistă și ierarhia ecumenistă zădărniceau orice încercare de luptă pentru păstrarea valorilor ortodoxe și a dreptei credințe și astfel peste zece mii de monahi și monahii au fost scoși din monahism. Unii au fost arestați, dar și acolo au continuat despătimirea, iluminarea și îndumnezeirea și au cântat: Aliluia!

Icosul al VI-lea

Arestarea voastră a adus multe pierderi sufletești poporului care, neștiind să lupte cu forțele răului, era din ce în ce mai ușor de atras în cursele vrăjmașului. Rugați-vă acum să avem trezvie, smerită cugetare și discernământ și să ne izbăvim de frică, pentru a nu cădea în cursele necuratului noi, cei ce vă cântăm:

Bucurați-vă, ieromonahi, preoți și diaconi râvnitori;

Bucurați-vă, monahi și schimonahi ajunși în închisori;

Bucurați-vă, cei chemați la dobândirea Duhului Sfânt;

Bucurați-vă, Fericirile evanghelice dobândind;

Bucurați-vă, cei nebuni pentru Hristos;

Bucurați-vă, descoperind al încercărilor folos;

Bucurați-vă, mărturisitori prin faptă și cuvânt;

Bucurați-vă, virtuțile creștinești agonisind;

Bucurați-vă, că unii chinuitori își cereau iertare și se pocăiau;

Bucurați-vă, că de răbdarea voastră se minunau;

Bucurați-vă, că temnițele în mănăstiri le-ați transformat;

Bucurați-vă, cei ce ați predicat, ați convertit, ați botezat, ați miruns, ați tuns în monahism și ați dezlegat;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al VII-lea

Înțelegând că adevărata prigoană era împotriva lui Hristos, ați trăit în închisori asemenea creștinilor din primele veacuri creștine, respectând poruncile evanghelice, iubind pe Dumnezeu pe aproapele și cântând: Aliluia!

Icosul al VII-lea

Mult s-au ostenit torțioarii să vă învrăjbească între voi ori să vă determine să faceți lucruri potrivnice  iubirii lui Dumnezeu, însă voi v-ați arătat puternici în ispite, pentru care vă cântăm:

Bucurați-vă, că unii pentru alții vă rugați;

Bucurați-vă, că pentru biruința fiecăruia vă bucurați;

Bucurați-vă, căci gândurile unii altora vi le-ați mărturisit;

Bucurați-vă, căci în Trupul lui Hristos v-ați altoit;

Bucurați-vă, înțelegând rostul suferinței;

Bucurați-vă, înmulțind flăcările credinței;

Bucurați-vă, că Hristos vă pregătea pentru veșnica bucurie;

Bucurați-vă, că El a primit a voastră mucenicie;

Bucurați-vă, că hrană și medicamente unii altora v-ați dat;

Bucurați-vă, căci credința în Dumnezeu v-a ajutat;

Bucurați-vă, că nădejdea în El v-a înaripat;

Bucurați-vă, că iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui v-a încununat;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al VIII-lea

44 de închisori și 72 de lagăre de muncă silnică s-au înființat pentru umilirea și exterminarea deținuților politici români și a celor mai buni ortodocși, care s-ar fi putut împotrivi comunismului, ateismului și ecumenismului cu vorba și cu fapta. Însă voi îi priveați cu milă pe cei care făceau voia celui viclean și nu știau să cânte: Aliluia!

Icosul al VIII-lea

Multe și mari erau umilințele la care ați fost supuși mai ales la închisorile de reeducare, în vederea desacralizării forțate, și la cele în care se dorea exterminarea voastră. Cu toate acestea, ați găsit puterea de a le răbda pentru Hristos, de a vă înnobila suferința prin cugetare la Patimile Mântuitorului, prin poezii scrise pe coji de săpun, prin rugăciuni curate ori prin răspândirea învățăturilor creștine.

Cei ce ați făcut din suferință scară spre Rai, rugați-vă să ne izbăvească Dumnezeu de frică și de deznădejde și să ne dea curajul mărturisirii lui Hristos și nouă, celor care vă cântăm:

Bucurați-vă, voi, cei ce chinuri groaznice ați răbdat;

Bucurați-vă, cei ce reeducarea n-ați acceptat;

Bucurați-vă, cei ce pe unii chinuitori i-ați ajutat să se mântuiască;

Bucurați-vă, cei salvați de la moarte prin minune dumnezeiască;

Bucurați-vă, cei ce compromisul ați respins;

Bucurați-vă, cei prin care Dumnezeu a învins;

Bucurați-vă, cei ce ați cântat cu mult curaj: Hristos a înviat!

Bucurați-vă, suferințele nu v-au îngenuncheat;

Bucurați-vă, voi, cei bătuți, umiliți și uciși pentru numele său;

Bucurați-vă, că moartea în față o aveați mereu;

Bucurați-vă, cei ca aurul în topitorie încercați;

Bucurați-vă, cei în gropi comune, fără cruce îngropați;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al IX-lea

Unii dintre voi ați reușit să vă ascundeți în locuri izolate, alții ați trăit în mijlocul lumii urmăriți, marginalizați și compromiși. Unii ați preferat nebunia pentru Hristos, alții ați ales viața pustnicească pentru a cânta în liniște lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al IX-lea

Multă înțelepciune ați arătat cei care ați reușit să scăpați măcar pentru un timp de furia slugilor lui Antihrist care se dezlănțuia în închisorile comuniste. Voi L-ați slujit în taină pe Hristos prin rugăciuni pentru țară și pentru lume, prin scrieri, prin mărturisire directă sub masca nebuniei pentru Hristos, prin minuni care sfidau minciuna ateistă, prin profeții, prin ajutarea aproapelui în mod discret, pentru care vă cântăm:

Bucurați-vă, cei compromiși ori marginalizați;

Bucurați-vă, cei pe care Hristos îi consideră prieteni și frați;

Bucurați-vă, cei ce mii de creștini ați împărtășit;

Bucurați-vă, cei ce zeci de scrieri ați alcătuit;

Bucurați-vă, misionari ce ucenici vrednici ați format;

Bucurați-vă, cei ce pe călăi nu v-ați răzbunat;

Bucurați-vă, cei ce ați urât păcatul și ați iubit pe păcătos;

Bucurați-vă, cei ce ați mustrat cu asprime vinderea lui Hristos;

Bucurați-vă, că pe cei ce cădeau în compromisuri îi plângeați;

Bucurați-vă, că frica de chinuri o dezaprobați;

Bucurați-vă, cei ce uciderea savanților creștini ați demascat;

Bucurați-vă, cei ce ideologizarea culturii ați înfierat;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al X-lea

Pentru rugăciunile voastre și ale celor care s-au rugat pentru voi, Dumnezeu v-a eliberat pe cei care ați supraviețuit, după ani grei de închisoare. Mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, ați cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al X-lea

Îi mulțumim și noi lui Dumnezeu că v-a redat libertatea pentru a da mărturie despre cele îndurate de toți cei prigoniți pentru Hristos și cu dragoste vă cântăm:

Bucurați-vă, că unii dintre voi ați supraviețuit;

Bucurați-vă, cei care despre chinurile din închisori ați mărturisit;

Bucurați-vă, că Dumnezeu v-a fost Calea, Adevărul și Viața;

Bucurați-vă, mireni care în închisori v-ați sfințit viața;

Bucurați-vă, cei ce ați devenit monahi și cei care v-ați retras în pustie;

Bucurați-vă, cei trecuți la Domnul prin tăinuită mucenicie;

Bucurați-vă, jertfe la picioarele Mântuitorului;

Bucurați-vă, preoți și monahi care ați slujit din nou poporului;

Bucurați-vă, cei de Dumnezeu cercetați;

Bucurați-vă, cei ce pocăința noastră o așteptați;

Bucurați-vă, cei ce ne învățați să-i iertăm pe vrăjmașii noștri mereu;

Bucurați-vă, cei ce ne spuneți să ne împotrivim vrăjmașilor lui Dumnezeu;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al XI-lea

Ați observat cu durere că, deși iubirea față de Dumnezeu și de aproapele s-a răcit, erezia ecumenistă ia amploare, în numele iubirii dintre confesiuni! Ați văzut cu durere că Biserica Ortodoxa Româna a aderat la Consiliul Mondial al Bisericilor și că mai întâi s-a pus problema unirii dintre romano-catolici și ortodocși, iar apoi chiar unirea tuturor religiilor! Iar Hristos, pentru care voi v-ați jertfit, este considerat asemenea celorlalte zeități păgâne! Ați văzut cum Patriarhul Ecumenic  consideră că tainele mai multor confesiuni sunt valide. Ați văzut cum crucile ortodoxe de pe multe biserici sunt înlocuite cu crucea lui Baphomet și că au apărut chiar icoane cu semne oculte. Ați văzut că au loc slujbe ale ortodocșilor împreună cu cei de alte confesiuni. L-ați văzut chiar și pe Papa rugându-se împreună cu Patriarhul nostru. Ați văzut cum celelalte confesiuni sunt considerate biserici. Ați văzut cum, din aproape în aproape, se pregătește lepădarea de Hristos, închinarea la Antihrist și acceptarea peceții acestuia. Chiar cu prețul vieții, v-ați opus desacralizării poporului român, ați mărturisit adevărul, ați catehizat, ați mustrat și i-ați cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al XI-lea

Mare este Dumnezeu întru voi, Cuvioșilor Mucenici și Mărturisitori! Dar multe și mari păcate apasă asupra acestui popor care s-a îndepărtat de Dumnezeu! Mari sunt ispitele care s-au abătut asupra Bisericii lui Hristos și a ierarhilor care o conduc! Aproape toți ne-am abătut de la calea mântuirii, și cler și popor, stârnind mânia lui Dumnezeu prin păcate din ce în ce mai grozave. Rugați-vă lui Dumnezeu să mai îngăduie timp de pocăință acestei țări, lumii și nouă, celor care vă cântăm:

Bucurați-vă, cei ce din ceruri ne vegheați;

Bucurați-vă, cei care sunteți ai lui Hristos prieteni și frați;

Bucurați-vă, cei ce vindecați trupurile și sufletele noastre;

Bucurați-vă, cei ce ne binecuvântați cu sfintele voastre moaște;

Bucurați-vă, că mirul izvorât din ele ne întărește credința;

Bucurați-vă, rugându-vă ca, în lupta cu răul, să aflăm și noi biruința;

Bucurați-vă, comori de mare preț ale Ortodoxiei;

Bucurați-vă, cei ce ați sfințit pământul României;

Bucurați-vă, mari protectori în primejdii pentru tot sufletul creștinesc;

Bucurați-vă, mari mijlocitori ai celor care vă cinstesc;

Bucurați-vă, sfinților cunoscuți și necunoscuți;

Bucurați-vă, mari ocrotitori ai celor triști și abătuți;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al XII-lea

Cădem cu umilință în fața lui Dumnezeu și Îi cerem iertare pentru că nu știm să cinstim cum se cuvine nici demnitatea de creștini, nici jertfa voastră. Vă cerem iertare pentru nepăsarea și indiferența noastră față de voi și pentru că adeseori am aplecat urechea la clevetirile celor care încearcă să ne micșoreze evlavia față de voi. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că v-a ajutat să vă înmulțiți talanții și să vă sfințiți sufletele și trupurile. Îi mulțumim, de asemenea, că v-a ajutat să ne fiți modele de credință, de nădejde și de iubire adevărată față de aproapele și față de Dumnezeu și Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al XII-lea

Cu ce cuvinte vom cinsti curajul vostru de a mărturisi adevărul, în ciuda bătăilor, înfometărilor, carcerei și a disprețului la care ați fost supuși? Cu ce îndreptățire ne vom înfățișa înaintea lui Dumnezeu noi, cei care nu prețuim cum se cuvine profețiile voastre, deși vedem că acestea se împlinesc? Rugați-vă  lui Dumnezeu să ne izbăvească de mândrie, de trufie, de slavă deșartă și de ignoranță pentru a asculta măcar acum sfaturile primite, și, pocăindu-ne, să vă cântăm:

Bucurați-vă, cei ce de erezie ne ocrotiți;

Bucurați-vă, că ne învățați să fim demni, dar smeriți;

Bucurați-vă, cei ce la lupta cu patimile sufletești și trupești ne chemați;

Bucurați-vă, că să  fugim de pecetea antihristică ne îndemnați;

Bucurați-vă, cei ce alte vremuri de mucenicie ați profețit;

Bucurați-vă, că la pocăință, post, milostenie, rugăciune și trezvie, ne-ați povățuit;

Bucurați-vă, că Rugăciunea lui Iisus și Tatăl nostru să repetăm ne învățați;

Bucurați-vă, că la Spovedanie și la Împărtășanie ne chemați;

Bucurați-vă, cei ce ați mustrat decadența, tăcerea și compromisul;

Bucurați-vă, demascând ateismul, convenționalismul și ecumenismul;

Bucurați-vă, cei ce ați descoperit adevărata fericire;

Bucurați-vă, călăuzindu-ne spre îndumnezeire;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul al XIII-lea

Ne închinăm cu evlavie Preasfintei Treimi și-I mulțumim pentru ajutorul dat în lupta cu forțele răului și pentru darurile date vouă, Sfinților Noi Mucenici și Mărturisitori, spre slava Sa, spre cinstirea voastră și spre ajutorul nostru.

Ne închinăm și-i mulțumim Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care, prin voi ne-a încurajat să-i iertăm pe dușmanii noștri, dar să ne apărăm cu prețul vieții Ortodoxia, mustrându-i și catehizându-i pe dușmanii lui Hristos care luptă pentru a ne despărți de El.

Mulțumim Tuturor Sfinților care v-au fost modele, v-au ocrotit și v-au ajutat pe drumul mântuirii.

O, Sfinților Noi Mucenici și Mărturisitori, prieteni de nădejde al Mântuitorului,  rugați-l pe Dumnezeu să ne ajute şi pe noi, cei ce vă cinstim, să facem cu bucurie  voia Sa, ca, mântuindu-ne, să cântăm în veci: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Icosul I

Preasfântă Treime, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Ierarhii de Sfinți Îngeri, Tuturor Sfinților, ajutați-ne să găsim cuvinte potrivite pentru a-i cinsti pe cei care, în vremurile de prigoană a Ortodoxiei, L-au mărturisit pe Hristos chiar cu prețul vieții și să le cântăm așa:

Bucurați-vă, alese flori ale Ortodoxiei;

Bucurați-vă, purtând cu demnitate Crucea României;

Bucurați-vă, cei ce prin a voastră jertfă pe Dumnezeu L-ați slăvit;

Bucurați-vă, cei ce pământul românesc l-ați sfințit;

Bucurați-vă, cei trecuți prin focul suferinței;

Bucurați-vă, cei ce ați băut cupa umilinței;

Bucurați-vă, cei ce Calea, Adevărul și Viața ați aflat;

Bucurați-vă, cei ce la rezistență spirituală Hristos v-a chemat;

Bucurați-vă, preoți arestați ai Bisericii lui Dumnezeu;

Bucurați-vă, monahi schingiuiți și uciși pentru numele Său;

Bucurați-vă, pietre tari în Biserica lui Hristos;

Bucurați-vă, creștini adevărați cu suflet frumos;

Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Condacul I

Celor ce în vremurile din urmă s-au arătat vrednici Mucenici și Mărturisitori ai lui Hristos, veniți să le aducem cântări de laudă și de mulțumire așa: Bucurați-vă, Sfinților Mucenici și Mărturisitori!

Rugăciune

O, Sfinților Noi Mucenici și Mărturisitori, primiți această rugăciune a noastră și rugați-vă lui Dumnezeu pentru apărarea noastră de Antihrist, de demoni și de dușmanii văzuți și nevăzuți, de patimile sufletești și trupești și de toată lucrarea necurată!

Rugați-vă Preasfintei Treimi pentru a ne feri de cele șapte păcate de moarte, adică de mândrie, zgârcenie, desfrânare, lăcomie, mânie, invidie și lene. Cei ce ați deplâns înmulțirea patimilor și a urii, rugați-vă să fim feriți de păcatele strigătoare la cer, care atrag mânia lui Dumnezeu, adică de ucidere, sodomie, asuprirea săracilor și de oprirea pe nedrept a plății lucrătorilor. Rugați-vă să fim feriți de păcatele împotriva Sfântului Duh și de păcate străine! Rugați-vă să ne ajute Dumnezeu să dobândim cele șapte virtuți creștinești, adică smerenie, milostenie, curăție cumpătare, îndelungă răbdare, blândețe și hărnicie și să păstrăm cu sfințenie valorile acestui popor.

Mijlociți înțelepciune tuturor conducătorilor lumești și bisericești pentru a ne călăuzi pe căile mântuirii în deplină ascultare de Dumnezeu și de poruncile Lui.

Rugați-vă lui Dumnezeu să izbăvească Biserica Ortodoxă de ecumenism și de orice altă erezie pierzătoare de suflete.

Așa, Sfinților Mucenici și Mărturisitori, mijlociți-ne ajutor pentru a dobândi credință neîndoielnică, nădejde statornică, dragoste mântuitoare și Darurile Preasfântului Duh.

 Preasfântă Treime, pentru rugăciunile Sfinților Noi Mucenici și Mărturisitori ceartă, leagă și alungă-l  pe Antihrist și orânduiește cele de folos pentru Biserica Ta, pentru poporul român și pentru noi. Dăruiește-ne nouă înțelepciunea și curajul de a mărturisi dreapta credință cu vorba și cu fapta, iartă mulțimea păcatelor noastre și ne miluiește pe noi. Amin.

Sora Pelaghia 

Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neînţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează. Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat Mucenicii. E şi asta o Cruce pe care o ai de dus.

Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu. Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească.

Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară. Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.

(Din Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia, București, 2007, p. 122-123).

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi