Categorie: Uncategorized

Pentru cei care încă nu îl cunosc pe Părintele Mihai Cantor sau cunosc prea puține detalii despre Sfinția Sa și îngrădirea sa față de panerezia ecumenistă, oferim în cele ce urmează câteva date lămuritoare în acest sens.

Părintele Mihai Cantor a fost hirotonit preot în 27 decembrie 2005, de către Episcopul Petroniu Florea, pe atunci episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei (din anul 2008 episcop al Episcopiei Ortodoxe a Sălajului). A slujit ca preot paroh la două parohii sălăjene: Parohia Ortodoxă Bârsău-Mare (2006-2008) și Parohia Ortodoxă Bozna (2008-2017). În anul 2015, alături de soția sa, prezbitera Roxana-Cristina Cantor, părintele Mihai semnează Mărturisirea de credință împotriva ereziilor ecumenismului (urmând ca în 1 noiembrie 2016 – după acceptarea de către Sinodul BOR a „sinodului” din Creta și în baza Canonului 15 I-II Constantinopol – să întrerupă pomenirea la sfintele slujbe a ierarhului său, Episcopul Petroniu Florea, pe motiv de participare și semnare a documentelor eretice de la „sinodul” cretan din 16 iunie 2016 și propovăduire publică a ereziei ecumenismului.

În plus, la începutul anului 2017, susținut de soție, de pr. Vasile Iovița și alți credincioși din Episcopia Sălajului, părintele Mihai Cantor înaintează o scrisoare ierarhului locului, prin care îi cere acestuia să se dezică de sinodul eretic din Creta, să își retragă semnătura de pe actele emise de sinod și să condamne ecumenismul.

Drept urmare, Episcopia Sălajului, în martie 2017 îi înaintează părintelui Mihai o adresă prin care este acuzat de schismă, instigare la atitudini și fapte negative, neascultarea față de autoritățile bisericești și amenințat cu caterisirea, în cazul în care nu își cere iertare și nu reia pomenirea ierarhului.

Întrucât părintele Mihai Cantor a refuzat acest lucru, în data de 16 martie 2017 a fost oprit de la slujire, iar în data de 28 martie 2017 deferit consistoriului eparhial, judecat în lipsă, caterisit pe nedrept și înlăturat din parohie – caterisire pe care părintele Mihai nu o consideră validă, declarând că, va rămâne pe mai departe slujitor al lui Hristos, că nu va părăsi Biserica Ortodoxă Română și nici nu va pomeni un alt episcop la sfintele slujbe, ci va folosi în continuare formula patristică „pe toți arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului”.

De precizat este faptul că în hotărârea de caterisire, i se aduc părintelui Mihai și alte acuzații nefondate, precum:

-„se subliniază faptul că prin acțiunile sale, părintele Mihai Cantor se află în rătăcire”;

-„se reține, de asemenea, și faptul că părintele Mihai Cantor, pe plicul în care a trimis dosarul de apărare se adresează Chiriarhului doar cu Petroniu Florea, nemaitrecându-i și demnitatea de Ierarh” (acuzație nefondată deoarece părintele Mihai i s-a adresat în toate scrisorile cu „Preasfinția Voastră”, „Preasfințite Părinte Episcop”);

-„părintele Mihai Cantor se face vinovat și de faptul că susține o mărturisire de credință împotriva „panereziei Ecumenismului”, publicată de Schitul Prodromu, în limba greacă și tradusă în limba română, pe care a semnat-o încă din anul 2015″ (se observă că panerezia ecumenismului apare, în hotărârea consistoriului, între ghilimele, prin aceasta arătându-se că aceștia nu recunosc ecumenismul ca fiind erezie).

Din anul 2017 și până în prezent, părintele Mihai Cantor se află pe linia nepomenirii, continuând lupta împotriva ereziei ecumenismului alături de Pr. Theodoros Zisis, Pr. Vasile Iovița, Pr. Cosmin Tripon, Pr. Ioan Ungureanu, Ieromonah Grigorie Sanda, Ieromonah Paisie, Pr. Claudiu Buză, Mihai-Silviu Chirilă și alții care se află pe calea corectă a îngrădirii de erezie.

„Așadar, întâi-stătătorii de care am vorbit înainte sunt eretici și își propovăduiesc erezia lor cu curaj și din acest motiv se despart creștinii (supușii) lor de ei chiar și înainte de a fi făcută o judecată sinodală referitoare la această erezie, cei care se îndepărtează nu numai că nu sunt condamnați pentru această despărțire, ci sunt vrednici de cinstea cuvenită, pentru că nu au provocat schismă în Biserică prin această despărțire, ci mai degrabă au eliberat Biserica de schismă și de erezia acestor falși episcopi. Vezi și Canonul 31 Apostolic.”

Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, Ediția a IV-a, 1886, p. 292

„Dacă patriarhul sau mitropolitul sau episcopul este eretic și ca un eretic propovăduiește erezia cu capul descoperit, adică fără nici o reținere, și în mod deschis învață dogme eretice, cei care se depărtează de el, oricare ar fi ei, nu numai că nu sunt vrednici de pedeapsă pentru aceasta, ci sunt vrednici de cinste ca niște ortodocși, pentru că se despart de comuniunea cu ereticii. Aceasta înseamnă „îngrădiți.” Zidul îi desparte pe cei din interiorul lui de cei din afara lui. Deci, ei nu s-au îndepărtat de episcop, ci de un fals episcop și un fals învățător, nici nu au creat vreo schismă în Biserică, ci mai degrabă au scăpat Biserica de schisme, pe cât le-a fost cu putință.”

�Zonaras, P.G., volumul 137, p. 1069

Sursa: https://ortodoxiajertfitoare.wordpress.com/2022/10/26/despre-parintele-mihai-cantor-si-ingradirea-sa-fata-de-panerezia-ecumenista/

Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu. Nu e cu putinţă, dar nici în folosul tău, ca toate să se facă după gândirea ta, după dorinţa ta, după voia ta. Gândul tău de multe ori este rătăcit, dorinţa ta împătimită, voia ta cu totul egoistă. Şi Atotştiutorul Dumnezeu fireşte că ştie asta, chiar dacă tu nu-ţi dai seama. De aceea nu îngăduie să se împlinească toate dorinţele tale, ca să nu ți se vatăme sufletul, cea mai mare comoară pe care o deţii. „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va pierde?” (Matei 16, 26).

Încredinţează-te, aşadar, pe tine în mâinile lui Dumnezeu, lasă-te cu totul în voia Sa. S-a întâmplat ceva aşa cum voiai tu? Mulţumeşte-I. Nu s-a întâmplat? Slăveşte-L. Nimic nu-ţi este de trebuinţă, dacă nu-ţi este dat de Dumnezeu. Nimic, în afară de un lucru: să nu te înstrăinezi de Dânsul și de harul Lui. De aceea „Aruncă-ţi grija spre Domnul şi El te va hrăni; El în veac nu va îngădui ca dreptul să se clatine” (Psalmi 54, 22).

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, Galați, p. 74)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Omule, stai departe de omul prost… El nu știe, nici măcar nu bănuiește, dar prostia ce îi este destin, pentru că nu a mișcat un deget să fie altfel, îl va ține toată viața la stadiul de vierme, o nevertebrată condamnată la neputință, nefiind capabil nici să se ridice, nici să alerge, nici să vadă la mai mult de câțiva centimetri de jur împrejur…

Omule, stai departe de omul prost… El este atotcunoscător, nu-l dovedești nici cu sutele de cărți pe care le-ai citit, nici cu miile de ore de școală, nici cu zecile de examene, nici cu miile de emoții din toată devenirea ta… Îți este superior, orice ai spune, orice ai face. Nu insista!

Omule, stai departe de omul prost… El este sensibil. Pentru el, ce spui tu doare, ce spune el e balsam pentru suflet. Ce spui tu doare nu pentru că el înțelege sensul cuvintelor tale, ci pentru că presupune că este imposibil să îi fi vorbit frumos, să îi fi spus ceva de bine… Tot ce îi spui, oricât de simplu i te-ai adresa, pentru el este de neînțeles, ba chiar se transformă instantaneu în ceva jignitor. Sigur i-ai spus ceva urât. Ca el. El își raportează înțelegerea la gradul de prostie ce-i definește existența. El consideră că a înțeles totul și orice încercare a ta de a-l „întoarce din drum” devine argumentul suprem că are dreptate. Altfel, de ce insiști?

Omule, stai departe de omul prost… Dacă ți-e coleg, amic, vecin, singura cale este să te îndepărtezi elegant, fără explicații prea multe. Evită să vă mai găsiți în aceleași locuri, în aceleași ecuații sociale. Unde-i el, tu nu trebuie să fii. Stabilește-ți propria „linie roșie” peste care să nu se treacă sub niciun motiv. Toxicitatea omului prost face rău în toate formele.

Omule, stai departe de omul prost… Dacă ți-e rudă, ai cam încurcat-o! Din vierme aproape inofensiv, creatura devine șarpe cu clopoței în toată regula. De prostul-neam e bine să te ferești folosind mai mult decât ignoranța… Croiește-ți armură din oțel! Prostul-neam e gata oricând de sacrificiul suprem. De dragul adevărului prostesc. Dacă pentru coleg, amic, vecin… mai conta cât de cât ceva din tot ceea ce ești, pentru rudele tale te anunț că nu reprezinți nici cât o ceapă degerată. Neamurile proaste îți vor așterne în fața ochilor toate bubele pe care își imaginează că sigur le ai, doar ați traversat aceleași cărări, nu? Neamurile proaste trăiesc din niște amintiri pe care le distorsionează de la nivelul lor de târâtoare. Devii una cu pământul, asemenea mediului în care ele trăiesc. Neamurilor proaste le este greu să accepte diferențele dintre voi. Dar și contextul în care ați reușit să vă plasați diametral opus statutului lor. Voi aveți aripi, zburați, vedeți lumea, cercetați… Ele, tot la orizontală. Și, desigur, ești vinovat de statutul lor de târâtoare condamnate pe viață. Toate neajunsurile lor au drept cauză împlinirile tale. Tu nu ai fi cine ești dacă nu aveai noroc… Ah, norocul! Pe prost pare că norocul îl ocolește în permanență. O dată nu i-ar face prostului un bine. Dacă ai o familie, este pentru că ai avut noroc. Dacă ai o profesie, este pentru că ai avut noroc. Dacă ai casă, mașină… oho… numai norocul te-a ajutat, altfel… erai târâtoare.

Zi-i prostului-neam că de când nu v-ați văzut… multă vreme a trecut și că între timp v-ați pricopsit cu tot ce el nu are. Zi-i că spre deosebire de el ai ales să fii peste tot, implicat, responsabil, voluntar, obosit, nedormit, plâns, mereu pe fugă, mereu între casă și profesie, cu teancurile de cărți devorate, cu mâncare la plic, cu timpul mereu mult prea scurt, cu insomnii, cu frustrări de tot felul… Zi-i lui asta. Cu cât îi spui mai mult, cu atât te lămurește el mai abitir: ești zero. Nu-i cânți în strună, nu i te cobori ca să-ți ia și ultima fărâmă de energie cu care oricum nu știe ce să facă…, nu îi spui că el e dumnezeu pe pământ, nu îi dai apă la moară, nu i te confesezi ca mai apoi să-ți toarne înapoi toate gândurile tale sub formă de leșuri numai bune de a fi înghițite de șarpele cu clopoței. Căci, da, adesea prostul se hrănește cu ceea ce naște!

Omule, stai departe de omul prost… Despre el s-au scris mii de citate, mii de cărți, despre el au vorbit mari oameni ai acestei planete! Fii înțelept și evită prostul. Te dovedește cu experiența! (parcă am citit asta pe undeva).

Mihaela Gârlea

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.

Presbiter Iovița Vasile

Hristos, în persoana Sa, nu numai că definește Adevărul, ci arată și calea către El: cel ce rămâne în cuvântul Său va cunoaște Adevărul, iar Adevărul îl va face liber (cf. Ioan 8, 32) de păcat, minciună și moarte. În persoana Dumnezeu-Omului Hristos, Dumnezeu și omul sunt indisolubil uniți. Înțelegerea omului nu este răsturnată, ci este reînnoită, curățită și sfințită. Este adâncită și îndumnezeită, dându-i-se posibilitatea de a cuprinde adevărurile vieții în lumina Dumnezeului făcut Om. În Hristos, Adevărul absolut a fost oferit în totalitatea sa într-un mod personal și real. Iată de ce numai El singur, dintre toți cei născuți pe pământ, posedă cunoașterea integrală a Adevărului și o poate oferi mai departe.

Omul care dorește să cunoască Adevărul trebuie să se facă una cu Dumnezeu-Omul Hristos, să devină un singur trup cu El și să ajungă membru al Trupului Său divino-uman, Biserica (Efeseni 5, 30; 3, 6). Ajungând astfel, unul ca acesta dobândește „mintea lui Hristos” (I Corinteni 2, 16), gândind, viețuind, simțind întru Hristos, ajungând astfel la o cunoaștere integrală a Adevărului. Pentru omul în Hristos, antinomiile minții nu sunt opuși ireconciliabili; ele sunt doar niște rupturi cauzate de mișcarea păcatului originar din om.

Hristos ne oferă un lucru pe care nimeni altcineva nu ni-l poate oferi. Ce lucru îi oferă omului Dumnezeu-Omul Hristos, lucru pe care nimeni altcineva nu ni-l poate oferi? E vorba de biruința asupra morții, păcatului și asupra diavolului; Viața veșnică, Adevărul veșnic, Dreptatea, Virtutea, Dragostea, Bucuria veșnică: întreaga plinătate a Dumnezeirii și a desăvârșirii dumnezeiești. Așa după cum ne spune Apostolul: Dumnezeu-omul Hristos le dăruiește oamenilor „cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Corinteni 2, 9).

De fapt, doar El, minunatul Dumnezeu-Om este „partea cea bună” (cf. Luca 10, 42) de care are nevoie omul în lumea și în viața sa. Prin urmare, doar Dumnezeu-Omul este îndreptățit să ne ceară ceea ce nimeni altcineva nu a îndrăznit vreodată să ceară: ca noi să-L iubim pe El mai mult decât ne iubim părinții, rudele, copiii, prietenii, pământul, îngerii sau pe oricine altcineva din lumea cea văzută și din cea nevăzută (cf. Matei 10, 37-39).

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 48-53)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

În urmă cu câtva timp, niște creștine m-au invitat să merg la sfințirea unei biserici, deoarece, spuneau ele, este un prilej unic de a intra în altar! Duhovnicul meu îmi spusese că eu, mireancă fiind, nu am ce căuta în Sfântul Altar! Așa că, deși am mers la sfințire, nu am intrat în Altar.

După câțiva ani, am mers în pelerinaj la sfințirea unei alte biserici împreună cu un teolog. Acesta, la un moment dat, a hotărât ca tot grupul să treacă prin sfântul Altar. Era o ispită și o încercare a credinței mele. Bineînțeles că am mers și eu, ca să fiu pe placul lumii! Totuși, conștiința îmi spunea că nu am procedat bine.

Așa că am căutat informații despre Canoanele Bisericeşti și am aflat că acestea interzic atât femeilor cât şi bărbaţilor să intre în Sfântul Altar:

,,Să nu fie îngăduit vreunuia din toţi cei ce fac parte dintre laici să intre înăuntru sfântului Altar în nici un chip, nu este oprită de la acest lucru stăpânirea împărătească, atunci când după oarecare predanie foarte veche, ar voi să aducă daruri Creatorului” (Canonul 69 de la Sinodul VI Ecumenic.)

Expresia ,,în niciun chip” exprimă interdicția clară, fără vreo excepție, așadar intrarea în Sfântul altar a mirenilor nu este permisă nici cu prilejul sfințirii unei biserici.

 Mai aflăm că numai celor hirotoniți li se permite să intre în Sfântul Altar: ,,(…) numai celor ierosiţi le este iertat să intre în Altar şi să se cuminice” ( Canonul 19 de la Laodiceea)

De asemenea, femeilor li se interzice în mod special să intre în Sfântul Altar: ,,Nu se cuvine ca femeile să intre în Altar” (Canonul 44 de la Laodiceea.). Acestea nu sunt chemate la slujirea preoțească, deci trebuie să se supună acestui canon pur și simplu!
Totuși, cu binecuvântare, la mănăstirile de maici, anumite monahii pot intra în Sfântul Altar în vederea îndeplinirii unor ascultări: Se cuvine călugăriţelor a intra în Sfântul Altar şi să apridă lumânări şi candele, să-l cureţe şi să-l măture” (Canonul 15 al Sf.Nechifor Mărturisitorul)

Așadar, am greșit când am intrat în Sfântul Altar. Trebuia să fiu smerită adică să ascult sfaturile duhovnicului, dar și curajoasă în mărturisirea adevărului și să spun întregului grup că nu e bine să intrăm în acel loc sfințit de curând.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost primită în Sfânta Sfintelor cu un rost, cu o misiune. Acolo arhiereul intra pentru tămâiere o dată pe an, de unde reiese evlavia deosebită față de casa lui Dumnezeu.

Apoi, care împărat lumesc își invită oaspeții să în camerele secrete, în care își ascunde aurul? Oare Împăratul Ceresc ne-a chemat să-I vizităm locul Său de taină în viața aceasta? Nu e suficient că Se jertfește în Sfânta Liturghie și ni Se dăruiește pe Sine în Sfânta Împărtășanie? Iartă-ne, Doamne, pe noi, cei nerecunoscători!

Chiar și noi înșine, după ce ne construim o casă, chemăm toată comunitatea din care facem parte să treacă prin ea? Nu. Chemăm doar anumite persoane. De ce? Poate că vrem să ne protejăm de indiscreția semenilor, de eventualele vrăjitoare, de disconfortul pe care l-ar crea pătrunderea unui număr mare de oameni pe parchetul proaspăt lustruit…

Revenind la Sfântul Altar, trebuie să ne amintim mereu că acesta este locul cel mai sfânt din casa lui Dumnezeu. Acolo se află Sfintele Taine. Trebuie să pricepem că ne este de mai mult folos dacă Îl cinstim pe Dumnezeu stând smeriți acolo unde ne este locul, decât călcând Sfintele Canoane.

Prof. Lucreția P.

Simona Halep rămâne un nume mare al sportului românesc, este în primii zece sportivi români din toate timpurile, peste Ilie Năstase și Ion Țiriac. Pentru performanțele ei a muncit enorm și a făcut sacrificii pe măsură.

A venit însă vremea acelei mega-escrocherii, numite pandemie, și Simona a făcut greșala vieții sale, cu consecințe dezastruoase și incalculabile deocamdată: s-a făcut cobaiul unor mediocrități precum Rafila, Arafat sau Gheorghiță și, pentru un pumn de dolari, a acceptat să fie inoculată ostentativ și să pledeze pentru utilitatea închipuită a unei substanțe ucigașe, numită vaccin, îndemnându-i pe naivi să se îndrepte spre centrele de injectare. Niciodată nu voi înțelege ce-a fost în capul ei, poate dorința de a juca în turnee, iar fără serul fatal nu și-ar fi putut continua cariera. Ei și? Djocovici s-a aflat în fața aceleiași provocări, a refuzat ferm serul, dar a rămas teafăr. Pe când Simona…

Simona a intrat în declin. Toate faptele ei au arătat că are gândirea alterată. Și-a concediat fără discernământ staff-ul tehnic, înlăturând niște oameni care au pus umărul la performanțele sale. S-a căsătorit cu un om total nepotrivit, împotriva voinței familiei, de care a și divorțat după scurtă vreme. În plan sportiv, același dezastru. Starea de neputință a făcut-o să nu participe la o seamă de turnee, de la altele s-a retras, până când a ajuns să anunțe că anul acesta nu va mai juca la niciun turneu. Rezultatele au fost slabe, atâtea câte au fost, și s-a văzut clar că nu mai are tăria să ducă o luptă la bun sfărșit.

Am simțit încă din iunie 2021 că Simona e aproape de finalul carierei, și iată că a venit bomba: a fost depistată pozitiv la US Open cu o substanță care de fapt e un medicament, unul necesar pentru starea ei. Roxadustat e un produs farmaceutic menit să îmbunătățească oxigenarea sângelui, tocmai de ce avea nevoie tenismena noastră. Asta ne spune că sângele ei e infectat în urma celor trei doze de substanță, mincinos numită vaccin. Știu, din proprie experiență, ce înseamnă să ai o slabă oxigenare a sângelui. E o stare teribilă, de aceea n-aș avea niciun cuvânt de reproș pentru că a folosit acel medicament. E firesc, bine a făcut, dar diriguitorii tenisului nu vor gândi în felul acesta, ci-i vor aplica o sancțiune aspră, și-apoi vom vorbi de Simona la trecut.

Simona ne anunța cu bucurie că dorește să aibă trei copii. Visul, deocamdată, s-a spulberat. Dacă aș putea să-i dau câteva sfaturi, aș îndemna-o să-și caute un duhovnic bun, să mergă la biserică, apoi să înceapă să facă milostenie din averea imensă pe care a acumulat-o. Până acum n-am auzit să-și deschidă punga în fața nevoiașilor, nu știu să fi dat vreun ajutor substanțial pentru construcția vreunei biserici. E strânsă la pungă, la fel ca Țiriac, și nu e bine. I-aș recomanda să nu se bizuie nemăsurat pe banii și proprietățile imobiliare, care nu sunt altceva decât niște nisipuri mișcătoare. Pentru mine, lucrul cel mai important este ca Simona să-și redobândească sănătatea.

Va urma suspendarea, pentru câțiva ani. Sportiva noastră a ajuns un balast pentru sistem. Ea poate fi luată oricând ca exemplu de dezastru pe care-l poate aduce zisul vaccin din viața unui om.  Din acestea avem toți de învățat: sistemul antihristic te ridică în slăvi, atâta vreme cât se poate folosi de tine. Când ai ajuns la ananghie, nu te mai cunoaște, se leapădă de tine ca de o cârpă murdară. Cine are urechi de auzit, să audă.

Presbiter Iovița Vasile

Nu ne place să vorbim de diavolul. Este însă de trebuință să luăm aminte la planurile și vicleșugurile lui. Viclenie contra viclenie. De vreme ce cu viclenie lucrează la pierzarea noastră, cu viclenie îl vom lovi și noi. Primul lucru pe care trebuie să-l cunoască o armată este cele despre adversarul ei: cine este adversarul, care este pregătirea lui, mărimea și mijloacele pe care le deține.

Auzind de lucrările și de cursele diavolului, suntem gata să aruncăm toată vina noastră pe diavolul și să spunem că el este de vină pentru toate. Dar, oare, așa este? Cine este de vină pentru păcat? Diavolul sau noi? Cu siguranță că este de vină și diavolul și nu trebuie să uităm de prezența lui. Elementul demonic există în viața noastră în fiecare clipă. Nu numai că nu trebuie să-l subapreciem, căci are cu adevărat o putere mare, dar, desigur, neputincioasă înaintea lui Dumnezeu. Precum spune Apostolul Petru: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”[1].

Se naște întrebarea: De vreme ce diavolul meșteșugește pierzarea și osândirea noastră, de ce Atotputernicul Dumnezeu nu-l pierde cu desăvârșire, astfel încât să nu mai fim ispitiți? Aici este o întrebare importantă: Diavolul este de vină pentru tot ce greșim? Această întrebare îndrăzneață o adresează Sfântul Ioan Gură de Aur și continuă: „Dacă ar fi așa, de ce Iov, care atât de mult a fost ispitit de diavolul, nu s-a încovoiat? Poate că cineva va spune: Da, Iov nu s-a încovoiat, dar Adam s-a încovoiat. Lucrurile ne arată că unul îl biruiește pe diavolul și o sută sunt biruiți de el. Și răspundem: De vreme ce puțini, chiar și unul singur reușește să-l învingă pe diavolul, atunci tuturor oamenilor le este cu putință să-l învingă. Vrăjmașul nu este de nebiruit. De altfel, acei puțini viteji au mai multă valoare decât mulți. După cuvântul Domnului: „Mai bun este unul care face voia lui Dumnezeu, decât mii fărădelege”. Virtutea nu se măsoară cu cifre. Puțini drepți sunt mai de preț decât miliarde de necinstitori. Apostolii erau numai doisprezece, „aluat mic”, puțină dospitură și totuși au dospit toată plămada lumii. Doisprezece au schimbat toată lumea, doisprezece au făcut cea mai reușită revoluție.

Pricinuitorul păcatului este diavolul. El insuflă răul. Pricina păcatului nostru este reaua noastră intenție, trândăvia noastră și nepăsarea. Căci diavolul este adversarul. Dar fără adversar nu se vede valoarea luptătorului. Avem, spune Sfântul Gură de Aur, doi luptători și un adversar. Un luptător, în loc să se pregătească de luptă, se dedă mâncării și băuturii, petrecerii și își pierde cu desăvârșire puterea de luptă; se vlăguiește. Celălalt se antrenează și este pregătit pentru luptă. Dacă îl iei acum pe adversar din mijloc și-l faci să dispară, care dintre cei doi luptători va fi nedreptățit? Cu siguranță acela care este pregătit. Acesta va pierde prilejul de a se lupta și de a câștiga cununa și premiul. Ați înțeles? Diavolul este adversarul, este vrăjmașul nostru. Dacă va dispărea din viața noastră, nu va exista luptă. Prin urmare, nu vor exista biruitori și premii. Acesta este răspunsul.

Diavolul este folositor. Sună ciudat. Și totuși Sfântul Gură de Aur dovedește aceasta. Există niște șerpi, care se numesc vipere, și sunt otrăvitori. Din acești șerpi, precum știți, se fabrică unele medicamente. La fel și diavolul. Este șarpe, viperă, dar dacă știi să-l înfrunți, devine folositor în viața duhovnicească.

Un monah a învățat să se roage bine. L-au întrebat: „Cum ai învățat rugăciunea și ai ajuns să te rogi cu mintea? Cum ai ajuns la starea de trăire a harului?”. „Dascălul meu, a răspuns acela, a fost diavolul!”. Ciudat! „Nu a fost Hristos?”. „Nu, ci diavolul. Acesta, luptându-se să mă arunce în păcat, iar eu împotrivindu-mă și nevoindu-mă să mă rog, am învățat rugăciunea, care este una din harismele Duhului Sfânt”.

Diavolul este precum un călău. Călăul lovește osânditul cu câte lovituri îi îngăduie judecătorul, iar nu cu câte vrea el. Așa și acela, ne lovește, dar nu așa cum vrea, cu câtă răutate izvorăște din el împotriva noastră. Ne lovește atât cât îi îngăduie Dumnezeu, firește dacă noi suntem ai lui Dumnezeu. Căci altfel, ne lovește fără milă, findcă noi singuri, din nepăsarea noastră, cu necredința noastră și cu lipsa de pocăință ne-am predat în mâinile lui. Neatenția noastră și nu diavolul este pricina păcătuirii noastre.

Diavolul servește. Dacă noi nu consimțim să gustăm din cele servite, nu vom pătimi nimic rău. Diavolul provoacă prin ademenire, prin atracție. Dacă noi nu deschidem urechile noastre, precum însoțitorii lui Odisea, când au trecut pe lângă insula sirenelor, nu vom gusta plăcerea. Diavolul întinde curse. Dacă noi nu ne vom lăsa atrași, ci vom avea ochii deschiși, nu ne vom zdrobi. Așadar, așa cum spune Sfântul Gură de Aur, noi suntem pricina păcătuirii. Noi, care nu luăm aminte și ne lăsăm atrași de diavolul.

Dovadă sau comparație și pildă împotriva lui Adam este Iov. Pe Adam l-a ispitit diavolul numai cu cuvintele. Pe Iov însă l-a ispitit și cu lucrul. De la Adam și Eva nu a luat nimic, ci doar le-a vorbit. Însă de la Iov a luat totul: bogăția și cei zece copii. Dar cu toate acestea nu a reușit să-l încovoaie. Unul, Adam, nu a opus rezistență și l-a atras în păcat, în timp ce celălalt s-a împotrivit cu vitejie. Dar cel mai important este faptul că Adam a fost biruit în Rai, pe când Iov în arșița păcatului a ieșit biruitor.

[1] 1 Petru 5, 8.

(Fragment din cartea Părintelui Efrem Filotheitul din Arizona-Arta mântuirii, Editura Evanghelismos)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

După ce vreme de mii de ani, diavolul a fărâmițat lumea în puzderii de religii, secte, biserici mincinoase, rătăciri de tot felul, brusc, acesta a devenit marele unificator al lumii. Din toate aceste facțiuni vrea să facă acum ,,religia unică a viitorului, căreia vrea să-i dăruiască un dumnezeu după chipul și asemănarea sa: antihristul. Evreii sunt disperați. După ce L-au refuzat și L-au răstignit pe Mântuitorul lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, așteaptă cu înfrigurare pe mesia al lor, care întârzie să se arate, pentru că Dumnezeu încă nu-i îngăduie.

În zilele de 14-15 septembrie, în Emiratele Arabe Unite s-au adunat diriguitorii ,,religiilor’’ mondiale care au semnat actul de naștere al Crislamului, căci acesta este numele noii,,religii’’, pusă sub deviza atrăgătoare, dar mincinoasă – fraternitatea umană. În fruntea tuturor – maleficul și hulitorul Francisc de la Vatican. În toată această mixtură babilonică se încearcă atragerea Sfintei Biserici Ortodoxe. Bravul Bartolomeu din Constantinopol n-a putut fi prezent, probabil din motive de sănatate, dar și-a trimis aghiotantul, pe Teofil al Ierusalimului.

De ce nu se poate realiza această unire, gândită de mințile întunecate ale planetei? Pentru că între aceste rătăciri există incompatibilități imposibil de înlăturat. Nu vreau să fac o analiză a tuturor combinațiilor și permutărilor posibile. Mă rezum la prăpastia de netrecut ce există între Biserica lui Hristos de-o parte, islamul și iudaismul, de cealaltă parte.

1.Ortodoxia nu se poate uni cu islamul întocmai cum nu poate exista unire între Hristos și diavolul. ,,Ce învoire este între Hristos și Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (II Corinteni 6, 15). Niciuna! Nu ne unim cu hulitorii Dumnezeului nostru Treimic și nu ne vom supune niciodată diabolicului Allah, care e un zeu preislamic, iar zeii sunt entități demonice. Ni se inoculează idea că am avea același Dumnezeu. Fals! E o minciună ecumenistă, răspândită pe toate drumurile. Unească-se trădătorii Ortodoxiei cu cine vor, Biserica, Mireasa lui Hrisos, va rămâne pururea făra prihană.

2.Iudeii ne propun tuturor Dumnezeul Sinaitic, Cel Care S-a revelat lui Moise. Noi am făcut pasul mai departe și am ajuns la Dumnezeul Treimic, cum S-a descoperit lui Avraam la stejarul Mamvri. De ce evreii Îl resping pe Dumnezeul Unic, Întreit în Persoane, Tată, Fiul și Duhul Sfânt? Din motivul enunțat mai sus. Din vremea răstignirii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, până astăzi, evreii cultivă o ură feroce împotriva Mântuitorului Hristos, Binefăcătorul lumii întregi. În aceste condiții, e exclusă cu desăvârșire orice apropiere între Biserica noastră și iudaism. Cei care se pretind a fi reprezentanții Biserici Ortodoxe în acest proces de unire, n-au legitimitate, împuternicire ori îndreptațire să vorbească în numele ei, fiind niște jalnici impostori.

Presbiter Iovița Vasile

Ortodoxia este întemeiată de douăzeci de se­cole prin Sfânta Scriptură, Sinoadele Ecumenice, Sfânta Tradiţie şi prin sângele Mucenicilor şi Măr­turisitorilor. Strădaniile de unire cu catolicismul, de vre­me ce acesta rămâne în erezia şi inovaţiile lui, sunt pentru noi primejdie de abatere dogmatică, de zădărnicire a sângelui vărsat de Mărturisitorii noştri şi de deviere de la învăţătura Sfintei noas­tre Biserici. Mult-dorita „unire” este pentru noi ortodoc­şii nesuferită, şi dacă se va înfăptui va eroda cu­getul ortodox şi va fi izvorul multor rele.

Unirea ca idee şi consecinţele ei practice sunt ruşinoase pentru noi ortodocşii. În plus, Scriptura interzice tovărăşia cu cei de altă credinţă. Dacă erezia este „hulirea Sfântului Duh” şi conduce la lipsirea lucrării Lui dumnezeieşti, cum se va face colaborarea cu „cei ce se împotrivesc Duhului Sfânt”? Poporul nostru simplu se va afla în pri­mejdie din pricina relaţiilor cu purtătorii de de­moni protestanţi şi papali. Mulţi se vor converti la catolicism şi protestantism, căci prin „colaborare” se vor toci cu timpul diferenţele Părinţilor”. Doar atât…

Bună este iubirea, dar mai bună este ura când vine vorba de credinţă. Desigur, nu să-i urâm pe oameni, ci cugetele lor eretice.Creştinismul încurajează iubirea, dar reco­mandă şi ura. Fără ură faţă de păcat, virtutea este imposibilă. „Măsura virtuţii este ura faţă de pă­cat”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Şi dacă sun­tem datori să urâm păcatul moral, cu atât mai mult „păcatul împotriva Duhului”.

Sfântul Nicodim Aghioritul a clarificat atitudinea ortodocşilor faţă de eretici, scriind: „Cugetele eretice şi moravurile nelegiuite ale la­tinilor şi ale altor erezii trebuie să le urâm şi să le respingem”. Noi nu suntem mai sfinţi şi mai înţelepţi de­cât acei fericiţi bărbaţi care au urât erezia, socotind-o pricina pierzaniei.

Monahii sunt, după părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, „rinichii Bisericii”. Despre cinul monahal, Sfântul Patriarh al Constantinopolului, Grigorie al Vl-lea, spune doar cuvinte frumoase şi o consideră pavăza Ortodoxiei. „…Ereticii de as­tăzi – scrie în circulara sa din anul 1836 – pentru a molipsi religia adevărată… au vărsat microbul din sufletele lor veninoase prin mulţimi de pala­vre împotriva Turmei Ortodoxe veghetoare şi au făcut totul pentru a se împotrivi şi vătăma prin planurile lor viclene cinul monahal… Dar au vă­zut, netrebnicii, că în acest cin până astăzi sunt cuvântătorii adevărului şi călăuzitorii tinerimii ortodoxe, care o învaţă pe aceasta sfintele dogme şi morala dreaptă. Această tagmă n-a molipsit niciodată Biserica văzută a lui Hristos, ci mereu a luminat-o, a slăvit-o, a păzit-o şi a statornicit-o pe aceasta prin trăirea duhovnicească, prin scrierile dogmatice şi prin bunele moravuri”.

(Fragmente din articolul Ortodoxia şi Vaticanul, al revistei „Biblioteca Aghiorită”, Sot. Shoina Voios, nr. 60, 1962)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire și norodul. Și ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu și de oameni e mică. Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa și întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos și cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă! Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte. Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu și chiar și numai numele ei bucură sufletul. Tot cerul și tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri și vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii. Și acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.

Şi pe această Preacurată Maică a Sa, Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria și nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

(Sursa: Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Accent Print, Suceava, 2013)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Bravo băieți, mărturisiți adevărul, căci minciuna grosolană în care ați obligat omenirea întreagă să trăiască, era unealta vrăjmașului cel viclean! Păpușari din toată lumea, Câțu, Rafila, Steinu Cercel, W.Yohannis și uneltele lor din guvern, spitale, policlinici, biserici și media vândută, ați auzit?
Nu a fost o PANDEMIE MORTALĂ, ci doar o GRIPA BANALĂ

„ CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, compară COVID-19 cu gripa sezonieră și consideră că oamenii tineri și sănătoși ar trebui să decidă singuri dacă doresc un rapel anual. Bancel susține că persoanele în vârstă de peste 50 de ani și cele din categoriile vulnerabile ar trebui să ia în considerare cu siguranță o vaccinare de rapel.” Este o schimbare dramatică de discurs: cu doar un an în urmă, Bacel declara că persoanele tinere și sănătoase vor avea nevoie de un rapel cel puțin o dată la trei ani.

Fără măști, termometre și obligativități scelerate, fără pașapoarte de vaccinare, care au urmărit transformarea omenirii într-o ceată de marionete fără conștiință.
Chiar dacă celelalte companii farmaceutice implicate în această afacere odioasă, vor tăcea, chiar dacă slugile leviatanului de pretutindeni vor tăcea, chiar dacă slugoii ecumeniști din Biserică se vor înfășura în tăcerea vinovată, ca într-un lințoliu, lumea va deveni treptat – treptat, conștientă de adevărul care va lumina întunericul jalnic din cele mai ascunse cotloane ale conștiinței omenirii întregi.
Părtășia la moartea și suferința a milioane de oameni, vă face vinovați în fața Dreptului Judecator!

Dar mai este încă vreme pentru pocăință, iertare și ispășire! Câteva clipe doar…
„Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.”[Ioan 12,31]

Slavă Îndelungii Tale Răbdări, Dumnezeule Cel Atotputernic!

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi        Via Activenews

Expresia ,,peșteră de tâlhari” poate avea atât sens propriu, cât și sens figurat. Dacă manifestăm dispreț față de tâlhăria de cele materiale, trebuie să manifestăm dispreț și față de tâlhăria de suflete.

În schimb, expresia ,,urâciunea pustiirii”, are doar sensuri figurate care poate desemna prezența duhurilor rele atât la nivel individual, cât și la nivel mondial, prin ocuparea locului cuvenit lui Dumnezeu.

Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă – ( Matei, 24, 15)

Se cuvine să arătăm cu degetul mai întâi spre noi înșine pentru a vedea ce fel de gânduri se cuibăresc în inimile noastre, ce fel de învățături și influențe am preluat din cultura antihristică, cum ne folosim talanții încredințați, ce fel de gânduri avem față de Dumnezeu și față de aproapele. Teoria lui Darwin despre descinderea omului din maimuță precum și alte teorii mincinoase au smintit multe suflete și au creat omului impresia că știința și religia creștină se bat cap în cap. Se observă din ce în ce mai clar că atunci când știința și arta nu sunt puse în slujba lui Dumnezeu, ajung în slujba necuratului! Iar aceste lucruri trebuie să ne îngrijoreze și să nu permitem urâciunii pustiirii să ne influențeze. Știința și arta pot fi puse în slujba lui Dumnezeu, dar vrăjmașul mântuirii noastre pervertește tot ce atinge.

Prin Taina Botezului, trupurile noastre au fost transformate în mădulare ale lui Hristos. Cu aceste trupuri ni se cere să lucrăm Poruncile divine și să facem voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu, nu voia necuratului!

Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! (Corinteni, I, 6, 15)

Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (Corinteni, I, 6, 19-20)

Dacă duhurilor căzute, le permitem să ne influențeze gândul, vorba și faptele, atunci Duhul Sfânt Se retrage, iar noi devenim peșteri de tâlhari ai patimilor care ne pot răpi mântuirea!  Așa cum spunea Sfântul Serafim de Sarov, ,,scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt.” Practic, este vorba despre o luptă a noastră pentru a deveni mădulare ale lui Hristos, raportându-ne mereu la poruncile divine și temple ale Duhului Sfânt prin sfințirea propriei vieți. Dacă nu înțelegem că ne aflăm într-o luptă permanentă cu duhurile rele, atunci nu luptăm cu ele, ci intrăm în hora lor… Și e vai de sufletele noastre dacă nu pricepem care sunt tâlharii de suflete, adică duhurile rele, și care sunt gândurile bune, inspirate de Dumnezeu!

Lucrurile pot degenera și în locurile speciale, destinate slujirii lui Dumnezeu, adică în biserici, așa cum a observat Însuși Mântuitorul:

Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”  (Matei, 21, 12-13)

Dacă nu ne supraveghem gândurile, vorbele și faptele, în loc să fim temple ale Duhului Sfânt,  devenim peșteri de tâlhari, capabili de orice fărădelege! Dacă deturnăm scopul inițial pentru care au fost create lăcașurile de cult ortodoxe, casele de rugăciune a lui Dumnezeu, de asemenea comitem un sacrilegiu.

O problemă delicată care tinde să ia amploare este pătrunderea unor influențe lumești în lăcașurile ortodoxe destinate rugăciunii. Dacă Hristos a spus ,,Casa Mea, casă de rugăciune se va chema”, apoi așa trebuie să rămână! Casă de rugăciune, nu sală de spectacole! Un loc în care Hristos Își impune regulile, nu oamenii stăpâniți de patimi! Oamenii trebuie să intre în casa lui Dumnezeu cu frică, cu credință și cu evlavie, nu cu pretenția ca preotul să facă ce vor ei!

Oamenii stăpâniți de patimi trebuie chemați la pocăință dacă îi propun preotului spurcarea lăcașurilor de cult! Pur și simplu! Așadar, nu au ce căuta în biserică jucării pe scaune și împrejurul cristelniței cu prilejul Botezului unui copil! Toți participanții trebuie să înțeleagă sensul profund al Tainei Botezului și să se implice sufletește mai mult decât material. Dacă cristelnița este prea împodobită cu flori mai ales în interior, atunci preotul va avea, probabil, grijă să nu strice aranjamentul floral și va prefera Botezul prin… stropire! La săvârșirea acestei Taine, este importantă apa sfințită, nu aranjamentul floral! Părinții și nașii trebuie să înțeleagă acest lucru. Iar preotul trebuie să fie atent doar la Botezul ortodox prin întreita afundare! Atât!

Pentru ca lăcașurile de cult ortodoxe să rămână case de rugăciune ale lui Hristos, trebuie să aibă alte tipuri de podoabe și anume: cruci ortodoxe, icoane ortodoxe, Sfinte Liturghii ortodoxe, Sfinte Taine ortodoxe și învățături ortodoxe, neatinse de erezii.

Dumnezeu să ne ajute pe toți să facem voia Sa! Amin.

Prof. Lucreția P.

Vrăjmașii Bisericii și-au îndeplinit misiunea ticăloasă. Au ales cele două scursori, Visarion Alexa și Cristi Călin, și au pus în scenă acea mascaradă grețoasă prin care au aruncat, iară și iară, cu noroi asupra Bisericii noastre cu scopul vădit de a ne discredita ca Popor Ortodox. Sataniștii știu prea bine că rezistența românilor stă în Biserică, în Dumnezeiasca Credință Ortodoxă, și-atunci își concentrează eforturile în distrugerea ei. Misiune imposibilă, deoarece Mântuitorul este Capul Bisericii și lupta lor este, de fapt, lupta împotriva lui Dumnezeu. Dacă-și închipuie că-L vor birui pe Dumnezeu, nu sunt altceva decât niște ne-oameni, niște jalnice ființe degenerate, niște forme de viață de care e bine să te ții departe.

În acțiunea lor, sataniștii au beneficiat din plin de sprijinul ecumeniștilor care ne-au ocupat Dealul Patriarhiei și toate scaunele episcopale din țară și din străinătate, și cutează să vorbească în numele Bisericii Ortodoxe Române. Să spunem lucrurilor pe nume: În sinodul de la București, nefericitul Corneliu Onilă n-a fost un caz singular. Mai putem enumera multe nume de pseudo-ierarhi, stăpâniți de patima sodomită, care oricând pot fi luați de servicii și puși în centru unor scandaluri de felul celui amintit mai sus. De aceea spun că stingerea scandalului ultim nu înseamnă nimic, atâta vreme cât pseudo-ierarhii sodomiți rămân în scaune. Și-au dovedit utilitatea de nenumărate ori și sunt ținuți în funcții tocmai pentru ca sunt masă ușor de manipulat și șantajat.

După adunătura din Creta, cu recunoașterea ereziilor ca ,,biserici’’, sodomiții au prins curaj și s-au manifestat fără pic de jenă. Această fărădelege a fost extinsă și am ajuns să vedem ceea ce numai diavolul a putut gândi. V-ați putut imagina că și homosexualii vor pretinde statut de ,,biserică’’? Ei, uite că s-a întâmplat. La ultima adunătură a consiliului mondial zis al bisericilor, de la Karlsruhe, sodomiții au fost reprezentați cu nerușinare, iar Nifon Mihăiță și Sauca Ioan au validat cu prezența lor pretențiile acestora, așezându-se cu ei la aceași masă a trădării lui Hristos. A fost prezent și pseudo-patriarhul Aniohiei, Ioan. Ce caută homosexualii într-o adunătură numită ,,a bisericilor?’’ Caută să întregească Babilonul antihristic, la care pseudo-ierarhii români și cei de aiurea sunt parte activă și constructivă.

Cerem, pentru a câta oară?, ca ierarhii români sodomiți și nesodomiți să nu mai vorbească în numele Sfintei Biserici Ortodoxe Române. Nu i-a ales Poporul Ortodox, au fost impuși de sataniștii vrăjmași ai lui Hristos, s-au ,,hirotonit’’ între ei și acum caută să târască Biserica noastră în Babilonul lor pestilențial. Înțelegeți acum de ce sinodalii români s-au pornit cu atâta ură împotriva Părinților și Credincioșilor îngrădiți de erezie? Pentru că aceștia au avut curajul să le pună în față o oglindă în care își văd chipurile hidoase, schimonosite de erezie și patimi spurcate. Mai îndrăznesc să spună că aceia care s-au delimitat canonic de ei sunt în afara Bisericii? Dumnezeu îi vădește în toată urâțenia faptelor lor și ne întărește în strădaniile noastre firave de a apăra ultimul bastion de rezistență al Poporului Român: Sfânta Credință Ortodoxă.

Să nu se creadă pseudo-ierarhii români niște nemuritori, înveșniciți pe scaunele episcopale. Răbdarea lui Dumnezeu este îndelungă, dar și mânia Lui este cumplită.

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Isaac Sirul spune: „Pentru păcat şi mândrie se depărtează de om îngerul păzitor, care mai înainte îl îndemna la dreptate. Şi se apropie de el duhul întunericului şi din acel moment omul nu se mai îngrijeşte de dreptate. Dar, când se apropie Sfinţii îngeri, ispititorii pleacă şi se face linişte”.
Şi în cartea Ecclesiastului citim: Nu îngădui gurii tale să tragă spre păcat trupul tău şi înaintea trimisului lui Dumnezeu nu spune: „A fost o rătăcire!” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu de cuvântul tău şi să nimicească lucrul mâinilor tale? (Eccles. 5, 5). Căci ceea ce ne ruşinăm a face în prezenţa unui om de vază, nu ne sfiim a săvârşi în prezenţa Îngerului nostru, care totdeauna vede faţa Tatălui Ceresc. Şi în conştiinţa lor toţi oamenii trebuie să recunoască acest lucru. Aşadar, pe fiecare om trebuie să-l reţină de la păcat conştiinţa faptului că Îngerul lui îl vede totdeauna.

De fiecare dată, când Îngerii ne părăsesc (şi noi înşine le dăm acest prilej), diavolul îndată se apropie de noi ca să ne înghită. Dar, pentru că Domnul Savaot nu ne lasă degrabă în voia satanei, deşi merităm acest lucru, atunci şi Îngerii îşi însuşesc Îndelunga Lui răbdare. Ei au stat împotriva lui Valaam când acesta a încercat să facă un lucru rău (Num. 22, 22 ş.urm). Îngerii lui Dumnezeu se bucură nu numai pentru fiecare drept, ce îşi menţine dreptatea sa, dar şi pentru fiecare păcătos, care se căieşte (Lc. 15,10).

Totuşi nu trebuie să ne lăsăm conduşi de sentimentul fals şi neîntemeiat al siguranţei, căci Scriptura vorbeşte şi despre faptul că Dumnezeu îi va preda pe unii oameni satanei, adică îi va lipsi de apărarea şi ocrotirea Îngerilor şi atunci satana nu va mai înceta cu uneltirile sale (Apoc. 20).
Pe lângă faptul că îngerii vor porni la luptă şi vor ridica „un zid”, alcătuit din ei înşişi, în jurul celor ce se tem de Dumnezeu (Ps. 33, 7), mai citim la Isaia cum Dumnezeu, mâniindu-Se, zice:„Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare” (Isaia 5, 5).

De aceea, haideţi să trăim în frica lui Dumnezeu şi să ne rugăm, zicând: „Să fie Sfântul Tău Înger cu mine ca să nu mă biruiască vrăjmaşul cel rău.”
Această formă de rugăciune este împrumutată din 2 Mac. 11, 6 şi 15, 23-24, unde oamenii îl roagă pe Domnul să le trimită pe Îngerul Său cel bun să-l izbăvească pe Israel: „Şi acum, Stăpânitorule al Cerurilor, trimite Înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur, ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor” (comp.: Tob. 5, 22; 24, 7; Num. 20,16).

(Evghenie Goncearov, Pazeste-ţi casa de rău, Editura Egumeniţa)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi