Categorie: Uncategorized

Din Patimile lui Hristos, ca din izvorul mântuirii, a venit toată buna noastră aşezare. Moartea Lui este pricina vieţii noastre. Patimile Lui sunt pricina bucuriei noastre. Prin judecarea şi osândirea Lui, noi am fost izbăviţi de judecata şi osânda veşnică. Cu rănile Lui noi ne-am vindecat. Cu lanţurile cu care a fost legat, ne-a dezlegat pe noi din legăturile păcatelor, pentru care îi cântăm împreună cu Proorocul: „Rupt-ai legăturile mele. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă” (Psalm 115: 7-8).Din tristeţea, din mâhnirea Lui ne-a venit pacea deplină şi bucuria veşnică. Cu lacrimile Lui milostive a şters lacrimile ochilor noştri şi noi am dobândit îndrăzneală înaintea Tatălui Ceresc.
Prin dezgolirea trupului Lui dumnezeiesc ne-a ţesut nouă veşmântul mântuirii şi haina veseliei. Prin smerenia şi umilirea Lui, noi ne-am ridicat. Prin osândirea şi necinstirea Lui, noi am dobândit cinstea şi slava veşnică.

Într-un cuvânt, toată fericirea duhovnicească ne-a venit de la acest Izvor Mântuitor. Lui, Începătorului vieţii noastre, împreună şi Tatălui, şi Duhului Sfânt, îi aducem mulţumire veşnică.

Aminteşte-ţi totdeauna, creştine, acele momente în care se înfăptuia fericirea noastră: când Dumnezeu, în chip de om şi de rob, a venit pe pământ pentru noi, a trăit printre păcătoşi, a mâncat, a băut şi a cuvântat cu păcătoşii; când a răbdat hulă şi prigoană de la robii Lui cei răi, când pentru păcatele noastre a plâns, S-a întristat, S-a înfricoşat şi a asudat sânge; când a fost vândut, predat de ucenicii linguşitori şi nerecunoscători şi părăsit de ceilalţi ucenici; când a fost legat, dus la judecată, judecat şi osândit la moarte, înjurat, scuipat şi defăimat; când au răcnit împotriva Lui: „ia-L, ia-L, răstigneşte-L” (Ioan 19: 6); când a fost socotit dimpreună cu nelegiuiţii şi, pentru mântuirea noastră, a murit pe Cruce. Străduieşte-te să-L urmezi cu credinţă, cu dragoste, cu smerenie, cu blândeţe şi răbdare, şi să aduci mulţumire Răscumpărătorului tău, ca să împărăţeşti împreună cu El în veci.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 36)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Pe ce mă bizui, când fac aceste afirmaţii?

1.Uitaţi-vă la Vladimir Vladimirovici Putin. Omul e demonizat. Participă la reuniunile grangurilor lumii, prieten cu Klaus Schwab. Îşi ucide parte din popor prin vaccinul diabolic şi declanşează războiul acesta nebunesc (iertaţi pleonasmul!), prin care două Popoare Ortodoxe sunt învrăjbite, fraţii de sânge se ucid întreolaltă. Şi totuşi Putin ne spune că nu e război, e o operaţiune specială şi apare la Slujba Învierii ţinând, smerit o lumânare în mână. Nu vă faceţi iluzii. Omul e criminal, nu contează ce fel, în cârdăşie cu Kiril al diavolului şi al întregii oculte mondiale. De n-ar fi aşa, cu înlesnire ar fi putut ajunge în vizuina lui Putin, pentru a-i tempera pornirile criminale. Nu vă lăsaţi înşelaţi de o propagandă mârşavă care vrea să ne inoculeze ideea că Putin e mare făcător de dreptate.

2.Nu vă uitaţi la ,,cel mai puternic om al planetei’’, preşedintele SUA, Joe Biden. Senilul acesta stă şi el într-un spaţiu la Casa albă, cu viză de flotant, şi are ieşiri publice penibile, care nu-i mai deranjează nici pe cei ce stau în spatele său. Uitaţi-vă la cei care l-au pus pe scaunul prezidenţial printr-o fraudă electorală incredibilă. Ce să facem, cea dintâi democraţie a lumii îşi are metehnele ei.

3.Uitaţi-vă la marele purtător de nume slav, V. Zelenski. Ovreiaşul măscărici e în stare să apară în mai multe locuri în acelaşi timp, graţie tehnicii de suprapunere a imaginilor. Poate era în vizuina sa, când s-a adresat, printr-o înregistrare, falnicilor parlamentari români, şi aceştia s-au adunat ca să intre în delir şi să rostească ,,slavă… slavă’’. Ce oameni împuţinaţi la minte!

4.Uitaţi-vă la macroni realeşi, scholzi, beni johnsoni, trudeau cu toţii la nefericirea planetei. Şi vor trudi în continuare. Îi încadrăm în aceaşi categorie de satanişti care-şi urăsc semenii şi ar dori să-i târască pe toţi în iad.

5. Vă recomandăm să nu vă uitaţi la Xi al Chinei. Păgânul acesta e de o ferocitate de neînchipuit, şi să ne ajute Bunul Dumnezeu să stăm sub scutul Său, când acest monstru al istoriei îşi va trimite brutele satanizate peste Eufratul secat.

6.Dacă vă e silă de ce vedeţi, dacă aceşti ne-oameni vă inspiră silă şi groază, vă îndemn să vă ridicaţi privirea spre Atotputernicul Dumnezeu. Vă veţi linişti şi veţi vedea că aceşti monştri sâmgeroşi sunt, de fapt, nişte pigmei neputincioşi, înspăimântaţi de curgerea timpului. Timpul lor e scurt. Al ortodocşilor – etern. Doamne, ajută.

Presbier Ioviţa Vasileează războiul acesta nebunesc (iertaţi pleonasmul!), prin care două Popoare Ortodoxe sunt învrăjbite, fraţii de sânge se ucid întreolaltă. Şi totuşi Putin ne spune că nu e război, e o operaţiune specială şi apare la Slujba Înviede flotant, şn iad.

5. Vă recomandăm să nu vă uitaţi la Xi al Chinei. Păgânul acesta e de o ferocitate de neînchipuit, şi să ne ajute Bunul Dumnezeu să stăm sub scutul Său, când acest monstru al istoriei îşi va trimite brutele satanizate peste Eufratul secat.

6.Dacă vă e silă de ce vedeţi, dacă aceşti ne-oameni vă inspiră oroare şi groază, vă îndemn să vă ridicaţi privirea spre Atotputernicul Dumnezeu. Vă veţi linişti şi veţi vedea că aceşti monştri sâmgeroşi sunt, de fapt, nişte pigmei neputincioşi, înspăimântaţi de curgerea timpului. Timpul lor e scurt. Al ortodocşilor – etern, adica vesnic. Doamne, ajută.

Presbiter Ioviţa Vasile

Canonul 30 Apostolic: ,,Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo Biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemenea şi părtaşii (complicii) lui’’

Canonul 3 al Sinodului VII Ecumenic: Orice alegere de presbiter, sau de diacon, făcută de către dregători lumeşti, să rămână fără tărie, după Canonul care zice: ,,Dacă vreun episcop, folosind dregători lumeşti, şi prin aceasta s-ar face stăpâni peste o Biserică, să se caterisească şi să se afurisească, şi toţi părtaşii lui’’ Căci se cuvine ca acela care vrea să fie înaintat la episcopie, să se aleagă de către episcopi, după cum s-a orânduit de către Sfinţii Părinţi, cei de la Niceeea’’

Sfântul Ciprian s-a născut în cetatea Cartagina, în nordul Africii, într-o familie de păgâni. Multă ştiinţă de carte a primit el de la învăţaţii vremii, dar darul cel mai de preţ, comoara Sfintei Credinţe, a primit-o de la un preot. Fiind căsătorit, s-a botezat împreună cu casa lui şi pentru a sluji cu mai multă osârdie lui Hristos, s-a învoit cu Soţia sa să petreacă în curăţie. Pentru a se uşura de povara grijilor celor multe, şi-a vândut averile, împărţind săracilor, astfel că el însuşi era sărac. Văzând viaţa lui bineplăcută lui Hristos, Biserica l-a chemat la slujirea preoţească, apoi, fără voia lui, l-a înălţat în treapta arhieriei. Spun cărţile bisericeşti că nu se simţea vrednic de aşa înaltă slujire, însă poporul lui Dumnezeu s-a adunat la uşa casei lui şi n-a plecat până când Sfântul a primit să le fie episcop. Alegerea lui s-a făcut de Biserică, deoarece toţi îl iubeau.

Ca păstor al poporului binecredincios din Cartagina, a scris mai multe cărţi împotriva ereticilor, a închinătorilor la idoli şi a iudeilor. În vremea prigoanelor au fost creştini care, de frica morţii, s-au lepădat formal de Hristos, de aceea a scris şi pentru aceştia, învăţându-i să se pocăiască, pentru a putea fi primiţi iarăşi în Biserică. S-a întâmplat în cetate o epidemie de ciumă, din care pricină mulţi au plecat de-acolo. Sfântul Episcop a rămas lângă credincioşii săi şi fiindcă erau mulţi morţi neîngropaţi, el însuşi îi îngropa, fie că erau credincioşi, fie că erau închinători la idoli.

Diavolul şi slujitorii săi păgâni nu puteau răbda viaţa curată a fiilor Sfintei Biserici, de aceea împăraţii Romei voiau cu tot dinadinsul să piară învăţătura cea Dumnezeiască a Domnului Iisus Hristos. Au dat legi aspre, astfel încât Biserica nu avea voie să-şi ţină soboarele şi să săvârşească Sfintele Slujbe. Un anume Partenie a venit în Cartagina ca ighemon, pentru a sili pe creştini să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la păgânătate. A chemat pe Sfântul Ciprian şi i-a cerut numele tuturor preoţilor din cetate. ,,Nu voi pârî pe fraţii mei’’,a fost răspunsul de neclintit al păstorului celui bun. A fost trimis în surghiun, însă nu s-a tulburat, ci îşi spunea: ,,Unde este Dumnezeu, acolo este şi patria adevăratului rob al lui Dumnezeu; iar străinătatea lui este acolo unde nu s-ar fi aflat Dumnezeu’’.

A fost condamnat la moarte. Şi-a plecat singur capul sub sabie, intrând în Biserica cerească, unde este rugător pentru binele lumii (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.421-426).

Presbiter Iovita Vasile

Părinte Profesor, astăzi există ideea că ecumenismul este o necesitate în spațiul bisericesc. Ce credeți ?

– Dacă ascultăm de diavolul, înseamnă că este o necesitate. Nu este o necesitate, ci un păcat, o ispită foarte mare, o erezie. Cred că Biserica Ortodoxă ar trebui să-și facă griji pentru propriile activități, nu să fie interesată de ecumenism și alte „mișcări”. Să trăiască în Hristos așa cum a trăit până acum.

– Cât de puternică este Ortodoxia?

– Forța Ortodoxiei constă în faptul că nu a schimbat nimic din Canoanele fixe până când s-a rupt catolicii, în timp ce forța romano-catolicismului constă în numărul și organizarea ei. Puterea catolicismului se prăbușește astăzi, în timp ce puterea Ortodoxiei rămâne. Dacă Ortodoxia cade, ea cade prin păcatele oamenilor din ea, nu prin altceva. Pentru că Ortodoxia însăși este invincibilă.

– Deci, ne slăbim în Biserica noastră…

– Da. Problema este că ne-am corupt pe noi înșine, nu pe alții. Chiar și acum, în comunitatea europeană, fiecare Biserică și-ar putea păstra deplina identitate, fără compromisuri sau prejudicii ale doctrinei religioase, dacă ar fi conștientă că trebuie să-și păstreze această identitate.

– Aici, ar trebui să schimbăm puțin mentalitățile…

– Ei bine, asta e problema. Dacă ne pierdem atașamentul față de Tradiția Ortodoxă și ne diluăm în această masă de ecumenism, absurd și criminal, sau dacă nu este criminal, chiar anticreștin, atunci cu siguranță ne pierdem pe noi înșine. Este un dezastru ! Și unii fac… Chiar nu înțeleg pericolul? Sau sunt „corupți”? nu știu, nu înțeleg…

– Cum vedeți starea actuală a Bisericii noastre?

– E ca în povestea asta, ne-a povestit mama când era mică, despre legiunea de demoni care a venit în casa văduvei în timp ce se ruga cu cei șapte copii ai săi. La fel se întâmplă și astăzi, există o mare legiune de demoni care alergă în jurul Bisericii. Adică se întâmplă cu orice Biserică Ortodoxă din lume, nu doar cu Biserica noastră Ortodoxă; milioane de diavoli aleargă în jurul ei. Au fost multe necazuri în orice moment în istorie, dar astăzi sunt multe altele, vedem. Sunt și mulți preoți neascultători și mulți călugări rătăcitori care nu ar trebui să-și părăsească mănăstirile așa cum doresc.

Mulți călugări merg în Occident, ce caută acolo? Ar trebui să rămână în mănăstiri. Daca nu le place mănăstirea lor pentru ca este ecumenistă sau din alt motiv, pot alege alta, pentru că sunt îndreptăţiţu să o facă.

Adică trebuie să ne impunem o disciplină prin care să respectăm autoritatea Bisericii, până când devenim vrednici și de Hristos, respectând-o. Dar stai în fața lui satana! Fii ca un stâlp de neclintit! Știind că dacă se va înfrunta cu un preot, un călugăr sau un episcop, va fi învins”.

(Viața Părintelui Gheorghe Calciu dupa mărturiile sale și ale altora“, Editura Christiana, București, 2007)

Sursa: https://orthodoxfaithblog.wordpress.com/2017/02/21/the-ecumenism-a-great-temptation-interview-with-father-george-calciu/

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Acest concept îl regăsim toate Constituţiile de după preluarea puterii în România de comuniştii inculţi şi împuţinaţi la minte. Această formulare e o tâmpenie. De ce spun asta? Pentru că ,,stat’’ nu însemnează numai instituţiile care conduc, la un moment dat ţara, populate de o faună greu de definit, ci înseamnă şi totalitatea cetăţenilor care susţin acele instituţii. Statul Român e alcătuit din peste  86%  ortodocşi. Cum să desparţi Statul Român de aceşti oameni, când în acest procent Poporul Român este, de fapt, Biserica Ortodoxă Română?

Înţelegem gândirea celor care susţin această inepţie. Aceştia au ajuns, printr-un accident al istoriei, să stăpânească şi să conducă o ţară. Grija lor dintâi a fost să declare separaţia între stat şi Biserică. Cu alte cuvinte aceşti indivizi şi-au proclamat îndepărtarea de Sfânta Biserică şi de Dumnezeu, afirmând, asemenea necuvântătoarelor, că ei nu mai depind de nimeni şi de nicio Lege Dumnezeiască. Aşa se explică, foarte clar, nenorocirile fără număr care s-au abătut asupra României în anii de urgie comunistă şi după aceea.

Viclenia şi ticăloşia sunt mari. În fapt, statul nu e separat, câtuşi de puţin, de Biserică, şi vă spun de ce. Îmi asum în faţa Bunului Dumnezeu această afirmaţie. Nu există în momentul de faţă niciun episcop român, care să fie ales de Biserică! Repet: nu exista niciun episcop român, pe teritoriul actual…Factorul politic a intervenit, de fiecare dată, şi a impus pe scaunele episcopale homosexuali şantajabili, informatori ai securităţii, ofiţeri sub acoperire, masoni recunoscuţi, aventurieri, agenţi cu misiuni clar definite spre a distruge Biserica Ortodoxă Română. Cereţi-mi, şi voi aduce exemple concrete, vizibile, demonstrabile pentru toate categoriile enumerate mai sus.

Puţini ştiu că fiecare ,,episcop’’adus din ,,nefiinţă’’ pe scaunele episcopale trebuie să aibă un decret de recunoaştere din partea lutheranului- papistaş KW Iohannis. Fără acest decret nu poate fi nimeni ,,episcop’’. De când nişte scursori, străine de Neamul Românesc şi de Sfânta Credinţă Ortodoxă, hotărăsc cine este bun, cine este nebun, pentru a păstori o Episcopie? Cam de multă vreme. Ne-am săturat. Adă, Doamne, vremea ca să avem măcar câţiva Ierarhi Ortodocşi, care să ne ajute să ne împlinim datoriile preoţeşti, în aceste vremuri de persecuţie antihristică.

Presbiter Ioviţa Vasile

-Părinte Claudiu, am trecut prin doi ani de draconice îngrădiri. Mă refer la aşa numita plandemie, în fapt o mare escrocherie pusă la cale de aceste fiinţe jalnice care zic că sunt binefăcătorii omenirii. Cum i-aţi pregătit pe credincioşi pentru a nu cădea în această cursă?

Slavă lui Dumnezeu că am înțeles cu toții că este o plandemonie, nu o pandemie. De aceea, restricțiile nu au avut nicio constrângere în ceea ce ne privește și nimeni nu a dorit să participe la experimentul genetic mondial numit vaccipare! Nimeni nu a avut de suferit din această plandemie, decât poate la serviciu sau acasă, alături de casnicii lor. Nu-mi amintesc ca cineva să fi primit vreo amendă sau să-și piardă locul de muncă. 

Am căutat mereu să ne informăm corect din surse alternative, evitând sursele media globaliste vândute și,  mai ales, am căutat să ne punem nădejdea în Dumnezeu, cu duh smerit și dragoste pentru făptura lui Dumnezeu căzută pradă acestor criminali. 

-Cum au reacţionat credincioşii Sfinţiei Voastre la îndemnurile pe care le-aţi dat? Câţi dintre ei v-au ascultat? Câţi dintre ei au urmat îndemnurile sataniştilor şi au primit vaccinul fatidic? Cum aţi procedat atunci când bietul om s-a înţepat din neştiinţă? Aşteptăm aici un răspuns amplu.

Nu am cum să vă ofer un răspuns amplu fiindcă nu cunosc cazuri de vaccipați printre fiii mei duhovnicești. Nu a fost o ascultare necondiționată, ci o formă naturală și sinceră de raportare a lor la genocidul autorităților. Mereu ne-am sfătuit și am ales Adevărul. Am văzut plandemia ca efect al apostaziei, în urma trădării credinței. Virusul a fost un pretext al păpușarilor pentru a impune agenda Marii Resetări, iar Dumnezeu a îngăduit pentru puținătatea credinței. Întoarcerea la normalitate nu poate fi decât în Hristos, prin Biserică. La greci a fost mai rău cu restricțiile, fiindcă ei au girat, pe lângă erezia ecumenismului, atât schisma ucraineană, cât și parteneriale civile LGBT. 

-Socotiţi că odată declarată pandemia încheiată, sataniştii se vor opri, sau vor continua să-i injecteze pe bieţii oameni?

Agenda păpușarilor continuă! Părintele Elpidie vorbește de șapte vaccinuri ,,special specializate”, la capătul cărora va fi pecetluirea. În planul lor intră și reducerea populației, dar nu ăsta este scopul lor principal. Pe artizanii întunericului îi interesează consimțământul dat pentru vaccipare, pentru că diavolul vrea să ajungă la sufletul omului. Nu trebuie primit nimic din partea lor!

-Părinte, eu am un fişier în care ţin evidenţa unora din cei ,,vacccinaţi’’. Am cunoscuţi dragi care s-au vaccinat cu entuziasm, urmând propagandei antihristice. Chiar zilele trecute, unul din ei a fost pus în mormânt. Aţi avut aceste dezamăgiri, când credincioşii nu v-au ascultat?

Nu am avut astfel de situații. Doar a rudelor dintre credincioşi. Dumnezeu să aibă milă de sufletele lor!

-Am avut credincioşi care au venit la mine şi s-au plâns de ,,binefacerile’’ zisului vaccin. Vă amintiţi că v-am cerut sfatul privind calea de urmat. Ce recomndaţi celor care cu ştiinţă sau cu ,,neştiinţă’’ s-au aliniat cerinţelor antihriştilor actuali din lume?

Binefacerile dozării stau în strânsă legătură cu o presupusă siguranță în toate aspectele vieții, mai puțin sănătatea. O spun cei mai mari specialiști în domeniu și realitatea evenimentelor din viața noastră. Statisticile arată că vacciparea produce o mulțime de efecte secundare și chiar moartea. Cei care au intrat în malaxorul păpușarilor și s-au dozat pot scăpa de efectul serului în două moduri: 

1. Prin pocăință, renunțare și participare la viața Bisericii, prin împărtășirea sinceră și curată cu Sfintele Taine;

2. Medical, prin refacere celulară,  folosind glutamina și oxigenarea sângelui.Socotesc că ne aflăm sub dictatura, sub tirania unor demenţi care vor să-i târască pe credincioşii noştri spre porţile iadului. Ce-i îndemnaţi pe credincioşii noştri în aceste momente de cumpănă?

E timpul să revenim la normalitatea vieții în Hristos, prin pocăință înțelegătoare și participarea la viață Bisericii, trăind întru Adevăr, fără compromisuri și minciuni vătămătoare. Nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile, ci de cei care au puterea de a duce în iad suflet și trup! Curaj, Domnul este cu noi până la sfârșitul veacurilor!

-Părinte, primejdia este imensă, pentru că ne confruntăm cu oameni care se declară credincioşi, dar ignoră toate semnalele de alarmă pe care le arată Biserica Ortodoxă. Ce să facem cu aceşti oameni?

-Să ne rugăm pentru ei cu durere și dragoste, și să ne curățim simțirile, ca și ei să fie ajutați. Spunea Sf Grigorie Teologul: ,,Curățește pe tine însuți, ca și ceilalți să poată fi curățiți”!

-Oamenii ne întreabă şi aşteaptă de la noi răspunsuri corecte. Ce să facă credincioşii de pe calendarul vechi, adică stiliştii? Ce să facă credincioşii noştri care slujesc după calendarul nou?

-Stiliștii să revină canonic în Biserică, să refacă ceea ce au pierdut, adică comuniunea cu Bisericile locale. Să nu uităm că Sfântul Ioan Maximovici(care slujea după calendarul vechi, n.n.) avea sub păstorire două parohii pe nou. Câtă vreme rămâne valabilă Pascalia pentru întreaga Ortodoxie, nu trebuie să ne îngrijorăm. Ar trebui să-i îngrijoreze pe stilişti faptul că Bisericile canonice de pe calendarul vechi sunt în comuniune cu Bisericile canonice de pe calendarul  nou, NU cu stiliştii!

Credincioșii care sunt pe calendarul nou să rămână în slujirea Bisericii canonice din care fac parte. În cazul nostru, aflați în BOR, să rămânem pe calendarul nou! Excepție face teritoriul canonic al Republicii Moldova, unde se slujește pe vechi, deși face parte din BOR! 

-Cum comentaţi faptul că aceia care au fost prezenţi în Creta, ar fi putut rezolva cu uşurinţă problemele Calendarului, dar nu s-a vrut, din motive lesne de înţeles?

Nu s-a dorit rezolvarea problemei calendarului pentru că și ei fac parte din structurile care lovesc în unitatea Bisericii. Ar fi putut, măcar pentru greșelile trecutului, să rezolve această problemă importantă! Însă, chiar dacă rezolvau problema calendarului, rămânea ecumenismul, pe care stiliştii l-au respins odată cu schimbarea calendarului. Probabil că sinodalii cretani au știut că le-ar fi sărit stiliştii în cap pentru condamnarea ecumenismului. 

-Părinte Claudiu, după nebunia pandemiei, avem parte  de acest război, nebunesc şi el, în care două Popoare Ortodoxe – rus şi ucrainean – sunt puse în situaţia de a se ucide reciproc. Vă rog să ne explicaţi această paradigmă (nu prea) greu de explicat.

Știm bine că sunt alții care au dorit acest război care, din nefericire, abia începe. Ar fi trebuit să căutăm neutralitatea, fără a ne pune mare nădejde nici în americani, nici în NATO, nici în ruși. Nu este războiul nostru, însă sunt convins că vom fi trași în acest conflict care se anunță a fi mondial. Marea resetare cuprinde în agendă și un războiul mondial distrugător. 

-Care va fi durata acestui război, ce urmăresc cei care l-au declanşat, cine sunt ei, ce trebuie să facem noi, nevrednicii ortodocşi, spre a trece cu bine prin aceste cumplite încercări?

Doar Dumnezeu cunoaște cât va dura acest război. Depinde foarte mult de noi, de ce muniție duhovnicească folosim pentru a contracara puterea răului. Dacă vom înțelege că pentru păcatele noastre suferim acest război și ne vom pocăi cu adevărat, trăind viața Bisericii, vom avea șanse de scăpare, indiferent de soluțiile autorităților. Este în primul rând un război duhovnicesc!

-Părinte, socotiţi că acest război, pornit de puterile întunericului, se încadrează în proorociile biblice şi cele ale Părinţilor Bisericii?

Da, cred că acest război are legătură cu profețiile cunoscute. Se împlinesc văzând cu ochii. Apostazia se lucrează și fiul fărădelegii caută să ajungă ca urâciune a pustiirii în locul cel sfânt (2 Tesaloniceni), iar pentru aceasta trebuie să se împlinească toate cele profețite.  

-A trecut Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Am văzut că pseudo-ierarhii români au avut aceleaşi platitudini în exprimare, nimic ziditor, nimic care să meragă la la inima credincioşilor. Aceleaşi şi aceleaşi adresări ecumeniste. Nimeni n-a cutezat să mişte în front şi să spună lucrurilor pe nume. Vă rugăm să adresaţi un cuvânt tuturor celor îngrădiţi de erezie, dar şi celorlalţi, care sunt ţinuţi în ignoranţă de nişte preoţi care nu vor să-şi pericliteze tihna personală şi a familiei, cerând episcopilor lor să revină la Dreapta Credinţă.

Doresc ca toți credincioșii BOR să cunoască Adevărul și să aleagă calea de mărturisire potrivită. E posibil să trăim ultimele clipe ale vieții noastre. Trebuie să avem frica cea bună. Mă întreb: oare nu ar trebui ca Hristos să fie totul pentru noi, iar noi să ne dăm toată viața Lui? Nu ar trebui să cunoaștem Adevărul și prin El să fim liberi, chiar dacă dușmanii lui Hristos ne robesc trupește și năimiții ne ascund Adevărul?

Să nu uităm că istoria se sfârșește cu biruința Mielului, care poate fi și a noastră dacă rămânem întru Adevăr!

-Vă mulţumim, Preacucernice Părinte Claudiu, pentru timpul pe care ni l-aţi acordat, mie şi dragilor noştri credincioşi, spre a ne împărtăşi aceste sfaturi, îndemnuri şi învăţături ziditoare de suflete. Hristos a înviat!

-Cu toată dragostea! Bucurie și binecuvântare!

Adevărat a înviat! 

– Părinte drag, în cei aproape şase ani de îngrădire de erezie, au existat presiuni asupra Sfinţiei Voastre pentru a renunţa la drumul canonic al îngrădirii, ori au fost promisiuni prin care să vă determine să vă întoarceţi la pomenirea episcopului eretic?

-Știm împreună ce încercări au fost în România, după Sinaxa de la Botoșani (mai exact de la momentul Oreocastro – Grecia), atunci când unii dintre nepomenitori au schimbat macazul mărturisirii, spunând că s-a terminat cu iconomia și va trebui aplicată acrivia, idee venită de la monahul Sava Lavriotul. Atunci a avut loc separarea apelor când am ales să rămânem alături de Părintele Theodoros Zisis, numit de Gheronda Gavriil vârful de lance al luptei împotriva panereziei ecumenismului, într-o atitudine echilibrată de mărturisire prin îngrădirea de erezie. Este interesant de amintit faptul că rezoluția noastră de la Botoșani, unde fratele Mihai Silviu Chirilă și-a adus o contribuție însemnată, a fost apreciată atât de Părintele Zisis, cât și de arhimandritul Maximos Karavas, cel care i-a fost duhovnic Sfântului Paisie Aghioritul. 

Diversiunea cu „erezia” ,,părtășiei la erezie”, promovată de unii nepomenitori, a făcut să cadă Schitul Rădeni și să se pornească o campanie de denigrare a căii echilibrate de mărturisire. Nu este exclus ca această diversiune să fie făcută cu complicitatea Patriarhiei pentru a arunca lupta de nepomenire în afara Bisericii!Atunci a fost cea mai cumplită furtună care a despărțit apele și a scos din mijlocul nostru pe potrivnicii Adevărului. 

Nu au fost presiuni pentru întoarcerea la pomenirea pseudo-păstorului, ci doar intimidări, diversiuni și urmăriri (filmări și fotografieri ale numerelor de mașină a celor veniți la slujbe). Sentimentul meu este că slujbașii Patriarhiei au căutat mai degrabă să ne arunce în schismă decât să rezolve problema prin retragerea semnăturilor de pe documentele eretice.

– Ce sentimente aţi trăit în aceşti aproape şase ani, văzând că ierarhia română nu dă semne, măcar vagi, de pocăinţă şi de întoarcere la Dreapta Credinţă? Socotiţi că îngrădirea noastră de erezie este zadarnică, de vreme ce nu găseşte ecou în rândul pseudo-ierarhilor români?

– În anii de îngrădire ne-am pus nădejdea doar în Dumnezeu, lăsându-ne purtați de voia Lui. Am gândit că dacă Hristos va voi să facă Sinod pentru a condamna erezia, îl va face. Dacă nu, pentru noi este important să nu ieșim din Biserică și să nu facem lucruri necuvenite, transformând nepomenirea într-un scop în sine. Ne-am ferit de acest lucru, considerând că îngrădirea de erezie prin nepomenire este un mijloc de luptă împotriva ereziei, alături de mărturisirea publică și atitudinea clară antiecumenistă. 

Lipsa de pocăință a pseudoierarhiei și refuzul sistematic de revenire la Ortodoxie, nu au făcut decât să ne confirme faptul că doar Hristos poate interveni pentru curățirea Bisericii de erezia ecumenismului și ieșirea din organizația eretică a CMB-ului. De aceea, socotesc că îngrădirea nu este zadarnică, chiar dacă nu se va face nimic pentru combaterea ecumenismului. Dimpotrivă, poate fi calea prin care rămânem în Ortodoxie, fără a face niciun compromis în materie de credință. Nu am o problemă să mă găsească ieșirea din această lume în starea de acum. Frică îmi este pentru păcatele mele și de înfricoșata Judecată. Părintele Dionisie Ignat de la Colciu a adormit nepomenitor, părinții de la Vatoped dând mărturie despre viața aleasă a celui care a fost îngrădit de erezie, prin nepomenire, sub trei patriarhi!

-Părinte Claudiu, ce se poate spune despre Sofronie al Oradiei care, acum câţiva ani, şi-a părăsit îndatoririle episcopale şi a participat la un ceremonial greco-catolic, cu pretenţii de Sfântă Liturghie, în care a fost pomenit în rândul pseudo-episcopilor papistaşi?

– Căderea pseudoepiscopului Sofronie s-a făcut cu mult înainte de acest moment. Mă gândesc, în primul rând, la slujba de sfințire a apei alături de greco-catolicul papistaș. Atunci Sinodul BOR l-a iertat cu condiția să fie ortodox și să nu mai facă circ ecumenist. Nu a fost pocăință, nici schimbare în bine. Dimpotrivă, după Creta a pus în aplicare hotărârea legată de căsătoriile mixte, prin anularea Canonului dogmatic 72, I-II Constantinopol, punând la dispoziția doritorilor dispense (pseudo)arhierești, fapt nemaiîntâlnit în Ortodoxie! Cred că-și merită pomenirea la greco-catolici! E însă acolo iubitul nostru părinte Cosmin Tripon care are să-i atenționeze pe credincioșii bihoreni de pericolul ecumenismului din Episcopia Oradiei. Ar trebui acolo toți preoții să-i întrerupă pomenirea ps Sofronie, măcar ca un ,,protest lecuitor”!

– După toate semnele, în 2025 se intenţioneză întrunirea unui pretins sinod care să hotărască unirea deplină a trădătorilor Ortodoxiei cu ereticii schismatici papistaşi (iertaţi pleonasmul!) . Dacă acest eveniment se va produce, cum vedeţi lupta Sfintei noastre Biserici pentru apărarea Dreptei Credinţe şi a mântuirii fiilor ei credincioşi?

– Într-adevăr sunt mari șanse să vedem în 2025 ceea ce stă ascuns de mult timp în documente eretice premergătoare deplinei uniri cu Roma. Declarațiile minciuno-patriarhului Bartolomeu susțin acest demers. De asemenea, lipsa de reacție a ortodocșilor în legătură cu faptele de erezie și de schismă a Fanariotului, va contribui la această posibilitate. Vedem că evenimentele care se derulează în vremea noastră împing administrația bisericească spre o luptă comună, pe toate planurile, umăr la umăr cu cezarul pătruns în chip diver-sionist în Biserică. S-a văzut această colaborare la Kolymbari când singura treime prezentă la Sinod a fost „masoneria, CIA-ul și Vaticanul!

– Vedem că, de pildă în Italia, papistaşii au oferit preoţilor şi credincioşilor ortodocşi locaşuri pentru a-şi amenaja biserici pentru slujire. Acum vine scadenţa: papistaşii cer preţul ,,generozităţii’’ lor, adică pretind preoţilor şi credincioşilor ortodocşi să se supună întru totul episcopilor papistaşi. Cum comentaţi această mârşăvie?

– Slujirea în capiștile franco-latinilor a fost și este o mare greșeală a românilor ortodocși. Trebuia să fie uniți și organizați pentru a găsi un loc potrivit de slujire, clădiri pe care să le închirieze sau să le cumpere pentru slujbele ortodoxe. Însă, pe linia ecumenismului, s-a dorit această anomalie, slăbind puterea de propovăduire a Ortodoxiei în afară țării. Creștinii ortodocși trebuia să fie misionari în diaspora, nu părtași ereziei papistașești. A fi ortodox înseamnă a duce Vestea cea Bună acolo unde te găsești. Este o mare binecuvântare a fi ortodox, dar și o mare responsabilitate!

– Părinte, văzând această împietrire a pseudo-ierarhilor români în erezie, cum vedeţi ieşirea din acest impas? Altfel spus: câtă vreme vom putea continua să stăm fără a avea, în teritoriul actual al României, episcopi ortodocşi?

Personal nu văd ieșire din acest impas, însă am bună nădejde că Hristos va găsi calea potrivită pentru rezolvarea acestei probleme. Sau putem lua în calcul și posibilitatea ca acestea să fie vremurile din urmă și Biserica să intre în catacombe, iar forma oficială a falsei biserici să rămână la vedere. Important este unde găsim Adevărul!  Este sugestiv în acest sens titlul blog-ului sfinției voastre…

Vom putea rezista câtă vreme ne va cerceta harul lui Dumnezeu. Dacă Hristos va găsi de cuviință să avem episcopi ortodocşi până la sfârșitul veacurilor, va face cu putință acest lucru. Important este să nu-i căutăm în afara spațiului canonic, ci să fie în cadrul BOR. Să nu ne temem!

Nu au fost presiuni pentru întoarcerea la pomenirea pseudo-păstorului, ci doar intimidări, diversiuni și urmăriri (filmări și fotografieri ale numerelor de mașină a celor veniți la slujbe). Sentimentul meu este că slujbașii Patriarhiei au căutat mai degrabă să ne arunce în schismă decât să rezolve problema prin retragerea semnăturilor de pe documentele eretice.

– Ce sentimente aţi trăit în aceşti aproape şase ani, văzând că ierarhia română nu dă semne, măcar vagi, de pocăinţă şi de întoarcere la Dreapta Credinţă? Socotiţi că îngrădirea noastră de erezie este zadarnică, de vreme ce nu găseşte ecou în rândul pseudo-ierarhilor români?

– În anii de îngrădire ne-am pus nădejdea doar în Dumnezeu, lăsându-ne purtați de voia Lui. Am gândit că dacă Hristos va voi să facă Sinod pentru a condamna erezia, îl va face. Dacă nu, pentru noi este important să nu ieșim din Biserică și să nu facem lucruri necuvenite, transformând nepomenirea într-un scop în sine. Ne-am ferit de acest lucru, considerând că îngrădirea de erezie prin nepomenire este un mijloc de luptă împotriva ereziei, alături de mărturisirea publică și atitudinea clară antiecumenistă. 

Lipsa de pocăință a pseudoierarhiei și refuzul sistematic de revenire la Ortodoxie, nu au făcut decât să ne confirme faptul că doar Hristos poate interveni pentru curățirea Bisericii de erezia ecumenismului și ieșirea din organizația eretică a CMB-ului. De aceea, socotesc că îngrădirea nu este zadarnică, chiar dacă nu se va face nimic pentru combaterea ecumenismului. Dimpotrivă, poate fi calea prin care rămânem în Ortodoxie, fără a face niciun compromis în materie de credință. Nu am o problemă să mă găsească ieșirea din această lume în starea de acum. Frică îmi este pentru păcatele mele și de înfricoșata Judecată. Părintele Dionisie Ignat de la Colciu a adormit nepomenitor, părinții de la Vatoped dând mărturie despre viața aleasă a celui care a fost îngrădit de erezie, prin nepomenire, sub trei patriarhi!

– După toate semnele, în 2025 se intenţioneză întrunirea unui pretins sinod care să hotărască unirea deplină a trădătorilor Ortodoxiei cu ereticii schismatici papistaşi (iertaţi pleonasmul!) . Dacă acest eveniment se va produce, cum vedeţi lupta Sfintei noastre Biserici pentru apărarea Dreptei Credinţe şi a mântuirii fiilor ei credincioşi?

– Într-adevăr sunt mari șanse să vedem în 2025 ceea ce stă ascuns de mult timp în documente eretice premergătoare deplinei uniri cu Roma. Declarațiile minciuno-patriarhului Bartolomeu susțin acest demers. De asemenea, lipsa de reacție a ortodocșilor în legătură cu faptele de erezie și de schismă a Fanariotului, va contribui la această posibilitate. Vedem că evenimentele care se derulează în vremea noastră împing administrația bisericească spre o luptă comună, pe toate planurile, umăr la umăr cu cezarul pătruns în chip diver-sionist în Biserică. S-a văzut această colaborare la Kolymbari când singura treime prezentă la Sinod a fost „masoneria, CIA-ul și Vaticanul!

– Vedem că, de pildă în Italia, papistaşii au oferit preoţilor şi credincioşilor ortodocşi locaşuri pentru a-şi amenaja biserici pentru slujire. Acum vine scadenţa: papistaşii cer preţul ,,generozităţii’’ lor, adică pretind preoţilor şi credincioşilor ortodocşi să se supună întru totul episcopilor papistaşi. Cum comentaţi această mârşăvie?

– Slujirea în capiștile franco-latinilor a fost și este o mare greșeală a românilor ortodocși. Trebuia să fie uniți și organizați pentru a găsi un loc potrivit de slujire, clădiri pe care să le închirieze sau să le cumpere pentru slujbele ortodoxe. Însă, pe linia ecumenismului, s-a dorit această anomalie, slăbind puterea de propovăduire a Ortodoxiei în afară țării. Creștinii ortodocși trebuia să fie misionari în diaspora, nu părtași ereziei papistașești. A fi ortodox înseamnă a duce Vestea cea Bună acolo unde te găsești. Este o mare binecuvântare a fi ortodox, dar și o mare responsabilitate

Vom putea rezista câtă vreme ne va cerceta harul lui Dumnezeu. Dacă Hristos va găsi de cuviință să avem episcopi ortodocşi până la sfârșitul veacurilor, va face cu putință acest lucru. Important este să nu-i căutăm în afara spațiului canonic, ci să fie în cadrul BOR. Să nu ne temem!

PRECIZARE

Cer iertare pentru anumite inadvertente si repetari. Calculatorul meu a luat-o razna – oare de ce? – si n-am reusit sa aduc textul in matca lui fireasca.

-Hristos a înviat. Sărut mâna, Prea Cucernice Părinte Claudiu. Blagosloviţi.

–Adevărat a înviat! Sărut mâna vă spun și vă îmbrățișez cu toată dragostea! Domnul și Maica Domnului să ne binecuvânteze și să ne lumineze viața!

– A trecut o vreme destul de îndelungată de la împreună-slujirea noastră. A trecut şi mai mult timp de când am avut ocazia să stăm de vorbă. Timpul, prin scurtimea lui, şi vremurile, prin evenimentele nedorite care se petrec, ne sunt potrivnice. Vă rugăm să ne spuneţi despre începuturile Sfinţiei Voastre, ca slujitor al lui Hristos, întâi ca mirean, şi apoi ca preot la Sfântul Altar.

-Într-adevăr,  timpul îndelungat de când nu ne-am văzut și distanța spațiului care ne desparte, nu par a fi în favoarea noastră. Însă, există un „loc special” în Biserică care face ca timpul și spațiu să capete o altă dimensiune decât cea obișnuită, iar relaționarea să ne fie pusă în strânsă legătură cu iubitul nostru Iisus Hristos, Arhiereul care ,,Jertfește și Se Jertfește”. ,,Locul special” este Proscomidiarul. Aici totul capătă consistență și plinătate prin Harul dumnezeiesc, relațiile dintre noi, creștinii ortodocși, trecând dincolo de limitele văzute și gândite. Chiar și moartea nu face decât să schimbe locul din ,,grămăjoara” celor vii, în cea a adormiților, împreună, în strânsă legătură euharistică cu Mielul Hristos.

Însă, până a ajunge la bucuria cea după Dumnezeu și la ,,Ospățul credinței”, a trebuit să mănânc un munte de roșcove, în țara robiei, până la vârsta de 20 de ani, perioadă de tristă amintire, în care am stat departe de Dumnezeu și de Ortodoxie. Nu știam de Biserică, de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și nu aveam preocupări ,,religioase”. Eram prins într-un sincretism pseudoreligios de care ar fi fost invidioși și ecumeniștii vremurilor noastre: unitate în „vastă” diversitate! Pe Sfinții Părinți îi vedeam ca pe niște ,,filosofi bizantini”, iar pe Iisus Hristos ca pe un ,,Mare inițiat” religios. Biserica o vedeam ca pe o instituție capabilă să manipuleze pe cei slabi lipsiți de capacitatea de a primi ,,adevărul” celor inițiați în varii forme de credințe înșelătoare. Chiar am făcut cândva afirmația că ,,aș urma orice facultate, dar nu Teologia!”. Apoi, ,,gustând și văzând că bun este Domnul, după „convertirea” mea la ceea ce aveam deja (prin Botez), dar nu conștientizam, am afirmat cu tărie că ,,singura facultate pe care o pot urma, nu poate fi decât Teologia!” Și am urmat-o din dorința de a afla despre Dumnezeu, nu pentru a fi preot. În ultimul an m-am hotărât să fac misiune în Biserică prin vrednicia preoțească, nevrednic fiind de această chemare. Și iată-mă în această preafrumoasă lucrare de care mă bucur cu nesaț și care mă împlinește!

Am fost hirotonit în anul 2001, la puțin timp după ce am terminat Teologia, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, de către vrednicul de pomenire episcop Damaschin pe seama unei micuțe parohii din Barăgan. Aici m-am format ca preot timp de 5 ani, ajungând apoi în Urziceni, la o biserică afectată de trecerea timpului care a trebuit refăcută din temelie. Acum, slavă lui Dumnezeu, este cea mai frumoasă biserică din Municipiul Urziceni. 

Aici, în parohie, am cunoscut oameni minunați, alături de care am inițiat un program catehetic, în strânsă legătură cu programul liturgic în centrul căruia am așezat la loc de cinste împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, nu oricum, ci cu pregătire. Gândul meu era acesta: ,,nici Euharistie fără asceză, nici asceză fără Euharistie”. Pe de altă parte, programul catehetic ne-a ajutat să ne cunoaștem credința și, totodată, să fim atenți la provocările contemporane, îndeosebi problema ecumenismului. A fost o școală, timp de 10 ani, în care am învățat împreună: preot și credincioşi. Ne-a ajutat foarte mult la înțelegerea evenimentelor ulterioare care și-au avut obârșia la Kolymbari, în Creta 2016.

-Părinte, dorim să aflăm frământările lăuntrice prin care aţi trecut după pseudo-sinodul din Creta, din 2016, până când aţi decis să puneţi hotar între Sfinţia Voastră şi episcopul eretic Vincenţiu.

Părinte drag, frământările lăuntrice au început cu mult înainte de 2016. Văzând modul în care ecumenismul se manifestă în spațiul BOR a apărut o îngrijorare firească pe care am împărtășit-o fiilor duhovnicești în cadrul programului catehetic și în predici. Am fost atenți la evenimentele ecumeniste de la Patmos, unde actualul episcop Ieronim Crețu (preot pe atunci) a slujit și s-a împărtășit cu ereticii condamnați de Biserică, împărtășind ,,credincioșii” altor confesiuni, la ,,cazul Corneanu” care s-a împărtășit la greco-catolici sau la pseudoepiscopul Sofronie care a slujit „sfințirea apei” cu „episcop” greco-catolic, la săptămâna de rugăciune ecumenistă și multe altele pe care le-am văzut sau le-am știut pe atunci. 

Apoi, știam de pregătirea unui ,,Sfânt și Mare Sinod” care punea în pericol învățătura ortodoxă a Bisericii. Un duhovnic important mi-a spus, cu ocazia unui pelerinaj, cu un an înainte de Creta: ,,Atenție! Ochii pe Marele Sinod, căci acolo se va trăda Ortodoxia…!”

Am fost atent la tot ce se pune în legătură cu sinodul din Creta, încă înainte de a începe pe data de 16.06.2016! M-a marcat profund cuvântul Părintelui Theodoros Zisis care a făcut o misiune importantă de conștientizare a pericolului acestui minciunosinod! 

Apoi, inevitabilul s-a produs! Sinodul a avut loc și a tulburat toată lumea ortodoxă, mai puțin pe adepții ecumenismului care, credeți-mă, nu sunt puțini! Delegația BOR a semnat toate documentele acestui așa-zis sinod, deși au fost ierarhi ortodocși, din alte Biserici locale, care au refuzat semnarea mai ales a Documentului 6, cel care face referire la recunoașterea ereziilor drept biserici și dă putere legislativă Declarației de la Toronto. 

Nu voi dezvolta acest subiect pentru că s-a tot vorbit despre el. Voi aminti doar faptul că hotărârile eretice de la Creta au fost primite nu doar de Delegația Patriarhiei Române, ci ,,s-a luat act cu apreciere” de întregul sinod al BOR. Acesta a fost momentul în care am întrerupt canonic (cf. Canonului 15, I-II Constantinopol) pomenirea pseudoepiscopului Vincenţiu, conștiința mea nesuferind comuniunea cu liderul eparhiei ESC, care a legiferat ecumenismul în episcopie prin semnarea acestor documente.

Consecințele nu s-au lăsat așteptate. Ajuns la Episcopie m-am „autodenunțat” ca „nepomenitor”, înștiințându-l pe pseudoepiscopul Vincenţiu de îngrădirea făcută, așteptându-mă, bineînțeles, la o execuție publică prin intermediul Consistoriului bisericesc. ,,Oprit de la slujire”, am avut in Urziceni, poate, cele mai frumoase Sfinte Liturghii, alături de fii duhovnicești care au hotărât, la rândul lor, să se îngrădească de erezia ecumenismului. M-a ajutat foarte mult faptul că doamna preoteasă mi-a fost alături în decizia luată, deși a avut și dânsa de suferit prin faptul că i-a fost luată catedra de religie (prof. gradul I, titular) prin retragerea binecuvântării episcopului. 

-Părinte Claudiu, gândesc că aveţi un câmp misionar şi pastoral destul de larg, dat fiind numărul redus, deocamdată, al preoţilor îngrădiţi de erezie. Ştim că păstoriţi Biserica lui Hristos în două judeţe şi în Bucureşti. Cum reuşiţi să împliniţi setea de adevăr şi slujirea credincioşilor pe care îi aveţi sub epitrafir?

-Cu multă bucurie, cu și mai mare responsabilitate pastorală, mi-am reconfigurat abordarea preoțească odată cu îngrădirea de erezie, ferindu-mă de schismă, un mare pericol pentru cei nu se îngrădesc canonic de erezie,  potrivit Canonului15. Am rămas în BOR, fără a face structură paralelă sau altar străin de biserică. La început am slujit în casele credincioșilor pentru a păstra Sfânta Liturghie în viața noastră și a-L avea pe Hristos Euharistic. Nu am avut nicio clipă ideea că ar fi ceva greșit din punct de vedere canonic și patristic. Timpul și cercetarea Harului mi-au confirmat, în nevrednicia mea, că nu a fost ceva greșit în alegerea făcută. 

Acum, nevoia duhovnicească a mai multor credincioși îngrădiți de erezie, m-a determinat să lărgesc câmpul pastorației și să primim în mijlocul nostru credincioși din mai multe județe ale țării, chiar și din București, unde nu se găsesc preoți îngrădiți canonic de erezia ecumenismului. La început nu a fost ușor, fiindcă nu toți cei îngrădiți s-au regăsit în „oferta duhovnicească” propusă pentru binele obștesc. Mulți au ieșit dintre noi și au intrat într-un duh schismatic, socotind pe cei neîngrădiți de erezie ca fiind schismatici. Ne-am ferit să-i numim eretici pe cei neîngrădiți de erezie, pentru că nu asta spune Canonul 15! Am căutat în tot acest timp să avem o atitudine echilibrată și să facem tot ceea ce ne învață Biserica. Părintele profesor Theodoros Zisis ne-a învățat să aplicăm acrivia cea mai aspră cu noi înșine și iconomia cea mai mare cu aproapele nostru, fără a accepta niciun compromis în materie de credință. 

Pot spune că acum, după multe încercări și denigrări, suntem o familie întru dragostea lui Hristos și că învățăm să creștem în această iubire, prin acceptarea voii lui Dumnezeu în tot ceea ce ni se întâmplă. Am învățat împreună care este ,,reaua ascultare și sfânta neascultare”. Înțelegem cum putem să rămânem în BOR, prin îngrădirea de erezie, nu de Biserică, mărturisind spre slava lui Dumnezeu!

Nu voi înţelege niciodată cum 1,2 miliarde de suflete papistaşe îl urmează neabătut pe dementul Francisc de la Vatican. Acesta l-a depăşit chiar şi pe diavolul cu ,,învăţăturile’’lui eretice. Vechii ereziarhi se făceau, de obicei, vinovaţi de o singură erezie. Francisc generează continuu erezii, le propovăduieşte cu seninătate sub ochii cardinalilor şi tuturor celor care văd în el ,,capul bisericii’’. Dacă mai apare câte o reacţie la nebuniile papei, aceasta e firavă, nesemnificativă, e repede înăbuşită şi uitată.

Nici pseudo-ierarhii ortodocşi nu sunt deranjaţi de monstruozităţile proferate ex cathedra de Francisc. Dimpotrivă, dumnealor se pregătesc să se unească cu papistaşii în 2025, fără să aibă vreo mustrare de conştiinţă. Din acel moment, se vor pune sub sceptrul papal şi vor căuta să atragă cât mai multe suflete din Biserica Ortodoxă. Am spus şi cu alte ocazii, Biserica lui Hristos nu se va uni cu papistaşii, căci asta ar însemna că ea va fi fost biruită de porţile iadului, contrazicând preasfintele cuvinte ale Mântuitorului Hristos. Se vor uni trădătorii, ereticii, apostaţii, perverşii, agenţii infiltraţi în Biserică, adică tot putregaiul care trebuie să cadă, după spusele Părintelui Arsenie Boca.

Redau mai jos ereziile şi rătăcirile izvodite de individul satanizat, care zice că stă pe scaunul Sfântului Apostol Petru. Poate se vor găsi măcar câteva suflete care să înţelegă primejdia imensă în care petrec papistaşii, fervenţi susţinători ai acestui Jorge Mario Bergoglio.

1.Iadul nu există! Mântuitorul Hristos ,,a minţit’’, Francisc cel nebun are dreptate. Doamne, iartă-ne! ,,Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am câştigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze’’.

2.Toate religiile sunt adevărate. Într-un discurs socant care rezoneaza in jurul lumii, Papa Francis a declarat: “Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos.

3.Homosexualii, partizanii uciderii prin avort şi comuniştii necredincioşi fac parte din ,,biserică’’. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!

4.Adevărul lui Dumnezeu evoluează, e în continuă schimbare. Catolicismul este acum o “religie modernă și rezonabila”, care a suferit schimbări evolutive. Este timpul să renuntam la intoleranta. Trebuie să recunoaștem că adevărul religios evoluează și este in continua schimbare. Adevărul nu este absolut sau sculptat în piatră.

5.Ateii se vor mântui.,,Chiar și ateii recunosc divinitatea. Cu acte de dragoste și caritate chiar si ateul il recunoaște pe Dumnezeu și isi salveaza sufletul, devenind un participant activ în răscumpărarea omenirii

6.Dumnezeu este schimbător. O declarație din discursul Papei a dus tradiționaliștii într-un acces de confuzie și isterie: “Dumnezeu se schimbă și evoluează ca si noi înșine; Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspandim dragoste și bunătate în lume, atingem divinitatea noastra si o recunoastem.

7.Biblia este depăşită de vreme şi trebuie rescrisă. ,,Biblia este o carte sfanta foarte frumoasa, dar, ca toate lucrările mari antice, unele pasaje sunt invechite.Unii le arata ca intolerante si critice. Este timpul sa vedem aceste versete ca ulterioare interpolari, spre deosebire de mesajul de iubire și de adevăr care este expus diferit in Scriptură.

8.Hirotonirea femeilor, care pot deveni papese. ,,În conformitate cu noua noastra interpretare, vom începe să hirotonim femei Cardinali, episcopi și preoți. În viitor, sper că vom avea un papă de sex feminin. Ca niciunei femei sa nu i se inchida usile, ele sunt deschise pentru toti oamneni! ” Unii cardinali ai Bisericii catolice s-au aratat contrariati recentelor declaratii ale Papei.

9.Eşecul lui Dumnezeu. Ţinând o cruce în mână, Francisc a întrebat retoric: Ce este aceasta? Este eşecul lui Dumnezeu.

10.Vaccinul este un dar al lui Dumnezeu

11.Învierea Domnului nu e un fapt real, e o iluzie.Ne este greu să credem că Iisus a înviat cu adevărat, că a cucerit cu adevărat moartea. Este o iluzie? Un rod al imaginației noastre?”, a spus șeful lumii catolice, după cum scrie și cotidianul italian Libero, care subliniază: „Un mesaj tulburător: să punem la îndoială învierea lui Hristos în ziua de Paști.”

Oare nu este îndeajuns a ști că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?”. Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste și entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă și această întrebare a voastră, dragii mei.

Așa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, și ziua ia locul nopții. Așa cum apăsați întrerupătorul electric într-o cameră cufundată în întuneric, și dintr-o dată s-a făcut lumină, într-un chip asemănător a fost și Învierea Domnului din moarte la viață. Pe tăcute și într-o clipă. Sau tot mai întrebați plini de curiozitate: „Cum?”. Cred că așa cum la începutul facerii lumii s-a arătat lumina în întunericul de obște. Oamenii groși la minte gândesc: „Cum o fi fost fabrica aceea grozavă care a făcut lumină în lume? Și ce mașini or fi fost în fabrica aia? Și câte milioane de cai-putere și elefanți-putere au trebuit pentru a pune în mișcare mașinile acelea?”. Nicio fabrică, nicio mașină, niciun fel de puteri, nici milioane de ani; în general, nicio sforțare, ci numai un cuvânt puternic, și lumina s-a arătat și a umplut întreaga lume. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină”; și a fost lumină. Nici nu a fost spus un cuvânt care să se audă, ci a fost doar gândit: fiindcă gândul lui Dumnezeu și cuvântul Lui sunt totuna. Și a gândit Dumnezeu: „Să fie lumină”; și a fost lumina.
Deci, pe tăcute și într-o clipă.

Așa a fost și învierea lui Hristos. Așa s-a arătat această nouă lumină, care a făcut să strălucească oamenilor cu judecată lumina duhovnicească. Așa cum acea lumină cosmică universală a descoperit tuturor ochilor lumea aceasta, fizică, și lumina învierii Domnului a descoperit oamenilor cu judecată lumea cealaltă, duhovnicească, sălașul duhurilor nemuritoare. Ca atare, această lumină nu este câtuși de puțin mai mică decât cea dintâi. Atât una, cât și cealaltă s-au arătat pe tăcute și într-o clipă, după atotputernica voie a Făcătorului, după atotînțeleptul Lui plan, după negrăita Lui milă și dragoste.

Ați auzit că oamenii dăruiți fac lucruri mari și geniale cu o ușurință și repeziciune minunată. Cu atât mai mult Dătătorul tuturor darurilor, Făcătorul tuturor geniilor! Oare nu ați citit cu ce ușurință și repeziciune a înviat Domnul pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain? Și pe Lazăr în Betania? A zis un cuvânt – și s-a făcut! Fiindcă la Dumnezeu are putere tot ce spune, chiar și ce gândește. Așa S-a înviat Hristos și pe Sine. Ba încă mai ușor și mai repede. Și fără cuvinte.

Iar acum vă rog, dragi copii, de vreme ce știți că Domnul a înviat, îndeletniciți-vă mai mult cu întrebarea cum veți face și voi să meritați învierea. Ca El să vă învie și pe voi. Fiindcă El S-a înviat pe Sine pentru voi, ca să dea încredințare că și voi o să înviați prin El și să fiți asemenea Lui în slavă și frumusețe veșnică.
Închinați-vă, așadar, Domnului înviat, și cântați-I cântarea de dimineață: Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule,/ Îngerii o laudă în ceruri, / Și pe noi pe pământ ne învrednicește / Cu inimă curată să Te slăvim!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 139-141)

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

Trăim marea bucurie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumina și mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii. Întreaga natură ia parte la marea sărbătoare. Întunericul a fost risipit. Moartea a fost învinsă. Lumina a țâșnit din mormânt… „Veniți de luați lumină”.

Veniți ca să-L primiți pe Hristos, veniți să luați lumină din Lumina Lui, veniți ca să luați adevăr, înțelepciune, iubire din Adevărul, Înțelepciunea, Iubirea adusă de El în lume. Nu lumina lumânărilor este cea pe care o vestim noi. Nu la lumina lumânărilor se limitează lumina de Paști. Iisus Hristos este lumina lumii care a biruit întunericul. Ultimul dușman, moartea trupească și sufletească a fost învinsă. Adevărul a biruit minciuna și viclenia. Iubirea a topit răutatea, ura, răzbunarea. Acesta este marele eveniment al zilei de astăzi și credința vieții noastre. Noi, cei ce viețuim în întuneric am primit, prin Învierea Domnului „arvuna” Învierii noastre și a vieții veșnice.

Astăzi începem viață nouă în Hristos. Ne-am străduit de-a lungul Postului, ne-am luptat cu patimi, cu ispite, ne-am curățit sufletul în taina sfintei spovedanii și am primit Trupul și Sângele Domnului; ne-am coborât cu El în mormânt, pentru a cunoaște bucuria înnoirii noastre prin Învierea Lui. El este Începătorul Învierii noastre. El a eliberat sufletele noastre din locuința morților și a deschis raiul pentru toți. Sfântul Apostol Pavel spune: Dacă nu este credință în Înviere, atunci zadarnică este credința mea și viața mea, am putea adăuga, zadarnice sunt și cultura și tehnica și știința. Toate nu ar fi decât o alergare după vânt. Aceasta ar fi și viața noastră dacă am decapita credința în Înviere. Când voi pune mâinile pe piept, când mă voi desface în pământul din care am fost alcătuit, știu că sufletul merge mai departe și că va veni vremea – știută numai de Domnul – când El se va uni din nou cu trupul meu transfigurat. Noi nu mai murim ca niște osândiți pe vecie ci, în așteptarea Învierii de obște.

(Preotul Boris Răduleanu, Semnificația Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, București, 1996, pp. 232-233)

Selecţie şi editare: Dr. Gavriela Naghi

Veniţi, oameni, să-I cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, să slăvim învierea Lui din morţi! Astăzi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a şi s-a biruit vrăjmaşul cel temut şi neînfrânt până acum al neamului omenesc şi al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar păcatul l-a lovit cu moarte. Mulţi oameni trăiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar şi lor le venea sfârşitul. Erau bărbaţi puternici, care-şi învingeau toţi duşmanii, care supuneau ţări şi popoare, dar nici unul dintre ei nu a reuşit să biruie moartea. Alţii, prin înţelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se îmbogăţeau de cunoştinţe, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reuşit să omoare moartea. Chiar şi drepţii, cu întristare, se coborau cu sufletele în iad, simţind că totul în viaţă e deşertăciune şi chin sufletesc, care se prelungeşte până la moarte.

Dar astăzi moartea a fost biruită. Căci Hristos a înviat. S-a ridicat Hristos, primul dintre cei înviaţi. Nu pentru Sine a gustat moarte şi a înviat Hristos, Fiul Dumnezeului veşnic viu, ci ca să biruie moartea în El însuşi, iar nouă, oamenilor, să ne deschidă porţile vieţii veşnice, El a primit moartea şi îngroparea şi, înviind din morţi, a devenit biruitorul morţii. Singur înviindu-Se pe Sine cu puterea Sa dumnezeiască, El le dăruieşte tuturor celor ce merg către El şi în urma Lui viaţa veşnică şi nemurirea. El îi hrăneşte pe credincioşii Săi cu Trupul şi Sângele Său cel înviat, turnând în ei şuvoiul vieţii. El ne conduce spre viaţa plină de bucurie, spre Raiul cel nou, plin de dumnezeiasca Lui slavă.

Asemenea lui Hristos, Care doar pentru scurtă vreme a gustat moartea, mor şi astăzi oamenii, ca să învie din morţi şi să fie împreună cu El în împărăţia Lui.
Astăzi e ziua învierii. Cu bucurie să o prăznuim, oameni buni! Se veselesc şi cei trecuţi în lumea cealaltă, părinţii şi fraţii noştri, văzând lumina învierii şi pregustându-şi propria înviere, când se vor sătura şi mai mult de slavă dumnezeiască.

Bucuraţi-vă, toţi cei bolnavi, cei întristaţi şi suferinzi! Va veni şi pentru voi vremea unei vieţi pline de bucurie. Prăznuiţi, veseliţi-vă toţi oamenii, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, puternici şi neputincioşi, cei ce munciţi şi cei ce nu vă găsiţi de lucru, locuitori în oraşe, în sate şi în pustii, călători şi întemniţaţi! Toţi să ne bucurăm acum! Sărbătorim omorârea morţii, a iadului nimicire, începutul unei vieţi noi.

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le.

Hristos a înviat!

(„Predici şi îndrumări duhovniceşti”, Sfântul Ioan Maximovici, 2001)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Albaneză:   Khrishti unjal! Vertet unjal!
Aleutină:   Khristus anahgrecum! Alhecum anahgrecum!
Alutuq:   Khris-tusaq ung-uixtuq! Pijii-nuq ung-uixtuq!
Amharic:   Kristos tenestwal! Bergit tenestwal!
Arabă:   El Messieh kahm! Hakken kahm!
Armeană:   Kristos haryav ee merelotz! Orhnial eh harootyunuh kristosee!
Aromână:   Hristolu unghia! Daleehira unghia!
Bulgară:   Hristos voskrese! Vo istina voskrese!
Bielorusă:   Khrystos uvaskros! Sapraudy uvaskros!
Chineză:   Helisituosi fuhuole! Queshi fuhuole!
Cehă:   Kristus vstal a mrtvych! Opravdi vstoupil!
Daneză:   Kristus er opstanden! I sandhed Han er Opstanden!
Engleză:   Christ is Risen! Indeed He is risen!
Eritreană:   Christos tensiou! Bahake tensiou!
Esperanto:   Kristo levigis! Vere levigis!
Estoniană:   Kristus on oolestoosunt! Toayestee on oolestoosunt!
Etiopiană:   Christos t’ensah em’ muhtan! Exai’ ab-her eokala!
Finlandeză:   Kristus nousi kuolleista! Totisesti nousi!
Franceză:   Le Christ est ressuscite! En verite il est ressuscite!
Galică:   Kriost eirgim! Eirgim!
Georgiană:   Kriste ahzdkhah! Chezdmaridet!
Germană:   Christus ist erstanden! Er ist wahrhaftig erstanden!
Greacă:   Hristos anesti! Alithos anesti!
Hawaiiană:   Ua ala hou `o Kristo! Ua ala `I `o no `oia!
Ebraică:   Ha Masheeha houh kam! A ken kam! (or Be emet quam!)
Islandeză:   Kristur er upprisinn! Hann er vissulega upprisinn!
Indoneziană:   Kristus telah bangkit! Benar dia telah bangkit!
Italiană:   Cristo è risorto! Veramente è risorto!
Japoneză:   Harisutosu Fukkatsu! Jitsu ni Fukkatsu!
Javanesă:   Kristus sampun wungu! Saesto panjene ganipun sampun wungu!
Coreeană:   Kristo gesso! Buhar ha sho nay!
Latină:   Christus resurrexit! Vere resurrexit!
Letonă:   Kristus ir augsham sales! Teyasham ir augsham sales vinsch!
Lugandană:   Kristo ajukkide! Amajim ajukkide!
Malayalamă:   Christu uyirthezhunnettu! Theerchayayum uyirthezhunnettu!
Nigeriană:   Jesu Kristi ebiliwo! Ezia o’ biliwo!
Norvegiană:   Kristus er oppstanden! Han er sannelig oppstanden!
Poloneză:   Khristus zmartvikstau! Zaiste zmartvikstau!
Portugheză:   Cristo ressuscitou! Em verdade ressuscitou!
Română:   Hristos a inviat! Adevarat a înviat!
Rusă:   Khristos voskrese! Voistinu voskrese!
Sanscrită:   Kristo’pastitaha! Satvam upastitaha!
Sârbă:   Cristos vaskres! Vaistinu vaskres!
Slovacă:   Kristus vstal zmr’tvych! Skutoc ne vstal!
Spaniolă:   Cristo ha resucitado! En verdad ha resucitado!
Swahili:   Kristo amefufukka! Kweli amefufukka!
Suedeză:   Christus ar uppstanden! Han ar verkligen uppstanden!
Siriacă:   M’shee ho dkom! Ha koo qam!
Tlingit:   Xristos Kuxwoo-digoot! Xegaa-kux Kuxwoo-digoot!
Turcă:   Hristos diril-di! Hakikaten diril-di!
Ugandeză:   Kristo ajukkide! Kweli ajukkide!
Ucraniană:   Hristos voskres! Voistinu voskres!
Galeză:   Atgyfododd Crist! Atgyfododd yn wir!
Yupik:   Xris-tusaq Ung-uixtuq! Iluumun Ung-uixtuq!
Zulu:   Ukristu uvukile! Uvukile kuphela!”

De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se a

propie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

,,Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor“.

Iata, fratilor, povata pe care ne-o da Sfanta Biserica pentru aceste zile mari si sfinte! Cu aceasta ea voieste sa ne zica: evenimentele pe care le amintim in aceste zile sunt mai presus de graiul omenesc si nici mintea nu le poate cuprinde; sa parasim deci orice rastalmacire, sa indepartam de la noi toate gandurile pamantesti, sa lepadam toata grija cea lumeasca, sa stam cu frica si cu cutremur in cea mai adanca tacere; sa privim, sa fim cu luare-aminte si sa luam invatatura.

Supunandu-ne acestei povete a Sfintei Biserici, si noi, fratilor, n-am fi deschis gura noastra cea nevrednica daca n-am fi crezut aceasta de trebuinta si n-am fi avut de gand a va aduce si pe voi si pe noi insine mai aproape de aceasta dorita tacere sufleteasca si trupeasca, pe care ne-o cere Sfanta Biserica. O, cat de trebuincioasa este ea aici! O, cat de trebuincios lucru este ca noi, inconjurand mormantul Mantuitorului nostru, sa facem sa amuteasca in noi toate gandurile cele trupesti si sa ne ridicam cu mintea si cu inima mai presus de toate cele lumesti! Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge si se junghie, si noi sa fim privitorii reci ai acestei junghieri? Si injunghiindu-Se, El voieste sa se dea spre mancare credinciosilor; oare au loc aici strigatele trupului si ale sangelui?

Sa piara deci din mintea noastra toate cele pamantesti si sa ramana singur Iisus cu Crucea Sa! Oare e mic El pentru mintea noastra? Ce minuni si cate taine nu sunt ascunse in aceste rani! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este adevarul absolut, pentru care pacatul e atat de nesuferit, incat el (adevarul) loveste pana si pe Unul-Nascut Fiul Sau, care a ridicat pe umerii Sai pacatele noastre! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este intelepciune neajunsa, ale carei cai sunt tot atat de departe de caile noastre pe cat de departe este cerul de pamant! Cine putea sa astepte mantuirea de la Cruce? Cine se putea gandi ca viata vesnica va fi inchisa in mormant? Cauta si vezi mai departe cum Dumnezeu este iubire desavarsita, care niciodata nu cade (I Corinteni 13, 8), care urmareste pe cei iubiti pana in adancurile iadului si se jertfeste pentru ei! Cauta in sfarsit si vezi cum toate atributele in Dumnezeu una sunt: iubirea nu este decat aceeasi dreptate care miluieste, si dreptatea nu este decat aceeasi iubire care purifica si vindeca.

Acestea toate tu le poti vedea prin aceste rani privind in sus spre Dumnezeu. Priveste prin ele in jos, spre lume, si ti se vor descoperi tainele lumii si ale omului. Aici gasesti lamuriri pentru tot trecutul, caci din ce a fost facuta Crucea? Din lemnul cunostintei binelui si raului. Ce maini au facut-o? Acelea care au fost intinse spre fructul oprit. Aici vei gasi lamuriri pentru timpul de fata. Noi cu totii ne aflam sub Cruce, impovarati de felurite nenorociri. De ce? Pentru ca asemenea Suferindului de pe Golgota, strabatand calea suferintelor, sa intram prin ele in slava cea dintai. Aici gasim lamuriri pentru viitorul nostru. Mormantul lui Iisus este desert. De ce? Pentru ca toate mormintele vor fi candva desarte si parasite de mortii lor. Celui cuvios nu i s-a dat sa vada putreziciunea (Fapte 2, 3) pentru a fi noi incredintati ca toti cei asemenea Lui se vor imbraca candva in fericita nemurire. Nu degeaba in ceasul mortii Lui insusi pamantul s-a cutremurat. Insusi cerul s-a intunecat, s-a rupt catapeteasma bisericii si mortii s-au sculat din morminte. Pe Golgota s-a hotarat nu numai soarta oamenilor, ci si soarta a toata lumea. Acolo a fost rascumparata intreaga faptura spre slava libertatii fiilor lui Dumnezeu.

Iata cate taine se cuprind in mormantul lui Iisus pentru credinta si speranta noastra! Nu mai putine taine cuprinde acest mormant si pentru iubire. Vrei sa stii cum trebuie a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele? Nu intreba de aceasta pe nimeni: priveste la Domnul, Cel ce s-a rastignit, si vei afla ce inseamna a iubi cu adevarat. Vrei sa cunosti pana unde trebuie sa-ti intinzi rabdarea, smerenia, supunerea, nerautatea sau blandetea ta? Nu te gandi mult la aceasta, priveste la Domnul, Cel ce s-a rastignit si vei vedea care sunt hotarele si masura acestor virtuti. Cauta indemnuri la pocainta si mijloace pentru a-ti incalzi inima cea racita de pacate. Imbratiseaza cu mintea ta corpul cel de viata datator si daca el nu va putea incalzi inima ta, atunci pentru ea nu mai ramane decat flacarile iadului.

Toate le gasim in mormantul Mantuitorului, toate le putem invata de la Crucea Lui. Nu ne ramane decat sa ne infatisam inaintea acestui mormant, sa facem sa amuteasca in noi toate cele pamantesti, sa indepartam de la noi desertaciunile si grijile, sa ne departam de lume si sa ramanem cu Iisus. Ah, sa ramanem cu El! Au nu putem ramane numai cu Dansul nici macar un ceas? Si la ce sa ramanem cu El? Pentru ca sa primim de la Dansul lasarea si iertarea pacatelor! Pentru ca sa auzim: ,,Astazi veti fi cu mine in rai”, in raiul indreptarii. Pentru ca apoi, cand va veni vremea, sa fim si in raiul vesnicei petreceri cu El. Altfel, ce folos ne va aduce sederea noastra langa acest mormant si inchinarea la aceasta Cruce? Cand avem mintea imprastiata, usor se imprastie si impresiile cele bune, dobandite aici. Focul dragostei ceresti aprins de acest mormant, se stinge repede de suflarea cea rece a patimilor; strigatul trupului si al sangelui nu va intarzia a inabusi glasul cel lin al constiintei redesteptate. Sfanta Biserica vede toate aceste primejdii si de aceea ne fereste de ele cu atata ingrijire.

Sa taca deci tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, ca imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. Amin”.

(Inochentie al Odesei – Cuvantari la Sfantul si Marele Post)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi