În această Duminică Sfântă, ne este dat de Sus să fim lângă Mântuitorul intrând în cetatea Ierusalimului. Văzând în duh, cu multe secole înainte, acest eveniment, Sfântul Prooroc Zaharia a aşezat în cartea sa acest îndemn: ,,Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată, Împăratul tău vine la tine: drept şi biruitor şi smerit’’. Şi fiicele Sionului şi ale Ierusalimului s-au bucurat văzând pe Cel Drept şi Biruitor şi Smerit. În entuziasmul lor, şi-au aşternut hainele pe pământ, făcând drum Dumnezeului şi Mântutitorului lumii. Ca bucuria să fie deplină, au tăiat ramuri din copaci, semn ale biruinţei, şi le-au înălţat, cinstind pe Biruitorul. Cetatea sfântă fremăta de de strigătele mulţimilor: ,,Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia ce vine a Părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!’’ (Marcu 11 9-10). ,,Osana’’ este o exclamaţie ebraică însemnând ,,mântuieşte’’, oamenii înţelegând prea bine că Iisus este Mântuitorul nostru şi că ,,întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi’’ (Fapte 4,12). Sfinţii Evanghelişti descriu în cuvinte puţine, dar semnificative, entuziasmul oamenilor în mijlocul cărora Fiul lui Dumnezeu nu se bucura. Nu se bucura pentru că în zare se vedea fatidica Golgotă, iar El ştia că aceleaşi mulţimi, peste numai câteva zile, vor striga cu ură nestăvilită: ,,Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!’’ Nu se bucura pentru că Ierusalimul n-a cunoscut vremea cercetării sale (Luca 19, 44). De aceea, Iisus vedea viitorul sumbru al cetăţii: ,,Căci vor veni zile peste tine când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile şi te vor face una cu pământul şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră’’ (Luca 19, 43-44). Aceste profetice cuvinte aveau să-şi găsească împlinirea în anul 70, când armatele romane au distrus Ierusalimul şi au desfiinţat statul Israel. Nu se bucura Iisus pentru că mai-marii poporului fierbeau de ură şi căutau să-L piardă, dar nu puteau din pricina celor care-L însoţeau şi-L ascultau (Luca 19, 47-48). Era contestat atunci, este batjocorit şi-n vremea noastră, de aceea scria Părintele Stăniloae cu grea amărăciune: ,,Poate astăzi mai mult ca oricând, Hristos este negat. Atunci era ceva negat din El: nestorienii negau unitatea de persoană, monofizuţii au negat umanitatea, arienii au negat egalitatea cu Tatăl, deci fiecare câte ceva. Dar astăzi se neagă peste tot Hristos. Şi asta ne somează să punem în lumină şi mai mult adevărurile Lui’’.
Tristeţea Mântuitorului contrasta vădit cu cu bucuria generală, ceea ce l-a făcut pe Sfântul Luca să scrie că, văzând starea de lucruri din cetate, ,,a plâns pentru ea’’ (Luca 18, 41). Sentimentele noastre, ale fiilor Bisericii, sunt de bucurie şi, deopotrivă, de tristeţe. De bucurie pentru că suntem dintre cei care-L primim cu drag pe Fiul lui Dumnezeu; de tristeţe pentru că Intrării în Ierusalim i-au urmat Patimile cele mântuitoare, când răutatea lumii întregi s-a revărsat peste dealul Golgotei. Astăzi, asemenea mulţimilor ierusalimitene, primim şi noi ramuri de salcie binecuvântate în biserică pe care le vom duce la casele noastre şi le vom aşeza la sfintele icoane. Şi-n acest fel ne arătăm dragostea pentru Mântuitorul şi statornicia până la moarte (Apocalipsa 2,10).
Bucură-te, Sfântă Biserică Ortodoxă, Mireasă a lui Hristos, că Împăratul tău vine la tine! A venit atunci în Ierusalim, va veni iarăşi la sfârşitul veacului acestuia. ,,Da, vin curând. Amin. Vino, Domne Iisuse! Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin’’ (Apocalipsa 22, 20-21).
Presbiter Ioviţa Vasile
