Categorie: Uncategorized

Subiect de meditaţie şi faptă…Să ne rugăm cu toată convingerea, cu inima, cu suflet fierbinte, iar în rugăciunea către Duhul Sfânt, la ceas de seară, cu toată sinceritatea şi cu zdrobire de inimă, să ne aducem aminte de toate păcatele în care am căzut în timpul zilei. Prin câteva clipe de pocăinţă fierbinte, Duhul Sfânt ne va curăţi de toata întinăciunea. Cu multă înţelepciune şi dragoste, ne sfătuieşte Sfântul Ioan de Kronstadt, şi toţi bineplăcuţii lui Dumnezeu spre care ne îndreptăm rugăciunea să ne fie mijlocitori alături de Doamna şi Stapâna noastră către Împăratul Ceresc. „Când te rogi, ţine această pravilă: că e mai bine să zici cinci cuvinte din inimă, decât zece mii de cuvinte numai cu gura…Bine este să ne rugăm îndelung şi neîncetat, dar “ Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.”. “Cine poate înţelege, să înţeleagă.” (Matei 19, 11-12).
Cei ce nu se pot ruga îndelung, să se roage cu rugăciuni scurte, dar cu duh fierbinte.”

Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul ne sfătuieşte în duh adânc de smerenie:
„ Cel puţin să spui: „Miluieşte-ne pe noi!”. Înlăuntrul lui „pe noi” sunt cuprins şi eu şi toţi ceilalţi. Eu spun: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumne­zeu, miluieşte-ne pe noi!. Miluieşte-ne pe toti şi pe mine, dobitocul!”….Te va milui Dumnezeu. Numai să te rogi simplu şi neîncetat, cerând cu smerenie mila Lui pentru tine şi pentru toţi oamenii. Când cerem mila lui Dumnezeu şi ne nevoim fără egoism, cu smerenie, cu mărinimie, Dumnezeu ne va da atât nouă, cât şi celorlalţi tot ceea ce avem nevoie. ”

“Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune”Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este tot­deauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în ini­mă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregi­me în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de la diavol.

Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare ar­mă omenească pe pământ, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat“. Iar aceasta se întâmplă din cauză că prin rugăciune omul creşte tot mai mult în tot bi­nele Dumnezeiesc, în tot adevărul şi dreptatea Dumnezeiască. Şi în toată bucuria duhovnicească. Şi nimeni nu-i poate lua această bucurie şi fericire, nici pe pământ, nici în cer.

În această lume suntem la război: ne luptăm pentru via­ţa veşnică prin sfintele virtuţi, îndeosebi prin rugăciune şi răbdare. Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plâns de rugăciune. Porunca atotmântuitoare a Evangheliei este să ne rugăm neîncetat. Vrei ca gân­durile tale să fie curate şi sfinte? Încheie fiecare gând prin rugăciune. Pentru voi cel mai important este să vă umpleţi mintea de rugăciune, astfel încât fiecare gând să se verse de la sine în rugăciune, să se încheie cu rugăciunea. Din mintea unită, împletită şi contopită cu rugăciunea, ca dintr-un izvor curat şi luminos totdeauna vor ieşi şi se vor revărsa gânduri cu­rate şi sfinte: ea va gândi cu Hristos Dumnezeu. Pentru nevoitorul iubitor de Hristos idealul este atins deja pe pământ: fiecare gând să-l închei cu Domnul Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om. În acest scop se cuvine să ne rugăm la început cu rugăciuni scurte, ca acestea: „Doamne Atotmilostive, învaţă-mă să mă rog”, „Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune”.
Rugăciuni de acest fel trebuie să înălţăm către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, către marii Sfinţi, îndeosebi către Sf. Ioan Gură de Aur. Cel mai adesea însă se cuvine să te rogi cu acea rugăciune care se va lipi de inimă sau o va încălzi“.

Surse : Unde se termină rugăciunea, începe păcatul… : Despre rugăciune – Sfântul Iustin Popovici

Viaţa mea în Hristos- Sfântul Ioan de Kronstadt, Editura Sophia

Dr. Gabriela Naghi

Haideţi să ne lămurim.

„Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraselor şi ai satelor si pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm”. 

Cine sunt cârmuitorii ţării? Socotesc că sunt străinii vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai românilor, prin preşedintele evanghelist-papistaş Iohannes, cu prerogative de faraon. Ar urma la rând premierul, ăsta, de-i zice Ludovic Orban, care nu se ştie ce-i. Ortodox nu, în orice caz. Pe aceştia, şi cei apropiaţi lor să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa? Nu prea cred, după câte au făcut ei împotriva Sfintei Credinţe Ortodoxe. Să ne gândim la starea de necesitate pe care au clocit-o împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe. Cârmuitorii ţării sunt tot felul de lifte: atei, liberi-cugetători, necredincioşi, păgâni, eretici şi alţii, pe care nici nu ştii unde să-i încadrezi. Cred ei că dacă sunt pomeniţi în biserici, lumea va fi uimită de câtă legitimitate se bucură. N-au nicio legitimitate şi rugăciunile le vor fi de folos cât i-au fost şi lui Nicolae Ceauşescu.

,,Mai marii oraşelor şi ai satelor’’. Aceştia ar fi primarii, prefecţii, preşedinţii de Consilii Judeţene, şi alţii asimilaţi lor. Nu-i veţi vedea a fi prezenţi în sfintele biserici decât poate o Duminică, două, în preajma alegerilor, şi dacă vor fi fost aleşi, îşi vor lua o pauză de patru ani. Nu se cuvine a fi pomeniţi la Sfânta Liturghie nici măcar la modul generic. Au dat dovadă de mult zel în închiderea bisericilor şi în transpunerea în faptă a celorlalte ordonanţe ticluite de faraonul României

,,Pentru iubitoarea de Hristos oaste’’.Atât de mult Îl iubeşte oştirea română pe Hristos, încât a scos blindatele şi transportoarele pe străzi pentru a-i împiedica pe credincioşi să meargă la Hristos, la Sfânta Înviere, sub sancţiunea unor grele amenzi, şi a anilor de închisoare la care le-a dat dreptul Iohannis faraonul. Absurdul ridicat la cote paroxistice.

Majoritatea preoţilor evită acest corp străin din cuprinsul ecteniilor şi bine fac. Ierarhii noştri se întreceau în a aduce osanale regimului comunist. Când s-a schimbat puterea, au schimbat şi ei macazul, după înţeleapta vorbă ,,eu mă dau cu cine-i tare, cui nu-i place…’’

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat

Călătoria pământească a Preacuvioşiei Sale s-a încheiat, sau a fost încheiată de vrăjmaşii lui Dumnezeu şi a tot binele.

Îngerii lui Dumnezeu l-au vegheat în ultimile ceasuri ale vieţii, spre a-i purta sufletul spre locaşurile cereşti. L-am cunoscut pe Părintele Petroniu anul trecut, la Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, când am slujit împreună în Parohia liberă de ecumenism Schit-Orăşeni. A venit între noi şi ne-a bucurat, pentru că nu ştiam de Sfinţia Sa. Am avut o scurtă convorbire cu Preacuvioşia Sa, în care mi-a făcut nişte mărturisiri cutremurătoare. A fost la o mănăstire din Moldova, al cărei stareţ ţinea într-o mână cârja, cu cealaltă se închina marelui arhitect al universului. I s-a propus să-L trădeze pe Mântuitorul Hristos şi să-şi urmeze stareţul. S-a opus categoric, şi de-acolo i-au venit toate relele. După slujirea Sfintei Liturghii, s-a dus la proscomidiar pentru potrivirea Darurilor. La scurtă vreme, s-a simţit rău şi au urmat chinuri inimaginabile. ,,Numai Bunul Dumnezeu a făcut să rămân în viaţă’’, spunea. Ce s-a întâmplat? Slujitorul satanei a pus otravă în Sfântul Potir! Îi ştiu numele, ştiu şi mănăstirea în care-l slujeşte pe stăpânul întunericului. După o vreme tentativa criminală s-a repetat. De rândul acesta, şi-a dat seama la timp şi a reuşit să evite moartea.

N-a mai putut să rămână în acel loc. S-a retras la un schit care nu stă sub stăpânirea ecumeniştilor. De-acolo a venit la Schit-Orăşeni. Când ne-am despărţit, ne-am exprimat dorinţa de a ne revedea. Am avut un schimb de mesaje prin e-mail. La ultimul nu mi-a răspuns. Nu-nţelegeam de ce. Acum înţeleg.

Când am aflat vestea, m-am dus imediat cu gândul la articolul ,,Hristos a înviat. Cinstiţi iubitori de Hristos, cititori ai acestui blog’’, din 21 aprilie. Numai Bunul Dumnezeu ştie de ce am fost îmboldit să scriu acestea: ,,Suntem doar la începutul durerilor. Persecuţia la care suntem supuşi n-a ajuns încă la cotele sălbăticiei, dar nu suntem departe. Sa nu ne amăgim că vremurile care vor veni vor fi mai bune. Noi ştim de unde venim, pentru ce trăim şi unde trebuie să ajungem. Pentru noi soluţii comode nu există, cum spunea Părintele Iustin Pârvu, avem în faţă o singură cale deschisă, cea strâmtă, care însă duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Veţi vedea că primii Sfinţi Mucenici ai vremurilor de-acum vor pătimi, nu peste multă vreme’’.De prisos să spun că Preacuvioşia Sa era îngrădit de erezie şi de eretici.

Mergeţi, Preacuvioase Părinte Petroniu, în faţa tronului ceresc şi spuneţi Atotputernicului Dumnezeu silniciile la care este supus Poporul Său Ortodox.

Hristos Mântuitorul, Biruitorul morţii, Cel înviat a treia zi din morţi să-i primească sufletul în locaşurile cereşti, de unde să se roage şi pentru noi nevrednicii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat!

Dumnezeu să va ierte şi să vă rânduiască un loc binecuvântat de odihnă alături de drepţii Săi, Cuvioase Părinte Petroniu, acolo unde *asculţi glasul celor ce se veselesc, vezi bucuria îngerilor, odihna cerească, slava dumnezeiască şi, mai mult decât toate, strălucirea celei mai curate şi a celei mai desăvârşite lumini!
„Intră în Ceruri, odihneşte-te în sânul lui Avraam, priveşte corul îngerilor, slava şi strălucirea preafericiţilor, sau mai bine uneşte-te cu corul lor şi bucură-te!”
„Înfăţişează-te înaintea Marelui Împărat şi fii plin de lumina cea de Sus!” Amin
Au trecut în zbor cei 3 ani de când Mărturisirea Cuvioşiei Voastre, ne dădea tuturor putere şi ne aducea o rază de speranţă în acest veac al apostaziei, întunecat de norii aducători de moarte duhovnicească, care s-au răspândit peste neamul românesc.
Aţi luptat cu bărbăţie şi curaj, aţi suferit pătimiri şi aţi învins în luptă dreaptă, Cuvioase Părinte Petroniu, hidra ecumenistă şi fiara masonică care v-au ademenit şi au încercat să vă răpună! Slugă credincioasă a Domnului Hristos, nădăjduim să auziţi glasul prea dulce al Domnului și Dumnezeului nostru care vă va spune: **„Veniti binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia pregătită vouă de la întemeierea lumii“!Amin.

Dr. Gabriela Naghi

Versul acesta este luat din internaţionala comunistă, un cântec revoluţionar penibil si tamp, care-i îndemna pe oameni la nesupunere, la revoltă, la violenţă împotriva nedreptăţilor, dar, mai ales, a dreptăţilor lumii. Ce-o fi însemnând ,,răzvrătire’’? Ne lămuresc Dicţionarele noastre, normative pentru limba românească: ,,răscoală, revoltă, rebeliune’’. Şi chiar revoluţie, aş spune eu.

Când ierarhii români ne acuză, pe noi cei îngrădiţi de erezie, de răzvrătire împotriva lor, arată că nu au proprietatea termenilor. Răzvrătire înseamnă, în primul, rând violenţă. Să ne spună cu ce le-am tulburat tihna palatelor episcopale. Cu demonstraţii zgomotoase? Nu. Cu incendierea reşedinţelor domniilor lor? Doamne, fereşte. Cu alungarea domniilor lor din clădirile somptuoase, prevăzute cu crame, săli de fitness, de protocol, bai cu jacusi şi alte înlesniri necesare traiului bun? Nici vorbă! Le-am vandalizat maşinile scumpe cu care se plimbă pe şoselele partiei. Să nu fie! Şi atunci?

I-am deranjat cu aplicarea Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe, care ne spun că atunci când ierarhii alunecă în erezie, devin pseudo-episcopi şi pseudo-învăţători! Aici e marea lor durere. Nu mai au nicio legitimitate în faţa Turmei lui Hristos şi vor să acopere acest adevăr trist cu acuzaţia de răzvrătire. Vezi, Doamne, ei sunt bine intenţionaţi, iubitori ai credincioşilor, gata să moară pentru Biserică, dar îi împiedicăm noi, mâna aceasta de nebuni care am îndrăznit să nu-i mai pomenim la Sfânta Liturghie şi la celelalte Slujbe Bisericeşti.

I-am deranjat cu faptul că am luat în serios cuvintele Sfintelor Scripturi: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10-11).

Nu vă crede nimeni, domnilor, decât poate cei de-un cuget cu dumneavoastră, ecumeniştii, cocoţaţi în toate toate posturile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române, sau în parohiile aducătoare de mari venituri.

Aţi luat termenul acesta ,,răzvrătire’’, din vocabularul comunisto-bolşevic şi încercaţi să ni-l aplicaţi nouă, deşi bine ştiţi că nu ni se potriveşte. Nu v-am atins nici măcar cu mângâierea unei flori suave de primăvară. Doar v-am pus în faţă nişte adevăruri care nu vă dau linişte şi tihnă. V-am pus în faţă nişte oglinzi nemincinoase, care vă arată aşa cum sunteţi. Asta vă sperie de moarte.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat!

Oamenii au devenit mai vulnerabili, lipsa de soare şi aer curat, împuţinarea credinţei, le afectează discernământul (dacă l-au avut vreodată), astfel încât treptat începe să li se întunece raţiunea. Cred orice aud şi au ajuns să se teamă şi de umbra lor. Nu cercetează dacă e corect sau nu ce li se trâmbiţează de unii şi de alţii, stau cuminţi în casă, nefiind învăţaţi să cugete şi să gândească, să fie conştienţi de puterile cu care i-a inzestrat Dumnezeu, şi să încerce să le dirijeze în a face bine aproapelui. „Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.
Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii”(Romani 14, 8-9). Înalţii Ierarhi ai BOR să nu uite că noi şi „ fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu”(indiferent dacă sunt atei- marxişti, liberi cugetători sau eretici) şi „mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală.”

Antihristul e acela care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va supune sub ascultarea sa tot pământul. Căci acela va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împăraţilor pământului.

,,Creştinii, cu numele, din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting duhul, aşa se vor slăbi la minte încât de frică, mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului „căci credinţa nu este a tuturora” (2 Tes 2,3). Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală satanei, care va lucra în acela tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. „De aceea pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii, şi să cadă sub osândă (minciuni), toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îngăduit nedreptatea” (2 Tes 2,9-11).

Jidovii de odinioară, împinşi înăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul înţepându-i călcâiul, şi nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă, Domnul, pogorându-se de pe cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvârşit Antihrist din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pământului, prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i.

Mai mult, cum zice un Părinte, acest Antihrist – care nu se mulţumeşte cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din mintea şi din inima celui din urmă credincios rămas pe pământ, şi nu râvneşte nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui, să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.

„Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând … moartea lui Dumnezeu … moartea învăţăturii Sale … moartea creştinilor, ucenicilor Săi … pustiirea Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie. Chinurile cele de pe urmă, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum au fost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume.

Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini; dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă, peste ceea ce ar trebui să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una.

Deci, când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu, Biserică şi Preoţi, încât va fi sălbăticia şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul. Amin’’.

(Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției)

Dr. Gabriela Naghi                        26 aprilie 2020

Când  vezi un slujitor al Sfintei Biserici ridicându-şi glasul împotriva silniciilor la care este supusă Ortodoxia, nu poţi să nu ai un sentiment de mulţumire. Îl urmăreşti în timp pentru că omul are o cultură teologică rară, e bine documentat în privinţa celor ce se întâmplă în lume, aşa încât vorbeşte în cunoştinţă de cauză. E un bun orator, foloseşte o limbă aleasă şi e deosebit de convingător. Privindu-l, te încearcă un simţământ de invidie, în sensul bun al cuvântului.

Pe de altă parte, nu poţi să nu te întristezi când constaţi că există nişte practici care nu au nimic de-a face cu Sfintele Canoane şi cu Tradiţia Bisericii noastre.

1.Nu e bine să te încrezi nemăsurat în puterile proprii. Nu e bine să sfidezi pe unul din puţinii Episcopi ortodocşi, rămaşi credincioşi Mântuitorului Hristos şi să-i sabotezi bunele intenţii  cu luări de cuvânt sterile şi repetate. Cei care au fost prezenţi la întâlnirea de la Bănceni, din Postul Paştilor anului 2018 ştiu despre ce vorbesc. Şi, mai ales, despre cine.   

2.Pentru Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, Biserica noastră are rânduieli bine statornicite şi aşezate, pe care suntem datori să le urmăm şi-n vremuri bune, şi-n cele de prigoană. Nu este canonic să dai credincioşilor Sfânta Împărtăşanie acasă, la cutie, sfătuindu-i să se cuminece cât mai des, fără Spovedanie, sau cu un simulacru de spovedanie, în faţa unei icoane şi cu o dezlegare de la distanţă, printr-un semnal telefonic. Preoţii ştiu câte riscuri există atunci când avem Sfânta Împărtăşanie în Potir şi când cuminecăm credincioşii. Liturghierele noastre conţin învăţături pentru situaţiile nefericite când, din neştiinţă, neatenţie sau nebăgare de seamă, comitem o mare împietate faţă de Trupul şi Sângele Mântuitorului. Părintele Cleopa Ilie relata ce i s-a întâmplat odată când unul din credincioşii ce se apropiau pentru cuminecare, a a făcut un gest necontrolat şi, din neatenţie, Sfintele au căzut din Sfântul Potir. Ţinând seama de toate acestea, cum ar putea un credincios să-şi dea Sfânta Împărtăşanie, fără riscul de a comite un înfricoşător sacrilegiu?

Sfânta Spovedanie se practica şi în condiţiile limită, draconice ale închisorilor, prin alfabetul Morse, lovindu-se conductele metalice care comunicau între celule, pentru că preoţii credincioşii acelor vremuri nu concepeau să se lipsească de ea. De-aici, până la dezlegarea prin semnal telefonic e cale lungă, pe care nu se cuvine să o străbatem. Nu putem onlainiza Lucrările Sfinte ale lui Dumnezeu, aşa cum şi-ar dori antihriştii, în goana lor nebună şi sălbatică de a-L scoate pe Mântuitorul din vieţile noastre. Împărtăşirea trebuie precedată obligatoriu de Sfânta Spovedanie. Într-un articol mai vechi, dezaprobam practica ecumeniştilor clujeni care-i îndemnau pe credincioşi  ca în temeiul unei singure Spovedanii, să se împărtăşească vreme îndelungată.

Altceva acum: în anumite biserici nu s-au mai săvârşit Sfintele Slujbe din Săptămâna Luminată. Actorii distribuiţi în piesa numită Sfânta Liturghie, au socotit că nu se cuvine să joace fără spectatori, şi şi-au luat liber. Nu pierd nimic, ba chiar câştigă timp mai mult pentru distracţie. Dumnezeule Mare!

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat

Mâine avem Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

Tot mâine se împlinesc trei ani de când am deschis acest blog. În acest răstimp, am avut destule neîmpliniri, mă refer strict la ceea ce am scris şi am publicat eu pe blog. Avem şi multe reuşite, datorate, în cea mai mare parte, Distinsei Doamne Dr. Gabriela Naghi, căreia-i suntem recunoscători pentru că şi-a pus priceperea scriitoricească, cunoştinţele medicale şi timpul în slujba noastră, cu numeroase articole duhovniceşti, incisive, excepţional documentate, toate întru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe. Chiar şi în perioadele dificile pe care le-a traversat, Domnia Sa a găsit puteri şi resurse intelectuale pentru ca scrisul, dătător de bune nădejdi, să ajungă la Frăţiile Voastre.

Părintele Mihai, mărturisitor al lui Hristos, mi-a deschis blogul şi m-a asistat duhovniceşte şi tehnic, atunci când am avut mare nevoie de Preacucernicia Sa, împreună cu Doamna Presbiteră Roxana.

Întotdeauna m-am socotit a fi în slujba Frăţiilor Voastre, nu spun dezinteresat, ci având interesul comun şi suprem de a ne mântui sufletele. Se ştie că un preot se mântuieşte prin credincioşii în slujba cărora a fost rânduit de Dumnezeu. În aceşti trei ani, am postat 828 de articole, studii, comentarii, analize, exegeze, traduceri, ştiri, cuvinte ale Înalt-Preasfinţitului Părinte Longhin de la Bănceni, cel drag sufletelor noastre. N-am crezut niciodată că voi ajunge la o atare ,,audienţă’’ din partea Frăţiilor Voastre şi mulţumesc Atotputernicului Dumnezeu că între noi s-au statornicit legături sufleteşti, fără a ne fi văzut vreodată faţă către faţă. Este de aşteptat ca, la un moment dat, să intervină strivitor cenzura, proprie tuturor sistemelor totalitare, care să încerce să ne reducă la tăcere. Până atunci însă, mă bucur pentru orice postare folositoare care ajunge la Frăţiile Voastre.

Un cuvânt pentru Părinţii îngrădiţi de erezie şi schismă, alungaţi din bisericile lor, dar şi pentru cei care nu au întrerupt pomenirea, dar au cuget ortodox. Pentru păcatele noastre, peste România s-a abătut această secetă severă, care ne pune în primejdie ,,pâinea noastră cea de toate zilele’’. Sfintele Scripturi ne îndeamnă la rugăciune şi pocăinţă: ,,Când se va încuia cerul şi nu va fi ploaie, pentru că au păcătuit ei înaintea Ta, şi-Ţi vor aduce rugi în locul acesta, vor mărturisi Numele Tău şi se vor întoarce de la păcatul lor pentru că i-ai smerit, atunci să asculţi din cer şi să ierţi păcatul robilor Tăi…, arătându-le calea cea bună pe care să meargă, şi să trimiţi ploaie pământului Tău’’ (II Paralipomena 6, 26-27). Uniţi-vă în rugăciune, după rânduielile Sfintei noastre Biserici, şi îngăduiţi-mi şi mie nevrednicului să mă alătur acestor rugăciuni, laolaltă cu bunii noştri credincioşi iubitori de Hristos, Cel înviat a treia zi din morţi.

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic  Gheorghe, 23 aprilie 2020

Presbiter Ioviţa Vasile                                                      

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe era ostaş în armata împăratului păgân Diocleţian. Faptul că era creştin a rămas tăinuit, o vreme. Când s-a aflat că este slujitor al lui Iisus Hristos, a fost dus în păgânească adunare şi acolo a mărturisit cu bărbăţie: ,,Până când, o, împărate, şi voi, domni şi sfetnici, care sunteţi rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile celor fără de lege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce-i prigoniţi şi-i chinuiţi pe creştini, silind spre a voastră păgânătate – întru care petreceţi nebuneşte – pe aceia, care au învăţat a ţine bine Sfânta Credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei, deci nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; şi toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Deci ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să vă învăţaţi Dreapta Credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de Dreapta Credinţă să nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!’’

Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul într-o zi de 23 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu a încetat a lucra binele nici după moartea lui. Cărţile noastre bisericeşti ne istorisesc multele minuni ce s-au săvârşit prin acest Sfânt bineplăcut lui Dumnezeu. Se spune că un mahomedan a intrat într-o biserică la vremea citirii pravilei. A văzut un preot stând înaintea icoanei Sfântului Mucenic Gheorghe, citind rugăciuni în taină. Atunci a vorbit rău-credinciosul celor de un neam cu el: ,,Vedeţi pe acest nebun ce face? Se roagă la scândură. Aduceţi-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scândura aceea’’. Încordând arcul a slobozit săgeata, dar aceasta nu s-a dus spre icoană, ci în înălţime şi căzând, a rănit mâna acelui nesăbuit, încât grea durere îi pricinuia. Preotul i-a vorbit cu înţelepciune, învăţându-l că se închină lui Dumnezeu şi nu scândurii. Ca să cunoască puterea lui Dumnezeu, l-a sfătuit să ia la sine icoana Sfântului Mucenic Gheorghe şi din candela ce va arde în faţa ei să ia ulei şi să-şi ungă mâna. Cu bunăvrerea lui Dumnezeu s-a vindecat şi a cunoscut minunile pe care le săvârşeşte Dumnezeu prin Sfinţii Lui, care sunt pe tot pământul. A cerut să fie botezat, lucru care s-a petrecut în puterea nopţii, de frica mahomedanilor păgâni, care ucid fără cruţare pe cei care părăsesc reaua şi deşarta lor credinţă.

Pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preabunul Dumnezeu să Se milostivească spre noi, cei păcătoşi (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 274-300).

Presbiter Ioviţa Vasile

S-a vehiculat ideea de a închide persoanele peste 65 de ani în locuri speciale”spre binele și sănătatea lor”, asemeni evreilor în ghetouri în timpul celui de-al 2-lea război mondial. Naziștii doreau purificarea rasei prin exterminarea celor care nu corespundeau rasei ariene, urmașii doctorului Mengele din ziua de azi doresc exterminarea persoanelor de peste 65 de ani, care fac umbra pământului degeaba, vectori ai îmbolnăvirii cu coronavirusul ucigaș, umilindu-i într-un mod irațional, de neconceput, stigmatizându-i cu o ură ucigașă.

Miliția, în loc să supravegheze și să țină la respect miile de infractori țigani alungați din statele Europei, care au început să facă legea în Romania, întreținând o atmosferă de spaimă, violență și teroare, păzește în continuare cu încrâncenare porțile zăvorâte cu lacăte ale bisericilor ortodoxe, pândesc la intersecții cu carnețelul de amenzi în mână, la ordinele stăpânilor vremelnici. Aceste iude, acești irozi ai veacului de acum, ce-ar voi să facă creștinilor ortodocși? Să închidă definitv toate bisericile, să-i lipsească de sfânta Liturghie, să nu mai aprindă în veci o candelă la mormintele celor dragi, să-l lase pe tot omul fără un loc de muncă, fără bani, fără casă, să-i țină mai ales pe cei în vârstă, cât mai mult izolați în case și lipsiți de soarele și aerul de afară, doar -doar vor ceda psihic și se vor îmbolnăvi irecuperabil.

Chiar dacă ne vor vaccina ca pe vitele în țarc, chiar dacă ne vor implanta forțat cipuri cu care să ne țină sub control și să renunțăm la a vorbi cu Dumnezeu, chiar chinuiți fiind, nu ne vom pierde nădejdea în Domnul care a Înviat pentru noi!
Răul pregătit în laboaratoarele criminale a luat aspectul unui virus nevăzut cu distrugătoare efecte, pe care oamenii înșiși i le sporesc prin frica, panica, slăbiciunea și lipsa încrederii lor în puterea, bunătatea și dragostea neîmpuținată a Mântuitorului Hristos care a înviat, înviază și va învia totdeauna pentru fiecare zi, pentru fiecare om în parte, pretutindeni și în veci vecilor. Hristos a înviat și a deschis drumul îndumnezeirii omului, așezându-l cu trupul lui neputincios alături de Dumnezeu.

Cât de actuale sunt cuvintele Monahului Nicolae de le Rohia, în aceste vremuri rele, când conducătorii lumii au plecat genunchii in corpore în fața mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului. S-au ridicat fariseii, saducheii și învățații timpului, zeloși apărători ai sănătății împotriva creștinilor, într-un duh antihristic de o violența nemaiîntâlnită, sechestrând oamenii în casele lor și punând bisericile sub pază strictă polițienească. Conducătorii Bisericii au acceptat neputincioși ceea ce nu era de acceptat, și au plecat capetele în semn de supunere la unison, unii punând icoane și candele pe scaunele din bisericile goale. Poate în alt timp imaginea m-ar fi emoționat, dar acum…

„Resemnarea, bunătatea, îngăduința și îndurarea sunt desigur virtuți creștine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutății, fățărniciei, nedreptății strigătoare la cer, a nepăsării de durerea și nevoia altuia, a ticăloșiei, nemerniciei, fomalismului încrâncenat și cinic, a setei de sînge, a vrălmășiei nepotolite, creștinul se cuvine să urmeze pilda Domnului și Învățătorului său și să se umple de sfântă mânie. Există două feluri de mânie, net osebite între ele: Mânia ca păcat –personală, egoistă, prostească, încăpăţânată, ridicolă de cele mai multe ori, izvorâtă din ură, pizmă, nestăpânire de sine, resentiment, necugetare. Şi mânia legitimă – sfântă, dezinteresată, stârnită de spectacolul sfâşietor al răutăţii dezlănţuite, al strâmbătăţii triumfătoare, al nedreptăţii făcute semenului meu ori semenilor mei sau al ocărârii, al asupririi şi batjocoririi lui ori a lor. Mânia aceasta de-a doua nu e câtuşi de puţin un produs al agitaţiei lăuntrice, al zvâcnetului temperamental, ci e cu totul raţională şi e declanşată din afară. (Domnul ni se înfăţişează câteodată îmboldit de mânie, furios însă nicicând. Furia, viscerală şi tâmpă, nu poate fi generoasă şi sfântă, mânia da – cu prisosinţă).

Mânia mea, iscată de erupţiile prostiei şi răutăţii din juru-mi, de suferinţa nemeritată a fratelui meu, de nedreptatea ce i se face, de formalismul deşănţat, de minciuna neruşinată, de dispreţul pentru om, discriminări, necesitate, înşelăciune, palme peste ochi date celui nevinovat, asuprirea celor lipsiţi de apărare, batjocorirea celui slab şi altele asemenea lor, nu mai este un păcat, ci o virtute – o datorie chiar. Şi-i bună, sfântă şi dreaptă. Acest soi de înflăcărată mânie a fremătat şi în sufletul Domnului şi-i cuviincios şi înţelept să ne aducem aminte de un adevăr deseori dat uitării, spre a nu deforma în mintea, inima şi cugetul nostru înţelesul justiţiar şi clarvăzător al creştinismului. Creştinul nu-i, prin definiţie, un nătâng şi un prizărit, un insensibil, grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: „Ce-mi pasă mie?”. Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.

Învrednicească-ne Domnul de sfânta mânie împotriva tuturor formelor răului şi dăruiască-ne voinţa şi vitejia de a le înfrunta cu puterea Sfânt Numelui Său’’.

(Sursa : Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, pp. 213-214).

Hristos a înviat

Dr. Gabriela Naghi

Suntem în plină prigoană antihristică. Puterile iadului s-au dezlănţuit, slujitorii lor de pe pământ s-au pus în mişcare şi ne-au adus în starea de a nu intra-n bisericile noastre ca să ne împlinim slujirea faţă de Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pretextul e unul genial, plăsmuit în străfundurile iadului, acela de a ne feri de o posibilă infectare cu virusul pe care tot ei l-au răspândit în lume, ca să provoace această pandemie, la adăpostul căreia îşi pun în lucrare toate fărădelegile şi josniciile de care sunt în stare. Ei, care plănuiesc exterminarea a două treimi din făpturile lui Dumnezeu, ca să ajungă ei stăpâni ai lumii, ei se prefac a fi salvatorii noştri. Este o luptă extraordinară împotriva lui Dumnezeu, căci urâciunea pustiirii – care s-a zis prin Proorocul Daniel – a ajuns să stea în locurile sfinte, din care ne-au alungat pe noi. Îi vedem pe vajnicii luptători împotriva lui Dumnezeu cum se ridică cu feţele descompuse de ură şi se erijează în binefăcători ai noştri. Au mai fost viteji din aceştia care însă au sfârşit jalnic, mâncându-şi excrementele. Era unul la francezi, Voltaire îi spunea… Aşa vor sfârşi şi vitejii de-acum, vor pieri ,,ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului’’ (Psalmul 1, 4).

Suntem doar la începutul durerilor. Persecuţia la care suntem supuşi n-a ajuns încă la cotele sălbăticiei, dar nu suntem departe. Sa nu ne amăgim că vremurile care vor veni vor fi mai bune. Noi ştim de unde venim, pentru ce trăim şi unde trebuie să ajungem. Pentru noi soluţii comode nu există, cum spunea Părintele Iustin Pârvu, avem în faţă o singură cale deschisă, cea strâmtă, care însă duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Veţi vedea că primii Sfinţi Mucenici ai vremurilor de-acum vor pătimi, nu peste multă vreme.

Vedeţi cum sectele, falsele biserici, pretinşii creştini se supun poruncilor vremii cuminţei, fără brumă de împotrivire, pentru că au rolul lor prestabilit în planurile mârşave ale antihriştilor. Vedeţi cum preoţii noştri acceptă fărădelegile fără să crâcnească, se supun, unii cu durere în suflet, pentru că atunci când Hristos a fost batjocorit şi trădat în Creta, au tăcut. Acum culegem roadele cele amare, căci Dumnezeu îngăduie această pedeapsă peste noi toţi, ca măcar acum să ne trezim şi să ne vedem noianul de păcate cu care-L supărăm pe Bunul Dumnezeu în fiecare zi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Spunea marele Român, Petre Ţuţea:
„Am avut revelația că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu sunt egale cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui nu e în știință, nici în filosofie, nici în artă. Și când un filosof, un om de știință sau artist sunt religioși, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului. O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor. Eu când discut cu un ateu e ca și cum aș discuta cu ușa.

Între un credincios și un necredincios nu există nicio legătură. Ăla e mort, ufletește mort, iar celălalt e viu și între un viu și un mort nu există nici o legătură. Ateii și materialiștii se deosebesc de animale prin faptul că nu au coadă. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.” (Petre Ţuţea)

Ce l-a făcut pe Patriarh și Înaltul Cler din subordine să intre într-o asemenea înfruntare?  Faţă de Sfânta Împărtăşanie şi de Înviere nu există loc de acorduri, compromisuri, nuanţe. Adevărul şi Iubirea sunt sau nu sunt. Veniţi-vă în fire!
Cine refuză şi prigoneşte divinul este comunist; cine refuză şi prigoneşte naţiunea este comunist; cine alege egalitatea în locul libertăţii este comunist. Iar cine ar face orice, mânat de instinctul detestabil de supravieţuire/ conservare, călcând în picioare sfinţenia, numai ca să mai trăiască o zi ori un ceas, cum putem să-l numim?

Dr. Gabriela Naghi

Sfinţii Apostoli erau cu corabia pe mare şi, cuprinşi de frica morţii, se luptau cu valurile dezlănţuite. La a patra strajă, Mântuitorul Iisus Hristos S-a apropiat de ei, liniştindu-i: ,,Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi’’(Matei 14, 27).

Vrând să ne spună că drumul spre mucenicie nu e închis, ci dimpotrivă, a spus Mântuitorul: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena’’ (Matei 10, 28).

Adresându-se Bisericii pe care a câştigat-o cu scump sângele Său, Domnul Iisus Hristos acelaşi lucru-l spune: ,,Nu te teme Turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’ (Luca 12, 32).

În vreme ce primea descoperirile descrie în Cartea Apocalipsei, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan L-a văzut pe Mântuitorul şi fiind copleşit de slava Sa cea Dumnezeiască, a căzut la preasfintele Sale picioare. Fiul lui Dumnezeu l-a întărit: ,,Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel ce sunt viu. Am fost mort şi, iată, sunt viu în vecii vecilor’’ (Apocalipsa 1 17-18).

Teamă-se vrăjmaşii lui Dumnezeu, aceia care-I hulesc Preasfântul nume; teamă-se cei din sinagoga satanei, care-L urăsc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos; teamă-se necredincioşii, păgânii şi ateii care nu cred în Înviere; teamă-se tâlharii adunaţi în Creta, ca să ne distrugă Biserica şi să pregătească ,,religia’’ blestematului antihrist; teamă-se liftele şi leprele care urăsc Neamul Românesc Ortodox şi-l batjocoresc în toate chipurile; teamă-se sodomiţii şi cei care-i încurajează în pornirile lor spurcate; teamă-se ecumeniştii trădători ai lui Hristos şi ai Bisericii Sale Sfinte; teamă-se lepădăturile care vor să ne întineze copii prin ,,educaţia’’ sexuală pe care o introduc în şcoli; teamă-se hoţii, pungaşii, jefuitorii României, aflaţi sub înaltul patronaj al lui Iohannis al lui Lazurcă; teamă-se aceia care scot forţele represive şi blindatele în stradă, pentru a-i împiedica pe credincioşi să meargă la Hristos şi la Înviere; teamă-se scârnăviile care stau în vizuini întunecate, urzând planuri şi împroşcând venin din gurile lor spurcate; teamă-se cei care se pretind păstori, dar au subscris cu dragă inimă la închiderea sfintelor biserici; teamă-se derbedeii care se opintesc spre a scoate religia din şcoli şi a pune în locul ei spurcăciunile sodomo-gomorite; teamă-se ucigaşii făcători de pandemii; teamă-se călăii care pregătesc exterminarea bătrânilor; teamă-se toţi care vor să ucidă miliarde da făpturi ale lui Dumnezeu, ca să fie ei stăpânii lumii; teamă-se aceia care se închină ereticului papă Francisc şi plănuiesc vânzarea Sfintei Ortodoxii pe treizeci de arginţi murdari.

Aceia să se teamă, că pentru ei a scris Psalmistul: ,,Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe Dânsul; precum se risipeşte fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu’’.Aşa a scris Psalmistul, aşa cântă Biserica la Înviere, ceea ce îi înfricoşează peste măsură pe vrăjmaşii lui Dumnezeu, de aceea închid bisericile şi interzic Sfintele Slujbe.

Dar drepţii? Drepţii să se veselească pentru că ,,aceasta este Ziua pe care-a făcut-o Domnul’’şi i-a învrednicit să mai ajungă şi-n anul acesta Învierea Domnului. Iar nimicniciile noastre, noi cei nevrednici de Preasfântul nume al Mântuitorului Hristos, să ne veselim împreună cu drepţii. Şi, mai ales, să nu ne temem!

Hristos a înviat!

Presbiter Ioviţa Vasile

În această seară, în biserici şi în locuri tăinuite se va săvârşi Denia celor douăsprezece Evanghelii, slujbă cu săvârşire unică în cursul anului bisericesc şi liturgic. Datorită păcatelor noastre, Dumnezeu a îngăduit ca antihriştii să-şi impună voinţa şi să împiedice participarea frăţiilor voastre la această Dumnezeiască Slujbă. Nu e o biruinţă a puterilor iadului, cum socotesc acestea, e pentru noi un semn că trebuie să ne apropiem de hotarele pocăinţei şi să punem început bun. În aceste circumstanţe, veţi rămâne în căminele dumneavoastră, însă nu irosiţi timpul, aprindeţi lumânări şi citiţi din Sfintele Evanghelii, după cum urmează: Sfântul Matei –capitolele 26-27; Sfântul Marcu – capitolele 14-15; Sfântul Luca – capitolele 22-23; Sfântul Ioan – capitolele 18-19. Să nu dăm satisfacţie faraonului şi antihriştilor săi, întrerupând şirul Sfintelor Slujbe şi al rugăciunilor.

Obârşia Sfintei Liturghii este în voia cea sfântă a lui Dumnezeu. Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, stând cu Sfinţii Apostoli la Cina cea de Taină, a luat pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor’’. A luat apoi potirul în care se găsea rodul viţei şi le-a spus: ,,Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor’’. Sfântul Evanghelist Luca a consemnat şi porunca Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea’’ (Luca 22, 19).

Sfinţii Apostoli au fost cei dintâi care au primit şi au împlinit această Dumnezeiască poruncă. Sfântul Evanghelist Luca ne-a lăsat scris în Cartea Faptele Apostolilor (2, 42, 46) precum că, după Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii, aceştia ,,în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţirea inimii’’.

În curgerea vremii, Biserica lui Hristos a îmbogăţit ,,frângerea pâinii’’ cu cântări şi rugăciuni până când Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur ne-au lăsat rânduiala Sfintei Liturghii în formele pe care le avem noi astăzi şi în care se săvârşeşte în Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe de pe toată faţa pământului. Credinciosul care are ocazia să participe la Sfânta Liturghie într-o ţară Ortodoxă, precum Grecia, Bulgaria, Ucraina, Serbia ori Rusia, va înţelege desfăşurarea acesteia,  chiar neştiind limba respectivă, deoarece această Sfântă Slujbă are aceaşi rânduială în toată lumea.

Acum cred că ai înţeles, cinstite cititorule, ce privilegiu am avut atunci când am putut intra în sfânta biserică, la Dumnezeiasca Liturghie. Ai înţeles, desigur că aceasta este o Slujbă Dumnezeiască şi omenească, deopotrivă. Spre sfârşitul ei, vei auzi întotdeauna chemarea preotului: ,,Cu frică de Dumnezeu, cu Credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi’’, de aceea sileşte-te să te spovedeşti din vreme şi când vei auzi cuvintele de mai sus, să te duci în faţa sfântului altar, ca să primeşti Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. Să nu se găsească în tine nici umbră de îndoială privind adevărul că, sub chipul pâinii şi a vinului, Îl primim pe Hristos Însuşi, şi vei vedea cu câte daruri folositoare te va împodobi Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hotărât lucru, Patriarhului Daniel nu-i mai reuşeşte nimic în ultima vreme. Nu-i mai reuşesc nici măcar cedările şi compromisurile. A încercat să mai îndrepte ceva, după marea trădare şi cedare în faţa necredincioşilor privind închiderea bisericilor şi interzicerea Sfintelor Slujbe de Învierea Domnului. A încheiat un protocol cu Ministrul de Interne privind distribuirea pâinii şi vinului de Paşti, a luminii sfinte de la Ierusalim, cu participarea domnilor poliţişti, crezând că-şi mai spală din păcate. N-a mers. A fost suficient să se răţoiască nişte sorosişti soioşi acompaniaţi de încruntarea lui Iohannis al lui Lazurcă, şi protocolul a căzut sau, în orice caz nu va fi pus în practică, cum sperau ei. Vedeţi cât de vulnerabil, lipsit de cuvânt şi de personalitate e un patriarh al României? Singur şi-a ales drumul în viaţă şi iată ce-a ajuns, un fel de preş peste care trec toţi nespălaţii şi ateii cocoţaţi în poziţii sociale din care se socotesc dumnezei pe pământ.

Patriarhul Daniel este un om trist. Se apropie de 70 de ani, n-are familie şi nici susţinători. Cei care roiesc în jurul lui abia aşteaptă să-l vadă plecat sau debarcat pentru a-i lua locul. Cum şi Daniel a luat locul altui patriarh, Teoctist, mort în condiţiile bine ştiute. Are un frate, dar de multă vreme nu mai sunt în relaţii bune, ei ştiu de ce. La o vreme, a încercat să-şi creeze o anume aură, revendicându-se ca fiu duhovnicesc al Părintelui Cleopa. Dacă ar fi urmat pilda prezumtivului duhovnic, ar fi refuzat să se aşeze pe tronul patriarhal care, iată, îi aduce acum numai necazuri. Vremurile de glorie au trecut. Pactul cu diavolul se apropie de finalitatea lui şi ce va da Daniel în schimb pentru sufletul său? Mă tem că nu are nici tăria de a primi mucenicia, căci dacă ar fi avut-o, n-ar fi încheiat acel pact cu necuratul.

Dumnezeu Cel Atotmilostiv să deschidă în faţa domnului Daniel o portiţă spre mântuire.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dumnezeu ne spune răspicat că fără El nu putem face nimic, nici măcar să respirăm o singură dată, iar unii rătăcesc, apostaziind și crezând că se pot păzi și vindeca de boli, se pot feri de orice epidemie, fără El, stând izolați în colivia în care i-au închis mai mai marii statului ateu și antihristic, cu aprobarea întețelegătoare a mai marilor Bisericii. Pentru spălarea imaginii și consolarea pentru răul inimaginabil făcut (așa își închipuie, smerenia lor), au permis să fie aduse lumina sfântă de la Ierusalim și Paștile, credincioșilor ieșiți noaptea în fața locuințelor ! I-au mai păcălit odată pe cei mai slabi în credință, pe cei fricoși, despre care se tot făcea vorbire.

Ne aflăm în cea mai gravă sminteală în care s-a aflat vreodată întreaga lume ortodoxă , pentru că Biserica nu se mai clatină atît din pricina loviturilor din afară, ci mai ales din pricina celor dinlăuntru! Așa comunicați, Preafericite, cu poporul cel binecredincios în asemenea momente? Și de unde această ascultare oarbă și timorată de securitate, Preafericite și Preasfințiți Părinți membri ai Sfântului Sinod? Oricine se poate duce când și cât vrea în supermarket-uri, iar în biserică absolut nimeni nu poate intra nici să-și ia anafură sau agheazmă? Vi se pare corect așa ceva? Iar dacă nu, nu e rostul ierarhiei să dea oamenilor cel puțin o explicație?
Pentru aceasta ar fi fost necesar să vă recunoașteți public vina de a fi contribuit la venirea epidemiei și a secetei care își arata colții, ca urmare a semnării documentelor sinodului tâlhăresc din Creta, a smintirii credincioșilor prin ecumenismul de sorginte satanistă propovăduit cu zel și a nedreptăților aruncate peste Preoți și credincioșii îngrădiți de erezie! Iar noi să ne fi recunoscut vina de a nu fi reușit să facem mai mult bine, de a nu ne fi rugat mai mult, obsedați uneori de grija de multe!

Dincolo de aceste lucruri o adevarată aberație de la logica bunului simț, mi se pare interdicția de a nu intra în cimitir pentru a aprinde o candela, la mormintele celor dragi înaintea marii Sărbători a Învierii. Cum bine spunea cineva, „Coronavirusul va dispărea, dar  lagărul de concentrare  va rămâne încă multă vreme”. Taina acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul 12 din Apocalipsă:

„Și am auzit glas mare în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte. Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt” (Apocalipsa 12, 10-12).
Ați auzit: satana a coborât pe pământ și pe mare cu o furie nestăpânită, „știind că mai are puțină vreme”. Iată care este sursa acestei goane a lucrurilor și a concepțiilor din lume, iată de unde provine această grabă și în tehnică, și în viață – un maraton tot mai alert al oamenilor și al popoarelor în general. Au venit zilele când termenul de ,,creştin’’ este vehi­culat peste tot, se deschid biserici mai numeroase decât numărul celor care se roagă în ele. Dar să nu ne grăbim a ne bucura. De cele mai multe ori acestea nu sunt decât nişte aparenţe, fiindcă în interiorul lor nu mai există du­hul creştin, duhul dragostei, Duhul lui Dumnezeu, care izvorăşte şi dă viaţă, ci acolo domneşte duhul veacului acestuia – duhul neîncrederii, al răutăţii şi al separării.

Duhul înşelării şi învăţăturile demonice au pătruns deja în mod vizibil în mediul bisericesc. Slujitorii alta­rului şi poporul lui Dumnezeu îşi permit să ducă o viaţă după poftele inimii lor, rugându-se lui Dumnezeu şi practicând păcatul în mod simultan, fapt pentru care îşi primesc plata meritată. Dumnezeu nu îi mai ascultă, iar diavolul, nemaifiind legat de puterea lui Dumnezeu, lucrează prin cei înşelaţi de el toate faptele răutăţii lui.Acum apostazia se răspândeşte pe pământ. Omul, respingând binele şi alegând răul, con­lucrează cu puterile întunericului în lupta împotriva lu­crării lui Dumnezeu: existenţa vieţii pe pământ. Noi sun­tem martorii producerii acestor lucruri.Împărăției lui satan curând i se va pune capăt. Iată un motiv de bucurie pentru cer și pentru oamenii de pe pământ care viețuiesc cerește. Răul condamnat, presimțindu-și pieirea, aleargă pe pământ, tulbură umanitatea, se umflă până la limita puterii sale și îi obligă pe oamenii care nu și-au pus pe fruntea și inima lor pecetea crucii Mielului lui Dumnezeu să se îndrepte impetuos înainte și să-și accelereze ritmul de viață. Răul înțelege că, doar prin acest iureș al oamenilor și al popoarelor, el ar putea reuși să facă părtași ai pierii sale încă o parte din umanitate.

Feriţi-vă de zarvă, feriţi-vă de faptele făcute la vedere, feriţi-vă de tot ceea ce vă privează de smerenie. Acolo unde nu există sme­renie, nu este şi nici nu poate fi vorba de lucruri cu ade­vărat plăcute lui Dumnezeu. Acum sunt vremurile când nu mai există îndrumători plini de har, cu o viaţă du­hovnicească autentică. Acum este mai sigur să ne călă­uzim prin intermediul Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Dr. Gabriela Naghi                                14 aprilie 2020