ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Prin anul 65 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Epistola întâia către episcopul Timotei al Efesului. Grija de căpetenie a fost să ne prevină asupra unor fapte viitoare, care ne pot primejdui mântuirea. Aşa citim în capitolul 4, versetele 1-2: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetele lor’’.

Budismul şi celelalte plăsmuiri diavoleşti asemănătoare sunt socotite, absolut impropriu, religii. ,,Religie’’ însemnând, în înţeles primar, legătura omului cu Dumnezeu, înţelegem de ce budismul nu merită a fi numit astfel. Cum uzanţele au atribuit acest nume fără discernământ, nu rămâne altceva de făcut decât să atragem atenţia asupra acestei mari erori.

Între învăţăturile demonice ale budismului este şi aceea despre reîncarnare. După susţinerile lor mincinoase, sufletul omului după moarte se reîncarnează în trup de om sau de animal, şi trece printr-un lung şir de reîncarnări, până ajunge la purificare şi intră în nirvana, unde se depersonalizează şi se pierde. Această învăţătură demonică este cu totul opusă Adevărului revelat de Dumnezeu, potrivit căreia morţii trupeşti îi urmează învierea, când sufletul nemuritor al omului se uneşte iarăşi cu trupul. Pentru a-şi face mai credibilă înşelarea, budiştii recurg la Sfânta Scriptură, şi-i răstălmăcesc cuvintele. Aşa bunăoară, Îl citează pe Mântuitorul, spunând despre Sfântul Ioan Botezătorul: ,,Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Iată, spun rătăciţii, chiar Hristos a spus că Ilie s-a reîncarnat în trupul lui Ioan Botezătorul! Dintru început spunem că Mântuitorul nu a afirmat ceva potrivnic învăţăturii Sale despre înviere. Ziditorul tuturor n-a comis erori, cum pretind cei nebuni. Înţelesul corect al cuvintelor Mântuitorului îl avem într-un mod simplu, dacă intercalăm în spusele Sale o mică particulă ca, şi spunem: ,,Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este ca (asemenea lui) Ilie, cel ce va să vină’’. Într-adevăr, Sfântul Ioan Botezătorul este, în multe privinţe, asemenea Proorocului Ilie. Amândoi sunt Sfinţi, amândoi au avut darul proorociei, amândoi au avut râvnă pentru legea lui Dumnezeu, amândoi au avut misiuni Dumnezeieşti în planul de mântuire. De altfel, cuvintele preasfinte ale Mântuitorului, consemnate de Sfântul Evanghelist Marcu (9, 11-13) sunt pe deplin lămuritoare: ,,Dar vă spun vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el’’(în Vechiul Testament, n. n.) ,,Ilie venind, întâi va aşeza toate’’.Este vorba de venirea pe pământ a Sfântului Ilie spre sfârşitul veacului acestuia, (Maleahi 3, 23; Apocalipsa 11, 3-12). Povestea despre reîncarnare este o capcană întinsă de diavolul, în care cad multe suflete. Fereşte-te de ea!

Preot Ioviţa Vasile

,,Teoria�dârelor chimice (după en. chemtrail, chemical trail) sau a dârelor morții susține că unele dare ce par a fi�dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, dar mult mai persistente decât în mod normal, conțin agenți chimici sau biologici pulverizați în mod deliberat la altitudini mari, în scopuri care nu trebuiesc divulgate publicului larg, în cadrul unor programe clandestine conduse de către oficiali guvernamentali.^[1] O versiune populară a acestei teorii susține că unele avioane militare si civile pulverizează elemente chimice, în special aluminiu si bariu, ca o metodă a�geoingineriei, în scopuri precum întârzierea�încălzirii globale. Această teorie nu este acceptată de către comunitatea științifică, care susține că acestea sunt doar dâre normale de condens lăsate de motoarele aeronavelor și că nu există dovezi științifice care să susțină această teorie’’ (Wilkipedia).�

De mai multă vreme observăm pe cerul patriei avioane cu reacţie care lasă în urma lor dâre de fum, despre care nu ni se spune nimic. Fenomenul ne provoacă îngrijorare, deoarece primele efecte încep să se arate, cum vom vedea în continuare. Avioanele respective zboară, uneori singuratice, alteori simultan, în toate direcţiile, grija piloţilor pentru o acoperire cât mai bună fiind evidentă. Fumul respectiv, cu substanţele nocive pe care le conţine se disipează, formând un fel de nori, apoi inevitabil ajunge pe pământ, otrăvindu-l. Cei mai mulţi dintre noi nu-i dau nicio importanţă, dar sunt destui oameni preocupaţi să desluşească scopul şi efectele acestui fenomen. Autorităţile tac. Fiţi siguri că dacă ar ieşi cu o explicaţie, ar fi una mincinoasă. Se pare că lucrarea aceasta secretă e extinsă la scara întregii ţări. A fost observată în Baia Mare, am constatat-o personal în localitatea natală şi în Cluj-Napoca.

Am spus că au apărut primele efecte şi asta de câţiva ani. Astfel roşiile din grădinile oamenilor nu mai ajung la maturitate, deoarece se înnegresc înainte de a căpăta culoarea specifică. În vara ce a trecut, boschetele de buxus din curtea proprie s-au uscat. Acelaşi lucru l-am remarcat în curtea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca:  toate cele nouă boschete de buxus arătau ca pârjolite. În România, fărădelegea e la ea acasă. Stat de drept, ţară europeană, membră a u.e., sunt cuvinte sforăitoare care nu mai pot acoperi realitatea dramatică pe care o trăim.

Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta pe care-a zidit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea.

Preot Ioviţa Vasile

 

Zilele trecute am primit prin e-mail un film cu informaţii pertinente despre cartea de identitate şi alte consideraţii privind perseverenţa cu care puternicii zilei – unii nu vor ajunge ziua de mâine! –  ne înscriu în acte însemnele lor satanice. Recunosc ca sunt un atent observator  al evenimentelor care se petrec în vremea noastră, şi totuşi nu mi-am dat seama până unde merge demenţiala cutezanţă de a ne însemna cu simbolurile lor satanice, spre a ne robi antihristului ce va să vină. Fără o introducere prea lungă, trec la subiectul în discuţie, stăruind asupra a patru aspecte, deosebit de relevante.

1. Codul numeric personal. Este format din treisprezece cifre, amintindu-ne de capitolul 13 al Apocalipsei, în care ni se relatează despre triada funestă diavol – antihrist – prooroc mincinos. Aceasta spurcăciune greţoasă este o bătaie de joc la adresa Preasfintei Treimi. Codul numeric personal este o bătaie de joc la adresa noastră, nevrednici slujitori ai lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Pe mai-marii lumii nu-i interesează numele nostru primit la Sfântul Botez! Nu-i interesează nici numele de familie, nici numelor celor doi părinţi prin care Dumnezeu ne-a adus la existenţă. Îi interesează c.n.p.-ul, adică pentru ei nu suntem decât un număr, nu o persoană, precum deţinuţii din lagărele naziste! Cutremurător! Iată cât preţ pun pe noi puternicii zilei.
2. Vă rog să vă verificaţi fiecare cărţile de identitate şi veţi vedea ceva stupefiant! Uitaţi-vă la fotografia din colţul din dreapta, sus. Veţi citi ,,identity card’’. Aceste două cuvinte apar pe fruntea din fotografia fiecăruia dintre noi. ,,Card’’ citit de la dreapta la stânga, ca în scrierea ebraică, ne dă spurcatul cuvânt ,,drac’’. Cum îndrăzniţi, stimabililor, să-mi puneţi pe frunte acest cuvânt pierzător? Purtaţi-l voi, sataniştilor, care v-aţi vândut sufletele diavolului pe care-l slujiţi. Lăsaţi-mă pe mine, însemnat cu semnul Sfintei Cruci, să-mi port semnul meu mântuitor!
3. Vă rog să priviţi cuvintele scrise sub fotografia din dreapta sus. Ele sunt sex/sexe/sex. De ce ere necesar ca acest cuvânt să fie scris de trei ori? Ne spun fraţii cei atenţi la mârşăviile lumii. ,,Sex’’ în limba latină înseamnă ,,şase’’. Scris de trei ori, ne dă numărul fatidic şi pierzător 666! Este numărul satanei, al lui antihrist şi al proorocului mincinos, papa.
4. Vedeţi că în cărţile de identitate numele părinţilor sunt excluse. De ce oare? Zice-se, ca să nu-i discriminăm pe homosexuali, care nu pot fi părinţi! Până unde merge nebunia? Atenţie, oameni inteligenţi! N-aveţi voie să vă folosiţi de inteligenţa primită de la Dumnezeu, ca să nu-i discriminaţi pe proşti!

Vedeţi, dar, ce ne pun staniştii pe actele de identitate pe care le avem asupra noastră. Cu ce drept? Cu niciunul, dar cu un imens abuz! Asta ne face pe noi, ortodocşii nevrednici de numele lui Hristos, să cerem autorităţilor să ne dea acte de identitate fără simboluri satanice. Nu o vor face. Îi invităm să-şi poarte ei simbolurile satanice până la intrarea în iad, ori să se pocăiască, până nu este prea târziu. Nu încercaţi să vă căutaţi drepturile fireşti în justiţie. Veţi fi purtaţi şi amânaţi ani de zile, până când veţi trece pragul morţii şi nimeni nu vă va recunoaşte un drept înscris în Constituţie. Asta nu înseamnă că nu-l aveţi. Îl aveţi, ca dar primit de la Dumnezeu. Ce a dat Dumnezeu, nimeni nu poate să vă ia.

Preot Ioviţa Vasile

 

Comunicatul patriarhal de după întrunirea Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române din 25 octombrie s-a vrut a fi unul echilibrat, neutru, de neangajare. În fapt, a fost un exerciţiu de echilibristică păgubitoare, de stare căldicea, cum spune Sfântul Ioan în Cartea Apocalipsei (3, 16). Invitaţia la rugăciune şi la dialog nu e rea, în sine. Dacă Patriarhul Kiril al Rusiei şi Bartolomeu al Constantinopolului s-ar aşeza la aceaşi masă, în ce-ar consta dialogul dintre ei? Ce-ar putea să-şi spună doi eretici (unul e şi schismatic!), în condiţiile-n care hotărârea lui Bartolomeu e de multă vreme luată şi pusă-n practică?

Din păcate, asistăm la acţiunile necugetate ale lui Bartolomeu şi bine spunea cineva că dacă acesta poate face un rău Bisericii, negreşit îl va face. Drumul lui pare că nu mai are întoarcere, şi să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel. După ce a introdus oficial erezia ecumenistă în Biserică la pseudo-sinodul cretan, patriarhul din Fanar a păşit cu sârg spre schismă. Aceasta e abia la începutul ei. Ruperea comuniunii cu Bartolomeu, anunţată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse e fapt împlinit. Reacţiile ulterioare venite de la Constantinopol arată că acesta nu e dispus să cedeze, deşi asta ar fi singura soluţie de intrare într-o relativă normalitate. Temerea şi scepticismul meu vin dintr-o constatare mai veche, care-i arată pe protagonişti buni executanţi ai unor ordine venite de la vrăjmaşii Bisericii. Aceştia jubilează, deoarece planul lor se desfăşoară fără abatere. În atari condiţii, să nu ne facem iluzii că cei doi patriarhi se vor înţelepţi peste noapte şi schisma va fi înlăturată. Trecutul lor e prea împovărat de fapte şi declaraţii reprobabile, ca să mai lase loc de optimism. Omeneşte privind lucrurile, nu întrevăd ieşirea din schismă în viitorul apropiat. Să nu uităm însă că Mântuitorul Se află, în continuare, la cârma Bisericii Sale şi ceea ce ne este nouă cu neputinţă, poate împlini voia Sa cea sfântă.

Întrebarea pe care ne-o punem fiecare este firească: cum se va poziţiona ierarhia română faţă de această schismă, când va fi silită să părăsească starea de neutralitate? Fi-va de partea Patriarhiei Ruse? Îl va susţine pe Bartolomeu în demersul lui nebunesc?  Cum am spus şi altădată, convingerea mea este că se va alinia Constantinopolului, aparatul propagandistic se va pune în mişcare şi va încerca să ne ameţească cu vorbe meşteşugite. Ni se va spune să stăm liniştiţi, să nu judecăm şi să ascultăm, să nu exprimăm puncte de vedere divergente, pentru că ştiu domniile lor ce fac. Linguşitorii se vor activa ca la un semn, pentru că în felul acesta li se deschide drumul spre trepte ierarhice, spre onoruri şi putere.

Înainte de a întrerupe pomenirea ierarhilor, am avut multe ezitări şi îndoieli. N-am făcut-o cu inimă uşoară şi am nutrit speranţa că aceştia îşi vor veni în fire şi se vor dezice de pseudo-sinodul cretan. N-a fost aşa şi, din păcate constatăm, iară şi iară, că n-am greşit urmând calea Sfinţilor Părinţi şi a Canoanelor Bisericii, delimitându-ne de erezie.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Schisme trecute, schisme prezente

Schisma este definită ca fiind ,,separarea formală a unui grup de credincioşi de comunitatea religioasă căreia îi aparţine; sciziune’’. Biserica cea sfântă a lui Hristos s-a confruntat în numeroase rânduri cu acest fenomen. Cea mai mare şi mai dureroasă schismă s-a produs în anul 1054, când apusenii, contaminaţi de erezia numită Filioque, dar şi de alte rătăciri şi abateri de la Dreapta Credinţă, s-au separat de Biserică. La 16 iulie a acelui an, trufaşul cardinal Humbert, venit de la Roma, a intrat în biserica Sfânta Sofia din Constantinopol şi a depus actul de anatemizare şi excomunicare a Răsăritului Ortodox, apoi a părăsit în grabă oraşul. La 24 iulie, Patriarhul ecumenic Mihail Celularie a întrunit un Sinod în biserica Sfânta Sofia şi a rostit anatema asupra cardinalului Humbert şi a întregului Apus. Prin cele două acte, s-a produs ruptura între Biserica lui Hristos şi apusenii eretici, numită marea schismă, care durează până în zilele noastre. Analizând acest eveniment dureros, putem formula învăţămintele de rigoare:

1.Erezia precede schisma. De prin anul 589, papistaşii au introdus în Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan adaosul eretic Filioque, afirmând că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, contrar învăţăturii  dată nouă de Însuşi Mântuitorul Hristos (Ioan 15, 26). Între momentul introducerii ecestei erezii în Crez şi marea schismă din 1054, s-au scurs 465 de ani. Nerenunţând la erezie în niciun chip, apusenii au făcut schisma inevitabilă.

2.Odată separaţi de Biserica lui Hristos, papistaşii au încetat să mai fie Biserică, deoarece există o incompatibilitate de neînlăturat între Biserică de o parte, erezie şi schismă de cealaltă parte.

3.În pofida acestei grele pierderi, Sfânta Biserică şi-a continuat existenţa şi opera de propovăduire a Evangheliei lui Hristos la toate neamurile. ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi de mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ ( Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 165).

4.Ereticii schismatici apuseni şi-au continuat existenţa istorică având pretenţia absurdă că ei ar fi Biserica, avându-l cap pe papa, nu pe Hristos. De-a lungul timpului ereziile lor s-au înmulţit, zădărnicind mântuirea tuturor celor ce stau sub ascultarea necondiţionată a papilor. Zadarnic şi nejustificat au ridicat anatemele patriarhul Atenagora şi papa Paul al VI-lea în 1965, schisma persistă şi nu există altă cale de unire decât revenirea ereticilor schismatici de toate felurile la Dreapta Credinţă.

5.Anatema rostită cu dreptate de Sinod în 1054, deşi dureroasă, şi-a arătat roadele prin aceea că boala ereziei a fost îndepărtată din trupul tainic al Bisericii.

6.Anatema nedreaptă pronunţată de cardinalul Humbert s-a întors împotriva lor, căci până astăzi Apusul petrece în rătăcire.

7. Schisma naşte schismă. Comunitatea eretică papistaşă a fost sfâşiată de numeroase sciziuni, provocate în cea, mai mare parte, de reformatori. Din comunităţile protestante rezultate din reformă s-au desprins numeroase grupuri, sectele de azi, care nici ele nu încetează a se diviza.

8. Creştinismul autentic se află exclusiv între hotarele Bisercii Ortodoxe. Impropriu se spune că sectele şi denominaţiunile celelalte sunt creştine. În fapt, sunt necreştine şi anticreştine. Faptul că adepţii lor cred în Iisus Hristos, nu este determinant în a se defini creştini. Determinant este a crede drept.Dreapta Credinţă în Mântuitorul lumii, trăită în Ortodoxie, deschide omenirii calea spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Concluzii

Cele relatate mai sus ne sunt necesare pentru a desluşi şi a înţelege vremurile grele pe care le străbate Biserica lui Hristos. Mă refer aici la introducerea ereziilor ecumeniste în Biserică prin sinodul tâlhăresc din Creta, urmată de schisma ce se prefigurează după actul nesăbuit al pseudo-patriarhului Bartolomeu de a acorda autocefalia unor facţiuni schismatice din Ucraina. De va fi voia lui Dumnezeu, voi scrie şi despre acestea.

Preot Ioviţa Vasile

Sfânta Biserică a ştiut să aleagă grâul şi să arunce neghina, atunci când a fost vorba de alcătuirea canonului Noului Testament. Cu alte cuvinte, a ales cele patru Sfintele Evanghelii, şi le-a aşezat în paginile Sfintei Scripturi, în vreme ce scrierile mincinoase, ce se pretindeau ,,evanghelii’’, le-a vădit ca atare şi le-a îndepărtat. Sfântul Apostol Pavel a pus pecetea neschimbării Sfintelor Evanghelii, atunci când a scris: ,,Sunt unii care voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit, – să fie anatema!’’(Galateni 1, 7-9).

În anii din urmă, cei care ar vrea să schimbe sau chiar să desfiinţeze Sfintele Evanghelii, evreii cei urâtori de Hristos, au scos la iveală şi au răspândit în lume o pretinsă evanghelie, numită a lui Iuda. Este o scriere veche aparţinând ereticilor gnostici. Aceştia aveau o doctrină bizară şi absurdă, un amestec de idei păgâne, iudaice, budiste, filozofice şi chiar creştine. Gnosticii preconizau impunerea elucubraţiilor lor ca religie universală, prin care să domine lumea. Nu au reuşit, însă ideea de a domina lumea este readusă în actualitate de mai-marii vremii care, la rândul lor, visează la o religie universală unică, la un guvern unic şi la un coducător al lumii întregi, antihristul.

Răspândirea evangheliei mincinoase a lui Iuda are mai multe ţinte. Întâi de toate, s-ar dori reabilitarea apostolului vânzător al Domnului, în vreme ce Sfiinţii Apostoli sunt blasfemiaţi şi ponegriţi cu neruşinare. Apoi se urmăreşte introducerea evangheliei mincinoase în canonul Sfintei Scripturi. Este împosibil! Biserica lui Hristos nu va face niciodată acest pas, ea fiind singura autoritate care a stabilit canonul Noului Testament, care nu mai poate fi schimbat în vecii vecilor. A treia ţintă  este aceea de a crea confuzie şi îndoială. Se vede asta din propaganda, la fel de mincinoasă, care însoţeşte pretinsa evanghelie. Dacă cercetăm biblia satanică a martorilor lui Iehova, vom constata cutezanţa luciferică a acestora de denatura şi batjocori textul sfânt, (,,voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos’’), şi ne dăm seama că aceleaşi minţi bolnave stau la originea tuturor încercărilor de discreditare a Sfintei Scripturi şi a Bisericii Ortodoxe. Încercările acestea sunt, de la un capăt la altul, urât mirositoare, iar efectul cert pe care-l produc este greaţa. Ştiind aceste lucruri, fereşte-te ca de foc, cinstite cititorule, de  toate aceste puneri la cale murdare. Cei ce batjocoresc cele sfinte cad sub anatema apostolică, care nu se dezleagă în vecii vecilor. La fel ca Iuda.

Preot Ioviţa Vasile

,,Ecumenic’’este, cinstite cititorule, un cuvânt bisericesc, însemnând ,,cu autoritate în toată lumea, universal’’. Astfel, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este Ecumenică pentru că ea singură posedă învăţăturile şi mijloacele necesare mântuirii oamenilor din toate vremurile şi din toate locurile. Cele şapte Sfinte Sinoade sunt numite ,,Ecumenice’’ pentru că au statornicit învăţăturile cele drepte şi reguli de vieţuire pentru toată lumea. Patriarhiile din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria şi Antiohia sunt ,,Ecumenice’’ deoarece sunt unite întru Hristos şi propovăduiesc, împreună cu celelalte Patriarhii, adevărul mântuitor.

Din păcate, acest cuvânt a fost confiscat şi deturnat de la sensul lui adevărat. Aşa a apărut un cuvânt derivat, ,,ecumenism’’, care nici nu este cuprins în dicţionarele normative ale limbii române, dar care s-a impus în limba vie. Ecumenismar fi, în prezentarea partizanilor săi, efortul sau mişcarea de unire a tuturor ,,bisericilor’’, în duhul ,,dragostei’’ şi al ,,păcii’’. Iniţiatorii ecumenismului au fost oameni păgâni, necredincioşi sau rău-credincioşi, urmaşii acelora care au rupt mereu din trupul Bisericii şi au constituit mulţimea de secte şi ,,biserici’’ mincinoase. Prin urmare, dezbinătorii vor să fie acum unificatori!

Pretenţia lor este absurdă şi irealizabilă din mai multe motive. Întâi, există o singură Biserică, ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’, deschisă mereu şi dornică să primească pe toţi cei rătăciţi. Neexistând alte biserici, este de la sine înţeles că nu are cu cine să se unească. Rămân atunci sectele şi adunările eretice, având ca unică modalitate de unire întâi renunţarea la ereziile pe care le proferează şi apoi unirea cu Biserica lui Hristos. Nu dau nici un semn că ar voi să urmeze această cale. Dimpotrivă, se învârtoşează, se întăresc în rătăcirea lor. Chiar catolicii, cu toate ramificaţiile lor, nu sunt Biserică, ci adunare eretică şi schismatică, de vreme ce s-au rupt în 1054 din trupul Bisericii.

Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe în  organismele ,,ecumenice’’,  spun că fac misiune şi mărturisesc Credinţa Ortodoxă. Fals! Niciodată nu apără Dreapta Credinţă, iar aducerea rătăciţilor în sânul Bisericii e socotită prozelitism, care e interzis cu asprime. Aceşti ,,reprezentanţi’’ nu pot aduce măcar un singur exemplu de eretic pe care l-ar fi adus în Biserică. Şi-atunci ne întrebăm: ce rost mai are prezenţa lor acolo? ,,Rostul’’ ne este cunoscut. Ecumenişti vor unirea tuturor într-un amalgam, într-o mixtură eretică în care să se piardă Biserică Ortodoxă, iar acest amalgam să fie religia unică a viitorului, care nu-L va avea pe Dumnezeul Adevărului, ci pe spurcatul antihrist. Ce nu vor să înţeleagă ecumeniştii este adevărul că Biserica nu poate fi unită cu ereticii, nici nu poate fi biruită, cum Mântuitorul a spus: ,,Voi zidi Biserica Mea şi nici porţile iadului nu o vor birui”(Matei 16, 18). Ierarhii nu au ce căuta în adunarea ecumeniştilor, hulitori ai lui Hristos şi ai Maicii Domnului si a tot ce este sfant.

Preot Ioviţa Vasile

O oaie care se răzleţeşte de turmă este o pradă uşoară pentru lupi. Un om care merge rar la biserică, sau nu merge deloc, este uşor amăgit de sectari şi cade în cursele pierzătoare ale acestora. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut grijă să ne lase în paginile Sfintei Scripturi cuvinte prin care ne-a prevenit asupra acestor primejdii: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori’’(Matei 7, 15); ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’(Luca 21, 8); ..Vedeţi să nu vă înşele cineva’’(Marcu 13, 5); ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărteză-te’’(Tit 3, 10); ,,Ieşti din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceţi părtaşi păcatelor ei şi să nu luaţi pedepsele ei’’(Apocalipsa 18, 4). Cuvintele acestea sunt fără echivoc şi cunoscându-le trebuie, necesarmente, să şi ţinem seama de ele. Aşa cum la judecăţile civile un om nu este iertat dacă spune că nu a cunoscut legea, şi noi la judecata lui Dumnezeu nu vom avea iertare, chiar dacă nu am cunoscut legea lui Dumnezeu. Avem datoria să o cunoaştem, Biserica tocmai legea aceasta îi învaţă pe oameni, dar dacă oamenii sunt comozi şi stau departe de Biserică, nu au cum s-o cunoască, iar necunoaşterea nu le va fi scuză la judecată. Dimpotrivă, îi va acuza şi mai mult.

Iubite cititorule, sectele pierzătoare din zilele noastre au o extraordinară susţinere financiară din partea vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii Sale. După 1989 s-au înmulţit în toate satele casele în care se adună şi din care-şi propovăduiesc ereziile lor pierzătoare. Dispun de publicaţii, de posturi de radio şi televiziune, sunt plătiţi bine pentru a lupta împotriva Bisericii lui Hristos. Nefiind lipsiţi de cele materiale, au şi timp suficient să facă o propagandă murdară peste tot, în rândul celor lipsiţi, pe care-i ademenesc cu bani sau cadouri, uneori cu câteva zdrenţe de mâna a doua, iar naivii nu-şi fac procese de conştiinţă în a-şi trăda Credinţa.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne-a lăsat scris în cea dintâi Epistolă: ,,Copiii mei, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre ai noştri, căci de-ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri, de aceea au ieşit’’(I Ioan 2, 18-19).

Preot Ioviţa Vasile

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cărţile noastre bisericeşti păstrează o profeţie pe care acesta a făcut-o în acea vreme: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor’’(Patericul, Alba-Iulia, 1990, p. 12). Vremea proorocită de acest Sfânt al lui Dumnezeu este aceasta pe care o trăim, când cea mai mare parte a lumii a pierdut sensul existenţei fireşti, valorile adevărate sunt răsturnate şi caricaturizate, încât virtutea este socotită ca fiind dăunătoare, ticăloşia e ridicată la rang de virtute, impostorii sunt ridicaţi în locurile de cinste, neruşinarea nu cunoaşte hotare, cei puţini şi nemernici hotărăsc cu puteri discreţionare în numele celor mulţi. Ne este dat să întelegem mai bine ca oricine amărăciunea Sfântului Prooroc Isaia când scria în Cartea sa despre nelegiuirile ce se lucrează în lume: ,,Necredinţa şi tăgăduirea Domnului, căderea de la Credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă departe; adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc. Adevărul nu mai este şi cel ce se dă la o parte din calea răutăţii este sfărâmat. Şi Dumnezeul nostru a văzut şi S-a întărâtat, fiindcă nu mai este dreptate’’(Isaia 59, 13-15).

În mijlocul acestor răutăţi, care se perpetuează cu putere înspăimântătoare, avem deschisă calea de întoarcere la Dumnezeu. Este singura modalitate de a ne recăpăta echilibrul firesc şi de a nu ne face părtaşi fărădelegilor lumii. Chiar dacă sunt puţini aceia care nu vor să trăiască în minciună şi destrăbălare, să nu uităm că şi în vreme lui Noe au fost doar opt suflete în care s-a păstrat dreptatea lui Dumnezeu, şi aceşti opt oameni au biruit în faţa sutelor de mii care petreceau în mocirla păcatului. Să ne aducem aminte că în cetăţile blestemate, Sodoma şi Gomora trăiau mii de perverşi şi numai casa lui Lot petrecea în dreptate. Aceştia au fost scoşi din mijlocul răutăţii, iar ceilalţi au fost arşi cu foc şi cu pucioasă. Disproporţiile sunt mai mult decât evidente, căci în faţa lui Dumnezeu cei puţini şi drepţi sunt de preţ.

Aş încheia tot cu un cuvânt al Sfântului Prooroc Isaia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumina’’(Isaia 5, 20).

Preot Ioviţa Vasile

Scrierile Vechiului Testament au fost dăruite de Dumnezeu poporului Său ales, Israel. Deoarece acesta s-a arătat nevrednic de înalta chemare, a fost dezmoştenit de Dumnezeu şi comoara vechi-testamentară a fost încredinţată noului popor ales (I Petru 2, 9-10), Bisericii lui Hristos. Comorii acesteia i-a adăugat Dumnezeu şi tezaurul Noului Testament, aşa încât întreaga Sfântă Scriptură aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe, singura îndreptăţită să o păstreze fără schimbare, să o traducă şi să o interpreteze corect. Fiecare carte nou-testamentară a avut ca destinatar prim o Biserică locală, de la care apoi s-a răspândit, prin copiere, în întreaga Biserică din lume. Sfântul Apostol Pavel a scris în Epistola către Biserica din Colose: ,,Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica Laodiceenilor, iar pe aceea din Laodiceea să o citiţi şi voi’’(Coloseni 4, 16). Că Biserica a fost destinatarul exclusiv al cărţilor Noului Testament, este un fapt evident:

– Sfintele Evanghelii, cele patru, au fost primele care au îmbogăţit tezaurul de învăţătură al Bisericilor de pretutindeni.

– Cartea Faptele Apostolilor este cea dintâi istorie scrisă a Bisericii

– Cel două Epistole către Corinteni au avut ca prim destinatar Biserica din acest oraş, cum uşor se poate vedea din formulele de adresare de la începutul lor.

– Epistola către Galateni a fost trimisă Bisericilor din ţinutul Galatiei (1, 2)

– Epistola căre Efeseni a fost dată dintru început Bisericii din Efes.

-În formula de adresare a Epistolei către Filipeni destinatarii sunt ,,episcopii şi diaconii’’ (Filipeni 1, 1), adică slujitorii bisericeşti.

        �– Epistolele către Tesaloniceni au fost adresate Bisericii acestei cetăţi.

– Epistolele Pastorale, I şi II Timotei şi Tit, au fost trimise acestor doi episcopi si, implicit, Bisericilor pe care le pstoreau

– Epistola către Filimon a ajuns întâi la ,,Biserica din casa acestuia’’ (Filimon 1, 2).

– Epistola Către Evrei i-a avut ca primi primitori pe iudeii care au crezut în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care erau parte a Bisericii Universale.

– Sfântul Apostol Iacov s-a adresat prin Epistola sa iudeilor din afara Palestinei, constituiţi şi ei în Biserici locale. Aceştia sunt îndemnaţi, în caz de boală, să cheme preoţii Bisericii spre a săvârşi Sfântul Maslu  (Iacov 5, 14-15).

– Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a scris cele trei Epistole ,,alesei Doamne şi fiilor ei’’(II Ioan 1), adică Biserica şi credincioşii ei.

-Cartea Apocalipsei a fost scrisă celor şapte Biserici din Asia Mică (Apocalipsa 1, 3 şi 11).

Biblia are expresia ,,fur de cele sfinte’’(Fapte 19, 37). Furi de cele sfinte sunt toţi sectarii şi ereticii, toţi cei adunaţi în biserici mincinoase care au furat Biblia din tezaurul Bisericii Ortodoxe, apropriindu-şi-o fraudulos ,,spre a lor pierzare’’(II Petru 3, 16). Versiunile biblice care răstălmăcesc cuvântul lui Dumnezeu şi-l falsifică li se datorează. Despre acestea, am atras atenţia cu puţin timp în urmă. Îndemnul meu pentru toţi cei binecredincioşi este să păstreze cu mare grijă Biblia pe care o au, cea tipărită de Biserica Ortodoxă Română, ştiind că această carte, respectiv suportul material pe care este tipărită, nu are o viaţă prea lungă. Ne aşteptăm ca în viitor lumea să fie inundată de versiuni zise biblice, în care adevărul va fi, în continuare, denaturant şi batjocorit.

Preot Ioviţa Vasile

 

�

Preabunul Dumnezeu, cinstite cititorule, ne-a dat să cunoaştem evenimente şi fapte din viitor de o însemnătate crucială pentru o dreaptă vieţuire pe pământ şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Prin Sfânta Scriptură şi prin Sfânta Tradiţie, care laolaltă alcătuiesc Revelaţia sau Descoperirea făcută de Dumnezeu făpturilor, cunoaştem evenimentele privitoare la sfârşitul veacului acestuia, cum sunt învierea morţilor, Venirea a Doua a Mântuitorului, judecata universală a oamenilor, răsplătirea celor vrednici şi pedepsirea vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Dacă nu am cunoaşte aceste adevăruri şi nu le-am crede, am fi nişte bezmetici care nu ştiu de unde vin şi încotro se îndreaptă. Având această bogăţie de descoperiri preavrednice de crezare, suntem nişte privilegiaţi ai lui Dumnezeu.

Ştiind aceasta, vrăjmaşul diavol a născocit o modalitate de înşelare a oamenilor prin astrologie, acea ştiinţă mincinoasă (I Timotei 6, 20), care pretinde că poate prevedea viitorul prin interpretarea poziţiei astrelor sau prin diverse fenomene cereşti. După 1989, mijloacele de comunicare în masă aflate în mâinile vrăjmaşilor lui Hristos, abundă, printr-o ofertă extraordinar de bogată, în horoscoape, preziceri ale viitorului care mai de care mai fanteziste şi mai mincinoase. Şi naivii, lipsiţi de învăţătura cea sănătoasă a Bisericii Ortodoxe, se grăbesc să le primească şi să-şi întemeieze hotărârile şi planurile pe ele. În acest fel, dispreţuiesc adevărurile Dumnezeieşti, pe Dumnezeu Însuşi, şi se afundă cu inconştienţă în rătăcirile diavoleşti.

Sfânta Scriptură conţine cuvinte aspre la adresa celor care se cred nu în Dumnezeu Cel Atotputernic, ci în prezicătorii astrologi: ,,Tu te-ai obosit întrebând atâţia sfătuitori! Să iasă la iveală şi să te izbăvească aceia care măsoară cerul şi iscodesc stelele, care în fiecare lună spun ce se va întâmpla. Iată-i, ca pleava pe care o mistuie focul, aşa vor ajunge ei, şi de puterea plăcerilor viaţa lor nu vor putea să o scape; jăratic nu va fi să se încălzească, nici vatră să stea dinaintea ei’’(Isaia 47, 3-4).

Bine ne învaţă Biserica, prin Părinţii ei, să nu dăm nicio crezare prezicerilor mincinoase ale astrologilor, să nu ne lăsăm prinşi în aceste curse întinse de vrăjmaşul diavol, care ne induce gândul că horoscoapele ne sunt de mare folos, sau ascultarea lor este o îndeletnicire nevinovată. Fereşte-te de această lucrare funestă a diavolului!

 

Preot Ioviţa Vasile

Când am formulat această întrebare am avut în vedere câteva cărţi tipărite şi întrebuinţate de Biserica Ortodoxă Română: Evanghelia, Liturghierul, Ceaslovul şi Psaltirea. Ultima din ele, o am în faţă în momentul scrierii acestui articol şi pe pagina întâia citim, nota bene: Psaltirea Proorocului şi împăratului David, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod şi binecuvântareaPrea – Fericitului Părinte Iustin, Patriarhul B.O.R., ediţia a şasea, EIBMBOR, Bucureşti, 1981. Aşadar, totul s-a făcut cu înaltă binecuvântare patriarhală! Care sunt elementele ce trebuie încriminate?

1.Pagina 16, ochiul cuprins în trunghi şi steaua cu şase colţuri

2.Paginile 37, 184, 246, 273  chipul hidos al lui baphomet. Când sfârşim catismele respective, privirea ne este agresată de arătarea spurcată a acestui simbol satanic. Solutia este sa-l acoprim cu o bucata de hartie lipita, pe care sa facem Semnul Sfintei Cruci.

3.Paginile 65, 131, 197, 260, 340, semnul bizar alcătuit dintr-un stâlp cu trei transversale (nu e Crucea Mântuitorului Iisus Hristos!). Acest semn înlocuieşte, în vremea noastră, semnul Sfintei Cruci  de pe bisericile româneşti, din mănăstiri şi din parohii.

4.Paginile 38, 106, 235, porumbelul, asemănător celui ce se află pe emblema sinodului tâlhăresc din Creta.

În Liturghierele şi Ceaslovurile tipărite în secolul trecut, apare la loc de cinste zodiacul, element păgân, folosit de astrologi pentru a-şi elabora elucubraţiile cu care-i prostesc pe creduli. Prezenţa zodiacului în cărţile bisericeşti i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă nu cunva Biserica Ortodoxă Română acceptă şi practică astrologia. Doamne fereste! Sfânta Biserică o combate cu vehemenţă ca fiind practică satanică, incompatibilă cu Învăţătura lui Hristos. Se pare însă că ierarhii români sunt de altă părere. Aceştia promovează cu asiduitate şi înaltă binecuvântare patriarhalăsemnele satanice.

Anul acesta, ito-ul de la Sibiu s-a desfăşurat sub semnul bizar al unei ,,cruci’’ cu braţele despicate, la extremitatea fiecuia aflându-se o încolăcire ciudată, formând cifra 6, sugerând şi şarpele care-şi mănâncă coada, cum au remarcat unii dintre fraţi. Adugăm la aceasta ceremonia ocultă a aducerii torţei, în prezenţa înalţilor noştri ierarhi.

Având în vedere cele scrise până aci, este firesc să ne punem întrebarea retorică de mai sus. De obicei, întrebarea retorică nu primeşte răspuns. El există, totuşi. E evident.  Îl ştim. Îl ştiu, la fel de bine, cinstiţii noştri ierarhi. E grav.

Preot Ioviţa Vasile

Cinstite cititorule! În 17 octombrie facem pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Creta. Socotesc că ne este de folos să cunoaştem vieţuirea acestui plăcut al lui Dumnezeu.

Împărat era Constantin Copronim. Până atunci credincioşii Bisericii fuseseră prigoniţi pe faţă. Diavolul a găsit metoda perfidă de a-i persecuta ,,sub chipul râvnei pentru Dumnezeu’’,cum scriu cărţile bisericeşti. Astfel, împăratul a poruncit cu asprime ca sfintele icoane să fie scoase din biserici şi din case şi să fie aruncate, zicând că cinstirea acestora ar fi închinare la idoli. Cei slabi şi fricoşi s-au supus. Au fost însă şi din aceia care nu s-au lepădat de sfintele icoane, alegând să pătimească. Închisorile s-au umplut ,,nu de tâlhari, nici de hoţi, nici de alţi făcători de rele, ci de episcopi, de preoţi, de călugări şi de alţi dreptcredincioşi’’, cum au scris cei din vechime.

Văzând pătimirea fraţilor săi întru Hristos, temătorul de Dumnezeu, Andrei, s-a dus la Constantinopol, şi a mustrat pe împăratul păgân cu îndrăzneală: ,,Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?’’Împărăţia lui Dumnezeu nu este a celor fricoşi, ci a celor care arată curaj întru mărturisirea adevărului. Andrei a fost prins de slujbaşi şi a fost bătut cu sălbăticie. Dumnezeu l-a întărit, încât a putut mărturisi înaintea barbarului împărat: ,,O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimeşte cel ce pătimeşte pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la Acela a Căruia este icoana? Pentru ce voi pedepsiţi cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii şi chipurile voastre cele împărăteşti? Dacă voi, care sunteţi azi şi mâine pieriţi ca praful, vreţi să fiţi cinstiţi întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniţi împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută Însuşi lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!’’Sfântul Andrei a fost legat şi târât prin cetate şi, din îndemn diavolesc, unul din cei care urau sfintele icoane i-a tăiat picioarele şi astfel, s-a învrednicit de cununa muceniciei (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-224)

Astăzi, cei ce se pretind a fi ortodocşi se duc în adunările nelegiuite ale celor care urăsc sfintele icoane, pretinzând că reprezintă Biserica. Îşi justifică prezenţa acolo, spunând că o fac din dragoste şi pentru unire. Niciodată Biserica  nu se va uni cu ereticii şi perverşii lumii.

Preot Ioviţa Vasile

 

Tâlcuirea visurilor este o practică străveche. Foarte mulţi oameni au această preocupare păcătoasă, s-au scris şi cărţi prin care oamenii caută să dezlege taina visurilor. Părinţii Bisericii au sesizat viclenia diavolului de a-i amăgi şi înşela pe oameni prin visuri. Sfântul Ignatie Brianceaninov a scris într-una din cărţile sale: ,,Demonii care au cale liberă spre sufletele noastre în vremea când suntem treji, au cale liberă spre ele şi când dormim. Şi în vremea somnului ei ne ispitesc cu păcatul, amestecând cu închipuirea noastră şi închipuirea făurită de ei. De asemenea, văzându-ne că luăm aminte la visuri, se silesc să ne facă visurile cât mai interesante, iar în noi să stârnească o mai mare atenţie faţă de năluciri, să ne facă, încetul cu încetul, să ne încredem în ele’’(Sfântul Ignatie Brianceaninov, Despre înşelare, p. 25).

Este adevărat că Iosif a tâlcuit visurile dregatorilor lui faraon în închisoare (Facere 40, 5-23), apoi chiar visurile lui faraon (Facere 41) şi că desfăşurarea ulterioară a lucrurilor a confirmat tâlcuirea; este adevărat că Dumnezeu a dat lui Nabucodonosor un mesaj prin vis, iar Proorocul Daniel a descifrat acel mesaj (Daniel 4); prin vis s-a arătat îngerul Domnului Dreptului Iosif, îndemnându-l să ducă pe Pruncul Iisus şi pe mama Sa în Egipt (Matei 2, 13), şi tot prin vis i s-a spus să se întoarcă din Egipt (Matei 2, 19-20). Acestea au fost modalităţi excepţionale, foarte rare, pe care le-a ales Dumnezeu spre a comunica făpturilor Sale anumite lucruri. Noi nu le putem invoca pentru a ne justifica preocuparea pentru tâlcuirea visurilor dintr-un motiv simplu: nu avem statura morală şi curăţia sufletească a lui Iosif din Egipt, a Sfântului Prooroc Daniel sau a Dreptului Iosif, încât Dumnezeu să ne vorbească prin vis sau să ne îndrituiască să le tălmăcim. Dacă totuşi Dumnezeu ne-ar comunica ceva prin vis, El ar avea grijă să ne şi descopere înţelesul corect al visului.

Că diavolul ne provoacă anumite visuri, ca să ne inducă ceea ce ar voi el, se poate înţelege din aceea că unele visuri sunt coşmaruri care ne tulbură profund, altele sunt absurde, lipsite de orice sens, iar altele ne transpun în stări păcătoase sau ne provoacă scârbă şi teamă. Cred că oricare dintre noi am avut visuri care în timpul somnului ne-au înfricoşat puternic, abia trezirea ne-a adus uşurare, constatând că n-a fost decât un vis urât. Asemenea visuri sunt, cu certitudine, de la cel rău şi este bine să le ignorăm, iubite cititorule, deoarece dacă le dăm importanţă sau le tâlcuim, ne potrivim intenţiilor diavolului.

 

Preot Ioviţa Vasile

Evenimentele din Ucraina, în legătură cu acordarea Autocefaliei de către Patriarhul Bartolomeu facțiunii schismatice a lui Filaret, a cutremurat toată lumea ortodoxă. Cutremurul și replicile acestuia s-au resimțit și se resimt cu intensitate și pe plan mioritic. Astfel, înfricoșați de puterea de distrugere a unor eventuale decizii iresponsabile, ne face să ne întrebăm ce soluții sunt pentru pliroma BOR în cazul în care, prin recunoașterea Tomosului de Autocefalie de către Patriarhul Daniel și Sinodul BOR, va exista riscul ducerii în schismă a tuturor reprezentanților ei? Apoi, se poate aplica principiul îngrădirii conform Canonului 15 al Sinodului I II Constantinopol (861) pentru a se evita „îmbolnăvirea” de schismă sau acest Canon se aplică doar în caz de erezie, atunci când episcopul devine propovăduitor cu capul descoperit al unei erezii?

În partea a doua a Canonului 15, cea care ne interesează pentru înțelegerea problemei noastre, găsim precizarea: „cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte erezia în public, şi cu capul descoperit o învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schismă şi dezbinări’’ (Arhid. Prof. Ioan Floca – Canoanele Bisericii Ortodoxe).

Textul părții a doua a Canonului ne spune că „despărțirea de comuniunea cu întâiul stătător” se face pentru „oarecare erezie” propovaduită în public nu pentru schismă. Schisma, ca și dezbinarea, sunt consecințe ale ereziei. Dacă mergem la hotărârile pseudo-sinodului de la Creta, din iunie 2016, putem vorbi de legiferarea sinodală a unei panerezii propusă spre receptare tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale. Patriarhia Română a luat „act cu apreciere” în legătură cu aceste hotărâri pe 29 octombrie 2016, apoi, în decembrie, a afirmat că BOR practică un „ecumenism lucid”, ca în cele din urmă să editeze și să distribuie („cu capul descoperit”) prin toate mănăstirile și parohiile din țară „Broșura Patriarhiei” despre „Sfântul și Marele Sinod” din Creta. Așadar, pentru a „izbăvi Biserica de schismă”, „dreptul și datoria” (Arhid. Ioan Floca) clericului este de a întrerupe pomenirea. Lipsa acestei atitudini duce la „schismă și dezbinări”.

Revenind la problema noastră, înțelegem că pentru a evita schisma în BOR este nevoie de aplicarea corectă a Canonului 15 pentru ca ierarhii, deveniți propovăduitori ai ereziei, să nu fie antrenați de puterea de dezbinare care amenință hotarele Patriarhiei. Dacă s-ar fi întrerupt pomenirea la timp, s-ar fi condamnat hotărârile eretice, s-ar fi militat pentru ieșirea BOR din CMB și s-ar fi evitat schisma care ne amenință prin refuzul categoric a Tomosului și a uneltirilor patriarhului Bartolomeu.

Prin urmare, singura soluție pentru evitarea schismei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române este aplicarea Canonului 15 I II Constantinopol și îngrădirea de erezia care a slăbit puterea de reacție a ierarhiei și a întregii plirome.

Preot Claudiu Buză