Cred că era anul 2019. Nu sunt sigur. Am slujit la Schit Orășani, județul Botoșani, într-un sobor din care făcea parte Părintele Ieromonah Petroniu, pe numele de mirean Călin Socaciu. Știu că a fost îndrumat de Părintele Iustin Pîrvu spre calea călugărească. A ascultat, s-a dus pe ea și a sfîrșit ca Martir al Bisericii noastre
A fost un moment de răgaz, în care Preacuvioșia Sa mi-a mărturisit: Părinte, am fost otrăvit de două ori! Iscoditor cum sunt, i-am cerut amănunte. Mi-a spus așa: Părinte, a fost o vreme cînd am slujit Sfanta Liturghie în sobor. Eu am făcut potrivirea Darurilor. (Pentru cei care nu știu, potrivirea Darurilor este consumarea din Sfîntul Potir a Dumnezeiescului Trup și Sange al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, după ce s-au împărtășit toți cei din soborul care a slujit).
Am făcut potrivirea Sfintelor, și la scurt timp, am fost cuprins de o stare de rău, imposibil de descris. Am fost cuprins de umbrele morții și simțeam că peste puțină vreme voi muri. Nu s-a întîmplat așa. Dumnezeu a vrut ca eu să mai trăiesc. Am fost într-o stare extrem de critică, dar totuși îi auzeam pe cei din jurul meu, printre care și starețul Alexie: Nu mai are mult. Va muri în curînd.
Părintele Petroniu și-a revenit din acea stare greu de descris. O experiență teribilă! A existat o a doua tentativă de a-l otrăvi. Atunci și-a dat seama că antihriștii i-au pus în Sfantul Potir o otravă letală, și a evitat-o.
Părintele Petroniu mi-a relatat aceste episoade criminale. L-am întrebat: Cine a fost acel stareț criminal? Răspuns concis: Unul, Alexie. M-am întors acasă și am avut curiozitatea să văd cine e Alexie. Mă uit în Ghidul Mănăstirilor și Schiturilor din Romania. La Mînăstirea Boroaia, ce văd?: Stareț : Alexie Ichim! Doamne, Dumnezeule! Acesta este criminalul care l-a ucis pe Părintele Petroniu! (Călin Socaciu, numele de mirean).
După ce am vorbit cu Părintele Petroniu, a mai trecut o vreme. Doi, sau trei ani. Am ținut legătura. Apoi am aflat că a murit. Alexie Ichim și-a împlinit misiunea cu succes. Un îngrădit de ereziile blestemate din Creta a fost trimis în mormînt. Și în locașurile cerești! Avem o fotografie comună, la o Sfîntă Liturghie, la care a fost Protos.
Ecumeniștii pot să jubileze. Pentru scurtă vreme!
Presbiter Iovița Vasile
Slavă lui Dumnezeu, suntem iară împreună
Cenzura de orice fel din Romania a fost desființată prin Constituție. Așa scrie într-unul din articole. Ce glumă proastă! Cenzura e înfloritoare, e sublimă, am putea spune. Se manifestă cu virulență și nerușinare în toate domeniile statului eșuat. Așa se face că în urmă cu 25 de zile mi-au închis blogul cu niște motivații generale, l-au îngropat cu totul, nici nu știu unde. Fie sănătoși. Am fost prevăzător și mi-am salvat conținutul din vreme pe memorii externe, așa încît Ortodoxia în Catacombe există în continuare. Bunii noștri specialiști IT-iști au transferat pe noua platformă cele peste 3200 de postări, începute cu mai bine de șapte ani în urmă, așa încît nu s-a pierdut nimic.
Cît va fi voia lui Dumnezeu, voi menține aceași linie critică față de abuzurile, fărădelegile, ereziile și schismele deliberat provocate și introduse în Biserica noastră de sîmbriașii care au făcut pactul cu diavolul. Simt că sunt multe de spus și de făcut și nu mă pot împăca cu gîndul pasivității, cu grija de a nu-i supăra pe unii și pe alții. Tăcerea înseamnă complicitate vinovată, trădarea lui Hristos și a Bisericii Sale. Probabil momentul cînd poliția internetului va intra în rol, nu e departe. Pînă atunci, avem datoria pusă de Dumnezeu asupra noastră, aceea de a mărturisi și apăra Adevărul, cel care ne face cu adevărat liberi.
Pe toți care mi-ați fost alături în acești ani, vă rog să popularizați relansarea blogului Ortodoxia în Catacombe, pentru a ajunge la un nivel de audiență cît de cît apropiat de cel de dinainte. Cei care înainte mi-ați trimis articole, contribuții, texte ziditoare de suflete, sunteți din nou bineveniți. Dumnezeu să ne ajute tuturor să lucrăm împreună spre slava Sa, spre zidirea aproapelui și a noastră, în drumul anevoios spre Împărăția Cerurilor.
Așadar, pe blog se poate intra tastînd. otodoxiaincatacombe.ro
Cu frățească dragoste în Hristos Domnul și Mantuitorul nostru Iisus Hristos,
Presbiter nevrednic Iovița Vasile
Cît va fi voia lui Dumnezeu, voi menține aceași linie critică față de abuzurile, fărădelegile, ereziile și schismele deliberat provocate și introduse în Biserica noastră de sîmbriașii care au făcut pactul cu diavolul. Simt că sunt multe de spus și de făcut și nu mă pot împăca cu gîndul pasivității, cu grija de a nu-i supăra pe unii și pe alții. Tăcerea înseamnă complicitate vinovată, trădarea lui Hristos și a Bisericii Sale. Probabil momentul cînd poliția internetului va intra în rol, nu e departe. Pînă atunci, avem datoria pusă de Dumnezeu asupra noastră, aceea de a mărturisi și apăra Adevărul, cel care ne face cu adevărat liberi.
Pe toți care mi-ați fost alături în acești ani, vă rog să popularizați relansarea blogului Ortodoxia în Catacombe, pentru a ajunge la un nivel de audiență cît de cît apropiat de cel de dinainte. Cei care înainte mi-ați trimis articole, contribuții, texte ziditoare de suflete, sunteți din nou bineveniți. Dumnezeu să ne ajute tuturor să lucrăm împreună spre slava Sa, spre zidirea aproapelui și a noastră, în drumul anevoios spre Împărăția Cerurilor.
Așadar, pe blog se poate intra tastînd. otodoxiaincatacombe.ro
Cu frățească dragoste în Hristos Domnul și Mantuitorul nostru Iisus Hristos,
Presbiter nevrednic Iovița Vasile
Nebunia unui patriarh
Filmul care circulă pe rețelele de socializare, nu lasă loc de îndoieli. Prvoslav Perici, ajuns patriarh al Serbiei prin Dumnezeu știe ce puneri la cale oculte, răspunzînd acum la numele de Porfirie, a citit anateme la Duminica Ortodoxiei. Cine l-a pus? Diavolul. Căci numai cel necurat ar fi putut pune în gura acestuia monstruozități nemaiîntîlnite în istoria Bisericii. Însemnați-vă cu semnul Sfintei Cruci și cereți iertare Bunului Dumnezeu:
-Celor care spun că Duhul Sfant purcede numai de la Tatăl – anatema.
-Celor care spun că Biserica este Trupul lui Hristos – anatema.
Aceste individ a cutezat să-L anatemizeze pe Însuși Mantuitorul nostru Iisus Hristos! Înfricoșător! Ne spune Fiul lui Dumnezeu: ,,Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tată purcede, Acela va mărturisi despre Mine’’ (Ioan 15, 26)
,,Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mantuitor și este’’ (Efeseni 5, 23).
Nu mai are rost să stăruim asupra acestor satanice monstruoziți. Constatați fiecare cum le întunecă diavolul mințile. Convingeți-vă ce fel de indivizi au impus oculții pe tronurile episcopale ale Bisericii lui Hristos.
Doamne, iartă-ne și ne păzește! Anatema, satanicului Porfirie!
Presbiter Iovița Vasile
Predică la Duminica a 7-a după Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic). Singurul Dumnezeu adevărat
În urmă cu vreo treizeci ani am urmărit pe un post de televiziune un reportaj privind conflictul dintre Biserică şi secta baptistă într-un sat oarecare din Muntenia. Mânaţi de o ură nestăpânită, sectarii s-au ridicat cu hule şi calomnii împotriva dreptcredincioşilor, cauzându-le mari neajunsuri. La un moment dat, autorul reportajului a avut ideea să ceară şi opinia unui teolog ortodox, un diacon din Bucureşti, pe care l-a întrebat: ,,De ce credeţi că a izbucnit această ceartă între cele două părţi, nu au ei, oare, toţi acelaşi Dumnezeu?’’ Răspunsul a fost scurt şi neaşteptat spre stupefacţia tuturor: Nu! Şi apoi, ca să le risipească nedumerirea, teologul a explicat: Dumnezeul nostru iubeşte Biserica Sa ,,şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvităn nevând pată sau zbârcitură, ori altceva deacest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană’’(Efeseni 5, 25-27); membrii sectelor au părăsit această Biserică sfântă şi s-au alăturat celor rătăciţi care o hulesc; Dumnezeul nostru a ales Crucea ca să Se jertfească pe ea şi nu S-a ruşinat de ea – sectarii urăsc Crucea şi îşi bat joc de ea, iar Sfântul Apostol Pavel a scris despre ei că ,,sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti (Filipeni 3, 18-19); Dumnezeul nostru ne porunceşte să aducem darurile noastre la altar împăcaţi cu toată lumea (Matei 5, 23-24) – dumnezeul sectarilor i-a îndepărtat pe aceştia de Sfântul Altar; Dumnezeul nostru ne spune prin Sfânta Scriptură, să ne botezăm copiii (Fapte 2, 38-39) – sectarii lipsesc pe copiii lor de acest dar al lui Dumnezeu, iar atunci când zic că-i botează, le dau un botez fals şi nemântuitor; Dumnezeul nostru ne îndeamnă să ne mărturisim păcatele pentru a primi iertare (I Ioan 1, 8-10) – dumnezeul sectarilor i-a făcutpe ei să lepede această Sfântă şi mântuitoare Taină; Dumnezeul nostru ne-a poruncit să primim Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului (Ioan 5, 48-58) – sectarii s-au depărtat de Dumnezeiasca Taină şi au înlocuit-o cu pâine şi vin în aşa zisa cină a Domnului; Dumnezeul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos a iubit-o şi a cinstit-o pe pe mama Sa, aşa cum o iubim şi o cinstim şi noi – sectarii, mânaţi de duhul cel rău, dumnezeul lor, defăimează pe Sfânta Fecioară Maria, socotind-o ca pe o femeie oarecare; voia Dumnezeului nostru se împlineşte în cel mai înalt grad ,,prin Sfinţii care sunt pe tot pământul’’ (Psalmul 15, 3) – sectarii, în frunte cu Luther, s-au lepădat de Sfinţi, îi batjocoresc şi-i nesocotesc. Prin urmare, din cele spuse, rezultă cu prisosinţă că noi şi sectarii nu avem acelaşi Dumnezeu. În vreme ce noi ne închinăm Adevăratului Dumnezeu, sectarii se închină unei imagini deformate a lui Dumnezeu. Explicaţia a fost clară, logică şi deplin lămuritoare pentru orice om de bun simţ.
În ultimii ani ni se spune din ce în ce mai mult că Allahul islamicilor este, de fapt, Dumnezeul propovăduit de Biserică şi, prin urmare, n-ar exista incompatibilităţi între cele două religii. Fals! Allah a fost un zeu al arabilor preislamici pe care proorocul cel mincinos Mahomed l-a propovăduit ca fiind dumnezeu. Biserica nu are nimic de-a face cu zeii păgânilor care nu sânt altceva decât demoni ai iadului. Iată ce a răspuns Sfântul Mucenic Mihail Monahul când împăratul musulman i-a propus să treacă la islamism: ,,Să nu-mi fie mie aceasta, ca să las pe Dumnezeul meu şi să urmez diavolului’’ (Vieţile Sfinţîlor pe mai, ziua a douăzeci şi treia). Când turcii i-au cerut Sfântului Mucenic Gheorghe cel Nou din Sredţa să se apropie de credinţa lor deşartă, acesta a răspuns cu neclintire: ,,Nu se cade nouă, creştinilor, să luăm parte la obiceiurile voastre păgâneşti şi să purtăm cealmale pe capetele noastre. Nouă nu ni se cade să ne despărţim de Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, şi să lepădăm Sfântul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de Proorocii Lui nici de Apostoli. Ci s-a arătat general sârguincios al cetei satanei, având steagurile diavolului? Deci nici voi singuri nu ştiţi cui credeţi, rătăcind astfel din calea cea adevărată’’ (Vieţile Sfinţilor pe mai, ziua a douăzeci şi şasea). Înţelegem din aceste cuvinte ale Sfinţilor că există o singură cale de apropiere a islamicilor de creştini: aceea a primirii de către aceştia a singurului Dumnezeu adevărat prin Sfântul Botez.
Sunt multe voci care propun Bisericii o apropiere de budism şi celelalte religii păgâne ale Indiei, lăudând ,,înţelepciunea’’ acestor orientali. Cum să te apropii de o religie fără Dumnezeu? Căci aşa e socotit budismul. Cum să crezi în toate învăţăturile diavoleşti ale lui Buda, cel ce a cutezat să se facă pe sine dumnezeu? Cum să crezi în învăţătura satanică despre reîncarnare şi să tăgăduieşti învierea? Este cu neputinţă oricărui dreptmăritor creştin.
Multe sunt laudele care se aduc lui Confucius, un ,,înţelept’’ chinez care a lăsat o seamă de învăţături potrivnice lui Dumnezeu. Apoi japonezii, poporul acesta atât de avansat în cele ale tehnicii, au ca dumnezei o mulţime de zei pe care îi cinstesc şi la care se închină. Iată dar, că în lumea în care trăim sunt o mulţime de dumnezei mincinoşi la care se închină păgânii. Cu multă îndreptăţire a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Căci deşi sunt unii numiţi dumnezei, fie în cer fie pe pământ, – precum sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt toate şi noi prin El’’ (I Corinteni 8, 5-6). La întrebarea Proorocului Ieremia (16, 20) ,,poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei?, răspunsul este, din păcate, cât se poate de categoric: poate!
Am spus aceste lucruri, iubiţi credincioşi, pentru că şi Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ne face să fim cu luare-aminte la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, în acest vălmăşag al rătăcirilor omeneşti. Aceasta deoarece vedem cu câtă uşurinţă alunecă oameni nesăbuiţi spre dumnezei străini, părăsind pe Adevăratul Dumnezeu. Cei ce fac apologia altor dumnezei şi se închină lor să nu uite cuvintele Psalmistului: ,,Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător este, mai presus decât toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii nemurilor sunt demoni” (Psalmul 95, 4-5). De fapt, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele Sale sfinte, pune cumva semnul egalităţii între cunoaşterea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). De la cine să aşteptăm mântuirea sufletelor noastre, dacă nu de la Făcătorul cerului şi al pământului?
Rugăciunea pe care a rostit-o Mântuitorul înainte de patimile Sale și pe care o regăsim în Evanghelia acestei Duminici, mai cuprinde o cerere deosebită pentru Sfînţii Apostoli şi pentru toţi cei binecrerdincioşi, de care lumea de azi ţine din ce în ce mai puţin seama. Iat-o: ,,Păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi’’.Aceste sfinte cuvinte exclud orice fel de pluralism religios, orice alternativă la Credinţa adevărată. Prin urmare, ori eşti în Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos şi te îndrepţi spre împărăţia cerurilor, ori te afli în afara Bisericii şi atunci îţi primejduieşti mântuirea! Tertium non datur. Nu spunea şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez? (Efeseni 4, 5). De unde, dar, această puzderie de credinţe care de care mai rătăcită şi mai absurdă. Răspunsul ni-l dă tot Mântuitorul: ,,Un om vrăjmaş a făcut aceasta’’ (Matei 13, 28). Şi tot El arată calea de urmat:,,Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în hambarul Meu’’ (Matei 13, 30).
Un Părinte al Bisericii noastre dreptmăritoare scria aşa: ,,Cine nu are Biserica mamă, nu are pe Dumnezeu ca Tată’’. Aşadar, zadarnic se revendică toţi ereticii pământului ca fiind ai lui Dumnezeu. Lor li se va spune la judecată: ,,Niciodată nu v-am cunoscut pe voi’’ (Matei 7, 23). Iar noi, fiind fiii Sfintei noastre Biserici, strigăm împreună cu Psalmistul: ,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni’’. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Predică la Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului) Vedere şi înainte-vedere
Scriitorul sfânt al Cărţii a 4-a a Regilor relatează în capitolul 6 al acesteia un eveniment din vremea Proorocului Elisei. Regele Asiriei a ieşit cu război împotriva israeliţilor şi, pentru aceasta, a făurit mai multe planuri secrete cu scopul de a-i surprinde şi învinge. Proorocul lui Dumnezeu, având darul înaintevederii, cunoştea toate intenţiile asirienilor şi-l prevenea de fiecare dată pe regele lui Israel, aşa încât zădărnicea orice acţiune militară a vrăjmaşilor. Exasperat, regele asirian şi-a suspectat apropiaţii de trădare: ,,Spuneţi-mi care din ai voştri sunt în legătură cu regele lui Israel?’’ (6, 11). Unul din slujitorii lui i-a risipit nedumerirea şi neştiinţa: ,,Nimeni, stăpânul meu rege. Dar Elisei Proorocul, pe care-l are Israel, spune regelui lui Israel până şi cuvintele ce le grăieşti tu în odaia ta de culcare’’ (6, 12).
Evident, prima acţiune militară ce a urmat a fost menită să-l prindă şi să-l suprime pe Elisei. În timp ce acesta se afla în Dotan, oştirea vrăjmaşă a împresurat într-o noapte cetatea. Dimineaţa, slujitorul Proorocului privind împrejurimile, s-a îngrozit la vederea armatei asiriene şi, imediat a venit şi i-a comunicat omului lui Dumnezeu. Acesta cunoştea dinainte situaţia şi, nădăjduind în ajutorul ceresc, stătea liniştit şi aştepta desfăşurarea faptelor. Disperării slujitorului i-a răspuns cu un calm desăvârşit: ,,Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei’’ (6, 16). Cuvinte de neînţeles pentru slujiorul incapabil să vadă ceea ce Dumnezeu a dat şi a descoperit Proorocului Său. Doar când Elisei s-a rugat pentru el: ,,Doamne, deschide-i ochii ca să vadă’’(6, 17), ,,acesta a văzut şi iată tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei’’ (6, 17). Când însă asirienii au început asaltul asupra cetăţii, rugăciunea Proorocului s-a auzit din nou: ,,Loveşte-i cu orbire’’(6, 18), Dumnezeu îl ascultă şi-n momentul următor toată armata vrăjmaşă era redusă la o totală neputinţă, încât fără nicio greutate au fost îndreptaţi spre Samaria. Abia atunci Elisei s-a rugat iarăşi lui Dumnezeu ca să redea asirienilor vederea, iar aceştia şi-au dat seama că Atotputernicul ocrotea pe israeliţi prin rugăciunile omului Său bineplăcut. Împrejurarea naşte imediat în mintea slujitorului gândul răzbunării, de aceea cere îngăduinţă ca să-i ucidă. Elisei purta în sine gândul cel bun al lui Dumnezeu şi a oprit cu desăvârşire orice vărsare de sânge: ,,Să nu-i ucizi; Au doară cu arcul tău şi cu sabia ta i-ai prins ca să-i ucizi? Dă-le pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea şi apoi să se ducă la domnul lor’’ (6, 22). În acest fel a lucrat Dumnezeu prin Proorocul său cel înaintevăzător pentru a zădărnici un război absurd, al cărui deznodământ ar fi stat în pierderea a mii de vieţi.
Întâmplările acestea ne arată cu limpezime că oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu sunt purtători de daruri Dumnezeieşti excepţionale, care le îngăduie să vadă şi să ştie ceea ce omul obişnuit nu poate vedea. Căci omul obişnuit, încărcat de păcate, este incapabil să vadă şi să înţeleagă până şi lucrurile cele mai evidente. Ne-o arată Sfânta Evanghelie a acestei Duminici.
Fiind prezent în Ierusalim, Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a întâlnit pe acel om nenorocit, deoarece era orb din naştere. Ca întotdeauna, El S-a arătat adânc cunoscător al suferinţei omeneşti şi cu Dumnezeiasca-I dragoste de oameni S-a oprit lângă acest oropsit, a făcut tină din ţărâna drumului şi i-a uns ochii cei întunecaţi. Lumina nu i se arată imediat, căci Domnul Iisus l-a îndemnat să adauge strădania proprie la lucrarea lui Dumnezeu: l-a trimis la scăldătoarea Siloamului să se spele, moment în care i s-au deschis ochii şi despre el se putea vorbi ca fiind orb, doar la trecut. De-cum intră în rol şi corul denigratorilor, al iudeilor necredincioşi şi înguşti la minte cu interminabilele lor întrebări şi îndoieli. Neizbutind să audă cuvintele pe care le voiau, adică o tăgăduire a minunii Dumnezeieşti care tocmai s-a săvârşit, l-au dus pe cel vindecat la farisei. Şi aceştia se dovedesc incapabili să se bucure de binele semenului, de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor. De-aici iarăşi un şir de întrebări, de acuze şi ameninţări la adresa părinţilor celui orb până atunci. Nici discursul logic şi convingător al acestuia n-a reuşit să-i clintească din împietrirea lor, de aceea l-au dat afară din sinagogă.
Aici s-a întâlnit cu Binefăcătorul său, despre Care nu ştia mai nimic, dar Care i se descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu. Atunci s-a produs gestul de recunoştinţă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu: omul s-a închinat lui Iisus, ca unul căruia i s-au luminat şi ochii şi mintea. Cuvintele Mântuitorului adresate iudeilor sunt aspre, dar meritate, ei nevrând să iasă din insensibilitatea lor faţă de bine şi adevăr: ,,Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca acei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră’’ (Ioan 9, 39-41).
Iată de ce tainele lui Dumnezeu se descoperă numai celor drepţi! Sfântul Atanasie cel Mare, scriind despre viaţa Cuviosului Antonie cel Mare relatează acest acest episod: ,,Odată şezând şi lucrând, fu răpit într-o vedenie (într-un extaz) şi gemea scufundat în ea. Apoi după vreun ceas s-a întors la cei de faţă gemând şi tremurând. Şi îndoindu-şi genunchii, s-a rugat mult timp aşa. Şi ridicându-se bătrânul, plângea. Cei ce se aflau cu el, cuprinşi şi ei de cutremur şi temându-se foarte, cereau să afle de la el ce se petrecuse. Şi au stăruit mult pănă ce, silit de ei, le spuse, continuând să geamă: <<O, fiilor, ar fi fost mai bine să mor decât să se întâmple cele din vedenie>>. Iar aceia rugându-l iarăşi, zicea lăcrimând: <<Mare urgie se va abate peste biserică. Se va preda unor oameni asemenea animalelor necuvântătoare. Căci am văzut masa Domnului înconjurată de catâri care loveau cele dinăuntru cu copitele în aşa fel că păreau nişte animale care săreau în neorânduialâ. Aţi auzit cum gemeam. Căci auzeam un glas care zicea: <<Altarul Meu se va întina>>. Acestea le-a văzut bătrânul. Şi după doi ani s-a întâmplat năvala de acum a arienilor şi răpirea bisericilor, când vasele sfinte, răpite cu sila, au fost date păgânilor să le folosească. Căci au silit şi pe păgânii din atelierele lor să se adune cu ei la Liturghie. Si fiind aceia de faţă, au făcut pe masă ce au voit. Atunci noi toţi am cunoscut că că loviturile catârilor prevesteau prin Antonie cele ce fac acum arienii ca nişte animale. După ce a a avut această vedenie, bătrânul i-a rugat pe cei împreună cu el, zicând: <<Nu vă pierdeţi curajul, fiilor. Căci precum S-a mâniat Domnul, aşa va şi vindeca. Şi Biserica va primi iarăşi curând podoaba ei şi va lumina ca de obicei. Şi veţi vedea pe cei alungaţi aduşi iarăşi la locurile lor şi necredinţa retrăgându-se în vizuinile ei, iar dreapta credinţă propovăduindu-se cu curaj şi cu toată libertatea pretutindeni. Numai să nu vă înnebuniţi cu arienii. Căci aceasta nu este învăţătura Apostolilor, ci a demonilor şi a tatălui lor, diavolul. Şi e mai degrabă neroditoare şi neraţională şi rodul unei cugetări strâmbe, cum neraţionali sunt catârii>>. Istoria Bisericii arată că toate cele arătate Sfântului Antonie în acea vedenie s-au întâmplt întocmai, căci la Dumnezeu nu este nimic ascuns, iar El descoperă Sfinţilor Săi lucruri care se vor întâmpla în viitor, în măsura în care ne sunt de folos a le cunoaşte.
Despre ce are să se întâmple cu Biserica lui Hristos în vremea de până la a Doua Venire a Mântuitorului ştim tot din grija lui Dumnezeu. El a descoperit aceste taine robului Său Ioan Evanghelistul prin anii 96-100 după Naşterea Domnului. Apostolul Sfânt a scris cele pe care Dumnezeu i le-a arătat în Cartea Apocalipsei, astfel încât noi şi urmaşii noştri întru slujire, ,,să nu fim în neştiinţă, ca ceilalţi care nu au nădejde’’ (I Tesaloniceni 4,13). Ştim, aşadar, că iarăşi vor veni vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă şi ,,va fi strâmtorae mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (Matei 24, 21-22). Vedeţi că deja zilele sunt mai scurte, şi nu e vorba de o percepţie falsă, ci de un fapt real. Spun unii, preocupaţi de aceste lucruri, că ora de acum nu are decât patruzeci de minute din timpul de altădată. Vedem şi ne dăm seama că timpul se scurge mai repede, pentru că Dumnezeu l-a scurtat. Să înţelegem: cele o mie două sute şaizeci de zile (Apocalipsa 11, 3; 12, 6), sau ,,vreme şi vremuri şi jumătate de vreme’’ (Apocalipsa 12, 14), sau patruzeci şi două de luni (Apocalipsa 13, 5) ale domniei lui antihrist de la sfârşitul istoriei, vor fi exact atâtea câte sunt scrise, nu mai puţine, dar vor fi mult mai scurte, cum se şi poate constata. Asistăm la un fel de comprimare a timpului şi dacă instrumentele de măsurat timpul nu o înregistrează, este pentru că toate sunt în stăpânirea lui Dumnezeu şi se petrec după voia Sa cea sfântă.
De-aici decurge datoria noastră de a asculta glasul şi cugetul Sfintei Biserici, care ne pregăteşte cu ştiinţă Dumnezeiască pentru a trece biruitori prin acele vremuri. Şi mai trebuie să vedem prăpastia care ne separă pe noi de cei din afara Bisericii. Pe bună dreptate spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei că ,, în afara Bisericii nu există mântuire’’. De luat aminte!
Presbiter Iovița Vasile
Informare
Această Predică era pentru Duminica din 9 iunie. Deoarece blogul meu Ortodoxiaîncatacombe a fost închis, n-am avut posibilitatea publicării ei la vremea potrivită. O public acum, pentru a nu întrerupe șirul lor.
Precizez că acest blog, OrtodoxNIKA, este nedefinitivat, în probe, pînă la stabilirea titulaturii și graficii potrivite. Atunci voi face comunicările necesare, spre știința iubitorilor de Hristos, dornici de informare corectă.
Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii
Cărţile noastre de istorie bisericească relatează amplu despre ereziile primelor secole, îndrepate împotriva învăţăturii sănătoase a Domnului nostru Iisus Hristos. Ce nu spun aceste cărţi este faptul că mare parte din aceste erezii au fost scornite de evreii necredincioşi şi hulitori de Hristos, care le-au răspândit prin oameni răi şi slabi de minte, atraşi la rătăcire chiar din sânul Sfintei Biserici.
Evreii susţineau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost numai Om nu şi Dumnezeu, prin urmare Preacurata Fecioară Maria trebuie numită nu ,,Născătoare de Dumnezeu’’, ci ,,Născătoare de Hristos’’ sau ,,Născătoare de Om’’. Cel care a primit acestă blasfemie şi a propovăduit-o cu tărie a fost chiar patriarhul nevrednic al Constantinopolului, Nestorie. Până atunci luptase cu îndârjire împotriva ereticilor vremii, ceea ce i-a atras porecla de ,,mâncător de eretici’’. Nestorie s-a învoit cu evreii, a atras de partea sa mai mulţi ierarhi şi a produs mare tulburare în Sfânta Biserică. ,,Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care s-a zămislit în pântece de femeie, până să se nască; nici nu voi numi Născătoare de Dumnezeu pe femeia care a născut om cu trup din firea sa’’ – afirma nevrednicul ierarh. S-a apucat apoi să scrie cărţi pe care le-a trimis în cuprinsul Bisericii lui Hristos. Unii au primit învăţătura lui pierzătoare de suflete, alţii au rămas statornici în Dreapta Credinţă. În acest fel, Biserica era sfâşiată de nesăbuinţa şi ambiţia acestui Nestorie. În aceste împrejurări grele, Sfântul Chiril al Alexandriei i-a scris ereticului şi l-a mustrat pentru reaua credinţă. A trimis numeroase scrisori Bisericii prin care arăta rătăcirea lui Nestorie şi chema poporul lui Dumnezeu să nu-l urmeze în rătăcirea lui.
Atunci, binecredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr a poruncit să se ţină un Sinod la Efes, în anul 431. Sinodul a fost primit de Biserică ca al III-lea Ecumenic pentru contribuţia Părinţilor la apărarea Dreptei Credinţe şi restabilirea adevărului revelat. Sfinţii Părinţi care au participat au condamnat erezia lui Nestorie, afirmând, în aceaşi vreme, că Sfânta Fecioară Maria a născut pe Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care a fost şi Om adevărat. Prin urmare, este drept şi adevărat ca Preacurata Fecioară să fie numită ,,Născătoare de Dumnezeu’’, aşa cum o pomenim şi noi în slujbele bisericeşti şi în rugăciunile noastre. Pentru cutezanţa sa diavolească, Dumnezeu a pedepsit pe Nestorie cu moarte cumplită.
Presbiter Iovița Vasile
Invataturi ale Sfantului Siluan Athonitul
Invataturi ale Sfantului Siluan Athonitul
Lupta noastra se duce în fiecare zi si în fiecare ceas.
- Daca faci reprosuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ti-ai pierdut pacea.
- Daca ai cazut în slava desarta sau te înalti deasupra fratelui, ai pierdut harul.
- Daca-ti vine un gând desfrânat si nu-l departezi de îndata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu si îndrazneala în rugaciune.
- Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.
- Daca-ti împlinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si urâtul intra în sufletul tau.
- Daca urasti pe fratele tau, înseamna ca ai cazut din Dumnezeu si un duh rau a pus stapânire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.
- Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobândi pace în sufletul tau.
- Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobândesti iertarea pacatelor tale si Domnul îti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfânt. Iar când te smeresti întru totul, atunci afli odihna desavârsita în Dumnezeu.
Sfaturi înţelepte…
Cu ajutorul Domnului Hristos trebuie să ne curățim mai mult de păcate prin Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe și să ajungem la curăția inimii de copil pentru a putea intra în Împărăția cerurilor.
Pocăința trebuie să fie o stare permanentă a inimii noastre. Rugăciunea trebuie să fie o stare permanentă și o lucrare permanentă a sufletului.
Redăm mai departe cuvintele unui părinte din Rusia binecredincioasă:
Starețul Ioan Gonciariov (1945-2020)
PREGĂTIȚI-VĂ TREPTAT DE APOCALIPSĂ.
Omul este alcătuit din trup și duh. Duhul se împotriveste trupului, iar trupul se împotriveste duhului. Cu cât o persoană este mai sănătoasă și mai bogată, cu atât are mai puțină credință vie și adevărată. Cu cât o persoană trăiește mai sărac, cu atât este mai aproape de Dumnezeu. Când o persoană are un exces de bunuri materiale, începe să-L neglijeze pe Dumnezeu. Credința dispare treptat în el și apoi încep să apară temerile pentru bunăstarea lui. Este idolul nostru la care ne închinăm mai întâi, și apoi lui Dumnezeu.
Pentru a rezolva această problemă, trebuie să te apropii permanent de viața duhovniceasca. De ce există o asemenea poruncă: rugați-vă neîncetat! Trebuie să vă monitorizați în mod continuu gândurile – să lucrați. Lucrarea interioară continuă a inimii formează o credință vie. Credința, dacă este vie, cere continuu mâncare. Iar modul în care ne trăim credința noastră este modul în care ea trăiește. Citirea, meditația, rugăciunea, pocăința, trăirea conform conștiinței – aceasta este adevărata hrană pentru suflet.
Semnul adevăratei credințe vii este bucuria inimii, care seamănă semințele neînfricării în suflet. O persoană citește calm Apocalipsa, se pregătește treptat pentru ea.
Orice prezență a credinței trebuie neapărat testată. Pregătirile finale pentru venirea lui Antihrist vor
depinde în mod necesar de atașamentul nostru față de bunăstarea pământească.
VA FI IMPOSIBIL SĂ COMBINI BUNĂSTAREA PĂMÂNTEASCĂ ȘI CREDINȚA FAȚĂ DE DUMNEZEU
Să-ți fie frică este un păcat. Trebuie să cultivăm curajul în fața greutăților din viață. Reproșează-ți mental, nu condamna pe nimeni, încearcă să te rogi, reflectă, imaginându-te în diverse situații ale timpului dificil care urmează.
Să ne amintim de istorie – au fost revoluții, apoi colectivizări, greve ale foamei, apoi Războiul Mondial, diverse tulburări. Mulți dintre predecesorii noștri și-au pierdut credința și mulți s-au sfințit, s-au înălțat și au simțit bucuria mântuirii veșnice.
Trebuie să te educi, să te forțezi să acționezi conform credinței să-l alegi pe Dumnezeu peste tot și în toate!
Dacă ne observăm pe noi înșine, vom vedea nevoia unei alegeri permanente – sau eu, sau Dumnezeu. Și Dumnezeu are grijă de noi, oferindu-ne în mod continuu posibilitatea de a-L alege pe El și viața veșnică cu El aici și acum. Noi Îl folosim continuu pe Dumnezeu pentru a ne rezolva problemele materiale. Și, prin urmare, ne pot apărea mari necazuri, nu putem evita panica și, de asemenea, trădarea. Pentru a evita acest lucru în Biserică, ni se oferă toate oportunitățile.
Trebuie să ne amintim mereu de Dumnezeu. „ Lasă amintirea lui Dumnezeu să se dizolve cu suflarea ta ” (Sf. Ignatie). Credința este un dar plin de har de la Dumnezeu. Trebuie testat pentru rezistență și disponibilitate. Și trebuie să ne amintim mereu că acest dar al nostru este foarte prețuit de demoni și ne jefuiesc în mod continuu. Ei vor să fim goi înaintea încercărilor viitoare și să-L trădăm pe Dumnezeu ușor și simplu.
Să luăm aminte!
Prezbiter Mihai
Dușmănia dintre SUA și Rusia – o minciună mare cît secolul
Exercițiu de imaginație: Dacă Războiul din Ucraina este opera tandemului SUA-Rusia?
Poate părea pueril ce încerc să explic, dar dacă SUA și Rusia sunt de fapt cei mai buni prieteni, iar Războiul din Ucraina este o regie (din păcate foarte costisitoare din punct de vedere al vieților pierdute), care are același scop ca în desenele amintite: cele două state să își împartă ”casa” și să poată trăi în armonie?
Putem vorbi de un parteneriat SUA-Rusia (Uniunea Sovietică) în clipa în care vechiul parteneriat a căzut, adică Germania-Uniunea Sovietică.Pentru cine nu știe, Pactul Ribbentrop Molotov a fost o înțelegere a celor două țări pentru împărțirea Europei ÎN DOUĂ. Hitler, însă, a ajuns la concluzia că poate elimina partenerul și poate rămâne de unul singur și a atacat Uniunea Sovietică, aliatul său. Pentru că Germania a ieșit din joc, la 3 aprilie 1944 se instaurează o nouă putere bipolară, SUA-Uniunea Sovietică. Astfel, la data amintită, Departamentul de Stat American bate palma cu prezidiul Sovietului Suprem. Statele Unite își revendică o emisferă, Uniunea Sovietică cealaltă.
Dacă încă credeți că Statele Unite și Rusia sunt dușmani, amintiți-vă că serviciile secrete americane știau exact data la care va începe ”operațiunea specială” în Ucraina și ne informau zilnic prin intermediul oficinelor de tip Washington Post sau Politico cu privire la data începerii. De unde știau? Păi de la serviciile rusești, pentru că lucrau împreună. În final, ”meciul” a fost mutat de pe 16 februarie pe 24 februarie, o marjă de eroare de 8 zile.
De atunci au apărut ciondănelile, amenințări cu arme nucleare, într-o zi iasă Putin în fața națiunii, într-o zi Biden, un teatru pentru a păstra aparențele. În tot acest timp, cele două state își adjudecă teritoriile, iar în cele din urmă se va ajunge la o înțelegere finală, cel mai probabil în timpul mandatului lui Trump, pentru a împărți Ucraina în două. Un război NATO-Rusia nu va exista niciodată, pentru că nu-i va folosi nimănui.
Din păcate, această împărțire între cei doi aliați a costat până acum viețile a sute de mii de tineri nevinovați.
Dacă totuși încă aveți îndoieli că ”Tom” și ”Jerry” joacă teatru, cum explicați că un simplu cititor poate afla dintr-un ziar care sunt planurile militare ale armatelor: în ce direcții vor ataca fiecare, în ce dată, câți soldați vor fi mobilizați în operațiunea respectivă etc. Cum de ajung aceste date în presă? Cetățeanul de rând știe mai nou unde va ataca Rusia săptămâna viitoare.
Sunt foarte multe semne care vorbesc despre o prietenie SUA-Rusia. Printre cele mai recente, poate chiar declarația lui Putin despre Joe Biden. Liderul de la Kremlin a afirmat că ar prefera să lucreze cu Biden decât cu Trump, adică cu cel care l-a făcut criminal, ticălos și nenorocit de atâtea ori. Ba chiar i-a luat apărarea:
”M-am întâlnit cu (președintele american Joe) Biden în Elveția, deși asta a fost acum câțiva ani, trei ani. Ei bine, au spus despre el că era incapabil, dar nu am văzut nimic de genul acesta, nu am văzut așa ceva. Da, se uita la notițele lui, sincer să fiu mă uitam și eu la ale mele, nu e mare lucru. Și chestia cu el lovindu-se la cap când ieșea dintr-un elicopter, cine nu și-a lovit capul cândva, undeva?”
O altă declarație despre prietenia SUA-Rusia, extrasă din interviul recent al lui Tucker Carlson
Vladimir Putin:
„Am propus ca Statele Unite, Rusia și Europa să creeze împreună sistemul de apărare antirachetă pe care noi am crezut că, dacă este creat unilateral, amenință unilateral securitatea noastră. În ciuda faptului că Statele Unite au spus oficial că acesta este creat împotriva amenințărilor cu rachete din partea Iranului. Acesta a fost motivul pentru desfășurarea sistemului de apărare antirachetă. Am sugerat să lucrăm împreună: Rusia, Statele Unite și Europa. Ei au spus că este foarte interesant. M-au întrebat: „Sunteți serios?” Am spus: „Absolut”.”
„Când am fost în SUA, la invitația lui Bush senior. Este chiar mai ușor să aflați de la cineva despre ce vă voi spune. Mi s-a spus că este foarte interesant. Am spus: „Imaginați-vă doar dacă am putea rezolva împreună o astfel de provocare globală de securitate strategică. Lumea se va schimba. Probabil vom avea dispute, probabil economice și chiar politice. Dar am putea schimba drastic situația în lume. ” El spune „Da, și întreabă:” Sunteți serios? Am spus: „Desigur.” „Trebuie să ne gândim la asta.” Am spus: „Continuați, vă rog”. Apoi secretarul Apărării Gates, fostul director al CIA și secretarul de stat Rice au venit aici, la această masă. Ei au stat la această masă. Eu, ministrul de externe și ministrul rus al apărării în partea cealaltă. Mi-au spus mie: da, ne-am gândit la asta. Suntem de acord. Am spus: „Mulțumesc lui Dumnezeu, minunat”. „Dar cu unele excepții.”
Biden lasă Ucraina în mâna Rusiei
Se pare că anul acesta la Summitul de Pace din Elveția va fi o absență mare: Joe Biden! Fără președintele american, summitul va fi doar un bâlci, pentru că nu se vor lua decizii majore. Poate veți spune că Biden are alte probleme mai importante pe cap. Nicidecum! Democratul va participa în acele zile la o strîngere de fonduri în California, alături de câteva vedete de la Hollywood, printre care Julia Roberts sau George Clooney.
Convorbiri Biden-Putin
De la începutul războiului, cei doi lideri au avut mai multe convorbiri telefonice. Tot ce știe presa despre ele este că Biden ori l-a numit nenorocit pe Putin, ori l-a avertizat și vice-versa. Doar că un lucru nu se potrivește: Discuțiile erau mereu de câte 50- 60 de minute…Oare chiar s-au amenințat și înjurat o oră întreagă? Mie îmi par mai mult niște discuții între amici. Totuși, în ultimul timp, cei doi au preferat să nu mai vorbească prin telefon, ci au ales semnalele. Da, poate părea o aberație, dar amintiți-vă că Putin și-a dat jos ceasul de la mână în timpul interviului cu Tucker Carlson. Una dintre explicații o puteți găsi aici. Ce am vrut să subliniez prin aceste exemple este faptul că serviciile secrete de ambele părți fac totul de comun acord. Nimic nu se întâmplă fără voia celuilalt.
Războiul din Ucraina este o chestiune strict între SUA și Rusia, o confirmă chiar Xi Jinping când spune: ”Nu mânjiți China în problema ucraineană”. Cu alte cuvinte, ”lăsați-i să-și rezolve problemele.”
Putin – globalist, la fel ca Biden
Pentru că știm deja din pandemie că globaliștilor nu le pasă de viețile oamenilor, nu e nicio mirare că Rusia și-a trimis la măcelărie sute de mii de soldați, la fel cum SUA au împins la moarte zeci de mii sau poate chiar sute de mii de ucraineni.
Poate veți spune totuși că Putin e patriot. Doar că prezențele sale la Forumul Economic Mondial, vaccinarea obligatorie în timpul pandemiei în marile orașe rusești, sau implementarea rublei digitale – spun altceva despre intențiile liderului de la Kremlin.
Dacă într-adevăr va exista un pericol de război nuclear, acela nu va veni din Ucraina, ci dintr-o insuliță mică numită Taiwan. Încă din 2016 jurnalistul american John Pilger avertiza în documentarul său The coming war on China că SUA se pregătesc temeinic și pe ascuns de ani de zile pentru un război cu China. Faptul că Biden s-a exprimat clar că nu va trimite soldați în Ucraina, ar trebui să ne dea de gândit că acțiunea principală se va desfășura în altă parte.
Între timp, de ochii lumii, SUA și Rusia vor continua să se ciondănească, astfel că Războiul din Ucraina le va permite ținerea pe loc a pretendenților la ciolanul puterii mondiale.
Cătălin Vușcan
Starețul Ioan Gonciariov: Mulți dintre noi nu-l vor recunoaște pe antihrist, și-l vor accepta ca fiind Hristos
Dumnezeu își alesese un popor pentru Sine. Semnificația vieții sale era venirea lui Hristos. Ei așteptau un alt Mesia. Au respins pocăința și, ca urmare, nu L-au acceptat pe Hristos și L-au răstignit.
Situația este similară acum – Dumnezeu ne-a dat Legea, ne-a dat harul, ne-a dat Sfânta Ortodoxie. Dar noi umblăm în propriile noastre legi și trăim formal în Biserică. În mod realist, trăim în lume, iar legile noastre sunt capriciile și poftele noastre. Umblăm după voia inimii noastre, nu după poruncile Domnului, care ne spun să ne răstignim trupul cu patimile și poftele sale. Și noi o mângâiem și o prețuim, dar ne răstignim duhul, facem totul greșit.
Și, ca urmare, am trăit până la venirea lui Mesia, pe care îl așteaptă evreii – Antihristul.
Și mulți dintre noi nu-l vor recunoaște pe Antihrist și îl vor accepta ca fiind Hristos. Mulți dintre sfinții noștri au prezis că aproape toată lumea îl va accepta pe Antihrist, pentru că toată lumea a trăit și a sperat în bunăstare. Este sălbatic și înspăimântător pentru noi să fim fără bunăstare.
Ne-am dizolvat sufletele în dorințe trupești, nu vrem să iubim cu adevărat, pentru că iubirea este un sacrificiu, și suntem cu toții egoiști, și vrem doar ceva de la alții, dar nu vrem să dăm nimic noi înșine.
Și îl vom accepta pe Antihrist, pentru că el ne oferă prin intermediul tehnologiilor digitale o viață frumoasă, o viață prosperă, o viață inteligentă din punct de vedere lumesc, un viitor fericit.
Ce persoană normală nu ar accepta asta? Este imposibil să nu o accepte. Tuturor li se pare adevărat, așa cum fariseilor din vechime li s-a părut adevărat să-l ucidă pe Hristos.
Dar Dumnezeu ne oferă pocăință. Sună în cuvintele tuturor oamenilor sfinți, este scrisă aproape în fiecare rând din Sfânta Scriptură. Dar noi tot nu ne pocăim. Nu, ne pocăim, dar ne prefacem că ne pocăim, la fel ca fariseii. Noi, ca și fariseii, am trăit în interior cu propria noastră bunăstare, cu propriile noastre idei, cu propria noastră gândire.
Pentru noi, adevăratul Dumnezeu sunt banii.Avem chiar o glumă: „Credința fără bani este moartă”.Chiar și aici, în biserică, și pretutindeni avem în minte doar banii și venituri. Îi numărăm, ne bazăm pe ei, banii pot cumpăra totul în zilele noastre.
Dar Dumnezeul nostru este pe Cruce și ne cheamă la Sine, pentru ca prin necazurile noastre să ne apropiem mai mult de înțelegerea esenței profunde a vieții noastre. Dar noi nu vrem acest lucru. Dar este necesar să trecem, să ne curățim, să trecem prin toate ispitele, pentru că ele deschid în sufletul nostru acele comori adânci, care nu pot fi luate de nimic altceva. Nu se poate ajunge la ele decât prin durere, răbdare, și smerenie.
Dar noi nu vrem să ne smerim, nu vrem să tolerăm nimic, ci ne mulțumim și ne corupem în toate felurile posibile, ne facem receptivi la influența vremurilor anticreștine. De aceea, rezultatul va fi același cu cel prezis. Și acum Dumnezeu ne dă timp să ne pocăim. Așa cum a venit Înaintemergătorul înainte de venirea lui Hristos: „Pocăiți-vă! Împărăția Cerurilor este aproape”.Și cineva s-a pocăit!
Și acum ni se oferă același lucru – pocăiți-vă! Să te schimbi, să nu te falsifici, să nu-ți enumeri păcatele, rămânând credincios acestora. Și cu sufletul nostru trebuie să întoarcem ceva în noi înșine, cu rugăciunea noastră, ceva care chiar și acum ne este greu să ne imaginăm cât de departe ne-am îndepărtat de idealul pe care ni-l oferă Dumnezeu în Ortodoxie.
Și citim peste tot de la sfinții părinți – post, rugăciune, înfrânare, smerenie. Pentru noi acestea sunt basme. Le răscolim și căutăm ceea ce ne trebuie. Și citim Evanghelia cu ochii – ca și cum nu am fi citit-o! Peste tot este vorba despre iubire, peste tot despre jertfă, peste tot despre dăruire, despre distrugerea propriului ego, adică despre munca asupra propriei persoane. Și iată că avem unul și același lucru – epoca fariseică!
Iar rezultatul va fi același! Biserica ne propune acum să comparăm și să ne gândim – trebuie să ne schimbăm viața!
Acum avem digitalizarea, documentele electronice, apoi vor veni cipurile și atunci vom fi privați de libertate. Vom fi forțați să facem ceea ce ei cred că este corect. Și va fi imposibil să facem ceea ce Ortodoxia reprezintă ca fiind corect. Viața unei persoane ortodoxe va deveni imposibilă.
Și acum oportunitățile sunt foarte mari, iar noi nu le folosim deloc. Continuăm să trăim așa cum obișnuiam să trăim. Și așteptăm ca Domnul să ne trimită ajutor și vom merge și noi, la fel de bine, pe un drum larg spre locul unde Dumnezeu ne-a pregătit paradisul. Noi nu vom pleca nicăieri! Trebuie să ne eliberăm sufletul de murdăria cu care suntem copleșiți, adică trebuie să dăm dovadă de pocăință adevărată, trebuie să ne vedem pe noi înșine.
Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem, pe care le știm cu toții foarte bine, dar pe care nu vrem să le facem.
Situația se schimbă radical în lume pentru ca oamenii să se pocăiască, se apropie Apocalipsa, dar nu există pocăință. Există chiar și o anumită amărăciune care se manifestă. Vom fi smulși din bunăstarea noastră, iar noi vom începe să cârtim și să ne plângem: „Cum voi fi fără micul dejun! Sau fără asta? Și cine va fi acolo pentru noi…?”? Etc. Astfel de întrebări, ca și cum abia ne-am fi născut sau am fi murit cu mult timp în urmă.
Iată ce ni se oferă astăzi pentru o reflecție profundă și constantă. Pentru că toată pocăința este în minte.
Metanoia – pocăință în limba greacă – înseamnă o schimbare a minții. O schimbare de valori, cu care ne-am obișnuit inima pocăită și trăim liniștiți și calmi, așteptând că, cumva, în afară de noi și fără noi, totul se va schimba în bine. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată!
Trebuie să muncim, să suferim, să ne rugăm, să ne pocăim, să ne răstignim ego-ul, să învățăm să postim și să ne rugăm, ceea ce nu vrem să facem.
Dar noi suntem falși. Falsitatea noastră este o pedeapsă, iar noi o iubim.
Lucruri ciudate – păcatul, care este înțepătura morții, ne distruge sănătatea și viața, noi îl iubim, ne agățăm de el și, într-un fel sau altul, încă mai păcătuim, știm că există întotdeauna o mahmureală după ce am comis un păcat și încă….
O mulțime de lucruri ciudate și sălbatice din punctul de vedere al rațiunii se întâmplă cu omul nostru interior, iar noi nu vrem să le vedem. Drept urmare, nu le vom vedea atunci când va veni acea mare schimbare și minciună, pe care lumea se pregătește să o accepte. Trebuie să medităm, să ne rugăm, să ne pocăim, și să postim pentru a ne ajuta să depășim toate lucrurile grele care vor veni.
Preluare de pe Ortodoxia
,,Performanță” incredibilă a ereticului Nifon Mihăiță de la Tîrgoviște: Șase erezii într-o singură frază
,,De asemenea, a fost dureroasa prezenta oficiala a Bisericii Ortodoxe in cadrul Adunarii din Busan, prin omilia Preasfintitului Arhiepiscop al Targovistei kir Nifon, reprezentantul Bisericii Romane, care a constatat ca unitatea Bisericii a fost distrusa si, asa cum se prezinta astazi biserica divizata, este incompleta si din punct de vedere sacramental (haric), ca nu cunoastem care parte a bisericii este mostenitoarea si continuatoarea vechii Biserici a Ierusalimului pentru si deoarece toti oamenii sunt frati intru Hristos, botezul crestin reprezentand doar o treapta superioara, harica, in cadrul deja existentei familii duhovnicesti a umanitatii’’ (Cuvantul Ortodox).
Așa se întîmplă cînd asculți glasul diavolului. Și Nifon Mihăiță are în toată vremea demoni care-i șoptesc la ureche ce trebuie să spună. Să împărțim fraza nu în propoziții, ci în ereziile pe care le rostește cu nonșalanță impostorul acesta, care ar fi trebuit înlăturat imediat din Biserica noastră, ca un mădular putred și toxic ce se află.
1.Unitatea Bisericii a fost distrusă. Nu poate fi distrusă! Pentru că asta ar însemna că Hristos, Capul Bisericii, ar fi fost biruit. Nu, stimabililor. Hristos este pururea Biruitor. Biserica Sa nu poate fi nici ea biruită în vecii vecilor. Asta doriți voi, ecumeniști fără minte. Pentru asta luptați!
2.Biserica a fost divizată. Nu, Biserica a rămas aceași, doar că au fost rupte părți din ea, care au devenit ne-biserici sau biserici mincinoase. Exemplu: papistașii.
3.Biserica este incompletă sacramental. Așa ți-a spus tatăl minciunii și tu, mincinos fiind, negi faptul că Biserica are toate darurile cu care a înzestrat-o Dumnezeu, pentru mîntuirea noastră. Tu ești un incomplet!
4.Nu cunoastem care parte a bisericii este mostenitoarea si continuatoarea vechii Biserici a Ierusalimului. Doamne, cum îl batjocorește diavolul! Nene, te pretinzi a fi episcop. Pe cine păstorești, dacă nu știi care e Biserica?
5.Toți oamenii sunt frați întru Hristos. Domnule dragă, dumneata ești un caz patologic. Fă-ți programare la psihiatrie. Cum să fii frate în Hristos cu unii care nu cred în El. Dumneata esti frate cu dalai lama? Posibil, dar nu întru Hristos.
6.Botezul crestin reprezentand doar o treapta superioara, harica, in cadrul deja existentei familii duhovnicesti a umanitatii. Prietene, Botezul este o Sfantă Taină unică, irepetabilă. Botezul adevărat îl are doar Biserica Ortodoxă. Restul, sunt vorbe de clacă.
Pleacă, ereticule, din Biserica noastră!
Presbiter Iovița Vasile
Binele nu e bine, dacă nu e bine făcut
Toți ne-am bucurat cînd am aflat că părintele Mihai Negrean a pus zid de despărțire între sine și episcopul ecumenist al Sălajului. Abia așteptam să ne cunoaștem și să slujim împreună.
N-a trecut multă vreme și am aflat că părintele Negrean lucrează la alte niveluri, mult mai înalte. M-am convins că dumnealui se mișcă prin sfera lui Matei Vulcănescu, ereticul international, caterisit pe drept de episcopul antiohian, Siluan.Nu e bine, mi-am zis, dacă M. Negrean se simte confortabil în compania lui Vulcănescu care, am înțeles, îi este șI duhovnic. Înseamnă că nu mai e nimic de făcut decît să luăm cuvenita distanță față de amîndoi.
Între timp, părintele Negrean a fost trecut prin consistoriu și caterisit. Pe data de 17 mai i s-a comunicat sentința de caterisire. O ambiguitate totală, o făcătură stîngace. Citiți și convingeți-vă: Se caterisește preotul Mihai Negrean, preot paroh al Parohiei Drighiu, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pedeapsă prevăzută de articolul 5, capitolul B, aliniatul 1, litera c din Regulamentul… alcătuit de ei încă din 2015, pentru a avea instrumentul represiv asupra preoților care nu vor accepta sinodul tîlhăresc din Creta, din 2016.
Lucrurile nu se opresc aci. Mihai Negrean l-a reclamat pe episcopul ecumenist Petroniu al Sălajului la… cine credeți? La un alt eretic, Andrei Andreicuț de la Cluj, acuzand faptul că a fost caterisit pe nedrept și făgăduind că va participa ca martor al acuzării într-un eventual proces. Naivitate? Nu, viclenie.
Acum să vedem cum finis coronat opus. Părintele Negrean își încheie misiva către Andreicuț cu această formulă: ,,Vă sărut sfințita dreaptă’’. Magistral, părinte! Ai comis eroarea vieții. Dreapta aceea ,,sfințită’’ a semnat trădarea lui Hristos în Creta! Așadar, cînd se va ivi prilejul, sărut-o temeinic și repetat.
După ce am văzut elucubrațiile pe care le vehiculează Matei Vulcănescu, am tras o linie groasă de demarcație între noi și el, devenit nepomenitor peste noapte. I-am atras atenția să nu încerce să intre printre noi pe ușa din dos, și nici să fie introdus de alții. Același lucru îl fac și acum cu nepomenitorul de circumstanță Negrean. Cu acești domni n-avem nimic comun și nu dorim ca numele nostru să fie asociat cu dînșii.
…Și iată cîtă dreptate a avut Sfăntul Simion Noul Teolog, cînd spunea că ,, binele nu e bine, dacă nu e bine făcut’’
Presbiter Iovița Vasile
Predică la Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencii). Lucrarea lui Dumnezeu în Samaria
Hristos a înviat!
Samaria era o provincie a Ţării Sfinte. Ceea ce-i deosebea şi-i separa pe locuitorii ei de ceilalţi evrei era faptul că aceştia se amestecaseră cu populaţiile păgâne, depriseseră obiceiurile acestora, aşa încât păgânismul pătrunsese adânc în viaţa acestor oameni. Pe lângă aceasta, au întrerupt orice legătură cu conaţionalii lor în plan religios, căci nu se mai ţineau de templul din Ierusalim, ci şi-au ridicat un templu propriu pe Muntele Garizim în care îşi practicau cultul. Rătăcirea samarinenilor era atât de mare încât nu mai ştiau de Dumnezeu, ajungând să nu mai ştie cui slujesc: ,,Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi’’ (Ioan 4, 22). Nu e, deci, de mirare că iudeii îi dispreţuiau şi-i urau pe samarineni, socotindu-i mai răi chiar decât păgânii şi refuzau orice legătură cu ei. Cu toate că părăsiseră cu totul pe Dumnezeu şi legea lui Moise, samarinenii se socoteau adevăraţii închinători iar religia lor, denaturată prin păgânizare, o vedeau mai presus de oricare alta.
În acest climat de întunecime şi rătăcire a venit Domnul nostru Iisus Hristos în Samaria şi S-a oprit, obosit de drum, la fântâna lui Iacov. Şi cea pe care a întâlnit-o acolo, femeia samarineancă, ilustra în chipul cel mai elocvent decăderea morală şi spirituală a locuitorilor Samariei: trăise înainte în mare neorânduială cu cinci bărbaţi, iar acum îl avea pe al şaselea şi îşi ducea mai departe acestă grea povară a desfrâului. Înţelegem dar, câtă lipsă era de prezenţa Mântuitorului în mijlocul acelor oi pierdute ale casei lui Israel care au părăsit pe Dumnezeu, însă grija Lui nu s-a depărtat de la ei. Lucrul lui Dumnezeu trebuia să se înfăptuiască şi în pământul Samariei. Tocmai de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu să cerceteze pe acei oameni fără păstor şi fără nicio nădejde de a ieşi, prin puterile lor, din acea negură groasă a uitării, neştiinţei şi rătăcirii. Şi Mântuitorul a săvârşit lucrul lui Dumnezeu cu mare folos, cum vom vedea puţin mai târziu.
Sfântul Prooroc Isaia a scris în Cartea sa (55, 10-11): ,,Precum se pogoară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până ce nu adapă pământul şi-l face de rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui’’. Aşa a fost şi în Samaria: cuvântul Domnului Iisus a adus roade însutite, întâi în viaţa acelei femei şi după aceea în toată cetatea. Nu este minunat că acei oameni L-au rugat pe Mântuitorul să rămână la ei, şi El a rămas încă două zile? Câtă dorinţă şi deschidere spre adevăr au arătat acei oameni păgâni, spre deosebire de gadarenii care abia aşteptau să scape de Domnul Iisus şi ,,L-au rugat să treacă din hotarele lor’’ (Matei 8,34). Acum putem spune că Soarele Dreptăţii a strălucit şi deasupra Samariei şi a câştigat suflete pentru împărăţia lui Dumnezeu. Dacă iudeii aveau o aversiune nestăpânită pentru samarineni, Iudeul Iisus Hristos S-a aplecat cu dragoste şi înţelegere asupra acestor oameni izolaţi şi dezorientaţi. Cei socotiţi spurcaţi de iudei au fost aduşi la cunoaşterea adevărului şi la sfinţenie de Fiul lui Dumnezeu.
Neştiind nici măcar cui se închină, au fost învăţaţi de Mântuitorul a-l cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu, singurul Căruia I se cuvine închinare din partea tutror făpturilor pământului şi a oştirilor cereşti. Toţi laolaltă suntem fiii Aceluiaşi Părinte ceresc şi viaţa tuturor se cuvine a fi, deopotrivă, o continuă închinare ,,în duh şi adevăr’’. Să ne amintim că Scriptura Sfântă defineşte Sfânta Biserică drept ,,stâlp şi temelie adevărului’’, aşa cum a scris Sfântul Apostol Pavel episcopului din Efes: ,,Îţi scriu acestea, nădăjduind că voi veni la tine fără întârziere; ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui viu, stâlp şi temelie a adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Dacă Biserica lui Hristos este păstrătoarea adevărului nealterat, descoperit nouă de Dumnezeu, ne putem imagina că închinare ,,în duh şi adevăr’’ ar putea exista în afara ei? Fără îndoială, nu! Pentru că de la Botezul său în Biserică, omul începe să se închine lui Dumnezeu. Aşa citim în rânduiala din Cărţile Bisericii: ,,Mă închin Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţite’’. Căci se cuvine să fim cu mare luare-aminte că nu orice închinare este ,,în duh şi adevăr’’. Şi vechii atenieni aveau un altar de închinăciune pe care scriseseră ,,Dumnezeului necunoscut’’ (Fapte 17, 22-23), dar închinarea lor era fără de folos, tocmai din pricina necunoaşterii Adevăratului Dumnezeu.
Sectele vremurilor noastre, în frunte cu aşa numiţii martori ai lui Iehova, refuză să se închine Mântuitorului nostru Iisus Hristos, socotindu-L, asemenea celorlalţi vrăjmaşi ai Lui, un simplu om muritor. Dar să ne gândim: Lui Hristos s-au închinat Sfinţii Apostoli (Matei 28, 17); I s-au închinat magii de la Răsărit (Matei 2, 11); I s-au închinat Femeile aducătoare de mir (Matei 28, 9); I s-a închinat leprosul pe care l-a vindecat (Matei 8, 2); I s-a închinat femeia cananeiancă care era păgână (Matei 15, 25); I s-au închinat cei ce erau în corabie, mărturisind: ,,Tu eşti Fiul lui Dumnezeu’’ (Matei 14, 33); I s-a închinat omul care şi-a adus fiul lunatic spre a fi vindecat (Matei 17, 14); I s-a închinat cel vindecat de orbire din naştere (Ioan 9, 38). Iată dar, adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu în duh şi adevăr! Printre ei şi păgâni, în vreme ce acei ce se socotesc creştini, sectarii, refuză să I se închine lui Hristos! Şi încă se mai laudă pe toate drumurile că sunt cunoscători şi împlinitori ai Sfintelor Scripturi! Păgânii samarineni despre care ne vorbeşte Evanghelia Sfântă a acestei Duminici aveau o scuză măcar: nu ştiau. Dar când li s-a spus, au crezut: ,,Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut…Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui’’ (Ioan 4, 39, 41). Neopăgânii vremurilor noastre sunt mult mai răi: oricât le propovăduiesc slujitorii Bisericii, refuză cu încăpăţânare adevărata închinare. Ei singuri se fac păgâni, căci a spus Mântuitorul: ,,De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de el va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot civântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să_ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei 18, 15-17).
Istorisirea biblică despre femeia samarineancă se încheie cu finalul Evangheliei de astăzi, din care ştim că ea a fost cea dintâi care a crezut. Ce s-a întâmplat după aceea, ne spune Sfânta Tradiţie a Bisericii: a părăsit păcatele de până atunci, s-a botezat şi s-a făcut vestitoarea lui Iisus Hristos până în capitala imperiului roman păgân. Prin faptele sale cele bune, luminată de harul lui Dumnezeu, ea a devenit Sfânta Fotinia. Biserica i-a recunoscut sfinţenia vieţii din momentul întâlnirii sale cu Mântuitorul şi i-a înscris numele în calendarul său, cinstind-o, după vrednicie, în fiecare an la 26 februarie. Dumnezeu îi primeşte cu bucurie pe toţi păcătoşii pământului. Acesta este rodul lucrării lui Dumnezeu săvârşită de Fiul Său. Aşa este, aşa să fie întotdeauna. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
Sfîntul Cuvios Isachie Mărturisitorul: Cei care dărîmă sfintele biserici nu vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu
Scriind Episcopului Timotei ai Efesului, Sfântul Apostol Pavel ne face să fim prevăzători şi atenţi la o primejdie prezentă întotdeauna în lume: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor’’(I Timotei 4, 1).Învăţăturile demonilor sunt, iubite cititorule, ereziile pierzătoare de suflete. Ereziile sunt strâmbări ale Revelaţiei Dumnezeieşti, denaturări voite ale adevărurilor mântuitoare, propovăduite de Sfânta Biserică Ortodoxă. Diavolii izvodesc ereziile şi le răspândesc în lume prin slujitorii lor, care întotdeauna se prezintă drept slujitori ai lui Hristos.
În secolul IV după Naşterea Mântuitorului, un anume Arie a plecat urechea spre îndemnul diavolului şi a propovăduit erezia care nega Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Această erzie s-a întins ca o molimă şi a produs multă tulburare în Biserică. Ca să aibă putere şi mai mare, ereticii au atras în rătăcirea lor şi pe împăraţi. Aşa bunăoară, împăratul Valens a trecut de partea ereticilor şi a închis multe biserici, altele le-a dărâmat, iar pe unele le-a transformat în grajduri de cai, aşa încât să nu se mai săvârşească în ele Dumnezeieştile Slujbe.
Atunci s-a ridicat Cuviosul Isachie şi a cerut lui Valens: ,,Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi Dumnezeu îţi va îndrepta bine calea înaintea ta’’. După multe stăruinţe, împăratul a vrut să asculte glasul Sfântului, însă, ca de obicei, s-a găsit unul vătămat de arianism care l-a întors de la sfatul cel bun al stareţului Isachie. Sfântului i-a făcut multă necinste şi l-a alungat batjocoritor. Era înainte de o înfruntare militară dintre grecii lui Valens şi barabari. Dumnezeu a rânduit desfăşurarea lucrurilor după înţelepciunea Sa cea de negrăit, şi grecii au fost înfrânţi. Valens a fugit însoţit de doi sfetnici şi, fiind foarte obosit, s-a ascuns într-o grămadă de paie. Barbarii care-i urmăreau au prins de veste, au venit şi au aprins paiele, astfel că împăratul a pierit, fiind pedepsit de Dumnezeu pentru păcatele cele grele îndreptate împotriva Sfintei Biserici (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 475-479).
Ceea ce a făcut împăratul Valens a fost un precedent din vechime, căci această faptă nesăbuită o regăsim mai târziu în istorie la marii criminali ai omenirii Lenin, Stalin şi Ceauşescu. Am trăit vremurile de dinainte de 1989 când dictatorul român păgân a darâmat multe biserici în Bucureşti, mânat de o megalomanie devastatoare. Pe lângă toate acestea, mai avea pretenţia să fie pomenit la Slujbele Bisericii, nu pentru că avea vreo fărâmă de credinţă, ci pentru a dovedi cât de mult îl iubeşte poporul român, călcat în picioare.
În Ucraina Ortodoxă, dementul Zelenski închide și dărîmă sfintele biserici. În Gaza, prietenii noștri evrei au distrus și ei un sfant locaș.
Sunt acestea lecţii ale istoriei, din care puţini sunt dispuşi să înveţe.
Presbiter Iovița Vasile
Răspuns la o întrebare idioată
A formulat-o un oarecare Nicolae Duță, profesor, într-un articol numit mega-nepomenitorii-misa, publicat în ActiveNews:
De ce nepomenitorii nu iau atitudine împotriva ereziilor lui Dorel Vișan?
1.Amice, Dorel Vișan nu ne interesează pentru că nu face parte din Biserica noastră. Cînd a ajuns să se închine marelui arhitect, despre ce erezii mai poate fi vorba? Căderea lui e totală, e slujitor declarat al diavolului cu 33,5 grade. Fie sănătos.
Pe noi ne interesează ereticii care ocupă scaunele episcopale ale Bisericii noastre, pentru că spre ei merge bănuțul văduvei, ei se erijează în păstori și ei au jurat că vor lucra pentru binele Bisericii, apoi L-au trădat pe Hristos în Creta și în multe alte ocazii. Sunt acei indivizi pe care dumneata îi aperi și-i acoperi, crezînd că ponegrind pe cei îngrădiți de erezie, ascunzi multele lor mizerii. Te înșeli. Du-te dumneata la Patriarhie cu o jalbă prin care să ceri înlăturarea din Biserică a episcopilor homosexuali, și apoi putem vorbi pe aceași lungime de undă. Promiți?
2.Nu mai minți spunînd că noi suntem nepomenitori. N-am întrerupt pomenirea nicio secundă, doar că nu mai spunem ,,pe episcopul nostru Nifon Mihăiță, (sau Corneliu Onilă, sau Sofronie Drincec), sau oricare altul, să-l pomenească…’’ Nu! Zicem: ,,Pe toți episcopii ortodocși care drept învață cuvîntul adevărului, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa’’. Sună mai frumos, nu?, și e mai cuprinzătoare această formulă. Ceea ce vă macină pe voi e că niciun zis episcop roman nu mai învață cuvîntul adevărului, deci nu se încadrează în acea formulă patristică. Toți sunt eretici!
3.Metoda dumitale de a ne asocia foțat cu indivizi de ambe sexe, deosebit de dubioși e drăcească, deci prostească. E multă vreme de cînd am luat cuvenita distanță față de aceștia, puteți să vi-i asumați, să vă spălați pe cap cu ei, așa cum v-au spălat și pe creiere. Sau pe creieri. N-avem nimic de-a face cu Vulcănescu, Dorel Vișan, Diana Șoșoacă, cu cei din misa lui Bivolaru sau din misa catolică, cu Victor Roncea sau Capsali, cu Constantin Necula și cu unul ca dumneata. Nu mai lungesc inutil lista. Atît vreau să spun că Lavrentie Carp, nu-i îngrădit de erezie, e iscoada lui Teofan Savu și se bagă ca musca-n lapte printre noi.
4.În concluzie, domnule Duță, te invit să ne denigrezi în continuare cît poftești. Nu faci decît să aduci dovezi în plus că n-am greșit cînd am aplicat Sfintele Canoane, îngrădindu-ne de episcopii eretici. Hulele dumitale, împreunate cu minciuna, ne stimulează, ne străduim mai mult pentru apărarea Bisericii noastre de călăuzele oarbe care au pus stăpînire pe ea. Încasează, în continuare, bani murdari din reclamele pentru chiloți de damă. În fond, acesta este nivelul vostru moral, intelectual, și… duhovnicesc.
Presbiter Iovița Vasile