ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

-Ce vom face cand aproape toti episcopii vor deveni ecumenisti?

– Acum 20 de ani se vorbea impotriva C.M.B si a ecumenismului. Dar odata cu trecerea la Domnul a episcopilor batrani, au venit cei tineri, care au majoritatea, un duh ecumenist.
Cand vorbim despre Biserica, nu socotim in funtie de numar, ci dupa continuitate si stabilitate traditiei. Adica, ce au invatat Părintii dinaintea noastra, invatam si noi si cei care vin dupa noi. Biserica nu îi are numai pe episcopii prezenti care traiesc astazi, ci si pe cei adormiti, care au trecut la Domnul, iar acestia sunt majoritatea.
Chiar daca toti episcopii ar deveni ecumenisti, daca exista doar un singur credincios, Biserica ramane.
Sf Maxim Marturisitorul era singur, Sf Marcu Eugenicul era singur, Sf Grigorie Palama era singur.
Cand Sf Grigorie Teologul a mers in Constantinopol, a gasit numai 17 laici ortodocsi, nu episcopi, nu preoti.
Cand s-a facut Sinodul II Ecumenic, atunci cand s-au condamnat pnevmatomahii si arienii, au ramas 17 eretici arieni in Constantinopol. Nu socotim dupa numar. Un singur credincios daca ramane, Biserica ramane.

– La dialogul ecumenic participă astăzi şi credinţa mozaică şi islamul. Ce părere aveţi de dialogul cu ei?
– Aceştia nu cred că Hristos este Dumnezeu. Păi dacă Hristos nu este Dumnezeu, înseamnă că învăţătura Sa e una omenească. Hristos ar fi deci un filosof a cărui învăţătură poate fi trecută cu vederea. Cum nu ne leagă filosofia lui Platon şi Aristotel, aşa nu ne leagă nici învăţătura lui Hristos. Toţi Sfinţii Părinţi spun că iudaismul şi islamul nu conduc către mântuire. Cei care participă la acest dialog au ajuns să spună că şi islamul, şi iudaismul sunt căi de mântuire.
Sfinţii Ioan Damaschinul, Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama îl numesc pe Mohamed antihrist. In Coran este scris că atunci când Hristos ar fi ajuns în faţa lui Allah, ar fi fost întrebat:  „Ai învăţat Tu că eşti Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu?”. La care Hristos ar fi răspuns: „Eu nu am învăţat aşa ceva. Sunt minciunile Evangheliilor. Ucenicii mei au învăţat asta, nu Eu“.
Vă întreb: „Fără Hristos, Fiul lui Dumnezeu, există mântuire?”.
Şi despre iudaism, dacă iudaismul ar fi condus la mântuire, ce rost a mai avut venirea lui Hristos?
Eu predau patrologie. Sunt foarte mulţi părinţi care au scrieri intitulate: Contra iudeilor, cu o exprimare extrem de dură împotriva lor.

(…)Această perioadă este cea mai grea dintre toate perioadele. Nu ştiu dacă poate fi ceva mai grav decât ceea ce trăim acum. Adică cei care ar trebui să păzească turma lui Hristos şi să îi gonească pe duşmanii credinţei, tocmai aceştia fie sunt indiferenţi, fie îi ajută pe duşmanii credinţei! Ştim despre o vedenie pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare legat de erezia ariană. L-au întrebat oamenii pe Sfântul Antonie: „Noi ce să facem?”. Şi Sfântul le-a istorisit vedenia sa, care arăta cât de grav era faptul că arienii erau eretici, după care le-a răspuns:
„Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!”.

Acum, când avem de-a face cu erezia ecumenistă, erezie despre care încă oamenii nu conştientizează că este erezie, trebuie ca toţi cei cu sfântă nelinişte pentru dreapta credinţă să îi păzim pe oameni să nu se molipsească de erezie, iar pentru suferinţele, pentru crucea pe care o purtăm în viaţa noastră, să îi mulţumim lui Dumnezeu, căci aşa El ne fereşte de a iubi lumea aceasta. Căci dacă cineva iubeşte lumea aceasta, atunci urăşte pe Dumnezeu (I Ioan. 2,15), ne spune Sfântul Ioan Teologul.

Text trimis de Andrei F.

– Mulţi tineri işi fac studiile teologice în Occident, la universităţi catolice sau protestante, şi ajung apoi clerici ortodocşi. Vedeţi vreun pericol în această modă?
– Da. Este un mare pericol. Avem un exemplu din perioada stăpânirii turceşti. Aţi auzit de sfinţii colivazi? Cei trei mari sfinţi colivazi au fost Sfântul Athanasie din Paros, Sfântul Macarie Notara şi Sfântul Nicodim Aghioritul. Sfântul Athanasie din Paros a fost întrebat de cineva dacă este o idee bună să îşi trimită copilul să studieze în Apus. Era în perioada ateismului şi iluminismului. Şi a răspuns Sfântul: „Eu nu pot să vă interzic asta, dar, dacă va merge acolo, există pericolul să se întoarcă ateu”.
Catolicismul şi protestantismul i-au influenţat pe toţi teologii ortodocşi care au mers să studieze în Apus. Au mers în Germania, în Franţa, la Roma şi, minunându-se de clădirile frumoase, de universităţile mari, de bibliotecile imense, s-au simţit complexaţi şi şi-au zis: „Aceste popoare sunt înaintea noastră!”; şi, încet-încet, ortodoxia lor a început să se clatine. Există multe exemple de profesori greci care au studiat în Occident şi s-au întors în Grecia cu altă teologie. Acum scriu cu multă admiraţie despre teologi apuseni, dar fără să înţeleagă esenţa teologiei acelora şi în bibliografiile lucrărilor proprii au plăcerea să treacă multe nume de teologi protestanţi şi nu pe Sfinţii Părinţi. Ba se întâmplă asta şi în predica din biserică. In loc de sfinţi precum Vasile cel Mare sau Ioan Gură de Aur, ei îi citează pe Bultmann şi Kuhlmann! Şi credincioşii îi privesc cu respect, ca pe oameni cultivaţi şi învăţaţi.
Nu e rău să mergi acolo, să cunoşti ce spun teologii apuseni, dar să cunoşti, nu ca să te schimbi, ci ca să ştii să te fereşti de ereziile şi căderile lor. Este foarte bine ca un teolog să meargă în Apus atunci când s-a copt şi când a dobândit un fundament ortodox puternic.

Text trimis de Andei F.

– Este ecumenismul, aşa cum se declară, un mijloc de propovăduire a adevărului Credinţei Ortodoxe? Sunt voci care spun că suntem datori să fim în mişcarea ecumenică pentru a marturisi poziţia Ortodoxiei…
– Această întrebare este una foarte importantă. Atinge exact esenţa problemei ecumenismului.
Ea naşte alte două întrebări fundamentale.
Prima ar fi: ,,Până în secolul 20, când a început dialogul ecumenic, Biserica nu a dat mărturia cea bună?”. Toată pleiada de Sfinţi care au trăit până atunci, cum au mărturisit ei? Cum se comportau ei cu eterodocşii? Aveau astfel de dialoguri?

Metoda dialogului de astăzi a fost necunoscută Bisericii timp de 2000 de ani. Când o anumită grupare îmbrăţişa o anumită erezie şi când ea prindea putere, Biserica se neliniştea, dar nu făcea cu aceia dialoguri de la egal la egal, ci îi chema la Sinod să îşi prezinte învăţătura lor, iar Sinodul hotăra dacă aveau sau nu dreptate. Sinodul era locul unde se mărturisea adevărul. A existat vreodată în Biserică dialog care să dureze 20-30 de ani? Se cerceta cazul şi, dacă se descoperea o erezie, Biserica lua îndată o decizie.
Cea de-a doua întrebare este:
„Care sunt roadele pretinsei mărturisiri Ortodoxe în acest dialog ecumenic?”.
Cei care sprijină acest tip fals de dialog şi mişcarea ecumenică afirmă că participă la acest dialog ca mărturisitori ai adevărului Ortodoxiei, dar sunt sute de exemple când tocmai reprezentanţii ortodocşi au trădat adevărul Ortodoxiei. S-a văzut în acest dialog că întotdeauna rezultatul lui a fost că ortodocşii au dat înapoi şi că nu au mărturisit adevărul, iar dacă vreunul dintre ei a mărturisit adevărul, a fost dat afară din acest dialog. Sunt aleşi să participe doar acei teologi care sunt de acord cu duhul sincretist.

Text trimis de Andrei F.

– Unii ar spune astăzi că o viată morală ar fi suficientă şi că adevarul de credinţă contează mai puţin…
– Amintiţi-vă de căderea Constantinopolului în mâinile islamului. De ce a îngăduit Dumnezeu să cadă Constantinopolul? Pentru că ortodocşii au trădat credinţa, în 12 decembrie 1452, deci, iată, numai cu câteva luni înaintea căderii Constantinopolului, s-a făcut liturghie în Sfânta Sofia, ortodocşii şi catolicii împreună.
Se ştie că, după cucerire, sultanul Mahomed a avut o întrevedere cu generalii săi, ca să se bucure de izbândă. Şi cum mâncau ei şi se veseleau, deasupra sultanului, pe perete, s-a arătat o mână.
Sultanul, înfricoşat, a chemat pe toţi înţelepţii săi să tâlcuiască semnul acela, dar nimeni nu a ştiut. Şi atunci au întrebat şi pe Ghenadie Scholarios, care era simplu monah, de altfel singurul din Constantinopol care se opusese ferm unirii cu catolicii. El a cerut răgaz de o săptămână şi le-a zis: „Dacă în răstimpul acesta o să îmi descopere Dumnezeu, o să vă spun”.
Şi Dumnezeu i-a descoperit că palma aceea cu cinci degete răsfirate care s-a arătat deasupra sultanului însemna că dacă în Constantinopol ar mai fi rămas măcar cinci ortodocşi adevăraţi, nu ar fi căzut oraşul.
Şi să ne mai amintim şi că până pe 28 mai 1453 toate încercările sultanului Mahomed al II-lea de a cuceri Constantinopolul au eşuat şi era hotărât să se retragă. In seara dinaintea căderii, 28 spre 29 mai, un cleric musulman a spus însă:
„Nu plecaţi. Până noaptea aceasta am văzut deasupra cetăţii un nor alb, harul lui Dumnezeu care îi apăra pe bizantini. Acum însă norul s-a ridicat. Dumnezeu i-a părăsit. Acum putem să îi cucerim“.
Şi i-au cucerit.

Text trimis de Andrei F.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: ,,Sunt 16 canoane care ii condamna pe ortodocsii care se roaga impreuna cu ereticii”

,,Dumnezeu ne sta impotriva” – recunoaste un ,,Prea Sfintit”, participant la aşa-numita „Săptămână de Rugă­ciune pentru Unitatea Creştini­lor”.

,,Redau mai jos un eveniment, care mi-a fost relatat de unul dintre ierarhii noştri, martor ocular, ierarh care, de altfel, mi-a dat şi binecuvântarea de a publica acest text.

In perioada 18-25 ianuarie 2007 a avut loc aşa-numita „Săptămână de Rugă­ciune pentru Unitatea Creştini­lor”. Programul manifestărilor presupunea rugăciuni comu­ne în fiecare seară, începând cu orele 17, pe rând, în bise­ricile cultelor participante, în următoarea ordine: „romano-catolici, anglicani, reformaţi, armeni, luterani, greco-catolici şi, în final, la ortodocşi”. Tema Săptămânii de Rugăciune din 2007 a fost textul din Sfânta Evanghelie de la Marcu 7,37:
„Toate le-a făcut bine: pe sur­zi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.
Interesantă aceas­tă temă faţă de ce avea să se întâmple…

Rugăciunea comună din biserica ortodoxă a avut loc în ultima seară a Săptămânii de Rugăciune, adică joi 25 ia­nuarie 2007. Inţeleg că în anii precedenţi, în Săptămâna de Rugăciune, la rugăciunea co­mună din biserica ortodoxă, reprezentanţii celorlalte culte fuseseră invitaţi să stea în na­osul bisericii, în străni. Pentru ca aceştia să nu se mai simtă trataţi ca şi mireni, în 2007 s-ar fi găsit o altă formulă, în care ei au stat în semicerc în mijlocul bisericii, cu faţa către sfântul altar.

Rugăciunea comună consta de fapt într-o vecer­nie „adaptată” la „exigenţe­le” momentului. Slujba ve­cerniei cuprindea, aşadar, şi o pericopă evanghelică. Citi­rea Sfintei Evanghelii urma să o facă ierarhul ortodox sluji­tor, iar textul trebuia ales cu grijă, ca să nu deranjeze pe nimeni.Ierarhul, îmbrăcat în veşminte, citind din Sfân­ta Evanghelie, îl reprezintă, desigur, pe Hristos, iar texul ales (Luca 24, 44-52) a fost unul în care Hristos se adre­sa Sfinţilor Apostoli, zicându-le, printre altele: „Iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu”.

Mesajul se do­rea, aşadar, măgulitor pentru musafirii eterodocşi, asemu­iţi cumva Sfinţilor Apostoli, însă gândurile Domnului nu sunt ca gândurile oamenilor…

Textul pericopei evanghe­lice astfel hotărâte, trebuia scos la imprimantă pe o coa­lă de hârtie şi aşezat apoi între copertele Sfintei Evanghelii, pentru a fi citit după rânduială şi cu solemnitatea cuvenită. Aşa s-a şi făcut. în chip inex­plicabil, însă, cel care a scos la imprimantă textul, invo­luntar, a făcut o teribilă gre­şeală, în loc de pasajul de la Luca 24, 44-52, a tipărit pa­sajul de la Faptele Sfinţilor Apostoli 7, 44-52. Nimeni nu a observat eroarea decât ierar­hul pe măsură ce citea. De-acum era însă prea târziu. Nu se mai putea opri şi a trebuit să citească tot textul.
Şi aşa, în loc de măgulitoarea asemu­ire cu Sfinţii Apostoli, musa­firii de faţă au fost mustraţi cu aspru cuvânt:

„…Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pu­rurea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum şi părinţii voş­tri, aşa şi voi!
Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit pă­rinţii voştri?
Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosi­rea Celui Drept, ai cărui vân­zători şi ucigaşi v-aţi făcut şi voi acum”.

Şi astfel tema Săptămâ­nii de Rugăciune s-a împli­nit deplin, căci Domnul „toa­te le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vor­bească”.

Silviu-Andrei Vlădăreanu

Osteneala și credința că stăm înaintea lui Dumnezeu, că ne vede și ne miluiește, ne dăruiesc tihnă, libertate, nădejde, pentru că știm că „nu este nici de la cel ce voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu Care miluiește” (Romani 9, 16).
Vai și amar dacă isihia și pacea ar depinde de noi! Dar, ce mângâiere! Asta nu-i treaba ta – zice Dumnezeu –, e treaba Mea! „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă din calea ce vicleană și să trăiască” (Iezechiel 18, 23).
Acest Dumnezeu trăiește pe de-a-ntregul numai și numai să ne odihnească! Altfel, nu ne-ar fi adus la viață! Căci pentru a ne aduce la viață – pentru aceasta El este. Ce nădejde! Ce tihna ne dă!
Oricât de puțină minte curată și oricât de puțină inimă curată de-am fi avut, am fi strigat: Un astfel de Dumnezeu există, și eu n-am putut să-L înțeleg până astăzi! „El poartă grijă de mine” (1 Petru 5, 7)! El a hotărât aceasta, a făgăduit-o și o va face cu noi. Atunci eu ce fac? Eu sufăr, mă lupt, strig, mă chinui, dar știu sigur că toată această suferință este o călătorie dumnezeiască, împreună cu mine este însuși Dumnezeu, Dumnezeu Care miluiește, și este exclus să facă altceva cu mine decât să mă mântuiască.
Așadar, când eu Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și cred în El, atunci iubesc osteneala. Când însă îmi iubesc sinele și vreau odihnă, și nu slava lui Dumnezeu, atunci osteneala mea este un chin, pentru că nu-mi satisface egoismul, adică faptul de a ajunge un mare om în această viață.

(Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la canoanele monahale ale sfinților Antonie, Augustin și Macarie, Editura Egumenița, 2015)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Pe Părintele Matei Vulcănescu îl prețuiesc în mod deosebit. L-am întâlnit o singură dată, în urmă cu câțiva ani, la Sfânta Mănăstire Bănceni, unde a îndeplinit o muncă epuizntă de traducere, atunci când a fost prezent Părintele Profesor Theodoros Zisis. Bun cunoscător al limbii grecești, trăitor în Biserica Ortodoxă a Greciei, în Mitropolia Pireului, Părintele are o experiență vastă în câmpul Ortodoxiei, în aceste vremuri de cumplită persecuție a forțelor dezlănțuite ale iadului. Câtă vreme, Mitropolitul Serafim al Pireului a fost fidel Bisericii Ortodoxe, Părintele Matei a rămas alături de ÎPS Sa. Când s-a produs căderea lui Serafim, prin faptul că acesta s-a alăturat schismaticilor ucraineni, Părintele Matei s-a despărțit de el și și-a găsit refugiul în Anglia, în Biserica Antiohiei.

Recent, l-am urmărit în câteva filme, dând replica unor detractori ecumeniști. Mă refer la Iulian Capsali . Părintele își trage două perechi de mănuși și, elegant, îi dă răspunsul, cu mult bun simț, acestui trepăduș patriarhal. Nu e bine, am zis. Finețea, în acest caz, nu folosește la nimic. Încurajează servilismul, oportunismul și impostura. Eufemismele mai mult dăunează. Dacă-i spui ereticului, vezi, dumneata ești ortodox, doar ca trebuie să faci mici ajustări…, nu-l ajuți cu nimic. Dacă aprobi impostorul numai pentru că a luat apărarea Părintelui Laurențiu Iacob, și treci cu vederea că Iulian Capsali s-a detașat de ,,secta’’ nepomenitorilor din motive de ,,igienă duhovniceasă’’, n-ai făcut nimic. Spune-i verde-n față: Nene, te-ai vândut ereticilor din Patriarhie, care te pun să semnezi texte împotriva ,,sectei’’ nepomenitorilor, ești o lichea. Când un CTV, un Andrei Caramitru sau Baconschi, sau Liiceanu, sau Plesu sau alte lichele intelectuale sorosiste se apucă să facă reguli în Biserica noastră, să ne pună să sărbătorim Învierea Domnului după bunul plac al dementului Francisc, spune-le cuvintele potrivite: Sunteți lepădături care n-aveți ce căuta în perimetrul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu temenelele și căciulelile și eufemismele și politețea exagerată, n-ai făcut nimic. Spune-i deschis: Te porți ca boul? Ești un bou!

Presbiter Iovița Vasile

De la plagiatorii de doctorate cu vechime la aspiranții care vin din urmă, calea e deschisă, iar analfabetismul intelectual este însoțit de cel moral, mult mai dăunător pentru o societate închisă cum este a noastră.

,,Sîntem țara doctoratelor primite pe sub mînă, a proprietarilor de doctorate plagiate și a fabricilor de diplome eliberate de universități particulare.
Unul din patru foști sau actuali parlamentari sau miniștri, are titlul de doctor.

Printre ei, Cristian Adomniței, fost ministru al Educației implicat în dosarul de corupție al grupului Relu Fenechiu, este doctor în agricultură, Petre Daea, doctor în agricultură, fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, doctor și el, cu titlul predestinat „Procedura plîngerii prealabile“, titlu pe care l-a pierdut pe traseu după ce și-a pierdut mandatul, Florin Iordache, autorul Ordonanței 13, proprietarul unui doctorat obținut la o universitate particulară din Republica Moldova.
Și lista poate continua, incluzînd și posesori de doctorate din administrația centrală și locală – vezi exemplul primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele.

Statisticile arată că cei mai mulți posesori de doctorate sînt membri ai PSD, dar nici celelalte partide nu sînt mai puțin școlite.
În topul instituțiilor universitare donatoare de doctorate se află Școala Doctorală a Academiei de Poliție. Zeci de teze de doctorat plagiate și altele suspecte de plagiat au iscat nenumărate scandaluri de-a lungul anilor.
Dintre polițiștii doctori, cei mai mulți poartă insigna fostei miliții ceaușiste, iar simplii agenți vorbesc doar pe la colțuri despre șefii cei mari. Unii dintre ei aspiră, desigur, încă de pe acum la botezul doctoratului.

Încotro ne îndreptăm? Mă tem că într-acolo de unde am venit în urmă cu 30 de ani.
Învățămîntul superior din România nu este mai performant decît cel primar, gimnazial sau liceal. Amfiteatrele sînt pline de studenți în căutarea unei diplome doar pentru a mai amîna cu cîțiva ani ocuparea unui loc de muncă. Sînt copii ai politicienilor corupți, ai baronilor, ai afaceriștilor pe bani publici.
Învățămîntul vocațional este pentru ei o mare necunoscută. Ajunși la catedră, în sitemul medical, în domeniul finanțelor, în agricultură, se întreabă ei înșiși ce caută acolo. Așa se face că tineri cu studii superioare se alfabetizează de fapt la locul de muncă.

În această realitate aiuritoare, sute sau mii de tineri care și-au obținut doctoratele studiind ani de zile, unii dintre ei la universități de prestigiu din Europa sau SUA, își caută de lucru în domeniul pe care și l-au ales. Mulți se reprofilează, lucrează la multinaționale, unii își deschid mici afaceri.
Nu au loc de partizanii inculturii, în special de cei din lumea politică, indivizi care țin posturile blocate la universități private sau chiar de stat.”

George Arun

Cu prostul care n-are școală,

Te lupți puțin și-ai câștigat.

Dar duci o luptă colosală

Cu prostul care are școală!

……………………………………………

De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,

Și actualii, dar și foștii,

Cei mai deștepți de pe Pământ

Au fost întotdeauna… PROȘTII.

……………………………………………………………………..

Nu te ruga la ursitoare

Să-ți facă-n viața ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare:

„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”

………………………………………………………………………………………………………………………………

De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveți atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră,

Ajunge numai să fii… PROST.

…………………………………………………………………………

În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvață contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă și diploma de… PROST.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Avem impozite cu carul,

Dar înotăm în sărăcie 

Și ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe… PROSTIE…

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jignești, să nu-i împroști!

O, Doamne, de ne-ar crește grâul

Cum cresc recoltele de… PROȘTI.

……………………………………………………………………………………………………

Și-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,

Savanții noștri mor de foame

Și numai PROȘTII sunt deștepți.

…………………………………………………………………………………………………………..

(Preluare de pe ActivNews)

În România, prostia a fost eradicată. Așa am socotit, la un moment dat. Mi s-a atras atenția că prostia n-a fost eradicată, ci e ridicată pe cele mai înalte culmi. cum zicea Ceaușescu. Bine, atunci hai să ne uităm pe cele mai înalte culmi. Să începem cu președenția. Să nu încerce cineva să ne spună că Iohannis ar fi un prost. Nu! Omul acesta a avut un parcurs anevoios și greu, până să ajungă în vârful piramidei. Numai el știe câte nopți nedormite a petrecut pentru a ajunge profesor de fizică (fără educație, care ține de sport), apoi inspector general, apoi primar al Sibiului și, la final, președinte al României, căci mai sus nu se poate. Că e fudul, e adevărat. Dar care neamț este smerit? 

Venim la cel care a fost până mai ieri prim-ministru al României, Nicolae Ciucă. Credeți că e ușor să ajungi general al armatei române și să-ți asumi asemenea responsabilități? Numai americanii știu cât au stăruit pe lângă el, pentru a-l convinge să accepte funcția de premier. Uitați-vă la Domnul General Radu Theodoru, a ajuns la vărsta de 99 de ani și încă n-a  dobândit gradul lui Ciucă, desi a trecut printr-un război. Ciucă are un plagiat la activ? Lăsați-mă-n pace. Kovesi, Ponta și mulți alții n-au?

Marcel Ciolacu. Acesta, nu se știe ce și când a terminat, nu poate fi acuzat de plagiat, pentru că nici nu știe ce-i acela. Ce pot să vă spun e că acest individ vrea să ne termine pe noi, ca Popor Ortodox. Nu va reuși. Mai mult nu insist, pentru că nu vreau să vă stric ziua.

Presbiter Iovița Vasile

Reformarea Ortodoxiei. Biserica Ortodoxa conform Adunarii din Creta, nu-si mai pastreaza aceleasi atribute si nici acelasi mod de raportare la alte biserici, deviindu-se de la dogma Bisericii Ortodoxe, catre erezie, textul ajungand sa vorbeasca despre o cu totul alta biserica.

Noile reguli si modificari dupa care functioneaza Biserica Ortodoxa Romana:
– ajustarea Ortodoxiei la lumea moderna
– modificarea Dogmelor prin adoptarea de texte eretice
– Biserica Ortodoxa este un martor al Adevarului, nu este Adevarul
– transformarea Ortodoxiei, care este una, unica si deplina, intr-o religie, marxista, fara limite clare, dezbinata, nedeplina
– transformarea din Biserica Ortodoxa care se identifica cu Biserica lui Hristos in Biserica care pretinde ca este Biserica lui Hristos
– transformarea din Biserica Ortodoxa care detine Adevarul, Biserica adevarata in Biserica condusa catre Adevar, Biserica, element de adevar.

Andrei F.

Andrei F.

– Bătrâne, cum să arăt iubire?
– Cum ar trebui să arăt cuiva dragostea? Eu nu înțeleg asta. Acesta este ceva fals, ipocrit. Pentru că iubirea trebuie să existe în noi și să ne trădeze, da. Dragostea adevărată îl informează pe celălalt fără manifestări exterioare. Dragostea înseamnă a asculta cu durere suferința celuilalt. Dragostea este atât o privire îndurerată, cât și un cuvânt pe care îl vei spune cu durere celuilalt, atunci când acesta se confruntă cu o anumită problemă. Dragostea înseamnă a-i împărtăși întristarea, a-l mângâia în necazul lui. Dragostea înseamnă să purtați un cuvânt greu pe care o să vi-l spună. Toate acestea ajută mai mult decât multe cuvinte și manifestări exterioare.

Când te doare în interior pentru altul, Dumnezeu îl informează pe acela despre iubirea ta și o înțelege fără manifestări exterioare. La fel cum răutatea noastră nu se manifestă, ci este internă, celălalt însă o înțelege., o simte. Vedeți, chiar și diavolul, când se prezintă ca un „înger al luminii”, aduce tulburări, în timp ce Îngerul adevărat aduce cu el o stare blândă, inexprimabilă.

– Ce anume, bătrâne, mă împiedică să cunosc dragostea altora?

– Nu ai cultivat iubirea? Cine iubește, este informat despre iubirea celuilalt, dar îl informează și pe celălalt despre dragostea lui. Cealaltă persoană înțelege dacă te prefaci sau dacă îl iubești cu adevărat, pentru că dragostea merge ca o telegramă. Dacă facem de exemplu o vizită la un orfelinat, copiii vor înțelege imediat în ce dispoziție am mers. Niște oameni care doreau să înființeze o instituție pentru copiii abandonați veniseră odată la Kalivi să-mi ceară părerea.

„Cel mai important, le-am spus, este să-i iubești pe acești copii ca și pe copiii tăi și chiar mai mult. Acesta este ceea ce îi va informa pe copii despre dragostea ta. Dacă nu te doare, mai bine nu începe să faci nimic”. Atunci un doctor, foarte evlavios, a spus: „Ai dreptate, Părinte. Odată, mai multe persoane am vizitat pentru prima dată un orfelinat și copiii au înțeles starea de spirit a fiecăruia dintre noi.
„Domnul cutare, spuneau ei, este un trecător; domnul cutare a venit să-și petreacă timpul cu noi; domnul cutare ne iubește cu adevărat”. Vezi cum informează dragostea.

Sursa: https://www.vimaorthodoxias.gr/didaxes-geronta-paisiou/agios-pa-sios-o-agioreitis-i-alithini-agapi-pliroforei-ton-allon-choris-exoterikes-ekdiloseis/

Traducere: Dr. Gabeiela Naghi

În cloaca ecumenistă, toți sunt egali. Nu există unul mai egal decât ceilalți. Așa se face că Daniel Ciobotea e egalul pastorului sectar (iertați pleonasmul!), Vladimir Pustan, din Beiuș.

Daniel este păstor,

Vladimir Pustan – pastor.

Amândoi au falnic nume

Și un falnic viitor.

…………………………………………………………………………………

Irineu Popa, academicianul cu 10 clase, pseudo-mitropolitul Olteniei, și-a început lucrarea funestă de distrugere a Mănăstirii Frăsinei, mințind că vrea să întărească monahismul în acest așezământ.

Monahismu-l întărește

Pân’ la dispariție, 

Apoi vine și grăiește:

A fost exhibiție.

…………………………………………………………………………….

Evreii au bunul obicei de a-și ascunde etnia îndărătul unui nume românesc. Alții  se revendică a fi nepoți de preoți ortodocși. Citiți prezentarea pe care i-a făcut-o Daniel Ciobotea evreului Mugur Isărescu. Cât de mult se poate înjosi un om: Mugur Isărescu este o personalitate deosebită care impresionează prin căldura sufletească, prin sinceritatea sa și mai ales prin credința și atașamentul său față de Biserică. Este un credincios ortodox evlavios, o figură nobilă și luminoasă care reprezintă sufletul poporului român, în deschiderea sa spre cer și spre alte popoare. Are o deosebită moștenire spirituală prin faptul că este strănepot al unui preot de țară din Oltenia și nepot al fostului Patriarh Iustinian Marina. Este un soț și un părinte care arată că familia creștină poate fi consolidată și că este necesară progresului nostru spiritual în România.

Daniel

Din stejar, stejar răsare,

Dintr-un prost – un prost mai mare.

Dar din români, vrei nu vrei,

Răsar sute de evrei.

……………………………………………….

Bill Gates, (citiți așa cum se scrie), se socotește a fi unul din dumnezeii lumii acesteia, aducând toate relele iadului asupra omenirii.

Pe filozoful Socrates

L-aș compara cu Bill Gates.

Cel dintâi avea un demon,

Cestălalt, am putea spune,

Are-n el o legiune

………………………………………………….

Fostul președinte al Braziliei, Bolsanaro, a refuzat să se înscrie în rândurile vacciniștilor. Cu ocazia unei vizite în Statele Unite, i s-a interzis accesul în orice local public, încât a fost nevoit să servească masa pe stradă, stând în picioare. A fost schimbat din funcție prin alegeri fraudate.

Bolsanaro a refuzat

Vaccinul cel blestemat.

Pentru că nu s-a supus ca mula,

L-au înlocuit cu Lula.

…………………………………………………….

În nebunia sa manifestă, președintele american a ordonat distrugerea gazoductului Nord Stream.

Prezidentul Biden Joe

Se poartă ca-n vremea lui Noe.

Noe plutea pe ape apatic,

Joe lucră subacvatic.

…………………………………………………………….

Calistrat Chifan este un ecumenist pârlit, tolerat și protejat de pseudo-ierarhi. N-are nimic comun cu călugăria. Despre isprăvile lui, a auzit o țară întreagă.

CAL Chifan celebru este

C-a plesnit două neveste,

Iar în cinul monahal,

Sadic, a ucis un CAL.

……………………………………………………………….

Vasile Ioana are parohie în București. Nu întâmplător. Este un înfocat susținător al unirii cu ereticii. Recent, a avut o prestație penibilă la un post de televiziune în care a înșiruit o parte din tezele neghioabe ale ecumeniștilor.

Ecumenistul V. Ioana

Se va pierde în nirvana.

Raiul nu l-a căutat,

Iar iadul l-a desființat.

…………………………………………………………….

Cristian Pomohaci a fost preot, dar nu ortodox. E din familia lui Corneliu Onilă de la Huși. Scăpat de grijile parohiei, colindă televiziunile și se expune public, fără urmă de regrete.

Pomohaci cu a lui slavă

E de loc din Rebrișoara.

A cântat una grozavă,

Auzită-n toată țara.

…………………………………………………………………….

Vă aduceți aminte cum cântau țiganii, cât îi ținea gura, în campania electorală a lui Băsescu Petrov?

,,Hai, Băsescu, la putere,

Scapă țara de lichele’’.

Băsescu a venit și s-a dus

Și avem o lichea-n plus.

………………………………………………………………….

În epigrama de mai jos am sintetizat viața unui moroi comunist, care a pus bazele distrugerii României. Încet-încet, se apropie de judecata particulară, și atunci va vedea monstruozitatea faptelor sale criminale. Nimeni nu-l mai poate apăra.

În țara asta invadată de păgâni,

Iliescu a ucis români.

Și după multă liber-cugetare,

Ne-a scos și țara la vânzare.

Stocul a fost lichidat. Mulțumesc pentru atenție.

Presbiter Iovița Vasile

Îmi scrii că te-ai certat cu tatăl tău şi că te-ai despărţit de el, iar el la despărţire te-a blestemat. Şi acum întrebi dacă acest blestem are vreo însemnătate.
Neîndoit că are. Cum să nu aibă însemnătate blestemul părintesc? Şi de lucruri mai mici, chiar şi de gânduri obişnuite, se zguduie lumea duhovnicească; cu atât mai mult de blestemul părintesc rostit pe dreptate.

Dreptul Noe a blestemat pe urmaşii lui Ham din pricină că Ham îşi bătuse joc de tatăl său, Noe; Şi acest blestem se întinde în chip vădit până în ziua de astăzi asupra neamurilor negre, a hamiţilor.
În ţara noastră s-a împlinit nu de mult un cumplit blestem de mamă. O mamă îşi certa fiul dezmăţat. Mâniindu-se, fiul a înjurat-o. Mama l-a mustrat şi pentru acest lucru. Atunci el a lovit-o pe mama sa cu băţul. Mama a început să plângă şi să se tânguiască, şi în durerea sa a rostit acest blestem asupra fiului său:
„Fiu ne-fiu ce-mi eşti, cum am plâns eu azi, să plângi şi tu în ziua ta cea mai de bucurie!” După o vreme, mama a murit, iar fiul a rămas neîndreptat şi neiertat; însă blestemul mamei s-a împlinit, în ziua nunţii fiului – în ziua lui cea mai de bucurie -, nuntaşii trăgeau cu puşca. Un glonte „rătăcit” a nimerit-o pe tânăra mireasă, şi el a început să plângă, însă moartea a pus sfârşit plângerii lui – şi vieţii lui.

Hristos a întărit străvechea poruncă privitoare la cinstirea părinţilor zicând cu preacurata Sa gură: să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta. Deci, nici să nu se gândească cineva că aceasta e poruncă a lui Moise. Nu. Ea este a lui Hristos. Dar dacă vreun părinte păgân sau necredincios ar rosti blestem asupra fiului său fiindcă acesta e creştin, un astfel de blestem ar cădea pe capul părintelui, nu pe al fiului, în cazul tău însă, tu eşti cel vinovat, şi blestemul rămâne asupră-ţi. Ca atare, grăbeşte-te şi roagă-l pe tatăl tău, cât este viu, să ridice blestemul de peste tine şi să te binecuvânteze, ca să fii viu şi să ai viaţă lungă pe pământ.
Domnul să-ţi fie într-ajutor!

(Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi-Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

„Imediat ce vă treziţi, spune Sfântul Antonie cel Mare, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să cercetaţi pe cei bolnavi. Cel bolnav, pentru că trece printr-o situaţie deosebită, este împins mai lesne spre păcat, are ispite, întristare şi îi vin gânduri deşarte. Firea lui este mai neputincioasă, de aceea are nevoie de sprijin şi de mângâiere. Atunci când îl cercetezi de dimineaţă, va prinde curaj şi altfel va înfrunta greutăţile zilei”.

Îndemnându-ne să îi vizităm pe cei suferinzi, Sfântul Antonie nu vrea să spună că trebuie să mergem şi să căutăm peste tot acolo unde există bolnavi, ci se referă doar la cei care se află în preajma noastră, aproape de noi. Aşadar, nu pune o sarcină peste puterile noastre, ci stabileşte o rânduială după care să ne orientăm. Sfântul rânduiește acest canon de a-i vizita dis-de-dimineaţă pe cei bolnavi doar celor sănătoşi, nu şi celor suferinzi. Bolnavul trebuie să ştie că boala pe care Dumnezeu i-a trimis-o este pentru el un bun prilej de desăvârşire. Boala înlocuieşte rugăciunea, pe care nu o putem face, ţine loc de participare la slujbe, la care nu putem merge, înlocuieşte faptele credinţei, ale luptelor duhovniceşti, postul, atunci când bolnavi fiind trebuie să mâncăm. Atunci când suntem bolnavi, cu puţină anafură ne „achităm” toate datoriile noastre faţă de Dumnezeu.

Diavolul, însă, pe toate ni le înfățișează anapoda şi ne pricinuieşte deznădejde. Aceasta nu trebuie să se întâmple. Boala pe care Dumnezeu ne-o trimite este măsurată până la ultima picătură pentru noi, care căutăm mântuirea. Nu se poate să devenim desăvârşiţi fără suferinţă – mai ales atunci când boala survine pe neaşteptate –, care ne smereşte în faţa celorlalţi tocmai prin faptul că avem nevoie de ajutorul lor, neputând trăi izolaţi.

Aşadar, atunci când ne îmbolnăvim, să cunoaştem că aceasta este încercarea noastră, scara noastră către cer, şi că este necesar să ne „tocim” pe noi înşine şi, atât cât putem, să nu cerem ajutorul celorlalţi. Să ne asemănăm Domnului şi sfinţilor care nici mângâiere nu au căutat, nici uşurare în greutatea suferinţei lor. De asemenea, să fim adevăraţi atleţi ai postului. Să nu cerem uşor dezlegare ori mâncăruri alese pe care niciodată nu le-am gustat. Trebuie să fim foarte atenţi, ca nu cumva, în loc să ne sfinţim, să cădem în prăpastie şi să ieşim fără cununa biruinţei.

„Pe cei bolnavi dintre voi”

Dacă citim viaţa Sfântului Antonie vom vedea că, prin cuvântul „bolnavi” îi denumeşte pe cei care suferă de boli trupeşti şi, mai înainte de toate, pe cei bolnavi psihic ori duhovniceşte, care nu pot să înfrunte încercările şi sănătatea lor şubredă. Boala noastră duhovnicească o reprezintă patimile, păcatele, gândurile deşarte, înşelările… Cel care are gânduri deşarte nu are echilibru sufletesc, are boli duhovniceşti. Iar cel care păcătuieşte nu este sănătos trupeşte. De aceea, cei suferinzi sunt, de obicei, cei mai protejaţi în rândul unei obşti, fie că suferă de o boală grea precum cancerul, fie de o simplă durere de dinţi. Bolnavul are nevoie de îngrijire specială şi nu putem să trăim fără el, fiindcă Dumnezeu ne-a făcut părtaşi suferinţei lui.

Obştea nu este ajutată atunci când cel aflat în suferinţă este tratat cu asprime şi nepăsare. Fiindcă bolnav nu este doar unul sau altul; în realitate, toţi suntem bolnavi. Poate că nu suntem bolnavi astăzi, dar mâine ori poimâine vom suferi şi noi la rândul nostru. Aşadar, toţi suntem bolnavi şi avem nevoie de medic, după cum spune Domnul Însuşi. De aceea, o veche şi frumoasă tradiţie în rândul monahilor este aceea de a-i vizita dimineaţa pe fraţii aflaţi în suferinţă.

Însă cercetarea celor bolnavi nu trebuie să se facă fără ştirea stareţului ori a personalului medical, fiindcă este posibil ca bolnavul să resimtă oboseala vizitelor noastre prea dese. Unitatea obştii, care este un singur trup, este foarte importantă. Fiecare dintre noi are nevoie de ajutorul celuilalt, însă doar cât să ne sprijinim reciproc şi să nu mergem înspre mai rău. Atunci când fratele nostru devine dependent de prezenţa noastră zilnică, îi facem mai mult rău decât bine şi nu îl ajutăm să se ridice.

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Viaţă mistică şi reguli ascetice, Editura Indiktos, Athena, 2011, pp. 6-9, preluare de la Pemptousia)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Luni, 26 iunie 2023, la Londra a avut loc o conversație informală între Patriarhia Ecumenică și Comuniunea Anglicană . [1]
Patriarhia Ecumenică a fost reprezentată de: Arhiepiscopul Nikitas al Thyateirei si Marii Britanii, foarte importantul Mitropolit Atenagora al Belgiei si Iov al Pisidiei, Telmessos, care în trecut a rostit destul de multe lucruri eretice si blasfemii. Desigur, trebuie remarcat faptul că toți acești trei ierarhi „ ortodocși ”sunt copii ai Occidentului, nativi ai culturii occidentale.
Delegația anglicană, s-a referit la probleme anglicane importante, în timp ce reprezentanții Fanarului i-au informat la rândul lor despre problemele și acțiunile actuale ale Patriarhiei Ecumenice, și mai ales despre mișcările Patriarhului Bartolomeu privind războiul din Ucraina.
Potrivit declarației lor, a urmat o discuție pe probleme de „interes teologic și sociologic comun”.
Dar poate exista comuniune între Adevăr și minciună? Domnul Nikitas, domnul Athenagoras și domnul Iov sunt mai înțelepți decât Sfântul Teofan Zăvorâtul care scrie în scrisorile sale „[…] Din romano-catolici sau papişti s-au născut protestanții, care cu alte sofisme au fost duși în rătăcire și au căzut din papalitate. Acesta este al doilea grad al căderii în minciună și întuneric. Sofistica anglicană s-a născut din protestanți. Este al treilea grad al căderii în minciună și întuneric.[…]” [2]
O cădere nu le-a fost de ajuns, au vrut o a doua, mai grea, întrucât împotriva Canoanelor Bisericii noastre Ortodoxe, cei trei ierarhi „ ortodocși” s-au rugat cu ereticii în timpul Vecerniei din Westminster Abbey.
Următorul pasaj din Noul Testament este scris pentru ei:
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!
Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?”(Matei 23, 29-33)

[1] Convorbiri informale dintre Patriarhia Ecumenica si Comuniunea Anglicanahttps://orthodoxia.be
[2] „Epistole Apanthisma” ale Sfântului Teofan al Eclesiastului, Publicațiile Sfintei Mănăstiri a Paraclisului, Oropos Attica, Traducere din limba rusă)

Sursa: https://katanixi.gr/atypi-synantisi-agglikanon-me-ierarches-toy-oikoymenikoy-thronoy-kai-doro-mia-symproseychoyla/

Traducere: Dr. Gabriela Naghi