ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Mulțumesc pentru răspunsul pe care mi l-ați trimis. Mă gândeam că poate nici n-o să mă băgați în seamă. Dintru început, vreau să retrag acel cuvânt dur, idiot, și să continuăm schimbul de opinii într-un registru cât de cât civilizat, sau creștinesc, dacă vreți.

Lucrurile stau așa: Biserica lui Hristos a receptat Sinodul III ca fiind Ecumenic. Contestându-l, încă din titlu, ca fiind un eșec, Dumneavoastră comiteți o eroare imensă, deoarece atacați Dogma infailibilității Bisericii. Consecințele nu se opresc aci. Dacă Biserica nu e infailibilă, ar rezulta că și Capul ei, Mântuitorul Hristos, e supus greșelii. Doamne, păzește-ne, asta e o blasfemie fără seamăn! Mai departe: ar însemna că Duhul Sfânt ori nu i-a asistat pe Sfinții Părinți sinodali, ori a făcut-o într-un mod defectuos – altă blasfemie. Ne ridicăm acum împotriva lui Dumnezeu? Acesta e un mod ecumenist și drăcesc de a privi lucrurile. Știu că învățământul Teologic e impregnat de ecumenism și că Dumneavoastră sunteți tributar acestui mod de gândire. Așa ați învățat, așa credeți, așa scrieți. Și eu sunt absolvent de Sibiu, dar nimeni nu m-a învățat că Mântuitorul S-a născut în primăvară, pentru că eu sunt de modă veche, ceea ce însemnă gândirea sănătoasă a Sfinților Părinți.

Știți cum vă percep eu? Ca pe un om căruia i s-a pus un baros în mână și i s-a trasat sarcina de a dărâma un stâlp, în speță Sinodul III Ecumenic. Dintru început vi s-au fixat obiectivul și concluziile, și Dumneavoastră v-ați conformat și ați ajuns exact la acele concluzii, dând interpretări personale unor fapte, evenimente și aspecte legate de Sinod. V-ați permis să contraziceți Biserica cea nebiruita de porțile iadului și acesta e un lucru extrem de grav, care vă pune mântuirea în primejdie. Din păcate, nu sunteți un caz singular, același mod de gândire, ecumenist, îl are și consăteanul meu, Patriciu Vlaicu de la Bruxelles, care contestă anumite părți din Sfânta Scriptură. Exact ca papa.

Ca papa procedați și Dumneavoastră. Poate vă e cunoscut episodul acela filmat, în care blestematul eretic Francisc ține o Cruce în mână și întreabă: ,,Ce este aceasta? Este eșecul lui Dumnezeu!’’ Nu vă supărați, dar aveți același mod papistășesc de gândire, și nu-i bine. Sunt convins că știți ereziile și blasfemiile pe care le proferează Francisc de la Vatican, ex cathedra. Gândiți-vă că în 2025 trădătorii Ortodoxiei se vor uni cu papa, ca supuși ai săi. Să nu faceți pasul acesta deoarece riscați să ajungeți într-un punct în care nici pocăința nu mai e posibilă. Vă spun de pe-acum că nu Biserica Ortodoxă se va uni cu papistașii, Mireasa lui Hristos nu poate fi târâtă într-o unire a fărădelegii. Ecumeniștii trădători, cei care au semnat în Creta contractul de vânzare-cumpărare a lui Hristos, în valoare de 30 de arginți, se vor uni cu blestematul papă. Va fi o imensă cernere, așa încât să aveți mare grijă pe ce poziție vă situați.

Câteva chestiuni punctuale:

1.Nu vă întreb nimic despre sinodul II tâlhăresc din Creta, din 2016, deoarece lucrurile sunt extrem de clare. Sinodul s-a născut mort și acum pseudo-ierarhii stau în jurul cadavrului, încercând să-l resusciteze, și strigând din răsputeri ca e mare și sfânt.

2.Povestea cu vremea Nașterii Mântuitorului. Am auzit-o cu mulți ani în urmă de la martorii lui Iehova. Spuneau că a avut loc primăvara, deoarece oile erau pe câmp. Când le-am arătat oi pe câmp în plină iarnă, la noi, nu în Țara Sfântă, mult mai călduroasă, au rămas fără cuvinte. Văd că ideea aberantă a ajuns și în mediile universitare.

3.Puteți să-mi dați trei nume de ierarhi români aflați în scaune, care au fost aleși canonic?, presupunând că totuși aveți respect față de Sfintele Canoane, pe care ați jurat să le apărați.

4. Ce părere aveți de faptul că în reuniunea cmb de la Karlsruhe, sodomiții și sataniștii au fost primiți ca membri cu drepturi depline: Îi considerați ,,biserici’’, cum sună directivele din Creta? Sunteți de acord cu prezența la acea reuniune satanică a lui Nifon, ereticul de la Târgoviște?, cel care la Busan spunea că nu se cunoaște succesoarea Bisericii ierusalimitene, de la Cincizecime. Dar cu prezența în fruntea cmb a reverendului Ioan Sauca?

5.Cum vedeți adunăturile de la Sfintele Mănăstiri Neamț și Sihăstria Putnei, la care au participat sodomiți, sataniști și ecumeniști, la loc de cinste fiind zoofilul declarat Vasilică Danileț? L-ați tras de mâneca reverendei pe distinsul Dumneavoastră coleg de dăscălie, Necula Constantin, și să-i spuneți: Nene, dumneata ești preot ortodox, ai familie cu copii, ce-ai căutat sub același acoperiș cu Vasilică Danileț și ceilalți sodomiți nelegiuiți? N-ați făcut-o, desigur.

6.Nu vă deranjează faptul că un neisprăvit, Vasile Bănescu, a fost impus din afara Bisericii ca purtător de cuvânt, și acum s-a ridicat deasupra lui Daniel și a sinodului? Acesta a ajuns să vorbească în numele Bisericii noastre, să formuleze ,,poziția oficială’’ a Bisericii în orice împrejurare. Avem un patriarh de paie și un sinod de momâi? Eu nu mă pot împăca cu această stare de lucruri și mai sunt oameni care au sesizat aceste anomalii.

Nu vreau să întind prea mult vorba. Vă spun răspicat, ieșiți din cloaca ecumenistă în care ați nimerit. Mântuirea Dumneavoastră și a familiei e mai presus de cariera universitară, mai presus chiar de dobândirea lumii întregi. Lăsați-i pe ecumeniști să meargă pe drumul pierzaniei. Ieșiți din mijlocul lor, până mai este vreme. Nu vă temeți! Împărăția Cerurilor nu este a celor fricoși. Dumnezeu să-i dea sănătate decanului Daniel Buda și să nu mai patroneze un învățământ ecumenist. Doamne, ajută.

Presbiter Iovița Vasile            28 martie 2023

Este un vis frumos, dar cât de oportun pare să fie realizarea lui acuma, cred ca nu este momentul să insistăm,  si trebuie intrebati si moldovenii dace doresc ca acest fapt sa se întâmple acuma. De ce?

Este război in Ucraina si cauza aceasta este  extinderea NATO, care, chipurile, a venit in România să o apere, de ce anume, că dacă rușii ne vor invada, asta va fi din cauza NATO. Prin unirea teritoriilor românesti  din Ucraina cu Romania  automat NATO se apropie de Rusia. Or, motivul acestui război este tocmai extindera NATO. Moldovenii sunt constienti că prin  unirea cu Romania, extinderea NATO mai aproape de rusi îi poate întărâta pe acestia si, în caz de razboi ii va spulbera si pe ei nu numai pe noi.

Apoi mai este o problema deloc neînsemnată, așa numitele valori ale UE se traduc in jecmănirea Romaniei. se vor extinde si la ei impreuna cu ,,revolutia sexuală’’ pe care vor sa o introduca si la noi, în speță in școli. Nu cred că moldovenii doresc asta. Apoi mai e si problema religioasă, ierarhii nostrii sunt toți în erezie și IPS Longhin si alți ierarhi din Republica Moldova nu îi vor pomeni la slujbe, fapt care ar duce la ,,caterisirea’’ lor de Patriarhia Româna. Ei sunt conștienti de toate acestea enumerate.

Dar înclin să cred că ei în acest moment ar prefera Rusia deoarece ei sunt creștini ortodocși care resping revolutia sexuală și au introdus in Constitutie prevederea coform căreia familia este formata din barbat si femeie. Deci ei vor adera la aceste valori ale Rusiei pravoslavnice  și nu la spurcăciunile impuse Romaniei de UE.

Deci să ne trezim, dacă vrem să mai existăm si să ne luăm  teritoriile românești din Ucraina. Mai întâi trebuie să iesim din NATO. Aceasta ar trebui sa fie principala noastra actiune, de a ne salva pe noi de dezastru si abia apoi se va putea pune problema unirii  si înfăptuirea Romaniei Mari. Doamne ajută.

Dr. Sofia Iuga

„Ipocrizia înseamnă a avea ceva [în minte], dar a te comporta cu totul diferit”; moraliștii contemporani definesc ipocrizia astfel: „ Ipocrizia înseamnă sustragerea prestigiului, sau viciul sub chipul virtuții; astfel încât, dacă adevărul este ceva dumnezeiesc, ipocritul, care se află în afara sa, de vreme ce altceva este și altceva arată că este, se ajunge în chip evident dușmanul lui Dumnezeu. ”

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre cei ipocriți: „Vrei să dobândești slavă de pe urma evlaviei? Dacă ești cu adevărat evlavios și nu cugeți nimic viclean în sinea ta, trebuie să te bucuri nu pentru că pari [evlavios], ci pentru că ești; iar dacă, nefiind [evlavios] cu adevărat, poftești slava celor mulți, gândește-te că nu aceștia ne vor judeca în ziua [Judecății], ci Acela care și cele ascunse le cunoaște în chip amănunțit; iar dacă îți cunoști păcatele, dar te arăți celorlalți curat, nu numai că nu trebuie să te bucuri, ci trebuie să și suferi și să suspini amar, gândindu-te neâncetat la ziua în care toate se vor descoperi. Poftești cinste? Respinge-o, știind că te face datornic. Nu-ți acordă nimeni nici o cinste? De aceea trebuie să te bucuri. ”

Sfântul Vasile cel Mare afirmă despre cel ipocrit: „Având pururea ură în adâncul inimii, ipocritul nu arată decât o iubire superficială, asemenea recifelor, care, fiind acoperite numai puțin de apele [mării], provoacă accidente celor nepregătiți. ” Ipocrizia este vlăstarul invidiei, care aduce cu sine toate relele.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată: „Ca un om evlavios, vrea să fie numit sfânt și toți să I se închine; vezi înfățișarea exterioară a unuia ca acesta și crezi că le săvârșește pe toate după Dumnezeu, dar inima lui este plină de invidie și vicleșug și de tot felul de rele” ; iar Nil zice: „[Ipocritul] socotește că sub vălul posomorelii poate să ascundă nerușinarea pe care o are în sine și că poate să acopere patimile de rușine ale sufletului cu îmbrăcămintea străină. ”

Iar Iov spune că [ipocritul] vorbește cu gura și cinste cu buzele; dar inima [sa] este departe; învață în zadar pilde, înșelându-I pe toți sub aparența cuviinței.

Iar un alt înțelept mărturisește: la vorbă și la chip pare a fi asemenea mielului, dar înăuntrul lui cu nimic nu diferă de balaur. Ipocritul este cel mai nedrept dintre oameni, pentru că a părea că ești drept, dar a nu fi, este cea mai mare nedreptate.

(Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p.372-373)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la Ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică. Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească.

A ieşit afară din biserică, şi nu departe era o pădure şi a chemat lupii din pădure, şi a început să-i mângâie, aşa cum Daniil îi mângâia pe lei. Si cineva a zis „Măi, Părintele asta Arsenie a chemat lupii din pădure?! Ia vedeti, ce face acolo?”. Și când au ieşit din biserică a început sa-i mângâie şi a zis: „Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege” şi din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Părintele şi-a spus cuvântul şi revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

Vor merge în iad cu Biblia în mână!

Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)

Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Făgăraş)

Extras din „Mărturii din Tara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Aș vrea sa fac două specificări, pe care eu personal nu le-am văzut prezentate in mediul on-line.

1.Parintele Laurentiu Iacob a fost proto-psaltul Episcopiei Caransebesului. Un om pe care Dumnezeu l-a inzestrat cu o voce ca si ingereasca. Cum s-ar zice, facea parte din „cercul interior” al apostatului Lucian Mic. Numai că s-a vadit ca Parintele Laurentiu are o Constiinta Ortodoxa, pe care, la vreme, si-a aratat-o public, fara compromis si cu smerenie. Acest „afront” l-a facut sa turbeze pe minciuno-episcopul Lucian : cum isi permite unul „de-ai lui” sa nu faca obedienta totala, inclusiv in erezie? Iata insa ca Parintele Laurentiu vrea sa fie al lui Hristos, iar nu al „ierarhului” auto-divinizat!

2. Minciuno-episcopul Lucian Mic nu doar ca „slujeste” in Catedrala Episcopala din Caransebes cu „episcopi” romano-catolici si greco-catolici, nu doar ca ii cheama in Sfantul Altar prin Usile Imparatesti, dar ii si pomeneste la Slujbe, unde participa de-a valma ortodocsi si papistasi, ca fiind „episcopi legitimi” ai „bisericii lui hristos”! Smintitul acesta a realizat literalmente „unirea deplina”, asa cum, pana acum, din cate stim, nu a mai indraznit niciun alt „ierarh” roman sa procedeze, oricat de ecumenist ar fi fiind!

Fr. Mihai Dinculescu

Observând discriminările și opresiunea trăite de Biserica Ortodoxă Ucraineană, Intaistătătorii și ierarhii Bisericilor Ortodoxe Locale își exprimă sprijinul Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, clerului și tuturor credincioșilor UOC. Acest lucru este raportat de Departamentul de Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

1.Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient, Ioan al X-lea a transmis Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie un mesaj de solidaritate cu privire la evenimentele care au loc în jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene:

„Cu mare durere în inimile noastre, privim de departe persecuțiile pe care le suferiți tu și Sfânta ta Biserică pentru Hristos. Suntem departe de tine din punct de vedere geografic, dar suntem alături de tine în spirit, întinzându-ne mâna către tine în acest moment întunecat”, se arată în scrisoarea Întâistătătorului Bisericii Antiohiene.

2.Patriarhul georgian Ilia al II-lea a făcut apel la Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu cu privire la situația din jurul UOC. Sfinția Sa a reamintit că Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a separat de Biserica Ortodoxă Rusă și aderă la regulile canonice. Patriarhul întregii Georgii a atras, de asemenea, atenția asupra situației tensionate din jurul Lavrei Kiev-Pecherska și la „probleme cu alte biserici și mănăstiri”.În discursul său, Patriarhul Ilya al II-lea i-a cerut Patriarhului Constantinopolului să contribuie la reducerea tensiunilor și să influențeze crearea condițiilor pentru conviețuirea pașnică (NOTĂ: A cerut lupului să nu mai sfâșie oile. A cerut piromanului să se transforme în pompier și să stingă focul. Câtă naivitate!)

3.Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Preasfințitul Patriarh Porfirie, a trimis o scrisoare de susținere Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie.

„Vă urmărim cu un sentiment de anxietate profundă cum îndurați opresiunea și persecuția din partea actualelor autorități ucrainene”, se arată în scrisoarea Întâistătătorului Bisericii Sârbe. Decizia actualei conduceri de stat a Ucrainei de a expulza pe Mitropolitul Onufrie, frăția monahală și academia spirituală. din Lavra nu este altceva decât un sinonim pentru teroarea de stat teribilă împotriva Bisericii, precum și cea mai grosolană încălcare a drepturilor sale fundamentale, a libertății religioase și a libertății de conștiință în general.”

4.Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din America Preafericitul Mitropolit Tihon a făcut apel la Comisia SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională în legătură cu evenimentele din jurul Lavrei Kiev-Pechersk. În discursul său, Preafericitul Mitropolit Tihon a menționat: „Continuăm să ne rugăm pentru poporul Ucrainei și să condamnăm orice agresiune violentă, inclusiv invadarea de către Federația Rusă a teritoriului suveran al Ucrainei. Recunoscând nevoia legitimă a statelor de a-și asigura securitatea, în special în timpul războiului, condamnăm, de asemenea, restricțiile asupra libertății religioase a oricărui grup de populație din Ucraina și condamnăm în special orice persecuție religioasă comună a Bisericii Ortodoxe Ucrainene sub conducerea Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie. ”

5.Ierarhul Patriarhiei Ierusalimului, Arhiepiscopul Teodosie de Sebastien, în timpul primirii unei delegații bisericești, și -a exprimat condamnarea evenimentelor recente din Ucraina în jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. „Facem apel la lumea creștină și întreaga lume civilizată să lucreze pentru a pune capăt acestei persecuții sistematice”, a notat arhiepiscopul și a adăugat: „Preafericitul Sa Mitropolit Onufrie este un om al lui Dumnezeu care ne-a vizitat în Ierusalim de multe ori și este caracterizat prin smerenia sa, spiritualitatea și înțelepciunea, care este prezentă și astăzi, se manifestă în cele mai întunecate circumstanțe.”De asemenea, ierarhul Bisericii din Ierusalim a subliniat: „Nu recunoaștem legalitatea vreunei alte organizații create în Ucraina pentru a înlocui Biserica Ortodoxă legitimă”.

6.Mitropolitul Ioanichie al Muntenegrului și Primorskyi (Biserica Ortodoxă Sârbă) și -a exprimat durerea față de evenimentele recente din Ucraina.

„Intențiile de a-i evacua pe frații din Lavra Kiev-Pecherska, precum și din alte sanctuare UOC, despre care auzim în aceste zile, par pur și simplu incredibile și atât de absurde încât este greu de crezut că acest lucru poate fi chiar discutat”, a spus mitropolitul. Ioannichie .

7.Ierarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Episcopul Fotie de Zvornik-Tuzlan, a trimis o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres, cu un apel la protejarea clerului, călugărilor, congregația Bisericii Ortodoxe Ucrainene, precum și altarele acesteia.

8.Un alt ierarh al Bisericii Sârbe, Episcopul Gherasim de Gornokarlovac, a făcut un apel la prim-ministrul Croației, Andrii Plenkovic, cu o solicitare de a informa Parlamentul European că drepturile și libertățile cetățenilor sunt nesocotite în Ucraina, se desfășoară violențe legale. împotriva credincioșilor ortodocși, iar Biserica Ortodoxă a Ucrainei este distrusă sistematic.

9.Episcopii și egumenii Bisericii Ortodoxe Bulgare au venit în sprijinul fraților Lavrei Kiev-Pechersk, care este asuprită de autoritățile ucrainene. În discursul lor public, ei au remarcat că o lovitură pentru mănăstire este o lovitură pentru cea mai numeroasă confesiune a Ucrainei, „o lovitură pentru poporul ortodox ucrainean și pentru întreaga Biserică Ortodoxă, o lovitură pentru Trupul viu al lui Hristos”.

Biserica bulgară și-a exprimat sprijinul deplin pentru călugării Lavrei Kiev-Pechersk și a făcut apel la autoritățile din Ucraina, cerându-le să nu se amestece în treburile bisericești.

10.Mitropolitul Gavriil Lovchanskyi (Biserica Ortodoxă Bulgară) a trimis o scrisoare de susținere.

„După ce am tradus scrisoarea dumneavoastră în bulgară, am publicat-o pe site-ul bisericii Episcopiei Lovchan, apoi a fost publicată într-o serie de alte medii electronice publice și într-un ziar național al Bulgariei. După aceea, au existat o mulțime de comentarii din partea cititorilor care au fost foarte surprinși că așa ceva este posibil într-o țară atât de democratică precum Ucraina (chiar așa!) și și-au exprimat o mare simpatie și sprijin pentru UOC canonică”, a spus episcopul BOC.

11.Ierarhul Bisericii Ortodoxe din Țările Cehe și Slovaciei, Arhiepiscopul Mihail al Praga, în numele eparhiei sale, într-un apel oficial adresat Departamentului Relații Externe Bisericești al UOC, a protestat împotriva presiunilor asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

12.Ierarhul Bisericii Ortodoxe din America, Arhiepiscopul Danyil de Chicago și Vestul Mijlociu, a comentat intențiile autorităților ucrainene de a evacua călugării UOC din Lavra Kiev-Pechersk și a chemat să se roage pentru frații mănăstirii. Ierarhul american a făcut apel la clerul și credincioșii din Eparhia Vestului Mijlociu din acest moment să „întărească rugăciunile și postul, rugându-L pe Domnul să aibă milă de frații Lavrei și ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene”.

13.Episcopul Irineu al Londrei și al Europei de Vest a publicat o adresă în care a declarat că expulzarea călugărilor din Lavra Kiev-Pechersk și alte asupriri ale drepturilor clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt la fel cu ceea ce au făcut bolșevicii. ,,Aceștia sunt oameni umili care au ales o viață de lepădare de sine în urma lui Dumnezeu, păstrând moștenirea spirituală a unui loc care a fost sacru pentru creștinii ortodocși din Ucraina și pentru creștinii ortodocși din întreaga lume de mai bine de un mileniu”, a spus el.

14.Pseudo-patriarhul Daniel și ceilalți membri ai sinodului de la Bucuresti nu au trimis mesaje de sprijin pentru Biserica Ortodoxă a Ucrainei, pentru că nu vor să-și strice tihna. Pe agenda lor sunt prigoana împotriva clericilor și credincioșilor îngrădiți de erezie, a călugărilor cinstiți de la Frăsinei, a Părintelui Nicodim, închis din ordinul  diavolului Irineu, a Părintelui Laurențiu Iacob din Caransebeș.

Text îngrijit și editat de Sora Gabriela Naghi

Asistăm în ultima vreme la tot mai multe acțiuni nelegitime îndreptate împotriva clericilor ortodocși atât la noi, cât și în alte părți. Abuzurile grosolane sunt parcă desprinse din comediile lui Caragiale. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns!  Arestări, caterisiri, mutări disciplinare… Nu contează dacă omul e vinovat sau nu. Dacă nu e vinovat, îl facem ,,noi” să fie! ,,Fabrica de dovezi” funcționează dacă interesul mai-marilor o cere! Nenea Iancu ar fi spus: ,,Curat violare de domiciliu! Da* umflați-l!”

Și uite-așa ,,l-au umflat” pe călugărul Nicodim de la Frăsinei. ,,Fabrica de dovezi” a găsit repede niște capete de acuzare pe care unii s-au grăbit să le trâmbițeze, alții s-au arătat sceptici și neîncrezători în privința ,,dovezilor”. Până la urmă, scepticii au avut dreptate. ,,Fabrica de dovezi” a dat greș, dar călugărul Nicodim, cel dorit de obște să fie stareț, trebuie să mai stea la arest!!! Ca să fie sigur ierarhul Irineu că nu e la Frăsinei! Dumnezeu să-l ferească pe mitropolitul Irineu de mândrie, trufie și slavă deșartă!

Un alt ghimpe în coasta altui ierarh este părintele Laurențiu Iacob. Acesta a ,,îndrăznit” să pună ascultarea de Dumnezeu mai presus decât ascultarea de episcopul Lucian al Caransebeșului!!! Ca să ia aminte toți preoții ce înseamnă să fii ,,stăpân” în Biserica Ortodoxă Română! Ce contează că există canoane pe care părintele Laurențiu le-a respectat întocmai? Avea și episcopul Lucian dorința de a se mândri că în eparhia lui preoții s-au rugat cu ereticii, după ordinul său și al altor ,,stăpâni”… Iar părintele Laurențiu i-a stricat planurile! O asemenea faptă merită în concepția lui, o pedeapsă exemplară! Și iată-l pe părintele Laurențiu oprit de la slujire pentru că nu l-a considerat ,,dumnezeu” pe episcopul Lucian, ci L-a cinstit pe Dumnezeu cel adevărat și Biserica Sa prin mărturisirea de credință făcută! Dumnezeu să-l ferească și pe episcopul Lucian de mândrie, trufie și slavă deșartă!

În Ucraina, politicul nu umblă cu ocolișuri. Arestează și gata! Dacă nu exista găselnița cu rușii, se găsea un alt motiv. Cert este că Lavra Pecerska ,,trebuia” văduvită de Mitropolitul Pavel pentru a fi pustiită cu mai multă ușurință și predată schismaticilor! Așadar, l-au arestat la domiciliu, unde este supravrgheat electronic!

Îmi stăruie în minte imaginea unei fete care se ruga în genunchi în fața Lavrei Pecerska. Imediat au înconjurat-o schismaticii și ateii care chiuiau și jucau precum necurații! Unii spun că și această fată a fost arestată! Acestea sunt câteva ,,roade” recente ale ,,iubirii” ecumeniste!

Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-i, miluiește-i și ocrotește-i pe cei prigoniți pentru numele Tău!

Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-ne și ne miluiește și ajută-ne să facem cu toții voia Ta!

Sora Pelaghia

Am primit confirmarea indubitabila ca părul sădit de Sfântul Calinic s-a prăbușit definitiv! I-a cazut ultima creangă care îi mai rămăsese, iar rădăcina i-a iesit cu totul din pământ! Până în iarna asta, vietuitorii obștii il mai proptiseră de cateva ori, îl mai legaseră cu sârmă, îi făcuseră și un gărdulet pe care sa se sprijine! Dar de-acuma gata, s-a ispravit cu el!

De asemenea, am primit din interior și informatia că nimeni nu crede în acuzatiile de pedofilie aduse Parintelui Nicodim, că Poliția a venit și i-a verificat chilia si lucrurile personale si ca nu a gasit nimic compromițător si ca, din acest motiv, era pe punctul de a-l elibera, insa …s-a primit un telefon „de sus” si „mandatul de retinere” al Parintelui a fost prelungit cu cel putin 30 de zile! Arhiconul de la Craiova îl vrea neaparat condamnat, pentru a-si justifica „motivul” excluderii din monahism a celui pe care obștea Mănăstirii l-a ales ca Stareț al Frasineiului!

Nu în ultimul rând, asa dupa cum deja am mai scris-o, atmosfera din Manastire este din ce în ce mai secularizată, mai fără duh, mai sumbră, mai rece, mai nesolidară, mai incertă, mai schimbată față de cum era până anul trecut. Nimeni nu știe exact ce va urma, toti asteapta cu teamă urmatoarea „mișcare” a mitropolitului inluciferizat!

Facă-se voia cea sfântă a lui Dumnezeu.

Fratele Constantin Dinculescu

Odată, în timpul Postului Mare, un ieromonah, Bătrânul Zosima, s-a retras în deșertul de dincolo de Iordan. Călătorea de douăzeci de zile fără să vadă un suflet, când, deodată, o figură umană cu trupul gol și ridat și părul alb ca zăpada a trecut pe lângă el și a dispărut. Bătrânul a alergat după ea ceva vreme, până când silueta a stat într-un pârâu și l-a chemat pe nume: „Ava Zosima”, i-a spus ea, „iartă-mă pentru numele Domnului, nu pot să mă arăt, că sunt o femeie goală”.

Zosima și-a aruncat mantia și ea s-a înfășurat în ea și așa i-a apărut. Auzindu-i numele, din gura femeii necunoscute, Bătrânul s-a speriat. După o vreme, femeia și-a spus povestea.

S-a născut în Egipt și la doar doisprezece ani a început să ducă o viață desfrânată în Alexandria timp de șaptesprezece ani urmand un stil de viață pervertit. Maria, mistuită de pasiunea trupească a prostituției, a urmat câțiva tineri și s-a urcat într-o corabie cu destinația Ierusalim. Ajunsă în Orașul Sfânt, a vrut să viziteze Biserica pentru a cinsti Sfânta Cruce. Dar o forță invizibilă a împiedicat-o să intre în Biserica Învierii. Înfricoșată, deci, și-a fixat privirea asupra chipului Sfintei Fecioare Maria de pe pronaos și s-a rugat cu ardoare să i se îngăduie să îmbrățișeze Sfânta Cruce, mărturisindu-și păcătoșenia și încredințându-se Preasfintei Maicii Domnului.

Apoi, într-adevăr, i s-a permis să intre în biserică. După ce s-a închinat Crucii, s-a întors la pronaos, a îngenuncheat în fața icoanei și i-a mulțumit cu ardoare Fecioarei Mare. În același timp, a auzit o voce care îi spunea: „Dacă vei trece Iordanul, vei găsi adevărata pace!”. Maria a ieșit și, după ce a cumpărat trei pâini, a pornit spre râul Iordan.

A doua zi a primit Tainele Neprihănite în mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul și a trecut râul Iordan. Ea a rămas patruzeci și opt de ani în deșert singură, îndurând multe încercări , inepuizabile, luptând cu patimile ei sălbatice și gândurile pătimașe ca și cu fiarele sălbatice. Se hrănea doar cu buruieni.

După ce și-a terminat istorisirea, s-a ridicat într-o stare de rugăciune; apoi Zosima a văzut-o plutind deasupra pământului. Maria l-a rugat să vină iar anul viitor să-i aducă Sfânta Euharistie; acolo, pe malul Iordanului, şi ea va veni în întâmpinarea lui pentru a se împărtăși.

Într-adevăr, un an mai târziu, Avva Zosima a sosit cu Sfânta Împărtăşanie pe malul Iordanului; era deja seară. A rămas să se întrebe cum va trece ea râul Iordan? Apoi, în lumina lunii, el a văzut silueta ei apropiindu-se de râu, făcând semnul crucii pe el și apoi mergând pe apă ca și cum ar fi pe uscat! După ce s-a împărtăşit, Sfânta l-a rugat să se întoarcă după un an la același izvor unde s-au întâlnit prima dată.

Timpul a trecut, starețul s-a întors în acel loc și acolo a descoperit trupul neînsuflețit al Sfintei. Deasupra capului ei era scris în nisip: „Avva Zosima, îngroapă aici trupul smeritei Maria. Am murit la 1 aprilie, în aceeași noapte a Martiriului Mântuitor al lui Hristos, după ce am primit împărtășirea cu Tainele Preacurate.” Din această inscripție, Zosimas a fost informat pentru prima dată despre numele sfintei și a tâlcuit cealaltă minune care avusese loc: faptul că în anul precedent, când îi dăduse Sfânta Împărtășanie, ea sosise în câteva ore, în aceeași noapte, la locul întâlnirii lor, în timp ce el a mers douăzeci de zile pentru a ajunge acolo. Sfântul Zosima a îngropat trupul acestei mari Sfinte, Maria Egipteanca, întorcându-se la mănăstirea sa.

Astfel Domnul nostru slăvește pe păcătoșii pocăiți. Sfânta Cuvioasă Maria este pomenită și în Duminica a V-a din Postul Mare. Biserica o are ca model de pocăință pentru credincioși, în aceste zile de post sfânt. A adormit în jurul anului 530.

(Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris viața acestei Cuvioase Sfinte)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Mitropolitul Ortodox Pavel, starețul Marii Mănăstiri Pecerska din Kiev, a fost arestat de Poliția Ucraineană și judecat cu ușile închise! Am urmărit cu lacrimi în ochi modul demn în care s-a despărțit de credincioși cu bucuria că suferă pentru Hristos, conform dorinței sale. Pacea sufletească și încrederea în Dumnezeu, ce i se citeau pe chip, i-au îmbărbătat pe toți.

Înainte de a pleca, a spus câteva cuvinte care ne arată ce înseamnă despătimirea:

,,Lăsați-mă să vă spun încă un lucru: Mi-am dorit să sufăr pentru Hristos, Fericirea Sa vă va da vouă binecuvântarea finală. Frați și surori, acești polițiști mă vor escorta pe mine precum îngerii. Le doresc lor toate cele mai bune pentru ei. Acum vă rog să faceți loc pentru noi să trecem.
Vă rog, deci, nu mă țineți aici cu forța. Lăsați-ne să trecem în pace. Nu dorim ca ei să continue să aștepte,

Mă îngrijorez pentru ei, nu pentru mine.Fericirea Sa vă va da vouă binecuvântarea finală.”

Dumnezeu l-a întărit să-și asume cu demnitate pătimirea pentru Hristos, după Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 12, ne arată cum trebuie să procedeze un creștin în astfel de situații:

1.	,,Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,
2.	Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.
3.	Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.
4.	Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare,
5.	Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora;
6.	Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei;
7.	Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;
8.	Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!
9.	Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.
10.	În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
11.	La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
12.	Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
13.	Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele Sfinţilor, iubirea de străini urmând.
14.	Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
15.	Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16.	Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17.	Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18.	Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
19.	Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul”.
20.	Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21.	Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să-l ocrotească pe Mitropolitul Pavel și să-l ajute să facă voia Sa până la sfârșit!

Sora Pelaghia

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh

Iată a V-a Duminică din Marea Patruzecime, Duminica [ce pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între Sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…

Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre Sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.

Şi care a fost urmarea? Sfânta a preschimbat iadul ei în rai! L-a biruit pe diavol şi a urcat sus la Dumnezeu! Cum, cu ce? Cu postul şi cu rugăciunea, cu postul şi cu rugăciunea! Pentru că postul împreună cu rugăciunea, este o putere care biruieşte totul. Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Să urmăm Mântuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului”. Prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului… Nu există o altă armă, nu există un alt mijloc.

Postul! Iată mijlocul pentru a-l birui pe diavolul, pe orice diavol. Exemplu de biruinţă, Sfânta Maria Egipteanca. Ce putere dumnezeiască este postul! Postul nu este nimic altceva decât să-ţi răstigneşti trupul, să-ţi răstigneşti trupul, să te răstigneşti singur pe tine însuţi.

De vreme ce există Crucea, biruinţa este sigură. Trupul fostei desfrânate din Alexandria, Maria, prin păcat s-a predat robiei diavolului. Dar când a îmbrăţişat Crucea lui Hristos, când a luat această armă în mâinile ei, l-a biruit pe diavol. Postul este învierea sufletului din morţi. Postul şi rugăciunea deschid ochii omului, ca să se zărească şi să se înţeleagă după adevăr pe el însuşi, să se vadă pe el însuşi.

Vede atunci că fiecare păcat în sufletul lui este mormântul lui, mormântul, moartea lui. Înţelege că păcatul în sufletul lui nu face nimic altceva decât să transforme în leşuri toate câte aparţin sufletului: gândurile lui, sentimentele lui şi dispoziţiile lui; un şir de morminte. Şi atunci…, se dezlănţuie din suflet un strigăt jalnic: „Înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”. Acesta este strigătul nostru în această sfântă săptămână: Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă. Astfel ne-am rugat în această săptămână Domnului, astfel de strigăte rugătoare ne-a predat, în Canonul său cel Mare, marele Sfânt Părinte al nostru Andrei Criteanul.

„Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”. Acest strigăt ne priveşte pe noi toţi, pe toţi câţi avem păcate. Cine nu are păcate? Este imposibil să priveşti în tine însuţi şi să nu afli undeva, în vreun ungher al sufletului tău, să nu localizezi în vreun colţ al lui un păcat poate uitat. Şi… fiecare păcat, pentru care nu te-ai pocăit, este mormântul tău, este moartea ta. Şi tu, ca să poţi să te mântuieşti şi să te înviezi pe tine însuţi din mormântul tău, strigă cu strigătele tânguitoare şi rugătoare ale Marii Patruzecimi: „Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”.

Să nu ne batem joc de noi înşine, fraţilor, să nu ne lăsăm înşelaţi. Şi chiar dacă un singur păcat ar rămâne în sufletul tău, şi tu nu te pocăieşti şi nu-l mărturiseşti, ci îl laşi înăuntrul tău, acest păcat te va duce în împărăţia iadului. Pentru păcat nu există loc în raiul lui Dumnezeu. Pentru păcat nu există loc în Împărăţia Cerurilor. Pentru a te învrednici de Împărăţia Cerurilor, îngrijeşte-te să izgoneşti din tine orice păcat, să dezrădăcinezi din tine prin pocăinţă orice păcat. Pentru că nimic nu izbăveşte decât pocăinţa omului. O astfel de putere a dat Domnul Sfintei Pocăinţe.

Priviţi! Dacă pocăinţa a putut să mântuiască o femeie atât de desfrânată, cum a fost odată Maria Egipteanca, cum să nu mântuiască şi pe alţi păcătoşi, pe fiecare păcătos, şi pe cel mai mare păcătos şi criminal? Da, Sfânta şi Marea Patruzecime este câmpul de luptă pe care noi, creştinii, cu postul şi cu rugăciunea îl biruim pe diavolul, biruim toate păcatele, biruim toate patimile şi ne asigurăm nouă înşine nemurirea şi viaţa veşnică. În Vieţile Sfinţilor şi ale adevăraţilor creştini există nenumărate exemple care arată că, într-adevăr, doar cu rugăciunea şi cu postul noi creştinii biruim pe demoni, pe toţi cei care ne chinuiesc şi vor să ne târască în împărăţia răului, în iad. Chiar, Sfântul Post…! Este postul sfintelor noastre virtuţi. Fiecare sfântă virtute înviază sufletul meu şi sufletul tău din morţi.

Rugăciune! Ce este rugăciunea? Este marea virtute care te înviază şi care mă înviază. Sculându-te la rugăciune, n-ai strigat către Domnul să îţi curăţească sufletul de păcate, de orice rău, de orice patimă? Atunci mormintele tale şi mormintele mele se deschid şi morţii înviază. Tot ce este păcătos fuge, tot ce târăşte spre rău dispare. Sfânta rugăciune îl înviază pe oricare dintre noi, când este sincer, când îşi aduce tot sufletul în cer, când tu cu frică şi cutremur spui Domnului: Vezi, vezi mormintele mele, nenumărate sunt mormintele mele, Doamne! În fiecare din aceste morminte, iată sufletul meu, iată-l mort, departe de Tine, Doamne! Spune un cuvânt şi îi înviază pe toţi morţii mei! Pentru că Tu, Tu, Doamne, ne-ai dăruit multe puteri Dumnezeieşti ca să ne învieze prin Sfânta Înviere, să ne învieze din mormântul trândăviei.

Da, prin păcat, prin patimile noastre, murim sufleteşte. Sufletul moare când se desparte de Dumnezeu. Păcatul este puterea care desparte sufletul de Dumnezeu. Şi noi, când iubim păcatul, când iubim plăcerile trupeşti, în realitate ne iubim moartea, iubim mormintele, mormintele rău mirositoare în care sufletul nostru se descompune.

Dimpotrivă, când ne trezim, când prin fulgerul pocăinţei lovim în inima noastră, atunci…, atunci morţii noştri înviază. Atunci sufletul nostru îi biruieşte pe toţi criminalii săi, îl biruieşte pe creatorul prin excelenţă al tuturor păcatelor, pe diavolul, îl biruieşte cu puterea Domnului Iisus Hristos cel înviat.

De aceea, pentru noi creştinii nu există păcat mai puternic ca noi. Să fii sigur că întotdeauna eşti mai puternic decât orice păcat care te chinuieşte, întotdeauna eşti mai puternic decât orice patimă care te chinuieşte. Cum? – întrebi. Prin pocăinţă! Şi ce este mai uşor decât ea? Întotdeauna poţi înăuntrul tău, în sufletul tău, să strigi: „Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”. Ajutorul lui Dumnezeu nu te va trece cu vederea. Te vei învia pe tine însuţi din morţi şi vei trăi în această lume ca unul care a venit din cealaltă lume, care a fost înviat şi trăieşte o nouă viaţă, viaţa Domnului celui înviat, înăuntrul căreia există toate dumnezeieştile puteri, aşa încât niciun păcat de acum să nu poată să te ucidă. Poate vei cădea din nou, dar de acum cunoşti, cunoşti arma, cunoşti puterea cu care te înviezi din morţi. Dacă de cincizeci de ori pe zi păcătuieşti, dacă de cincizeci de ori te ruşinezi, dacă cincizeci de morminte îţi sapi astăzi, strigă doar: „Doamne, dă-mi pocăinţă. Mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”.

Domnul cel Bun, care cunoaşte slăbiciunea şi neputinţa sufletului omenesc şi a voinţei omeneşti, a spus: Vino, frate. Chiar dacă de şaptezeci de ori câte şapte păcătuieşti pe zi, vino iar şi spune: Am păcătuit (Matei 18, 21-22). Domnul asta ne porunceşte nouă, oamenilor slabi şi neputincioşi. Îi iartă pe păcătoşi. De aceea a şi declarat că bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte pe pământ (vezi Luca 15, 7). Întreaga lume cerească priveşte la tine, frate şi soră, cum trăieşti pe pământ. Cazi în păcat şi nu te pocăieşti? Iată, îngerii plâng şi se tânguiesc în cer din pricina ta. Doar ce începi să te pocăieşti, frate, îngerii în cer se bucură şi dănţuiesc ca nişte fraţi ai tăi cereşti…

Iată Maria Egipteanca, marea sfântă de astăzi. Cât de păcătoasă a fost! Din ea Domnul a făcut o fiinţă sfântă ca heruvimii. Prin pocăinţă s-a făcut întocmai cu îngerii, prin pocăinţă a distrus iadul în care se afla, şi s-a suit întreagă în raiul lui Hristos. Nu există creştin neputincios în această lume, chiar dacă îl atacă cele mai groaznice păcate şi ispite ale acestei lumi. Însă este suficient doar ca creştinul să nu uite marile lui arme: pocăinţa, rugăciunea, postul; să se dedea vreunei nevoinţe evanghelice, vreunei virtuţi: fie rugăciunii, fie postului, fie iubirii evanghelice, fie îndurării. Să ne amintim de marii Sfinţi ai lui Dumnezeu, să ne amintim de marea Sfântă sărbătorită astăzi, de Cuvioasa Maica noastră Maria Egipteanca, şi să fim siguri că Domnul va fi ajutorul nostru la vreme. Sfânta Maria a experiat atât de mult ajutorul minunat din partea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, încât s-a mântuit din groaznicul ei iad, de groaznicii ei demoni. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi astăzi şi pururea ne ajută în toate virtuţile noastre evanghelice: în rugăciune, în post, în priveghere, în iubire, în îndurări şi în răbdare şi în orice altă virtute. Mă rog să ne ajute întotdeauna şi să ne călăuzească…

De aceea, niciodată să nu oboseşti în lupta şi în războiul cu păcatele tale… În toate greutăţile tale, în cele mai mari căderi ale tale să-ţi aminteşti de acest strigăt al sfintei săptămâni, care are putere să te învieze: „Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă“.

(Traducere (în elină) de către părinţii Sfintei Mănăstiri Cuviosul Grigorie din Sfântul Munte din cartea PASHALNE BESEDE (Omilii Pascale), Belgrad, 1998)

Text îngrijit de Sora Gabriela Naghi

Diavolul încearcă să oprească slujirea Liturghiei în mănăstiri. „Aceea este singura și toată puterea noastră împotriva răului”, spune părintele. Va veni vremea când copiii de pe stradă se vor juca cu mărci și dolari și chiar cu bijuterii, pentru că nu vor valora nimic. (Părintele sfătuiește să nu se economisească bani, ci să fie investiți în imobiliare: case, terenuri) (n.t. Sfantul Paisie Aghioritul sfatuia acelasi lucru – să avem un colt de pământ de unde să ne hrănim în vremea antihristului)
.
Părintele spunea că tot răul vine din triunghiul Bermudelor și că acolo există o anumită concentrare a răului. Pecetluirea oamenilor a început deja în Occident.
Răul încearcă să domine lumea prin toate mijloacele. Părintele spune că nu a trăit niciodată o vreme atât de groaznică decât în timpul celui de-al doilea război mondial, dar adaugă că de data aceasta este mai înfricoșător la nivel mental. Presiunea este uriașă și este peste tot în lume.

Noi, ortodocșii, suntem în pericol în mod special, deoarece răul este concentrat asupra noastră. Ortodocșii deranjează, ei deranjează, căci diavolul domină câmpul gândirii peste întreaga lume, nu doar pentru că i se opun, ci pentru că se roagă neîncetat Domnului să ne ocrotească de tot răul.
.
Mai ales în cursul anului 1993, această presiune a devenit pronunțată. Părintele spune că diavolul a fost eliberat.
Masonii sunt prezenți peste tot. Ei au deja oamenii lor în guvernele tuturor țărilor, în alte locuri importante și chiar în Biserică. În biserica catolică, fiecare episcop trebuie să fie mason. Este afectată și Ortodoxia, în special Biserica Greacă, iar Biserica noastră (sârbă) are de asemenea episcopi care sunt masoni.
.
Masonii se pregătesc să pună întreaga lume sub stăpânirea Organizației Națiunilor Unite, sub conducerea unui singur om – antihristul pe care îl vor pune în locul președintelui ONU. (Deocamdată, cea mai înaltă funcție în ONU este cea de „secretar general”).
(Sfântul Lavrentie de Cernigov spune că atunci când vom vota un împărat a toată lumea, acela, el, este antihristul).
.
Având în vedere că ei (masonii) au pătruns în toate pozițiile cheie, vor provoca o criză de proporții fără precedent astfel încât marea criză economică din anii 1930 va fi ca un copil mic. În acea criză, valoarea tuturor monedelor importante din lume se va prăbuși și întregul sistem economic și financiar se va prăbuși. Acest lucru va duce la distrugerea economiilor tuturor țărilor, deoarece banii sunt pentru economie ceea ce sângele este pentru o persoană. Se va crea un haos fără precedent. Din acel haos, antihristul va apărea pentru a salva lumea. „Când veți auzi că a început criza economică în întreaga lume, atunci sosirea lui este aproape”.
.
Se pregătesc deja fonduri pentru a contribui la instaurarea domniei lui antihrist. Un computer gigant (n.t pe mai multe etaje) a fost deja creat în Belgia și se numește „Bestia”. Este una dintre fiarele Apocalipsei. Același computer există și în America. Numerele personale de pe cardurile noastre personale își au originea și sunt păstrate în acel computer.

Selecție și editare: Andrei

Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – şi a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiţii este cumplit să fii al omului. Nu vă faceţi robi oamenilor (I Cor. 7, 23), a zis Apostolul. Întotdeauna m-au mişcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul şi la sine însuşi şi care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan: Cel ce are mireasă este mire, grăieşte Sfântul Înaintemergător, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci, această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3, 29-30).

Orice povăţuitor duhovnicesc trebuie să fie doar slugă a Mirelui Ceresc, trebuie să ducă sufletele la El, nu la sine însuşi, trebuie să le vestească despre nemărginita, negrăita frumuseţe a lui Hristos, despre nesfârşita Lui bunătate şi putere: sufletele trebuie să-L iubească pe Hristos, Care este fără doar şi poate vrednic de dragoste. Iar îndrumătorul, asemenea marelui şi smeritului Înaintemergător, să stea deoparte, să se socoată pe sine însuşi a fi nimic, să se bucure de micşorarea sa înaintea ucenicilor, micşorare care este un semn al sporirii lor duhovniceşti. Atâta timp cât în ucenici precumpăneşte simţământul trupesc, îndrumătorul este mare înaintea lor, dar când va apărea în ei simţirea duhovnicească şi va creşte în ei Hristos, vor vedea în îndrumătorul lor doar o unealtă binefăcătoare a lui Dumnezeu. Păziţi-vă de împătimirea faţă de îndrumător! Mulţi nu s-au ferit, şi au căzut împreună cu îndrumătorii lor în cursa diavolului. Sfatul şi ascultarea sunt curate şi plăcute lui Dumnezeu doar atâta timp cât nu sunt spurcate de împătimire. Împătimirea face din omul iubit un idol: Dumnezeu Îşi întoarce faţa cu mânie de la jertfele aduse acestui idol. Şi se pierde în zadar viaţa, pier faptele cele bune ca buna mireasmă de tămâie pe care o împrăştie viforul sau o acoperă o putoare. Nu faceţi loc în inima dumneavoastră pentru nici un idol!

Şi tu, îndrumătorule, păzeşte-te de păcat! Nu-L înlocui cu tine însuţi pe Dumnezeu în faţa sufletului care aleargă la tine! Urmează pildei Sfântului Înaintemergător: caută doar să crească Hristos în ucenicii tăi. Când El va creşte, tu te vei micşora: văzându-te micşorat datorită creşterii lui Hristos, umple-te de bucurie. Această purtare va face să adie asupra inimii tale o pace minunată: vei vedea în tine împlinirea cuvintelor lui Hristos: cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat (Matei 23, 12). Fericiţi cei ce urmează cu lepădare de sine adevăratei învăţături evanghelice, care s-au lepădat de împlinirea poftelor trupului şi poftelor duhului! Poftele trupului căzut sunt păcătoase: păcătoase sunt şi poftele sufletului căzut. Acesta caută peste tot să-şi realizeze „eul” propriu, să devină o fiinţă aparte, de sine stătătoare, care se bucură de întâietate, de dragul căreia trebuie să existe toate celelalte. Evanghelia cere ca această viaţă să fie omorâtă, ca omul să-L recunoască pe Dumnezeu drept Dumnezeu şi să se pună pe sine însuşi la locul său. După omorârea vieţii nebuneşti, închipuite, care nu există de fapt, poate apărea viaţa adevărată, cu preaîmbelşugată simţire a fiinţării: viaţa în Dumnezeu.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu. Scrisori către mireni, Editurile Sophia și Cartea Ortodoxă, 2012)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Pocăința este schimbarea vieții, părăsirea omului vechi, cu toate relele lui obiceiuri, și întoarcerea spre Dumnezeu, Adevărul. Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi.

Vedeți singuri cât este de plăcut, și în societate și pretutindeni, atunci când printre noi se află un suflet blând și pașnic. Iar sufletul neliniștit își dă singur neliniște, iar neliniștea lui răzbate și în jur, stricând și starea noastră din pricina zbuciumului său, deoarece nu suntem uniți cu Domnul, prin rugăciune neîncetată. De aceea ni se tulbură și pacea lăuntrică. Dar avem pace atunci când suntem cu Domnul și cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci ea ne ajută întotdeauna când o chemăm. Iată reazemul nostru, care nu se schimbă, care este același în veci, care nu se va depărta de la noi, care va fi cu noi în veac!

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 154-155)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Ascultarea stă la baza monahismului, dar despre ascultare este extrem de greu de vorbit, căci poate conduce un om într-o lume care nu poate fi descrisă, deoarece nu i se aplică niciun concept uman. Ascultarea este o taină care este revelată numai de Duhul Sfânt. Iar ascultarea este atât taină, cât și viață în Biserică. La prima vedere, abdicarea de la voia proprie și de sub puterea rațiunii, s- ar părea să contravină planului lui Dumnezeu pentru om, pe care El Insuși l-a înzestrat cu o libertate ca a Sa și pe care, în virtutea acelei libertăți, El îl cheamă să împărățească veșnic cu El. .
Punerea voinței proprii și a capacității de a raționa în mâinile altei persoane, chiar dacă acesta este preot, ar face ca mulți oameni să simtă ca și cum pământul le-ar fi fugit de sub picioare. Un astfel de pas ar fi ca și cum s-ar arunca într-un abis negru, și-ar pierde personalitatea și s-ar aduce pe sine în cea mai rea dintre sclavii. Ar fi ca o auto-anihilare. Dar celor care, prin credință, au urmat învățătura Bisericii și s-au lepădat de ei înșiși în spiritul acestei învățături, ascultarea le este revelată ca un dar de Sus, nespus de mare. Omul „ascultător” poate fi comparat cu vulturul care se ridică cu aripi puternice în ceruri și de acolo cercetează senin zările care îl despart de pământ, bucurându-se de siguranța și de stăpânirea lui asupra înălțimilor inaccesibile și inevital de înspăimântătoare pentru alții. Cu încredere, dragoste și bucurie, „ucenicul”[1] își supune cu ușurință voința și judecata sa, Părintelui său duhovnicesc, eliberându-se astfel de povara grea a grijilor pământești și ajungând la o stare a cărui valoare este imposibil de definit – curăţia minţii în Dumnezeu.

Monahismul înseamnă mai presus de toate puritatea minții, care este de neatins fără ascultare. De aceea nu poate exista monahism fără ascultare, iar omul căruia îi lipsește ascultarea nu este călugăr în adevăratul sens. Este posibil să primim daruri mari de la Dumnezeu – chiar și desăvârșirea martiriului – în afara condiției monahale; dar curăția minții este un dar special al monahismului, necunoscut pe alte căi, iar călugărul nu poate ajunge la această stare decât prin ascultare. De aceea consider că ascultarea este inima puternică a monahismului care include și celelalte două jurăminte ca un corolar firesc. Sfântul Ioan Scărarul, de exemplu, vorbește astfel: „…mama curăției este tăcerea interioară (isihasmul) și ascultarea. Eliberarea de patimi dobândită prin tăcerea interioară nu rămâne de neclintit atunci când este în contact permanent cu lumea; dar când această eliberare se naște din ascultare, rămâne în toate împrejurările încercată și neclintită. Iar despre sărăcia de bunăvoie, el spune: „Va mai gândi oare cel care a renunțat la chiar sufletul său, să mai dobândească bunuri?” Așadar, ascultarea „prin retragerea din lume și renunțarea la propria voie… precum două aripi de aur îl poartă ușor până la cerul”, despătimirii.
Ascultarea este o Taina a Bisericii și, prin urmare, relația dintre părintele duhovnic și ucenic are un caracter sfânt. Am subliniat deja că această taină pentru fiul duhovnicesc constă în a învăța să facă voia lui Dumnezeu pentru a intra în sfera voinței divine și, prin aceasta, a participa la viața divină. Pentru părintele duhovnic, taina înseamnă ca prin propria sa rugăciune și viață de strădanie, să aducă ucenicii la cunoașterea acelei vieți și la dezvoltarea în interiorul lor, a adevăratei libertăți fără de care mântuirea este imposibilă.

„Acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” și astfel scopul ascultării, ca și al vieții creștine în general, este dobândirea Duhului Sfânt.

Un părinte duhovnic nu va încerca niciodată să supună voința unui ucenic propriei sale voințe umane, dar în cursul vieții de zi cu zi s-ar putea întâmpla ca el să se vadă obligat să insiste ca sfaturile sale să fie respectate – situație în care niciun ucenic ascultător nu și-ar pune părintele duhovnic.

În virtutea înaltei sale responsabilități în fața lui Dumnezeu, efortul ascetic cerut unui duhovnic este mult mai împovărător, decât cel cerut de la ucenic. Dar această responsabilitate apare numai atunci când ucenicul acordă ascultare neclintită; în caz contrar, ucenicul poartă toată greutatea răspunderii pentru acțiunile sale și pierde beneficiile ascultării. Nu face parte însă din datoria duhovnicului să-și elibereze ucenicul de responsabilitate, ci să-l învețe adevărata viață creștină și adevărata libertate creștină, pentru care este necesar să depășești în sinele propriu, prin ascultare, patima impunerii voinței personale și a iubirii de putere. Oricine caută să-și domine aproapele sau chiar să-i încalce libertatea, își distruge în mod inevitabil și propria libertate, întrucât însuși faptul unei astfel de încălcări a libertății altei persoane, implică o încălcare a vieții dumnezeești de iubire la care este chemat omul.

Traducere din limba engleză: Sora Gabriela Naghi

Referinţă:

Adevărul și Viața. Arhimandritul Sofronie (Saharov). Essex 2014.
[1]Ucenicul în acest context se referă la fiecare monah și la fiecare creștin, care se roagă Părintelui său duhovnic pentru îndrumare.