„Omul cu adevărat milostiv nu face milostenie numai celor ai săi, ci suferă cu bucurie nedreptatea pe care i-o fac ceilalți și le face și lor milostenie. Cu adevărat milostiv e cel ce își pune sufletul pentru fratele său, iar nu cel care dă de pomană fratelui său” (Sfântul Isaac Sirul )
Ne unim și noi nevrednicii rugăciunea către AtotBunul Dumnezeu, Singurul care ne aude, să se milostivească de frații ortodocși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainiene aflați sub conducerea Mitropolitului Onufrie, vasul ales al Domnului Hristos, care trăiesc în mucenicească suferință.
Fiecare să-și iubească aproapele după măsura sa, dar măsura iubirii desăvârșite e să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți pentru iubirea față de Dumnezeu. Cei care cunoaștem situația dramatică în care prin Voia Domnului, trăiesc și se luptă cu slugile antihristice ale leviatanului, frații din Biserica Ortodoxă Ucrainieană Canonică, ne rugăm ca mila și îndurarea lui Dumnezeu să coboare peste ei, iar Măicuța Domnului să-i acopere de tot răul, cu Cinstitul ei Acoperământ.
„De ştii că fratele tău are necazuri, roagă-te pentru el, că-i datorie creştinească, şi-ai să dai seama de n-o săvârşeşti.“[1] Din partea vremelnicului conducător al BOR și a sinodalilor săi simbriași, nu așteptăm nimic, așa cum nu așteptăm nici o reacție din partea fraților ortodocși care nu cunosc sau sunt indiferenți față de suferințele fraților ortodocși de dincolo de Prut. Mă întreb cum poate un om care trăieşte întru Adevăr să ignore, să fie indiferent faţă de fratele său care este suferind? Căci scris este: „Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.“ (Filipeni 2, 4).
Nici măcar nu s-a dorit de către sinodalii BOR, informarea a tot românul despre războiul crâncen care se duce împotriva Ortodoxiei, împotriva Bisericii lui Hristos, în care se zbate Biserica Ortodoxă Ucraineană Canonică, pericolul uriaș care pândește ca o fiară, dincolo de granița noastră. Iată ce spune Macarie cel Mare : „Celor ce s-au învrednicit să se facă copii ai lui Dumnezeu și să se nască de sus de la Duhul Sfânt li se întâmplă să plângă și să se mâhnească pentru tot neamul omenesc; ei se roagă pentru Adamul total vărsând lacrimi, aprinși de iubire duhovnicească pentru umanitate. Duhul lor se înflăcărează cu asemenea bucurie și cu asemenea iubire, că, dacă ar fi cu putință, i-ar lua pe toți oamenii în inima lor, fără a mai deosebi pe cei răi de cei buni. Uneori încă, în smerenia duhului, ei se umilesc până într-atât în fața oricărui om, încât se socotesc cei din urmă și cei mai mici dintre toți.”[2] Calea iubirii de aproapele este calea adevăratei comuniuni umane, care prin însăşi profunzimea ei, devine comuniune cu Dumnezeu.
*nota mea
[1]Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie, Editura Sophia, Bucuresti, 2007 [2]Sfantul Macarie Egipteanul, “21 de cuvantari despre mantuire”, Editura Luminătorii lumii, 2001 Traducere din:
Pe fondul războiului continuu din Ucraina și al persecuției acerbe lansate de stat în continuă creștere, împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice, un Înalt Ierarh ucrainean a solicitat ajutorul unui frate Ierarh din Biserica Bulgară.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Luca de Zaporojie, unul dintre cei mai autoritari și renumiți ierarhi ai Bisericii Ucrainene, a trimis o scrisoare Înalt-Preasfințitului Mitropolit Gabriel de Lovech, unul dintre cei mai curajosi și sinceri ierarhi ai Bisericii Bulgare, cunoscut pentru sprijinul său neclintit față de Biserica Canonică Ucraineană împotriva invaziei schismaticilor.
Scrisoarea sa a fost publicată pe site-ul Episcopiei Lovech la începutul acestei săptămâni.Mitropolitul Luca spune în scrisoarea sa:
Cunoscând poziția Voastră fermă în respectarea canoanelor Bisericii și intransigența față de influența forțelor non-bisericești , care se exercită asupra vieții Bisericii, permiteți-mi să vă atrag atenția asupra evenimentelor grave, care se petrec în prezent cu Biserica noastră Ortodoxă Ucrainană.
Biserica Ortodoxă Ucrainiană Canonică(BOUC ) se confruntă astăzi cu cel mai îngrozitor război de la căderea Uniunii Sovietice, având în vedere „încercările statului de a o lichida, pentru a fi preluată violent de către organizația numită „ Biserica Ortodoxă Ucrainană”, condusă de Epifanie Dumenko”. Campania anti-Biserică lansată în Ucraina, o depășește chiar și pe cea a guvernului comunist fără Dumnezeu, subliniază Mitropolitul Luca. 250 de biserici au fost confiscate violent în 2022, iar încă 100 de biserici vor fi sechestrate, iar în Parlament au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care cer interzicerea totală sau limitarea semnificativă a drepturilor Bisericii noastre Ortodoxe Ucrainiene. Interdicțiile locale au fost deja implementate în toată țara.
Mai mult, Curtea Constituțională a aprobat recent legea din epoca Poroșenko pentru a redenumi forțat Biserica noastră ca „Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina”, ceea ce ar duce la confiscarea forțată a proprietăților Bisericii. Se pregătește temeiul legal pentru a prelua în întregime Lavra Peșterilor Kievului și Lavra Pociaev de la Biserica noastră Canonică, iar schismaticii au slujit deja în locul cel sfânt din Kiev.
Ierarhia BOUC este, de asemenea atacată, 12 episcopi fiind deposedați de cetățenia ucrainieană, ceea ce va fi temeiul probabil al deportării lor. Au fost aplicate, de asemenea, sancțiuni personale mai multor Episcopi și clerici, iar măsuri similare sunt planificate deja pentru alți zeci de ierarhi, scrie Mitropolitul Luca in scrisoarea sa.
Înaltul Ierarh subliniază, de asemenea, că membrii „grupului de experți” care a fost desemnat să examineze statutul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene „și-au declarat în mod repetat atitudinea extrem de ostilă față de ea”. Reamintim că „grupul de experți” a ales să examineze documentele Bisericii Ruse mai degrabă decât documentele Bisericii Ucrainene și, prin urmare, a declarat că BO a UC este încă parte din Patriarhia Moscovei, în ciuda separării votate în mai. Participanții la aceste acțiuni anti-Biserică proclamă deschis că speră să interzică total BOUC, până la sarbatoarea Paștilor din acest an.
„În lumina celor de mai sus, sprijinul Bisericilor Ortodoxe Locale este extrem de important pentru BOUC. Vocea lor unită poate fi un instrument valoros de rezistență împotriva distrugerii Bisericii noastre Mame”, a rugat Mitropolitul Luca. Ceea ce se întâmplă în Ucraina nu este lupta pentru o singură ,,biserică ortodoxă”, avertizează Înalt-Preasfințitul Mitropolit Luca, ci este de fapt, lupta pentru distrugerea totală a Ortodoxiei Canonice în favoarea unei noi uniri cu uniații, despre care conducătorii structurilor uniate și schismatice au vorbit deja de multe ori’’.
„În acest fel, prima etapă a planului de catolicizare a Ucrainei va fi finalizată, prin integrarea structurii schismatice a lui Epifanie Dumenko, în sistemul organizației uniate”, avertizează Mitropolitul Luca.
În concluzie, Mitropolitul Luca îl roagă pe Mitropolitul Gabriel: „Având în vedere cele spuse, îndrăznesc să vă cer sprijinul rugător și ridicarea vocii în apărarea Ortodoxiei Canonice din Ucraina. De asemenea, v-aș fi recunoscător dacă veți informa pe Întâistătătorul dumneavoastră, membrii Sinodului și colegii slujitori ai Bisericii voastre, despre procesele care au loc în sfera religioasă a Ucrainei.
Cu un sentiment de adânc respect duhovnicesc, neschimbat, Îl rog cu ardoare pe Domnul și pe Preacurata Sa Maică, să vă trimită Sfânta Lor binecuvântare de sus și pe Regina Cerului și a pământului, să vă țină sub apărarea Ei plină de har”. Amin!
În vremea ctitoririi Frasineiului, Sfântul Calinic a sădit un păr în curtea Manastirii, păr pe care l-a binecuvantat/legat să se prabușească atunci cand viețuirea monahală după randuielile stabilite de el vor inceta in Mănăstire, profetind ca dupa prabusirea părului obstea se va pustii! Ei bine, părul acesta s-a prabusit în urmă cu cateva zile.
Faptul este confirmat de două persoane demne de toată încrederea, care au vizitat Mănăstirea, în ultima vreme.
Cea dintâi a avut un șoc în momentul când a văzut părul prăbușit. După ce și-a revenit din acea stare, a vrut să facă niște fotografii. Imediat au apărut câțiva călugări care i-au interzis fotografierea, ba mai mult, i-au luat telefonul și i l-au verificat, nu cunva să fi luat imagini.
A doua persoană, când a văzut părul, a mers sa îi ceară socoteala noului „stareț”. Acesta l-a respins cu brutalitate, cerându-i sa nu mai creada în „superstiții” si „povești de adormit copiii”, să părăsească incinta Manastirii si să nu mai revina vreodata, căci, in caz contrar, va chema Jandarmeria să îl scoată afară!
De-aci ne putem da seama de regimul pe care l-a introdus arhiconul academician Irineu Popa: unul de intimidare, de ascundere a adevărului, de nesimțire și necredință. Un regim tipic ecumenist. Responsabil pentru toate acestea este ,,starețul’’ Onisifor Petrescu, omul lui Irineu, ,,omul nostru’’.
Ce-a mai rămas din sfințenia de altădată a acestui Așezământ monahal? Ceea ce a profețit Sfântul Anatolie de la Optina (1855 – 1922): Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.
Şi acum a venit şi perioada, timpu’ ăsta al cipului, care e bun el, de altfel, că îl pune în industrie, îl pune în comerţ, îl pune în afaceri, îl pune în lucrări extraordinare. Şi noi am avut cipu’ ăsta, pe orez, pe zahăr, l-au pus pe animale, l-au pus la urechile animalelor, putrezeşte cornul, putrezeşte urechea, se infectează animalul, dă un lapte otrăvit, îl mănâncă omul, şi în felul acesta, iac-aşa, de la una la alta, au venit acum şi la om să i-l pună. Animalizarea, deci, a omului!
Dar întâi, ca să ajungă omul la această desfiinţare, la această anulare, a ajuns să spună că omul nu e creaţia lui Dumnezeu. Măi, nu e creaţia lui Dumnezeu… Nu s-a zis că “a luat lut, a pus şi a suflat asupra lui şi i-a dat duh de viaţă” (Facere “:7);….
Şi aici este originea omului: creaţia lui Dumnezeu. Omul, omul lui Dumnezeu. Că tot ce a făcut Dumnezeu în cele cinci zile şi a zidit pe om în ziua a şasea, a dat omul denumire la toate păsările, la toate animalele, la tot, la bogăţia aceasta frumoasă a creaturii lui Dumnezeu. I-a dat această putere omului, să numească el pe cel care va urma să fie stăpânit. De aceea acum a venit diavolul şi i-a zis lui Dumnezeu: “Nu mai e nevoie de om să mai facă nume. Îi dăm un număr!” Şi în felul acesta ne-a desfiinţat. Nu mai e robul lui Dumnezeu, la care i-au pus acolo Sfântul Mir pe frunte şi l-au pecetluit – “pecetea Darului Duhului Sfânt” – acuma vine cipul şi i-l pune acolo. Îl pune pe vrăjmaş acolo, în locul lui Hristos, să-L înlocuiască pe Hristos. Şi iată acum trăim aceste vremuri grele. De pe orez, de pe mazăre, de pe alimente, a venit la animale, şi de la animale, iată, a venit şi la om.
Şi aici este acum conflictul mare, între diavolul şi Hristos. Acum… fiecare cum va rezista. Că vedeţi cât îs de suciţi aceşti conducători care manevrează tehnica aceasta ca să poată câştiga cât mai multe suflete. De aceea Biserica noastră chiar de la început… Sfântul Ioan Gură de Aur când a scris Liturghierul are acolo o rugăciune la Vohodul Mic, la Vecernie. Printre alte cuvinte încheie cu “şi ne izbăveşte pe noi, Doamne, de cei ce vânează sufletele noastre”. Iată cum am ajuns noi de la Sfântul Ioan Gură de Aur la ora aceasta să ne punem în primejdie sufletele.
Şi acum de pildă această vânătoare care se face nu este uşoară. Căci fiecare dintre noi purtăm un nume al lui Dumnezeu şi pe care trebuie să-l ducem cu sufletul acesta curat, aşa cum l-am primit de la Dumnezeu. Şi cea mai mare pacoste şi păcat care vine peste noi acum este păcatul împotriva Duhului Sfânt, care nu se va ierta. Ei bine, acum, noi, creştinii, suntem puşi în situaţia de a ne lepăda şi a cădea în păcatul acela mare împotriva Duhului Sfânt, [păcat] de la care nu este mântuire. Şi cum vine, de plidă? Prin lucrurile cel mai esenţiale:
Pe student îl ia la carnetul de masă, îi pune(cipul) acolo: “N-ai cipuşor, nu poţi intra acolo”.
Omule, tu trebuie să mergi cu o maşină, să te duci, să te deplasezi, să duci un bolnav, aduci o femeie de la spital, aduci un mort, aduci un om. Câte greutăţi nu sunt în viaţa unui om?!… Că dacă mai întârzie vreo oră sau juma’ de oră, moare omul. Acuma vine şi îţi spune drăcuşorul: “Ia să-ţi pui pe carnetul ăsta pe care îl faci de conducere, să-ţi pun un cipuşor acolo”. Aşa. Şi tocmai de aceea, unde e nevoie, unde sunt mai strigătoare, mai stringente lucrurile, vine şi ţi-l pune acolo. Mai poţi tu lua carnetul acela? Nu-l mai poţi [lua]. Pentru că te-ai lepădat de Hristos, asta înseamnă cipuşorul acesta: căderea în păcatul împotriva Duhului Sfânt. Şi de aceea nu numai creştinul este [afectat].
Acest cipuşor pe care tu îl ai în buzunar, apăi acela merge cu tine oriunde te găseşti tu. Că ţi-l pune, ia, aşa, într-un colţ de haină, ţi-l pune colea, aşa, şi tu de unde să ştii că îl ai pe drăcuşor? Şi în casă: în casă omul mai vorbeşte, mai se ceartă, mai suduie, mai… păi de acuma te ştie toată lumea – ce ai făcut tu în casă, pe ce parte dormi, dacă ai sforăit, şi cât ai sforăit, de câte ori te-ai întors, că drăcuşorul e tocmai acolo sus, la înălţimea de 20 de kilometri, care controlează fiecare om. Are acolo… pentru că acuma Biblia, vă puteţi imagina, cartea aceasta mare, vă puteţi imagina, se poate pune pe o unghie, se poate scrie, aşa de iscusită este tehnica aceasta. Aşa că Europa e nimica, îţi intră într-un carneţel de nimica, toată, aşa ţi-l pune. Apasă pe un buton, şi gata, pe individul din Pârâul Cârjei îl ştie acolo unde este, ce a făcut astă noapte, unde a fost, cât a stat, unde a băut, şi ce a înjurat, ce a petrecut.
Aici este pericolul mare. Că a fost intrat cipul în comerţ, că a fost în industrie, că a fost în fabrici, ţi-l pune orişiunde. Dar când a ajuns la bietul animal şi pe om, s-a terminat cu toate. De aceea nu mai este nume, că n-are nevoie să-l pună în cămaşă, are un număr. Atât, numărul! Omul este un număr, nu mai e făptura lui Dumnezeu, nu mai este Duhul Sfânt, nu mai este creaţie. I-a pus acolo…
Nu vedeţi că au pus pe buletine, în locul, acolo unde se pune Mirul, unde îl pecetluieşte, au pus “CARD” acolo şi deasupra au pus pecetea. Şi asta este, de altfel, şi situaţia asta grea, perioada pe care o avem. Şi de aceea, această formă care… Nu vedeţi că face în judeţe sondaje? Se duce în Ialomiţa. Din Ialomiţa se duce în Cernăuţi. Se duce la Chişinău. Se duce de acolo în Tecuci. Se duce de acolo în Dobrogea. Măi, dacă este vorba despre ceva corect şi cinstit, păi, domnule, dau trei zile, o săptămână la ziare, şi spun “Domnule, se schimbă buletinele. Forma buletinelor este acolo, arătată în fotografie” şi vede fiecare om şi se prezintă la primărie. Cum te duci…
Era altă dată, cînd m-am dus eu să-mi fac buletinul, după ce am ieşit din puşcărie după şaişpe ani n-aveam buletin. M-am dus la secretar. Nu era nimeni în primărie. Ei!… “Păi, domnul Motoc – aşa-i spunea – [aş vrea] un buletin”. “Apăi stai părinte, colea, ia loc.” Şi se întinde pe o etajeră acolo la spate, şi ia buletinul şi în cinci minute a fost gata: “Ia, părinte, buletinul”. Ăsta, domnule, stat democratic! Da’apăi acuma nu! Buletinul trebuie să meargă la prefectură, de la prefectură – la Bucureşti. Şi la Bucureşti… e o săptămână! Un paşaport trebuie să-l faci luni, şi luni aştepţi paşaport. Dacă ai dat şpagă, cumva mai merge mai repejor, dacă nu, stai. O credincioasă: – Şi cum să ne ferim?
O altă credincioasă: – Părinte, cum trebuie să ne păzim?
PJ: – Crucea mare, că-i dracul bătrân. Faci cruce mare: “Înapoia mea, satano!”, aşa să zici. Îl laşi acolo de unde l-ai … [primit].
O credincioasă: – Nu putem scăpa…
O altă credincioasă: – Grele zile!
PJ: – O să vină! O să vină zile şi mai grele. Ăsta e numai un început. O să vină zile şi mai anevoioase, când o să vină să ţi-l pună… să-ţi pună fierul cum pui la oaie primăvara şi-o dai la turmă, sau când dai vaca. Îţi pune fierul acolo, pe cap. Şi dacă nu vrei, mucenică eşti! Aşa! Să-ţi ajute Dumnezeu! Şi cam asta este în mare istoria, istoria asta a cipului.
Evreul avea un ton zeflemitor, mă privea de sus și eu de la început mi-am dat seama că e evreu. L-am întrebat: dumneavoastră vorbiți românește, sunteți român?
-Da, sunt român
-Român-român, sau sunteți din România?
-Dar de ce mă întrebi?
-Pentru că eu cred că sunteți evreu.
– Da de unde ți-ai dat seama că sunt evreu?
-Pentru că evreii sunt singura nație care nu-și recunoaște originea. Și-o ascund. I-a plăcut răspunsul meu și a zis:
-Da, recunosc, sunt evreu. Dar să știi tu ceva, noi evreii ăștia conducem toată lumea.
-Bine, dar nu-mi spuneți un lucru nou. Este clar că dumneavoastră conduceți toată lumea. Dar România ați reușit s-o conduceți, să puneți mâna pe ea?
-Nu încă.
-Cum nu încă, că uite după revoluție a venit Soros în România și ne-a zis că noi trebuie să fim de partea Americii, și ne-a luat sub aripa protectoare a Americii.
-Da, dar încă n-am pus mâna pe toată România.
-Păi, de ce n-ați pus mâna pe toată România? Mi-a spus că KGB-ul este foarte puternic. După aceea a început să-mi spună că absolut toată Biserica lui Hristos este condusă de ei. M-am uitat la el și i-am dat dreptate.
-Papa de la Roma este omul nostru. Și arăta cu degetul spre portretul lui. Dat tu la Ierusalim îl cunoști pe Ieronim Crețu?
-Da, cum să nu.
-Omul nostru. Dar pe părintele David îl cunoști?
-Da, sigur că-l cunosc.
-Omul nostru.
-Ieronim Crețu nu mai este acolo la Ierusalim. A venit altul. Unde o fi omul nostru? Acum e la Patriarhie la patriarhul Daniel.
-Omul nostru.
-Domnule, e cineva în Biserică care nu sunt oamenii voștri?
-Nu! Toată Biserica e a noastră
M-am uitat în ochii lui și i-am spus: vrei să vă spun cine nu e omul vostru? Hristos! Și-atunci am arătat cu degetul spre mine și am spus: Ăla e Omul meu! În clipa aia l-am opărit cu apă fiartă. S-a înroșit ca racul, a tăcut mâlc. Parcă i-am dat să înghită o gălușcă și i-a rămas în gât. Nevastă-sa a început să vorbească cu el în limba lor și înțelegeam că îl certa că de ce a intrat în vorbă cu mine. Până la Atena n-am mai schimbat niciun cuvânt, pentru că a amuțit. Nu știa cu cine vorbea. Și de fapt am înțeles că Dumnezeu mi l-a scos pe acest evreu în cale și aveam să înțeleg și că deveneam, vrând-nevrând, o mărturisitoate a lui Hristos…Dar nu puteam să tac.
Replica cred că merită să rămână în istorie, pentru că este o replică epocală: Da, toată Biserica e a lor: zidurile, instituția…dar Hristos nu este al lor. Hristos este al nostru. Al ortodocșilor!
(Transcript după o înregistrare audio)
Rinocerii adunați ieri în Dealul Patriarhiei au aprobat tacit distrugerea Mănăstirii Frăsinei
,,Oamenii lor’’ s-au reunit la Patriarhie sub titulatura de ,,Sfânt Sinod’’. Uniți în cuget și simțiri, pseudo-ierarhii români au dezbătut câteva cestiuni arzătoare la ordinea zilei. Nu însă și pe cea mai arzătoare, distrugerea Mănăstirii Frăsinei. Au păstrat o tăcere vinovată în această privință, de unde se vede că tremură izmenele pe ei de frică să nu-și supere stăpânii. Aceștia sunt pseudo-ierarhii, agenții infiltrați în Biserică pentru a ocupa scaunele episcopale. Prin aceștia nădăjduiesc liftele să controleze Biserica lui Hristos din România sau, mai corect spus, să o supună, să o folosească și apoi să o distrugă. Nu vor reuși, deși, aparent, succesurile lor se țin lanț.
Comunicatul emis de rinoceri mai pomenește și de alegerea ca pseudo-episcop vicar la Episcopia Devei și Hunedoarei, a lui Gherontie Ciupe, ,,omul nostru’’. Ne spun că ei l-au ales. Mint. Ei n-au dreptul să aleagă. Ei au dreptul să se conformeze ordinului primit de la lifte. Și ordinul se execută, nu se discută. Gherontie Ciupe e un produs craiovean, care l-a slujit cu devotament pe acad. Popa Irineu, iar acum a venit și răsplata. Anaxios!
Ai păcătuit? Vino în Biserică şi şterge păcatul tău. Ori de câte ori cazi pe un drum, tot de atâtea ori te şi ridici; astfel, ori de câte ori păcătuieşti, de atâtea ori să te şi pocăieşti.Nu deznădăjdui, nu fi nesârguincios, ca să nu-ţi pierzi nădejdea în bunătăţile cereşti care s-au pregătit pentru noi. Şi chiar dacă şi la bătrâneţe ai păcătuit, pocăieşte-te şi vino în Biserică. Aici este spital, nu tribunal. Aici se dă iertare, nu ți se cere a răspunde pentru păcate. Spune-I lui Dumnezeu, „Ţie unuia am greşit şi răul în faţa Ta l-am făcut” (Psalmul 50, 4), şi te va ierta. Arată-I pocăinţă şi te va milui. Căci unele depind de noi iar altele de Dumnezeu. Dacă noi facem ceea ce depinde de noi, va face şi Dumnezeu ceea ce depinde de El.
Aşadar, de vreme ce Domnul tuturor este atât de iubitor de oameni, să nu fim nepăsători faţă de mântuirea noastră. Ne aşteaptă Împărăţia Cerurilor, pe care ochiul n-a văzut-o şi urechea n-a auzit-o şi la inima omului nu s-a suit. Nu trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca să n-o pierdem? Nu trebuie să dăm ceva, fie şi cât de mic, pentru a le dobândi pe cele mari şi nepreţuite? Să ne pocăim, deci, să obişnuim mâinile noastre să dea milostenie, să ne smerim, să ne întristăm, să plângem. Toate acestea sunt mici. Mari, mai presus de puterile noastre, sunt cele pe care ni le va da Dumnezeu, raiul şi Împărăţia cerurilor, în care fie să intrăm cu toţii, cu harul Lui.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 88)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
ANUNȚ Mâine (10.02.23) după Sf. Liturghie, Preacuv. Ioanichie și ucenicul lui Ierom. Damian vor pleca la Mănăstirea Surpatele – Vâlcea. Pr. Ioanichie a făcut cerere de a pleca din Frăsinei și nu a acceptat nici o înțelegere, atâta timp cât ierarhii îl dădeau afară pe cel mai apropiat ucenic al dânsului, pr. Damian. Faptul că Ips Irineu și Varsanufie au acceptat plecarea, înseamnă că vor risipirea obștii Frăsinei. Să fim alături de toți părinții care au fost alungați și să participăm la slujbele lor. Tot este un lucru bun, faptul că de acum pr. Ioanichie poate fi găsit necondiționat de ierarhi și pot merge atât bărbați, cât și femei. Să-i arătăm pr. Ioanichie că nu este singur și că este iubit la fel de mult de credincioși. Pr. Ioachim nu are ordin de plecare (așa cum au afirmat mai mulți), dar a mărturisit că dacă pr. Ioanichie pleacă, atunci și dânsul se va întoarce la mănăstirea Râmeț. Dumnezeu să le ajute și noi să nu-i părăsim!
Asadar, a aparut si documentul cu „canonisirile” parintilor frasineiti care au fost alungati din Manastirea de metanie pentru ca au refuzat sa fie co-partasi la lucrarea satanica savarsita de Irineu Popa si cei impreuna cu dânsul asupra ctitoriei Sfantului Calinic. Document care „incununeaza” opera de distrugere a Frasineiului, inceputa cu 3 luni si jumatate in urma. Si care demonstreaza indubitabil, mai ales celor care mai nutreau vreun dubiu, ca ce se intampla acolo este aievea, este deliberat si este dupa un plan prestabilit!
In actuala stare de lucruri, se impun cateva observatii si precizari :
1. Distrugerea Frasineiului face parte din strategia de tortionarizare, surpare si secularizare a vietii monahale din Lumea Ortodoxa, strategie pusa la cale de intunecatii lumii, cu „ajutorul neprecupetit” al ( majoritatii ) ierarhilor, in vederea disiparii Ortodoxiei in ghiveciul ecumenist din care „va inflori” „religia mondiala unica” a lui anti-hrist. In nici un caz nu reprezinta un eveniment izolat si intamplator!
2. Irineu Popa a urmarit de la bun inceput acest deziderat, pentru ca a primit ordinul sa il execute anume acum! Aburerile „de parcurs” doar au testat vigilenta si capacitatea de reactie si de impotrivire a celor care i s-au opus, precum si identificarea ( capilor ) acestora, mireni, preoti de mir, monahi si ieromonahi, deopotriva!
3. Ordinul de distrugere a Ortodoxiei este cunoscut de catre toti ierarhii! De aceea, nici macar un singur episcop roman nu a luat atitudine impotriva crimei duhovnicesti si ecclesiale savarsite la Frasinei si, de asemenea, nici macar un singur episcop roman nu l-a infruntat public pe Irineu Popa. Toti tac cu lașă complicitate, fiindca stiu foarte bine ce „spate” are acesta si, ca atare, stiu foarte bine ce li s-ar intampla daca nu si-ar tine gura!
4. Ioanichie Popescu a fost mereu, incepand din 2016, pe de o parte executantul docil al torpilarii din interior a Manastirii Frasinei, iar pe de alta parte cenzuratorul ager si prigonitorul neinduplecat al parintilor frasineiti marturisitori anti-cretani si anti-ecumenisti, in general. Drept dovada, continua sa mearga pana la capat impreuna cu Irineu Popa, intr-o relatie personala veche de mai mult de 4 decenii, al carei fundament nu este hristocentrismul, ci episcopolatria! In consecinta, masca de parinte marturisitor pe care a avut grija sa si-o confectioneze fata de cei neincercati si creduli nu ar mai trebui sa impiedice pe nimeni sa îi vada adevaratul chip!
5. Cei 5 parinti frasineiti care tocmai au fost alungati din Manastirea de metanie sunt ultimii turmasi ai lui Hristos pe care Mantuitorul Insusi ii scoate din acel locas preschimbat in pestera de talhari, ca sa ii fereasca de urgia pe care o va abate asupra vanzatorilor Lui de acolo!
6. In vremea ctitoririi Frasineiului, Sfantul Calinic a sadit un păr in curtea Manastirii, păr pe care l-a binecuvantat/legat sa se prabuseasca atunci cand vietuirea monahala dupa randuielile stabilite de el vor inceta in Manastire. Profetind ca dupa prabusirea părului obstea se va pustii! Ei bine, părul acesta s-a prabusit in urma cu cateva zile!
7. Pentru Irineu Popa „sperjur calugaresc” inseamna impotrivirea monahilor la crimele, ereziile, hulele, blasfemiile, blestemele, spurcaciunile, simoniile, vicleniile, minciunile si distrugerile lui duhovnicesti si ecclesiale, ca si cand acestia ar fi trebuit sa ii jure lui, ca unui „dumnezeu”, „inchinare” neconditionata! Duhul si cugetarea care pretind asa ceva provin direct de la satana!
8. Toti cei 3 ieromonahi alungati din Frasinei pentru „sperjur” au fost „canonisiti” la Manastiri de maici, iar cei 2 monahi dispersati pentru aceeasi „vina” au fost „redirectionati” catre Schituri cu 2-3 vietuitori! Cum isi vor putea ei desfasura in noile conditii randuielile calugaresti, pe care Irineu Popa pretinde ca a vrut sa li le intareasca atunci cand a inchis Biserica din vale a Manastirii Frasinei?
9. Unul dintre semnatarii ordinului de „canonisire” este protosinghelul Siluan Ionascu, ajuns Exarh al Manastirilor Arhiepiscopiei Ramnicului. In 2016 a fost unul dintre cei 35 de Stareti ai Eparhiei valcene care au semnat infamul document de „recunoastere” a „sinodului din Creta”, de „adeziune” la „axioma” ca Parintele Grigorie Sanda s-ar afla in afara Bisericii, si, respectiv, de „sustinere” deplina a I.P.S. Varsanufie! La vremea aceea Siluan Ionascu era „doar” staret al Manastirii Cozia Veche, adus de „arhiepiscopul sau” de la Bucuresti, unde staretise la Schitul Magureanu, iar inainte – la Manastirea Sitaru. Deci, om de valoare al Sistemului, care il trimite „unde este nevoie”! Cu „imagine” publica de „exeget” al Sfantului Maxim Marturisitorul!
Fratele Mihai Dinculescu
URGENȚĂ!
Rugați-vă pentru Doamna Dr. Daniela Iliescu Sfetcu din Montreal. A fost programată pentru azi, joi 9 februarie, ora 17 00 pentru a fi eutanasiată, prin injecție letală. Suferă de cancer de 7 ani și a declarat că nu mai vrea să trăiască. A avut un fiu care la 30 de ani s-a sinucis și necazul acesta i-a provocat boala. Rugați-vă Atotputernicului, Maicii Domnului, tuturor Sfinților, Puterilor Cerești, să nu se piardă acest suflet. Fie primite rugăciunile Frățiilor Voastre.
Cu simțul responsabilității pentru educația celor 10 copii pe care mi i-a dat Dumnezeu și cu durere sufletească pentru situația tristă care domnește în zona Bisericii noastre Elene și din păcate și în Grădina Panagiei unde am tot venit ca un pelerin continuu timp de aproximativ 27 de ani fie singur, fie cu unul dintre cei șapte băieți ai mei, aș dori să adresez câteva întrebări la care am meditat până acum.
1) Poate un Patriarh să dea un tomos de Autocefalie celor care au fost excomunicați, caterisiți, nehirotoniți sau autosfințiți fără pocăință publică și fără o hotărâre sinodală?
2) A existat o decizie sinodală cu privire la problema ucraineană pe Muntele Athos?
3) După ce criteriu Sfânt Duhovnicesc au intrat în comuniune stareții Mănăstirilor Pantocrator și Xenofon cu schismaticii Ucrainieni?
4) Întrucât cei care aparțin așa-numitei biserici Ucrainene a lui Epifanie Dumenko nu s-au pocăit și nu au fost recunoscuți sinodal, sacramentele și hirotoniile lor, nu sunt oare invalide?
5) Dacă cineva este în comuniune cu eretici sau schismatici, nu este excomunicat?
6) Nu aveți exemple strălucitoare de Sfinți Părinți, în timpul vizitei călugărilor unioniști pro-latini în timpul Patriarhului Ioan Vekkos, Sfântul Cosma primul care a fost spânzurat, în timp ce altora li s-au tăiat capul și alții au fost martirizați de la Sfintele mănăstiri Vatopedi, Iberi, Zografou, Xenofon de către călugării carioți?
7) Este Sfânta Chinonită de acord cu acordarea unei chilii de către Starețul mănăstirii Pantokratos călugărilor ucraineni schismatici? Din păcate, vedem promovarea Uniației, a nazismului, a homosexualității de către așa-zisa Biserică ucraineană și acolo nu există niciun control. Potrivit Sfântului Grigorie Palama, al treilea fel de ateism este tăcerea când Credința este în pericol.
8) Toată această situație a creat o mare tulburare si sminteală printre credincioși. Cu siguranță într-o Grădină sunt flori și spini, și cu siguranță Sfinții contemporani și străvechi care au trecut prin acest sfânt locaș se roagă ca spinii să devină flori.
Iertați-mă că îmi exprim toate aceste preocupări și gânduri ca un profan, dar sunt profund întristat de tăcerea voastră. Am fost motivat și de cuvintele Domnului nostru, Iisus Hristos „dacă aceștia tac, pietrele vor striga”
Cu adâncă evlavie, sărutăm mâna dreaptă sfințitoare ,
Multe voci autorizate vor face elogiul acestui mare patriot și om de suflet, dar pentru Frații și Surorile care au împărtășit cu el străvechiul ideal al Francmasoneriei – Zidari speculativi – el va rămâne pentru totdeauna în mintea și în inima noastră ca o luminoasă figură! Acolo Sus, alături de Marele Arhitect al Universului – DUMNEZEU, Prea Iubite Suveran Mare Comandor Răzvan THEODORESCU, sufletul tău să se odihnească în pace și să vegheze asupra familiei tale și a poporului român! (ActiveNews)
Așa ne spune comunicatul masonilor, printre care s-a numărat și ovreiul purtător de nume românesc, Răzvan Theodorescu. Pe mine mă nedumerește formularea precum că dumnealui ar fi mers ,,Acolo Sus, alături de Marele Arhitect al Universului – Dumnezeu,, exprimare născătoare de confuzii. Mai întâi, marele arhitect a fost alungat din cer, de sus, pentru răzvrătire, și de-atunci nu încetează să zădărnicească mântuirea tuturor oamenilor, dacă ar fi cu putință. Dar nu este. Și locul lui a devenit iadul cel de jos, din adâncurile pământului. De-acolo au venit îngerii cei întunecați și acolo au dus sufletul lui R. Theodorescu, adică în locul spre care a nazuit o viață. Este cu neputință să nu fi știut academicianul despre alungarea diavolului de sus. Și totuși, în loc să devină un bun credincios al Bisericii noastre, a luat calea masoneriei, celei aducătoare de multe desfătări și avantaje materiale.
Pentru R. Theodorescu, toate acestea țin de trecut. Abia după 40 de zile va ajunge în fața lui Dumnezeu, pentru Judecata particulară. Oricât de ignoranți am fi, nu-L putem confunda pe Dumnezeul Adevărului cu diavolul, arhitect al tuturor relelor pământului.
Dacă aş întreba cu blândeţe pe unul din aceşti oameni – care se cred înţelepţi şi au pretenţia să înveţe pe alţii -, mergând cu judecată din întrebare în întrebare:
– Spune-mi, minunate om, pui vreun preţ pe dans şi pe cântatul din fluier ?
– Mare, îmi va răspunde.
– Dar pe înţelepciune şi pe a fi înţelept, pe care le socotim ştiinţa celor dumnezeieşti şi omeneşti, pui vreun preţ ?
Şi-mi va răspunde afirmativ şi la această întrebare.
– Dar acum, spune-mi, care din ele este mai bună şi mai înaltă ? Dansul şi cântatul din fluier sunt mai bune şi mai înalte decât înţelepciunea, sau înţelepciunea cu mult mai mult decât altceva ?
Şi ştiu prea bine că-mi va răspunde că înţelepciunea e mai bună decât toate. Până aici aceşti oameni gândesc cu cap şi judecată. Dar să-i întrebăm mai departe:
– Oare pentru a învăţa dansul şi cântatul din fluier, n-ai nevoie de învăţătură şi ucenicie ? N-ai nevoie, oare, pe lângă asta de timp mult, de muncă istovitoare şi de dese sudori ? N-ai nevoie, oare, uneori să-ţi plăteşti lecţiile ? N-ai nevoie de oameni care să te ducă la profesori ? N-ai nevoie oare de călătorii îndepărtate şi de alte multe lucruri dintre care pe unele trebuie să le faci, iar pe altele să le înduri, ca să deprinzi dansul sau cântatul din fluier? Dar înţelepciunea – care este în fruntea tuturora, care are strânse în ea toate bunătăţile, încât însuşi Dumnezeu se bucură când aude că e numit mai mult cu acest nume decât cu altul, căci Dumnezeu are multe nume -, dar înţelepciunea să o socotim o ştiinţă aşa de uşoară şi la îndemâna oricui, că e de ajuns să voieşti numai, ca să fii înţelept ? Asta-i culmea neştiinţei!
Dacă am spune aceste cuvinte acestor oameni, care se cred înţelepţi şi au pretenţia să înveţe pe alţii, şi dacă am încerca să-i îndepărtăm încetul cu încetul de la rătăcirea lor sau dacă ar face asta un alt om, unul din oamenii cu adevărat învăţaţi şi pricepuţi, aflaţi că ar semăna pe piatră (Luca 8, 6) şi ar grăi unor urechi surde!
Nici atât de înţelepţi nu sunt, ca să-şi cunoască lipsa lor de învăţătură! Mi se pare că este bine să spun despre ei cuvântul lui Solomon: „Este o răutate, pe care am văzut-o sub soare, aceea ca omul să creadă despre el că e înţelept” (Pilde 26, 12). Dar mai mare răutate decât asta este să te crezi în stare să înveţi pe alţii, când eşti neînvătat si nici nu-ţi dai seama de asta !
Boala asta, de a te crede învăţat când nu eşti, este vrednică de lacrimi şi de suspine mai mult decât orice altă boală. Adeseori am deplâns boala asta, pentru că ştiu bine că pretenţia aceasta îţi pierde şi bruma de învăţătură ce-o mai ai, iar umbletul după slava deşartă este pentru om mare piedică în calea virtuţii.
Numai unul ca Petru sau ca Pavel poate vindeca şi opri boala aceasta! Numai unul ca aceşti mari ucenici ai lui Hristos, care au luat şi harul vindecărilor o dată cu puterea de a conduce pe credincioşi cu cuvântul şi cu fapta, care s-au făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândească (1 Cor. 9, 22). în ce ne priveşte pe noi ceilalţi, mare lucru dacă ne lăsăm bine conduşi şi păstoriţi de cei cărora li s-a încredinţat vindecarea unor astfel de boli şi ocârmuirea credincioşilor.
Sfântul Grigorie din Nazianz
Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, “Despre preotie”, Editura Sophia, Bucuresti, 2004
Iată, vă scriu spre ţinere de minte din cartea Sfântului Isaac: „Nu Duhul lui Dumnezeu petrece în cei ce trăiesc în tihnă… Fiii lui Dumnezeu se deosebesc de ceilalţi tocmai prin aceea că vieţuiesc în necazuri, pe când lumea se mândreşte cu belşugul şi cu odihna – fiindcă n-a binevoit Dumnezeu ca iubiţii Lui să se odihnească atâta timp cât sunt în trup, ci a vrut ca ei, cât sunt în această lume, să petreacă în necazuri, în greutăţi, în osteneli, în lipsuri, în golătate, în singurătate, în nevoie, în boli, în defăimare, în ocări, în zdrobirea inimii, în trup istovit, în lepădare de către rude, în gânduri întristătoare, având loc de vieţuire care nu seamănă cu cel omenesc obişnuit: locuinţa călugărească cea sihăstrească nu are nimic care să atragă privirile omeneşti şi nu cuprinde nimic din cele ce-l veselesc pe om în această lume. Monahii plâng, pe când lumea râde. Ei suspină, pe când lumea se veseleşte. Ei postesc, pe când lumea se desfată. Ei se ostenesc ziua, iar noaptea se cufundă în nevoinţe, fiind strâmtoraţi şi împovăraţi. Unii dintre ei petrec în necazuri de bunăvoie, alţii – în osteneli, luptându-se cu patimile lor, alţii sunt prigoniţi de oameni, alţii sunt necăjiţi de draci, şi aşa mai departe: şi unii au fost alungaţi, alţii – omorâţi, şi aşa mai departe. Şi s-a împlinit asupra lor cuvântul Domnului: în lume necazuri veţi avea, dar bucuraţi-vă întru Mine (In 16, 33). Domnul ştie că cei ce vieţuiesc în odihna trupului nu au cum să rămână întru dragostea Lui, şi de aceea i-a oprit de la această odihnă şi desfătare. Hristos, Mântuitorul nostru, a Cărui dragoste biruie morţile trupeşti, să ne arate nouă tăria dragostei Sale. Amin.
Calea lui Dumnezeu este crucea de zi cu zi, şi se cunoaşte că Dumnezeu îi poartă de grijă omului atunci când îi trimite pururea întristare. Nu se cuvine ţie a te bucura când eşti la lărgime, iar când eşti în necazuri a te posomori şi a socoti străin această cale dumnezeiască, pentru că din veac şi din neam în neam ea este cale a crucii şi a necazurilor. Au nu pe urmele sfinţilor vrei să umbli? Sau vrei să-ţi întocmeşti altă cale, pe care să umbli fără de pătimire?” Ziua toate sunt la vedere, pe când noaptea e întuneric şi nu se vede nimic. Hristos este lumină, iar lumea e întuneric. Cei ce voiesc să petreacă în întuneric numesc întunericul lor lumină, şi lumina lui Hristos nu îi mai luminează.
Cuviosul Gheorghe din Zadonsk, Sfaturile unui rugător pentru întreaga lume, Editura Sophia, Sursa: crestinortodox.ro
Pe Popa Ioan, alias Irineu, de la Craiova l-a ajuns, dintr-o dată, dragostea de carte. Ce s-a gândit dumnealui, să-i pună pe Ieromonahii de la Frăsinei să-și completeze studiile Teologice la nivel universitar. Bieții de ei, nu se știe dacă au absolvit liceul, Părintele Ioanichie Popescu în mod cert n-a avut această posibilitate. Să-l pui acuma, la 89 de ani, să dea admitere la Facultatea de Teologie din Craiova și apoi, vreme de patru ani să frecventeze cursurile, e o neghiobie fără seamăn. Iar dacă nu se conformează, va fi scos în afara legii și acuzat de exercitarea fără drept a unei profesii – pentru ei preoția e profesie, nu misiune – și i se poate întocmi un dosar penal, întocmai cum i-a făcut Savu Teofan Părintelui Ioan Ungureanu. Câtă câinoșenie la oamenii aceștia!
În 1974, Popa Ioan a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Frăsinei, după ce reușise să termine zece clase. Atât s-a putut, și nu-i nimic rău în asta, doar și Părintele Cleopa ciobănea, dar se și îmbogățea duhovnicește păzind oile Mănăstirii, fără multă școală. Numai că Popa Ionică al nostru s-a săturat repede de stat la coada vacii. Securitatea de-atunci l-a recrutat și l-a împins pe un drum la capătul căruia se afla exact ce-și dorea: postul de arhiepiscop și mitropolit al Olteniei, din care, cum vedem, taie și spânzură, împlinindu-și juramântul făcut cu ani în urmă, că va ajunge diriguitor al Mănăstirii Frăsinei. Și distrugător al ei
Studiile le-a făcut cum a putut, cum se făceau pe vremuri la Ștefan Gheorghiu. Nimeni nu poate verifica parcursul academic al acestui impostor. Suficient să spunem că a adunat o sumă de titluri funcții și calități oficiale, la care nici n-ar putut visa atunci când a intrat pe poarta Mănăstirii. Să încercăm să le contabilizăm: Academician Arhiereu Profesor Doctor Irineu Popa, decan al Facultății de Teologie din Craiova, angajat și în postul de arhiepiscop și mitropolit al Olteniei. Impresionant! Te și mir cum nu e strivit sub greutatea atâtor titluri. Nu e, pentru că toate sunt de paie.
Numai că în cv-ul dumnealui e o mare lacună: s-a oprit la jumătatea drumului și n-a absolvit Liceul! E o lacună ce trebuie musai înlăturată, mai ales acum când se dă de ceasul morții să-i trimită pe acei Ieromonahi pe băncile Facultății. Nimic nu e atât de convingător ca puterea exemplului personal, așa încât să facă bine Popa Irineu să se înscrie în clasa a XI-a, cursuri de zi, să parcurgă cei doi ani, iar la sfârșit să susțină examenul de bacalaureat, cum îi stă bine unui academician. Va avea, astfel posibilitatea să-și înscrie Liceul la secțiunea ,,studii post-universitare’’ caz unic în lume. Nu ne-ar mira, deoarece știm despre omonimul tată al ministrului Alexandru Rafila – da, da, criminalul acela – care a trecut din clasa a IV-a direct pe băncile Facultății de Medicină de unde a ieșit medic și medic a murit.
Presbiter Iovița Vasile
Știre
La Mănăstirea Sihăstria Putnei a izbucnit ieri un puternic incendiu, incât au fost necesare opt echipaje de pompieri pentru stingerea lui. Cu câteva luni în urmă, o adunătură de sodomiți, printre care și Constantin Necula de la Sibiu, au descins in acest locaș închinat lui Dumnezeu, l-au spurcat, și-au desfășurat nelegiuirile și au plecat .Ticăloșia a avut loc cu încuviințarea celor doi, Teofan și Pimen, cu complicitatea neisprăvitului stareț Nectarie Clinci. Vor înțelege aceștia grozăvia faptelor lor și semnul dat de Dumnezeu? Mă îndoiesc.
În închisoare, purtam asupra mea o bucățică din Sfânta Împărtășanie, păstrată pentru momente limită. O păstram într-o batistă curată, înfășurată și înnodată, fie legată cu o sforicică în jurul gâtului, fie chiar în buzunar, pentru a-mi fi la îndemână în momentele critice. În timpul perchezițiilor, n-o ascundeam. Aveam credință că ea se apără singură și mă apără și pe mine. Așa se întâmpla.
Când îmi venea rândul să fiu percheziționat, eram dezbrăcați și la pielea goală. Hainele și lenjeria, batistele, prosoapele și orice îmi aparținea erau pipăite la toate încheieturile și cusăturile și aproape totdeauna tăiate și descusute. După ce milițianul îmi spunea să-mi iau boarfele, mă aplecam să le ridic și găseam batista cu Sfânta Împărtășanie deasupra lor, fie printre ele, neatinsă, nedezlegată, necălcată în picioare, așa cum aveau obicei să facă cu orice găseau asupra celui percheziționat.
O singură dată m-a întrebat la Jilava un milițian: – Ce ai în batistă? – Sfânta Împărtășanie! i-am răspuns fără să mă tem. – Ia-ți bagajul și treci la cameră!
Mai mult de 15 ani am purtat la mine Minunea lui Dumnezeu, Minunea Minunilor Lui, Trupul și Sângele Fiului Său, în mâinile mele păcătoase de om pământean: și am ieșit cu această Minune afară!
Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ed. Babel, 2012
Ce măreție este Dumnezeiasca Liturghie! Cât de mult cinstește Dumnezeu pe om! Vine împreună cu cetele îngerești la fiecare Dumnezeiască Liturghie și-l hrănește pe om cu Preasfântul Său Trup și Sânge! Dumnezeu ne-a dăruit totul! Ce lucru trupesc sau duhovnicesc, stricăcios sau nestricăcios, ne lipsește? Nici unul! Dacă ne dăruiește zilnic îndumnezeitorul Său Trup și Sânge, ce poate fi superior acestora? Sigur că nimic! În ce taine l-a învrednicit Dumnezeu pe omul pământesc să slujească! O, iubire cerească neprețuită! O picătură de iubire dumnezeiască este mai mult decât toată iubirea de pe pământ, trupească și lumească!
Păcatul protopărinților a fost începutul și rădăcina tuturor evenimentelor dramatice de până astăzi și de până la sfârșitul veacurilor. O singură neascultare, ca o sămânță în pântecele Evei, a zămislit și a transmis moartea trupească și sufletească neamului omenesc care s-a născut din aceasta. De unde să-și închipuie sărmana Eva că neînsemnatul gust al fructului oprit avea sa producă așa o catastrofă și așa un iad, încât să fie nevoie de „sfatul” Sfintei Treimi de a trimite o Persoană din sânul Treimii celei dătătoare de viață în lume și să sufere din partea lucrului mâinilor Sale, din partea omului, loviri, biciuiri, scuipări și tot felul de necinstiri și să fie răstignită pe Cruce ca un blestem: „Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn!” (Galateni 3, 13).
În fiecare Dumnezeiască Liturghie este actualizată pătimirea pe Cruce și Învierea cea aducătoare de viață a Domnului nostru Iisus Hristos, dulcea noastră izbăvire, lumina sufletelor noastre întunecate prin care este curățit orice suflet păcătos. Cât de mare este iubirea lui Hristos pentru noi!
Arhimandrit Efrem Filoteitul, în Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea dumnezeieștii Liturghii, Ed. Bizantină, București, 2005
Chiar dacă obosesc la rugăciune în înfățișarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu‑L cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii de întunecimi, sunt sigur că în această neștiință a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de față.
Liturghia noastră, dragii mei, este o logodnă cu Hristos, o nuntă. Ne duce în împărăția Lui. Apoi vom ieși din nou ca să mergem la casa noastră cu patimile noastre, cu păcatele noastre, cu mizeriile noastre. N‑are nicio importanță! Vom merge iarăși la Liturghie, Îl vom răpi iarăși pe Hristos, ne va îndumnezei din nou.
Și astfel, printr‑o luptă continuă, printr‑o călătorie continuă, înainte fiind preotul, iar înapoia lui noi, vom ajunge în Împărăția cerurilor. Mergem la Liturghie cu acest dor? Atunci ne‑am asigurat Împărăția cerurilor.
(Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri şi Cateheze – Vol.I, Editura: Sfântul Nectarie, 2020)
