Categorie: Uncategorized

Diavolul este precum un călău. Călăul lovește osânditul cu câte lovituri îi îngăduie judecătorul, iar nu cu câte vrea el. Așa și acela, ne lovește, dar nu așa cum vrea, cu câtă răutate izvorăște din el împotriva noastră. Ne lovește atât cât îi îngăduie Dumnezeu, firește dacă noi suntem ai lui Dumnezeu. Căci altfel, ne lovește fără milă, findcă noi singuri, din nepăsarea noastră, cu necredința noastră și cu lipsa de pocăință ne-am predat în mâinile lui. Neatenția noastră și nu diavolul este pricina păcătuirii noastre.

Diavolul servește. Dacă noi nu consimțim să gustăm din cele servite, nu vom pătimi nimic rău. Diavolul provoacă prin ademenire, prin atracție. Dacă noi nu deschidem urechile noastre, precum însoțitorii lui Odisea, când au trecut pe lângă insula sirenelor, nu vom gusta plăcerea. Diavolul întinde curse. Dacă noi nu ne vom lăsa atrași, ci vom avea ochii deschiși, nu ne vom zdrobi. Așadar, așa cum spune Sfântul Gură de Aur, noi suntem pricina păcătuirii. Noi, care nu luăm aminte și ne lăsăm atrași de diavolul.

Dovadă sau comparație și pildă împotriva lui Adam este Iov. Pe Adam l-a ispitit diavolul numai cu cuvintele. Pe Iov însă l-a ispitit și cu lucrul. De la Adam și Eva nu a luat nimic, ci doar le-a vorbit. Însă de la Iov a luat totul: bogăția și cei zece copii. Dar cu toate acestea nu a reușit să-l încovoaie. Unul, Adam, nu a opus rezistență și l-a atras în păcat, în timp ce celălalt s-a împotrivit cu vitejie. Dar cel mai important este faptul că Adam a fost biruit în Rai, pe când Iov în arșița păcatului a ieșit biruitor.

Suntem păcătoși. Și care este criteriul care adeverește păcătoșenia noastră? Judecata și comparația. Judecată înainte de Judecata de Apoi face înlăuntrul nostru conștiința noastră. Conștiința este foc, foc nestins, care arde cele dinlăuntrul nostru, iad mai înainte de iad. Părinții se roagă ca nimeni să nu cadă în iadul conștiinței. Este lucru înfricoșător. Se poate stinge acest foc al conștiinței? Da, cu lacrimile pocăinței și cu Sângele lui Iisus Hristos. Conștiința tuturor este rănită, fără nicio excepție. Se poate tămădui? Da, cu medicamentul oferit de preafrumoasa noastră Biserică Ortodoxă.

Este însă nevoie să cunoaștem mai întâi rănile sufletului nostru, să ajungem la binecuvântata cunoaștere de sine, să cunoaștem cine este sinele nostru, patimile noastre, neputințele noastre, slăbiciunile, trecutul nostru și toate acestea. Prin faptul de a muta greutatea responsabilității asupra diavolului, nu realizăm nimic. Însă prin cunoașterea rănilor noastre și prin căutarea cu stăruință, cu rugăciune, cu nevoință a medicamentelor potrivite, în felul acesta vom dobândi iertarea greșelilor noastre.

Toți cei care se ocupă cu contabilitatea, știm că în fiecare seară se face socoteala, se face casa. Tot astfel și creștinul, este dator să facă socoteala faptelor sale înainte de a dormi. Dacă nu se face aceasta, această dare de seamă duhovnicească, omul se îndreaptă către faliment. Dacă vechii pitagorei făceau socoteala vieții lor în fiecare seară, oare nu cu atât mai mult noi, creștinii, suntem datori să facem aceasta? Conștiința noastră ne mărturisește ce am făcut. Judecata o putem facem în fiecare seară, dacă vrem. Și dacă trecem printr-o astfel de judecată în fiecare seară, negreșit vom fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu, fiindcă această judecată ne va îndrepta.

Iar atunci când conștiința noastră ne mustră, găsim scăparea cu lacrimi la mărturisire, la binecuvântata de Dumnezeu baie. Orice descoperă omul înaintea lui Dumnezeu ca păcat, prin duhovnic primește iertare. Ce lucru măreț! Cât de mare este mila lui Dumnezeu! Nu putem să cuprindem înfricoșătoarea milostivire a lui Dumnezeu, marea Lui milostivire, dragostea Lui bogată. Pe toate câte le iartă duhovnicul, le iartă și Dumnezeu. Puteți să vă imaginați aceasta? Dacă însă înăbușim glasul conștiinței noastre și nu-l ascultăm, va veni clipa când ne vor judeca cei împreună robi cu noi, care s-au îndreptat
și s-au mântuit. Suntem păcătoși. Aceasta trebuie să conștientizăm și să ne grăbim. Ne așteaptă Domnul dragostei și al îndurărilor cu brațele deschise, ca să ne dea iertare, să ne dea izbăvire. Cu puterea și cu Harul Aceluia, a Marelui nostru Dumnezeu, putem să ne împotrivim diavolului, să ne dezlipim de păcat și să trăim libertatea fiilor lui Dumnezeu. Amin.

 (Fragment Arta mântuirii- Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos)

Selecţie şi redactare: Sora Gabriela Naghi

”Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului și să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Și trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Și ca o suflare de viață vine în sufletul meu, umplându‑mă de Har și nedându‑mi voie să mă depărtez. Dragoste, iubire dumnezeiască, foc arzător care, de îndată ce intri în biserică, te întâmpină, atunci când este o icoană făcătoare de minuni, și te cuprinde o suflare cu bună mireasmă, încât rămâi ore întregi răpit în extaz, ieșit din sine, în Raiul cel bine mirositor. Atât de mult Har dăruiește Maica Domnului celor care își păstrează trupul curat.

Toți Sfinții au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă și mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: «Maica mea! Dulcea mea Măicuță!» Ne așteaptă dulcea noastră Măicuță! O, dulcea noastră Măicuță! O, lumina sufletului nostru! O, dragoste neînșelătoare! O, viața sufletului nostru! Cădeți, dar, la pământ și sărutați-o pe preadulcea noastră Măicuță. Sărutați-i picioarele, mâinile; luați parfum de negrăit de la Sfânta Fecioară!

Grăiește-ne, dulcea noastră Măicuță, despre taina negrăitei tale iconomii și a înrudirii tale cu noi. Tu, Măicuță preadulce, care pururea ții Pruncul cel Preadulce în brațele tale – Cel ce toate le ține cu privirea, Pruncul Care a venit pentru noi în timp și totodată este în afară de timp și Vechi de zile.

Deci ascultați-mă: când se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, dulcea noastră Măicuță dă Pruncul, iar Acesta Se jertfește pentru noi, și când ne împărtășim în chip vrednic, cu post înainte, cu priveghere de bunăvoie, cu rugăciuni evlavioase, atunci mâncăm Trupul lui Iisus, și bem Sângele pe Care L-a luat din Neprihănitul Sânge al Preasfintei. Și atunci ce se petrece cu noi? Devenim fii adevărați ai Preasfintei și frați ai lui Hristos, și fii ai lui Dumnezeu și fiice ale Lui după har. Și atunci când Îl cuprindem pe Hristos în chip de negrăit în sufletul și în trupul nostru, fiindcă este împreună cu Tatăl, nedespărțit de El – și pe Tatăl Îl cuprindem, și pe Sfântul Duh!

Aceasta este înrudirea cea mai presus de fire, pe care am dobândit‑o prin Preasfânta și dulcea noastră Măicuță! Vedeți cu ce daruri ne-a învrednicit dulcea noastră Măicuță? Vedeți cât de îndatorați suntem să o iubim? Nu am văzut să-i placă Preasfintei altceva mai mult decât curăția, și cine vrea să dobândească bogata Ei iubire, să se-ngrijească a se curăți, și Dânsa necontenit îi va purta de grijă, și toate cele cerești i le va dărui.”

(Fragment din epistola Cuviosului Iosif Isihastul scrisă în anul 1947, către o monahie și către obștea acesteia, epistolă în care pătrunde în adâncurile realității duhovnicești spre a ne călăuzi către „tainele lui Dumnezeu”, și îndeosebi către taina „înrudirii” noastre cu Preasfânta Maică a lui Dumnezeu).

Sursa: Arhim. Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

Socotind motivele dezvoltarii istoriei spre sfarsitul ei avand motivul sfarsitului ei cand va vrea Dumnezeu, s-ar putea spune ca lumea se va sfarsi atunci cand pe de o parte nu vor mai fi oameni capabili care sa o completeze spre a exprima vreuna din trasaturile vietii duhovnicesti in Hristos, pe de alta parte cand cei care traiesc pe pamant nu vor mai putea fructifica din ea nimic pentru mantuire.
Se va sfarsi istoria cand nu va mai fi posibila in ea o dezvoltare a vietii in Hristos.
Astfel sfarsitul istoriei nu va fi accidental, nici silit de providenta dumnezeiasca, ci se va produce prin lipsa impreuna lucrarii cu harul Duhului Sfant.
Refuzul lui Dumnezeu de a mai prelungi istoria va coincide cu neputinta oamenilor de a mai colabora cu voia lui Dumnezeu.
Aceasta epuizare a impreuna lucrarii omului cu Dumnezeu in istorie va fi un semn ca lumea de sus s-a completat!
Sfantul Maxim Marturisitorul si Sfantul Simeon Noul Teolog afirma ca rostul prevazut de Dumnezeu pentru sfarsitul lumii este acela ca se va completa, se implini lumea cereasca de sus si apoi va veni sfarsitul!
Lumea de sus se va implini cand toate madularele randuite sa se nasca se vor fi strans in jurul Capului Hristos, si atunci se va umple plinatatea trupului lui Hristos. Si se vor uni si se vor lipi de trupul lui Hristos si atunci va fi intreg si desavarsit trupul lui Hristos si nu va lipsi niciun madular din toti mai-inainte stiuti de Dumnezeu.
Deci Dumnezeu va pune capat istoriei atunci cand vrea, atunci cand continuarea istoriei nu ar mai avea niciun rost mantuitor, chiar daca multor oameni care se cramponeza de istorie si-n care va spori sentimentul de catastrofa, li s-ar parea dimpotriva ca istoria poate continua.
Numai in viata de dincolo in vesnicie vor vedea si ei zabavnicii cu inima, ca o continuare a istoriei ar fi fost inutila.
De aceea oamenii vor continua sa se precupeteasca si sa se ocupe de treburi, chiar in preajma sfarsitului real al lumii.
De aceea Sfanta Scriptura cere ca oamenii sa fie pregatiti pentru sfarsitul lumii (Matei 24, 42).
De aceea Hristos este Credincios si Adevarat (Apocalipsa 19, 11).

(Teologia Dogmatica, vol. 3)

Selecție și editare: Felix

Poate omul să oprească soarele pentru o zi întreagă? Și poate un om neștiutor de carte să învețe în pustie pe de rost Sfânta Scriptură fără cărți și învățător?

Dreptul Isus Navi a oprit soarele deasupra Ghibeonului cu numele lui Dumnezeu. Cuvioasa Maria Egipteanca, femeie neștiutoare de carte, care a trăit în pustiul de dincolo de Iordan aproape jumătate de secol, știa pe de rost Sfânta Scriptură, după cum a mărturisit despre aceasta primul și ultimul său vizitator, Avva Zosima. Cum pot fi acestea posibile omului muritor?

Aceasta a lămurit Domnul Iisus când a spus: „Cele ce sunt cu neputință oamenilor, sunt cu putință la Dumnezeu”. La Dumnezeu toate sunt cu putință. Pentru dreptatea și credința lui Isus Navi, Dumnezeu a oprit soarele deasupra Ghibeonului, până când Israel a terminat și a câștigat lupta. Cine a învățat-o Sfânta Scriptură pe pustnica Maria? Duhul lui Dumnezeu, precum a făgăduit Mântuitorul ucenicilor Săi: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Îl va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța toate”. Acela a învățat-o și pe fericita Maria, sălășluindu-se în ea și îndumnezeind-o. Și alte înfricoșătoare minuni a arătat Maria iarăși, nu de la sine, ci de la Dumnezeu care sălășluia în ea.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 34)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Odată Stareţul Paisie mi-a spus: „Constantine, atunci când este război, pe cei care se luptă în prima linie şi mor pentru patrie, poporul îi cinsteşte dând numele lor parcurilor şi străzilor, în timp ce aceia care se luptă în spatele liniei rămân necunoscuţi. Tot astfel şi în războiul duhovnicesc, Dumnezeu vrea să ne luptăm în prima linie, ca să scrie numele noastre în cartea vieţii”.

Apoi mi-a spus: „Pe când eram de curând venit în Mănăstirea Cuviosului Filothei, într-o chilie aflată pe teritoriul ei se nevoia un monah ce se numea Augustin. Într-o zi i-am dus de la mănăstire nişte alimente de binecuvântare, dar uşa chiliei era închisă. L-am strigat, dar nu am primit nici un răspuns. Aşa că am lăsat alimentele la uşă şi am plecat. A doua zi bătrânul Augustin a venit la mănăstire şi a întrebat: „Unde este acel călugăr Paisie care mi-a adus alimentele?” Părinţii se mirau cum de mă cunoştea, în timp ce ei nu apucaseră să mă cunoască prea bine. Însă el, care avea darul străvederii, mă cunoştea, deşi atunci când i-am dus alimentele lipsea de acasă. Acest monah se nevoia mult. Într-o noapte i-a apărut diavolul în chilie, în chipul unui câine înfricoşător, care arunca flăcări pe gură şi care s-a năpustit asupra lui, deoarece, aşa cum spunea el, era ars de rugăciunile lui. Atunci, cei doi s-au încăierat şi monahul l-a bătut atât de tare pe diavol, încât a luat-o la fugă. După aceasta însă, bătrânul Augustin era mustrat de conştiinţă pentru faptul că îl bătuse pe diavol. De aceea, s-a dus la duhovnic şi s-a spovedit, spunându-i: «Gheronda, astăzi am făcut o faptă rea. L-am bătut pe diavol. Oare îmi vei mai da binecuvântare să mă împărtăşesc?»
Duhovnicul, când a auzit aceasta, s-a bucurat şi i-a spus: «Desigur că îţi dau binecuvântare. Această faptă a ta a fost o biruinţă împotriva diavolului»”.

(Din Mărturii ale închinătorilor, Editura Evanghelismos – 2006).

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

,,Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele veşnice. Doamne, de am greşit fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iartă-mă. Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea. De neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită. Doamne, izbăveşte-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu îndurător, miluieşte-mă, văzând neputinţa sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul tău, în cartea vieţii şi-mi dăruieşte sfârşit bun. Doamne Dumnezeul meu, deşi n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stropeşte inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului şi al pământului, pomeneşte-mă pe mine, păcătosul, ruşinatul şi necuratul robul Tău întru împărăţia Ta. Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă. Doamne, nu mă lăsa pe mine. Doamne, nu mă duce pe mine în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi şi aducere aminte de moarte şi umilinţă. Doamne, dă-mi cuget ca să mărturisesc toate păcatele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare. Doamne, dă-mi răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe. Doamne, sădeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea. Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi să fac în toate voia Ta. Doamne, apără-mă de oameni gâlcevitori, de diavoli şi de patimile trupeşti şi de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, ştiu că faci precum voieşti Tu, deci să fie şi întru mine, păcătosul, voia Ta; că binecuvântat eşti în veci. Amin’’.   

Pseudo Patriarhul Bartolomeu, șeful Bisericii din Constantinopol, a criticat cuvintele Patriarhului Chiril al Moscovei referitoare la iertarea păcatelor după moartea pe câmpul de luptă din Ucraina, care nu sunt conforme cu învățăturile Bisericii, transmite Die Tagespost. Într-un interviu acordat jurnaliştilor germani, conducătorul vremelnic al Fanarului, a declarat că a fost „în special şocat de predica” Patriarhului Kiril, în care acesta„face o paralelă între soldaţii ruşi care au murit pe campul de lupta în razboiul din Ucraina şi sacrificiul mortii lui Hristos pe cruce”.

„Faptul că patriarhul Kirill a declarat că toți cei care mor în acest război vor intra imediat în Împărăția lui Dumnezeu ca martiri, nu corespunde învățăturii ortodoxe”, a subliniat Bartolomeu. In timp ce Patriarhul Kirill a numit războiul din Ucraina „sfânt”, „ eu îl numesc un război nesfânt și diabolic”, a subliniat conducătorul Fanarului. El a mai spus deasemenea că este „foarte întristat” de starea actuală a relaţiilor dintre Patriarhiile Constantinopolului şi Moscova, „care au fost rupte de către partea rusă”.

La liturghiile slujite de Pseudo Patriarhul Constantinopolului, pomenirea Patriarhului Chiril continuă, „cu toate că Epifanie al Ucrainei a cerut convocarea unui Sinod Panortodox pentru a-l condamna”, a concluzionat conducătorul Fanarului.

Traducere din limba engleză: Dr. Gabriela Naghi

https://spzh.news/en/news/91016-glava-fanara-zajavil-chto-slova-patriarkha-kirilla-protivorechat-ucheniju-cerkvi

Am analizat cazul părintelui Visarion Alexa mai întâi prin ochii unei femei. Să presupunem că părintele i-a luat reclamantei ,,pulsul” cu mâinile, așa cum aceasta susține. Desigur, acest lucru nu e de dorit. Preotul poate întâlni o femeie cardiacă având pulsul mărit din cauza bolii și a rușinii cauzate de anumite păcate mărturisite… Ce face o astfel de femeie dacă ,,i se ia pulsul”? Nu se mai spovedește? Nu se mai împărtășește? Poate, desigur, să caute un alt duhovnic. Dar, dacă după acest episod acceptă să se și urce în mașina preotului, deja ea nu mai poate fi nevinovată! Nici victimă! Cu atât mai puțin – reclamantă!

Lupta cu demonul desfrânării presupune multe eforturi și ispite în situații concrete de viață. Uneori există un singur vinovat, alteori există doi! Cu voie sau fără voie. Și fiecare poate să se creadă victimă! De aceea, este nevoie de o pregătire specială pentru taina Spovedaniei. Cu rugăciuni care se rostesc înainte de Spovedanie, cu rugăciuni pentru duhovnic pentru ca Dumnezeu să-l lumineze în vederea unei bune sfătuiri, cu păcate scrise în rezumat, fără detalii care ar afecta emoțional preotul, cu ținută decentă. Când necuratul vrea să îndepărteze de la mântuire o femeie, iscodește ispite acolo unde nu se cuvine. Dacă dorim mântuirea, trebuie să avem această dorință de a lupta cu duhul desfrânării în orice situație și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute.

Cu empatie trebuie să observ lucrurile și din punctul de vedere al unui preot. Mai mulți preoți, mai ales din cei care beneficiază de o popularitate mai mare, se confruntă cu un fenomen straniu. Vin femei care vor să le ofere chiar și bani în schimbul unor relații sexuale. Părerea mea este că acestea nu vin chiar din proprie inițiativă, ci vor ca preotul respectiv să fie șantajabil pentru ca ulterior să accepte niște compromisuri în schimbul păstrării secretului. Desigur, în acest caz, preotul le poate recomanda acestora  cele necesare pocăinței sau să le respingă pur și simplu.

Taina Spovedaniei îi asigură preotului calitatea de martor în vederea mântuirii sufletelor păstoriților săi. Indiferent dacă femeia este căsătorită, văduvă sau divorțată, ea aleargă la preot pentru a se despătimi în vederea mântuirii, nu pentru a se împătimi, iar preotul este dator să o ajute. ,,Măsurarea pulsului” și a tensiunii nu intră în atribuțiile preotului, mai ales la Spovedanie! Oricare dintre cei doi are tentative de seducție, în timpul Spovedaniei, batjocorește această Taină și își pune în pericol mântuirea.

Din punctul de vedere al Bisericii, lucrurile stau, de asemenea, delicat. Preocuparea B.O.R. pentru moralitate este un lucru lăudabil, cu niște condiții:

1. Să nu se manifeste discreționar! B.O.R. ar trebui să fie la fel de intransigentă față de agenda LGBT și față de introducerea în programa școlară a unor sminteli menite să pervertească sufletele copiilor. B.O.R.  nu ar trebui să accepte tacit dezincriminarea unor păcate strigătoare la cer! B.O.R. ar trebui să sancționeze toate abaterile de la moralitate care deja au ajuns cunoscute de către creștini și care pun în pericol imaginea Bisericii, dând apă la moară dușmanilor acesteia. Discret, sigur și eficient. De ce B.O R este mută și surdă la păcatul ereziei ecumeniste, la anunțarea noii religii mondiale, Crislamul, și  la implementarea pe alocuri a acestuia? De ce acceptă participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor?

2. Să nu aibă obiective ascunse care să se implementeze sub masca preocupării pentru moralitate! Cazul părintelui Visarion Alexa nu este singular și se pare că este cunoscut de multă vreme.  Totuși, mi se pare excesiv mediatizat acum, într-un moment în care politicul își sporește influența asupra Bisericii ca urmare a trădării din anul 2016 de la Sinodul din Creta.  Dacă impostorul hulitor de Hristos de la Vatican conduce papismul spre iad ca un om politic, temerea mea este să nu se politizeze și  Ortodoxia. Au apărut cam multe camere de luat vederi în biserici, iar unora li se pare că tot nu sunt suficiente și că ar trebui cumva monitorizată și Spovedania! Ce obiectiv se mai urmărește cu această ocazie?

Spovedania este o Taină, nu un autodenunț de care să-i fie omului frică. Camerele de luat vederi au menirea de a-l intimida pe cel care dorește sincer să-și spună toate păcatele. Deja am întâlnit persoane care au astfel de temeri. Biserica se raportează strict la păcat, în vederea mântuirii. Dacă am căzut într-un păcat, Biserica ne recomandă arme duhovnicești cu ajutorul cărora să putem păși pe drumul mântuirii. În momentul în care, cu ajutorul tehnologiei, cezarul află conținutul spovedaniei, acesta poate ,,valorifica” slăbiciunile umane. Dacă am căzut într-un păcat, prin Spovedanie și pocăință, ne putem albi haina Botezului. În fața cezarului, însă, rămânem cu o etichetă care e bună de atașat la informațiile dintr-un eventual cip!

Autodenunțul era folosit în închisorile comuniste. Pocăința generează optimism, pe când autodenunțul făcut în fața cezarului generează teama de a fi catalogat în vederea obținerii unui ,,credit social” bazat pe puncte! Ca în China!

În concluzie, nu sunt de acord cu pedepse disproporționate în cazul preotului Visarion Alexa și nici cu măsuri de supraveghere a Spovedaniei. Cezarul trebuie să se supună Bisericii, nu invers! Biserica Ortodoxă Română are demnitatea ei obținută prin strădaniile și jertfele slujitorilor ei iubitori de Dumnezeu și plini de Duh Sfânt. Și nimeni nu are dreptul să pună semnul ,,egal” între aceștia și cei asemenea părintelui Visarion Alexa!

Prof. Lucreția P.

În cele din urmă, după amânări (din cauza expirării programului de lucru), lunea viitoare, 10.10.22, voi fi judecat (numărul completului: 5) în fața Judecătoriei din Patras, pentru că am celebrat Liturghia în parohia mea în data de 25 martie 2020, sărbătoarea Bunei Vestiri, adică mi-am îndeplinit datoria preoțească și de onoare, așa cum cere Tradiția noastră ecleziastică și conștiința mea.

Aș dori să vă reamintesc că, în conformitate cu hotărârea de guvern de atunci de la data de 16 MARTIE – pana la data de 11 APRILIE 2020, celebrarea Sfintei Liturghii a fost complet interzisă pe întreg teritoriul Greciei (chiar și în Sfintele Mănăstiri și in Muntele Athos!). A fost considerata infractiune penala simpla desfasurare a Sfintei Liturghii, indiferent de prezenta sau nu a credinciosilor in biserici… Așa cum am afirmat în repetate rânduri (a se vedea explicațiile mele din 15.9.2020 către procurorul competent) urmărirea penală pentru o astfel de „infracțiune”, este o onoare deosebită pentru un preot și cu atât mai mult, cea mai înaltă onoare – cel mai frumoasa cununa in terminologia ecleziastică – după preoție, este condamnarea sa pentru îndeplinirea datoriei preoțești.

Cu toate acestea, există o umbră care aruncă o umbră asupra acestei onor deosebit: Faptul că, în țara noastră, Puterea Legislativă a autorizat Executivul să interzică complet slujirea Sfintei Liturghii, iar Puterea Judiciară (Procuratura) competentă consideră celebrarea Sfintei Euharistii ca o crimă, iar preoții responsabili care au îndrăznit să slujeasca ca infractori, iar Conducerea Ierarhica Ecleziastică ramane impasibila, în cel mai bun caz, si în tăcere și in penibil!

Dacă mă gândesc că o prevedere similară de drept, care incriminează săvârșirea Sfintei Liturghii, după moartea lui Dioclețian (311 d.Hr.) a mai fost aplicată în Europa numai în Albania (1967-1990), dacă consider că nici Mahomed Cuceritorul și succesorii săi sultani în cei 400-500 de ani de sclavie turcă, nici Lenin, nici Stalin, nici Ceaușescu nu au îndrăznit o astfel de lipsă de respect față de nucleul cel mai vital al Bisericii, Taina Sfintei Euharistii, pe care Republica Elenă a îndrăznit-o în anul 2020, cu siguranță nu pot purta povara atât cât mi-aș dori pentru onoarea urmăririi penale aduse. Ca să fiu sincer, am fost deosebit de preocupat dacă ar trebui să mă apăr în fața Justiției grecești sau să o las să mă onoreze excesiv, condamnându-mă pentru că, acționând în conformitate cu tradiția mea ecleziastică și conștiința preoțească, am liturghisit la Buna Vestire prin nerespectarea interdicțiilor iraționale și ineficiente și lipsite de respect și neconstituționale ale statului.

Singurul motiv pentru care am decis să mă apăr este că, deși convingerea mea este o onoare supremă pentru mine, este, de asemenea:

– provocarea directă a conștiinței ecleziastice a poporului credincios,

– o rușine pentru statul grec, care dorește să-si revendice un loc în democrațiile moderne care respectă dreptul la libertatea de cult religios pentru cetățenii lor,

-legitimitatea Cezarului de a determina, sfidând ordinea și Tradiția ecleziastică, dacă și când și cum va funcționa în bisericile noastre si pe viitor și, în cele din urmă,

– cauza suplimentară de scandalizare a poporului credincios și slăbirea în continuare a încrederii enoriasilor în conducerea ierarhica din țara noastră!

Επιτέλους, θα δικαστώ! | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
https://tasthyras.wordpress.com/2022/10/05/%ce%b5%cf%80%ce%b9%cf%84%ce%b5%ce%bb%ce%bf%cf%85%cf%82-%ce%b8%ce%b1-%ce%b4%ce%b9%ce%ba%ce%b1%cf%83%cf%84%cf%89/#more-58391

Selecție și traducere: Felix

În România nu ies oamenii la proteste. Am înțeles asta. De ce? Habar nu am. Discuția ar cuprinde sute de argumente. Plecând de la „Psihologia poporului român” și „Psihologia mulțimilor”, ajungând la toate explicațiile din zilele noastre. Dar, Poporul Român are o particularitate aparte. În limbaj de stradă: nu pune botul la minciuna autorităților. Nicicum! Oricât ar încerca, oricâte latrine tv ar cumpăra, oricâți bani ar arunca spre influencerii vieții, nu merge nimic. De aproape trei ani, autoritățile se dau de ceasul morții să amenințe cu moartea, cu frica, cu hârtia igienica verde, cu capsatul obligatoriu,  cu săracia, cu lipsa de curent, cu facturi mărite, cu climat cenging, cu educația sexuală, cu digitalizarea etc., nu se prinde nimic. Indiferent de ce ar face. Pă dosarul cu șină nu-l bate nimeni! Dosarul cu șină îl bate pe Gates de-i sună apa-n cap!

Românul a tăcut și a făcut. Au vrut botniță și certificat igienic verde. A mers doar la corporatiști. Da’ ăștia nu există! Sunt niște prelungiri ale trotinetelor. Atât! Unii funcționează pe baterii și acum. Îi vezi! Nu e nevoie să cauți morții vii. Viața îți scoate în față numărul lor. Sunt ăia cu morțile subite! A funcționat foarte puțin și la alți oameni din varii motive, cu totul altele. Le doresc să nu facă niciodată parte din statisticile lor!

80% din populație a zis „Pas!”. Pe față! Fără frică! Tăcând și făcând! Autoritățile au luat-o razna. Nu au mai avut nici o șansă să ducă planul mai departe. E supărat tare și omeseul! Îți dai seama?! Ce tristețe! Maximă! Doar eram nespălații și idioții Europei! Între timp Europa nu mai vorbește! Că are gura plină! Și e educată, mă! 

Rafila e supărat că lumea nu-și ridică pastilele cu iod. Mvaiii! Nu se poate așa ceva! Să facă ce cu ele? Să le dea statului să și le vâre undeva. Adânc! 

Nu merge cu educația sexuală în școli! Vaaaiii! Da’ la ce vă așteptați? Să dea lumea buzna cu pruncii de mână și să-i învețe cum e cu genul fluid și alte demențe?! Niciodată în țara asta! Așa că umeurile alea pe bani mulți de la stat, să nu se mai plângă că nu prinde! Ștergeți-vă naibii mucii cu banii încasați și schimbați povestea! Băgați alte minciuni! Cum ar fi aia cu Putin care se duce la șamani în Siberia! Că l-ați îngropat naibii de o mie de ori și el e tot viu. Și face ce vrea!  De mână cu licuriciul! Da, da! Sau salvați în continuare pe Zeli! Că vrea Premiul Nobel! Păi e frumos să nu-l primească? O să vă arate pe față cum se fură un milion de coco! Să se sature și el măcar o dată! Ătât e prețul prestației unui actor ratat!

Vine foamea! La coana Europa! Nu la noi! Că românul e ca hamsterul! A strâns provizii pentru trei ani de aici înainte! Zacuști, conserve, brânzeturi, murături la butoaie, făină, cărnuri, lăzi frigorifice sufocate! Nu e ca europeanul educat! Ăia, dacă le dispar semipreparatele și cuptorul cu microunde se vor mănca unii pe alții! Că atât pot! Nu știu altceva! E educați, mă! Să fie ascultători de autorități! Acu’ o să-i îngroape! În foame! Și frig! Că sunt digitalizați! Le-a plăcut cu telecomenzile!  Pentru că ei, europenii educați, nu au trăit nici în frig, nici în foame, nici în întuneric, nici sub bocancul sovietic. Ei au trăit în „lumea liberă„! Ce să vezi? „Lumea liberă” nu i-a învățat să supraviețuiască! Îi învață acum cum să dispară! Rând pe rând!

Românii sunt amenințați cu frigul în case! Pe bune! Habar nu aveți voi, mă, aștia de vă ziceți autorități, cât de inventiv e românul! O să aflați! Și o să vă plăngeți iar la stăpânii de vă țin lesa că nu merge! Păi nu o să meargă, idioților! Că românul nu e ieuropean educat! El știe că trebuie să se descurce în orice condiții. Și o face! Nu stă pe gânduri! Tace și face! 

Știți de ce? Că el, românul, aude clopotul Liturghiei! Și știe că acolo undeva Sus e El! Și dacă El a îngăduit să se întâmple asta, înseamnă că Neamul trebuie să treacă prin încercare! Și trece! Că neamul e Viu! Nu stă la discuție și nici nu negociază! Credința! O trăiește! Și ea, credința, îl ajută să facă imposibilul! Întotdeauna! De mii de ani! Pentru că atunci când romănul pleacă la un drum, primul lucru pe care-l face e să-și facă Cruce! Și să spună: „Doamne ajută!” Și El ajută întotdeauna! Cu marea Lui milă! În ciuda celui fără nume! Care conduce Europa educată! 

Întotdeauna, un neam care se înalță ca un vultur, va face țăndări știința! Știința care ne explică cum ea deține adevărul și ea, știința, e deținută de niște neica nimeni care se vor Noua Ordine Mondială! Adică ONU! Pentru că dintotdeauna văzduhul a fost al vulturului și nu al „jucăriilor” făcute de mințile celor fără Dumnezeu!

„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29)

În prezent, zi şi noapte umblăm prin mijlocul focului. Faptul că mai suntem în viaţă ţine doar de milostivirea lui Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu. Iar de jur împrejur se învârtejeşte cea mai ticăloasă minciună universală legiferată în educaţia ateistă: „Hristos este un mort”, „Hristos n-a existat”, „Hristos este o înşelăciune”. Iată programul de educaţie. Oare aşa ceva poate fi acceptat, oare cu aşa ceva se poate colabora? Şi după aceea să te mai consideri creştin? Nu! Noi anunţăm şi declarăm cu tărie: aceasta este cea mai groaznică, cea mai neruşinată şi cea mai mârşavă hulă, pe care gura omenească a formulat-o vreodată împotriva celei mai perfecte, mai minunate, mai încântătoare, mai iubitoare Fiinţe omeneşti de sub Cer, Care a păşit pe planeta denumită Pământ. Vom sta lângă El cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, şi aceasta – cu preţul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de toţi luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume, nu numai cei ce uneltesc în patria noastră.

Dictatura ateiştilor luptători contra lui Hristos şi a iudeilor trădători de Hristos – iată cine-i vinovat de viaţa noastră mucenicească. Dictatura Iudelor! Există oare ceva mai respingător pentru Biserica lui Hristos şi pentru creştinism?… Cea mai rudimentară şi mai elementară logică dezvăluie şi dovedeşte: colaborarea între ateiştii făţişi, blestemaţii luptători împotriva lui Hristos şi Biserica dreptmăritoare a lui Hristos este cu desăvârşire ilogică şi antilogică. Cei ce stăruie în a căuta o astfel de colaborare, sau deja colaborează, sau – e îngrozitor s-o spunem! -silesc pe alţii la aşa ceva, îi întrebăm prin cuvintele Apostolului: „Ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este oare între Hristos şi Veliar?”(II Cor. 6, 14-15).

Creștinii sunt purtători de Hristos și, în consecință, purtători și posesori ai vieții veșnice; aceasta pe măsura credinței lor și pe măsura sfințeniei lor, care este roada credinței. Sfinții sunt creștinii cei mai desăvârșiți, care s-au sfințit în gradul cel mai înalt cu putință prin exercitarea credinței în Domnul Iisus Cel înviat și veșnic viu. Ei sunt singurii adevărați nemuritori din neamul omenesc, pentru că trăiesc cu toată ființa lor în Cel înviat și nici o moarte nu are stăpânire asupra lor. Întreaga lor viață este din Hristos. Ceea ce este al lor este mai întâi al lui Hristos și apoi al lor.

Creștinul e un om care trăiește prin Hristos și în Hristos. „Viețuiți în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos!“ (Filipeni 1, 27). Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.[…]

„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”– acesta este principiul coexistenţei dintre Biserică şi stat. Nu colaborare, ci coexistenţă între Biserică şi stat. Nu colaborare, cu atât mai mult atunci când „cezarul” prigoneşte toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu şi nu vrea să ştie nimic din cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci ţinteşte doar să nimicească tot ce este al lui Dumnezeu. Aici lipsesc condiţiile principale pentru colaborare. Sau coexistenţa egală în drepturi a aşezămintelor, şi a persoanelor umane, sau calvarul Bisericii cauzat de către prigonitorii, chinuitorii, cotropitorii, care tăgăduiesc şi prigonesc pe Dumnezeu şi cele ale lui Dumnezeu. Iar prin dictatură impun pe potrivnicul lui Dumnezeu şi cele potrivnice lui Dumnezeu. În acest caz Biserica şi statul se despart, se separă fiecare cu ale sale. Nimeni să nu îndrăznească să se amestece în treburile lăuntrice ale Bisericii, să nu se atingă de sfintele şi veşnicele ei îndatoriri şi drepturi evanghelice.

Este limpede că Biserica sub orice regim, chiar şi cel ateist, trebuie să-şi găsească un mod de a convieţui (modus vivendi), dar întotdeauna în duhul şi limitele principiului evanghelic de convieţuire: „cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, şi asta sub controlul suprem al Atot-Evangheliei: „să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.

Dacă însă acest lucru este cu neputinţă, nu-i rămâne Bisericii ca „modus vivendi”, decât principiul evanghelic: să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând astfel pentru drepturile fundamentale ale credinţei conştiinţei şi ale sufletului“.

(Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica şi statul – Adevărul despre Biserica Sârbă în Yugoslavia comunistă, editată de Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Să nu te înşele, frate, gândul care-ţi spune aşa: iată, Sfinţii Părinţi zic „cazi şi ridică-te”, adică, de câte ori vei cădea, ridică-te şi vei fi mântuit. Asta să fie pocăinţa, să cazi, să te scoli şi iarăşi să cazi? Rătăcitor şi rău este felul acesta de a le răstălmăci zicala, pentru că Părinţii au spus-o ca să scoată din oameni teama de deznădejde şi nu ca să-l facă să păcătuiască cu speranţa că, mărturisindu-se şi pocăindu-se, oricum vor fi iertaţi. Departe de tine un asemenea gând!
De aceea explică Sfântul Isaac: „Curajul pe care Sfinţii Părinţi au voit a ni-l da prin dumnezeieştile lor scrieri … nu trebuie să ne fie ajutor pentru păcat. Ca să avem nădejde în pocăinţă s-au gândit ei să fure din mintea noastră teama de deznădejde”.

Apoi Părinţii au spus „cazi şi ridică-te” şi nu „ridică-te şi cazi”, cum pe dos înţelegi tu. Este o mare diferenţă între una şi cealaltă. Să cazi şi te scoli şi apoi, după ce te ridici de jos să cazi din nou, nu este şi nici nu se numeşte pocăinţă, cum o numeşti tu, ci este şi se numeşte aşa cum o numeşte Sfântul Apostol Petru: „câinele la vărsătura lui se întoarce şi scroafa spălată se tăvăleşte în mocirlă” (II Petru 2, 22). Adevăratul înţeles al zicalei părinţilor este acesta: omul trebuie să se ţină, cu toată puterea, departe de păcat şi să se păzească să nu cadă. Dacă, totuşi, cade, dar din slăbiciune omenească şi nu pentru că aşa a vrut, nu trebuie să deznădăjduiască, ci să se ridice imediat, să-şi mărturisească păcatul şi să se pocăiască sincer fără a mai pierde nici un ceas. Pentru că zice Sfântul Ioan Scărarul: „Este propriu îngerilor să nu cadă. Ba poate nici să poată cădea, cum zic unii. Dar oamenilor le este propria să cadă şi să se ridice iarăşi de câte ori s-ar întâmpla aceasta. Numai dracilor le este propriu ca odată căzuţi să nu se mai ridice niciodată.“

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Despre metanie – pocăință, Editura Panaghia, p. 48-49)

Selecție și eritare: Sora Gabriela Naghi

„Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (I Cor 10:24)

Acesta este principiul Sfinţilor lui Dumnezeu, acum, în trecut, întotdeauna şi în veşnicie. Acesta este principiul pe care trebuie clădită societatea. Acesta este principiul pe care se clădeşte orice fel de societate umană bine-plăcută lui Dumnezeu şi prosperă. Acesta este principiul mântuitor al oricărui fel de dificultate cu care luptă omul contemporan, luptă fără izbândă şi fără nădejde.

Sufletul sfânt se frământă cu ce le va găsi de dormit pentru noapte celor fără adăpost; cu ce îi va hrăni pe cei flămânzi, cu ce îi va îmbrăca pe cei goi. Sufletul sfânt se preocupă de acestea zi şi noapte, înălţând rugi fierbinţi lui Dumnezeu ca să se mântuiască şi aproapele lor; ca să se umple de harul lui Dumnezeu şi inima lor; ca să se îndrepte către Dumnezeu şi minţilor lor; ca răii să se întoarcă de la calea pierzaniei, iar cei nestatornici în Credinţă să se întărească; ca cei care sunt statornici să afle sprijin şi să nu cadă; ca cei care au adormit să ajungă şi să vadă Faţa lui Dumnezeu; iar ca cei ce trăiesc să fie şi ei scrişi în Cartea Vieţii din împărăţia Luminii.

Fiţi deci cu băgare de seamă, fraţilor, cum în acelaşi fel, cuvânt cu cuvânt, diavolul îşi formulează şi el principiul lui ucigaş şi antisocial. Acest principiu drăcesc spune: să nu ne preocupe cum să ne păzim propriile trupuri de întinăciunea păcatului, ci fiecare să privească mai curând la trupurile celorlalţi în scopul de a le îmbolnăvi şi ucide. Să nu ne ocupăm de sufletele noastre, cum am face să le putem mântui, ci mai curând să gândim zi şi noapte la sufletele celorlalţi, cum am face să le calomniem mai bine, să le înnegrim, să le blestemăm, să le sărăcim şi să le distrugem. Nimeni să nu privească la casa sa, cum ar face să şi-o zidească şi să şi-o înnoiască mai bine, ci mai curând să aibă în atenţie strictă casele altora, cum ar face să le ardă din temelii, să le dărâme la pământ. Nimeni să nu se preocupe de propriile hambare, cum ar face să le umple de grâne, ci mai curând fiecare să fie cu ochii pe hambarele altora şi să facă totul pentru a le fura şi a le goli.

Vedeţi, deci, fraţilor, cum acest principiu poate fi şi un principiu al binelui, dar şi unul al răului; este un principiu ca o sabie cu ambele tăişuri bine ascuţite; este fie înger, fie drac. Vă rog să observaţi cum acest principiu în latura lui satanică s-a înstăpânit peste toată lumea de azi!

O, Doamne, Duhule Sfinte, Care ai adus în lume sfintele Tale cuvinte prin gura Apostolului, luminându-ne ca razele soarelui, iar nu arzându-ne, ajută-ne să le împlinim pe ele în sensul lor cel dumnezeiesc spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumită în veci. Amin.

(Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Reproduc mai jos un text care ne dezvăluie intențiile de viitor ale sataniștilor, în privința persoanelor vârstnice. Sfântul Apostol Pavel ne spune că ,,omul lui Dumnezeu trebuie să fie bine pregătit, pentru orice lucru bun(II Timotei 3, 17). Pentru acesta, trebuie să cunoaștem, din vreme, capcanele viclene pe care diavolul le întinde în fața noastră, prin slugile sale satanizate. Cele pe care le veți citi mai jos, reprezintă tocmai o capcană vicleană, ascunsă sub masca grijii pentru făpturile lui Dumnezeu.

Prin folosirea unei brăţări, abonaţii Butonul Roşu pot primi asistenţă personalizată sau ajutor dedicat în situaţii de urgenţă medicală şi securitate personală. ”Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziţie Butonul Roşu, Teleasistenţă Group, au iniţiat colaborarea cu Poşta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul ţării, cât şi de o reţea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel naţional, a serviciilor de asistenţă Butonul Roşu. Astfel de servicii de asistenţă personală, ajutor de urgenţă, sănătate şi suport viaţă independentă sunt livrate, în comunitate, şi de alte companii poştale, cele mai avansate fiind cele livrate de Poşta Franceză”, precizează Poşta Română.

În baza parteneriatelor pe care persoanele juridice (autorităţi şi insituţii publice care oferă servicii de asistenţă socială comunitară persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical şi social) le vor încheia cu Poşta Română, factorii poştali se vor deplasa la domiciliile beneficiarilor, îi vor înrola în baza de date împreună cu istoricul medical şi factorii de risc, îi vor instrui şi le vor da în folosire brăţara împreună cu un telefon asociat acesteia, care va asigura monitorizarea şi asistenţa la distanţă. La o simplă apăsare pe butonul SOS, dispozitivul mobil este localizat GPS, beneficiarul este identificat, Dispeceratul Medical de Urgenţă primeşte accesul la datele medicale ale pacientului care sunt actualizate permanent şi se declanşează protocolul de urgenţă personalizat, precum şi informarea familiei, iar în cazul urgenţelor majore apelează 112. În funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei semnalate, dispecerul va iniţia un protocol personalizat ce va indica acţiunile ce trebuie întreprinse (alertarea contactului de urgenţă din apropiere, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, alertarea persoanelor care-l îngrijesc). Beneficiarul este monitorizat permanent până la eliminarea pericolelor sau externare şi primeşte suport pentru revenirea în activitate.

Sursa: News.ro

Dată publicare: 01-10-2022 11:48

Scurt comentariu

În 33 de ani, am învățat să deslușim gândurile ascunse ale acestor impostori criminali ai istoriei. Am învățat să n-avem încredere în ,,greci’’, chiar atunci când ne aduc daruri. Sau, mai ales atunci! Pe deoparte propovăduiesc exterminarea persoanelor vârstnice, inutile, în gândirea lor neghioabă, pe de alta vin și ne propun brățara cu buton roșu, menită să ne localizeze cu maximă rapiditate. După ce ne-au trecut printr-o plandemie artificial creată, cu vieți suprimate criminal, după ce au distrus sistemul de sănătate, se erijează acum în binefăcătorii noștri.

Pe scurt, refuzați darul otrăvit al sataniștilor și atunci când poștașul vă va bate la ușă, explicați-i politicos motivul refuzului. Preveniți-i pe toți bătrânii, pe cunoscuți, vecini, prieteni, apropiați asupra intențiilor criminale ale sataniștilor.

Presbiter Iovița Vasile

După ce a rostit un șir de hule împotriva lui Iisus Hristos, Papa Francisc a fost aplaudat!!! De cei de un cuget cu el, firește! ,,Infailibilul” și-a dat cu stângul în dreptul și L-a lovit cu cruzime chiar pe Iisus. Omul și-a luat rolul de ,,infailibil” în serios și a încercat să-L desființeze chiar pe Iisus! Adică să-I desființeze prin hule atributele dumnezeirii Sale! Doamne, ferește-ne de acest tip de hulă împotriva Duhului Sfânt! Ce va face când Îl va întâlni pe Hristos față în față? Ce răspuns va da? Primul gând al meu fost de revoltă împotriva acestui om demonizat ajuns pe tronul Vaticanului. Apoi am încercat și un sentiment de compasiune pentru sufletul lui, deoarece sărmanul om are nevoie de exorcisme pur și simplu! Necuratul care-l stăpânește a găsit în el omul potrivit, susținut politic, prin care poate lovi creștinismul. Cert este că Biserica Ortodoxă nu poate rămâne indiferentă față de asemenea blasfemii și josnicii. Orice condescendență față de acest impostor reprezintă o aprobare tacită a hulelor sale.

Acest politician demonizat căruia i se spune ,,papa” a anunțat în septembrie 2022 noua religie mondială, Crislamul! Iar dacă au existat și ortodocși care au semnat documentele prin care Crislamul este recunoscut ca fiind noua religie mondială, trebuie pomeniți la exorcisme și ei! De către preoți, firește. Noi, creștinii de rând, putem să întețim rugăciunea, putem să ne rugăm să-i miluiască Dumnezeu pe cei care suferă sufletește și trupește, după cum ne învață Sfântul Paisie Aghioritul. Chiar dacă mulți duhovnici au fost ,,ajutați” să treacă mai devreme la cele veșnice pentru a se putea implementa hoțește ecumenismul și Crislamul, totuși cred că mai există șanse ca Ortodoxia să se revigoreze, iar răul să fie oprit prin intervenția divină.

Altminteri, hăul spiritual care se deschide în fața lumii este înfiorător. Cum să se unească mierea cu motorina și cu otrava? Documentele semnate în septembrie 2022 îi privesc pe toți creștinii! Mucenicii și-au vărsat sângele pentru credința ortodoxă. Ce se dorește prin această ,,unire”? În loc să vină la Ortodoxie, islamiștii îi omoară pe creștini în multe părți ale lumii. Ne-a întrebat cineva și pe noi, pe creștinii de rând, dacă ne dorim această unire? Nu. S-a lucrat peste capetele noastre, ca la catolici, mizându-se pe supunerea specifică papistașilor, nu pe ascultarea caracteristică ortodocșilor…

 Ar putea fi Crislamul un joc politic necesar elitelor pentru depopulare din motive religioase? Eu cred că da. Ce vor face trădătorii Ortodoxiei pentru a nu fi omorâți dacă islamiștii vor fi asmuțiți împotriva creștinilor? Dar conformiștii? Vor trece la islamism?

Cine i-a dat Papei dreptul să anunțe o nouă religie mondială? Cezarul? Dar sufletele noastre nu-i aparțin cezarului, ci lui Dumnezeu. Iar semnatarii ortodocși ar trebui să știe acest lucru și să nu trimită sufletele păstoriților în iad. De câte ori apare cuvântul ,,mântuire” în documentele Crislamului? Dacă nu urmărește mântuirea oamenilor, atunci care va fi rolul noii religii mondiale? De aceea cred că anunțarea noii religii mondiale, pentru ortodocși, reprezintă alertă de grad zero și cod violet!

Cuvintele Sfântului Evanghelist Matei sunt mai actuale ca oricând, deoarece prin Crislam ne sunt puse în pericol și sufletul și trupul: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei, cap. 10, v. 28)

Așa cum era de așteptat, sataniștii nu se mulțumesc doar cu erezia ecumenistă, ci caută acum lepădarea totală de Hristos: prin Crislam, prin pecetluire și apoi prin închinare la antihrist! Iar trădătorii vor avea de suferit și pe plan fizic.

Cine se teme de ceva caută soluții, se apără cumva. Compromisurile care se fac deja pe alocuri reprezintă dovezi ale implementării ecumenismului și chiar ale Crislamului. Așa cum, atunci când ne sunt puse în pericol cele ale trupului, facem proteste pentru a ne cere drepturile, tot așa trebuie găsite modalități constructive de a ne apăra Credința Ortodoxă pentru a se putea mântui și urmașii noștri.

Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-ne să facem voia Ta în aceste vremuri! Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-ne și ne miluiește, că prea mult te-am supărat cu toții! Trimite-ne duh de pocăință tuturor pentru a ne putea mântui! Amin.

Prof. Lucreția P.