ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Scandal: Irinej Dobrijević și Maksim Vasiljević susțin sodomismul, genderismul și  hirotonirea muierilor

Mulți creștini credincioși condamnă deja publicații degenerate precum Ortodoxia publică, Ortodoxia în dialog și Roata, recunoscând pe autorii lor drept lupi îmbrăcați în haine de oaie. Din păcate, aceiași degenerați care au co-fondat Ortodoxia publică, au co-fondat și Asociația Internațională de Teologie Ortodoxă (IOTA), o organizație susținută în mod deschis de șapte episcopi din Biserica Ortodoxă. Dovada detaliată poate fi găsită în acest documentar uimitor:

Film bombă: Milioane de dolari de stat profund pentru „erudiții” treziți care subminează Biserica Ortodoxă din SUA.

De ce ar vrea episcopii din Biserica Ortodoxă din America (OCA), Biserica Sârbă, Biserica Română, Biserica Georgiei și Biserica Bulgară să-i sprijine pe cei care împing homosexualitatea, transgenderismul, hirotonirea femeilor și alte erezii distructive, în cadrul Biserică Ortodoxe? Ce se întâmplă atunci când 7 episcopi permanenți susțin public o organizație care este infiltrată de liberali și degenerați sexuali și este condusă activ de cei care susțin perversiunile homosexuale, ideologia transgender și deținătorii de hirotonire a femeilor? Acceptând această organizație, acești episcopi încearcă să apere Biserica sau să o distrugă? Speră să protejeze turma sau să o mănânce? Numele acestor 7 episcopi sunt enumerate la sfârșitul acestui articol…

IOTA este în mod clar o organizație degenerată, subversivă, care lucrează activ pentru a distruge Biserica Ortodoxă în temelia ei doctrinară. Oricare ,,biserică,,  susține activitatea homosexuală, transgenderismul și hirotonirea femeilor nu mai poate fi numită „biserică”, ci mai degrabă un grup apostați, separat de Hristos. Prin urmare, dacă liderii IOTA susțin aceste atrocități, atunci Biserica nu trebuie să sprijine IOTA. Orice organizație condusă de oameni precum Demacopoulos, Papanikolaou și Frost este o organizație pe care orice creștin credincios ar trebui să o evite. Niciun laic sau preot, cu atât mai puțin un episcop, nu ar trebui să aibă vreo legătură cu astfel de ciudați. Cu toate acestea, IOTA se bucură de sprijinul internațional al numeroși mireni, preoți și chiar episcopi:

Cine sunt cei șapte episcopi care susțin deschis IOTA? Numele lor pot fi găsite listate direct pe site-ul IOTA, în secțiunea IOTA Hierarhical Members. Și dacă IOTA încearcă vreodată să ascundă pagina respectivă a site-ului său, este disponibilă și o versiune arhivată a listei.

Aceștia sunt cei șapte episcopi:

1.Înaltpreasfințitul Teofan (Savu), Arhiepiscopul Jaški și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei al Bisericii Ortodoxe Române

2 Înaltpreasfințitul Grigoli (Berbičashvili), Mitropolitul Poti și Khobi, Biserica Ortodoxă Apostolică Georgiană

3.Înaltpreasfințitul Aleksandar (Golitzin), Arhiepiscopul Dallasului, Eparhia Bulgariei de Sud, Biserica Ortodoxă din America

4. Înaltpreasfințitul Irinej (Dobrijević),Episcopul Americii de Est, Biserica Ortodoxă Sârbă

5.Înaltpreasfințitul Episcop al Eparhiei Ortodoxe Sârbe din America de Vest Maksim (Vasiljević)

6.Înaltpreasfințitul Emilian (Nika), Episcopul de Krișan, Vicar al Arhiepiscopia Aradului, Biserica Ortodoxă Română

7.Înaltpreasfințitul Daniil (Nikolov), Episcopul de Vidin, Biserica Ortodoxă Bulgară

(Preluare de pe Borba za Veru. Traducere google adaptată)

Mesaj trimis prin e-mail lui Emilian de la Arad
Nene Emilian,

Sunt preotul Iovița Vasile din Sânmihaiu Almasului, judetul Sălaj, nr. 55

Te rog să pleci urgent din postul pe care il ocupi in Biserica noastră, pe motive de Creta si IOTA. Stim cine ești, stim ca pregătesti calea antihristului, tu si ceilalti. Îl vom ruga pe Hristos Mântuitorul să te înlature din preotia Sa. Sfârșitul tău va fi cumplit, dacă nu te pocăiești. Nu-ți face iluzii că ești apărat de puterile întunericului. Când va veni mânia lui Dumnezeu, nu te mai apără nimeni. Pleacă!

ȘTIRE

Parintele Anastasios Gotsopoulos din Patra (Grecia) a fost condamnat astazi de sistemul antihristic la opt luni de inchisoare , pentr crima de a fi savarsit Sfanta Liturghie la Sarbatoarea Buneivestiri, avandu-l la strana pe fiul sau. Pseudo-ierarhii greci tradatori si eretici isi freaca mainile de bucurie, in loc sa se fi ridicat in apararea lui. Slava lui Dumnezeu pentru ca pastreaza preoti vrednici in Biserica Sa. Pentru antihristi – lehamite.

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita iertarea – putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: „Doamne, mântuieşte! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!”, putem noi oare adăuga: „pentru că merităm”? Niciodată. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.

Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea ierta; dar a uita este peste puterile noastre – „Doamne, dă-ne nouă să putem uita!”. Dar aceasta nu este iertare; să uiţi nu înseamnă să ierţi. Iertarea înseamnă să-l vezi pe om aşa cum e, cu păcatul său şi cu ceea ce îl face să fie insuportabil, şi să spui: „Te voi purta ca pe o cruce; te voi purta până în Împăraţia lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu. Bun sau rău, eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul şi-I voi spune: „Doamne, l-am purtat pe acest om în tot timpul vieţii mele, pentru că mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-l şi Tu, în numele iertării mele!…”O, dacă am putea să ne purtăm astfel unii cu alţii! Daca l-am înconjura pe cel slab cu o iubire veghetoare şi delicată, câţi oameni nu s-ar regăsi pe ei înşişi, câţi nu ar deveni vrednici de o iertare care le-ar fi dată în dar…

(Extras din ”Taina iertării. Taina tămăduirii.” de Mitropolit Antonie de Suroj, Editura: Reîntregirea, 2010)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

– Părinte, câţi pustnici[1] sunt în Sfântul Munte?

– Nu ştiu. Unii spun că sunt şapte[2]. De câţiva ani este foarte greu să afle cineva loc liniştit ca să se pustnicească. Pentru aceea unii Părinţi, atunci când existau încă mănăstiri idioritme[3] în Sfântul Munte, aflau alt mod să trăiască pustnicia. De pildă spuneau: „Nu mă odihnesc aici, mă voi duce în acea mănăstire idioritmă să lucrez, ca să adun ceva bani”, şi ceilalţi îl credeau. Se duceau acolo, lucrau 3-4 luni, după care cereau mai mulţi bani. Fiindcă nu li se dădeau, spuneau: „Nu-mi convine, voi pleca”. Luau puţin posmag şi se duceau de se ascundeau în vreo peşteră şi se pustniceau. Ceilalţi aveau impresia că s-au dus să lucreze în altă parte. Şi dacă întrebau la mănăstire: „A trecut cumva cutare Părinte?”, aceia spuneau: „Da, a trecut, dar ce capricios era. Voia să adune bani de la noi. A cerut mai mult. Călugăr, şi să ceară mai mulţi bani! Ce călugăr este acesta?”. Aşadar, pustnicul se folosea şi din nevoinţa ce o făcea şi din clevetirile celorlalţi, se folosea şi de hoţi. Pentru că hoţii aflau că „are bani” cutare şi se duceau la peşteră, îl chinuiau, dar în cele din urmă nu aflau nimic.

– Părinte, cum pot imita virtutea unei surori atunci când se ascunde?

– Dacă nu se ascunde, totul este pierdut. Sfinţii făceau mai mare nevoinţă ca să-şi ascundă virtutea lor decât ca să o câştige. Ştiţi ce făceau nebunii pentru Hristos? Scăpau mai întâi de făţărnicia lumii şi apoi intrau în spaţiul adevărului evanghelic. Dar nici aceasta nu le ajungea, ci înaintau la sfânta făţărnicie pentru dragostea lui Hristos. Şi astfel nu-i deranja orice li se făcea, orice li se spunea de către ceilalţi. Dar ca să faci aceasta este trebuinţă de foarte multă smerenie. În timp ce un om din lume se simte jignit atunci când îi spune cineva vreun cuvânt sau se mâhneşte atunci când nu este lăudat pentru ceva făcut de el, aceştia se bucurau atunci când oamenii aveau o părere greşită despre ei.

Mai demult existau Părinţi care făceau chiar pe demonizaţii ca să-şi ascundă virtutea lor şi astfel ceilalţi să-şi strice gândul cel bun ce-l aveau despre ei.
Când eram în Mănăstirea Filotheu[4], care atunci era idioritmă, era un Părinte ce se pustnicise mai înainte în Vigla[5]. Acesta, de îndată ce pricepea că Părinţii i-au mirosit nevoinţa şi sporirea sa duhovnicească, cu binecuvântarea duhovnicului său pleca. „Haide, le spunea, m-am săturat să mănânc aici posmag mucezit. Mă voi duce în vreo mănăstire idioritmă să mănânc carne, să trăiesc ca un om! Ce, sunt prost să stau aici?”. Şi venind la Mănăstirea Filotheu, făcea pe îndrăcitul.
Fraţii lui auzind că s-a îndrăcit îşi spuneau unul celuilalt: „Păcat de el, sărmanul, s-a îndrăcit. Ei, era de aşteptat să se îndrăcească. A plecat de aici pentru că posmagul era muced şi s-a dus în mănăstire idioritmă să mănânce carne”. Dar acesta ce făcea? Mai bine de 25 de ani nici nu şi-a pregătit mâncare, nici n-a dormit. Toată noaptea umbla pe coridoare cu un felinar în mână, ca să nu doarmă. Când se obosea, se sprijinea puţin de un perete şi, îndată ce îl prindea somnul, sărea în sus, spunea puţin în şoaptă rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase… după care o continua în taină. Uneori nu-şi dădea seama şi rugăciunea se auzea tare. Când întâlnea vreun frate, acela îi spunea: „Roagă-te, roagă-te să plece diavolul!”. Astfel toţi îl aveau de îndrăcit. Un călugăraş de 15 ani mi-a spus într-o zi: „Şi îndrăcitul ăsta!”. „Nu spune aşa!, i-am zis. Acesta are multă virtute şi face pe îndrăcitul”.
După aceea îl avea la evlavie. Când a murit, Părinţii l-au aflat ţinând în mână o hârtie pe care era scris numele fiecărui frate şi alături o poreclă, ca să alunge, chiar şi mort fiind, şi cel mai mic gând bun ce l-ar fi putut avea cineva cu privire la el. În cele din urmă trupul lui a scos bună mireasmă. Vezi, el voia să se ascundă, însă Harul lui Dumnezeu l-a trădat.

De aceea nu trebuie să tragă cineva concluzii despre un om din ceea ce se vede, dacă nu poate distinge ceea ce ascunde.

[1] În 1950, atunci când Stareţul Paisie a mers în Sfântul Munte pentru prima oară, căutând cărarea ce ducea de la Kapsocalivia la Schitul Sfânta Ana, a întâlnit un pustnic „…cu chipul luminos – să fi fost cam de şaptezeci de ani – care, după îmbrăcămintea sa, părea să nu aibă legătură cu oamenii. Din înfăţişarea sa se vedea că este sfânt” (Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi aghioriţi, ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 48). Când l-a întrebat pe pustnic unde locuieşte, acela i-a răspuns: „Undeva pe aici”, şi i-a arătat vârful Athonului. Mai târziu, stareţi experimentaţi i-au adeverit că în vârful Athonului trăiau nevăzuţi doisprezece pustnici.

[2] S-a spus în noiembrie 1988.

[3] Idioritmă se numeşte mănăstirea în care fiecare monah are programul lui şi este plătit pentru ascultarea ce o face de epitropii care conduc mănăstirea.

[4] Una din mănăstirile Sfântului Munte.

[5] Pustiul Vigla se află în partea de sud-est a peninsulei Athos.

(Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos)

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

Gândul îmi spune că războiul, care se configurează la nivel mondial, va avea ca scop principal o conflagrație care să cuprindă toate țările ortodoxe pentru a se nimici pravoslavnicii între ei, având victime colaterale pe toți participanții la inevitabilul conflict. Totul orchestrat, dirijat și controlat de către artizanii NOM și de către puterile întunericului, care urmăresc, pe lângă distrugerea Bisericii lui Hristos, reducerea drastică a populației și înrobirea digitală a celor rămași.

Tind să cred că dușmanii Bisericii urzesc în ascuns planuri prin care vor să șteargă Ortodoxia de pe fața pământului, să o înlocuiască cu o religie a viitorului, fără de care Noua Ordine Mondială, dorită de păpușari, nu va fi posibilă. Să ia aminte, însă, dușmanii Adevărului, că Biserica nu va putea fi biruită nici de porțile iadului, fiindcă biruința finală va fi a Mielului (Apocalipsa 20; 22).

,,Cred în biruința Mielului!” (Ioan Ianolide).

Pr. Claudiu Buză – Ortodoxia Mărturisitoare

Doi monahi trăiau împreună în pustie. Într-una din zile şi-au impus o condiţie – să nu mănânce nimic până când nu le va trimite Dumnezeu. Oare ar fi coborât Dumnezeu în mod vizibil înaintea lor cu vreun coş de mâncare? Nicidecum!

Mai târziu, când deja erau extenuaţi din cauza foamei, i-au aflat câţiva tâlhari care, îndată ce i-au văzut în ce hal se aflau, li s-a făcut milă şi le-au dat să mănânce. Unul dintre ei a luat mâncarea, zicându-şi în gând: «Aceşti oameni sunt răufăcători şi tâlhari. Faptul că ne dau pâine şi nu ne omoară, e o lucrare a lui Dumnezeu. E o intervenţie a Proniei Divine».Celălalt însă nu a primit mâncarea de la tâlhari, ci a aşteptat să ia pâine direct din mâna lui Dumnezeu şi astfel să mănânce. Prin urmare, neprimind mâncarea de la tâlhari, a murit de foame!”

E! Faptul că barbarii şi răufăcătorii le-au dat pâine celor doi oameni extenuaţi nu este oare o lucrare a proniei lui Dumnezeu? Nu Dumnezeu este Cel care i-a luminat pe barbari? Sigur că da! De aceea şi eu îţi spun acum: nu te descuraja! Încrede-te în pronia divină şi Dumnezeu va avea grijă să depăşeşti ispitele. Nu cumva aştepţi să ţi Se arate Dumnezeu înaintea ochilor? Sigur că nu! Ci să-l lumineze pe un om ca să-ţi fie alături în momentele grele. Când îţi pui nădejdea în Dumnezeu, toate le rabzi, fiindcă ştii că Dumnezeu are planul Lui şi nu te va lăsa. Va aranja situaţiile în folosul tău şi va fi chiar mai bine decât te aştepţi!

(Fragment extras din cartea: „Lumină lină și tainică în negura zilelor noastre. Starețul Gherman Stavrovouniotul”, Ed. Doxologia, 2016)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Am încercat să ma adresez Agenției pentru Protecția Mediului Sălaj prin intermediul internetului. Dumnealor te bagă într-o fundătură, așa încât mesajul să nu ajungă la ei, de aceea recurg la această modalitate de a trimite un mesaj pentru surzi și pentru orbi.

Doamnelor, domnilor,

Sunt Iovița Vasile din Sânmihaiu Almașului, nr. 55. Mă adresez dumneavoastră cu respectul cuvenit. Sunt unul din cetățenii cu probleme de sănătate din cauza dârelor morții, chemtrails, pe care zilnic le vedem pe cerul patriei. Știu ca puterile dumneavoastră sunt limitate  și reglementate de o legislație imbecilă. Aveți puteri să sancționați un om oarecare, o firmă oarecare pentru ca poluează un pârâiaș, dar sunteși reduși la neputință când e vorba de a vă opune unor dobitoci crimiali, care zilnic trimit avioane militare ce împrăștie substanțe otrăvitoare asupra noastră. Vă rog să le comunicați dobitocilor criminali de la București să înceteze aceste acțiuni criminale îndreptate împotriva noastră. Începeți cu președinția unde avem un individ execrabil, continuați cu guvernul de imbecili și parlamentul de slugi grețoase. Sunt în acele funcții pentru a ne apăra, nu pentru a ne ucide cu zile. Să termine urgent otrăvirea noastră, ei care vor să salveze planeta de primejdii inventate de ei. Gândiți-vă ca și voi sunteți expuși acelorași riscuri, pentru că și asupra voastră sunt răspândite aceleași substanțe ucigătoare. Sunteți în funcții calde și bine plătite. Nu cumva să plecați din funcții direct în mormânt. Nu mai ascultați de idioții criminali din SUA și de la Bruxelles, care vor să ne ucidă ca Popor.

Dacă vă gândiți la represalii împotriva mea, vă comunic ca mi-e frică numai de Dumnezeul Adevărului, nu de cei care se socotesc dumnezei și hotărăsc pentru noi, cu intenția vădită de a ne ucide. Câtă vreme sunt sub scutul lui Dumnezeu, nu va putea nimeni să se apropie de mine și să-mi facă rău. Treziți-vă odată.

Iată ce-mi scrie o Doamnă din județul Arad: ..si tusesc sec,cred ca de la  kemtrailuri ,ieri am numarat cam 15 deasupra casei mele si dira pe care o lasa se lateste groaznic.

Iovița Vasile

Lista persoanelor cu funcții de conducere Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj Nr. crt. Funcția Numele și Prenumele 1. Director Executiv Dr. ing. Aurica Grec 2. Șef Serviciu Acorduri, Avize, Autorizații Balint Gizella 3. Șef Serviciu Monitorizare și Laboratoare Noje Dana 4. Șef Serviciu (exercitare temporară 6 luni) Calitatea factorilor de mediu Hideg Radu Felix

Diavolul este precum un călău. Călăul lovește osânditul cu câte lovituri îi îngăduie judecătorul, iar nu cu câte vrea el. Așa și acela, ne lovește, dar nu așa cum vrea, cu câtă răutate izvorăște din el împotriva noastră. Ne lovește atât cât îi îngăduie Dumnezeu, firește dacă noi suntem ai lui Dumnezeu. Căci altfel, ne lovește fără milă, findcă noi singuri, din nepăsarea noastră, cu necredința noastră și cu lipsa de pocăință ne-am predat în mâinile lui. Neatenția noastră și nu diavolul este pricina păcătuirii noastre.

Diavolul servește. Dacă noi nu consimțim să gustăm din cele servite, nu vom pătimi nimic rău. Diavolul provoacă prin ademenire, prin atracție. Dacă noi nu deschidem urechile noastre, precum însoțitorii lui Odisea, când au trecut pe lângă insula sirenelor, nu vom gusta plăcerea. Diavolul întinde curse. Dacă noi nu ne vom lăsa atrași, ci vom avea ochii deschiși, nu ne vom zdrobi. Așadar, așa cum spune Sfântul Gură de Aur, noi suntem pricina păcătuirii. Noi, care nu luăm aminte și ne lăsăm atrași de diavolul.

Dovadă sau comparație și pildă împotriva lui Adam este Iov. Pe Adam l-a ispitit diavolul numai cu cuvintele. Pe Iov însă l-a ispitit și cu lucrul. De la Adam și Eva nu a luat nimic, ci doar le-a vorbit. Însă de la Iov a luat totul: bogăția și cei zece copii. Dar cu toate acestea nu a reușit să-l încovoaie. Unul, Adam, nu a opus rezistență și l-a atras în păcat, în timp ce celălalt s-a împotrivit cu vitejie. Dar cel mai important este faptul că Adam a fost biruit în Rai, pe când Iov în arșița păcatului a ieșit biruitor.

Suntem păcătoși. Și care este criteriul care adeverește păcătoșenia noastră? Judecata și comparația. Judecată înainte de Judecata de Apoi face înlăuntrul nostru conștiința noastră. Conștiința este foc, foc nestins, care arde cele dinlăuntrul nostru, iad mai înainte de iad. Părinții se roagă ca nimeni să nu cadă în iadul conștiinței. Este lucru înfricoșător. Se poate stinge acest foc al conștiinței? Da, cu lacrimile pocăinței și cu Sângele lui Iisus Hristos. Conștiința tuturor este rănită, fără nicio excepție. Se poate tămădui? Da, cu medicamentul oferit de preafrumoasa noastră Biserică Ortodoxă.

Este însă nevoie să cunoaștem mai întâi rănile sufletului nostru, să ajungem la binecuvântata cunoaștere de sine, să cunoaștem cine este sinele nostru, patimile noastre, neputințele noastre, slăbiciunile, trecutul nostru și toate acestea. Prin faptul de a muta greutatea responsabilității asupra diavolului, nu realizăm nimic. Însă prin cunoașterea rănilor noastre și prin căutarea cu stăruință, cu rugăciune, cu nevoință a medicamentelor potrivite, în felul acesta vom dobândi iertarea greșelilor noastre.

Toți cei care se ocupă cu contabilitatea, știm că în fiecare seară se face socoteala, se face casa. Tot astfel și creștinul, este dator să facă socoteala faptelor sale înainte de a dormi. Dacă nu se face aceasta, această dare de seamă duhovnicească, omul se îndreaptă către faliment. Dacă vechii pitagorei făceau socoteala vieții lor în fiecare seară, oare nu cu atât mai mult noi, creștinii, suntem datori să facem aceasta? Conștiința noastră ne mărturisește ce am făcut. Judecata o putem facem în fiecare seară, dacă vrem. Și dacă trecem printr-o astfel de judecată în fiecare seară, negreșit vom fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu, fiindcă această judecată ne va îndrepta.

Iar atunci când conștiința noastră ne mustră, găsim scăparea cu lacrimi la mărturisire, la binecuvântata de Dumnezeu baie. Orice descoperă omul înaintea lui Dumnezeu ca păcat, prin duhovnic primește iertare. Ce lucru măreț! Cât de mare este mila lui Dumnezeu! Nu putem să cuprindem înfricoșătoarea milostivire a lui Dumnezeu, marea Lui milostivire, dragostea Lui bogată. Pe toate câte le iartă duhovnicul, le iartă și Dumnezeu. Puteți să vă imaginați aceasta? Dacă însă înăbușim glasul conștiinței noastre și nu-l ascultăm, va veni clipa când ne vor judeca cei împreună robi cu noi, care s-au îndreptat
și s-au mântuit. Suntem păcătoși. Aceasta trebuie să conștientizăm și să ne grăbim. Ne așteaptă Domnul dragostei și al îndurărilor cu brațele deschise, ca să ne dea iertare, să ne dea izbăvire. Cu puterea și cu Harul Aceluia, a Marelui nostru Dumnezeu, putem să ne împotrivim diavolului, să ne dezlipim de păcat și să trăim libertatea fiilor lui Dumnezeu. Amin.

 (Fragment Arta mântuirii- Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos)

Selecţie şi redactare: Sora Gabriela Naghi

”Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului și să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Și trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Și ca o suflare de viață vine în sufletul meu, umplându‑mă de Har și nedându‑mi voie să mă depărtez. Dragoste, iubire dumnezeiască, foc arzător care, de îndată ce intri în biserică, te întâmpină, atunci când este o icoană făcătoare de minuni, și te cuprinde o suflare cu bună mireasmă, încât rămâi ore întregi răpit în extaz, ieșit din sine, în Raiul cel bine mirositor. Atât de mult Har dăruiește Maica Domnului celor care își păstrează trupul curat.

Toți Sfinții au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă și mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: «Maica mea! Dulcea mea Măicuță!» Ne așteaptă dulcea noastră Măicuță! O, dulcea noastră Măicuță! O, lumina sufletului nostru! O, dragoste neînșelătoare! O, viața sufletului nostru! Cădeți, dar, la pământ și sărutați-o pe preadulcea noastră Măicuță. Sărutați-i picioarele, mâinile; luați parfum de negrăit de la Sfânta Fecioară!

Grăiește-ne, dulcea noastră Măicuță, despre taina negrăitei tale iconomii și a înrudirii tale cu noi. Tu, Măicuță preadulce, care pururea ții Pruncul cel Preadulce în brațele tale – Cel ce toate le ține cu privirea, Pruncul Care a venit pentru noi în timp și totodată este în afară de timp și Vechi de zile.

Deci ascultați-mă: când se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, dulcea noastră Măicuță dă Pruncul, iar Acesta Se jertfește pentru noi, și când ne împărtășim în chip vrednic, cu post înainte, cu priveghere de bunăvoie, cu rugăciuni evlavioase, atunci mâncăm Trupul lui Iisus, și bem Sângele pe Care L-a luat din Neprihănitul Sânge al Preasfintei. Și atunci ce se petrece cu noi? Devenim fii adevărați ai Preasfintei și frați ai lui Hristos, și fii ai lui Dumnezeu și fiice ale Lui după har. Și atunci când Îl cuprindem pe Hristos în chip de negrăit în sufletul și în trupul nostru, fiindcă este împreună cu Tatăl, nedespărțit de El – și pe Tatăl Îl cuprindem, și pe Sfântul Duh!

Aceasta este înrudirea cea mai presus de fire, pe care am dobândit‑o prin Preasfânta și dulcea noastră Măicuță! Vedeți cu ce daruri ne-a învrednicit dulcea noastră Măicuță? Vedeți cât de îndatorați suntem să o iubim? Nu am văzut să-i placă Preasfintei altceva mai mult decât curăția, și cine vrea să dobândească bogata Ei iubire, să se-ngrijească a se curăți, și Dânsa necontenit îi va purta de grijă, și toate cele cerești i le va dărui.”

(Fragment din epistola Cuviosului Iosif Isihastul scrisă în anul 1947, către o monahie și către obștea acesteia, epistolă în care pătrunde în adâncurile realității duhovnicești spre a ne călăuzi către „tainele lui Dumnezeu”, și îndeosebi către taina „înrudirii” noastre cu Preasfânta Maică a lui Dumnezeu).

Sursa: Arhim. Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

Socotind motivele dezvoltarii istoriei spre sfarsitul ei avand motivul sfarsitului ei cand va vrea Dumnezeu, s-ar putea spune ca lumea se va sfarsi atunci cand pe de o parte nu vor mai fi oameni capabili care sa o completeze spre a exprima vreuna din trasaturile vietii duhovnicesti in Hristos, pe de alta parte cand cei care traiesc pe pamant nu vor mai putea fructifica din ea nimic pentru mantuire.
Se va sfarsi istoria cand nu va mai fi posibila in ea o dezvoltare a vietii in Hristos.
Astfel sfarsitul istoriei nu va fi accidental, nici silit de providenta dumnezeiasca, ci se va produce prin lipsa impreuna lucrarii cu harul Duhului Sfant.
Refuzul lui Dumnezeu de a mai prelungi istoria va coincide cu neputinta oamenilor de a mai colabora cu voia lui Dumnezeu.
Aceasta epuizare a impreuna lucrarii omului cu Dumnezeu in istorie va fi un semn ca lumea de sus s-a completat!
Sfantul Maxim Marturisitorul si Sfantul Simeon Noul Teolog afirma ca rostul prevazut de Dumnezeu pentru sfarsitul lumii este acela ca se va completa, se implini lumea cereasca de sus si apoi va veni sfarsitul!
Lumea de sus se va implini cand toate madularele randuite sa se nasca se vor fi strans in jurul Capului Hristos, si atunci se va umple plinatatea trupului lui Hristos. Si se vor uni si se vor lipi de trupul lui Hristos si atunci va fi intreg si desavarsit trupul lui Hristos si nu va lipsi niciun madular din toti mai-inainte stiuti de Dumnezeu.
Deci Dumnezeu va pune capat istoriei atunci cand vrea, atunci cand continuarea istoriei nu ar mai avea niciun rost mantuitor, chiar daca multor oameni care se cramponeza de istorie si-n care va spori sentimentul de catastrofa, li s-ar parea dimpotriva ca istoria poate continua.
Numai in viata de dincolo in vesnicie vor vedea si ei zabavnicii cu inima, ca o continuare a istoriei ar fi fost inutila.
De aceea oamenii vor continua sa se precupeteasca si sa se ocupe de treburi, chiar in preajma sfarsitului real al lumii.
De aceea Sfanta Scriptura cere ca oamenii sa fie pregatiti pentru sfarsitul lumii (Matei 24, 42).
De aceea Hristos este Credincios si Adevarat (Apocalipsa 19, 11).

(Teologia Dogmatica, vol. 3)

Selecție și editare: Felix

Poate omul să oprească soarele pentru o zi întreagă? Și poate un om neștiutor de carte să învețe în pustie pe de rost Sfânta Scriptură fără cărți și învățător?

Dreptul Isus Navi a oprit soarele deasupra Ghibeonului cu numele lui Dumnezeu. Cuvioasa Maria Egipteanca, femeie neștiutoare de carte, care a trăit în pustiul de dincolo de Iordan aproape jumătate de secol, știa pe de rost Sfânta Scriptură, după cum a mărturisit despre aceasta primul și ultimul său vizitator, Avva Zosima. Cum pot fi acestea posibile omului muritor?

Aceasta a lămurit Domnul Iisus când a spus: „Cele ce sunt cu neputință oamenilor, sunt cu putință la Dumnezeu”. La Dumnezeu toate sunt cu putință. Pentru dreptatea și credința lui Isus Navi, Dumnezeu a oprit soarele deasupra Ghibeonului, până când Israel a terminat și a câștigat lupta. Cine a învățat-o Sfânta Scriptură pe pustnica Maria? Duhul lui Dumnezeu, precum a făgăduit Mântuitorul ucenicilor Săi: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Îl va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța toate”. Acela a învățat-o și pe fericita Maria, sălășluindu-se în ea și îndumnezeind-o. Și alte înfricoșătoare minuni a arătat Maria iarăși, nu de la sine, ci de la Dumnezeu care sălășluia în ea.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 34)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Odată Stareţul Paisie mi-a spus: „Constantine, atunci când este război, pe cei care se luptă în prima linie şi mor pentru patrie, poporul îi cinsteşte dând numele lor parcurilor şi străzilor, în timp ce aceia care se luptă în spatele liniei rămân necunoscuţi. Tot astfel şi în războiul duhovnicesc, Dumnezeu vrea să ne luptăm în prima linie, ca să scrie numele noastre în cartea vieţii”.

Apoi mi-a spus: „Pe când eram de curând venit în Mănăstirea Cuviosului Filothei, într-o chilie aflată pe teritoriul ei se nevoia un monah ce se numea Augustin. Într-o zi i-am dus de la mănăstire nişte alimente de binecuvântare, dar uşa chiliei era închisă. L-am strigat, dar nu am primit nici un răspuns. Aşa că am lăsat alimentele la uşă şi am plecat. A doua zi bătrânul Augustin a venit la mănăstire şi a întrebat: „Unde este acel călugăr Paisie care mi-a adus alimentele?” Părinţii se mirau cum de mă cunoştea, în timp ce ei nu apucaseră să mă cunoască prea bine. Însă el, care avea darul străvederii, mă cunoştea, deşi atunci când i-am dus alimentele lipsea de acasă. Acest monah se nevoia mult. Într-o noapte i-a apărut diavolul în chilie, în chipul unui câine înfricoşător, care arunca flăcări pe gură şi care s-a năpustit asupra lui, deoarece, aşa cum spunea el, era ars de rugăciunile lui. Atunci, cei doi s-au încăierat şi monahul l-a bătut atât de tare pe diavol, încât a luat-o la fugă. După aceasta însă, bătrânul Augustin era mustrat de conştiinţă pentru faptul că îl bătuse pe diavol. De aceea, s-a dus la duhovnic şi s-a spovedit, spunându-i: «Gheronda, astăzi am făcut o faptă rea. L-am bătut pe diavol. Oare îmi vei mai da binecuvântare să mă împărtăşesc?»
Duhovnicul, când a auzit aceasta, s-a bucurat şi i-a spus: «Desigur că îţi dau binecuvântare. Această faptă a ta a fost o biruinţă împotriva diavolului»”.

(Din Mărturii ale închinătorilor, Editura Evanghelismos – 2006).

Selecţie şi editare: Sora Gabriela Naghi

,,Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele veşnice. Doamne, de am greşit fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iartă-mă. Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea. De neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită. Doamne, izbăveşte-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu îndurător, miluieşte-mă, văzând neputinţa sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul tău, în cartea vieţii şi-mi dăruieşte sfârşit bun. Doamne Dumnezeul meu, deşi n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stropeşte inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului şi al pământului, pomeneşte-mă pe mine, păcătosul, ruşinatul şi necuratul robul Tău întru împărăţia Ta. Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă. Doamne, nu mă lăsa pe mine. Doamne, nu mă duce pe mine în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi şi aducere aminte de moarte şi umilinţă. Doamne, dă-mi cuget ca să mărturisesc toate păcatele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare. Doamne, dă-mi răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe. Doamne, sădeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea. Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi să fac în toate voia Ta. Doamne, apără-mă de oameni gâlcevitori, de diavoli şi de patimile trupeşti şi de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, ştiu că faci precum voieşti Tu, deci să fie şi întru mine, păcătosul, voia Ta; că binecuvântat eşti în veci. Amin’’.   

Pseudo Patriarhul Bartolomeu, șeful Bisericii din Constantinopol, a criticat cuvintele Patriarhului Chiril al Moscovei referitoare la iertarea păcatelor după moartea pe câmpul de luptă din Ucraina, care nu sunt conforme cu învățăturile Bisericii, transmite Die Tagespost. Într-un interviu acordat jurnaliştilor germani, conducătorul vremelnic al Fanarului, a declarat că a fost „în special şocat de predica” Patriarhului Kiril, în care acesta„face o paralelă între soldaţii ruşi care au murit pe campul de lupta în razboiul din Ucraina şi sacrificiul mortii lui Hristos pe cruce”.

„Faptul că patriarhul Kirill a declarat că toți cei care mor în acest război vor intra imediat în Împărăția lui Dumnezeu ca martiri, nu corespunde învățăturii ortodoxe”, a subliniat Bartolomeu. In timp ce Patriarhul Kirill a numit războiul din Ucraina „sfânt”, „ eu îl numesc un război nesfânt și diabolic”, a subliniat conducătorul Fanarului. El a mai spus deasemenea că este „foarte întristat” de starea actuală a relaţiilor dintre Patriarhiile Constantinopolului şi Moscova, „care au fost rupte de către partea rusă”.

La liturghiile slujite de Pseudo Patriarhul Constantinopolului, pomenirea Patriarhului Chiril continuă, „cu toate că Epifanie al Ucrainei a cerut convocarea unui Sinod Panortodox pentru a-l condamna”, a concluzionat conducătorul Fanarului.

Traducere din limba engleză: Dr. Gabriela Naghi

https://spzh.news/en/news/91016-glava-fanara-zajavil-chto-slova-patriarkha-kirilla-protivorechat-ucheniju-cerkvi

Am analizat cazul părintelui Visarion Alexa mai întâi prin ochii unei femei. Să presupunem că părintele i-a luat reclamantei ,,pulsul” cu mâinile, așa cum aceasta susține. Desigur, acest lucru nu e de dorit. Preotul poate întâlni o femeie cardiacă având pulsul mărit din cauza bolii și a rușinii cauzate de anumite păcate mărturisite… Ce face o astfel de femeie dacă ,,i se ia pulsul”? Nu se mai spovedește? Nu se mai împărtășește? Poate, desigur, să caute un alt duhovnic. Dar, dacă după acest episod acceptă să se și urce în mașina preotului, deja ea nu mai poate fi nevinovată! Nici victimă! Cu atât mai puțin – reclamantă!

Lupta cu demonul desfrânării presupune multe eforturi și ispite în situații concrete de viață. Uneori există un singur vinovat, alteori există doi! Cu voie sau fără voie. Și fiecare poate să se creadă victimă! De aceea, este nevoie de o pregătire specială pentru taina Spovedaniei. Cu rugăciuni care se rostesc înainte de Spovedanie, cu rugăciuni pentru duhovnic pentru ca Dumnezeu să-l lumineze în vederea unei bune sfătuiri, cu păcate scrise în rezumat, fără detalii care ar afecta emoțional preotul, cu ținută decentă. Când necuratul vrea să îndepărteze de la mântuire o femeie, iscodește ispite acolo unde nu se cuvine. Dacă dorim mântuirea, trebuie să avem această dorință de a lupta cu duhul desfrânării în orice situație și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute.

Cu empatie trebuie să observ lucrurile și din punctul de vedere al unui preot. Mai mulți preoți, mai ales din cei care beneficiază de o popularitate mai mare, se confruntă cu un fenomen straniu. Vin femei care vor să le ofere chiar și bani în schimbul unor relații sexuale. Părerea mea este că acestea nu vin chiar din proprie inițiativă, ci vor ca preotul respectiv să fie șantajabil pentru ca ulterior să accepte niște compromisuri în schimbul păstrării secretului. Desigur, în acest caz, preotul le poate recomanda acestora  cele necesare pocăinței sau să le respingă pur și simplu.

Taina Spovedaniei îi asigură preotului calitatea de martor în vederea mântuirii sufletelor păstoriților săi. Indiferent dacă femeia este căsătorită, văduvă sau divorțată, ea aleargă la preot pentru a se despătimi în vederea mântuirii, nu pentru a se împătimi, iar preotul este dator să o ajute. ,,Măsurarea pulsului” și a tensiunii nu intră în atribuțiile preotului, mai ales la Spovedanie! Oricare dintre cei doi are tentative de seducție, în timpul Spovedaniei, batjocorește această Taină și își pune în pericol mântuirea.

Din punctul de vedere al Bisericii, lucrurile stau, de asemenea, delicat. Preocuparea B.O.R. pentru moralitate este un lucru lăudabil, cu niște condiții:

1. Să nu se manifeste discreționar! B.O.R. ar trebui să fie la fel de intransigentă față de agenda LGBT și față de introducerea în programa școlară a unor sminteli menite să pervertească sufletele copiilor. B.O.R.  nu ar trebui să accepte tacit dezincriminarea unor păcate strigătoare la cer! B.O.R. ar trebui să sancționeze toate abaterile de la moralitate care deja au ajuns cunoscute de către creștini și care pun în pericol imaginea Bisericii, dând apă la moară dușmanilor acesteia. Discret, sigur și eficient. De ce B.O R este mută și surdă la păcatul ereziei ecumeniste, la anunțarea noii religii mondiale, Crislamul, și  la implementarea pe alocuri a acestuia? De ce acceptă participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor?

2. Să nu aibă obiective ascunse care să se implementeze sub masca preocupării pentru moralitate! Cazul părintelui Visarion Alexa nu este singular și se pare că este cunoscut de multă vreme.  Totuși, mi se pare excesiv mediatizat acum, într-un moment în care politicul își sporește influența asupra Bisericii ca urmare a trădării din anul 2016 de la Sinodul din Creta.  Dacă impostorul hulitor de Hristos de la Vatican conduce papismul spre iad ca un om politic, temerea mea este să nu se politizeze și  Ortodoxia. Au apărut cam multe camere de luat vederi în biserici, iar unora li se pare că tot nu sunt suficiente și că ar trebui cumva monitorizată și Spovedania! Ce obiectiv se mai urmărește cu această ocazie?

Spovedania este o Taină, nu un autodenunț de care să-i fie omului frică. Camerele de luat vederi au menirea de a-l intimida pe cel care dorește sincer să-și spună toate păcatele. Deja am întâlnit persoane care au astfel de temeri. Biserica se raportează strict la păcat, în vederea mântuirii. Dacă am căzut într-un păcat, Biserica ne recomandă arme duhovnicești cu ajutorul cărora să putem păși pe drumul mântuirii. În momentul în care, cu ajutorul tehnologiei, cezarul află conținutul spovedaniei, acesta poate ,,valorifica” slăbiciunile umane. Dacă am căzut într-un păcat, prin Spovedanie și pocăință, ne putem albi haina Botezului. În fața cezarului, însă, rămânem cu o etichetă care e bună de atașat la informațiile dintr-un eventual cip!

Autodenunțul era folosit în închisorile comuniste. Pocăința generează optimism, pe când autodenunțul făcut în fața cezarului generează teama de a fi catalogat în vederea obținerii unui ,,credit social” bazat pe puncte! Ca în China!

În concluzie, nu sunt de acord cu pedepse disproporționate în cazul preotului Visarion Alexa și nici cu măsuri de supraveghere a Spovedaniei. Cezarul trebuie să se supună Bisericii, nu invers! Biserica Ortodoxă Română are demnitatea ei obținută prin strădaniile și jertfele slujitorilor ei iubitori de Dumnezeu și plini de Duh Sfânt. Și nimeni nu are dreptul să pună semnul ,,egal” între aceștia și cei asemenea părintelui Visarion Alexa!

Prof. Lucreția P.

În cele din urmă, după amânări (din cauza expirării programului de lucru), lunea viitoare, 10.10.22, voi fi judecat (numărul completului: 5) în fața Judecătoriei din Patras, pentru că am celebrat Liturghia în parohia mea în data de 25 martie 2020, sărbătoarea Bunei Vestiri, adică mi-am îndeplinit datoria preoțească și de onoare, așa cum cere Tradiția noastră ecleziastică și conștiința mea.

Aș dori să vă reamintesc că, în conformitate cu hotărârea de guvern de atunci de la data de 16 MARTIE – pana la data de 11 APRILIE 2020, celebrarea Sfintei Liturghii a fost complet interzisă pe întreg teritoriul Greciei (chiar și în Sfintele Mănăstiri și in Muntele Athos!). A fost considerata infractiune penala simpla desfasurare a Sfintei Liturghii, indiferent de prezenta sau nu a credinciosilor in biserici… Așa cum am afirmat în repetate rânduri (a se vedea explicațiile mele din 15.9.2020 către procurorul competent) urmărirea penală pentru o astfel de „infracțiune”, este o onoare deosebită pentru un preot și cu atât mai mult, cea mai înaltă onoare – cel mai frumoasa cununa in terminologia ecleziastică – după preoție, este condamnarea sa pentru îndeplinirea datoriei preoțești.

Cu toate acestea, există o umbră care aruncă o umbră asupra acestei onor deosebit: Faptul că, în țara noastră, Puterea Legislativă a autorizat Executivul să interzică complet slujirea Sfintei Liturghii, iar Puterea Judiciară (Procuratura) competentă consideră celebrarea Sfintei Euharistii ca o crimă, iar preoții responsabili care au îndrăznit să slujeasca ca infractori, iar Conducerea Ierarhica Ecleziastică ramane impasibila, în cel mai bun caz, si în tăcere și in penibil!

Dacă mă gândesc că o prevedere similară de drept, care incriminează săvârșirea Sfintei Liturghii, după moartea lui Dioclețian (311 d.Hr.) a mai fost aplicată în Europa numai în Albania (1967-1990), dacă consider că nici Mahomed Cuceritorul și succesorii săi sultani în cei 400-500 de ani de sclavie turcă, nici Lenin, nici Stalin, nici Ceaușescu nu au îndrăznit o astfel de lipsă de respect față de nucleul cel mai vital al Bisericii, Taina Sfintei Euharistii, pe care Republica Elenă a îndrăznit-o în anul 2020, cu siguranță nu pot purta povara atât cât mi-aș dori pentru onoarea urmăririi penale aduse. Ca să fiu sincer, am fost deosebit de preocupat dacă ar trebui să mă apăr în fața Justiției grecești sau să o las să mă onoreze excesiv, condamnându-mă pentru că, acționând în conformitate cu tradiția mea ecleziastică și conștiința preoțească, am liturghisit la Buna Vestire prin nerespectarea interdicțiilor iraționale și ineficiente și lipsite de respect și neconstituționale ale statului.

Singurul motiv pentru care am decis să mă apăr este că, deși convingerea mea este o onoare supremă pentru mine, este, de asemenea:

– provocarea directă a conștiinței ecleziastice a poporului credincios,

– o rușine pentru statul grec, care dorește să-si revendice un loc în democrațiile moderne care respectă dreptul la libertatea de cult religios pentru cetățenii lor,

-legitimitatea Cezarului de a determina, sfidând ordinea și Tradiția ecleziastică, dacă și când și cum va funcționa în bisericile noastre si pe viitor și, în cele din urmă,

– cauza suplimentară de scandalizare a poporului credincios și slăbirea în continuare a încrederii enoriasilor în conducerea ierarhica din țara noastră!

Επιτέλους, θα δικαστώ! | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
https://tasthyras.wordpress.com/2022/10/05/%ce%b5%cf%80%ce%b9%cf%84%ce%b5%ce%bb%ce%bf%cf%85%cf%82-%ce%b8%ce%b1-%ce%b4%ce%b9%ce%ba%ce%b1%cf%83%cf%84%cf%89/#more-58391

Selecție și traducere: Felix